Goia[V=]

Calin Goia improvizeaza cintece ca sa-si adoarma baiatul

GOIA botează în octombrie

Naşii micuţului vor fi nişte cunoştinţe foarte apropiate, necunoscute publicului larg
Călin Goia îşi va boteza fiul în cursul lunii octombrie, după câte ne-a declarat. „Nu am fixat ziua când se va petrece evenimentul, dar în mod sigur în octombrie va fi“, ne-a precizat solistul. „O să fie ceva restrâns. Doar familia şi prietenii apropiaţi vor participa. Aşa mi se pare firesc să fie la un botez“, ne-a mai mărturisit cântăreţul. Naşii micuţului vor fi nişte cunoştinţe foarte apropiate, necunoscute publicului larg: „Sunt nişte amici foarte buni de-ai noştri. Nu are rost să vă spun cum îi cheamă pentru că oricum nu sunt cunoscuţi. E mai bine aşa“. În cazul în care sunteţi curioşi cum îl va chema pe micuţ, vă informăm că Goia s-a hotărât de multă vreme să îl numească Petru. Una la mână pentru că are o rezonanţă aparte, şi în al doilea rând pentru că are de-a face cu Biblia. Din câte ştim, Goia este un tip destul de credincios...

Călin Goia îşi duce băieţelul la Cluj

Solistul trupei Voltaj trece, de o săptămână şi ceva, prin cea mai importantă experienţă a sa de până acum: este tătic! Soţia sa, Alexandra, i-a dăruit miercurea trecută un băieţel sănătos, de care Călin este tare mândru.

Micuţul va fi botezat Petru, după câte ne-a mărturisit Călin, şi se află acum acasă la el, în braţele mamei sale. Deşi apăruseră la un moment dat zvonuri potrivit cărora Alexandra a născut prematur, rockerul a clarificat situaţia, menţionând că băiatul său s-a născut „la termen“, doar că un pic mai devreme decât se aşteptau medicii.

Faptul că până şi solistul se aştepta ca Petru să vină pe lume cu o săptămână mai târziu l-a cam pus în dificultate, întrucât nu are, momentan, disponibilitatea pe care şi-ar dori-o pentru a petrece timpul alături de cel mic şi de soţia sa. „Eu mă aşteptam să se nască un pic mai târziu. Deocamdată, până săptămâna viitoare, încă am de onorat câteva cântări, dar după aceea mi-am luat „cu de la mine putere“ vreo două săptămâni de vacanţă, pentru a fi lângă ei. Probabil mă voi duce un pic pe la Cluj, de unde sunt eu de fel, pentru că bunicii nu au apucat să îl vadă, deocamdată. Am hotărât de comun acord cu rudele şi prietenii dornici să îl vadă, să nu «invadăm» spitalul şi să vină după aceea la mine acasă. Cum mama şi tata sunt tocmai în «cealaltă parte», ne vom duce noi la ei. Am să profit de moment pentru a mă relaxa şi pentru a-l privi pe Petru, care m-a vrăjit pur şi simplu. Nu îmi mai pot lua ochii de la el, mai ales că seamănă cu mămica lui!“, ne-a spus Călin.

Anul viitor va face cununia religioasă
Proaspăta postura l-a schimbat vizibil pe artist. Până şi prietenii apropiaţi au mărturisit că este mai visător decât înainte şi mult mai fericit.

Mai mult ca sigur că Petru este exact ceea ce lipsea din viaţa lui Călin. Suntem curioşi dacă şi peste câteva luni, când or să facă nopţi albe, atât el, cât şi Alexandra, o să mai fie atât de visător... Probabil că, de somn, o să viseze cu ochii deschişi... Referitor la cununia religioasă, Goia ne-a mărturisit că anul viitor se va întâmpla şi acest eveniment.

Momentan, el şi soţia sa au „dat cu subsemnatul“ la starea civilă, pentru a-şi oficializa relaţia. Felicitări, Călin!

Gazda saptamanii
ILINCA GOIA: O actrita surprinzatoare in orice rol pe care il dezvolta cu sensibilitate.

