Nicolesco[v=]

Soprana Mariana Nicolesco invitată UNESCO

Mariana NICOLESCO - MUZICĂ. Renaşterea Barocului italian

MARIANA NICOLESCO - Verdi - La Traviata - Ah, fors'e lui - METROPOLITAN OPERA, NEW YORK
https://www.youtube.com/watch?v=RQteUO87Vwc&feature=youtu.be

Mariana Nicolesco, nascuta in 1948 in Gaujani Giurgiu, este interpreta de opera (soprana) dinRomania care a debutat in premiera mondiala la Teatro alla Scala din Milano cu opera La Vera Storiade Luciano Berio, in 1982, care are cele mai multe premiere absolute la Teatro alla Scala din Milano,unde a interpretat de peste 200 de ori rolul Violetei Valery din Traviata de Verdi si care a cantat in premiera mondiala Seven Gates of Jerusalem de Penderecki la celebrarea a 3000 de ani ai Orasului Sfant. Este personalitatea romana care prezideaza Concursul de canto Darclee de la Braila, incepanddin anul 1997. Mariana Nicolesco a studiat o perioada la Conservatorul din Cluj, dupa care a castigat prin concurs o bursa de studii la Conservatorul Santa Cecilia din Roma. A castigat in 1972 Concursul Voci Rossiniane de la Milano, organizat de RAI, dupa care a debutat la Cincinnati, cu Mimi din LaBoheme de Puccini iar in 1978 la Metropolitan New York cu Traviata de Verdi. Este laureata a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice si numita Artist UNESCO pentru Pace. In Romania a cantat pentruprima data dupa Revolutie, in anul 1991. Mariana Nicolesco este Presedinte al “Concursului International de Canto Hariclea Darclee”. Concursul a fost infiintat in 1995, de edilii Brailei, orasul natal al Haricleei Darclee, cu prilejul aniversarii a 135 de ani de la nasterea artistei. Prima editie a concursului a avut loc in 1997 si de atunci se repeta la fiecare doi ani. Intre editii au loc Cursuri de MaiestrieArtistica, Master Classes.

Mariana Nicolesco a obţinut înaltul patronaj al UNESCO pentru evenimentele Darclée din România

Un mare eveniment muzical. Master class Mariana Nicolesco

Omul zilei - Mariana Nicolesco

Soprana Mariana Nicolesco a primit Medalia UNESCO pentru Merite Artistice

Mariana NICOLESCO - IN MEMORIAM. Un mare muzician: Wolfgang Sawallisch

Maestrul Sawallisch nu era numai un mare dirijor, nu era numai un mare pianist şi un mare clavecinist, era un gentlemen, cum rareori întîlneşti, aşa cum scria la plecarea sa dintre noi Peter Alward, colaboratorul său la EMI. Cu o mare autoritate naturală, se ţinea departe de aşa-zisul star-sistem, promotor, mai ales, al superficialităţii, în dauna valorii. Spre dezamăgirea celor care credeau că-i diminuează prestigiul definindu-l drept Kapellmeister, el era mîndru să fie numit astfel. Wolfgang Sawallisch era omul marilor tradiţii.


Cunoştea pe de rost muzica, toată muzica. Într-un rînd a trebuit să schimbe, în ultima clipă, programul concertului său cu Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia de la Roma, obţinînd cu programul improvizat, şi fără nici o repetiţie, un triumf despre care, după atîtea decenii, se vorbeşte şi în ziua de azi.


La Philadelphia, altă dată, a rămas pur şi simplu fără orchestră din cauza unei teribile furtuni de zăpadă care i-a împiedicat pe membrii acesteia să ajungă la timp în sala de concert. Spre delirul publicului, Wolfgang Sawallisch a cîntat la pian, în mod sublim, întregul concert, inclusiv primul act din opera wagneriană Die Walküre.


Prima noastră întîlnire a avut loc la Teatrul alla Scala din Milano, în circumstanţe excepţionale. Terminasem într-o joi seara o serie de spectacole semnate de Luca Ronconi, ce au marcat renaşterea barocului italian, şi mă pregăteam să plec la Paris. Vineri dimineaţa, însă, aflam că în ziua precedentă, la Opera din München, Maestrul Sawallisch anulase pur şi simplu repetiţia generală cu Don Giovanni de Mozart, a cărei premieră, duminică, era aşteptată de întreaga Europă muzicală.


Eu urma să apar pentru prima dată în rolul Donnei Elvira din Don Giovanni, sub direcţia sa, în Festivalul de la München, în vară, peste cîteva luni. Numai că Sawallisch, care avea, în ansamblu, o distribuţie extraordinară, ţinea morţiş să asum eu premiera de duminică, versiunea Viena, adică incluzînd divina şi dificila arie Mi tradì quell’alma ingrata!


Am răspuns da, cu mare bucurie, cerînd o singură favoare: să trec cîteva pasaje din operă cu Maestrul Sawallisch nu duminică, cum mi se propunea, cu o oră înainte de spectacol, ci chiar în seara aceea, la Scala, unde, ca prin miracol, avea loc, sub bagheta sa, o repetiţie cu opera Die Frau ohne Schatten de Richard Strauss.


