Casanova[v=]

În imperiul tarist se folosea calendarul iulian, de pe vremea lui Cezar. Aceasta însemna ca, anual, aparea o diferenta de 11 zile fata de anul solar. Calendarul gregorian, introdus în anul 1582 de papa Grigore al XIII-lea, s-a impus mai întîi în tarile catolice. Majoritatea tarilor protestante l-au folosit dupa 1700. Ecaterina cea Mare a refuzat. Poate nu dispunea de suficienta influenta de a impune clerului o asemenea reforma, dar, pe de alta parte, ea fusese tinuta la curent si cunostea slabiciunile propunerii avansate de Casanova. Unul din aceste dialoguri îl gasim în memorii: "Spre fala Rusiei, el este deja introdus. Toate scrisorile trimise în alte tari, toate actele oficiale care au o importanta istorica sînt datate dupa ambele calendare. Fiecare stie ca data care este cu 11 zile înainte este cea moderna..." "Tarina se bucura daca eu eram surprins. Nu m-am îndoit niciodata ca ea consultase un astrolog în legatura cu reforma calendarului si ca, deci, era în cunostinta de cauza". Tarina nu a fost entuziasmata nici de propunerea lui de a planta duzi si a introduce în Rusia fabricarea matasii, desi el s-a straduit mult sa-si sustina argumentele. Din nou a esuat în gasirea unui locsor cald de viata. Dupa alte peregrinari prin Europa, ajunge în 1774 din nou la Venetia, unde devine director de teatru. Alege piesele si actorii, dar trebuie sa se ocupe si de probleme de administratie, ceea ce nu este pe placul lui. În arhivele din Venetia s-au pastrat peste 50 de rapoartea întocmite de el. Nu l-a atras munca pentru Inchizitie. I s-a parut prea banal sa scotoceasca în viata privata a oamenilor si de aceea a demisionat curînd. A trait din jocuri de noroc, dar vechiul dor de duca l-a apucat din nou. Pleaca la Dresda, apoi la Berlin si Praga. La Viena a reluat legatura cu Lorenzo da Ponte, libretistul lui Mozart, pe care îl cunoscuse la Venetia în 1777. Nu este exclus ca el sa fi lucrat pe proiectul lui da Ponte la opera Don Giovanni, a carei premiera a avut loc la Praga pe 28 octombrie 1787. Eckart Klebman, scriitor si biograf al lui Casanova, scrie: "Da Ponte a trebuit sa revina la Viena, deci nu a putut lua parte la premiera, care a fost primita cu aplauze, dupa cum nota Mozart. Sa fi fost, oare, misiunea lui Casanova aceea de a-i tine locul lui da Ponte pe postul unui asistent de regie? Sa fi fost Mozart cel care i-a cerut modificarea sextetului, pentru ca apoi compozitorului sa nu îi placa noua versiune? Ambele ipoteze sînt plauzibile. Mozart a facut modificari si în timpul repetitiilor generale. De ce sa nu fi apelat la prietenul lui da Ponte, mai ales ca libretistul era plecat la Viena? Mozart l-a cunoscut pe Casanova, este foarte improbabil ca cei doi sa nu se fi stiut". La vremea respectiva, Casanova era deja de doi ani bibliotecar în slujba contelui Waldstein. Este posibil ca Charles Joseph, print de Ligne, sa-l fi recomandat pe batrînul aventurier pentru postul de bibliotecar

A mers pe cai ocolite, trecînd prin Bozen (Bolzano) si Strasbourg, pîna la Paris, unde a luat-o din nou de la zero. Prietenia cu de Bernis s-a dovedit a fi foarte avantajoasa. Acesta fusese numit ministru de externe si l-a putut introduce pe Casanova în înalta societate. Tot el l-a prezentat unor politicieni influenti. În final, Casanova a reusit sa-l convinga pe ministrul de finante, Monsieur de Boulogne, cît de avantajos este jocul de noroc. Erau idei care îl fascinasera pe Casanova, mai ales ca el era un jucator notoriu, care a stiut sa traga pe sfoara cu succes cîtiva nobili sau calatori nestiutori. Cunostea bine acest mediu, iar mentalitatea lui de jucator a fost o premisa favorabila sa faca bani din loterie. Statul avea nevoie de mijloace de finantare pentru o academie militara, loteria era un mijloc de umplere a vistieriei. Era si un matematician foarte bun - astfel încît venetianul, ajutat de experti finantisti, a putut elabora un plan perfect. A primit în schimb sase localuri de joc. Si-a rezolvat toate problemele financiare, inclusiv viitorul. Tout Paris, înalta societate, a vorbit de genialul salvator al finantelor statului. Fireste, el a stiut sa impresioneze publicul si cu povestea evadarii lui spectaculoase. A devenit o persoana cautata - printre care si de una din cele mai bogate femei, marchiza d'Urfé. Era cu 20 de ani mai în vîrsta decît Casanova si nu deosebit de frumoasa. El a vazut în ea o sursa de bani, mai bine-zis baza viitorului sau. Marchiza era cunoscuta ca o esoterica si alchimista - ceva obisnuit în acele vremuri. Casanova avea cunostinte de alchimie, stim ca obtinuse bani cu prepararea unor alifii ca sa-si poata plati hotelul. Odata, de pilda, a facut sa se creada ca poate înmulti în mod miraculos mercurul. A facut un amestec de mercur cu bismut si plumb, l-a presat într-o piele foarte fina pîna ce a obtinut un corp lichid semnanînd foarte bine cu mercurul. A vîndut substanta "pura" obtinuta, inclusiv o reteta secreta, unui negustor grec pentru o suta de uncii de aur. Era un foarte bun cunoscator al alchimiei, inclusiv al aparaturii necesare pentru vrajitorie. S-a