Nietzsche[v=]

Rezumarea primului mesaj :

FRIEDRICH  NIETZSCHE-
74]Dacă femeia dă dovadă de aptitudini ştiinţifice, atunci în aparatul ei genital e ceva în neregulă. Sterilitatea predispune la faimosul simţ al curajului; bărbatul, să-mi fie cu iertare este „un animal steril”.
73]Viata nu e oare de o suta de ori prea scurta, pentru a ne ingadui luxul de a ne plictisi? 
72]Chiar şi concubinajul se degradează: atunci cînd se transformă în căsătorie.
71]Sclavii şi conducătorii n-au prieteni.
70]Fara muzica viata ar fi o greseala.
69]În răzbunare şi iubire, femeia e mai feroce decît bărbatul.
68]Nu as putea crede intr-un Dumnezeu care nu stie sa danseze.
67]Cu privire la orice partid: ciobanul are întotdeauna nevoie de un berbec fruntaş pentru a nu deveni el, la nevoie, berbec. 
66]În definitiv, omul şi-a pierdut încrederea în valoarea sa.
65]Stomacul este tatăl melancoliei.
64]Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede.
63]A vrea este eliberare!
62]Imi cunosc limitele. Dar pur si simplu le ignor.
61]Un bărbat şi o femeie pot deveni prieteni, dar între ei trebuie să existe oarece antipatie pentru ca prietenia să reziste.
60]Ceea ce se face din dragoste întotdeauna are loc dincolo de bine şi de rău.
59]Ambiţia mea este să spun în 10 propoziţii ce spun alţii într-o carte întreagă.
58]Nu reuşeşti să redai pe deplin în cuvinte nici măcar gândurile tale.
57]Carcterul este determinat mai mult de lipsa de anumite experiente decat de acelea pe care un om le-a trait deja.
56]Aşa grăit-a fierul către magnet: pe tine te urăsc cel mai mult, căci tu mă atragi, dar nu eşti destul de tare să mă ţii.
55]Ai nevoie de haos în sufletul tău pentru a da naştere unei stele.
54]Orice singurătate-i un păcat. Aşa grăieşte turma.
53]Supraomul... cel care a organizat haosul pasiunilor sale, a conferit stil caracterului său şi a devenit creativ.
52]Fă din disperarea cea mai profundă, speranţa cea mai invincibilă.
51]Cu cât te înalţi mai mult, cu atât pari mai mic acelora care nu pot să zboare.
50]Exista mai multe feluri de ochi. Chiar si sfinxul are ochi. Drept urmare, nu exista Adevarul, ci numai diverse feluri de adevar.
49]Cand ai cu ce sa o umpli, fiecare zi are 100 de buzunare.
48]Sa faci din disperarea cea mai profunda speranta cea mai invincibila.
47]Pentru orice realizare primul pas este curajul.
46]Barbatul adevarat iubeste doar doua lucruri: pericolul si joaca. Din acest motiv isi doreste sa aiba aproape femeia, una dintre cele mai periculoase jucarii.
45]Trebuie sa fii in acelasi timp sensibil si crud, daca vrei sa fii intr-un mod sau altul.
44]Unde încetează singurătatea, acolo începe piaţa.
43]Mi-e teamă că nu vom scăpa de Dumnezeu pentru că încă mai credem în gramatică.
42]A fi mare înseamnă a da o direcţie.
41]Pe muntii adevarului nu poti urca in van: fie vei atinge un punct mai inalt azi, fie te vei antrena pentru a ajunge mai sus maine.
40]Femeia e o suprafata care simuleaza adancimea.
39]Din Paradis lipsesc toţi oamenii interesanţi.
38]Nu stiu daca sufletul unui filozof doreste mai mult decat sa fie un dansator bun.
37]Cel care are pentru ce trăi, poate suporta orice.
36]Omul este ceva ce trebuie depasit.
35]O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo.
34]Şi tu, judecătorule, dacă ai vrea să spui tare tot ce ai săvîrşit pînă acum în gînd, atunci fiecare ar striga: "La o parte cu această murdărie şi cu acest vierme veninos!".
33]Casatoria este o institutie necesara inre 20 si 30 de ani dar nu necesara de la30 la 40 de ani; mai tarziu ea devine de obicei daunatoare si duce la decadenata intelectuala a omului.
32]Ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici.
31]Nu contează ceea ce eşti, ci ceea ce devii.
30]Creatia: singurul suras al tragediei noastre.
29]Dacă femeia are virtuţi bărbăteşti, să fugi de ea; iar dacă nu are virtuţi bărbăteşti, va fugi şi singură.
28]In fiecare barbat adevarat se ascunde un copil care vrea sa se joace.
27]Daca sotii ar fi trait separat, numarul casatoriilor care rezista ar fi fost mult mai mare.
26]Placerea de a face mici rautati ne fereste sa facem un rau mai mare.
25]Existenţa de a uita, nu a fost niciodată dovedita: stim doar ca unele lucruri nu ne vin in minte atunci cand vrem.
24]Intotdeauna exista ceva nebunie in dragoste. Dar intotdeauna exista ceva ratiune in nebunie
23]Orice adevar e simplu - nu-i asta o dubla minciuna?
22]Omul este o franghie care leaga bestia de supraom - o franghie peste abis.
21]Cucernicia cunoasterii consta in a avea un spirit liber.
20]Am devenit cu totii maestri in arta de a scapa de Adevar.
19]Imi cunosc limitele, dar pur si simplu le ignor.
18]Ce bine ca avem arta, ca sa ne salveze de adevar!
17]Vrednic de cinstire este tot ce pare anevoios.
16]Libertatea inseamna sa fim responsabili pentru noi insine.
15]Intotdeauna exista ceva nebunie in dragoste. Dar intotdeauna exista ceva ratiune in nebunie
14]Cine se intoarce la origini, gaseste originile schimbate.
13]Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi în flacără tot ceea ce suntem şi tot ceea ce întâlnim.
12]Atunci cind viata noastra are "de ce"-urile, atunci putem suporta aproape toate "cum"-urile.
11]Nu exista fapte, ci doar interpretari.
10]Daca vrei odihna, crede. Daca vrei adevarul, cauta si sufera.
9]Cea mai obişnuită minciună este aceea pe care ne-o spunem nouă înşine.
8]Nebunia in rindul indivizilor este rara, dar in cadrul grupurilor, partidelor, natiilor si epocilor este ca o regula.
7]Cit de frumos cerseste o bucata de suflet cind i se refuza o bucata de carne!
6]Atunci cind viata noastra are "de ce"-urile, atunci putem suporta aproape toate "cum"-urile.
5]In cazul indivizilor, nebunia este destul de rara. Cind vine insa vorba de grupuri sociale, partide, natiuni si epoci, este regula generala.
4]Cel care se lupta cu monstrii trebuie sa se asigure ca nu devine el insusi un monstru. Caci, atunci cand tu privesti in strafundurile abisului, si abisul priveste in strafundurile tale.
3]Dormitul este o arta care cere sacrificii, cel mai greu de facut fiind cel de a sta treaz toata ziua
2]Vizionarul se minte pe sine insusi, mincinosul doar pe ceilalti.
1]Se poate aprecia calitatea unui om dupa cantitatea de singuratate pe care o poate suporta.

