Darie[v=]

Iurie Darie, actorul mereu tanar

Muschetar roman si valet



Carte
de vizita



S-a nascut la 14 martie 1929 si, dupa toate regulile matematicii, a implinit in acest an 75 de ani. Pentru prima oara a jucat intr-un film (“Nepotii Gornistului”) in 1953. A interpretat sute de roluri (nimeni nu stie cu exactitate in cate roluri a jucat) pe scenele teatrelor si in filme. Cinefilii si-l amintesc din “Dragoste la zero grade”, “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”, “Fratii Jderi”, “Stefan cel Mare”, “Muschetarul roman”, “Buzduganul cu trei peceti”, “Am fost 16” sau “Drumul oaselor”. Ultimul premiu pe care l-a primit este un “Premiu pentru eleganta” care, dupa cum afirma, il obliga sa intinereasca. Este casatorit cu actrita Anca Pandrea, impreuna cu care formeaza un cuplu fara varsta.



Iurie Darie a fost prezent in Baia Mare cu spectacolul “Patru pe o canapea si valetul” de Marc Camoletti, propunand publicului baimarean o comedie bulevardiera spumoasa. Actorul, care a implinit in acest an trei sferturi de veac, a ramas acelasi om plin de viata, jovial, agreabil si mereu surazator. Un muschetar roman…



Iurie Darie sustine ca numele companiei teatrale particulare din care face parte (Teatrul Incomod) nu a fost ales intamplator. Daca tinem cont de titlul piesei jucate cu putina vreme in urma, “Curve politice de lux”, afirmatia are acoperire totala. Unul din marii actori romani a jucat pe scena Teatrului Municipal Baia Mare alaturi de Anca Pandrea, Iuliana Marciuc-Posea, Candid Stoica si Victor Yila (singurul actor negru din Romania, un congolez cu doctorat in constructii). Publicul baimarean a umplut sala teatrului, aratandu-se incantat de evolutia actorilor. Chiar daca rolul valetului nu este unul dintre marile roluri ale carierei sale, Iurie Darie ramane vedeta incontestabila a Teatrului Incomod.

Reporter: Care va este cel mai drag rol, dintre toate cele pe care le-ati interpretat?

Iurie Darie: Culmea este ca rolul cel mai drag mie – ma refer la teatru – e unul pe care nu l-am interpretat niciodata: Hamlet. Din filmele in care am jucat, mi-a ramas aproape de suflet rolul din “Muschetarul roman”.

Rep.: Care sunt oamenii de teatru si film pe care ii apreciati in mod deosebit?

I.D.: Pentru mine nu exista deosebire intre actorii de film si actorii de teatru. Experienta mea personala, din tinerete, imi spune ca oricine, daca are o calitate pentru scena sau pentru ecran, trebuie sa se zbata ca sa faca treaba, nu sa stea ca si mine acuma, degeaba.

Rep.: Cum vi s-a parut publicul baimarean?

I.D.: Senzational! Am venit aici cu mare placere, sa ma intalnesc cu baimarenii. Publicul a fost extraordinar, realmente extraordinar. Probabil a avut timp sa se formeze in atatia ani de cand se joaca teatru la Baia Mare. O parte a publicului ma cunoaste de pe vremea cand spuneam povesti, ilustrandu-le cu desene. Intre timp, copiii de atunci au ajuns, cred, oameni importanti. Multumim mult baimarenilor ca ne-au primit, au umplut sala si ne-au iubit. E o seara pe care n-am s-o uit niciodata.



Anca si viata in general



Rep.: Ca veni vorba, mai desenati?

I.D.: Mai desenez rar, fac ilustratie de carte. Deocamdata, fac o pauza, dar o sa apara ceva. Se pare ca din toamna o sa reiau la Televiziune o emisiune cu desene.

Rep.: O vreme nu ati mai jucat. De ce?

I.D.: Pur si simplu pentru ca asa s-a intamplat. Teatrul cu care am venit acum e un teatru particular. Piesa pe care am prezentat-o in Baia Mare am jucat-o anul trecut intr-un turneu de o luna de zile in SUA si Canada. E adevarat ca este foarte greu. Intreaga responsabilitate cade pe umerii nostri. In momentul in care esti angajatul unui teatru de stat, chiar daca ai 5 spectatori in sala tot joci pentru ei, la fel cum ai juca pentru 200, dar salariul il ai asigurat. Pe cand noi putem sa jucam doar daca spectatorii ne iubesc si vin sa ne vada. Doar asa putem sa jucam mai departe. Inca o data, multumesc minunatului public baimarean.

Rep.: Ce indragiti mai mult, teatrul sau filmul?

I.D.: Intai si intai, o indragesc pe Anca (Anca Pandrea – n. red.) si pe urma, viata in general. M-am impartit; am facut primii doi ani de Institut la Teatru, apoi s-a infiintat Institutul de Cinematografie si am mai facut doi ani. De la bun inceput, m-am impartit intre teatru si film, in parti egale. Asa am trait toata viata.

Rep.: Ce va doriti sa realizati, din ce n-ati realizat?

I.D.: Un copil, dar, din pacate, nu putem sa-l realizam nici acum. Oricum, nu ne lasam si muncim in continuare, in speranta ca o sa–l facem candva.



Negustorul de vinuri



Rep.: Cum va merge afacerea cu vinul?

I.D.: Mult mai bine decat merge teatrul, in general. La inceput a fost ideea. Am vrut sa facem un garaj in curtea bunicii Ancai, unde locuim, casa avand si o gradina mare. E o casa mica, batraneasca, superba, aproape de stadionul Dinamo si de restaurantul Dealul Mare. Am facut garajul pentru o Dacie din 1984, pe care o avem si acuma. Pe urma, am renuntat la ideea de a baga masina in garaj. Am vrut sa inchiriem spatiul pe care-l construisem. Au venit niste macelari carora le-a placut spatiul si mai ales curtea. Am avut inspiratia sa-i intrebam unde vor taia porcii. “Pai, la d-voastra in curte”, a venit raspunsul. Le-am spus “La revedere” si, cu sprijinul varului Ancai, Nicu Purice, am inceput afacerea. El ne-a invatat ce trebuie sa facem. Am cumparat butoiase, am facut si o pivnita si incet, incet, am invatat. Greutatea vine din faptul ca eu nu prea pot sa degust, si aceasta greutate cade in sarcina Ancai.

Rep.: Cum vi se pare teatrul romanesc de astazi?

I.D.: Asta nu pot sa comentez, pentru ca vorbesc din interiorul fenomenului si-mi permit sa vorbesc doar despre teatrul nostru.

Rep.: Doua vorbe despre cinematografia romaneasca?

I.D.: Nici asta nu pot sa comentez, pentru ca l-as supara pe Sergiu (Nicolaescu – n.red.), care vrea sa inceapa un nou film. Si mai e ceva: in general, vorbesc numai de bine…



Optiuni si argumente



l Teatru sau filmul?

Filmul.

l Vinul alb sau vinul rosu?

Filmul color.

l Shakespeare sau Moliere?

Shakespeare.

l Spielberg sau Ciulei?

Liviu Ciulei.

l Tenis sau golf?

Tenis, ca de asta am jucat.

l Tudor Gheorghe sau taraful din Clejani?

Taraful din Clejani.

l Ferrari sau Lamborghini?

Lamborghini.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=862

Regizorul Alexandru Darie
Inaugurăm din acest număr o nouă rubrică, "Portretul de AZI",
pentru că stagiunea teatrală s-a închis şi o dată cu ea au intrat în
vacanţă şi "rolurile". Primul invitat al acestei rubrici este
regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra
Inventiv, cu o imaginaţie bogată, foarte modern în gândire,
regizorul Alexandru Darie este o personalitate de marcă a lumii
noastre teatrale. S-a născut într-o familie de artişti, iar talentul
îl moşteneşte atât de la tatăl său, cunoscutul actor Iurie Darie, cât
şi de la mama sa, regretata actriţă Consuela Darie. Aşa că, în mod
firesc, drumul pe care l-a urmat a fost cel al artei scenice.
Alegerea a fost perfectă, pentru că de la primul său spectacol, din
timpul facultăţii, - Paracliserul, de Marin Sorescu - s-a văzut clar
că are ce spune în această meserie. S-a impus foarte repede pe
scenele bucureştene. Însă puţini ştiu că primele sale succese s-au
petrecut la Teatrul de Stat din Oradea şi mai apoi la Teatrul
Tineretului din Piatra Neamţ. Nu-mi aduc aminte ca Ducu, aşa cum îi
spun prietenii, să fi spus vreodată, în multele discuţii, pe care le-
am purtat, cât de mult a avut de suferit din pricina cenzurii
comuniste. Ei bine, spectacolul său - Jolly Joker, de Tudor Popescu,
montat în 1985 la Teatrul de Stat din Oradea - a fost interzis şi,
timp de un an, numele lui nu avea voie să fie rostit de presa şi
critica vremii. Cu puţin înaintea evenimentelor din decembrie '89, el
s-a angajat ca regizor la Teatrul de Comedie, unde a realizat două
spectacole eveniment: Visul unei nopţi de vară (pe care The Guardin
îl considera că este cea mai bună producţie prezentată în Marea
Britanie după Visul unei nopţi de vară regizat de Peter Brook) şi
Iluzia comică. I-am văzut toate spectacolele, care poartă puternic
amprenta inventivităţii şi fanteziei sale fără margini. Aş aminti
montările pe care le-a realizat, începând din 1992 (când s-a angajat
ca regizor la Teatrul Bulandra): Trei surori, Poveste de iarnă, 1794,
Anatomie Titus. Căderea Romei. Realmente, atunci când îi vezi
spectacolele, simţi o stare de bucurie pură şi atingi ceea ce vechii
greci defineau catharsis-ul. Acum el are în pregătire două premiere:
Triumful dragostei, de Marivaux şi Iluzia comică, de Corneille. Dar
poate că secretul succesului său este şi familia: talentata
scenografă Maria Miu şi fiul lor, Serghei

AZI