aratat foarte impresionat de laboratorul marchizei: "M-a lasat sa vad un amestec pe care îl tinea pe foc de 15 ani si care mai trebuia sa ramîna acolo vreo 4-5 ani. În final, urma sa se transforme într-o pulbere, care, în cîteva minute, ar fi trebuit sa prefaca orice metal în aur. Mi-a aratat un tub prin care carbunele ajungea singur la locul potrivit datorita greutatii proprii si focului ce era mentinut în permanenta puternic. Chiar daca ea nu intra în laborator timp de trei luni, nu exista pericolul stingerii focului. Dispunea si de un canal pentru scurgerea cenusii. Fierberea mercurului era o jucarie pentru ea. Mi-a aratat mercur pulverizat si mi-a spus ca, daca vreau, îmi dezvaluie întregul proces". Casanova a convins-o pe marchiza nu numai ca are piatra filosofala, dar si ca este în legatura cu spiritele elementare. Ea nu putea avea acces la ele pentru ca era femeie, iar spiritele vorbeau doar cu barbatii. Marchiza a fost de acord cu propunerea lui Casanova de a transfera sufletul ei în corpul unui baiat. Casanova a înteles repede ca marchiza era o ocultista fanatica. Fiind foarte bogata, a avut ideea sa-i îndeplineasca aceasta dorinta deosebita. A facut un calcul si a estimat ca, daca va taragana putin procedeele, ar putea cîstiga circa 80.000 de franci, o suma fantastica. "Mi-a spus de mai multe ori ca este dispsa sa-mi cedeze toata averea pentru a deveni barbat". Casanova a raspuns ca acesta ar fi posibil printr-o "renastere" pe care el ar putea-o realiza. Pe 22 iunie 1762 a închiriat o casa cu gradina, unde a instalat o cada de baie cu apa calduta, a parfumat apa cu esente "care sînt pe placul spiritelor noptii". Noaptea, la ora 1, împreuna cu marchiza, a dat foc unor plante aromate si a rostit, în lumina lunii, niste rugaciuni misterioase. "Acum intram în cada, iar scrisoarea pe care o tin ascunsa în mîna mea, scrisa cu litere argintii în cerc, pe hîrtie verde, va aparea la suprafata peste zece minute". Marchiza trebuia sa fie convinsa ca era vorba de o scrisoare a lunii. El i-a cerut sa amîne renasterea pentru primavara viitoare. Fireste, Casanova nu era preocupat decît sa mai cîstige niste bani. Finalul a avut loc pe 26 aprilie 1763, la Marsilia, în hotelul "La cele treisprezece cantoane". Casanova a convins-o pe marchiza ca, pentru început, cele 7 cadouri, pregatite pentru spiritele renasterii, trebuiau scufundate în mare. În cele 7 pachete erau obiecte de aur si argint, diamante, alte bijuterii valoroase. Casanova a regizat un ritual misterios; amîndoi au aruncat lada cu cele 7 pachete în mare, într-un loc între Marsilia si Cassis, un golf romantic si ascuns între stînci. Fara ca marchiza sa observe, Casanova a înlocuit continutul pachetelor cu obiecte din fier si pietre, iar bijuteriile au fost duse la un bancher din Marsilia. Planul era urmatorul: "Ea urma sa ramîna însarcinata si sa dea nastere unui baiat, deci sa renasca în chip de barbat". Dupa cîtiva ani, esrocheria a iesit la iveala, iar Casanova a fost expulzat din Franta la insistentele familiei d'Urfé

Casanova a suferit de 12 ori de boli venerice - gonoree si sifilis, alternativ. La vremea respectiva ele erau greu de tratat. De altfel, este uimitor ca el a ajuns la o vîrsta înaintata. Este de la sine înteles ca a infectat si multe femei cu aceste boli. A avut grija sa nu le lase însarcinate. A fost, poate, singurul autor al epocii care s-a preocupat de contraceptie. Majoritatea contemporanilor sai erau mîndri daca lasau grea o femeie. Aceasta le întarea spiritul triumfator. Spre deosebire de ei, Casanova a purtat mereu cu sine capote anglaise, denumirea prezervativului în acea vreme. Daca se întîmpla sa îl uite, servitoarea era trimisa sa procure unul, dupa cum aflam chiar de la Casavona."Servitoarea s-a întors cu pachetelul. Eu m-am dezbracat si am rugat-o, cu blîndete, sa îmi caute unul pe masura. Ea a început sa verifice si sa masoare". Prezervativele se faceau din mate de animale si aveau un snurulet roz, care trebuia legat înainte de folosire. Psihanalista Lydia Flem l-a descris pe Casanova ca un prieten al femeilor:"Casanova s-a îndragostit rînd pe rînd de cîte o femeie, dar nu a tinut un jurnal. El simte iubire pentru femeia pe care o doreste si ramîne atasat de ea. Gusta frumusetea corpului ei, cu conditia ca ea sa stie sa duca o conversatie antrenanta si sa fie spirituala. El a oferit placere si a vrut sa simta placere. Cînd un barbat si o femeie sînt legati prin iubire, ambii pot însela. Fiecare pierde si cîstiga concomitent. Placerea momentului este întotdeauna una nevinovata. Cu ce s-ar putea plati placerea, daca nu cu propria persoana? Casanova este de nestapînit si iubeste libertatea, dar a avut eleganta sa se îngrijeasca de viitorul celor parasite - casatorie, dota, angajamente la teatru... Sfîrsitul unei iubiri si al ultimei întîlniri îl fac sa sufere cumplit, daca nu el a fost cel care a dorit-o pentru a începe o noua aventura. Principiile vietii amoroase au fost trasate, probabil, la prima lui experienta sexuala - o noapte dulce de iubire cu surorile Nanetta si Martina. La scurt timp a