Frank[v=]

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/jurnale-care-au-facut-istorie

http://www.revistamagazin.ro/content/view/11858/33/
Editura „Contact Publishing” din Amsterdam a publicat, pentru prima oara, la data de 25 iunie 1947, lucrarea intitulata „Jurnalul unei tinere fete”. Jurnalul fusese scris de adolescenta evreica decedata la numai 15 ani în lagarul de concentrare nazist Bergen-Belsen (azi în landul Saxonia Inferioara, Germania). Acest jurnal a atras atentia atât publicului din întreaga lume – a fost tradus în peste 60 de limbi –, cât si criticii literare.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/singurele-imagini-film-anne-frank-1941

http://cultural.bzi.ro/se-schimba-istoria-iata-cand-a-murit-cu-adevarat-anne-frank-27787
Anne Frank, evreica a carei poveste a facut inconjurul lumii dupa ce a fost inchisa in tabara de concentrare Bergen Belsen, ar fi murit mai devreme decat se stia, sustin expertii.

In aceste conditii, s-a infirma ipoteza ca ea si sora sa, Margot, au murit cu doua saptamani inainte ca lagarul sa fie eliberat, arata ziare.com.

Anterior se credea ca micuta evreica a murit de tifos pe 31 martie 1945, cu doua saptamani inainte ca cei din lagar sa fie eliberati.

Un nou studiu arata ca Anne Frank ar fi murit la mijlocul lunii februarie, ceea ce inseamna ca, si daca trupele britanice ar fi ajuns mai devreme, ea tot nu ar fi supravietuit. Avand in vedere ca aliatii au eliberat lagarul pe 15 aprilie, a existat gandul amar ca fata ar fi putut fi salvata.


Erika Prins, un cercetator de la Muzeul Casa Anne Frank, a realizat un nou studiu si a descoperit ca Anne si sora sa au inceput sa prezinte simptome de tifos la inceputul lunii februarie. Potrivit autoritatilor sanitare olandeze, pacientii cu tifos nu traiesc mai mult de 12 zile.


"Avand in vedere acest lucru, data decesului este mult mai probabil sa fie in luna februarie. Data exacta nu este cunoscuta", se arata in studiu.

"A fost oribil. A fost groaznic. Si inca mai este. Dar cand se spune ca a murit la sfarsitul lunii martie ofera sentimentul ca a murit exact inainte de eliberare", sustine Erika Prins, adaugand ca oamenii se gandesc ca "daca ar mai fi trait doua saptamani....ei bine, nu este adevarat".

Anne si Margot sunt doar doua dintre cele 35.000 de persoane care au murit la Bergen-Belsen cand o epidemie de tifos a facut ravagii in lagar.

Jurnalul Annei, in care tanara povesteste cum familia ei s-a ascuns in Olanda in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si tot ce a urmat apoi, a devenit best-seller cand a fost publicat. Acesta a fost lansat de tatal sau, care a supravietuit.

http://istoriesicultura.ro/anne-frank.html

http://adevarul.ro/cultura/carti/video-anne-frank-victima-holocaustului-jurnalul-inceput-treisprezece-ani-mi-e-foarte-teama-vom-descoperiti-apoi-impuscati-1_53b51a0d0d133766a819e033/index.html

Hans Frank, avocat al partidului nazist

http://cultural.bzi.ro/o-noua-ipoteza-in-cazul-annei-frank-1316

Anne Frank a murit in cele din urma, dar ea a reusit sa scape de nazisti timp de doi ani. Acum, povestea fetitei va fi transpusa din nou pe marele ecran, noi informatii de arhiva iesind la iveala, scrie Russia Today.

Filmul se va baza pe jurnalul tinut de Anne, familia ei oferind ulterior informatii pretioase referitoare la acest caz. Productia va arata care a fost viata adolescentei inainte de a se ascunde, dar si dupa cei doi ani petrecuti in podul biroului tatalui ei. 

Fred Breinersdorfer este scenaristul castigator de Oscar care se ocupa de acest film. Anne Frank a fost unul dintre cei peste un milion de copii evrei ucisi de nazisti in timpul Holocaustului. Jurnalul ei este cu adevarat cutremurator, fiind tradus in 55 de limbi. Ea nu si-a pierdut niciodata speranta ca va fi libera, in ciuda situatiei in care se afla. 

Din pacate, fetita a murit de tifos, alaturi de sora ei, in 1945, aproape de ziua in care trupele britanice au eliberat lagarul de concentrare de la Bergen-Belsen, acolo unde ea se afla. Un film precedent ("The Diary of Anne Frank") facut dupa povestea ei in anul 1959, a castigat trei premii Oscar.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/justitia-a-decis-arhivele-muzeului-anne-frank-trebuie-sa-revina-in-elvetia-galerie-foto-1044959.html
Muzeul Anne Frank trebuie să predea arhivele familiei adolescentei evreice devenită celebră pentru jurnalul ei, care au fost împrumutate unei fundaţii elveţiene înfiinţate de tatăl tinerei, a decis, miercuri, Tribunalul din Amsterdam. Astfel ia sfârşit o dispută juridică ce a durat ani de zile, informează AFP.

"Tribunalul ordonă Muzeului Anne Frank (din Amsterdam, n.r.) să predea obiectele fundaţiei înainte de 1 ianuarie 2014", au decis judecătorii olandezi în hotărârea lor, publicată pe internet, relatează Mediafax.
 
Arhivele, compuse în principal din scrisori şi fotografii, au fost împrumutate muzeului olandez de Anne Frank Fonds, fundaţia cu sediul la Basel înfiinţată în 1963 de tatăl adolescentei, Otto.
  
Tribunalul a mai hotărât şi ca Muzeul Anne Frank să plătească cheltuielile de judecată ale fundaţiei, care a deschis acest proces în 2011.
 
