Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
Einstein[v=]
Pagina 4 din 7
Pagina 4 din 7 • 
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
Einstein[v=]
Scris de Admin 18.03.06 17:55
Rezumarea primului mesaj :
![Einstein[v=] - Pagina 4 Th?id=OIP.Md3853dcf61e55b5cedd60ff1e116b8d6H1&w=243&h=117&c=7&rs=1&qlt=90&o=4&pid=1](http://tse4.mm.bing.net/th?id=OIP.Md3853dcf61e55b5cedd60ff1e116b8d6H1&w=243&h=117&c=7&rs=1&qlt=90&o=4&pid=1.1)
ALBERT EINSTEIN-
126]Viaţa este o tapiserie minunată. Individul nu e decât un detaliu neînsemnat dintr-un desen uriaş şi sublim.
125]Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.
124]Idealurile care mi-au luminat calea şi mi-au redat din timp în timp curajul de a înfrunta viaţa cu bucurie, au fost: bunătatea, frumuseţea şi adevărul.
123]Cel ce mărșăluiește vesel în rând cu trupa, deja și-a câștigat disprețul meu. I s-a dat ditamai creierul din greșeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi fost de ajuns.
122]Ce faci pentru tine dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii rămâne pentru eternitate.
121]Este datoria fiecărui cetăţean ,în conformitate cu cele mai bune aptitudini ale sale, să-şi exprime convingerile în afacerile politice.
120]Ceea ce mă interesează cu adevărat este dacă Dumnezeu a avut de ales când a creat lumea.
119]Unii bărbaţi se străduiesc toată viaţa să înţeleagă o femeie. Alţii se ocupă de lucruri mai uşoare, cum ar fi teoria relativităţii.
118]Sufletele mari au întâlnit întotdeauna opoziţie din partea minţilor mediocre.
117]Cel ce spune că e imposibil nu ar trebui să-l împiedice pe cel ce nu crede aşa ceva.
116]Dacă nu poţi să-i explici unui copil de şase ani, înseamnă că nu ai înţeles nici tu.
115]Mă interesează ce gândeşte Dumnezeu. Restul sunt detalii.
114]Dacă vrei să ai copii inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei să fie şi mai inteligenţi, citeşte-le şi mai multe poveşti.
113]Prostia este infinit mai fascinanta decat inteligenta.
Inteligenta are limitele ei, prostia nu.
112]O fiinţă umană este o parte dintr-un întreg, denumit de noi univers, o parte limitată în timp şi spaţiu.
111]Niciodată nu am ajuns la vreuna dintre descoperirile mele pe calea gândirii raţionale.
110]Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va depasi interactiunea umană.
Lumea va avea o generatie de IDIOTI.
109]Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă.
108]Orice întrebare complicată are un răspuns simplu.
107]O problemă fără soluţie e o problemă prost pusă.
106]Stiinta fara religie este schioapa, religia fara stiinta este oarba.
105]Idealurile care mi-au luminat calea si din cand in cand mi-au dat curaj reinnoit de a intampina viata cu voiosie, au fost bunatatea, frumusetea si adevarul.
104]Nu orice care poate fi numărat contează, si nu orice care contează poate fi numărat.
103]Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani.
102]Casnicia ii face pe oameni sa se trateze unul pe altul ca niste acte de proprietate, nu ca niste fiinte libere.
101]Singura modalitate sigură de a nu greşi este să nu ai idei noi.
100]Un nou mod de gandire e necesar daca oamenii vor sa supravietuiasca.
99]Conduita morală nu înseamnă pur şi simplu exigenţa de a renunţa anume la plăcerile vieţii, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii.
98]Imaginatia este totul. Este avanpremiera atractiilor viitoare ale vietii.
97]Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate!
96]Toti suntem genii. Insa daca judecam un peste dupa abilitatea sa de a se urca in copaci, el va trai toata viata cu impresia ca nu este destept.
95]Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rau, ci de aceia care ii privesc si refuza sa intervina.
94]Un om poate muri, natiunile pot creste sau se pot prabusi, dar o idee traieste pentru eternitate.
93]Cel mai important lucru este sa nu te opresti din a pune intrebari.
92]Logica te va purta de la A la B. Imaginatia te va duce peste tot.
91]Va amintiti cum radeau oamenii de curentii electrici cunoasterea fiintei umane este abia in stadiul incipient.
90]Nu putem rezolva problemele folosind acelasi tip de gandire pe care l-am folosit atunci cand le-am creat.
89]Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp.
88]Singurul lucru care nu ma lasa sa invat este educatia mea.
87]In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi.
86]Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului.
85]Problema pe]rsoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.
84]Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.
83]Sunt satisfăcut cu misterul eternităţii vieţii şi cu o cunoaştere, un simţ, al minunatei structuri a existenţei – precum şi încercarea umilă de a înţelege chiar şi o mică porţiune a Raţiunii care se manifestă în natură.
82]Ştiinţa este un lucru minunat atâta timp cât nu-ţi câştigi existenţa din ea.
81]A avea înseamnă a primi de la semenii tăi o parte incomparabil mai mare decât cea corespunzătoare serviciilor pe care ai putut să le aduci.
80]Cine spune ca nu a facut niciodata o greseala inseamna ca nu a încercat niciodata nimic nou.
79]Nu ma ingrijorati din cauza problemelor voastre de matematica. Va asigur ca ale mele sunt sunt mult mai mari.
78]Educaţia este ceea ce ramane dupa ceai uitat tot ceea ce ai invatat in scoala.
77]Nu incercati sa fiti oameni de succes. Incercati sa fiti oameni de valoare!
76]Realitatea este doar o iluzie, una foarte persistenta.
75]Calea progresului ştiinţific este adesea blocată pe termen lung de asemenea erori. Prin urmare, nu este în nici un caz un joc inutil dacă ne obişnium să analizăm concepte care de mult timp au fost înţelese de la sine drept valide şi arătăm cirumstanţele prin care justificarea şi utilitatea lor depind, şi cum au crescut, individual, din datul experienţei. Astfel, autoritatea lor excesivă va fi zdruncinată. Vor fi îndepărtate dacă nu pot fi legitimate adecvat, corectate dacă corelarea lor cu lucruri date este mult prea superfluă, sau înlocuite dacă un nou sistem poate să fie stabilit pe care să-l preferăm pentru orice anume motiv.
74]Nu stiu cu ce arme va fi luptat cel de-al treilea razboi mondial, dar cu siguranta cel de-al patrulea va fi luptat cu bete si pietre.
73]Există două căi de a-ţi trăi viaţa: una e ca şi cum nimic nu ar fi miraculos, cealaltă este ca şi cum totul ar fi un miracol.
72]Sînt împotriva examenelor - ele nu fac altceva decît să abată interesul faţă de studiu. În toată cariera sa universitară, un student n-ar trebui să dea mai mult de două examene. Eu aş ţine seminarii, iar, dacă tinerii sînt interesaţi şi ascultă, le-aş da Diplome.
71]Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.
70]Nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunostinte la care a fost creata.
69]Oamenii exemplari nu o duc bine într-o democraţie.
68]A devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depăşit umanitatea.
67]Curiozitatea este o plantă mică şi delicată care, în afară de stimulare, mai are nevoie şi de libertate.
66]Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza.
65]Uneori platim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis.
64]Nebunie: sa faci acelasi lucru iar si iar astepandu-te ca rezultatul sa fie diferit.
63]Nu ma gandesc niciodata la viitor. Oricum vine destul de repede.
62]Sunt doua feluri de a-ti trai viata... Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul - de a crede ca totul este un miracol.
61]Întîmplarea este acea coincidenţă în care Dumnezeu preferă să rămînă necunoscut.
60]Lucrurile cele mai preţioase din viaţă nu sînt cele procurate cu bani.
59]Progresul tehnologic poate fi comparat cu un topor bine ascuţit, făcut cadou unui criminal în serie.
58]Cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul.
57]Nu am nici un talent anume, sunt doar extraordinar de curios.
56]Puţini oameni sînt în stare să exprime o opinie diferită de prejudecăţile mediului lor.
55]Sîntem cu toţii foarte ignoranţi, dar nu ignorăm toţi aceleaşi lucruri.
54]Adevărul este ceea ce trece testul experienţei.
53]Timpul şi spaţiul sînt moduri în care gîndim, nu moduri în care trăim.
52]O simfonie a lui Beethoven poate fi descrisă şi ca o “succesiune de presiuni acustice de diferite lungimi de undă”, dar ce sens ar mai avea?
51]Singurătatea este dureroasă în tinereţe, dar devine plăcută la maturitate.
50]Dacă A reprezintă succesul în viaţă, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z= să ştii să-ţi ţii gura.
49]Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona.
48]Lucrul pentru care nu ai niciun pret de platit nu are nicio valoare.
47]Nu exista cuvinte mari, ci doar oameni mici.
46]Increderea prosteasca in autoritate este cel mai mare dusman al adevarului.
45]Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa se termine doar la moarte.
44]Este mai dificil sa distrugi o parere gresita decit un atom.
43]Orice prost poate sti. Scopul este sa intelegi.
42]Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramine anonim.
41]Marile spirite s-au confruntat intotdeauna cu opozitie violenta din partea mintilor mediocre.
40]Totul ar trebui sa fie cit mai simplu cu putinta, insa nu mai simplu de atit.
39]Mi se pare ca ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu il pot considera serios... Stiinţa a fost acuzata ca submineaza moralitatea, pe nedrept. Omul ar fi intr-adevar intr-o stare jalnica daca ar trebui sa fie infranat de frica de pedeapsa si speranta recompensei dupa moarte.
38]Luna sta la locul ei chiar daca nu ma uit si eu la ea.
37]Stiinta e ceva minunat... cu conditia sa nu trebuiasca sa-ti cistigi piinea de pe urma ei!
36]Imaginatia este la fel de importanta ca si cunoasterea.
35]Daca dorim sa continuam a trai pe aceasta planeta este nevoie de o schimbare de atitudine
34]Nu va ingrijorati ca aveti probleme cu matematica - ale mele sint cu mult mai mari!
33]Este un miracol felul in care curiozitatea izbuteste sa supravietuiasca educatiei scolare.
32]Prea putini oameni care "vad cu ochii lor" gindesc cu propriile lor capete.
31]In mijlocul teoremelor si ecuatiilor, nu uitati omul!
30]Problemele care exista acum in lume nu pot fi rezolvate de mintile care le-au creat.
29]Poate ca nu sint mai destept decit altii, dar imi petrec mai mult timp in compania problemelor pe care vreau sa le rezolv.
28]Doar viaţa pe care o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită trăită.
27]Incearca nu sa fii un succes, ci sa fii o valoare.
26]Lucrul cel mai greu de inteles din intregul Univers este impozitul pe venituri.
25]Imaginatia este mai importanta decat eruditia.
24]In lumea asta exista doua lucruri infinite: universul si prostia
omeneasca.De primul lucru nici macar nu sunt sigur.
23]Daca faptele nu se potrivesc cu teoria, schimbati faptele!
22]Nu tot ceea ce conteaza este numarabil, tot asa cum nu tot ce poate fi numarat conteaza
21]Adevarul care nu are legatura cu tine nu exista.
20]Cel mai greu lucru de demonstrat este că Dumnezeu există
19]Daca legea relativitatii se va verifica, Germania va afirma ca sunt german, iar Franta ca sunt cetatean al lumii. Iar daca se va constata ca m-am inselat, francezii vor zice ca sunt neamt, iar germanii ca sunt evreu….
18]Lucrul cu adevarat valoros este intuitia.
17]Mintea intuitiva este un dar sfant si mintea rationala este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onoreraza pe servitor si care a uitat darul.
16]Un lucru foarte important este sa nu te opresti sa(iti) pui intrebari.
15]Cel mai important lucru e sa nu incetezi niciodata sa-ti pui intrebari.
14]Pune mana pe o soba fierbinte un minut si ti se va parea o ora. Stai cu o fata frumoasa o ora si ti se va parea un minut. Asta e relativitatea.
13]Intelectualii rezolva problemele. Insa geniile previn aparitia lor.
12]Efortul de a cauta adevarul trebuie sa preceada orice alt efort.
11]Idealurile marunte ale eforturilor umane _ bogatia, succesul superficial, luxul _ mi-au parut intotdeauna demne de dispret.
10]Casnicia e incercarea nereusita de a face dintr-un accident ceva durabil.
9]Nu actionati niciodata impotriva constiintei tale, chiar daca ti-o cere statul.
8]Important e sa nu incetezi sa-ti pui intrebari. Curiozitatea are propria ei ratiune de a fi. Cand contempli misterele eternitatii, ale vietii, ale alcatuirii minunate a lumii, nu poti sa nu fii coplesit. E suficient sa incerci sa intelegi in fiecare zi cate putin din toate misterele astea.
7]Tot ce e de valoare in societatea umana depinde de sansele de dezvoltare acordate individului.
6]Intelepciunea nu e un produs al educatiei, ci al incercarii de-o viata de a o dobandi.
5]Cei care nu au gresit niciodata n-au incercat niciodata nimic nou.
4]Nu-ţi propune să devii un om de succes ci mai bine un om de valoare.
3]Secretul creativitatii este sa stii sa-ti ascunzi sursele.
2]Nu gravitatia e responsabila de faptul ca oamenii cad in capcana dragostei.
1]Un om destept rezolva problema. Un om si mai destept o evita.
126]Viaţa este o tapiserie minunată. Individul nu e decât un detaliu neînsemnat dintr-un desen uriaş şi sublim.
125]Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.
124]Idealurile care mi-au luminat calea şi mi-au redat din timp în timp curajul de a înfrunta viaţa cu bucurie, au fost: bunătatea, frumuseţea şi adevărul.
123]Cel ce mărșăluiește vesel în rând cu trupa, deja și-a câștigat disprețul meu. I s-a dat ditamai creierul din greșeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi fost de ajuns.
122]Ce faci pentru tine dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii rămâne pentru eternitate.
121]Este datoria fiecărui cetăţean ,în conformitate cu cele mai bune aptitudini ale sale, să-şi exprime convingerile în afacerile politice.
120]Ceea ce mă interesează cu adevărat este dacă Dumnezeu a avut de ales când a creat lumea.
119]Unii bărbaţi se străduiesc toată viaţa să înţeleagă o femeie. Alţii se ocupă de lucruri mai uşoare, cum ar fi teoria relativităţii.
118]Sufletele mari au întâlnit întotdeauna opoziţie din partea minţilor mediocre.
117]Cel ce spune că e imposibil nu ar trebui să-l împiedice pe cel ce nu crede aşa ceva.
116]Dacă nu poţi să-i explici unui copil de şase ani, înseamnă că nu ai înţeles nici tu.
115]Mă interesează ce gândeşte Dumnezeu. Restul sunt detalii.
114]Dacă vrei să ai copii inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei să fie şi mai inteligenţi, citeşte-le şi mai multe poveşti.
113]Prostia este infinit mai fascinanta decat inteligenta.
Inteligenta are limitele ei, prostia nu.
112]O fiinţă umană este o parte dintr-un întreg, denumit de noi univers, o parte limitată în timp şi spaţiu.
111]Niciodată nu am ajuns la vreuna dintre descoperirile mele pe calea gândirii raţionale.
110]Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va depasi interactiunea umană.
Lumea va avea o generatie de IDIOTI.
109]Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă.
108]Orice întrebare complicată are un răspuns simplu.
107]O problemă fără soluţie e o problemă prost pusă.
106]Stiinta fara religie este schioapa, religia fara stiinta este oarba.
105]Idealurile care mi-au luminat calea si din cand in cand mi-au dat curaj reinnoit de a intampina viata cu voiosie, au fost bunatatea, frumusetea si adevarul.
104]Nu orice care poate fi numărat contează, si nu orice care contează poate fi numărat.
103]Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani.
102]Casnicia ii face pe oameni sa se trateze unul pe altul ca niste acte de proprietate, nu ca niste fiinte libere.
101]Singura modalitate sigură de a nu greşi este să nu ai idei noi.
100]Un nou mod de gandire e necesar daca oamenii vor sa supravietuiasca.
99]Conduita morală nu înseamnă pur şi simplu exigenţa de a renunţa anume la plăcerile vieţii, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii.
98]Imaginatia este totul. Este avanpremiera atractiilor viitoare ale vietii.
97]Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate!
96]Toti suntem genii. Insa daca judecam un peste dupa abilitatea sa de a se urca in copaci, el va trai toata viata cu impresia ca nu este destept.