întîlnit o femeie ce va ocupa timp de 26 de ani un loc important în viata lui: Lucrezia Castelli, sotia unui avocat din Neapole. Si ea l-a împartit pe Casanova cu sora ei. Dupa 17 ani i-a prezentat fiica din fosta lor legatura. Mama nu a gasit nimic nefiresc sa împarta patul cu fiica si cu Casanova. Incestul era destul de obisnuit în acea epoca, ceea ce ne face sa credem ca actul sexual era socotit o functie a corpului ce trebuia satisfacuta, la fel ca foamea sau setea. Mirajul a venit o data cu fineturile aduse de Casanova si cunoscute numai de putini dintre conemporanii sai. A dovedit aceasta în legatura avuta cu tînara frantuzoaica Henriette, pe care a cunoscut-o la Cesena, în 1749. Ea calatorea în compania unui ofiter ungur, ea însasi îmbracata în soldat. Deghizarile erau obisnuite la vremea aceea. Casanova s-a simtit atras si din acest motiv si s-a îndragostit de ea. Ungurul a fost dispus sa o cedeze pe Henriette, deoarece nu stia frantuzeste. Cu Casanova a vorbit în latina, un alt obicei al timpului. Casanova a plecat cu Henriette la Parma si apoi la Geneva. Acolo au trebuit sa se desparta, fiindca Henriette era casatorita, în Aix-en-Provence si a fost obligata de familia sotului sa se întoarca. Înainte de plecare, ea a zgîriat pe fereastra:"Tu oublieras aussi Henriette" (o vei uita si pe Henriette). De fapt, s-a înselat, caci nici o femeie nu l-a atras asa de mult pe Casanova."Nu, nu am uitat- niciodata, amintirea ei este un adevarat balsam pentru inima mea... Cine nu crede ca o femeie ajunge pentru a face fericit un barbat toate cele 24 de ore, acela nu a cunoscut una ca Henriette", scria el mai tîrziu. A revazut-o înca o data fara sa stie. În drum spre Lyon, a avut un accident de trasura lînga Aix-en-Provence. A ajuns la un castel împreuna cu Marcolina, însotitoarea lui. A fost îngrijit, dar gazda a refuzat sa îsi arate fata. Era Henriette, care l-a recunoscut pe fostul ei iubit. Cu toate ca era vaduva, a vrut sa evite o deziluzie de ambele parti. Casanova a aflat mai tîrziu ca a fost foarte aproape de ea. Un barbat a adus o scrisoare, adresata"celui mai nobil barbat pe care îl cunosc". Înauntru a fost un singur cuvînt:"Henriette". Psihanalista Lydia Flem considera ca eroul nostru, Chevalier de Seingalt, este un neînteles de posteritate:"A fost socotit un Don Juan al saloanelor, un pierde-vara, dar noi descoperim un barbat tipic pentru epoca luminilor, un prieten al femeilor, care le-a stat mereu la dispozitie, un iubit fara sa lase urme". Nici una din legaturile lui Casanova nu a stîrnit, poate, atîta vîlva ca legatura lui cu cele doua calugarite C.C. si M.M. Cea de-a doua a fost si iubita prietenului sau, de Bernis, ambasadorul francez la Venetia, devenit ulterior cardinal si ministru de externe. Într-una din resedintele acestuia, Casino, el a petrecut cîteva nopti de iubire cu amîndoua, observat din cabinetul alaturat de de Bernis, un fel de voyeur mai mult sau mai putin impotent, care se putea bucura de favorurile lui M.M. numai daca îi aducea, din cînd în cînd, barbati draguti si buni amanti. Casanova, nebanuind nimic la prima întîlnire, a acceptat situatia:"Eram toti trei beti si avizi de placere, pofteam si tînjeam dupa tot ce puteam atinge sau vedea. Ne repezeam si ne contopeam întru totul, eram un trio în tot ce faceam de parca am fi fost de acelasi sex". Legatura cu de Bernis a facut ca, la putina vreme, asupra lui Casanova sa se abata furtuna. Venetienilor le erau interzise legaturile cu diplomatii straini. Casanova a fost deseori vazut în compania ambasadorului francez, de aceea inchizitorii venetieni au trimis un spion care sa îl supravegheze. Casanova a fost avertizat printr-o anonima, dar nu a dat crezare. D.B. Manuzzi, spionul, l-a prins în plasa cînd i-a propus sa îi procure pe credit niste diamante. Casanova l-a invitat acasa pentru a discuta detaliile. Spionul a descoperit mai multe carti si lucrari de alchimie sau despre forte oculte. Manuzzi a sustinut ca le-ar putea vinde la un pret bun. De buna-credinta, Casanova, care era mereu în lipsa de bani, i le-a dat pe toate. Toate au ajuns la inchizitori. În plus, o doamna, Memmo, s-a plîns la autoritati ca cei trei fii ai ei au fost convinsi sa devina atei, de Casanova. Cartile descoperite de spion au fost ca o manusa pentru acuzatori. I s-a mai reprosat ca era mason, organizatie interzisa pe atunci. El apucase sa îi povesteasca lui Manuzzi, iar spionul a raportat:"Mi-a aratat o bucata de blana alba cu care îsi putea acoperi salele. Avea nevoie de ea cînd mergea în anumite locuri, unde se foloseau pumnale si o pelerina neagra. Îmi amintesc ca acelasi Casanova mi-a povestit cu cîteva zile înainte de secta masonilor, de nobletea si avantajele avute daca faci parte din ea. Cînd a fost primit în loja, a fost dus acolo cu ochii legati". Casanova a fost arestat. Actele lui au fost confiscate si a fost dus în asa-numitele celule ermetice din rau-famata închisoare a Inchizitiei. Se afla în cea mai sigura puscarie a lumii, de unde nimeni nu reusise sa scape. Avea voie sa se plimbe o jumatate de ora zilnic - pe acoperis. Acolo