Petru cel Mare[v=]

Cum a murit Petru cel Mare

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/incursiune-istoria-lui-petru-cel-mare-legaturile-cantemir-brancoveanu

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/femeile-care-au-influen-domnia-lui-petru-cel-mare

http://www.dcnews.ro/cum-a-murit-petru-cel-mare---file-de-istorie_465959.html

http://cultural.bzi.ro/testamentul-lui-petru-i-al-rusiei-21858

http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/testamentul-tarului-petru-cel-mare-astfel-se-poate-si-trebuie-sa-fie-supusa-evropa

Petru cel Mare si marea Ambasada

Femeile care au influenţat domnia lui Petru cel Mare

http://adevarul.ro/cultura/istorie/rusia-petru-mare-primii-pasi-transformarea-mare-putere-mondiala-1_53d8b0490d133766a8dcbef0/index.html

Viata lui Petru cel Mare

http://istoriesicultura.ro/petru-cel-mare.html

Ce caracter avea Petru cel Mare

Petru cel Mare: caracterul, copilăria şi tinereţea

---

http://cultural.bzi.ro/povestile-ciudate-din-viata-unor-oameni-celebri-din-istorie-2459

http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/10/30/petru-cel-mare-caracterul-copilaria-si-tineretea/

Testamentul lui Petru cel Mare sau Rusia şi obsesia Mării Negre

Testamentul lui Petru cel Mare sau Rusia şi obsesia...Importanta economica si geostrategica a axei Dunare-Marea Neagra a trezit, de-a lungul vremii, interesele tuturor statelor din aceasta regiune si a marilor puteri europene, interese care uneori s-au acutizat generând vii dispute. Referindu-se la acest aspect marele istoric Nicolae Iorga afirma: "Când orientul a pornit spre occident, când rasaritul si-a dat mâna cu apusul, când nordul a vrut sa se întâlneasca cu sudul, aici s-au întâlnit". Însa, cu toate eforturile depuse, doar trei imperii au reusit subordonarea totala a litoralului Marii Negre si transformarea acesteia într-un "lac interior": Imperiul Roman, Imperiul Bizantin si Imperiul Otoman.


O împaratie cât o lume
Profitând de declinul Imperiului Otoman dupa asediul Vienei din 1683, Petru cel Mare, care fixase principalele linii de forta ale expansionismului tarist (în nord în directia Marii Baltice, în est în Asia Centrala, dar cu precadere spre apus în regiunea Marii Negre si a Dunarii de Jos) initiaza primele actiuni serioase de creare a unei brese sigure Imperiului Otoman la Marea Neagra. De aici înainte, prioritatea tuturor tarilor rusi s-a îndreptat spre o singura directie - cucerirea pe rând a teritoriilor stapânite de turci si întinderea Imperiului Rus pâna la Dardanele.
În numele crucii si sub masca luptei pentru apararea popoarelor ortodoxe supuse Imperiului Otoman, Rusia a întreprins lupta cea seculara împotriva închinatorilor lui Mahomed si la umbra ei a putut sa dezvolte cu deplina îndrazneala politica sa de cucerire.
Împaratia ruseasca - afirma poetul national Mihai Eminescu - "nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreaga, care, negasind în sine nimic de o maretie intensiva, cauta mângâierea propriei mariri în dimensiunile mari. Lupta între turci si rusi este o consecinta fireasca a deosebirilor de credinte; dar mai mult decât din aceasta deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omeneasca, ce s-a produs totdeauna în Rusia. Tarul este puternic si nu stie ce sa faca cu puterile de care dispune. Chiar în launtrul împaratiei sale, nici prin munca pacinica, nici prin lucrare sufleteasca aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea, ei redau mereu navala în afara - astfel ar trebui sa se mistuiasca în lupte interne [...]". "Ei nu sunt poporul plin de îndaratnica mândrie, ce provoaca pe alte popoare la lupta dreapta si întaritoare; sunt poporul ce-si da mereu silinta sa dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi sa si le supuna. Pentru aceia ocuparea pe cât se poate de îndelungata a tarilor straine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicei rusesti; e peste putinta ca o tara sa fie timp mai îndelungat ocupata de ostiri straine, si mai ales de ostiri ce au în purtatea lor dulceata omorâtoare, fara ca în populatia tarii sa nu scada energia vitala, fara ca ocupatia sa nu devie o deprindere si încetul cu încetul o trebuinta din ce în ce tot mai viu simtita".


