Almodovar[V=]

Almodóvar şi stânga spaniolă - de BOGDAN POPA

Interviu cu cineastul Pedro Almodóvar: „Sint foarte, foarte ingrijorat si motivele sint multe“

Interviu cu cineastul Pedro Almodóvar: „Sint foarte, foarte ingrijorat si motivele sint multe“

http://www.romanialibera.ro/cultura/film/pedro-almodovar-denunta-un-plan-de-exterminare-a-cinematografiei-spaniole-315166.html

http://adevarul.ro/cultura/arte/pedro-almodovar-premiat-academia-film-europeana-intreaga-cariera-1_523852b0c7b855ff5692d4cf/index.html

http://www.viva.ro/flash-news/legende-pedro-almodovar-regizor-gay-penelope-cruz-2324453

Despre Pedro, înainte de a deveni Almodóvar Umor ireverenţios, comedie neagră şi melodramă într-o singură formulă, intrigi labirintice şi crize de identitate sunt câteva dintre ingredientele unui film marca Almodóvar. Regizorul spaniol se află la cel de-al 18-lea lungmetraj, iar succesul a devenit deja o obişnuinţă. Numai că „nu e întotdeauna o poveste de Hollywood – succesul nu vine aşa, dintr-o dată. La, început, am lucrat timp de 12 ani ca funcţionar la o companie de telefoane. Primele două filme le-am realizat în concediile fără plată pe care mi le luam din când în când”. ”La Piel Que Habito”/”Pielea în care trăiesc”, cel mai recent film al său, prezentat în premieră la Cannes în mai 2011, a intrat în cinematografele din România la începutul lunii şi este distribuit în România de Independenţa Film.
Atunci când Antonio Banderas făcea cunoştinţă pentru prima dată cu Pedro Almodóvar, la începutul anilor '80, persoana care îl introducea îl prezenta pe regizor astfel: „El e Pedro Almodóvar. A făcut un film până acum; niciodată nu îl va face pe al doilea”. Regizorul spaniol avea în jur de 33 de ani şi era foarte departe de succesul de care avea să se bucure ulterior. Primele aventuri cinematografice le avusese în a doua jumătate a anilor '70, o perioadă în care scena culturală spaniolă fusese dominată de „Movida”, un curent artistic mai mult sau mai puţin underground ce marca ieşirea din zona interdicţiilor şi a tabuurilor impuse de dictatura generalului Franco. Pentru a se întreţine, Almodóvar lucra în timpul zilei la o companie de telefoane, iar în timpul liber scria articole sau povestiri scurte pentru o serie de publicaţii spaniole, lucra ca actor în companii de teatru locale sau, din timp în timp, îşi lua concedii neplătite pentru a face filme. Între anii '71 - '82, perioada în care a lucrat la compania de telefoane, a realizat o serie de filme de scurtmetraj pe peliculă de 8 mm. „Din fericire, eram tânăr şi nu dormeam prea mult, aşa că puteam să fac multe lucruri foarte diferite în acelaşi timp.”

Numai că, în 1982, pentru a realiza cel de-al doilea film al său, „Laberinto de pasiones” („Labyrinth of passion„, un film ce marca prima sa colaborare cu actorul Antonio Banderas), Almodóvar îşi lua cel de-al cincilea concediu fără plată de la compania de telefoane şi deja petrecea prea mult timp dedicându-se pasiunii sale în detrimentul slujbei. Era ultima dată când regizorul mai făcea acest lucru. Renunţând la munca ce îl ajuta să se întreţină, Almodóvar se dedică în întregime cinematografiei. Lucru care lui Pedro îi părea a fi cea mai bună decizie. Nu şi mamei sale care, chiar şi cinci ani mai târziu, după ce fiul său intrase pe scena cinematografică internaţională cu primul său succes major, continua să îl sfătuiască pe Pedro să se întoarcă la compania de telefoane, pentru că era o muncă mult mai „stabilă şi mai sigură”.