a gasit o ranga de fier, pe care a ascuns-o sub camasa. A ascutit-o în cîteva saptamîni cu o piatra si a început sa sape o gaura în celula. Cînd era pe punctul de a o termina, a fost mutat în alta si a reluat sapatul. Casanova a reusit sa ascunda ranga de fier în celula învecinata a calugarului Balbi. A sapat o noua gaura, prin care au putut fugi amîndoi. Dupa eforturi mari, au reusit sa dea la o parte o bucata din tavanul de plumb si sa ajunga pe cladire, la o mare înaltime deasupra caselor sau a canalelor. Cei doi si-au facut o frînghie din cearsafuri, dar nu au avut de ce sa o prinda. Casanova a început sa coboare si se sprijinea doar cu cotul si pieptul de acoperis. Descrie fuga în memorii:"Practic, atîrnam cu mîna prinsa de acoperis si am constatat ca puteam depasi pericolul numai daca izbuteam sa ridic suficient piciorul drept, sa ma prind mai întîi cu genunchiul si apoi sa trec pe celalalt uluc. Cînd sa încerc, mi s-a pus un cîrcel foarte dureros, deosebit de greu de îndurat. M-a apucat în momentul în care am vrut sa pun genunchiul la locul potrivit. Durerea foarte puternica, purtînd numele de cîrcel, m-a paralizat si m-a obligat sa astept sa-mi treaca; stiam asta de alte dati cînd mi s-a mai întîmplat. O clipa groaznica!". Printr-un efort suprauman, a reusit sa se prinda si sa scape. A ajuns la o fereastra si apoi în cancelaria principelui. Usa era închisa, dar Casanova si Balbi au reusit sa o sparga. Casanova si-a pus o haina eleganta, cum avusese cînd a fost arestat si a aparut - involuntar - la o fereastra. Trecatorii au banuit ca unul din cei care fusese la bal în noaptea trecuta a ramas închis si au alertat portarul. Cei doi au iesit din închisoare pe treptele somptuoase ale palatului princiar."M-am îndreptat imediat spre Poarta della Carta, cea mai mare din Palatul dogilor si, fara sa ma uit la nimeni, am traversat Piazzetta, am ajuns la apa si m-am aruncat într-o gondola".

Cei bogati îi traversau fiind purtati pe scaune sau calare pe cai ori magari. Postalioanele nu treceau muntii. Casanova a trecut Alpii de 6 ori. Calatoriile în strainatate l-au dus pîna la Constantinopol sau Korfu. În 1750 a mers pentru prima oara la Paris si a început sa observe cu mare interes lumea francezilor. A fost entuziasmat de drumurile bune, de bucatele alese si de curatenie. A reusit sa aiba acces în înalta societate destul de repede. A plecat la Paris cu fiul actritei Silvia Balletti; tot la ea l-a întîlnit si pe vestitul scriitor si lingvist Claude
Prosper Jolyot de Crébillon. Si-a perfectionat franceza cu ajutorul lui, facînd cîte 3 ore pe saptamîna. Si asta timp de un an de zile. Profesorul nu i-a cerut bani, a renuntat la onorariu pentru ca "de 50 de ani cauta un asemenea elev". Casanova a fost avid de cunostinte noi în domeniul limbii si al culturii. A învatat sa danseze menuetul si a tradus în italiana piesele dascalului sau. Aceasta folosire intensa a limbii a fost si explicatia pentru care Casanova si-a scris memoriile în franceza. Silvia Balletti, o stea a vremii, l-a introdus în lumea teatrului si a literaturii din patria ei. În Istoria vietii mele, Casanova si-a explicat atasamentul pentru Franta: "Mi-au placut în mod deosebit drumurile largi si frumoase, opera lui Ludovic al XV-lea, curatenia din hanuri, bucataria foarte buna si rapiditatea cu care erai servit, paturile foarte odihnitoare, modestia personalului; de obicei era curajoasa fata a gazdei, a carei curatenie si comportament exemplar nu îti permiteau sa faci vreo remarca nelalocul ei. Nici unul dintre noi nu îi înghite pe rîndasii italieni, cu fetele lor neobrazate si neciopliti. În vremurile de demult, în Franta nu se practica înselatul: era patria strainilor. Mai este ea, oare, astazi, patria francezilor? Fireste, altadata au existat tirani care dadeau ordinul de încarcerare; era un rege despotic. Acum se va vedea ce înseamna despotismul unui popor de nestapînit, înfuriat, care se înhaita, ucide, taie capete si omoara pe cei care cuteaza sa îsi spuna parerea". Decadenta paturii conducatoare din ancien régime - vechea dominatie absolutista - aflata la putere în ajunul izbucnirii Revolutiei franceze, nu a fost sesizata de Casanova, deoarece el a trait de pe urma ei; si-a adaugat între timp titulatura de Chevalier de Seingalt, ceea ce i-a usurat accesul în societatea pariziana, care nu mai era exclusivista. Regele Ludovic al XV-lea se plictisea si pendula între resedinte regale, suferind de depresii. Nu îl intereseau decît vînatorile si "cronicile scandaloase" ale vremii; stiinta si literatura nu însemnau nimic pentru el. Îi placea sa se izoleze, sa bea cafea si sa brodeze. Retragerea în sfera privata a fost o reactie la pierderea influentei în viata publica, de care nobilimea nu dorea sa devina constienta. Viata particulara a devenit un subiect din ce în ce mai important. Nudurile lui Boucher în dormitor, doamnele pictate de Guérin care citeau, patinatorii lui Lancret, imagini ale unei vieti idilice, care, în afara cazurilor cînd subiectul era o fata tînara, îl plictiseau pe Casanova. Nu era dispus sa se