Goldfaden

http://cultural.bzi.ro/bustul-lui-avraham-goldfaden-din-iasi-foto-30521

Arta filmului documentar - Interferente si simbioza


Mostenirea lui Goldfaden
De la Iasi la New York - La Pomul Verde
Regia: Radu Gabrea
Scenariul: Manase Radnev si Radu Gabrea
Consilier special: Moshe Yassur
Director de imagine: Mihai Tanase
Montajul: Melania Croitoru

** Rumenye! Rumenye!
Doina si Miles Davis
Scenariul si regia: Radu Gabrea
Director de imagine: Nik Burghelea
Montajul: Melania Oproiu
O productie Total TV SRL si Radu Gabrea Studio
Producator: Victoria Cocias
La finele lui ianuarie, Cinemateca Romana (Sala Union) a prezentat
doua dintre creatiile regizorului Radu Gabrea inca nerulate pe ecranele
din tara. O premiera in format coupe, ce va fi continuata in
urmatoarele luni printr-o "replica", pe tema peregrinarii ultimilor
pastratori ai traditiei evreiesti in comprehensiunea fata de
constantele la care s-a raportat, repere in proteica ascensiune spre
origini. Si deschiderii, in varii modalitati expresive, in aria
culturii universale. Paradigma ce angajeaza, iata, fara reticente,
motivul doinei romanesti ("dor", "nostalgie", "duiosie", afectiuni
elective decelabile la cercetatori aplicati nascuti pe aceste
meleaguri, precum Moses Tiktin, Lazar Seineanu, Moses Gaster, care s-au
dedicat, in pofida discriminarii, prin opere de referinta asupra
folclorului autohton), perpetuata astazi peste mari si tari.
Arta
documentarului lui Radu Gabrea foreaza intr-un univers al comunicarii
prin excelenta, aceea a evreilor ashkenazi, integrati Europei de
Rasarit cu un mileniu in urma; lume depopulata dramatic sub spectrul
intolerantei religioase, pogromurilor, Holocaustului, nu mai putin
totalitarismului comunist. Ipostaze focalizate admirabil datorita unei
proiectii multiculturale, cum este aceasta, inspirata de vitalitatea
teatrului yiddish fondat la Iasi in 1877, de unde a strabatut
continentele. Sigur, fara a-i ignora pe martirii care au infruntat,
impotriva perpetuei amenintari cu disparitia si pentru salvarea
memoriei, Molohul prejudecatilor. Astfel, desi intr-o nota specifica,
nu e hazardat sa-l includem printre reprezentantii spiritului european
modern pe unul dintre marii prozatori ai secolului XX, Vasilii Grossman
(readus in actualitate prin fascinanta opera a regizorului rus Lev
Dodin si a tuturor celor care i-au prezervat memoria - spectacol jucat
de 15 ani la Malii Teatr dupa romanul Viata si destin -, marturie
tragica depasind limitele conjuncturale; moment de varf in cadrul
ultimei editii a Festivalului Uniunii Teatrelor Europene organizat in
Romania), ori, printre atatea valori de prima marime recunoscute in Est
si in Vest, Sholem Aleichem (Shalom Alehem), Isaac Bashevis Singer.
Nemaivorbind de (mai) aproapele nostru in orizontul spatiu-temporal
Nicolae Steinhardt. Sunt cativa dintre pilonii memoriei colective,
simbol al rezistentei impotriva barbariei si exclusivismului. Ceea ce,
la o abordare superficiala, pare sa figureze deja o alta poveste.
Teatrul
yiddish a asimilat/prelucrat de la fondarea sa nenumarate motive in
directia prezervarii identitatii, altfel mereu puse in discutie prin
insusi caracterul sau neortodox. Din orice unghi l-ai privi. Asa se
face ca un cantec plin de ironie la adresa cutumelor a intrat in
folclorul comunitar ca un simplu cantec de leagan si exemplele
ironiilor lui Goldfaden pot continua.
Axat pe renasterea si
disiparea culturii yiddish in si din sud-estul european, expandand prin
emigrarea in masa dincolo de Ocean la inceputul veacului trecut, devine
un act de pionierat cu toate riscurile asumate. Documentarul reface
aceasta istorie nesfarsita a descendentilor din Mostenirea lui
Goldfaden* si Rumenye! Rumenye!, partea I: Doina si Miles Davis** sunt
in si prin obstinatia explorarii consonante ale unui legato. Regizorul
apeleaza la materiale arhivistice, dublate de comentarii avizate si
rafinamentul cromatic/sonor al imagologiei reprezentarii, filtrate
printr-o sensibilitate si viziune integratoare. Documentarul
cinematografic, ca gen, devine substanta creatiei artistice - si spunem
asta fara a minimaliza autenticitatea specifica. Dimpotriva. Perceptia
este una ancorata in real, transfigurata totusi prin accentele
persuasive proprii in dinamica vietii contemporane. Nicidecum o simpla
"reconstituire". Desi tematica parea sa conduca la aceasta. Intai de
toate, dintre cele Doua filme... cu cantec, figurand ca generic,
prefateaza o calatorie in insolit. Asa cum a fost si traseul
