Bathory[V=]

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/anna-bathory-tarfa-insangerata-diavolului-contesa-vampir-ardeal-scalda-sange-era-obsedata-magie-neagra-sex-fratele-ei-1_55008370448e03c0fd768f55/index.html

1611 – Principele Transilvaniei – Gabriel Bathory ocupă Tîrgovişte şi se intitulează “principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”.
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/category/diverse/page/14/

 Poarta refuză să-l recunoască domn şi-l numeşte din nou pe Radu Mihnea. Gabriel Bathory se retrage din Valahia la 16 martie 1611.

Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea), a fost un  principe de origine maghiară al Transilvaniei între anii  1608-1613 si  ultimul principe din familia Báthory.

G.Báthory a fost nepotul fostului rege al Poloniei, Ştefan Báthory si a fost proclamat principe la vîrsta de 19 ani, în urma demisiei din funcţie a lui Sigismund Rákoczy la 5 martie 1608.

Gabriel Báthory era bine văzut de oamenii timpului său datorită înfăţişării fizice agreabile şi datorită firii sale foarte darnice, dar în acelaşi timp era afemeiat şi peste măsură de ambiţios. Îşi propusese să aducă sub stăpînirea sa Moldova şi Valahia.

În anul 1613 domnii din ţările româneşti vecine tînărului G. Báthory s-au coalizat pentru a-l înlătura de la conducerea Ardealului. Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (în limba maghiară Bethlen Gábor) zis “Ţiganul” datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara.

 În acel an în Ardeal a  intrat o armată turcească, alături de armata moldoveană şi munteană, asigurînd astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe (la data de 23 octombrie). Gabriel Báthory s-a retras în cursul acestor evenimente pană la Oradea, unde a fost ucis de proprii săi soldaţi,  la data de 27 octombrie 1613.

http://cultural.bzi.ro/scurt-istoric-al-dinastiei-b-thory-10925

Cea mai sângeroasă contesă a istoriei
Într-o epocă în care violenţa şi tortura reprezentau practici adânc înrădăcinate în mentalitatea oamenilor, iar superstiţiile le ghidau viaţa de zi cu zi, procesul unei femei de rang nobil avea să cutremure şi să îngrozească întreaga lume. Despre contesa Elisabeta (sau Erszebet) Bathory s-a afirmat în repetate rânduri că este întruchiparea variantei feminine a contelui Dracula, fiind însetată de sânge şi urmărind cum tinere fecioare se sting sub privirile sale.

O femeie cu chip de înger devine un monstru

Elisabeta Bathory era descrisă deseori ca fiind o femeie deosebit de frumoasă, cu un păr de un negru abanos, pielea albă ca laptele, ochii de culoarea chihlimbarului, îmbrăcată fastuos, după moda vremii şi pe măsura numelui său sonor. Totuşi, despre „Contesa însângerată” sau „Contesa sângeroasă”, numele sub care o recunoaşte istoria, se crede că ar fi fost una dintre cele mai mari femei criminal din toate timpurile.

Născută la data de 7 august 1560, în localitatea Nyírbátor de pe teritoriul Ungariei de astăzi, într-una dintre cele mai nobile, influente şi bogate familii, tânăra contesă părea a avea totul – tinereţe, frumuseţe, poziţie socială, avere. Cu toate acestea, ceva se pare că lipsea din viaţa sa aparent fără griji. Poate că a fost vina familiei, a lipsei armoniei şi a iubirii pentru că la vârsta de doar 14 ani Elisabeta a rămas însărcinată cu fiul unui ţăran transilvănean, sarcină ce avea să provoace o ruşine fără margini familiei şi să ducă la izolarea tinerei fete într-un castel. Imediat după naştere însă, copilul este luat din braţele mamei şi dat spre îngrijire şi creştere familiei băiatului. Ulterior s-a afirmat că acest gest al părinţilor săi i-a afectat sănătatea mintală, iar comportamentele sale deviate, pe care le-a manifestat la vârsta maturităţii, îşi au de fapt originea în această întâmplare.

