Lara[v=]

O dimineaţă cu Alexandra Maria Lara
 
 
S-a născut la Bucureşti, dar destinul a vrut ca ea să părăsească ţara la vârsta de 4 ani şi să se stabilească împreună cu părinţii în Berlinul de Vest. Azi, nemţii o consideră nu doar cea mai bună, ci şi cea mai frumoasă actriţă a Ger­maniei. În 2008, n-au ezitat să o recompenseze cu Oscarul nem­ţesc (OSGAR), pe care l-a primit chiar din mâinile lui Anthony Hopkins, în prezenţa An­gelei Merkel.

Citeste tot articolul

[VIDEO] Alexandra Maria Lara va juca alaturi de starul din `Thor`
Actrita de origine romana Alexandra Maria Lara a obtinut rolul principal feminin in urmatorul film al lui Ron Howard (The Da Vinci Code, Frost/ Nixon, A Beautiful Mind).

Cum a fugit din ţară Alexandra Maria Lara
Tatăl actriţei Alexandra Maria Lara a scris o istorie a familiei. „România nu mai era de suportat", spune ...

Alexandra Maria Lara s-a casatorit in secret cu Sam Riley

Românca Alexandra Maria Lara, în topul celor mai iubiţi germani









Mai că nu-i top de frumuseţe, talent ori popularitate nemţească
din care să lipsească Alexandra Maria Lara. De data asta, actriţa de
origine română a intrat în topul celor mai iubiţi germani la un pas
distanţă de Angela Merkel.

Alexandra Maria Lara, in doua filme de la Premiile Oscar


Actrita de origine romana Alexandra Maria Lara se va afla pentru a doua oara la Premiile Oscar, ea aparand in distributia a doua dintre filmele nominalizate pentru cea de-a 81-a editie.

EXCLUSIV/Valentin Plătăreanu se destăinuie
În anii ’80, un foarte talentat actor român – Valentin Plătăreanu (foto), alegea să părăsească România. Povestea de viaţă a unui artist despre care puţini ştiu că este tatăl Alexandrei Maria Lara (foto), actriţă de renume internaţional. Destinul a făcut ca fiica să fie mai celebră decât tatăl, dar tot ceea ce ştie a învăţat de la el, de la Valentin Plătăreanu.
În 1983, actorul împreună cu soţia şi cu fetiţa lor, Alexandra, în vârstă de 4 ani, părăseau România. Valentin Plătăreanu a luat atunci o decizie care avea să le schimbe total viaţa.
Şi, cum face destinul uneori, celebritatea copiilor o ia înaintea celebrităţii părinţilor. În 2004, rolul secretarei lui Hitler, Trudle Junge, din filmul "Căderea" îi aducea Alexandrei – mai precis Alexandra Maria Lara, recunoaşterea pe plan internaţional. La acea vreme, puţină lume din România ştia că ea este fiica îndrăgitului actor Valentin Plătăreanu! La vârsta de 10 ani, Alexandra, care a moştenit talentul tatălui, juca deja în seriale de televiziune. Încă nu absolvise gimnaziul când i s-a oferit primul rol principal în serialul tv "Mensch, Pia" (1996). Şi de atunci a jucat în peste 40 de filme. În ultimii trei ani Germania i-a acordat frumoasei Lara Premiul Golden Camera, numind-o cea mai bună actriţă într-un film german. Trofeul Bild- Medienpreis Osgar i-a fost înmânat în prezenţa cancelarului Merkel şi a fostului cancelar Helmut Schmidt. A cucerit destul de repede şi Hollywoodul, ajungând să lucreze cu regizori de calibru: Francis Coppola, Spike Lee, Quentin Tarantino... Tot ceea ce ştie a învăţat de la el, de la Valentin Plătăreanu.

