Arsinel[v=]

Arşinel: O ghicitoare mi-a spus că o să ...

Alexandru Arşinel: „Creangă era mic copil pe lângă mine“

Alexandru Arşinel, compozitor pentru nepoţei


Din cauza vremurilor de restrişte pe care le traversează cultura în România, cel mai îndrăgit act... citeşte mai mult

Alexandru Arşinel şi Florin Piersic, cetăţeni de onoare ai oraşului Suceava

Arsinel si Stela Popescu fac „Revista Revistelor” in Spania

Alexandru Arşinel: “Frate-miu mi-a băgat răhăţelul în gură”


Puţini ştiu că marii actori autohtoni, care debordează de veselie şi glume bine ticluite atunci c... citeşte mai mult

Arşinel se ia de Garcea: "Vacanţa Mare a avut un efect dezastruos asupra societăţii"

Alexandru Arşinel: "Bendeac are multe calităţi, dar se exprimă grotesc"

Omul zilei: Alexandru Arşinel


Festivalul Internaţional de Muzică Pop pentru Copii Cerbul de Aur Junior începe astăzi la Bucureşti, avându-l ca preşedinte de onoare pe îndrăgitul actor Alexandru Arşinel. În perioada 29 iulie-1 august la Arenele Romane din Parcul Carol, 71 de copii vor concura pe [...]

Actorul ALEXANDRU ARŞINEL a fost distins cu MEDALIA de ONOARE a Federaţiei Comunitătii Evreieşti din România



„Prieten al Comunităţii Evre­ieşti din România, se acor­dă MEDALIA de ONOARE Domnului ALEXANDRU AR­ŞINEL, Directorul Tea­tru­lui de Revistă «Constantin Tănase» pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viaţă de om exemplară, dăruită înţelegerii şi apropierii dintre oameni. Re­cunoştinţa noastră pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei şi publicului său” - Dr. Aurel Vainer, Pre­şedintele Federaţiei Comu­ni­tăţilor Evreieşti.

Chiar dacă teatrul românesc trece în ultimul timp prin încercări ce capătă accente dramatice, chiar dacă cuvântul CULTURĂ a dispărut în ultimul timp aproape cu totalitate din discursul politicienilor români, iată că Teatrul de Revistă prin persoana lui Alexandru Arşi­nel, primeste încă odată recu­noş­tinţa celor care n-au uitat şi nu vor uita niciodată de artiştii români – spectatorii.
În numai o săptămână maestrul a primit 4 distincţii foarte importante: Premiul de Excelenţă al Revistei „VIP”, Premiul de Excelenţă – Categoria ACTORI şi Premiul de Popularitate la Gala „CELE­BRITĂŢILE ANULUI” 2010 şi această distincţie primită marţi seara pe scena Sălii SAVOY, din par­tea Comunităţii Evreieşti din România. Un omagiu adus Teatrului românesc şi Teatrului de Revistă „Cons­tantin Tănase” prin persoana directorului său, ma­rele actor Alexandru Arşinel. Iată ca sunt semne că orice s-ar întâmpla, TEATRUL, nu este uitat de Măria Sa PUBLICUL.
Actorul ALEXANDRU ARŞINEL poate fi văzut, admirat şi aplaudat chiar în acest week-end, pe sce­na Grădinii de Vară „HERĂSTRĂU” unde, înce­pând cu orele 20.00 este programat spectacolul „VARA NU-I CA IARNA”, Premiera Estivală a Stagiunii 2010.


... [continuare]

La mulţi ani, Alexandru Arşinel!
Îndrăgitul actor de comedie Alexandru Arşinel împlineşte astăzi 71 de ani. Artistul [...]

