Cantemir[v=]

http://cultural.bzi.ro/viata-si-cariera-politica-a-lui-dimitrie-cantemir-33939

Dimitrie Cantemir, transilvăneanul - de IOAN-AUREL POP

http://revistacultura.ro/nou/2014/12/dimitrie-cantemir-europeanul/

Antioh Dimitrievici Cantemir, fiul domnitorului roman Dimitrie

http://cultural.bzi.ro/dimitrie-cantemir-romanul-care-a-fost-ales-membru-al-academiei-din-berlin-16929

http://istoriesicultura.ro/dimitrie-cantemir.html

Dimitrie Cantemir, un spion incomod

Francmasonul Dimitrie Cantemir şi obiceiurile moldovenilor din Secolul Luminilor
Toată lumea ştie cine a fost Dimitrie Cantemir şi toţi am învăţat la şcoală câte ceva despre una dintre cărţile scrise de acest domnitor român erudit, anume Descriptio Moldaviae. Dar sunt puţini cei care au avut curiozitatea, răbdarea sau răgazul necesar să citească Descrierea Moldovei aşa cum am făcut-o noi pentru dumneavoastră, ca să aflăm cum trăiau moldovenii acum... » citeste mai mult

http://cultural.bzi.ro/a-fost-dimitrie-cantemir-agent-secret-rus-la-27-de-ani-8155

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10566/20/
A vrut sa fie domn al Moldovei, si la un moment dat, pentru scurt timp a si devenit, dar nu se poate spune ca a reusit in aceasta intreprindere. Acest nenoroc a fost poate norocul lui, norocul culturii romane care a dat tarii un Principe si un soldat, un academician si filozof, muzician si om de stiinta, la un loc. Exact acum 340 de ani, pe 26 octombrie 1673, intr-o familie de razesi de la Silisteni, in tinutul Falciului (azi - judetul Vaslui) s-a nascut Dimitrie Cantemir. Tatal, Constantin Cantemir, a devenit la un moment dat domn al Moldovei (1685-1693), mama, Ana Bantas, femeie invatata, moare de tanara, lasand orfani doi fii, pe Antioh si pe Dimitrie. Dandu-si seama de inclinatiile fiului sau, Constantin-Voda aduce din Muntenia pe calugarul Ieremia Cacavela, om de mare cultura, caruia ii incredinteaza educatia lui Dimitrie.

http://convorbiri-literare.dntis.ro/SOROHANiul13.htm

La 3 secole de la bătălia ruso-moldo-otomană, din vara anului 1711 Dimitrie Cantemir, descris de un istoric german (1)


Printre străinii care au închinat pagini întregi învăţatului domn Dimitrie Cantemir, se numără şi istoricul german Andreas Wolf. În lucrarea sa, ,,Beiträge zu einer Statistisch-historischen Beschreibung des Fürstenhums Moldau” (Contribuţii la o descriere statistică şi istorică a Principatului Moldovei), apărută în 2 volume, în anul 1805, la Sibiu, îl găsim pomenit şi pe eruditul voevod al Moldovei. Acum, cînd se împlinesc 300 de ani de la luptele purtate la Stănileşti, pe Prut, publicarea textului, in extenso, împlineşte un gol. Să-l cităm pe Wolf: ,,Dimitrie al II-lea Cantemir, domn al Moldovei – 1710 (în realitate, 1710-1711 – nota autorului). După dorinţa sa, a fost orînduit, însă, domn al Valahiei (Ţării Româneşti – nota autorului) şi primise, fiind încă la Constantinopol, poruncă de la marele Sultan să pună mîna, prefăcîndu-se prieten, sau folosind alte mijloace iscusite, pe voevodul valah Brâncoveanu şi să-l aducă, viu sau mort, la Constantinopol; şi numai după aceea să intre în stăpînirea Valahiei, iar în locul său, ca domn în Moldova, să lase un om potrivit. ªi fiind socotit, pentru această misiune, drept omul cel mai de încredere, nu i s-a luat, de către Înalta Poartă, obişnuitul dar al voevozilor (Peschkesch), ci i s-au mai dăruit 20 de pungi de piaştri pentru acoperirea cheltuielilor de drum şi un caftan (ehilät) cu samur, dar de preţ şi demn de un om de însemnătatea lui. Dar, de abia sosit la Iaşi, că a şi venit poruncă de la Sultan să trimită peşcheşul, să strîngă merinde pentru oastea turcească, să dreagă podurile şi să orînduiască tabere, pentru iarnă, oştilor suedeze şi căzăceşti, iar în ziua de Sf. Gheorghe (Chissrelles) să fie cu armata sa în Bender. Nimic n-ar fi putut să mînie mai grozav pe voevodul Cantemir, decît această purtare şi preţul scump, cu care trebuia să-i răsplătească pe aceia care îi făcuseră daruri. De aceea, hotărî să ceară mai bine sprijinul Rusiei, decît să mai rabde jugul turcesc.

