Himmler[v=]

http://cultural.bzi.ro/soldatii-americani-acuzati-ca-i-au-furat-aurul-lui-heinrich-himmler-36391

Soldaţii americani, acuzaţi că i-au furat aurul lui Heinrich Himmler

Cu ce traiesc in suflet descendentii lui Himmler,

http://cultural.bzi.ro/razboiul-lui-himmler-impotriva-evreilor-11022
 
Dupa noaptea cutitelor lungi, organizarea si administrarea lagarelor de concentrare au fost puse pe seama trupelor SS-Totenkopf („cap de mort”). Atributia le-a fost extinsa in 1941 si asupra lagarelor de exterminare din Polonia. SS, prin intermediul serviciului de informatii SD (Sicherheitsdienst), a avut drept obiectiv identificarea evreilor, tiganilor (populatia sinti si roma), a homosexualilor, a comunistilor si a altor persoane cu afiliatii culturale, religioase, rasiale sau politice considerate de nazisti incompatibile cu ideologia nazista sau vazute apartinand altor rase, considerate ideologic drept „rase inferioare”, de Untermenschen („suboameni”). Aceste segmente de populatie urmau sa fie internate in lagare de munca fortata si cu regim de exterminare. Himmler a infiintat primul lagar de concentrare la Dachau, langa München (vezi imaginea), la 22 martie 1933, si devenit unul dintre principalii arhitecti ai holocaustului. El si regimul s-au folosit elemente de credinta pagana si fanatism rasist nazist pentru a justifica genocidul multor milioane de oameni. Himmler avea planuri similare pentru Polonia, intelectualii polonezi urmand a fi lichidati, restul populatiei urmand sa beneficieze numai de un nivel scolar primar.

Vezi si Liderul nazist Heinrich Himmler, fotografiat imediat dupa sinucidere - FOTO 

In contrast cu Hitler, Himmler inspecta periodic lagarele. In timpul unei de vizite, Himmler a asistat la o executie in masa a evreilor polonezi si se spune ca i s-a facut rau cand stropi din creierul unei victime sarisera pe haina sa. Dupa eveniment au fost adoptate modalitati mai „igienice” de exterminare, culminand cu camerele de gazare a victimelor.

Himmler era agrenat in activitatea menita sa „primeneasca” rasa, in vederea sporirii elementelor asa-zisei „rase superioare”, de „arieni” (blonzi, cu ochi albastri), la aceasta el crezand ca ii erau utile cunostintele si experienta acumulate la o ferma ca crescator pasari.


Vezi si Heinrich Himmler si ascensiunea sa in SS
Discursul din Poznań

La 4 octombrie 1943, in timpul unuei intruniri secrete a personalului SS in Poznań (fostul Posen, astazi in Polonia) Himmler s-a referit explicit in discursul rostit cu acel prilej la exterminarea evreilor:

„Vreau sa mai mentionez, in fata dvs., un capitol foarte dificil. Sa ramana rostit pe sleau intre noi, si totusi in public nu vom vorbi niciodata despre aceasta. Tot atat de putin (vom vorbi) pe cat am ezitat la 30 iunie sa ne achitam de obligatia impusa de ordinul sa punem la zid si sa impuscam camarazi care au avut abateri. Nu am vorbit niciodata despre aceasta si nu vom vorbi. A fost in noi, slava Domnului, un tact de la sine inteles, sa nu discutam niciodata unii cu altii despre aceasta, desi pe fiecare l-au trecut fiorii si fiecaruia i-a fost clar ca data viitoare va face din nou la fel, daca i se ordona si daca este necesar.

Ma refer (acum) la „evacuarea evreilor”: la nimicirea poporului evreu. Tine de chestiunile rostite cu usurinta. Orice tovaras de partid va va spune „Poporul evreu este nimicit, doar sta scris foarte clar in programul nostru, facem lichidarea evreilor, nimicirea, mare scofala, o nimica toata!” Si pe urma vin toti, toti cei 80 de milioane de nemti cuminti si fiecare are cate un evreu cumsecade. Spune: toti ceilalti sunt porci si acesta este un evreu exceptional.

Si nimeni nu a vazut, nu a trait aceasta. Dintre voi, cei mai multi veti sti (curand) cum este cand zac laolalta 100 de cadavre, cand zac 500 sau 1000. Si sa induri asa ceva si sa ramai cu o purtare ireprosabila (cu exceptia unor slabiciuni omenesti) este ceea ce ne-a calit si ceea ce este o fila de glorie niciodata pomenita si niciodata de mentionat.

Dat fiind ca stim cat de greu ne-ar fi daca in fiece oras in toiul bombardamentelor, la greutatile razboiului si la toate privatiunile i-am mai avea pe evrei sabotand pe ascuns, agitand si instigand. Ne-am afla in situatia anilor 1916-1917, avandu-i pe evrei in continuare in trupul poporului.

Le-am luat bogatiile, iar eu am dat ordin strict, executat de obergruppenführerul Pohl, am transferat toate aceste bogatii fara exceptie in Reich, catre stat. Nu am oprit nimic pentru noi. Unii, care au contravenit ordinului vor fi pedepsiti, in baza unui ordin dat de mine, pe care l-am dat de la inceput: cine isi insuseste doar o marca va fi al mortii.

S-au inregistrat in acest sens abateri ale unui numar de SS-isti. Nu sint foarte multi, dar vor fi ai mortii – FARA MILA! Avem dreptul moral, am avut obligatia fata de poporul acesta, care voia sa ne omoare, sa-l omorim. Dar nu avem dreptul sa ne imbogatim nici macar cu o blana, cu o marca, cu o tigareta, cu un ceasornic sau altceva. Nu avem acest drept. Caci nu vrem ca la urma, deoarece exterminam bacilul, sa ne imbolnavim de bacil si sa murim.

Nu voi tolera niciodata nici macar aparitia si stabilirea unui mic putregai. Ci, acolo unde va aparea vom cauteriza impreuna locul contaminat. Dar putem spune: ne-am achitat de aceasta cea mai grea sarcina din dragoste pentru poporul nostru. Si nu ne-am ales din aceasta cu nicio dauna interioara, in sufletul, in caracterul nostru.”

Notite inedite a lui Himmler, descoperita in Israel
Sute de fotografii si notite inedite ale lui Heinrich Himmler au fost pastrate de o familie din Israel, scrie Die Welt. Publicatia germana pregateste acum publicarea in exclusivitate a arhivei lui Heinrich Himmler, unul din cei mai cunoscuti lideri nazisti.