95]Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rau, ci de aceia care ii privesc si refuza sa intervina.
94]Un om poate muri, natiunile pot creste sau se pot prabusi, dar o idee traieste pentru eternitate.
93]Cel mai important lucru este sa nu te opresti din a pune intrebari.
92]Logica te va purta de la A la B. Imaginatia te va duce peste tot.
91]Va amintiti cum radeau oamenii de curentii electrici cunoasterea fiintei umane este abia in stadiul incipient.
90]Nu putem rezolva problemele folosind acelasi tip de gandire pe care l-am folosit atunci cand le-am creat.
89]Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp.
88]Singurul lucru care nu ma lasa sa invat este educatia mea.
87]In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi.
86]Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului.
85]Problema pe]rsoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii.
84]Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.
83]Sunt satisfăcut cu misterul eternităţii vieţii şi cu o cunoaştere, un simţ, al minunatei structuri a existenţei – precum şi încercarea umilă de a înţelege chiar şi o mică porţiune a Raţiunii care se manifestă în natură.
82]Ştiinţa este un lucru minunat atâta timp cât nu-ţi câştigi existenţa din ea.
81]A avea înseamnă a primi de la semenii tăi o parte incomparabil mai mare decât cea corespunzătoare serviciilor pe care ai putut să le aduci.
80]Cine spune ca nu a facut niciodata o greseala inseamna ca nu a încercat niciodata nimic nou.
79]Nu ma ingrijorati din cauza problemelor voastre de matematica. Va asigur ca ale mele sunt sunt mult mai mari.
78]Educaţia este ceea ce ramane dupa ceai uitat tot ceea ce ai invatat in scoala.
77]Nu incercati sa fiti oameni de succes. Incercati sa fiti oameni de valoare!
76]Realitatea este doar o iluzie, una foarte persistenta.
75]Calea progresului ştiinţific este adesea blocată pe termen lung de asemenea erori. Prin urmare, nu este în nici un caz un joc inutil dacă ne obişnium să analizăm concepte care de mult timp au fost înţelese de la sine drept valide şi arătăm cirumstanţele prin care justificarea şi utilitatea lor depind, şi cum au crescut, individual, din datul experienţei. Astfel, autoritatea lor excesivă va fi zdruncinată. Vor fi îndepărtate dacă nu pot fi legitimate adecvat, corectate dacă corelarea lor cu lucruri date este mult prea superfluă, sau înlocuite dacă un nou sistem poate să fie stabilit pe care să-l preferăm pentru orice anume motiv.
74]Nu stiu cu ce arme va fi luptat cel de-al treilea razboi mondial, dar cu siguranta cel de-al patrulea va fi luptat cu bete si pietre.
73]Există două căi de a-ţi trăi viaţa: una e ca şi cum nimic nu ar fi miraculos, cealaltă este ca şi cum totul ar fi un miracol.
72]Sînt împotriva examenelor - ele nu fac altceva decît să abată interesul faţă de studiu. În toată cariera sa universitară, un student n-ar trebui să dea mai mult de două examene. Eu aş ţine seminarii, iar, dacă tinerii sînt interesaţi şi ascultă, le-aş da Diplome.
71]Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate apare pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese.
70]Nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunostinte la care a fost creata.
69]Oamenii exemplari nu o duc bine într-o democraţie.
68]A devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depăşit umanitatea.
67]Curiozitatea este o plantă mică şi delicată care, în afară de stimulare, mai are nevoie şi de libertate.
66]Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza.
65]Uneori platim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis.
64]Nebunie: sa faci acelasi lucru iar si iar astepandu-te ca rezultatul sa fie diferit.
63]Nu ma gandesc niciodata la viitor. Oricum vine destul de repede.
62]Sunt doua feluri de a-ti trai viata... Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul - de a crede ca totul este un miracol.
61]Întîmplarea este acea coincidenţă în care Dumnezeu preferă să rămînă necunoscut.
60]Lucrurile cele mai preţioase din viaţă nu sînt cele procurate cu bani.
59]Progresul tehnologic poate fi comparat cu un topor bine ascuţit, făcut cadou unui criminal în serie.
58]Cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul.
57]Nu am nici un talent anume, sunt doar extraordinar de curios.
56]Puţini oameni sînt în stare să exprime o opinie diferită de prejudecăţile mediului lor.
55]Sîntem cu toţii foarte ignoranţi, dar nu ignorăm toţi aceleaşi lucruri.
54]Adevărul este ceea ce trece testul experienţei.
53]Timpul şi spaţiul sînt moduri în care gîndim, nu moduri în care trăim.
52]O simfonie a lui Beethoven poate fi descrisă şi ca o “succesiune de presiuni acustice de diferite lungimi de undă”, dar ce sens ar mai avea?
51]Singurătatea este dureroasă în tinereţe, dar devine plăcută la maturitate.
50]Dacă A reprezintă succesul în viaţă, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z= să ştii să-ţi ţii gura.
49]Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona.
48]Lucrul pentru care nu ai niciun pret de platit nu are nicio valoare.
47]Nu exista cuvinte mari, ci doar oameni mici.
46]Increderea prosteasca in autoritate este cel mai mare dusman al adevarului.
45]Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa se termine doar la moarte.
44]Este mai dificil sa distrugi o parere gresita decit un atom.
43]Orice prost poate sti. Scopul este sa intelegi.
42]Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramine anonim.
41]Marile spirite s-au confruntat intotdeauna cu opozitie violenta din partea mintilor mediocre.
40]Totul ar trebui sa fie cit mai simplu cu putinta, insa nu mai simplu de atit.
39]Mi se pare ca ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu il pot considera serios... Stiinţa a fost acuzata ca submineaza moralitatea, pe nedrept. Omul ar fi intr-adevar intr-o stare jalnica daca ar trebui sa fie infranat de frica de pedeapsa si speranta recompensei dupa moarte.
38]Luna sta la locul ei chiar daca nu ma uit si eu la ea.
37]Stiinta e ceva minunat... cu conditia sa nu trebuiasca sa-ti cistigi piinea de pe urma ei!
36]Imaginatia este la fel de importanta ca si cunoasterea.
35]Daca dorim sa continuam a trai pe aceasta planeta este nevoie de o schimbare de atitudine
34]Nu va ingrijorati ca aveti probleme cu matematica - ale mele sint cu mult mai mari!
33]Este un miracol felul in care curiozitatea izbuteste sa supravietuiasca educatiei scolare.
32]Prea putini oameni care "vad cu ochii lor" gindesc cu propriile lor capete.
31]In mijlocul teoremelor si ecuatiilor, nu uitati omul!
30]Problemele care exista acum in lume nu pot fi rezolvate de mintile care le-au creat.
29]Poate ca nu sint mai destept decit altii, dar imi petrec mai mult timp in compania problemelor pe care vreau sa le rezolv.
28]Doar viaţa pe care o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită trăită.
27]Incearca nu sa fii un succes, ci sa fii o valoare.
26]Lucrul cel mai greu de inteles din intregul Univers este impozitul pe venituri.
25]Imaginatia este mai importanta decat eruditia.
24]In lumea asta exista doua lucruri infinite: universul si prostia
omeneasca.De primul lucru nici macar nu sunt sigur.
23]Daca faptele nu se potrivesc cu teoria, schimbati faptele!
22]Nu tot ceea ce conteaza este numarabil, tot asa cum nu tot ce poate fi numarat conteaza
21]Adevarul care nu are legatura cu tine nu exista.
20]Cel mai greu lucru de demonstrat este că Dumnezeu există
19]Daca legea relativitatii se va verifica, Germania va afirma ca sunt german, iar Franta ca sunt cetatean al lumii. Iar daca se va constata ca m-am inselat, francezii vor zice ca sunt neamt, iar germanii ca sunt evreu….
18]Lucrul cu adevarat valoros este intuitia.
17]Mintea intuitiva este un dar sfant si mintea rationala este servitorul fidel. Noi am creat o societate care onoreraza pe servitor si care a uitat darul.
16]Un lucru foarte important este sa nu te opresti sa(iti) pui intrebari.
15]Cel mai important lucru e sa nu incetezi niciodata sa-ti pui intrebari.
14]Pune mana pe o soba fierbinte un minut si ti se va parea o ora. Stai cu o fata frumoasa o ora si ti se va parea un minut. Asta e relativitatea.
13]Intelectualii rezolva problemele. Insa geniile previn aparitia lor.
12]Efortul de a cauta adevarul trebuie sa preceada orice alt efort.
11]Idealurile marunte ale eforturilor umane _ bogatia, succesul superficial, luxul _ mi-au parut intotdeauna demne de dispret.
10]Casnicia e incercarea nereusita de a face dintr-un accident ceva durabil.
9]Nu actionati niciodata impotriva constiintei tale, chiar daca ti-o cere statul.
8]Important e sa nu incetezi sa-ti pui intrebari. Curiozitatea are propria ei ratiune de a fi. Cand contempli misterele eternitatii, ale vietii, ale alcatuirii minunate a lumii, nu poti sa nu fii coplesit. E suficient sa incerci sa intelegi in fiecare zi cate putin din toate misterele astea.
7]Tot ce e de valoare in societatea umana depinde de sansele de dezvoltare acordate individului.
6]Intelepciunea nu e un produs al educatiei, ci al incercarii de-o viata de a o dobandi.
5]Cei care nu au gresit niciodata n-au incercat niciodata nimic nou.
4]Nu-ţi propune să devii un om de succes ci mai bine un om de valoare.
3]Secretul creativitatii este sa stii sa-ti ascunzi sursele.
2]Nu gravitatia e responsabila de faptul ca oamenii cad in capcana dragostei.
1]Un om destept rezolva problema. Un om si mai destept o evita.
Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.11.15 22:51, editata de 187 ori
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 28.11.12 22:58
Dumnezeu vs Stiinta. CITITI PANA LA SFARSIT !!!
ACEASTA DEMONSTRATIE A FOST FACUTA IN ANUL 1921...
DUPA ACEEA AU APARUT SI ALTE DEMONSTRATII...
DAR ASTA VECHE ESTE SPLENDIDA...
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul
ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se
ridice in picioare
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
Da dle, spune studentul
Deci crezi in Dumnezeu?
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
Da
Tu esti bun sau rau?
Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o
problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o
poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
Da, dle. As incerca.
Deci esti bun.
N-as spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai
putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer,
chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti
raspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de
pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai…, da, spune studentul
Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”
De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista
rau pe lume?
Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da
Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat
totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform
principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci
Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri
groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
Da
Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se
plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el
adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe
care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai
vazut vreodata pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am vazut !
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
Nu, dle, nu l-am auzit !
L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai
avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, ma tem ca nu.
Si totusi crezi in el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta
spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are
cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
Dle profesor, exista caldura?
Da
Si exista frig?
Da, fiule, exista si frig.
Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa
devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura,
mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu
avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero,
ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista
frig.
- daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul
absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat
daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp
sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F )
inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a
descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi
masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu
e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o
lovitura de ciocan.
Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a
ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina
stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina
constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste
intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui
cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea
face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi
un semestru bun.
Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt
gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea
gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
Gresite? Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista
viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau.
Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem
masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un
gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut
sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca
moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca
lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei.
Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au
evoluat din maimuta?
Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama
incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare
si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati
studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau
predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt
student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma
refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi
care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras.
E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau
l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor
empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune
– cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu
aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student,
cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie,
batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu . . .
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista
impreuna cu viata, continua studentul.
Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic.
Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se
vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in
lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si
simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant
creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat
raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste
dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista
caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat . . .
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta
prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. Stiinta”
PS: Studentul era Albert Einstein.
Albert Einstein a scris o carte intitulata
Dumnezeu vs. Stiinta in 1921 . . .
ACEASTA DEMONSTRATIE A FOST FACUTA IN ANUL 1921...
DUPA ACEEA AU APARUT SI ALTE DEMONSTRATII...
DAR ASTA VECHE ESTE SPLENDIDA...
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul
ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se
ridice in picioare
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
Da dle, spune studentul
Deci crezi in Dumnezeu?
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
Da
Tu esti bun sau rau?
Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o
problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o
poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
Da, dle. As incerca.
Deci esti bun.
N-as spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai
putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer,
chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti
raspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de
pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai…, da, spune studentul
Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”
De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista
rau pe lume?
Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da
Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat
totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform
principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci
Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri
groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
Da
Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se
plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el
adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe
care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai
vazut vreodata pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am vazut !
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
Nu, dle, nu l-am auzit !
L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai
avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, ma tem ca nu.
Si totusi crezi in el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta
spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are
cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
Dle profesor, exista caldura?
Da
Si exista frig?
Da, fiule, exista si frig.
Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa
devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura,
mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu
avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero,
ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista
frig.
- daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul
absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat
daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp
sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F )
inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a
descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi
masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu
e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o
lovitura de ciocan.
Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a
ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina
stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina
constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste
intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui
cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea
face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi
un semestru bun.
Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt
gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea
gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
Gresite? Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista
viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau.
Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem
masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un
gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut
sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca
moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca
lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei.
Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au
evoluat din maimuta?
Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama
incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare
si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati
studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau
predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt
student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma
refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi
care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras.
E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau
l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor
empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune
– cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu
aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student,
cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie,
batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu . . .
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista
impreuna cu viata, continua studentul.
Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic.
Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se
vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in
lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si
simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant
creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat
raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste
dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista
caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat . . .
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta
prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. Stiinta”
PS: Studentul era Albert Einstein.
Albert Einstein a scris o carte intitulata
Dumnezeu vs. Stiinta in 1921 . . .
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 16.11.12 17:51
Creierul lui EINSTEIN, descifrat de cercetăori. O nouă DESCOPERIRE explică geniul autorului teoriei relativităţii (VIDEO)
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 04.10.12 17:39
Celebra „Scrisoare despre Dumnezeu“ scrisă de Einstein, scoasă la licitație pe internet
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 01.09.12 10:45
Marea greşeală a lui Einstein. Scrisoarea care a însemnat sfârşitul pentru sute de mii de oameni. Aşa a luat naştere bomba atomică
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 20.04.12 12:42
Einstein era genial, dar nu şi cel mai bun soţ. Află ce îi cerea soţiei ca să mai rămână cu ea
Mai mult: Ziarul Libertatea - Stiri online pe gustul tau | Libertatea.ro
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 17.04.12 23:01
Georges BANU - Mexic 2012: pe urmele lui Artaud şi Eisenstein
Ideea de a-i oferi călătoria asta lui Monique datează de mai mulţi ani. Dar am ştiut să aştept ca să nu ratez proiectul; să aştept, mereu să aştept. Punere la încercare şi, în acelaşi timp, perspectivă a eşecului. Monique mi-a spus la colţul unei străzi: „asta a fost filozofia mea de viaţă: să aştept!“, dar ea implică un anume optimism, o încredere în viitor care mie mi-a lipsit dintotdeauna. „Să aştepţi“ – ce angoasă! „Să faci“ – ce rătăcire!
Am început prin a aştepta… a aştepta un avion care nu venea de la… San Domingo! Planeta s-a micşorat sub efectul agitaţiei şi al nebuniei migraţiilor turistice fără sens sau busolă. „Oameni, oameni, oameni“ – peste tot, cum zicea Cioran.
Să refaci o experienţă, ambiguitatea care se instalează între teama de a retrăi o nenorocire sau de a repeta o reuşită. Sau amîndouă la un loc: aşa cum a fost cu plecarea din Bucureşti, în 1990, cînd, după ore de sperat în decolarea unui avion, de stat în praful şi mizeria de pe Otopeni, am ratat corespondenţa, iar Lufthansa ne-a oferit o noapte de hotel într-o clădire elegantă: ce satisfacţie de neuitat procurată de această „pauză“, de refugiul în această ecluză de tranziţie! Am plecat din nou a doua zi, într-un avion gol; pauza ne-a permis să regăsim Parisul cu seninătate. Bine-venită tranziţie! În Mexic, corespondenţă ratată din nou şi aceeaşi şansă… pauza. Refugiul într-un hotel inaccesibil mijloacelor noastre, destinderea, odihna dinainte de a ne relua drumul. Plăcerea de a se regăsi întîmplător într-un loc de trecere neprogramat, de a se adăposti în spaţiul său protector şi regenerator recompensează călătorul sleit de oboseală. Premiu de consolare a cărui surpriză e apreciată.