Supraoamenii sunt printre noi



Supraoamenii sunt printre noi






Ideea de supraom este veche, din antichitate. Fără a face o prezentare exhaustivă, ne vom rezuma la exemplul semizeilor din mitologia greacă, a eroilor din Iliada , OdIseea, ş.a. Nişte supermeni care fie erau foarte deştepţi, fie se băteau bine, se luptau cu zeii, etc. În toate mitologiile şi religiile în fază incipientă găsim asemenea tipologie. Propaganda ateistă sovietică şi cea din ţările socialiste, satelite, se ocupa, sub semnul derizoriului de aceşti supraoameni. În Evul Mediu, dominat de creştinism, au apărut sfinţii, care au o altă misiune şi o altă culoare – este dorinţa de a face bine, de a produce minuni binefăcătoare. Folclorul a mai păstrat ceva din mitologia antică, în forme variate. Secolul XIX l-a adus pe Friedrich Nietzsche, unul din marii filosofi ai lumii, care a recreat noţiunea de supraom, Uebermensch, pornind de la idealul greco-roman, antic. Mitologia germană, mult admirată de Wagner, un ultranaţionalist german de origine evreiască, bine tăinuită, a completat prototipul de supraom.

Revoluţia bolşevică a adus tot un supraom în faşă, dar el a fost numit „comunistul”, comisarul politic era un supraom, omul sovietic trebuia să se formeze ca un supraom în toate domeniile, de la ştiinţă la sport. Nazismul a reluat citate din Nietzsche fără a le înţelege sensul,

iar asasinatele în masă şi individuale, făptuite în numele purificării rasei ariene, în numele arianismului, persecuţiile antisemite şi Holocaustul au fost rezultatul tragic al ridicării ca o umbră ucigătoare

a statuii supraomului arian. Nici Hitler, nici Goebbels, dar nici Goering nu corespundeau prototipului, dar nu conta. Heydrich, cu o bunică evreică era „tipic” arian. Nici Stalin, perfid, vicios, crud nu era un prototip sovietic, dimpotrivă. Supraomul este un produs de serie, nu are nevoie să ajungă în vârful piramidei . Aici era o contradicţie.

După al doilea război mondial, filmografia americană a creat şi a epuizat toate tipurile de superman – trăgător de elită, cuceritor de inimi, iubitor de copii, de invalizi, bătăuş iscusit, chiar deştept uneori, iar desenele animate au adus copiilor tot ce le trebuia pentru joaca zilnică, prin modelele propuse.

Acesta este un scurt istoric. O contrabalansare a acestor mituri, fie ridicole, fie nocive o putem face amintind de episodul biblic al luptei lui David, un om de statură normală, bun luptător şi filistinul Goliath, un uriaş fără multă minte, pe care viitorul rege iudeu îl va doborâ cu o praştie. Parcă istoria se repetă, deşi în alte cooordonate şi fără un final previzibil, anume opoziţia dintre civilizaţia israeliană şi acel miliard şi jumăătate de musulmani, din care numai o mică parte sunt propriu zis duşmanii Israelului, dar au arme – este vorba de extremiştii islamici, grupările teroriste, Hamas, Hezbollah, Al Qaida, ca şi conducătorii actuali ai Iranului. Nu toată lumea ştie că în lumea musulmană cărţile, publicaţiile din vremea lui Hitler se reeditează. Desigur, nu numai Israelul este vizat de ura extremistului islamic, dar şi SUA, Europa de Vest. Acum, nici Rusia nu mai are liniştea visată, convieţuind cu numeroase populaţii de credinţă muasulmană, multe dintre ele persecutate cândva de Stalin. Omul care se sinucide cu un explozibil numai pentru a ucide un număr de civili se consideră un supraom, deşi nu îi lipseşte speranţa unei compensaţii în rai, iar altora chiar a compensaţiei materiale pentru familia sa. Preşedintele Iranului, un om mărunt de statură, lipsit de echilibru raţional, se crede deja un dictator al lumii, ameninţă dezinvolt tot Vestul, inclusiv SUA, nu înainte de a ameninţa periodic, ca un dispecer în aeroport, necesitatea distrugerii Statului Israel.