La vârsta de 15 ani, Elisabeta Bathory este măritată, în urma unui aranjament dintre cele două familii, cu contele Ferenc Nadasdy, un celebru militar, extrem de crud în războaiele cu turcii şi purtând apelativul de „Cavalerul Negru”. „Eroul Negru al Ungariei” a făcut să curgă mult sânge pe câmpurile de luptă, aşa cum avea să facă însă şi soţia sa în interiorul propriului castel.

Adevăr sau legendă

Adevărul despre contesă este poate chiar mai intrigant decât toate legendele şi miturile înfiorătoare care s-au născut în jurul său. Cert este că Elisabeta Bathory a avut şi o faţă umană, ea a fost mama a patru copii, un băiat şi trei fete, avea o educaţie dintre cele mai alese şi era capabilă să converseze în trei limbi, maghiară, latină şi greacă, într-o vreme în care majoritatea nobililor erau needucaţi.

Obsedată de propria imagine, contesa simţea cum îmbătrânirea sa este inevitabilă, în jurul vârstei de 40 de ani devenind din ce în ce mai invidioasă pe frumuseţea tinerelor care serveau la curte şi se aflau astfel în preajma sa în fiecare clipă. Astfel, orice greşeală din partea vreunei servitoare nu făcea decât să ducă la o pedeapsă fără nicio urmă de milă, iar istoria vremii consemnează că prin vene îi curgea răutate în loc de sânge.

Nu se ştie cu certitudine care este momentul declanşator al propriei nebunii şi există numeroase variante în acest sens. Cert este că totul a început atunci când sângele unei tinere a ajuns pe pielea sa, iar contesa a avut impresia în momentul în care s-a privit în oglindă că acesta are un efect miraculos, iar acolo unde sângele i-a atins pielea şi ridurile sale au dispărut. Una dintre variante o înfăţişează pe Elisabeta aruncând o foarfecă spre o servitoare a sa, al cărei obraz s-a umplut de sânge, iar o alta a bruscat o tânără care îi pieptăna părul, acesteia din urmă curgându-i sânge din nas.

„Fecioara de Fier”, un mijloc de tortură

Primele victime ale contesei au fost din rândul servitoarelor sale, pe care le ademenea cu slujbe bine plătite. Crimele nu le înfăptuia însă singură, ci era ajutată de colaboratorii săi Anna Darvulia, Dorottya Szentes, Dorota Sentésová (Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická, János Ujváry (Fickó). Se spune chiar că Anna Darvulia a fost cea care i-a recomandat contesei, ca tratament pentru îndepărtarea ridurilor, să se îmbăieze cu sânge de fecioare. Mai mult decât atât, în interiorul castelului s-ar fi aflat un teribil instrument de tortură. Acest instrument purta denumirea de „Fecioara de Fier”, iar fetele tinere şi virgine erau aşezate în interiorul lui şi zdrobite de vii, pentru ca sângele astfel scurs să fie folosit drept un „elixir al tinereţii”. Femeia înger avea să devină în scurt timp femeia monstru.

Această metodă barbară nu a dus la dispariţia ridurilor, dar Anna Darvulia nu s-a lăsat descurajată în faţa criticilor contesei. Astfel, aceasta a argumentat că ridurile nu dispar, întrucât sângele ţărăncilor nu era nobil, iar Elisabeta trebuind să utilizeze sânge de viţă nobilă. Castelul Cachtice, din Carpaţii Slovaciei, a devenit în acest fel un loc în care erau ademenite fiice de nobili, promisiunea fiind că vor fi învăţate cum să se poarte în înalta societate.

