DEZASTRELE UMANE

Terorismul prin sinucidere devine un pericol iminent pentru orice societate
Terorismul este o tactica demult cunoscuta de catre istoria mondiala. Cu toate astea atentatele teroriste din ultimii cinci ani au schimbat cursul istoriei contemporane. Totul se raporteaza la 11 septembrie 2001, cand Statele Unite ale Americii au fost atacate pe teritoriul propriu, cu mijloace neconventionale proprii. Aceste atacuri s-au soldat cu 3000 de morti si au servit drept imbold pentru formarea Coalitiei Internationale si lansarea razboiului antiterorist.

Dupa evenimentele din 11 septembrie 2001 rolul Comandamentului Central al Statelor Unite ale Americii, dislocat in Tampa, Florida s-a majorat considerabil, devenind elementul de baza al luptei aniteroriste. In baza lui a fost formata Coalitia antiterorista internationala, constituita din 63 de tari, cu reprezentanti permanenti aici in sediul comandamentului. Si tot el a fost cel care a condus si continua sa conduca operatiunile militare din Irak si Afganistan. In aceste conditii Comandamentului Central ii revine cea mai mare arie de responsabilitate si care este cea mai nelinistita din punctul de vedere al activitatii teroriste.

Grupul Combinat de Planificare, parte componenta a Comandamentului Central a fost constituit in 2003, imediat dupa formarea coalitiei in ideea de a include experienta militarilor internationali in procesul de planificare a comandamentului. Grupul respectiv are misiunea de a analiza, evalua si elabora recomandari direct Comandantului Comandamentului Central si Statului Major referitor la situatia social-politica si civil-militara din area de responsabilitate a acestei diviziuni si de a participa in elaborarea planurilor la nivel strategic si operational.

Printre cei 23 de ofiteri din 21 de tari care activeaza in Grupul Combinat de Planificare e si locotenent-colonelul moldovean Vitalie Marinuta, lui revenindu-i responsabilitatea de a fi liderul grupului de experti care a studiat timp de cateva luni subiectul terorismului prin sinucidere. Fiind un subiect destul de actual si care a suscitat interesul tuturor reprezentantilor natiunilor aflati aici in Tampa, am considerat ca e bine ca si acasa sa se stie despre ceea ce a realizat dl locotenent-colonel.

Va propunem in continuare un interviu pe care l-am sustinut cu Vitalie Marinuta, imediat dupa incheierea briefingului pe care l-a sustinut pentru membrii coalitiei.

- Dle locotenent-colonel, cat de actual este subiectul terorismului prin sinucidere?

- Putem afirma cu certitudine ca aceasta tema e una neexplorata in ultimele decenii, insa din pacate fenomenul ca atare a evoluat rapid, ajungand astazi una din cele mai importante metode teroriste din lume. Geografia atacurilor teroriste sinucigase este una foarte diversa: razboiul civil din Sri Lanca in anii 80 ai secolului trecut, intifada palestiniana impotriva Israelului, in prezent Irakul si Afganistanul. Dupa atacul terorist din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii acest fenomen a afectat Indonezia, India, Rusia, Marea Britanie, Morocco si alte tari.

Datele statistice demonstreaza ca atacurile sinucigase au devenit cea mai letala forma de terorism. Conform studiului condus de Robert Pape, specialist consacrat in domeniu, acest gen de terorism a constituit doar 3% din totalul de atacuri teroriste intre anii 1980-2003 si 50% din totalul de decese, dupa 2003 procentajul a crescut, insa, considerabil. In aceste conditii se poate afirma ca terorismul prin sinucidere devine un pericol eminent pentru orice societate si este mai actual ca niciodata.

- Care este scopul organizatiilor teroriste ce aplica aceasta tactica?

- Scopul final e unul politic, chiar daca organizatiile teroriste invoca motivul religios, national sau ideologic. Organizatiile teroriste – autorii acestui gen de atac, au in majoritatea cazurilor mai putine resurse si posibilitati decat "inamicii" lor, statele suverane. Pentru a-si promova agenda ele aplica metode neconventionale care le dau posibilitatea de a aduce cat mai multe prejudicii si pierderi umane, materiale si financiare statelor respective, in acelasi timp pastrandu-si propriile capacitati. Atacurile teroriste sinucigase sunt o metoda foarte simpla de atac, daca nu luam in calcul pretul vietii omenesti, care insa aduce "beneficii" cu mult mai mari, comparativ cu alte metode de lupta. Conduse in locuri aglomerate, atacurile date se bucura de o acoperire larga in plan informational.

Scopul principal, pe care si-l propun autorii acestui gen de terorism este de a demoraliza populatia civila, de a crea o situatie de haos si frica in societate, incercand in acest fel sa impuna guvernelor tarilor respective sa-si schimbe politica. In aceste conditii terorismul prin sinucidere este cea mai efectiva metoda de a atinge in parte aceste scopuri si de a influenta deciziile politice ale guvernelor atacate.

- Ati putea sa faceti o caracteristica a teroristilor sinucigasi si sa explicati care sunt motivatiile acestora?

- Terorismul suicidal nu este un fenomen individual, atacurile teroriste sinucigase individuale fiind foarte sporadice. In majoritatea cazurilor acestea sunt planificate si conduse de catre organizatii teroriste, in acest mod el (terorismul suicidal) fiind caracterizat drept un fenomen institutional.

Cine sunt teroristii sinucigasi si care sunt motivatiile lor, e o intrebare foarte dificila si a capatat o conotatie aparte in special dupa evenimentele din 11 septembrie 2001. Motivatiile acestor persoane pot varia de la principii ideologice la cele religioase, de la beneficii materiale ori financiare pentru membrii familiilor acestora pana la beneficii posmortale personale. Ca sa-l parafrazez pe David Long, un alt nume de referinta in domeniu "motivele care duc la comiterea unui act de terorism sunt tot atat de multe cat teroristii insisi".

Portretul teroristului sinucigas in lumea contemporana arata cam asa – un barbat cu varsta cuprinsa intre 16-28 de ani, sarac, fara studii, necasatorit, izolat social si de un fanatism religios de nedescris. Mai multe studii in domeniu demonstreaza ca acest stereotip este unul incorect, totusi. Astazi teroristii sinucigasi provin din toate paturile societatii, si de cele mai dese ori ei nu corespund caracteristicii descrise mai sus – nu sunt izolati social, au o cultura politica, studii si nici fanatismul relegios nu ii caracterizeaza. Ei pot fi barbati sau femei, casatoriti sau celibatari, tineri sau in varsta. In majoritatea cazurilor acestia nu sunt criminali, nu sunt intr-o stare depresiva si au mari sanse de succes in viata. In aceste conditii nu putem sa vorbim la acest moment despre un portret comun al teroristilor sinucigasi.

- Organizatiile teroriste nu pot sa functioneze eficient daca nu au sustinere in societatea civila, pe care o reprezinta ori in numele careia afirma ca activeaza. In acest context, in opinia dvs, care sunt conditiile ce creaza ori faciliteaza crearea unui mediu propice in societate pentru aceasta metoda de terorism?

- Activitatea organizatiilor teroriste depinde in mare masura de sustinerea societatii in numele careia acestea actioneaza. In conditii normale orice societate nu este predispusa spre acceptarea acestui fenomen.

Desi procesul de globalizare si eradicare a valorilor nationale este tot mai conturat, in majoritatea societatilor contemporane mai persista totusi sentimentul de afectiune fata de pamantul stramosesc, traditii culturale si religie. In cazul in care aceste valori (nationale) sunt in pericol, fenomenul individual se transforma in unul colectiv si societatea poate accepta sacrificii enorme pentru a-si proteja identitatea. Sacrificiul unor membrii ai societatii respective este unul de natura drastica si in unele cazuri el poate fi acceptat partial sau in totalitate de societate, acest fapt fiind demonstrat de mai multe evenimente istorice.

