Havel[v=]

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/vaclav-havel-un-om-care-trait-adevar

http://www.revista22.ro/vclav-havel-o-pasare-rara-12811.html

http://www.ziuaveche.ro/international/externe/cenusa-lui-vaclav-havel-a-ajuns-in-cavoul-familiei-67373.html

Marţi, 20 decembrie 2011, am primit prin e-mail, de la sociologul român Cătălin Mamali, stabilit de peste două decenii în Statele Unite, care, ca şi în numărul de faţă, propune articole revistei Observator cultural, următorul mesaj, pe care îl reproduc cu acordul autorului: „Probabil că sînteţi la fel de copleşit ca şi mine de moartea lui Vaclav Havel. Nu cred că există cineva care apreciază cu adevărat eliberarea de sub teroarea comunistă care să nu-i fie recunoscător acestui om. Prin puterea lui interioară a depăşit limitele revoluţiilor din Europa, inclusiv pe ale celei de catifea. Imaginativ şi blînd, inteligent şi moral, modest şi lipsit de teamă, a rămas loial lui însuşi peste timp, indiferent de partenerul şi de locul de discuţie (oficială sau amicală). Folosindu-i propria expresie, a dat putere celor fără de putere. Aparţine genealogiei morale şi politice care, în timpurile mai apropiate, porneşte de la Thoreau. Declaraţia de la Praga din 2008 este unul din actele testamentare majore la care a contribuit esenţial“.

Să o luăm pe rînd. Vaclav Havel a înţeles, mai bine decît oricine, că într-un regim de teroare, a-ţi salva opera nu este de ajuns. „Rezistenţa prin cultură“, atît de des invocată în România, a fost un fapt real, meritoriu, dar insuficient pentru a modifica evoluţiile politice din comunism. În faţa terorii, trebuia acţionat politic, iar Vaclav Havel a fost exponenţial în această privinţă. Charta 77, iniţiativă civică lansată în 1977, l-a avut drept principal iniţiator pe Vaclav Havel. Charta 77 a devenit un document programatic pentru respectarea drepturilor omului.


Regimul comunist din Cehoslovacia a avut în faţă o opoziţie structurată politic pe un document ce va fi invocat în toţi anii care au urmat, pînă la căderea comunismului, în 1989. Charta 77 i-a adus lui Vaclav Havel şase ani de închisoare. După eliberare, Havel nu s-a astîmpărat, n-a ales varianta incompletă a „rezistenţei prin cultură“. De cîte ori a putut, a intervenit politic, în manifestări publice. În 21 februarie 1989, a fost din nou condamnat şi închis. Societatea cehoslovacă de atunci s-a solidarizat imediat cu Havel, protestînd împotriva arestării sale (care a ţinut pînă în 17 mai 1989). A urmat un nou document, mai puţin cunoscut, intitulat Cîteva fraze, difuzat prin Vocea Americii şi Europa Liberă. Situaţia a declanşat ceea ce s-a numit „revoluţia de catifea“, schimbările în Cehoslovacia producîndu-se fără vărsare de sînge.


Cum se raporta Vaclav Havel la momentul 1989? „Cehii pur şi simplu ezită vreme îndelungată, aşteaptă momentul prielnic, dar ceea ce fac apoi – dacă se poate fără jertfe prea mari – merită. Într-o anumită măsură acest lucru este valabil şi pentru perioada de care ne ocupăm acum: este adevărat că revoluţia noastră a venit ca una dintre ultimele revoluţii, în schimb s-a petrecut mai repede decît altele şi, în felul ei, a fost mai radicală: noi nu am avut momente de intermezzo în «perestroika» sau în reforma comunistă, ci, după cîteva zile de revoluţie, am început să construim direct o societate democrată şi un stat de drept. Astfel, Cehoslovacia a fost prima ţară din blocul sovietic unde şef al Statului a devenit un necomunist adevărat, care asta fusese toată viaţa şi care, pe deasupra, cu cîteva zile înainte, era încă un disident de frunte, «o stea pe scena opoziţiei»“ (fragment din Vaclav Havel, Pe scurt, vă rog!, Editura Curtea Veche, 2009) Sintagma „o stea pe scena opoziţiei“ îi aparţine profesorului John Keane, de la Universitatea Westminster din Londra, autorul cărţii Vaclav Havel: o tragedie politică în şase acte; Havel n-a fost de acord cu atribuirea de „stele“, afirmînd – cităm tot din Pe scurt, vă rog! – că „am încercat întotdeauna să adun oamenii, să-i ajut să se înţeleagă şi să caut un mod de a transforma un punct de vedere comun într-o acţiune concretă“.


