Hrusciov[v=]

http://cultural.bzi.ro/nikita-hrusciov-necioplitul-care-l-a-demolat-pe-stalin-35460

http://www.gazetademaramures.ro/denuntarea-lui-stalin-16048

Hrușciov la New York: prima vizită a unui lider sovietic în America

Implicarile lui Nikita Sergheevici Hrusciov in epurari

http://istoriesicultura.ro/nikita-hrusciov-la-hunedoara.html

http://istoriesicultura.ro/nichita-hrusciov.html

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10917/33/
Urmasul lui Stalin la conducerea URSS, Nikita Hrusciov s-a nascut la 17 aprilie 1894 in gubernia Kursk (azi federatia Rusa). A copilarit in Ucraina si s-a calificat ca miner. Din adolescenta a activat in sindicat si apoi in randul bolsevicilor. A luptat in Primul Razboi Mondial si apoi a ocupat functii de conducere la Kiev si Moscova. Din 1934 a fost primit in Partidul Comunist al URSS si apoi a avansat, in 1939, in Biroul (Prezidiul) Politic.

Hrușciov la New York: prima vizită a unui lider...

Stalin demitizat: raportul lui Hrușciov

O SCENA ANTOLOGICA – PANTOFUL LUI HRUSCIOV DE LA ONU

Nichita Hrusciov, un lider comunist temperamental

Nikita Sergheievici Hrusciov s-a nascut in 1894, dintr-o familie de tarani saraci. În 1908, familia sa s-a mutat la Iuzovka, Ucraina. S-a calificat şi a lucrat ca mecanic în mină. Pe durata primului război mondial, Hruşciov s-a implicat în activitatea sindicală, iar după revoluţia bolşevică din 1917 a luptat în Armata Roşie.

Intră in Partidul Bolşevic destul de târziu, în 1918. Nu a fost astfel membru al vechii gărzi leniniste formate din cei care aderaseră la partidul bolşevic înainte de preluarea puterii. A intrat în atenţia lui Stalin prin intermediul soţiei acestuia, Nadejda Alliluieva, cu care era coleg de grupa la un institut de studii tehnice. Reuşeşte sa evolueze in partid, ajungand rapid protejatul lui Lazar Kaganovici, "comisarul de fier" al transporturilor.

Lider al organizatiei de partid din Moscova, a participat la epurari cu pasiune, ajungand la sfarsitul anilor '30 membru al Biroului Politic al PCUS si prim-secretar in Ucraina. In anii razboiului a fost general politic, indeplinind misiuni dificile, inclusiv la Stalingrad. Indarjitii stalinisti Molotov, Malenkov, Bulganin si Vorosilov l-au subestimat, sustinand numirea sa ca prim-secretar al CC in septembrie 1953. În 1958, Hruşciov i-a succedat lui Gheorghi Malenkov în funcţia de premier şi a devenit astfel şeful de necontestat atât al statului, cât şi al partidului. El a devenit premier al Uniunii Sovietice pe 27 martie 1958.

Un lider mai puţin convenţional

Hruşciov a fost considerat de către inamicii săi din Uniunea Sovietică drept un lider necioplit şi necivilizat, care avea reputaţia de a întrerupe vorbitorii pentru a-i insulta. Este binecunoscut episodul cand Hrusciov a întrerupt Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite din septembrie-octombrie 1960 bătând cu pumnul în masă ( spunându-se chiar că s-a şi descălţat si a lovit si cu pantoful in masa) şi ţipând în limba rusă în timpul discursurilor. Pe 29 septembrie 1960, Hruşciov a întrerupt de două ori discursul premierului britanic Harold Macmillan prin ţipete şi prin lovirea cu pumnul a mesei. Imperturbabilul Macmillan a spus fraza celebră: "Aş dori să mi se traducă asta, dacă a vrut să spună ceva."

La sediul ONU, două săptămâni mai târziu, Lorenzo Sumulong, delegatul filipinez, l-a întrebat pe Hruşciov cum poate încrimina imperialismul capitalist occidental, atâta vreme cât URSS-ul făcea un lucru similar în Europa Răsăriteană. Hruşciov s-a înfuriat şi i-a spus lui Sumulong că este "o jigodie şi un lacheu al imperialiştilor", după care şi-a scos un pantof din picior şi a făcut o mişcare ca şi cum ar fi bătut cu el în masă.