Personal, consider ca acceptarea atacurilor teroriste sinucigase si glorificarea persoanelor ce au comis aceste atacuri de catre societate depinde in cea mai mare masura de pozitia persoanelor oficiale si a liderilor spirituali.

- Urmarind stirile din mass-media internationala, se creaza impresia ca acest fenomen e caracteristic Orientului Miljociu si Islamului…

- In general atacurile sinucigase nu sunt caracteristice unei anumite religii, natiuni, sau regiuni a globului pamantesc. Sub aspect istoric, aceasta tactica a fost utilizata de-a lungul timpului de diferite organizatii, atat religioase cat si ideologice pentru a-si atinge scopurile politice. Majoritatea expertilor considera ca acest fenomen a fost implimentat pentru prima oara pe larg in Sri Lanca de catre organizatia radicala nereligioasa Tigrii Eliberatori ai Pamantului Tamililor, care in secolul trecut au detinut intiietate in ceea ce priveste numarul de atacuri sinucigase.

In perioada actuala Al Qaeda, organizatie terorista religioasa, este liderul mondial in acest domeniu. Incepand cu anul 2000 si pana in prezent cel putin 70% din totalul de atacuri sinucigase au fost conduse de aceasta organizatie avand ca acoperire motivul religios. In urma acestor atacuri mai mult de 6000 de persoane din 17 tari au decedat. Potrivit unui studiu condus de Bruce Hoffman, expert in terorism, tot el conducator al oficiului din Washington al Corporatiei RAND, 31 din 35 de organizatii care au condus atacuri sinucigase in aceasta perioada sunt islamice si majoritatea lor au avut loc in Orientul Mijlociu. In aceste conditii, cu regret in societate s-a creat perceptia ca acest fenomen este caracteristic doar natiunilor din Orientul Mijlociu si Islamului, ceea ce nu este adevarat.

- Ce ar trebui sa intreprinda comunitatea internationala pentru a elimina acest fenomen?

- In opinia mea, acest fenomen nu poate fi eliminat completamente. Indiferent de ceea ce am intreprinde noi, intotdeauna va fi un segment radical al societatii care va fi determinat sa utilizeze atacurile de acest gen pentru a-si promova agenda. La nivel strategic masurile de combatere a atacurilor sinucigase nu difera de masurile de combatere a atacurilor teroriste in general.

Cred ca masurile trebuie sa fie elaborate in doua directii: pe termen scurt si termen lung. Pe termen scurt este necesar de a mobiliza toate eforturile pentru a distruge fizic capacitatile organizatiilor teroriste de a planifica si conduce noi atacuri. Realizarea acestor masuri revine mai mult militarilor, organelor de cercetare si politiei. Ceea ce am putea noi sa facem in termen lung este sa elaboram si sa implementam seturi de masuri ce ar ameliora posibilitatea noastra de aparare impotriva acestor atacuri, sa elaboram un consens international asupra metodelor de combatere a terorismului in general si atacurilor suicidale in particular. Realizarea masurilor pe termen lung in marea majoritate deja depinde de partea civila si diplomatica a guvernelor si comunitatii internationale.

Insa din ambele seturi de masuri strategice, care au partile lor pozitive, dar si negative, cea mai importanta si cea mai promitatoare, dar totodata si cea mai dificila de implimentat, rezida in atragerea de partea noastra a societatii, care sprijina moral, material, si sub alte forme organizatiile teroriste, legitimand in acest mod existenta si metodele lor de activitate.

La moment trupele coalitiei, printre care efectivul de militari ai Armatei Nationale a Republicii Moldova depun eforturi considerabile in Iraq si Afganistan pentru a-si indeplini cu succes partea lor din misiunea de combatere a terorismului mondial.

Acest efort militar este un aport foarte important in combaterea terorismului mondial insa el reprezinta doar un mic segment din efortul necesar. Majoritatea victoriilor vor veni in cazul in care diferite agentii vor coopera pentru a implimenta proiecte de reconstructie si normalizare a vietii in aceste tari, de democratizare a altor regiuni si de combatere a ideologiei teroriste in propriile tari. Trebuie sa realizam (sa intelegem) ca numai cooperarea internationala va duce la eradicarea acestui fenomen.

- Ati mentionat mai sus, dle locotenent-colonel ca terorismul prin sinucidere a aparut cu cateva decenii in urma. Cat de mult este studiat in mediul academic acest subiect?

- Mediul academic a studiat si continua sa studieze foarte mult acest subiect. Explorarea terorismului prin sinucidere ca ramura aparte a demarat relativ nu demult si sunt doar cateva studii profunde in domeniu, care difera referitor la concluzii si motivatii. In ultimul timp tema data a devenit obiectul atentiei mai multor cercetatori, in special a celor din SUA, care si-au concentrat eforturile spre studierea lui. Pentru specialistii din Republica Moldova, cointeresati de acest subiect, exista un camp imens de posibilitati si intrebari la care ei ar putea sa dea raspuns.

- Cred ca ulima fraza se refera si la dvs dat fiind interesul pe care l-ati prezentat fata de subiectul in cauza (multitudinea de intrebari care v-au fost adresate in cadrul briefingului demonstreaza ca subiectul a suscitat si interesul celor prezenti). In ce masura v-au ajutat in cercetarea acestei teme studiile si cunostintele acumulate in scolile pe care le-ati absolvit?

- Experienta academica a jucat un rol destul de mare. Actualmente sunt student al Institutului de Relatii Internationale din Chisinau si cunostintele pe care le-am acumulat in cadrul acestei institutii m-au ajutat sa inteleg subiectul sub aspect international. Studiile militare avansate mi-au permis sa analizez situatia si sa abordez partea militara, iar baza principala au constituit-o studiile in domeniul securitatii internationale si a relatiilor civil-militare, din cadrul programului de masterat in SUA. Terorismul suicidal este doar o mica parte a domeniului meu de interes si sper sa am posibilitate si in viitor sa studiez acest subiect.

In concluzie pot sa afirm ca in opinia mea, omul moare artunci cand nu mai invata nimic si nu mai contribuie la dezvoltarea societatii. Principul dupa care ma conduc in viata este urmatorul - Cine vrea sa munceasca, cauta posibilitati, cine nu – gaseste pricini." Deci, voi merge inainte.

- Dle locotenent-colonel, va multumesc pentru interviu.

