ISTORIE=ROMANIA

Epoca medievala ne fascineaza de multe ori si prin imprevizibilele meandre ale puterii, prin lupta pentru acapararea Scaunului domnesc în care, uneori, si rudele între ele s-au confruntat si înca sângeros. Spre deosebire de monarhiile occidentale, în Tara Româneasca si-n Moldova domniile aveau durate greu de anticipat, iar domnitorii îsi alegeau aliatii doar cu scopul de a se înscauna, cerând uneori chiar ajutorul turcilor.

 În Tara Româneasca, domnitorul Radu cel Frumos (1437-1475), fiul lui Vlad Dracul, a avut sceptrul domnesc de patru ori, un record în materie. Domniile sale au durat din 1462 si pâna în 1475. Rivalul întru domnie a fost Vlad Tepes, care a avut trei perioade de domnie, între 1448 si 1476. Cei doi erau frati vitregi, însa Tepes era sustinut de Matei Corvinul, iar Radu cel Frumos de... sultanul Mohamed al II-lea. Ambii erau fiii lui Vlad Dracul (1390-1447), care a avut doua perioade de domnie (între 1436 si 1447). Tatal lui Vlad Dracul a fost Mircea cel Batrân si acest Vlad este întemeietorul Casei Draculestilor. Numele poate induce în eroare daca nu aflam ca el provine de la Ordinul Dragonului, înfiintat de Sigismund, împarat al Sfântului Imperiu Roman.

 Asasinarea lui Vlad Dracul a declansat neistovita lupta pentru domnie în Tara Româneasca. Astfel, domniile lui Radu cel Frumos au fost perturbate de dorinta de putere a lui Basarab Laiota cel Batrân. Acesta provenea din dinastia rivala a Danestilor, înfiintata de Dan I, fratele lui Mircea cel Batrîn (dinastia Basarabilor). Laiota a domnit si el de vreo patru ori, sprijinit de Stefan cel Mare. Confruntarile cu Radu cel Frumos, ajutat de turci, au fost numeroase. Si asta pentru ca pe lânga Stefan cel Mare, în luptele interne intervin si ostile transilvanene ale lui Stefan Bathory, care pâna la urma l-a vrut pe tron pe nepotul lui Laiota, Basarab cel Tânar... Meandrele domniilor l-au adus la putere, în cele din urma, pe Basarab cel Tânar zis Tepelus (dinastia Danestilor).

 Un campion al recordurilor de domnii din Moldova a fost Petru Aron (decedat în 1467). El a domnit de trei ori, între 1451 si 1457. A fost fiul legitim al lui Mircea cel Batrân. Petru Aron i-a avut drept rivali la tron pe Bogdan al II-lea (tatal lui Stefan cel Mare) si pe Alexandrel (care a avut trei domnii). Dar Stefan cel Mare l-a alungat de pe tron si ulterior l-a prins si l-a ucis, pentru ca provoca rebeliuni împotriva domnitorului.

 Un caz aparte în Moldova îl reprezinta Ciubar Voda, care a domnit aproximativ doua luni în toamna-iarna anului 1448. De mentionat ca Ciubar era de origine ungara, nascut în Croatia, si fost comandant în oastea lui Iancu de Hunedoara. Numele de „Ciubar” provine fie de la numele unguresc de „Csupor” (adica „oala”), fie de la numele unui postelnic pe nume Ciupor sau Ciubar (care ar însemna „dracul”). Dar ultima ipoteza nu este larg acceptata.

 O exceptie este si Alexandru Lapusneanu (doua domnii între 1552 si 1568), care a fost adus la putere de Coroana poloneza. Rivalul sau a fost Ioan Joldea, caruia vornicul Motoc i-a taiat nasul pentru a se calugari. Fiu al lui Bogdan al II-lea cel Orb, Lapusneanu vine a doua oara la domnie cu ajutor turcesc, dupa asasinarea lui Despot-Voda.

