Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
Simpson[V=]
Pagina 5 din 6
Pagina 5 din 6 • 1, 2, 3, 4, 5, 6
Simpson[V=]
Rezumarea primului mesaj :
JESSICA SIMPSON-
3]Eram la ora de Istorie, iar profesorul a spus: cine ştie continentele, mîna sus. Am ridicat mîna şi am zis: "A,E,I,O,U". Profesorul a răspuns: "Astea nu sînt nici măcar consoane. Sînt vocale".
2]Nu sunt anorexică. Sunt din Texas. Aţi auzit voi de oameni anorexici din Texas? Eu n-am auzit de vreunul, iar asta mă include şi pe mine!
1]Poate dupa ce o sa fac copii, daca sanii mi se vor lasa pana la buric, atunci o sa mi-i ridic ... prin mentinere. Dar, stiti si voi, sinii mei sunt naturali"
=====
JOE
O.J.
Ashlee
The Simpson
Wallis
JESSICA SIMPSON-
3]Eram la ora de Istorie, iar profesorul a spus: cine ştie continentele, mîna sus. Am ridicat mîna şi am zis: "A,E,I,O,U". Profesorul a răspuns: "Astea nu sînt nici măcar consoane. Sînt vocale".
2]Nu sunt anorexică. Sunt din Texas. Aţi auzit voi de oameni anorexici din Texas? Eu n-am auzit de vreunul, iar asta mă include şi pe mine!
1]Poate dupa ce o sa fac copii, daca sanii mi se vor lasa pana la buric, atunci o sa mi-i ridic ... prin mentinere. Dar, stiti si voi, sinii mei sunt naturali"
=====
JOE
O.J.
Ashlee
The Simpson
Wallis
Ultima editare efectuata de catre Admin in 05.08.15 10:34, editata de 53 ori
Ashlee Simpson s-a operat la nas
Ashlee Simpson s-a operat la nas Actrita si cantareata americana Ashlee Simpson, cunoscuta pentru rolul din serialul "Al saptelea cer", si-a facut operatie estetica la nas.
Jessica Simpson nu îşi mai ascunde iubitul
Jessica Simpson nu îşi mai ascunde iubitul
Jessica Simpson şi iubitul ei John Mayer, cântăreţ şi el, au plecat în vacanţă în Europa. Destinaţia aleasă de cei doi îndrăgostiţi a fost Italia. Cuplul a încercat pe cât posibil să rămână în anonimat la sosirea pe aeroportul din Roma, dar ei au fost cu uşurinţă recunoscuţi. Se pare însă că Mayer şi Simpson nu mai sunt deranjaţi să fie văzuţi în timp ce se plimbă prin frumoasa capitală, semn că dorinţa de anonimat a fost lăsată în urmă. Au ieşit din hotelul în care sunt cazaţi fără bodyguarzi şi s-au plimbat pe străzi ţinându-se de mână şi giugiulindu-se cu fiecare ocazie. Cei doi au luat cina la restaurantul italian preferat al lui Tom Cruise, "Da Bolognese". Relaţia dintre Jessica şi John a fost decoperită în urmă cu un an, dar amândoi au negat zvonurile o vreme. Dragostea ce s-a înfiripat a devenit însă evidentă anul acesta când blonda i s-a alăturat solistului în turneul său din America de Nord.
Pagină realizată de Mădălina Frăsineanu
madalina.frasineanu@azi.ro
madalina.frasineanu@azi.ro
Jessica Simpson:„Sunt frustrata sexual“
Jessica Simpson:„Sunt frustrata sexual“
Una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood, Jessica Simpson a facut recent o dezvaluire socanta: in acesta perioada a vietii sale sufera de insomnie deoarece este frustrata sexual. Dupa cum informeaza site-ul libero.it, vedeta a declarat in cadrul emisiunii lui Jay Leno: „Nu reusesc sa dorm. In cele din urma ma asez pe jos pentru ca pur si simplu nu pot sa inchid ochii. Incep sa ma gândesc la ce mi-ar placea sa visez. Sunt un pic frustrata sexual. Cum pot fi visele tale daca incepi prin a-si spune asta”, a declarat Jessica Simpson.
Una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood, Jessica Simpson a facut recent o dezvaluire socanta: in acesta perioada a vietii sale sufera de insomnie deoarece este frustrata sexual. Dupa cum informeaza site-ul libero.it, vedeta a declarat in cadrul emisiunii lui Jay Leno: „Nu reusesc sa dorm. In cele din urma ma asez pe jos pentru ca pur si simplu nu pot sa inchid ochii. Incep sa ma gândesc la ce mi-ar placea sa visez. Sunt un pic frustrata sexual. Cum pot fi visele tale daca incepi prin a-si spune asta”, a declarat Jessica Simpson.
OJ Simpson isi plateste crimele
OJ Simpson isi plateste crimele
Un tribunal din Los Angeles a hotarat ca starul american trebuie sa plateasca suma de 33,5 milioane de dolari tatalui lui Ron Goldman, presupusa victima a lui Simpson.
Un tribunal din Los Angeles a hotarat ca starul american trebuie sa plateasca suma de 33,5 milioane de dolari tatalui lui Ron Goldman, presupusa victima a lui Simpson.
Jessica Simpson, mama adoptiva
Jessica Simpson, mama adoptiva Actrita si cantareata Jessica Simpson a recunoscut intr-un interviu pentru revista britanica "Star" ca isi doreste o familie si nu exclude posibilitatea adoptarii unui copil.
CONTINUARE....
O.J., „victima“?
Printr-o logica denaturata, inculpatul a fost portretizat ca victima a sistemului juridic american. Corespondentul CNN, Art Harris, descria, cu zece zile inainte de pronuntarea verdictului, situatia din sala de judecata: „Avocatii apararii il prezinta pe Simpson drept o alta victima de culoare a sistemului judiciar al albilor. Dar el este un simbol neplauzibil al separarii rasiale intre albii si negrii americani. Vedeta cu avocati platiti regeste, Simpson este mai degraba un simbol al deosebirii dintre bogati si saraci sau al modului in care banii pot cumpara justitia“.
Printr-o manipulare subtila si extrem de eficienta, „echipa de vis“ a deturnat genial atentia juratilor de la crime. S-a facut uz de un procedeu numit „estompare“, la care face referire Vladimir Volkoff, in Petite histoire de la désinformation („Tratat de dezinformare“). „Estomparea consta in a ineca faptul respectiv intr-o masa de alte fapte fara nicio legatura cu el si, daca e posibil, mai apte de a suscita interesul publicului“. In acest fel, au trecut in plan secund cele doua crime si dovezile concludente asupra vinovatiei fostului jucator de fotbal. Probele de sange si firele de par, telefonul din masina, cutitul cumparat cu ceva timp inainte, hartuielile tarziu in noapte nu au mai impresionat juriul hipnotizat de teoriile fanteziste ale aparatorilor. Practic, ceea ce s-a judecat a fost comportamentul Departamentului de Politie, si nu dubla omucidere. Exploatand sensibilitati in stare latenta, Cochran si compania au dirijat mintile juratilor dupa propria vointa.
“Victimofilia“ s-a cronicizat printr-o pledoarie finala care a facut referire la Holocaustul impotriva evreilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial (!). Johnnie Cochran l-a comparat pe Fuhrman cu dictatorul nazist Adolf Hitler si a vorbit despre „viziunile similare“ ale celor doi. „A mai existat un om cu aceleasi opinii, care vroia sa arda oameni, care avea principii rasiste. El a preluat puterea asupra poporului sau. Oamenilor nu le-a pasat, au spus ca e nebun. Acest om a devenit unul dintre cei mai diabolici ai lumii, Adolf Hitler, pentru ca oamenii nu l-au oprit (...). La fel, Fuhrman. Fuhrman vrea sa arda sau sa bombardeze toti negrii. Acesta este rasism genocidar. Ii platim salariu unui om cu asemenea viziuni...“ Pledoaria uluitoare a lui Cochran a ingropat definitiv probele procurorilor.