Remarcabilă a fost şi activitatea lui Vaclav Havel ca preşedinte al Cehoslovaciei şi, mai apoi, al Republicii Cehe (pînă în 2003). Cum a putut un intelectual să fie şi ferm, şi bun negociator, şi să facă posibilă ruptura de comunism, pentru o întreagă ţară şi generaţie, fără a fi un fals feroce anticomunist? Vaclav Havel a fost omul potrivit la momentul potrivit, netezind asperităţi şi refuzînd varianta unui „socialism cu faţă umană“, împingînd societatea, prin prestanţa sa şi prin intuiţia faptelor bune, spre democraţie.


Profesorul Cătălin Mamali menţionează, în mesajul de la începutul acestui articol, Declaraţia de la Praga, adoptată în 3 iunie 2008. Documentul s-a intitulat „Declaraţia de la Praga privind conştiinţa europeană şi comunismul“ a fost adoptat de Senatul Republicii Cehe şi solicita ţărilor europene, la punctul 1, „ajungerea la o înţelegere paneuropeană conform căreia atît regimurile totalitare naziste, cît şi cele comuniste să fie judecate fiecare în conformitate cu potenţialul propriu de a dezvolta politici distructive de aplicare sistematică a formelor extreme de teroare, suprimînd toate libertăţile civice şi umane, pornind războaie agresive şi, ca parte componentă a propriilor ideologii, exterminînd şi deportînd naţiuni întregi şi grupuri de populaţie, şi, drept urmare, acestea să fie considerate principalele dezastre care au lovit secolul XX“.


Cred că ar trebui să renunţăm să tot repetăm „dacă noi n-am avut un Havel…“. Astăzi, Havel este istorie. Era istorie şi înainte de moartea sa. A tot repeta „dacă noi n-am avut un Havel“ înseamnă a cimenta un mit. Or, şansa noastră nu este de a căuta un Havel, ci de a trăi, fiecare, îndemnul lui Havel adresat tinerilor „ca ei să gîndească cu propria minte. Uneori mă surprinde să văd cîte nume noi apar, de pildă, în diverse publicaţii săptămînale sau lunare – în general este vorba despre studenţi –, cîte lucruri interesante ştiu ei şi cu ce deschidere scriu despre ele aceşti noi sau viitori jurnalişti, oameni de ştiinţă sau literaţi. Aceasta este principala mea sursă de speranţă“.

http://www.observatorcultural.ro/Havel-pur-si-simplu*articleID_26335-articles_details.html

Cum a ajuns Vaclav Havel un simbol al luptei anticomuniste?
Vezi aici care sunt principalele date din viata fostului presedinte ceh, eroul anticomunist, Vaclav Havel.

Un Havel mereu actual

Săptămâna trecută a stat sub semnul aniversării a 75 de ani de când s-a născut Václav Havel. Dramaturg, disident, preşedinte, Havel rămâne o personalitate simbol al schimbărilor politice din noiembrie 1989. Recitindu-l ast&

Cezar GHEORGHE - Vaclav Havel, un model (est)etic
Pe data de 5 octombrie, Centrul Ceh şi Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti au organizat mai multe evenimente legate de ziua de naştere a disidentului şi fostului preşedinte ceh Vaclav Havel. Semnatarul Cartei 77 a împlinit vîrsta de 75 de ani. Cu această ocazie, în incinta Muzeului }ăranului Român s-au proiectat documentarul Cetăţeanul Havel, precum şi filmul Leaving, regizat de Vaclav Havel (după o piesă proprie). Ziua „Havel“ a cuprins o expoziţie de fotografii făcute Oldrich Skacha, precum şi conferinţa Vaclav Havel – scriitor şi dramaturg.