Interviu realizat de capitan Diana Gradinaru

Ofiter de Relatii Publice in Comandamentul Central al SUA

Tampa, Florida

Americanii se pregatesc sa detoneze mama tuturor bombelor, de 700 de tone
Bugetul pe 2007 al Administratiei americane, supus aprobarii Congresului, luna trecuta, arata angajamentul presedintelui Bush de a finaliza desfasurari ale sistemului de aparare cu rachete, aflat deja in derulare, in Alaska si California. 11 interceptori la sol sunt deja instalati, iar alti 40 urmeaza sa fie operationali pana in anul 2009. În plus, un numar crescand de interceptori plasati pe nave vor fi instalati pe crucisatoarele si distrugatoarele Aegis. Aceste demersuri vor fi intensificate in viitor de desfasurarea unor senzori amplasati in spatiu, in vederea contracararii rachetelor dotate cu focoase nucleare. De asemenea, la 2 iunie, Pentagonul preconizeaza sa testeze “mama tuturor bombelor conventionale”, 700 de tone de explozibil de inalta putere, in desertul Nevada pentru a studia complicata distrugere a buncarelor subterane ale unor tari ostile, precum Iranul, noteaza ziarul “ABC”. În timpul Razboiului Rece, desertul Nevada a servit drept scenariu apocaliptic pentru numeroase explozii nucleare, atat in aer liber, cat si subterane. Experimentul din 2 iunie, care va avea loc la aproximativ 144 de kilometri nord-vest de Las Vegas, intr-o vale pustie flancata de munti, va detona o incarcatura masiva compusa, relativ ieftin, dintr-o emulsie de nitrat de amoniu si benzina. În fata magnitudinii acestei “mame a tuturor bombelor conventionale”, Washingtonul a comunicat oficial Moscovei intentiile sale de a evita eventuale neintelegeri prin detonarea unei sarcini echivalente a 593 de tone de dinamita. Au fost de asemenea avertizate autoritatile localitatilor din apropiere, ca explozia va degaja un nor de praf si fum in forma de ciuperca care ar putea atinge o inaltime de trei kilometri. Agentia de Aparare pentru Reducerea Amenintarilor a recunoscut ca testul ar putea aminti de cele nucleare din timpul razboiului rece. Dar a insistat ca experimentul, cunoscut si sub numele de “Divine Strake”, nu prezinta nici un pericol de radioactivitate. Prin ceea ce este considerata drept cea mai mare explozie chimica realizata in aer, Pentagonul vizeaza sa puna capat instalatiilor acoperite cu granit si aflate la mare adancime. Pentru a distruge aceste obiective, SUA s-au angajat in construirea de noi sisteme de penetrare si distrugere, inclusiv controversata posibilitate de a utiliza minisarcini nucleare - respinsa insa de Congres.

Cernobal-PARTEA-II-

Consecinţe pe termen scurt şi lung

A fost nevoie de trei zile pentru a evacua populaţia din jurul centralei. 161.000 de persoane au fost nevoite să îşi abandoneze casele.

Alimentele au fost imediat testate, pentru a se constata nivelul de iradiere. A fost necesară importarea de alimente necontaminate, iar metodele agricole au fost modificate rapid.

La momentul accidentului, 273.000 de persoane locuiau în imediata vecinătate a centralei nucleare. Câteva oraşe mici din zonă, de pildă Zaborie, din districtul rus Briansk, au prezentat nivele de contaminare cu cesiu-137 de până la 4 milioane Becquerel pe metru pătrat.

Imediat după explozie, după incendiul declanşat şi eforturile de stingere a acestuia, au fost internate în spital 203 persoane. 31 dintre acestea au murit. ONU a anunţat ulterior că 56 persoane muriseră din cauza expunerii la radiaţiile provocate de explozie şi incidentele conexe.

Printre victime s-au numărat în primul rând pompierii şi participanţii la operaţiunile de salvare, care au luptat să împiedice extinderea incendiului. Se pare că nici ei, nici numeroasele lor ajutoare, nu fuseseră informaţi asupra pericolului uriaş al radiaţiilor la care s-au expus. Cei mai mulţi dintre aceşti oameni au fost trimişi în zonă chiar lângă reactorul distrus, fără nici un fel de echipament de protecţie. Mulţi au primit ordin din partea armatei să se prezinte la faţa locului, alţii au fost atraşi cu recompense financiare sau de altă natură. 210.000 aşa-numiţi "lichidatori" (aproximativ jumătate dintre ei fiind soldaţi), plus alte 400 – 600.000 ajutoare au fost ulterior implicaţi în operaţiunile ample de curăţare a zonei afectate de accident.

Publicul nu a fost informat cu privire la nivelurile de radiaţie măsurate în timpul operaţiunilor de salvare. Cifrele publicate au fost false.

Materiile radioactive eliberate, în special nuclidele de iod-131 şi cesiu-137 au format aerosoli care s-au infiltrat profund în atmosferă. Un nor radioactiv s-a deplasat spre nord-vest, iniţial îndreptându-se către Scandinavia. Vântul s-a schimbat când norul era deasupra Mării Baltice, îndreptându-se spre sud-vest, într-o mişcare semicirculară. A traversat Polonia, Saxonia, Republica Cehă şi sudul Germaniei. Vântul s-a schimbat apoi din nou, bătând pe direcţia nord-vest, şi a suflat norul spre Marea Nordului, deasupra Olandei.

În drumul său, acest nor radioactiv s-a deplasat prin mai multe zone de ploaie. Materialul radioactiv a fost spălat şi, la fel ca în cazul precipitaţiilor produse după o explozie nucleară, a ajuns să acopere solul şi să pătrundă în interiorul acestuia.

Multe recolte au fost contaminate în mod direct. Laptele vacilor şi caprelor a fost poluat indirect, prin intermediul lanţului trofic, la fel ca şi peştele şi vânatul (de exemplu, renii din Finlanda şi elanii din Suedia). Contaminarea radioactivă a alimentelor s-a extins, aşadar, mult dincolo de nordul Ucrainei. Publicul s-a alarmat şi au urmat dezbateri aprinse pe marginea efectelor iradierii alimentelor. În anumite regiuni, de pildă în Bavaria, şi în prezent se mai găsesc urme de radiaţii în exces, în ciuperci.

În regiunile grav afectate, zerul a fost extras din laptele produs la nivel local şi retras de la vânzare. Zerul a fost depozitat şi convoaie întregi care transportau praful contaminat au fost trimise dintr-o locaţie în alta, pentru că nimeni nu putea recicla în mod corespunzător acest produs afectat. Problema a fost discutată în presă şi de către autorităţi timp de ani de zile, dar nu s-au luat nici un fel de măsuri. În final, pudra de zer a fost incinerată, o decizie care nu numai că a costat milioane de dolari, ci a şi provocat proteste pe scară largă.

Particulele radioactive formează reziduuri foarte rapid. Ca urmare, apele stătătoare, de pildă lacurile de acumulare, au fost contaminate pe termen scurt. La un moment dat, autorităţile locale chiar au închis locurile comune de joacă.

Pe aproximativ 10.300 kilometri pătraţi din jurul locului unde s-a produs accidentul, nivelul de cesiu-137 depăşea 555.000 Becquerel pe metru pătrat (15 Curie pe kilometru pătrat). Un nivel nefiresc de mare de radiaţii a fost măsurat şi în zone mai îndepărtate. 7.900 km pătraţi din Rusia, 4.700 km pătraţi din Ucraina şi 16.000 km pătraţi din Belarus au prezentat niveluri de radiaţie de peste 185.000 Becquerel pe metru pătrat (5 Curie pe kilometru pătrat).

Belarus s-a aflat în cea mai defavorabilă situaţie, colectând 70 la sută din precipitaţiile radioactive. În multe regiuni, până la 22 la sută din sol a fost contaminat cu cesiu-137. În regiunile din Germania unde norul radioactiv trecuse printr-o zonă cu ploaie, s-au înregistrat valori maxime ale contaminării cu cesiu-137 de până la 100.000 Becquerel pe metru pătrat.
\
Boală şi moarte

În vecinătatea imediată a Cernobîlului şi în regiunile înconjurătoare, nivelul radiaţiilor a fost măsurat la 1.000 milisievert la nivelul tiroidei populaţiei din anumite zone şi la 100 milisievert în altele. Mai mulţi pacienţi au prezentat chiar niveluri semnificativ mai ridicate.

Măsurile de prevenire a răspândirii radiaţiilor nu au putut să împiedice înregistrarea unui nivel anual mediu de 5 milisievert în multe sate locale, chiar şi ani de zile după acest accident, ceea ce înseamnă că anumite părţi ale populaţiei au fost expuse unor doze foarte mari de radiaţii, într-o perioadă foarte scurtă de timp - doze mai mari decât cantităţile acumulate în mod normal într-o viaţă de om.

La scară mondială, nivelul mediu anual de radiaţii acumulate de un adult în urma iradierii naturale este de 2,4 milisievert.

Conform unui raport emis de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, 56 de persoane au murit ca urmare directă a exploziei reactorului de la Cernobîl. Cele aproximativ 4.000 persoane care au murit în regiune din cauza cancerelor provocate de radiaţii pot fi considerate victime pe termen lung.

Aceste cifre sunt susţinute de examinarea medicală a sute de mii de persoane, care au fost direct sau indirect implicate în operaţiunile care au urmărit să împiedice extinderea pe scară largă a efectelor accidentului nuclear. Organizaţii independente precum Greenpeace pretind că în operaţiunile de salvare au fost implicate mult mai multe persoane decât au declarat sursele oficiale. Există rapoarte conform cărora până la 860.000 persoane ar fi fost aduse în regiunea dezastrului.

Aproximativ 4.000 persoane au fost identificate ca suferind de cancer tiroidian. Totuşi, în cele mai multe cazuri, nu este vorba de un cancer fatal. Alte surse raportează că bolile nu au putut fi atribuite direct radiaţiilor sau nu au putut fi clasificate în mod corespunzător.

Conform statisticilor oficiale ale Ucrainei din 2002 şi proiecţiilor ulterioare, bazate pe aceste statistici, se estimează că au murit între 15.000 şi 50.000 persoane. De asemenea, se pare că a crescut dramatic rata sinuciderilor.

În ucraineană, cuvântul "ciornobîl" înseamnă "pelin negru" (Artemisia vulgaris) şi este sinonim cu termenul “polyn zvychajnyj” (pelinul comun). Termenul "peliniţă" aparţine aceluiaşi gen de plante, iar în ucraineană se traduce ca “polyn hirkyj” (pelin amar sau Artemisia absinthium).

Deşi mulţi contestă această conexiune, unii ucraineni au ajuns să considere că topirea reactorului de la Cernobîl, care în ucraineană este "Ciornobîl", este o confirmare a Revelaţiilor 8, 10-11: "Şi al treilea înger a trâmbiţat, iar o stea mare a căzut din ceruri, arzând de parcă ar fi fost o lampă. A căzut peste a treia parte din râuri şi peste fântânile cu apă. Numele stelei este Peliniţă. A treia parte din ape s-au înecat în pelin. Şi mulţi oameni au murit din cauza apelor, pentru că s-au făcut amare."P>
\
Cernobîlul astăzi

Cernobîlul era un oraş foarte vechi, atestat pentru prima dată în documentele oficiale în anul 1193. În 1362 a devenit parte a Marelui Ducat de Lituania. În 1569 a fost cedat regatului polon, dar abia după a doua împărţire a Poloniei, în 1793, a căzut sub dominaţia ţarului rus. Cernobîlul a devenit parte a Uniunii Sovietice şi a fost declarat oraş în 1941. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Cernobîlul a rămas în interiorul graniţelor naţionale ale Ucrainei.

Oraşul se află în nordul Ucrainei, la 15 km de graniţa cu Belarus. Este situat în regiunea Kiev, în apropiere de locul unde râul Pripiat se varsă în bazinul kievean al Niprului.

În mod tradiţional, locuitorii Cernobîlului îşi cîştigau traiul făcând comerţ cu vasele pe Nipru, topind fier şi îndeletnicindu-se cu agricultură la scară mică sau diverse meşteşuguri. Centrala nucleară, situată la marginea râului Pripiat, la 20 km în afara oraşului, a fost construită între 1971 şi 1977, fiind prima centrală nucleară a Ucrainei. Primul reactor a devenit operaţional în 1977, generând 1 gigawatt de energie electrică. Până în 1983, centrala a fost extinsă pentru a include patru reactoare, care generau în total 4 gigawatts. Urmau să mai fie construite încă două reactoare.

Înainte de accident, zona care este acum un oraş-fantomă era locuită de 18.000 persoane. În primele patru zile din luna mai 1986, 161.000 persoane, de pe o rază de 30 km în jurul reactorului distrus, au fost evacuate. În anii care au urmat au mai fost strămutate alte 210.000 persoane. Zona de excludere a fost extinsă la o suprafaţă totală de 4.300 kilometri pătraţi. Datorită situaţiei economice dificile, aproximativ 1.000 persoane din zonele înconjurătoare s-au întors în zona de excludere, care încă prezintă niveluri de radiaţie nefiresc de mari.

Aproape imediat după operaţiunile de curăţare a centralei, cele trei reactoare care erau încă funcţionale şi-au reluat activitatea. În 1991 a fost închis reactorul 2, după un incendiu care a izbucnit în sala turbinelor. La sfârşitul lui 1997 a fost închis şi reactorul 1, iar pe 15 decembrie 2000 a fost închis şi reactorul 3, centrala nucleară fiind astfel definitiv închisă.

În 1995, Ucraina ceruse 900 milioane $ statelor membre în G7, pentru a închide definitiv centrala de la Cernobîl. În 1997, Ucraina şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au stabilit de comun acord un Fond de Susţinere pentru Cernobîl şi un plan de implementare corespunzător, pentru a finanţa construirea unei structuri permanente care să acopere centrala - un aşa-numit "sarcofag". Numai după construirea acestuia a fost posibilă închiderea reactoarelor 1 şi 3.

Din 1986, reactorul 4, care a explodat, a fost închis într-un sarcofag temporar. Acesta izolează reactorul distrus sub un strat gros de beton şi oţel. Sarcofagul este conceput să reţină în interior căldura şi radiaţiile emise de reactor, pentru că, în interior, nu s-au schimbat prea multe de la topirea reactorului. Din masa de 190 de tone a miezului reactorului, se estimează că 180 tone sunt încă acolo, sub formă de praf şi scrum, elemente combustibile topite şi întărite, precum şi sub formă de lichide scurse în puţul reactorului şi în zidurile fundaţiei. Cum sarcofagul existent nu este protejat în mod corespunzător împotriva eroziunii, coroziunii şi cutremurelor, s-au întocmit planuri pentru construirea unui nou sarcofag, mai rezistent, deasupra celui vechi. În cadrul lucrărilor de pregătire pentru construirea noului sarcofag, acoperişul sarcofagului existent trebuie consolidat, iar sistemul de aerisire - îmbunătăţit.

Cernobâl- PARTEA -I-
Accidentul produs la Cernobîl pe data de 26 aprilie 1986 a fost cea mai dezastruoasă defecţiune suferită vreodată de un reactor, în istoria energiei nucleare.

56 de persoane au murit imediat în urma acestui accident, iar cantităţi substanţiale de materii radioactive au fost eliberate în atmosferă. Astfel s-au contaminat nu numai orăşelul ucrainean din apropiere şi regiunile înconjurătoare, dar şi vestul Europei şi, în final, întregul glob. Sute de mii de persoane au fost evacuate din regiune. Până în prezent, aproximativ 4.000 de persoane au murit din cauza efectelor pe termen lung ale radiaţiilor.
\
Joi 26 aprilie 1986 a devenit o dată memorabilă din istoria modernă, când unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl, din nordul Ucrainei, a explodat. A fost cea mai gravă defecţiune suferită vreodată de un reactor în istoria energiei nucleare, un Accident Maxim Credibil (MCA).

Centrala, situată la numai 20 km de centrul oraşului, era alcătuită din patru reactoare, fiecare generând câte 1.000 megawatts. Reactorul în cauză a explodat din cauza unor erori de operare şi a măsurilor de siguranţă inadecvate. Accidentul a fost direct legat de testele de rutină efectuate la turbinele reactorului respectiv. Testul cerea ca activitatea reactorului şi producţia reactorului termic să se deruleze la un nivel mai scăzut. În timpul procedurii însă, reactorul a coborât până la un nivel de activitate neaşteptat de scăzut şi de instabil. La momentul respectiv, reactorul ar fi trebuit să fie închis, dar operatorii au decis să continue testul, iar evenimentele ulterioare s-au dovedit a fi catastrofale.