LUMINA. Pe părinţii Alexandrei Maria Lara, respectiv pe Valentin şi Doina Plătăreanu, i-am cunoscut anul acesta, într-o plăcută seară de august. Printr-o minunată coincidenţă, i-am întâlnit pe aceşti doi oameni fermecători pe Coasta de Azur, unde îşi petreceau vacanţa. În acea seară, nu ştiu exact de ce (ba ştiu, din cauza emoţiei!) nu am realizat din primele clipe că stau de vorbă cu marele nostru actor, care a jucat până în 1983 pe scena Teatrului de Comedie şi pe cea a Teatrului Naţional din Bucureşti. Apoi, povestea şi-a început deapănul. "Avem un copil minunat, care ne luminează în fiecare zi viaţa", spun soţii Plătăreanu la un moment dat, cu o modestie rar întâlnită. Numele fiicei lor, Alexandra, abia şoptit, pe malurile Mediteranei (căci domnul Plătăreanu se îneacă de emoţie când vorbeşte despre ea), mi-a sunat balcanic, dar îndepărtat, ca numele unei domniţe de pe vremuri, cu părul lung şi cu pielea albă ca laptele. Poate o să spuneţi că sunt ciudată, însă poezia cu care se exprimă şi gesturile atât de fine ale actorului m-au trimis cu gândul la alte vremuri, nicidecum la frumoasa actriţă Alexandra Maria Lara.
Doina Plătăreanu mă introduce, binevoitoare, în viaţa lor: "Locuim la Berlin din 1983. Fiica noastră, Alexandra, este actriţă. Suntem atât de mândri, fiindcă anul acesta a făcut parte din juriul Festivalului de la Cannes". Se lasă întreruptă de un chelner, căruia îi răspunde într-o franceză perfectă, melodioasă, literară. O complimentez şi aflu că este dr profesor universitar de limba franceză. Şi-a pregătit doctoratul la Sorbona. Subiectul tezei de doctorat a fost "Teatrul de idei al lui Albert Camus"! "A fost o perioadă tare agitată. Dădeam teze peste teze, iar plecările mele la Paris erau întotdeauna sub semnul întrebării. În acea perioadă l-am cunoscut pe Veve" (n.r. – aşa îi spune lui Valentin). "Nu eram niciodată sigură dacă pot ieşi din ţară pentru a-mi termina studiul. Am adorat limba franceză, mi-a plăcut să predau literatura acestei limbi, însă, din păcate, după aceea, la Berlin, n-am mai putut să continuu această meserie."

MOMENTUL. Domnul Plătăreanu intervine glumeţ: "Am cunoscut-o pe Doina la Marea Neagră, în timp ce filmam cu Mariana Mihuţ pentru emisiunea «Clubul Tinereţii». Era cu o prietenă, frumoase amândouă, dar mi-au părut prea serioase, aveau o grămadă de cărţi pe plajă".
Le-a invitat la un expreso şi... doi ani mai târziu s-a căsătorit cu una dintre fetele serioase! În ’83 au hotărât, de comun acord, să părăsească ţara: "Am plecat exact când mă aflam într-un moment culminant al carierei mele, fiindcă eram director adjunct la Teatrul National, lângă Radu Beligan, care era şi este o mare personalitate. A fost o hotărâre grea! Dar în acea perioadă totul era absurd... chiar şi în conducerea unui teatru. Se întâmplau tot felul de lucruri tragicomice: ne confruntam cu normele de cenzură, cu o serie de restricţii pentru materiale. Nu existau cherestea şi hârtie de demachiat pentru actori... ne loveam de birocraţie la orice pas în ceea ce privea repertoriul. Stăteam ore-n şir la discuţii cu oameni fără nici un fel de pregătire în domeniu, ca să stabilim dacă e corect un cuvânt sau altul din texte. În turnee nu puteam să lucrăm, pentru că veneau muncitorii de scenă la mine şi se plângeau: «Domnule Valentin, nu putem să cumpărăm pâine, că n-avem buletin de localitate». Pentru cei care iubeam teatrul şi colegii, era din ce în ce mai greu de suportat. Nu mai vorbesc despre cenuşiul din jur, despre frigul din teatre iarna, când publicul spectator rămânea îmbrăcat cu paltoanele. Aş fi făcut-o în continuare, pentru că iubeam teatrul, dar pentru Alexandra ne-am dorit o altă viaţă".

