Casanova[v=]

Uimitoarele secrete ale lui Casanova. Cine a fost în realitate amantul desfrînat din Istorie

1798 : A încetat din viaţă celebrul aventurier Giovanni Giacomo Casanova de Seingalt; (n. 2 aprilie  1725 la Venetia).

A devenit celebru prin peripețiile sale galante, evocate în „Memoires” („Povestea vieții mele”) scrise între anii 1791 și 1798, care descriau existența sa aventuroasă și experientele sale, precum si moravurilor epocii.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/category/istorie-2/page/16/

http://adevarul.ro/cultura/carti/secretele-celui-maiseducator-amant-timpurile-1_552146c2448e03c0fd3df15e/index.html

Istoria reală a adevăratului Casanova

http://istoriesicultura.ro/moartea-lui-casanova.html

Enigma jurnalului intim al lui Casanova

Istoria reală a adevăratului Casanova

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10819/8/

Tentativele de asasinat din secolele trecute, cand tintele erau suveranii europeni, nu erau preintampinate ca astazi cu echipe de protectie personala. Desi existau informatori din toate timpurile (sau tradatori, depinde de situatie), capetele incoronate erau (aproape) sigure ca niciun supus nu va indrazni sa le faca vreun rau. Probabil din acest motiv tentativa de asasinare a lui Ludovic al XV-lea al Frantei (domnie 1715-1774) a avut un ecou exceptional in epoca, fiind analizata si popularizata de scriitori si filozofi pe baza martorilor oculari la executia faptasului. Printre acestia fusese si „maestrul memoriilor”, Giacomo Casanova.

Cei mai cunoscuti spioni ai lumii - Giacomo Casanova

Câteva lucruri de ştiut despre seducătorul Casanova

Istoria reală a adevăratului Casanova
Cunoaștem reputația seducătorului, jucătorului, trișorului. Dar Casanova a fost înainte de toate un om al literelor, un călător înrăit, un om de o erudiție impresionantă care s-a opus societății prin ignorarea frontierelor sociale. Casanova a fost înainte de toate un om liber, un om al Luminilor.

Casanova a intrat în mitologia colectivă sub imaginea Seducătorului. Numele său a devenit sinonim cu bărbatul afemeiat, un alter ego al lui Don Juan. Giacomo Casanova era conștient de importanța acestei reputații ale sale și a contribuit în bună măsură la construirea ei. În scrierile sale, mărturisește la un moment dat pasiunea pentru sexul opus: «Cultiver les plaisirs de mes sens fut, dans toute ma vie, ma principale affaire; je n’en ai jamais eu de plus importante. Me sentant né pour le sexe différent du mien, je l’ai toujours aimé, et je m’en suis fait aimer tant que j’ai pu.»

Casanova este imaginea cuceritorului prin excelență. Multe filme l-au înfățișat pe venețian ca un bărbat misogin, cinic și decadent. În perioada filmului mut, mai multe lungmetraje evocă aceasă figură donjuan-escă, interpretată printre alții de Ivan Mosjoukine, iar apoi Fellini a dat definitiv culturii de masă imaginea lui Casanova, în 1976, construind în jurul său o întreagă mitologie sexuală negativă. Casanova devine doar o mașină de seducție cu o sexualitate monstruoasă și o ființă arogantă demnă de dispreț.

Trebuie totuși să ne descotorosim de clișee. Casanova n-a fost o simplă mașinărie a cărui întreagă activitate s-a rezumat la consumarea sexualității neînfrânate sau al cărui spirit era iremediabil pervertit. Viața sa, pe care legenda a acoperit-o multă vreme, a fost redescoperită după mulți ani, în special după analiza manuscrisului original a lucrării Histoire de ma vie, formidabilele memorii scrise de Casanova în ultimii zece ani din viață. Prin intermediul acestor pagini, literare, dar și de istorie, putem cunoaște viața aventurierului, savanatului, curtezanului, jucătorului, magicianului, călătorului mereu neobosit, al acestui mare vizionar. Om al Luminilor, Casanova a fost și unul din cei mai mari scriitori de limbă franceză la vemea sa, un memorialist extraordinar care a decis singur cum vrea să trăiască și care a trăit în deplină libertate, în cel mai modern sens al cuvântului.

”Este mai greu să-l vezi pe Casanova așa cum a fost: simplu, direct, curajos, cultivat, seducător, ciudat, scriitor.”

