Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
Hrusciov[v=]
Pagina 2 din 2
Pagina 2 din 2 • 1, 2
Hrusciov[v=]
Rezumarea primului mesaj :
NICHITA HRUSCIOV-
Politicienii sunt toti la fel. Ei promit sa construiasca un pod si acolo unde nu este nici o apa.
NICHITA HRUSCIOV-
Politicienii sunt toti la fel. Ei promit sa construiasca un pod si acolo unde nu este nici o apa.
Ultima editare efectuata de catre Admin in 09.08.15 1:08, editata de 18 ori
9 si 11 septembrie â ultimele zile ale lui Mao si Hruscio
9 si 11 septembrie â ultimele zile ale lui Mao si Hrusciov
Dictatura âImparatilor RoSiiâ
E greu de spus daca dictatura proletariatului i-a creat pe âimparatii rosiiâ sau liderii comunisti au creat dictatura clasei muncitoare. Dincolo de asemanarile inevitabile intre dictatorii apartinand aceleiasi ideologii, exista si mari deosebiri intre liderii comunismului mondial. Doi astfel de âimparati rosiiâ, Mao Zedong si Nikita Hrusciov, fac parte din aceeasi generatie, dar au profiluri si destine diferite.
Emil Cioran spunea candva ca omenirea nu i-a adorat decat pe cei care au dus-o la moarte. E un adevar doar partial verificat si care suporta multe amendamente.
Milioane de victime
Totalul victimelor care trebuie puse in seama regimului lui Mao este dificil de apreciat dar, chiar in conditiile absentei unei contabilitati cat de cat aproximative, estimarile facute de istorici mentioneaza 6 pana la 10 milioane de victime directe, incluzand sute de mii de tibetani, aproximativ 20 de milioane de âcontrarevolutionariâ care si-au gasit sfarsitul in inchisori si lagare si pana la 43 de milioane de âmorti in plusâ (cum ii numeste Jean-Louis Margolin) ai anilor 1959-1961. âMortii in plusâ sunt efectul foarte eronat numitului âMare Salt Inainteâ, in fapt victime ale foametei provocate de proiectele aberante ale lui Mao si a refuzului sau de a lua masuri contra efectelor dezastruoase.
La 1 octombrie 1949 a fost proclamata Republica Populara Chineza, dar crimele lui Mao incepusera cu multi ani inainte. In 1930-1931, din ordinul lui Mao au fost lichidate 2000 de cadre ale Armatei Rosii. A urmat, in 1942, epurarea intelectualilor comunisti. In luna februarie a aceluiasi an, a aparut Conversatii despre arta si literatura, lucrare a âcarmaciuluiâ considerata ca avand valoare de lege, care dezvolta dogma supunerii intelectualului fata de elementul politic.
De la inceputul lui iulie 1943, represiunea a devenit tot mai sofisticata, procesul epurarii a cunoscut un nou avant, a fost dezvoltat sistemul de detentie si s-au inmultit arestarile, torturile si decesele (printre acestea inregistrandu-se numeroase sinucideri).
Gulagul chinezesc
Revolutia chineza din 1949 s-a propagat de la sate inspre orase, invers decat fusese realizata revolutia din Rusia. âReformaâ agrara a insemnat intre 2 si 5 milioane de tarani asasinati. Acestia, cu toate ca nu stapaneau de cele mai multe ori decat 2 â3 hectare, erau considerati niste bogatasi care asupreau poporul. âSigur ca trebuie sa ucidem toate aceste elemente reactionare care merita sa fie uciseâ, fusese sentinta formulata de Mao.
Intre timp, trupele politiei politice au ajuns la 1,2 milioane de oameni. Activitatea acestora a facut ca puscariile sa devina supraaglomerate (in unele existau pana la 300 de detinuti intr-o celula de 100 de metri patrati). Conditiile de detentie deosebit de grele, ratiile alimentare de infometare, munca pana la epuizare si torturile dintre cele mai sadice si mai variate la care erau supusi detinutii faceau ca in sase luni de la arestare 50% dintre detinuti sa moara in aceste lagare de munca.
Anul 1955 a insemnat declansarea unei noi campanii de epurare, orientata in special impotriva intelectualilor si a unor vechi comunisti care cutezasera sa dea dovada de un minim de independenta. In 1957, Mao vorbea de 800.000 de contrarevolutionari lichidati, cifra mult inferioara celei reale. Se pare ca intr-un singur an, un singur comandant de lagar a ingropat de vii 1320 de detinuti, iar in China existau peste 1.000 de lagare de munca si numeroase alte centre de detentie. Laogai, vastul sistem de inchisori pus la punct de Mao, este in continuare cel mai putin cunoscut univers concentrationar din cele 3 mari astfel de sisteme ale secolului trecut.
Marele Salt Inainte
Multa vreme Occidentul a crezut ca Mao, in pofida faptului ca regimul sau era tiranic, a reusit sa asigure un bol de orez pentru fiecare chinez. Acest mit, ca multe altele s-a destramat. Intre 1959-1961, China a cunoscut cea mai ucigatoare foamete din istoria lumii, responsabili pentru milioanele de morti fiind Mao si regimul sau.
Taranii au fost constransi sa se grupeze in unitati gigantice alcatuite din mii, chiar zeci de mii de familii, in care totul a devenit comun, incepand cu mesele. Sistemul initiat de Mao nu a dat rezultatele scontate. Vinovati au fost gasiti tot taranii, care au fost acuzati ca ascund recoltele. Zeci de mii de tarani au fost arestati si torturati pana la moarte, in timp ce copiii lor erau pusi la fiert si folositi apoi ca ingrasamant. Taranii care fugeau spre orase erau intampinati cu mitraliere.
Milioane de infometati au incercat sa se hraneasca cu terci de ierburi, din scoarta de copac si din frunza de plop. Innebuniti de foame, cautau boabe nedigerate in balega cailor si viermi in cea a vacilor. In zadar a fost experimentat âerzatul de foameteâ folosit in fabricarea painii (un amestec de faina cu 30% pasta de hartie) sau cel de plancton de balta cu terci de orez. In 1960, in anumite regiuni mortalitatea a ajuns la 29%. In cele din urma, s-a ajuns la canibalismâŚ
Nu trebuie uitat nici masacrul pe care Garzile Rosii l-au savarsit in Tibet. âTibetanii nu au fost numai impuscati, ci si batuti mortal, crucificati, arsi de vii, sfartecati sau decapitatiâ, sustine Pierre-Antoine Donnet. In final, statuile lui Buddha din altarele templelor tibetane au fost inlocuite cu portretele lui Mao.
Ucenicul lui Stalin
In anii â30 ai secolului trecut, in Uniunea Sovietica isi incepea ascensiunea la putere Nikita Hrusciov. In vremea aceea, pretul supravietuirii politice era credinta neclintita fata de Stalin, domeniu in care Hrusciov s-a comportat exemplar, luand locul unor oameni cazuti in dizgratie sau adesea omorati.