Echipa de la Die Welt lucreaza la aceasta colectie din anul 2011, cand au aflat ca arhiva se afla in posesia familiei regizoarei Vanessa Lapa, de origine israeliana.

Heinrich Himmler (October 1900 – May 1945) s-a aflat in varful ierarhiei naziste in calitate de sef al Waffen-SS, al Gestapo si al Politiei, precum si al sistemului de lagare de concentrare in care si-au pierdut viata milioane de oameni, scriu cei de la istoriesicultura.ro.

Pana recent, se credea ca aceste documente personale ale lui Himmler s-au pierdut. Insa la aproape sapte decenii de la moartea acestuia, familia Lapa a hotarat, in sfarsit, sa faca publca arhiva.

Documentele, pastrate intr-un seif bancar din Tel Aviv, acopera perioada 1927-1945. Este vorba de scrisorile de dragoste trimise de Himmler sotiei sale, Margareta ; ultima scrisoare dateaza din aprilie 1945, cu cateva saptamani inainte de sfarsitul celui de-al Treilea Reich. Colectia contine si un numar insemnat de fotografii necunoscute pana acum si alte documente mai putin importante, precum carti de retete.

Se presupune ca documentele au fost scoase din seiful din casa familiei Himmler de soldatii americani si ca acestea au ajuns ulterior in posesia tatalui Vanessei Lapa.

Autenticitatea documentelor a fost confirmata de mai multi experti, inclusiv de specialisti de la Arhiva Federala Germana (Bundesarchiv). Scrisul din hartii a fost identificat ca apartinand lui Himmler, iar scrisorile Margaretei Himmler, pastrate la Bundesarchiv, corespund exact celor din colectia Lapa.

Potrivit istoricului german Michael Wildt, aceasta colectie reprezinta o sursa unica de informatii privind conducerea nazista, mai ales in conditiile in care ceilalti lideri nazisti – precum Hitler sau Goebbels – nu au lasat documente personale. Astfel, aceste sute de pagini vor oferi informatii valoroase nu doar despre Himmler insusi, dar si despre natura regimului nazist.

Heinrich Himmler

Heinrich Himmler, arhitectul Holocaustului, este considerat a fi cel mai mare criminal în masă din toate timpurile. Holocaustul nu ar fi existat fără această persoană. A încercat să obţină o rasă cu aspect nordic, rasa Ariană.  Planurile sale pentru puritate rasială au fost oprite de dorinţa lui Hitler de a lua decizii militare în dauna generalilor săi, ceea ce a condus la o terminare prematură a războiului. Himmler a fost capturat după război. A eşuat în încercările de a negocia cu vestul şi a fost şocat că este tratat ca un criminal după capturare. S-a sinucis înghiţind o capsulă de cianură.

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9976/8/

Invazia Poloniei de catre Germania nazista, la 1 septembrie 1939, a reprezentat debutul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Acest act agresiv nu a fost o surpriza, dar propaganda nazista a dorit cu orice pret sa dea impresia ca germanii ar fi fost victimele unor violente poloneze, in cadrul unor imaginare actiuni de purificare etnica. In consecinta, Heinrich Himmler (mare lider nazist si ministru de interne) a pus la cale o diversiune dezgustatoare in incercarea de "a adormi opinia publica occidentala". Si asta pentru ca Polonia avea tratate de aparare cu Franta si Marea Britanie.

Recomandare Documentar: Templul lui Himmler

Ce legături există, oare, între un misterios vas din aur descoperit într-un lac bavarez, un castel proiectat ca un accelerator de particule, Lancea Sfântă, căutată de Hitler, şi vânătoarea pentru descoperirea Sfântului Graal? » citeste mai mult

Arhanghelul morţii

Heinrich Luitpold Himmler s-a născut la 7 octombrie 1900, în München şi a rămas cunoscut ca unul dintre cei mai mari criminali de război nazişti şi un important colaborator al lui Adolf Hitler. Himmler a fost comandantul organizaţiei de partid rasiste SS (Schutzstaffel) şi unul dintre liderii nazişti de prim rang ai Germaniei naziste.



Heinrich Luitpold Himmler s-a născut în 7 octombrie 1900, la München, într-o familie bavareză din clasa de mijloc. Tatăl său, Joseph Gebhard Himmler, a fost profesor la prestigiosul liceu Wittelsbacher Gymnasium din München şi o vreme directorul liceului. Mama sa a fost Anna Maria Himmler (născută Heyder), de religie romano-catolică. Himmler a avut doi fraţi, Gebhard Ludwig Himmler şi Ernst Hermann.

Copilăria lui Himmler a fost relativ normală, cu toate că părinii erau severi, ocupându-se activ de educaţia copiilor lor. Prenumele Heinrich i-a fost ales după naşul său, prinţul Heinrich de Wittelsbach din familia regală a Bavariei, căruia Himmler tatăl îi fusese tutore. Din 1910, Himmler a fost elev la liceul umanist „Wilhelm” din München, apoi la liceul umanist din Landshut (astăzi “Liceul Hans Carossa”), după ce familia se mutase în acest oraş bavarez. Himmler a fost un elev bun, făcând faţă cu mai puţin succes orelor de educaţie fizică. A avut şi activităţi extraşcolare: şahul, clavecinul, filatelia şi horticultura.

Potrivit însemnărilor din jurnalul său, după izbucnirea primului război mondial, Himmler s-a interesat mult de situaţia de pe front. A insistat ca tatăl său să se folosească de relaţiile cu casa regală Wittelsbach, pentru a-i obţine un post de ofiţer cadet. Părinţii s-au opus, dar i-au permis să se pregătească, după absolvirea şcolii, în 1918, în regimentul nr. 11 bavarez. Tot în 1918 războiul s-a terminat, cu înfrângerea Germaniei. Odată cu Tratatul de la Versailles, care obliga Germania să-şi reducă drastic forţa armată, au fost curmate aspiraţiile privind cariera de ofiţer de carieră. Himmler a fost scos din cadrul activ al armatei.

Între 1919 şi 1922, Himmler a studiat agronomia la Universitatea Tehnică München, după ce fusese ucenic la o fermă. A fost apoi salariat al laboratorului unei fabrici de îngrăşăminte chimice din München. În studenţie, a fost membru în două asociaţii studenţeşti naţionaliste, în care se practica duelul cu sabia şi „mensura” (aplicarea de tăieturi pe obraz, în duel ritualizat).