Atunci de a fost atât de mult timp disprețuit? Phillipe Sollers, un scriitor care a încercat reabilitarea lui Casanova cu eseul Casanova l'admirable(1998), are o ipoteză: ”N-am vrut ca el (Casanova) să fie un scriitor. Am făcut din el o bestie de spectacol. Ne-am străduit să-i păstrăm o imagine falsă. Reprezentările ulterioare l-au prezentat ca pe o păpușă, o mașinărie de amor, o marionetă mai mult sau mai puțin ridicolă. Am vrut să-i povestim ”exploatările galante”, dar cu condiția de a-l priva pe erou de profunzimea sa. Pe scurt, am fost geloși pe el, l-am tratat cu un resentiment vag. Fellini a ajuns să spună că-l consideră pe Casanova ”stupid”. Este mai greu să-l vezi pe Casanova așa cum a fost: simplu, direct, curajos, cultivat, seducător, ciudat, scriitor. Un filosof în acțiune.”

Născut la 2 aprilie 1725 la Veneția din doi părinți comedianți, Gaetano Casanova și Zanettra Farussi, tânărul Giacomo a fost lăsat singur pentru a fi crescut de bunica sa. Copil fragil, dar talentat, foarte curios și dornic de cunoaștere, el trebuia să ia calea preoției. Primește tonsura (ceremonia tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui cleric catolic) la 15 ani. Vocația n-avea însă să dureze prea mult, dar în numele ei a plecat la Roma în 1743. De acolo, pornește într-o călătorie îndelungată: Milano, Berlin, Viena, Geneva, Praga, Bruxelles, Amsterdam, Paris, Madrid, Sankt-Petersburg, Varșovia, Riga, Londra etc. Pasiunea pentru călătorii pune stăpânire pe acest om a cărui instabilitate este cronică. Devine asfel omul mereu în mișcare într-un secol cosmopolit. Dar totuși, aventurier cum era, preferând viața pe drumuri unei vieți de muncă, Casanova trebuia totuși să supraviețuiască prin locurile pe unde mergea. Și a reușit să facă asta într-un mod genial. A fost, pe rând și cu succes, un aventurier al finanțelor, bancher, curtezan aristocrat, spion, jucător, dar și savant, jurnalist, unul dintre cei mai buni observatori ai epocii sale, un om al literelor.

Această reputație l-a făcut celebru, persona curiosaa cărui companie era căutată chiar și de către suverani. S-a întreținut cu Maria Tereza, cu Iosif al II-lea, Frederic cel Mare, regele Poloniei, Ecaterina a II-a a Rusiei, cu personaje importante de la curtea franceză. Dar aceste legături imporante nu l-au scutit de câteva ”sejururi” prin închisori, atunci când protectorii îl părăseau, companionii de joc îl acuzau, creditorii îl denunțau sau soții furioși îl urmăreau.

Eternul călător, camelonul

Casanova a fost un călător, dar a fost și un fugar, un om atât admirat, cât și suspectat. Era un aventurier cu un port frumos, care impresiona prin alura sa – avea peste 1,90 m înălțime, ceva rar în epoca respectivă, prin veșmintele sale, prin maniere. În același timp era și un escroc care exploata, până la un anumit punct, credulitatea oamenilor, a celor bogați în special. După o copilărie săracă, Casanova a vrut să devină un aventurier libertin foarte stilat. Asta îl face atât de fascinant pentru istorici: el încearcă permanent să-și reinventeze identitatea socială, în pofida societății care îngrădea omul într-o condiție socială definitivă. El se joacă cu măștile sociale: creează un personaj care atrage atenția și care se autoproclamă ”cavaler de Seingalt”, își creează origini aristocratice, pentru că ”alfabetul este public și fiecare este stăpân de a se servi de el pentru a-și crea un cuvânt și să-l facă propriul nume”. N-a fost singurul care a făcut asta într-un secol în care nici identitățile, nici actele de identitate nu erau cu adevărat fixate.

N-a aparținut unei elite de la început, dar o frecventa, trăia în mijlocul aristocraților, în special la Veneția, unde știe să placă patricienilor pe care îi amuză, îi flatează și, uneori, îi înșeală. Devine protejatul unui faimos senator venețian, Bragadin, pe care-l ajută la un moment dat, iar acesta ajunge să creadă că tânărul Casanova i-a salvat viața și este, poate, steaua sa norocoasă. Bragadin îi dăruiește un apartament lui Casanova și ajunge să-l întrețină, și asta într-un mediu luxos.

Casanova se pliază pe toate identitățile, este un adevărat cameleon. Avea această capactate de a putea exercita orice meserie – preot, militar, violonist, bibliotecar, secretar de ambasadă, spion, cavaler - și de a-i seduce pe cei care-i puteau fi utili făcându-i să creadă că face parte din lumea lor. Astfel, el face mereu rost de scrisori de recomandare care îi sunt indispensabile când vrea să înceapă o nouă viață, să frecventeze o altă elită și să-și lase, din nou, viața în mâinile sorții.

Spre exemplu, prima oară când merge la Paris, în 1750, a frecventat doar casa unor comedianți italieni, și i-a fost greu să se integreze în societatea bună neavând cunoștiințele necesare. Șapte ani mai târziu, când revine în capitala Franței, vine cu o recomandare de la cardinalul Bernis, pe care-l cunoscuse la Veneția la niște serate libertine, și toate porțile Parisului i se deschid, inclusiv cele ale Curții regale. Abilitatea lui Casanova de a seduce pe plan social se datorează faptului că stăpânea la perfecție arta impresionării, de a fi în centrul atenției. În plus, are un mare talent de povestitor. El amuză prin povestirea vieții sale, a călătoriilor și cuceririlor, impresionează prin erudiție, prin alura misterioasă. Dacă subiectul zilei era criza financiară, cum se întâmpla la curtea lui Ludovic al XV-lea, Casanova devenea marele specialist în chestiuni economice. Dacă un personaj imortant era bolnav, devenea medic. Și tot așa, se adapta imediat oricărei situații.

De-a lungul anilor, Casanova și-a construit și reputația de savant. Vorba mai multe limbi (însă nu și germana sau engleza), dintre care franceza – limba elitelor europene – o stăpânea la perfecție. Citea extrem de mult și din domenii cât se poate de diverse. Inventivitatea de savant și prestigiul de om al literelor l-au ajutat să intre în cele mai selecte grupuri intelectuale europene. L-a cunoscut chiar și pe Voltaire. Scrie poeme romane, pamflete, tratate științifice, eseuri politice și filosofice.

Histoire de ma vie

Când începe să-și scrie memoriile, cândva între 1789 și 1790, Casanova ajunsese un om solitar, uitat, pierzându-și aproape toți protectorii – morți sau ruinați. Ajunsese un om învins care abia reușise să obțină, grație contelui de Waldstein, un post de bibliotecar la Castelul Dux, pierdut în inima pădurilor Boemiei. Lumea pe care o cunoscuse se prăbușea sub armele Revoluției Franceze. Începe să scrie fiind convins de doctorul său că asta este cea mai bună modalitate de a alunga răul melancoliei și de a găsi puțină bucurie în sânul unei existențe ce n-avea în nimic comun cu fosta sa viață. Casanova scrie în franceză pentru a putea fi citit de elitele Europei și pentru că iubește această limbă ce-i aduce aminte de cele mai fericite momente ale vieții sale. Prima variantă a manuscrisului e terminată în 1794, dar aceasta a fost refăcută până la moartea lui Casanova, pe 4 iunie 1798. Se spune că ultimele sale cuvinte ar fi fost ”Am trăit ca un filosof, mor ca un creștin.” A doua parte a fost cea mai des comentată, însă primele cuvinte sunt cele care contează, o mărturisire a unui om care și-a trăit viața ca filosof, care a fost, deci, un om al epocii sale prin excelență, dar și un mare gânditor, libertin și aventurier.

Câteva lucruri de ştiut despre seducătorul Casanova

Sinonim cu arta seducţiei, aventurierul veneţian nu este doar o emblemă a erotismului, ci o personalitate surprinzătoare prin complexitatea trăsăturilor şi prin diversitatea preocupărilor sale. Cultivator al unui hedonism rafinat, fire înflăcărată de pasiuni niciodată negate, căutător neobosit al farmecului vital, prin vocaţie sau lipsa ei, scriitor, cabalist, matematician, soldat, avocat, filozof, politician, diplomat, catolic, dansator, spion, Casanova este fără îndoială un personaj fascinant, plasat adânc în epoca pe care o oglindeşte, dar în acelaşi timp o depăşeşte prin tentaţia absolută de a sfida convenţiile şi a trăi într-o perpetuă mistuire. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre galantul aventurier…

Era un gurmand şi un pasionat de reţete iar în memoriile sale îşi descrie amănunţit atât metresele, cât şi mesele, elaborând o mini-enciclopedie a reţetelor epocii.

A colaborat cu Da Ponte la libretul pentru opera lui Mozart, Don Giovanni.

Era un discipol devotat al Kabbalei, o adevărată modă a secolului al 18-lea.

Era bisexual şi şi-a început cariera în Veneţia ca un soi de “rent boy”. Apetitul său sexual nu cunoştea discriminări. A avut o legătură cu un sodomit, Camille, în închisoare iar alte întâlniri sunt documentate în notiţele sale: cu un anume Ismail în timpul unei călătorii la Constantinopol sau cu locotenentul Lunin în timpul şederii la St. Petersburg.

În epocă nu avea reputaţia unui seducător. Mitul său este rezultatul celor 12 volume de memorii găsite după moartea sa.

Promiscuitatea sa nu este atât de remarcabilă: în cursul vieţii a beneficiat de o medie de trei parteneri pe an. Mai degrabă felul revoluţionar de a aborda literar problematica erotică a fost cel cu impact profund asupra mentalităţii occidentale.