Din 1935, Hrusciov s-a facut remarcat prin epurarile celor considerati antistalinisti, epurari pe care le-a dus la indeplinire in organizatia de partid a Moscovei si in Ucraina.
La moartea lui Stalin, care nu numise nici un succesor, lupta pentru putere s-a dat intre Hrusciov, Malenkov, Molotov si Bulganin. Lavrenti Beria, seful politiei politice, cel mai periculos lider sovietic, a fost arestat de Armata Rosie, judecat sumar si impuscat. A fost una dintre putinele executii din perioada post-stalinista.
Hrusciov a reusit sa se impuna in lupta pentru putere in mare parte datorita felului sau de a fi, jovial si vorbaret. Parea mai putin viclean si intrigant decat ceilalti politicieni bolsevici, motiv pentru care colegii tindeau sa-i subestimeze ambitia si cruzimea.
Cert este ca Hrusciov a renuntat la asasinatul politic, dar n-a renuntat la indepartarea celor pe care-i considera primejdiosi (spre exemplu, maresalul Jukov a fost fortat sa se pensioneze). Aceasta nu i-a conferit insa lui Hrusciov o putere absoluta, care a ramas sa raspunda in fata Biroului Politic si a Comitetului Central, lucru de neimaginat in vremea lui Stalin.
Marile ârealizariâ ale lui Hrusciov
In 1956, Hrusciov s-a considerat destul de puternic pentru a ataca memoria lui Stalin. Termenul folosit de Hrusciov pentru a descrie stalinismul a fost âcultul personalitatiiâ, explicand ca prin asta intelege ca toate greselile comise in Uniunea Sovietica incepand cu anii â30 au fost consecinta goanei lui Stalin dupa putere personala si a âmaniei grandoriiâ. De fapt, Hrusciov urmarea prin destalinizare sa se disculpe pentru complicitatea la asasinatele comise de Stalin.
In fapt, nici pe departe la fel de crud ca si Stalin, Hrusciov ramasese tot un âimparat rosuâ. Impacarea cu Iugoslavia lui Tito era doar o aparenta. In timpul incercarii Ungariei de a liberaliza regimul politic, Hrusciov a trimis blindatele sovietice in Budapesta pentru a reprima miscarea. Intalnirea lui Hrusciov cu Eisenhower la Camp David, in 1959, nu a rezolvat rivalitatile dintre cele doua mari puteri; in 1962 era declansata criza rachetelor cubaneze.
O iubire imposibila
Intre cei doi lideri mondiali ai comunismului relatiile au fost, pe alocuri, mai mult decat tensionate. Mao Zedong a recunoscut ca Uniunea Sovietica detinea o pozitie speciala in istoria luptei proletare, dar, de asemenea, a dat de inteles ca atitudinea generala a lui Hrusciov fata de Occident era prea concilianta.
Primele tensiuni intre cei doi au aparut in 1957, an in care sovieticii s-au oferit sa acorde Chinei asistenta pentru construirea unei arme nucleare proprii, cerand in schimb sa preia controlul asupra politicii de aparare a Pekinului. Pretul cerut de Moscova i s-a parut prea mare lui Mao, care a respins oferta, optand pentru un program nuclear chinez independent, dar care cerea un timp mai lung de punere in aplicare.
Dupa numai un an, tensiunile dintre cei doi s-au accentuat in conditiile in care relatiile chino-americane au fost intrerupte din cauza ajutorului militar oferit de Statele Unite nationalistilor chinezi din Taiwan. Mao mizase pe un sprijin sovietic, dar acesta a fost refuzat de Hrusciov. Pentru liderul chinez acest fapt a reprezentat o dovada a tradarii cauzei comunismului international de catre seful de la Kremlin. Intre cei doi colosi au urmat dispute teritoriale si concentrare de trupe de-a lungul granitei comune din Asia Centrala.
In 1963, SUA si URSS au semnat un tratat de interzicere a experientelor nucleare. China a refuzat sa se alature celor doua super-puteri in semnarea tratatului, act condamnat de Moscova, care l-a considerat o dovada sigura de iresponsabilitate din partea lui Mao. Hrusciov a pretins ca in acest mod China isi dorea izbucnirea unui conflict nuclear intre marile puteri ale lumii, urmand sa domine ceea ce ar fi ramas dupa razboi. âUniunea Sovietica s-a intors la vechea traditie ruseasca ce avertiza impotriva pericolului galben, al spectrului vastei populatii chineze revarsandu-se asupra Europei dinspre est si avand Rusia drept prima victimaâ, afirma Michael Lynch.
Hrusciov si Mao nu ascundeau faptul ca nutreau unul fata de altul o antipatie profunda. Hrusciov il numea pe Mao âcadavru viuâ, iar Mao il considera pe liderul sovietic âo cizma veche pe care o arunci intr-un colt fiindca nu mai foloseste la nimicâ. Acelasi Michael Lynch sustine ca âobservatorii Occidentului gaseau adesea ca asemenea gratulari reciproce sunt amuzante si pitoresti, dar in spatele insultelor se ascundea o batalie pe viata si pe moarte pentru controlul asupra lumii comuniste.â
Rivalitatea dintre cei doi a luat sfarsit in octombrie 1964, cand Biroul Politic al PCUS a decis eliberarea din functie a lui Hrusciov. Liderul sovietic a fost âpensionat datorita varstei si sanatatii subredeâ, iar functia lui a fost preluata de Leonid Brejnev. Hrusciov a murit in 11 septembrie 1971. Mao i-a supravietuit aproape cinci ani, stingandu-se din viata in 9 septembrie 1976. E drept ca din punct de vedere politic Mao murise in acelasi timp cu Hrusciov; o demonstreaza slabele reactii populare la aflarea vestii mortii sale si faptul ca Hua Guofeng, preferatul lui Mao, a trebuit sa renunte la putere in favoarea lui Deng Xiaoping.
Despotul oriental al secolului XX
Nascut in Shao Shan la 26 decembrie 1893, Mao Zedong a fost cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de tarani. In timpul revolutiei din 1911, a facut parte din armata provinciei Huan, dupa care s-a inscris la cursurile Universitatii din Pekin. Aici s-a casatorit cu Yang Kaihui, fiica unuia dintre profesorii sai. La 14 ani, tatal sau ii aranjase o casatorie cu o tarancuta, Luo Shi, dar Mao nu a recunoscut niciodata aceasta casatorie.
In iulie 1921, la 27 de ani, a participat la primul Congres al Partidului Comunist Chinez. Doi ani mai tarziu, la al treilea Congres al P.C.C., era ales in Comitetul Central al Partidului. In 1927 s-a refugiat in Muntii Jinggang din sud-estul Chinei, unde a condus o armata de guerila.
