Goering[v=]

http://www.businessmagazin.ro/special/imposibilul-se-intampla-evreii-decoreaza-fratele-unui-nazist-10657336

http://cultural.bzi.ro/cum-se-distra-hitler-pe-seama-lui-goering-18489

Au fost descoperite rămășițele soției lui Hermann Göring

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/au-fost-descoperite-rama-i-ele-so-iei-lui-hermann-goring

Trabucurile lui Hermann Göring, scoase la licitaţie

Hermann Wilhelm Göring

            Considerat unul dintre eroii germani ai Primului Război Mondial, Reichmareşalul a fost comandantul aviaţiei militare Luftwaffe şi fondatorul Gestapo. După căderea Franţei, a furat milioane de lire constând în obiecte de artă aparţinând evreilor şi a acumulat o avere personală. Göringa luat parte la Puciul de la Berărie din 1923 fiind rănit în stomac. Ulterior, luând morfină pentru ameliorarea durerii, a devenit dependent de acest drog pentru tot restul vieţii sale. A fost implicat în planificarea Holocaustului. Göringa fost cel mai mare inculpat în cadrul Procesului de la Nürnberg. Condamnat la moarte prin spânzurare, s-a sinucis în celulă în noaptea dinaintea execuţiei, înghiţind cianura.

Masina lui Hermann Goring, descoperita intr-un sopron

Hermann Göring a fost unul dintre cei mai importanți membri ai
Partidului Nazist și un antisemit notoriu. Fratele său Albert, însă,
era un om cu totul diferit: mai multe persoane, inclusiv evrei, pot
să-i mulțumească pentru că le-a salvat viețile. Însă în ciuda
acțiunilor sale, numele lui de familie s-a dovedit a fi în cele din
urmă un blestem.

Nu de puține ori, Albert Göring a intervenit în favoarea evreilor
pentru a-i scuti de umilințele naziștilor și chiar pentru a-i scăpa de
lagărele de concentrare. Numele lui era întotdeauna un avantaj; deși
era pe moment arestat pentru asemenea acțiuni, era imediat eliberat
odată ce-și spunea numele. Doar era fratele lui Hermann Göring,
comandant al Luftwaffe și apropiat al lui Hitler!

Însă după căderea regimului nazist, acest nume s-a dovedit a fi un
blestem. Albert Göring a fost arestat de americani la scurtă vreme
după sfârșitul războiului, iar cei care l-au interogat l-au privit de
la bun început cu suspiciune, mai ales după ce i-au ascultat
poveștile. Americanilor le venea greu a crede că fratele lui Hermann
Göring s-ar fi opus regimului nazist și că ar fi intervenit în
favoarea evreilor persecutați.

Viața fratelui mai mic al lui Hermann Göring e fascinantă, dar ea este
aproape necunoscută publicului, chiar și la șapte decenii de la
sfârșitul dictaturi naziste. Acest fapt se poate explica prin
scepticismul oamenilor la auzul acestui nume. La fel ca soldații
americani în 1945, oamenii de azi nu cred că Albert Göring a fost
într-atât de diferit de fratele său. Cum e posibil ca acesta să fi
colaborat cu Rezistența antinazistă, să fi salvat evrei de la moarte
și să fi obținut eliberarea prizonierilor din lagărele de concentrare?

34 de nume



„Sunt aproape patru luni de când mi-a fost furată libertatea, fără să
știu de ce”, scria Albert Göring în septembrie 1945 într-o scrisoare
către soția lui. Se predase de bunăvoie americanilor pe 9 mai 1945 și,
după ce timp de ani de zile se revoltase împotriva politicii duse de
fratele său, se simțea trădat pentru că fusese arestat. Așa că a luat
un stilou și a pus pe hârtie o listă de 34 de nume, numele oamenilor
pe care îi salvase.

Timp de zeci de ani, acea listă și celelalte documente (puține la
număr) privind viața lui Albert Göring au stat prin arhive. În timp ce
viața fratelui său era cercetată și analizată până la cele mai mici
detalii, Albert era ignorat. În cele din urmă, jurnaliștii, și nu
istoricii, l-au adus pe Albert Göring în atenția publicului. În 1998,
un grup de englezi a filmat un documentar pe nume „Adevăratul Albert
Göring”. Un tânăr de 18 din Sydney, William Hastings Burke, a văzut
filmul și a fost fascinat de povestea. Ulterior avea să relateze că
„ideea că acest monstru despre care învățăm la lecția de istorie ar fi
putut avea un Oskar Schindler drept frate mi s-a părut absolut
incredibilă!”

După facultate, Burke a strâns bani și a plecat în Germania pentru a
afla mai multe despre Albert William Hastings Burke. A muncit trei ani
de zile, a umblat prin arhive, s-a întâlnit cu prietenii și rudele
persoanelor pe care Albert Göring le-ar fi ajutat, iar rezultatul este
„Treizeci și patru”, o carte al cărei titlu e inspirat de lista
alcătuită în septembrie 1945.

Adevăratul Albert Göring

Cartea lui Burke descrie un om care nu putea fi mai diferit de
faimosul său frate. „A fost mereu opusul meu”, mărturisea Hermann
într-o declarație după război. „Nu era interesat de politică sau
armată, în timp ce eu eram. El era tăcut și retras, iar mie-mi plăceau
întâlnirile și eram sociabil. El era melancolic și pesimist, eu
optimist.”
Foto: Albert Göring cu a treia soție a sa, Mila Klazarova. Hermann nu
a fost de acord cu această căsătorie pentru că Mila era de origine
slavă, ceea ce – în ochii unui nazist – însemna că era de rasă
inferioară. Albert s-a căsătorit cu ea în 1942, la Salzburg; fratele
său nu a participat la ceremonie.

Și ca fizic cei doi frați erau foarte diferiți, într-atât de diferiți
încât au existat zvonuri că Albert ar fi fost de fapt copilul altui
bărbat. Hermann avea ochii albaștri, Albert căprui; Hermann era gras,
Albert înalt și slab. Hermann aprecia persoanele autoritare,
impunătoare, în timp ce Albert era un așa-zis „bon vivant” – iubea
cultura, muzica și era un personaj fermecător. Era, de asemenea, un
aventurier: a fost căsătorit de patru ori și, potrivit relatărilor, nu
spunea niciodată nu unei aventuri.

La început, Albert a încercat pur și simplu să evite NSDAP-ul. Nu s-a
înscris în partid și în 1928 s-a mutat la Viena (a și devenit cetățean
austriac) pentru a lucra ca director de vânzări la o companie ce
producea boilere. Însă politica de anvergură a naziștilor pe care
Albert o ura, și pe care ambițiosul său frate o promova, l-a ajuns din
urmă odată cu anexarea Austriei în 1938.


„Ideea că acest monstru despre care învățăm la lecția de istorie ar fi
putut avea un Oskar Schindler drept frate mi s-a părut absolut
incredibilă!”
La un moment dat, Albert s-a decis să renunțe la atitudinea pasivă, de
ignorare a politicii, și să încerce să-i ajute pe cei persecutați.
Spre exemplu, l-a ajutat pe Oskar Pilzer, directorul celei mai mari
companii producătoare de film din Austria. Pilzer era evreu, motiv
pentru care naziștii doreau să interzică filmele produse de el în
Germania, urmărind de fapt să-i preia compania. Albert Göring a
intervenit în favoarea lui Pilzer: „a folosit numele familiei sale și
a făcut tot posibilul mai întâi pentru a afla unde era închis tatăl
meu și apoi pentru eliberarea lui”, avea să mărturisească ulterior
fiul lui Pilzer.

Acesta nu este un incident izolat și mulți oameni au povestit, după
1945, întâmplări similare. Printre alții, Alexandra Otzop își
amintește că „soțul meu și fiul său din prima căsătorie erau
persecutați în toamna lui 1935. Domnul Göring a reușit să obțină
deportarea lor în locul trimiterii într-un lagăr de concentrare”.

În timp ce fratele lui conducea forțele aeriene ale Germaniei Nazste,
Albert făcea eforturi pentru a obține documente false, își avertiza
prietenii privind mandatele de arestare pe numele lor și dădea bani
refugiaților. Și nu doar o dată s-a folosit de numele său pentru a
intimida autoritățile.

Era într-adevăr o situație bizară. Hermann știa de activitățile lui
Albert, dar nu a făcut nimic ca să-l oprească. Ulterior, Albert avea
să declare că Hermann i-a spus că „e treaba ta dacă vrei să protejezi
evrei”, atâta vreme cât nu-i face lui probleme.

Cu trecerea timpului, Albert a abandonat prudența pe care i-o ceruse
Hermann. La sfârșitul anului 1939, a obținut conducerea
departamentului de exporturi al fabricii Skoda din Brno. Din această
funcție, a sprijinit acțiunile mișcării cehe de rezistență, după cum
aveau să declare ulterior chiar membrii acesteia. Dacă mărturiile lor
sunt corecte, Albert Göring le-a oferit poziția exactă a unui șantier
de submarine, dar și informații privind planul de atac împotriva
Uniunii Sovietice. Aceste informații valoroase, au spus soldații cehi
din Rezistență, au fost transmise apoi la Londra și Moscova.

Foto: numărul 12 pe lista lui Albert Göring era arhiducele Joseph
Ferdinand al Austriei (aici într-o fotografie din 1895). Acesta a fost
închis timp de trei luni la Dachau, iar Albert Göring a intervenit
pentru el și a obținut eliberarea sa.

De asemenea, se pare că Göring a salvat mai mulți prizonieri din
lagărul de la Theresienstadt în 1944. Fiul unui fost asociat al lui
Albert povestește că acesta s-a folosit de funcția lui în fabrica
Skoda pentru a obține muncitori din rândul prizonierilor din lagărul
de concentrare, pe care i-a eliberat imediat după aceea. Cererea sa a
fost acceptată de directorul lagărului, care nu putea să-i spună „nu”
fratelui lui Herman Göring.

Mai multe documente din arhivele Gestapoului arată că aceste povești
nu sunt inventate. Arhiva biroului Gestapo din Praga păstrează
documente privind plângeri și suspiciuni la adresa lui Albert Göring.
În 1944, șeful poliției naziste din Praga cerea, în baza acestor
suspiciuni, permisiunea să-l aresteze. Însă Hermann Göring a
intervenit pentru fratele său de mai multe ori, pentru a-l scăpa de
arestare, avertizându-l de fiecare dată că nu-l va ajuta la infinit.

După război

Cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Albert a fugit în
Austria, la Salzburg. Cei doi frați s-au mai întâlnit apoi o singură
dată, într-un centru de detenție american din Augsburg. „În curând vei
fi liber”, i-ar fi spus Hermann fratelui său mai mic, pe 13 mai 1945.
„Așa că să ai grijă de soția și de copilul meu.”

Hermann Göring, condamnat la moarte la Nürnberg, a scăpat de execuție
pentru că s-a sinucis. Însă fratele lui a rămas în atenția
americanilor, care-l priveau cu suspiciune. Numele lui a devenit
atunci o povară. În cele din urmă, Albert Göring a fost predat
autorităților din Cehoslovacia și judecat pentru crime de război
(pentru că fabrica Skoda la care lucrase producea și arme).

Doar după ce mai mulți foști angajați au depus mărturie în favoarea
sa, Albert Göring a fost eliberat și achitat, în martie 1947. A murit
în 1966 într-o suburbie din München. După eliberare și până în
momentul morții, a trăit ca un om sărac pentru că, în pofida faptului
că era un inginer foarte bun, nu și-a putut găsi de lucru în Germania
postbelică din cauza numelui, același nume care în trecut îi salvase
viața.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/celalalt-goring

Furate de nazişti
O colecţie de tablouri s-a vândut la New York pentru 10 milioane de dolari. O colecţie de tablouri, dintre care unele s-au aflat pentru o vreme în proprietatea liderului nazist Hermann Goering, s-a vândut la New York pentru 10 milioane de dolari.


Tablourile îi aparţinuseră unui evreu din Olanda, care a fugit de persecuţiile naziştilor în 1940, abandonându-şi colecţia.

Au trecut câteva zeci de ani până când familia lui a recuperat-o.

După cum transmit corespondenţii BBC, mai multe capodopere aflate în muzee din toată lumea sunt de asemenea revendicate.

Când naziştii au fost înfrânţi, o mare parte a operelor de artă pe care le furaseră au fost trimise înapoi în Olanda, Franţa, Italia, Austria, chiar şi Germania.

Dar în loc să ajungă înapoi la familiile celor prădaţi, multe din aceste valori au fost păstrate în muzee.
"Al doilea război mondial a lăsat în urmă o cantitate enormă de lucruri nerezolvate", crede Godfrey Barker, analist pe piaţa operelor de artă, unul din capitolele importante, după cum spune el, rămas încă deschis.

Moştenitoriii negustorului de artă Houdstikker, din Olanda, de exemplu, s-au luptat nouă ani de zile ca să-şi revendice colecţia.

Acum au ajuns însfârşit din nou în posesia ei. Şi o vând, bucată cu cu bucată. Arta n-a valorat nicicând atât de mult, iar muzeele n-au fost nicicând atât de îngrijorate.

"Muzeele germane", spune Godfrez Barker, "încep dintr-o dată să îşi dea seama că s-ar putea să piardă o sută şi mai bine din capodoperele pe care le expun fiindcă nu au făcut nimic să îi găsească pe urmaşii proprietarilor şi să ajungă la o înţelegere cu ei, fie să le plătească o sumă de bani şi să păstreze tablourile, fie să le restituie aşa cum se cuvine, cu toate formalităţile juridice."

Mii de tablouri din Austria, Franţa şi Olanda ar putea fi de asemenea vizate de o nouă generaţie de moştenitori şi de avocaţii lor.
"Să spunem că ai un tablou important care se va vinde la casa de licitaţii cu 10 milioane de dolari la New York", spune Gerhard Rump care se ocupă la ziarul berlinez Die Welt de secţiunea consacrată pieţei operelor de artă.

"Ei bine, casa de licitaţii va percepe un comision de circa 25 până la 30 la sută, pe urmă avocaţii iau cam jumătate din ce a rămas, deci rămâi până la urmă cu 3,5 milioane de dolari", spune Gerhard Rump.

Multe opere majore restituite au mers direct de la muzeu la casa de licitaţie. Muzeele nu îşi pot permite să le răscumpere, iar proprietarii trebuie să le vândă ca să acopere cheltuielile cu cercetările de arhivă şi consultanţa juridică.

Anne Weber conduce Comisia pentru Artă Jefuită din Europa, o organizaţie non-profit care face cercetări în acest domeniu.

Ea spune că dacă muzeele ar fi făcut ceea ce ar fi trebuit să facă acum zece ani, nu s-ar fi apărut nevoia unei industrii a restituirilor.
"În 1998 44 de ţări au promis că vor lucra la identificarea a ceea ce a fost jefuit, iar oamenii vor avea posibilitatea să îşi recupereze ce e al lor", spune Anne Weber.
"Majoritatea ţărilor nu au făcut ce au promis, şi de aceea ce aflăm în situaţia în care cineva primeşte un telefon din senin, iar alţii fac o grămadă de bani, şi e o situaţie disperată în anumite feluri", spune Anne Weber, fiindcă afli de oameni cărora li s-a luat o dată proprietatea, şi acum li se mai ia încă o dată, fiindcă sunt forţaţi să vândă când poate ar prefera să nu facă deloc acest lucru.

În 1990 una din cele două versiuni ale unui celebru tablou de Van Gogh, un portret al doctorului Gachet, a devenit, în urma vânzării ei la licitaţie, cea mai scumpă pictură din lume.

Soarta acestei picturi este acum învăluită în mister, dar dacă reapare vreodată există cineva, pe nume Christine Konig, care spune că va face cerere de restituire a tabloului, ca fiind furat de la bunicul ei.

Aceasta va face tabloul de nevândut. În lumea bizară a artei de mare valoare, infracţiuni vechi de şaptezeci de ani alimentează preţurile astronomice din prezent, dar pot de asemenea să anuleze de tot valoarea.

Stranepoata lui Hermann Goering: "M-am sterilizat ca sa nu transmit mai departe sangele unui monstru" (12:04)

Descendentii liderilor regimului nazist au vorbit pentru prima data in fata camerelor de filmat despre resentimentele pe care le au fata de stramosii lor in cadrul documentarului "Copiii lui Hitler", regizat de Chanoch Zeevi. Printre ei s-a numarat si Bettina Goering, stranepoata lui Goering, comandantul aviatiei militare a Germaniei naziste, care a marturisit ca a mers pana acolo incat s-a sterilizat pentru a nu "transmite mai departe sangele unui monstru". Regizorul documentarului a declarat ca a descoperit "similaritati fascinante" intre sentimentele celor inruditi cu initiatorii Holocaustului si victimele acestora, realteaza "Daily Mail" in editia electronica de joi.

Bettina Georing, care traieste in prezent in Santa Fe, New Mexico, povesteste in documentar ca atat ea, cat si fratele ei, au renuntat in mod voluntar la posibilitatea de a face copii. "Mi-am legat trompele pe cand aveam 30 de ani pentru ca ma temeam ca as putea crea un alt monstru. Eu arat ca el - ochii, pometii, profilul. Seman mai mult cu el decat propria lui fiica", a spus ea. Bettina Goering a precizat ca tatal ei, care a murit in 1981, nu a vorbit niciodata despre Holocaust sau despre fostul comandant al Luftwaffe. "Dar bunica mea era mai putin evaziva - ea il adora", a adaugat ea. "Ca sefa a Crucii Rosii in Germania nazista, ea se invartea prin cercul celorlalti lideri de top si avea multe poze in care era infatisata alaturi de Hitler. Odata ne uitam la un documentar TV despre Holocaust si ea a inceput sa strige Toate astea sunt minciuni, nu s-a intamplat asa". Cea mai dificila parte este sa admit ca as fi putut sa-l plac. Am fost extrem de socata de asta. Acum ma accept mai mult pentru ceea ce sunt, indiferent ce cuprinde asta - partile bune, partile rele si urate", a incheiat Bettina Georing.

CE NAŞTE DIN PISICĂ NU-I MUSAI SĂ SEMENE CU... HITLER
Naziştii sunt urâţi de moarte de urmaşii lor
Unii dintre urmaşii foştilor lideri nazişti s-au confesat despre sentimentele care îi încearcă şi despre repulsia faţă de trecutul odios al familiilor din care se trag.




Cea mai recentă mărturisire a fost făcută de nepoata lui Hermann Goring, Bettina Goring, care a spus că a preferat să se sterilizeze de bunăvoie decât să "perpetueze sângele unui monstru", dezvăluie Daily Mail.

Unchiul ei care, deşi provenea dintr-o familie aristocrată şi se număra printre eroii germani din primul război mondial, a ajuns mai târziu în regimul lui Hitler "nr.2" atât în ierarhia partidului fostului dictator nazist, cât şi în al treilea reich, după Adolf Hitler însuşi, fiind şi şeful Aviaţiei Militare a Germaniei naziste, "Luftwaffe". După capitularea Germaniei, la 9 mai 1945, Goring a fost condamnat la moarte, ca şi alţi comandanţi nazişti, în procesul de la Nurenberg, dar s-a sinucis cu otravă în închisoare în noaptea dinaintea execuţiei la data de 15 octombrie 1946.
Bettina trăieşte acum în New Mexico, în Santa Fe, unde practică medicina naturistă.
ASEMĂNARE ŞOCANTĂ
"Mi-am legat trompele uterine la vârsta de 30 de ani, pentru că îmi era teamă să nu nasc un alt monstru. Semănam cu el (cu Hermann Goring ­ n.r.) ... ochii, maxilarele, întreaga faţă... Semănam cu el mai mult decât propria lui fiică", a povestit Bettina. Ea a mai dezvăluit că l-a determinat şi pe fratele ei să se sterilizeze, dar şi că tatăl ei, Heinz, a fost adoptat de infamul unchi, care devenise pilot în "Luftwaffe".
Heinz a fost capturat de sovietici şi eliberat în 1952, iar când s-a întors la familie a aflat că cei doi fraţi ai lui îşi luaseră viaţa, fiindu-le ruşine de originea lor. Între timp, şi averea familiei se dusese pe apa Sâmbetei. Heinz a murit în 1981, iar Bettina susţine că niciodată nu a povestit despre Holocaust, şi nici despre Goring. În schimb, bunica ei îl adora, ca şi pe Hitler de altfel, în regimul căruia a servit ca responsabilă a Crucii Roşii.
"Dacă am viziona împreună vreun documentar despre Holocaust, ea ar spune cu siguranţă că «totul este o minciună», că «aşa ceva nu s-a întâmplat»", a mai povestit Bettina.
Un alt urmaş de nazist, Ricardo Eichmann, fiul lui Adolf Eichmann, locotenent-colonelul SS care a planificat şi aplicat acţiunile de deportare în masă şi de executare a evreilor din Europa de Est, spune că nu-şi poate explica nici acum de ce tatăl său a devenit "arhitectul-şef al Holocaustului".
După ce a reuşit să plece în Argentina cu acte false, în 1950, Adolf Eichmann a fost prins de Mossad şi adus în Israel, unde a fost judecat, condamnat la moarte şi executat la data de 31 mai 1962.
HITLER, TĂTICUL FĂRĂ COPII
Dar în timp ce Hitler nu a lăsat nici un urmaş, mulţi dintre locotenenţii lui din Reich aveau familii cu copii care se bucurau de atenţia dictatorului nazist ca şi cum ar fi fost chiar ai lui. De fapt, lui Hitler îi plăceau copiii, dar milita până la obsesie pentru o "rasă pură", cea ariană, cu care spera să populeze într-o zi tot globul. Unul dintre ei este un fin de-al lui Hitler, Niklas Frank, al cărui tată, Hans, a fost guvernatorul Poloniei ocupate, care a răspuns de lagărele de exterminare în care au pierit şase milioane de evrei.
Niklas spune că după ce a vizionat filmul "Copiii lui Hitler", al regizorului israelian Chanoch Zeevi, a dispreţuit şi mai mult trecutul odios al tatălui său, pe care îl consideră şi acum un "fanatic" al lui Hitler, de care fostul dictator nazist s-a folosit. În documentarul regizorului israelian apare şi Monika Hertwig, fiica lui Amon Goth, căpitanul nazist care s-a ocupat de lagărele morţiii din Polonia şi care a devenit personaj de film, în "Lista lui Schindler", fiind interpretat de Ralph Fiennes.
Monika povesteşte cum odată s-a întâlnit cu un bărbat care i-a povestit cum tatăl ei făcuse "un sport" din împuşcatul femeilor şi copiilor din lagăr.
Documentarul lui Zeevi urmează să fie completat pe baza mărturiilor urmaşilor naziştilor până la sfârşitul acestui an.

http://www.jurnalul.ro/stire-externe/nazistii-sunt-urati-de-moarte-de-urmasii-lor-533387.html

HERMANN  GOERING-
“Oamenii de rand nu vor razboi nici in Rusia, nici in Anglia, nici in America, nici in Germania. Asta este clar. Dar pana la urma liderii decid politica, si este tot timpul usor sa convingi masele, fie ca esti in democratie, dictatura fascista, parlament sau dictatura comunista. Cu sau fara voce poprul poate fi intotdeauna convins. E usor. Tot ce trebuie sa faci este sa le spui ca au fost atacati si sa acuzi pacifistii de lipsa de patriotism si expunerea tarii la pericol. Functioneaza oriunde.”
=====
Albert
Bettina