Peste 200 persoane au murit sau au fost grav rănite în urma expunerii la radiaţii, imediat după explozie. 161.000 persoane au fost evacuate, pe o rază de 30 kilometri distanţă de reactor. 25.000 kilometri pătraţi de teren au fost contaminaţi. În timp, milioane de persoane au suferit probleme de sănătate provocate de radiaţii, de exemplu leucemie şi cancer tiroidian. Aproximativ 4.000 persoane au murit în urma efectelor pe termen lung ale acestui accident.

Dezastrul de la Cernobîl a adus în prim-planul atenţiei publice discuţia despre argumentele pro şi contra energiei nucleare. Criticii au considerat că accidentul era o dovadă dramatică şi alarmantă care susţinea poziţia lor antinucleară. Susţinătorii energiei nucleare au insistat însă că reactorul fragil de la Cernobîl era un model învechit, iar centralele din Europa occidentală şi SUA au demonstrat măsuri de siguranţă semnificativ îmbunătăţite, datorită tehnologiei mai performante pe care o utilizau.

Aceste evaluări contradictorii ale accidentului au determinat derularea unor cercetări ample privind standardele de siguranţă nucleară şi gestionarea elementelor radioactive folosite pe post de combustibil. În prezent, aspectele fundamentale referitoare la avantajele şi riscurile energiei nucleare, precum şi la rolul viitor al acesteia, ca sursă de energie, continuă să facă obiectul unor dezbateri aprinse.
\
Evenimente preliminarii

Centrala nucleară situată la 20 km de Cernobîl, în nordul Ucrainei, utiliza reactoare de tip RBMK-1000, un reactor cu apă sub presiune, moderat cu grafic şi răcit cu apă uşoară. Testele de rutină realizate la reţeaua electrică în reactorul numărul 4 au declanşat un lanţ de evenimente tragice, care au declanşat topirea şi explozia reactorului.

Centralele nucleare nu doar generează energie, ci o şi consumă. Când un reactor îşi alimentează propria reţea de energie, trebuie să fie conceput astfel încât să existe întotdeauna suficientă energie pentru a închide reactorul, în caz de urgenţă.

Fusese programată derularea unui test, pentru a stabili dacă electricitatea rămasă, generată de turbină după închidere, putea acoperi intervalul de timp necesar pentru pornirea generatoarelor diesel de urgenţă (aproximativ 40-60 secunde). Un test similar, derulat anterior în unitatea numărul 3, eşuase pentru că voltajul scăzuse prea rapid. Noul test, programat să aibă loc în timpul unei proceduri de rutină derulate pentru închiderea reactorului, urmărea să verifice dacă un regulator de voltaj îmbunătăţit putea remedia această problemă. Consecinţele s-au dovedit a fi fatale.

Noaptea la ora 1:00, în ziua de miercuri 25 aprilie, a fost iniţiată prima etapă de reducere a energiei produse de reactor, de la nivelul nominal de 3.200 megawatts până la 1.000 megawatts. Această reducere a nivelului de energie era normală în cadrul procedurii de rutină derulate pentru închiderea reactorului. La ora 13:05, dispecerul din Kiev a trimis centralei instrucţiuni să stabilizeze nivelul energiei produse la 1.600 MW. A doua etapă a reducerii nivelului de energie urma să se deruleze zece ore mai târziu.

La miezul nopţii s-a efectuat schimbul de tură în centrală. Seria de evenimente tragice care au determinat topirea reactorului s-a declanşat aproape imediat.
\
Accident Maxim Credibil

00:28
Când nivelul energiei a atins 500 MW, operatorii din tura următoare au trecut pe sistemul de reglare automată a energiei. Dar acest sistem era defect, ca urmare valoarea-ţintă pentru regularizarea producţiei totale de energie a centralei nu a putut fi setată corect. Nivelul de energie al reactorului a scăzut neobişnuit de mult, până la 30 MW.

În acest tip de reactor, când nivelul energiei scade, concentraţia de xenon-135 (un izotop) din miezul reactorului creşte temporar. Xenon-135 este un absorbant de neutroni foarte eficient, ceea ce însemna că, pe măsură ce se producea prea mult xenon-135, reactorul se afla în mare pericol de a fi xe-contaminat.

Reactivitatea era şi ea scăzută din cauza concentraţiei tot mai ridicate de xenon-135.

00:32
Ca răspuns la această situaţie, câteva dintre tijele de control au fost înlăturate, pentru a creşte producţia de energie a reactorului. Problema era că, în timp ce nivelul de xe-contaminare crescuse foarte mult, producţia de energie nu a putut fi ridicată decât la aproximativ 200 MW, sau 7 la sută din nivelul nominal. Regulamentul stipula că reactorul nu mai putea fi operat în condiţii de siguranţă dacă nivelul energiei produse cobora sub 20 la sută, dar reactorul tot nu a fost închis. Operatorii au ignorat şi faptul că nu existau suficiente tije de control în miezul reactorului. În mod incredibil, următoarea etapă a testului a fost iniţiată, independent de aceste aspecte.

01:03
Principalele patru pompe de răcire, care acţionau ca o modalitate de a consuma energia în timpul testului, au fost comutate la putere maximă. Cum producţia de energie a reactorului era deja anormal de scăzută, iar fluxul de neutroni era, în consecinţă, scăzut, nivelul de contaminare a reactorului a crescut. În ciuda acţiunii de răcire extremă, asigurată de pompe, nivelul de reactivitatea continua să scadă. În încercarea de a stabiliza nivelul energiei produse, au fost înlăturate şi alte tije de control. La momentul respectiv, încă ar mai fi fost posibil ca reactorul să fie salvat, printr-o închidere de urgenţă a acestuia, însă operatorii nu au făcut acest lucru.

01:15
În acest moment, reactorul devenise periculos de instabil. Chiar şi modificări infime ale parametrilor devin problematice în cazul unui reactor instabil, iar consecinţele pot fi dezastruoase. Pentru a se asigura că reactorul continuă să funcţioneze, operatorii au ocolit sistemul automat de siguranţă. Au fost ignorate mai multe semnale de avertizare.

01:23
Au început testele electrice. Valva de alimentare a principalei turbine a fost închisă, oprind fluxul de energie spre generator. Pentru a măsura cu acurateţe nivelul energiei care încă se genera, conductele de energie termică provenind din reactor trebuiau închise; în timp ce temperatura se ridica, agenţii de răcire începeau treptat să formeze bule de aburi. În mod fatal, şi acest aspect a ridicat nivelul de reactivitate. În contrast cu reactoarele cu apă uşoară din Occident, unde agentul de răcire funcţionează şi ca moderator, tipul de reactor folosit la Cernobîl avea un coeficient pozitiv abur-bule (coeficient de vid) când nivelul de energie era scăzut.

Fluxul crescând de neutroni însemna că toxinele neutronice din miez erau descompuse foarte rapid, făcând să crească în continuare nivelul reactivităţii şi producţia de energie a reactorului, ceea ce încălzea şi mai mult agentul de răcire. Reacţia nucleară evolua deja pe o spirală ascendentă, scăpată de sub control.

01:23:35
În acest moment, directorul de tură a ordonat imediat iniţierea procedurii pentru închiderea în regim de urgenţă a reactorului. Pentru acest tip de închidere, este necesar ca toate tijele de control să fie reintroduse în reactor. Unul dintre defectele cruciale ale reactoarelor de la Cernobîl era că blocurile de grafit din vârful tijelor creşteau temporar radioactivitatea, în timp ce tijele erau introduse în miezul reactorului. Grafitul este principalul agent de moderare al reactorului.