Hrusciov nu se delimita la un altfel de comportament nici faţă de propriile cadre. Proceda la reorganizări şi numiri după bunul plac, motivând că astfel se asigura îmbunătăţirea muncii de partid şi de stat. Afişînd un aer de stăpân, el se purta tot mai grosolan cu cadrele, le jignea la fiecare pas, le muta dintr-un loc în altul sau pur şi simplu le destituia. Cel care criticase cultul personalităţii lui Stalin, devenise el însuşi un dictator în propriul partid.

Politica sa naşte nemulţumiri

Atitudinea şi politicile promovate de liderul sovietic îi iritau din cele in ce mai mult pe ceilalţi lideri şi ideologi partidului. În plan intern dorinţa lui Hruşciov de a transforma Siberia în „grânarul” URSS, ca şi indicaţiile lui privind cultivarea porumbului „în pătrat” s-au soldat cu un răsunator eşec, ducând Uniunea Sovietică într-o grava criză alimentară. Rafturile magazinelor s-au golit, iar pentru aprovizionarea populaţiei au fost reintroduse, în 1962, cartele pentru principalele bunuri de consum. Evident, acest fapt a creat o puternică stare de nemulţumire în rândul populaţiei.

În plan extern, N.S. Hruşciov a suferit un drastic eşec în urma „crizei rachetelor” din 1962 pentru apărarea Cubei. Modul în care a gestionat Hruşciov această criză a contribuit de substanţial la conturarea revoltei interne impotriva lui.

Pensionarea forţată

Nu a mai durat mult pana s-a dat o adevarata lovitura de stat la nivelul conducerii URSS. In octombrie 1964, Hrusciov a fost fortat sa se pensioneze, fiind inlocuit la varf de tandemul Leonid Brejnev-Alexei Kosighin. Comunicatul oficial dat publicităţii la Moscova menţiona doar că demisia acestuia din funcţia de prim-secretar al C.C. aL P.C.U.S. are legutură cu „vârsta înaintată şi înrăutăţirea stării de sănătate”.

După îndepartarea sa de la putere, Hruşciov a petrecut şapte ani în arest la domiciliu. A murit în casa sa din Moscova, pe 11 septembrie 1971. La momentuui decesului sau, Pravda – oficiosul sovietic - a publicat pe ultima pagina o scurta notita de cateva randuri, lipsita de orice apreciere favorabila, a destinului politic al celui care a condus URSS intre 1953 si 1964.

Ipocrizia lui Hruşciov faţă de Stalin Se ştie că tiranul conducător al Uniunii Sovietice a murit în martie 1953. Imediat după moartea sa, la conducerea statului sovietic a venit rivalul său, Nikita Hruşciov. Ziarul “Pravda” din 31 octombrie 1961 publică pe prima pagină hotărârea Congresului al XXII-lea al PCUS privind...