Poveştile şi ficţiunea în general fuseseră întotdeauna o parte extrem de importantă a vieţii lui Pedro. „Când mergeam la cinema atunci când eram mic, şi vedeam tot felul de filme – şi bune şi proaste, fără a fi conştient cine era regizorul filmului – era cea mai importantă experienţă a zilei respective. Pentru mine, filmele erau mult mai interesante decât viaţa reală. Era o lume paralelă, cea a filmului, de care aparţineam mai mult decât de realitate.”

Identificându-se cu unul din personajele dintr-unul din filmele sale mai recente („Broken Embraces”, 2009), Almodóvar mărturiseşte într-un interviu că a fost întotdeauna „un povestitor înainte de a fi regizor”, amintindu-şi că la 10 ani obişnuia să îşi distreze fraţii inventând poveşti. Pasiunea pentru ficţiuni a continuat şi în adolescenţă şi a persistat şi la maturitate. Almodóvar şi-a scris întotdeauna propriile scenarii şi mărturiseşte că, dacă nu ar fi devenit un regizor faimos, ar fi găsit cu siguraţă o altă modalitate, poate mai puţin „strălucitoare”, de a-şi spune poveştile, prin intermediul unui alt mediu artistic. Lucru foarte probabil - poveştile din filmele sale, întotdeauna fascinante, întortocheate şi ingenios construite, întotdeauna un amestec de umor şi dramă, sau, în unele cazuri, melodramă, au devenit o marcă inconfundabilă a stilului său. „Lucrez tot timpul cu ambele genuri. Îmi e imposibil să aleg exclusiv unul dintre ele deoarece pentru mine comedia e întotdeauna strâns legată de tragedie şi invers. Acest lucru este ceva profund spaniol – felul în care umorul şi drama sunt inextricabil părţile aceluiaşi întreg.”

Primul succes în Spania venise odată cu „Qué he hecho yo para merecer esto!” („What have I done to deserve this? „, 1984), o comedie neagră despre o familie disfuncţională din Madrid. Dar avea să mai treacă ceva vreme până când filmele regizorului să ajungă cunoscute pe scena internaţională. Acest lucru se întâmpla odată cu „Mujeres al borde de un ataque de nervios” („Women on the Verge of a Nervous Breakdown”, 1988). Filmul îi aducea lui Almodóvar o nominalizare la premiile Oscar şi cinci premii Goya în ţara sa, unul dintre ele pentru cel mai bun film.

Fusese un succes atât de mare încât Almodóvar primise o serie de propuneri de a realiza filme în America cu bugete substanţiale, numai că regizorul le refuzase pe toate pentru că i se părea mult mai important să facă filme în ţara sa, în limba sa şi cu buget modest. A rămas consecvent acestei decizii. Cu producţiile spaniole de buget mic sau mare a câştigat în continuare un succes internaţional din ce în ce mai semnificativ. „Átame!” (1990), „Todo sobre mi madre” (1999), „Hable con ella” (2002), „La mala education” (2004), „Volver” (2006) sau „Los abrazos rotos” (2009) i-au adus un public internaţional numeros şi fidel şi, în paralel, critici favorabile şi premii internaţionale de prestigiu. Almodóvar şi-a consolidat un stil devenit inconfundabil şi a deschis calea celebrităţii unor actori precum Antonio Banderas, Victoria Abril, Marisa Paredes, Penélope Cruz sau Elena Anaya, a căror carieră a luat o turnură complet diferită după colaborările cu Almodóvar.

Almodóvar nu se sfieşte să experimenteze cu stiluri pe care nu le-a mai abordat anterior. ”La Piel Que Habito”/”Pielea în care trăiesc” este prima sa încercare de a realiza un thriller şi, oricât de eficient e suspansul pe care îl creează în acest film, nici aici nu lipseşte umorul său absolut caracteristic.

Succesul nu îl împiedică pe Almodóvar să îşi reconsidere în permanenţă statutul. „Simt că în cei 31 de ani în care am făcut filme s-a schimbat ceva în tonul meu. Încă sărbătoresc viaţa şi cinematograful, numai că ceva în poveştile mele s-a întunecat. Aş vrea să recuperez bucuria din primele mele filme”, spune el.

În a treia săptămână în cinematografe (25 noiembrie – 1 decembrie), “La Piel Que Habito” rulează la Studio, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio - în București, Cinema City – în Cluj și Cityplex – în Constanța și Brașov. Filmul va fi distribuit în toată țara.

Pedro Almodóvar (62 de ani) a primit până acum de două ori Oscarul - o dată, pentru Cel mai bun film într-o limbă străină, “Todo sobre mi madre”, în 1999, iar în 2002, pentru Cel mai bun scenariu original - “Hable con ella”. După Cannes, “La Piel Que Habito” a fost prezentat la Toronto Film Festival, în septembrie și la New York Film Festival, luna trecută.

Scenariul îi aparține lui Pedro Almodóvar, în colaborare cu Agustín Almodóvar și bazat pe romanul “Mygale”, al lui Thierry Jonquet (Éditions Gallimard). Director de imagine este José Luis Alcaine. “La Piel Que Habito” este produs de El Deseo (eldeseo.es) și distribuit internațional de compania americană FilmNation Entertainment (wearefilmnation.com).

În România, noul film-cult al lui Almodóvar este adus de Independența Film, casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase, pelicule ca ”Todo sobre mi madre”, “Trainspotting”, ”Melancholia”, ”Amélie”, ”In The Mood for Love”, ”Vicky Cristina Barcelona”, ”Dogville” etc.).

facebook.com/pages/LA-PIEL-QUE-HABITO-în-România
lapielquehabito.com

Mihai FULGER - Almodóvar se reinventează
Haina nu îl face pe om. Pielea, da. Aceasta pare a fi concepția lui Robert Ledgard, personajul central al celui mai nou film de Pedro Almodóvar, Pielea în care trăiesc. Cea dintîi replică a lui Robert este mai mult decît sugestivă: „Chipul nostru ne identifică“. Altfel spus, învelișul primar – și, din fericire, înlocuibil – al corpului nostru este cel care ne definește. Afirmație previzibilă, dacă ne gîndim că este rostită de un chirurg plastician. Dar Robert mai este și un savant genial – și, fatalmente, dement –, care a creat o piele artificială, dură și impenetrabilă, botezată de el Gal. Este numele soției pe care a pierdut-o în urmă cu 12 ani, își justifică Robert alegerea. Însă Gal poate veni și de la Galateea, sculptura căreia Afrodita, înduioșată de iubirea ce i-o purta creatorul ei, i-a dat viață. Mitul lui Pygmalion, artistul însingurat și îndrăgostit de propria operă, a străbătut veacurile și a îmbrăcat mii de forme, una dintre cele mai populare fiind povestea lui Victor Frankenstein, „Prometeu modern“, și a creaturii sale, din romanul de secol XIX al lui Mary Shelley. Pielea în care trăiesc trimite și la Pygmalion, și la Frankenstein, mai ales că, prin întorsăturile sale narative, ne determină să ne întrebăm: cine este cu adevărat monstrul, „doctorul nebun“ (personaj devenit clișeu în cărțile și filmele de groază) sau cobaiul său uman?

Cu Îmbrățișări frînte (Los Abrazos rotos, 2009), filmul său precedent, Almodóvar ajunsese într-o fundătură a manierismului găunos. Încorsetată de clișee, melodrama care-l făcuse celebru începuse să meargă în gol. Autorul avea nevoie să se reinventeze, pentru a nu pierde încrederea admiratorilor. Șansa renașterii i-a fost oferită de un roman al unui scriitor francez, Tarantula (Mygale) de Thierry Jonquet. De fapt, Almodóvar descoperise textul inspirator cu vreun deceniu în urmă și, atras de „anvergura vendetei doctorului“, își anunțase intenția de a-l transpune cinematografic. Dar proiectul a fost amînat sine die și a ajuns pe marile ecrane (mai întîi la Cannes) abia anul acesta. Pentru rolul principal, Almodóvar a apelat la Antonio Banderas, cu care colaborase frecvent, în anii ’80 (cînd regizorul a avut un rol decisiv în lansarea carierei hollywoodiene a actorului), dar cu care nu mai lucrase de la Leagă-mă strîns! (Atame!), din 1990. Impresionat de noul film și de interpretarea lui Banderas, criticul britanic Peter Bradshaw scria că „Almodóvar a găsit în el ceea ce Hitchcock a găsit în Cary Grant. Este stilat, manierat, dar cu o neliniștitoare tușă de hotărîre și de primejdie“. Într-adevăr, aici Banderas își depășește, prin extravaganța fascinantă – și, în general, interiorizată –, statutul de sex-symbol.

Regizorul-scenarist a mutat povestea, din Parisul anilor ’80 în provincia spaniolă Toledo, în anul... 2012. Acesta este planul prezent, pentru că un flashback extins (subterfugiu narativ prin care autorul ne schimbă complet perspectiva asupra evenimentelor de pe ecran) ne poartă înapoi în timp cu șase ani. Atunci Robert și-a pierdut, după soție, și unica fiică, care s-a sinucis în același mod ca și mama ei, aruncîndu-se pe fereastră. În prezent, în „El Cigarral“, vila sa – fostă clinică – izolată de lume, savantul face experimente pe singura sa pacientă, Vera (Elena Anaya, care a înlocuit-o cu succes pe Penélope Cruz, opțiunea inițială a lui Almodóvar).

Pielea în care trăiesc uimește, înainte de toate, prin abilitatea autorului său de a-și adapta universul tematic bine cunoscut (identitate sexuală, însingurare, alienare, trădare, moarte, legături de sînge etc.) unui gen cinematografic nepracticat anterior – thriller cu elemente de horror –, reușind totodată să-și țină permanent sub control spectatorii (chiar și atunci cînd surprizele par să se fi epuizat, Almodóvar mai scoate un as din mînecă). Cineastul recunoaște că s-a inspirat, în construirea atmosferei și în susținerea ritmului (două atribute esențiale ale genului), din Ochii fără chip (Les Yeux sans visage, 1960), thrillerul poetic al lui Georges Franju, și din filmele noir ale lui Fritz Lang (precum trilogia avîndu-l ca protagonist pe Dr. Mabuse).

Și mai surprinzătoare pentru fani e însă renunțarea programatică a autorului, pînă spre final, la accentele melodramatice. Ne amintim de tragedia pierderii unicului copil, așa cum o trăia protagonista din marele succes Totul despre mama mea (Todo sobre mi madre, 1999). Aici, atunci cînd servitoarea Marilia (superba Marisa Paredes, care nu mai avusese un rol important la Almodóvar de la filmul amintit mai sus) îi amintește lui Robert de sinuciderea fiicei sale, el o îmbărbătează, dar îi retează hotărît efuziunile emoționale, cu o replică similară celei a Otiliei din finalul lui 4, 3, 2: „Aș prefera să nu mai vorbesc despre asta“. De fapt, aici moartea fiicei – ca și cea a soției – pare să nu-l fi afectat prea mult pe erou, servindu-i însă ca justificare a comportamentului său greu justificabil. Pe de altă parte, Marilia, cu cei doi fii ai ei, concepuți cu tați diferiți și crescuți în medii opuse, este un personaj telenovelistic, dar povestea sa nu rămîne decît la un nivel strict verbal (străină lui Robert, ea îi este împărtășită doar Verei). Păstrarea acestui fir narativ pare menită să ne aducă aminte că urmărim, totuși, un film de Almodóvar...

Pedro Almodovar: Berlusconi ar fi un mare personaj de film

Pedro Almodovar îţi intră pe sub piele cu noul lui film Cultură, Actualitate

Cel mai recent film al lui Almdovar, în ...

Almodovar, sărbătorit la Los Angeles

Pedro Almodovar şi asemănarea cu Dumnezeu

Almodovar, din nou la “Oscarurile spaniole”

Almodovar şi Penelope Cruz, prietenie specială

Pedro Almodovar l-a criticat pe Papa

Almodovar spune, simplu, ca a nascut si crescut filme, in loc de copii

Viata poetului Marcos Ana, transpusa pe ecran de Almodovar
Inceputul unei mari prietenii
Acum mai bine de patru luni, pe 30 septembrie, Pedro Almodovar s-a indragostit de

Un film al lui Almodovar, transpus in piesa de teatru
„Todo sobre mi madre“ („Totul despre mama mea“), pelicula lui Pedro Almodova..
Citeste toata stirea