adapteze epocii lenese, deoarece era mult prea mult atras de aventura. Îi placea sa viziteze Hôtel du Roule din Paris, un bordel de elita. "În cele doua luni cînd am mai fost aici, nu l-am vazut si eram foarte curios sa aflu cum este. Cea care a închiriat casa are aici 12 sau 14 fete bine alese. Are un bucaar tînar, vinuri bune, paturi excelente si saluta toti oaspetii. Si-a dat numele de Madame Paris si era cunoscuta la politie... Plateai 6 franci pe un prînz cu o fata, 12 franci pentru o cina si un ludovic pentru un dineu si o înnoptare. O casa foarte bine îngrijita de care se vorbea numai la superlativ". Casanova a frecventat societatea înalta, s-a întîlnit cu ministri, cu cardinali si - la o reprezentatie la teatru - a cunoscut-o pe marchiza de Pompadour, care l-a apreciat. El vorbeste în memorii si de întîlniri mai putin placute: "M-am simtit obligat sa fac o vizita printului de Monaco, la Palais Matignon. "Ma bucur ca ati venit" mi-a spus el, "deoarece i-am promis contesei de Ruffec sa va duc la ea. Mergem imediat într-acolo". Deci, înca o contesa. Nici nu voiam mai mult. Ne-am urcat într-o trasura de moda noua, numita "diable" si am ajuns la contesa la ora 11 dimineata. În fata ochilor am avut o femeie de 60 de ani, data cu mult ruj pe fata, cu un ten albastru-rosietic, slaba, urîta si batrîna; era asezata pe o sofa într-o pozitie respingatoare. Cînd am intrat a exclmat: "Ah, ce baiat frumos! Conte, esti o comoara. Aseaza-te lînga mine, tinere prieten". Nu am avut încotro si m-am supus, dar imediat am simtit un miros respingator. Privirea mi-a alunecat spre pieptul ei scofîlcit, pe care îl etala în întregime. Alunitele erau acoperite cu mult fard. Doamne, unde am ajuns! Contele s-a retras, a spus ca îmi va trimite trasura peste o jumatate de ora si ca ma asteapta la Coralina. Nici nu a iesit bine din camera, ca fiara s-a napustit spre mine cu doua buze imense pe care mi le oferea sa le sarut. Imediat si-a dus mîna acolo unde tînjea cu nerusinare de mult si a spus: "Lasa-ma sa vad si eu, ai una frumoasa?". Doamne, doamna... "Ce, nu vrei, nu fi copil!" Dar doamna, îngaiman eu continuu... "Ei, ce e?" Nu stiu, nu pot, nu îndraznesc, am o boala venerica... "Porcule mizerabil!" Imediat s-a îndreptat spre usa. Eu m-am ridicat ca fulgerul si am tîsnit, de teama ca portarul sa nu ma opreasca cumva". Boala venerica invocata de el, gonoree, nu era total exclus

Casanova nu a putut gasi la Venetia decît un fel de iubire din ura, ceea ce îi amintea ca în familie nu a avut parte niciodata de alint. Aceasta este baza - cel putin partiala - a principiului de viata (cum îl denumeste el însusi): "Sa nu ma las legat de un loc anume, sa urmez doar sistemul - daca exista vreunul - si sa ma las dus de curent". Deseori, pentru el calatoria a fost imperios necesara, mai ales atunci cînd era fortat sa paraseasca o localitate pentru ca era înglodat în datorii. Alte dati a calatorit din deziluzie. Serviciile pe care le-a gasit la unul sau la altul din nobili nu au corespuns conceptiilor sale; s-a considerat un neînteles, caruia nu i se apreciaza calitatile. Pablo Günther, cercetator al lui Casanova, a calculat ca, de-a lungul vietii, Giacomo a strabatut 41.820 kilometri - 70 la suta cu trasura proprie, cea a prietenilor, sau într-una închiriata. Nici nu si-a pus problema sa mearga calare, asa cum a facut-o Michel Montaigne. O singura data a facut-o - pe o distanta de 70 de kilometri -, cînd a lasat trasura unei prietene. Lista calatoriilor sale este ampla. Pîna la vîrsta de 21 de ani a umblat doar prin Italia, apoi a urmat o odisee, care merita a fi urmarita: * 1749 - Venetia - Milano - Mantua - Cesena - Parma - Geneva - Parma - Venetia; * 1750 - Venetia - Lyon - Paris; * 1752/1753 - Paris - Dresda - Praga - Viena - Venetia; * 1756 - Venetia - München - Strasburg - Paris; * 1757 - Paris - Dunquerque - Paris; * 1758 - Paris - Amsterdam - Paris; * 1760 - Paris - Amsterdam - Köln - Stuttgart - Zürich - Solothurn - Roche - Geneva - Marsilia - Pisa - Neapole - Roma; * 1761 - Roma - Bologna - Torino - Paris - Augsburg - München - Basel - Paris; * 1762 - Paris - Metz - Paris - Aachen - Sulzbach - Geneva - Lyon - Torino; * 1763 - Torino - Geneva - Milano - Genova - Marsilia - Lyon; * 1763 - Lyon - Paris - Calais - Londra; * 1764 - Londra - Wesel - Wolfenbüttel - Berlin - Mitau - St. Petersburg - Moscova - St. Petersburg; * 1765 - St. Petersburg - Varsovia - Crystinopol - Varsovia; 1766 - Varsovia - Leipzig - Dresda - Praga - Viena; * 1767 - Viena - Augsburg - Ludwigsburg - Spa - Paris - Pamplona - Madrid; * 1768 - Madrid - Zaragoza - Valencia - Barcelona - Aix-en-Provence. Pe lînga disconfortul datorat conditiilor vremii, calatoriile durau mult. Nu se puteau parcurge mai mult de 6-7 kilometri pe ora. Cînd Casanova mergea cu trasura, calatorea cam 12 ore zilnic. În Franta, Anglia, Italia si Olanda existau deja "sosele", în celelalte tari ale Europei drumurile au început sa fie construite abia din secolul al XVIII-lea. Traversarea Alpilor era foarte grea, în afara de doua trecatori mai largi, erau doar cai înguste.