În noiembrie 1923, Himmler a participat la puciul Luddendorff-Hitler (zis „Puciul berii”) coordonat militar de fostul căpitan Ernst Röhm. În 1928, s-a însurat cu Margarete Siegroth, care era cu şapte ani mai în vârstă decât Himmler, divorţată şi de confesiune lutherană. Din punct de vedere fizic, ea reprezenta pentru Himmler idealul rasial nordic (blondă cu ochi albaştri). Cei doi au avut o fiică, Gudrun, născută la 8 august 1929, pe care Himmler a adorat-o, alintând-o „păpuşică”. Mai târziu Margarete a adoptat un fiu, neglijat de Himmler. Soţii s-au separat în 1940, fără a divorţa. Himmler a mai avut doi copii ilegitimi: Helge şi Nanette Dorothea, cu secretara sa, Hedwig Potthast.

Între 1919-1923, Himmler a fost membru în Bayerische Volkspartei (Partidul Popular Bavarez), conservator catolic şi regionalist. Aderarea la Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German (nazist) a avut loc la 2 august 1923, prin intermediul „ligii artamanilor”, aripa naţionalistă a „mişcării tineretului” („Jugendbewegung”), la care aderase tot în 1923.

La puciul lui Hitler şi al generalului Erich Ludendorff, Himmler a luat parte ca membru în unitatea paramilitară Freikorps, sub comanda lui Ernst Röhm. În 1924, Himmler s-a alăturat organizaţiei „Mişcarea naţional-socialistă pentru libertate” a generalului Ludendorff. A mai făcut parte până în 1926 dintr-o asociaţie a ofiţerilor naţionalişti, avându-l coleg pe şeful său ierarhic Ernst Röhm. În 1925, Himmler a aderat şi la SA (Sturmabteilung), formaţiunea paramilitară a partidului nazist. După câteva luni, a aderat la noua forţă paramilitară a partidului, la SS (Schutzstaffel).

În 1927, Himmler a fost numit Reichsführer-SS adjunct. După retragerea în 1929 a comandatului SS Erhard Heiden (asasinat în 1933 din ordinul lui Himmler de subordonaţii lui Heydrich), Himmler a devenit şeful suprem al organizaţiei, Reichsführer-SS. SS-ul avea atunci 280 de membri şi era doar un batalion în sânul forţei paramilitare SA. În 1933, când naziştii au ajuns la putere în Germania, SS-ul a avut un efectiv de 52.000 de membri. Aderarea se făcea pe criteriul rasist de apartenenţă la aşa-zisa rasă „ariană”.

Himmler a început demersurile vizând scoaterea SS-ului de sub tutela SA-ului. În toamna anului 1933, SS-ul a adoptat uniforme negre (concepute de Hugo Boss), în locul celor brune ale combatanţilor SA. Ceva mai târziu, Himmler a fost avansat în rangurile de SS-Obergruppenführer şi Reichsführer-SS, devenind egalul comandanţilor SA. Himmler, Hermann Göring şi generalul Werner von Blomberg, cu asentimentul lui Hitler, au decis în 1934 că SA şi comandantul său Ernst Röhm erau o ameninţare pentru conducerea nazistă.

Hitler i-a împuternicit pe Göring şi pe Himmler să se ocupe de aceasta. Cei doi, asistaţi de Reinhard Heydrich, Kurt Daluege şi Walter Schellenberg, au dispus atât execuţia lui Röhm şi a altor comandanţi SA. Cu acelaşi prilej au fost lichidate unele personalităţi indezirabile, printre care unul dintre activiştii şi ideologii nazişti, Gregor Strasser, precum şi fostul cancelar, generalul de armată Kurt von Schleicher, regizorul din culise, în iarna 1932/1933, a numirii lui Hitler în funcţia de cancelar al Germaniei). Asasinatele au avut loc la 30 iunie 1934, data intrând în istorie sub denumirea de „noaptea cuţitelor lungi”. A doua zi, SS-ul a devenit o organizaţie independentă a partidului nazist.


În 1936 Himmler a căpătat autoritatea poliţienească supremă, fiind comandantul organizaţiei Ordnungspolizei, căreia îi erau subordonate toate serviciile de poliţie din Germania. Autoritatea deplină de şef al poliţiilor, Himmler a avut-o însă abia în 1943, când a fost numit ministru de interne. Himmler a pus bazele atât poliţiei politice Gestapo (Geheime Staatspolizei, „Poliţia secretă de stat”), cât şi ale reţelei de centre de detenţie, între care temutele lagăre de concentrare.

Odată cu numirea sa din 1936, Himmler a primit autoritate ministerială şi asupra poliţiei judiciare (Kripo, Kriminalpolizei), care a fuzionat cu Gestapo formând Sicherheitspolizei (poliţia de securitate), sub comanda lui Reinhard Heydrich. Astfel, Himmler devenea şeful tuturor poliţiilor civile. După izbucnirea conflagraţiei mondiale, Himmler a înfiinţat structura umbrelă a forţelor poliţieneşti numită Reichssicherheitshauptamt (Oficiul suprem al Securităţii Reichului), în cadrul căreia Gestapo, Kripo şi SD (Sicherheitsdienst, „Serviciul de Securitate”) au fost subordonate ca servicii departamentale (direcţii). Totodată, SS şi-a creat forţa armată proprie, numită iniţial SS-Verfügungstruppe şi redenumită apoi Waffen-SS („SS-Arme”).

După „noaptea cuţitelor lungi”, organizarea şi administrarea lagărelor de concentrare au fost puse pe seama trupelor SS-Totenkopf („cap de mort”). Atribuţia le-a fost extinsă în 1941 şi asupra lagărelor de exterminare din Polonia. SS, prin intermediul serviciului de informaţii SD (Sicherheitsdienst), a avut drept obiectiv identificarea evreilor, ţiganilor, a homosexualilor, a comuniştilor şi a altor persoane cu afiliaţii culturale, religioase, rasiale sau politice considerate de nazişti incompatibile cu ideologia nazistă sau văzute aparţinând altor rase, considerate ideologic drept „rase inferioare”, de „suboameni”. Aceste segmente de populaţie urmau să fie internate în lagăre de muncă forţată şi cu regim de exterminare.