Imi amintesc mereu, nu in mod maladiv ci dimpotriva - terapeutic - despre timpul gratios pe care l-am trait in copilarie. Parintii mei, ambitiosi in profesiile lor si pasionati de munca, au reusit sa ne creeze - mie si fratelui meu mai mare - ragaz si spatiu de cunoastere a lumii, oamenilor, artelor; ritualuri casnice necesare pentru sanatatea acestei cunoasteri: timp impreuna, timp pentru joaca, pentru natura, pentru sport, pentru lectura, pentru muzica, pentru biserica, timp sacru i-as spune intr-un cuvant, caci prin el ne-am cladit ca oameni intregi.
La randu-mi ma straduiesc sa-i darui fiului meu lespezi solide sub talpi, de fapt criterii valide, perene, de la care sa nu fie nevoit sa se abata pentru a putea fiinta fericit sau "macar" adapta in lumea in care s-a nascut. Sa se imprieteneasca fara durere cu ea. Sa traiasca deplin o copilarie clasica, asta mi-am dorit.
Incerc sa abat din calea lui tentatiile sterile sau nocive, mai ales ca
suntem inconjurati de atatea! Incerc sa-l deprind cu demnitatea de a-si recunoaste talentul, puterile si limitele, de a exprima cu suplete cine este si de unde
vine fara sa simta nevoia sa imite pe altii... In mod sigur astept prea multe si de la el si de la mine insami. si poate de fapt de la vremurile pe care le parcurgem impreuna... prima oara am realizat acest lucru in septembrie 2001, atunci marturiseam chiar in aceasta pagina cat de disperat si neputincios se gaseste un parinte cand se confrunta cu lumea schizoida si scelerata in care trebuie sa-si creasca odraslele.
Nu stiu daca de atunci lumea noastra a devenit mult mai armonioasa...
In plan calitativ insa, este o lume sprintara, naravasa, in care contrastele se celebreaza, in care eforturile individului nu sunt cenzurate de majoritate si-i dobandesc acestuia libertate, o lume mult mai patimasa, mai colorata si mai bogata decat aceea in care am crescut eu. O lume mai aproape de normalitate.
Dincolo de orice comparatie, resimt insa foarte crancen urgenta timpului care parca nu mai trece cu aceeasi masura, "nu mai are rabdare", ne stoarce, ne face mai ageri, prea mimetici, mai eficienti, prea nevrotici - de la mic la mare - si in aceeasi masura dornici de succes, ne acutizeaza simtul de adaptare si cel social-financiar. Copiii nostri sunt fortati sa creasca inainte de vreme si sa-si avanseze varstele biologice; parintii nostri trebuie sa-si depaseasca neputintele si sa produca o bunastare la care ar fi in mod normal indrituiti dupa o viata intreaga de munca; femeile trebuie sa munceasca de trei ori mai mult decat barbatii pentru a-si "demonstra egalitatea", iar barbatii nu mai cunosc sanatatea notiunii de a visa si nici ragazul de a se cunoaste pe ei insisi cu adevarat. Astfel, "timpul liber" nu numai ca a disparut ca principiu ci s-a transformat in timp mental furat vietii. Ceea ce "ni se intampla" a devenit esential - cum spun americanii - "life is what happened when you had other plans" (si ei stiu mai bine catre ce vrem noi sa ne indreptam, ca mod de viata)...
Pe de alta parte, daca ma intorc in zona Balcanilor, un sugestiv exemplu ar fi Zorba, care, trecand pe langa un mosulica de 90 de ani si vazandu-l cum trebaluieste prin gradina, l-a intrebat: "Ce faci, tataie, plantezi un maslin?" - Mosul i-a raspuns: "Eu, baiete, traiesc fiecare zi ca si cand voi muri maine". Iar Zorba a replicat: "Eu, tataie, traiesc fiecare zi ca si cand n-am sa mor niciodata".
Iata insa ca mai exista si alta categorie (acestea doua sunt oarecum confundabile) si anume acel om al zilelor de astazi, pe orice meridian s-ar afla (nu numai in Balcani sau in America), care nu-si traieste viata "cumva", ci este trait de viata proprie ca un produs de consum din supermarket... Cine sa-i dea lui clarviziunea de a-si urma credinta sau talentul, cand el este haituit subliminal de grija zilei de maine? Cine - sau ce - sa-i motiveze elanul aventurii, al onestitatii si al cunoasterii, atata vreme cat nu a avut parte nici de timp fizic pentru elucidare personala, nici de timp spiritual pentru a-si desluai nevoile sufletului si nici de timp "sacru" pentru onestitate ?
Cale de intoarcere in timp nu exista, decat prin demersul firesc al omului cinstit de a se raporta la diferite lumi si la diferite mersuri ale istoriei. Tocmai acest lucru ma incanta si ma provoaca sa privesc dincolo de mine. Ma obliga - pe mine si pe toti asemeni mie - la o maturitate careia putem sa-i facem fata onorabil. Iertata-mi fie paranoia exprimarii, dar imi calauzesc viata, imi cresc copilul, imi sfintesc casa si-mi privesc parintii cu increderea ca ceea ce fac si traiesc este conform cu felul in care ma raportez la tara mea. Va sa zica Romania o traiesc plenar. Personal. si, mai ales, cu gandul si raspunderea viitorului. De aceea m-am hotarat sa-mi traiesc viata aici. Pentru ca, unde se poate, sa o innobilez, fie si doar o farama, iar in rest - cat de vast este acest "rest" ! - sa ma stiu innobilata de ea. si cred cu toata onestitatea ca fiecare dintre noi stie sa faca acest gest vital in "oricare dintre zilele posibile".