Refacerea Imperiului Bizantin prin panortodoxie
Nereusita petroviana, prin dezastrul de la Stanilesti pe Prut din 1711 a amplificat si îmbogatit în forma, sub aspect teoretic, expansiunea rusa în timpul Ecaterinei cea Mare (1761-1796), care si-a dorit cu insistenta reînvierea Imperiului Bizantin ce avea ca suport ideologic ortodoxia crestina.
Practic apare o noua faza în dezvoltarea Imperiului uzitându-se ideea de mostenire si refacere a Imperiului Bizantin, care ulterior ar fi fost înglobat în Imperiul Rus; bineînteles, aceasta teorie avea un suport ideologic - ideea panortodoxa. "În drumul ei pe tarmul european spre Bosfor, afara de români, Rusia întâlneste numai slavi. Comunitatea de origine si de religie, dibacia Rusiei în mânuirea intrigii, în arta de a semana discordia, de a provoca competitiuni, de a se servi de dihoniile dintre partide, de a face uz când de dezmierdari si de daruri, când de amenintari, nestând la îndoiala pentru a atâta revolte militare si a alcatui societati secrete, nedându-se înapoi nici de la mijloace si mai drastice, îi permit a se servi de popoarele slave din peninsula balcanica ca de niste auxiliari adesea pretiosi. În caz de izbânda a Rusiei, nu încape îndoiala ca ele se vor trezi pe neasteptate si fara a fi fost întrebate, supuse ale tarului drept-credincios, iar pâna atunci vor fi fost oarbele lui unelte".
La doi ani de la urcarea pe tronul Rusiei a tarinei Ecaterina a II-a, în anarhia în care cazuse Polonia, Rusia a reusit usor a face ca prin banii si armatele sale sa fie ales ca rege fostul ei favorit Stanislaus Poniatowsky. Cu toate strigatele de ajutor ale confederatilor patrioti, Turcia a ramas nepasatoare, cu atât mai mult cu cât rusii nu au crutat deloc banii pentru a face Poarta sa închida ochii asupra încalcarilor lor. Vazând polonezii ca fara bani nu pot dobândi nimic de la dregatorii turci, au trimis si ei juvaerurile femeilor lor la sultanele din harem opunând astfel coruptia coruptiei si cautând macar prin acest mijloc extrem sa izbuteasca în cererile lor.


Tarul îsi largeste granitele
Luarea Cracoviei cu asalt de catre rusi în ziua de 18 august, a determinat rasturnarea marelui vizir Muhsinsade si înlocuirea lui cu Hamsa Pasa, care a declarat razboi Rusiei în octombrie 1768. Imediat Rusia a ocupat Moldova si a ordonat "sub amenintarea de mari pedepse a se da pe fata toata zahareaua turceasca, precum si a se opri exportarea din tara a orice fel de bucate, care ar putea fi de folos armatei rusesti, si, în sfârsit, cere de la toata tara ca sa se "aleaga un obraz din clerosul bisericii, si doi din boierii care s-ar socoti, ca sa mearga la luminatele picioare a preaputernicii împaratese sa caza si sa-i multumeasca pentru mila ce au aratat Maria Sa cu trimiterea ostirilor, cu care i-au scos din jugul robiei"".
Apoi trupele rusesti au trecut în Tara Româneasca, de unde, pentru ca au fost bine primite, l-au luat pe domnitorul Grigore Ghica si l-au dus la Petersburg "cu toate onorurile". "Împarateasa îi daruieste o tabatiera împodobita cu briante si primeste pe fiul sau în corpul cadetilor; apoi ea da lui Ghica si deputatilor munteni o suma de bani pentru calatorie si, în sfârsit, însarcineaza pe acela a merge la armata spre a începe negocierile cu turcii si a cerca ce ar fi dispusi sa conceada Rusiei pentru încheierea pacii".
Între timp au loc primele doua împartiri ale Poloniei (1772 si 1773) la care Rusia, în pofta ei nebuna de cucerire si de sugrumare a unei natiuni constiente si civilizate, a luat parte alaturi de Austria si Prusia. Multumita de succesul sau în Polonia, Rusia, obosita de razboi, a încheiat pacea cu Turcia, la Kuciuk-Kainargi (1774), în urma careia a obtinut întregul teritoriu dintre Nistru si Bug. Prin dreptul pe care si l-au rezervat rusii "de a vorbi în favoarea Principatelor", s-a îngaduit amestecul Rusiei în treburile interne ale tarilor noastre. Tot acum rusii au obtinut eliberarea tatarilor din Crimeea de sub suprematia Portii.


... si pierderea Bucovinei
Prima consecinta a împartirii Poloniei a fost rapirea Bucovinei (1775) de catre Austria care s-a folosit de Razboiul ruso - turc, pretextând ca are neaparata nevoie de o cale de comunicatie între Galitia si Ardealul românesc. "Cumparati cu multi bani, oamenii Portii satisfacura cererea Austriei cu tot protestul pe care-l ridicara domnii si boierii moldoveni împotriva înstrainarii celui mai clasic pamânt istoric al Moldovei. Rusia fiind satisfacuta de câstigurile teritoriale pe care le facuse, închidea siret ochiul la târgul odios ce se facea la Constantinopol pe socoteala Moldovei gândindu-se probabil în ascuns la prada teritoriala ce avea sa o faca curând ea însasi în Moldova".
În 1783 Ecaterina a II-a sfidând independenta hanatului tataresc din Crimeea, prin diferite înselaciuni, l-a alipit la statul rus. Patru ani mai târziu a izbucnit un nou Razboi ruso-turc ce a avut ca teatru de operatiuni tot Principatele Române în urma caruia Rusia obtine teritoriul dintre Bug si Nistru, prin pacea de la Iasi (1792). Articolul trei al acestui tratat stipula: "Nistrul va forma linia de demarcatie între sublima Poarta [adica Moldova] si Imperiul Rusiei, astfel încât întregul teritoriu care se afla pe malul drept al Nistrului va fi restituit sublimei Porti [adica Moldoveis si va ramâne pe veci sub stapânirea sa, absoluta si incontestabila; dimpotriva, tot teritoriul care se afla pe malul stâng al aceluiasi fluviu va ramâne sub stapânirea absoluta si incontestabila a Imperiului Rus".


Secolul XIX - Marea Rusie
Începutul secolului XIX gaseste Rusia în plina expansiune: celei de-a treia împartiri a Poloniei (1795) i-a urmat ocuparea Georgiei (1801); a Principatelor Migrelia, Gurűsk si regatului Imeretinsk (1803-1804) si încorporarea Finlandei (1808-1809). Însa nereusita planului de refacere a Imperiul Bizantin si cucerirea Constantinopolului a dus la aparitia ideii panslavismului care raspundea mult mai bine tendintelor universaliste si imperialiste.
Popor de stepa, cu o puternica atractie, aproape obsesiva catre deschiderea la mare, rusii s-au considerat îndreptatiti a fi principalii beneficiari la împartirea mostenirii "omului bolnav al Europei". Legând panortodoxia si panslavismul de "problema orientala", ei au cautat astfel nu numai sa-si creeze o deschidere cât mai mare la Marea Neagra, dar sa se si instaleze în strâmtorile Bosfor si Dardanele si de aici prin Marea Mediterana sa aiba iesire la Oceanul Atlantic. În acest sens, un teoretician rus, Fadeev, declara ca, "chestiunea orientala" este o "chestiune slavica", dar nu este însa o chestiune proprie a slavilor meridionali, ci a tuturor slavilor si prin urmare a rusilor.

Principatele si Marea Rusie
Prin asezarea lor "ca o lacrima latina într-un imens ocean slav", "românii au stat mereu în calea expansiunii panslaviste si au încurcat totdeauna planurile cancelariei tariste". În acest sens, din rapoartele adresate Comitetului de Salvare Public de catre C. Stamati, întâiul agent francez acreditat în Tarile Române aflam ca "în cursul negocierilor pentru încetarea razboiului început la 1787, rusii începura prin a cere Moldova si numai la urma se multumira cu fruntaria Nistrului". Tot din însemnarile demnitarului francez aflam ca "Principatele Moldovei si Tarii Românesti au devenit obiectul ambitiunii cotropitoare" si ca "dupa extensiunea limitelor sale pâna la tarmurile Nistrului, [rusiis proiecteaza în chip vadit cotropirea Moldovei si aceea a Basarabiei, spre a se apropia pas cu pas de Dunare".
În urma Razboiului ruso-turc din 1768-1774, încheiat prin pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), harta politica a bazinului Marii Negre cunostea primele importante prefaceri de câteva secole.
Rusia tarista, care înca de la Petru cel Mare îsi manifestase tendintele expansioniste, reuseste acum sa încheie o etapa din istoria Marii Negre, în care aceasta era un simplu "lac turcesc", si sa îsi faca simtita propria prezenta în regiune. În mai putin de o jumatate de secol, Rusia reuseste, gratie a doua paci succesive: Iasi (1792) si Bucuresti (1812) sa ajunga si la Dunare, în zona unde aceasta îsi varsa apele în Marea Neagra.

