Ipsilanti[v=]

 Alexandru Ipsilanti a plecat cu familia, in 1805, in Rusia (cand a izbucnit Razboiul ruso-turc). Avand o educatie aleasa, a fost primit la Curtea Rusiei inca de la 15 ani, sub protectia imparatesei Maria Feodorovna (sotia tarului Pavel I). Din 1808 urmeaza cariera militara, intrand in regimentul cavalerie de garda. S-a afirmat prin curajul sau si a avansat repede. A luptat contra armatelor invadatoare ale lui Napoleon si a ajuns capitan. Ulterior, a fost avansat la gradul de general maior de husari, iar in batalia de la Dresda a fost grav ranit la bratul drept. Promovat colonel plin, nu a mai fost pe campul de lupta si a devenit o figura populara in inalta societate ruseasca.

 In 1820 Alexandru Ipsilanti accepta rolul de conducator al organizatiei secrete Eteria (lupta pentru independenta Greciei). El tine o consfatuire la Bucuresti (20 mai 1820) unde elaboreaza un plan de lupta pentru eliberarea Greciei. In tulburarile politice ale acelor vremuri, Ipsilanti a fost si la Iasi pentru a-si asigura protectia tarului. Ulterior, la Bucuresti s-a intlanit si cu Tudor Vladimirescu. Liderul revoltei din Oltenia care dorea sa impiedice venirea pe tronul Tarii Romanesti a lui Scarlat Callimachi (fost mare dragoman al Sublimei Porti). Dar in fata inaintarii unei armate turce de peste 30.000 de oameni, Ipsilanti se retrage, apoi este arestat si tinut in detentie. A fost eliberat doar la insistentele tarului Rusiei Nicolae I.

 In fata complicatiilor politice din acea regiune, Alexandru Ipsilanti se retrage definitiv la Viena. Era foarte sarac si traia in conditii mizerabile. A murit la 29 ianuarie 1829, iar inima i-a fost dusa la Atena. Ramasitele sale pamantesti au ajuns la Atena abia in 1964. Numele sau este mentionat intr-o povestire si de Puskin.