Sosirea la Veracruz – două zile mai tîrziu, la televizor se dădea un western care se desfăşura chiar în regiune. Am zapat, în beneficiul Nopţii iguanei – şi în Mexic aveam s-o regăsim, iguana, reptila care seamănă cu un crocodil „intrat la apă“, „micşorat“, precum capetele africane micşorate!
Domingo, gazda noastră, soseşte cu o întîrziere de cîteva minute. Însoţit de fiica sa Acoyani, care ne va seduce repede, fiind înrudită ca spirit cu Hanadi, acelaşi tip de umor şi aceeaşi raportare poetică la viaţă. Sosirea la Veracruz, un pahar într-o cafenea – Paroquia –, loc popular, aproape brookian, loc vital, în care clasele sociale se amestecă, iar obiceiurile culinare n-au nimic în comun: la ora 11.00, unii îşi beau cafeaua, alţii iau prînzul, iar ospătarii se dedau la performanţe spectaculoase ca să facă sub ochii clientului uluit un soi de cafea cu lapte: ridică carafa şi lasă să cadă de sus un fir alb care vine şi colorează negrul cafelei. Ritual profan încărcat de o indiscutabilă plăcere ludică.
Plimbarea prin oraş, trecînd pe la colţul unde vînzătorii de îngheţată, ca să atragă trecătorii, imită diverse strigăte de pasăre, dedîndu-se la o adevărată competiţie „ornitologică“, piaţa centrală mărginită de cafenele – închipuie-ţi numai plăcerea de a-ţi petrece timpul la umbra coloanelor şi în faţa palmierilor! –, catedrala. Monique se bucură de acest peisaj urban colonial pe care-l cunosc şi a cărui seducţie am resimţit-o cu ani în urmă. În depărtare, vapoarele şi kilometri de gradene pentru carnavalul renumit în toată regiunea. „Veracruz“– sărbătoarea e regină aici. Această sărbătoare a carnavalului, care, în Brazilia, a dus la fracturi, întrucît grupuri marginale, oameni de la periferie, s-au separat de sărbătoarea oficială, dat fiind că, spun unii membri, „ceea ce căutăm noi nu este spectacolul, ci spiritul comunităţii“.
Sosirea la Xalapa. Cazarea într-un hotel vechi, provincial, unde recepţionista mai are încă vechiul sistem telefonic cu branşare pentru stabilirea legăturilor telefonice şi unde se bate la maşina de scris, nici măcar electrică, ci realmente mecanică. Salmones – hotel care mi se pare că ar fi putut exista pe la Brăila sau Galaţi la începutul secolului, cînd Comisia europeană a Dunării avea sediul la Sulina. Fereastra dînd spre un patio, ospătari simpatici şi, în unghiul străzii, o clădire de colţ care seamănă ca două picături de apă cu clădirea în care am stat la Buzău. Ca şi cînd, în cele două oraşe, despărţite de mii de kilometri, construcţiile unei epoci se înrudeau. Asta nu-i nici o noutate în privinţa clădirilor de lux din America Centrală sau de Sud, care reiau modelul european, dar nu poţi rămîne indiferent în faţa acestei similarităţi între două imobile care, privindu-le, mă trimit la copilăria de ieri şi la bătrîneţea de azi.
Curs la universitate, într-un cartier şic, plin de flori, într-o mică vilă unde ne simţim de îndată în largul nostru. Spaţiul ajută la comunicare, la senzaţia de bine pe care-o simt persoanele prezente, la schimbul de dialoguri. Este ceea ce Mnouchkine şi Brook au înţeles cel mai bine. Spaţiul nu mă lasă niciodată indiferent, mă înspiră sau mă respinge, mă linişteşte sau mă nelinişteşte. Pentru a vorbi, a comunica, doar un anume spaţiu mi se potriveşte. La asta se adaugă, se înţelege de la sine, calitatea oamenilor şi atenţia lor. Şi sînt admirabili, dar în comparaţie cu San Diego, aici un rol important îl joacă seducţia locului hors-université, loc intim şi aproape privat, unde ne întîmpină Octavio, directorul său entuziast şi febril. Domingo, lîngă mine, traduce, eu povestesc acele „aventuri“ teatrale care mă constituie şi cărora mă străduiesc să le dau o perspectivă, o structură, fără ca, pentru asta, să sacrific urmele experienţei. Obositoare, deşi liniştite, cursurile se desfăşoară cu o punctualitate care nu poate decît să surprindă într-un Mexic renumit pentru lejeritatea tratării timpului. Aici, nimic din toate astea, respectarea exactă a programului este o provocare la care răspunde toată lumea.
Oraşul, supranumit „Atena veracruzană“, te oboseşte cu zgomotul şi cu forfota străzilor, a taxiurilor, melanj de activităţi şi de sonorităţi încîlcite; mi-l închipui altfel, pentru că aşa l-aş putea iubi, adormit, leneş, abandonat plăcerilor acelui farniente. La Xalapa, dimpotrivă, radiourile urlă în prăvălii, bieţii indieni se prăbuşesc sub greutatea poverilor serioase de baloane multicolore pe care nimeni nu le cumpără, în timp ce alţii se străduiesc să vîndă sacoşe, fulare… această sărăcie pe fondul unei policromii exacerbate mă tulbură. Mă întristează, fiindcă veselia culorilor nu camuflează starea mizeră a fiinţelor. Şi ce să mai spui despre tînăra femeie indiană care-şi poartă în spate copilul retardat, oferind articole din acest artizanat ieftin? Într-o seară, îndemnat de Monique, văd cum îşi dă banii cîştigaţi unui soi de patroane cu rotunjimi insuportabile. E „opera de trei parale“, cu deosebirea că nenorocirile nu sînt jucate pe o scenă, ci foarte reale, nenorociri exploatate cu acelaşi cinism. Dimineaţa, o bătrînă indiană mărunţică vine cu o regularitate de metronom să ofere bilete de loterie, iar mai tîrziu, vin băieţii care fac înconjurul sălii, în speranţa de a vinde vreun flecuşteţ. Cumpăr o sacoşă, fără să am realmente nevoie, doar pentru gestul în sine. La Salmones, nimeni nu-i alungă, e ca un soi de pact, o comunitate a sărăciei în care este interzis să protejezi prea mult o clientelă care, de altfel, nu se arată deloc a fi indispusă de aceşti vînzători ai nenorocirii în culori vii. Nu-i un pact internaţional, ci mexican, aşa că hotelul dă dovadă de o oarecare solidaritate tacită. Şi cum să nu-l amintesc aici pe Jorge, domnul în vîrstă, cu cămaşă albastră şi cravată cu nodul bine făcut, care se instalează firesc în holul hotelului, încît ai putea crede că e de-al casei, cînd, în realitate, este un necunoscut. E adăpostit cu o oarecare iritare, desigur, dar nu este alungat. Oamenii se comportă cu o protecţie reciprocă, secretă. O apărare împotriva sărăciei acceptate ca o stare socială. Aici este sărăcia şi nu starea mizeră ca în Africa. Importantă diferenţă de grad!
Descoperirea întîmplătoare a unei cafenele cu vedere spre munte. Prietenii ne sfătuiesc să ne trezim de dimineaţă, ca să scăpăm de ceaţă şi să vedem „vulcanul“, care, mai tîrziu, la zece, dispare... este mîndria oraşului. Într-o zi, din întîmplare, în plină zi, din cafeneaua noastră, l-am văzut limpede, lămurit, acoperit de zăpadă. „Vulcanul alb“, mi-am zis, ca „balena albă“ din Mobby Dick... Se înalţă sub ochii noştri, drept, senin şi liniştit! „Dacă aţi văzut vulcanul înseamnă că aţi văzut totul la Xalapa“– ne-a spus un prieten. Da, l-am văzut într-o zi! Fără vreun efort sau vreo hotărîre, ca un dar! Darul lui Xalapa!
Coatepec, satul cu cafenea. Străzile coloniale, catedrala, însă frumoasa piaţă centrală e mereu ocupată de această insuportabilă industrie a „amuzamentului“, unde baloanele, produsele artizanale industriale, poluarea unui comerţ fără succes strică locurile! La fel şi mai tîrziu, lîngă Templo Mayor din Mexico sau, în altă parte, în piaţa Navona din Roma, acelaşi sentiment pune stăpînire pe mine: este vorba de o agresiune. Acceptată în numele sărăciei, dar resimţită ca o atingere adusă valorilor centrale ale oraşului! Oraş amputat, rănit, oraş murdărit de această exploatare a omului de către om, dat fiind că vînzările ambulante sînt controlate de patroni precum cel din Opera de trei parale! Şi cît de mult te irită această limitare a obiectelor oferite cu strigăte şi chemări sporite, obiecte presupuse a fi produse locale, personalizate, făcute însă de mîntuială de industriaşi veroşi. La Teotihuacan, după ce părăseşti locurile, zăreşti atelierele în care se fac mărfurile astea! E un lanţ economic instalat cu preţul unor locuri murdărite. Nu-i vorba de a alege, de a exclude în numele unei purităţi care se poate dovedi vinovată pe timp de criză, dar asta nu exclude posibilitatea de a găsi un mod mai subtil de a nu capitula, de a gîndi contradicţia…
Muzeul antropologic din Xalapa, o adevărată metaforă spaţială a Mexicului. Ideea subtilă constă în a urma panta unui deal, nu pentru a urca spre timpurile noi, ci, dimpotrivă, pentru a coborî din „vîrful“ timpurilor vechi… ceea ce nu implică nici o valorizare – timpurile recente ar marca un declin! –, dar generează o anumită experienţă subtilă care inversează relaţia tradiţională cu timpul: nu cobori spre origini, ci pleci de la origini pentru „a coborî“ spre istoria recentă.
Ca şi „repetiţia“ – această practică a modernităţii, al cărei arhaism mi-a devenit clar în timpul unei vizite în Egipt –,„frontalitatea“ e vizibilă în Mexic. Această „frontalitate“ a spectacolelor contemporane îşi dezvăluie precursorii: eşti privit în faţă, ochii nu se întorc în lături, incertitudinea profilului nu e acceptată, nici secretul spatelui întors. Oamenii ăştia îşi înfruntă destinele, te confruntă cu privirile lor şi par să nu vrea niciodată să se ferească de întîlnirea inevitabilă cu realitatea, cu celălalt, adversar sau partener.
De o parte, capetele olmece – capete, mereu capete, niciodată corpuri întregi –, de cealaltă, siluetele groteşti ale maiaşilor. De o parte, piatra, de cealaltă, lutul ars, de o parte, monumentul, de cealaltă, jocul! Două chipuri contrastante ale unor civilizaţii succesive!
Emoţia jucăriilor maiaşe agăţate ici şi colo… copilăria strămoşilor noştri. Aceeaşi emoţie după o expoziţie consacrată jucăriilor la Grand Palais care se termina cu mormîntul unei fete romane îngropate cu jucăriile sale.
„Jugul“ – ai spune o sculptură actuală! – care li se punea de gît prizonierilor meniţi să fie sacrificaţi. Descoperirea unei a treia date arhaice a modernităţii: geometrizarea abstractă. Modernitatea a fost rezultatul unei radicale întoarceri spre înapoi. În mod profund, o plonjare în ceea ce ne constituie!
Un „ou“ – ai zice un Brâncuşi! Mereu marea întoarcere !
Preocuparea mea pentru dualitate, a cărei figură o găsesc sculptată aici. Da, au avut înţelepciunea să creadă în „dualitate“. Şi cum să nu rămîi, de asemeni, uluit în faţa statuii unui tînăr care poartă pe cap chipul unui zeu. El este… „dualitatea“.
La capătul călătoriei, sigilii, scriituri… codexuri dispărute!
Frumoasa poveste a iezuitului care le considera de origine demonică şi le-a ars, după cum mărturiseşte el, sub „ochii trişti ai maiaşilor“. Apoi a înţeles şi i-a părut rău de greşeala făcută, într-atît încît a devenit cel mai important cunoscător al culturii maiaşilor şi salvatorul cîtorva codexuri. Această „convertire“ ar putea deveni subiectul unei frumoase povestiri. Învingătorul dat de partea învinşilor, sfîrşind prin a accepta şi a le recunoaşte cultura! Nu un trădător, ci un convertit la… celălalt!
Şi cum să nu mă opresc eu, care am fost atît de impresionat de copilul mort, în faţa statuilor femeilor moarte din durerile facerilor. O societate care desconsidera femeia, le ridică, spre marea mea surpriză, la rangul de fiinţe sacre! Femeia moartă din durerile facerii… Mai tîrziu, în Yucatan, aveam să coborîm într-o grotă în care am auzit o povestire ce va rămîne gravată pentru totdeauna în mine! Au găsit acolo osemintele unui copil mort, fără nimic altceva, nici urmă de sacrificiu, nici podoabe, un copil mort într-o crevasă, cu secole în urmă. Un accident! Moartea unui copil… înecat, uitat, pierdut! Închipuie-ţi! Nu e nici un copil maiaş, nici aztec, ci un copil! O fiinţă care moare la începutul vieţii sale, pentru că a fost prins în capcana neprevăzută a unei grote. Nu este aceasta chiar emblema unei tragedii umane?
Vizită la prieteni. La Ernesto, o casă frumoasă cocoţată sus, pe o colină. Fotografia mamei sale, o femeie sublimă, un star de cinema care a sfîrşit singură, şi-a stricat vederea făcînd o lucrare religioasă, o compoziţie cu mii de boabe, o străină în acest loc izolat, unde proprietarul stă singur! O singurătate pe care n-a ales-o, o singurătate pe care o deplînge! Este opusul lui Domingo, care s-a instalat într-un loc nebunesc, construindu-şi cabana ca pe un post de observaţie, deschis spre cele patru vînturi şi soare, dînd spre panorama care-o înconjoară. Departe de tot, se visează un ermit care are grijă de fetele sale, pentru care a săpat piscine sau a instalat ringuri de dans. Şi-a construit singur o imagine de sine. Nu cred că poate rezista aşa de împărţit cum e! Pe jos, în încăperea centrală, o piatră sacră şi teoremele poetice ale lui Basarab. Un loc lipsit de măsură!
Bizarerii urbane! Dacă, la o intersecţie, un puşti se repede să şteargă geamul maşinii, nu-i nimic surprinzător, dar cum să nu fii mirat cînd, ceva mai departe, la o altă intersecţie, un adolescent machiat ca un clovn face o adevărată demonstraţie de îndemînare cu mingi aruncate în aer, ca în arena unui circ, sau cînd un altul îşi arată îndemînarea cu un joc de cuţite. Cerşetoria ludică! Ce demnitate!
Un artist rar descoperit la muzeul din Xalapa: Gustavo Perez. Face lucrări de ceramică abstracte care reuşesc să pecetluiască alianţa dintre vechi şi nou. Mi-ar plăcea să am una! „Să posed“ – ca şi cînd ar fi vorba de o femeie. Cînd îţi plac obiectele, cu adevărat, nu poţi să întreţii cu ele decît o relaţie erotică. Nu o relaţie „neutră“, de colecţionar în căutarea unei totalităţi coerente, ci o relaţie donjuanescă de „posedare“ eclectică. Don Juan iubeşte „femeia“ – nobilă sau servitoare – aşa cum eu iubesc „obiectul“ – sacru sau profan. Este dorinţa care serveşte drept pulsiune! De legătură între termeni atît de diversificaţi.
Traversăm fluviul unde, mi se spune, Cortez s-a oprit, luînd hotărîrea să le dea foc vapoarelor, ca să rămînă, să nu se întoarcă niciodată. Puţini oameni au găsit asemenea locuri propice unor decizii atît de radicale. Aici, îmi amintesc de o dimineaţă luminoasă în apartamentul lui Eugène, în care, singur fiind, mă îndoiam în legătură cu ce avea să urmeze după călătoria mea la Paris, cînd a sunat telefonul. Era Eugène! Îmi simţise îndoielile şi mi-a vorbit… Atunci, precum Cortez, am luat hotărîrea! Pe Eugène nu l-am regăsit în Mexic. Unde eşti? Mai eşti încă Aici?
Visez la un ultim loc în care vreau să merg: Petra. Şi o ultimă călătorie cu Monique: Bali! În felul ăsta, va fi refăcut traseele lui Artaud, reale sau imaginare, ale lui Artaud: Irlanda, Mexic… Bali!