Cum a murit Petru cel Mare

Unul dintre cei mai importanţi oameni de stat şi reformatori, ţarul Petru I avea o înălţime de 1,88 metri, era chipeş şi vînjos, un bărbat care a suferit umilinţa epilepsiei în copilărie şi, cînd ajunsese un autocrat vîrstnic, a fost lovit de bronşită, calculi renali, alcoolism şi sifilis. Cînd a murit, pe data de 8 februarie 1725, în vîrstă de 52 de ani, el era atît de slăbit de durere, infecţie şi de vezica dilatată ce trebuia drenată pe cale chirurgicală, încît mîna sa tremurătoare nici măcar nu mai putea scrie un testament. El a dictat un scurt document şovinist, ambiţios. Din multe puncte de vedere, Petru a fost într-adevăr Mare. Cînd a preluat tronul, Rusia, prin comparaţie cu ţările europene, era un stat lipsit de importanţă şi înapoiat, fără o armată sau o flotă eficientă. La moartea lui, armata de profesionişti totaliza 210.000 de oameni, iar marina se mîndrea cu o flotă impresionantă de nave puternice. Totuşi, Petru nu era chiar atît de mare din punct de vedere al ţăranului rus obişnuit.
Acesta trebuia să renunţe la libertate pentru şerbie, la o fermă pentru munca forţată într-un şantier naval sau într-o topitorie, iar povara birurilor îi garanta sărăcia. Ţarul a ajuns să fie urît pentru dictatura sa brutală şi pentru crizele sale groaznice de furie, în timpul cărora biciuia pe oricine se afla în preajma sa, fie el prinţ, sau sărac. Ştirea morţii sale a fost primită în stradă nu cu veselie, ci cu un oftat. De uşurare. Cauza bănuită a morţii lui Petru poate fi regăsită în momentul unui incident din luna noiembrie a anului 1724. Plimbîndu-se prin zona bălţilor îngheţate din Golful Finlandei pentru a evalua posibilitatea construirii unui canal, ţarul a zărit o barcă eşuată al cărei echipaj era în pericol. Cu nesăbuinţa şi curajul ce-l caracterizau, Petru a plonjat în apa îngheţată pentru a ajuta la salvarea marinarilor. Peste cîteva zile, corpul său deja infirm era scuturat de friguri şi de febră. Chiar înaintea acelui incident, el eliminase un calcul renal enorm ce-i afectase capacitatea de urinare, iar reziduuriile toxice începuseră să îi otrăvească organismul. Această uremie era complicată de afecţiunile şi blocajul uretrei din cauza unei gonoree de care suferise anterior. El simţea permanent nevoia de a urina. În ciuda acestei stări precare a sănătăţii, el a sărbătorit venirea Noului An cu o beţie ce era cît pe ce să îl ucidă. Pe data de 9 ianuarie, vezica îi era atît de umflată de lichid neeliminat, încît ţarul zăcea în agonie, exclamînd: "Ce animal nefericit este omul!". Pentru a-i uşura suferinţa, un chirurg i-a împins un tub subţire şi ascuţit prin peretele abdominal. Însă răgazul a fost scurt, căci vezica i s-a reumflat curînd. Pe data de 22 ianuarie, imobilizat la pat, el şi-a făcut ultima spovedanie şi a cerut Sfînta Împărtăşanie. După ce mîna sa tremurătoare a eşuat în mod repetat să scrie un testament, el şi-a dictat dorinţele şovine, reprezentînd un plan pentru dominaţia rusească:
"Dumnezeu, din care noi toţi ne tragem, îmi permite să privesc poporul rus ca pe unul chemat de azi înainte să domine toată Europa! Motivul pentru care gîndesc astfel este că naţiunile europene au atins în marea lor parte o fază de bătrîneţe, aproape de imbecilitate, sau se apropie cu rapiditate de această fază; astfel, este firesc ca ele să fie cucerite cu uşurinţă şi în mod cert de un popor puternic, tînăr şi viguros. Privesc invazia viitoare a ţărilor răsăritene şi apusene din nord ca pe o mişcare periodică, poruncită de Providenţă". După ce a zăcut într-o stare de semiconştienţă vreme de cîteva ore, el a încercat să articuleze un gînd, dar nu a reuşit decît un fragment: "Daţi totul înapoi lui...". A doua lui soţie, ce avea să devină în scurtă vreme Ecaterina I, a înconjurat palatul regal din Sanckt Petersburg pentru a-şi garanta urcarea pe tron, astfel că absenţa numelui unui succesor în testamentul lui a rămas neobservată. Documentul se încheie cu o rezumare sentenţioasă a speranţei şi muncii de o viaţă a lui Petru: "Am găsit Rusia un rîuleţ; îl las rîu; urmaşii mei îl vor transforma într-o mare întinsă, predestinată să fecundeze tărîmurile sărăcite ale Europei".