intemeietorului teatrului yiddish la Iasi, personalitate caruia i s-a
dedicat in 1991 primul Festival International de Teatru Yiddish,
intitulat 115 Ani de Teatru Idis in Romania, dedicat figurii lui Avram
Goldfaden, eveniment organizat la Bucuresti, cu sprijinul Ministerului
Culturii, de Teatrul Evreiesc de Stat. Initiativa pare-se deja uitata -
intemeietorul teatrului yiddish venit din zona Cernauti pentru a
inaugura la Iasi, in gradina de vara "La pomul verde", la 1876, ajuns
in ultima parte a vietii in America tuturor posibilitatilor simbolizate
de emblema lui "Columbus" (Cristofor Columb), fenomenul a germinat
dincolo de istoria tragica a continentului pana in jazz-ul new-yorkez
si in traditiile afro-americane. (A mai existat un eveniment jubiliar
prin care TES a marcat, in 1977, centenarul actului de infiintare a
teatrului yiddish, matineul literar muzical De la Cantaretii din Brod
la Avram Goldfaden). Experienta unica la care am participat direct, la
inceputul anilor ‘90, impreuna cu graficianul Dan Perjovschi, autorul
unui excelent caiet-program, pentru ca ne-am apropriat ceea ce, in acea
perioada a tuturor confuziilor, parea inca de domeniul exoticului.
Regizorul
Radu Gabrea ne introduce acum pornind aparent de la datele configurand
biografia reprezentativa a celui ce a fost sa fie un mare antecesor in
lumea artei scenice, dar si un revolutionar in contextul
mentalitatilor, Avram Goldfaden. O influenta ce a marcat substantial
cultura moderna recognoscibila in opere de referinta, incepand cu nume
precum Sholem Aleichem sau Isaac Bashevis Singer. Se profileaza astfel
o rafinata radiografie a migratiei, fie prin emigratii individuale sau
colective, purtatori ai unor motive ancestrale, afinitati elective,
motive, traditii, musicalul isi are cumva geneza aici, fondand
"spiritul tribal" in sensul teoretizat de un filozof de talia lui Mc
Luhan, cu atat mai mult cu cat este in joc o comunitate amenintata de
extinctie; rezistand vicisitudinilor prin raportarea specifica la
origini, punte de start in reflexia actualitatii. O saga, prin
acuitatea perceptiei si pertinenta detaliului, despre cei care au
contrapus drept pavaza un inconfundabil amestec de nostalgie si ironie,
culminand nu o data intr-un formidabil hohot de ras. Semn al bucuriei
dezlantuite, pe de o parte, un fel de rasu’-plansu’, pe de alta.
Dar teatrul si muzica Klezmer e si expresia patosului neincetatei
redescoperiri de sine, chiar mergand impotriva curentului. Aceasta e
"lectia" lui Goldfaden, recuperata in toata savoarea sa inconfundabila
prin analogii dintre cele mai surprinzatoare, exemplificate in filmul
lui Radu Gabrea Rumenye! Rumenye! (Doina si Miles Davis) de muzicologi
si cantareti redutabili. Personalitati de valoarea unui Yale Strom si
Elisabeth Schwartz sunt alaturi de regizorul Moshe Yassur, emigrat in
State cu trei decenii in urma, Harry Eliad, director al TES, Ioan
Holban, directorul Teatrului National "Vasile Alecsandri" din Iasi si
organizatorul din anul 2000 al Festivalului International de Teatru
Idis "Avram Goldfaden", sunt cateva dintre calauzele spre esente.
Ritmurile muncii micilor intreprinzatori evrei, meseriasi umili, ce au
populat in proportie de 50% Moldova la mijlocul secolului XIX, gratie
unui edict domnesc permisiv intr-o epoca a resentimentului nationalist
inconjurator, devin consubstantiale in aceste cantece care au invins
timpul. Cu dominanta tarii de origine, transgresand imprejurarile:
doina, trecand prin prelucari succesive in patrimoniul modernitatii.
Asa cum s-a intamplat, firesc, in afara oricarei relativizari, in cazul
tarilor din zona, Polonia, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Cehia, Austria,
unde, cu mandrie patriotica, se vorbeste intr-unul dintre landuri limba
yiddish. Doina romaneasca si doina Klezmer, cu rezonante din muzica de
sinagoga, au parcurs impreuna un traseu vast, repercutandu-se asupra
musicalului si jazz-ului afro-american. Captivanta prin bogatia
documentara, finetea cromatica, interogatiile repetitive explorand
magma unei traditii ce se rasfrange in tendintele universale ale
culturii actuale, creatia regizorului Radu Gabrea are nervul si
transparenta autenticitatii. Un laitmotiv plastic/sugestiv: miracolul
germinatiei. Sunt asteptate in aceasta primavara premierele Rumenye!
Rumenye!, Partea a II-a si filmul artistic Calatoria lui Gruber, dupa
vizionari de succes la Ierusalim, Atlanta, New York si, curand, in
cadrul Saptamanii filmului romanesc, urmeaza a fi prezentat la San
Francisco si la Toronto.