Himmler a înfiinţat primul lagăr de concentrare la Dachau, lângă München, la 22 martie 1933, şi devenit unul dintre principalii arhitecţi ai holocaustului. Himmler avea planuri similare pentru Polonia, intelectualii polonezi urmând a fi lichidaţi, restul populaţiei urmând să beneficieze numai de un nivel şcolar primar. În contrast cu Hitler, Himmler inspecta periodic lagărele. În timpul unei de vizite, Himmler a asistat la o execuţie în masă a evreilor polonezi şi se spune că i s-a făcut rău când stropi din creierul unei victime au sărit pe haina sa. După eveniment au fost adoptate modalităţi mai „igienice” de exterminare, culminând cu camerele de gazare a victimelor.

Înainte de invadarea la 22 iunie 1941 a Uniunii Sovietice, Himmler a dispus pregătirea SS-ului pentru lichidarea a ceea ce propaganda nazistă numea forţele „iudeo-bolşevice”. Himmler obişnuia să facă o analogie între Germania nazistă şi cruciadele creştine. SS-ul a adunat voluntari din toată Europa, între care danezi, norvegieni, suedezi, olandezi, belgieni, francezi, iar după izbucnirea războiului ucraineni, letoni, lituanieni, estoni, chiar şi musulmani bosniaci şi tătari. Propaganda nazistă încerca să acrediteze ideea că ar fi fost o cruciadă paneuropeană pentru salvgardarea valorilor europene.


Ca fondator şi comandant al lagărelor de concentrare naziste şi al unităţilor SS operative înfiinţate pentru a lichida victimele regimului în teritoriile ocupate, Himmler a avut răspunderea supremă pentru exterminarea a milioane de oameni inocenţi, care, potrivit ideologiei oficiale şi convingerilor lui, nu „meritau să trăiască”. Himmler a fost un adept şi un promotor fanatic al ideologiei naziste de exterminare, în cadrul aşa-zisei „soluţii finale”, a populaţiilor considerate de ideologia nazistă ca „rase inferioare”.

Spre sfârşitul războiului, Himmler a crezut că Germania ar fi putut obţine pacea cu Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. L-a contactat la Lübeck pe contele Folke Bernadotte al Suediei şi a început negocierile vizând capitularea pe frontul de vest. Hitler l-a declarat trădător şi i-a anulat toate titlurile şi funcţiile. Negocierile cu contele Bernadotte au eşuat. Nemaiputându-se întoarce la Berlin, Himmler s-a alăturat amiralului Karl Dönitz, comandantul forţelor germane din nordul frontului vestic, lângă oraşul Plön. Dönitz l-a respins pe Himmler, spunându-i că nu mai avea loc în guvernarea Germaniei.


Himmler l-a contactat pe generalul american Dwight Eisenhower, comunicându-i că va capitula faţă de Aliaţii occidentali cu condiţia să nu fie judecat ca lider nazist. Eisenhower a refuzat să aibă vreo legătură cu Himmler. Nedorit de foştii colegi şi vânat de Aliaţi, Himmler a „rătăcit” câteva zile în împrejurimile oraşului Flensburg. Încercând să scape de arestare, s-a deghizat în sergent-major al poliţiei militare, cu numele „Heinrich Hitzinger” şi şi-a ras mustaţa. Himmler avea asupra sa un set complet de documente contrafăcute, însă a stârnit suspiciune în oraşul Bremen, la un punct de control militar britanic.

La două săptămâni după capitularea Germaniei, Himmler a fost arestat de o unitate militară britanică şi, la 23 mai 1945, s-a sinucis în timpul unei examinări medicale, strivind între dinţi o capsulă cu cianură de potasiu. Cadavrul lui Himmler a fost înhumat într-un mormânt nemarcat, rămas necunoscut până în ziua de azi, din cimitirul oraşului Lüneburg.

Himmler


Aceasta este viaţa unuia dintre cei mai inteligenţi şi mai proeminenţi conducători nazişti, care, în calitate de şef al temutului SS şi al sadicului Gestapo, ... Citeşte articolul

Ce-i scria nazistul Himmler iubitei sale mame: “Dragă mami, salutări de la Paris, oraş pe care tocmai l-am ocupat”

Ce-i scria nazistul Himmler iubitei sale mame: “Dragă mami, salutări de la Paris, oraş pe care tocmai l-am ocupat”


Unul dintre cei mai sângeroşi criminali din istorie, nazistul Heinrich Himmler, era de fapt o persoană foarte apropiată de mama sa, căreia i-a trimis scrisori şi cărţi poştale din fiecare oraş în care a fost şi de fiecare aniversare a ei, relatează Daily Mail.

Şeful Gestapo-ului, în ciuda milioanelor de crime pe care le-a comis şi a caracterului violent pe care îl avea, Himmler s-a dovedit a fi un fel de "băieţelul mamei", trimiţându-i numeroase cărţi poştale pline de afecţiune. Una dintre vederi a fost trimisă chiar la trei zile după ce naziştii au ocupat Parisul, în iunie 1940, în care Himmler i se adresa mamei lui cu "dragă mami" şi o anunţa de victorie.

"Draga mea mămică, Astăzi îţi trimit cele mai calde salutări din Paris. Sper că eşti bine. Al tău, Heinrich"- aşa sună cartea poştală din 1940. O altă vedere a fost trimisă de Himmler în 1941, din oraşul Dombas, Norvegia, în care acesta îi povestea cum a călătorit prin ţară.
Una dintre cele mai paradoxale cărţi poştale trimise de comandantul SS a fost cea cu chipul liderul fascist italian Mussolini, în 1932. De asemenea, chiar şi Hitler i-a urat la mulţi ani doamnei Himmler, cu ocazia aniversării a 75 de ani.

După moartea lui Himmler, în biroul său au fost descoperite mai multe documente, fotografii, cărţi, picturi, dar şi un certificat de comuniune din partea Bisericii Catolice, lucru care demonstrează că şeful SS era un catolic strict, iar acest fapt pare să-I fi motivat şi mai mult în uciderea evreilor.

Arhiva lui Himmler, pusă în vânzare de familia locotenentului Richard J. Wills, se aşteaptă să fie vândută la preţul de 47.000 de euro. Heinrich Himmler, mâna dreaptă a lui Hitler, a fost unul dintre cei mai mari criminali din istorie, fiind unul dintre responsabilii holocaustului. Acesta s-a sinucis, la fel ca şeful său, în 1945, după ce a fost capturat de aliaţi.