Tocmai în vremea aceea, împăratul Petru cel Mare îl trimise pe doctorul grec Polikala la voevodul Cantemir, spre a-i face propuneri cît mai strălucite, pe care el le primi cu mare bucurie, şi a căror întărire ajunse în mîinile împăratului în ziua de 24 aprilie 1711 (Tratatul de la Luck, 13 aprilie – nota autorului). Apoi, principele Cantemir dădu sfat ca oştile ruseşti să grăbească sosirea, mai înainte ca podul peste Dunăre să fie sfîrşit, grăbind marşul împotriva otomanilor. Acest sfat nu s-a putut urma şi de abia în luna iulie sosi generalul rus Boris Petrovici Serementov din Polonia în Moldova, unindu-se, lîngă Prut, la «Tschtschoare», cu mica armată moldovenească, de unde, împreună, au pornit către Iaşi, spre a primi închinarea boierilor, a feţelor bisericeşi şi a norodului. Cantemir, cu toată bunăvoinţa, nu putea să strîngă merindele trebuincioase oastei ruseşti, mai cu seamă din pricina pustiirii făcute de lăcuste, în Moldova; iar voevodul valah Brâncoveanu se prefăcea a trimite tot ce era mai bun ruşilor, dar, în ascuns, ţinea tot cu turcii. Serementov trimise, deci, pe generalul Renne la Brăila, (pe) care o cuceri, dar nu mai află acolo merinde, magaziile fiind toate goale. Cu mare dibăcie şi în straşnic pericol, se retrase spre grosul trupelor ruseşti. Între timp, armata turcească înainta. Un număr de 220.000 de oameni a trecut, în ziua de 19 iunie, peste Dunăre, iar ruşii n-aveau decît vreo 40.000, pe care trebuiau să-i trimită întru întîmpinarea acestui groaznic puhoi omenesc. Cîteva ciocniri au avut loc la «Faltschi», pe malul Prutului, unde turcii au pierdut un număr însemnat de oameni; totuşi, o bătălie mare nu s-a dat. Moldovenii au rămas credincioşi voevodului lor, uitînd jurămîntul făcut, în Iaşi, împăratului rusesc. Fără a fi siliţi şi din dorinţa lor, ei trecură de partea turcilor, împiedicînd venirea merindelor către ruşi şi predarea lor în mîinile necredincioşilor”.

Semnificaţii istorice - 288 ani de la moartea lui Dmitrie Cantemir

337 ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir


1673 - S-a născut Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1693; 1710-1711) şi cărturar umanist (d. 1723)