Dupa moartea primei sale sotii, s-a recasatorit cu He Zizhen. Intre 1937-1945 a condus rezistenta comunista impotriva japonezilor in razboiul sino-japonez. Din 1935 si pana la moartea sa a fost secretarul general al Partidului Comunist Chinez.
Canibalism infantil
In timpul Marelui Salt Inainte, in China, foametea a dus la aparitia canibalismului. Familiile taranesti faceau intre ele schimb de copii pentru a-i manca.
âCine-i obligase sa inghita, in lacrimile si durerea celorlalti parinti, aceasta carne umana pe care nu s-ar fi gandit niciodata, nici in cosmarurile lor, sa fie nevoiti s-o guste? Am inteles atunci cine era acest calau, de-o cruzime cum umanitatea, timp de veacuri, si China, timp de milenii, n-au produs decat unul singur: Mao Zedong. Mao Zedong si partizanii sai care, prin sistemul si politica lor criminala, constransesera parintii innebuniti de foame sa dea altora carne din carnea lor, pentru a le alina foamea, si sa primeasca in schimb carne din carnea altor parinti, pentru a si-o alina pe a lor.â â Wei Jingsheng, fost membru al Garzilor Rosii.
Urmasul âtatuculuiâ
Nikita Hrusciov s-a nascut in 1894 in familia unui taran sarac din Kalnikova, orasel din sudul Rusiei, aflat in apropierea granitei ucrainene. La varsta de 15 ani, lipsit de o educatie scolara corespunzatoare, a devenit ucenic mecanic in industria miniera. Exceptarea lui de la serviciul militar in timpul primului razboi mondial sugereaza faptul ca era considerat un muncitor de valoare. In 1918 s-a inscris in partidul bolsevic, devenind comisar al Armatei Rosii in timpul razboiului civil. A fost apoi secretar regional de partid in diferite zone ale Ucrainei, secretarul organizatiei de partid a Moscovei, membru in Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si secretar al Comitetului General al partidului. Dupa moartea lui Stalin a devenit secretarul general al PCUS si prim ministru al Uniunii Sovietice.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=950
Dictatura âImparatilor RoSiiâ
E greu de spus daca dictatura proletariatului i-a creat pe âimparatii rosiiâ sau liderii comunisti au creat dictatura clasei muncitoare. Dincolo de asemanarile inevitabile intre dictatorii apartinand aceleiasi ideologii, exista si mari deosebiri intre liderii comunismului mondial. Doi astfel de âimparati rosiiâ, Mao Zedong si Nikita Hrusciov, fac parte din aceeasi generatie, dar au profiluri si destine diferite.
Emil Cioran spunea candva ca omenirea nu i-a adorat decat pe cei care au dus-o la moarte. E un adevar doar partial verificat si care suporta multe amendamente.
Milioane de victime
Totalul victimelor care trebuie puse in seama regimului lui Mao este dificil de apreciat dar, chiar in conditiile absentei unei contabilitati cat de cat aproximative, estimarile facute de istorici mentioneaza 6 pana la 10 milioane de victime directe, incluzand sute de mii de tibetani, aproximativ 20 de milioane de âcontrarevolutionariâ care si-au gasit sfarsitul in inchisori si lagare si pana la 43 de milioane de âmorti in plusâ (cum ii numeste Jean-Louis Margolin) ai anilor 1959-1961. âMortii in plusâ sunt efectul foarte eronat numitului âMare Salt Inainteâ, in fapt victime ale foametei provocate de proiectele aberante ale lui Mao si a refuzului sau de a lua masuri contra efectelor dezastruoase.
La 1 octombrie 1949 a fost proclamata Republica Populara Chineza, dar crimele lui Mao incepusera cu multi ani inainte. In 1930-1931, din ordinul lui Mao au fost lichidate 2000 de cadre ale Armatei Rosii. A urmat, in 1942, epurarea intelectualilor comunisti. In luna februarie a aceluiasi an, a aparut Conversatii despre arta si literatura, lucrare a âcarmaciuluiâ considerata ca avand valoare de lege, care dezvolta dogma supunerii intelectualului fata de elementul politic.
De la inceputul lui iulie 1943, represiunea a devenit tot mai sofisticata, procesul epurarii a cunoscut un nou avant, a fost dezvoltat sistemul de detentie si s-au inmultit arestarile, torturile si decesele (printre acestea inregistrandu-se numeroase sinucideri).
Gulagul chinezesc
Revolutia chineza din 1949 s-a propagat de la sate inspre orase, invers decat fusese realizata revolutia din Rusia. âReformaâ agrara a insemnat intre 2 si 5 milioane de tarani asasinati. Acestia, cu toate ca nu stapaneau de cele mai multe ori decat 2 â3 hectare, erau considerati niste bogatasi care asupreau poporul. âSigur ca trebuie sa ucidem toate aceste elemente reactionare care merita sa fie uciseâ, fusese sentinta formulata de Mao.
Intre timp, trupele politiei politice au ajuns la 1,2 milioane de oameni. Activitatea acestora a facut ca puscariile sa devina supraaglomerate (in unele existau pana la 300 de detinuti intr-o celula de 100 de metri patrati). Conditiile de detentie deosebit de grele, ratiile alimentare de infometare, munca pana la epuizare si torturile dintre cele mai sadice si mai variate la care erau supusi detinutii faceau ca in sase luni de la arestare 50% dintre detinuti sa moara in aceste lagare de munca.
Anul 1955 a insemnat declansarea unei noi campanii de epurare, orientata in special impotriva intelectualilor si a unor vechi comunisti care cutezasera sa dea dovada de un minim de independenta. In 1957, Mao vorbea de 800.000 de contrarevolutionari lichidati, cifra mult inferioara celei reale. Se pare ca intr-un singur an, un singur comandant de lagar a ingropat de vii 1320 de detinuti, iar in China existau peste 1.000 de lagare de munca si numeroase alte centre de detentie. Laogai, vastul sistem de inchisori pus la punct de Mao, este in continuare cel mai putin cunoscut univers concentrationar din cele 3 mari astfel de sisteme ale secolului trecut.
Marele Salt Inainte
Multa vreme Occidentul a crezut ca Mao, in pofida faptului ca regimul sau era tiranic, a reusit sa asigure un bol de orez pentru fiecare chinez. Acest mit, ca multe altele s-a destramat. Intre 1959-1961, China a cunoscut cea mai ucigatoare foamete din istoria lumii, responsabili pentru milioanele de morti fiind Mao si regimul sau.
Taranii au fost constransi sa se grupeze in unitati gigantice alcatuite din mii, chiar zeci de mii de familii, in care totul a devenit comun, incepand cu mesele. Sistemul initiat de Mao nu a dat rezultatele scontate. Vinovati au fost gasiti tot taranii, care au fost acuzati ca ascund recoltele. Zeci de mii de tarani au fost arestati si torturati pana la moarte, in timp ce copiii lor erau pusi la fiert si folositi apoi ca ingrasamant. Taranii care fugeau spre orase erau intampinati cu mitraliere.