"Goldfaden" continuă cu nume sonore pe afiş


Festivalul Internaţional "Avram Goldfaden", a cărui deschidere oficială a avut loc luni, la "Cub", sala de lemn a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri", continuă cu alte trei zile de teatru, film şi muzică.

Invitatul sesiunii de comunicări "Interferenţe culturale", programate pentru astăzi, de la ora 11,30, este regizorul Radu Gabrea, care va fi prezent apoi, de la ora 19, la proiecţia filmului său "Căutîndu-l pe Schwartz".

Ce va cuprinde anul acesta Festivalul Goldfaden?

Manifestarea reinvie pe 20 octombrie, dupa doi ani de pauza.

Se reia Festivalul Goldfaden

Primaria a inclus festivalul de teatru evreiesc in programul "Iasi 600". Piesele se vor juca in "Cubul lui Hadji Culea".

Festivalul "Avram Goldfaden" se reia in octombrie

Iesenii nu vor sa lase din mina Festivalul "Avram Goldfaden"Data publicarii: 25/10/2003


Directorul Teatrului National "Vasile Alecsandri", Ion Holban, a anuntat ieri ca Festivalul International "Avram Goldfaden" se va tine intotdeauna la Iasi, iar mijlocul lunii octombrie va ramine batut in cuie ca perioada de desfasurare a evenimentului. Pozitia sa a survenit in timpul unei discutii cu directorul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti, Harry Eliad, care a propus pentru anul viitor prelungirea Festivalului "Avram Goldfaden" de la Iasi spre Bucuresti. "Vom lua in consideratie propunerea de duplex pentru ca sintem hotariti sa continuam organizarea acestui eveniment si in anii urmatori. Am pus la cale inca de pe-acum si editia din 2008, care va fi o editie jubiliara. Noi sintem deschisi oricaror propuneri si colaborari in vederea dezvoltarii acestei manifestari si orice ajutor este binevenit", a spus diplomat Ion Holban. Propunerea directorului Teatrului Evreiesc de Stat a fost argumentata de faptul ca in Bucuresti sint multe teatre si institutii culturale, precum si multe ambasade. Tot ieri, Ion Holban a anuntat ca Moti Sandak, director "NCM Israel Production", a fost desemnat drept "mesagerul oficial" in lume al Festivalului "Avram Goldfaden". Moti Sandak va realiza pe viitor toate relatiile de colaborare intre teatrele idis si evreiesti din Israel si din alte tari cu organizatorii ieseni. De altfel, acesta a lansat ieri dupa-amiaza, la Teatrul National, si o pagina de internet dedicata teatrelor evreiesti. Astfel, la adresa www.jewish-theatre.com se pot obtine informatii despre teatrele evreiesti din lume, institutii si organizatii, aspecte din spectacole si productii realizate in diferite tari, conferinte, festivaluri, simpozioane, premiere teatrale etc. (Carmen MAFTEI)

Film mut la Cinematograful "Republica"

?n cadrul Festivalului International "Avram Goldfaden", editia a II-a, RADEF "Romaniafilm" - Filiala Cinematografica Iasi va prezenta, in premiera la Iasi, un film mut realizat in anul 1924. Evenimentul cinematografic este organizat ?n colaborare cu Centrul Cultural Francez si Ambasada Austriei. Astfel, duminica, de la orele 17.00, la Cinematograful "Republica", va fi derulata pelicula "Orasul fara evrei" ("Die Stadt ohne Juden") de Hans Karl Breslauer. "Este un eveniment special si pentru noi pentru ca filme mute nu au fost difuzate niciodata in cinematografele din Iasi. Asa cum se prezentau inainte filmele mute, cu un pianist cintind diferite partituri, adecvate cu actiunea filmului, si de aceasta data lucrurile vor sta la fel. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de citiva muzicieni ieseni de jazz, Oana Severin, Romeo Cosma, Liviu Marculescu si Alexandru Stehniov. In acest fel vom incerca sa realizam atmosfera din primele cinematografe care au aparut dupa inventarea filmului", a spus Constantin Hurjui, directorul RADEF Romaniafilm, filiala Iasi.

Festivalul de cultura idis "Avram Goldfaden

IASI - Cea de-a doua editie a festivalului international de teatru si muzica idis "Avram Goldfaden" va avea loc intre 23 si 30 octombrie, la Iasi, leaganul primului teatru idis din lume. Evenimentul este parte a unui proiect mult mai amplu - festivalul de cultura idis - ce se desfasoara pe perioada unui an (aprilie 2003 - mai 2004), cu sprijin de la Comisia Europeana prin programul de finantare "Cultura 2000".
Seria de evenimente culturale urmareste itinerariile parcurse de pionierii teatrului idis. Scopul sau este de a promova cultura idis prin intermediul teatrului, al concertelor de muzica klezmer, al filmului si al meselor rotunde organizate in tarile participante: Franta, Germania, Romania, Polonia, Lituania, Republica moldova, Ucraina si Ungaria.
Turneul de anul acesta a cuprins pina acum orasele Vilnius, Timisoara si Cluj. Iasiul va gazdui, timp de opt zile, reprezentatiile cuprinse in festival. Drumul artistilor va continua cu Dresda (30 octombrie - 9 noiembrie) si Paris (17 decembrie). Totodata, o parte dintre actori vor fi prezenti la Bucuresti, intre 3 si 6 noiembrie, pentru a prezenta zilnic o serie de spectacole de teatru si muzica in cadrul Festivalului National de Teatru.
Festivalul "Avram Goldfaden" va aduce la rampa 18 spectacole din sapte tari. In patru zile din perioada de desfasurare a manifestarii (24-27 octombrie), la Iasi va avea loc si un seminar international despre cultura idis organizat impreuna cu New Europe College. O gala de filme, expozitii de fotografie si proiectia unui film din 1924 - "Orasul fara evrei"/"Die Stadt ohne Juden", in regia lui Karl Breslauer - completeaza agenda evenimentului. Intregul proiect este organizat de Centrul Cultural Francez din Iasi, cu sprijinul Ambasadei Frantei in Romania, in parteneriat cu Primaria Iasi, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti, Institutul Polonez si Rocktheater din Dresda

TEATRU. Goldfaden & Fiii - Doru MARES
http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=14355&xrubrica=ARTE&return=arhiva&xnrrevista=293

Moştenirea lui Goldfaden
http://www.algoritma.ro/dilema/107/AndrOIST.htm

Un regizor roman la Ierusalim
http://www.fanart.ro/acropolis/105.html

TEATRU. ADN Goldfaden

In ultima decada a lui octombrie, sprijinit printre altii de Ministerul
Culturii, de Ambasada Israelului, de British Council, Teatrul National
din Iasi a reusit sa puna in opera pentru a treia oara Festivalul
International de Teatru „Avram Goldfaden“, extinzindu-si pariul de la
initialul interes fata de teatrul de expresie idis, la spiritualitatea
evreiasca in general. Proiectul pe care, acum trei ani, Ioan Holban –
directorul teatrului iesean – l-a propus intr-o logica si istorica, si
civilizatorie a ajuns anul acesta, rapid si sigur, la o eleganta
maturitate, cuprinzind un documentar despre Goldfaden, muzica klezmer,
conferinte de presa si spectacole din dreapta si stinga Prutului,
alaturi de cele din Israel, Statele Unite si Marea Britanie. Ar fi de
dorit, la viitoarele editii, sa nu lipseasca din foaierul teatrului
cartea in idis, ivrit si, desigur, traducerile in romana, muzica
evreiasca, de toate genurile, pe varii suporturi, si, neaparat, unul
sau doua colocvii despre spiritualitatea israelita, de felul celor care
au avut loc acum un an la universitatea ieseana.


Documentul ca spectacol

Mostenirea lui Goldfaden este filmul, produs de Total TV in regia lui
Radu Gabrea, cu care a fost deschis festivalul, oferindu-i subtil
platforma teoretica si justificarea diacronica. Fiindca, dupa ce
cautase poezia prin Odessa si Sankt Petersburg, cind sosea la Iasi in
urma cu 126 de ani, Avram Goldfaden nu avea nici un chef sa predice in
pustiu. Chipul de pe afis, cu mustatile-i de muschetar si privirea
ironic-amicala de dincolo de lentilele rotunde, e al unui cautator care
stie ce are de gind sa-i ceara vietii. In Iasiul locuit la vremea aceea
de o populatie evreiasca de peste 50%, i-a cerut dreptul la teatru in
limba idis (din care, daca scoti umorul, vorba lui Radu Mihaileanu, dai
de germana), si asa a aparut cel dintii din lume, la vestitul Pom
Verde. Goldfaden avea 38 de ani si, peste citiva ani, avea sa se mute
din Copou pe Broadway pentru a semna actul de nastere al musicalului
american.

Nu fara motiv, asadar, peste 30 de ani de la investitia de talent si
idei de la Pomul Verde, in Manhattan avea sa se blocheze circulatia
pentru a-i lasa pe cei mai bine de 70.000 de admiratori sa il conduca
pe ultimul drum. Nu fara motiv, New York Times il numea „un Shakespeare
al evreilor“, si nici lui Eminescu nu ii era indiferent, in pofida unui
antisemitism suficient de pregnant al vremurilor si chiar al
institutiei civilizatorii prin excelenta care a fost Junimea. Desi
aceasta latura este evitata in documentarul – de altfel viu si de o
deosebita tinuta atit informationala, cit si estetica – al lui Radu
Gabrea, ea trebuie amintita tocmai pentru sublinierea victoriei acestei
mosteniri spirituale, care transcende etniile ori istoria. Cred ca se
impune drept tema de urgenta ca filmul lui Gabrea sa fie dublat de o
carte despre Goldfaden, epoca lui si consecintele stradaniilor sale
dintre care, indiscutabil, una este chiar acest festival.

Celelalte doua documentare au ca suport nu pelicula, ci „scindura“.
Ambele vorbesc despre destine anonime, devenite exemplare la impactul
cu istoria. Este vorba despre spectacolele Pot sa pling! (Vreau ca
toata lumea sa vada ca pot sa pling!), al companiei americane „From
Home to Homeland“, si Ultima romanta a lui Raphael, produs de Teatrul
Bimat Kedem din Israel. Acesta din urma este, practic, sinteza si
povestirea unei serii de romane (Trilogia Alexandrina), de catre
autorul ei, Yitzhak Gormezano Goren, cel care asigura si regia si
devine si unul dintre cei trei actanti scenici. Din pacate, solutiile
sint teribil de simpliste, iar evolutia spectacolului se petrece intr-o
totala ignorare a teatralitatii. Drumul de aproape un mileniu al
familei Gormezano (nume, la rindul sau, migrind de la Askenazi, prin
Worms si Gorms, pentru a ajunge la forma actuala) intre Germania si
America, via Spania, Libia, Turcia, Suedia, din nou Turcia, apoi Egipt
si Israel este probabil cu atractiv rost literar, din pacate insa cu
efect teatral pierdut, in pofida unor figuri simpatice, speculate ca
atare, precum aceea a bunicii.

Cu totul altceva s-a intimplat cu spectacolul sosit din Statele Unite,
in regia lui Harvey Stein. Parcimonios cu recuzita, utilizind insa
suportul filmic cu deosebita siguranta, regizorul mizeaza, pe de o
parte, pe scenariul lui Miri Ben-Shalom (pornind de la o serie de
interviuri cu matusa ei Ester, supravietuitoare a lagarelor naziste),
pe de alta, pe energia jocului actoricesc. In fata spectatorilor vor
fi, in consecinta, doua Ester, cea de 70 de ani, care se povesteste
(Barbara Bleier), si cea de 14-20 de ani, care se lasa povestita (Kathy
Searle, al carei personaj se va chema Erna, actrita cu o energie
absolut iesita din comun si cu un simt rar de transmitere a emotiei,
fara apel la nici un gest din afara normalului existential). Cele doua
vor fi insotite de ofiterul german, personaj posibil, dar, cred, nu
obligatoriu, uneori chiar parazitar.

Spectacolul ar functiona mai bine utilizind doar sugestia agresiunii
directe. Asadar, in 1939, Erna cea de 14 ani suporta invazia hitlerista
a Poloniei, dupa un an era alungata din scoala si trimisa la munca
fortata (amintiti-va scenele de acest gen din Jurnalul lui Mihail
Sebastian), dupa inca doi ani o gasim in ghetoul din Cracovia, pentru
ca, din 1943, sa devina „Nr. 1470“ si sa inceapa parcursul geografiei
lagarelor de concentrare. Prima concluzie, aceea a supravietuirii, o
ofera scena „de ce sa nu mori?“ – „pentru ca sa mai existe viitor!“. A
doua e o secventa filmata chiar cu modelul real al personajului
feminin: „Poate lumea va fi mai buna. Pina la urma...“. Atelierul
propus de Harvey Stein a doua zi (poate ar fi fost mai bine sa fi urmat
imediat dupa spectacol) l-a completat si intentional, si emotional. Sub
masca unor jocuri de comunicare pentru cei prezenti, s-a cautat cu
atentie exactitatea puterii de concentrare ca garant al decoperirii de
povesti inedite despre Holocaust. La Iasi, experimentul chiar a dat
doua rezultate cu deosebire interesante.


Mici bijuterii de familie

Sala Studio a Nationalului iesean a gazduit trei spectacole dupa texte
speciale, definind cu umor bine temperat coordonate spirituale:
Contrabasul, dupa Patrick Suskind, in regia lui Ilia Shats, sustinut de
actorul basarabean Igor Caras (cred ca decenta ar fi presupus ca
actorul sa sustina partitura fie in idis, fie in romana, mai ales ca
traducerea la casca, din rusa, a lipsit), Cofetaria, dupa Isaac
Bashevis Singer, sustinut de Betty si Carol Feldman (fosti actori ai
Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti, actualmente locuind in
Israel, unde au fondat trupa numita „Teatrul nostru“) si Now you’re
talking, dupa texte ale lui Sholom Aleichem, sustinut de actorul
britanic Saul Reichlin.
Pentru exercitiul lor de virtuozitate, cei doi Feldman au apelat la
pianul live al lui Radu Captari si la vocea Biancai Dumitru pentru un
plus de intimitate, as spune, pentru ca, de fapt, schita pendulind
intre realism memorialistic si unde de fantastic temperat sa aseze la
aceeasi masa, la acelasi pahar, ca sa zic asa, actori, public si vocea
din fibre de text a lui Bashevis-Singer. Saul Reichlin, in schimb, a
performat singur, insiruind in fata spectatorilor margelele de sticla
in care transpar anti-eroi hazlii, probe de sclipire de spirit aduse
fara nici un moment de plictis direct din opera lui Aleichem.


Productii cu handicap

Ghettoul propus de Teatrul National „Mihai Eminescu“ din Chisinau a
plecat, din start, sub presiunea comparatiei cu exceptionala montare de
acum citiva ani, a lui Victor Ioan Frunza, de la Nationalul
bucurestean. Cred insa ca asta nu ar fi fost atit de important, doar ca
regizorul, Ilia Shats, nu da pe din afara de imaginatie. Nici de
claritate in stabilirea distributiei, Anatol Durbala, de pilda,
devenind un Kittel credibil abia tirziu, spre finalul spectacolului.
Asa incit in cea mai mare parte a spectacolului nu a fost clar daca
drama ghetoului se datora aberatiei naziste sau unui hippy din zona de
optiune violenta – gen Manson. Nici drama lui Gens, liderul ghetoului,
nu a fost suficient determinata, asa incit contrapunctarea de teatru in
teatru – raspuns ca instrument al supravietuirii la asertiunea „nu
poate exista teatru in cimitir“ –, amplele secvente de miscare propuse
de coregrafia Victoriei Bucun (sclipitoare ca de fiecare data) ramin
investitii oarecum in sine.
Daca problema spectacolului de la Chisinau e de regie, cea a Livezii de
portocali de la Bacau e textul. Sigur, trimiterea cehoviana e
indiscutabila, doar ca dramaturgului Iosef Bar-Iosef ii lipsesc si
profunzimea, si subtilitatea lui Anton Pavlovici. Ramine o pastisa cu
probabila functionalitate strict locala, fata de care regizorul
Gheorghe Balint avea, cred, o unica solutie: dinamitarea cel putin a
zonelor generatoare de patetic. Altfel, ramine memorabil jocul cuplului
fratern Menase – Boaz, adica Viorel Baltag si Nicolae Rosioru (cu ai
sai 50 de ani de teatru!).


Maia!

Daca nu ma insel, sint zece ani de la premiera spectacolului
Asta-seara: Lola Blau!, performanta (in toate sensurile cuvintului)
datorata Maiei Morgenstern, cu Dorina Rusu la pian, pentru care s-a
intrunit la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti, la acea vreme, o
echipa de exceptie: Alexandru Dabija – regia, Puiu Antemir – decorul,
Doina Levintza si Puiu Antemir – costumele, Adina Cezar – miscarea
scenica. Capodopera se intimpla extrem de rar, nu-i asa? Asta-seara:
Lola Blau! este, acum ca si atunci, asa ceva! S-a scris (am facut-o si
eu) in detaliu tehnic si afectiv, s-a vazut, re-vazut, succesul a fost
eclatant si a ramas nestirbit. Ma intreb daca in economia spectacolelor
romanesti nu este si cel mai longeviv, si calitativ vorbind. Si acum,
la Iasi, o sala arhiplina a respirat o data cu Maia Morgenstern, a fost
o data cu ea Lola Blau!
Dubla Hausvater

Ioan Holban a foat deosebit de inspirat optind in deschiderea
festivalului, imediat dupa premiera documentarului lui Radu Gabrea,
pentru propria premiera, Salomeea, dupa Oscar Wilde, in regia lui
Alexander Hausvater. Caci a fost vorba de un Hausvater de zile mari, de
o consonanta rara cu trupa si de o citire a textului de extractie
biblica provocatoare de panica, pentru unii, de incintare, pentru
altii. Despre acest spectacol cu statura evenimentiala, despre cealalta
premiera de toamna semnata de Alexander Hausvater – Cymbelin, de la
Teatrul German de Stat din Timisoara –, dar si despre tandru-teribilul
Direct din Amsterdam: Anne Frank!, prezent la rindu-i pe scena
Festivalului International de Teatru „Avram Goldfaden“, data viitoare.
Pina atunci, de salutat inca o data personalizarea reala a festivalului
de la Iasi, unul dintre cele mai demne de interes din peisajul romanesc
actual.

http://www.observatorcultural.ro/TEATRU.-ADN-Goldfaden*articleID_12323-articles_details.html