Obişnuia să consume 60 de stridii pe zi. Stridiile, dincolo de asemănarea cu organul genital feminin, au un efect afrodiziac puternic datorită concentraţiei de zinc, fier şi dopamină. Oricât de mult s-ar fi bucurat de stridii, el declara totuşi că femeia este adevărata lui hrană.

Folosea lămăia drept contraceptiv, mai precis, cojile ca diafragmă. A avut şi o intuiţie medicală, pentru că cercetarea a arătat că acizii naturali din lămâie ucid spermatozoizii şi chiar ar putea fi o armă împotriva virusului HIV. Din nefericire, Casanova a descoperit proprietăţile lămâii târziu, după ce deja suferise de mai multe boli venerice.

A introdus loteria la Paris. Jucător inveterat, în 1757 l-a convins pe Ludovic al XV-lea să înfiinţeze o loterie pentru a strânge fonduri pentru o academie militară. Regele l-a numit pe Casanova supervizor iar din profitul obţinut acesta a fondat o fabrică de mătase. Ideea loteriei a evoluat până astăzi în formula Loterie Nationale.

A evadat din închisoarea din palatul Dogelui, una din cele mai faimoase ale epocii. Motivul întemniţării în 1755 a constat în fascinaţia sa faţă de ocultism, care l-a împins către fraudări prin trucuri magice. A evadat în noaptea de Halloween a anului următor săpând un tunel cu ajutorul unui prieten şi a unei bare de fier, după care a căutat exil la Paris.

Adevăratul Casanova
Cunoaștem reputația seducătorului, jucătorului, trișorului. Dar Casanova a fost înainte de toate un om al literelor, un călător înrăit, un om de o erudiție impresionantă care s-a opus societății prin ignorarea frontierelor sociale. Casanova a fost înainte de toate un om liber, un om al Luminilor.

Casanova a intrat în mitologia colectivă sub imaginea Seducătorului. Numele său a devenit sinonim cu bărbatul afemeiat, un alter ego al lui Don Juan. Giacomo Casanova era conștient de importanța acestei reputații ale sale și a contribuit în bună măsură la construirea ei. În scrierile sale, mărturisește la un moment dat pasiunea pentru sexul opus: «Cultiver les plaisirs de mes sens fut, dans toute ma vie, ma principale affaire; je n’en ai jamais eu de plus importante. Me sentant né pour le sexe différent du mien, je l’ai toujours aimé, et je m’en suis fait aimer tant que j’ai pu.»

Casanova este imaginea cuceritorului prin excelență. Multe filme l-au înfățișat pe venețian ca un bărbat misogin, cinic și decadent. În perioada filmului mut, mai multe lungmetraje evocă aceasă figură donjuan-escă, interpretată printre alții de Ivan Mosjoukine, iar apoi Fellini a dat definitiv culturii de masă imaginea lui Casanova, în 1976, construind în jurul său o întreagă mitologie sexuală negativă. Casanova devine doar o mașină de seducție cu o sexualitate monstruoasă și o ființă arogantă demnă de dispreț.

Trebuie totuși să ne descotorosim de clișee. Casanova n-a fost o simplă mașinărie a cărui întreagă activitate s-a rezumat la consumarea sexualității neînfrânate sau al cărui spirit era iremediabil pervertit. Viața sa, pe care legenda a acoperit-o multă vreme, a fost redescoperită după mulți ani, în special după analiza manuscrisului original a lucrării Histoire de ma vie, formidabilele memorii scrise de Casanova în ultimii zece ani din viață. Prin intermediul acestor pagini, literare, dar și de istorie, putem cunoaște viața aventurierului, savanatului, curtezanului, jucătorului, magicianului, călătorului mereu neobosit, al acestui mare vizionar. Om al Luminilor, Casanova a fost și unul din cei mai mari scriitori de limbă franceză la vemea sa, un memorialist extraordinar care a decis singur cum vrea să trăiască și care a trăit în deplină libertate, în cel mai modern sens al cuvântului.

”Este mai greu să-l vezi pe Casanova așa cum a fost: simplu, direct, curajos, cultivat, seducător, ciudat, scriitor.”

Atunci de a fost atât de mult timp disprețuit? Phillipe Sollers, un scriitor care a încercat reabilitarea lui Casanova cu eseul Casanova l'admirable(1998), are o ipoteză: ”N-am vrut ca el (Casanova) să fie un scriitor. Am făcut din el o bestie de spectacol. Ne-am străduit să-i păstrăm o imagine falsă. Reprezentările ulterioare l-au prezentat ca pe o păpușă, o mașinărie de amor, o marionetă mai mult sau mai puțin ridicolă. Am vrut să-i povestim ”exploatările galante”, dar cu condiția de a-l priva pe erou de profunzimea sa. Pe scurt, am fost geloși pe el, l-am tratat cu un resentiment vag. Fellini a ajuns să spună că-l consideră pe Casanova ”stupid”. Este mai greu să-l vezi pe Casanova așa cum a fost: simplu, direct, curajos, cultivat, seducător, ciudat, scriitor. Un filosof în acțiune.”

Născut la 2 aprilie 1725 la Veneția din doi părinți comedianți, Gaetano Casanova și Zanettra Farussi, tânărul Giacomo a fost lăsat singur pentru a fi crescut de bunica sa. Copil fragil, dar talentat, foarte curios și dornic de cunoaștere, el trebuia să ia calea preoției. Primește tonsura (ceremonia tunderii părului din creștetul capului la consacrarea unui cleric catolic) la 15 ani. Vocația n-avea însă să dureze prea mult, dar în numele ei a plecat la Roma în 1743. De acolo, pornește într-o călătorie îndelungată: Milano, Berlin, Viena, Geneva, Praga, Bruxelles, Amsterdam, Paris, Madrid, Sankt-Petersburg, Varșovia, Riga, Londra etc. Pasiunea pentru călătorii pune stăpânire pe acest om a cărui instabilitate este cronică. Devine asfel omul mereu în mișcare într-un secol cosmopolit. Dar totuși, aventurier cum era, preferând viața pe drumuri unei vieți de muncă, Casanova trebuia totuși să supraviețuiască prin locurile pe unde mergea. Și a reușit să facă asta într-un mod genial. A fost, pe rând și cu succes, un aventurier al finanțelor, bancher, curtezan aristocrat, spion, jucător, dar și savant, jurnalist, unul dintre cei mai buni observatori ai epocii sale, un om al literelor.

Această reputație l-a făcut celebru, persona curiosaa cărui companie era căutată chiar și de către suverani. S-a întreținut cu Maria Tereza, cu Iosif al II-lea, Frederic cel Mare, regele Poloniei, Ecaterina a II-a a Rusiei, cu personaje importante de la curtea franceză. Dar aceste legături imporante nu l-au scutit de câteva ”sejururi” prin închisori, atunci când protectorii îl părăseau, companionii de joc îl acuzau, creditorii îl denunțau sau soții furioși îl urmăreau.

Eternul călător, camelonul

Casanova a fost un călător, dar a fost și un fugar, un om atât admirat, cât și suspectat. Era un aventurier cu un port frumos, care impresiona prin alura sa – avea peste 1,90 m înălțime, ceva rar în epoca respectivă, prin veșmintele sale, prin maniere. În același timp era și un escroc care exploata, până la un anumit punct, credulitatea oamenilor, a celor bogați în special. După o copilărie săracă, Casanova a vrut să devină un aventurier libertin foarte stilat. Asta îl face atât de fascinant pentru istorici: el încearcă permanent să-și reinventeze identitatea socială, în pofida societății care îngrădea omul într-o condiție socială definitivă. El se joacă cu măștile sociale: creează un personaj care atrage atenția și care se autoproclamă ”cavaler de Seingalt”, își creează origini aristocratice, pentru că ”alfabetul este public și fiecare este stăpân de a se servi de el pentru a-și crea un cuvânt și să-l facă propriul nume”. N-a fost singurul care a făcut asta într-un secol în care nici identitățile, nici actele de identitate nu erau cu adevărat fixate.

N-a aparținut unei elite de la început, dar o frecventa, trăia în mijlocul aristocraților, în special la Veneția, unde știe să placă patricienilor pe care îi amuză, îi flatează și, uneori, îi înșeală. Devine protejatul unui faimos senator venețian, Bragadin, pe care-l ajută la un moment dat, iar acesta ajunge să creadă că tânărul Casanova i-a salvat viața și este, poate, steaua sa norocoasă. Bragadin îi dăruiește un apartament lui Casanova și ajunge să-l întrețină, și asta într-un mediu luxos.

Casanova se pliază pe toate identitățile, este un adevărat cameleon. Avea această capactate de a putea exercita orice meserie – preot, militar, violonist, bibliotecar, secretar de ambasadă, spion, cavaler - și de a-i seduce pe cei care-i puteau fi utili făcându-i să creadă că face parte din lumea lor. Astfel, el face mereu rost de scrisori de recomandare care îi sunt indispensabile când vrea să înceapă o nouă viață, să frecventeze o altă elită și să-și lase, din nou, viața în mâinile sorții.