9 si 11 septembrie ultimele zile ale lui Mao si Hrusciov
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=950
Dictatura Imparatilor Rosii
E greu de spus daca dictatura proletariatului i-a creat pe “imparatii rosii” sau liderii comunisti au creat dictatura clasei muncitoare. Dincolo de asemanarile inevitabile intre dictatorii apartinand aceleiasi ideologii, exista si mari deosebiri intre liderii comunismului mondial. Doi astfel de “imparati rosii”, Mao Zedong si Nikita Hrusciov, fac parte din aceeasi generatie, dar au profiluri si destine diferite.
Emil Cioran spunea candva ca omenirea nu i-a adorat decat pe cei care au dus-o la moarte. E un adevar doar partial verificat si care suporta multe amendamente.
Milioane de victime
Totalul victimelor care trebuie puse in seama regimului lui Mao este dificil de apreciat dar, chiar in conditiile absentei unei contabilitati cat de cat aproximative, estimarile facute de istorici mentioneaza 6 pana la 10 milioane de victime directe, incluzand sute de mii de tibetani, aproximativ 20 de milioane de “contrarevolutionari” care si-au gasit sfarsitul in inchisori si lagare si pana la 43 de milioane de “morti in plus” (cum ii numeste Jean-Louis Margolin) ai anilor 1959-1961. “Mortii in plus” sunt efectul foarte eronat numitului “Mare Salt Inainte”, in fapt victime ale foametei provocate de proiectele aberante ale lui Mao si a refuzului sau de a lua masuri contra efectelor dezastruoase.
La 1 octombrie 1949 a fost proclamata Republica Populara Chineza, dar crimele lui Mao incepusera cu multi ani inainte. In 1930-1931, din ordinul lui Mao au fost lichidate 2000 de cadre ale Armatei Rosii. A urmat, in 1942, epurarea intelectualilor comunisti. In luna februarie a aceluiasi an, a aparut Conversatii despre arta si literatura, lucrare a “carmaciului” considerata ca avand valoare de lege, care dezvolta dogma supunerii intelectualului fata de elementul politic.
De la inceputul lui iulie 1943, represiunea a devenit tot mai sofisticata, procesul epurarii a cunoscut un nou avant, a fost dezvoltat sistemul de detentie si s-au inmultit arestarile, torturile si decesele (printre acestea inregistrandu-se numeroase sinucideri).
Gulagul chinezesc
Revolutia chineza din 1949 s-a propagat de la sate inspre orase, invers decat fusese realizata revolutia din Rusia. “Reforma” agrara a insemnat intre 2 si 5 milioane de tarani asasinati. Acestia, cu toate ca nu stapaneau de cele mai multe ori decat 2 –3 hectare, erau considerati niste bogatasi care asupreau poporul. “Sigur ca trebuie sa ucidem toate aceste elemente reactionare care merita sa fie ucise”, fusese sentinta formulata de Mao.
Intre timp, trupele politiei politice au ajuns la 1,2 milioane de oameni. Activitatea acestora a facut ca puscariile sa devina supraaglomerate (in unele existau pana la 300 de detinuti intr-o celula de 100 de metri patrati). Conditiile de detentie deosebit de grele, ratiile alimentare de infometare, munca pana la epuizare si torturile dintre cele mai sadice si mai variate la care erau supusi detinutii faceau ca in sase luni de la arestare 50% dintre detinuti sa moara in aceste lagare de munca.
Anul 1955 a insemnat declansarea unei noi campanii de epurare, orientata in special impotriva intelectualilor si a unor vechi comunisti care cutezasera sa dea dovada de un minim de independenta. In 1957, Mao vorbea de 800.000 de contrarevolutionari lichidati, cifra mult inferioara celei reale. Se pare ca intr-un singur an, un singur comandant de lagar a ingropat de vii 1320 de detinuti, iar in China existau peste 1.000 de lagare de munca si numeroase alte centre de detentie. Laogai, vastul sistem de inchisori pus la punct de Mao, este in continuare cel mai putin cunoscut univers concentrationar din cele 3 mari astfel de sisteme ale secolului trecut.
Marele Salt Inainte
Multa vreme Occidentul a crezut ca Mao, in pofida faptului ca regimul sau era tiranic, a reusit sa asigure un bol de orez pentru fiecare chinez. Acest mit, ca multe altele s-a destramat. Intre 1959-1961, China a cunoscut cea mai ucigatoare foamete din istoria lumii, responsabili pentru milioanele de morti fiind Mao si regimul sau.
Taranii au fost constransi sa se grupeze in unitati gigantice alcatuite din mii, chiar zeci de mii de familii, in care totul a devenit comun, incepand cu mesele. Sistemul initiat de Mao nu a dat rezultatele scontate. Vinovati au fost gasiti tot taranii, care au fost acuzati ca ascund recoltele. Zeci de mii de tarani au fost arestati si torturati pana la moarte, in timp ce copiii lor erau pusi la fiert si folositi apoi ca ingrasamant. Taranii care fugeau spre orase erau intampinati cu mitraliere.
