Malaele[V=]

Rezumarea primului mesaj :

HORATIU  MALAELE-
Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţă.

Fundaţia Arte Vizuale a lansat un proiect inedit. Este vorba despre o antologie a filmului de animaţie, de la începuturi până în 1990, "O scurtă poveste", în regia lui Radu Igazsag. Rolul Povestitorului este interpretat de Horaţiu Mălăele.
O scurtă poveste este un proiect meritoriu al regizorului şi profesorului Radu Igazsag. Deja, această antologie a filmului românesc de animaţie, care cuprinde mai bine de 45 de filme, realizate de 37 de regizori în perioada 1927-1990, a avut premiera la City Mall din Bucureşti, la TIFF, unde a fost prezentat chiar în prima zi şi va fi proiectat şi în secţiunea "Zilele filmului românesc". Pentru acest proiect ambiţios, Radu Igazsag a lucrat cu o echipă pe măsură, alcătuită din Vivi Drăgan Vasile (producător şi semnatarul imaginii), criticul de film Dana Duma (scenariul), Titus Muntean şi Florin Iaru (dialoguri), Neil Coltofeanu (animaţie), Dobrică Lostă (montaj), Dana Dunescu (sunet), Ramona Stanca (costume), Maria Anton (machiaj) Velvet Moraru (producător delegat), Andrei Tănăsescu (muzica de ilustraţie), Ioan Maier (modelare 3D) şi Roberta Răduca (colorist telecine). Pentru că această călătorie în istoria filmului româneasc de animaţie avea nevoie de o călăuză, Radu Igazsag a creat un personaj, Povestitorul-pictor, interpretat de Horaţiu Mălăele. Iar partenerul lui este Virus, cel fugit din computer, a cărui voce este asigurată de actorul Cosmin Seleşi. Pentru cine credea că filmul de animaţie românesc nu are un trecut, acest lugmetraj, produs de Fundaţia Arte Vizuale, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi participarea Abis Studio este o dovadă a inteligenţei, imaginaţiei şi creativităţii regizorilor noştri de animaţie. Începând cu cel mai vechi film românesc de animaţie păstrat, Haplea, realizat de Marin Iorga în 1927, şi trecând prin momentele de aur, semnate de Ion Popescu Gopo, Horaţiu Mălăele cu farmecul şi talentul său, ne spune povestea acestui gen atât de important, nu doar pentru educarea copiilor, ci ca o expresie a complexităţii cinematografiei româneşti. Din păcate, autorităţile nu sunt de aceeaşi părere, pentru că, în continuare, cei mai puţini bani sunt alocaţi filmului de animaţie.
Mergeţi la acest lungmetraj documentar de animaţie să vedeţi atât personajele create de regizorii noştri, cât şi pentru Horaţiu Mălăele.