Fac parte dintr-o generaţie care a avut norocul de a nu se fi confruntat cu o viaţă trăită în totalitarism. În 1989, nu aveam încă vîrsta necesară pentru a fi dat la şcoală. Am trăit şi m-am format în condiţii de libertate. În anii 2000, ca adolescent, am avut ocazia de a beneficia de o educaţie preponderent literară, provenind dintr-o familie care acorda respectul cuvenit cuvîntului scris. Prin datele existenţei mele, tot ce ştiu despre istoria recentă a Cehiei se rezumă la informaţii culese din cărţi. Nu am aflat despre Primăvara de la Praga – asupra căreia am o per-spectivă parţială şi extrem de infidelă graţie romanului lui Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei – decît prin medierea ficţiunii.


Omul Havel

Iniţial, Vaclav Havel era pentru mine un nume dintr-o carte de istorie, despre care mi se spunea că este un model moral. I-am as-cultat pe cei mai în vîrstă decît mine plîngîndu-se că „nu am avut şi noi românii un Havel“ care să ne conducă spre acel promised land al democraţiei. Relativ de curînd, am aflat mai multe lucruri despre omul Havel, fiindcă, altfel, cu o figură dintr-o carte de istorie nu se poate discuta.

Cu totul altfel stau însă lucrurile după ce citeşti cartea lui Havel, Scrisori către Olga, volumul alcătuit din epistolele trimise de disidentul ceh soţiei sale pe perioada detenţiei sale. Vaclav Havel a fost închis de regimul comunist cehoslovac pentru acţiunile care au dus la mişcarea Carta 77 şi la Comisia pentru Apărarea Persecutaţilor pe Nedrept. Dincolo de calitatea lor de document istoric, scrisorile realizează şi oglindirea unei situaţii existenţiale în care un om este obligat să îşi „consolideze sinele“. Puţini oameni aflaţi în situaţia de a fi condamnaţi la cinci ani de în-chisoare ar vedea în acest lucru „o situaţie existenţială complet nouă“, o „ocazie“ de a crea o „structură complet nouă de valori şi o nouă perspectivă a tuturor lucrurilor – alte speranţe, alte scopuri, alte interese alte bucurii“. {i mai puţini ar simţi nevoia de a-şi crea o nouă concepţie asupra timpului şi asupra vieţii, aşa cum a făcut Havel în închisoare.
Introspecţia critică este pentru Havel re-versul medaliei pentru înverşunare. Iată o situaţie existenţială dramatică ce ar putea distruge atît spiritul, cît şi trupul unui individ, dar care reprezintă ruptura necesară pentru punerea sub semnul întrebării a propriei persoane. Încarcerarea devine pretextul unei autoreconstituiri, ţinta fiind însăşi libertatea interioară în condiţiile dispariţiei totale a libertăţii exterioare. Iată un fragment revelator pentru atitudinea generală a lui Havel din perioada încarcerării: „Uneori mă dor dinţii, coloana, braţele, picioarele etc., dar o să-mi treacă, mai ales pentru că sînt în formă din punct de vedere psihic; de fapt, se poate spune chiar că mă simt destul de bine aici. Chiar nu pot să mă plîng de lipsa experienţelor interesante şi aproape că sînt surprins de cît de repede (şi fix, după cum mă aşteptam) am fost aruncat în acest gen de experienţă care (…) poate servi ca un instrument al reconstituirii mele psihice interioare şi al reînnoirii relaţiei mele primordiale cu lumea“.