Milioane de infometati au incercat sa se hraneasca cu terci de ierburi, din scoarta de copac si din frunza de plop. Innebuniti de foame, cautau boabe nedigerate in balega cailor si viermi in cea a vacilor. In zadar a fost experimentat “erzatul de foamete” folosit in fabricarea painii (un amestec de faina cu 30% pasta de hartie) sau cel de plancton de balta cu terci de orez. In 1960, in anumite regiuni mortalitatea a ajuns la 29%. In cele din urma, s-a ajuns la canibalism…
Nu trebuie uitat nici masacrul pe care Garzile Rosii l-au savarsit in Tibet. “Tibetanii nu au fost numai impuscati, ci si batuti mortal, crucificati, arsi de vii, sfartecati sau decapitati”, sustine Pierre-Antoine Donnet. In final, statuile lui Buddha din altarele templelor tibetane au fost inlocuite cu portretele lui Mao.
Ucenicul lui Stalin
In anii ’30 ai secolului trecut, in Uniunea Sovietica isi incepea ascensiunea la putere Nikita Hrusciov. In vremea aceea, pretul supravietuirii politice era credinta neclintita fata de Stalin, domeniu in care Hrusciov s-a comportat exemplar, luand locul unor oameni cazuti in dizgratie sau adesea omorati.
Din 1935, Hrusciov s-a facut remarcat prin epurarile celor considerati antistalinisti, epurari pe care le-a dus la indeplinire in organizatia de partid a Moscovei si in Ucraina.
La moartea lui Stalin, care nu numise nici un succesor, lupta pentru putere s-a dat intre Hrusciov, Malenkov, Molotov si Bulganin. Lavrenti Beria, seful politiei politice, cel mai periculos lider sovietic, a fost arestat de Armata Rosie, judecat sumar si impuscat. A fost una dintre putinele executii din perioada post-stalinista.
Hrusciov a reusit sa se impuna in lupta pentru putere in mare parte datorita felului sau de a fi, jovial si vorbaret. Parea mai putin viclean si intrigant decat ceilalti politicieni bolsevici, motiv pentru care colegii tindeau sa-i subestimeze ambitia si cruzimea.
Cert este ca Hrusciov a renuntat la asasinatul politic, dar n-a renuntat la indepartarea celor pe care-i considera primejdiosi (spre exemplu, maresalul Jukov a fost fortat sa se pensioneze). Aceasta nu i-a conferit insa lui Hrusciov o putere absoluta, care a ramas sa raspunda in fata Biroului Politic si a Comitetului Central, lucru de neimaginat in vremea lui Stalin.
Marile realizari ale lui Hrusciov
In 1956, Hrusciov s-a considerat destul de puternic pentru a ataca memoria lui Stalin. Termenul folosit de Hrusciov pentru a descrie stalinismul a fost “cultul personalitatii”, explicand ca prin asta intelege ca toate greselile comise in Uniunea Sovietica incepand cu anii ’30 au fost consecinta goanei lui Stalin dupa putere personala si a “maniei grandorii”. De fapt, Hrusciov urmarea prin destalinizare sa se disculpe pentru complicitatea la asasinatele comise de Stalin.
In fapt, nici pe departe la fel de crud ca si Stalin, Hrusciov ramasese tot un “imparat rosu”. Impacarea cu Iugoslavia lui Tito era doar o aparenta. In timpul incercarii Ungariei de a liberaliza regimul politic, Hrusciov a trimis blindatele sovietice in Budapesta pentru a reprima miscarea. Intalnirea lui Hrusciov cu Eisenhower la Camp David, in 1959, nu a rezolvat rivalitatile dintre cele doua mari puteri; in 1962 era declansata criza rachetelor cubaneze.
O iubire imposibila
Intre cei doi lideri mondiali ai comunismului relatiile au fost, pe alocuri, mai mult decat tensionate. Mao Zedong a recunoscut ca Uniunea Sovietica detinea o pozitie speciala in istoria luptei proletare, dar, de asemenea, a dat de inteles ca atitudinea generala a lui Hrusciov fata de Occident era prea concilianta.
Primele tensiuni intre cei doi au aparut in 1957, an in care sovieticii s-au oferit sa acorde Chinei asistenta pentru construirea unei arme nucleare proprii, cerand in schimb sa preia controlul asupra politicii de aparare a Pekinului. Pretul cerut de Moscova i s-a parut prea mare lui Mao, care a respins oferta, optand pentru un program nuclear chinez independent, dar care cerea un timp mai lung de punere in aplicare.
Dupa numai un an, tensiunile dintre cei doi s-au accentuat in conditiile in care relatiile chino-americane au fost intrerupte din cauza ajutorului militar oferit de Statele Unite nationalistilor chinezi din Taiwan. Mao mizase pe un sprijin sovietic, dar acesta a fost refuzat de Hrusciov. Pentru liderul chinez acest fapt a reprezentat o dovada a tradarii cauzei comunismului international de catre seful de la Kremlin. Intre cei doi colosi au urmat dispute teritoriale si concentrare de trupe de-a lungul granitei comune din Asia Centrala.