Juriul da un verdict previzibil
La 3 octombrie 1995, 150 de milioane de oameni au vazut cum a fost ingenuncheat sistemul juridic american. Dupa doar trei ore de deliberari - curios de rapid, tinand cont de presiunea emotionala a unui astfel de proces -, juratii au decis: O.J. Simpson este „nevinovat“ de uciderea lui Nicole Brown si Ronald Goldman. Daca incercam o „disectie“ a membrilor juriului, vom constata ca verdictul nu trebuia sa surprinda pe nimeni.
Un sondaj de opinie realizat inainte de prezentarea ca proba a „casetelor Fuhrman“ indica faptul ca majoritatea afro-americanilor considerau ca O.J. este nevinovat, in timp ce trei din patru albi erau convinsi ca el este faptasul. Organizarea procesului in „orasul ingerilor“ - celebru pentru conflictele interrasiale din 1992 - a fost asul din maneca apararii. Luptele de strada erau prea de notorietate, pentru ca acuzatiile in corpore la adresa politistilor LAPD sa nu trezeasca amintiri dureroase.
Sa aruncam o privire asupra componentei juriului. Procesul a avut 12 jurati, dintre care 10 femei. Au fost noua afro-americani, doi albi si un hispanic. Totodata, doi aveau studii superioare, noua - diploma de liceu, iar unul - niciun fel de diploma. Daca se explica alegerea a noua jurati de culoare din motive politice, de ce nu au prevalat membrii cu studii superioare? Un raspuns ar fi - nu inseamna ca este - ca persoanele fara studii superioare sunt mai usor de manipulat. La fel, in cazul femeilor. O persoana de sex feminin este mai influentabila si mai predispusa la a absolvi de vina un inculpat, fie el un presupus criminal. De aici, numarul covarsitor al femeilor, in comparatie cu cel al barbatilor - doar doi.
Se ridica o noua intrebare: de ce a acceptat procuratura acest juriu? Un alt raspuns prezumtiv ar fi ca dovezile incriminatorii erau atat de evidente, incat pur si simplu nu a luat in considerare posibilitatea unei achitari.
Opiniile personale ale juratilor arunca o lumina interesanta asupra modului in care au decis ca Simpson este nevinovat. Aproape jumatate erau de acord cu violenta domestica (!), in anumite situatii. Cinci dintre ei aveau la activ cel putin o experienta neplacuta cu autoritatile, iar noua nu-l percepeau pe fostul mare jucator de fotbal ca pe un asasin cu sange rece. Este putin probabil ca prejudecatile sa fi dictat cursul evenimentelor, dar conceptiile deja inradacinate au facilitat indiscutabil munca avocatilor. Cu alte cuvinte, terenul era deja „fertil“.
Verdictul a fost decis pe baza „lipsei dovezilor“, au afirmat juratii la finalul procesului. Inexistenta unor probe „mai presus de orice indoiala“ care sa indice vinovatia lui O.J. si pierderea credibilitatii unor martori-cheie au fost argumentele invocate de membrii juriului pentru a explica decizia de achitare. S-a negat vehement orice alta influenta. Celebritatea lui Simpson sau rasismul politiei din Los Angeles nu au avut nicio importanta, au sustinut ei dupa pronuntarea verdictului.
Nicio minte lucida nu poate da crezare unor astfel de afirmatii. Constient sau nu, juriul s-a razbunat pentru eroarea achitarii celor patru politisti agresori, in procesul din 1992. Votul a fost mai putin pentru nevinovatia vedetei de televiziune, cat, mai degraba, contra unui sistem juridic inechitabil si corupt.
Procurorul Marcia Clark a ramas tablou cand juratii au dat citire sentintei. Ceea ce a determinat-o sa ia atitudine a fost „ipocrizia“ argumentatiei acestora: „Un juriu majoritar de culoare nu ar condamna intr-un astfel de caz. Nu ar face dreptate!“, avea sa declare Clark pentru USA Today.
Replica societatii americane
„O, Dumnezeule! O, Dumnezeule!“, au fost primele cuvinte ale mamei lui Goldman la aflarea verdictului. O reactie in consonanta cu cea a albilor de pe tot cuprinsul Statelor Unite. Comunitatea de culoare a exultat, atitudine care a fost considerata o adevarata „insulta“ in randul albilor. Avem, asadar, doua tipuri de reactii diametral opuse: bucurie fara margini, pe de o parte, intristare si dezolare, pe de alta parte. America polarizata a facut din nou obiectul unor dezbateri furtunoase.
Albii erau convinsi de vinovatia lui O.J., iar fericirea afro-americanilor, la aflarea verdictului, a involburat si mai tare apele. Acestia din urma nu dadeau doi bani pe dovezile irefutabile care il incriminau. Reactia lor s-a datorat victoriei repurtate impotriva sistemului de judecata, considerat pe buna dreptate discriminatoriu si corupt. Ca Simpson era sau nu vinovat conta mai putin.
O.J. Simpson a fost autorul crimelor din seara zilei de 12 iunie 1994, de la resedinta fostei sale sotii. Daca un tribunal penal l-a achitat, acest lucru nu s-a mai repetat la procesul civil, care a avut loc intre octombrie 1996 si februarie 1997. Desfasurat la Santa Monica, procesul civil a decis ca O.J. se face vinovat de asasinarea lui Nicole Brown si Ronald Goldman - dupa 17 ore de deliberari ale unui juriu predominant alb. Inculpatul a fost obligat la plata a 33,5 milioane de dolari familiilor indoliate, dar banii nu vor ajunge niciodata la destinatie. Din punct de vedere moral, s-a facut dreptate, iar criminalul dovedit a fost pus, macar formal, la stalpul infamiei. Era insa prea tarziu.
Interesant este ca un studiu statistic realizat de NBC in 2004 asupra a 1 186 de subiecti indica faptul ca 77% din albi considerau ca este vinovat, doar 27% din negri fiind convinsi de acest lucru. Aproape trei sferturi din afro-americanii chestionati continuau sa-l vada pe O.J. Simpson drept victima.
Procesul lui O.J. a dezvaluit cele doua Americi, puse fata in fata intr-un tablou intunecat, puternic marcat de bigotism si ura, de temeri si resentimente. Juratii nu au votat pentru achitare, ci impotriva unui sistem pe care il dispretuiau si pe care il considerau nedrept si inuman. In tentativa de a indrepta un rau, au produs un rau si mai mare. Readucand in atentia opiniei publice chestiunea rasiala controversata si delicata, verdictul a redeschis o cutie a Pandorei abia ferecata. Doar ratiunea si evaluarea limpede a potentialului de catastrofa au impiedicat o reeditare a revoltelor de strada din 1992.
Printr-o logica denaturata, inculpatul a fost portretizat ca victima a sistemului juridic american. Corespondentul CNN, Art Harris, descria, cu zece zile inainte de pronuntarea verdictului, situatia din sala de judecata: „Avocatii apararii il prezinta pe Simpson drept o alta victima de culoare a sistemului judiciar al albilor. Dar el este un simbol neplauzibil al separarii rasiale intre albii si negrii americani. Vedeta cu avocati platiti regeste, Simpson este mai degraba un simbol al deosebirii dintre bogati si saraci sau al modului in care banii pot cumpara justitia“.