Sankt Petersburg, orasul lui Petru cel Mare

Aflat in nordul Rusiei, orasul Sankt Petersburg a fost fondat de Petru cel Mare ca o fereastra spre Vest. Strazile elegante, cladirile impunatoare amintesc de Viena si Praga dar si de Amsterdam.
Nevski Prospect, cel mai cunoscut dintre bulevardele orasului, este strabatut de o multime eleganta, presarat de numeroase cafenele, dintre care cea mai cunoscuta este Wolff & Béranger, frecventata de poeti si oameni de arta. Aici supravietuieste amintirea marelui Puskin, pentru care locul respectiv era un fel de a doua casa. Neva, care strabate orasul este traversata de poduri care stralucesc in atmosfera nordica a orasului si bisericile mai multor culte isi inalta turlele spre soare.

Cum devora mâncăruri şi butoaie de coniac ţarul Rusiei, Petru cel Mare, şi anturajul său Dacă vreuna dintre gazdele zilelor noastre – prin cine ştie ce accident de natură temporală – ar fi ameninţată cu o vizită a lui Petru cel Mare al Rusiei (ţarul Rusiei, 1672-1725), cea mai bună soluţie ar fi să lase totul baltă şi să fugă, chiar şi dacă şi-ar putea permite...

Aşa a murit Ţ arul Petru cel Mare



Autor : Isabelle Bricard
Data morţii: 28 ianuarie 1725 (la 53 de ani) Cauza: afecţiune urinară Locul: Sankt-Petersburg (Rusia) Î nhumat: catedrala fortăreţei Petropavlosk, Sankt-Petersburg
La 52 de ani, Petru cel Mare era un om bătrîn: solicitarea supraomenească, veşnica agitaţie şi băutura îi ruinaseră sănătatea, altădată de invidiat. Suferea de multă vreme din pricina pietrelor la vezica urinară şi, cu toate că din vara lui 1724 starea i se agravase, abia dacă o lăsa mai moale cu treburile şi beţiile. A fost operat, fără anestezie, şi i s-a scos o piatră enormă, dar răul n-a putut fi curmat. Î n timpul agoniei, ţarul a găsit de cuviinţă să primească de trei ori ultima împărtăşanie. Î n dimineaţa de 27 ianuarie, s-a rugat împreună cu un preot, după care a spus cu fervoare: „Doamne, cred şi sper“, apoi, vorbindu-şi parcă sieşi: „Sper că, pentru binele pe care m-am străduit să-l fac poporului meu, Dumnezeu o să-mi ierte multele păcate“. Spre seară, gîndindu-se, desigur, la urmaşul său, a cerut de scris, dar n-a apucat să scrie decît: „Daţi totul lui...“, şi pana i-a scăpat din mînă. Intrat în comă, a murit în dimineaţa următoare, la ora 6.

http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=16911&_nr=730

Testamentul lui Petru cel Mare
Elaborat in 1725, Testamentul lui Petru I tarul Rusiei (1672-1725) a fost adus la Paris in anul 1757 de catre ambasadorul Frantei la Petersburg si predat Regelui Ludovic al XV-lea. Acest document, publicat la Paris in anul 1843, a fost citit si comentat cu mare interes, in anii care s-au scurs de la descoperirea lui, de capete incoronate din Europa, de politicieni, istorici si oameni de cultura.