Spre exemplu, prima oară când merge la Paris, în 1750, a frecventat doar casa unor comedianți italieni, și i-a fost greu să se integreze în societatea bună neavând cunoștiințele necesare. Șapte ani mai târziu, când revine în capitala Franței, vine cu o recomandare de la cardinalul Bernis, pe care-l cunoscuse la Veneția la niște serate libertine, și toate porțile Parisului i se deschid, inclusiv cele ale Curții regale. Abilitatea lui Casanova de a seduce pe plan social se datorează faptului că stăpânea la perfecție arta impresionării, de a fi în centrul atenției. În plus, are un mare talent de povestitor. El amuză prin povestirea vieții sale, a călătoriilor și cuceririlor, impresionează prin erudiție, prin alura misterioasă. Dacă subiectul zilei era criza financiară, cum se întâmpla la curtea lui Ludovic al XV-lea, Casanova devenea marele specialist în chestiuni economice. Dacă un personaj imortant era bolnav, devenea medic. Și tot așa, se adapta imediat oricărei situații.

De-a lungul anilor, Casanova și-a construit și reputația de savant. Vorba mai multe limbi (însă nu și germana sau engleza), dintre care franceza – limba elitelor europene – o stăpânea la perfecție. Citea extrem de mult și din domenii cât se poate de diverse. Inventivitatea de savant și prestigiul de om al literelor l-au ajutat să intre în cele mai selecte grupuri intelectuale europene. L-a cunoscut chiar și pe Voltaire. Scrie poeme romane, pamflete, tratate științifice, eseuri politice și filosofice.

Histoire de ma vie

Când începe să-și scrie memoriile, cândva între 1789 și 1790, Casanova ajunsese un om solitar, uitat, pierzându-și aproape toți protectorii – morți sau ruinați. Ajunsese un om învins care abia reușise să obțină, grație contelui de Waldstein, un post de bibliotecar la Castelul Dux, pierdut în inima pădurilor Boemiei. Lumea pe care o cunoscuse se prăbușea sub armele Revoluției Franceze. Începe să scrie fiind convins de doctorul său că asta este cea mai bună modalitate de a alunga răul melancoliei și de a găsi puțină bucurie în sânul unei existențe ce n-avea în nimic comun cu fosta sa viață. Casanova scrie în franceză pentru a putea fi citit de elitele Europei și pentru că iubește această limbă ce-i aduce aminte de cele mai fericite momente ale vieții sale. Prima variantă a manuscrisului e terminată în 1794, dar aceasta a fost refăcută până la moartea lui Casanova, pe 4 iunie 1798. Se spune că ultimele sale cuvinte ar fi fost ”Am trăit ca un filosof, mor ca un creștin.” A doua parte a fost cea mai des comentată, însă primele cuvinte sunt cele care contează, o mărturisire a unui om care și-a trăit viața ca filosof, care a fost, deci, un om al epocii sale prin excelență, dar și un mare gânditor, libertin și aventurier.

Top 5 cei mai faimoşi spioni
Carismatici, inventivi, descurcăreţi, cu o meserie care a fascinat şi a intrigat deopotrivă, spionii joacă un rol deosebit de important, informaţiile strânse putând fi vitale, atât pe tip de pace, cât şi pe timp de război. Deşi numărul lor este impresionant, vom prezenta doar o lista a cinci spioni faimoşi.

Giacomo Casanova (1725-1798)

Originar din Veneţia, Casanova este cunoscut în special prin intermediul numeroaselor sale legături amoroase. Pe lângă aventurile sale, a colaborat şi cu Inchiziţia Veneţiană între anii 1774 şi 1782. Va fi exilat din Veneţia, în urma acuzaţiei de defăimare a unui magistrat important, murind în 1798 la castelul său din Dux.







Richard Sorge (1895-1944 )



Născut în Azerbaidjan (parte a Imperiului Rus), s-a mutat în Germania împreună cu familia atunci când avea trei ani. Rănit grav pe front în timpul primului război monial, acesta va rămâne şchiop pentru tot restul vieţii Iin timpul convalescenţei va citi operele lui Marx, adoptând ideologia comunistă şi devenind membru al Partidului Comunist german. Se va întoarce în Uniunea Sovietică în anul 1924 unde va fi racolat de către securitate. În calitate de jurnalist, va călători în străinătate, unde va ajuta la răspândirea ideologiei comuniste.

Ulterior, Sorge va fi trimis în Japonia, pentru a contribui la crearea unei reţele de informaţii a Uniunii Sovietice. Rusia îşi simţea vizată poziţia sa în Estul Îndepărtat odată cu cucerirea Maniciuriei de către Japonia. Va oferi infomatii vitale Uniunii Sovietice, precum cea prinvind apărarea Stalingradului, conform căreia japonezii vor ataca URSS de îndată ce germanii vor cuceri un oraş important de pe Volga. Va fi prins însă în octombrie 1941 în Tokyo, va fi torturat însă nu va recunoaşte legăturile sale cu spionajul sovietic. Va fi spânzurat pe 7 noiembrie 1944, Uniunea Sovietică negând, până în 1964, orice legătură cu Sorge.
Klaus Fuchs (1911-1988)



Fizician german, Klaus Fuchs a lucrat pentru Anglia la proiectul fabricării bombei atomice, pasând informaţiile importante Uniunii Sovietice. Ulterior, va fi trimis în SUA în calitate de cercetător de prim rang în cadru proiectului Manhattan.

Din 1944 va lucra în Mexic la proiectul fabricării bombei cu hidrogen, transmiţând Uniunii Sovietice date importante privind producţia de uranium a SUA precum şi numărul de bombe aflate în posesia americanilor. Va fi interogat de englezi în urma întoarcerii sale în Marea Britanie, fiind găsit vinovat de transmiterea de informaţii secrete unei naţiuni-prietene şi condamnat la 14 ani de închisoare. Cu toate acestea, nu a executat decât nouă ani din pedeapsă, mutându-se în Germania, unde va trăi până la sfârşitul vieţii sale.



Nathan Hale (1755-1776)

Născut în Coventry, Connecticut, urmând cursurile Universităţii Yale. Profesor până la Războiul pentru Independenţă, s-a înrolat din 1775, fiind ulterior numit căpitan în Armata Continentală. În timpul bătăliei de la Long Island, care area să se soldeze cu Victoria britanicilor, Hale s-a oferit voluntar pentru a strânge informaţii privind următoarele mişcări ale englezilor.

Prins într-o cârciumă, va fi interogat, fiind găsit vinovat şi condamnat la moarte. Va fi spânzurat în locul în care în prezent se află intersecţia dintre 66th Street şi Thrird Avenue din Queens, New York. Se pare că ultimile sale cuvinte au fost: I only regret that I have but one life to give for my country (Regret că nu am decât o viaţă pe care s-o jertfesc pentru patria mea).


Aldrich Ames (1941)

Aldrich Hazen Ames s-a născut în River Falls, Wisconsin, devenind ofiţer al CIA. A fost trimis într-o misiune în Turcia pentru a supraveghea ofiţerii de securitate sovietici care se ocupau de recrutări. Va reuşi să se infiltreze în organizaţia comunistă DEV-GENÇ, însă prestaţia sa a fost catalogată drept “satisfăcătoare” de către serviciul de informaţii american. A parcurs o lungă carieră în CIA, având o vechime de 31 de ani.

Din 1985, îşi oferă serviciile de spion Uniunii Sovietice. Informaţiile transmise ruşilor au avut ca efect compromiterea a 100 de agenţi CIA, Ames vânzând sovieticilor numele tuturor agenţilor americani pentru suma de 4,6 milioane de dolari. Va fi prins după ce CIA va apela la FBI, arestat şi închis până în prezent în penitenciarul din Allenwood, Pennsylvania.

Manuscrise de excepţie ale lui Casanova

O serie de excepţie de manuscrise ale lui Casanova, printre care legendara „Istorie a vieţii mele”, au fost achiziţionate de Biblioteca Naţională a Franţei (BNF). Este cea mai mare achiziţie realizată vreodată de bibliotecă. Manuscrisul memoriilor autorului veneţian (1725-1798) constituie partea esenţială a celor 3.700 de pagini nelegate, care reprezintă „cea mai importantă achiziţie patrimonială a instituţiei”, a declarat BNF.
După o aprigă „căutare a comorii”, preţioasele manuscrise au ajuns la BNF datorită unui generos Mecena, care a vrut să rămână anonim şi care a plătit 7 milioane de euro pentru acestea.

Casanova, playboy-ul care a murit ca un creştin Poate se justifică faptul că cel mai cunoscut seducător din istorie – cel ce spunea: „O femeie este precum o carte care, indiferent dacă este bună sau nu, trebuie să înceapă să placă încă din titlu” – şi-a găsit sfârşitul în urma infectării cu boli venerice şi a...

2 aprilie 1725 - S-a nascut Giacomo Casanova

Aventurier, scriitor inventator, calator, spion si escroc venetian, Casanova a ramas in istorie drept cel mai renumit cuceritor, constituind simbolul seductiei masculine. S-a bucurat de compania unor regi, printi si papi, a unor oameni de spirit, precum Voltaire, Goethe sau Mozart dar probabil ca daca n-ar fi fost angajat ca bibliotecar al contelui Waldstein de Boemia, functie in care, spre a alunga plictiseala, si-a scris memoriile, lumea ar fi uitat uimitoarele sale aventuri. Fiu al unei familii de artisti, Casanova banuia, data fiind firea „iubareata” a mamei sale, ca nu este fiu natural al lui Giuseppe Casanova, ci al patricianului Michele Grimani, patronul teatrului venetian San Samuele.

Oameni celebri în faţa morţii


http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=18832
Casanova Casanova de Seingalt (Giovani Giacomo). Aventurier şi memorialist italian. Data morţii: 4 iunie 1798 (la 73 de ani) Cauza: afecţiune a prostatei Locul: Dux, în Boemia (Republica Cehă) sau Viena (Austria) Înhumat: cimitirul bisericii Sfînta Barbara, din Dux La sfîrşitul existenţei sale, Casanova plăti factura pentru o viaţă întreagă de plăceri: retenţie urinară, afecţiune a prostatei, îngustarea a uretrei, sechele ale blenoragiilor, trist sfîrşit al unui organ altădată faimos! Ultima lui dorinţă a fost o ciorbă de raci, dar n-a mai fost în stare s-o mănînce. A avut un sfîrşit moralizator şi a murit după ce a primit sfîntul ma s lu, spunînd: „Am trăit ca un filozof şi mor ca un cretin". [...]

Viata vrajitorului sexual
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=4025

Casanova - un cuceritor notoriu

Casanova - magicianul placerilor (IX)

Contele de Waldstein si Casanova se cunosteau din 1784. De atunci s-au simpatizat reciproc, mai ales ca si contele era mason si cu înclinatii spre ocultism. Prima oferta de a deveni bibliotecarul contelui a fost respinsa de Casanova. A acceptat-o cînd a reînnoit-o peste un an. Îmbatrînit, ramas fara dinti, marcat de desele îmbolnaviri de sifilis, Casanova a început sa-si scrie memoriile. Biblioteca imensa a contelui avea 40.000 de volume. I-a dat mîna libera bibliotecarului si timp suficient pentru a scrie. Printul de Ligne, unul din cei mai eruditi francezi ai timpului, un admirator si prieten la batrînete cu Casanova, îl descrie ca pe un mizantrop: "Nu se poate concepe ca Giacomo ar fi putut trai fara aventuri furtunoase. Nu trecea o zi fara galagie în casa din cauza cafelei, a laptelui sau a castronului lui cu macaroane. Bucatarul a stricat bucatele, noaptea au latrat cîinii. Casanova a devenit vulnerabil cu biblioteca lui si a început sa fie luat în derîdere. S-a înfuriat, dar s-a facut haz mai departe. Declama versurile lui în italiana cu gesturi ample, rîdeau... si-a pus la palarie pene mari, o vesta neagra din catifea, rîdeau..." Ca sa nu înnebuneasca si sa scape de singuratate, Casanova s-a dedicat scrisului. Scria aproape 12 ore zilnic. Cu furie. A umplut vreo cinci mii de pagini. El însusi a declarat ca opera lui este un fel de autoterapie. O vreme a fost tentat sa mai atenueze cele scrise, dar printul de Ligne l-a împiedicat sa faca aceasta. "V-a mers foarte bine pîna acum fara sa fiti castrat, de ce sa faceti acest lucru cu memoriile dumneavoastra". La început, Casanova a fost preocupat de asemanarea dintre o femeie si o carte. "Femeia este ca o carte, care, fie ca este buna sau rea, trebuie sa-ti placa înca de pe coperta. Daca aceasta nu este interesanta, nu o deschizi sa o citesti... Coperta femeii se citeste ca aceea a unei carti - de sus în jos". Desigur, nu a fost atît de malitios cum ar parea la prima vedere. L-a satisfacut cel mai mult atunci cînd femeile si cartile "reprezentau aceasta unitate": femei culte, inteligente si frumoase - acesta a fost idealul lui dintotdeauna; bucuria de a trai ca principiu de viata incluzînd toate simturile. "Pline de învataminte sînt vietile în care norocul se întoarce si se repeta", scrie Ernst Jünger în Inima aventuroasa: "Omul graviteaza permanent în univers. Aceste schimbari nu sînt o raritate în viata unui jucator. Ele se gasesc si în destinul principilor sau al militarilor. Oricum ar fi, asemenea linii curbe, într-o viata în care o simpla greseala poate avea urmari grave, semnalizeaza o inteligenta deosebita. Au capacitatea de a intui în vîrful degetelor. De altfel, se spune ca niste mîini frumoase indica o soarta norocoasa. Exista o stiinta a momentului prielnic. Cine vrea sa o stapîneasca trebuie sa apeleze la compendiul lui Casanova". Este un mare noroc ca el a putut fi pastrat pentru posteritate. O data cu autorul, Giacomo Casanova, Chevalier de Seingalt, a disparut si acest tip de om, specific unui întreg secol. Avem noroc ca el a dezlegat cîteva taine ale acelor vremuri, desi a creat altele noi. (Sfîrsit)

Casanova - magicianul placerilor (IX)