Goia regretă că nu mai are 20 de ani
Călin Goia, vocea trupei Voltaj, a împlinit 32 de ani, pe 24 mai. A petrecut, a dat şi de băut, dar a şi cântat, aşa cum îi stă bine unui artist a cărui prestaţie umple până la refuz sălile de concerte. Vă imaginaţi că îţi poţi permite, de ziua ta, să faci ce vrei numai fiindcă eşti o persoană cunoscută? Din contra...

Celebritatea nu înseamnă numai fani înnebuniţi care fredonează piesele trupei din care faci parte sau să auzi cum muzica pe care o cânţi răsună din boxele maşinilor de fiţe. Faima are preţul ei şi de multe ori sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a ajunge în vârf, MSD2 („Mai sus de locul doi“), sunt rodul unei munci susţinute, pline de renunţări. Acest „tribut“ îl plăteşte şi Călin, cel care, în loc să petreacă aşa cum doreşte de 32 de ani, petrece prin muncă. „Vom petrece mai pe seară. O să dau şi de băut, dar acum ne pregătim să plecăm în Constanţa, unde susţinem un concert“, ne-a declarat Călin, în timp ce pe fundal telefoanele sunau neîncetat. La capitolul „cadouri“, Călin ne-a mărturisit: „Am primit o geantă, un tricou şi un telefon mobil, adică tot ce-mi doream. Puţin şi cu gust. În rest, îmi doresc satisfacţie sufletească şi să ne iasă noul proiect la care lucrăm în prezent. Un proiect care va fi finalizat la sfârşitul anului viitor“.

„Cel mai tare chef a fost la 20 de ani“
„Cheliosul“ şi-a amintit cu plăcere care a fost cea mai „cool“ aniversare până în prezent :“În general, petrecerile erau normale. Cadouri, felicitări etc. Însă îmi aduc aminte că cel mai tare a fost la 20 de ani, când am făcut un chef împreună cu un bun prieten a cărui zi este foarte aproape de a mea. Atunci a fost cel mai tare chef al meu. Mă rog... Da, cred că cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om este la 20 de ani, aşa cum zice şi piesa“. Despre premile MTV şi faptul că anul ăsta trupa Voltaj nu a reuşit să obţină nici un premiu, dar şi despre modalitatea de votare, Călin a ţinut să precizeze „ Nu ştiu ce să zic de MTV. Poate ne-au votat mai puţini fani anul acesta. Asta e!... Însă, puterea unei trupe stă pe scenă. Dacă nu prestezi şi nu ai continuitate, te pierzi pe drum. Uite, o să mai vorbim peste 10 ani şi ai să vezi că trupele care rămân pe piaţă sunt cele care trag. Nu contează nimic altceva decât prestaţia de pe scenă, acolo dovedeşti ce poţi, cine eşti“. Succesul trupei a depăşit de mult timp graniţele ţării, iar membrii trupei s-au pregătit pentru concertele susţinute şi afară. „Când cântăm pentru comunitatea din România, cântăm piese în limba română, când cântăm în faţa publicului din altă ţară, avem pregătite versuri traduse în limba engleză, ca să perceapă publicul mesajul transmis“, spune Călin.