Pe parcursul lecturii scrisorilor trimise soţiei sale ţi se dezvăluie mai multe feţe ale personalităţii lui Havel. Îl cunoşti pe omul Havel cu toate slăbiciunile inevitabile aduse la iveală de o experienţă traumatică, dar îl cunoşti, de asemenea, şi pe soţul grijuliu care o încurajează pe Olga să îşi organizeze viaţa astfel încît să sufere cît mai puţin de pe urma condamnării sale. Precum îl cunoşti şi pe viitorul politician capabil de a face planuri pe termen lung şi de a găsi soluţii pragmatice pentru probleme sociale. Este interesant şi acel Havel preocupat să cunoască mediul închisorii şi să descopere cea mai bună modalitate de a trăi în el, cu alte cuvinte de a evita alienarea şi spectrul nebuniei care pot ameninţa un om închis pe nedrept: „Aici, aproape totul e oarecum elementar: relaţiile şi mecanismele sociale ascunse şi mascate în diverse feluri afară apar aici în forma lor brută; totul este dezvelit, ca să zic aşa, nemijlocit, transparent; poţi vedea totul mult mai clar – din acest punct de vedere este o experienţă foarte utilă; devii conştient de multe lucruri despre viaţă – în general – de care nu erai atît de conştient afară. E un fel de oglindă convexă“.

Cazul lui Havel este interesant deoarece el reprezintă una dintre marile conştiinţe ale istoriei recente devenind cunoscut prin accentul pus pe responsabilitatea personală, pe rolul individului în marile mişcări istorice. După un secol care a adus lagărele de concentrare, Gulagul, comunismul, nazismul şi mai multe războaie distrugătoare, cultura a fost mai degrabă o dovadă a umilirii omului decît a beatitudinii sale. Sîntem umiliţi de propria noastră cultură. Nu ne ridicăm la înălţimea ei. „Civilizaţia noastră, fondată pe avîntul ştiinţei şi tehnologiei, acele măreţe ghiduri intelectuale despre cum să cucerim lumea cu preţul de a pierde legătura cu Existenţa, îl transformă pe om, mîndrul său creator, într-un sclav al nevoilor de consum, îl dezbină în funcţii izolate, îl dizolvă în existenţa-sa-în-lume ş…ţ criza lumii de astăzi este, evident, o criză a responsabilităţii umane.“
Despre responsabilitatea personală

Nu este de mirare că, alegînd în funcţia cea mai înaltă în stat un intelectual de asemenea anvergură, Cehia a evitat capcanele unei istorii posttotalitare. Problema, expusă admirabil de Havel este de a rezolva „tensiunea dintre lumea cuvintelor şi practicile reale ale celor aflaţi la putere“. Răspunsul lui Havel: „pînă cînd omul – aflat pe marginea abisului – nu îşi revine din trădarea gravă pe care o comite în fiecare zi împotriva propriei sale naturi şi nu revine la ceea ce a fost mereu în momentele bune din trecutul său: la ceea ce constituie fundamentul acelei esenţe dramatice a umanităţii sale (ca «fiinţă desprinsă»), şi anume, la Existenţă ca acel punct fix de evaporare a străduinţei sale, la acel orizont absolut al raportării sale“.

Raportat la spaţiul în care trăim, mesajul lui Havel s-ar traduce în modul următor: da-că sînteţi exasperaţi de aceeaşi tensiune dintre lumea cuvintelor şi practicile celor aflaţi la putere, uitaţi-vă întîi la modul în care vă conduceţi existenţa, nu vă mai înconjuraţi de urît şi puneţi-vă sub semnul întrebării propria umanitate şi propriile resorturi de reînnoire pentru ca lumea din jurul vostru să se reînnoiască la rîndul ei.