PLECAREA. Aşa au pus punct şi au luat-o de la zero. Cu un copil de 4 ani, fără vreo promisiune, fără aranjamente. Au plecat la Berlin, de fapt cu intenţia de a ajunge în Canada, dar în acel an se depăşise cota de imigrare, aşa că au cerut azil politic şi au rămas în Germania. În primele luni i-a ajutat o prietenă, singura lor cunoştinţă, la care au şi locuit o vreme. "Primele slujbe au fost la negru", povesteşte Doina. "Am curăţat un restaurant vietnamez împreună cu Veve, am lucrat la un salon de cosmetică, apoi iarăşi m-am angajat într-un restaurant grecesc ca barmaniţă. Îţi dai seama că nu era chiar plăcut de la «doamna profesor, vă rog...» la «drăguţă, dă-mi şi mie o bere!». Totuşi,
ne-am păstrat buna dispoziţie şi eram multumiţi că putem câştiga bani prin muncă cinstită." Veve zâmbeşte, uşor melancolic: "Mie mi-a făcut plăcere să muncesc, orice am făcut. Am fost şi grădinar, am lucrat şi la o centrală telefonică, însă munca asta şi umorul m-au salvat. Sigur că în Germania ne-am trezit într-o situaţie pentru care nici unul din noi nu era pregătit. Dar seara, după ce terminam munca, luam ce câştigasem şi mă duceam la ai mei mulţumit. Puteam să beau o bere rece. Îmi amintesc că înainte, în ţară, eram cu Amza, cu Fănică, şi ne duceam să mâncăm ceva după spectacol. Ni se spunea: «Bere nu avem», dar apoi, ca o mare favoare pentru «actorii noştri iubiţi», ni se servea băutura răcoroasă nu în halbe, ci în ceşti de ceai, ca să nu observe ceilalţi clienţi."

VISUL. Nu a regretat niciodată decizia luată în 1983? "Ba da. Am regretat scena şi publicul românesc. Dorul ăsta de teatru!", oftează domnul Plătăreanu. "Am jucat prea puţin. Şi teatrul a fost visul vieţii mele. După aceea s-a rupt. Am predat actorie la Berlin, am făcut film, dar în limba germană. Dorinţa mea a fost să joc în limba ţării mele, limba pe care o iubesc şi am vrut s-o slujesc." Valentin Plătăreanu a realizat că vrea să devină actor când l-a văzut pe Laurence Olivier în "Hamlet". "Deşi în anul acela eram la Liceul Mihai Viteazul şi aveam excelent pe toată linia, puteam să intru la orice facultate fără să dau examenul de admitere, dar am vrut la teatru. Am auzit colegi care ziceau că n-au intrat la Construcţii sau la Medicină, au încercat la Institutul de Teatru şi întâmplător au şi reuşit, dar nu cred în actorii care au o asemenea biografie. La mine a fost o mare dragoste, de când am jucat primul rol, pe la 15 ani. Eram în liceu şi profesorul de franceză mi-a dat să-l joc pe Caţavencu." Oficial a debutat în teatru mai târziu, la vârsta de 22 de ani, cu rolul Henry Higgins, în "Pygmalion", de Bernard Show. Rolul preferat? Serghei din "Platonov" de Cehov. Îndrăgitul actor nu a avut ocazia să-l cunoască personal pe idolul său, Laurence Olivier, însă l-a strâns în braţe pe Sir Anthony Hopkins, care a jucat cu Alexandra în "The City of Your Final Destination" (2007). Odată, Alexandra i-a făcut altă surpriză: "Tata, stai o secundă!" şi i l-a dat pe... Coppola la telefon.