Printr-o manipulare subtila si extrem de eficienta, „echipa de vis“ a deturnat genial atentia juratilor de la crime. S-a facut uz de un procedeu numit „estompare“, la care face referire Vladimir Volkoff, in Petite histoire de la désinformation („Tratat de dezinformare“). „Estomparea consta in a ineca faptul respectiv intr-o masa de alte fapte fara nicio legatura cu el si, daca e posibil, mai apte de a suscita interesul publicului“. In acest fel, au trecut in plan secund cele doua crime si dovezile concludente asupra vinovatiei fostului jucator de fotbal. Probele de sange si firele de par, telefonul din masina, cutitul cumparat cu ceva timp inainte, hartuielile tarziu in noapte nu au mai impresionat juriul hipnotizat de teoriile fanteziste ale aparatorilor. Practic, ceea ce s-a judecat a fost comportamentul Departamentului de Politie, si nu dubla omucidere. Exploatand sensibilitati in stare latenta, Cochran si compania au dirijat mintile juratilor dupa propria vointa.
“Victimofilia“ s-a cronicizat printr-o pledoarie finala care a facut referire la Holocaustul impotriva evreilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial (!). Johnnie Cochran l-a comparat pe Fuhrman cu dictatorul nazist Adolf Hitler si a vorbit despre „viziunile similare“ ale celor doi. „A mai existat un om cu aceleasi opinii, care vroia sa arda oameni, care avea principii rasiste. El a preluat puterea asupra poporului sau. Oamenilor nu le-a pasat, au spus ca e nebun. Acest om a devenit unul dintre cei mai diabolici ai lumii, Adolf Hitler, pentru ca oamenii nu l-au oprit (...). La fel, Fuhrman. Fuhrman vrea sa arda sau sa bombardeze toti negrii. Acesta este rasism genocidar. Ii platim salariu unui om cu asemenea viziuni...“ Pledoaria uluitoare a lui Cochran a ingropat definitiv probele procurorilor.
Juriul da un verdict previzibil
La 3 octombrie 1995, 150 de milioane de oameni au vazut cum a fost ingenuncheat sistemul juridic american. Dupa doar trei ore de deliberari - curios de rapid, tinand cont de presiunea emotionala a unui astfel de proces -, juratii au decis: O.J. Simpson este „nevinovat“ de uciderea lui Nicole Brown si Ronald Goldman. Daca incercam o „disectie“ a membrilor juriului, vom constata ca verdictul nu trebuia sa surprinda pe nimeni.
Un sondaj de opinie realizat inainte de prezentarea ca proba a „casetelor Fuhrman“ indica faptul ca majoritatea afro-americanilor considerau ca O.J. este nevinovat, in timp ce trei din patru albi erau convinsi ca el este faptasul. Organizarea procesului in „orasul ingerilor“ - celebru pentru conflictele interrasiale din 1992 - a fost asul din maneca apararii. Luptele de strada erau prea de notorietate, pentru ca acuzatiile in corpore la adresa politistilor LAPD sa nu trezeasca amintiri dureroase.
Sa aruncam o privire asupra componentei juriului. Procesul a avut 12 jurati, dintre care 10 femei. Au fost noua afro-americani, doi albi si un hispanic. Totodata, doi aveau studii superioare, noua - diploma de liceu, iar unul - niciun fel de diploma. Daca se explica alegerea a noua jurati de culoare din motive politice, de ce nu au prevalat membrii cu studii superioare? Un raspuns ar fi - nu inseamna ca este - ca persoanele fara studii superioare sunt mai usor de manipulat. La fel, in cazul femeilor. O persoana de sex feminin este mai influentabila si mai predispusa la a absolvi de vina un inculpat, fie el un presupus criminal. De aici, numarul covarsitor al femeilor, in comparatie cu cel al barbatilor - doar doi.
Se ridica o noua intrebare: de ce a acceptat procuratura acest juriu? Un alt raspuns prezumtiv ar fi ca dovezile incriminatorii erau atat de evidente, incat pur si simplu nu a luat in considerare posibilitatea unei achitari.
Opiniile personale ale juratilor arunca o lumina interesanta asupra modului in care au decis ca Simpson este nevinovat. Aproape jumatate erau de acord cu violenta domestica (!), in anumite situatii. Cinci dintre ei aveau la activ cel putin o experienta neplacuta cu autoritatile, iar noua nu-l percepeau pe fostul mare jucator de fotbal ca pe un asasin cu sange rece. Este putin probabil ca prejudecatile sa fi dictat cursul evenimentelor, dar conceptiile deja inradacinate au facilitat indiscutabil munca avocatilor. Cu alte cuvinte, terenul era deja „fertil“.
Verdictul a fost decis pe baza „lipsei dovezilor“, au afirmat juratii la finalul procesului. Inexistenta unor probe „mai presus de orice indoiala“ care sa indice vinovatia lui O.J. si pierderea credibilitatii unor martori-cheie au fost argumentele invocate de membrii juriului pentru a explica decizia de achitare. S-a negat vehement orice alta influenta. Celebritatea lui Simpson sau rasismul politiei din Los Angeles nu au avut nicio importanta, au sustinut ei dupa pronuntarea verdictului.
Nicio minte lucida nu poate da crezare unor astfel de afirmatii. Constient sau nu, juriul s-a razbunat pentru eroarea achitarii celor patru politisti agresori, in procesul din 1992. Votul a fost mai putin pentru nevinovatia vedetei de televiziune, cat, mai degraba, contra unui sistem juridic inechitabil si corupt.
Procurorul Marcia Clark a ramas tablou cand juratii au dat citire sentintei. Ceea ce a determinat-o sa ia atitudine a fost „ipocrizia“ argumentatiei acestora: „Un juriu majoritar de culoare nu ar condamna intr-un astfel de caz. Nu ar face dreptate!“, avea sa declare Clark pentru USA Today.
Replica societatii americane
„O, Dumnezeule! O, Dumnezeule!“, au fost primele cuvinte ale mamei lui Goldman la aflarea verdictului. O reactie in consonanta cu cea a albilor de pe tot cuprinsul Statelor Unite. Comunitatea de culoare a exultat, atitudine care a fost considerata o adevarata „insulta“ in randul albilor. Avem, asadar, doua tipuri de reactii diametral opuse: bucurie fara margini, pe de o parte, intristare si dezolare, pe de alta parte. America polarizata a facut din nou obiectul unor dezbateri furtunoase.
Albii erau convinsi de vinovatia lui O.J., iar fericirea afro-americanilor, la aflarea verdictului, a involburat si mai tare apele. Acestia din urma nu dadeau doi bani pe dovezile irefutabile care il incriminau. Reactia lor s-a datorat victoriei repurtate impotriva sistemului de judecata, considerat pe buna dreptate discriminatoriu si corupt. Ca Simpson era sau nu vinovat conta mai putin.
O.J. Simpson a fost autorul crimelor din seara zilei de 12 iunie 1994, de la resedinta fostei sale sotii. Daca un tribunal penal l-a achitat, acest lucru nu s-a mai repetat la procesul civil, care a avut loc intre octombrie 1996 si februarie 1997. Desfasurat la Santa Monica, procesul civil a decis ca O.J. se face vinovat de asasinarea lui Nicole Brown si Ronald Goldman - dupa 17 ore de deliberari ale unui juriu predominant alb. Inculpatul a fost obligat la plata a 33,5 milioane de dolari familiilor indoliate, dar banii nu vor ajunge niciodata la destinatie. Din punct de vedere moral, s-a facut dreptate, iar criminalul dovedit a fost pus, macar formal, la stalpul infamiei. Era insa prea tarziu.