01:23:44
Tijele de control, în total 250, au fost reintroduse simultan în reactor. Această manevră a ridicat dramatic nivelul deja excesiv al activităţii neutronilor. Reactivitatea nucleară a atins în scurt timp un nivel la care chiar şi numai neutronii imediaţi puteau declanşa reacţia nucleară în lanţ, fără a fi necesară prezenţa neutronilor întârziaţi (un fenomen numit "stare critică imediată"). În decurs de câteva milisecunde, energia produsă a urcat rapid la un nivel de câteva sute de ori mai mare decât valoarea nominală - un gen de creştere bruscă denumită în limbajul tehnic drept o "cursă totală a energiei nucleare".

Temperatura anormal de ridicată a deformat rapid canalele tijelor de control, împiedicându-le să mai intre complet în miezul reactorului, pentru a acţiona ca nişte agenţi absorbanţi eficienţi. Topindu-se din cauza căldurii, elementele combustibile s-au descompus, eliberând mari cantităţi de hidrogen. Acesta, combinat cu oxigenul din aer, a alcătuit oxi-hidrogen sau gaz detonant. Gazul s-a aprins la numai câteva secunde după cursa nucleară completă, provocând o explozie de proporţii.

Calota de etanşare a reactorului, care cântărea peste 1.000 tone, a fost spulberată, distrugând acoperişul clădirii în care se afla reactorul, care fusese special conceput pentru a proteja reactorul împotriva elementelor naturii. Cum miezul reactorului nu mai era închis etanş, grafitul din miezul său a început să ardă. În următoarele zece zile, 250 tone de grafit au fost consumate în incendiu - aproximativ 15 la sută din rezerva totală a centralei.

Au fost eliberate cantităţi mari de radiaţii. Temperatura uriaşă a grafitului cuprins de flăcări a permis materialelor radioactive să fie proiectate la mare distanţă în atmosferă. Acolo, izotopi volatili precum iod-131 şi cesiu-137 au format aerosoli mortali. Înainte ca aceştia să poată fi spălaţi din atmosferă de ploaie, au fost purtaţi de vânt sub formă de nori radioactivi care au străbătut sute şi chiar mii de kilometri. Metalele radioactive, cu puncte de fierbere chiar mai ridicate, au fost eliberate sub formă de particule de praf, care s-au depus în vecinătatea reactorului.

05:00
Incendiile au fost stinse. Reactorul numărul 3 a fost oprit.

27 aprilie - 01:12
Reactorul numărul 1 a fost oprit.

02:13
A fost oprit şi ultimul reactor, numărul 2. Pentru a diminua eliberarea produselor de fisiune şi a înăbuşi grafitul care încă mai ardea în miezul reactorului numărul 4, acesta a fost îngropat sub un strat de argilă, dolomit, bor, plumb, humă şi nisip. Aproximativ 5.000 tone de asemenea materiale care absorb căldura şi radiaţiile au fost aruncate deasupra reactorului. În final, azotul a stins incendiul în care ardea grafitul. Datorită măsurilor luate pe scară mare pentru limitarea zonei afectate, eliberarea masivă de nuclide radioactive a fost în mare măsură oprită.

6 mai
Conducerea centralei a anunţat că eliberarea de produse de fisiune practic încetase.
\
Tehnologia

La cele mai multe reactoare din Occident, agentul de răcire are şi rolul de agent de moderare. Situaţia era însă diferită în cazul reactorului RBMK, folosit la Cernobîl. Când reactorul a căzut, activitatea de moderare a grafitului ar fi trebuit să rămână la un nivel constant, dar, în schimb, aburul format de agentul de răcire a ridicat şi mai mult nivelul radioactivităţii. La reactoarele din Occident, nivelul de moderare descreşte atunci când agentul de răcire produce abur, deci sunt mai puţini neutroni, iar nivelul de reactivitate se reduce, în loc să crească.

La ora actuală, un reactor este aprobat numai în cazul în care coeficientul bulelor de abur rămâne negativ în orice condiţii. Deşi reactoarele RBMK rezolvaseră această problemă într-o oarecare măsură, crescând nivelul de îmbogăţire cu uraniu şi adăugând mai multe tije de control, aceste metode nu au remediat în totalitate acest defect de concepţie.

Spre deosebire de cele mai multe reactoare moderne, reactorul 4 de la Cernobîl nu era încorporat într-o clădire masivă. În final, acesta este principalul motiv pentru care atât de multe materii radioactive au fost eliberate în atmosferă. Focul de grafit care a izbucnit după ce acoperişul a fost spulberat a durat aproape 14 zile, proiectând în aer cantităţi uriaşe de produse de fisiune. Centrale nucleare cu acelaşi design precum cea de la Cernobîl sunt încă funcţionale în mai multe ţări din Europa de Est.
\
VA URMA

Cernobâl- PARTEA -I-
Accidentul produs la Cernobîl pe data de 26 aprilie 1986 a fost cea mai dezastruoasă defecţiune suferită vreodată de un reactor, în istoria energiei nucleare.

56 de persoane au murit imediat în urma acestui accident, iar cantităţi substanţiale de materii radioactive au fost eliberate în atmosferă. Astfel s-au contaminat nu numai orăşelul ucrainean din apropiere şi regiunile înconjurătoare, dar şi vestul Europei şi, în final, întregul glob. Sute de mii de persoane au fost evacuate din regiune. Până în prezent, aproximativ 4.000 de persoane au murit din cauza efectelor pe termen lung ale radiaţiilor.
\
Joi 26 aprilie 1986 a devenit o dată memorabilă din istoria modernă, când unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl, din nordul Ucrainei, a explodat. A fost cea mai gravă defecţiune suferită vreodată de un reactor în istoria energiei nucleare, un Accident Maxim Credibil (MCA).

Centrala, situată la numai 20 km de centrul oraşului, era alcătuită din patru reactoare, fiecare generând câte 1.000 megawatts. Reactorul în cauză a explodat din cauza unor erori de operare şi a măsurilor de siguranţă inadecvate. Accidentul a fost direct legat de testele de rutină efectuate la turbinele reactorului respectiv. Testul cerea ca activitatea reactorului şi producţia reactorului termic să se deruleze la un nivel mai scăzut. În timpul procedurii însă, reactorul a coborât până la un nivel de activitate neaşteptat de scăzut şi de instabil. La momentul respectiv, reactorul ar fi trebuit să fie închis, dar operatorii au decis să continue testul, iar evenimentele ulterioare s-au dovedit a fi catastrofale.

Peste 200 persoane au murit sau au fost grav rănite în urma expunerii la radiaţii, imediat după explozie. 161.000 persoane au fost evacuate, pe o rază de 30 kilometri distanţă de reactor. 25.000 kilometri pătraţi de teren au fost contaminaţi. În timp, milioane de persoane au suferit probleme de sănătate provocate de radiaţii, de exemplu leucemie şi cancer tiroidian. Aproximativ 4.000 persoane au murit în urma efectelor pe termen lung ale acestui accident.

Dezastrul de la Cernobîl a adus în prim-planul atenţiei publice discuţia despre argumentele pro şi contra energiei nucleare. Criticii au considerat că accidentul era o dovadă dramatică şi alarmantă care susţinea poziţia lor antinucleară. Susţinătorii energiei nucleare au insistat însă că reactorul fragil de la Cernobîl era un model învechit, iar centralele din Europa occidentală şi SUA au demonstrat măsuri de siguranţă semnificativ îmbunătăţite, datorită tehnologiei mai performante pe care o utilizau.

Aceste evaluări contradictorii ale accidentului au determinat derularea unor cercetări ample privind standardele de siguranţă nucleară şi gestionarea elementelor radioactive folosite pe post de combustibil. În prezent, aspectele fundamentale referitoare la avantajele şi riscurile energiei nucleare, precum şi la rolul viitor al acesteia, ca sursă de energie, continuă să facă obiectul unor dezbateri aprinse.
\
Evenimente preliminarii

Centrala nucleară situată la 20 km de Cernobîl, în nordul Ucrainei, utiliza reactoare de tip RBMK-1000, un reactor cu apă sub presiune, moderat cu grafic şi răcit cu apă uşoară. Testele de rutină realizate la reţeaua electrică în reactorul numărul 4 au declanşat un lanţ de evenimente tragice, care au declanşat topirea şi explozia reactorului.

Centralele nucleare nu doar generează energie, ci o şi consumă. Când un reactor îşi alimentează propria reţea de energie, trebuie să fie conceput astfel încât să existe întotdeauna suficientă energie pentru a închide reactorul, în caz de urgenţă.

Fusese programată derularea unui test, pentru a stabili dacă electricitatea rămasă, generată de turbină după închidere, putea acoperi intervalul de timp necesar pentru pornirea generatoarelor diesel de urgenţă (aproximativ 40-60 secunde). Un test similar, derulat anterior în unitatea numărul 3, eşuase pentru că voltajul scăzuse prea rapid. Noul test, programat să aibă loc în timpul unei proceduri de rutină derulate pentru închiderea reactorului, urmărea să verifice dacă un regulator de voltaj îmbunătăţit putea remedia această problemă. Consecinţele s-au dovedit a fi fatale.

Noaptea la ora 1:00, în ziua de miercuri 25 aprilie, a fost iniţiată prima etapă de reducere a energiei produse de reactor, de la nivelul nominal de 3.200 megawatts până la 1.000 megawatts. Această reducere a nivelului de energie era normală în cadrul procedurii de rutină derulate pentru închiderea reactorului. La ora 13:05, dispecerul din Kiev a trimis centralei instrucţiuni să stabilizeze nivelul energiei produse la 1.600 MW. A doua etapă a reducerii nivelului de energie urma să se deruleze zece ore mai târziu.

La miezul nopţii s-a efectuat schimbul de tură în centrală. Seria de evenimente tragice care au determinat topirea reactorului s-a declanşat aproape imediat.
\
Accident Maxim Credibil

00:28
Când nivelul energiei a atins 500 MW, operatorii din tura următoare au trecut pe sistemul de reglare automată a energiei. Dar acest sistem era defect, ca urmare valoarea-ţintă pentru regularizarea producţiei totale de energie a centralei nu a putut fi setată corect. Nivelul de energie al reactorului a scăzut neobişnuit de mult, până la 30 MW.

În acest tip de reactor, când nivelul energiei scade, concentraţia de xenon-135 (un izotop) din miezul reactorului creşte temporar. Xenon-135 este un absorbant de neutroni foarte eficient, ceea ce însemna că, pe măsură ce se producea prea mult xenon-135, reactorul se afla în mare pericol de a fi xe-contaminat.

Reactivitatea era şi ea scăzută din cauza concentraţiei tot mai ridicate de xenon-135.

00:32
Ca răspuns la această situaţie, câteva dintre tijele de control au fost înlăturate, pentru a creşte producţia de energie a reactorului. Problema era că, în timp ce nivelul de xe-contaminare crescuse foarte mult, producţia de energie nu a putut fi ridicată decât la aproximativ 200 MW, sau 7 la sută din nivelul nominal. Regulamentul stipula că reactorul nu mai putea fi operat în condiţii de siguranţă dacă nivelul energiei produse cobora sub 20 la sută, dar reactorul tot nu a fost închis. Operatorii au ignorat şi faptul că nu existau suficiente tije de control în miezul reactorului. În mod incredibil, următoarea etapă a testului a fost iniţiată, independent de aceste aspecte.

01:03
Principalele patru pompe de răcire, care acţionau ca o modalitate de a consuma energia în timpul testului, au fost comutate la putere maximă. Cum producţia de energie a reactorului era deja anormal de scăzută, iar fluxul de neutroni era, în consecinţă, scăzut, nivelul de contaminare a reactorului a crescut. În ciuda acţiunii de răcire extremă, asigurată de pompe, nivelul de reactivitatea continua să scadă. În încercarea de a stabiliza nivelul energiei produse, au fost înlăturate şi alte tije de control. La momentul respectiv, încă ar mai fi fost posibil ca reactorul să fie salvat, printr-o închidere de urgenţă a acestuia, însă operatorii nu au făcut acest lucru.

01:15
În acest moment, reactorul devenise periculos de instabil. Chiar şi modificări infime ale parametrilor devin problematice în cazul unui reactor instabil, iar consecinţele pot fi dezastruoase. Pentru a se asigura că reactorul continuă să funcţioneze, operatorii au ocolit sistemul automat de siguranţă. Au fost ignorate mai multe semnale de avertizare.

01:23
Au început testele electrice. Valva de alimentare a principalei turbine a fost închisă, oprind fluxul de energie spre generator. Pentru a măsura cu acurateţe nivelul energiei care încă se genera, conductele de energie termică provenind din reactor trebuiau închise; în timp ce temperatura se ridica, agenţii de răcire începeau treptat să formeze bule de aburi. În mod fatal, şi acest aspect a ridicat nivelul de reactivitate. În contrast cu reactoarele cu apă uşoară din Occident, unde agentul de răcire funcţionează şi ca moderator, tipul de reactor folosit la Cernobîl avea un coeficient pozitiv abur-bule (coeficient de vid) când nivelul de energie era scăzut.

Fluxul crescând de neutroni însemna că toxinele neutronice din miez erau descompuse foarte rapid, făcând să crească în continuare nivelul reactivităţii şi producţia de energie a reactorului, ceea ce încălzea şi mai mult agentul de răcire. Reacţia nucleară evolua deja pe o spirală ascendentă, scăpată de sub control.

01:23:35
În acest moment, directorul de tură a ordonat imediat iniţierea procedurii pentru închiderea în regim de urgenţă a reactorului. Pentru acest tip de închidere, este necesar ca toate tijele de control să fie reintroduse în reactor. Unul dintre defectele cruciale ale reactoarelor de la Cernobîl era că blocurile de grafit din vârful tijelor creşteau temporar radioactivitatea, în timp ce tijele erau introduse în miezul reactorului. Grafitul este principalul agent de moderare al reactorului.

01:23:44
Tijele de control, în total 250, au fost reintroduse simultan în reactor. Această manevră a ridicat dramatic nivelul deja excesiv al activităţii neutronilor. Reactivitatea nucleară a atins în scurt timp un nivel la care chiar şi numai neutronii imediaţi puteau declanşa reacţia nucleară în lanţ, fără a fi necesară prezenţa neutronilor întârziaţi (un fenomen numit "stare critică imediată"). În decurs de câteva milisecunde, energia produsă a urcat rapid la un nivel de câteva sute de ori mai mare decât valoarea nominală - un gen de creştere bruscă denumită în limbajul tehnic drept o "cursă totală a energiei nucleare".

Temperatura anormal de ridicată a deformat rapid canalele tijelor de control, împiedicându-le să mai intre complet în miezul reactorului, pentru a acţiona ca nişte agenţi absorbanţi eficienţi. Topindu-se din cauza căldurii, elementele combustibile s-au descompus, eliberând mari cantităţi de hidrogen. Acesta, combinat cu oxigenul din aer, a alcătuit oxi-hidrogen sau gaz detonant. Gazul s-a aprins la numai câteva secunde după cursa nucleară completă, provocând o explozie de proporţii.

Calota de etanşare a reactorului, care cântărea peste 1.000 tone, a fost spulberată, distrugând acoperişul clădirii în care se afla reactorul, care fusese special conceput pentru a proteja reactorul împotriva elementelor naturii. Cum miezul reactorului nu mai era închis etanş, grafitul din miezul său a început să ardă. În următoarele zece zile, 250 tone de grafit au fost consumate în incendiu - aproximativ 15 la sută din rezerva totală a centralei.

Au fost eliberate cantităţi mari de radiaţii. Temperatura uriaşă a grafitului cuprins de flăcări a permis materialelor radioactive să fie proiectate la mare distanţă în atmosferă. Acolo, izotopi volatili precum iod-131 şi cesiu-137 au format aerosoli mortali. Înainte ca aceştia să poată fi spălaţi din atmosferă de ploaie, au fost purtaţi de vânt sub formă de nori radioactivi care au străbătut sute şi chiar mii de kilometri. Metalele radioactive, cu puncte de fierbere chiar mai ridicate, au fost eliberate sub formă de particule de praf, care s-au depus în vecinătatea reactorului.

05:00
Incendiile au fost stinse. Reactorul numărul 3 a fost oprit.

27 aprilie - 01:12
Reactorul numărul 1 a fost oprit.

02:13
A fost oprit şi ultimul reactor, numărul 2. Pentru a diminua eliberarea produselor de fisiune şi a înăbuşi grafitul care încă mai ardea în miezul reactorului numărul 4, acesta a fost îngropat sub un strat de argilă, dolomit, bor, plumb, humă şi nisip. Aproximativ 5.000 tone de asemenea materiale care absorb căldura şi radiaţiile au fost aruncate deasupra reactorului. În final, azotul a stins incendiul în care ardea grafitul. Datorită măsurilor luate pe scară mare pentru limitarea zonei afectate, eliberarea masivă de nuclide radioactive a fost în mare măsură oprită.

6 mai
Conducerea centralei a anunţat că eliberarea de produse de fisiune practic încetase.
\
Tehnologia

La cele mai multe reactoare din Occident, agentul de răcire are şi rolul de agent de moderare. Situaţia era însă diferită în cazul reactorului RBMK, folosit la Cernobîl. Când reactorul a căzut, activitatea de moderare a grafitului ar fi trebuit să rămână la un nivel constant, dar, în schimb, aburul format de agentul de răcire a ridicat şi mai mult nivelul radioactivităţii. La reactoarele din Occident, nivelul de moderare descreşte atunci când agentul de răcire produce abur, deci sunt mai puţini neutroni, iar nivelul de reactivitate se reduce, în loc să crească.

La ora actuală, un reactor este aprobat numai în cazul în care coeficientul bulelor de abur rămâne negativ în orice condiţii. Deşi reactoarele RBMK rezolvaseră această problemă într-o oarecare măsură, crescând nivelul de îmbogăţire cu uraniu şi adăugând mai multe tije de control, aceste metode nu au remediat în totalitate acest defect de concepţie.

Spre deosebire de cele mai multe reactoare moderne, reactorul 4 de la Cernobîl nu era încorporat într-o clădire masivă. În final, acesta este principalul motiv pentru care atât de multe materii radioactive au fost eliberate în atmosferă. Focul de grafit care a izbucnit după ce acoperişul a fost spulberat a durat aproape 14 zile, proiectând în aer cantităţi uriaşe de produse de fisiune. Centrale nucleare cu acelaşi design precum cea de la Cernobîl sunt încă funcţionale în mai multe ţări din Europa de Est.
\
VA URMA

70% sanse de atac cu arme de distrugere in masa
Sansele producerii in urmatorii zece ani a unui atac cu arme de
distrugere in masa undeva in lume sunt de 70%, arata un studiu
elaborat de experti americani, citat de CNN. Cei 80 de experti care
au contribuit la acest studiu preconizeaza ca una sau doua tari vor
fabrica arme nucleare in urmatorii cinci ani, iar intre doua sau
cinci tari vor deveni puteri nucleare in zece ani. Cel mai ridicat
pericol il reprezinta atacul cu arme radiologice. Studiul, coordonat
de presedintele Comisiei de Relatii Externe din Senatul american,
Richard Lugar, a aratat, de asemenea, ca patru din cinci americani
sunt de parere ca tara lor nu cheltuieste destul pentru eforturile de
neproliferare. Cel mai probabil scenariu al unui atac este cel al
teroristilor care vor folosi o arma neconventionala confectionata din
materiale achizitionate la negru, precizeaza raportul. "Rezultatele
subliniaza necesitatea imbunatatirii securitatii armelor nucleare sau
a echipamentelor nucleare din Rusia, precum si extinderea
abilitatilor noastre de a detecta transferul de arme sau materiale
dinspre statele care ignora normele internationale catre
organizatiile teroriste", subliniaza expertii. Dupa atacurile din 11
septembrie 2001, presedintele american, George W. Bush, a elaborat
principiul atacurilor preventive impotriva regimurilor care
sponsorizeaza terorismul, considerand tari ca Irakul, Iranul sau
Coreea de Nord ca facand parte din "axa raului". Senatorul Richard
Lugar este de parere ca proliferarea nucleara poate fi limitata prin
dezvoltarea unui sistem international special. "Un sistem de control
al nivel mondial" ii va putea impiedica pe teroristi sa foloseasca
arme de distrugere in masa, sustine senatorul american. "Totusi,
chiar daca vom reusi in mod miraculos sa construim democratii in
toate tarile lumii si sa ajutam la dezvoltarea economica a zonelor
sarace, tot nu va disparea pericolul pe care il reprezinta gruparile
mici ce achizitioneaza sau fabrica arme de distrugere in masa",
adauga senatorul Richard Lugar intr-un interviu acordat CNN. Cel mai
mare risc este arma radiologica Studiul a conchis ca riscul cel mai
mare privind un atac neconventional este cel al unei arme
radiologice. Mai putin probabile sunt atacurile cu arme chimice sau
biologice, iar un atac nuclear este cel mai putin probabil. Cu ceva
vreme in urma, presedintele Bush declara ca Irakul, Iranul si Coreea
de Nord fac parte din "axa raului". "Incercand sau chiar
achizitionand arme de distrugere in masa, regimurile din aceste state
reprezinta un pericol foarte serios si din ce in ce mai mare", spunea
presedintele american. Statele Unite s-au temut de atacuri cu variola
si antrax La un an dupa atentatele de la 11 septembrie, Organizatia
Mondiala a Sanatatii a atras atentia guvernelor lumii sa se
pregateasca pentru un posibil atac terorist cu variola. OMS recomanda
atunci producerea si stocarea unui numar suficient de vaccinuri in
cazul in care va fi nevoie de o imunizare in masa si avertiza ca
boala nu se trateaza si are o rata foarte ridicata de mortalitate.
Sunt tari care au pastrat in laboratoare mici cantitati din virusul
variolei pentru cercetari; se cunoaste existenta a doua astfel de
laboratoare, unul in Atlanta, SUA si celalalt in Koltsovo, Siberia.
Se presupune insa ca sovieticii ar fi vandut Irakului si Coreei de
Nord doze din acest virus. Pe de alta parte, in SUA s-a produs panica
in toamna lui 2001, cand mai multe persoane s-au imbolnavit si unele
chiar si-au pierdut viata dupa ce au deschis plicuri cu praf de
antrax. In cazul in care antraxul este folosit ca arma biologica,
sporii pot fi imprastiati, de exemplu, din avion, asa cum se intampla
cu pesticidele. Sunt inodori si invizibili, astfel incat persoanele
care stau in casa pot fi la fel de bine infestate ca si cele care
lucreaza in aer liber