Despre postura în care se află de foarte puţin timp, cea de bărbat căsătorit, Goia ne-a declarat că Alexandra (fostă Enăchescu), soţia sa, îl însoţeşte la concerte, dar numai dacă are timp şi dacă nu este ocupată cu prezentările de modă. Cu siguranţă, Alexandra va abandona modeling-ul la un moment dat, pentru că soţul ei îşi doreşte să devină cât mai curând tătic. Chiar „de două ori tătic“, după cum ne-a declarat acesta.

Ilinca Goia - pe scenă, altfel decât în viaţă

Călin Goia va fi tătic!
Solistul trupei Voltaj, Călin Goia (foto), a renunţat la burlăcie, căsătorindu-se civil, pe data de 12 aprilie, cu Alexandra Enăchescu. Nu se bănuia însă motivul pentru care cei doi s-au grăbit să-şi oficializeze relaţia şi pe care l-am aflat destul de repede: Alexandra este însărcinată! Călin nu vrea să vorbească despre acest eveniment fericit din viaţa lui, pe motiv că este superstiţios.

Călin Goia s-a căsătorit Călin Goia, solistul trupei Voltaj s-a căsătorit joi cu Alexandra Enăchescu. Cei doi formează un cuplu de aproape un an. Călin a fost iubitul Danei Nălbaru, de care s-a despărţit după mai bine de şapte ani de iubire.

Actriţa Ilinca Goia, specialistă în pregătirea cozonacilor de Paşte
Actriţa şi fiul său au făcut un adevărat ritual din vopsitul şi încondeiatul ouălor de Paşte.

Ilinca mărturiseşte că, de Paşte, pe lângă pregătirile din casă, primenirea sufletului este absolut necesară. Actriţa din “Om sărac, om bogat” petrece întotdeauna Paştele acasă, înconjurată de cei dragi.
________________________________

Pentru Ilinca, noaptea de Înviere înseamnă purificarea spiritului, lecţie pe care a învăţat-o din copilărie, când petrecea sărbătorile pascale în casa bunicilor. “Pentru mine, Paştele înseamnă reculegere, liman, speranţă şi cuminţenie pentru trup, gând şi faptă. Adăpostire înlăuntrul familiei, al bisericii, al rugăciunii. Pe cât de intensă este viaţa mea în această perioadă (voi avea o nouă premieră chiar în Săptămâna Patimilor), pe atât de acută este nevoia de popas, de bilanţ, de nou început, de izbăvire. Pentru mine, pregătirile pentru sfintele sărbători ale Paştelui sunt într-un fel mai frumoase decât sărbătoarea în sine. Primenirea casei odată cu cea a sufletului, cadourile pentru cei iubiţi odată cu pomenirea morţilor mei, pregătirea bucatelor, deniile, noaptea de Înviere, aducerea luminii acasă, toate acestea îmi purifică spiritul şi înţelegerea a ceea ce vrem să fim şi din ce suntem plămădiţi”, a declarat Ilinca.