Milioane de infometati au incercat sa se hraneasca cu terci de ierburi, din scoarta de copac si din frunza de plop. Innebuniti de foame, cautau boabe nedigerate in balega cailor si viermi in cea a vacilor. In zadar a fost experimentat âerzatul de foameteâ folosit in fabricarea painii (un amestec de faina cu 30% pasta de hartie) sau cel de plancton de balta cu terci de orez. In 1960, in anumite regiuni mortalitatea a ajuns la 29%. In cele din urma, s-a ajuns la canibalismâŚ
Nu trebuie uitat nici masacrul pe care Garzile Rosii l-au savarsit in Tibet. âTibetanii nu au fost numai impuscati, ci si batuti mortal, crucificati, arsi de vii, sfartecati sau decapitatiâ, sustine Pierre-Antoine Donnet. In final, statuile lui Buddha din altarele templelor tibetane au fost inlocuite cu portretele lui Mao.
Ucenicul lui Stalin
In anii â30 ai secolului trecut, in Uniunea Sovietica isi incepea ascensiunea la putere Nikita Hrusciov. In vremea aceea, pretul supravietuirii politice era credinta neclintita fata de Stalin, domeniu in care Hrusciov s-a comportat exemplar, luand locul unor oameni cazuti in dizgratie sau adesea omorati.
Din 1935, Hrusciov s-a facut remarcat prin epurarile celor considerati antistalinisti, epurari pe care le-a dus la indeplinire in organizatia de partid a Moscovei si in Ucraina.
La moartea lui Stalin, care nu numise nici un succesor, lupta pentru putere s-a dat intre Hrusciov, Malenkov, Molotov si Bulganin. Lavrenti Beria, seful politiei politice, cel mai periculos lider sovietic, a fost arestat de Armata Rosie, judecat sumar si impuscat. A fost una dintre putinele executii din perioada post-stalinista.
Hrusciov a reusit sa se impuna in lupta pentru putere in mare parte datorita felului sau de a fi, jovial si vorbaret. Parea mai putin viclean si intrigant decat ceilalti politicieni bolsevici, motiv pentru care colegii tindeau sa-i subestimeze ambitia si cruzimea.
Cert este ca Hrusciov a renuntat la asasinatul politic, dar n-a renuntat la indepartarea celor pe care-i considera primejdiosi (spre exemplu, maresalul Jukov a fost fortat sa se pensioneze). Aceasta nu i-a conferit insa lui Hrusciov o putere absoluta, care a ramas sa raspunda in fata Biroului Politic si a Comitetului Central, lucru de neimaginat in vremea lui Stalin.
Marile ârealizariâ ale lui Hrusciov
In 1956, Hrusciov s-a considerat destul de puternic pentru a ataca memoria lui Stalin. Termenul folosit de Hrusciov pentru a descrie stalinismul a fost âcultul personalitatiiâ, explicand ca prin asta intelege ca toate greselile comise in Uniunea Sovietica incepand cu anii â30 au fost consecinta goanei lui Stalin dupa putere personala si a âmaniei grandoriiâ. De fapt, Hrusciov urmarea prin destalinizare sa se disculpe pentru complicitatea la asasinatele comise de Stalin.
In fapt, nici pe departe la fel de crud ca si Stalin, Hrusciov ramasese tot un âimparat rosuâ. Impacarea cu Iugoslavia lui Tito era doar o aparenta. In timpul incercarii Ungariei de a liberaliza regimul politic, Hrusciov a trimis blindatele sovietice in Budapesta pentru a reprima miscarea. Intalnirea lui Hrusciov cu Eisenhower la Camp David, in 1959, nu a rezolvat rivalitatile dintre cele doua mari puteri; in 1962 era declansata criza rachetelor cubaneze.
O iubire imposibila
Intre cei doi lideri mondiali ai comunismului relatiile au fost, pe alocuri, mai mult decat tensionate. Mao Zedong a recunoscut ca Uniunea Sovietica detinea o pozitie speciala in istoria luptei proletare, dar, de asemenea, a dat de inteles ca atitudinea generala a lui Hrusciov fata de Occident era prea concilianta.
Primele tensiuni intre cei doi au aparut in 1957, an in care sovieticii s-au oferit sa acorde Chinei asistenta pentru construirea unei arme nucleare proprii, cerand in schimb sa preia controlul asupra politicii de aparare a Pekinului. Pretul cerut de Moscova i s-a parut prea mare lui Mao, care a respins oferta, optand pentru un program nuclear chinez independent, dar care cerea un timp mai lung de punere in aplicare.
Dupa numai un an, tensiunile dintre cei doi s-au accentuat in conditiile in care relatiile chino-americane au fost intrerupte din cauza ajutorului militar oferit de Statele Unite nationalistilor chinezi din Taiwan. Mao mizase pe un sprijin sovietic, dar acesta a fost refuzat de Hrusciov. Pentru liderul chinez acest fapt a reprezentat o dovada a tradarii cauzei comunismului international de catre seful de la Kremlin. Intre cei doi colosi au urmat dispute teritoriale si concentrare de trupe de-a lungul granitei comune din Asia Centrala.
In 1963, SUA si URSS au semnat un tratat de interzicere a experientelor nucleare. China a refuzat sa se alature celor doua super-puteri in semnarea tratatului, act condamnat de Moscova, care l-a considerat o dovada sigura de iresponsabilitate din partea lui Mao. Hrusciov a pretins ca in acest mod China isi dorea izbucnirea unui conflict nuclear intre marile puteri ale lumii, urmand sa domine ceea ce ar fi ramas dupa razboi. âUniunea Sovietica s-a intors la vechea traditie ruseasca ce avertiza impotriva pericolului galben, al spectrului vastei populatii chineze revarsandu-se asupra Europei dinspre est si avand Rusia drept prima victimaâ, afirma Michael Lynch.
Hrusciov si Mao nu ascundeau faptul ca nutreau unul fata de altul o antipatie profunda. Hrusciov il numea pe Mao âcadavru viuâ, iar Mao il considera pe liderul sovietic âo cizma veche pe care o arunci intr-un colt fiindca nu mai foloseste la nimicâ. Acelasi Michael Lynch sustine ca âobservatorii Occidentului gaseau adesea ca asemenea gratulari reciproce sunt amuzante si pitoresti, dar in spatele insultelor se ascundea o batalie pe viata si pe moarte pentru controlul asupra lumii comuniste.â
Rivalitatea dintre cei doi a luat sfarsit in octombrie 1964, cand Biroul Politic al PCUS a decis eliberarea din functie a lui Hrusciov. Liderul sovietic a fost âpensionat datorita varstei si sanatatii subredeâ, iar functia lui a fost preluata de Leonid Brejnev. Hrusciov a murit in 11 septembrie 1971. Mao i-a supravietuit aproape cinci ani, stingandu-se din viata in 9 septembrie 1976. E drept ca din punct de vedere politic Mao murise in acelasi timp cu Hrusciov; o demonstreaza slabele reactii populare la aflarea vestii mortii sale si faptul ca Hua Guofeng, preferatul lui Mao, a trebuit sa renunte la putere in favoarea lui Deng Xiaoping.