Jurnalul Annei Frank, care aparţine statului olandez şi a fost împrumutat de manieră permanentă muzeului, nu făcea parte din aceste arhive.
 
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Anne Frank, familia ei, împreună cu alţi evrei s-au ascuns de nazişti, timp de doi ani, într-o anexă secretă a unei case devenită în zilele noastre cel mai popular muzeu din Amsterdam.
 
Bolnavă de tifos, Anne Frank a murit în 1945, la vârsta de 15 ani, în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, în nordul Germaniei. Sora ei Margot a murit în acelaşi lagăr în martie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de eliberarea lagărului de armata britanică, iar mama lor, Edith, a murit în lagărul de la Auschwitz.
 
A supravieţuit doar Otto Frank, tatăl Annei. Un an mai târziu, Otto s-a întors în podul casei din Amsterdam, unde a găsit, aruncat pe jos, un jurnal scris de Anne.
 
Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, "Jurnalul Annei Frank" a fost tradus în peste 65 de limbi şi vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.
 
La celebritatea "Jurnalului" au contribuit şi adaptările sale teatrale şi cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe şcoli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar şi ţinta unor vehemente atacuri.

Jurnalul Annei Frank
În 4 august 1944, aşadar nu mult după debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toți vor muri. Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.
Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă.
Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți - Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.
Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.
La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri.
„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile... dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau profundă. Este ea însăşi... Ardoarea, spiritul care o animă  mereu activ, punând mereu lucrurile în mişcare... E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer).

Mărturie. Anne Frank, prin ochii vărului ei: La 13 ani, era deja o scriitoare

La 65 de ani de la publicarea mărturiei tulburătoare a tinerei evreice Anne Frank, vărul ei, Buddy Elias, povesteşte, pentru BBC, despre felul în care era copila înainte să înceapă calvarul nazismului.

"Era o fată diferită, mult mai matură în gândire, mult mai inteligentă, care scria despre lucruri la care copiii nu se gândesc. Nu mai era Anne cea vioaie, pe care o cunoscusem eu", povesteşte Buddy Elias despre cum evoluase verişoara lui, aşa cum este oglindită în propriul jurnal.

El a citit pentru prima oară jurnalul Annei în iunie 1947, când tatăl ei, Otto, singurul supravieţuitor din familia Frank, i l-a adus plângând şi i-a spus: "Uite, asta e cartea Annei.' Am văzut fotografia ei pe copertă şi m-am simţit mândru, dar şi extrem de trist", îşi aminteşte Buddy.

Anne era cu patru ani mai mică decât Buddy şi, cât a locuit cu familia în Frankfurt, ea era cea care punea la cale năzbâtiile copiilor. "Era puţin sălbatică şi aşa eram şi eu. Îi plăcea să meargă la teatru, să se uite la filme şi să inventeze jocuri", povesteşte vărul Annei Frank.

Când Otto Frank şi familia lui au abandonat Germania în favoarea Olandei, Buddy şi Anne s-au văzut din ce în ce mai rar, iar când naziştii au invadat Olanda, familiile (mama lui Buddy era sora lui Frank, n.r.) ţineau legătura prin scrisori. "Anne era deja o scriitoare, ne trimitea cam o scrisoare pe săptămână, spunându-ne cum îşi petrece timpul în Amsterdam".

Buddy a primit ultima scrisoare de la verişoara lui de ziua lui, când împlinea 17 ani. O Anne de 13 ani îi ura să se poată vedea din nou şi îl întreba cum îi merge cu tânăra cu care el se împrietenise. Buddy nu i-a mai răspuns niciodată, pentru că, în 1942, la numai câteva zile de la acea scrisoare, Anne, familia ei şi vecinii ei s-au ascuns într-o anexă secretă a fabricii pe care tatăl ei o condusese cândva. În 1944, au fost găsiţi de nazişti şi trimişi în lagăre de concentrare.

Anne a murit în martie 1945, împreună cu sora şi mama ei, în lagărul de la Bergen-Belsen, iar tatăl ei, Otto, care a supravieţuit internării în lagărul de la Auschwitz, a publicat memoriile fiicei lui. La 87 de ani, Buddy Elias îşi petrece cea mai mare parte a timpului făcând cunoscută povestea verişoarei lui, pentru toţi aceia care îi scriu că jurnalul Annei le-a schimbat viaţa.

Ce citesti?


Wills Frank: Psihoterapie...

http://www.evz.ro/detalii/stiri/anne-frank-varianta-poloneza-963451.html
"Rutka şi jurnalul Holocaustului", de la Viasat History, ora 19.00,
dezvăluie extraordinara poveste a unei poloneze de 14 ani, ucisă la
Auschwitz.

Sursa: TWI/IMGRutka Laskier s-a născut în oraşul Gdansk, în Polonia,
într-o familie în care tatăl, Yakub, era angajat al unei bănci, iar
bunicul era coproprietar al unei companii. La începutul anilor '30,
familia Laskier s-a mutat în sudul Poloniei. Aici, în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial au fost obligaţi să trăiască în ghetoul
evreiesc din oraşul Bedzin. Mult timp s-a bănuit că, împreună cu mama
şi cu fratele ei, fata a murit în 1943 într-o cameră de gazare din
Auschwitz. Abia în 2008 s-a descoperit că nu a fost gazată.

Zofia Minc, o prizonieră care a stat cu Rutka în aceeaşi baracă, a
dezvăluit că fata s-a îmbolnăvit acolo de holeră. Cutremurător este
faptul că Zofia a fost obligată s-o ducă pe Rutka într-o roabă, spre
crematoriu, deşi fata încă trăia. La rugămintea acesteia, Zofia a
încercat să o ducă pe bolnavă aproape de gardul electric, pentru a se
sinucide. Dar vigilenţa unui ofiţer SS i-a luat până şi acest drept.