În anul ce a urmat, împăratul s-a dus către Persia. Cantemir împreună cu contele Tolstoi şi amiralul Apraxin au primit ordin să însoţească pe împărat. Era un triumvirat glorios în faţa acestuia. Apraxin a avut conducerea afacerilor de război, ceilalţi doi se ocupau cu regularea afacerilor civil e. Dimitrie Cantemir a însoţit pe ţar în oraşul Colomna, care e la nouăzeci verste departe de Moscova, acolo unde se întîlnesc rîurile Moscova cu Oka, unde s-a întîlnit cu familia lui, care venise pe apă. Acolo s-a îmbarcat şi au mers pînă la Astrahan, cînd au ajuns la 4 iulie. Abia plecaseră din Colomna, cînd a avut friguri cauzate prin o durere de mijloc. Cu toate că febra nu a fost violentă, el a a avut o slăbiciune foarte mare, din care cauză a fost nevoit să stea culcat. Cu toate acestea el urma cu imprimarea, într-o mică imprimerie, cu litere turceşti, de care ţarul avea nevoie de a publica în această limbă, declaraţia de război pe care voia să-l declare Persiei. Acest proiect nu încerca nici o dificultate, întrucît călătoria se făcea pe pontoane, aşa că imprimarea se făcea în tot timpul pînă să ajungă ţarul la Astrahan. Toată armata a mers pe apă, tot aşa de bine ca şi împăratul. Dimitrie Cantemir s-a îmbarcat şi el în luna august pe o fregată în Persia, cu restul flotei, la locul de întîlnire unde s-a construit un fort pe care l-au numit Sfînta Cruce. Cantemir. fiind obligat a însoţi pe ţar pe uscat pînă la Derbent, iar fregata lui a adus tot echipajul către această localitate. Dar o mare furtună l-a aruncat pe un banc de nisip şi din care nu au scăpat decît pontonierii. Ceea ce a supărat mai mult pe Cantemir a fost pierderea a tot ce avea în cabina sa, şi mai cu seamă un manuscris care privea istoria Turciei, de la falsul profet Mahomed pînă la Ottoman, care a fost cel dintîi sultan al turcilor. Această lucrare, pentru care Cantemir a avut mari greutăţi pînă s-o facă, ar fi meritat altă destinaţie. Această oboseală a contribuit foarte mult pentru a-i agrava suferinţele, care, cu toate îngrijirile medicale, nu s-a putut determina criza care le provoca. Totuşi, el a ajuns la Derbent şi s-a dus să viziteze vestitul zid care este pe Muntele Caucaz, despre care profesorul Bayer a făcut o descriere în volumul al doilea al actelor Academiei din Petersburg. Cantemir, întorcîndu-se de la Derbent, a descoperit că suferea de diabet care îl slăbise foarte mult, aşa încît nu se mai putea urca pe cal. De frica morţii care i se părea că nu era departe, el a făcut testamentul său pe care l-a încredinţat ţarului, rugîndu-l să fie executor şi protectorul copiilor lui. Cei trei fii ai lui erau cu dînsul, cel mai mic era cu principesa, nevasta lui, iar fiica rămăsese la Astrahan. Ţarul, care se ducea către acest oraş, a lăsat pe Policala, medicul împărătesei, ca să îngrijească de Cantemir, care, cînd a ajuns la Astrahan, era aşa de schimbat, încît prietenii nu l-au mai recunoscut. La începutul lunii decembrie, boala lui făcuse aşa progrese, încît îşi aştepta moartea din zi în zi. El s-a spovedit şi a luat sfînta cuminecătură. Amiralul Apraxin, contele Tolstoi şi prinţul Trubeskoi au venit pentru a-şi lua rămas bun de la el. Aceasta a fost o mare durere pentru nevastă, copii şi pentru toţi prietenii care plîngeau împrejurul lui, iar el îşi făcea curaj şi căuta a-i consola, recomandîndu-i celor trei prieteni ai lui. În această disperare s-a propus să consulte şi pe Englert, medic militar, care, prin abilitatea lui, a descoperit boala lui Cantemir, care s-a făcut aşa bine, încît în ziua de Sfîntul Crăciun a luat parte la festivitate la catedrala din Astrahan. Pe fiecare zi puterile îi reveneau, aşa încît a primit autorizaţia împăratului de a se retrage la moşiile sale. În luna ianuarie 1723 a plecat şi, după multă oboseală şi suferinţă, a ajuns în luna martie şi şi-a pus în ordine toate afacerile „şi“ a construit o biserică cu hramul Sf. Dimitrie, patronul lui. La 15 august a fost apucat de o febră continuă, iar diabetul s-a agravat în aşa grad, încît la 21 aceeaşi lună a murit, în etate numai de 49 de ani, 7 luni şi 5 zile. După Dimitrie Cantemir, nici în Moldova, nici în Valahia, nici un succesor al lui n-a domnit, pe cînd Ghiculeştii au domnit mai mulţi. (Sfîrşit)