Despotul oriental al secolului XX
Nascut in Shao Shan la 26 decembrie 1893, Mao Zedong a fost cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de tarani. In timpul revolutiei din 1911, a facut parte din armata provinciei Huan, dupa care s-a inscris la cursurile Universitatii din Pekin. Aici s-a casatorit cu Yang Kaihui, fiica unuia dintre profesorii sai. La 14 ani, tatal sau ii aranjase o casatorie cu o tarancuta, Luo Shi, dar Mao nu a recunoscut niciodata aceasta casatorie.
In iulie 1921, la 27 de ani, a participat la primul Congres al Partidului Comunist Chinez. Doi ani mai tarziu, la al treilea Congres al P.C.C., era ales in Comitetul Central al Partidului. In 1927 s-a refugiat in Muntii Jinggang din sud-estul Chinei, unde a condus o armata de guerila.
Dupa moartea primei sale sotii, s-a recasatorit cu He Zizhen. Intre 1937-1945 a condus rezistenta comunista impotriva japonezilor in razboiul sino-japonez. Din 1935 si pana la moartea sa a fost secretarul general al Partidului Comunist Chinez.
Canibalism infantil
In timpul Marelui Salt Inainte, in China, foametea a dus la aparitia canibalismului. Familiile taranesti faceau intre ele schimb de copii pentru a-i manca.
âCine-i obligase sa inghita, in lacrimile si durerea celorlalti parinti, aceasta carne umana pe care nu s-ar fi gandit niciodata, nici in cosmarurile lor, sa fie nevoiti s-o guste? Am inteles atunci cine era acest calau, de-o cruzime cum umanitatea, timp de veacuri, si China, timp de milenii, n-au produs decat unul singur: Mao Zedong. Mao Zedong si partizanii sai care, prin sistemul si politica lor criminala, constransesera parintii innebuniti de foame sa dea altora carne din carnea lor, pentru a le alina foamea, si sa primeasca in schimb carne din carnea altor parinti, pentru a si-o alina pe a lor.â â Wei Jingsheng, fost membru al Garzilor Rosii.
Urmasul âtatuculuiâ
Nikita Hrusciov s-a nascut in 1894 in familia unui taran sarac din Kalnikova, orasel din sudul Rusiei, aflat in apropierea granitei ucrainene. La varsta de 15 ani, lipsit de o educatie scolara corespunzatoare, a devenit ucenic mecanic in industria miniera. Exceptarea lui de la serviciul militar in timpul primului razboi mondial sugereaza faptul ca era considerat un muncitor de valoare. In 1918 s-a inscris in partidul bolsevic, devenind comisar al Armatei Rosii in timpul razboiului civil. A fost apoi secretar regional de partid in diferite zone ale Ucrainei, secretarul organizatiei de partid a Moscovei, membru in Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si secretar al Comitetului General al partidului. Dupa moartea lui Stalin a devenit secretarul general al PCUS si prim ministru al Uniunii Sovietice.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=950
Nikita Hrusciov si decesul bolsevismului
Nikita Hrusciov si decesul bolsevismului
In urma cu 50 de ani, liderul sovietic Nikita Hrusciov s-a angajat intr-un atac virulent asupra mitului lui Stalin. Pe 25 februarie 1956, o audienta in stare de soc, alcatuita din 1.436 de delegati la cel de-al XX-lea Congres al PCUS - cea mai importanta adunare a partidului - si-a ascultat liderul rostind Discursul secret, unul dintre documentele politice cu cel mai mare impact asupra ultimului secol. A fost secret deoarece nici un oaspete sau jurnalist strain nu a avut voie sa participe la congres, iar textul nu a fost publicat in URSS pana la venirea lui Gorbaciov. Timp de cateva decenii, masina propagandistica sovietica a refuzat sa-i recunoasca existenta. Cu toate acestea, discursul a fost real si a avut efecte uriase. Documentul a ajuns in Occident via Polonia, printr-o scurgere de informatii, si a fost publicat in New York Times la cateva luni, atunci cand i-a fost confirmata autenticitatea. Posturile de radio occidentale l-au difuzat in Europa de Est si URSS. Dupa Discursul secret, nici Uniunea Sovietica, nici blocul sovietic si nici intreaga miscare comunista nu au mai fost aceleasi. Incepand de atunci, Mao si alti sustinatori convinsi ai stalinismului au vazut in Hrusciov omul care a ingropat comunismul, un ultrarevizionist si un renegat.
Discursul lui Hrusciov a denuntat “cultul personalitatii” lui Stalin, un eufemism menit sa sugereze responsabilitatea personala a dictatorului pentru crimele in masa ale deceniilor trecute. Publicul a amutit. Pentru multi dintre ei a fost o experienta eliberatoare. Altii s-au simtit tradati, traumatizati si ofensati. Boleslaw Bierut, seful partidului comunist polonez si un stalinist devotat, fiind bolnav de pneumonie, a suferit un atac de cord si a murit pe 12 martie, dupa ce a citit discursul intr-un spital din Moscova. Discursul, cu o durata de patru ore, aducea dovezi in legatura cu “abuzurile grave de putere” ale lui Stalin, persecutarea elitei partidului, rolul sau in Marea Teroare, tratamentul feroce aplicat personalitatilor marcante ale partidului si esecul sau in a deveni un mare comandant militar. Hrusciov l-a denuntat pe Stalin ca fiind creierul din spatele executiilor in masa. Liderul atat de venerat pana atunci a fost declarat vinovat pentru distrugerea a mii de vieti omenesti, deportarea brutala a grupurilor etnice, programele absurde din agricultura si “idolatria dezgustatoare” - o mascarada a “istoriei partidului”. Accentul se punea pe victimele comuniste ale terorii lui Stalin si acesta era, de fapt, principalul handicap al abordarii lui Hrusciov. El a garantat ca va reabilita “principiile leniniste ale democratiei socialiste sovietice” si ca va “lupta cu cei care abuzau, in mod arbitrar, de putere”. Pentru cititorii de astazi, accentul pus pe “sanatatea” principiilor leniniste pare naiv. Dar in 1956 acest atac la adresa spiritului lui Stalin era extrem de indraznet. Stalinistii nu i-au iertat niciodata lui Hrusciov aceasta viziune iconoclasta. Denuntarea fostului tiran
Unda de soc a celui de-al XX-lea Congres a fost resimtita in intreg Blocul Sovietic, ducand la ruptura sino-sovietica, la miscarea din Polonia in primavara anului 1956 si la revolutia ungara din toamna aceluiasi an. Discursul secret a fost un catalizator al revoltei spirituale printre intelectualii critici cunoscuti ca marxisti revizionisti. Solidaritatea neconditionata cu URSS, “amprenta” stalinista a internationalismului proletar, a incetat sa mai fie obligatorie. Denuntand cultul personalitatii lui Stalin, Hrusciov a sfaramat o intreaga piramida de minciuni si iluzii. Geniul din trecut aparea acum ca un monstru psihopat. Liderii comunisti din “democratiile populare” erau infuriati peste masura. Pentru micii Stalini ai Poloniei, Romaniei, Germaniei de Est sau Cehoslovaciei, atacul lui Hrusciov asupra lui Stalin a insemnat o tradare a celor mai inalte principii; se simteau amenintati pe buna dreptate. Multa vreme, pana in anii ’80, comunistii francezi furiosi se refereau la Discursul secret cu ura, numindu-l “raportul atribuit lui Hrusciov”. In ciuda lipsurilor sale, discursul oferea o lectura tragica a istoriei sovietice in care Stalin era infatisat sub forma unui maniac al puterii, crud si narcisist pana la extrem.
Regim condus de o ideologie, URSS se baza pe presupunerea infailibilitatii partidului comunist si a statutului liderului sau, vazut ca un fel de Dumnezeu. Pentru Stalin, mitul rolului predestinat de conducator al partidului coincidea cu permanenta consolidare a propriei puteri. In timp ce-i omora pe cei din Vechea Garda Bolsevica, pretindea ca este cel mai loial discipol al lui Lenin. Al doilea razboi mondial a contribuit la crearea imaginii sale supranaturale. Gafele enorme, lichidarea comandantilor Armatei Rosii, precum si pactul rusinos cu Germania nazista au fost trecute cu vederea de multi, inclusiv de politicienii din Occident. Isi crease imaginea unui strateg si om de stat intelept. Stalin a declansat Razboiul Rece pentru a-si pastra dominatia asupra tarilor satelit ale URSS din Europa Centrala si de Est. Cand comunistii iugoslavi condusi de Tito l-au provocat in 1948, Stalin i-a excomunicat, numindu-i “o banda de spioni si criminali”.
Nebunia sa extrema l-a facut sa-si imagineze comploturi sioniste menite sa-l ucida si sa distruga socialismul. Catre sfarsitul vietii, Stalin devenise liderul unor sustinatori servili, a caror singura grija era simpla supravietuire. Unul dintre acestia era Nikita Hrusciov care, in septembrie 1953, a devenit prim-secretar al partidului. La inceput, impulsivul Hrusciov impartea puterea cu ceilalti locotenenti ai lui Stalin. Sloganul lor era reintoarcerea la principiul leninist al “conducerii colective”. Sute de mii de prizonieri ai Gulagului s-au intors la casele lor in timpul “dezghetului” de dupa 1953. Cu binecuvantarea Moscovei, Imre Nagy a initiat in Ungaria un “Nou Drum”, iar propaganda isterica impotriva lui Tito a luat sfarsit.
Hrusciov era constient de vulnerabilitatea pozitiei sale si a incercat sa si-o consolideze prin punerea la cale a denuntarii fostului tiran. Pana in 1955, o comisie a lucrat in secret pentru a demonstra efectele si amploarea regimului terorii instaurat de Stalin. Presedintele acestei comisii era istoricul Piotr Pospelov, un fost admirator al lui Stalin. Hrusciov a profitat de cel de-al XX-lea Congres pentru a demola mitul lui Stalin. El a dezvaluit testamentul lui Lenin (care cerea inlocuirea lui Stalin la sefia partidului) si l-a distribuit delegatilor. Peste cativa ani, Mihail Gorbaciov, care fusese in sala, avea sa mentioneze, intr-o discutie cu fostul ideolog al Primaverii de la Praga, Zdenek Mlynar, efectul sfasietor pe care discursul l-a avut asupra lui si asupra generatiei aparatcicului de partid. Alexandr Iakovlev, aliatul lui Gorbaciov si arhitectul politicii de glasnost, si-a amintit de eveniment ca fiind inceputul renasterii sale politice. Discursul secret a insemnat, printre altele, efortul de a inlocui stalinismul cu o versiune mai toleranta si mai receptiva a bolsevismului. Textul epocal rostit de Hrusciov continea esenta reformelor lui Gorbaciov. Evident, prin prisma revolutiilor din 1989 si a caderii URSS, discursul nu reprezinta un atac foarte categoric la adresa bolsevismului. Totusi, pentru 1956, la numai 3 ani de la moartea lui Stalin, documentul era zguduitor. “Reintoarcerea la Lenin”
De ce s-a angajat Hrusciov in aceasta actiune? Mai intai, teroarea politica se dovedise deja a fi neproductiva. Aparatul de stat si intelighentia se saturasera sa traiasca intr-o teama permanenta. Prin demolarea mitului lui Stalin si reabilitarea leninismului, Hrusciov propunea un nou principiu al legitimitatii. “Reintoarcerea la Lenin” a devenit noul slogan. In acest scop, s-a creat o noua imagine romanticizata a lui Lenin. In al doilea rand, in acel moment Hrusciov se lupta pentru putere cu stalinistii din conducerea partidului. Oameni ca Molotov, Malenkov sau Kaganovici condamnau eforturile lui Hrusciov de a reforma sistemul si voiau sa se descotoreasca de el. In al treilea rand, exista un element personal, de natura psihologica: cu cat Hrusciov afla mai multe despre Marea Teroare in timp ce-si pregatea Discursul secret, cu atat era mai indignat de crimele lui Stalin. Nu ca nu ar fi stiut dinainte despre multe dintre ele. De fapt, chiar el a luat parte la teroare, mai ales in Ucraina, dar a patruns relativ tarziu in cercul apropiatilor lui Stalin si nu a fost la fel de influent ca ceilalti baroni. Pe de alta parte, Hrusciov nu a criticat institutiile bolsevice. Demonologia propusa de Discursul secret prezenta un Stalin aflat la inceputul carierei, care se opusese in mod corect lui Trotki si Buharin si care luptase pentru consolidarea socialismului. Mai tarziu, datorita, in mare parte, influentei lui Beria, s-a angajat in actiunile oribile descrise in discurs. Desigur, aceasta era o mistificare. Problema nu era numai personalitatea maligna a lui Stalin sau influenta demonica a lui Beria, ci identificarea, in cadrul sistemului, a cauzelor catastrofei morale, politice si sociale a socialismului. In acest sens, Discursul secret al lui Hrusciov nu a reusit sa scoata in evidenta aceste cauze profunde si a ramas la un nivel explicativ destul de superficial.
Pana la sfarsitul vietii, chiar si dupa ce a fost izgonit in 1964 de catre o conspiratie neo-stalinista, Hrusciov a ramas un bolsevic convins si nu a acceptat niciodata faptul ca ambitia lui Lenin de a construi o societate perfecta, indiferent de costurile de vieti omenesti, a fost cauza intregului dezastru. Cu toate acestea, desi frustrant de incomplet, Discursul secret a inaugurat era reformarii, a contra-reformarii si a dizolvarii totale a comunismului. Era numita de Czeslaw Milosz “Noua Credinta” luase sfarsit. Asa cum afirma unul dintre intelectualii de marca ai Revolutiei Ungare, dramaturgul Gyula Hay, in autobiografia sa Nascut in 1900: izbucnirile furibunde ale lui Hrusciov impotriva lui Stalin “au lasat in urma ceva ce nu poate fi negat - o dorinta arzatoare care a acumulat forta timp de mai multe decenii, o dorinta pentru umanitate”.
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2509&nr=2006-03-01
In urma cu 50 de ani, liderul sovietic Nikita Hrusciov s-a angajat intr-un atac virulent asupra mitului lui Stalin. Pe 25 februarie 1956, o audienta in stare de soc, alcatuita din 1.436 de delegati la cel de-al XX-lea Congres al PCUS - cea mai importanta adunare a partidului - si-a ascultat liderul rostind Discursul secret, unul dintre documentele politice cu cel mai mare impact asupra ultimului secol. A fost secret deoarece nici un oaspete sau jurnalist strain nu a avut voie sa participe la congres, iar textul nu a fost publicat in URSS pana la venirea lui Gorbaciov. Timp de cateva decenii, masina propagandistica sovietica a refuzat sa-i recunoasca existenta. Cu toate acestea, discursul a fost real si a avut efecte uriase. Documentul a ajuns in Occident via Polonia, printr-o scurgere de informatii, si a fost publicat in New York Times la cateva luni, atunci cand i-a fost confirmata autenticitatea. Posturile de radio occidentale l-au difuzat in Europa de Est si URSS. Dupa Discursul secret, nici Uniunea Sovietica, nici blocul sovietic si nici intreaga miscare comunista nu au mai fost aceleasi. Incepand de atunci, Mao si alti sustinatori convinsi ai stalinismului au vazut in Hrusciov omul care a ingropat comunismul, un ultrarevizionist si un renegat.
Discursul lui Hrusciov a denuntat “cultul personalitatii” lui Stalin, un eufemism menit sa sugereze responsabilitatea personala a dictatorului pentru crimele in masa ale deceniilor trecute. Publicul a amutit. Pentru multi dintre ei a fost o experienta eliberatoare. Altii s-au simtit tradati, traumatizati si ofensati. Boleslaw Bierut, seful partidului comunist polonez si un stalinist devotat, fiind bolnav de pneumonie, a suferit un atac de cord si a murit pe 12 martie, dupa ce a citit discursul intr-un spital din Moscova. Discursul, cu o durata de patru ore, aducea dovezi in legatura cu “abuzurile grave de putere” ale lui Stalin, persecutarea elitei partidului, rolul sau in Marea Teroare, tratamentul feroce aplicat personalitatilor marcante ale partidului si esecul sau in a deveni un mare comandant militar. Hrusciov l-a denuntat pe Stalin ca fiind creierul din spatele executiilor in masa. Liderul atat de venerat pana atunci a fost declarat vinovat pentru distrugerea a mii de vieti omenesti, deportarea brutala a grupurilor etnice, programele absurde din agricultura si “idolatria dezgustatoare” - o mascarada a “istoriei partidului”. Accentul se punea pe victimele comuniste ale terorii lui Stalin si acesta era, de fapt, principalul handicap al abordarii lui Hrusciov. El a garantat ca va reabilita “principiile leniniste ale democratiei socialiste sovietice” si ca va “lupta cu cei care abuzau, in mod arbitrar, de putere”. Pentru cititorii de astazi, accentul pus pe “sanatatea” principiilor leniniste pare naiv. Dar in 1956 acest atac la adresa spiritului lui Stalin era extrem de indraznet. Stalinistii nu i-au iertat niciodata lui Hrusciov aceasta viziune iconoclasta. Denuntarea fostului tiran
Unda de soc a celui de-al XX-lea Congres a fost resimtita in intreg Blocul Sovietic, ducand la ruptura sino-sovietica, la miscarea din Polonia in primavara anului 1956 si la revolutia ungara din toamna aceluiasi an. Discursul secret a fost un catalizator al revoltei spirituale printre intelectualii critici cunoscuti ca marxisti revizionisti. Solidaritatea neconditionata cu URSS, “amprenta” stalinista a internationalismului proletar, a incetat sa mai fie obligatorie. Denuntand cultul personalitatii lui Stalin, Hrusciov a sfaramat o intreaga piramida de minciuni si iluzii. Geniul din trecut aparea acum ca un monstru psihopat. Liderii comunisti din “democratiile populare” erau infuriati peste masura. Pentru micii Stalini ai Poloniei, Romaniei, Germaniei de Est sau Cehoslovaciei, atacul lui Hrusciov asupra lui Stalin a insemnat o tradare a celor mai inalte principii; se simteau amenintati pe buna dreptate. Multa vreme, pana in anii ’80, comunistii francezi furiosi se refereau la Discursul secret cu ura, numindu-l “raportul atribuit lui Hrusciov”. In ciuda lipsurilor sale, discursul oferea o lectura tragica a istoriei sovietice in care Stalin era infatisat sub forma unui maniac al puterii, crud si narcisist pana la extrem.
Regim condus de o ideologie, URSS se baza pe presupunerea infailibilitatii partidului comunist si a statutului liderului sau, vazut ca un fel de Dumnezeu. Pentru Stalin, mitul rolului predestinat de conducator al partidului coincidea cu permanenta consolidare a propriei puteri. In timp ce-i omora pe cei din Vechea Garda Bolsevica, pretindea ca este cel mai loial discipol al lui Lenin. Al doilea razboi mondial a contribuit la crearea imaginii sale supranaturale. Gafele enorme, lichidarea comandantilor Armatei Rosii, precum si pactul rusinos cu Germania nazista au fost trecute cu vederea de multi, inclusiv de politicienii din Occident. Isi crease imaginea unui strateg si om de stat intelept. Stalin a declansat Razboiul Rece pentru a-si pastra dominatia asupra tarilor satelit ale URSS din Europa Centrala si de Est. Cand comunistii iugoslavi condusi de Tito l-au provocat in 1948, Stalin i-a excomunicat, numindu-i “o banda de spioni si criminali”.
Nebunia sa extrema l-a facut sa-si imagineze comploturi sioniste menite sa-l ucida si sa distruga socialismul. Catre sfarsitul vietii, Stalin devenise liderul unor sustinatori servili, a caror singura grija era simpla supravietuire. Unul dintre acestia era Nikita Hrusciov care, in septembrie 1953, a devenit prim-secretar al partidului. La inceput, impulsivul Hrusciov impartea puterea cu ceilalti locotenenti ai lui Stalin. Sloganul lor era reintoarcerea la principiul leninist al “conducerii colective”. Sute de mii de prizonieri ai Gulagului s-au intors la casele lor in timpul “dezghetului” de dupa 1953. Cu binecuvantarea Moscovei, Imre Nagy a initiat in Ungaria un “Nou Drum”, iar propaganda isterica impotriva lui Tito a luat sfarsit.
Hrusciov era constient de vulnerabilitatea pozitiei sale si a incercat sa si-o consolideze prin punerea la cale a denuntarii fostului tiran. Pana in 1955, o comisie a lucrat in secret pentru a demonstra efectele si amploarea regimului terorii instaurat de Stalin. Presedintele acestei comisii era istoricul Piotr Pospelov, un fost admirator al lui Stalin. Hrusciov a profitat de cel de-al XX-lea Congres pentru a demola mitul lui Stalin. El a dezvaluit testamentul lui Lenin (care cerea inlocuirea lui Stalin la sefia partidului) si l-a distribuit delegatilor. Peste cativa ani, Mihail Gorbaciov, care fusese in sala, avea sa mentioneze, intr-o discutie cu fostul ideolog al Primaverii de la Praga, Zdenek Mlynar, efectul sfasietor pe care discursul l-a avut asupra lui si asupra generatiei aparatcicului de partid. Alexandr Iakovlev, aliatul lui Gorbaciov si arhitectul politicii de glasnost, si-a amintit de eveniment ca fiind inceputul renasterii sale politice. Discursul secret a insemnat, printre altele, efortul de a inlocui stalinismul cu o versiune mai toleranta si mai receptiva a bolsevismului. Textul epocal rostit de Hrusciov continea esenta reformelor lui Gorbaciov. Evident, prin prisma revolutiilor din 1989 si a caderii URSS, discursul nu reprezinta un atac foarte categoric la adresa bolsevismului. Totusi, pentru 1956, la numai 3 ani de la moartea lui Stalin, documentul era zguduitor. “Reintoarcerea la Lenin”
De ce s-a angajat Hrusciov in aceasta actiune? Mai intai, teroarea politica se dovedise deja a fi neproductiva. Aparatul de stat si intelighentia se saturasera sa traiasca intr-o teama permanenta. Prin demolarea mitului lui Stalin si reabilitarea leninismului, Hrusciov propunea un nou principiu al legitimitatii. “Reintoarcerea la Lenin” a devenit noul slogan. In acest scop, s-a creat o noua imagine romanticizata a lui Lenin. In al doilea rand, in acel moment Hrusciov se lupta pentru putere cu stalinistii din conducerea partidului. Oameni ca Molotov, Malenkov sau Kaganovici condamnau eforturile lui Hrusciov de a reforma sistemul si voiau sa se descotoreasca de el. In al treilea rand, exista un element personal, de natura psihologica: cu cat Hrusciov afla mai multe despre Marea Teroare in timp ce-si pregatea Discursul secret, cu atat era mai indignat de crimele lui Stalin. Nu ca nu ar fi stiut dinainte despre multe dintre ele. De fapt, chiar el a luat parte la teroare, mai ales in Ucraina, dar a patruns relativ tarziu in cercul apropiatilor lui Stalin si nu a fost la fel de influent ca ceilalti baroni. Pe de alta parte, Hrusciov nu a criticat institutiile bolsevice. Demonologia propusa de Discursul secret prezenta un Stalin aflat la inceputul carierei, care se opusese in mod corect lui Trotki si Buharin si care luptase pentru consolidarea socialismului. Mai tarziu, datorita, in mare parte, influentei lui Beria, s-a angajat in actiunile oribile descrise in discurs. Desigur, aceasta era o mistificare. Problema nu era numai personalitatea maligna a lui Stalin sau influenta demonica a lui Beria, ci identificarea, in cadrul sistemului, a cauzelor catastrofei morale, politice si sociale a socialismului. In acest sens, Discursul secret al lui Hrusciov nu a reusit sa scoata in evidenta aceste cauze profunde si a ramas la un nivel explicativ destul de superficial.
Pana la sfarsitul vietii, chiar si dupa ce a fost izgonit in 1964 de catre o conspiratie neo-stalinista, Hrusciov a ramas un bolsevic convins si nu a acceptat niciodata faptul ca ambitia lui Lenin de a construi o societate perfecta, indiferent de costurile de vieti omenesti, a fost cauza intregului dezastru. Cu toate acestea, desi frustrant de incomplet, Discursul secret a inaugurat era reformarii, a contra-reformarii si a dizolvarii totale a comunismului. Era numita de Czeslaw Milosz “Noua Credinta” luase sfarsit. Asa cum afirma unul dintre intelectualii de marca ai Revolutiei Ungare, dramaturgul Gyula Hay, in autobiografia sa Nascut in 1900: izbucnirile furibunde ale lui Hrusciov impotriva lui Stalin “au lasat in urma ceva ce nu poate fi negat - o dorinta arzatoare care a acumulat forta timp de mai multe decenii, o dorinta pentru umanitate”.
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2509&nr=2006-03-01
Ultima editare efectuata de catre Admin in 26.03.11 10:29, editata de 1 ori
Nichita Hrusciov urma sa fie asasinat de patru georgieni
http://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iunie/1126/134828.htmlPentru ca "l-a demolat" pe Stalin,
Nichita Hrusciov urma sa fie asasinat de patru georgieni
In Georgia au fost date publicitatii documente potrivit carora patru
persoane au planuit, in 1961, un atentat impotriva primului secretar
al CC al PCUS din acea vreme, Nichita Hrusciov, care era si
presedinte al Consiliului de Ministri al URSS. Televiziunea Rustavi 2
a prezentat detalii in legatura cu atentatul, bazat, dupa cum afirma
autorii, pe documente din arhivele KGB din Georgia si amintiri ale
martorilor. Cei patru georgieni au decis sa-l ucida pe Hrusciov in
timpul vizitei lui la Tbilisi, in mai 1961, intrucat nu-i puteau
ierta demontarea cultului personalitatii lui Stalin si doreau sa se
razbune pentru reprimarea, in 1956, a unui miting in sprijinul lui
Stalin, ca si pentru intentia lui Hrusciov de a deporta sute de mii
de georgieni in Asia Centrala. Organizatorii atentatului au elaborat
mai multe variante, si-au procurat de la o unitate militara grenade
si au achizitionat mecanisme explozive cu ceas.
Hrusciov[v=]
NICHITA HRUSCIOV-
Politicienii sunt toti la fel. Ei promit sa construiasca un pod si acolo unde nu este nici o apa.
Politicienii sunt toti la fel. Ei promit sa construiasca un pod si acolo unde nu este nici o apa.
Ultima editare efectuata de catre Admin in 09.08.15 1:08, editata de 18 ori
Pagina 2 din 2 • 1, 2
Pagina 2 din 2
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum