Frankl[v=]

Există un sens al vieții?

La o întrebare atât de simplă există nenumărate răspunsuri. Viktor Emil Frankl a trăit între anii 1905 și 1997 și a creat o nouă ramură a psihiatriei, logoterapia, adică terapia prin insuflarea ideii de sens al vieții ( logos, în greacă, înseamnă cuvânt și sens, totodată). El a fost și un adevărat filosof al vieții, fundamentând analiza existențială.
Născut într-o familie de funcționari evrei, la Viena, a absolvit liceul cu o lucrare de psihologie, apoi a studiat medicina, în domeniul neurologiei și psihiatriei, specializându-se pentru cazuri de depresie nervoasă și tentativă de sinucidere. I-a cunoscut personal pe Freud și Adler. In 1924 a realizat un program de sprijin pentru studenții cu simptome de depresie din cauza condițiilor de studii, ceea ce i-a creat o faimă ce avea să-l propulseze în atenția unor somități. Între anii 1933-1937 a condus pavilionul „sinucigașilor” din Spitalul General ( Central) din Viena, unde a tratat, cu personalul din subordine, circa 3o.ooo de femei. In 1938 a fost îndepărtat din funcție pe motive rasiale. A continuat să lucreze la clinici private, iar în 1940 a condus secția de neurochirurgie la Spitalul Rothschild. A reușit să salveze de la eutanasiere numeroși pacienți, aflați în pericol prin politica nazistă pusă în aplicare încă dinainte de război. In decembrie 1941 s-a căsătorit cu Tilly Grosser, marea sa dragoste, pe care avea să o piardă împreună cu întreaga sa familie ( cu excepția unei surori) în Holocaust. La 25 septembrier 1942 a avut loc deportarea la Theresienstadt, cu părinții și soția. Frankl a lucrat ca medic psihiatru, ajutând bolnavii sub aspect psihic, în special pe aceia cu tendință spre suicid. El și-a notat multe cazuri, dar manuscrisele, din păcate s-au pierdut. A fost asistat de dr. Leo Baeck ( bănuim că este vorba de rabinul – învățat din Germania) . La 19 octombrie 1944 a fost trimis la Auschwitz, apoi, peste câteva zile într-un lagăr de lângă Dachau. A scăpat de mai multe ori de la moarte, doar datorită unor împrejurări, fără ca el să încerce o cale de a se salva. Soția sa a fost transferată la Bergen-Belsen unde a fost ucisă, iar părinții au fost uciși la Auschwitz. Când scriem despre acești oameni uciși, ne întrebăm cum de mai sunt posibile discuții despre numărul real sau nereal al victimelor? Oricine aflat într-un lagăr german, adică orice etnic evreu era o potențială victimă a morții prin execuție, boală, înfometare, tortură. Le Pen, Garaudy ( evreu , parțial, foarte parțial), unii iresponsabili de pe malurile frumoasei Dâmbovițe puteau să-și înghită limba și condeiele înainte de a vocifera în chestiunea „așa zisului Holocaust”. Nu putem să nu adăugăm, mereu și mereu, giganticul lagăr transnistrean. La 27 aprilie 1945, Frankl este eliberat de trupele americane. In același an a scris prima parte din cartea „ Omul în căutarea sensului vieții”, după opinia noastră, cea mai explicită și rațională scriere despre cele petrecute nu numai faptic, dar și în inima unui deținut la Auschwitz, Dachau, alte lagăre ale morții. O primă concluzie - speranța, puterea spirituală sunt mai importante decât rezistența fizică, în orice împrejurare. Omul are rezerve pe care trebuie să le folosească printr-o autoeducare, cultura având și ea un rol. Nu ai voie să cedezi, să te abandonezi deznădejdii, au fost cazuri când deținuții știau că vor fi eliberați la o anumită dată, iar amânarea acestei dăți le-a provocat moartea. Sunt exemple care confirmă puterea speranței pentru organismul uman supus celor mai sălbatice torturi. In 1946 Frankl revine la clinica de neurologie din Viena, unde va lucra până în 1971. In 1947 s-a recăsătorit și a avut o fiică. Din 1955 a fost numit profesor universitar la Viena, a predat cursuri la Harvard, ș.a. A publicat 32 de cărți, traduse în circa 20 de limbi. A murit la 2 septembrie 1997, la Viena. A trăit un secol de mare tragism, dar l-a învins cu puterea spiritului său, am spune, genial, fără a-l nedreptăți pe Freud sau pe alții. ( Boris Marian) - mai 2009