Ne-am trezit faţă-n faţă cînd tocmai intra în scenă. M-a luat în braţe cu o mare căldură şi mi-a spus: „Nu e un lucru extraordinar că ne întâlnim vineri la Milano şi că duminică facem împreună o mare premieră la München?“. Epuizat după repetiţie, m-a rugat să ne vedem sîmbătă, înainte de plecarea mea spre aeroport. S-a aşezat la pian şi-mi amintesc şi acum sintonia dintre noi şi o sugestie pe care mi-a dat-o într-un punct anume. La München, în aceeaşi după amiază, regizorul Ronald Adler îmi indica mişcarea scenică.


Duminică seara, un triumf indescriptibil. Luni îi telefonez lui Elisabeth Schwarzkopf şi-i povestesc cele întîmplate. Zice: „Vrei să-mi spui că ai debutat ca Donna Elvira, în Don Giovanni, fără nici o repetiţie cu restul distribuţiei, fără nici o repetiţie de orchestră, sub bagheta lui Wolfgang Sawallisch, şi într-un teatru care nu iartă nimic, cum e Bayerische Staatsoper din München? Trebuie să fii complet nebună. Dar să ştii că şi eu aş fi făcut exact ca tine“.


Din prima clipă am devenit „Elvira lui Sawallisch“ şi am apărut, cred, în rolul Donnei Elvira, sub bagheta lui, în zece-douăsprezece ediţii succesive ale Festivalului de la München, şi de multe ori în cursul stagiunilor. Cînd nu cîntam eu, se anunţa: versiunea Praga. Adică fără acea arie-cheie, Mi tradì.


În Japonia, într-un lung turneu al Operei din München, Maestrul Sawallisch mi-a spus care-i geneza acelei arii. La premiera absolută, la Praga, interpreta rolului Donna Elvira i s-a plîns lui Mozart că toate celelalte personaje au arii şi aplauze, numai ea nu. „Fără Donna Elvira nimic nu are sens, ea e argintul viu al operei, singura care-l iubeşte pe Don Giovanni“, i-ar fi răspuns Mozart. La insistenţele ei, care l-au exasperat, Mozart a compus pentru premiera următoare, la Viena, teribila şi sublima arie Mi tradì quell’alma ingrata: m-a trădat acel suflet ingrat.


Vendettă de maestru, mi-a explicat Sawallisch: „Aşa cum ştii, aria comportă note prea înalte pentru mezzosoprane şi note prea joase pentru soprane. Numai o voce de o mare extensie şi măiestrie îi poate face faţă, ridicînd-o pe culmi inimaginabile“.


Wolfgang Sawallisch s-a născut la München, unde a studiat pianul, compoziţia şi direcţia de orchestră. În 1957, cu Tristan und Isolde, e cel mai tînăr dirijor invitat pînă atunci la Festivalul Wagner de la Bayreuth. Timp de decenii avea să fie director muzical şi apoi director general al Operei din München, încheindu-şi cariera de aproape şaizeci de ani ca director muzical al Orchestrei din Philadelphia.


Reputaţia sa e legată de un repertoriu vast: Brahms, Schubert, Schumann, Richard Strauss, Mozart, între atîtea genii ale muzicii. Despre Mozart şi Don Giovanni, capodopera pe care am oferit-o publicului de atîtea şi atîtea ori împreună, aş spune un singur lucru: Sawallisch ştia să dea cu graţie o mare libertate interpretului, menţinînd, nu ştiu cum, o rigoare muzicală absolută în orchestră, ca şi în scenă. De unde sentimentul lipsei de constrîngere, sentimentul de sărbătoare, de bucurie a cîntului mozartian pe care nu l-am regăsit la nici un alt maestru. Din momentul în care Wolfgang Sawallisch a părăsit Münchenul pentru Philadelphia, şi punerea în scenă clasică, strălucită, a lui Günther Rennert a fost înlocuită, n-am mai dorit să cînt la Staatsoper. Nici în Don Giovanni, nici în alte opere.

Mariana NICOLESCO - CARTEA DE MUZICA. Pagini despre mari creatori

„Muzica, scrie André Tubeuf, ne reconciliază cu ideea de-a fi singuri pe lume.“ Solitudinea fiinţei noastre inspirată de muzică invadează universul întreg, e plenitudine şi bucurie. În nu mai puţin de şapte sute de pagini autorul evocă minunatele trăiri pe care creaţia marilor compozitori şi geniul marilor interpreţi i le-au dăruit de-a lungul întregii vieţi în care, cu smerenie, a fost în „ascultarea“ muzicii.


Lucid, autorul observă decăderea spectacolului de operă, în care prevalenţa punerilor în scenă a ocultat progresiv sublimitatea cîntului. Şi prevede refugiul adevăraţilor iubitori ai artei cîntului în înregistrările, mai ales live, care din fericire sînt numeroase şi de valoare.