 A fost o domnie sângeroasa, în care Lapusneanu s-a razbunat pe boieri si boiernasi, macelarindu-i la un ospat-capcana. Grav bolnav, el s-a calugarit sub numele de Pahomie. A vrut apoi sa revina pe tron („De ma voi scula, pre multi am sa popesc”, C. Negruzzi) si boierii l-au otravit ca sa nu se mai scoale...

PAUL IOAN

Vorbim deseori despre regi si imparati de pe alte meleaguri, despre dinastii si razboaie in urma carora monarhii dobandeau sau pierdeau teritorii, uneori pierzandu-si viata. Atunci se declansa lupta pentru putere, cu toate ca in monarhiile occidentale existau (exista) reguli de succesiune bine stabilite din vechime... Cu gandul la o monumentala piesa de teatru romaneasca, „Apus de soare” de Barbu Stefanescu Delavrancea, ne vom indrepta atentia spre cateva aspecte medievale romanesti, pentru a sorbi parfumul vechilor denumiri ale marilor demnitari de odinioara.

 Se poate spune ca, inca de la formarea statala a Tarii Romanesti si a Moldovei, dregatoriile erau echivalentul guvernelor de astazi, caci erau formate din inalti functionari. Dar aceste „guverne” medievale aveau doua fete: dregatoria de Curte – care se ocupa de toate nevoile domnitorului – si dregatoria publica. Cel mai apropiat dregator domnesc era postelnicul (avea acces in iatac, prezenta soliile etc.). Un alt apropiat al sefului statului de atunci era medelnicerul, care pur si simplu il ajuta pe „sef” sa se spele pe maini. Ambii dregatori „intimi” erau membri ai Sfatului domnesc. Stolnicul se ocupa cu ospetele, iar slugerul facea aprovizionarea cu carne. De depozitele de alimente se ocupa clucerul (moldoveanul „jitnicer” depozita granele), comisul stapanea grajdurile, pe cand setrarul avea in grija corturile militarilor in campanie. Desigur, paharnicul, pivnicerul si pitarul aveau ocupatii usor de deslusit.

 In dregatoria publica, vornicul era seful Curtii domnesti si treptat a primit si atributii judecatoresti. Logofatul avea in primire cancelaria si se ocupa de acte. Spatarul se ocupa de armata (avea in grija si spada domnului), parcalabii erau lideri locali (administratie si judecatorie), portarul se ocupa de granitele mosiilor si treptat s-a transformat in hatman (cu functii militare). Un caz special in Tara Romaneasca era dregatorul care administra Oltenia si care se numea „ban”.

 Un fel de „consiliu de coroana”, Sfatul domnesc era alcatuit din toti dregatorii, carora li se alaturau boierii cei mai importanti – „marii boieri”. Acestia erau cei mai mari proprietari de pamanturi, iar deciziile domnesti, le semnau ca „martori”. Sfatul lua cele mai importante hotarari locale si internationale. Din „decizii locale” faceau parte transferul mosiilor, rezolvarea „pricinilor” etc. Stefan cel Mare a adus parcalabii in Sfatul domnesc, pentru a-si intari puterea asupra treburilor regionale... Pentru „Sfat” vom intalni si denumirile de Divan domnesc, sub influenta turceasca.

 Evident, dregatoria suprema in stat era cea denumita domnitor (sau Stapan, de la latinescul „dominus”), caruia ii erau vasali toti boierii, obligati sa-i sarute mana. Cel mai probabil, in perioada imparatului Lucius Aurelianus (domnie 270-275 d.Ch., fiind cel care a ordonat retragerea romanilor din Dacia) termenul de „dominus” a capatat o mare raspandire, intrand ulterior din latina in romana. Voievodul era denumirea purtata de liderul de stat din Tara Romaneasca, ceea ce implica mari functii militare. Particula „Io” dinaintea numelui domnitorului avea o semnificatie de apropiere de divinitate, caci „Io” este o particula teoforica (purtatoare de Dumnezeu sau de dumnezeire). Domnul avea ca insemne definitorii coroana, buzduganul, sceptrul.

PAUL IOAN