Un alt supraom recreat este neofascistul, extremistul xenofob din Europa, atât în Vest, dar şi în Est. În vidul creat de dispariţia sistemului dictatorial comunist, au apărut sau şi-au intensificat activitatea urmaşii unor nostalgici, de această dată, nici criptocomunişti, nici neocomunişti, ci adulatori ai unor personaje istorice extrem de controversate, departe de a fi purtătorii unui umanism necesar minimei armonii interetnice, sociale, etc. Chiar şi Miron Cosma, „lucafărul huilei” a fost un timp, un fel de superman, superstar. Democraţia nu recunoaşte supraomul. De aceea Churchill iubea democraţia , aşa cum este ea, rea, bună. Infractorii – ucigaşi în serie, chiar şi delapidatorii, „kapitaliştii” despre care a făcut recent un film Alexandru Solomon, nu nominalizăm personajele, că le cunoaştem prea bine din mass media, au ceva din supraomul care crede că el se află deasupra. Actualul preşedinte israelian, venerabilul Shimon Peres a spus recent – „Un lider nu trebuie să se afle deasupra semenilor, ci în faţa lor”. Se referea la politicieni. Oricum, supermenii de mucava sau din oţel se plimbă printre noi. Nu sunt inofensivi, sunt şi purtători ai virusului setei de Putere.

BORIS MARIAN

A provocat Nietzsche cel de-al doilea război mondial pentru că a fost refuzat de două femei?
Friedrich Nietzsche (1844-1900), unul dintre cei mai mari filozofi moderni, şi tatăl existenţialismului, a avut o viaţă sentimentală destul de ratată. Se pare că cele două propuneri de căsătorie care le-a adresat au fost refuzate amândouă. Precum se ştie, ideile filozofice ale lui Nietzsche...

Nietzsche

A fost Nietzsche un geniu?




O întrebare banală şi un răspuns imposibil. În primul rând, noi nu ştim să definim geniul. Când înţelegem bine ce spune un autor, în mod obişnuit nu-l mai considerăm genial. Când nu-l înţelegem deloc, fie îl respingem, fie îl considerăm un geniu pentru că întrece puterea noastră de înţelegere. Da, însă autorul poate că se doreşte ermetic şi atunci oricare escroc poate fi considerat geniu. Un caz aparte îl constituie Nae Ionescu, pe care unii, inclusiv Sebastian , au ajuns să-l bănuiască de cabotinism, alţii de plagiat, oricum a fost un filosof controversat, iar ca om politic ştim că a inspirat Legiunea, a fost chiar trimis în detenţie de regele Carol II. Să revenim la Nietzsche. În mod cu totul eronat el a fost şi unii îl mai consideră un precursor al ideologiei naziste. Teza este total greşită, filosoful era un schopenhauerean, depăşindu-şi maestrul, un adversar al clasicismului european, în favoarea civilizaţiei şi culturii eline, antice, un antidogmatic, ceea ce a contat mult pentru post-modernismul de astăzi. „Voinţa de putere”, sintagmă introdusă de Nietzsche a fost preluată de fascismul italian şi, apoi de nazism, dar propaganda nazistă nu a reţinut altceva din bogata operă a unuia dintre cei mai importanţi filosofi din istoria culturii. S-au mai preluat, în mod mecanic, elogiul „supraomului”, al sănătăţii fizice şi mentale ( deşi Nietzsche a murit nebun), critica iudeo-creştinismului ( desigur de pe poziţia admiratorului mitologiei antice, greco-romane).

Un rău imens pentru posteritatea sa l-a adus sora filosofului, care a fost o nazistă fanatică, desigur şi antisemită. Cei care s-au grăbit să-l pună la index pe Nietzsche au confundat opţiunile sorei cu ale filosofului. Nietzsche s-a născut în familia unui pastor protestant, în 1844 şi a murit în anul 1900, nu s-a manifestat niciodată ca antisemit, dimpotrivă a detestat antisemitismul fostului său prieten, Richard Wagner. Despre opera sa, au scris la noi C. Rădulescu-Motru, marxistul C. Ionescu-Gulian,ş.a., iar pe plan european, scriitorii Thomas Mann, Andre Gide, Hermann Hesse, savantul Sigmund Freud, filosoful Heidegger, apoi Emil Cioran, mulţi alţi oameni de prestigiu i-au fost adepţi în postumitate. Ceea ce este de mare importanţă în înţelegerea gândirii lui Nietzsche, care a fost şi un mare stilist, avea o exprimare clară şi , am spune, „luminoasă”, răspicată, a fost şi poet, a scris cicluri de poeme, se poate rezuma, în mod formal , la elogiul „liberului arbitru”. Am putea spune că Nietzsche a preluat ceva din esenţa protestantismului lui Martin Luther, desigur fără fanatismul religios care a urmat reformei provocate de acesta. Nu vom face o analiză exhaustivă a operei filosofice nietzscheene, este un demers pe care puţini ar îndrăzni să-l iniţieze, după o bibliografie uriaşă. Ne vom opri la „zicerile” filosofului, multe ajungând să fie aforisme ... fără autor. Subtitlul la „Aşa grăit-a Zarathustra” este „O carte pentru toţi şi pentru nimeni”. Nietzsche era sceptic în privinţa receptării scrierilor sale. Astăzi situaţia este mult diferită. Titlurile capitolelor sunt incitante – „Despre dispreţuitorii trupului”, „Despre firavul ucigaş”, Undeva el spune – „Războinici, eu vă iubesc din toată inima”. Dacă amintim aici că prima criză de nebunie a filosofului a fost provocată în momentul când acesta a văzut la Torino cum un cal este bătut şi ucis, ne îndoim că sufletul celui care preamărea războiul era insensibil. Cam tot ce scrie el trebuie judecat din mai multe direcţii, privit cu suspiciune înţeleaptă, pentru că paradoxul a fost una dintre armele cele mai la îndemâna acestui autor, pe care, de ce nu, trebuie să-l socotim genial, nu din snobism. El şochează şi poate produce dezbateri furtunoase. În alt loc el spune – „Prea mulţi oameni se nasc pe lume. Statul a fost născocit pentru cei care sunt de prisos”. Putem fi de acord cu asemenea viziune ... reacţionară? Este Nietzsche un anarhist? Este, într-o oarecare măsură. După un Hegel care iubea ordinea, după ce Prusia impusese ordinea în Germania, vine un filosof şi râde de stat. „Iubirea de aproapele este reaua iubire de voi înşivă”. este o mostră de nonconformism greu de acceptat. Dar aici există o explicaţie – un rău făcut cu sila este mai rău decât răul. Nietzsche atacă şi cultul personalităţii, ironizând pe cei care îşi aleg lăudătorii,pentru ca apoi să creadă în aceste laude.