Dimitrie Cantemir a urmat pe ţar împreună cu toată familia lui şi cu peste 1.000 de moldoveni, care, pentru dragostea lor către Cantemir, au părăsit ţara şi s-au expatriat în Rusia. Pentru locuinţa lor, li s-a destinat oraşul Harkov, în Ucraina, unde s-au stabilit cu toţii. Cantemir, cu toată familia, s-a dus la Moscova în 1713. După dorinţa ţarului, pămînturile ce li se destinau în U craina au fost împărţite, iar lui Cantemir i s-a dat 1.000 de ferme (moşii) care aparţineau coroanei - domeniu particular al ţarilor - pe care le stăpîneau din timpurile cele mai vechi. Aceste moşii, atît prin poziţia lor, cît şi prin numărul locuitorilor (mujici) produceau cele mai însemnate venituri ale imperiului. Majestatea-sa a dat prinţului Cantemir şi o pensiune considerabilă, care i s-a plătit pînă la moartea lui. Puţin după ajungerea lui Cantemir la Moscova, nevasta lui, Cassandra, a murit. Părerea de rău, ce avea de a se vedea pentru totdeauna departe de ţara ei şi smulsă din sînul familiei sale, gîndindu-se şi la pierderea lucrurilor sale luate de turci, a aruncat pe această femeie într-o căldură, pe care ignoranţa apoticarilor (farmaciştii) a(u) omorît-o printr-o doctorie prea violentă, aşa că, după puţine zile, a murit, fiind încă tînără. Ea este era o femeie frumoasă. Era cu multă minte, iubea lectura şi îngrijea de toată familia şi creşterea copiilor săi. A fost îngropată în cavoul unor greci, cărora Cantemir le făcuse mult bine. În anul următor, Cantemir s-a dus la Petersburg şi a luat cu sine pe Şerban, al treilea fiu al lui, în etate de 7 ani. Acest mic copil a avut marea favoare să declame în greceşte în faţa lui Petru cel Mare, în ziua Paştilor. Acest discurs a făcut o bună impresie asupra împăratului, care i-a dat un frumos cadou şi l-a înscris în unul din regimentele sale. În cursul anului următor, Petru cel Mare a făcut o călătorie lungă prin ţările străine. În lipsa împăratului, Cantemir a profitat de această lipsă şi a terminat istoria Imperiului turcesc pe care o începuse încă de pe cînd era la Constantinopol. În 1716 a fost o întîmplare de care Cantemir a profitat, că satele din Ucraina, pe care ţarul i le dăruise, au fost împărţite între nobilii moldoveni. Cum aceşti nobili se întruneau foarte des ca să bea, într-una din zile, pe cînd erau beţi, s-au apucat de ceartă, au tras săbiile, doi dintre ei au fost omorîţi şi mulţi au fost răniţi. Afacerea a fost adusă la cunoştinţa lui Cantemir. El a chemat pe agresori înainte lui, şi după o discuţie asupra împrejurărilor, a condamnat pe trei la moarte şi alţii la închisoare grea. Mai tîrziu, a schimbat hotărîrea de moarte în pedepse corporale, sentinţă care a fost aprobată de ţar. Faptul că în Rusia avea dreptul de viaţă şi de moarte, pe care îl exersa Cantemir, a fost singurul exemplu. Din cauza tulburărilor civililor, ţarul s-a dus la Moscova şi Cantemir l-a însoţit peste tot şi chair el era vizitat de multe ori de către împărat. El s-a dus cu împăratul şi la Petersburg, dar a lăsat familia la Moscova, din cazuă că a doua fată a lui era bolnavă - Smaranda - care era atacată de ftzie.
Pe cînd era la Petersburg, aflîndu-se într-o întrunire de nobili, a văzut pe a treia fiică a prinţului Trubeskoi, fost mareşal al trupelor ruseşti. „De“ aceasta, fată foarte frumoasă, Cantemir s-a amorezat (de ea) şi a cerut-o în căsătorie familiei şi, după cîteva zile, a obţinut învoirea tatălui ei.
După însurătoare şi-a tăiat barba, a schimbat costumul moldovenesc şi s-a îmbrăcat după moda franceză. Ceremonia s-a făcut la începutul iernii. La nuntă a asistat şi împăratul şi a condus pe însuraţi la biserică, şi, la întoarcere, i-a dus la dînsul şi, ca mare onoare, i-a făcut prezent o sabie frumoasă. Sărbătorile nunţii au ţinut trei zile. Ţarul şi ţarina şi principii de sînge au asistat tot timpul, precum şi toată nobilimea din Petersburg. După nuntă, Cantemir a primit rangul de consilier privat. Pe urmă, a adus pe toată familia la Petersburg, rămînînd la Moscova numai Smaranda, unde încetul cu încetul se pierdea, şi a murit la 4 iulie, acelaşi an, în etate de 17 ani. Ea a fost repede înlocuită prin altă fată de la a doua nevastă pe care împăratul şi împărăteasa au botezat-o, dîndu-i numele tot Smaranda, în aminti rea celei moarte.