In 1963, SUA si URSS au semnat un tratat de interzicere a experientelor nucleare. China a refuzat sa se alature celor doua super-puteri in semnarea tratatului, act condamnat de Moscova, care l-a considerat o dovada sigura de iresponsabilitate din partea lui Mao. Hrusciov a pretins ca in acest mod China isi dorea izbucnirea unui conflict nuclear intre marile puteri ale lumii, urmand sa domine ceea ce ar fi ramas dupa razboi. “Uniunea Sovietica s-a intors la vechea traditie ruseasca ce avertiza impotriva pericolului galben, al spectrului vastei populatii chineze revarsandu-se asupra Europei dinspre est si avand Rusia drept prima victima”, afirma Michael Lynch.
Hrusciov si Mao nu ascundeau faptul ca nutreau unul fata de altul o antipatie profunda. Hrusciov il numea pe Mao “cadavru viu”, iar Mao il considera pe liderul sovietic “o cizma veche pe care o arunci intr-un colt fiindca nu mai foloseste la nimic”. Acelasi Michael Lynch sustine ca “observatorii Occidentului gaseau adesea ca asemenea gratulari reciproce sunt amuzante si pitoresti, dar in spatele insultelor se ascundea o batalie pe viata si pe moarte pentru controlul asupra lumii comuniste.”
Rivalitatea dintre cei doi a luat sfarsit in octombrie 1964, cand Biroul Politic al PCUS a decis eliberarea din functie a lui Hrusciov. Liderul sovietic a fost “pensionat datorita varstei si sanatatii subrede”, iar functia lui a fost preluata de Leonid Brejnev. Hrusciov a murit in 11 septembrie 1971. Mao i-a supravietuit aproape cinci ani, stingandu-se din viata in 9 septembrie 1976. E drept ca din punct de vedere politic Mao murise in acelasi timp cu Hrusciov; o demonstreaza slabele reactii populare la aflarea vestii mortii sale si faptul ca Hua Guofeng, preferatul lui Mao, a trebuit sa renunte la putere in favoarea lui Deng Xiaoping.
Despotul oriental al secolului XX
Nascut in Shao Shan la 26 decembrie 1893, Mao Zedong a fost cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de tarani. In timpul revolutiei din 1911, a facut parte din armata provinciei Huan, dupa care s-a inscris la cursurile Universitatii din Pekin. Aici s-a casatorit cu Yang Kaihui, fiica unuia dintre profesorii sai. La 14 ani, tatal sau ii aranjase o casatorie cu o tarancuta, Luo Shi, dar Mao nu a recunoscut niciodata aceasta casatorie.
In iulie 1921, la 27 de ani, a participat la primul Congres al Partidului Comunist Chinez. Doi ani mai tarziu, la al treilea Congres al P.C.C., era ales in Comitetul Central al Partidului. In 1927 s-a refugiat in Muntii Jinggang din sud-estul Chinei, unde a condus o armata de guerila.
Dupa moartea primei sale sotii, s-a recasatorit cu He Zizhen. Intre 1937-1945 a condus rezistenta comunista impotriva japonezilor in razboiul sino-japonez. Din 1935 si pana la moartea sa a fost secretarul general al Partidului Comunist Chinez.
Canibalism infantil
In timpul Marelui Salt Inainte, in China, foametea a dus la aparitia canibalismului. Familiile taranesti faceau intre ele schimb de copii pentru a-i manca.
Cine-i obligase sa inghita, in lacrimile si durerea celorlalti parinti, aceasta carne umana pe care nu s-ar fi gandit niciodata, nici in cosmarurile lor, sa fie nevoiti s-o guste? Am inteles atunci cine era acest calau, de-o cruzime cum umanitatea, timp de veacuri, si China, timp de milenii, n-au produs decat unul singur: Mao Zedong. Mao Zedong si partizanii sai care, prin sistemul si politica lor criminala, constransesera parintii innebuniti de foame sa dea altora carne din carnea lor, pentru a le alina foamea, si sa primeasca in schimb carne din carnea altor parinti, pentru a si-o alina pe a lor.” – Wei Jingsheng, fost membru al Garzilor Rosii.
Urmasul tatucului
Nikita Hrusciov s-a nascut in 1894 in familia unui taran sarac din Kalnikova, orasel din sudul Rusiei, aflat in apropierea granitei ucrainene. La varsta de 15 ani, lipsit de o educatie scolara corespunzatoare, a devenit ucenic mecanic in industria miniera. Exceptarea lui de la serviciul militar in timpul primului razboi mondial sugereaza faptul ca era considerat un muncitor de valoare. In 1918 s-a inscris in partidul bolsevic, devenind comisar al Armatei Rosii in timpul razboiului civil. A fost apoi secretar regional de partid in diferite zone ale Ucrainei, secretarul organizatiei de partid a Moscovei, membru in Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si secretar al Comitetului General al partidului. Dupa moartea lui Stalin a devenit secretarul general al PCUS si prim ministru al Uniunii Sovietice.