Fraza lui Brook, pe care o aud cu emoţie în timpul proiecţiei unui film. „Shakespeare est autorul care nu scrie niciodată cuvîntul care te aştepţi să urmeze. Te surprinde de fiecare dată!“ Această deplasare neaşteptată din care se naşte poezia. După cum spunea Shklovsky: auzim limba ca şi cînd ar fi „înstrăinată“. Sau, mai mult, ca şi cînd, fiind astfel tratată, ar dezvălui bogăţii nebănuite. Tocmai asta-ţi aduce plăcerea, faptul de a beneficia de o asemenea „zguduire“ lingvistică!
Întoarcere la Mexico, la hotelul care domină piaţa Zocal, slab luminată, din raţiuni economice. Zocal îşi pierde astfel dimensiunea sa mitologică nocturnă. Întunericul absoarbe totul, iar frumuseţea scufundată a pieţei mă frustrează! Atunci fac elogiul risipei… fie ea doar prealabilă dispariţiei!
La intrarea hotelului, soldaţi înarmaţi. „Nu sîntem în Columbia“, le spune un prieten mexican. „Ba da, ba da“, îi răspund ei. Nu vroia să admită ceea ce soldaţii, adevărate personaje de operetă mexicană, recunoşteau bucuroşi drept o stare de fapt!
Monique a scris şi a visat pornind de la textele lui Artaud despre „tarahumara“ – de unde, aproximativ, motivul acestei călătorii! Amintirea lor vine spre noi – ce tristeţe! – mulţumită banderolelor desfăşurate în mijlocul pieţei centrale: donaţi pentru a-i salva pe tarahumara, care au avut de suferit de pe urma frigului iernii. Supravieţuirea lor ameninţată; existenţa lor depinde de ajutorul dat! Turiştii le ignoră, noi nu! Un dar simbolic în cel mai înalt grad!
Plimbarea. Ne oprim în faţa Palatului Artelor Frumoase – o oroare italiană creată de un arhitect care a recurs la un „transplant“ lipsit de imaginaţie şi de respect faţă de oraş… A venit şi-a „plantat“ monumentul ăsta străin în mijlocul unui oraş în care întreaga moştenire îl respinge. Cum poţi să fii atît de orb? Dintr-un orgoliu nemăsurat, fără îndoială! Bogăţia pestriţă a pieţei comerciale care-l înconjoară vine să-l conteste şi să aducă principiul contradicţiei edificiului importat înt-un mod atît de flagrant!
În faţa hotelului un lustragiu. Dimineaţa, după plecarea clientului, deschide ziarul şi citeşte. Nu este analfabet. Asta mă linişteşte şi mă reconfortează, ca un brechtian întîrziat ce sînt! Învăţătura este un bun pe care societatea este chemată să-l furnizeze. Mexicul aduce, fără încetare, dovezi exemplare în această privinţă: puterea ridică educaţia la rangul de obiectiv esenţial. Nu poţi rămîne indiferent în faţa unei asemenea preocupări civice!
Vizită la Templo Mayor, privit în aceeaşi diagonală cu catedrala: asemănarea pietrei – aceeaşi! – fascinează. La secole distanţă, a fost construit un alt monument dintr-un material identic, monument de legătură între civilizaţii pe care totul le desparte şi le opune. Piatra leagă Mexicul disparat!
Vitrine întregi cu măşti mortuare ritualice! Mă apropii, le cercetez, ele dau o imagine a „primului“ om care s-a servit de mască pentru a lega un dialog cu divinităţile/forţele care-l depăşesc. Mă opresc şi-mi doresc să am una sau două, în măsura în care aceste măşti depăşesc teatrul – n-au chiar nimic de-a face – şi se constituie ca agenţi de comunicare.
Trec prin faţa „rămăşiţelor“ mitice care, la un moment dat, mă plictisesc. Îmi aduc aminte cu mirare de un prieten, Radu, care, în Creta, a auzit o fată spunînd: „de ce se opresc oamenii în faţa acestor dărîmături, a acestor cioburi?“. O înţeleg, întrucît confruntarea cu moştenirea arheologică nu se poate realiza decît pe fondul unor cunoştinţe acumulate şi al unei înrudiri asumate. În străinătate, nu reuşeşti întru totul să surprinzi interesul, să admiţi importanţa simbolică, să simţi emoţia unei moşteniri dezvăluite graţie „rămăşiţelor“ arhaice. Observ, dar nu vorbesc despre. La Troia, doar un occidental poate resimţi emoţia locurilor: spaţiu de întîlnire cu strămoşii noştri greci!
Toate aceste zeităţi trimit, desigur, după cum spunea Artaud, la „zei-forţe“. Spaţiul din jur – de deasupra şi de alături – se umple de aceste energii sacre, menite să-l liniştească pe om şi-n aceeaşi măsură să-l sperie. Precolumbienii au dezvoltat o strategie a „fricii“ ca fundament religios; spaniolii şi „aurul“ barocului prezent din abundenţă au optat pentru „uluire“ ca piatră de temelie a religiosului.
Teotihuacan – recunoşti alianţa între religios şi strategia politică!
Tot statuarul ăsta fabulos este locuit de „horror vacui“ – nici un spaţiu gol, nici unul, totul este plin.
Arta compozită, deloc organică: 38 de piese aduse la un loc pentru a constitui figura zeiţei ploii! Totul este plin, totul este construit, totul îşi muşcă coada… cultura unui spirit religios bazat în întregime pe energie şi pe captarea forţelor cosmice!
Nici un pic de nuditate în lumea sacră precolumbiană, dar multă „frumuseţe“, căci fiecare divinitate se înfăţişează împodobită de ornamente şi decoraţiuni multiple: fiinţa artificială, ornamentală este omul sacru! În nici un caz omul dezbrăcat, gol, redus la esenţa sa.
Zeiţa dansului este, totodată, zeiţa vieţii!
Chacmool – această divinitate are drept misiune să asigure legătura dintre cer şi pămînt. Precum îngerii, la noi, sau, în chip diferit, precum actorii care sînt intermediarii umani între ficţiune şi fiinţele vii. Orice reflecţie asupra teatrului necesită o gîndire despre „între“ şi ceea ce presupune ea atît ca resurse poetice ale incertitudinii, cît şi ca dezamăgire legată de certitudinea unei singure apartenenţe.
În Mexico – Biserica Nuestra Senor del Pilar! Aurul baroc şi puţinătatea statuilor Fecioarelor! Printre prăvăliile vînzolite ale cartierului San Domingo, biserica se ridică precum un port enigmatic al religiosului spectacular.
Într-o biserică, ne oprim în faţa unui Christ negru. Este tot ce-a mai rămas după incendiul care a devastat o biserică. Un Christ al minunilor… mă face să mă gîndesc la acel Christ înnegrit al lui Apostu, pe care-l am acasă şi care, la rîndul său, a supravieţuit focului. De data asta, celui din atelierul profan al sculptorului.
Casa Fridei Khalo: corsetele care-i calmau durerile trupului frînt, colecţia de jucării sau de piese precolumbiene, tavanul pictat, ca să-l poată privi din pat. Sub ochii săi, fotografiile liderilor marxişti, dar aranjaţi într-o ordine necanonică: e oare vorba de o greşeală sau de dorinţa de a sparge un tipar? Marx, Stalin, Engels, Lenin, Mao… şi Trotsky cu care se culca, portret absent, menit muzeului său, ne spune ghidul. Pretutindeni, istoria oamenilor şi a evenimentelor este corectată.
Coyoacán, casa lui Octavio Paz, a Fridei, a lui Trotsky… un fel de „Cotroceni“ al Mexico City. Sentimentul de familiaritate cu spaţiul, cu străzile, casele… nici sărăcia lucie, nici luxul arogant! Singurul loc unde aş putea trăi. Este „mlaştina“ Mexico City.
Am ratat frescele lui Diego Rivera! Fără regrete!
Cină de neuitat pe terasa hotelului nostru, de unde vedem, măcar o dată, luminate, catedrala, Templo Mayor, Palatul Guvernului, primăria – mai puţin, din fericire, drapelul plasat în centru şi coborît în fiecare seară! Tot Mexicul sub privirile mele!
Maiaşii au creat totul pe principiul „secretului“, dar în acelaşi timp sînt panteişti – sacrul este peste tot! Cum ar putea să fie secret? Frumoasă contradicţie în termeni. Trebuie să te descurci cu ea.
Drumul Pouk – micile temple rafinate, pierdute în pădure, minunata arhitectură a palatelor lipsite de orice înfloritură politică. Coloane, spaţii ascunse. Totul mă face să mă gîndesc la drumul mînăstirilor din România.
Uxmal – diversitatea locurilor. Amintirea templului Palombes – îmi aduce aminte de o fotografie veche, în care, cu torsul gol, în urmă cu douăzeci de ani, trăiam cu o efervescenţă fără limite descoperirea Uxmalului. Prietenii mei de atunci sînt morţi! Pun tot ce văd aici sub semnul lui „ultima oară“.
Pe drum, din autobuz, văd un tînăr pe bicicletă, agăţată de spatele lui o fată. Unde se duc? Nici un panou, totul pare pustiu… cuplul emană o încredere reciprocă, o dragoste tacită şi consimţită. Îşi împart drumul fără nici un scop sau direcţie explicită. Scena asta îmi aminteşte de Que viva Mexico… are un „notă“ eisensteiniană!
La Uxmal, pentru prima oară, observ că tot ce ţine de decorare se găseşte în partea de sus, ca un soi de bonus, ca şi cînd frumuseţea ar veni să încheie un parcurs şi să favorizeze dialogul cu cerul. Este desăvîrşirea sacrului, cel mai bun agent de circulaţie, ultimul stadiu spre…
Penele cu care se împodobeau eroii – semn al frumuseţii! Nici un gest ritualic nu se putea lipsi de ele.
Cumpăr pentru fata unei prietene un creion cu o cochilie lipită în capăt: frumuseţe modestă, dar frumuseţe totuşi.
Palatul Guvernatorului, cel mai frumos monument precolumbian! Mă uit la fotografiile vechi şi reconstitui emoţia arheologilor care au descoperit aceste temple în ruină, chiar în inima pădurii. Le-au salvat… iar Mexicul nu încetează să le aducă omagiu! Sînt reclăditorii memoriei sale ocultate de regimul colonial. Albii l-au sacrificat, devalorizat, respins şi tot ei l-au restituit. Frumoasă întorsătură a situației.
Chichen Itza – i se spune „templul timpului“ pentru că aici au fost găsite toate calendarele şi instrumentele de măsurat timpul. La Templo Mayor, imensul calendar plasat în centrul muzeului: timpul a fost preocuparea lor. Se spune chiar că maiaşii au dispărut de „frica“ previziunilor legate, după calendarul lor, de dispariţia finală. Dialogul cu timpul ca destin!
Dincolo de toate aceste piramide care angajează un dialog faţă în faţă cu cerul, mă atrage, în primul rînd, ascunsă undeva prin spate, în locul unde se găseşte vechiul templu Chichen Itza, micuţa piramidă dedicată preotului care a ridicat-o pe cea mare, dar mai ales, pe frontonul unui alt templu, basorelieful Astronomului, care, în poziţie de lotus, ţine în mînă tăbliţele cu litere niciodată descifrate. Emoţia stîrnită de figura anonimă în acest imperiu anonim în care totul se îndreaptă spre cer şi în care nu există loc pentru oameni. În afară de unul singur, Astronomul.
Mă uit la aceste piramide şi-mi spun că la origini totul a fost cu adevărat „vertical“. Apoi a eşuat într-o falsă „verticalitate“, şi ăsta-i motivul pentru care unii, ca mine, preferă relativismul orizontalităţii, care nu întreţine speranţe exagerate, nu se amăgeşte cu o intransigenţă falsă, admite decăderea ca principiu de adevăr. Principiul realităţii cîştigă în faţa principiului religios – poţi să deplîngi lucrul ăsta, dar eşti obligat să-l accepţi în vremurile în care trăim. Evităm astfel şi… tartufii şi… teroriştii! Care este locul potrivit al religiosului printre noi, pentru noi?
Kabah – mă uit la marele templu şi, alături, văd un altul, mai mic, şi, plăcut surprins, îmi amintesc de Versailles şi Trianon! O să avem mereu nevoie de „cel mic“, de îndată ce nu te rezumi la maiestuozitatea celui „mare“. Împreună se corectează unul pe celălalt: cel „mare“ şi cel „mic“. La un loc!
Nu-i defel graţie aici, poate în afară de cea de pe Ruta Puck.
Sîngele regenerează viaţa… de unde jertfele!
La Kabah, cum zeii nu răspundeau apelurilor sacre de a trimite apa, maiaşii s-au revoltat, au distrus templul şi au plecat!
Înainte de a pleca, îmi amintesc din nou, ne-am uitat la celebra Noaptea iguanei cu Burton… aici, peste tot, sînt iguane care traversează cîmpurile arheologice! Fără Tenessee Williams nu le-aş fi observat! Oscar Wilde are dreptate: „viaţa imită arta“ – iar recunoaşterea acestui fapt ne seduce!
Cum a putut Sarkozy să adopte o atitudine atît de arogantă faţă de Mexic, cerînd eliberarea imediată a unei franţuzoaice, clar vinovate, ca prealabil al Anului Mexicului? Mexicanii sînt demni şi, refuzînd dictatul parizian, l-au readus pe micul tiran de la Elysée la adevărata sa dimensiune. O marionetă animată!
Monique şi-a cumpărat o rochie, a cărei dantelă albă se înscrie pe fondul alb al ţesăturii… îmi amintesc de rochia neagră, pe care i-am adus-o din Mexic, în urmă cu douăzeci de ani! Georges Schlocker a încercat-o ca să-mi dau seama cum vine. De data asta, eram împreună şi nimeni altcineva n-a încercat-o.
La Merida, un moment de odihnă într-o cafenea „cubaneză“. Luăm un mojito… memoria afectivă reînviată, întrucît mă trimite la un „mojito“ băut cu Mihaela în cafeneaua din faţa Teatrului Bulandra, unde, pentru prima dată, a vorbit despre ea, despre viaţa ei, în adevăratul sens al cuvîntului! Un soi de „madlenă“ – mojito a funcţionat în acelaşi fel.
Hacienda Misné – loc splendid, am „experienţa livezii de vişini“, spaţiu pentru om, spaţiu biografic, spaţiu al împăcării cu sine însuşi. Cînd ai avut un astfel de spaţiu şi ai trăit acolo, înţelegi sensul replicii, deloc ridicole, a lui Libov: „nu pot să trăiesc fără livada de vişini“.
În fiecare seară, aceleaşi strigăte de păsări, între apusul soarelui şi căderea nopţii! Le vezi în copaci, eşti martor la zborul lor crepuscular, dar „unde se duc?“ – se întreabă de fiecare dată Monique. Bună întrebare… unde se duc păsările care revin a doua zi dimineaţa?
La Merida, cumpăr o mască, va sta de acum în camera mea de culcare: nu spune nimic altceva decît – şi asta-i enorm – „omul“! Înainte de a mă culca, aprind lampa şi o privesc. Mă priveşte la rîndul ei şi, pentru o clipă, ne vedem unul pe celălalt.
La Hacienda Misné, de pe un şezlong, am admirat luna şi înţeleg de ce religia nu poate gîndi „diferenţa“: în dialog cu cerul, rolul său se împlineşte în contextul fundamentat pentru totdeauna pe „unitate“. Cerul omului este unic, poveştile oamenilor sînt diferite!
Traducere de Doina IOANID
Ideea de a-i oferi călătoria asta lui Monique datează de mai mulţi ani. Dar am ştiut să aştept ca să nu ratez proiectul; să aştept, mereu să aştept. Punere la încercare şi, în acelaşi timp, perspectivă a eşecului. Monique mi-a spus la colţul unei străzi: „asta a fost filozofia mea de viaţă: să aştept!“, dar ea implică un anume optimism, o încredere în viitor care mie mi-a lipsit dintotdeauna. „Să aştepţi“ – ce angoasă! „Să faci“ – ce rătăcire!
Am început prin a aştepta… a aştepta un avion care nu venea de la… San Domingo! Planeta s-a micşorat sub efectul agitaţiei şi al nebuniei migraţiilor turistice fără sens sau busolă. „Oameni, oameni, oameni“ – peste tot, cum zicea Cioran.
Să refaci o experienţă, ambiguitatea care se instalează între teama de a retrăi o nenorocire sau de a repeta o reuşită. Sau amîndouă la un loc: aşa cum a fost cu plecarea din Bucureşti, în 1990, cînd, după ore de sperat în decolarea unui avion, de stat în praful şi mizeria de pe Otopeni, am ratat corespondenţa, iar Lufthansa ne-a oferit o noapte de hotel într-o clădire elegantă: ce satisfacţie de neuitat procurată de această „pauză“, de refugiul în această ecluză de tranziţie! Am plecat din nou a doua zi, într-un avion gol; pauza ne-a permis să regăsim Parisul cu seninătate. Bine-venită tranziţie! În Mexic, corespondenţă ratată din nou şi aceeaşi şansă… pauza. Refugiul într-un hotel inaccesibil mijloacelor noastre, destinderea, odihna dinainte de a ne relua drumul. Plăcerea de a se regăsi întîmplător într-un loc de trecere neprogramat, de a se adăposti în spaţiul său protector şi regenerator recompensează călătorul sleit de oboseală. Premiu de consolare a cărui surpriză e apreciată.
Sosirea la Veracruz – două zile mai tîrziu, la televizor se dădea un western care se desfăşura chiar în regiune. Am zapat, în beneficiul Nopţii iguanei – şi în Mexic aveam s-o regăsim, iguana, reptila care seamănă cu un crocodil „intrat la apă“, „micşorat“, precum capetele africane micşorate!
Domingo, gazda noastră, soseşte cu o întîrziere de cîteva minute. Însoţit de fiica sa Acoyani, care ne va seduce repede, fiind înrudită ca spirit cu Hanadi, acelaşi tip de umor şi aceeaşi raportare poetică la viaţă. Sosirea la Veracruz, un pahar într-o cafenea – Paroquia –, loc popular, aproape brookian, loc vital, în care clasele sociale se amestecă, iar obiceiurile culinare n-au nimic în comun: la ora 11.00, unii îşi beau cafeaua, alţii iau prînzul, iar ospătarii se dedau la performanţe spectaculoase ca să facă sub ochii clientului uluit un soi de cafea cu lapte: ridică carafa şi lasă să cadă de sus un fir alb care vine şi colorează negrul cafelei. Ritual profan încărcat de o indiscutabilă plăcere ludică.
Plimbarea prin oraş, trecînd pe la colţul unde vînzătorii de îngheţată, ca să atragă trecătorii, imită diverse strigăte de pasăre, dedîndu-se la o adevărată competiţie „ornitologică“, piaţa centrală mărginită de cafenele – închipuie-ţi numai plăcerea de a-ţi petrece timpul la umbra coloanelor şi în faţa palmierilor! –, catedrala. Monique se bucură de acest peisaj urban colonial pe care-l cunosc şi a cărui seducţie am resimţit-o cu ani în urmă. În depărtare, vapoarele şi kilometri de gradene pentru carnavalul renumit în toată regiunea. „Veracruz“– sărbătoarea e regină aici. Această sărbătoare a carnavalului, care, în Brazilia, a dus la fracturi, întrucît grupuri marginale, oameni de la periferie, s-au separat de sărbătoarea oficială, dat fiind că, spun unii membri, „ceea ce căutăm noi nu este spectacolul, ci spiritul comunităţii“.
Sosirea la Xalapa. Cazarea într-un hotel vechi, provincial, unde recepţionista mai are încă vechiul sistem telefonic cu branşare pentru stabilirea legăturilor telefonice şi unde se bate la maşina de scris, nici măcar electrică, ci realmente mecanică. Salmones – hotel care mi se pare că ar fi putut exista pe la Brăila sau Galaţi la începutul secolului, cînd Comisia europeană a Dunării avea sediul la Sulina. Fereastra dînd spre un patio, ospătari simpatici şi, în unghiul străzii, o clădire de colţ care seamănă ca două picături de apă cu clădirea în care am stat la Buzău. Ca şi cînd, în cele două oraşe, despărţite de mii de kilometri, construcţiile unei epoci se înrudeau. Asta nu-i nici o noutate în privinţa clădirilor de lux din America Centrală sau de Sud, care reiau modelul european, dar nu poţi rămîne indiferent în faţa acestei similarităţi între două imobile care, privindu-le, mă trimit la copilăria de ieri şi la bătrîneţea de azi.
Curs la universitate, într-un cartier şic, plin de flori, într-o mică vilă unde ne simţim de îndată în largul nostru. Spaţiul ajută la comunicare, la senzaţia de bine pe care-o simt persoanele prezente, la schimbul de dialoguri. Este ceea ce Mnouchkine şi Brook au înţeles cel mai bine. Spaţiul nu mă lasă niciodată indiferent, mă înspiră sau mă respinge, mă linişteşte sau mă nelinişteşte. Pentru a vorbi, a comunica, doar un anume spaţiu mi se potriveşte. La asta se adaugă, se înţelege de la sine, calitatea oamenilor şi atenţia lor. Şi sînt admirabili, dar în comparaţie cu San Diego, aici un rol important îl joacă seducţia locului hors-université, loc intim şi aproape privat, unde ne întîmpină Octavio, directorul său entuziast şi febril. Domingo, lîngă mine, traduce, eu povestesc acele „aventuri“ teatrale care mă constituie şi cărora mă străduiesc să le dau o perspectivă, o structură, fără ca, pentru asta, să sacrific urmele experienţei. Obositoare, deşi liniştite, cursurile se desfăşoară cu o punctualitate care nu poate decît să surprindă într-un Mexic renumit pentru lejeritatea tratării timpului. Aici, nimic din toate astea, respectarea exactă a programului este o provocare la care răspunde toată lumea.
Oraşul, supranumit „Atena veracruzană“, te oboseşte cu zgomotul şi cu forfota străzilor, a taxiurilor, melanj de activităţi şi de sonorităţi încîlcite; mi-l închipui altfel, pentru că aşa l-aş putea iubi, adormit, leneş, abandonat plăcerilor acelui farniente. La Xalapa, dimpotrivă, radiourile urlă în prăvălii, bieţii indieni se prăbuşesc sub greutatea poverilor serioase de baloane multicolore pe care nimeni nu le cumpără, în timp ce alţii se străduiesc să vîndă sacoşe, fulare… această sărăcie pe fondul unei policromii exacerbate mă tulbură. Mă întristează, fiindcă veselia culorilor nu camuflează starea mizeră a fiinţelor. Şi ce să mai spui despre tînăra femeie indiană care-şi poartă în spate copilul retardat, oferind articole din acest artizanat ieftin? Într-o seară, îndemnat de Monique, văd cum îşi dă banii cîştigaţi unui soi de patroane cu rotunjimi insuportabile. E „opera de trei parale“, cu deosebirea că nenorocirile nu sînt jucate pe o scenă, ci foarte reale, nenorociri exploatate cu acelaşi cinism. Dimineaţa, o bătrînă indiană mărunţică vine cu o regularitate de metronom să ofere bilete de loterie, iar mai tîrziu, vin băieţii care fac înconjurul sălii, în speranţa de a vinde vreun flecuşteţ. Cumpăr o sacoşă, fără să am realmente nevoie, doar pentru gestul în sine. La Salmones, nimeni nu-i alungă, e ca un soi de pact, o comunitate a sărăciei în care este interzis să protejezi prea mult o clientelă care, de altfel, nu se arată deloc a fi indispusă de aceşti vînzători ai nenorocirii în culori vii. Nu-i un pact internaţional, ci mexican, aşa că hotelul dă dovadă de o oarecare solidaritate tacită. Şi cum să nu-l amintesc aici pe Jorge, domnul în vîrstă, cu cămaşă albastră şi cravată cu nodul bine făcut, care se instalează firesc în holul hotelului, încît ai putea crede că e de-al casei, cînd, în realitate, este un necunoscut. E adăpostit cu o oarecare iritare, desigur, dar nu este alungat. Oamenii se comportă cu o protecţie reciprocă, secretă. O apărare împotriva sărăciei acceptate ca o stare socială. Aici este sărăcia şi nu starea mizeră ca în Africa. Importantă diferenţă de grad!
Descoperirea întîmplătoare a unei cafenele cu vedere spre munte. Prietenii ne sfătuiesc să ne trezim de dimineaţă, ca să scăpăm de ceaţă şi să vedem „vulcanul“, care, mai tîrziu, la zece, dispare... este mîndria oraşului. Într-o zi, din întîmplare, în plină zi, din cafeneaua noastră, l-am văzut limpede, lămurit, acoperit de zăpadă. „Vulcanul alb“, mi-am zis, ca „balena albă“ din Mobby Dick... Se înalţă sub ochii noştri, drept, senin şi liniştit! „Dacă aţi văzut vulcanul înseamnă că aţi văzut totul la Xalapa“– ne-a spus un prieten. Da, l-am văzut într-o zi! Fără vreun efort sau vreo hotărîre, ca un dar! Darul lui Xalapa!
Coatepec, satul cu cafenea. Străzile coloniale, catedrala, însă frumoasa piaţă centrală e mereu ocupată de această insuportabilă industrie a „amuzamentului“, unde baloanele, produsele artizanale industriale, poluarea unui comerţ fără succes strică locurile! La fel şi mai tîrziu, lîngă Templo Mayor din Mexico sau, în altă parte, în piaţa Navona din Roma, acelaşi sentiment pune stăpînire pe mine: este vorba de o agresiune. Acceptată în numele sărăciei, dar resimţită ca o atingere adusă valorilor centrale ale oraşului! Oraş amputat, rănit, oraş murdărit de această exploatare a omului de către om, dat fiind că vînzările ambulante sînt controlate de patroni precum cel din Opera de trei parale! Şi cît de mult te irită această limitare a obiectelor oferite cu strigăte şi chemări sporite, obiecte presupuse a fi produse locale, personalizate, făcute însă de mîntuială de industriaşi veroşi. La Teotihuacan, după ce părăseşti locurile, zăreşti atelierele în care se fac mărfurile astea! E un lanţ economic instalat cu preţul unor locuri murdărite. Nu-i vorba de a alege, de a exclude în numele unei purităţi care se poate dovedi vinovată pe timp de criză, dar asta nu exclude posibilitatea de a găsi un mod mai subtil de a nu capitula, de a gîndi contradicţia…
Muzeul antropologic din Xalapa, o adevărată metaforă spaţială a Mexicului. Ideea subtilă constă în a urma panta unui deal, nu pentru a urca spre timpurile noi, ci, dimpotrivă, pentru a coborî din „vîrful“ timpurilor vechi… ceea ce nu implică nici o valorizare – timpurile recente ar marca un declin! –, dar generează o anumită experienţă subtilă care inversează relaţia tradiţională cu timpul: nu cobori spre origini, ci pleci de la origini pentru „a coborî“ spre istoria recentă.
Ca şi „repetiţia“ – această practică a modernităţii, al cărei arhaism mi-a devenit clar în timpul unei vizite în Egipt –,„frontalitatea“ e vizibilă în Mexic. Această „frontalitate“ a spectacolelor contemporane îşi dezvăluie precursorii: eşti privit în faţă, ochii nu se întorc în lături, incertitudinea profilului nu e acceptată, nici secretul spatelui întors. Oamenii ăştia îşi înfruntă destinele, te confruntă cu privirile lor şi par să nu vrea niciodată să se ferească de întîlnirea inevitabilă cu realitatea, cu celălalt, adversar sau partener.
De o parte, capetele olmece – capete, mereu capete, niciodată corpuri întregi –, de cealaltă, siluetele groteşti ale maiaşilor. De o parte, piatra, de cealaltă, lutul ars, de o parte, monumentul, de cealaltă, jocul! Două chipuri contrastante ale unor civilizaţii succesive!
Emoţia jucăriilor maiaşe agăţate ici şi colo… copilăria strămoşilor noştri. Aceeaşi emoţie după o expoziţie consacrată jucăriilor la Grand Palais care se termina cu mormîntul unei fete romane îngropate cu jucăriile sale.
„Jugul“ – ai spune o sculptură actuală! – care li se punea de gît prizonierilor meniţi să fie sacrificaţi. Descoperirea unei a treia date arhaice a modernităţii: geometrizarea abstractă. Modernitatea a fost rezultatul unei radicale întoarceri spre înapoi. În mod profund, o plonjare în ceea ce ne constituie!
Un „ou“ – ai zice un Brâncuşi! Mereu marea întoarcere !
Preocuparea mea pentru dualitate, a cărei figură o găsesc sculptată aici. Da, au avut înţelepciunea să creadă în „dualitate“. Şi cum să nu rămîi, de asemeni, uluit în faţa statuii unui tînăr care poartă pe cap chipul unui zeu. El este… „dualitatea“.
La capătul călătoriei, sigilii, scriituri… codexuri dispărute!
Frumoasa poveste a iezuitului care le considera de origine demonică şi le-a ars, după cum mărturiseşte el, sub „ochii trişti ai maiaşilor“. Apoi a înţeles şi i-a părut rău de greşeala făcută, într-atît încît a devenit cel mai important cunoscător al culturii maiaşilor şi salvatorul cîtorva codexuri. Această „convertire“ ar putea deveni subiectul unei frumoase povestiri. Învingătorul dat de partea învinşilor, sfîrşind prin a accepta şi a le recunoaşte cultura! Nu un trădător, ci un convertit la… celălalt!
Şi cum să nu mă opresc eu, care am fost atît de impresionat de copilul mort, în faţa statuilor femeilor moarte din durerile facerilor. O societate care desconsidera femeia, le ridică, spre marea mea surpriză, la rangul de fiinţe sacre! Femeia moartă din durerile facerii… Mai tîrziu, în Yucatan, aveam să coborîm într-o grotă în care am auzit o povestire ce va rămîne gravată pentru totdeauna în mine! Au găsit acolo osemintele unui copil mort, fără nimic altceva, nici urmă de sacrificiu, nici podoabe, un copil mort într-o crevasă, cu secole în urmă. Un accident! Moartea unui copil… înecat, uitat, pierdut! Închipuie-ţi! Nu e nici un copil maiaş, nici aztec, ci un copil! O fiinţă care moare la începutul vieţii sale, pentru că a fost prins în capcana neprevăzută a unei grote. Nu este aceasta chiar emblema unei tragedii umane?
Vizită la prieteni. La Ernesto, o casă frumoasă cocoţată sus, pe o colină. Fotografia mamei sale, o femeie sublimă, un star de cinema care a sfîrşit singură, şi-a stricat vederea făcînd o lucrare religioasă, o compoziţie cu mii de boabe, o străină în acest loc izolat, unde proprietarul stă singur! O singurătate pe care n-a ales-o, o singurătate pe care o deplînge! Este opusul lui Domingo, care s-a instalat într-un loc nebunesc, construindu-şi cabana ca pe un post de observaţie, deschis spre cele patru vînturi şi soare, dînd spre panorama care-o înconjoară. Departe de tot, se visează un ermit care are grijă de fetele sale, pentru care a săpat piscine sau a instalat ringuri de dans. Şi-a construit singur o imagine de sine. Nu cred că poate rezista aşa de împărţit cum e! Pe jos, în încăperea centrală, o piatră sacră şi teoremele poetice ale lui Basarab. Un loc lipsit de măsură!
Bizarerii urbane! Dacă, la o intersecţie, un puşti se repede să şteargă geamul maşinii, nu-i nimic surprinzător, dar cum să nu fii mirat cînd, ceva mai departe, la o altă intersecţie, un adolescent machiat ca un clovn face o adevărată demonstraţie de îndemînare cu mingi aruncate în aer, ca în arena unui circ, sau cînd un altul îşi arată îndemînarea cu un joc de cuţite. Cerşetoria ludică! Ce demnitate!
Un artist rar descoperit la muzeul din Xalapa: Gustavo Perez. Face lucrări de ceramică abstracte care reuşesc să pecetluiască alianţa dintre vechi şi nou. Mi-ar plăcea să am una! „Să posed“ – ca şi cînd ar fi vorba de o femeie. Cînd îţi plac obiectele, cu adevărat, nu poţi să întreţii cu ele decît o relaţie erotică. Nu o relaţie „neutră“, de colecţionar în căutarea unei totalităţi coerente, ci o relaţie donjuanescă de „posedare“ eclectică. Don Juan iubeşte „femeia“ – nobilă sau servitoare – aşa cum eu iubesc „obiectul“ – sacru sau profan. Este dorinţa care serveşte drept pulsiune! De legătură între termeni atît de diversificaţi.
Traversăm fluviul unde, mi se spune, Cortez s-a oprit, luînd hotărîrea să le dea foc vapoarelor, ca să rămînă, să nu se întoarcă niciodată. Puţini oameni au găsit asemenea locuri propice unor decizii atît de radicale. Aici, îmi amintesc de o dimineaţă luminoasă în apartamentul lui Eugène, în care, singur fiind, mă îndoiam în legătură cu ce avea să urmeze după călătoria mea la Paris, cînd a sunat telefonul. Era Eugène! Îmi simţise îndoielile şi mi-a vorbit… Atunci, precum Cortez, am luat hotărîrea! Pe Eugène nu l-am regăsit în Mexic. Unde eşti? Mai eşti încă Aici?
Visez la un ultim loc în care vreau să merg: Petra. Şi o ultimă călătorie cu Monique: Bali! În felul ăsta, va fi refăcut traseele lui Artaud, reale sau imaginare, ale lui Artaud: Irlanda, Mexic… Bali!
Fraza lui Brook, pe care o aud cu emoţie în timpul proiecţiei unui film. „Shakespeare est autorul care nu scrie niciodată cuvîntul care te aştepţi să urmeze. Te surprinde de fiecare dată!“ Această deplasare neaşteptată din care se naşte poezia. După cum spunea Shklovsky: auzim limba ca şi cînd ar fi „înstrăinată“. Sau, mai mult, ca şi cînd, fiind astfel tratată, ar dezvălui bogăţii nebănuite. Tocmai asta-ţi aduce plăcerea, faptul de a beneficia de o asemenea „zguduire“ lingvistică!
Întoarcere la Mexico, la hotelul care domină piaţa Zocal, slab luminată, din raţiuni economice. Zocal îşi pierde astfel dimensiunea sa mitologică nocturnă. Întunericul absoarbe totul, iar frumuseţea scufundată a pieţei mă frustrează! Atunci fac elogiul risipei… fie ea doar prealabilă dispariţiei!
La intrarea hotelului, soldaţi înarmaţi. „Nu sîntem în Columbia“, le spune un prieten mexican. „Ba da, ba da“, îi răspund ei. Nu vroia să admită ceea ce soldaţii, adevărate personaje de operetă mexicană, recunoşteau bucuroşi drept o stare de fapt!
Monique a scris şi a visat pornind de la textele lui Artaud despre „tarahumara“ – de unde, aproximativ, motivul acestei călătorii! Amintirea lor vine spre noi – ce tristeţe! – mulţumită banderolelor desfăşurate în mijlocul pieţei centrale: donaţi pentru a-i salva pe tarahumara, care au avut de suferit de pe urma frigului iernii. Supravieţuirea lor ameninţată; existenţa lor depinde de ajutorul dat! Turiştii le ignoră, noi nu! Un dar simbolic în cel mai înalt grad!
Plimbarea. Ne oprim în faţa Palatului Artelor Frumoase – o oroare italiană creată de un arhitect care a recurs la un „transplant“ lipsit de imaginaţie şi de respect faţă de oraş… A venit şi-a „plantat“ monumentul ăsta străin în mijlocul unui oraş în care întreaga moştenire îl respinge. Cum poţi să fii atît de orb? Dintr-un orgoliu nemăsurat, fără îndoială! Bogăţia pestriţă a pieţei comerciale care-l înconjoară vine să-l conteste şi să aducă principiul contradicţiei edificiului importat înt-un mod atît de flagrant!
În faţa hotelului un lustragiu. Dimineaţa, după plecarea clientului, deschide ziarul şi citeşte. Nu este analfabet. Asta mă linişteşte şi mă reconfortează, ca un brechtian întîrziat ce sînt! Învăţătura este un bun pe care societatea este chemată să-l furnizeze. Mexicul aduce, fără încetare, dovezi exemplare în această privinţă: puterea ridică educaţia la rangul de obiectiv esenţial. Nu poţi rămîne indiferent în faţa unei asemenea preocupări civice!
Vizită la Templo Mayor, privit în aceeaşi diagonală cu catedrala: asemănarea pietrei – aceeaşi! – fascinează. La secole distanţă, a fost construit un alt monument dintr-un material identic, monument de legătură între civilizaţii pe care totul le desparte şi le opune. Piatra leagă Mexicul disparat!
Vitrine întregi cu măşti mortuare ritualice! Mă apropii, le cercetez, ele dau o imagine a „primului“ om care s-a servit de mască pentru a lega un dialog cu divinităţile/forţele care-l depăşesc. Mă opresc şi-mi doresc să am una sau două, în măsura în care aceste măşti depăşesc teatrul – n-au chiar nimic de-a face – şi se constituie ca agenţi de comunicare.
Trec prin faţa „rămăşiţelor“ mitice care, la un moment dat, mă plictisesc. Îmi aduc aminte cu mirare de un prieten, Radu, care, în Creta, a auzit o fată spunînd: „de ce se opresc oamenii în faţa acestor dărîmături, a acestor cioburi?“. O înţeleg, întrucît confruntarea cu moştenirea arheologică nu se poate realiza decît pe fondul unor cunoştinţe acumulate şi al unei înrudiri asumate. În străinătate, nu reuşeşti întru totul să surprinzi interesul, să admiţi importanţa simbolică, să simţi emoţia unei moşteniri dezvăluite graţie „rămăşiţelor“ arhaice. Observ, dar nu vorbesc despre. La Troia, doar un occidental poate resimţi emoţia locurilor: spaţiu de întîlnire cu strămoşii noştri greci!
Toate aceste zeităţi trimit, desigur, după cum spunea Artaud, la „zei-forţe“. Spaţiul din jur – de deasupra şi de alături – se umple de aceste energii sacre, menite să-l liniştească pe om şi-n aceeaşi măsură să-l sperie. Precolumbienii au dezvoltat o strategie a „fricii“ ca fundament religios; spaniolii şi „aurul“ barocului prezent din abundenţă au optat pentru „uluire“ ca piatră de temelie a religiosului.
Teotihuacan – recunoşti alianţa între religios şi strategia politică!
Tot statuarul ăsta fabulos este locuit de „horror vacui“ – nici un spaţiu gol, nici unul, totul este plin.
Arta compozită, deloc organică: 38 de piese aduse la un loc pentru a constitui figura zeiţei ploii! Totul este plin, totul este construit, totul îşi muşcă coada… cultura unui spirit religios bazat în întregime pe energie şi pe captarea forţelor cosmice!
Nici un pic de nuditate în lumea sacră precolumbiană, dar multă „frumuseţe“, căci fiecare divinitate se înfăţişează împodobită de ornamente şi decoraţiuni multiple: fiinţa artificială, ornamentală este omul sacru! În nici un caz omul dezbrăcat, gol, redus la esenţa sa.
Zeiţa dansului este, totodată, zeiţa vieţii!
Chacmool – această divinitate are drept misiune să asigure legătura dintre cer şi pămînt. Precum îngerii, la noi, sau, în chip diferit, precum actorii care sînt intermediarii umani între ficţiune şi fiinţele vii. Orice reflecţie asupra teatrului necesită o gîndire despre „între“ şi ceea ce presupune ea atît ca resurse poetice ale incertitudinii, cît şi ca dezamăgire legată de certitudinea unei singure apartenenţe.
În Mexico – Biserica Nuestra Senor del Pilar! Aurul baroc şi puţinătatea statuilor Fecioarelor! Printre prăvăliile vînzolite ale cartierului San Domingo, biserica se ridică precum un port enigmatic al religiosului spectacular.
Într-o biserică, ne oprim în faţa unui Christ negru. Este tot ce-a mai rămas după incendiul care a devastat o biserică. Un Christ al minunilor… mă face să mă gîndesc la acel Christ înnegrit al lui Apostu, pe care-l am acasă şi care, la rîndul său, a supravieţuit focului. De data asta, celui din atelierul profan al sculptorului.
Casa Fridei Khalo: corsetele care-i calmau durerile trupului frînt, colecţia de jucării sau de piese precolumbiene, tavanul pictat, ca să-l poată privi din pat. Sub ochii săi, fotografiile liderilor marxişti, dar aranjaţi într-o ordine necanonică: e oare vorba de o greşeală sau de dorinţa de a sparge un tipar? Marx, Stalin, Engels, Lenin, Mao… şi Trotsky cu care se culca, portret absent, menit muzeului său, ne spune ghidul. Pretutindeni, istoria oamenilor şi a evenimentelor este corectată.
Coyoacán, casa lui Octavio Paz, a Fridei, a lui Trotsky… un fel de „Cotroceni“ al Mexico City. Sentimentul de familiaritate cu spaţiul, cu străzile, casele… nici sărăcia lucie, nici luxul arogant! Singurul loc unde aş putea trăi. Este „mlaştina“ Mexico City.
Am ratat frescele lui Diego Rivera! Fără regrete!
Cină de neuitat pe terasa hotelului nostru, de unde vedem, măcar o dată, luminate, catedrala, Templo Mayor, Palatul Guvernului, primăria – mai puţin, din fericire, drapelul plasat în centru şi coborît în fiecare seară! Tot Mexicul sub privirile mele!
Maiaşii au creat totul pe principiul „secretului“, dar în acelaşi timp sînt panteişti – sacrul este peste tot! Cum ar putea să fie secret? Frumoasă contradicţie în termeni. Trebuie să te descurci cu ea.
Drumul Pouk – micile temple rafinate, pierdute în pădure, minunata arhitectură a palatelor lipsite de orice înfloritură politică. Coloane, spaţii ascunse. Totul mă face să mă gîndesc la drumul mînăstirilor din România.
Uxmal – diversitatea locurilor. Amintirea templului Palombes – îmi aduce aminte de o fotografie veche, în care, cu torsul gol, în urmă cu douăzeci de ani, trăiam cu o efervescenţă fără limite descoperirea Uxmalului. Prietenii mei de atunci sînt morţi! Pun tot ce văd aici sub semnul lui „ultima oară“.
Pe drum, din autobuz, văd un tînăr pe bicicletă, agăţată de spatele lui o fată. Unde se duc? Nici un panou, totul pare pustiu… cuplul emană o încredere reciprocă, o dragoste tacită şi consimţită. Îşi împart drumul fără nici un scop sau direcţie explicită. Scena asta îmi aminteşte de Que viva Mexico… are un „notă“ eisensteiniană!
La Uxmal, pentru prima oară, observ că tot ce ţine de decorare se găseşte în partea de sus, ca un soi de bonus, ca şi cînd frumuseţea ar veni să încheie un parcurs şi să favorizeze dialogul cu cerul. Este desăvîrşirea sacrului, cel mai bun agent de circulaţie, ultimul stadiu spre…
Penele cu care se împodobeau eroii – semn al frumuseţii! Nici un gest ritualic nu se putea lipsi de ele.
Cumpăr pentru fata unei prietene un creion cu o cochilie lipită în capăt: frumuseţe modestă, dar frumuseţe totuşi.
Palatul Guvernatorului, cel mai frumos monument precolumbian! Mă uit la fotografiile vechi şi reconstitui emoţia arheologilor care au descoperit aceste temple în ruină, chiar în inima pădurii. Le-au salvat… iar Mexicul nu încetează să le aducă omagiu! Sînt reclăditorii memoriei sale ocultate de regimul colonial. Albii l-au sacrificat, devalorizat, respins şi tot ei l-au restituit. Frumoasă întorsătură a situației.
Chichen Itza – i se spune „templul timpului“ pentru că aici au fost găsite toate calendarele şi instrumentele de măsurat timpul. La Templo Mayor, imensul calendar plasat în centrul muzeului: timpul a fost preocuparea lor. Se spune chiar că maiaşii au dispărut de „frica“ previziunilor legate, după calendarul lor, de dispariţia finală. Dialogul cu timpul ca destin!
Dincolo de toate aceste piramide care angajează un dialog faţă în faţă cu cerul, mă atrage, în primul rînd, ascunsă undeva prin spate, în locul unde se găseşte vechiul templu Chichen Itza, micuţa piramidă dedicată preotului care a ridicat-o pe cea mare, dar mai ales, pe frontonul unui alt templu, basorelieful Astronomului, care, în poziţie de lotus, ţine în mînă tăbliţele cu litere niciodată descifrate. Emoţia stîrnită de figura anonimă în acest imperiu anonim în care totul se îndreaptă spre cer şi în care nu există loc pentru oameni. În afară de unul singur, Astronomul.
Mă uit la aceste piramide şi-mi spun că la origini totul a fost cu adevărat „vertical“. Apoi a eşuat într-o falsă „verticalitate“, şi ăsta-i motivul pentru care unii, ca mine, preferă relativismul orizontalităţii, care nu întreţine speranţe exagerate, nu se amăgeşte cu o intransigenţă falsă, admite decăderea ca principiu de adevăr. Principiul realităţii cîştigă în faţa principiului religios – poţi să deplîngi lucrul ăsta, dar eşti obligat să-l accepţi în vremurile în care trăim. Evităm astfel şi… tartufii şi… teroriştii! Care este locul potrivit al religiosului printre noi, pentru noi?
Kabah – mă uit la marele templu şi, alături, văd un altul, mai mic, şi, plăcut surprins, îmi amintesc de Versailles şi Trianon! O să avem mereu nevoie de „cel mic“, de îndată ce nu te rezumi la maiestuozitatea celui „mare“. Împreună se corectează unul pe celălalt: cel „mare“ şi cel „mic“. La un loc!
Nu-i defel graţie aici, poate în afară de cea de pe Ruta Puck.
Sîngele regenerează viaţa… de unde jertfele!
La Kabah, cum zeii nu răspundeau apelurilor sacre de a trimite apa, maiaşii s-au revoltat, au distrus templul şi au plecat!
Înainte de a pleca, îmi amintesc din nou, ne-am uitat la celebra Noaptea iguanei cu Burton… aici, peste tot, sînt iguane care traversează cîmpurile arheologice! Fără Tenessee Williams nu le-aş fi observat! Oscar Wilde are dreptate: „viaţa imită arta“ – iar recunoaşterea acestui fapt ne seduce!
Cum a putut Sarkozy să adopte o atitudine atît de arogantă faţă de Mexic, cerînd eliberarea imediată a unei franţuzoaice, clar vinovate, ca prealabil al Anului Mexicului? Mexicanii sînt demni şi, refuzînd dictatul parizian, l-au readus pe micul tiran de la Elysée la adevărata sa dimensiune. O marionetă animată!
Monique şi-a cumpărat o rochie, a cărei dantelă albă se înscrie pe fondul alb al ţesăturii… îmi amintesc de rochia neagră, pe care i-am adus-o din Mexic, în urmă cu douăzeci de ani! Georges Schlocker a încercat-o ca să-mi dau seama cum vine. De data asta, eram împreună şi nimeni altcineva n-a încercat-o.
La Merida, un moment de odihnă într-o cafenea „cubaneză“. Luăm un mojito… memoria afectivă reînviată, întrucît mă trimite la un „mojito“ băut cu Mihaela în cafeneaua din faţa Teatrului Bulandra, unde, pentru prima dată, a vorbit despre ea, despre viaţa ei, în adevăratul sens al cuvîntului! Un soi de „madlenă“ – mojito a funcţionat în acelaşi fel.
Hacienda Misné – loc splendid, am „experienţa livezii de vişini“, spaţiu pentru om, spaţiu biografic, spaţiu al împăcării cu sine însuşi. Cînd ai avut un astfel de spaţiu şi ai trăit acolo, înţelegi sensul replicii, deloc ridicole, a lui Libov: „nu pot să trăiesc fără livada de vişini“.
În fiecare seară, aceleaşi strigăte de păsări, între apusul soarelui şi căderea nopţii! Le vezi în copaci, eşti martor la zborul lor crepuscular, dar „unde se duc?“ – se întreabă de fiecare dată Monique. Bună întrebare… unde se duc păsările care revin a doua zi dimineaţa?
La Merida, cumpăr o mască, va sta de acum în camera mea de culcare: nu spune nimic altceva decît – şi asta-i enorm – „omul“! Înainte de a mă culca, aprind lampa şi o privesc. Mă priveşte la rîndul ei şi, pentru o clipă, ne vedem unul pe celălalt.
La Hacienda Misné, de pe un şezlong, am admirat luna şi înţeleg de ce religia nu poate gîndi „diferenţa“: în dialog cu cerul, rolul său se împlineşte în contextul fundamentat pentru totdeauna pe „unitate“. Cerul omului este unic, poveştile oamenilor sînt diferite!
Traducere de Doina IOANID
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 10.04.12 12:04
Legendele despre elevul Albert Einstein au fost demontate
Mai multe documente din cadrul arhivei Albert Einstein au fost publicate de curând de Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Pe lângă detalii ale activităţii sale ştiinţifice, documentele aduc o lumină nouă asupra vieţii şi performanţelor şcolare ale elevului Einstein. Potrivit documentelor, viitorul fizician nu a fost elevul leneş despre care vorbeşte legenda, ci unul foarte bun. Practic, problemele viitoare ale lui Einstein nu au fost cauzate de către faptul că nu învăţa, ci de faptul că nu-i plăcea disciplina strictă impusă în liceul său, scrie livescience.com.
Galeria publicată pe site arată şi diploma de absolvire a liceului, în 1896, la vârsta de 16 ani.
În privinţa activităţii ştiinţifice, arhiva conţine imagini cu unul dintre cele trei manuscrise existente în care apare celebra ecuaţia E=mc^2, scrisă chiar de fizician. Această ecuaţie, care descrie relaţia dintre energie, masă şi viteza luminii, care derivă din teoria relativităţii speciale. De asemenea, în arhivă există şi premiul Nobel pentru fizică primit în 1921.
Einstein este unul dintre fondatorii Universităţii din Ierusalim, lăsând moştenire documentele sale. 40.000 sunt însemnări personale, iar alte 30.000 fac referire la Teoria Relativităţii.
Mai multe documente din cadrul arhivei Albert Einstein au fost publicate de curând de Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Pe lângă detalii ale activităţii sale ştiinţifice, documentele aduc o lumină nouă asupra vieţii şi performanţelor şcolare ale elevului Einstein. Potrivit documentelor, viitorul fizician nu a fost elevul leneş despre care vorbeşte legenda, ci unul foarte bun. Practic, problemele viitoare ale lui Einstein nu au fost cauzate de către faptul că nu învăţa, ci de faptul că nu-i plăcea disciplina strictă impusă în liceul său, scrie livescience.com.
Galeria publicată pe site arată şi diploma de absolvire a liceului, în 1896, la vârsta de 16 ani.
În privinţa activităţii ştiinţifice, arhiva conţine imagini cu unul dintre cele trei manuscrise existente în care apare celebra ecuaţia E=mc^2, scrisă chiar de fizician. Această ecuaţie, care descrie relaţia dintre energie, masă şi viteza luminii, care derivă din teoria relativităţii speciale. De asemenea, în arhivă există şi premiul Nobel pentru fizică primit în 1921.
Einstein este unul dintre fondatorii Universităţii din Ierusalim, lăsând moştenire documentele sale. 40.000 sunt însemnări personale, iar alte 30.000 fac referire la Teoria Relativităţii.
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 30.03.12 19:22
Einstein a avut iar dreptate: A calculat cu o eroare de 1,7% rata expansiunii Universului
14:08Cercetătorii de la Universitatea din Manchester au anunțat astăzi rezultatele celui mai complex studiu privind expansiunea Universului.Articol complet
14:08Cercetătorii de la Universitatea din Manchester au anunțat astăzi rezultatele celui mai complex studiu privind expansiunea Universului.Articol complet
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 20.03.12 19:14
Arhiva completă a lui Albert Einstein va fi postată online. Aceasta conţine de la scrisori de dragoste până la demonstraţia teoriei relativităţii
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 04.03.12 16:01
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9270/20/
Cursa contra vitezei luminii. Einstein este cel care a teoretizat faptul ca viteza luminii, acea constanta de 300.000 km/s, este o "limita de netrecut". In ultimele decenii au aparut niste teorii, emise de unii fizicieni teoreticieni (acei cercetatori care considera ca teoriile lor nu trebuie demonstrate fizic, ele fiind doar rodul calculelor strict matematice), conform carora unele particule pot depasi de 4-5 ori viteza luminii (!). Teorii ramase doar in caietele de matematica. Iata ca recent o echipa internationala a reusit sa demonstreze ca exista particule care depasesc viteza lumii. E drept, nu cu mult, dar si acest putin inseamna enorm, spun cercetatorii.
Cursa contra vitezei luminii. Einstein este cel care a teoretizat faptul ca viteza luminii, acea constanta de 300.000 km/s, este o "limita de netrecut". In ultimele decenii au aparut niste teorii, emise de unii fizicieni teoreticieni (acei cercetatori care considera ca teoriile lor nu trebuie demonstrate fizic, ele fiind doar rodul calculelor strict matematice), conform carora unele particule pot depasi de 4-5 ori viteza luminii (!). Teorii ramase doar in caietele de matematica. Iata ca recent o echipa internationala a reusit sa demonstreze ca exista particule care depasesc viteza lumii. E drept, nu cu mult, dar si acest putin inseamna enorm, spun cercetatorii.
E vorba despre un experiment care s-a numit Opera. In cadrul acestui experiment international, particulele neutrino, acele caramizi elementare ele materiei, au parcurs distanta de 730 kilometri, adica aceea dintre laboratoarele Centrului european pentru cercetari nucleare (CERN) din Geneva si laboratorul subteran din Gran Sasso din Italia, cu o viteza de 300.006 km/s, ceea ce inseamna un fel de record mondial, superior cu 6 km/s recordului brevetat intr-o constanta, cel de 300.000 km/s.
Pastrand comparatia cu performanta atletica, s-ar putea spune, daca nu cumva este vorba despre o eroare a cronometrelor, ca in aceasta cursa de fond, de 730 km, particulele de neutrino au trecut linia de sosire cu un avans de 20 de metri in fata vechiului campion mondial, viteza luminii! Cel putin asa se afirma intr-un comunicat emis de Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) din Franta.
Acest rezultat publicat de CERN si CNRS este rodul a trei ani de experimentari si observare a peste 15.000 de neutrino, marja de eroare fiind si ea un record mondial, mai exact 10 miliardimi de secunda! Si cum posibilitatea de eroare a calculelor era posibila, cercetatorii au petrecut sase luni pentru a relua de la zero toate calculele. Recalibrarea instrumentelor de masurare realizata de unii dintre cei mai reputati experti independenti, verificarea datelor topografice, a tunelului si a particulelor, chiar si deriva continentelor si seismul din L'Aquila au fost luate in calcul pentru excluderea posibilelor erori. Concluzia a fost unanima: neutrinii par ca au calatorit intr-adevar mai repede decat lumina, sfidand astfel teoria relativitatii formulata de Einstein.
Desi unanima, concluzia este dominata de modul verbal prezumtiv: par a calatori nu este tot una cu prezentul calatoresc. Tocmai de aceea, comunicatul CNRS precizeaza in continuare cu extrema seriozitate: "Tinand cont de impactul urias pe care un asemenea rezultat ar putea sa il aiba asupra fizicii, masuratori independente vor fi necesare, pentru ca efectul observat sa poata fi infirmat sau confirmat oficial".
Daca rezultatul va deveni oficial, intr-un viitor pe care nimeni nu-l poate preciza deocamdata cu exactitate, implicatiile ulterioare ar putea chiar sfida capacitatea de intelegere a cercetatorilor. Pierre Binetruy, directorul Laboratorului de astroparticule si cosmologie din Paris, este convins ca aceasta descoperire inseamna ca "particulele au descoperit o scurtatura in alta dimensiune" si astfel in univers ar exista mai mult de patru dimensiuni (cele trei dimensiuni in spatiu, carora li se adauga cea a timpului). Trimiterea este aici la o alta teorie veche si ea de vreo cateva decenii care pomeneste despre faptul ca Universul are 12-13 dimensiuni. Adevaruri teoretice, care n-au putut fi niciodata dovedite fizic. Cu toate acestea, Pierre Binetruy este convins ca Einstein nu s-a inselat.
Descoperirea realizata de savantii implicati in experimentul "Opera" ar putea sa semnifice ca teoria lui Einstein "este valabila in anumite domenii, dar exista o alta teorie, si mai globala, la fel ca papusile rusesti (...) care deschide noi campuri de actiune", a mai adaugat Pierre Binetruy. De aceeasi parere este si Stavros Katsavenas, care este convins ca "Einstein nu a dovedit ca Newton s-a inselat, el a descoperit o teorie mai generala", care s-a suprapus celei ce a fost formulata de Newton. In ciuda acestor declaratii, "maxima prudenta" este invocata atunci cand se vorbeste despre masuratori care nu au fost deocamdata verificate "cu un sistem complet diferit".
Si acest sistem complet diferit ar putea fi proiectul Minos din Statele Unite, care a ajuns in urma cu cativa ani, pe o distanta aflata intre laboratorul Fermilab din Chicago si o mina din apropiere cu granita canadiana, la un rezultat similar celui realizat de experimentul Opera. Numai ca atunci a fost vorba despre o marja de eroare a masuratorilor prea mare pentru a putea fi validata stiintific. Asa incat cercetatorii americani lucreaza acum la un nou proiect care va fi finalizat in trei ani si care va avea o precizie fara precedent. Asadar, deocamdata avem un record mondial intr-o cursa de fond cronometrata cu aparate neomologate. Important este ca spectatorii din tribune sunt incantati de performanta atletilor, chiar daca nu e sigur ca vechiul campion mondial, viteza luminii, a fost invins la fotofinis...
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 23.02.12 14:25
http://www.descopera.ro/dnews/9336914-einstein-a-avut-din-nou-dreptate-bariera-vitezei-luminii-nu-a-fost-doborata
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 24.11.11 17:06
Premieră: Creierul lui Einstein, expus publicului
Dacă v-aţi întrebat vreodată cum arată creierul unui geniu, ei bine aveţi ocazia să vă satisfaceţi această curiozitate dacă vizitaţi Muzeul Mutter din Philadelphia. Creierul fizicianului Albert ... Citeşte articolul
Dacă v-aţi întrebat vreodată cum arată creierul unui geniu, ei bine aveţi ocazia să vă satisfaceţi această curiozitate dacă vizitaţi Muzeul Mutter din Philadelphia. Creierul fizicianului Albert ... Citeşte articolul
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 12.10.11 19:16
O scrisoare a lui Einstein despre pericolul nazist, vândută la licitaţie pentru 14.000 dolari
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 23.09.11 16:49
Teoria lui Einstein, pentru prima data in pericol: cercetatorii de la CERN au descoperit particule cu viteza mai mare decat cea a luminii
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Albert Eistein si antisemitismul intelectual din Romania
Scris de Admin 27.07.11 18:33
Albert Eistein si antisemitismul intelectual din Romania
Catre directorul editurii Hasefer, domnul prof. Alexandru Singer
Ziarul ׳³ג€Viata Noastra׳³ֶ’ mi-a remis, precum era firesc, scrisoarea dumitale, adresata mie prin intermediul redactiei, cu rugamintea de a fi publicata. Scrisoarea se constituie Intr-un drept la replica, la interventia mea privind afirmatiile pe care le-ai facut In legatura cu intelectualitatea romAna, fata In fata cu antisemitismul.
In interviul pe care l-ai acordat acestui ziar, ca si In scrisoarea dumitale, aparuta astazi, sugerezi ca eu as fi Incercat sa culpabilizez Intreaga elita intelectuala romAneasca, cInd, de fapt, e vorba doar de ׳³ג€grupuscule galacioase, din care fac parte si unii ׳²ֲ·intelectuali׳²ֲ¸ cu audienta foarte rastrInsa׳³ֶ’.
Draga Sandu (iarta-mi intimitatea, folosita de altfel, si de dumneata, In numele anilor deloc putini de cInd ne stim), reactia mea nu are nici o legatura cu titlul, titlu care deturneaza sau nu sensul cuvintelor pe care le-ai rostit. De asemenea, e lipsit de importanta faptul ca eu sInt ׳³ג€vulturul israelian arogant׳³ֶ’ sau oricare altul din cei aproximativ 250.000 de evrei din RomAnia, care au mai ramas, care mai traiesc astazi, acum si aici. Daca ai fi citit seria mea de articole cu acest subiect, publicate de-a lungul unei luni si mai bine, ai fi constatat ca n-am Incercat si sa culpabilizez Intreaga intelectualitate romAna. Chiar In articolul din saptamIna urmatoare interventiei mele la interviul dumitale, am scris urmatoarele, citez: ׳³ג€E un adevar real acela ca nu toti intelectualii romAni sInt atinsi de flagelul sovinismului, al xenofobiei si, In cazul nostru, al antisemitismului. As putea umple zeci de pagini de ziar cu numele scriitorilor de azi, umanisti, democrati, neatinsi de aceste boli ale constiintei. Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, regretatul Stefan Augustin Doinas, Nicolae Brevan, Nicolae Balota, Eugen Simion, Geo Serban, Radu CIrneci, Dan Cristea, George Balaita, Eugen Uricaru si multi, foarte multi altii. Ei nu se lasa contaminati. Pentru toti acesti colegi de departe-aproape, am respect si admiratie׳³ֶ’ (vezi ׳³ג€Dragoste ciudata׳³ֶ’ aparut In Viata Noastra, vineri 10 ianuarie 2003, pag. 7).
Am mai spus-o! Inteleg pozitia dumitale In aceasta dificila si sensibila problema, dar nu o Impartasesc deloc. Nu pot, In numele adevarului dureros, sa primesc teza dumitale, nejustificata de realitate, simplificata pIna la Impaciutorism, daca nu chiar oportunism. Dar, din nou, te pot Intelege, draga Sandu, dar nu primesc, nu-mi Insusesc concluziile dumitale. De fapt In RomAnia, mai a mea decIt a celor depre care vorbim si din cauza carora ne Incrucisam sabiile, elementul antisemit regenerat este produsul nationalismului ravasitor, scapat din Ingradirile formale ale legilor regimului totalitar. Regimul ceausist al Partidului Unic.
Tiranul a venit la putere, iubit si acceptat de romAni pentru ca a avut sclipirea geniala de a reda poporului tocmai ce Isi dorea: mIndria nationala. Dar In forma ei cea mai acuta. Sa Intorci spatele cotropitorului puternic si uzurpator, tu, conducatorul unei tari cotropita adesea, umilita de tot strainul hain si hraparet, ultimul dintre ei, scapat si el de cutitul Generalisimului cu mustati si pipa, nu era putin lucru. Ceausescu le-a redat romAnilor demnitatea. Demnitatea, Intotdeauna exacerbata si cazuta In ultima instanta In nationalism. De aici toate rele, toate derivatele negative: ׳³ג€predispozitii antisemite, spirit antisemit, antisemitism agresiv si fatis, antisemitism latent, conjunctural, codificat, cosmetizat׳³ֶ’. Ceausescu nu si-a ucis evreii, nedoriti de-a lungul istoriei, ci i-a vIndut pe dolari, propriei lor tarii, scapIndu-se de ei, odata pentru totdeauna. Antisemitism original, apendice a nationalismului sofisticat, dar mai eficient, ca metoda, decIt toate celelalte. Dupa moartea tiranului, nationalismul s-a Intors la matritele sale ׳³ג€grosolane׳³ֶ’, dar hranite de o intelectualitate traumatizata, flamInzita, ca tot poporul, umilita pIna si cu onorurile ieftine, dar ispititoare pentru unii, ale regimului trecut. CInd spun intelectualitate, draga Sandu Singer, nu ma refer la toata elita intelectuala si nu In primul rInd la ea, ci la aceea a carei strabuni s-au identificat cu ׳³ג€faimosul articol 7 al Constitutiei din 1866, care excludea evreii de la acordarea cetateniei romAne, rezervat doar strainilor crestini׳³ֶ’. Ma refer la cei ale caror optiuni nationaliste sInt clare, la cei ale caror optiuni xenofobe sInt limpezi. Este aberant, dar si ilariant sa perpetuezi antisemitismul Intr-o tara In care au mai ramas sa moara doar 8.500-9.000 de evrei si, care Inca mai traiesc In mijlocul unui popor care numara 24.000.000. Douazeci si patru de milioane! Nu e vorba doar de Ion Coja si Marian Popa, ci si de cei rinocerizati, precum Mitzura Arghezi, fiica unui mare poet, romAn adevarat, umanist, care a ajutat In vremurile prigoanei prin fapte si In scris pe evrei; este Tudor Arghezi. Ma refer la Romulus Vulpescu, acest mare artist care a rapit umanismul senin al tovarasii sale de viata, romanciera Ileana Vulpescu, aruncIndu-l In fundatura nationalismului xenofob, pe care el Il reprezinta. Nu pot uita paginile ei minunate despre evrei, scrise In romanul ׳³ג€Arta conversatiei׳³ֶ’, fuga ei la simpozionul ׳³ג€Spinoza׳³ֶ’, organizat de Federatia Evreilor din Bucuresti, scrisoriile ei adresate unora dintre noi, plecati spre regretul ei. Ma refer la Corneliu Vadim Tudor, la Gheorghe Funar, la Adrian Paunescu, la Paul Everac, Gheorghe Zamfir, la Ion LancrInjan si la atItia altii. Acestia au dat si dau vitalitate antisemitismului gregar si ׳³ג€uneltelor׳³ֶ’ sale, care au atacat Muzeul Evreiesc din Bucuresti, care au scris pe peretii Teatrului T.E.S. injurii la adresa evreilor si care au desenat svastici pe acelasi lacas. Ei au dat forta celor care au devastat cimitirele evreiesti, care au distrus pietrele funerare de la capatIiul celor care sInt pIngariti si dupa moarte. Si toate acestea In zilele noastre. Si toate acestea In ochii plapIndei democratii din RomAnia. Da, draga Sandu Singer, In RomAnia de astazi, ca si In cea de ieri, exista antisemitism intelectual, ca o derivata a nationalismului. Din nou, o diversiune menita sa abata atentia opiniei publice de la problemele esentiale; cele ale identitatii, ale crizei economice, ale pasilor pe loc. O tara care vrea sa paseasca In viitor (si RomAnia vrea!), In civilizatie, trebuie sa-si scruteze trecutul si sa Invete din el, sa-l recunoasca cu demnitate, chiar daca el a fost dureros si urIt.