La 16 ani, Casanova s-a lasat initiat în tainele si placerile iubirii de doua surori dintr-o familie de nobili venetieni. El nu a ezitat sa transforme în filosofie cele învatate, dupa cum aflam din memorii: "De-a lungul îndelungatei mele cariere de libertin am fost condus de o atractie deosebita fata de sexul frumos, pe care l-am cucerit prin ispite. Am sucit capul foarte multor femei, trezind în ele pasiunea. Cel mai mare succes l-am avut cînd novicele, ale caror principii morale si idei preconcepute stateau în calea eforturilor mele de cuceritor, erau însotite de o femeie. Stiam de mult ca o fata este greu de cucerit din cauza ca se teme, dar în prezenta altei femei este mai usor de ademenit. Fireste, era nevoie de un efort dublu, dar rasplata era pe masura. Tatii si mamele sînt deseori de alta parere, dar pe nedrept. Ei refuza de obicei sa lase fata singura cu un baiat, la un bal sau la o plimbare, dar accepta sa faca acest lucru daca ea este însotita de o prietena. Va repet, ei gresesc deoarece, daca tînarul cunoaste aceasta regula, fata lor este pierduta. O falsa pudoare o împiedica pe una sau pe cealalta sa opuna o rezistenta decisiva ispitei. O data facut primul pas, restul urmeaza repede si sigur. Daca prietena cedeaza, atunci, ca sa nu trebuiasca sa roseasca, ea va fi prima care o va convinge si pe cealalta sa faca la fel. Iar daca ademenitorul este îndemînatic, nevinovata a mers deja mult prea departe pentru a mai putea da înapoi. În plus, cu cît o persoana este mai nevinovata, cu atît stie mai putine despre mobilul ademenirii. În necunostinta de cauza, ea cade prada placerii, intervine curiozitatea, si restul decurge de la sine". Venetienii, indiferent daca erau meseriasi, patricieni, politicieni sau episcopi, cu totii erau vînatori de placeri - si aceasta nu numai în timpul carnavalurilor, ce durau 6 luni. Existau 14 teatre. Prostituatele erau sprijinite de stat si se bucurau de prestigiu social. Jocul de noroc a luat o asemenea amploare, încît, în 1774, a trebuit închis Ridotto, tripoul orasului. Casanova începe sa-si scrie memoriile la Dux. Batrîna republica Venetia nu se poate opune noii epoci a statelor nationale, iar Casanova face remarci sarcastice despre sfîrsitul celeilalte epoci. În rest, cele 12 volume nu contin observatii referitoare la evenimentele politico-istorice ale timpului. Istoria statelor si a raboaielor trece în plan secundar. În prim-plan se afla aventurile eroului, si nu destinul regatelor sau starea sociala. Vorbeste de cetateni de rînd, de meseriasi, de saraci numai daca apeleaza la serviciile lor sau daca îi stau oarecum în cale. Lumea lui o constituie palatele aristocratilor - a caror casta numara, la vremea respectiva, circa 3.500 de membri -, desi Casanova nu facea parte din ea. Parintii sai au fost actori: Gaetano Giusepe Casanova si Zanetta, fiica unui pantofar. Giocomo s-a nascut pe 2 aprilie 1725, la 13 luni de la nunta. La putina vreme, Zanetta a plecat cu sotul ei la Londra, unde aveau un angajament. Giacomo a fost lasat în grija bunicii, Marzia. În 1727, la Londra, s-a nascut primul frate, Francesco, care ar fi fost rodul unei legaturi a Zanettei cu printul de Walles. La scurta vreme dupa revenirea la Venetia s-a nascut cel de-al treilea fiu, Giovanni. Giacomo Casanova a ramas cea mai mare parte a vremii la bunica, el s-a simtit abandonat de parinti: "Parintii mei nu au vorbit niciodata cu mine". O amintire din copilarie care îl va urmari toata viata, dupa cum aflam din memorii: "Sa revenim la începuturile existentei mele de fiinta gînditoare. Primele amintiri dateaza de la începutul lunii august 1733. Aveam 8 ani si 4 luni. Nu stiu nimic din cele petrecute anterior. Stateam într-un colt al camerei mele, aplecat spre perete, cu capul sprijinit: ma uitam la sîngele ce îmi curgea din nas. Marzia, bunica mea, al carei preferat am fost, îmi stergea fata cu o cîrpa muiata în apa rece si, fara sa stie cineva, m-a urcat într-o gondola si m-a dus la Murano, o insula foarte populata, la o jumatate de ora departare de Venetia. Dupa ce am coborît, am mers într-o cocioaba, unde