Hrusciov, initiatorul marilor reforme din fosta Uniune Sovietica
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=4182

Cunoscutul politician rus Nikita Sergheevici Hrusciov s-a nascut pe data de 17 aprilie 1894 in localitatea Kulinovka din fosta Uniune Sovietica, fiind conducatorul Rusiei dupa moartea lui Stalin. A fost prim-secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1953 pâna în 1964, dar si prim-ministru din 1958 pâna în 1964. Astrograma lui Hrusciov este una tipica pentru un mare politician: nascut in zodia Berbecului, Hrusciov are Jupiter-Marele Benefic pe Gemeni (semn al comunicarii, dar si al politicii), in conjunctie cu Neptun si Pluton in acelasi semn zodiacal. De altfel, toti marii politicieni ai lumii au avut/au Jupiter si/sau Neptun pe Gemeni, pozitie astrala care ii indeamna si ajuta sa manipuleze masele de oameni prin talentul lor oratoric. Pe lânga faptul ca este un nativ Berbec, Hrusciov mai are si Nodul Nord-Sensul Vietii pe Berbec, in relatie de semicareu cu Uranus, fapt ce semnaleaza necesitatea de a marca un nou inceput pe scena politica. Astfel, dupa preluarea puterii post-staliniste, conducerea lui Hrusciov a reprezentat o tranzitie cruciala pentru Uniunea Sovietica. El a initiat o serie de reforme (impulsionat de Nodul Nord in Berbec si de Uranus pentru a incepe ceva nou si original) si i-a socat pe delegati la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din data de 23 februarie 1956 (o zi cheie pentru acest om, caci Jupiter si Pluton in tranzit creau un sextil cu Saturn natal), atunci când a prezentat faimosul sau „Raport secret” prin care denunta „cultul personalitatii” care îl înconjurase pe Stalin, acuzându-l pe acesta de comiterea unor crime pe durata Marii Epurari. Acest fapt l-a înstrainat pe Hrusciov de elementele conservatoare din Partidul Comunist, reusind sa invinga asa-numitul „grup antipartinic”, grup care încercase sa-l elimine de la conducerea partidului în anul 1957.

27 martie 1958 - Hrusciov devine premier al URSS

Au vrut britanicii să-l arunce în aer pe Hruşciov?

Nepoata lui Hrusciov

Nikita Hrusciov, dictatorul ciclotimic
Nikita Sergheievici Hrusciov s-a nascut pe 17 aprilie 1894, intr-o familie de ta- rani mijlocasi din Kalinkova, o localitate de linga Kursk, in Ucraina. Probabil ar fi devenit un miner (la 17 ani se angajase la o mina) oarecare, daca, in 1917, nu s-ar fi inrolat in Armata Rosie. In Ucraina, in timpul razboiului civil, nationalistii lui Petliura se bateau cu anarhistii lui Mahno si cu socialistii revolutionari.
Comunistii, in al caror partid a intrat Nikita in 1918, au stat in expectativa pina cind adversarii de alte orienta ri, slabiti de atitea lupte intre ei, au putut fi invinsi. Junele Nikita parea destinat unei cariere de activist de partid de rang mediu. Facuse, in 1925, un fel de scoala muncitoreasca pentru ingineri, dar nu a profesat, dedicindu-se unei cariere de activist.
Cei care l-au cunoscut in acea perioada isi amintesc ca obisnuia sa bea multa vodca si ca trecea rapid dintr-o stare de spirit in alta, de la duiosie la rautate, iar de la un ris sanatos dadea in crize de plins. A fost implicat in ororile facute la colectivizarea din Ucraina, cind au fost ucisi foarte multi tarani mijlocasi. Duritatea l-a facut sa fie remarcat de catre insusi tovarasul Stalin, care, in 1934, dupa ce epurase partidul de trotkisti, l-a facut membru al Comitetului Central al PCUS. Era exact genul de subordonat care-i trebuia lui Stalin: executa orbeste ce i se spunea, nu avea initiative personale si parea prostanac.
In timpul razboiului, a organizat destul de bine industria militara. La moartea lui Stalin, in 1953, a avut un destin similar cu al lui Nicolae Ceausescu in 1965. Factiunile grupate in jurul unor conducatori de calibru mai mare, precum Malenkov, Mikoian sau Kaganovici, au decis sa-l puna sef pe cel care li se parea un ins usor de manipulat. Mai intii, Hrusciov, aliat cu toti sefii de partid importanti, l-a ras, la propriu, prin impuscare pe temutul sef al politiei secrete, Lavrenti Beria, si pe adjunctul acestuia, Dekanozov. Dupa aceea, prin tactica salamului, a inceput sa-si elimine, de data asta nonviolent, potentialii adversari. A urmat o relaxare politica pe plan intern (a denuntat crimele lui Stalin, in 1956) si inconsecventa in politica externa.
Cu umorile sale schimbatoare, a reusit sa confuzeze atit Vestul, cit si Estul. Dupa ce a slabit surubul in Ungaria, in 1956, dindu-si acordul la ma- trasirea stalinistului Mathyas Rakossi, tot el a ordonat armatei sovietice sa-l dea jos pe Imre Nagy, considerat prea liberal.
La reuniunile internationale, parea cind pacifist si gata sa faca oarece compromisuri cu americanii, cind agresiv. La un moment dat, la ONU, dupa ce vorbise despre situat ia Berlinului, s-a enevat brusc si a zis „Berlinul e un coi al Occidentului. Cind vreau sa fac Occidentul sa zbiere il trag de Berlin“ si a lasat pe toata lumea masca. Tot la ONU, va- zind ca nu e ascultat cu atentie, si-a scos un pantof si a lovit cu el in tribuna.
Incercind sa forteze nota, in 1962, a mutat rachete nucleare in Cuba, gata sa nimereasca New York sau Washinghton-ul, dupa ce amenint ase ca „ii va ingropa pe americani“. Conta pe faptul ca bluff-ul sau o sa tina. Presedintele Kennedy nu a cedat si a amenintat, la rindul sau, cu un atac nuclear. Intr-un moment de luciditate, Hrusciov si-a dat seama ca poate provoca un razboi mondial cu un numar imens de victime. A retras rachetele din Cuba. A fost un semn de slabiciune pentru „nucleul dur“ al PCUS. In 1964, biroul politic a decis sa-l dea jos.
A fost inlocuit cu Leonid Ilici Brejnev, un general obtuz, dar mult mai putin imprevizibil. Schimbarea nu a fost violenta. Hrusciov a fost „pensionat“ sub supravegherea KGB-ului. A mai trait intr-un regim de semilibertate, intr-o vila de protocol a partidului, pina in 1971.
http://www.aspirinaonline.ro/stiri.php?nr=1&cat=1&id=31