DIPLOMATII ROMANI SI-AU FACUT DATORIA

Himmler: �In România nu este nimic de facut"

Inainte de a ne ocupa de împrejurarile concrete ale acestui episod, ne vom referi, pe scurt, la contextul, atmosfera în care el s-a derulat, deci la atitudinea guvernului român fata de evrei începând de la sfârsitul anului 1942 când, pe fondul constatarii ca victoria Germaniei nu mai era sigura, apar o serie de modificari, este drept într-un moment în care legislatia si masurile rasiste produsesera numeroase victime (doua treimi din evreii deportati în Transnistria murisera). Ne vom referi la o serie de documente aflate în Arhiva Institutului de istorie contemporana din Stuttgart, putin folosite, dupa cunostinta noastra, de cercetatori, care atesta reparticiparea României la �solutia finala" în acceptionarea sa germana. Deja, în ianuarie 1945, însusi Himmler se adresa sefului Gestapoului Müller, aratând: �Dupa parerea mea, în România nu este nimic de facut. Sunt de parere ca ar fi mai bine daca însarcinatii germani pentru rezolvarea problemei evreiesti ar fi retrasi în România". Un raport al �Volksdeutsche Mittelstelle", care tinea legatura cu organizatia etnicilor germani din România, din aprilie 1944, deci dupa ce, în teritoriile rapite României prin dictatul de la Viena, autoritatile maghiare trecusera la aplicarea �solutiei finale" prin deportarea masiva a evreilor, este de parere ca �Guvernul [român] nu întreprinde în chestiunea evreiasca nimic. Din contra, guvernul si autoritatile combat orice actiune dusmanoase împotriva evreilor". Acestea sunt, între altele, motivele pentru care, în cursul întrevederii sale cu Mihai Antonescu din 5 ianuarie 1944, Ribbentrop îi imputa tratamentul �prea lax" fata de evrei, ca si faptul ca, în continuare, are o atitudine �prea concilianta fata de evrei". O alta afirmatie a se atrage atentia în contextul subiectului care ne intereseaza. Ribbentrop arata ca i s-a comunicat de catre seful misiunii diplomatice a Germaniei la Bucuresti ca guvernul român i-a informat pe reprezentantii sai diplomatici în capitalele europene de precautiune cu care sunt tratati evreii din România.

In volumul aparut în 1996, la Viena, intitulat Geisterbescwörung. Eine judische Jugend im Wiem der Kriegsjahre (Conjuratia spiritelor. O tânara evreica la Viena în timpul razboiului) de Elisabeth Trahan, care traieste în momentul de fata în Statele Unite ale Americii, sunt narate, alaturi de alte episoade ale existentei autoarei în capitala Austriei dupa anexarea acestei tari de catre Reichul nazist, împrejurarile în care familia sa, ca si alte familii de evrei originare din România, au fost ajutate de consulii generali ai României la Viena, în perioada 1941-1944, Constantin Mares si Radu Flondor. Dupa �Anschluss", Legatia României fusese transformata în consulat dependent de misiunea diplomatica a României la Berlin.

Intr-o scrisoare adresata Ambasadei României la Viena (septembrie 1997), doamna Trahan ofera si alte informatii referitoare la familia sa si la împrejurarile premergatoare evenimentelor narate în volum. Tatal ei, inginer Albert Welt, nascut la Cernauti, era fiul lui Sigmund Welt, redactor sef al ziarului Czernowitzer Morgenzeitung si luptase în armata româna în primul razboi mondial, deci beneficia, potrivit legii din februarie 1924, de tratamentul special aplicat evreilor care dobândisera cetatenia româna înainte de 1918-1919. Din 1936 traia la Viena (a murit în 1956). In 1941, membrii familiei sale primisera din partea sefului consulatului român la Viena pasapoarte românesti valabile pe sase luni. Prin primirea acestui pasaport, care, asa cum arata doamna Trahan, �o datoram, în exclusivitate, consului român" (Constantin Mares), �am fost salvati de deportarile de atunci" (în lagarele germane).

Urmeaza episodului de la începutul lunii iunie, 1943, amintit în volum, când, în fata întetirii masurilor de deportare, familia Welt se îndreapta spre singurul lor unde mai spera sa primeasca ajutor: consulatul român. Aici întâlnesc si alte familii de evrei originare din România care solicitau, de asemenea, ajutor. Asa cum se remarca textual, consulul român, Radu Flondor, pus în fata acestei situatii, este �revoltat", afirmând ca �germanii nu au dreptul sa aresteze români". Consulul se hotaraste sa preia initiativa si permite familiilor refugiate în consulat sa ramâna aici pâna ce pericolul transportarii în lagare va trece. Familiile diplomatilor ofera ajutor si hrana grupului de evrei, ceea ce o impresioneaza în mod deosebit pe autoarea volumului. Este inutil sa mai subliniem riscul la care se expuneau diplomatii români, cunoscuta fiind duritatea cu care actiona Gestapoul, mai ales în cazul unor persoane care se opuneau masurilor de deportare a evreilor.

Pentru a-i pune la adapost de pericolul viitoarelor deportari în lagarele de exterminare, în perioada urmatoare, consulul român îsi da concursul pentru ca evreii originari din România, aflati în acel moment la Viena, sa se poata întoarce în tara, unde masurile antisemite scazusera în intensitate, existând chiar posibilitatea emigrarii lor în Palestina. In ceea ce priveste familia Welt, membrii sai primesc din partea consulului o adeverinta prin care se arata ca ar fi �pe jumatate evrei", ceea ce îi punea la adapost de a fi retinuti de politie si puteau capata atât de pretioasele cartele de alimente. Ar mai fi de amintit ca, asa cum arata autoarea, între consulul Flondor si tatal ei existau si legaturi afective, dat fiind ca se cunoscusera, înca înainte de primul razboi mondial, la Cernauti.

Faptul ca nu a fost vorba de initiativele izolate este atestat de constatarea ca, si în perioada urmatoare, evrei originari din România erau adapostiti la Consulatul român ori de câte ori se ivea pericolul unor deportari.