Interesant este ca un studiu statistic realizat de NBC in 2004 asupra a 1 186 de subiecti indica faptul ca 77% din albi considerau ca este vinovat, doar 27% din negri fiind convinsi de acest lucru. Aproape trei sferturi din afro-americanii chestionati continuau sa-l vada pe O.J. Simpson drept victima.
Procesul lui O.J. a dezvaluit cele doua Americi, puse fata in fata intr-un tablou intunecat, puternic marcat de bigotism si ura, de temeri si resentimente. Juratii nu au votat pentru achitare, ci impotriva unui sistem pe care il dispretuiau si pe care il considerau nedrept si inuman. In tentativa de a indrepta un rau, au produs un rau si mai mare. Readucand in atentia opiniei publice chestiunea rasiala controversata si delicata, verdictul a redeschis o cutie a Pandorei abia ferecata. Doar ratiunea si evaluarea limpede a potentialului de catastrofa au impiedicat o reeditare a revoltelor de strada din 1992.
Procesul lui O.J. Simpson si societatea americana.
Procesul lui O.J. Simpson si societatea americana.
Vinovat sau nevinovat?
Complexitatile de natura juridica si sociala ale procesului lui O.J. Simpson, fosta glorie a lui Buffalo Bills, desfasurat intre 24 ianuarie si 3 octombrie 1995, la Los Angeles, au resuscitat animozitatile latente dintre albii si negrii americani, deschizand, la nivel de mentalitati, rani care abia incepusera sa se cicatrizeze. Inculpat pentru asasinarea fostei sale sotii si a prietenului acesteia, Simpson a fost achitat la capatul celui mai lung proces din istoria Californiei, in pofida dovezilor clare pe care procurorii le-au prezentat in fata juratilor. Verdictul de „nevinovat“ s-a datorat intr-o masura covarsitoare acuzelor de rasism la adresa politiei locale, care ar fi „plantat“ zelos dovezile pentru a incrimina o celebritate de culoare. Avocatii fostului jucator de fotbal american au ticluit o teorie a conspiratiei de toata frumusetea si au deturnat procesul de la dubla crima la rasismul - de necontestat, totusi - al politistilor albi. S-a dovedit a fi o carte castigatoare, juratii pronuntandu-se, de fapt, asupra imaginii „nazificate“ a fortelor de ordine, crimele lui Simpson trecand in plan secund. Justitia l-a exonerat de vina, dar opinia publica nu a cazut in capcana. Doi ani mai tarziu, intr-un proces civil, va fi gasit vinovat, insa de-acum nu mai conta...
Urmarire ca-n filme
In primele ore ale zilei de 13 iunie 1994, politia din Los Angeles descopera cadavrele lui Nicole Brown (fosta Simpson) si Ronald Goldman, casapite infiorator si zacand in uriase balti de sange la resedinta acesteia. Principalul suspect este fostul sot al lui Nicole, Orenthal James „O.J.“ Simpson, legenda a fotbalului american, reprofilat pe actorie si comentariu sportiv. Divortul celor doi se pronuntase in 1992, dupa un mariaj de sapte ani, marcat de violente si abuzuri. Contactat imediat, Simpson paraseste hotelul unde era cazat in Chicago si se intoarce in Los Angeles. Interogat conform uzantelor, fosta stea a lui Buffalo Bills trezeste suspiciuni prin lacune de memorie nefiresti si lipsa unui alibi verosimil. Destul pentru ca autoritatile sa obtina un mandat de la judecator. Ca intr-un labirint care nu avea decat o singura iesire, O.J. a acceptat, sfatuit de avocat, sa se predea autoritatilor in dimineata zilei de 17 iunie. Ce a urmat pare desprins dintr-o pelicula politista cu accente melodramatice. Simtindu-se probabil cu musca pe caciula, Simpson nu respecta intelegerea si paraseste orasul intr-o masina Ford Bronco, cu pistolul la tampla unui amic care se afla la volan. Sau, cel putin, asta a fost versiunea oficiala. Politia sosita la locuinta suspectului este lasata pentru a doua oara cu ochii in soare, nu inainte de a descoperi o „ultima“ scrisoare asupra careia se va polemiza mult. Patetica si siropoasa, asa-zisa scrisoare de adio a lui O.J. este, totodata, o oda inchinata tuturor prietenilor sai, o apologie a mariajului „fericit“ cu Nicole si un lacrimogen „multumesc“ pentru „viata mareata“ traita.
In aceeasi seara, politia primeste informatii despre Fordul cu suspectul sinucigas; imediat se lanseaza intr-o urmarire ca-n filme. Masini ale Departamentului de Politie din Los Angeles (LAPD), elicoptere ale mass-media, transmisiuni live la radio si televiziune, curiosi raspanditi pe traseu au fost elementele unui show pe cinste. S-a estimat ca aproximativ 100 de milioane de americani (!) au urmarit sau ascultat cu sufletul la gura circul mediatic, incheiat cu arestarea fostului jucator de fotbal american chiar pe aleea casei sale.
Primele doua audieri din 20, respectiv 22 iunie 1994, la care a pledat „100% nevinovat“, au constituit debutul unui proces care va dura mai bine de opt luni si va reprezenta, conform afirmatiei scriitorului Dominick Dunne, „Super Bowlul proceselor de crima“. Din 24 ianuarie si pana in 3 octombrie, data la care juriul a anuntat verdictul, America a respirat aerul salii in care presedinte al completului a fost judecatorul Lance Ito.
Acuzarea incepe furtunos si incheie lamentabil
Procurorii Marcia Clark si Christopher Darden au fost convinsi inca din start ca dovezile care-l culpabilizau pe O.J. Simpson erau atat de zdrobitoare, incat vinovatia acestuia va fi probata mai presus de orice indoiala. Primele marturii au fost incurajatoare, dar erorile de ordin strategic ale acuzarii au hotarat soarta inculpatului. Constienti de implicatiile politico-sociale ale procesului, procurorii au ales ca loc de desfasurare Los Angeles si au acceptat un juriu predominant de culoare si majoritar feminin. Explicatia: un juriu dominat de albi in districtul unde se produsesera crimele, care sa dea un verdict de „vinovat“, ar fi fost sinonim cu a turna benzina peste un foc inca nestins pe deplin. Precedentul proces al unor politisti care lovisera in mod repetat o persoana de culoare si revoltele care au urmat dupa achitarea acestora erau prea proaspete in minte.
Pe parcursul urmatoarelor trei luni, acuzarea a prezentat in fata instantei argumente extrem de solide privind modul in care O.J. Simpson si-a ucis fosta sotie si pe prietenul ei. Comportamentul deviant al inculpatului a fost evidentiat intr-o prima instanta cu lux de amanunte: hartuirea constanta de dupa oficializarea divortului, prezentele nocturne inopinate la resedinta lui Nicole, apelurile telefonice disperate ale acesteia la politie, la care s-a adaugat marturia unui amic al acuzatului, caruia O.J. ii povestise visul macabru ca o va omori pe Nicole.
A urmat reconstituirea actiunilor personajului in seara zilei de 12 iunie, inainte si dupa comiterea celor doua crime. A depus mai intai marturie soferul care l-a condus spre aeroport pentru a decola catre Chicago. Acesta a afirmat in fata juratilor ca a asteptat mai bine de 40 de minute in fata casei vedetei, intre 22,25 si 23,05, pentru ca acesta sa-i deschida usa. Privirea i-a fost atrasa de o silueta intunecata, care corespundea semnalmentelor inculpatului si care a patruns in casa in jurul orelor 23,00. La cateva minute, Simpson a iesit in fata usii si a motivat ca adormise inexplicabil.
Straniul situatiei nu se opreste aici. Marturia invitatului lui O.J. din seara cu pricina, care a marturisit sub juramant ca gazda a fost de negasit in intervalul orar 21,40-23,00, dar si apelul de la telefonul din propriul Ford catre prietena sa, putin dupa ora 22,00, au intretinut suspiciunile. Plecand de la premisa ca vedeta de televiziune se gasea in casa sau in curtea din spate, unde ar fi trebuit sa se afle in mod normal, cum se explica apelul telefonic din masina? Avocatii apararii au fost prinsi pe picior gresit si nu au putut aduce contraargumente.
Urmatorii chemati la bara au fost politistii de la LAPD si expertii criminalisti, care au pus pe tapet probe concrete, de o evidenta indiscutabila. Sangele descoperit pe sosetele din dormitorul lui O.J., apartinand lui Nicole, petele rosii de la locul faptei, care corespundeau cu grupa sangvina a fostului ei sot, setul de chei care disparuse de la resedinta victimei si fusese descoperit acasa la inculpat, firele de par de pe camasa lui Goldman care apartineau fara dubiu lui O.J. au fost doar cateva dintre dovezile prezentate de procurori. S-au adaugat urmele de pantofi marca Bruno Magli, de aceeasi firma si marime ca ale lui Simpson, dar si cutitul pe care acesta il achizitionase cu cateva saptamani inainte de crime, indicat drept arma probabila pentru a cauza ranile fatale ale lui Nicole si Ronald Goldman. Trebuia sa fii legat la ochi pentru a nu vedea evidenta... Pe masura ce expertii compareau in fata instantei, acuzarea era din ce in ce mai convinsa ca victoria va fi de partea sa.
Un proces ce parea castigat din start a luat insa o intorsatura de 180 de grade, in momentul in care procurorii l-au chemat sa depuna marturie pe politistul Mark Fuhrman, cel care a descoperit manusile insangerate ale lui O.J. in cele doua locatii suspecte: la resedinta lui Nicole si la cea a ex-fotbalistului. Prezentarea manusilor ca probe avea menirea de a indica fara tagada criminalul. Actul de a-l chema in instanta pe Fuhrman va avea insa consecinte devastatoare pentru proces, asa cum vom arata mai jos. In plus, procurorii i-au cerut acuzatului sa probeze manusile, adevarata minge la fileu ridicata apararii. Surpriza a fost naucitoare: acestea au aparut prea mici, iar O.J. a jubilat. Clark si Darden au incercat sa dreaga busuiocul, dar juriul a inchis ochii. Din acest moment, apararea preia rolul de „vioara intai“ si da peste cap calculele procurorilor printr-o manevra de geniu.
In cartea Outrage: The Five Reasons O.J. Simpson Got Away With Murder („Strigator la cer: Cinci motive pentru care O.J. Simpson a scapat de acuzatia de crima“), celebrul procuror Vincent Bugliosi critica acid strategia acuzarii si trunchierea unor probe prezentate juriului.
Apararea joaca ofensiv si inscrie
Pentru a contracara ceea ce acuzarea prezentase drept dovezi irefutabile, echipa de avocati platiti cu patru milioane de dolari (!) avea nevoie de „ceva“ halucinant. „Ceva“ indeajuns de rascolitor, pentru ca juratii sa piarda din atentie probele ADN recoltate din ambele resedinte sau amenintarile la adresa victimei, proferate nu o data de catre inculpat. Acel „ceva“ a fost rasismul politiei din Los Angeles, instrument perfect dat fiind faptul ca 9 din cei 12 jurati erau de culoare.
Johnnie Cochran, F. Lee Bailey, Barry Scheck, Robert Shapiro au format „echipa de vis“ care l-a facut scapat pe O.J. Simpson. Primii martori ai apararii au fost membrii familiei inculpatului, ale caror depozitii au induiosat nefiresc de mult juriul. Parea ca O.J. era victima, nicidecum autorul dublei crime. Declaratiile lor erau totusi subtirele, iar avocatii cunosteau acest lucru.
Momentul critic al mult mediatizatului „proces al secolului“, asa cum a fost denumit de presa, l-a constituit chemarea ca martor, din partea acuzarii, a lui Mark Fuhrman, politistul care, conform „echipei de vis“, a „plantat“ manusile incriminatoare la locul faptei. Arma avocatilor: rasismul dement al politistului. Chestionat in privinta unor acuzatii cu caracter defaimator la adresa unor reprezentanti ai comunitatii de culoare, Fuhrman, sub juramant, a negat cu vehementa. Depozitia sa din martie a fost atacata de avocatii lui Simpson, de indata ce controversatele „casete Fuhrman“ au fost date publicitatii.
Ce au insemnat aceste casete a caror acceptare ca probe a modificat radical mersul procesului? Casetele au reprezentat versiunea finala a unei serii indelungate de interviuri pe care politistul de la LAPD le-a acordat unei scriitoare in vederea redactarii unui roman si, eventual, a unui scenariu de film. Ele contin dovezi ale actiunilor sale mai mult sau mai putin ortodoxe. Dupa cum a reiesit din ascultarea casetelor, Fuhrman era un rasist inversunat. Apelativele la adresa negrilor si metodele sale foarte violente au avut efectul psihologic urmarit de aparatori. De aici, asocierea mentala cu revoltele ce izbucnisera cu trei ani inainte, dupa achitarea a patru politisti care il snopisera in bataie pe negrul Rodney King. Decredibilizarea si infierarea martorului, planuite de aparare, au fost deci incununate de succes.
„Casetele Fuhrman sunt pentru sistemul juridic american ceea ce a fost Watergate pentru sistemul politic“, spunea Johnnie Cochran, creierul „echipei de vis“ a lui Simpson. A contat prea putin ca, rechemat ulterior ca martor, Fuhrman a invocat al Cincilea Amendament si a refuzat sa mai depuna marturie. Juriul auzise ceea ce trebuia auzit. Casetele inregistrate si sperjurul politistului au fost suficiente pentru ca neincrederea afro-americanilor in politistii albi sa atinga din nou cote paroxistice. Logica a fost limpede: daca populatia de culoare nu ii priveste cu ochi buni pe politisti, un juriu dominat de negri nu va proceda altfel. Din acel moment, dovezile procurorilor si-au pierdut din valoare in ochii juratilor. In plus, avocatii apararii au nascocit teoria potrivit careia politistii corupti si rasisti din LAPD au „plantat“ manusa imbibata in sangele lui Nicole la resedinta lui O.J.
Vinovat sau nevinovat?
Complexitatile de natura juridica si sociala ale procesului lui O.J. Simpson, fosta glorie a lui Buffalo Bills, desfasurat intre 24 ianuarie si 3 octombrie 1995, la Los Angeles, au resuscitat animozitatile latente dintre albii si negrii americani, deschizand, la nivel de mentalitati, rani care abia incepusera sa se cicatrizeze. Inculpat pentru asasinarea fostei sale sotii si a prietenului acesteia, Simpson a fost achitat la capatul celui mai lung proces din istoria Californiei, in pofida dovezilor clare pe care procurorii le-au prezentat in fata juratilor. Verdictul de „nevinovat“ s-a datorat intr-o masura covarsitoare acuzelor de rasism la adresa politiei locale, care ar fi „plantat“ zelos dovezile pentru a incrimina o celebritate de culoare. Avocatii fostului jucator de fotbal american au ticluit o teorie a conspiratiei de toata frumusetea si au deturnat procesul de la dubla crima la rasismul - de necontestat, totusi - al politistilor albi. S-a dovedit a fi o carte castigatoare, juratii pronuntandu-se, de fapt, asupra imaginii „nazificate“ a fortelor de ordine, crimele lui Simpson trecand in plan secund. Justitia l-a exonerat de vina, dar opinia publica nu a cazut in capcana. Doi ani mai tarziu, intr-un proces civil, va fi gasit vinovat, insa de-acum nu mai conta...
Urmarire ca-n filme
In primele ore ale zilei de 13 iunie 1994, politia din Los Angeles descopera cadavrele lui Nicole Brown (fosta Simpson) si Ronald Goldman, casapite infiorator si zacand in uriase balti de sange la resedinta acesteia. Principalul suspect este fostul sot al lui Nicole, Orenthal James „O.J.“ Simpson, legenda a fotbalului american, reprofilat pe actorie si comentariu sportiv. Divortul celor doi se pronuntase in 1992, dupa un mariaj de sapte ani, marcat de violente si abuzuri. Contactat imediat, Simpson paraseste hotelul unde era cazat in Chicago si se intoarce in Los Angeles. Interogat conform uzantelor, fosta stea a lui Buffalo Bills trezeste suspiciuni prin lacune de memorie nefiresti si lipsa unui alibi verosimil. Destul pentru ca autoritatile sa obtina un mandat de la judecator. Ca intr-un labirint care nu avea decat o singura iesire, O.J. a acceptat, sfatuit de avocat, sa se predea autoritatilor in dimineata zilei de 17 iunie. Ce a urmat pare desprins dintr-o pelicula politista cu accente melodramatice. Simtindu-se probabil cu musca pe caciula, Simpson nu respecta intelegerea si paraseste orasul intr-o masina Ford Bronco, cu pistolul la tampla unui amic care se afla la volan. Sau, cel putin, asta a fost versiunea oficiala. Politia sosita la locuinta suspectului este lasata pentru a doua oara cu ochii in soare, nu inainte de a descoperi o „ultima“ scrisoare asupra careia se va polemiza mult. Patetica si siropoasa, asa-zisa scrisoare de adio a lui O.J. este, totodata, o oda inchinata tuturor prietenilor sai, o apologie a mariajului „fericit“ cu Nicole si un lacrimogen „multumesc“ pentru „viata mareata“ traita.
In aceeasi seara, politia primeste informatii despre Fordul cu suspectul sinucigas; imediat se lanseaza intr-o urmarire ca-n filme. Masini ale Departamentului de Politie din Los Angeles (LAPD), elicoptere ale mass-media, transmisiuni live la radio si televiziune, curiosi raspanditi pe traseu au fost elementele unui show pe cinste. S-a estimat ca aproximativ 100 de milioane de americani (!) au urmarit sau ascultat cu sufletul la gura circul mediatic, incheiat cu arestarea fostului jucator de fotbal american chiar pe aleea casei sale.
Primele doua audieri din 20, respectiv 22 iunie 1994, la care a pledat „100% nevinovat“, au constituit debutul unui proces care va dura mai bine de opt luni si va reprezenta, conform afirmatiei scriitorului Dominick Dunne, „Super Bowlul proceselor de crima“. Din 24 ianuarie si pana in 3 octombrie, data la care juriul a anuntat verdictul, America a respirat aerul salii in care presedinte al completului a fost judecatorul Lance Ito.
Acuzarea incepe furtunos si incheie lamentabil
Procurorii Marcia Clark si Christopher Darden au fost convinsi inca din start ca dovezile care-l culpabilizau pe O.J. Simpson erau atat de zdrobitoare, incat vinovatia acestuia va fi probata mai presus de orice indoiala. Primele marturii au fost incurajatoare, dar erorile de ordin strategic ale acuzarii au hotarat soarta inculpatului. Constienti de implicatiile politico-sociale ale procesului, procurorii au ales ca loc de desfasurare Los Angeles si au acceptat un juriu predominant de culoare si majoritar feminin. Explicatia: un juriu dominat de albi in districtul unde se produsesera crimele, care sa dea un verdict de „vinovat“, ar fi fost sinonim cu a turna benzina peste un foc inca nestins pe deplin. Precedentul proces al unor politisti care lovisera in mod repetat o persoana de culoare si revoltele care au urmat dupa achitarea acestora erau prea proaspete in minte.
Pe parcursul urmatoarelor trei luni, acuzarea a prezentat in fata instantei argumente extrem de solide privind modul in care O.J. Simpson si-a ucis fosta sotie si pe prietenul ei. Comportamentul deviant al inculpatului a fost evidentiat intr-o prima instanta cu lux de amanunte: hartuirea constanta de dupa oficializarea divortului, prezentele nocturne inopinate la resedinta lui Nicole, apelurile telefonice disperate ale acesteia la politie, la care s-a adaugat marturia unui amic al acuzatului, caruia O.J. ii povestise visul macabru ca o va omori pe Nicole.
A urmat reconstituirea actiunilor personajului in seara zilei de 12 iunie, inainte si dupa comiterea celor doua crime. A depus mai intai marturie soferul care l-a condus spre aeroport pentru a decola catre Chicago. Acesta a afirmat in fata juratilor ca a asteptat mai bine de 40 de minute in fata casei vedetei, intre 22,25 si 23,05, pentru ca acesta sa-i deschida usa. Privirea i-a fost atrasa de o silueta intunecata, care corespundea semnalmentelor inculpatului si care a patruns in casa in jurul orelor 23,00. La cateva minute, Simpson a iesit in fata usii si a motivat ca adormise inexplicabil.
Straniul situatiei nu se opreste aici. Marturia invitatului lui O.J. din seara cu pricina, care a marturisit sub juramant ca gazda a fost de negasit in intervalul orar 21,40-23,00, dar si apelul de la telefonul din propriul Ford catre prietena sa, putin dupa ora 22,00, au intretinut suspiciunile. Plecand de la premisa ca vedeta de televiziune se gasea in casa sau in curtea din spate, unde ar fi trebuit sa se afle in mod normal, cum se explica apelul telefonic din masina? Avocatii apararii au fost prinsi pe picior gresit si nu au putut aduce contraargumente.
Urmatorii chemati la bara au fost politistii de la LAPD si expertii criminalisti, care au pus pe tapet probe concrete, de o evidenta indiscutabila. Sangele descoperit pe sosetele din dormitorul lui O.J., apartinand lui Nicole, petele rosii de la locul faptei, care corespundeau cu grupa sangvina a fostului ei sot, setul de chei care disparuse de la resedinta victimei si fusese descoperit acasa la inculpat, firele de par de pe camasa lui Goldman care apartineau fara dubiu lui O.J. au fost doar cateva dintre dovezile prezentate de procurori. S-au adaugat urmele de pantofi marca Bruno Magli, de aceeasi firma si marime ca ale lui Simpson, dar si cutitul pe care acesta il achizitionase cu cateva saptamani inainte de crime, indicat drept arma probabila pentru a cauza ranile fatale ale lui Nicole si Ronald Goldman. Trebuia sa fii legat la ochi pentru a nu vedea evidenta... Pe masura ce expertii compareau in fata instantei, acuzarea era din ce in ce mai convinsa ca victoria va fi de partea sa.
Un proces ce parea castigat din start a luat insa o intorsatura de 180 de grade, in momentul in care procurorii l-au chemat sa depuna marturie pe politistul Mark Fuhrman, cel care a descoperit manusile insangerate ale lui O.J. in cele doua locatii suspecte: la resedinta lui Nicole si la cea a ex-fotbalistului. Prezentarea manusilor ca probe avea menirea de a indica fara tagada criminalul. Actul de a-l chema in instanta pe Fuhrman va avea insa consecinte devastatoare pentru proces, asa cum vom arata mai jos. In plus, procurorii i-au cerut acuzatului sa probeze manusile, adevarata minge la fileu ridicata apararii. Surpriza a fost naucitoare: acestea au aparut prea mici, iar O.J. a jubilat. Clark si Darden au incercat sa dreaga busuiocul, dar juriul a inchis ochii. Din acest moment, apararea preia rolul de „vioara intai“ si da peste cap calculele procurorilor printr-o manevra de geniu.