Amintiri din copilărie

Actriţa aduce în fiecare an atmosfera de sărbătoare în casa sa prin decoraţiunile specifice şi mirosul de cozonac: “Întotdeauna am rămas acasă de Paşte şi l-am petrecut în mijlocul familiei. Anul acesta, familia mi se va reîntregi cu oaspeţi de peste hotare, aşa încât datinile româneşti vor fi urmate întocmai aşa cum le-am deprins de la cei bătrâni.” Ajunsă acum o actriţă de renume în showbiz-ul românesc, Ilinca îşi aminteşte adesea de perioada copilăriei şi de bucuria prilejuită de această sărbătoare în sânul familiei: “Eu am crescut în casa bunicilor mei, pe strada Parfumului, în cartierul istoric al Bucureştilor, care acum e năpădit de altfel de culori. Pe vremea aceea, era o zonă luminoasă, patriarhală, şi o comunitate liniştită, plină de poveşti şi personaje de nobleţe, familii într-adevăr istorice pentru România. Noaptea mergeam la slujba Învierii şi glasul profund, sonor, al preotului, se împletea cu aroma de salcâm şi tei, iar bunicul meu ne învăţa să cântăm “Hristos a înviat”, să luăm lumină şi anafură, să-i salutăm pe oamenii din jur “cu ochii mai curaţi” (aşa spunea el). Toate acestea sunt trecute, le văd ca prin vis acum. După ce bunicul meu a plecat dintre noi, am mai fost la slujba Învierii la bisericuţa cu salcâmi. Însă în acest cântec, solemn, copilăros, “Hristos a înviat”, aud mereu glasul bunicului meu şi lacrimile îmi năpădesc ochii”, a povestit Ilinca.

Prepararele din miel, nelipsite de pe masa festivă

În zilele de sărbătoare, actriţa petrece cel mai mult timp în bucătărie şi prepară mâncarea tradiţională cu mare drag . De cele mai multe ori îi stă alături şi fiul său. “Pentru masa de Paşte, eu gătesc de toate, în afară de pască: ciorbă de miel, friptură, drob, stufat, plăcintă cu mere, brânză sau cu spanac şi, fireşte, vopsesc ouă”, a spus aceasta.

Cozonac a la Ilinca Goia pentru cititorii ESO

Ingrediente: 1 kg făină, 350 g zahăr, 50 g drojdie, 300 g unt, 1/2 l lapte, 1 vârf linguriţă sare, 12 gălbenuşuri, 1 ou întreg, o lingură rom sau coniac, coajă de lămâie, vanilie. Umplutură: 500 g nucă, stafide, zahăr farin cât cere, un vârf linguriţă sare, 1/2 ceaşcă lapte clocotit.
_________________________________

Făina, cât căuşul ambelor mâini, se opăreşte cu lapte şi se amestecă. Drojdia, dizolvată în două linguri de lapte, se adaugă la amestec până e omogen. Urmează coniacul, oul întreg şi 50 g unt. După ce a fost amestecat, se aşază la o temperatură caldă. Gălbenuşurile şi zahărul se bat împreună cu sarea. Restul de făină se pune într-un lighean, se face loc în mijloc, se adaugă amestecul gălbenuşurilor, apoi maiaua şi se frământă. Se adaugă untul topit şi laptele călduţ, apoi coaja de portocală şi vanilia. Se adună parte peste parte şi se lasă iar la crescut trei ore. Se tapetează tăvile cu unt. Aluatul crescut se desparte în două. Prima jumătate se întinde pe masă, deasupra se întinde umplutura de nucă într-un strat egal, se rulează, se pune în tavă şi se dă la cuptor, la foc minim, 50 de minute. Peste cocă se presără gălbenuş şi nucă.

Călin Goia este oblojit de mamă şi de mătuşă De multe ori artiştii se confruntă cu probleme la „oreleu“, mai exact la gât, cauzate de interpretarea melodiilor live, în concert. Sunt tot felul de ganglioni ce apar pe corzile vocale şi care necesită spitalizare şi muţenie pentru a dispărea. Cum Voltaj este o trupă ce nu se poate plânge de lipsă de activitate şi cum tocmai se află în plin concert de promovare a noului album, am fost curioşi dacă solistul formaţiei, Călin Goia, a avut neplăceri în această privinţă.

„Mulţumesc lui Dumnezeu, până acum nu am avut probleme cu corzile vocale, însă a existat o perioadă, în decembrie 2006, când am clacat din cauza oboselii. Cu gâtul am stat întotdeauna bine, pentru că atunci când mi se întâmpla să răcesc sau să fiu un pic răguşit, eram luat în primire de familie. Maică-mea este farmacistă, iar mătuşa mea este doctor. Îmi prescriu tot felul de reţete şi medicamente ca să-mi treacă... Le iau, ce să fac?...“, ne-a spus Călin.