Vaclav Havel se simte 'slăbit' şi este îngrijit la domiciliu

Mai mult: Ziarul Libertatea - Stiri online pe gustul tau | Libertatea.ro

Havel este si creator de film Primul film al dramaturgului si politicianului ceh Vaclav Havel, “Plecarea”, du­pa piesa omonima a sa, a avut premiera marti la Pra­ga, in prezenta autorului.
Piesa “Plecarea”, scrisa de Havel dupa incheierea mandatului sau preziden­ti­al, in 2003, s-a jucat pentru prima data in mai 2008 la Praga. Filmul, ca si piesa, spune povestea unui cancelar pe punctul de a re­nunta la putere, care vede dintr-odata cum lumea din jurul sau se surpa si cum anturajul il tradeaza, intr-o confruntare fara mila cu suc­cesorul sau lipsit de scru­pule. Lansarea filmului in cinematografe este prevazuta pentru 24 martie. Du­pa avanpremiera oficia­la insa, filmul este criticat aspru in presa, care a va­zut aici “mai degraba o pu­nere in scena teatrala de­cat o opera cinema­to­gra­fi­ca propriu-zisa”.
Ziarul de mare tiraj “Dnes” scrie ca “«Plecarea» nu este decat un film me­diocru, si se pune intrebarea daca marca «Havel» isi poate permite o astfel de mediocritate”.
Havel, in varsta de 74 de ani, a glumit pe seama starii sale de sanatate. “Va asigur, caderea mea este reala, nu o lovitura de tea­tru”, a spus el sprijinin­du-se intr-un baston, dupa ce s-a impiedicat la urcarea pe scena.
Alegerea salii Lucerna, din centrul capitalei Praga, pentru premiera oficiala a fost simbolica: este sala unui imens palat in stil art nouveau, construit la ini­tia­tiva arhitectului Vaclav Ha­vel, bunicul fostului pre­sedinte.
Premiera a avut loc in ajunul implinirii a 150 de ani de la nasterea acestuia (23 martie 1861). Inau­gu­rata in 1909, aceasta sala frumoasa si bogat deco­rata este astazi cel mai vechi cinema ceh in functiune. Tot in ziua premierei, sotia fostului presedinte, actrita Dagmar Veskrnova-Havlova (care interpre­tea­za unul din rolurile principale in film) si-a sarbatorit ziua de nastere.

Fostul preşedinte ceh, Vaclav Havel, în spital
Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a fost spitalizat marţi din cauza unor probleme ...

Vaclav Havel, laureat al premiului Kafka pentru literatura
Dramaturgul, fost disident si ex-presedinte ceh, Vaclav Havel a obtinut, marti, la Praga, premiul international pentru literatura Franz Kafka pentru piesele si pentru eseurile sale.

Václav Havel, scriitor, dramaturg şi disident ceh. Ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1990-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003).
S-a născut pe 5 octombrie 1936 la Praga. Fiul unor capitalişti bogaţi, are de suferit de pe urma comunismului încă din adolescenţă. Nu îi este permis să facă studii universitare aşă că merge la cursuri de seral. La vârsta de 15 ani îşi descoperă pasiunea pentru poezie. Scrierile sale sunt influenţate de Kafka, chiar dacă operele acestuia erau interzise în acea vreme.
După satisfacerea serviciului militar, lucrează ca maşinist la un teatru din Praga (Teatrul pe balustradă - Divadlo Na Zábradlí) si studiază arta dramatică prin corespondenţă. După lovitura de stat organizată şi condusă de Moscova-din 1948 familia sa îşi pierde proprietăţile şi este considerată pro-Germană şi că a colaborat cu ocupantul (acuzaţie formulată în ziarul comunist Rudé Právo din 23 februarie, 1989) şi lui Havel i se ridică tot felul de obstacole dar face cursuri de liceu la seral şi intră la Univesitatea Tehnică Cehă in (1957). Prima piesă reprezentată a fost Petrecerea din grădină (1963) iar cea mai cunoscută piesă a sa este Largo Desolato. In 1964 s-a căsătorit cu Olga Šplíchalová.

2]Speranţa nu este convingerea că lucrurile vor lua o întorsătură bună, ci convingerea că ceea ce faci are sens indiferent ce întorsătură iau lucrurile.
1]Putem usor sa comunicam de la un continent la altul, dar un om nu stie sa stabileasca o legatura cu un alt om.