Dimitrie Cantemir a murit de... diabet!



Autor : Dr. CONSTANTIN SEVEREANU (1840-1930)
Dimitrie Cantemir a însoţit pe fratele lui, Antioh, cînd să ia în primire tronul Moldovei. Dimi trie s-a însurat cu Cassandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, care fusese domnitor în Valahia, şi de la care a avut o fată, care s-a născut în Moldova.
După puţin timp, Antioh a fost scos din domnie şi amîndoi fraţii s-au întors la Constantinopol, unde s-au mai născut o fată şi patru băieţi. Aceasta a fost a treia oară cînd Dimitrie a locuit în capitala Turciei, unde a stat mai mulţi ani. Dimitrie Cantemir nu a stat inutil. El s-a ocupat a studia obiceiurile poporului turc şi alte ocupaţii demne, potrivite cu rangul lui de principe. El şi-a construit un palat, dar în anul 1710 a părăsit Constantinopolul. Petru cel Mare, Ţarul Moscovei, declarase război turcilor şi venea în marş forţat către graniţele Moldovei. Înalta Poartă s-a gîndit la Dimitrie Cantemir şi l-a numit domnitor în Moldova, înlocuindu-l pe Nicolae Mavrocordat, persoană cu multă trecere la curtea sultanului, dar care se ocupa mai mult cu ştiinţa şi iubea pacea mai mult decît gloria de război. Dimitrie Cantemir urmărea venirea la domnie. A reuşit, fiind ajutat şi de hanul tătarilor, care, avînd trecere la marele vizir, i-a spus că, printre creştini, singurul care era iubit şi care va aduce mari servicii imperiului, în acele momente, nu era altul decît Dimitrie Cantemir. Pentru cheltuielile sale, sultanul i-a dat 35.000 pungi. Abia ajunse el la Iaşi, capitala Moldovei, şi primi poruncă de la sultan să construiască un pod peste Dunăre, pentru trecerea armatelor turceşti. Afară de aceasta, marele vizir a cerut ca să-i trimită îndată banii ce-i dăduse la plecarea din Constantinopol, precum şi alte peşcheşuri către toţi miniştrii, ca o recompensă că-l ridicase la rangul de domnitor. Aceasta a considerat-o Dimitrie ca o ruşine şi a decis să se răzbune pe marele vizir şi contra curţii, care specula numirile la domnie, şi a căutat să profite de această ocazie pentru a scăpa Moldova de sub jugul turcesc. Norocul părea asigurat pentru armatele turceşti şi Petru cel Mare a trimis la Dimitrie Cantemir pe medicul grec Policalas, ca să propună lui Cantemir o alianţă cu condiţii foarte avantajoase. Dimitrie Cantemir a primit bucuros, crezînd să facă fericirea poporului său şi a pus condiţiile următoare: 1) Ca Moldova să fie restabilită în vechile ei hotare şi să fie sub protecţiunea curţii ţarilor Rusiei. 2) Ca domnitorul şi poporul moldovean să depună jurămînt de credinţă către majestatea-sa ţarul, îndată ce armatele ruseşti vor pune piciorul pe pămîntul Moldovei. 3) Ca domnitorul, îndată, să unească armata sa cu cea rusă şi să lupte împreună contra turcilor. 4) Că atît domnitorul, cît şi succesorii lui, se vor bucura, în perpetuitate, de suveranitatea Moldovei, sub protecţiunea împăraţilor ruşi. 5) Ca nici o altă casă domnitoare să nu fie primită a se bucura de a lua puterea în Moldova, cît vor exista descendenţi din familia Cantemir. Toate aceste articole au fost primite şi ratificare de ţar la Luţk, în Polonia, şi pecetluite cu pecetea imperială, la 13 aprilie 1711, şi trimise domnitorului printr-un om sigur. Cantemir s-a întreţinut cu ţarul asupra măsurilor ce trebuiau luate, adăugînd şi numărul de trupe de care ar putea dispune, pentru a asigura reuşita războiului. Pe lîngă toate ocupaţiile lui, Cantemir a dat ordin să se lucreze la facerea podului de peste Dunăre, cu care era însărcinat de Poarta Otomană, lucrare care se făcea cu banii de la turci, iar materialul trebuia să se dea de către Valachia şi de Moldova, şi nu depindea decît de Cantemir să meargă cît mai încet cu lucrarea, fără să se bage de seamă, şi aceasta în înţelegere cu şefii armatei ruse, şi cerea ţarului să grăbească venirea armatelor înainte de terminarea podului. Ruşii nu se grăbeau şi nu prea aveau încredere în cele ce spunea Cantemir. Cu toate acestea, ţarul asculta de intrigile lui Brâncoveanu, care domnea în Valachia şi care mai spun ea ţarului că el va împiedica pe turci de a trece Dunărea, dar în gîndul său era să denunţe turcilor trădarea lui Cantemir. Ruşii, terminînd hrana trupelor, au fost nevoiţi a face pace cu turcii, care cereau să le predea pe Cantemir. Ţarul a fost generos şi nu a primit să predea pe Cantemir, cu toate că era decis să piară împreună cu toată armata lui. Ţarul a dat ordin ministrului său să spună turcilor că, Cantemir nu se află în lagărul lui, cu toate că, în tot timpul tratativelor, Cantemir a stat ascuns în căruţele împărătesei Ecaterina I, fără să fie ştiut de cineva, afară de un valet (servitor), care îi aducea de mîncare. Din cauza neizbîndei armatelor ruse, Cantemir a fost nevoit să părăsească Moldova. Ţatul i-a dat scrisori de patentă, iscălite la Moghilov sau Mohilov, la august 1711, prin care se promitea lui şi tuturor nobililor din Moldova că-i va îndemniza de pagubele lor, dîndu-le azil pe proprietăţile sale. Prin aceleaşi scrisori, Cantemir (şi boierii lui) a fost ridicat la rangul de prinţ de Rusia , cu titlul de Alteţă Serenisimă, şi apărat de orice jurisdicţiune şi responsabil de faptele lui numai către ţar. Acest privilegiu s-a dat tuturor moldovenilor care ar fi voit să se retragă în Rusia şi nu vor depinde decît de prinţul Cantemir
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=21012