Malaiele, vedeta la Beijing
Punctul final al turneului delegatiei romane a oamenilor de teatru, initiat de Catedra UNESCO-ITI si finantat de Ministerul Afacerilor Externe, l-a reprezentat popasul in doua mari orase chineze.
Primirea noastra la Academia de Teatru din Shanghai si discutiile pe marginea turneului, purtate cu corpul profesoral, condus de prorectorul William Huizhu Sun, ne-au dezvaluit curiozitatea gazdelor fata de fenomenul teatral si de invatamantul artistic romanesc, dar si regretul ca "aceste contacte profesionale sunt atat de rare, intr-vreme cand putem si trebuie sa aflam mult mai multe unii despre altii". Intre atelierele conduse de profesorii Felix Alexa si Mircea Gheorghiu, la care au participat studenti din anii I si II, si cele doua spectacole gazduite de Sala-Studio a Academiei, cu "Frumoasa calatorie a ursilor Panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frnkfurt" si "Mascariciul", am participat la inaugurarea Biroului regional pentru Asia-Pacific al catedrei UNESCO-ITI, in prezenta profesorului Corneliu Dumitriu, directorul Catedrei, si ne-am intretinut cu tanarul om de teatru
prof. David Peng, numit la conducerea nucleului zonal menit sa impulsioneze relatiile dintre scolile de teatru din aceasta parte a lumii.
Interesul si satisfactia gazdelor cu privire la calitatea productiilor artistice romanesti, ce au readus in opiniile unor specialisti de aici nevoia de a reveni si pe scenele teatrelor din Shanghai cu spectacole romanesti, de cert profesionalism, si-au aflat o corespondenta perfecta in bucuria estetica si in entuziasmul cu care intreaga noastra delegatie a savurat o admirabila repetitie-spectacol de teatru traditional ("Opera Beijing"), oferita de studentii din anul I al unei scoli afiliate Academiei.
De la Shanghai, in mai putin de trei ceasuri de zbor am aterizat la Beijing, punctul final al calatoriei noastre, inainte de a reveni in tara. In capitala Chinei poti lesne observa particularitatile ce o deosebesc de Shanghai. Orasul este mult mai conservator, mai apropiat spiritului chinez si valorilor sale autentice (monumente, obiective culturale si artistice) in plan istoric. Am participat la o alta repetitie-spectacol naucitoare, de la o scolaa de teatru traditional, cu elemente de costumatie, machiaj, frazare si intonatie specifice, la care s-au adaugat momentele de virtuozitate acrobatica aproape incredibila. Dar nici "ai nostri" nu s-au lasat mai prejos! La ateliere, cu o participare-record (de 50-60 de studenti), dincolo de atmosfera de colegialitate, de viu interes si, uneori, de vesela reactie a participantilor, am surprins minutiozitatea cu care nu numai "elevii", dar si unii profesori isi luau notite pe marginea celor vazute, in ideea marturisita de a continua aceste exercitii.
Si a venit primul spectacol, gazduit intr-o eleganta sala-studio, de 400 de locuri, unde mica trupa a regizoarei Anca Maria Colteanu a prezentat, cred eu, cel mai bun spectacol cu "Lectia", dintre toate cele vazute de mine cu aceasta distributie, bucurandu-se de reactia empatica a salii atat in final, cat si pe parcursul reprezentatiei.
Au urmat celelalte doua spectacole romanesti, cu textul lui Matei Visniec, interpretat de Cerasela Iosifescu si Sorin Leoveanu, si cu "Mascariciul", desfasurate in sala mare a Academiei de teatru, cu 750 de locuri, plina ochi, populata de studenti, de numeroase personalitati ale vietii culturale si de eminente cadre didactice. Contrar unui mai vechi obicei al publicului chinez, de a nu ramane in sala dupa primul "set" de aplauze, atat la spectacolul Catalinei Buzoianu, pe textul lui Matei Visniec, dar mai ales la ultima evolutie romaneasca din aceasta sala devenita neincapatoare, aceea cu "Mascariciul", ovatiile au rasunat timp de zece minute, cu repetate chemari la rampa adresate celor doi interpreti, Horatiu Malaele si Niculae Urs.
Bucuria si entuziasmul se citeau nu numai pe fetele chinezilor, ci si in ochii membrilor corpului diplomatic al ambasadei noastre la Beijing, ambasadorului Viorel Isticioaia-Budura, un exceptional vorbitor de limba chineza, dar si un fin cunoscator al potentialului artistic romanesc, ce ne-a oferit clipe memorabile de ospitalitate si cordialitate pe tot parcursul sederii noastre la Beijing.
Cu amintiri minunate de la prezenta lui Dan Puric la Beijing, in spectacolul cu "Hic sunt leones", Catalina Nicolae, atasat cultural, Viorel Isticioaia-Budura ne-a vorbit cu o patimasa, dar sincera incredere despre calitatea teatrului romanesc inteles si valorificat ca un admirabil "brand" de tara. In acest sens, Viorel Isticioaia-Budura pleda pentru o extindere a "ofensivei" celor mai valoroase productii artistice romanesti in spatiul chinez, cu atat mai mult, cu cat in 2008, cand Jocurile Olimpice vor avea loc aici, la Beijng, capitala Chinei va deveni un centru de interes mondial pentru tot ce inseamna nu numai sport, dar si cultura, arta, divertisment. Ce altceva si-ar putea dori protagonistii unui lung si victorios turneu in Asia si Australia, finantat de Ministerul Afacerilor Externe, ca un bun inceput de gand potrivit caruia politicienii insisi intrevad calitatile de autentic "brand" de tara ale teatrului romanesc?

Horatiu Malaele, regizor de film
- Domnule Horatiu Malaele, detineti un rol principal in filmul "Ticalosii",

Malaele: "Nu am intalnit niciodata un emigrant fericit"

Horatiu Malaele isi doreste ca teatrele sa-si deschida portile pentru tinerii actori si spune de ce isi permite publicul occidental sa fluiere
la un spectacol de teatru.[Citeste]

Horatiu Malaele: "O conjuratie urat mirositoare, dar bine organizata"
Actualele nominalizari la premiile UNITER sunt dominate de doua spectacole - "Elisaveta Baum" a lui Alexandru Tocilescu si "Purificare" a lui Andrei Serban - prezente la majoritatea sectiunilor. In acest context, marul discordiei a devenit spectacolul "Revizorul", care nu a prins macar o mentionare, desi este selectionat pentru Festivalul de la Edinborough si a beneficiat de o primire elogioasa.
"Nu as spune ca sunt nemultumit. Sunt mirat. Cred ca jurizarea s-a facut cu o comisie care are repere putine sau, mai grav, cu o «coada de topor». Fiecare eveniment UNITER isi are premiantii pe care ii merita. Nenominalizarea «Revizorului» starneste nu numai mirarea mea trecatoare, dar si mirarea intregii lumi teatrale. George Mihaita a facut un rol mare si are tot dreptul sa fie nemultumit. Anul trecut, spectacolul meu, «Mascariciul», care era o noutate in tratarea textelor lui Cehov, cu o certa performanta actoriceasca, n-a fost nominalizat. Nici macar pentru interpretarea lui Nicolae Urs. Spectacole de mare tinuta, ce si-au confirmat valoarea la mari festivaluri internationale, nu au fost nominalizate. Evenimentul devine suspect si derizoriu. Tind sa cred ca in spatele acestui pseudospectacol, stralucitor altminteri, se ascunde o conjuratie urat mirositoare, dar, in schimb, foarte bine organizata. O conjuratie alcatuita din cateva «croncanicarese», confiscate de un anume gen de spectacol, care despart apele, de cativa ani buni, la mai toate evenimentele teatrale. Daca veti avea indulgenta sa le priviti, veti constata cu stupoare o asemanare izbitoare intre ele si spectacolele pe care le premiaza. Cert este ca la nominalizarile UNITER au disparut criteriile si, foarte nesanatos, notiunile de estetica si mai ales de etica. E un cancer, care, daca nu va fi inlaturat, va duce probabil la decesul acestei gale si, implicit, la diminuarea teatrului. Atat cat a mai ramas." Actorul George Mihaita este si el dezamagit de absenta de pe lista nominalizarilor a "Revizorului", cu atat mai mult cu cat "spectacolul a fost selectionat pentru festivalul de la Edinborough", precizand ca insusi Alexandru Tocilescu a calificat spectacolul drept unul "fara fisura". Mihaita conchide ca "Teatrul de Comedie ocoleste in continuare UNITER-ul, desi Caramitru si-a cerut candva scuze in direct pentru asta". Contactat telefonic, Nicolae Prelipceanu, membru al juriului nominalizarilor, ne-a declarat ca "intotdeauna sunt mai multe spectacole decat cele care se pot nominaliza. Chiar daca trebuie sa alegi doar trei, tot se gasesc sapte, noua, zece care ar merita, mai ales din punctul de vedere al celor care le-au realizat. Juriul nostru a fost compus din cinci persoane si nu toti am fost de aceeasi parere. Mie «Revizorul» mi s-a parut un spectacol bun, desi nu stiu daca pentru categoria Cel mai bun spectacol. Chiar daca ar fi avut votul meu - caci nu pot dezvalui cine ce a votat -, n-ar fi avut votul juriului". Criticul de teatru Cristina Modreanu pune diplomatic degetul pe rana: "Din toate listele de nominalizari lipsesc nume sau titluri, dar intotdeauna exista absente greu de prevazut. Eu una nu prevedeam anul acesta ca va lipsi un spectacol precum «Crima si pedeapsa» in regia lui Yuriy Kordonskiy, in care ideea regizorala este curajoasa si emotionanta, iar scenografia absolut spectaculoasa. La fel, n-as fi crezut ca poate lipsi o performanta ca aceea a lui George Mihaita in spectacolul «Revizorul», regia Horatiu Malaele, Teatrul de Comedie. Aceste absente fac si mai evidente cateva prezente bizare, cum ar fi nominalizarea excesiva a spectacolului «Purificare», care ar fi meritat sigur premiul pentru cel mai controversat spectacol al anului".

Inconfundabilul Mălăiele

Actor de teatru şi film, regizor, grafician, pictor... şi toate calităţiile într-un singur om. Horaţiu Mălăiele, sau Hora, cum îl alintă apropiaţii, s-a n&...

07 Feb 2007 | mai mult

Castigator al concursului CNC cu proiectul "Nunta muta"

Horatiu Malaele isi pregateste debutul in regia de film
Horatiu Malaele are o veche noua pasiune - regia de film. Proiectul “Nunta muta”, planuit de mult, a castigat la ultimul concurs CNC, iar filmarile sunt programate pentru iunie-iulie. Filmul va fi produs de Castel Film. Deocamdata, Horatiu Malaele tocmai s-a intors dintr-o mica vacanta taman de la Cancun. Poate pentru a prelungi atmosfera, interviul de mai jos a fost realizat pe iarba din Herastrau, langa terenurile de tenis unde interlocutorul nostru venise cu treaba.
- Veniti des aici?
- De cate ori se poate. Cam in fiecare zi. Asta nu inseamna ca am mult timp, dar de foarte mult timp am inceput sa-mi fac timp pentru un asemenea sport. M-am lasat de fumat acum 20 de ani, dar de atunci am facut mult mai multe “prostii” in materie de sport decat ceea ce trebuia. Între Malaele si tenis e totusi o legatura indestructibila.
- Cum a fost la Cancun?
- A fost o vacanta foarte frumoasa. Merg regulat in partea aia pentru ca am un prieten bun in Saint Martin, deci tot in Caraibe, si cunosc putin regiunea. Dar aici a fost un pic mai special pentru ca zona e mai populata, mai cosmopolita, mexicanii simpatici, era si cald. A fost un fel de vacanta lucrativa, pentru ca am avut scenariul cu mine. Am lucrat putin pe el, dar am mai lucrat si la costume, m-am mai gandit la muzica, la actori. “Nunta muta” e un proiect mai vechi, atat de povestit de mine incat multi - chiar dintre prietenii mei - au crezut ca nu-l mai fac. Am incercat sa-l fac de foarte mult timp, inca de acum 15-20 de ani, dar, nu stiu, cred ca n-am avut vreme sa intregesc scenariul. Cred ca povestea e cu atat mai interesanta cu cat e adevarata, pe alocuri atroce, dar si cu mult umor. Iar asta o face poate mai putin atroce si mai digerabila.
- Si anume?
- N-as vrea sa va povestesc subiectul filmului, dar cred ca, oricum, va intra in zona dumneavoastra de interes. Actiunea nu se petrece in Bucuresti, ci intr-un spatiu bucolic, care nu tine neaparat de bucolismul romanesc, ci de o dictatura abstracta, lucru care va duce probabil la o concluzie absurda. Am scris scenariul impreuna cu dramaturgul Adrian Lustig, un tip inteligent, care scrie cu mare usurinta si cu care m-am “casatorit” bine.

“Nunta muta” va fi rodul mai multor casatorii

- De ce n-ati putut face acum filmul acum 10-15 ani?
- Poate ca era prematur dupa ‘89 sa ma apuc de un asemenea scenariu. În al doilea rand, nici n-am prea avut timp. Dar m-am izbit si de neincrederea unor oameni care n-au crezut in el sau carora li s-a parut poate inoportun sau anacronic. Probabil ca nici eu n-am insistat cat ar fi trebuit. Nu stiu, cert e ca fiecare lucru se intampla la timpul lui, asa ca, daca Dumnezeu a hotarat asa, o sa-l facem acuma. Daca va hotari sa fie un film bun, va hotari acuma.
- Ati vorbit, va consultati cu regizori de film?
- Cunosc destul de multi regizori de film si ma consult cu multi pentru ca sunt lucruri tehnice de care te izbesti.
- Cu ce operator lucrati?
Cu un mare operator al romanimii care se numeste Vivi Dragan Vasile si care este unul dintre putinii mei prieteni. Ce e mai interesant e ca in momentul in care a citit scenariul a cuplat imediat cu intamplarea. Asta ne-a facut sa ne punem pirostriile.
- Si cu el? E cam poligamic filmul. Cu actorii v-ati casatorit deja?
- Cu ei sunt casatorit de la nasterea mea in aceasta profesiune. Nu stiu daca i-am ales, dar in orice caz m-am gandit la cativa prieteni cu care am tot defilat in cateva spectacole de mai mic sau mai mare renume, astfel incat altii nu prea vad la ora asta. Ei sunt: George Mihaita, Valentin Teodosiu, Puiu Danila, Coca Bloos, Luminita Gheorghiu, Dana Dogaru - prietenii mei de suflet.

“E tampita grija unui actor de a fi amuzant cu orice pret”

- De ce se spune despre actorii de comedie ca, de fapt, sunt foarte sobri in viata de zi cu zi?
- Unii sunt mai putin sobri. Eu cred ca sunt mai sobru, sau nu stiu. Eu sunt eu. Exista o mentalitate idioata. Daca intalnesti un actor de comedie, trebuie neaparat sa faca o jonglerie sau o conexiune comica, sa distreze anturajul. Mi se pare tampita si absurda grija unui actor de a fi tot timpul pe metereze si de a fi intr-un fel amuzant cu orice pret.
- De ce marii actori sunt modesti iar micii actori sunt “figuranti”?
- Nu stiu, este o vorba care mi-a placut foarte tare. Unul mai intelept decat noi ii spunea unuia mai putin intelept decat el: “Nu esti atat de mare incat sa fii atat de modest”. Adevarul e ca pentru a fi modest ai nevoie de motive. Eu sunt unul dintre cei care au orgoliul modestiei lor.
- Si chiar aveti putini prieteni?
- Nu stiu daca sunt putini. Am 15-20 de prieteni foarte buni si constanti. Cred ca asta e marea calitate a unei prietenii. Din momentul in care mi-am facut niste prieteni - si asta s-a intamplat mai de mult -, nu stiu daca am pierdut doi sau trei pe drum. Dar pe doi i-am pierdut, acolo unde investitia mea a fost prea mare si superficialitatea lor si mai mare. Si atunci, apropo de casatorie, am gasit momente in care sa mergem sa ne judecam si sa incheiem acea relatie. Uneori e o eliberare.

“Corneliu Coposu si Petru Cretia au creat in mine o imagine exemplara”

- Echilibreaza desenul, caricatura, pictura munca de actor?
- În ceea ce ma priveste, nu se pune problema unui echilibru. Se pune problema sa traiesti. Daca am avut mai mici sau mai mari calitati sau ambitii cu orice pret (la inceputul vietii mele culturale), pe urma ele usor-usor s-au topit. Dumnezeu m-a harazit cu aceste subterfugii, cu posibilitatea acestei schimbari de dominanta. Am putut sa plec din teatru cand ceva nu mi-a mai convenit si sa ma refugiez in pictura. Sau in grafica, sau in caricatura. Daca n-am mai putut face asa ceva, m-am apucat de scris. Nu-mi dau seama daca am facut-o bine sau rau, sau daca am facut-o cu sarg sau nu, dar in orice caz m-am simtit bine. Si cand omul se simte bine in pielea lui si face ce doreste cred ca e suprema reactie in fata vietii.
- Care e persoana pe care o respectati cel mai mult?
- În afara mamei, a sotiei si copiilor mei, mai sunt oameni pe care ii respect foarte mult pentru verticalitatea, consecventa, integritatea, moralitatea, religia, sacrificiul lor s.a.m.d. As putea sa va povestesc mult despre prietenii mei si ar trebui sa va spun argumentele pentru care cred in aceasta prietenie, dar nu pot pune degetul pe un anume om. Daca vorbim de oameni publici, imi vin in minte numele lui Corneliu Coposu si Petru Cretia, pe care i-am cunoscut prea putin, dar care au creat in mine o imagine exemplara. Pe urma sunt oameni ciudati pe care poti sa-i admiri pentru un anume lucru si sa-i detesti pentru altul. Sunt foarte multi din astia. Sunt foarte multi actori sau regizori, oameni cu talent urias si cu un caracter mic. Un artist mare intr-un om mic.
- Si-atunci ce faci: acorzi credit talentului si incerci sa nu vezi restul?
- Depinde in ce situatie esti cu omul. Daca ai o relatie profesionala, evident ca trebuie atacat numai pe linie profesionala si incolo sa te uiti mai putin. E bine sa deschizi usa exact atat cat iti trebuie, daca nu vrei sa se pravale lucrurile dinauntru peste tine.

Rasul va mantui lumea
Irina Airinei
- Ce are Horatiu Malaele pe masa de lucru? - Un proiect cinematografic, un scenariu de film, pe care incercam sa-l trecem prin furcile caudine ale birocratiei cinematografiei romane. E un scenariu exceptional cu atat mai mult cu cat e nascut dintr-o intamplare adevarata. Povestea e cutremuratoare, pentru ca, asa cum spuneam, parafrazand o vorba desteapta, „Somnul natiunii naste monstri” . Acolo

Horatiu Malaiele in spectacol la Praga
Praga, Cehia/Romanian Global News
Horatiu Malaiele va sustine un spectacol pe 30 octombrie, in sala de festivitati a Institutului Maghiar din Praga, incepand cu ora 19.00, spectacol care va dura aproximativ o ora.Dupa incheierea spectacolului vor avea loc vernisajele a doua expozitii, vernisaje care se vor desfasura in galeria de arta a Institutului Maghiar. Prima este o expozitie de caricaturi, de Horatiu Malaiele iar cea de-a doua este o expozitie de xilografuri dupa caricaturile lui Malaiele, semnata de Adalbert Gyuris.

Horaţiu Mălăele, la prima întalnire cu Gogol

Imi place aventura. Cea artistica
- Lumea românească - Formula AS

Horatiu Malaele si tandretea comediei

In timp ce repeta, ca regizor si interpret al rolului principal, spectacolul „De Pretore“, dupa Eduardo de Filippo, Horatiu Malaele a declarat ca ne vom intalni cu un alt Malaele, ca regizor si ca actor. Dupa ce i-am vazut montarea de la „Bulandra“, am constatat ca acest artist multilateral, inteligent, citit si avand talent cu carul era doar in parte indreptatit sa faca amintita declaratie. Ca sa socheze si sa starneasca curiozitatea publicului. Intr-adevar, in calitate de regizor, Horatiu Malaele a redescoperit piesa importantului si derutantului dramaturg italian, regizor si actor totodata. Acolo unde altii, inaintea sa, au vazut in „De Pretore Vincenzo“ doar o comedie la care se poate rade in hohote, Horatiu Malaele a sesizat poezia tandra, fragila, a textului dramatic. In spectacolul creat de el rasul se ingemaneaza cu lacrima gata sa picure din coltul ochiului, buna dispozitie cu meditatia asupra sortii unui cuplu ciudat - un hot si o spalatoreasa - ratacit in suburbiile Venetiei. Chiar decorul imaginat de scenografa Maria Miu sugereaza o Venetie galagioasa, dar si trista, cu stradute inguste si canale banuite, unde cantecele gondolierilor, forfota turistilor, atmosfera de perpetuu carnaval patrunde doar ca un ecou indepartat. Si in aceasta lume, Vincenzo, copil care nu si-a cunoscut tatal, se apuca de furtisaguri marunte, din care-si plateste chiria unei odai sordide si hrana zilnica. Dragostea cu care-l copleseste brutal Ninuccia, o spalatoreasa de sticle, cand candida, cand rea si cinica, iubire impartasita si de Vincenzo, aduce o schimbare in viata lui. Fata credincioasa, Ninuccia il sfatuieste sa-si ia un patron, pe Sfantul Iosif, a carui statuie strajuieste promontoriul. Dar Vincenzo, dupa doi ani de puscarie pentru furt, isi ia patronul spiritual drept ocrotitor pentru „meseria sa“. Si il pune pe Sfantul Iosif la incercare. Dupa ce-i aprinde o lumanare la picioarele statuii, ii ies in fata doi turisti rataciti, pe care-i buzunareste. De aici incolo, lui Vincenzo ii merge din ce in ce mai bine, isi imbraca elegant iubita si nu osteneste sa-si rasplateasca patronul cu ofrande. Regizorul Malaele amplifica, potenteaza alianta dintre iluzie si realitate, conferind spectacolului un aer magic. Comedia izbandeste mai ales cand eroul ajunge pe celalalt taram, unde-si roaga patronul sa-l convinga pe Dumnezeu sa-i deschida poarta Raiului. Sfantul e induiosat de ofrandele aduse pe pamant de Vincenzo si-l determina pe Dumnezeu sa-i satisfaca dorinta.
Dar punand accent pe tandretea poetica a textului, incoronandu-l cu o aura de duiosie, in contrapunct cu umorul suculent, Malaele regizorul se adreseaza unei alte categorii de public decat cea care l-a aplaudat pana acum, si pe care va trebui s-o atraga catre spectacolul sau. Este un risc pe care si l-a asumat. Ca interpret, acelasi Malaele nu ne apare complet inedit, intrucat a mai abordat, in cariera lui, roluri de factura tragi-comica, asa cum a fost cel din piesa ruseasca „Sinucigasul“ sau chiar din „Mincinosul“ de Goldoni, ori din recitalul „Sunt un orb“. Intruchipandu-l pe Vincenzo, Malaele foloseste tonurile discrete, mai putin exuberanta comica, ce izbucneste rar, dar si atunci invaluita intr-o umbra de tristete. Si Clara Voda, in rolul Ninucciei, are o certa izbanda artistica, interpretand nuantat o fata simpla, cu frica lui Dumnezeu, dar cu accese de furie, care ajungand sa poarte haine elegante, se simte in ele ca intr-o armura. Iesirea ei din scena, cu constiinta ca este „un nimeni“, e profund emotionanta. La randul ei, in rolul proprietaresei galagioase si guralive actrita de mare talent care este Luminita Gheorghiu este excelenta, joaca cu nerv si fervoare. Infatisandu-l, la portile Raiului, pe Sfantul Iosif, Petre Lupu ne reconfirma calitatile sale de comediant, de data asta temperate de viziunea regizorala. Un negustor evreu, Don Ciro, devine in interpretarea lui Doru Ana un intelept si un filosof, conferind un farmec aparte personajului. Foarte izbutit e cuplul de turisti intruchipat cu haz si profesionalism de Mihai Bisericanu si Daniela Nane. Se incadreaza in rigorile spectacolului gandit de Malaele si ceilalti interpreti cu partituri de mai mica intindere: Ion Cocieru, Adrian Ciobanu, Petre Dinuliu, Profira Serafim, Stelian Dica si cei din grupul de pietari si dansatori.
Este o prezenta care se retine chiar si Dan Astilean, in „rolul“ vocii lui Dumnezeu. Pe scena salii Izvor a Teatrului „Bulandra“, Horatiu Malaele ne-a oferit prin „De Pretore“, un spectacol conceput, poate spre uimirea unora, intr-o tonalitate in care fiorul poetic estompeaza comedia la care s-ar fi asteptat o mare parte din publicul fidel acestui daruit actor-regizor. Sa speram ca-si va gasi spectatorii care sa-l aprecieze, descifrandu-i subtilitatile.