Draga Sandu, afirmatiile dumitale, privind neinformarea prin presa, legate de numeroasele ׳³ג€manifestari culturale organizate de intelectualii evrei Impreuna cu intelectualii romAni, In RomAnia si In lume׳³ֶ’ si cea ca ׳³ג€nimeni din presa romAneasca din Israel nu remarca bogata activitatea culturala si de cult a tot mai retrInsei noastre comunitati evreiesti׳³ֶ’, nu coincid cu realitatea. Din contra. Unul dintre cei care colaboreaza cu presa de limba romAna din Israel, informInd-o de cele amintite mai sus, este Victor BIrladeanu si nu numai el. Draga Singer, sugerezi, In Incheierea scrisorii dumitale, ca eu as fi ׳³ג€invectivat intelectualitatea romAna In ansamblu din cauza unei exceptii, izolata si respinsa de marea majoritate a intelectualilor romAni׳³ֶ’, ceea ce ׳³ג€nu este nici corect, nici Intelept si In nici un caz nu este un joc poetic׳³ֶ’. Nu stiu ce te-a dus la o asemenea concluzie eronata, dar ea Imi aminteste de o poezie ׳³ג€scolareasca׳³ֶ’ si calda, scrisa de marele Albert Eistein, aparuta In Jײ²ֲdischen Kalender: ׳³ג€Schau ich mir die Juden an,/ Hab ich keine Freude dran./Fallen mir die andern an,/ bin ich froh ein Jud zu sein׳³ֶ’. Iata traducerea aproximativa In romAneste a aceastei poezioare, voit naiva, facuta de scriitorul Norman Manea: ׳³ג€CInd Imi contemplu evreii,/ Nu am nici o bucurie./ CInd Imi vin In minte ceilalti,/ SInt bucuros ca sInt evreu׳³ֶ’.
Al dumitale sincer,
Shaul Carmel
http://viatanoastra.1colony.com/whats_new.html
Catre directorul editurii Hasefer, domnul prof. Alexandru Singer
Ziarul ׳³ג€Viata Noastra׳³ֶ’ mi-a remis, precum era firesc, scrisoarea dumitale, adresata mie prin intermediul redactiei, cu rugamintea de a fi publicata. Scrisoarea se constituie Intr-un drept la replica, la interventia mea privind afirmatiile pe care le-ai facut In legatura cu intelectualitatea romAna, fata In fata cu antisemitismul.
In interviul pe care l-ai acordat acestui ziar, ca si In scrisoarea dumitale, aparuta astazi, sugerezi ca eu as fi Incercat sa culpabilizez Intreaga elita intelectuala romAneasca, cInd, de fapt, e vorba doar de ׳³ג€grupuscule galacioase, din care fac parte si unii ׳²ֲ·intelectuali׳²ֲ¸ cu audienta foarte rastrInsa׳³ֶ’.
Draga Sandu (iarta-mi intimitatea, folosita de altfel, si de dumneata, In numele anilor deloc putini de cInd ne stim), reactia mea nu are nici o legatura cu titlul, titlu care deturneaza sau nu sensul cuvintelor pe care le-ai rostit. De asemenea, e lipsit de importanta faptul ca eu sInt ׳³ג€vulturul israelian arogant׳³ֶ’ sau oricare altul din cei aproximativ 250.000 de evrei din RomAnia, care au mai ramas, care mai traiesc astazi, acum si aici. Daca ai fi citit seria mea de articole cu acest subiect, publicate de-a lungul unei luni si mai bine, ai fi constatat ca n-am Incercat si sa culpabilizez Intreaga intelectualitate romAna. Chiar In articolul din saptamIna urmatoare interventiei mele la interviul dumitale, am scris urmatoarele, citez: ׳³ג€E un adevar real acela ca nu toti intelectualii romAni sInt atinsi de flagelul sovinismului, al xenofobiei si, In cazul nostru, al antisemitismului. As putea umple zeci de pagini de ziar cu numele scriitorilor de azi, umanisti, democrati, neatinsi de aceste boli ale constiintei. Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, regretatul Stefan Augustin Doinas, Nicolae Brevan, Nicolae Balota, Eugen Simion, Geo Serban, Radu CIrneci, Dan Cristea, George Balaita, Eugen Uricaru si multi, foarte multi altii. Ei nu se lasa contaminati. Pentru toti acesti colegi de departe-aproape, am respect si admiratie׳³ֶ’ (vezi ׳³ג€Dragoste ciudata׳³ֶ’ aparut In Viata Noastra, vineri 10 ianuarie 2003, pag. 7).
Am mai spus-o! Inteleg pozitia dumitale In aceasta dificila si sensibila problema, dar nu o Impartasesc deloc. Nu pot, In numele adevarului dureros, sa primesc teza dumitale, nejustificata de realitate, simplificata pIna la Impaciutorism, daca nu chiar oportunism. Dar, din nou, te pot Intelege, draga Sandu, dar nu primesc, nu-mi Insusesc concluziile dumitale. De fapt In RomAnia, mai a mea decIt a celor depre care vorbim si din cauza carora ne Incrucisam sabiile, elementul antisemit regenerat este produsul nationalismului ravasitor, scapat din Ingradirile formale ale legilor regimului totalitar. Regimul ceausist al Partidului Unic.
Tiranul a venit la putere, iubit si acceptat de romAni pentru ca a avut sclipirea geniala de a reda poporului tocmai ce Isi dorea: mIndria nationala. Dar In forma ei cea mai acuta. Sa Intorci spatele cotropitorului puternic si uzurpator, tu, conducatorul unei tari cotropita adesea, umilita de tot strainul hain si hraparet, ultimul dintre ei, scapat si el de cutitul Generalisimului cu mustati si pipa, nu era putin lucru. Ceausescu le-a redat romAnilor demnitatea. Demnitatea, Intotdeauna exacerbata si cazuta In ultima instanta In nationalism. De aici toate rele, toate derivatele negative: ׳³ג€predispozitii antisemite, spirit antisemit, antisemitism agresiv si fatis, antisemitism latent, conjunctural, codificat, cosmetizat׳³ֶ’. Ceausescu nu si-a ucis evreii, nedoriti de-a lungul istoriei, ci i-a vIndut pe dolari, propriei lor tarii, scapIndu-se de ei, odata pentru totdeauna. Antisemitism original, apendice a nationalismului sofisticat, dar mai eficient, ca metoda, decIt toate celelalte. Dupa moartea tiranului, nationalismul s-a Intors la matritele sale ׳³ג€grosolane׳³ֶ’, dar hranite de o intelectualitate traumatizata, flamInzita, ca tot poporul, umilita pIna si cu onorurile ieftine, dar ispititoare pentru unii, ale regimului trecut. CInd spun intelectualitate, draga Sandu Singer, nu ma refer la toata elita intelectuala si nu In primul rInd la ea, ci la aceea a carei strabuni s-au identificat cu ׳³ג€faimosul articol 7 al Constitutiei din 1866, care excludea evreii de la acordarea cetateniei romAne, rezervat doar strainilor crestini׳³ֶ’. Ma refer la cei ale caror optiuni nationaliste sInt clare, la cei ale caror optiuni xenofobe sInt limpezi. Este aberant, dar si ilariant sa perpetuezi antisemitismul Intr-o tara In care au mai ramas sa moara doar 8.500-9.000 de evrei si, care Inca mai traiesc In mijlocul unui popor care numara 24.000.000. Douazeci si patru de milioane! Nu e vorba doar de Ion Coja si Marian Popa, ci si de cei rinocerizati, precum Mitzura Arghezi, fiica unui mare poet, romAn adevarat, umanist, care a ajutat In vremurile prigoanei prin fapte si In scris pe evrei; este Tudor Arghezi. Ma refer la Romulus Vulpescu, acest mare artist care a rapit umanismul senin al tovarasii sale de viata, romanciera Ileana Vulpescu, aruncIndu-l In fundatura nationalismului xenofob, pe care el Il reprezinta. Nu pot uita paginile ei minunate despre evrei, scrise In romanul ׳³ג€Arta conversatiei׳³ֶ’, fuga ei la simpozionul ׳³ג€Spinoza׳³ֶ’, organizat de Federatia Evreilor din Bucuresti, scrisoriile ei adresate unora dintre noi, plecati spre regretul ei. Ma refer la Corneliu Vadim Tudor, la Gheorghe Funar, la Adrian Paunescu, la Paul Everac, Gheorghe Zamfir, la Ion LancrInjan si la atItia altii. Acestia au dat si dau vitalitate antisemitismului gregar si ׳³ג€uneltelor׳³ֶ’ sale, care au atacat Muzeul Evreiesc din Bucuresti, care au scris pe peretii Teatrului T.E.S. injurii la adresa evreilor si care au desenat svastici pe acelasi lacas. Ei au dat forta celor care au devastat cimitirele evreiesti, care au distrus pietrele funerare de la capatIiul celor care sInt pIngariti si dupa moarte. Si toate acestea In zilele noastre. Si toate acestea In ochii plapIndei democratii din RomAnia. Da, draga Sandu Singer, In RomAnia de astazi, ca si In cea de ieri, exista antisemitism intelectual, ca o derivata a nationalismului. Din nou, o diversiune menita sa abata atentia opiniei publice de la problemele esentiale; cele ale identitatii, ale crizei economice, ale pasilor pe loc. O tara care vrea sa paseasca In viitor (si RomAnia vrea!), In civilizatie, trebuie sa-si scruteze trecutul si sa Invete din el, sa-l recunoasca cu demnitate, chiar daca el a fost dureros si urIt.
Draga Sandu, afirmatiile dumitale, privind neinformarea prin presa, legate de numeroasele ׳³ג€manifestari culturale organizate de intelectualii evrei Impreuna cu intelectualii romAni, In RomAnia si In lume׳³ֶ’ si cea ca ׳³ג€nimeni din presa romAneasca din Israel nu remarca bogata activitatea culturala si de cult a tot mai retrInsei noastre comunitati evreiesti׳³ֶ’, nu coincid cu realitatea. Din contra. Unul dintre cei care colaboreaza cu presa de limba romAna din Israel, informInd-o de cele amintite mai sus, este Victor BIrladeanu si nu numai el. Draga Singer, sugerezi, In Incheierea scrisorii dumitale, ca eu as fi ׳³ג€invectivat intelectualitatea romAna In ansamblu din cauza unei exceptii, izolata si respinsa de marea majoritate a intelectualilor romAni׳³ֶ’, ceea ce ׳³ג€nu este nici corect, nici Intelept si In nici un caz nu este un joc poetic׳³ֶ’. Nu stiu ce te-a dus la o asemenea concluzie eronata, dar ea Imi aminteste de o poezie ׳³ג€scolareasca׳³ֶ’ si calda, scrisa de marele Albert Eistein, aparuta In Jײ²ֲdischen Kalender: ׳³ג€Schau ich mir die Juden an,/ Hab ich keine Freude dran./Fallen mir die andern an,/ bin ich froh ein Jud zu sein׳³ֶ’. Iata traducerea aproximativa In romAneste a aceastei poezioare, voit naiva, facuta de scriitorul Norman Manea: ׳³ג€CInd Imi contemplu evreii,/ Nu am nici o bucurie./ CInd Imi vin In minte ceilalti,/ SInt bucuros ca sInt evreu׳³ֶ’.
Al dumitale sincer,
Shaul Carmel
http://viatanoastra.1colony.com/whats_new.html
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
"Oppenheimer, Einstein, Freud, Marx, Kafka... Istoria ultimi
Scris de Admin 14.07.11 19:38
"Oppenheimer, Einstein, Freud, Marx, Kafka... Istoria ultimilor 200
de ani cuprinde numeroase nume de evrei renumiti - oameni de stiinta,
ganditori, reprezentanti ai mediilor intelectuale", se spune intr-un
controversat studiu intitulat "Calea naturala a dezvoltarii
capacitatilor mentale ale evreilor europeni". Potrivit documentului,
citat de publicatia italiana "Corriere della Sera", "in pofida
faptului ca evreii reprezinta doar 0,25 la suta din populatia
Pamantului si numai 3 la suta din populatia Statelor Unite, ei detin
27 la suta din toate Premiile Nobel acordate si constituie 50 la suta
din toti campionii mondiali la sah". Studiul a fost realizat de doi
oameni de stiinta de la Universitatea din Utah. Vara trecuta ei au
trimis la diferite reviste americane de specialitate rezultatele
muncii lor. Dupa numeroase refuzuri si amanari, lucrarea a fost
totusi publicata de Editura Cambridge University Press. "Analizele de
ADN efectuate au demonstrat ca evreii au un nivel de inteligenta mult
mai ridicat", sustin cercetatorii in "New York Magazine". Involuntar
revine in minte un articol mai vechi aparut in revista britanica "The
Times" si care anunta, printre altele, ca "oamenii de stiinta
israelieni au reusit sa descifreze complicatul cod cognitiv, care
determina capacitatea omului de a recepta sarcasmul.
Simona Haiduc/CURENTUL
de ani cuprinde numeroase nume de evrei renumiti - oameni de stiinta,
ganditori, reprezentanti ai mediilor intelectuale", se spune intr-un
controversat studiu intitulat "Calea naturala a dezvoltarii
capacitatilor mentale ale evreilor europeni". Potrivit documentului,
citat de publicatia italiana "Corriere della Sera", "in pofida
faptului ca evreii reprezinta doar 0,25 la suta din populatia
Pamantului si numai 3 la suta din populatia Statelor Unite, ei detin
27 la suta din toate Premiile Nobel acordate si constituie 50 la suta
din toti campionii mondiali la sah". Studiul a fost realizat de doi
oameni de stiinta de la Universitatea din Utah. Vara trecuta ei au
trimis la diferite reviste americane de specialitate rezultatele
muncii lor. Dupa numeroase refuzuri si amanari, lucrarea a fost
totusi publicata de Editura Cambridge University Press. "Analizele de
ADN efectuate au demonstrat ca evreii au un nivel de inteligenta mult
mai ridicat", sustin cercetatorii in "New York Magazine". Involuntar
revine in minte un articol mai vechi aparut in revista britanica "The
Times" si care anunta, printre altele, ca "oamenii de stiinta
israelieni au reusit sa descifreze complicatul cod cognitiv, care
determina capacitatea omului de a recepta sarcasmul.
Simona Haiduc/CURENTUL
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Re: Einstein[v=]
Scris de Admin 10.05.11 18:38
Documentele de imigrare ale savantului Albert Einstein, descoperite după 80 de ani
Admin- Admin
- Numarul mesajelor : 135929
Data de inscriere : 15/12/2005 -
Pagina 4 din 7 • 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
Pagina 4 din 7
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum