Brandt[v=]

[*]

Willy Brandt şi spionul din cancelarie

http://www.revistamagazin.ro/content/view/11449/33/
Cancelar al Republicii Federale Germane intre 1969 si 1974, Willy Brandt – pe numele sau real Herbert Ernst Carl Frahm – s-a nascut la 18 decembrie 1913 in orasul Li ber Lübeck (Imperiul German pe atunci). A fost crescut de mama sa Martha Frahm si nu si-a cunoscut niciodata tatal. Dupa ce a absolvit liceul a devenit ucenic la un broker, in domeniul transporturilor navale. A intrat in „Tineretul Socialist” al Partidului Social Democrat in 1929. In 1933 a fugit in Norvegia pentru a scapa de persecutiile nazistilor. Ulterior, in timpul Razboiului Civil din Spania, a fost reporter. Cand Germania nazista a ocupat Norvegia, a fost arestat. A reusit sa scape si sa se refugieze in Suedia si apoi in Norvegia.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/willy-brandt-spionul-cancelarie

http://cultural.bzi.ro/marea-conspiratie-dezvaluita-de-karsten-brandt-video-19355

Cînd totul părea să meargă cum nu se poate mai bine, soţii Guillaume îşi văzură planurile date peste cap, cel puţin temporar: Christel rămăsese gravidă şi a dat naştere unui fiu, Pierre. Iată o evoluţie a evenimentelor pe care Stasi nu o prevăzuse. Vestea a produs nemulţumire la sediul central din Berlinul de Est. Politica Stasi era să folosească agenţi fără copii, care să se concentreze asupra misiunii. În această etapă timpurie, spionii est-germani primeau numeroase mesaje prin radio. Se transmiteau şiruri de litere codate care conţineau informaţii şi instrucţiuni. Günter Guillaume numea aceste transmisiuni „podul radio către patrie”. Duşmanii din Vest ascultau, însă în general nu reuşeau să descifreze mesajele. Abia peste două decenii, cu ajutorul unui concurs de împrejurări, totul a început să aibă sens pentru ei. În anii următori, soţii Guillaume au ieşit în evidenţă prin rîvna de care dădeau dovadă şi prin faptul că profitau de fiecare şansă de a promova. Christel, cea „cu trăsături ascuţite şi cu minte încă şi mai ascuţită” (Deutschlandfunk), se afla în continuare în prim-plan. Aici este citat deseori Willi Wiedermann, preşedinte de sector pentru partea de sud a Hessei, care spunea: „La ei femeia purta pantalonii”. Guillaume era conştient de toate acestea, dar se resemnase cu rolul de secundant: „Fără să existe vreun plan concret, ea a preluat rolul conducător în cariera noastră politică”. În 1963, Christel s-a întors singură în RDG. S-a întîlnit cu Gailat, Laufer şi ceilalţi ofiţeri superiori şi le-a spus că nu mai vrea să continue. Fără rezultat. În timpul discuţiei a fost ameninţată cu demascarea. „A fost noaptea unui şantaj”, declara ea mai tîrziu. Consilierea maritală la Stasi a funcţionat. Agenta şi-a continuat munca. Deznădăjduită, însă disciplinată. În anii următori, Christel a ocupat în continuare funcţii importante în cadrul partidului şi al Cancelariei statale din Wiesbaden. Prin mîinile ei treceau documente importante ale SPD, dar şi ale Guvernului federal şi ale NATO, cum ar fi rapoarte despre o serie de manevre din cadrul Fallex, rapoarte ale unor conferinţe ale Pactului Nord-Atlantic, iar în legătură cu acestea studiul Imaginea războiului (Das Kriegsbild). Materialul era de obicei fotocopiat de Günter Guillaume şi trimis prin curier în RDG. După un timp, Christel Guillaume devenise suficient de influentă pentru a-şi permite să-l promoveze pe soţul ei. I-a înlesnit participarea la o serie de evenimente ca fotograf oficial al partidului. Următorul pas a fost intrarea în redacţia ziarului de partid, Der Sozialdemokrat. Şeful său se numea Heinrich Klein. După demascare, 1-a lăudat pe Guillaume ca „implicat şi plin de zel”, un „membru angajat şi interesat al partidului”. Cariera lui Günter în SPD a luat avînt. În 1964 a devenit preşedinte al secţiei partidului din Frankfurt pe Main, iar în 1968 al facţiunii SPD din acelaşi oraş. A fost ales în consiliul municipal. Un an mai tîrziu, Günter Guillaume conducea campania electorală a ministrului Transporturilor, Georg Leber („întîlnisem un om care credea, ca şi mine, în lege şi ordine”). Fostul sindicalist şi-a arătat recunoştinţa pentru rezultatul bun obţinut la alegeri, luîndu-1 pe Günter la Bonn, unde i-a oferit postul de consilier pe politici economice, financiare şi sociale. Numirea sa a stîrnit unele controverse. Sindicatul funcţionarilor a ridicat obiecţii în legătură cu lipsa lui de competenţă, motivînd că îi lipsesc studiile de specialitate. S-a discutat şi despre trecutul său şi despre eventuale probleme de securitate. Însuşi şeful Cancelariei, Horst Ehmke, şi-a asumat verificarea lui. Guillaume şi-a jucat rolul vieţii cu multă convingere şi în cele din urmă a reuşit. Agentul est-german se dovedise foarte flexibil şi în scurt timp ajunsese indispensabil. În 1972, Guillaume a devenit unul dintre cei trei consilieri personali ai cancelarului Willy Brandt. Era apogeul unei cariere de vis: proprietarul plictisit şi frustrat al cafenelei Boom am Dom se muta în cel mai sacru loc al Republicii Federale Germane, cu un salariu de 4.469 de mărci. Paul Laufer n-a mai apucat succesul elevului său. Murise în urmă cu 3 ani, în 1969. Promovarea lui Günter a adus cu sine schimbări în relaţiile dintre cei doi agenţi. Christel s-a văzut nevoită să se retragă din nou în planul secund, începînd să rezerve mai mult timp treburilor casnice.

Afacerea de spionaj care l-a dărîmat pe Willy Brandt (I)



Motto: „Tovarăşi, vouă nu vi se-nchină ode şi poate că nici n-ar fi înţelept. De-aceea, repede-acest cîntec să-ncheiem. Căci ştim prea bine să vă preţuim”.
Cîntec al formaţiei Ministerului Securităţii Statului (MfS) de pe coloana sonoră a filmului de propagandă Misiune îndeplinită.

Despre modul în care s-au cunoscut celebrii spioni Günter Guillaume şi Christel Boom s-au scris multe. Adevărul va rămîne probabil pentru totdeauna ascuns în negura Istoriei.
Pe scurt: numele lui era Günter Karl Heinz Guillaume, un tînăr chipeş de 23 de ani, în trecut membru al Hitlerjugend (Tineretul Hitlerist), pe atunci un ambiţios fotograf. Ea se numea Christel Margarete Ingeborg Boom, lucra ca stenografă şi era doar cu cîteva luni mai tînără decît el. De fapt, cei doi nu se prea potriveau. El era tînărul arătos, cuceritor, care avea mare succes la femeile din Berlinul postbelic, iar ea o secretară cu trăsături energice ale gurii şi cu un aer burghez. Una dintre versiunile poveştii spune că cei doi s-au întîlnit pentru prima dată în toamna lui 1950, cu ocazia unui fotoreportaj despre Sonderbaustab Berlin. Pe de altă parte, Günter Guillaume relatează că s-ar fi cunoscut la „întîlnirile Comitetului pentru Pace din Berlin“. În orice caz, de Crăciun au mers la Leisnitz, în Saxonia, unde Günter a întîlnit-o pe mama ei, Erna, de profesie asistentă medicală. În mai 1951, cei doi tineri s-au căsătorit. Au găsit o casă în Lehnitz, lîngă Berlin, departe de oraşul ce purta încă rănile războiului. Din acea vreme datează următoarea întîmplare: Günter şi-a petrecut seara zilei în care împlinea 25 de ani cu fosta sa prietenă, Susanne, o fată delicată şi foarte feminină. Tîrziu, a condus-o spre staţia trenului local S-Bahn. Arătînd interesul tipic unei rivale, Susanne îl întrebă despre soţia sa, ale cărei principale trăsături erau un nas ascuţit şi buze subţiri (care i-au adus mai tîrziu porecla răutăcioasă de „Geier-Christel” - „Vulturul Christel”). „Vezi cu ce m-am căsătorit”, fu răspunsul lui, „mai bine te luam pe tine”. Scena e de reţinut, căci, cu unele variaţii, se va repeta foarte des de-a lungul timpului. „Soţia lui Günter” (expresie ce va deveni mai tîrziu un titlu în Welt) se afla la începutul unei cariere de vis ca agentă. Succesul pe plan profesional nu şi-a găsit însă corespondent şi în viaţa personală, care a însemnat un şir nesfîrşit de dezamăgiri. După 7 ani de închisoare la Köln, s-a întors în Germania de Est, unde a petrecut o bătrîneţe destul de nefericită. Ultimii ani ai deceniului 5 fuseseră un adevărat purgatoriu, iar începutul anilor ’50 nu se arăta deloc promiţător. În Republica Federală Germană (RFG), creşterea economică se oprise. Crescuseră preţurile şi şomajul, însă, tocmai cînd se înmulţeau criticile noului sistem al economiei libere, piaţa s-a stabilizat. Era anul 1952 şi economia Germaniei începea să ia avînt. Şi în Germania de Est s-au înregistrat în această perioadă nişte rate de creştere care mai tîrziu nu se vor mai atinge niciodată. Aici cauzele erau însă diferite: se încerca aplicarea modelului sovietic al industrializării accelerate. Distrugerile provocate de război, obligaţia de a plăti despăgubiri prin demontări şi cedarea unei părţi însemnate din producţie, alături de scindarea cauzată de războiul rece, au atîrnat greu asupra economiei germane. Dacă, în 1955, în Vest s-a atins un prim punct maxim al creşterii economice („Ura, trăim!”), în Est perioada de avînt economic s-a încheiat brusc. Una dintre principalele cauze a fost colectivizarea agriculturii. În ambele state germane, omul obişnuit îşi putea permite mai puţine decît s-ar crede. Bunurile de consum erau însă oricum limitate, pentru că prioritate avea reconstrucţia. Oamenii îşi investeau toată energia în familie. Legendarul turism în massă al germanilor era de domeniul Istoriei. La începutul anilor ’50, un muncitor în industrie trebuia să lucreze 22 de ore ca să-şi permită un kilogram de cafea. La sfîrşitul deceniului, pentru aceeaşi cantitate trebuia să muncească doar 6 ore. În cazul încălţămintei, lucrurile s-au petrecut exact invers. În 1950 se muncea în medie 2 ore pentru o pereche de pantofi. Zece ani mai tîrziu trebuia să lucrezi 10 ore pentru acelaşi produs. A fost un deceniu caracterizat printr-o creştere economică accelerată, susţinută cu preţul multor sacrificii, iar oamenii s-au văzut nevoiţi să se deprindă cu greutăţile. În aceste condiţii, în Germania de Est s-a înfiinţat Securitatea Statului (Stasi), o instituţie care, prin gradul de implicare în viaţa privată a oamenilor, nu a avut echivalent în Vest. După modelul sovietic, Republica Democrată Germană (RDG) era condusă de Partidul Socialist Unit (SED), înfiinţat în 1946. Ministerul Securităţii Statului (MfS) urma să fie sabia şi scutul acestuia. În Vest, Serviciul Federal de Informaţii şi Apărare a Constituţiei era îngrădit de sistemul democratic, care nu permite acordarea de puteri nelimitate unei instituţii. În aparatul de stat al RDG exista o teamă perpetuă de agenţi, spioni şi sabotori. O dată cu escaladarea războiului rece, relaţiile dintre Est şi Vest au devenit tot mai încordate. Primul pas spre scindarea totală 1-a reprezentat revolta din 1953, iar al doilea construirea Zidului Berlinului, în 1961. Între cele două state germane s-a instalat o stare de tensiune diplomatică permanentă, avînd în centru Berlinul. De mai multe ori era să se ajungă chiar la război. Astfel, cu Berlinul îngrădit de RDG şi supravegheat de Aliaţi, Viena a devenit capitala europeană a spionajului. Primul director al Securităţii est-germane a fost Wilhelm Zaisser, care luptase în războiul din Spania. Ministerul său a fost ţinta „Operaţiunii Vulcan”, organizată de Serviciul de Informaţii al RFG, ce viza arestarea a 35 de agenţi sub acoperire ai Germaniei de Est. Unul dintre personajele-cheie ale Securităţii est-germane din acea perioadă era Paul Laufer, un nume de care doar iniţiaţii îşi vor aduce aminte. Era originar din Striegau, Silezia, şi pe atunci avea deja 50 de ani. Fusese comunist încă de pe vremea Republicii de la Weimar, deşi oficial era membru al SPD, Partidul Socialist din Germania.

Femeia, din colt in colt
Chiar in clipa cand credeam ca femeii nu i se mai pot descoperi „noi continente erotice”, nemaivazute unghiuri de filmare si geometrii originale de pus in valoare, descoperim ca exista artisti care stiu sa interpreteze cu brio rolul de Cristofor Columb al nudului. Dar asta se intampla foarte rar si doar cu acei fotografi profesionisti care nu se lasa dusi de valul comercialului, adica de curentii ieftini ai oceanului de kitsch in care pestii se inmultesc ca firele de nisip. Unul dintre acesti magicieni care taie femeia in unghiuri surprinzatoare si apoi o reintregeste ca pe o floare cu geometrie variabila a fost Bill Brandt.

Bill Brandt (5/03/1904-12/douăzeci/1983) a fost un fotograf britanic influent şi fotojurnalist cunoscut pentru imaginile sale de mare de contrast de societatea britanică şi nuduri sale distorsionate şi a peisajelor.