Considerat de unii ca apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea, prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.
Implicatiile pentru actualitatea geopolitica internationala si, in particular, pentru cea romaneasca, sunt extraordinar de importante, permitandu-ne sa intelegem multe lucruri care se intampla, acum, sub ochii nostri.
Textul Testamentului *)
In numele Prea Sfintei si Nedespartitei Treimi, Noi Petru I, catre toti urmasii nostrii mostenitorii Tronului, Guvernantilor si natiei rusesti.
Marele Dumnezeu, de la care avem existenta si Coroana noastra, luminandu-ne, imi arata mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stapani in viitorime toata Europa. Eu pun temei acestei idei, ca natiunile Europei au ajuns cele mai multe intr-o stare de vechime aproape de a lor cadere. Urmeaza dar, a fi ele subjugate de un popor tanar si nou, cand va ajunge la intregimea cresterii sale si va capata toata a sa putere ...
Eu am gasit Rusia ca un paraias si o las ca un rau mare. Iar mostenitorii mei o vor face si mai mare, intinsa, hotarata de a face sa rodeasca Europa cea starpita.
Eu le las instructiunile urmatoare pe care le recomanduiesc la a lor luare aminte ca sa le pazeasca cu statornicie.
A tine natia ruseasca necurmat in stare de razboi, spre a avea pe soldatii ei pururea deprinsi la razboi ... Razboiul sa ajute pacii, in interesul intinderii Rusiei si a inaintarii ei in inflorire.
A chema prin toate putincioasele mijloace, de la natiile cele invatate ale Europei, Comandiri in vreme de razboi si oameni invatati in vreme de pace, spre a face ca natia ruseasca sa capete foloase de la celelalte natii, fara a pierde nimic din ale sale proprii.
A se amesteca in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai in apropriere, intereseaza mai cu seama.
A vara vrajba in Polonia, a hrani in ea tulburari necontenite; a castiga cu bani pe cei mai puternici, a avea inrauriri in Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor si a-si face partizani in Polonia ... Daca puterile vecine s-ar impotrivi sa le impace impartind-o cu ele ...
A lua cat s-ar putea mai mult din hotarele Suediei si a sti cum sa se faca ca insasi ea, Suedia, sa-i deschida razboi, spre a-i gasi pricina de a o subjuga... A dezbina Suedia de Danemarca si, cu luare aminte, a hrani rivalitatile lor.
A insotii Printii rusi intotdeauna cu printese din Germania spre a inmultii influenta noastra acolo ... sa se uneasca de la sine la pricina noastra.
A cauta alianta de comert cu Englitera, mai mult decat a oricarei alte Puteri, pentru ca ea are ma mult trebuinta de NOI ... a schimba cheresteaua noastra si alte produse cu aurul ei si a face ca negustorii si matrozii ei sa-i deprinda pe cei ai natiei noastre spre navigatie si comert.
A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre.
A se apropia cat mai mult de Constantinopole si de India, ca acel ce va stapani acolo, va fi adevaratul stapanitor al lumii ... A strabate pana la golful Persic, a restatornicii de se poate comertul cel din vechime al Orientului si a se intinde pana in India care este magazia lumii...
A cauta si a castiga alianta Austriei ... a o sprijinii in zadarnicele ei inchipuiri de a stapani Germania... iar prin taina a intarata dusmania Printilor Germaniei impotriva ei...
A face de a se interesa curtea Austriei ca sa izgoneasca pe Turci din Europa si a nimicii pretentiile ei cand vom subjuga Constantinopole...
A face pe toti grecii dezbinati ce sunt imprastiati in Ungaria, Polonia si alte tari, sa se lipseasca de ele si a se reface sprijinul lor si a intermedia o asociatie universala; acestia vor fi tot atatia prieteni pe care Rusia ii va avea in statul fiecarui dusman al ei.
Dupa ce Suedia se va dezmembra, Persia se va birui, Polonia se va subjuga si Turcia se va supune ... a propune foarte tainic la curtea Frantei, apoi la cea a Austriei, de a impartii cu ele imperia lumii, magulindu-se ambitia si iubirea lor de sine... Rusia sa se ajute cu ele pentru a le desfiinta pe urma ...
Daca amandoua aceste curti vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie sa se stie cum sa imparta intre ele galceava si a le face sa se slabeasca una pe alta ... Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotarator, va navali asupra Germaniei, pornind totodata cu doua flote mari ce vor napadi Franta. Aceste doua tari biruindu-se, celelalte parti ale Europei vor trece lesne si fara impotrivire sub jugul Rusiei.