o femeie batrîna statea pe pat cu o pisica neagra în brate. În jurul ei mai misunau vreo 5-6 mîte. Era o vrajitoare. Batrînele au vorbit mult despre mine. Convorbirea s-a facut într-un alt dialect (cel din Friuli), dupa aceea bunica i-a dat vrajitoarei un ducat de argint. Ea a deschis o comoda, m-a ridicat si m-a asezat înauntru, a închis usa si mi-a spus sa nu ma tem. Mi-ar fi fost frica daca as fi fost constient, dar eu eram curios. Am fost linistit, mi-am îndesat în nas batista, deoarece tot mai sîngeram, nu am dat atentie galagiei ce se auzea de afara. Auzeam alternativ rîsete si plînsete, apoi tipete, cîntece si lovituri în comoda. Totul îmi era indiferent. În sfîrsit am fost scos. Sîngerarea a încetat. Apoi strania femeie m-a alintat. Dupa aceea m-a dezbracat, m-a întins pe pat si a aprins mai multe feluri de tamîie. A învelit totul într-un cearsaf, pe urma si pe mine în el. A spus cîteva formule magice, dupa care m-a dezvelit si mi-a dat niste bomboane aromate. Apoi mi-a uns tîmplele si spatele cu o alifie frumos mirositoare si m-a îmbracat. Mi-a spus ca voi sîngera tot mai putin, cu conditia sa nu povestesc nimanui ce a facut ea pentru însanatosirea mea. M-a amenintat chiar ca îmi voi pierde tot sîngele si voi muri daca voi trada secretul ei. Dupa ce m-a speriat, m-a anuntat ca în noaptea urmatoare voi fi vizitat de o femeie de care va depinde norocul meu pe viitor daca voi avea puterea sa pastrez si acest secret. Ne-am întors acasa, unde eu am adormit aproape imediat, fara sa ma mai gîndesc la frumoasa vizitatoare. Deodata m-am trezit si am vazut sau am crezut ca vad o femeie diafana care venea pe cos. Era îmbracata într-o rochie din stofa fina, pe cap avea o coroana cu multe pietre scumpe, care straluceau. S-a apropiat maiestuos si s-a asezat pe patul meu. A scos din buzunar cîteva cutiute mici, mi-a vorbit mult, fara sa înteleg nimic si a plecat cum a venit. Eu am readormit". Mai trebuie mentionata o întîmplare deosebita din copilarie. Tatal, care era si regizor de teatru, se îngrijea si de tehnica iluminarii, si de aparatura optica (de la el a mostenit interesul pentru tehnica). Într-una din zile, tatal a slefuit un cristal mare, care l-a fascinat în mod deosebit pe Giacomo. L-a pus în buzunar. Cînd tatal a cautat cristalul si i-a întrebat pe copii unde este, Giacomo l-a strecurat în buzunarul lui Francesco. Dupa ce l-a gasit, baiatul a primit o mama de bataie! Giacomo nu s-a simtit vinovat de fapta sa si acest sentiment l-a caracterizat toata viata. Nu îi pasa ce urmari pot avea glumele si nazdravaniile sale. Filosoful si cercetatorul Thomas Schäfer, specialist în biografia lui Casanova, opineaza: "Aceasta incapacitate de compasiune, care, cîteodata, pare a fi chiar cinica, se explica din punct de vedere psihologic numai prin durerea înabusita a unui copil parasit, condus involuntar dupa deviza «mai bine sa fiu superficial, decît sa ma las antrenat în sentimente profunde». Pentru Casanova un sentiment mai puternic însemna a-si reaminti suferintele copilariei". S-ar putea ca dorinta lui mereu vie de a avea legaturi cu femei sa se explice nu numai prin excese sexuale, ci si ca respingere a unei legaturi mai strînse cu oamenii, respectiv suferinta copilului din cauza lipsei mamei. Casanova a reluat cu fiecare femeie acest sentiment legat de absenta mamei. Nu se poate sti daca aceste interpretari psihologice - sau mai bine zis speculatii - au o baza reala. Mai interesant este de observat fenomenul Casanova, posibil numai în acea epoca

Sîntem în noiembrie 1792. Iarna s-a instalat devreme în Boemia. Parcul castelului contelui Waldstein, situat în localitatea Dux (Duchcov, în limba ceha), este acoperit de zapada. Bibliotecarul contelui este Giacomo Casanova. Îndeplineste aceasta functie de 7 ani. Pe birou are întinse însemnarile sale. Are o memorie buna, uneori o îmbogateste dînd frîu liber fanteziei. Desi este învelit într-un pled, îi este frig. Îsi scrie memoriile, care vor deveni cel mai pregnant tablou al vietii politice si sociale a acelui secol, la finalul caruia a izbucnit Revolutia franceza.