Destăinuiri de dincolo de moarte

În 2005, cele 60 de pagini de caiet în care Rutka şi-a povestit
ultimele luni trăite în ghetoul de la Bedzin au fost făcute publice,
la şase decenii după ce fata ascunsese jurnalul sub podeaua casei.
Povestea este spusă acum de sora ei vitregă, cercetătoarea israeliană
Zahava Scherz, care porneşte către Bedzin într-un voiaj al
descoperirii. Zahava nu a ştiut mult timp de existenţa Rutkăi. A aflat
despre ea abia după ce a descoperit într-un album de familie
fotografia unei fete care îi semăna foarte bine.

Tatăl Rutkăi, care îşi refăcuse viaţa în Israel după ce a supravieţuit
Holocaustului, i-a povestit apoi Zahavei despre familia sa de dinainte
şi despre cum au fost ucişi de nazişti. Şi au mai trecut patruzeci de
ani înainte ca Zahava să afle că sora ei vitregă a ţinut un jurnal.
Prietena Rutkăi, Stanislawa Sapinski, îl luase din ascunzătoarea
prestabilită şi îl păstrase ani de zile, crezând că nu prezintă decât
un interes personal.

Anne Frank şi sexualitatea - un nou scandal literar
O scriitoare britanică a supărat familia Annei Frank, prin conotaţiile erotice pe care aceasta le dă personajului adolescentei ce s-a ascuns de nazişti.

Anne Frank, figură-simbol a victimelor naziştilor, a devenit cunoscută datorită jurnalului său, în care şi-a relatat experienţele din timpul ocupaţiei Olandei de către Germania, în cel de-al Doilea Război Mondial, înainte să moară de tifos, la vârsta de 15 ani, în tabăra de concentrare Bergen Belsen.

Sharon Dogar, autoare britanică de romane pentru adolescenţi, a scris o carte de jurnale-ficţiune ale lui Peter van Pels, un prieten apropiat al Annei şi vecin de clădire, pe vremea când aceasta se ascundea în Amsterdam.

Cartea care urmează să fie publicată în toamnă, include povestiri despre dorinţa sexuală al lui Peter pentru Anne, cât şi scene intime între cei doi, potrivit The Sunday Times citat de ziare.com.

Textele sunt criticate de vărul primar al Annei Frank, care poartă un respect solemn memoriei acesteia. Acum în vârstă de 84 de ani, şi locuind în Elveţia, Buddy Elias, pe numele său, obişnuia să se joace împreună cu Anne în copilărie.

Elias a citit o copie a cărţi Annexed, intitulată astfel după numele anexei clădirii de birouri unde s-au ascuns familiile Frank şi van Pels.

"Anne nu a fost aşa cum se scrie în carte. Sunt de părere că destinul teribil pe care l-au avut nu ar trebui să fie folosit pentru inventarea unor asemenea poveşti de ficţiune", a afirmat ruda Annei Frank.

Acesta a mai adăugat "din câte mi-a povestit Otto (tatăl Annei) despre Peter, acesta era foarte timid, însă în carte personajul sau este cu totul altfel".

Directorul editorial al Andersen Press, Charlie Sheppard, este de părere că autoarea cărţii "simte că cei doi prieteni au făcut sex".

"Sharon a citit şi a recitit jurnalui Annei, şi nu încape îndoială că aceasta şi Peter van Pels erau îndrăgostiţi. Ei chiar vorbesc despre sex în jurnal", a adăugat Sheppard pentru The Sunday Times.

În schimb, autoarea cărţii nu doreşte să dezvăluie detalii despre carte. Ea afirmă că a fost "o pură presupunere" că Peter şi Anne ar fi avut relaţii sexuale, adăugând că punctul central al cărţii sale este timpul pe care van Pels l-a petrecut în lagărele naziste.

http://www.cotidianul.ro/olandeza_care_
Olandeza care a ascuns-o pe Anne Frank de nazişti a murit la vârsta de 100 de aniMiep Gies, cea care a ajutat-o pe Anne Frank şi familia acesteia să se ascundă de nazişti la Amsterdam în timpul celui de-al doilea război mondial, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 100 de ani, a anunţat familia pe pagina de internet, relatează AFP.

Miep Gies a ascuns şi a salvat astfel jurnalul intim al adolescentei evreice care, denunţată alături de familie, a fost deportată în lagărele de concentrare naziste, unde a şi murit, în 1945.

Miep Gies, născută pe 15 februarie 1909 la Viena, s-a mutat în Olanda la vârsta de 11 ani. În primăvara lui 1942, a acceptat să îşi ajute tatăl pentru a-l ascunde pe patronul său, Otto Frank şi pe familia acestuia. Pe 6 iulie în acelaşi an, cei patru membri ai familiei Frank, cărora li se alătură şi alţi evrei clandestini, s-au refugiat într-o ascunzătoare amenajată în anexa casei.

Singurele imagini existente cu Anne Frank, disponibile pe YouTube (Video)

http://www.cotidianul.ro/singurele_imagini_existente_cu_anne_frank_
"Mulţumită canalului Anne Frank pe YouTube şi a imaginilor unice, oamenii din lumea întreagă vor putea înţelege viaţa şi importanţa Annei Frank", indică muzeul din Amsterdam care îi poartă numele.

Filmări consacrate Annei Frank, adolescenta evreică victimă a ororii naziste, sunt disponibile, de miercuri, pe o pagină specială a site-ului YouTube, a anunţat muzeul Anna Frank din Amsterdam, informează AFP.

Una dintre filmări arată singurele imagini care există cu Anne Frank, surprinse cu ocazia căsătoriei vecinilor săi, pe 22 iulie 1941. Într-un alt extras filmat, Otto Frank vorbeşte de fiica sa, Anne, într-un vechi interviu realizat în ascunzătoarea anexată casei sale, unde se refugiase cu fiicele sale şi cu soţia pe 6 iulie 1942.

Familia Frank şi alţi patru evrei care li s-au alăturat în ascunzătoare au fost denunţaţi şi arestaţi pe 4 august 1944 şi trimişi într-un lagăr de concentrare.

Anne Frank a murit în 1945 în tabăra Bergen Belsen din nordul Germaniei. Jurnalul său, devenit una dintre operele cele mai citite din lume, a fost descoperit de o prietenă de familie, Miep Gies, la puţin timp de la plecarea naziştilor. Într-un scurt film, disponibil pe YouTube, aceasta povesteşte cum a dat jurnalul lui Otto Frank, singurul supravieţuitor dintre cei opt evrei.

Nelson Mandela, primul preşedinte sud-african de culoare şi deţinător al premiului Nobel pentru Pace, a încercat să explice, într-una dintre înregistrări, cum jurnalul i-a dat curajul în timpul celor 27 de ani de încarcerare în timpul regimului apartheid-ului.

"Canalul de pe YouTube propune de asemenea o serie de noi interviuri cu persoane care au cunoscut-o personal pe Anna Frank", adaugă muzeul care va lansa în aprilie 2010 şi un muzeu virtual online.

Povestea adolescentei evreice care şi-a povestit viaţa, în vremea ocupaţiei naziste din Olanda, înainte de a fi deportată în lagărul de concentrare unde a murit, a fost inclusă în registrul Memoria Lumii al UNESCO.

Anne Frank, născută într-o familie de evrei din Germania, a emigrat, împreună cu familia, la Amsterdam, în vara anului 1933. După ce Olanda este ocupată de nazişti, în 1940, familia Frank este nevoită să se ascundă, într-o "anexă secretă" a unei clădiri, împreună cu alţi prieteni. Pe 4 august 1944, Gestapo-ul descoperă ascunzătoarea, iar Anna este deportată la Auschwitz. În octombrie 1944, Anna şi sora ei, Margot, au fost mutate la Belsen, unde au murit de tifos, cu putin timp înainte de sosirea Aliaţilor. Mama Annei a murit la Auschwitz.

La finalul războiului, Otto Frank, singurul supravieţuitor al familiei, s-a întors la Amsterdam, unde a primit jurnalul ţinut de Anne, înainte de a fi deportată. Jurnalul a fost publicat prima oară la Amsterdam, în 1947 şi s-a vândut în întreaga lume în mai mult de 25 de milioane de exemplare. În româneşte, a fost tradus în 1959 şi publicat la Editura Tineretului, iar regizorul Alexandru Hausvater a pus în scenă povestea, la Teatrul Evreiesc de Stat. NewsIn

Jurnalul Annei Frank, pe marile ecrane
Laureatul premiului Pulitzer, David Mamet, va ecraniza celebrul „Jurnal” al Annei Frank. Potrivit revistei „Variety”, citata de Deutsche Welle, drepturile pentru film au fost cumparate recent de studiourile Disney.
David Mamet va scrie scenariul peliculei si va fi de asemenea regizorul si producatorul filmului despre Anne Frank,
inspirat din jurnalul tinerei scriitoare evreice care a fost nevoita sa
se ascunda impreuna cu familia ei intr-o casa din Amsterdam in perioada
nazista si care a murit la doar 15 ani in lagarul de exterminare
Bergen-Belsen, rapusa de tifos. Jurnalul publicat in 1947 de tatal
Annei Frank a fost tradus in peste 60 de limbi.
Recent, Jurnalul a fost inclus pe lista documentelor care alcatuiesc
Memoria UNESCO si care reuneste cele mai importante vestigii scrise ale
omenirii.
La baza filmului sta piesa de teatru scrisa de Frances Goodrich si Albert Hackett. David Mamet a semnat deja scenariile unor filme cunoscute precum „The Untouchables” si „Postasul suna intotdeauna de doua ori”.

Jurnalul Annei Frank, inclus de UNESCO in Memoria Lumii
Povestea adolescentei evreice care si-a povestit viata, in vremea
ocupatiei naziste din Olanda, inainte de a fi deportata in lagarul de
concentrare unde a murit, a fost inclusa in registrul Memoria Lumii al UNESCO, transmite NewsIn.
Directorul general al UNESCO, Koïchiro Matsuura, a anuntat,
saptamina trecuta, lista noilor documente. Alaturi de jurnalul Annei
Frank, in registrul UNESCO Memoria Lumii mai figureaza legenda lui
Siegfried si a Brunhildei, „Cintecul Nibelungilor” si „Magna Carta”,
documentul fundamental al democratiei britanice.
Anne Frank, nascuta intr-o familie de evrei din
Germania, a emigrat, impreuna cu familia, la Amsterdam, in vara anului
1933. Dupa ce Olanda este ocupata de nazisti, in 1940, familia Frank
este nevoita sa se ascunda, intr-o „anexa secreta” a unei cladiri,
impreuna cu alti prieteni. Pe 4 august 1944, Gestapo-ul descopera
ascunzatoarea, iar Anna este deportata la Auschwitz. In octombrie 1944,
Anna si sora ei, Margot, au fost mutate la Belsen, unde au murit de
tifos, cu putin timp inainte de sosirea Aliatilor. Mama Annei a murit
la Auschwitz.
La finalul razboiului, Otto Frank, singurul supravietuitor al
familiei, s-a intors la Amsterdam, unde a gasit jurnalul tinut de
Anna, inainte de a fi deportata. Jurnalul a fost publicat prima oara
la Amsterdam, in 1947 si s-a vindut in intreaga lume in mai mult de 25
de milioane de exemplare. In romaneste, a fost tradus in 1959 si
publicat la Editura Tineretului, iar regizorul Alexandru Hausvater a
pus in scena povestea, la Teatrul Evreiesc de Stat.
Lista celor 35 de noi titluri incluse de UNESCO in patrimoniul de memorie al lumii, ridica acum numarul de documente memorabile ale omenirii la 193.
Registrul de Memorie reuneste patrimoniul documentar cu valoare universala, indispensabil recuperarii istorice si sociale. „Patrimoniul
documentar este oglinda lumii si a memoriei sale. Dar aceasta memorie
este fragila. In fiecare clipa, parti de neinlocuit ar putea disparea”, isi justifica UNESCO gestul de a aduna, sub egida sa, documentele care surprind momentele definitorii din istoria umanitatii.

O a doua Anne Frank?
Ana Novac este autoarea unicului jurnal scris in lagarul de la Auschwitz, tiparit dupa eliberare, publicat mai intii in Franta, apoi in Romania in 2004 la editura Dacia si acum, intr-o editie revizuita, in Germania. In ajunul lansarii cartii, saptaminalul Die Zeit consacra evenimentului un amplu spatiu editorial, relateaza Deutsche Welle.
Caracterul atit de singular al acestui jurnal ca si destinul cu totul iesit din comun al autoarei, ii determina pe publicisti sa caute sisteme de referinta pentru a incadra redescoperirea acestei marturii din infern intitulata, printr-o tragica ironie: „Cele mai frumoase zile ale tineretii mele”.
De aceea, unii vad in Ana Novac, pe adevaratul ei nume Zimra Harsany, nascuta la Dej, deportata in 1944 la Auschwitz la virsta de 14 -15 ani, o Anne Frank din Transilvania. Altii compara jurnalul, nu numai fiindca a fost redactat in maghiara, ci si fiindca inimaginabilul devenit realitate este perceput si redat din perspectiva adolescentei, cu „Romanul unui neinsemnat„ de Imre Kertesz.
In „dosarul” consacrat de revista Die Zeit republicarii jurnalului de la Auschwitz al Anei Novac la editura Schöffling (prima versiune, aparuta mai demult la Rowohlt a fost din pacate rapid data uitarii) cele doua repere ale comparatiei sint mentionate.
Totusi, Sybille Steinbacher, cercetator la Institutul pentru Istorie Recenta de la Universitatea din Jena respinge analogia jurnalului Anei Novac cu cel al Annei Frank argumentind, intre altele, ca deportarea si internarea in lagar a tinerei si a intregii ei familii, care se refugiase din Germania la Amsterdam, a pus de fapt capat scrisului in timp ce Zimra abia la Auschwitz incepe sa tina jurnalul de bord al traversarii mai multor lagare ale mortii.
Astazi Ana Novac traieste la Paris, dupa ce a emigrat din Romania, unde a fost casatorita cu poetul Paul Schuster, a scris piese de teatru, a fost membra a Uniunii Scriitorilor, impartasind impreuna cu publicul „acelasi sentiment: ura fata de Ceausescu.”
Ajunsa in Franta, face cunostinta cu Simone de Beauvoir, ii incredinteaza jurnalul tradus de un prieten, din maghiara in franceza. Jean-Paul Sartre este si el surprins de umorul cu care tinara dotata cu un extraordinar simt al observatiei si o excelenta memorie, a retinut si notat mizind pe latura grotesca a umorului, intreg calvarul prin care i-a fost dat sa treaca.
Din fragmentele de insemnari din anii petrecuti in mai multe lagare, Ana Novac reconstituie intregul suprapunind uneori amintirile unor perioade diferite. Procedeul confera densitate jurnalului.
„Pina cind toate cartile mele nu vor fi aparut si in Germania, nu-mi voi afla linistea”, ii marturiseste Ana Novac publicistului de la Die Zeit, incredintindu-l la despartire ca ea ar fi trebuit sa ramina in Germania.

Puteti sa va imaginati ce s-ar fi intimplat cu Anne Frank daca ar fi ramas in viata?

Filmul o spune, intr-un fel. Citeva fete din clasa noastra erau mai apropiate de ea, erau printre prietenele ei cele mai bune. Una dintre ele traieste acum la Ierusalim. Ea mi-a spus ca Annei i-ar fi placut (asa cum scria si in jurnal) sa devina scriitoare, dar ca nu era hotarita daca sa se mute in Israel sau nu. Dar filmul nu este, de fapt, despre Anne Frank. Anne este lipiciul - daca pot spune asa - care ne uneste. Au aparut deja mult prea multe carti, piese de teatru si filme despre Anne Frank, si chiar s-au tiparit timbre cu figura ei. Anne Frank nu mai avea nevoie de reclama.



Eyal Boers: "Anne Frank a fost folosita ca simbol national"

Il cunoasteti pe Theo Coster de multa vreme, nu-i asa?

Familiile noastre se cunosc din 1870. Bunica lui si strabunica mea erau prietene la scoala. Familiile noastre nu sint inrudite, dar au trait mereu una in apropierea celeilalte si s-au ajutat chiar si in timpul crizei financiare de la inceputul secolului XX.

Familia dvs. a fost si ea persecutata?

A fost aproape anihilata in timpul Holocaustului. 80 la suta din membrii ei au fost ucisi, iar tatal meu si cu mine sintem singurii membri de sex barbatesc ramasi sa duca numele familiei mai departe. Mai avem rude - in Olanda mai avem zece rude -, dar numai tatal meu si cu mine sintem barbati. Nu te gindesti zilnic la asta, dar am vrut sa fac acest film si din aceasta perspectiva. Pentru ca, in timp ce Theo are o viziune pozitiva asupra acestor lucruri (ai lui au supravietuit), eu am un punct de vedere foarte diferit, iar amestecul acestor doua viziuni stiam ca va da un film interesant. Uneori filmul spune lucruri bune despre Olanda, alteori lucruri rele. Probabil ca aveti si voi, in Romania, perceptii asemanatoare.

V-ati nascut in Olanda?

Nu, m-am nascut in Israel, dar am trait sapte ani in Olanda cind eram copil. Si vorbesc olandeza, ceea ce era absolut necesar pentru a putea realiza acest film. In momentele dificile, cind personajele se reintorc in timp, ele reincep sa vorbeasca in olandeza, desi initial doream ca filmul sa fie vorbit in engleza. Este cazul lui Nanette, care locuieste de multi ani in Brazilia si care vorbeste in engleza mai tot timpul filmului, insa cind amintirile devin dureroase, nu poate vorbi in alta limba decit olandeza. Multi nu stiu ca, dupa Polonia, evreii din Olanda au avut proportional cel mai mare numar de morti in timpul razboiului. Nu spun ca olandezii s-au folosit de povestea Annei Frank pentru a acoperi acest adevar, dar ea a fost transformata intr-un mit care scoate in evidenta olandezul bun si lucrurile bune pe care le-au facut olandezii. Cumva, se uita cum a sfirsit Anne Frank. Muzeul Anne Frank accentueaza faptul ca olandezii i-au ascuns familia, sau cit era Anne de inteligenta si de talentata ca scriitoare, dar pune prea putin accent pe faptul ca familia Frank a fost tradata de un olandez, ca a fost pe urma inchisa intr-un lagar olandez din Olanda de unde a fost pe urma trimisa in Germania. Lucrurile pe care le spun eu in film se spun si se scriu de 10 ani incoace in toata lumea. Anne Frank a fost folosita ca simbol national, dar cumva lucrurile nu au mers cum trebuia. Am vrut sa ma indepartez putin de mit si sa arat ca mai erau si alte persoane linga Anne Frank, si ca povestile nu sint mereu atit de optimiste. Si prietenii ei o spun singuri, nu doar colegii, pentru ca in film apar doua dintre cele mai bune prietene ale Annei Frank care ne impartasesc despre ea lucruri pe care nici parintii ei nu le-au stiut - ce simtea, cum arata cind ajunsese deja in lagar. Nu mai zimbea, nu mai vorbea atit de mult, nu mai statea asezata la masa (n.red.- ca in cele mai cunoscute fotografii), devenise un schelet.

In film personajele viziteaza Muzeul Anne Frank, dar acesta nu e de fapt locul unde a locuit ea.

Asta e o alta neintelegere. Oamenii cred ca acolo s-a nascut ea, dar de fapt ea a copilarit intr-un cartier invecinat, impreuna cu colegii de scoala. "Casa Anne Frank" e de fapt o fabrica unde lucra tatal ei, si din aceasta cauza aici s-a ascuns familia Frank. Nu era casa lor.

Ce probleme v-a mai pus realizarea acestui film?

Multe. In primul rind, e un film independent, lucru care are si avantaje. N-am avut pe cap o companie de productie care sa-mi spuna ce sa fac, dar i-am avut pe Theo si pe Ora, care au initiat si finantat filmul. Ei nu vin din lumea filmului iar, uneori, cererile si modificarile pe care le doreau erau dificil pentru mine de facut. Dar acum zic ca e bine pentru ca ei m-au facut sa nu vad lucrurile doar din perspectiva cinematografica, ci si sa le fac sa nu fie foarte dure pentru privitori. Ei au dorit ca filmul sa fie mai accesibil pentru copii.

Acesta e primul dvs. documentar de lungmetraj?

Da, am facut pina acum scurtmetraje de fictiune si un documentar de scurtmetraj, dar de-abia acum am simtit ca e timpul sa fac acest film. Subiectul ma astepta de multa vreme, nu doar din pricina propriei mele istorii si a faptului ca eu si Theo sintem prieteni sau ca sintem olandezi, ci si pentru ca lucrarea de doctorat la care lucrez e pe aceasta tema.

Care?

Felul in care Holocaustul a fost surprins in filmele olandeze.

Aveti un alt proiect cinematografic in lucru?

Lucrez la un documentar despre raidul Antebe - Operatiunea Thunderbolt, care a avut loc in 1976. S-au facut pina acum doua filme hollywoodiene despre aceasta operatiune de salvare in cadrul careia fortele israeliene au salvat peste 100 de ostateci ai cursei Air France deturnate spre Uganda. E considerata una dintre cele mai mari operatiuni militare din istoria Israelului, dar eu vreau sa urmaresc destinul unei familii care si-a pierdut fiul, luat ostatic, si pentru care operatiunea a fost o tragedie. Din nou, iau ceva care a fost transformat intr-un mit si incerc sa expun acest mit, sa arat ca e ceva mai complex. Timp de 40 de ani, Israelul a ascuns aceasta poveste si nu a vrut sa spuna familiei cum a fost ucis acest om. Versiunea oficiala este ca a murit din cauza astmului, dar s-a descoperit pe urma ca a fost ucis de fortele israeliene in cursul eliberarii.

A existat un proces?

Nu, se presupune ca atunci cind trupele de comando intra in actiune, vei pierde citiva ostatici. Dar de ce sa ascunzi acest lucru? Raspunsul vine din acelasi motiv pentru care olandezii au ascuns faptul ca niste olandezi crestini au turnat familia Annei Frank. Nu vrei sa complici povestea, ci sa lasi mitul curat si limpede.

Autoritatile va ajuta sa realizati acest proiect? Aveti acces la arhive?

E un pic mai usor acum. Incerc sa fac acest film impreuna cu un post israelian de televiziune care detine majoritatea imaginilor de arhiva. Tot ce s-a intimplat in 1976 a fost filmat de televiziune. Sint in prezent in negocieri. Daca acest lucru nu va fi posibil, voi lucra probabil cu o firma de productie din afara tarii. Si francezii sint interesati, pentru ca printre ostatici s-a aflat si un cetatean francez, iar pilotul francez de la Air France a tinut sa ramina alaturi de ostatici pina la sfirsit. Si a fost eliberat pina la urma odata cu pasagerii.



Eyal Boers despre radacinile sale

"Bunicii mei din partea mamei s-au nascut in Romania - bunica la Vaslui, iar bunicul la Gura Humorului (desi tot timpul a insistat ca s-a nascut in Imperiul Austro-Ungar si ca nu e roman). Au plecat in Palestina dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe un vas care a fost arestat de englezi, motiv pentru care au petrecut doi ani intr-un lagar de tranzit din Cipru. Bunicul a invatat ebraica in acest lagar, impreuna cu alti emigranti. Am fost crescut mai mult de aceasta bunica romanca decit de bunica olandeza, asa ca am mincat mamaliga, papanasi si placinta de porumb, si mereu am auzit «Vai de capul meu», «Vai de mine», «Du-te dracului». Bunica nu doar gatea si vorbea romaneste, dar si dansa. A ramas romanca pe de-a-ntregul. Mereu am visat sa vin in Romania. Bunicii au dorit mereu sa se intoarca si au tot aminat, iar acum sint amindoi morti. Cel putin am venit eu. Ar trebui s-o aduc intr-o zi si pe mama, Lia. Si ea se simte romanca."

Un cineast cu bunici romani le-a dat colegilor Annei Frank intilnire intr-un documentar


Cea mai emotionanta si incredibila intilnire pe care am avut-o la ultima editie a Festivalului DaKINO a fost cea cu Theo Coster si Eyal Boers. Cine sint ei? Primul a fost coleg de clasa cu Anne Frank si este producatorul executiv al documentarului Classmates of Anne Frank. Mult mai tinar, Eyal Boers este regizorul filmului.

Theo Coster se numea in copilarie Maurice Coster si a avut norocul ca, impreuna cu parintii si sora lui, sa supravietuiasca Holocaustului ascunzindu-se in familii ale olandezilor crestini. Prenumele Theo a fost imprumutat de Maurice Coster in timpul celor trei ani petrecuti in familia de olandezi din provincie (unde si mama lui s-a adapostit o perioada), iar dupa terminarea razboiului si-a insusit acest prenume, care i-a placut mai mult decit Maurice.

Theo Coster locuieste la Tel-Aviv si este, impreuna cu sotia sa, Ora, un foarte cunoscut inventator de jocuri pentru copii. De altfel, mi-a spus ca jocuri inventate de ei se gasesc si in magazinele din Bucuresti. Este un domn inalt, care are mult umor si un spirit foarte viu. Nu cred ca a auzit cind i-am spus ca am citit Jurnalul Annei Frank la 13 ani si ca la sfirsit, plingind in hohote, am rupt fotografia Annei din cartea luata de la biblioteca si am pus-o in propriul meu jurnal. Intilnirea cu Theo Coster mi se pare si acum incredibila. Eyal Boers mi-a spus ca DaKINO a fost primul festival la care filmul a participat, inainte chiar de premiera israeliana, si ca Theo Coster a insistat sa vada Romania, unde nu mai fusese niciodata.

In doua rinduri, Anne Frank scrie in jurnalul ei si despre Maurice, care era pe atunci unul dintre numerosii ei curtezani, desi se pare ca ea il placea cel mai mult pe Peter (in ianuarie 2008, presa anunta ca s-a descoperit o fotografie a lui Peter cel cu zimbet fermecator prin intermediul unui prieten al acestuia. Peter a murit la Auschwitz, la putina vreme dupa Anne).

Reactia oamenilor care afla ca il au in fata pe unul dintre colegii

Annei Frank e aceeasi - fie in Olanda, fie la Bucuresti. Nu le vine sa creada. Poate pentru ca se confrunta cu o parte a mitului Anne Frank. Documentarul Classmates of Anne Frank nu e un film despre Anne Frank, desi ea e prezenta din umbra aproape tot timpul - pentru ca se vorbeste despre ea, pentru ca prietenii scot la iveala caiete de amintiri din anii '40, pentru ca viziteaza impreuna Gimnaziul Evreiesc sau lagarul de unde unii dintre ei, si Anne, au plecat spre alte lagare. Sau ca viziteaza Muzeul Anne Frank, unde una dintre colege ne spune ca, si daca ar fi stiut ca tatal ei a supravietuit, Anne tot n-ar fi putut infringe tifosul. In ochii oamenilor de azi, colegii Annei Frank sint asimilati mitului. In secventa in care ei viziteaza lagarul le spun adolescentilor care sint pe-acolo ca au fost colegi cu Anne Frank. Nimeni nu are nici o reactie. Mitul e atit de puternic, incit nu poti realiza ca au existat colegi si prieteni de-ai Annei care au supravietuit Holocaustului. Si ca ei sint azi in fata ta, si ca sint cu mult mai in virsta ca Anne - care a ramas pe vecie o fetita.

Intr-o scurta secventa de arhiva o vedem chiar pe Anne Frank facind cu mina din geamul casei. Imaginile dateaza din iulie 1942. Mitul e viu. Eyal Boers mi-a spus ca imaginile i-au fost puse la dispozitie de Casa Annei Frank si ca au fost surprinse accidental de un operator care filma o nunta. Cuplul de insuratei se pregatea sa iasa din casa in care locuia si Anne, iar ea se itise la geam ca sa-i vada. Imaginile se gasesc si pe youtube.

Classmates of Anne Frank e un film in care colegii Annei vorbesc uneori despre ea asa cum ar vorbi despre un prieten care locuieste in alta tara, un film din care afli povestea fericita a unui copil evreu salvat de o familie de ne-evrei, dar si reversul medaliei - ca acesta a fost un caz izolat si ca 80 la suta dintre evreii olandezi au fost exterminati, Olanda fiind, dupa Polonia, tara cu cei mai multi evrei ucisi in razboi.



Theo Coster: "Am fost unul dintre curtezanii Annei"

Theo Coster: Am sa va amintesc mai intii cum a inceput, de fapt, totul: asa cum se spune si in film, in 1942, nemtii au hotarit ca evreii copii sa nu mearga la aceleasi scoli cu copiii ne-evreilor. Asa ca am trecut toti la Gimnaziul Evreiesc, desi locuiam in cartiere diferite. Povestea a fost foarte interesanta pentru ca eram acolo copii din intreg Amsterdamul. La un moment dat, recent, un istoric a scris o carte despre acest Gimnaziu Evreiesc, iar cind a fost lansata cartea, am fost invitat si eu, si asa m-am reintilnit cu al doilea personaj din film, fata care acum locuieste in Sao Paulo, Nanette König-Blitz. Am reluat legatura, am facut schimb de adrese de mail, Nanette m-a vizitat in Israel (unde locuiesc acum).

De cind nu mai vorbiserati?

De vreo 60 de ani. Fireste, de-abia am recunoscut-o pentru ca se schimbase foarte mult, iar mie imi crescuse barba. (Ride.) Ne-am inteles foarte bine - ea insasi este o femeie foarte draguta, si ea a fost cea care mi-a dat numele si adresele celorlalti colegi din clasa care au supravietuit. Cu acest film, al carui producator executiv am fost, am simtit nevoia sa aduc o contributie la partea pozitiva a celui de-al doilea razboi mondial. Pentru ca, intr-un fel, filmul nostru este unul optimist. Iata-ne azi, cu copii, nepoti, stranepoti - Hitler n-a reusit cu totul. De aici a plecat filmul.

Dar n-a fost intr-un fel dureros sa faceti filmul?

Nu mi s-a parut, chiar daca Nanette, la un moment dat, spune: "Am fost singura persoana din familie care a supravietuit. Amindoi parintii mei si amindoi fratii au fost ucisi". Din acest punct de vedere, eu am fost extrem de norocos pentru ca ai mei - tata, mama si singura mea sora - au supravietuit cu totii.

Mi-ati spus ieri ca numele Annei Frank era, de fapt, Annelise.

Da, eu o stiam ca Annelise. De aceea am fost putin surprins cind jurnalul ei, atunci cind a fost publicat, purta numele de Anne pe coperta. Se pare ca ea preferase ca numele ei sa fie Anne. Poate pentru ca una dintre celelalte colege ale noastre - care a supravietuit si care acum locuieste in Ierusalim - era Annelie (acum i se spune Hanna).

Si ce amintiri aveti cu Anne Frank?

La acea virsta si in acele vremuri nu exista cuvintul "sexy", dar daca ar fi sa folosesc limbajul de azi, as spune ca era o fata foarte sexy. Era atragatoare, destul de desteapta si vorbea mereu in timpul orelor. Nu cred ca era in mod deosebit buna la invatatura. In jurnalul ei a scris la un moment dat ca Maurice (adica eu) vrea sa vorbeasca cu tatal ei, sa-l intrebe daca o lasa sa iasa cu el. Am fost unul dintre curtezanii ei. Dar era destul de liberala in privinta sentimentelor sale.

Va mai amintiti cum se desfasurau orele la scoala? Ce faceati in afara scolii?

Vedeti, am 80 de ani. Am uitat foarte multe.

Cind ati aflat ca Anne Frank a murit la Bergen-Belsen?

Doar cind a fost publicat jurnalul ei, parca prin 1948 sau 1949. Dar 80 la suta din evreii olandezi au pierit in Holocaust, deci un procent foarte mare din oamenii pe care ii stiam inainte de razboi nu mai existau dupa.

Iar dvs. ati supravietuit datorita unei familii de olandezi ne-evrei, care v-a adapostit timp de trei ani.

Da, am avut mare noroc pentru ca ei nu aveau copii, si dintr-o data s-au trezit cu un copil de-a gata, bine educat si politicos la cei 13 ani ai sai, iar ei s-au considerat la fel de norocosi ca mine. M-au iubit, oricit de ciudat ar suna, pina dincolo de moarte. O sa va explic: atunci cind "tatal meu adoptiv" a murit, a aparut un anunt in presa si la sfirsitul sau, cele mai apropiate persoane mentionate erau sotia sa si Theo Coster. Ca si cum as fi fost copilul lor.

Ati locuit timp de trei ani intr-un sat. La un moment dat, mama dvs. s-a refugiat in aceeasi casa, pe post de matusa a dvs., in vreme ce gazda juca rolul mamei.

Si dupa ce am plecat de la ei am ramas in legatura. Dar s-a mai intimplat ceva care nu se afla in film: dupa razboi, cind germanii au acordat reparatii financiare, n-am vrut sa ma ating de bani, chiar daca eram departe de a fi bogat. I-am transferat pe toti familiei care m-a ascuns in timpul razboiului. Le-am spus: "Ii puteti investi in coniac sau ii puteti investi in niste bilete de avion ca sa veniti in Israel sa ne vedem".

Dar cum ati ajuns la ei in timpul razboiului? Ii cunosteau parintii dvs.?

Cred ca prin intermediul unei organizatii clandestine care incerca sa plaseze evrei in familii de ne-evrei.

Ce va amintiti din acea perioada? Stateati ascuns tot timpul?

Nu, nu prea mult. Aveam voie sa ies pe-afara, atit de mult incit vicarul satului a decis ca pot sa-mi continui scoala la un liceu din orasul invecinat. Asa ca in fiecare zi pedalam opt kilometri dus si opt kilometri intors, si numai directorul liceului stia ca eram evreu, nimeni altcineva. Eram chiar coleg de clasa cu fiul comandantului nazist din satul unde locuiam.

Va placea de el? Erati prieteni?

Nu. Dar mai era un aspect. Nu eram evreu practicant, insa n-aveam nici cea mai mica idee despre crestinism, chiar daca "tatal meu adoptiv" ma ducea in fiecare duminica la biserica. La scoala erau si ore de crestinism. Trebuia sa joc doua roluri: sa invat foarte repede si sa ma prefac ca sint la fel de plictisit ca ceilalti copii din clasa. Asta am facut si am primit chiar nota 8 (10 fiind nota maxima)!