Superficialitatea şi formalismul sunt duşmanii constanţi ai filosofului. Este adevărat că el, uneori, se arată misogin, aceasta se explică şi prin drama provocată de refuzul unei femei remarcabile, Lou von Salome, de a-l accepta ca soţ. Unii au încercat să caute un antisemitism trezit de această dezamăgire, nimic nu îndreptăţeşte ipoteza. Deşi fiu de preot, Nietzsche a fost un adversar al practicii prin rugăciune, fără a nega rolul credinţei, dar el a dorit cu ardoare eliberarea de oricare prejudecăţi, el a văzut în om pe Dumnezeul însuşi. Era un paranoic? Da şi nu. Ca şi Dali care se declara genial, Nietzsche se expunea ridicolului, fără a fi ridicol. El dorea ca toţi oamenii să aibă conştiinţa propiei identităţi, propriei puteri de a crea ceva. Fără a etala această chemare, era un post-renascentist, desigur şi un mare post-romantic, deşi se dorea cinic.”Nu sunt deloc o sperietoare, un monstru al moralei”, declară el în „Ecce homo”.... „Omul cunoaşterii trebuie să-şi iubească duşmanii şi să-şi urască prietenii”, scrie Nietzsche în detrimentul unui elementar „common sense”. De altfel, în Talmud, pe care, poate că Nietzsche l-a cunoscut, scrie că „erou este cel care îşi face din duşman un prieten”. O lucrare extrem de pilduitoare este „ Ştiinţa veselă”, în care ia în derâdere o serie de postulate, demonstrând strălucit fragilitatea cunoştinţelor noastre. Dar el nu era un agnostic. El cerea omului să gândească permanent, să gândească numai critic, să pătrundă în orice chestiune de filosofie a existenţei cu o întrebare, nu cu o prejudecată. „Amurgul idolilor” conţine aforisme de mare frumuseţe şi profunzime, nu spunem acest lucru ca o închinare în faţa unui monument al gândirii, merită citită şi recitită această carte care nu are mai mult de 70 de pagini. „Morala ca manifestare contra naturii” , poate duce pe unii în eroare, poate crea confuzii, filosoful singur spune că aerul tare al înălţimilor pe care el ne invită nu este pentru firile slabe. Oricare aforism poate produce o ridicare a sprincenelor, chiar şi celor mai şcoliţi cititori – „Inteligenţa poate pune stavilă cunoaşterii”, de pildă. Poate fi de acord un savant care şi-a dedicat viaţa studiului într-un anumit domeniu? Dar aici nu savantul este atacat, ci tendinţa noastră de a şti totul şi nimic. Nietzsche s-a considerat un om de o cinste exemplară şi a fost. ”E greu să trăieşti între oameni, pentru că este greu să taci”...”Suntem judecaţi pentru virtuţi, nu pentru păcate” ...”Singurul care crează este copilul din noi, dacă el mai există” ...” A spune mereu DA ştie şi măgarul”...”Rolul pedepsei este de a-l face mai bun pe pedepsitor” ( discutabil, dar ce nu este discutabil la acest geniu?)...”Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” ( aforism extrem de răspândit)...”Orice convingere este o închisoare”...”Cea mai obişnuită minciună este aceea pe care ne-o spunem nouă înşine” ...”Răul nu vine de la cel puternic, el vine de la cel slab”. ş.a. Dacă ar fi trăit într-o ţară şi într-un secol în care Inchiziţia împărţea pedepse şi cârmuia, Nietzsche ar fi ajuns primul pe rug. Nici astăzi nu sunt mulţi care îl acceptă, de fapt nici nu-l citesc mulţi. De aceea nu ştim niciodată cu exactitate ce este un geniu .BORIS MARIAN