A gasit la castelul din Dux ultimul refugiu, dupa ce a colindat întreaga Europa. Este marcat de desele boli venerice de care a suferit. Ochii continua sa fie foarte vioi si sa ateste conceptia lui despre viata: un filosof, care nu a esuat în nici o placere, chiar daca ea a presupus si suferinta ulterioara, si care a stiut sa nascoceasca mereu noi placeri. Casanova a fost un maestru în domeniu. Cel mai mult a urît trîndaveala. Dorinta de a avea o placere nu se explica numai prin numeroasele sale aventuri amoroase, ci si prin spiritul lui inventiv. Intensitatea cu care a trait în epoca a fost unica; tocmai de aceea a putut sa o istoriseasca mai expresiv ca nimeni altul. Histoire de ma vie (Istoria vietii mele) l-a facut sa intre în literatura universala. Opera a fost publicata integral abia la 162 de ani de la moartea lui si aceasta a însemnat ca s-a pus capat mentionarii exclusive a aventurilor lui erotice, care nu reprezinta nici macar un sfert din întreg textul. Casanova a încercat mereu sa imprime o directie unei existente sporadice si nesigure, caracterizata prin succese si caderi spectaculoase. A urmat teologia, a devenit abate, apoi a fost uns preot. În secolul al XVIII-lea, meseria de preot era ca oricare alta. Pentru Casanova ea nu a avut nici o legatura cu dreapta credinta. Numarul mare al clerului era caracteristic societatii de atunci. Numai în regatul Neapole, cu 4 milioane de locuitori, erau peste o suta de mii de preoti. Deseori, politicienii, poetii sau oamenii de stiinta îsi începeau cariera ca fete bisericesti. Casanova a avut 17 ani cînd a esuat la prima predica: "Tînar si sigur de mine, am crezut ca nu e mare lucru sa înveti o predica pe de rost". Dupa primele propozitii, nu a mai stiut ce urmeaza. Asistenta l-a ironizat, preotimea prezenta a fost indignata. Casanova s-a rusinat si a lesinat: "As fi vrut sa mor". Dupa acest dezastru, si-a reluat studiile de Drept la Padova. Si-a dat doctoratul în anul 1742, la 18 ani. Dupa 3 ani devenise secretarul cardinalului Troyano Francisco Aquaviva d'Aragona. Nu a durat mult si s-a saturat. A plecat la Venetia, unde a intrat violonist în orchestra teatrului. Peste ani, cînd îsi va scrie memoriile, subtitlul capitolului al VII-lea din volumul al II-lea este Devin un pierde-vara. A fost într-adevar astfel, deoarece, împreuna cu altii ca el, a pungasit niste prostituate, a dezlegat gondole si a participat la un viol: "Seful nostru trebuia sa deschida dansul. Învingea prin curtoazie orice rezistenta initiala a victimei, în fond fireasca. Pentru ea sacrificiul a meritat, deoarece atunci cînd eu, ca un bun sacrificat, m-am oferit pentru a doua oara, ea a acceptat cu un fel de recunostinta gestul; de altfel, nici nu si-a ascuns bucuria cînd a constatat ca ne poate face fericiti pe toti". În loc ca siluitorii sa ajunga în dosul gratiilor, întreaga Venetie a rîs de incident si, cel mai mut, de bietul înselat, adica de sotul victimei. Venetia secolului al XVIII-lea nu cunostea notiunea de abuz sexual, desi asemenea practici erau la ordinea zilei. Pornirea spre asemenea acte era considerata o urmare a instinctului natural, caruia trebuia sa i se dea curs. Iar nobilii erau extrem de rar acuzati de asa ceva. Astazi au mai ramas doar culisele acelei Venetii, care faceau ca orasul sa fie un fel de miraj al frumusetii si placerilor. "Venetia însemna o frumusete duplicitara a aventurii, care se înfiripa toata viata asemeni unei flori rupte din mare. Ea a ramas si continua sa fie orasul clasic al aventurii prin sensibilizarea ultimului destin al imaginii de ansamblu, anume ca sufletul nostru nu poate gasi un lacas, ci doar o aventura... Toti oamenii din Venetia se misca de parca ar fi pe scena: la slujba, unde nu realizeaza nimic sau visînd mereu si aparînd dupa un colt pentru a disparea imediat dupa celalalt: parca ar fi niste actori, care nu înseamna nimic în afara scenei, spectacolul trebuie sa existe fara a lasa vreo urma pentru posteritate". Este o descriere facuta de istoricul de arta Georg Simmel în 1922. În secolul al XVIII-lea, Venetia, etichetata drept o ruina care si-a pierdut importanta politica, a fost nevoita mereu sa inventeze ceva care sa ateste stralucirea si continuitatea orasului. Regizarea nemuririi era atotprezenta si era încununata de spectacole marete ce atrageau oameni de pretutindeni: regate pe Canal Grande, curse de tauri si piramide umane în piete, iluminarea bisericii San Marco, focuri de artificii si carnavaluri. Toate defineau ritmul scurgerii timpului si faceau sa dispara limita dintre aparenta si realitate, dintre zi si noapte. Liberalismul sexual era o componenta fireasca a spectacolului si a acestei lumi fascinante si bizare. Casanova a fost ferm convins ca omul este condus de 3 instincte: de foame, de sexualitate si de ura. Se deosebeste de animal numai prin înclinarea spre placere. "Sigur omul este capabil de adevarata placere, deoarece este dotat cu facultatea de a gîndi. El asteapta placerea, o cauta, o creeaza si si-o aminteste, daca a gustat-o. Care e situatia? Omul se afla pe aceeasi treapta cu animalul daca se lasa prada celor 3 instincte fara sa gîndeasca. Cînd intervine gîndirea noastra, cele 3 instincte devin o placere, o placere si înca o data o placere. Este un sentiment inexplicabil care ne face sa gustam asa-numita fericire, pe care nu o putem numi, ci numai simti". Pe primul plan, placerea, sexualitatea si satisfactia, ca fiind ceva firesc si de la sine înteles. Stiau sa evadeze din casnicie, ce nu era decît o alianta de interes. Este remarcabila spontaneitatea relatiilor erotice. [Va urma]