Este evident că nimic din toate aceste lucruri nu au reuşit să îi aducă înapoi tinereţea fizică pierdută odată cu trecerea timpului. Deşi se crede că soţul său ştia despre atrocităţile comise, chiar ajutând-o uneori şi primind scrisori lungi cu descrierea faptelor comise atunci când se afla pe câmpul de luptă, acestea au continuat şi după anul 1604, an în care „Cavalerul Negru” moare ucis de o prostituată din Bucureşti.

Un proces al ororilor

În anul 1611, crimele Elisabetei Bathory nu au mai putut fi trecute sub tăcere de către familia sa şi are loc un proces de mare amploare. Theodosious Syrmiensis de Szulo, judecătorul Curţii Regale, împreună cu alţi 20 de judecători vor audia peste trei sute de martori, printre care şi unele fete care reuşiseră să scape cu viaţă. Absolut toate mărturiile au arătat un singur vinovat, contesa Elisabeta Bathory. Astfel, procesul care a avut loc la data de 7 ianuarie 1611 la Biccse, în Slovacia de astăzi, rămâne în istorie drept unul dintre cele mai răsunătoare, mai ales prin numărul mare de victime, dar şi din cauza atrocităţilor care au ieşit la lumină.

Paginile de jurnal în care Elisabeta îşi descria cu lux de amănunte faptele au fost folosite de asemenea ca probe împotriva sa. S-a stabilit că aceasta a ucis în ritualurile sale aproximativ 650 de fecioare, dintre care 50 aparţineau familiilor nobiliare. Contesa nu a fost însă audiată la propriul proces, familia sa dorind să înăbuşe o eventuală degradare a prestigiului nobiliar, precum şi un scandal de proporţii covârşitoare.

Contesa rămâne singură

În urma procesului, Elisabeta Bathory nu a fost decapitată, spânzurată sau arsă pe rug, ci a fost arestată pe viaţă în propriul său castel, ale cărui ferestre au fost zidite. Camera sa era despărţită printr-un zid gros de celelalte camere şi exista doar o singură uşă prin care primea mâncarea şi apa.

La vârsta de 54 de ani, în august 1614, „Contesa sângeroasă” a fost găsită moartă în camera sa. În pofida tuturor jertfelor de sânge, Elisabeta Bathory nu mai era nici tânără, nici frumoasă, iar pielea sa era brăzdată de riduri. Cea care a dorit să-şi asigure nemurirea prin orice mijloace a murit singură, dar a rămas în amintirea oamenilor prin seria de atrocităţi comise în numele tinereţii şi a frumuseţii veşnice.

Ştefan Báthory (în maghiară István Báthory) a fost principe al Transilvaniei între 1571-1575 şi rege al Poloniei din 1575 până la moartea sa în 1586.
Biografie
Ştefan Báthory s-a născut pe 27 septembrie 1533 la Şimleu Silvaniei, a decedat în 12 decembrie 1586 în apropiere de Grodno (azi: Hrodna) principatul Lituaniei azi Bielorusia fiind intre 1575 si 1586 regele Lituaniei si Poloniei. El fiind cel mai renumit descendent al familiei Báthory acestei familii de nobili apartine si nepoata lui Erzsébet Báthory si Sigismund Báthory

Familia

Fiind dintr-o familie nobilä inträ direct in slujba lui Ioan Sigismund Zápolya principele Transilvaniei fiul lui Ioan Zápolya. La moartea principelui rämas färä urmasi, la data de 25 mai 1571, Stephan Báthory este ales de nobilimea ungarä, impotriva vointei Habsburgice din Viena ce voiau un alt predendent ca principe al Transilvaniei. Dupä alegerea lui S. Báthory a izbucnit un conflict militar in Transilvania, S. Báthory alungind rivalul säu Ferdinand I (IRG) din tarä 1572.

Alegerea ca rege

In iunie 1574 devine tronul Poloniei vacant, deoarece Henric al III-lea al Franţei de Valois (vezi Henric al IV-lea al Franţei) preferä sä devinä regele Frantei, intorcindu-se in tarä. Dupä care urmeazä o luptä internä intre nobilii polonezi pentru desemnarea urmasului pe tronul Poloniei. Unul din predtendentii la tron era si din dinastia Habsburg Maximilian II, sustinut in special de cancelarul Jan Zamoyski revine in cele din urmä tronul Poloniei lui S. Báthory, cu conditia sä se cäsätoreascä cu Ana descendentä a familiei Jagiellon care avea deja 53 de ani, o cäsätorie cu teluri politice. Când primeste vestea neasteptatä de numire pe tronul Poloniei, convinge la intilnirea din Mediaş pe fratele säu Cristofor Báthory sä preia tronul principatului Transilvaniei. Planul lui Maximilian II de a ataca prin moskoviti Polonia esueazä prin moartea lui. S.Bathory fiind incoronat la 1 mai ca rege al Poloniei. Cu toate piedicile puse de Habsburgi in calea ascensiunii sale, incheie un tratat de aliantä cu acestia prin interventia papei Nuntius in Roma 1578.

Consolidarea internä

Principalele träsäturi ale politicii sale sint consolidarea pozitiei regelui in Polonia, de exemplu orasul Danzig refuzä sä recunoascä autoritatea regelui, cäutind sä obtinä o recunoastere a independentei orasului. Ca si celelalte orase hanseatice dispune Danzigul de o armatä proprie fiind sprijinitä de habsburgi a cäror autoritate este de oras recunoscutä. Douä atacuri poloneze de pedepsire a Danzigului care este situat la värsarea Vistulei in Marea Balticä, esueazä 12 septembrie 1577. Regele polonez este nevoit sä recunoascä privilegiile orasului 16 iunie 1454 si 25 mai 1457 ce contine drepturile politicii externe proprii, dreptul de administratie proprie, limbä oficialä germanä, si libertatea religiei reformate Luther 1525 1557 pentru care se plätea o sumä de bani simbolicä.

Räzboiul impotriva Moscovitilor

Conflictele cu sultanul otoman Murad III sint pentru un timp scurt rezolvate prin pacea din 5 noiembrie 1577 semnat de parlamentul din Varsovia. Cu toate greutätile financiare reuseste S.Báthory sä obtinä unele victorii cu o armatä epuizatä impotriva ţarului din Moscova, victorii nu numai militare ci si in domeniul diplomatiei, prin acest räzboi reuseste sä redobindeascä increderea "Portii Otomane" si a "Habsburgilor". In anul 1581 reuseste Stephan sä pätrundä adinc pe teritoriul Principatului Moscovei, la 22 august fiind la portile orasului Plescau. Trimisul papei de la Roma cautä ca medieze intre trupele catolice poloneze si cele ortodoxe ale tarului, cäutind sä arate lumii un aspect fals de impäcarea a celor douä credinti crestine. In ciuda medierii unei impäcäri de cätre papä, asediazä intr-o iarnä geroasä Stephan B. orasul. Ivan cel groaznic tarul Rusiei cedeazä in cele din urmä la 15 ianuarie 1582 acceptind un tratat de pace la Jam Zapolski. Prin acest tratat de pace s-a stabilit o pace de 20 de ani, si tarul cedeazä orasele Polozk si Livland coroanei polono-lituaniane.

Iezuiţii

În politica internă a Poloniei au dominat iezuitii un ordin al călugărilor catolici, care au sprijinit şi influenţat politica lui S. Báthory. Care plănuia să reunească Transilvania, Ungaria si Polonia 1541 pentru izgonirea otomanilor din Europa. Acest plan nereusind să-l ducä la indeplinire, murind în urma unei hemoragii cerebrale 1586.

[url=http://www.daciajurnal.ro/index.php?pag=continuare&cheie=1757&dom=9&num=59&poza=101]http://www.daciajurnal.ro/index.php?pag=continuare&cheie=1757&dom=9&num=59&poza=101[/url]