Nietzsche credea că maimuţele sunt prea bune ca omul să se poată trage din ele

Caius Traian DRAGOMIR – Friedrich Nietzsche si „Cazul Wagner” sau despre sursele celebritătii
Richard Wagner, în calitatea sa de creator al centrului unei culturi a renasterii, în interiorul unei vaste si complexe civilizatii, marcată de nenumărate zone ale unor fabuloase profunzimi spirituale, s-a adresat, sub raport istoric, identitar si tematic, fondului mitic îndepărtat, antic, al traditiei natiunii sale. El a purtat asupra lumii, în modul cel mai clar, o privire atrasă prevalent de trecut. Sînt cunoscute agitatia, frămîntările, cutremurele si astfel, consecintele si concluziile relatiei Wagner-Nietzsche. Dacă ar fi să căutăm, însă, influentele prin care creatia, sau pur si simplu personalitatea unuia dintre cei doi, ar fi determinat aspectele de stil, structură sau continut simbolic, ori identitar, ale operei celuilalt vom afla prea putine aspecte care merită să fie revelate, atît în ceea ce priveste amprenta asezată de muzician asupra lumii de gînduri si reflectii a scriitorului (filosofului?) cît si, în sens invers, determinarea universului poetic si sonor atras în existentă de sensibilitatea si forta de generare artistică a compozitorului german. Un anumit tumult, o descărcare aproape fizică, ori biologică, de un extrem dinamism, manifestată de amîndoi în planul ideatiei, al cuvîntului, ori al melodiei transferată în infinitul variatiunilor este, probabil, tot ceea ce îi face să semene. În rest, în timp ce Wagner este perfect coerent în tematica discursului său muzical, care se desfăsoară într-o uimitoare continuitate a vibratiei, reflectia lui Nietzche este sincopată, abia transgresînd surprizele, imprevizibilul , destrămarea ideatică si reconstituirea subiectului întru ceea ce el însusi a denumit decadentă. Wagner, cu toată aspiratia sa la măretie, la absolut, care ia adesea caracterul straniu, incredibil, al unui gen de cicăleală – să mi se ierte cuvîntul – aproape insuportabilă, are un simt ales al umorului, o capacitate specială de a opera cu paradoxul; Nietzsche dramatizează totul pînă la a chema asupra sa disperarea celei mai sumbre tragedii. Zeii panteonului german al lui Wagner sînt, asa cum îi descifrăm ca mari personaje, prin trama constructiilor muzicale, marcate de leitmotive surprinzătoare si subtil inspirate, fiinte amuzante, nu rareori visătoare, destinse, relaxate; Zarathustra este un dictator sălbatic, în planul interioritătii gîndului, al reflectiei. Asemănarea celor doi, cîtă există, se numeste tumult, si atît. Într-un eseu, privitor la tehnica dramei, Aldous Huxley spunea că ideile, sentimentele, emotiile cele mai adînci, ori încărcate de semnificatii, ori intense, îsi găsesc expresia cu adevărat fidelă în tăceri – gradatia fortei de redare a trăirii fiind, pentru autorul englez, una care conduce de la cuvînt la muzică si de la muzică la tăcere. Huxley adăuga: „muzica lui Beethoven este superioară celei a lui Wagner, întrucît prima încorporează în ea tăcere mai multă”. Am putea recunoaste, de îndată ce avem sub priviri afirmatia eseistului englez că, în fapt, muzica wagneriană este integral epurată de tăceri – la fel ca si textele nietzschene.
Pentru Richard Wagner, marele trecut la care doreste să se raporteze permanent, se află în epoca de constituire a identitătii germane, căreia i se atribuie o valoare universalistă. Cultura germană iradiază în absolutul unei umanităti integrale prin asezarea Reformei lui Luther alături de celelalte, doar cîteva, mari modalităti de raportare a omului la Divinitate, prin criticismul kantian, prin matematica, fizica teoretică si tehnica elaborată în Germania secolului XIX si a începutului de secol XX, prin gîndirea sociologică posthegeliană – incluzînd aici socialismul – prin literatura temei faustice, prin romantism, devenit, mai tîrziu pesimismul schopenhaurian si, evident, prin muzica lui Richard Wagner. Evolutia cultural-istorică a lumii nu poate face abstractie de creatia wagneriană. Freidrich Nietzsche îsi situează punctul de origină al demersului său intelectual, al fiintării sale intelectuale, cu mult înainte, în filosofia greacă presocratică, în tragedia aflată la originile sale si în zoroastrism – el refuză filosofiei admiratia pe care spiritul o datorează dezvoltării socratice, platonice si aristoteliene a gîndirii, asa cum refuză acceptarea culminatiei credintei în monoteismul deschis integral umanului drept crestinism. Nietzsche este o personalitate pentru care nu există decît forma initială a aparitiei si evolutiei domeniilor principale de structurare a intelectului. Wagner exploatează prevalent, prin dezvoltare în creatia sa, amurgul marilor zei, epuizarea principalelor modalităti de a se afirma în planul sensibilului, ale fiintei. În acest sens, Nietzsche are dreptate cînd consideră creatia wagneriană ca fiind marcată de decadentă – nu este însă vorba de orice formă a decadentei, ci de una fără de care evolutia spiritului ar deveni imposibilă. Orice constructie trebuie să fie precedată fie de o deconstructie pe măsură, fie, ca o altă formă a deconstructiei, de absorbtia completă, pînă la exhaustare a lumii precedente, a lumii originilor. Traditia germanică nu poate fi nicicum exploatată cultural mai mult decît o face Wagner; desăvîrsirea gîndirii presocratice nu poate fi relevată mai bine decît a fost în opera lui Nietzsche si în dezvoltarea ulterioară a acesteia, referitor la filosofia clasică greacă, amplu realizată cu instrumente, îndeosebi filologice, de Martin Heidegger. Oricum, prin modul racordării sale la trecut, Nietzsche se dovedeste mai putin german, mai putin plasat în universalitate si, totodată, mai larg acceptat, circulat, celebrat, decît Wagner.
Această întreagă încercare de situare în reciprocă raportare culturală a celor doi oameni de creatie este conceputa ca să pregătească o imagine referitoare la măsura în care, prin prietenia lor, apoi prin ruptura legăturii lor si reflectiile ulterioare la experienta care i-a apropiat si apoi separat, unul dintre ei, respectiv Nietzsche, a reusit sau nu să ajungă la o imagine corectă, asupra celuilalt, deci asupra lui Wagner.
Nietzsche vede în Wagner („Cazul Wagner”) modernitate, esenta chiar, a modernitătii. Sînt, stilistic, Wagner si Nietzsche oameni ai timpului lor? Evident, da – însă ce se poate vedea în sincronismul care îi leagă de epocă? Pictura britanică prerafaelită – un Dante Gabriel Rossetti, un Edward Burne-Johnes – se situează în contextul vremii tocmai prin aceea că rederulează un stil altcum vechi, oferindu-i acestuia o nouă viată, printr-o subtilă tehnică a variatiei pe o temă ideatica dată. Wagner se regăseste, neîndoielnic, în preclasicismul muzical francez – preclasicism din perspectiva clasicismului vienez si german, muzică apartinînd unei perioade care a trecut, global, ca totalitate a artei, dincolo de clasicism, către baroc si rococo.
Cine doreste să înteleagă chipul pe care Wagner l-a dat muzicii nu va gresi dacă va asculta cu grijă operele lui Jean-Philippe Rameau – va afla în ele sugestii care se vor dovedit indispensabile pentru întelegerea genezei muzicii wagneriene. Aflat sub obsesiile sale culturale – precum nevoia raportării la vaste modele istorice in sine universaliste – Nietzsche nu reuseste să surprindă esenta muzicii prietenului său. Tezele acestuia despre o artă completă, deci, implicit universalistă, neglijază faptul că o cultură – si o artă – universalistă se născuse deja, în descendenta culturii elene, apoi latine, ulterior acelea a Renasterii italiene, si anume cultura si arta franceză, după cum este văzuta aceasta în „Secolul lui Ludovic XVI” de Voltaire, spre a continua să existe, asa cum există si astăzi. În muzica franceză, de altfel, Wagner îsi va afla continuatori absolut remarcabili, precum un Camille Saint-Sains, în operă, sau un Debussy, în ceea ce priveste utilizarea variatiilor tonale. Wagner este un creator din vremea sa, apartinînd acesteia, dar în nici un caz el nu este un om al modernitătii decît în sensul la care m-am referit si care este perfect valabil, în cazul picturii unui Dante Gabriel Rossetti.
Friedrich Nietzsche comite o severa eroare într-o analiză aplicată pe artă. Cîte adevăruri contine masiva si superba operă nietzscheană? Probabil nici unul sau aproape nici unul; dacă vom socoti creatia lui Nietzsche drept literatură si nimic altceva lucrul acesta nu are nici o importantă. Totusi el, Nietzsche, tratează teme filosofice, religioase, culturale, morale. Critica sa aplicată crestinismului este detestabilă. Credinta crestină nu a adus umilintă, în sensul destructiv, penibil, ci a creat demnitate umană, fortă morală si istorică – a protejat omul chiar dacă biserica terestră, deci terestră si umană, a gresit uneori fată de fiinta omenească. Supraomul este un concept care se dezintegrează la prima lectură a operei unui Blaise Pascal, ori a unui Gabriel Marcel, sau Albert Camus. „Nasterea filosofiei în epoca tragediei” priveste filosofia mai curînd drept spectacol. Portretul pe care Giovanni Papini îl face lui Nietzsche, în „Amurgul filosofilor”, nu este incorect sau neîndreptătit cu toată intentia satirică, si chiar umoristică, a volumului. Pe de altă parte, opera lui Friedrich Nietzsche este, si ea, un ingredient absolut necesar sistemului care motivează acum si, poate, va motiva etern, reflectia, filosofia, continua reexaminare de sine a omului. Nu se poate neglija faptul că dintre filosofii tuturor vremurilor, Nietzsche este – sau pare să fie – cel mai publicat, cel mai citit si, cu sigurantă, unul dintre cei mai celebri.
Să deducem de aici, din tot ceea ce se referă la personalitatea culturală a lui Nietzsche, la plasarea sa în falsă percepere atît într-un caz de creatie, cît si în reflectia asupra a numeroase teme fundamentale ale constiintei, că interesul pentru o operă, pentru teorie, pentru sau convingeri (si, consecutiv acestuia, celebritatea) este determinat de eroare, de abundenta erorii, de aparenta trucată a adevărurilor, de asezare într-un spatiu al neadevărului, de opozitia la luciditate, ratiune, evidentă? Lumea modernă, în particular cea actuală, pare să sustină, fără drept la alternativă, răspunsul pozitiv la întrebarea aceasta. Un întreg univers – filosofic, politic, istoric, anticultural – se alcătuieste pe seama ocultării capacitătii umane de a sesiza, dezvolta si urma adevărul. Omul se miscă în lume ca o fiintă a adaptării – s-ar spune că aceasta este mai usoară si mai eficientă cînd adevărul este constrîns la tăcere. Martin Heidegger a spus că filosofia este ceea ce face lucrurile cu care este confruntat omul mai grele nu mai usoare. Lumea de azi se doreste a fi una a confortului – secolul XIX a născut o filosofie cu variate înfătisări, dintre care una se numeste Nietzsche, destinată să facă lucrurile mai usoare, nu mai grele dar aceasta înseamnă pervertire a realului. Pentru actul sau Nietzsche a plătit scump, cu viata; pentru tot ceea ce derivă de aici plăteste deosebit de scump omul acestei vremi.

Florin CRÎSMAREANU – Citind despre Nietzsche

25 august 1900 – moartea lui Friedrich Wilhelm Nietzsche Creatorul supraomului





Friedrich Wilhelm Nietzsche a fost unul dintre cei mai importanti filozofi germani din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, exercitand o influenta considerabila, adesea controversata, asupra gandirii filozofice a secolului XX (Thomas Mann, Hermann Hesse, Sigmund Freud, Martin Heidegger, Emil Cioran) pe larg [...]

NIETZSCHE, INTRE BINE SI RaU


http://www.revistaflacara.ro/index.php?an=2007&luna=iulie&nr=7&articol=NIETZSCHE_INTRE_BINE_SI_RaU.xml




Dincolo de Bine si de Rau, carte aparuta cu cateva luni in urma la Humanitas, este una dintre cele mai faimoase pe care Friedrich Nietzsche le-a semnat vreodata. Poate, doar alaturi de Also sprach Zarathustra. Pentru unii e neverosimil ca filosofii sa fie inspirati, dar Nietzsche e un bun exemplu. In capitolul Ce este aristocratia, Friedrich Nietzsche vorbeste despre patos. Unul este patosul distantei, cel care esaloneaza clasele sociale, iar altul este patosul care asmute in a face "noi realizari si distantari in interiorul sufletului insusi". Iarasi, (re)citind Nietzsche, Despre popoare si patrii, de exemplu, am realizat, inca o data, ca, paradoxal, utopia Noii Rome nu apartine doar Statelor Unite ale Americii, ci, in buna masura, si Noii Europe.

Prin asta, contemplatorul de pe malul lacului Silvaplana ne devine foarte contemporan. Nu ca ar fi singurul lucru. Dar el este cheia de bolta a noii arhitecturi a lumii din primele doua secole ale mileniului in care tocmai am intrat. Daca S.U.A. reconstituie, si institutional, dar, poate, oarecum si destinal, modelul Imperiului Roman, este vizibil ca modelul Europei Comunitare, asa cum este crestin, este si de sorginte/extractie "romana".

Glasul ce-l auzim in structurile europene, chiar daca indepartat, e unul al Romei. Pana si drumul catre Roma ne obsedeaza. Roma e ce-i al Cezarului, aici. Iar cealalta imparatie, cea nesfarsita, e cu adevarat cea cristica. Iar ca strigatul "mai e ceva german aici?" rasuna si in spiritul scrierilor nietzscheene e, probabil, fara indoiala. Dar are ecou si admiratia fata de cultura franceza care, chiar si in vremea lui Goethe, reusea sa ii complexeze pe nemti. Si astazi Franta continua sa fie sediul celei mai spirituale si mai rafinate culturi din Europa, o inalta scoala a bunului gust: dar trebuie sa stii s-o gasesti, aceasta "Franta a bunului gust".

Ea este eclipsata de o Franta "de fatada", una "prostita si abrutizata", care, cu ocazia funeraliilor lui Victor Hugo, "s-a dedat la o adevarata orgie de prost gust si de autoadulare". Friedrich Nietzsche se lanseaza cu frenezie intr-un tir asupra aproape intregii "Europe a natiunilor". Englezii i se par cei mai nepotriviti pentru filosofie: sunt greoi. E mecanicista si e neroada maniera lor de a-si pune in opera conceptiile. Nesarati. Lipsiti de adevarata putere a spiritualitatii si a profunzimii pe care o presupune privirea intelectuala.

Poate, insa, cel mai bine se vede supraomul in zona de emisie a Aforismelor si interlu - diilor. "Inteleptul in chip de astronom - Cata vreme mai simti stelele ca pe ceva <<deasupra ta>>, iti lipseste inca privirea cunoscatorului", spune Nietzsche. Si, daca exista arta pentru arta, exista si filosofie pentru filosofie, adica, asa, ca scop in sine: "Cunoasterea de dragul cu - noas terii" - iata ultima cursa pe care ne-o intinde morala: si ne incalcim inca o data de-a binelea in latul ei.

Unele dintre cele mai indraz nete "verdicte" il premerg, parca, pe Cioran, asta daca facem o lectura de-a drep - tul post-moderna: "Fata de Dumnezeul nostru suntem cei mai neloiali cu putinta: lui nu ii este ingaduit sa pacatuiasca!" Altele sunt de-a dreptul uluitoare sau deconcertante: "Gra- dul si felul sexualitatii unui om reusesc sa se inalte pana la cele mai inalte culmi ale spiritului sau" sau "A-l iubi pe Unul singur e o barbarie: caci ponoasele acestei iubiri le trag toti Ceilalti. Fie ea chiar si iubirea fata de Dumnezeu." Se frizeaza, pe alocuri, si paradoxul: "Cel care isi atinge idealul tocmai prin aceasta il si depa - seste".

Esenta de filosofie se afla (si) in medi - tatiile privind principiile: "Principiile servesc la tiranizarea sau la justificarea sau la cinstirea sau la defaimarea sau la tainuirea obisnuintelor: - pesemne ca doi oameni cu principii identice le pot folosi pe acestea in scopuri fundamental diferite" sau natura si finalitatea adevarului: "E ingrozitor sa mori de sete in mijlocul marii.

De ce trebuie oare sa va sarati intr-atat adevarul, incat el sa nu ne mai poata stinge nici macar setea?" Si, fireste, si altele, cel putin la fel de surprinzatoare: "Trebuie sa te desparti de viata precum a facut Odiseu, despartindu-te de Nausicaa, - mai mult binecuvantand decat iubind." Uneori, nici nu il mai recunosti pe faimosul supraom, care si-a depasit legenda.

Dar, savuros, totusi, pe alocuri: "Femeia invata sa urasca pe masura ce se dezvata sa vrajeasca". La limita fragila, pojghita subtire, intre un usor misoginism, cinism si reflectie amara. Ultimul paradox, care functioneaza ca un silogism comprimat, spune ca "A te rusina de imoralitatea ta: iata una din treptele scarii la capatul careia te vei rusina de moralitatea ta".

FRIEDRICH  NIETZSCHE-
74]Dacă femeia dă dovadă de aptitudini ştiinţifice, atunci în aparatul ei genital e ceva în neregulă. Sterilitatea predispune la faimosul simţ al curajului; bărbatul, să-mi fie cu iertare este „un animal steril”.
73]Viata nu e oare de o suta de ori prea scurta, pentru a ne ingadui luxul de a ne plictisi? 
72]Chiar şi concubinajul se degradează: atunci cînd se transformă în căsătorie.
71]Sclavii şi conducătorii n-au prieteni.
70]Fara muzica viata ar fi o greseala.
69]În răzbunare şi iubire, femeia e mai feroce decît bărbatul.
68]Nu as putea crede intr-un Dumnezeu care nu stie sa danseze.
67]Cu privire la orice partid: ciobanul are întotdeauna nevoie de un berbec fruntaş pentru a nu deveni el, la nevoie, berbec. 
66]În definitiv, omul şi-a pierdut încrederea în valoarea sa.
65]Stomacul este tatăl melancoliei.
64]Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede.
63]A vrea este eliberare!
62]Imi cunosc limitele. Dar pur si simplu le ignor.
61]Un bărbat şi o femeie pot deveni prieteni, dar între ei trebuie să existe oarece antipatie pentru ca prietenia să reziste.
60]Ceea ce se face din dragoste întotdeauna are loc dincolo de bine şi de rău.
59]Ambiţia mea este să spun în 10 propoziţii ce spun alţii într-o carte întreagă.
58]Nu reuşeşti să redai pe deplin în cuvinte nici măcar gândurile tale.
57]Carcterul este determinat mai mult de lipsa de anumite experiente decat de acelea pe care un om le-a trait deja.
56]Aşa grăit-a fierul către magnet: pe tine te urăsc cel mai mult, căci tu mă atragi, dar nu eşti destul de tare să mă ţii.
55]Ai nevoie de haos în sufletul tău pentru a da naştere unei stele.
54]Orice singurătate-i un păcat. Aşa grăieşte turma.
53]Supraomul... cel care a organizat haosul pasiunilor sale, a conferit stil caracterului său şi a devenit creativ.
52]Fă din disperarea cea mai profundă, speranţa cea mai invincibilă.
51]Cu cât te înalţi mai mult, cu atât pari mai mic acelora care nu pot să zboare.
50]Exista mai multe feluri de ochi. Chiar si sfinxul are ochi. Drept urmare, nu exista Adevarul, ci numai diverse feluri de adevar.
49]Cand ai cu ce sa o umpli, fiecare zi are 100 de buzunare.
48]Sa faci din disperarea cea mai profunda speranta cea mai invincibila.
47]Pentru orice realizare primul pas este curajul.
46]Barbatul adevarat iubeste doar doua lucruri: pericolul si joaca. Din acest motiv isi doreste sa aiba aproape femeia, una dintre cele mai periculoase jucarii.
45]Trebuie sa fii in acelasi timp sensibil si crud, daca vrei sa fii intr-un mod sau altul.
44]Unde încetează singurătatea, acolo începe piaţa.
43]Mi-e teamă că nu vom scăpa de Dumnezeu pentru că încă mai credem în gramatică.
42]A fi mare înseamnă a da o direcţie.
41]Pe muntii adevarului nu poti urca in van: fie vei atinge un punct mai inalt azi, fie te vei antrena pentru a ajunge mai sus maine.
40]Femeia e o suprafata care simuleaza adancimea.
39]Din Paradis lipsesc toţi oamenii interesanţi.
38]Nu stiu daca sufletul unui filozof doreste mai mult decat sa fie un dansator bun.
37]Cel care are pentru ce trăi, poate suporta orice.
36]Omul este ceva ce trebuie depasit.
35]O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo.
34]Şi tu, judecătorule, dacă ai vrea să spui tare tot ce ai săvîrşit pînă acum în gînd, atunci fiecare ar striga: "La o parte cu această murdărie şi cu acest vierme veninos!".
33]Casatoria este o institutie necesara inre 20 si 30 de ani dar nu necesara de la30 la 40 de ani; mai tarziu ea devine de obicei daunatoare si duce la decadenata intelectuala a omului.
32]Ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici.
31]Nu contează ceea ce eşti, ci ceea ce devii.
30]Creatia: singurul suras al tragediei noastre.
29]Dacă femeia are virtuţi bărbăteşti, să fugi de ea; iar dacă nu are virtuţi bărbăteşti, va fugi şi singură.
28]In fiecare barbat adevarat se ascunde un copil care vrea sa se joace.
27]Daca sotii ar fi trait separat, numarul casatoriilor care rezista ar fi fost mult mai mare.
26]Placerea de a face mici rautati ne fereste sa facem un rau mai mare.
25]Existenţa de a uita, nu a fost niciodată dovedita: stim doar ca unele lucruri nu ne vin in minte atunci cand vrem.
24]Intotdeauna exista ceva nebunie in dragoste. Dar intotdeauna exista ceva ratiune in nebunie
23]Orice adevar e simplu - nu-i asta o dubla minciuna?
22]Omul este o franghie care leaga bestia de supraom - o franghie peste abis.
21]Cucernicia cunoasterii consta in a avea un spirit liber.
20]Am devenit cu totii maestri in arta de a scapa de Adevar.
19]Imi cunosc limitele, dar pur si simplu le ignor.
18]Ce bine ca avem arta, ca sa ne salveze de adevar!
17]Vrednic de cinstire este tot ce pare anevoios.
16]Libertatea inseamna sa fim responsabili pentru noi insine.
15]Intotdeauna exista ceva nebunie in dragoste. Dar intotdeauna exista ceva ratiune in nebunie
14]Cine se intoarce la origini, gaseste originile schimbate.
13]Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi în flacără tot ceea ce suntem şi tot ceea ce întâlnim.
12]Atunci cind viata noastra are "de ce"-urile, atunci putem suporta aproape toate "cum"-urile.
11]Nu exista fapte, ci doar interpretari.
10]Daca vrei odihna, crede. Daca vrei adevarul, cauta si sufera.
9]Cea mai obişnuită minciună este aceea pe care ne-o spunem nouă înşine.
8]Nebunia in rindul indivizilor este rara, dar in cadrul grupurilor, partidelor, natiilor si epocilor este ca o regula.
7]Cit de frumos cerseste o bucata de suflet cind i se refuza o bucata de carne!
6]Atunci cind viata noastra are "de ce"-urile, atunci putem suporta aproape toate "cum"-urile.
5]In cazul indivizilor, nebunia este destul de rara. Cind vine insa vorba de grupuri sociale, partide, natiuni si epoci, este regula generala.
4]Cel care se lupta cu monstrii trebuie sa se asigure ca nu devine el insusi un monstru. Caci, atunci cand tu privesti in strafundurile abisului, si abisul priveste in strafundurile tale.
3]Dormitul este o arta care cere sacrificii, cel mai greu de facut fiind cel de a sta treaz toata ziua
2]Vizionarul se minte pe sine insusi, mincinosul doar pe ceilalti.
1]Se poate aprecia calitatea unui om dupa cantitatea de singuratate pe care o poate suporta.