GENERAŢII. Ştiu deja că, în 1990, maestrul Plătăreanu a instaurat şcoala de teatru Schauspielschule Charlottenburg la Berlin, unde a pregătit câteva generaţii de actori. În primăvara viitoare, instituţia îşi sărbătoreşte "majoratul" (18 ani) fiind considerată cea mai bună şcoală de actorie privată din Germania. Îl rog să-mi spună ce crede despre tinerii actori români din ziua de azi. Zâmbeşte, parcă să mă asigure că e de bine: "Talente sunt în România şi se simte, este o generaţie nouă, unii dintre ei care acum sunt actori mari mi-au fost şi studenţi: Răzvan Vasilescu, Claudiu Bleonţ. Sunt mulţi. Marea noastră dramă este că avem prea multe talente pe metru pătrat, mai multe decât orice ţară din lume... Dar cu cât sunt mai mulţi, parcă îi şi distrugem mai cu poftă!". "La ce vă referiţi?" "Din păcate, nu ne recunoaştem talentele când le descoperim... nu le îngrijim, nu le dăm atenţia cuvenită. Dacă mă întrebi despre tinerii actori români, cred că sunt foarte talentaţi, dar ar trebui să slujească frumuseţea limbii noastre scenice... şi ce ar trebui să nu se piardă este nobleţea actorului, pe care generaţia mea a dobândit-o de la marii maeştri români. Nobleţea în limbaj, în conduită, în meseria noastră este un reper, un exemplu pentru public."

TINEREŢE. A avut-o ca profesoară pe marea actriţă Irina Răchiţeanu Şirianu. "Domnule Plătăreanu, cum vă amintiţi promoţia de actori din 1958?" Iar oftează, de data asta cuprins de nostalgie: "Eram tineri, aveam elan... Îmi amintesc cum am deschis teatrul de la Piatra-Neamţ. Ce buchet de actori: Mihai Dogaru, George Motoi, Leopoldina Bălănuţă, Cosma Braşoveanu, Florin Piersic... Nu ne convenea, pentru că voiam fiecare un aranjament mai călduţ, unul la Bucureşti, altul la Ploieşti. Puteam să mă duc la Toma Caragiu, care voia să mă ia la Ploieşti, dar ministerul ne-a obligat pe toţi să mergem la Piatra-Neamţ. Şi a fost o iniţiativă frumoasă ca destinaţie de teatru, care a rămas. La acea vreme, teatrul era susţinut, fiindcă era mijloc de propagandă! S-a investit mult, eu ca actor atunci aveam salariul mai bun decât un doctor. După aceea s-au introdus normele pentru actori. Ce absurd! De exemplu: dacă un actor îl juca pe Hamlet o dată pe lună şi altul avea cinci roluri mici, cel care îl juca pe Hamlet nu îşi primea salariul. Apoi, actorii care nu aveau norme erau obligaţi să lucreze pe şantier...".

ALĂTURI. Valentin Plătăreanu a revenit pentru scurt timp în ţară imediat după Revoluţie. Şi-a îmbrăţişat familia, colegii, prietenii. Şi-au amintit de vremurile bune, când Teatrul de Comedie era vedetă în lume şi făcea furori de la Tel Aviv până la Stockholm, de la Malmö la Paris. În 2005, regizorul Didi Danquart turna în România filmul "Offset", cu Valentin Plătăreanu şi cu Alexandra în rolurile principale. Pentru actor a fost o experienţă unică să joace alături de fiica sa adorată în limba română. În prezent, maestrul filmează pentru televiziunea germană, în "Ora Nutriei". Alte proiecte? Da, tocmai a terminat colaborarea cu postul tv ARTE, care va difuza la începutul anului viitor un documentar despre viaţa Alexandrei Maria Lara....
Maestrul a obosit. Şi parcă s-a întristat. Vrea să scrie o carte de amintiri. Şi se pare că o va face, fiindcă o editură de prestigiu i-a propus deja un proiect în vederea publicării biografiei sale. Un "remember tragico-comic", glumeşte dumnealui. Ce bine îi stă când glumeşte! Se simte în elementul lui. Dar ce păcat că nu poate fi văzut mai des! De fapt, nobleţea unui actor este ceva rar.

O romanca in juriu la Cannes


Acasa/ Lifestyle

Actrita Alexandra Maria Lara este mai cunoscuta in Occident decat in Romania. A jucat in 43 de filme. Ea va fi prezenta la Cannes, fiind membra a juriului Festivalului de Film, prezidat de americanul Sean Penn Detalii»

Alexandra Maria Lara, pe locul 89 în topul celor mai sexy femei din lume. În 2005, actriţa de origine română avea titlul de frumoasa Germaniei

Cea mai frumoasă dintre urâte [2008-03-21]
Actriţa de origine română Alexandra Maria Lara, supranumită „minunea de la Berlin“, câştigă inimile producătorilor de la Hollywood, dar le pierde pe cele ale bărbaţilor din Germania, Elveţia şi Austria. [Citeste]

Lara, în film cu Kate Winslet


ROL ● Încă o reuşită pentru actriţa Alexandra Maria Lara
Românca Alexandra Maria Lara va juca în producţia "The Reader" rolul unei deţinute dintr-un lagăr de concentrare nazist. Protagonista acestei drame despre Holocaust este celebra actriţă Kate Winslet.

„În România comunistă am fost botezată pe ascuns“ [2008-01-31]
„Am fost botezată pe ascuns“, a declarat actriţa Alexandra Maria Lara (născută în 1978, în Bucureşti) într-un înterviu-dialog cu celebrul fotograf Anton Corbijn, material publicat în numă rul actual al revistei „Vogue“. [Citeste]

Actriţa româncă Alexandra Maria Lara, Angelina Jolie a Europei

Departe de graniţa ţării, în Germania, presa mondenă acordă primele pagini unei românce care a cucerit industria filmului european şi cunoaşte un succes tot mai mare datorită rolurilor importante pe care le interpretează în diverse filme cu distribuţie extraordinară.

Presa din Canada scrie despre aceasta că este una dintre cele mai îndrăgite actriţe. Mai mult decât atât, potrivit mass-media străine, Alexandra Maria Lara o întruchipează perfect pe celebra Angelina Jolie. Ziarul “The Gazette” din Montreal spune despre româncă, protagonista filmului lui Coppola “Tinereţe fără tinereţe”, că ar putea fi echivalentul european al Angelinei Jolie. Şi asta pentru că ambele sunt frumoase, celebre şi au taţi celebri. Alexandra Maria Lara este fiica lui Valentin Plătăreanu. Actorul român, notează publicaţia canadiană, a condus cursurile de actorie la Academia Naţională de Teatru Bucureşti, înainte de a se muta la Berlin, unde a fondat Academia de Actorie Charlottenburg. “Alexandra Maria Lara ar putea fi echivalentul european al Angelinei Jolie, fiica actorului american John Voight. Steaua filmului «Tinereţe fără tinereţe» este tânără, frumoasă şi talentată”, precizează ziarul canadian “The Gazette”. Povestea Mariei a început în urmă cu mulţi ani, atunci când familia sa a plecat din România şi s-a mutat în Germania, acolo unde tatăl acesteia, actorul Valentin Plătăreanu, a cerut azil politic. La scurt timp, acesta a deschis în Germania o şcoală de actorie, care s-a bucurat de mult succes şi ce a pregătit foarte mulţi actori, acum deveniţi celebri.
Valentin Plătăreanu, actor în anii ’80 la Teatrul de Comedie Bucureşti, este în prezent profesor de teatru la Berlin, unul dintre cei mai renumiţi specialişti în domeniu. Românca şi-a făcut debutul în această lume la o vârstă fragedă. La doar 10 ani, Alexandra juca deja în seriale de televiziune. Ceva mai târziu a venit şi schimbarea numelui, pentru că era mult prea greu de pronunţat, deloc melodios şi putea fi un impediment în calea afirmării ei. Astfel a devenit Alexandra Maria Lara, un nume cu rezonanţă acum în lumea filmului european. De aici până la a atinge culmile succesului nu a mai fost decât un pas.
“A fost o călătorie incredibilă până acum”, a declarat actriţa în New York, la premiera primului film din ultimii 10 ani al lui Francis Ford Coppola. “Mă aflu pentru prima oară în New York, deci totul mi se pare nou şi palpitant. Nu doar din cauza locului, ci şi din a faptului că întrezăresc multe oportunităţi”, a spus Maria Lara.

---

A devansat-o pe Heidi Klum

Românca ocupă primul loc în topul celor mai frumoşi oameni din Germania, realizat de publicaţia “Bild”. Actriţa a devansat vedete precum Heidi Klum şi Claudia Schiffer. Noua Audrey Hepburn, cum mai este numită, a jucat în peste 30 de filme şi a refuzat oferta revistei “Playboy”, declarând că nu are nevoie să pozeze goală pentru a avea succes.

Alexandra Maria Lara, insarcinata?

Cea mai frumoasa nemtoaica e romanca Alexandra Maria Lara

Mai tare decat Claudia Schiffer

Actrita Alexandra Maria Lara ocupa locul al doilea in topul "Vanity Fair" al celor mai bine imbracate staruri din Germania, inaintea unor modele de renume.

Actrita de succes, inselata de iubit

Actrita Alexandra Maria Lara nu vrea sa joace alaturi de Tom Cruise



Alexandra Maria Lara, actrita de origine româna, a refuzat un rol de secretara în filmul Valkiria. Potrivit „realitatea.net”, românca a luat aceasta decizie chiar daca ar fi avut ocazia sa joace alaturi de celebrul Tom Cruise. Agentul actritei sustine ca rolul de secretara este neinteresant pentru Alexandra Maria Lara si ca aceasta are oricum un program foarte încarcat. La ora actuala, actrita filmeaza la productia Tinerete fara Tinerete în regia lui Francis Ford Coppola ...continuare

A juca intr-o alta limba este un "challenge"

Actrita romanca Alexandra Maria Lara, cunoscuta filmului de aici mai ales pentru filmul Der Untergang

Alexandra Maria Lara a venit la TIFF cu doua roluri puternice: Brandusa, din "Offset", filmul lui Didi Danquart, primul ei rol in limba romana, si mult mai interesantul Suzie din "I Really Hate My Job", filmul-senzatie al lui Oliver Parker, facut dupa scenariul uimitor al lui Jennifer Higgie.

Suzie este primul rol in limba engleza al Alexandrei Maria Lara. In plus, la TIFF a fost si tatal ei, actorul Vladimir Platareanu, alaturi de care joaca in "Offset".

Vreau sa incepem cu rolul din "Offset", pentru ca tocmai a fost vizionarea de presa. Vreau sa-mi spui cum ai "apucat" acest rol si daca ti-ai putut explica de ce Brandusa face alegerile pe care le face. Pentru ca ea il alege pe Nini (Razvan Vasilescu), un personaj pe care nu poti spune ca ai inteles de ce l-a ales, mai ales ca stefan, celalalt pretendent, este un personaj mult mai veridic.
— Dragostea lor este o altfel de dragoste si cred ca asta se simte in film, pentru ca asta am inteles eu lucrand pe acest personaj. Felul cum Nini o iubeste pe ea o atinge intr-un
altfel decat iubirea lui stefan. Nini, pe langa puterea exagerata uneori, are un anume romantism. Pentru Brandusa, sa fii iubita de un barbat care atat de mult te iubeste incat se impusca, un barbat care se lupta pentru tine este o dragoste dificila. Mai ales ca Nini nu este liber, este casatorit, cu un copil acasa. O situatie complicata. Dragostea in sine este greu de explicat. Nu te indragostesti de persoana care este cea mai potrivita pentru tine. Ea este indragostita de amandoi barbatii, dar intr-un fel cu totul diferit. Mai este dragostea pentru tatal ei, dar si pentru Romania, tara ei, si toate astea sunt motive pentru care ajunge la concluzia la care ajunge.

si sa aleaga ce a ales, adica sa ramana cu Nini.
— Eu cred ca decide pentru ea insasi. Daca am continua filmul, nu cred ca Brandusa s-ar intoarce la Nini, nu cred ca ar continua sa fie amanta lui. Decizia ei este de a ramane in tara ei si sa nu plece cu un barbat pentru a carui iubire nu merita sa faca tot acest drum.

Presupun ca ti s-a mai pus aceasta intrebare: cum este sa lucrezi cu tatal tau?
— Da, dar e o intrebare frumoasa. Tatal meu a fost si profesorul meu, tatal meu are si o scoala de actorie la Berlin, unde am fost studenta si eu trei ani, din care un an mi-a fost profesor. De mica m-a luat la cursuri, am vazut cum lucreaza cu studentii. Este un actor deosebit, dar si un om deosebit, a juca alaturi de el este pentru mine cea mai mare placere.

Te-am intrebat asta pentru ca ma gandesc ca trebuie sa fie dificil, mai ales intr-un film ca "Offset", unde sunteti fiica si tata, iar aceasta relatie trebuie sa fie alta decat e in realitate.
— Sigur, este dificil. si atunci cand joci o poveste de dragoste nu inseamna neaparat ca te intelegi impecabil cu partenerul din film. Dar este o dificultate care, in comparatie cu placerea de a lucra cu tatal meu, paleste.

Sunt fericita ca parintii mei au vorbit intotdeauna in familie limba romana
In toate filmele pe care le stiu romanii – "Caderea", acum "Offset", prezentat la Festivalul Filmului European, si "I Really Hate My Job", care va intra pe ecrane in toamna – joci intr-o alta limba: germana, germana si romana, respectiv engleza. Cum iti influenteaza jocul aceasta schimbare a registrului lingvistic?
— Ma consider un copil norocos ca vorbesc multe limbi. Dar, de exemplu, nu am stiut niciodata ca voi avea nevoie de limba engleza in actorie. Sunt fericita ca parintii mei au vorbit intotdeauna in familie limba romana. Aveam patru ani si jumatate cand m-am mutat la Berlin, am facut scoala in limba germana, dar noi am continuat sa vorbim in casa in romana. A juca intr-o alta limba este un "challenge", iti cere o concentrare speciala. Pentru rolul din "Offset" mi-a fost foarte frica. Prietenii mei romani mi-au spus intotdeauna ca vorbesc cu accent. si in film se intelege ce spun, dar accentul este foarte puternic, se simte. Am avut emotii, dar cred ca actoria, peste limba, are de-a face inima, cu expresia.

Ma refer iar la "Caderea", pentru ca este filmul pe care romanii il stiu mai bine. Cum a evoluat cariera ta de la rolul din "Caderea", un rol mic, e drept, pana la rolurile acestea?
— Am inceput de foarte tanara sa lucrez, fac de 12 ani aceasta meserie. Am avut noroc ca am intalnit oameni care mi-au dat posibilitatea sa lucrez si sa castig cat mai multa experienta. Singurul lucru pe care pot sa-l spun cu sinceritate este ca a fi putin mai in varsta si a avea mai multa experienta imi creeaza astazi mai multa placere de a juca decat aveam acum cinci-sase ani. Pentru ca la inceput este intotdeauna si multa teama, ezitare. "Caderea" este un film extrem de important pentru mine. Am avut sansa de a juca intr-un film german – majoritatea acestora raman in Germania, putine ajung in fata unui public international – care a fost vazut in toata lumea si care mie mi-a deschis multe usi.

Suzie este punctul in care se intalnesc toate fetele
Vei mai lucra cu Oliver Hirschbiegel?
— Sper din tot sufletul, este unul dintre regizorii mei preferati.

Pentru a ajunge si la al treilea film, despre care nu am vorbit deloc, in care interpretezi un rol care mi-a placut foarte mult. Cum te-ai inteles cu "Suzie", care este un personaj foarte puternic, totodata foarte fragil, foarte inocent?
— Este un personaj foarte greu. Sunt momente in care Suzie nu pare foarte inteligenta, dar are si momente de luciditate si inteligenta. Pe mine m-a atras combinatia asta din personaj. Am citit scenariul, nu stiam pentru care dintre roluri urma sa ma prezint. Dar mi-am dorit din tot sufletul sa fie Suzie, mi-a placut, pentru ca ea este punctul in care se intalnesc toate fetele. z

EXOTISME
Cat de exotica ar parea pentru TIFF o productie Bollywood, nu am rezistat prea mult la remake-ul hi-tech "Nasul" ("Don"), din 2006, al regizorului Farhan Akhtar. Se pare ca filmul a facut senzatie la Berlinala din acest an, cand oamenii au venit special pentru el. Oricum, amatorilor genului le pot spune ca in aceasta toamna ar trebui sa astepte premiera unui "Matrix" in varianta Bollywood, asa cum am priceput din trailer-ul ce a precedat proiectia in aer liber a "Nasului".
Tot la acest capitol, majoritatea spectatorilor si a jurnalistilor din presa locala au un cuvant de spus – de bine sau de rau – cu privire la scenele de violenta si sexualitate care fac firul rosu al acestei editii. Despre asta poate maine, pentru ca urmeaza acum proiectia unuia dintre filmele-soc ale TIFF, "Cand se lasa intunericul", un film suedez din 2006.

ZIUA A DOUA
» Filme de stele
Duminica a fost o zi plina: o premiera mondiala, un film despre care nimeni nu a stiut nimic si pe care nu l-au vazut decat producatorii si cativa distribuitori, dar si "Offset", un film german cu dominanta romaneasca. Iata ce am apucat sa vad in a treia zi a festivalului:

***"Intimitati in toaleta" ("Intimidades de un cuarto de bano"), un film mexican din 1989, care merita vazut macar pentru ideea neconventionala: de a prezenta dramele unei familii prin prisma oglinzii de la baie. Camera este fixa, toata actiunea se petrece in baie, iar personajele sunt dezvoltate pe baza a ceea ce fac aici. E drept ca filmul nu e o grozavie, dar are parti adorabile.

*****"Pufball". Ei, da, acest film din 2007 al lui Nicolas Roeg, unul dintre cei trei regizori invitati speciali ai TIFF din acest an, un film cu premiera mondiala aici, la Cluj, merita din plin cinci stele. Un film magic, in care un cuplu de tineri ajunge intr-un spatiu arhaic, in care tot soiul de vraji, pietre sacre si persoane stranii incep sa le controleze viata. Sper ca acest film sa intre in selectia pentru Bucuresti – anul acesta nu va mai fi Institutul Francez, ci Cityplex, conform declaratiilor directorului onorific al TIFF, Tudor Giurgiu – si sa aveti ocazia sa-l vedeti.

*"Offset". O stea pentru filmul lui Didi Danquart, chiar daca, asa cum spuneam, romanii domina genericul, de la cei doi scenaristi (Cristi Puiu si Razvan Radulescu, alaturi de Danquart) la actorii din rolurile principale: Razvan Vasilescu, Alexandra Maria Lara. Din pacate, filmul este lung si detensionat, cu personaje schematice si actiuni neveridice. La fel cum tipografia, care da si titlul, este absolut irelevanta pentru film, putea fi orice altceva in locul acesteia. O observatie buna a criticului de film Valerian Sava la conferinta de presa: Puiu si Radulescu au un stil special de a scrie, "pentru ca ei mizeaza pe cinema sa explice totul, cum ar fi relatiile dintre personaje". Dar daca regizorul ignora chestia asta, atunci nu se mai intelege nimic.

*****: excelent, ****: merita vazut, ***: asa si asa, **: neinteresant, *: duda