Stela si Arsinel, maestri de ceremonii
Dupa crestinarea mi-cutului Carol Ferdinand la Biserica Domnita Balasa va urma petrecerea, care se va tine la un hotel din centrul Capitalei, cei doi artisti fiind maestri de ceremonii. La petrecere se va merge pe un meniu traditional, asa cum va fi si botezul, insa vor exista si preparate

Arsinel, suparat pe guvernanti
Critic. Alexandru Arsinel, directorul Teatrului de Revista "Constantin Tanase" din Capitala, a criticat intentia Guvernului de a ridica exceptia de la plata contributiei de asigurari sociale pentru sumele din drepturi de autor sau contracte de colaborare, spunand ca nivelul de trai al artistilor va

Dublă lansare pentru Alexandru Arşinel | VIDEO



Actorul Alexandru Arşinel lansează, în această seară, la restaurantul Alhambra din Bucureşti, două albume muzicale, "Cântece de Crăciun" şi "Evergreen". [Citeste]

Arşinel: "Mi-e frică de stadion, să nu iau un pumn în gură"Dacă în urmă cu două sau trei decenii existau prietenii strânse între artişti şi sportivi, în special între actori şi fotbalişti, în zilele noastre e mai mult decât imposibil să dai peste Marius Manole şi Cristi Pulhac stând la taclale la o bere sau, piei drace, să vezi vreun jucător de fotbal la teatru. Singurele spectacole agreate de fotbaliştii din zilele noastre sunt cele de striptease efectuate în localuri obscure pline de... s-o zicem pe şleau, paraşute, dom'le.

Alexandru Arşinel a rememorat vremurile frumoase din fotbalul românesc, exprimându-şi regretul pentru ceea ce se întâmplă azi în acest domeniu şi mai ales reţinerile de a mai călca vreodată pe stadion.

Prieteniile dintre artişti şi sportivi în general au existat pentru că avem meserii asemănătoare. Până la urmă şi ei, şi noi muncim ca să intrăm în graţiile publicului. Sigur că fiecare generaţie se raportează la situaţia dată. Generaţia amintirilor mele legate de tinereţe, când ne şi distram, n-a fost bântuită de manele.

A fost o generaţie care s-a desfăşurat într-un anumit cadru, o generaţie mai potolită, ca să zic aşa, care se raporta la ceea ce se întâmpla în vremea aceea. Ne întâlneam, eram solicitaţi la echipele de fotbal la Steaua, am fost solicitaţi de Ienei înainte de meciul din Cupa Campionilor Europeni, drept pentru care eu am am fost invitat să merg şi la Sevilla atunci când Steaua a ieşit câştigătoare.

DE LA PATRONI ÎNCEPE MANELIZAREA
Eram prieten cu Dinu, cu Bölöni, pe care îl ştiam de când era junior la Târgu-Mureş, eu debutând acolo. Ne întâlneam la Ştrandul Tineretului, unde jucam câte o partidă de fotbal cu celebrul Dumitrache sau la câte un restaurant să stăm la o şuetă. Dinu era foarte interesat de tot ce însemna viaţa culturală a Capitalei, era prieten bun cu mulţi dintre actorii care "combăteau" la vremea aceea. Ascultam muzica noastră reprezentată prin vedetele autohtone de atunci, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru sau erau Beatles-ii, erau evergreen-urile. Ne mai întâlneam noaptea în câte-un bar, după meciurile lor.

Erau relaţii deosebit de civilizate de respect şi de admiraţie, pentru că lor le plăcea spectacolul de la teatru, iar nouă ne plăcea spectacolul de pe stadion, care efectiv era înălţător.

Galeriile scandau numele jucătorilor, nu se huiduia, nu se înjura, era o cu totul altă atmosferă. Mult mai civilizată. Sigur că astăzi această libertate mai mult sau mai puţin înţeleasă a reuşit să deformeze atât publicul, cât şi gusturile unora dintre fotbalişti. Zic "unora", pentru că sunt şi fotbalişti care nu s-au manelizat, nu se dau în stambă. Sunt alţii care însă se dau în stambă cu cântăreţi de manele. Dar treaba până la urmă este firească, având în vedere că am văzut patroni de club dansând din buric. Sigur că "de la cap se împute treaba" şi de aici începe procesul de manelizare.

S-A PRĂBUŞIT GUSTUL PENTRU FRUMOS
De curând am fost în Spania şi m-am întâlnit în Madrid cu Cosmin Contra. Am avut o întâlnire plăcută, am ascultat muzică spaniolă, am vorbit despre intenţiile lui de a se întoarce în ţară. Mi s-a părut un băiat de foarte mult bun-simţ. Singur cu regretele lui vizavi de faptul că n-a fost nici măcar sunat pentru naţională, măcar să se discute cu el, dar fără ură, fără ostilitate, cu o soţie foarte drăguţă, o familie frumoasă. Aşteaptă eventual să mai joace un an şi vrea să se întoarcă în ţară. Deci există şi exemple pozitive în acest sens.

Bineînţeles că în timp se alege una de alta. Eu aşa sper, că impactul pozitiv al evoluţiei sociale va reface oarecum plăcerile şi bucuriile spirituale, nu numai ale fotbaliştilor, ci în general. Pentru că a fost o coborâre a gustului pentru frumos în mai toate domeniile, informaţiile fiind ostentativ mediatizate.




Sunt tot felul de factori: mai nou, problemele crizei, care se acutizează de la o zi la alta, şi problemele politice: nu se mai potoleşte odată, nu se mai termină odată acest scandal politic care este extrem, extrem de mediatizat şi ne face uneori să ne abatem de la ceea ce înseamnă evoluţia noastră spirituală. Eu acum încerc să găsesc o motivaţie pentru care ne-am îndepărtat de acumulările culturale.

RICĂ RĂDUCANU, LA BOEMA
"Cu fotbalul nu-i de glumit", parcă aşa se numea spectacolul de la "Boema", unde a jucat Rică Răducanu cu un coleg de-al meu, un actor extraordinar, Alexandru Manolescu. Eu am jucat cu ei fotbal. Au existat foarte multe meciuri cu artiştii în care jucau Rică, Dobrin, Dumitrache. Exista o echipă a artiştilor care evolua prin mai multe oraşe din ţară, mergeam pe diverse stadioane. Toate meciurile astea invariabil se terminau la egalitate, urmau loviturile de la 11 metri, era circu' de pe lume, cu Dem Rădulescu, cu Puiu Călinescu, Nicu Constantin, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru şi arbitre Stela Popescu, Draga Olteanu, Rodica Popescu Bitănescu.

Erau "spectacole" pe care le aşteptau foarte multe oraşe. Erau chiar şi comentate de Duţu. După care urma sigur un show al artiştilor.

LUPTELE DE GHERILĂ DE PE STADION
Nu mă simt întotdeauna bine trăind în România de azi. Eu şi colegii mei de la Teatrul Tănase ne luptăm de 20 de ani pentru a promova o comedie de calitate, un divertisment de bun-gust, cu picanterie, şi nu cu vulgaritate. Există o luptă pentru curăţarea comediei de vulgaritate. E o luptă grea, pentru că ea deja a fost mediatizată de multe posturi de televiziune. Dar văd că e totuşi în scădere în ultima vreme. Acestea au lăsat o rană adâncă, pentru că, vrem nu vrem, în timp, artiştii devin modele şi uşor de imitat, mai ales când vulgaritatea se asimilează cel mai repede, de obicei la vârste fragede.

Se creează astfel o generaţie care iată cum se manifestă pe stadioane: cu bătăi crunte, cu lovituri, ceva ce nu mi-am închipuit că o să văd vreodată. Parcă sunt luptele alea de gherilă undeva în junglă, însă cu timpul poate vom reveni la acele spectacole minunate şi ceea ce vedem la englezi, mai ales, ar trebui să fie un exemplu. Pierd, mănâncă bătaie şi ei cântă şi îşi încurajează echipa.
E minunat.

Eu înainte mă mai duceam cu copiii mei la stadion, o mai luam şi pe soţia mea, era o plăcere să mergem pe stadion. Acum mi-e şi frică să mă duc pe stadion. Mi-e frică să nu iau un pumn în gură sau să nu iau foc de la o petardă. Nu m-aş mai duce pe stadion nici să mă omoare, nici să am o cabină specială. Nu suport să aud aşa ceva, toate porcăriile alea. Mă surprinde că un tineret frumos, care are posibilitatea şi informaţiile necesare să-l mişte în altă zonă, se comportă aşa. Adică mă gândesc la copiii ăia care au murit la Revoluţie şi prin atitudinea lor de azi nu-i răsplătesc cu nimic.

DESPRE "MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ"
Nu trebuie pornit de la ideea că "dacă veţi reuşi ceva" prin această "Mişcare de Rezistenţă". Sigur veţi reuşi ceva. Ceea ce faceţi voi acolo simt sute de mii de oameni. Rezonează cu voi. Numai că n-a apărut cineva care să le spună că şi presa e alături de ei. Şi atunci e un lucru extraordinar că aţi decis să ieşiţi în faţă şi să spuneţi lucrurilor pe nume.

Se bloca strada cand aveam spectacol

Alexandru Ioan Arsinel este actor, dar si director al Teatrului
Constantin Tanase. Are un CV impresionant, decenii intregi a
reprezentat un simbol, iar astazi gusta si din bucuria de a fi bunic.
Pare un bunic tanar, daca-l intalnesti pe strada, gratie sportului
practicat in tinerete si mostenirii genetice. Si totusi, asta-vara a
implinit 70 de ani, iar la aceasta varsta incepe sa inventarieze. "Am
strabatut o perioada a istoriei extrem de agitata. Am pornit dintr-o
copilarie in care am traversat cel de-al Doilea Razboi Mondial,
foametea, toate incercarile invatamantului, dupa 44, cand aproape in
fiecare an se schimba programa scolara. Nu mi-e rusine sa recunosc: am
trecut prin toate gradele, am fost pionier, utecist, membru de partid.
Am intrat in lumea aceea cu joaca mea de copil, chiulul de la scoala,
sania, schiurile, maidanul, mingea de carpe. Apoi, sudentia... M-am
apropiat de scandura inainte sa stiu ca voi deveni actor. In 1957 am
urcat pe scena Teatrului National din Iasi ca figurant, asteptand anul
urmator sa dau exmen la Facultatea de Constructii. Si, urcand pentru
prima data pe scena, mi-am dat seama ce pericol poate fi pentru oricine
sa intre in mrejele acestei meserii extrem de tentante. Pe parcursul a
catorva luni mi-am dat seama ca vreau sa ma fac actor si atunci m-am
pregatit si-am intrat la Institut. Nimic nu este mai frumos pentru un
actor decat acel semn cu care il arata oamenii cu degetul pe strada".
Ii plac "Mondenii"


Pe Arsinel, oamenii il arata pe strada si acum, il aratau si inainte de
89. Desi acum nu mai apare atat de des in paginile ziarelor. "Inainte
de Revolutie, eram priviti ca o sursa de sperante. Lumea venea la
gradina de vara Boema, din pacate demolata dupa Revolutie, sa auda
lucruri curajoase, efectiv se bloca strada cand aveam spectacole".
Actorul crede ca, dupa 1989 s-au intamplat si lucruri rele.
"Diver-tismentul vulgar, suburban, extrem de mediatizat a avut castig
de cauza o vreme. Dar iata ca noi am ramas tot luptatori, publicul
priveste Tanase ca pe un reper cultural". Lui Alexandru Arsinel ii plac
cei de la Mondenii, Divertis, Carcotasii. "Au aparut multe echipe de
divertisment. Trebuie ca oamenii sa vada spectacolul, sa rada si sa
spuna "uite ce artist!", nu "ce vagabond".
Alexandru Ioan Arsinel s-a nascut pe 4 iunie 1939, in comuna Dolhasca,
judetul Suceava. Numeroasele roluri adjudecate atat in filme, cat si in
proiectele de teatru, i-au adus marelui actor premii pe masura: Cel mai
bun actor de revista, Cel mai bun actor de comedie, Cel mai bun cuplu,
alaturi de Stela Popescu etc. In calitate de director al Teatrului de
Revista "Constantin Tanase, Arsinel a fost distins si cu premiul pentru
Management Teatral.

http://www.cancan.ro/2009-09-05/Se-bloca-strada-cand-aveam-spectacol.html

Botez in familia lui Alexandru Arsinel

Directorul Teatrului de Revista "Constantin Tanase", actorul Alexandru Arsinel, va fi "maestru de ceremonie" la botezul...

Alexandru Arsinel se destinde la pescuit (VIDEO)

Pentru actorul Alexandru Arsinel, pescuitul este o pasiune care a
inceput acum mai bine de 50 de ani. Prima data cand a fost "la peste",
actorul a folosit o undita de alun. Acum, Alexandru Arsinel pleaca pe
balta cu o sumedenie de scule. Pentru maestrul Arsinel, o zi la pescuit
reprezinta un "prilej de destindere extraordinar". Si asta, chiar daca
nu de fiecare data se intampla sa si prinda ceva.

Alexandru Arsinel, cetatean de onoare al Capitalei

Dupa o viata
pe care si-a dedicat-o teatrului si cinematografiei, actorul Alexandru
Arsinel va primi, cu voia consilierilor municipali, titlul de cetatean
de onoare al Municipiului Bucuresti.

http://www.cancan.ro/2009-07-28/Alexandru-Arsinel-cetatean-de-onoare-al-Capitalei.html

Teatrul, marea iubire a artistului Arsinel, in varsta de 70 de ani,
este pe cale sa ii aduca acum un alt titlu important din cariera sa. Pe
langa premiul UNITER pentru Teatrul de Revista si Ordinul Meritul
Cultural, primit de la presedintele [color:0c18=#0494E1 ! important]Romaniei
in 2002, artistul va fi recompensat si cu titlul de cetatean de onoare
al Capitalei. Propunerea de acordare a acestei distinctii vine din
partea Consiliului de Administratie al Teatrului de Revista "Constantin
Tanase". Aceasta s-a bazat pe meritele artistice ale marelui actor, iar
proiectul de hotarare este in prezent in discutii la comisiile de
specialitate ale Primariei Capitalei.

ALEXANDRU ARSINEL:
"Niciodata n-am crezut ca voi face altceva decat drama!"
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=41678
- Domnule Arsinel, v-am vazut in nenumarate spectacole la Targu-Mures, inainte de "Thalia, mon amour". Le-ati numarat vreodata?

- E foarte greu sa spun de cate ori am fost, pentru ca eu am debutat ca actor la Targu-Mures, am stat doi ani neintrerupti aici, impreuna cu promotia din `62, infiintand Sectia romana de teatru a Teatrului din Targu-Mures. Dar, de atunci, am revenit de multe ori si momente marcante au fost sarbatorile promotiei noastre.

- Ati intrat "din prima" la Institut?

- N-am intrat "din prima" la … Facultatea de Constructii din Iasi, unde am dat. Motiv pentru care am dat, anul urmator, la Institutul de Teatru, si am reusit. Deci, cred ca a fost o intamplare, dar una benefica, de a fi cunoscut o mare artista, care mi-a si fost profesoara _ reputata Irina Rachiteanu _, care m-a vazut la cursurile de pregatire pentru admitere si a crezut in aptitudinile mele. Dansa ne-a ajutat, pe mine si pe alti colegi, ne-a pregatit pentru admitere, pentru ca, la stadiul in care ma aflam, as fi intrat doar printr-o minune.

- Cum se face ca ati optat pentru teatrul de revista? V-a placut in mod special?

- Niciodata n-am crezut ca voi face altceva decat teatru dramatic, in mod special, pentru ca am fost creat si m-am dezvoltat in Institutul de teatru ca actor de drama. Am jucat roluri de eroi, incepand cu Pastorul Anderson din Discipolul Diavolului, apoi Platonov din Oceanul lui Stein (un rol negativ, la Targu-Mures), Razvan din Razvan si Vidra, Ducele de Alba… La Targu-Mures au fost primele incercari de roluri comice: am fost distribuit in Galcevile din Chioggia, am fost Maiorul din Jocul de-a vacanta de Sebastian, am jucat in A douasprezecea noapte…, dar niciodata n-am banuit ca am resurse serioase de comic, deci, ca va veni o zi in care voi deveni un actor de revista, de divertisment.

- Aveti o relatie foarte speciala cu muzica!...

- Eu am cochetat din tinerete cu muzica. Ambii parinti cantau foarte frumos, mai la petreceri, mai la sarbatorile de iarna sau de Pasti, cantam cu totii. Apoi, am inceput sa ascult radioul, cand a ajuns si la noi in casa. Eu vorbesc de vremuri in care, daca aveai radio in casa, era mare lux _ in perioada de dupa 1948, cand m-am mutat de la tara, din satul meu _ Dolhasca _, la Iasi, deci am intrat in lumea, hai sa zic, a unei anumite tehnicitati. Am vazut lumina electrica, primele case cu doua-trei etaje si, ceva mai mult, cinematografe, Teatrul National din Iasi, deci m-am intalnit cu lumea spectacolelor si a muzicii. Am inceput sa cant melodii din repertoriul lui Rodion Hodovanschi si al lui Luigi Ionescu. Chiar la Targu-Mures, mi-au facut baietii o surpriza: in 1963, am imprimat prima mea melodie la Targu-Mures, pe un negativ al lui Luigi Ionescu _ Turturele. Am vazut multe filme muzicale, aparusera cele cu Vico Toriani, Vagabondul _ film indian, deci a existat un exercitiu vocal permanent. La Casa Studentilor din Iasi vedeam minispectacole de revista si divertisment, apoi am cantat la Institutul de Teatru si asa m-a descoperit marele nostru regizor Valeriu Lazarov. In 1960 mi s-a oferit o prima emisiune la TVR, in care am cantat, tin minte, E miezul noptii _ o melodie italiana pe care am tradus-o in romaneste. Si, deci, asa am intrat eu, in 1960, pentru prima oara in Teatrul de Revista, pana in 1964, cand am dat concurs. Va dati seama ca nu stiam ce inseamna teatrul de revista si chiar aveam un fel de opreliste de la Institutul de Teatru sa mergem spre acest gen, pe care unii il considerau… minor. M-am intalnit cu muzica si, uite-asa, usor, usor, am inceput sa cant. Unii ma apreciaza drept "cel mai bun cantaret dintre actori". Am scos mai multe discuri. In ultimul timp, am scos chiar si un CD cu muzica romaneasca veche.

- Considerati ca viata dvs. e insasi profesia?

- Intr-o foarte mare masura. Viata mea se raporteaza, in mod special, la doua directii: familia si profesia sau profesia si familia. Ele se confunda. Mi se pare ca este aproape imposibil sa realizezi ceva in viata daca nu ai suportul familiei. Daca undeva nu merge cum trebuie, incepe sa scartaie tot acest angrenaj.Eu am avut sansa sa intalnesc o femeie de exceptie, sotia mea, cu care am adus pe lume doi copii (nu eu, sotia, ma rog), deci am doi baieti, care au avut o evolutie normala, nu de exceptie, dar normala. Doi copii buni, care au terminat o facultate, au serviciu, cel mare s-a insurat, probabil ca in toamna vom avea un nepotel. Am avut, deci, multe bucurii legate de familie, pentru ca mi-am dorit sa ma dezvolt profesional si pentru a-mi ajuta familia, pentru a realiza niste lucruri; pentru ca in familie lucrurile merg bine si daca ai ce sa mananci, si daca ai o casa, dar asta nu o sa-ti vina de-a gata. Deci, am avut taria amandoi sa luptam pentru ceea ce am realizat. Nu ne-am plans, ne-a durut, dar nu ne-am manifestat, am strans din dinti si la modul tacit, si, cateodata, si cu o mica cearta (dar nu din acelea care sa declanseze drama), am reusit sa ajungem niste oameni care, la varsta de 58 de ani, de exemplu, cat am eu, sa fim cat de cat multumiti.

- Sunteti un optimist? De obicei, starniti zambete…

- Auzind numele meu, automat, oamenii fac relatia (sper ca datorita unui sentiment de simpatie), cu toate ca, uneori, poate, mai suparam pe unii. Trebuie sa le insuflam oamenilor acest optimism, sa le daruim … rasul!