De fapt. se poate spune ca aceste initiative fusesera pregatite prin chiar unele instructiuni ale Ministerului de Externe, asa cum ne-o atesta o informare transmisa de catre consulul C. Mares, la 9 martie 1942, catre Raoul Bossy, trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al României la Berlin, în subordinea caruia se afla si Consulatul din Viena. Se arata ca, fata de ordonanta politiei, dupa care si evreii originari din România urmau sa poarte �steaua lui David", s-a protestat pe lânga autoritati, mentionându-se ca nu s-au primit instructiuni în acest sens din partea Legatiei din Berlin sau din partea Ministerului Afacerilor Externe român. Pâna la primirea unor asemenea instructiuni, consulul C. Mares arata ca el se va prevala de circulara Ministerului Afacerilor Externe al României din 11 noiembrie 1941 care prevedea ca �sa se acorde întreaga protectiune tuturor cetatenilor români din strainatate, fara nici o distinctiune, semnalându-se toate cazurile în care persoana sau proprietatea lor ar fi lovite de masuri speciale discriminatorii". Este vorba si de aceasta data de un document putin folosit de cercetatorii români, dar cu atât mai important cu cât atesta ca Ministerul Afacerilor Externe al României daduse instructiuni privind protejarea cetatenilor români, inclusiv a evreilor originari din România, ceea ce a permis si consulilor români de la Viena sa ia masurile la care ne-am referit mai sus. De fapt, nu este vorba de o initiativa izolata, dat fiind ca, în toamna anului 1941, când se pusese problema ca evreii sa poarte semnul distinctiv al �stelei lui David", Consulatul român din Paris ceruse ca evreii, cetateni români, aflati în Franta, sa fie exceptati de la aceasta masura.

http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1999/current3/mi49.htm

Fiica lui Himmler, fostul şef al trupelor SS, ajută şi astăzi naziştii să evite puşcăria

Are 81 de ani, părul alb împletit în stil bavarez şi o dorinţă aprigă de a păstra viu spiritul nazist. Este Gudrun Burwitz, fiica lui Heinrich Himmler şi creierul din spatele unui grup de suport numit Stille Hilfe (Ajutor silenţios), care îi sprijină financiar şi juridic pe foştii membri ai regimului nazist din conducerea căruia a făcut parte şi tatăl său, informează Daily Mail.

Foto: Gudrun, alături de tatăl său, Heinrich Himmler

Tatăl lui Gudrun Burwitz, Heinrich Himmler, a fost şeful suprem al SS, trupele speciale ale regimului nazist al lui Hitler. Acesta a condus în calitate de ministru de Interne poliţia secretă nazistă Gestapo. De asemenea, Himmler a fost responsabil şi pentru punerea în aplicare a planului lui Hitler de exterminare a evreilor. În perioada în care naziştii au condus Germania, 6 milioane de oameni au fost ucişi.
Gudrun Burwitz, la venerabila vârstă de 81 de ani, este unul dintre oamenii la care foştii lideri nazişti apelează cu încredere atunci când au nevoie de susţinere pentru a scăpa din ghearele justiţiei care i-a condamnat pentru crime de război şi genocid.
Grupul de suport numit Stille Hilfe (Ajutor silenţios) a fost creat în 1951, de câţiva foşti înalţi ofiţeri SS şi de funcţionari germani de dreapta. Scopul acestuia este acela de "a furniza asistenţă discretă, dar activă celor care şi-au pierdut libertatea în timpul războiului sau după încheierea acestuia".
Printre cei apăraţi de Stille Hilfe se numără Klaas Carel Faber, un fost membru al trupelor SS din Olanda, condamnat pentru uciderea mai multor evrei. Acesta are acum 89 de ani, iar grupul de ajutor condus de Gudrun Burwitz vrea să împiedice extrădarea acestuia în Germania natală.
Fostul ofiţer SS din Danemarca Soren Kamm este un alt client al grupului. Stille Hilfe încearcă să împiedice extrădarea acestuia, acum în vârstă de 90 de ani, din Germania în Danemarca, unde este acuzat printre altele şi de execuţia unui editor de ziar din Copenhaga. Kamm şi-a recunoscut vina într-un interviu televizat, înă Germania a refuzat, cel puţin deocamdată, să-l dea pe mâna autorităţilor daneze.


Foto: Gudrun are acum 81 de ani (Daily Mail)
"Prinţesa nazistă", aşa cum a fost poreclită Gudrun Burwitz de către un istoric, locuieşte la Munchen împreună cu soţul ei.
"Nu vorbesc niciodată despre muncă mea. Fac doar ceea ce pot atunci când pot", le-a declarat ea jurnaliştilor britanici.
Potrivit unui oficial al serviciilor de informaţii, a declarat că Burwitz, deşi are peste 80 de ani, "are o minte brici".

Trăirile urmaşilor celui de-al Treilea Reich
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/trairile-urmasilor-celui-de-al-treilea-reich-211765.html



La 65 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, unii dintre urmaşii conducătorilor nazişti vorbesc despre cum le-a fost influenţată viaţa de moştenirea macabră lăsată de rudele lor, responsabile de cele mai odioase crime din istoria umanităţii.

Hermann Göring, comandant suprem al aviaţiei germane, s-a căsătorit în 1935 cu actriţa Emmy Sonnemann cu care a avut o fiică, pe Edda Göring în 1938.
La ordinul lui Göring, 500 de avioane au zburat deasupra Berlinului, pentru a sărbători naşterea ei. Dacă el ar fi avut un băiat, atunci 1000 de avioane erau pregătite să facă un zbor în onoarea odraslei.
Emmy a murit în 1974, Edda Göring a dus o viaţă discretă, s-a măritat cu un dentist şi până prin anii 1990 a trăit în Munchen.
Bettina Göring, strănepoata lui Hermann Göring, s-a născut în 1956. Tatăl ei, Heinz, a fost nepotul lui Hermann Göring. Heinz a decedat în 1981 şi nu a vorbit niciodată despre unchiul său şi despre Holocaust.
Bettina trăieşte în Santa Fe, Mexic, alături de soţul său, Adi, şi este Doctor în Medicină Orientală. În documentarul „Hitler’s Children” al regizorului Chanoch Zeevi, Bettina Göring declară că seamănă înspăimântător de mult cu Hermann Göring şi că a ales sterilizarea pentru a nu transmite mai departe genele unui monstru.

La procesul de la Nuremberg, adjunctul lui Hitler, Rudolf Franz Ferdinand Hess a fost considerat criminal de război şi a fost condamnat pe viaţă, fiind trimis la închisoarea Spandau, unde s-a sinucis în 1987. Fiul său, arhitectul Wolf Rüdiger Hess (1937-2001) şi-a vizitat tătăl la închisoare de 102 ori. A susţinut că tatăl său a fost ucis de agenţi MI6, ca să nu dezvăluie informaţii compromiţătoare despre acţiunile Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial.
Wolf Rüdiger Hess a scris trei cărţi despre tatăl său: „Tatăl meu, Rudolf Hess”, „Cine l-a ucis pe tatăl meu, Rudolf Hess?” şi „Rudolf Hess: Nu regret nimic”. W.R Hess a fost căsătorit şi a lăsat în urma sa trei copii.

Monika Hertwig este fata lui Amon Göth, comandantul lagărului polonez de la Płaszów între anii 1943-1944. Mama Monikai a fost actriţa Ruth Irene Kalder, secretara lui Oscar Schindler apoi amanta lui Amon Göth. Ruth s-a sinucis în 1983, fiindu-i imposibil să înţeleagă faptele comise de bărbatul pe care îl iubise.
Hertwig avea 1 an când tatăl său a fost executat în 1946, fiind spânzurat nu departe de lagărul polonez. Când o întreba pe bunica ei ce s-a întâmplat cu tatăl său, aceasta îi răspundea scurt: „A murit pentru ţară”.
Dorind să afle mai multe despre tatăl său, Monika i-a scris lui Helen Jonas, fosta servitoare a lui Amon Göth în casa acestuia din lagărul de la Płaszów. Există şi un documentar despre întâlnirea celor două, „Inheritance”, regizat de James Moll. În documentar, Helen Jonas a povestit despre cum „se distra” Amon Göth: „Când am ajuns în lagărul Płaszów am fost repartizată la curăţarea barăcilor. În a treia zi, a apărut un ofiţer SS înalt. Era Amon Göth. La acel moment nu ştiam cine e. A poruncit femeii care avea grijă de noi să mă trimită la casa lui. Nu aveam idee cât de brutal putea să fie dar s-a dovedit a fi un nebun. Stătea la balconul casei sale, se uita în curtea lagărului şi în mână ţinea o mitralieră. Spunea: „Vedeţi acele capete seci? Stau pur şi simplu şi nu fac nimic. O să trag în ei”. Şi puteai să-l auzi cu cât patos trăgea şi fredona în acelaşi timp o melodie. Câtă satisfacţie era întipărită pe faţa sa! Nu am să uit asta niciodată”, declara în documentar Helen Jonas.
Helen Jonas a mărturisit că Monika este foarte afectată de crimele făcute de tatăl său.

Şeful SS, Heinrich Himmler a cunoscut-o în 1926 pe cea care avea să-i devină soţie, Margarete Siegroth. A avut un copil cu ea, pe Gudrun Himmler, născută în 1929.
În 1940, după despărţirea de Margarete, Himmler a avut o aventură cu o secretară, Hedwig Potthast, cu care a avut doi copii, pe Helge (născut în 1942) şi pe Nanette Dorothea (născută în 1944).
Himmler a adorat-o pe Gudrun, pe care o alinta Püppi, şi pe care o lua în vizite în lagăre şi în misiuni oficiale.
Gudrun, acum în vârstă de 81 de ani, s-a căsătorit cu jurnalistul Wulf Dieter Burwitz şi a rămas toată viaţa o susţinătoare înflăcărată a neo-nazismului, fiind membră a organizaţiei „Stille Hilfe” („Ajutorul tăcut”) ce oferă sprijin foştilor nazişti. A fost numită „Prinţesa nazistă” de Oliver Schröm în cartea sa „Stille Hilfe”.
În schimb, scriitoarea Katrin Himmler, în vârstă de 43 de ani, este strănepoata lui Ernst Himmler, fratele lui Heinrich Himmler, şi s-a căsătorit cu un evreu.
În documentarul „Hitler’s Children”, Katrin declară că nu crede că a moştenit răutatatea strămoşului ei. Realizează că este nepoata unui criminal, dar nu este responsabilă pentru faptele acestuia.

Martin Bormann a fost secretarul particular al lui Rudolf Hess, apoi al lui Hitler, şi şeful cancelariei partidului nazist. A avut 10 copii cu Gerda Bormann (Ilse, Irmgard, Rudolf, Heinrich Hugo, Eva Ute, Gerda, Fred Harmut şi Volker).
Adolf Martin Bormann, născut în 1930, este cel mai mare fiu al lui Martin Bormann şi finul lui Adolf Hitler.
În 1947, Adolf Martin a renunţat la luteranism, a devenit romano-catolic şi s-a făcut preot în 1953. A renunţat la veştmântul preoţesc prin anii ’60 şi a fost profesor de teologie până în anul 1992 când a ieşit la pensie. A făcut numeroase vizite în şcoli din Germania şi Austria, vorbind despre ororile comise sub cel de-al Treilea Reich şi a vizitat Israelul întâlnindu-se cu supravieţuitorii Holocaustului. Îi este dragă o scrisoare îngălbenită de timp, pe care tatăl său i-a trimis-o în 1943 numindu-l „copilul meu drag”.
Irmgard Bormann a descris relaţia cu tatăl său ca fiind una normală, deloc diferită faţă de cea din alte familii. Consideră că Martin Bormann a încercat să pună în practică ce i-a cerut Hitler şi nu-l judecă pentru faptele sale.

Deşi nu a avut copii, Adolf Hitler are în continuare numeroşi descendenţi. 39 la număr după descoperirile făcute de doi jurnalişti belgieni. Hitler a avut o soră, pe Paula, care a murit în 1960, un frate vitreg, pe Alois Hitler Jr. şi o soră vitregă, pe Angela Hitler.
Nepotul lui Hitler, William Patrick Hitler, fiul lui Alois, a trăit până în 1987. Alţi doi nepoţi ai lui Adolf au murit în 1931 şi 1942.
Ceilalţi urmaşi ai lui Adolf Hitler trăiesc fie în SUA, fie în Austria, şi-au schimbat numele de familie devenind Hüttler, Hietler, Hiedler, Hütler sau Stuart-Houston, iar unii dintre ei au decis să nu aibă copii.

"Castelul lui Himmler", transformat in muzeu al SS
Un muzeu care reface istoria SS (Schutzstaffel - Esalonul de protectie) al lui Adolf Hitler si-a deschis portile, in aceasta saptamana, in Germania, in interiorul unui castel secret ce ar fi trebuit sa reprezinte caminul spiritual al nazistilor.

Acest muzeu, primul din lume consacrat SS, reface drumul catre putere al garzii de elita a lui Adolf Hitler, care ajunsese sa numere peste un milion de membri, responsabili cu cele mai abominabile crime comise in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Printre obiectele expuse in acest muzeu se numara si agenda liderului SS, Heinrich Himmler, mai multe uniforme negre si cateva inele de argint pe care Himmler le acorda ofiterilor superiori, alaturi de cruci cu bratele indoite, capete de mort si rune stilizate pe sigla SS.

Moritz Pfeiffer, un istoric de 27 de ani care a ajutat la amenajarea muzeului, a precizat ca obiectele sunt expuse alaturi de specificari care sa aminteasca de crimele savarsite de nazisti, pentru a fi evitata astfel orice acuzatie de tentativa de glorificare a SS.

"Ideologia rasista nu trebuie reprezentata fara a tine seama de contextul crimelor la care a dus", a reamintit Pfeiffer, citat de AFP.

Castelul, construit in secolul al XVII-lea pe un deal din centrul Germaniei, in apropiere de Hanovra, a jucat un rol extrem de important in istoria SS. Himmler a preluat controlul castelului in 1934, imediat dupa ce nazistii au ajuns la putere, cu intentia de a face aici o scoala de elita pentru ofiterii SS.

Ulterior, Himmler a decis sa transforme castelul intr-un centru spiritual nazist, in mijlocul caruia ar fi trebuit sa arda o flacara eterna intr-o cripta circulara.

Potrivit legendei, deasupra criptei, intr-o alta sala circulara, denumita "sala liderilor supremi ai SS", Himmler ar fi trebuit sa participe la reuniuni in jurul mesei rotunde alaturi de cei 12 generali principali ai sai.

Chiar si in prezent, castelul atrage neonazisti, iar autoritatile incearca sa evite transformarea acestuia intr-un loc de pelerinaj.

"Am vazut oameni care veneau la castel si care faceau salutul hitlerian", a explicat Heinz Kohler, un responsabil local, adaugand ca "acest mod de a gandi nu poate fi schimbat decat aratand unde duce".

"Muzeul are un regulament. Vizitatorii nu au dreptul sa spuna anumite lucruri, sa faca anumite semne sau sa poarte anumite haine", a tinut sa sublinieze Pfeiffer.
http://www.intactnews.ro/arta-cultura/muzee/-castelul-lui-himmler-transformat-in-muzeu-al-ss.html?74;25015

Cuţitul nazist, scos la licitaţie

Un cuţit de vânătoare care a aparţinut lui Heinrich Himmler, liderul armatelor SS ale lui Adolf Hitler şi şeful Gestapo-ului, va fi scos la licitaţie, în Marea Britanie, pe 6 noiembrie.

Cuţitul are mânerul confecţionat din corn de animal şi o lamă lungă de aproximativ 10 centimetri. Pe o parte a lamei este gravată semnătura lui Himmler, iar pe cealaltă parte este gravat simbolul SS.

Cuţitul i-a aparţinut lui Heinrich Himmler, unul dintre cei mai de temuţi nazişti din Germania, care i l-a dăruit bunului său prieten, Herman Barth, responsabil cu educaţia SS în şcolile din Berlin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Barth a uitat acest cuţit în sediul general SS după o partidă de vânătoare, dar Himmler i l-a trimis înapoi, împreună cu o scrisoare în care susţinea că acel cuţit era un cadou din partea lui Hitler însuşi.

Himmler s-a născut la Munchen şi a fost fiul unui predicator romano-catolic. Şi-a efectuat serviciul militar în armata germană, în 1918, şi a prins ultimele zile din timpul Primului Război Mondial. După război, a devenit agent comercial pentru o firmă de îngrăşăminte şi fertilizanţi. S-a înscris în Partidul Nazist în 1923, creându-şi foarte repede reputaţia unui bărbat conştiincios şi eficient. Începând cu 1933, a primit sarcini tot mai importante în cadrul SS. Prima dintre ele constă în depistarea ameninţărilor existente la adresa Partidului Nazist. În 1934, Himmler a fost numit şef al Gestapo-ului, care era poliţia secretă a naziştilor. Himmler a fost cel care a înfiinţat lagărele de concentrare din Germania şi din estul Europei.

Hermann Barth a supravieţuit războiului şi a murit în 2005. Cuţitul este considerat de către specialişti un artefact istoric de o mare importanţă, deoarece reaminteşte umanităţii de răul făcut de nazişti.

Colonie nazistă în jungla amazoniană
Regimul nazist intenţiona să extindă “spaţiul vital” al populaţiei germane prin construirea unei colonii în jungla amazoniană din Brazilia, susţine Jens Glüsing, corespondent pentru America Latină al revistei “Der Spiegel” şi autor al cărţii “Proiectul Guyana”.

Trei cercetători germani au fost trimişi în 1935 într-o expediţie pentru a cerceta pădurile virgine din Brazilia Timp de 17 luni, cei trei cercetători, conduşi de Otto Schulz-Kampfhenkel, membru al SS, şi însoţiţi de o adevărată armată de indigeni, au studiat în amănunţime teritorul amazonian aflat în apropiere de Guyana Franceză. La cererea Institutului Kaiser Wilhelm au vânat animale ciudate pe care le-au dus în Germania, au descoperit noi cursuri de apă şi au vizitat triburi izolate.
Nopţile toride i-au luat se pare minţile lui Schulz, notează Jens Glüsing. Cercetătorul a pus la punct un plan de colonizare a zonei. Potrivit proiectului său, armata germană ar fi urmat să cucerească Guyana Franceză, precum şi teritoriile britanice şi olandeze învecinate. După ce s-a întors la Berlin, Schulz-Kampfhenkel i-a trimis şefului SS, Heinrich Himmler, planul său. “Siberia şi America de Sud sunt zone pline de resurse şi cu locuitori puţini.

Ideale pentru a fi colonizate de germani”, îi scria el lui Himmler. Siberia era însă prea aproape de China, astfel că Otto Schulz-Kampfhenkel conchidea că doar America de Sud poate fi folosită pentru extinderea “spaţiul vital al germanilor”. Conform calculelor sale, peste un milion de germani ar fi putut locui fără nici o problemă în jungla amazoniană. Mai mult, o astfel de iniţiativă ar fi contracarat şi influenţa americană în zonă.

Heinrich Himmler a considerat că proiectul este interesant, dar nu urgent. Aşa că l-a amânat. Din planurile măreţe ale lui Schulz-Kampfhenkel nu a mai rămas decât mormântul lui Joseph Greiner, răpus de febră sau malarie, în 1936. Mormântul este acum o atracţie turistică, chiar dacă nimeni nu ştie cine a fost Greiner, pe a cărui cruce tronează zvastica nazistă.