Când l-am sunat, Călin se afla în Suceava, unde încerca să-şi găsească drum spre hotel. Am întrebat, într-o doară, dacă îşi cumpără suveniruri din locurile în care concertează. „Nu prea am timp să cumpăr suveniruri. După ce cânţi câteva ore, nu îţi mai arde decât de un somn care să-ţi reîncarce bateriile şi să te monteze pentru a doua zi, când ştii că ai iarăşi o cântare. Cu toate acestea, mai cumpăr, din când în când, câte ceva... Acum câţiva ani, când ne întorceam din Chişinău şi am stat vreo opt ore în vamă, cumpărasem nişte coniac moldovenesc pentru bar... Ăla da suvenir! Nu ştiu dacă ai idee cum e coniacul moldovenesc, dar eu ţi-l recomand“.

Rafinamentul înnăscut al Ilincăi Goia


Rafinament înnăscut, frumuseţe captivantă, talent intens lucrat şi toate purtate cu modestie de actriţa Ilinca Goia. S-a născut la 6 martie, în Bucureşti, şi provine dintr-o familie ce are strânse legături cu lumea artistică. Educată, încă de mică, să respecte arta dar şi munca copleşitoare a celor ce o produc, Ilinca Goia nu se teme să urmeze tradiţia familiei, chiar dacă a conştientizat ce sacrificii include.

După absolvirea Liceului German, în 1988, susţine examenul de admitere al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti şi este acceptată, după ce interpretează scena balconului, din „Romeo şi Julieta“. Însă în anul în care se pregăteşte pentru IATC, regizorul Dan Piţa o remarcă şi o distribuie în filmul „Rochia albă de mireasă“, astfel încât Ilinca Goia a debutat înainte de a fi studentă. În 1988, pe scena Teatrului Studenţesc „Podul“, din Bucureşti, o interpretează pe Oana, în „Ştefan Vodă“, şi, un an mai târziu, începe colaborarea cu „Studiourile Casandra“. Aici, este distribuită în roluri ce-i pun în valoare frumuseţea angelică, expresivitatea înnăscută şi talentul moştenit. În spectacole precum: „Prânzul cel lung“, „O noapte furtunoasă“ sau „Cum vă place“, actriţa este admirată şi apreciată atât de public, cât şi de regizori care o solicită să filmeze în noi pelicule.

Acceptă marea provocare de a-şi îmbogăţi bagajul de cunoştinţe în SUA, acolo unde mătuşa ei predă actoria studenţiilor din California. Urmează un stagiu de pregătire la Universitatea din San Diego şi obţine roluri la Teatrul „Old Globe“. În 1993, Ilinca profită că se află în America, patria musicalului, şi se înscrie la Academia de Music-Hall şi Artă Dramatică (AMDA) din New York. Ajutată de profesori vestiţi ai scolii americane, îşi descoperă calităţile muzicale şi coregrafice pe care le pune în valoare în musicaluri, reamintind tuturor că primele noţiuni despre actorie le-a dobândit în România. Filmografia sa cuprinde şi roluri pe care le-a susţinut pe pământ american, astfel încât „Cutia cu umbre“, „Mica sirenă“ sau „Jesus Christ Superstar“ sunt producţii de care îşi aminteşte întotdeauna cu nostalgie.

În 1994, primeşte premiul „Drama-Logna“, al criticii din Los Angeles, pentru rolul Leah, din „Dybbuk“, dar alege să revină în ţară, în plin proces creator, şi filmează „Frica ascunsă“, „Copilul Midas“, sau „Profanii“. Pe scena de la Nottara este, pe rând, Curtezana, în „Legenda ultimului împărat“, Maşa, din „Trei surori“ sau Magda Minu, în „Ultima oră“. Însă în spectacolul inedit care a făcut să renască scena TNB-ului, „Chicago“, Ilinca Goia susţine un regal actoricesc de mare clasă, dansând, cântând şi interpretând genul de teatru de care-i fusese atât de dor. Este prezentă deopotrivă pe scena de teatru, pe platourile de filmare dar şi în studiourile de la Buftea, unde filmează pentru seriale de televiziune.
http://www.atac-online.ro/magna_21/