Un omagiu extraordinar e adus aici de André Tubeuf, tocmai din această perspectivă, lui Walter Legge, care, primul, a ştiut „să vadă departe“, înregistrînd, pentru casele de discuri pe care le-a condus, capodopere după capodopere, încredinţate marilor talente interpretative ale epocii, de la Kirsten Flagstad şi Elisabeth Schwarzkopf, soţia sa, pînă la Maria Callas, pentru a da cîteva exemple, de la Walter Gieseking la Dinu Lipatti, de la Wilhelm Furtwängler la Victor de Sabata, Herbert von Karajan şi Carlo Maria Giulini.


După cum îi datorăm lui Luchino Visconti marile împliniri scenice ale Mariei Callas, lui Walter Legge, subliniază André Tubeuf, îi revine meritul de a fi fost artizanul înregistrărilor nemuritoare ale interpretărilor marii tragediene lirice, în primul rînd pe scena Tea­trului alla Scala din Milano.
Paradoxul e că tunetele şi trăsnetele care au cutremurat Olimpul liric la apariţia meteorică a Mariei Callas, la jumătatea secolului trecut, au fost atunci percepute de prea puţini. Şi că seara în care a cîntat mai puţin bine ca oricînd, tocmai acea seară din 1958 o transforma, la Paris, într-o Divă planetară, cu concursul televiziunilor! Dar comorile cîntului ei erau deja destinate nemuririi prin discurile publicate sau care aveau să vină.


Muzicienii români au locul lor privilegiat în sensibilitatea şi în cartea lui André Tubeuf.
Lipatti: „Dinu Lipatti a murit atît de tînăr! Dar e atît de deplină imaginea pe care ne-o lasă, încît atinge definitivul: ca şi în cazul lui Schubert, şi desigur pentru aceleaşi motive, simţim că şi de i-ar fi fost dat să trăiască îndelung, şi chiar dacă s-ar fi confruntat cu diversele pericole şi tentaţii pe care viaţa ni le scoate în cale, Lipatti tot nu s-ar fi schimbat. N-ar fi deviat. Puritatea lui de muzician era ca pasiunea liniştită şi luminoasă a unui Bach“.
George Enescu: „Era un violonist sublim, unic în altitudinea viziunii sale, dovadă interpretarea suitelor pentru vioară de Bach, care ni s-au păstrat. Sublim pedagog, îl are ca elev pe Yehudi Menuhin. Dinu Lipatti este finul său. Faţă de toate astea ar fi aproape scuzabil să uităm de compozitorul superb care a fost, dînd suflet sonor şi expresie, tot­odată clasică şi populară, României sale natale. Umanist suprem, îndrăznea să aducă în scenă, în unica sa operă, personajul de imense dimensiuni al lui Oedip... Un mare muzician şi un mare om“.


Notele lui André Tubeuf sînt uneori severe: elogiului adus geniului lui Herbert von Karajan pentru nenumăratele momente de graţie supremă oferite lumii cu interpretările sale într-o lungă perioadă a vieţii, concerte, operă, înregistrări, îi este opus celălalt Karajan, din ultima parte a vieţii: dictator muzical, extravertit, pilotîndu-şi avionul personal şi speed-boatul în văzul mediatic, transformând totul într-o industrie a casetelor audio şi video. Imaginea supraomului care se voia la sfîrşit n-avea însă cum să pună în umbră împlinirile anterioare, în care poate nu mulţi l-au egalat.



André Tubeuf
Dictionnaire amoureux de la Musique
Editura Plon, Paris, 2012

Mariana Nicolesco: "Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée nu are egal în Europa şi în lume"

Mariana Nicolesco: Un nou triumf al liedului

Aniversarea unei mari personalităţi: Mariana Nicolesco. „Vocea este cel mai frumos dar făcut omului”

Omul zilei: Mariana Nicolesco


Celebrarea a 150 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, a cărei personalitate Mariana Nicolesco a readus-o în conştiinţa publică, şi a 15 ani de când a creat la Brăila Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane, născută [...]

Mariana Nicolesco, viaţa unei soprane

Omul zilei: Mariana Nicolesco

Mariana Nicolesco a premiat o nouă generaţie triumfătoare

Omul zilei: Mariana Nicolesco

Cântecul de dor sau, în expresia sa cultă, liedul românesc în raport cu la canzone italiana sau, în termeni academici, musica da camera italiană, este marea temă propusă în acest an de Mariana Nicolesco la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, ce se desfăşoară la Braşov în perioada 29 octombrie-1 noiembrie.

Mariana Nicolesco"De cate ori pasesc pe o scena, am sentimentul ca mi se intampla o minune"Diva - Divina. Asa a numit-o, asa o numeste critica de specialitate, adica cei mai temuti cronicari muzicali ai lumii, pe compatrioata noastra, magnifica soprana, Mariana Nicolesco... Acum, "Divina" se afla in...

Citeste tot articolul