http://www.cronicaromana.ro/horatiu-malaele-si-tandretea-comediei.html

Horatiu Malaele: „In ce priveste categorisirea mea, vina imi apartine, ca si publicului“
O zi fierbinte de inceput de mai. Nici spre seara, cand ma indrept spre Teatrul „Bulandra“, caldura nu cedeaza. Horatiu Malaele apare la intalnire cu jumatate de ore inainte de a bate gongul pentru a anunta noua reprezentatie cu „Unchiul Vania“ de Cehov, in care Malaele detine rolul titular. Asa ca, pret de doar un sfert de ora, stam de vorba pe o banca din curticica de langa intrarea actorilor. Imi da un CD intitulat „Sunt un orb“, al carui protagonist este. Il ascult inainte de a asterne pe hartie aceste randuri. Cu multi ani in urma, cand il vazusem la Teatrul „Nottara“ in tragicomedia lui N. Erdman „Sinucigasul“ mi se spulberase definitiv imaginea unui Malaele „actor de comedie“, cum il considera, inca, o mare parte din publicul sau, iar recitalul sau de poezie de pe amintitul CD nu face decat sa-mi consolideze opinia. Ce face el in acest veritabil spectacol este uimitor. De la poemul lui Marin Sorescu ce-i da si titlul, Malaele trece, pret de un ceas, prin cei mai diferiti poeti, de la Nichita Stanescu la Mircea Micu, de la Toparceanu la Emil Brumaru, de la regretatul George Tarnea la Geo Dumitrescu, de la Teodor Paca la Nazim Hicmet. Variatiuni pe o singura tema: dragostea. De femeie, de mama, de... partid si guvern si de guvern si partid. Cu minime interventii muzicale compuse de Enea Dabija sau cantate suav de Mihaela Macelaru, actorul e acelasi si mereu altul. Trece cu dezinvoltura (si cu cat farmec) de la registrul grav la cel lejer, chiar umoristic, de la meditatia filosofica la calambur, de la ironie la sarcasm. Isi schimba glasul la comenzi nevazute, incat ti-e greu sa crezi ca asculti acelasi actor. Si nu sunt efecte tehnice de studio, caci acest fascinant spectacol s-a nascut pe scena...
- Cum a inceput totul, stimate Horatiu Malaele?
- Tot recitam eu, pe ici, pe colo, din poetii dragi sufletului meu. Si m-am gandit sa incropesc un spectacol de poezie, pe care l-am si „jucat“ in cateva ocazii.
- Dar discul?
- L-am facut la Casa de productie „Eurofirm“ la insistentele lui Enea Dabija, care a compus muzica. L-am lansat recent la Teatrul de Comedie, prefatand evenimentul cu spectacolul insusi, pe scena din str. Mandinesti, hotarand totodata, impreuna cu prietenul meu director George Mihaita, sa-l introducem in repertoriul curent al Teatrului de Comedie, in intima sala Studio, chiar din aceasta saptamana. Sa vada si lumea, ascultand CD-ul, ca afara „nu-i vopsit gardul“, iar „leopardul“ e in carne si oase pe scena!
- Ati debutat in 1975, la Piatra Neamt, in spectacolul „Tinerete fara batranete“, semnat de Catalina Buzoianu. Nu de mult ati implinit 50 de ani, iar peste inca doi veti sarbatori trei decenii de cariera. O cariera marcata de numeroase si diverse roluri, de multe spectacole pe care le-ati semnat ca regizor. La care ati adaugat indeletnicirea de „zugrav“ de chipuri caricaturizate, dar si de tablouri in ulei. Sunteti, asadar, un artist multilateral si un actor cu o larga paleta interpretativa. De ce credeti ca mare parte din public va considera doar actor de comedie?
- Publicul care ma considera asa e indus in eroare de recreatiile mele din emisiuni de televiziune si din extravagantele mele susaniste. Nu ma supar. Cred ca este o greseala si a mea si a lui... Eu ma consider un actor pur si simplu, iar un actor trebuie sa stie sa faca de toate, de la circ la revista si pana la drama. M-am caznit (si continuu s-o fac) sa fiu cat mai aproape de acest ideal.
- Spectacolul cu piesa „Bani din cer“ de Ray Cooney, pe care l-ati montat la Teatrul de Comedie, se prezinta in aceste zile la un festival care are loc la Kiev. De ce nu sunteti alaturi de trupa?
- Pentru simplul motiv ca repet intens la „Bulandra“ piesa lui Eduardo de Filipo „De Pretore Vincenzo“, in care detin un dublu rol: de regizor si de interpret al personajului principal. Ma grabesc sa scot premiera cat mai curand, poate chiar pe 17 sau 18 ale acestei luni.
- Acum 45 de ani, acelasi rol a fost interpretat de Toma Caragiu la Ploiesti, mai tarziu de Florin Vasiliu la Teatrul Mic si de Serban Ionescu la Televiziune. Pe dumneavoastra ce v-a atras la el?
- Eu iubesc mai mult piesa decat personajul pe care-l joc. Are o fragilitate, degaja o lumina speciala care m-a cucerit, poate si pentru faptul ca-mi da posibilitatea sa arat publicului o alta fateta a regizorului si actorului care sunt. Voi face altceva decat pana acum.
- Cu cine colaborati?
- Cu o echipa redutabila, din care fac parte scenografa Maria Miu, actorii Clara Voda, Luminita Gheorghiu, Doru Ana, Ion Lemnaru si inca multi altii...
- Vreo doua decenii de viata le-ati daruit, aproape exclusiv, Teatrului „Nottara“, obtinand, ca actor si regizor, succese semnificative. De la o vreme l-ati parasit cu totul. Nu va incearca un sentiment de nostalgie?
- Raspunsul meu e simplu: nu...
- Inevitabila intrebare de final: ce proiecte aveti?
- N-am decat unul singur. Am facut o adaptare dupa doua piese scurte de Cehov: „Cerere in casatorie“ si „Ursul“. Le voi monta in acelasi spectacol, la Teatrul de Comedie.



http://www.cronicaromana.ro/horatiu-malaele-in-ce-priveste-categorisirea-mea-vina-imi-apartine-ca-si-publicului.html

HORATIU  MALAELE-
Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţă.