Pellea[V=]

Rezumarea primului mesaj :

AMZA  PELLEA-
Timpul sterge...da, dar el stie sa pastreze- ca nimeni altul- ceea ce nu trebuie pierdut... .
=====
Oana

Oana Pellea, distinsă de Academia Română cu Premiul "Aristizza Romanescu"

Oana Pellea: Nu e normal asa? Sa te doara tot, sa te bucure tot?!


La 5 dimineata, intr-un miez de Bucuresti devastat, zambetul Oanei Pellea a pansat ranile orasului, asa cum cuvintele ei din Jurnal ne vindeca inimile de singuratate.Intalnirea cu actrita care si-a marturisit baterea inimii intr-o carte, intr-o viata, e un regal de lumina si suras. Iar noi avem dovezi: marturii in culori, cuvinte si suflet.

VIDEO Oana Pellea: "De ziua lui Amza nu îşi amintesc decât anonimii"
"Cred că şi-au adus foarte mulţi oameni aminte de ziua lui Amza, foarte mulţi anonimi pentru că în rest nu m-a contactat nimeni! Şi ca în fiecare an eu sunt cea care dă telefon la televiziuni sau la radio, sau la jurnale, să îi rog să dea ştire că e ziua lui. De două

Oana Pellea, un scriitor de succes cu voia "sefului"

Oana Pellea, printre invitaţii la Berlinală



FESTIVAL. Oana Pellea va fi prezentă, pe 17 februarie, la premiera mondială a peliculei „Biblio thèque Pascal”, de Szabolcs Hajdu, ce rulează în secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (11 - 21 februarie). [Citeste]

Sa ne amintim de Amza Pellea

Pe 12 decembrie se implinesc 26 de ani de la moartea marelui actor Amza Pellea. Cei ce au avut ocazia sa vada filmele si spectacolele sale isi amintesc cu drag de cel care a ramas cunoscut in memoria colectiva drept Nea Marin sau Mihai Viteazul.

Oana Pellea: "Faptul ca am plecat din sistemul de stat mi-a permis sa beneficiez de o cariera internationala"

Oana Pellea, lider în topul vânzărilor de carte





Cartea
de memorialistică a Oanei Pellea este cea mai vândută carte a lunii
august la Editura Humanitas. „Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în
notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au:
amprenta stilistică.

Oana Pellea dă autografe la muzeu

Oana Pellea: Un artist nu se ascunde, ci se dezvaluie




Actrita
Oana Pellea a acceptat invitatia revistei Tango de a realiza un
pictorial inedit pentru numarul iulie-august in centrul Capitalei, un
centru care arata ca dupa razboi. ...

Oana Pellea: „Dacă afirmaţia „e din vina mea” ar deveni brand de ţară, am avea o altfel de Românie”



Cartea cu cel mai mare succes la Bookfest 2009 a fost Jurnalul Oanei Pellea, o carte-confesiune publicată la editura Humanitas. Actriţa vorbeşte despre cei dragi ei, care nu mai sunt printre noi, în primul rând părinţii Amza şi Domnica, despre durerea organului intern numit România, despre rănile oraşului în care trăieşte – Bucureşti -, despre regăsirea credinţei şi despre cum să faci să trăieşti frumos. Scris între durerea pierderii celor dragi şi regăsirea curajului de a o lua mereu de la capăt, Jurnalul Oanei Pellea devine un sprijin pentru toţi cei care se simt descurajaţi şi lipsiţi de motivaţia de a merge mai departe. Pe scurt despre toate acestea, în interviul acordat ziarului Gândul.
- În fiecare pagină din Jurnalul pe care l-aţi lansat de curând se vede lupta permanentă pe care o duceţi pentru a deveni un om mai bun, pentru a scăpa de greutatea ”cărnii” cum îi spuneţi dvs. şi a regăsi lumina spiritului. Să te adaptezi vremurilor de azi înseamnă o cedare? Până unde poţi să opui rezistenţă când te invadează ” răul şi urâtul”?
- Trebuie să te adaptezi, dar a te adapta nu înseamnă a ceda de la credinţele tale sau reperele tale. Rezistenţă trebuie să opui până la capăt. Nu lăsa răul şi urâtul să intre în viaţa ta. Simplu. Te ridici şi pleci. Dacă vrei o viaţă frumoasă, fă-ţi-o! Cine să ţi-o facă? Fă-ţi-o! Viaţa e ceva care se şi construieşte. Atâta timp cât eşti sănătos şi cei pe care îi iubeşti sunt sănătoşi, poţi să-ţi schimbi viaţa în fiecare secundă.
- Este izolarea o soluţie?
- Nu, nu cred că izolarea e o soluţie..
- Vorbiţi foarte mult în carte despre persoane care nu mai sunt printre noi – în primul rând părinţii, Domnica şi Amza, apoi prieteni, cunoştinţe dispărute – Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Ştefan Iordache, Adrian Pintea, Florian Pittiş, Ovidiu Bose Paştină. Vi se pare că dispare odată cu ei o lume mai bună? Ce rămâne pentru generaţiile de azi, mai există modele? Cum să le găsim?
- Vorbesc despre cei ce i-am iubit şi pe care îi iubesc. Domnul Liiceanu o spune foarte frumos. „Un Jurnal este şi despre şi înspre nemurirea oamenilor pe care îi iubeşti”. Întotdeauna vom avea nevoie de repere. De cineva de care să ne sprijinim iubirea şi admiraţia. Modelele se caută. E ca şi când cauţi aurul în albia râului. Printre mult noroi şi nisip e şi un grăunte de aur. Trebuie cernut noroiul, trebuie scuturată sita de zgură şi, în final, găseşti. Dacă vrei să găseşti...găseşti. Ştiţi câţi oameni superbi există printre cei şase miliarde de locuitori ai planetei pământ? O mulţime! Trebuie doar să-i găseşti şi să te bucuri de ei!
- O propoziţie scurtă revine ca un laitmotiv în Jurnal: ”Mă doare România!” E ca un strigăt de disperare şi de dragoste în acelaşi timp. Ce anume ”doare” cel mai mult la România?
- Cred că spun în Jurnal.... Mă doare România ca un organ intern al fiinţei mele. Aşa cum te doare ficatul. Cum ţi-e rău de la suflet. România nu este ceva exterior mie. E inclusă fiinţei mele esenţiale. Şi are nevoie de îngrijire.... România mea e bolnavă şi suferă de neiubire.
- Prin comparaţie, descrieţi momente în care vă aflaţi în afara ţării şi vă simţeaţi mai bine, singura umbră venind din faptul că sunteţi româncă, iar românii nu sunt bine văzuţi – deseori pe bună dreptate – în multe locuri din lume. De ce schimbări ar fi nevoie pentru a vă face să spuneţi ”sunt mândră că sunt româncă”, aşa cum declaraţi acum că nu puteţi? Mai este acest sentiment – de patriotism – în acord cu lumea în care trăim sau a devenit desuet ca multe dintre valorile în care ne-am obişnuit să credem?
- Trebuie să reîncepem să iubim România. Să reinventăm România pe care să o putem iubi şi admira. Depinde de fiecare dintre noi. Eu nu fac politică, nu e treaba mea, nu mă pricep. Nu mă interesează. Cred însă, că trebuie să ne reîndrăgostim de pământul ăsta binecuvântat. Dacă îţi înjuri ţara de dimineaţă până seara e ca şi când te-ai înjura în oglindă! Iubirea de mamă poate fi desuetă? Sau iubirea faţă de copilul tău e desuetă?? Vi se pare desuet repectul faţă de sine? Cum să devină desuet un sentiment esenţial? Oriunde am merge în lumea asta mare purtăm pe tălpile sufletului nostru pământ românesc. Pe fruntea noastră e scris „român”. Nu credeţi că trebuie să facem ceva ca să devenim mândri de acest nume?
- Spuneţi în Jurnal: ”lucrurile, faptele în străinătate acţionează prin acumulare parcă, în timp ce acasă am sentimentul construcţiei pe nisip, simt că o iau tot timpul de la capăt..” De unde vine acest sentiment, de ce totul se construieşte mai greu aici? Credeţi într-un ”blestem” al poporului român sau altele ar fi motivele?
- Glumesc de multe ori şi spun că dacă ai şcoala numită România înseamnă că te vei descurca oricunde în lume.... Şi e adevărat. Aici parcă e totul mai greu. Mai complicat. Mai incurcat. Ai senzaţia că trebuie să împingi vagoane ca să urneşti ceva .....Şi de aici acest sentiment de construcţie pe nisip. O luăm tot timpul de la capăt....De ce e aşa? Din cauza noastră. Din cauza mea. Cineva trebuie să-şi asume vina. Iată: din cauza mea! Îmi asum eu responsabilitatea, pentru că m-am săturat să tot aud că e vina altora. Întotdeauna altcineva e de vină şi nu noi... Dacă toţi ne-am gândi real unde greşim fiecare dintre noi, cu ce am putea îmbunătăţi fiecare situaţia, am avea o altă Românie. Dacă afirmaţia „e din vina mea” ar deveni brand de ţară, nu credeţi că am avea de câştigat? Eu cred că am avea o altă Românie!
- Atunci când nu vă simţiţi acasă în România, vă gândiţi vreodată să vă stabiliţi altundeva? Aţi da acest sfat tinerilor care nu suportă, la fel ca dvs. mitocănia, agresivitatea, murdăria societăţii româneşti de azi, de care vorbiţi şi dvs în Jurnal?
- Nu ştiu să dau sfaturi. Şi tinerii nu au nevoie de sfaturi. Au nevoie să li se acorde respect şi iubire. Să li se spună că e nevoie de ei. Avem tineri excepţionali care nu simt că sunt sprijiniţi. Avem tineri care au probleme mari de comunicare, probleme ce vin din neiubire şi lipsă de educaţie, avem tineri dezorientaţi care ar avea nevoie barem de înţelegere. Lucrurile sunt mai complicate... E uşor să acuzi şi să judeci pe altcineva, e mult mai greu să încerci să-l înţelegi, să şi încerci să ajuţi.... Din păcate la noi, nici vorbă de a ajuta.... dacă cineva reuşeşte avem două opţiuni: ori încercăm să profităm la maxim de succesul lui strict în interesul nostru şi în detrimentul lui, ori îi blocăm succesul! E un adevăr, îl trăim cu toţii. Şi e un păcat, pentru că aşa pierde toată lumea şi nu câştigă, de fapt, nimeni nimic!
Dar, oriunde ar pleca tinerii, vor duce cu ei România. Repet, e inclusă în fiinţa noastră. Iar dorul e ceva real. Ideal ar fi să rămână acasă. Cine vrea să-şi vadă copiii plecând de acasă? Dar nu poţi să le ceri asta până când nu le creezi un minim de condiţii de dezvoltare. Un mediu propice de creştere spirituală, educaţională.
- Dacă ar fi să numiţi câteva ”oaze” bucureştene care fac excepţie la descrierea de mai sus - mitocănie, agresivitate, murdărie - care ar fi acelea? Ce locuri din Bucureşti încă vă spun ceva bun?
- Există încă locuri superbe, dar şi Bucureştiul este în mare suferinţă, în mare lipsă de iubire. E un oraş mutilat! Ce se întâmplă cu monumentele de patrimoniu, cu vechile case ce sunt bijuterii de arhitectură şi de bun gust este o barbarie! Dispar peste noapte din interese băneşti fără nici un fel de scrupul. Şi în locul lor apar monştri de prost gust ce agresează fiinţa oraşului. Există popoare pe lume care conservă orice urmă din trecut, fie ea cât de mică. Noi intrăm cu buldozarul în trecutul nostru şi avem pretenţia ca viitorul să fie stralucit. E o aberaţie! Viitor fără cunoaşterea şi respectarea trecutului nu există. Dar aşa cum nu ne respectăm bătrânii - aşa nu respectăm nici clădiriile vechi ale oraşului. Din păcate.
- Aţi găsit un refugiu puternic în credinţă. Cum se împacă aceasta cu meseria pe care o faceţi, asociată de unii cu partea cealaltă, necurată, a lumii? Întreb pentru că recent doi tineri actori şi-au dat demisia de la Teatrul Naţional din Bucureşti din motive religioase – au considerat că rolurile lor aduc atingere credinţei pe care o aveau. Aţi avut această dilemă vreodată?
- Credinţa în ceea ce mă priveşte nu este în nici un caz un refugiu. E bucuria şi regăsirea mea. Nu ştiu despre cazul celor doi tineri de la teatrul naţional, deci nu mă pot pronunţa. Eu pot vorbi despre mine şi atât, iar eu cred că nici o extremă nu e bună. Cred că poţi trăi în lume cu Dumnezeu în suflet clipă de clipă. Şi cu ce bucurie!
- Dacă ar fi să o luaţi de la început, aţi mai alege meseria de actor, care v-a produs şi vă produce atâtea nelinişti? Iar dacă nu, cu ce alta aţi înlocui-o?
- Până la urmă, cred că nu eu am ales meseria de actor, am senzaţia că ea m-a ales. Nu am vrut iniţial să fiu actriţă chiar deloc şi s-a întâmplat. Mi s-a întâmplat... Întâmplarea de a fi actor. Nelinişti? Da, aşa sunt eu compusă din întrebări, nelinişti, bucurii, tristeţi, ca fiecare... Dacă aş lua-o de la capăt? Păi, o iau de la capăt în fiecare secundă a vieţii mele. Totul e de la capăt. Nu e superb? Că totul e de la capăt -până la capăt?

OANA PELLEA: „Mi-e foarte greu să trăiesc”
CONFESIUNE. Actriţa Oana Pellea îşi va prezenta astă-seară la Cărtureşti, ”Jurnalul”, pe ... [Citeste]

Oana Pellea isi publica jurnalul la Carturesti (VIDEO)


Celebra actrita Oana Pellea isi lanseaza "Jurnalul" azi, 28 mai, de la ora 18.00, la Libraria Carturesti din Capitala.

Oana Pellea: ,,Sunt foarte credincioasă, dar nu habotnică”
Astăzi, încheiem serialul cu „Artişti care l-au ales pe Dumnezeu”, cu gândurile unei actriţe excepţionale, Oana Pellea. Artista mulţumeşte de obicei publicului care-o ovaţionează după regaluri interpretative, de genul celui din spectacolul „Mă tot duc” de la Teatrul Mic, făcându-şi cruce, emoţionată şi cu lacrimi în ochi, într-un gest de smerenie.



Fiica lui Amza Pellea a făcut pentru evz.ro o mărturie de credinţă a artei ei, care nu este fundamentalistă sau habotnică. Artista mărturiseşte că are un duhovnic şi că există două categorii de actori: unii care se suie pe scenă ca să-şi mângâie orgoliul şi alţii care parcurg, invers, un drum spiritual către ei înşişi. Credinţa o ajută pe Oana Pellea să-şi sublimeze arta printr-un mesaj de iubire şi de totală dăruire.

Evz.ro: Ai un duhovnic?
Oana Pellea: Sunt foarte credincioasă, dar nu habotnică. Am un duhovnic, care a împărtăşit-o pe mama. "Ai zis că mi-aduci un preot, ăsta e un prieten", mi-a spus mama, după ce el a împărtăşit-o. Da, duhovnicul meu e un spirit luminos. Îl cheamă Cătălin Savu. Slujeşte la Biserica "Cuţitul de Argint".

Când eşti la o răscruce, cum poţi să alegi drumul cel drept?
Ai momente în viaţă când nu ştii ce să alegi. Spui doar atât: "Eu nu ştiu să aleg". Şi îi zici lui Doamne-Doamne să aleagă El pentru tine. Şi ajungi unde trebuie. Sunt lucruri care se întâmplă pur şi simplu
. Minusurile sau ceea ce crezi că ţi se întâmplă rău sunt de cele mai multe ori un bine…

Eu sunt un om foarte norocos. Din această zdrobire de creier, pe care mi-a făcut-o viaţa, pierzându-i pe-ai mei, eu m-am trezit. Se putea să nu mă trezesc. M-am trezit însă cu adevărat! Şi bine e să ne facem timp să mai citim o carte şi să ne rugăm lui Doamne-Doamne să ne lumineze.

O cădere te poate ridica cu adevărat?
Prin căderi te ridici, ăsta a fost şi drumul meu. Nici eu n-am fost un om deschis, dar m-a luat viaţa de ciuf, m-a dat cu capul de toţi pereţii şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a produs această deschidere. Există două categorii de actori: sunt actori care se suie pe scenă ca să se arate pe sine sau să caute o glorie a sinelui sau să-şi mângâie orgoliul. Alţii parcurg, invers, un drum spiritual şi ceea ce e important nu este să se arate pe ei, ci să parcurgă împreună cu spectatorul un drum. "A fi împreună cu spectatorul" e cel mai important pentru mine!
A parcurge un drum de înţelegere sau trăire împreună…

Cum poţi să râzi printre lacrimile unui clovn răstignit?
Pentru că i-am avut pe Amza şi pe mama, în viaţa mea, mi se întâmplă ca 99% din timpul petrecut cu mine să râd. Înainte mă şi plictiseam.
Jules Renard zice o chestie extraordinară: "A te plictisi este o lipsă de respect de sine". A trecut timp ca să înţeleg asta. Şi mai spune Renard un lucru extraordinar: "În singurătate, mă simt bine şi când sunt singur".


"Oscarul pentru smerenie"


Unde te duci în spectacolul „Mă tot duc…”?
Spectacolul "Mă tot duc..." afirmă că eu cred în iubire şi în deschidere, şi în sensibilitate, şi în emoţie.

Cum vezi succesul din luminile rampei?
Am 25 de ani de când joc. Am cunoscut ceea ce înseamnă succes şi acasă, şi peste tot în lume, şi la Tokyo, şi la New York, şi la Londra, şi la Paris. Eu ca actriţă sunt absolut împlinită. Acum, drumul meu de căutare e altul. Profesional, nu mai am ce să-i cer lui Doamne-Doamne, pentru că am parcurs un drum absolut senzaţional. Am ajuns unde trebuia să ajung, chiar şi pe covorul roşu, la Londra, lângă cei mai mari actori. Drumul meu e acum spiritual. Nu-mi mai ajunge să stau pe o scenă pur şi simplu…Trecerea mea pe o scenă sau în viaţă trebuie să lase o urmă spirituală…

Crezi că vei câştiga un premiu Oscar?
Cred că şi la 50 de ani, şi la 57 de ani, si la 87 de ani, se poate lua Oscarul… N-am nicio grabă. Oscarul ţi-l dai tu şi ţi-l dă viaţa. Fiecare avem Oscarul nostru. Depinde cu ce-l încarci tu. Unul e Oscarul comercial, dacă vrei să alegi drumul ăsta, Oscarul de plastic şi de silicon, Oscarul de ego, care explodează pe pereţi.

Altul e Oscarul de calitate, Oscarul la care lucrezi în filigran, Oscarul de spiritualitate, Oscarul pentru smerenie… nu e numai ăla, "statuiul". "Statuiul" îl ia numai cine întruneşte la un moment dat o serie de factori care tind spre chestia asta. Îţi trebuie mai multe, iar talentul e ultimul pe listă. Trebuie să vrea Dumnezeu. E ca la Loto. Îţi trebuie şansă, îţi trebuie conjunctură socială. E o prostie să-ţi doreşti Oscarul. El poate să fie în cărţi sau poate să nu fie în cărţi. Important este să-ţi doreşti Oscarul tău. Oscarul înseamnă de fapt excelenţă. Depinde în ce îţi doreşti a excela.

"Mama mi-a schimbat viaţa"

Nu ai un cult numai pentru tatăl tău, Amza Pellea, ci şi pentru mama ta. Cum te-a schimbat mama ta?
Mama m-a schimbat enorm. Mama mi-a schimbat viaţa. Drumul cu mama e dublu faţă de cel parcurs cu tata. Tata a murit când aveam 21 de ani. Mama a murit când aveam 41 de ani. Mama a fost un fenomen şi a murit ca un fenomen uman, într-o explozie de spirit. Mama mi-a schimbat viaţa, dar mi-a schimbat şi moartea. Când o veni timpul, n-o să mai pot zice "au", pentru că pe ea nu am auzit-o niciodată zicând "au". A făcut haz şi de moarte. Trebuie să fii jumătate înger ca să poţi face asta.

Mama m-a modificat enorm pentru că a schimbat în mine tot ce era nasol: eram şi uşor egoistă, şi uşor cu nasul pe sus, şi uşor plină de mine, şi foarte negativistă, şi foarte neîncrezătoare. Eram cu multe la minusuri. Dar am avut şansa de a o avea pe mama, am văzut un fenomen lângă mine. Mama mi-a schimbat tot unghiul de a privi lumea. De la mama am moştenit optimismul.


Cum ai "supravieţuit" morţii părinţillor?
Am fost luată de umăr şi m-a ajutat Doamne-Doamne. A fost clar ajutorul de la Dumnezeu. Şi m-au ajutat şi ei de pe lumea cealaltă. Eu mă simt protejată de ei şi n-am deloc senzaţia că nu-i mai am. Cu siguranţă, nu-i mai văd, nu mai pot să-i ţin în braţe, nu mai pot să-i sărut. Şi asta te doare. Şi asta înseamnă dor. Simt însă că ei sunt tot timpul cu mine, că eu sunt ei. Asta e o certitudine. Moartea nu reuşeşte să te despartă de cei dragi.

Viaţa adevărată rămâne tot în casa de la munte?
În continuare, nu-mi place Bucureştiul. Visul
e acolo, visul e în vârf de munte, să mă urc în vârful muntelui. Să mă uit la "televizorul" cel mare, adică pe fereastra enormă de unde văd doar cerul şi muntele. Acolo, sunt alături de tot ce-mi este drag mie: găini, câini, pisici, păsări, muzici, cărţi, linişti…
[Citeste]

Ieri s-au împlinit 78 de ani de la naşterea marelui actor Amza Pellea
http://www.atac-online.ro/07-04-2009/Ieri-s-au-implinit-78-de-ani-de-la-nasterea-marelui-actor-Amza-Pellea.html
Marele Actor Amza Pellea ar fi împlinit ieri, 78 de ani. El a fost născut în 1931 şi a dispărut din păcate pe 12 decembrie 1983. Amza a fost unul dintre cei mai importanţi actori de teatru şi film din România. Tot el a fost cel mai de seamă Reprezentant al Promoţiei de aur a teatrului românesc.
A jucat pe cele mai importante scene din Capitală, unde s-a impus ca unul dintre actorii cei mai dăruiţi ai scenei româneşti. Actorul a rămas în conştiinţa publicului prin rolul domnitorului Mihai Viteazul şi "Nea Marin". A fost căsătorit timp de 25 de ani cu Domnica Mihaela. Este tatăl actriţei Oana Pellea.Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri , Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul, personaje contemporane (Ailinicii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar şi personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horaţiu din Hamlet).Actorul a murit la vârsta de 52 de ani, iar cauza morţii lui a rămas necunoscută

Oana Pellea, în Madrid

O casă memorială "Amza Pellea" va fi inaugurată duminică, la Băileşti

Decebal, primul rol principal al lui Amza

Oana Pellea: “Drumul e unic. Spiritual” [2008-06-04]
Actriţa joacă în această seară în spectacolul „Buzunarul cu pâine“, la Teatrul Metropolis, de la ora 19.30, alături de actorul Mihai Gruia Sandu, după piesa lui Matei Vişniec. A cucerit de curând şi inimile parizienilor cu această piesă, alături de „Mă tot duc“, un succes de la Teatrul Foarte Mic. [Citeste]

Oana Pellea: „E bine să visezi, dar fără încrâncenare“ [2008-06-01]
Fiica lui Amza Pellea spune că moartea nu poate să ne despartă de cei pe care îi iubim cu adevărat. Oana afirmă că va vorbi toată viaţa despre părinţi, care i-au schimbat viaţa, prin exemplul lor. [Citeste]

Oana Pellea joacă la Paris [2008-05-07]
ZIUA EUROPEI. Centrul Wallonie-Bruxelles din Paris va găzdui, pe 9 şi 10 mai, două reprezentaţii de teatru avându-i ca protagonişti pe Oana Pellea şi Sandu Mihai Gruia. [Citeste]

Oana Pellea are doi impresari străini