In cartea Outrage: The Five Reasons O.J. Simpson Got Away With Murder („Strigator la cer: Cinci motive pentru care O.J. Simpson a scapat de acuzatia de crima“), celebrul procuror Vincent Bugliosi critica acid strategia acuzarii si trunchierea unor probe prezentate juriului.
Apararea joaca ofensiv si inscrie
Pentru a contracara ceea ce acuzarea prezentase drept dovezi irefutabile, echipa de avocati platiti cu patru milioane de dolari (!) avea nevoie de „ceva“ halucinant. „Ceva“ indeajuns de rascolitor, pentru ca juratii sa piarda din atentie probele ADN recoltate din ambele resedinte sau amenintarile la adresa victimei, proferate nu o data de catre inculpat. Acel „ceva“ a fost rasismul politiei din Los Angeles, instrument perfect dat fiind faptul ca 9 din cei 12 jurati erau de culoare.
Johnnie Cochran, F. Lee Bailey, Barry Scheck, Robert Shapiro au format „echipa de vis“ care l-a facut scapat pe O.J. Simpson. Primii martori ai apararii au fost membrii familiei inculpatului, ale caror depozitii au induiosat nefiresc de mult juriul. Parea ca O.J. era victima, nicidecum autorul dublei crime. Declaratiile lor erau totusi subtirele, iar avocatii cunosteau acest lucru.
Momentul critic al mult mediatizatului „proces al secolului“, asa cum a fost denumit de presa, l-a constituit chemarea ca martor, din partea acuzarii, a lui Mark Fuhrman, politistul care, conform „echipei de vis“, a „plantat“ manusile incriminatoare la locul faptei. Arma avocatilor: rasismul dement al politistului. Chestionat in privinta unor acuzatii cu caracter defaimator la adresa unor reprezentanti ai comunitatii de culoare, Fuhrman, sub juramant, a negat cu vehementa. Depozitia sa din martie a fost atacata de avocatii lui Simpson, de indata ce controversatele „casete Fuhrman“ au fost date publicitatii.
Ce au insemnat aceste casete a caror acceptare ca probe a modificat radical mersul procesului? Casetele au reprezentat versiunea finala a unei serii indelungate de interviuri pe care politistul de la LAPD le-a acordat unei scriitoare in vederea redactarii unui roman si, eventual, a unui scenariu de film. Ele contin dovezi ale actiunilor sale mai mult sau mai putin ortodoxe. Dupa cum a reiesit din ascultarea casetelor, Fuhrman era un rasist inversunat. Apelativele la adresa negrilor si metodele sale foarte violente au avut efectul psihologic urmarit de aparatori. De aici, asocierea mentala cu revoltele ce izbucnisera cu trei ani inainte, dupa achitarea a patru politisti care il snopisera in bataie pe negrul Rodney King. Decredibilizarea si infierarea martorului, planuite de aparare, au fost deci incununate de succes.
„Casetele Fuhrman sunt pentru sistemul juridic american ceea ce a fost Watergate pentru sistemul politic“, spunea Johnnie Cochran, creierul „echipei de vis“ a lui Simpson. A contat prea putin ca, rechemat ulterior ca martor, Fuhrman a invocat al Cincilea Amendament si a refuzat sa mai depuna marturie. Juriul auzise ceea ce trebuia auzit. Casetele inregistrate si sperjurul politistului au fost suficiente pentru ca neincrederea afro-americanilor in politistii albi sa atinga din nou cote paroxistice. Logica a fost limpede: daca populatia de culoare nu ii priveste cu ochi buni pe politisti, un juriu dominat de negri nu va proceda altfel. Din acel moment, dovezile procurorilor si-au pierdut din valoare in ochii juratilor. In plus, avocatii apararii au nascocit teoria potrivit careia politistii corupti si rasisti din LAPD au „plantat“ manusa imbibata in sangele lui Nicole la resedinta lui O.J.
Jessica Simpson - Nemulţumită de bustul ei
Jessica Simpson - Nemulţumită de bustul ei
Jessica Simpson pretinde că şi-a dorit dintotdeauna să cânte gospel, dar nu a putut să urmeze această carieră din cauza sânilor, care o făceau prea atractivă. După cum informează site-ul starpulse.com, cântăreaţa de 26 ani povesteşte că pe când făcea parte din corul bisericii nu era lăsată să fie solistă tocmai pentru că cei mai mulţi dintre enoriaşi erau distraşi de bustul ei. Totuşi, de când a cunoscut succesul atât in cariera muzicală, cât şi in lumea cinematografiei, Simpson nu se sfieşte să se pună in valoare, alegând decolteuri generoase. "Intotdeauna am avut impresia că sânii m-au impiedicat să fac ce mi-am dorit. Dar acum sunt foarte mândră de ceea ce mi-a dăruit natura şi sunt conştientă că multe femei ar da bani grei pentru a avea un bust ca al meu", a declarat Jessica Simpson.
http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?page=articol&ids=26001
Jessica Simpson pretinde că şi-a dorit dintotdeauna să cânte gospel, dar nu a putut să urmeze această carieră din cauza sânilor, care o făceau prea atractivă. După cum informează site-ul starpulse.com, cântăreaţa de 26 ani povesteşte că pe când făcea parte din corul bisericii nu era lăsată să fie solistă tocmai pentru că cei mai mulţi dintre enoriaşi erau distraşi de bustul ei. Totuşi, de când a cunoscut succesul atât in cariera muzicală, cât şi in lumea cinematografiei, Simpson nu se sfieşte să se pună in valoare, alegând decolteuri generoase. "Intotdeauna am avut impresia că sânii m-au impiedicat să fac ce mi-am dorit. Dar acum sunt foarte mândră de ceea ce mi-a dăruit natura şi sunt conştientă că multe femei ar da bani grei pentru a avea un bust ca al meu", a declarat Jessica Simpson.
http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?page=articol&ids=26001
Cum şi-a "imaginat" OJ Simpson că e criminal
Cum şi-a "imaginat" OJ Simpson că e criminal
OJ Simpson e un fost jucător de fotbal american care în 1995 a fost acuzat că şi-a ucis soţia şi prietenul.
În urma unui proces răsunător, sportivul a fost achitat, deşi multă lume nu a crezut că e nevinovat. Acum, la iniţiativa unei edituri, OJ Simpson a acceptat să repovestească evenimentele într-o carte intitulată "Cum aş fi procedat dacă aş fi făcut-o".
Crima lui "ipotetică" a provocat stupoare în Statele Unite şi, pentru o vreme, publicarea cărţii a fost interzisă. Ieri, revista "Newsweek", a prezentat, pe scurt, cam cum crede fotbalistul că ar fi procedat în ziua fatidică. "Pe 12 iunie 1994 m-am întors acasă. Eram obosit. Când am deschis portbagajul, am zărit un cuţit pe care îl port cu mine pentru orice eventualitate şi mi-am amintit că vreau să-l ascut. Mergând spre uşă mi-am imaginat cum se va speria soţia mea când mă va vedea cu cuţitul. Din casă a ieşit însă prietenul meu Ron Goldman. S-a speriat suspect de tare. A început să-mi spună că a adus nişte ochelari pe care îi uitase bunica, undeva. Mi s-a părut o minciună stupidă. Apoi a ieşit câinele meu, care s-a gudurat pe lângă el. Atunci am ştiut că venea des în casa mea. Nicole a apărut în uşă şi a început să strige la mine să-l las în pace pe Ron. A vrut să mă lovească, dar s-a împiedicat. Apoi a urmat un şir de evenimente despre care nu pot să vorbesc. Ceva a mers oribil de rău. Peste un timp, eu ţineam un cuţit însângerat, iar Nicole şi Ron erau morţi. Atunci a apărut Charlie, care mi-a luat cuţitul şi hainele pătate". Nimeni nu ştie dacă Charlie există sau este un personaj imaginar, dar, observă "Newsweek", un psiholog ar deduce multe din această povestire.
http://www.adevarulonline.ro/2007-01-17/Lumea/cum-si-a-imaginat-oj-simpson-ca-e-criminal_213585.html
OJ Simpson e un fost jucător de fotbal american care în 1995 a fost acuzat că şi-a ucis soţia şi prietenul.
În urma unui proces răsunător, sportivul a fost achitat, deşi multă lume nu a crezut că e nevinovat. Acum, la iniţiativa unei edituri, OJ Simpson a acceptat să repovestească evenimentele într-o carte intitulată "Cum aş fi procedat dacă aş fi făcut-o".
Crima lui "ipotetică" a provocat stupoare în Statele Unite şi, pentru o vreme, publicarea cărţii a fost interzisă. Ieri, revista "Newsweek", a prezentat, pe scurt, cam cum crede fotbalistul că ar fi procedat în ziua fatidică. "Pe 12 iunie 1994 m-am întors acasă. Eram obosit. Când am deschis portbagajul, am zărit un cuţit pe care îl port cu mine pentru orice eventualitate şi mi-am amintit că vreau să-l ascut. Mergând spre uşă mi-am imaginat cum se va speria soţia mea când mă va vedea cu cuţitul. Din casă a ieşit însă prietenul meu Ron Goldman. S-a speriat suspect de tare. A început să-mi spună că a adus nişte ochelari pe care îi uitase bunica, undeva. Mi s-a părut o minciună stupidă. Apoi a ieşit câinele meu, care s-a gudurat pe lângă el. Atunci am ştiut că venea des în casa mea. Nicole a apărut în uşă şi a început să strige la mine să-l las în pace pe Ron. A vrut să mă lovească, dar s-a împiedicat. Apoi a urmat un şir de evenimente despre care nu pot să vorbesc. Ceva a mers oribil de rău. Peste un timp, eu ţineam un cuţit însângerat, iar Nicole şi Ron erau morţi. Atunci a apărut Charlie, care mi-a luat cuţitul şi hainele pătate". Nimeni nu ştie dacă Charlie există sau este un personaj imaginar, dar, observă "Newsweek", un psiholog ar deduce multe din această povestire.
http://www.adevarulonline.ro/2007-01-17/Lumea/cum-si-a-imaginat-oj-simpson-ca-e-criminal_213585.html
Jessica Simpson versus Angelina Jolie
Jessica Simpson versus Angelina Jolie
Jessica se plictiseste fara sot. Ajutata de prietenele ei, Christina Applegate si Eva Longoria, ea a început s-o ironizeze pe Angelina Jolie, în noul ei videoclip “A Public Affair”. Aceasta începe cu cele trei, Jessica, Christina si Eva, într-o limuzina rosie, visând la celebritate si faima. Când Applegate întreaba: “Am putea sa ne sporim celebritatea?”, Simpson raspunde: “Vreau sa fiu atât de cunoscuta, încât - de fiecare data când ma îndragostesc - Oprah sa faca o emisiune speciala despre acest “eveniment”. Christina continua: “Vreau sa fiu atât de celebra, încât sa-mi aduc copiii pe lume într-o clinca din Africa “. Oare n-ar fi mai bine ca Jessica sa se îngrijeasca de viata ei particulara, asa cum a facut si fostul ei sot, s-ar fi întrebat Angelina Jolie, în fata Evei Longoria, care i-a transmis Jessicai afrontul. Reamintim ca ex-sotul lui Simpson a devenit partenerul prezentatoarei Vanessa Minillo, de la MTV.
http://www.independent-al.ro/content/view/1015/37/1/3/
Jessica Simpson are probleme cu memoria
Jessica Simpson are probleme cu memoria
Ultima editare efectuata de catre in 17.01.07 17:51, editata de 1 ori
Jessica Simpson se sacrifica pentru frumusete
Jessica Simpson se sacrifica pentru frumusete Cantareata si actrita Jessica Simpson vrea atat de mult sa fie slaba in noul ei film incat a renuntat aproape complet la mancare.
Jessica Simpson va interpreta rolul principal in „
Jessica Simpson va interpreta rolul principal in „Blonde Ambition“
Inregistrare video deocheata cu Jessica Simpson
Inregistrare video deocheata cu Jessica Simpson
Cantareata este ingrozita de zvonurile conform carora o caseta video în care apare în ipostaze compromitatoare ar urma sa fie la..
Cantareata este ingrozita de zvonurile conform carora o caseta video în care apare în ipostaze compromitatoare ar urma sa fie la..
O.J. Simpson descrie crimele pe care nu le-a comis
O.J. Simpson descrie crimele pe care nu le-a comis - (16-11-2006)
Jessica Simpson vorbeste despre divortul sau...
Jessica Simpson vorbeste despre divortul sau...
Jessica Simpson a declarat într-un interviu acordat recent revistei "Jane" ca mariajul sau cu Nick Lachey a luat sfîrsit în urma vizitei sale caritabile în Africa. Cîntareata a marturisit ca s-a aflat în Africa în ziua în care sarbatorea trei ani de cînd erau casatoriti, însa, cu toate acestea, Nick nu a dorit sa o însoteasca. Vizita tinerei facea parte din operatiunea "Smile", care apartine unei asociatii ce îsi ofera serviciile medicale pentru operatiile estetice ale copiilor indigeni, din zonele izolate. În calatorie, Jessica a fost însotita de stilistul Ken Paves, de prietena ei, Caceea Cobb, si tatal sau, Joe Simpson. De îndata ce a ajuns la destinatie, Simpson a ajutat echipa voluntara sa efectueze un control medical celor peste 280 de pacienti, a oferit daruri si i-a încurajat pe copiii care asteptau sa li se faca interventia chirurgicala. În acelasi interviu, Jessica a declarat ca acea calatorie i-a schimbat viata, la doar o luna dupa vizita efectuata în Africa ea divortînd de sotul sau. http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=3954
Jessica Simpson a declarat într-un interviu acordat recent revistei "Jane" ca mariajul sau cu Nick Lachey a luat sfîrsit în urma vizitei sale caritabile în Africa. Cîntareata a marturisit ca s-a aflat în Africa în ziua în care sarbatorea trei ani de cînd erau casatoriti, însa, cu toate acestea, Nick nu a dorit sa o însoteasca. Vizita tinerei facea parte din operatiunea "Smile", care apartine unei asociatii ce îsi ofera serviciile medicale pentru operatiile estetice ale copiilor indigeni, din zonele izolate. În calatorie, Jessica a fost însotita de stilistul Ken Paves, de prietena ei, Caceea Cobb, si tatal sau, Joe Simpson. De îndata ce a ajuns la destinatie, Simpson a ajutat echipa voluntara sa efectueze un control medical celor peste 280 de pacienti, a oferit daruri si i-a încurajat pe copiii care asteptau sa li se faca interventia chirurgicala. În acelasi interviu, Jessica a declarat ca acea calatorie i-a schimbat viata, la doar o luna dupa vizita efectuata în Africa ea divortînd de sotul sau. http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=3954
Ultima editare efectuata de catre in 06.03.07 8:42, editata de 1 ori
Pagina 5 din 6 • 1, 2, 3, 4, 5, 6
Pagina 5 din 6
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum