Coja[v=]

PROBLEMA HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA. Duel public între LIVIU BERIS şi Prof. Univ. Dr. ION COJA

Greseala fatala a lui Ceausescu

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a
încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare.


Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se
interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se
îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în
viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în
anii '80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat
de creditori, a angajat societatea românească în cursa
contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul
cu care "Europa liberă" a comentat, la început, această situaţie: ni
se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor
prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile
lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se
continuau giganticele investiţii - canale de navigaţie, centrală
atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. - părea dovada
certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că
îl suportăm!
Prin anii '87 - '88, tonul "Europei Libere" a devenit altul: i se
reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de
a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim
datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l
Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite
creditele primite, ci numai dobânzile.

Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un
act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau
instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.
Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator,
n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi,
cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care
trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din
câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu
ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit
dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.
Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu
finanţele mondiale dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România
în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar
plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii!
În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele
băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce
altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!.

Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare
primejdie pentru finanţele mondiale, pentru cei dedulciţi la traiul
din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a
forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea "modelul românesc"!.

Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care "Europa
liberă" si "Vocea Americii"au comentat momentul eliberării României de
povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne
felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi
putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi
cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a
dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat
seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, şi-a semnat sentinţa de
condamnare la moarte!
Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe
mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au
reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a
tineretului român, nu numai să-l dea jos pe Ceauşescu de la putere,
dar să-l şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa.

Cu consecinţa, "firească", a revenirii României, cuminţită, în
rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel
putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în
Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să
procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el o s-o păţească!
Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui
Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa
mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi
celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu
imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat
concursul pe gratis, din patriotism, convinsă că se pune în slujba
poporului român!
De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu
şi-l vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-l credem pe Ceauşescu,
acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum
ne-a făcut revoluţia, ezităm să-l recunoaştem, ca să nu ne facem de
rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit,
cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele
merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de
azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei
externe a unui stat.

M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să
ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit
aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut
numai dacă vom respecta nişte "indicaţii superioare".

Am scăpat de dracu', şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi
o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii
naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea
hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al
Patriei.

Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că
agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu
tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet
şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea
financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de
mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De
generali şi colonei!

Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este
bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar
Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte
"agenturi"!

Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de
agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale,
ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în
mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este
investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l
mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel
că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n piept
Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu
concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi
cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia
României, săraca!
Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă
pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne
îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de
care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat,
datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare
nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a
poporului român!
Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce
rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod
sistematic şi programat'??! Cine a programat această cacealma a
privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!
Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul
S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de
miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de
aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita
acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci
sunt bănci americane, occidentale, interesele lor - ale băncilor şi
ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă
să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la
Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile
în care accept să-l creditez!
Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de
decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o
parte!

Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui
Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc,
adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au
ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră
şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi
întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii '70!

Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii,
ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne
dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor
de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea
criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal
identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai
clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la
finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a
fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti.

Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi
am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională
a românilor. Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia
României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus
problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din
secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu
al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi
înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă
Ţara . Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva
acestei constituţii.


Prof.univ.dr. Ion Coja

DE  LA  ROBERT  PUGLER

http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1931-adevaratii-gropari-ai-romaniei.html

http://www.art-emis.ro/analize/1866-sinagoga-sefarda-evrei-kazari-si-rebeliunea-legionara.html

Geopolitica: Ion Coja. Conditiile echilibrului planetar

Reacţia anti-semită fără precedent a lui Ion Coja împotriva campaniei FACIAS


Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a condamnat reacţia de "o agresivitate anti-semită fără precedent” a profesorului Ion Coja în urma campaniei publice prin care fundaţia a solicitat, în baza legislaţiei în vigoare, închiderea unor site-uri de promovare a Holocaustului şi a liderilor nazişti. "Ca reacţie la campania noastră, Ion Coja a adresat o serie de ameninţări preşedintelui FACIAS, Ovidiu Alexandru Raeţchi, şi a agresat în mod direct memoria victimelor Holocaustului. Iată mesajul integral al lui Ion Coja – mesaj pe care il publicăm pentru a ilustra însăşi esenţa demersului nostru:

Către Ovidiu Alexandru Raeţchi

"E pentru prima oară când pe Internet bag în p...a ma-sii pe cineva!… Te bag în p...a mamei dumitale "în modul cel mai profund liberal”, agramatule! Semidoctule! M-ai făcut să-mi ies din fire, semi-isprăvitule! Cine ţi-a dat voie să-mi adresezi vreun cuvânt, derbedeule?! Semi-semitule!

Păcat că eşti evreu! Altminteri te-aş fi empatizat cu câteva şuturi în cur, avortonule! Evrei imbecili n-am mai întâlnit de ceva vreme şi intrasem la bănuieli, că v-au eutanasiat pe toţi, ca pe jigodii!… Văd că ai scapat! Să nu-mi mai ieşi în cale ca nici nu ştii ce gheseft nemaivisat o să ai de pe urma "initiaţivelor” tale, potaie! Marş de-aicia! Huo! La oase, nemâncatule! Nenorocitule! Îţi f..t libertatea mă-tii de exprimare dacă mai ieşi în public cu altă mizerie, iar dacă îmi mai trimiţi vreun Email, vreun semn că mai exişti, îţi vâr semnul pe gât şi ţi-l scot pe partea cealaltă!… Nemernicule!

…M-ai făcut să fiu vulgar şi grosolan cum n-am mai fost cu nimeni vreodată! Nu credeam c-o să vorbesc vreodată în aceşti termeni cu o fiinţă umană! Neom ce eşti! Nici animal nu-mi vine să-ţi spun! Nimicule! Să nu ma faci să fac cu tine şi alte lucruri nefăcute pâna acum! M-am săturat de imbecili ca tine, măcar că tu-i întreci pe toţi! Ceea ce nu-ţi pot trece cu vederea! Îţi recunosc acest merit! Deşi între tine şi Katz, chiar nu ştiu cui mai întâi i-aş da un sut şi un pumn după ceafă! Ia-te de mână cu nemernicul de Katz şi feriţi-vă din calea mea! Eram convins că nu mai poate exista în România şi în lume un nenorocit cu care Katz să facă pereche! M-am înşelat, iar pentru asta ai nu numai dispreţul meu, ci şi furia mea! Cine dracul te-a pus să exişti?!… Să existaţi?! Nimicuri ce sunteţi! Păzea că se revarsă paharul toleranţei noastre!…> Ion Coja”, se arată într-un comunicat al

http://www.acum.tv/articol/45543/

Cadru universitar (din nefericire… încă, din câte știu), Ion Coja a devenit promotorul neo-legionarismului românesc. Și la fel de… promotor al negaționismului Holocaustului, stilul său doct dovedindu-se o spoială a huliganismului funciar al personajului, după cum reiese din ultimul interviu acordat într-un blog de pe internet, numit „Fața nevăzută a lumii”, pepinieră a neofascismului în versiune neaoș-românească, condus de un oarecare Andrei Ciubotariu.

Chiar din primele rânduri, Coja își dezvoltă – dacă-i lăsat! – teorii enunțate încă de acum vreo zece ani, cu prilejul unei conferințe pe care a ținut-o la sala Dalles, când pretidea că o jumătate de milion de evrei au fost „încetățeniți în mare taină în România, fără să se publice nimic despre aceasată invazie și fără ca vreun oficial să se opună”, după cum amintește intervievatorul care… nu semnează consemnarea interviului.

În răspuns, Coja nu ezită să divulge chiar sursele „sigure ale acestei informații, în persoanele unui… consilier al actualului președinte Traian Băsescu și a unui „evreu de treabă”, care i-ar fi precizat cifra finală a evreilor care ar urma să se stabilească în continure în România, adică – încă o dată cifra inițială, un milion în cap”! Argumentând că nu intenționează să vină toți deodată, ci cu miile, treptat-treptat, conform „unui plan bine-pus la punct”! Aceasta, ca urmare a declarației – tot pe Internet – a unei înalte oficialități iraniene, care ar fi constatat că „zilele Statului Israel ar fi numărate” și că evreii „lucizi” ar recurge la ceea ce în cărțile lui Philip Roth s-ar numi „soluția diasporistă”!

În continuare, Ion Coja vorbește despre „schizofrenia evreilor sioniști” care „au planificat și înființat statul Israel cu un dispreț total pentru viața oamenilor, inclusiv al evreilor”. Urmând o teorie de o „originalitate” la care ar putea ajunge numai o minte rău de tot bolnavă și care pretinde că Holocaustul ar fi fost o „strategie sionistă” pentru a determina declararea oficială, în 1948, a Statului Israel și că victimele Holocaustului ar fi fost „evreii de proastă calitate, evreii degenerați”, după ce ar fi fost supuși de sioniști unei adevărate selecții, aceștia considerând că „evreii săraci nu meritau să supraviețuiască”. Iar membrii comisiei Elie Wiesel, ca și cei de la Institutul de Cercetare a Holocaustului sunt numiți niște „mincinoși! Niște trântori mai răi și mai jalnici decât cei care au lucrat cândva la Institutul de istorie a PCR”.

Pe firul aceleiași demonstrații docte și vizionarist-aberante, este demonstrată relația strânsă a Statului Israel cu instaurarea – și căderea – comunismului în România, scopul final fiind „mutarea Israelului în România”, pledându-se pentru înlocuirea termenului de „revenire” a evreilor cu cel de „invazie”.

De vreo trei ori în decursul aceluiași interviu, nu înainte de a-i declara pe ultimii trei președinți ai României „trădători de țară”, Coja se plânge că nici publicațiile de mare tiraj, nici agențiile străine cărora le-a trimis, tradusă în engleză, teoria sa, nu au reacționat în nici un fel. Aici, i-aș da răspunsul: fiindcă înțelepciunea, care la nivel politic se traduce prin arta diplomației, indiferent ce popor caracterizează, previne „să nu te pui cu nebunii”, căci nu văd ca nici cea mai strălucită inteligență a unei minți omenești normale totuși, să ajungă la asemenea teorii demențiale!

Dacă legile contra discriminării și a negaționismului se aplică în România, asemenea legi existând, de altfel, în cele mai multe țări democrate europene, atunci un eventual act de acuzare alcătuit contra lui Ion Coja ar trebui să le „dea o pâine albă-delicatesă” celor mai străluciți avocați de care dispune România.

Geopolitica: Ion Coja. Demografie romaneasca

Demografie românească

Domnule profesor ION COJA, v-am trimis interviul profesorului universitar VASILE GHEȚĂU, pe tema declinului demografic al României și al Europei. Ce impresie v-a făcut?

Una foarte proastă! Problema demografică în România este foarte gravă, iar domnul profesor o discută în termeni inadecvați, fără să meargă la cauzele reale și fără să pară interesat de soluții! Ne oferă cifre, nu soluții. Și, culmea, nu găsește nicio vină majoră clasei politice pentru declinul demografic! Cică vina aparține individului, cuplului care, din egoism, decide să nu facă prea mulți copii!.. Să mă ierte domnul profesor, dar asta se cheamă să confunzi efectul cu cauza!
De asemenea, nu se poate să faci studii demografice din care să lipsească reperul etnic! Ideea de neam, de etnie! Da, e grav că scade populația Țării, dar mai grav este dacă scade ponderea elementului românesc, procentul etnicilor români. Și prima problemă este aceasta: cum facem să redresăm și să întărim, să sporim numărul și procentul românesc al populației din România? îi recomand domnului profesor Ghețău, nu ironic sau sarcastic, ci cu toată seriozitatea, să-l citească atent pe predecesorul său Mihai Eminescu. Acest Eminescu a fost preocupat temeinic de problemele demografice ale României și a formulat în termeni clari acest imperativ pentru toată societatea românească și în primul rând pentru clasa politică: românii trebuie să-și păstreze și să-și consolideze statutul de populație majoritară și să vegheze la calitatea genei românești, a zestrei lor genetice! Pe cârciumarii din vremea sa Eminescu îi suspecta că în mod conștient vând băuturi contrafăcute, otrăvind populația rurală și atentând astfel la zestrea genetică a Neamului. Conceptul de neam este fundamental în orice cercetare demografică. A lipsit din răspunsurile domnului profesor Ghețău.

Care este vina clasei politice?

Clasa politică este vinovată de dezastrul economiei românești, de dispariția a milioane de locuri de muncă. Acest dezastru a fost riguros planificat, iar scopul final urmărit a fost să provoace emigrația românilor, să producă această veritabilă hemoragie la nivelul ființei naționale! Să se creeze astfel un vid demografic sau măcar o rarefiere a elementului românesc în spațiul nostru național! Nu-mi pot imagina că domnul profesor Ghețău nu face acest raționament, nu-și pune această întrebare: care a fost scopul dezastrului instaurat după decembrie 1989? Ce au urmărit politicienii noștri de frunte prin distrugerea economiei românești? Nu cumva rezultatul acestei politici – depopularea României, a fost și scopul urmărit?
Sigur că există o tentație a Occidentului, Dunărea a făcut multe victime printre românii care au încercat să ajungă în Occident fără pașaport înainte de 1990... Oamenii aceia nu mureau de foame dacă rămâneau în România. Dar azi, la cotele șomajului actual, dacă cei trei milioane de români ar fi rămas în țară, ajungeam să avem și muritori de foame!... Da, afirm cu toată convingerea că depopularea României este scopul urmărit prin politica economică și socială de după 1990.

Faceți vinovată de această situație întreaga clasă politică?

Ce înseamnă „vinovată”? Cei care au știut că acesta este scopul ultim nu sunt foarte mulți. Eu aș putea numi ca sigur vinovate numai două persoane: Silviu Brucan și Petre Roman. Indivizi cu comportament anti-românesc criminal! Or mai fi și alții. Sigur mai sunt! Ei n-au acționat de capul lor ca politicieni, ci cu un masiv sprijin și control ocult, din țară și din afară! Ceilalți, majoritatea politicienilor, cei mulți și proști, pleava de umplutură din parlament și ministere, au colaborat la acest proiect criminal fără să-și dea seama unde bat legile pe care le-au votat cu deplină inconștiență! Imbecili și incompetenți! Egoismul acestor politicieni trebuia demascat de domnul Ghețău înainte de a consemna egoismul „cuplului reproductiv”... Dar să nu insistăm prea mult pe lucruri care s-au mai spus. Să consemnăm faptul că niciun partid care a trecut pe la guvernare nu a pus problema declinului demografic, nu a formulat soluții, nu a avut o politică de redresare demografică. Este aproape un subiect tabu! Pe cine nu vor să supere?

Ce credeți că se poate face?

îl citez, din memorie, pe domnul profesor Vasile Ghețău: „Nu se poate face nimic și nici n-ar fi bine să facem ceva acum!... Să așteptăm să treacă criza!” Halucinant răspuns!... Știe dînsul când va trece criza? Adică știe când se va stopa procesul de sărăcire a populației?!... Habar nu are! îmi dau seama că soluția nu poate veni de la un specialist demograf, ci de la o viziune sociologică, socio-psihologică etc. Nu-i fac niciun reproș demografului, care ne prezintă numai radiografia corpului național... Dar, în măsura în care și-a permis să vorbească de cauze, am și eu dreptul să fac aprecieri asupra unor considerațiuni care nu mai poartă girul specialistului demograf! Deci, am rămas cu impresia că domnul profesor ocolește miezul problemei. Cauza principală a declinului demografic nu este emigrația, ci emigrația este efectul nefericit al unor politici pe care nu le pot numi decât criminale!... Bun, vorbim de emigrație: demografia trebuie să ne lămurească bunăoară care este structura etnică a emigrației! Au plecat la muncă trei milioane de cetățeni români. Câți dintre ei sunt români, câți maghiari, câți țigani, câți evrei etc? Câți dintre ei se mai poate spera că se vor întoarce? Etc.
Se pare că cel mai mare este procentul de maghiari care au emigrat. Nu mă mir deloc! Ungaria încearcă să se salveze demografic invitându-i pe maghiarii din țările vecine în Ungaria. N-ar strica să studiem și noi această stratagemă, dacă nu cumva ne-ar folosi și nouă. Deocamdată scade procentul maghiar din România! E bine, e rău? S-o spună UDMR-ul. UDMR-ul este artizanul acestei migrații maghiare. Evident, la nevoie, îi vor face vinovați pe români pentru numărul mare de maghiari care și-au luat lumea în cap. Bine au făcut. Abia așa vor descoperi ce bine le era în România...

Vorbeați de calitatea genei, de zestrea genetică. La ce vă gândiți?

La faptul elementar că oamenii nu se nasc egal înzestrați cu calități și defecte. într-un cuplu de cocălari, de scormonitori prin gunoaie, se nasc copii care din start, cu moștenirea genetică pe care o primesc, reprezintă mai degrabă un balast pentru societate, iar nu un aport bine venit! Nu sunt cinic și nici rasist, dar în momentul de față societatea românească încurajează la procreație familii de oameni de care se mulțumesc cu foarte puțin ca să se simtă oameni, și pentru care alocația de copii devine sursă de subsistență și pentru maturi, pentru părinți. Toarnă copii unul după altul, cu gândul la alocație, la posibilitatea de a-i pune pe copii de mici să „producă”, adică să cerșească sau să ciordească... Unii dintre ei ajung să-și mutileze copiii, care devin astfel mai productivi ca cerșetori... Autoritatea nu face nimic ca să descurajeze și chiar să pedepsească aceste practici!

Ce ar putea face legile împotriva acestor practici?

Ar putea face foarte mult, dacă legiuitorul ar fi un autentic reprezentant al celor care l-au votat... Că n-au ajuns în parlament pe votul cocălarilor analfabeți! Nu intru în detalii, dar în cazul unor părinți denaturați ar putea fi vorba chiar și de decăderea din statutul de părinte, de suspendarea dreptului de a mai crește copii, ba chiar a dreptului de a mai procrea, dacă se constată lipsă de respect pentru ființa umană din partea așa-zișilor părinți...
Ceea ce mă interesează propriu zis - și acesta este mesajul acestei discuții, este să avem o legislație în favoarea cuplurilor de părinți responsabili, capabili să dea societății urmași creativi, activi, viitori contribuabili la PIB-ul național, dacă pot spune așa. Sunt câteva măsuri ușor de luat, care să țină seama chiar de „egoismul” cuplului. Bunăoară, accentul să nu se mai pună pe alocația primită pentru copii. Alocațiile ar trebui chiar diminuate. Iar nașterea copiilor să aducă părinților beneficii la capitolul impozite, acestea diminuându-se odată cu nașterea fiecărui copil dintr-un cuplu. O altă pârghie ar fi pensionarea: femeia care a născut și crescut copii să iasă la pensie mai devreme, dacă dorește! O zi în plus la concediu pentru fiecare copil minor ar fi de asemenea un stimulent! Se pot imagina măsuri care să stimuleze femeile să nască la vârste cât mai apropiate de vârsta majoratului. O mamă e de presupus că are obligații noi, de bunică. Însuși statutul de bunică să fie prin lege recunoscut, adică să fie izvorul unor drepturi, al unei „discriminări pozitive”. Dar, repet, nu prin acordare de alocații, ci prin avantaje și facilități la care să aibă acces numai persoanele bine încadrate în structurile productive ale societății, eficiente pe multiple planuri.
Așadar, să privim realitatea cu sinceritate și bună credință: avem nevoie de un spor demografic, avem nevoie de stoparea declinului demografic. Dar avem nevoie de un spor demografic (1)de calitate, în care (2)să fie antrenați în primul rând etnicii majoritari. E dreptul lor, dar și obligația lor de a se păstra ca populație majoritară. Atât în România, cât și în celelalte țări constituite ca state naționale.

Cândva în România se plătea o taxă de celibat? Nu ar fi cazul să fie reintrodusă?

Nu e rea ideea. Dar să se introducă numai la bărbați!

De ce numai la bărbați?

Pentru că bărbații sunt principalii vinovați că atâtea femei sunt singure, nu cunosc beneficiile unui cămin, ale maternității!

Încă puțin și vom ajunge să recomandăm poligamia!

Domnule Petrică, scăderea demografică este o chestiune de viață și de moarte pentru un popor, pentru un neam. Salvarea neamului este legea supremă! Este mai presus de orice! Mai presus de legi, de obiceiuri, de tradiții. Le schimbăm sau le abandonăm dacă pun în primejdie demografia neamului!

Pe vremea comuniștilor erau niște reguli foarte severe care limitau accesul la cinul monahal, călugăresc, îndeosebi pentru tineri. Azi sunt foarte mulți tineri, fete și feciori, care îmbracă hainele aspre ale călugăriei, în felul acesta legându-se să nu se mai căsătorească, deci să nu procreeze. Are vreo legătură cu subiectul nostru?

Întrebarea este delicată. Nu poate avea un răspuns decât cu cifrele exacte în față. După aceea este de discutat. Trebuie să-ți spun însă că Biserica nu poate lipsi din elaborarea unei politici demografice serioase. Biserica are un rol mai important chiar decât al guvernului într-un anumit fel. Subiectul este vast și trebuie cercetat din toate părțile. Fac acum mențiune de o informație pe care am căpătat-o de la Octavian Ghibu, fiul marelui patriot care a fost Onisifor Ghibu. Anume că după război, adică după dispariția din efectivele Neamului românesc a câtorva sute de mii de bărbați în floarea vârstei, aproape un milion, au rămas nemăritate sute de mii de fete. Fără nicio șansă de a-și găsi un soț. La inițiativa unor români de ispravă, a unor românce inimoase, care nu aveau nicio funcție în stat, s-a pornit o campanie discretă de discuții de la om la om cu aceste femei tinere, pe tema că nu ar fi un păcat în fața lui Dumnezeu dacă ele vor deveni mame chiar fără să fi fost cununate... Căci nevoile neamului cer ca potențialul lor reproductiv, cu care le-a înzestrat Dumnezeu, să nu se irosească!... Copilul este o bucurie pentru orice părinte întreg la minte și la suflet! Iar mentalul românesc nutrește o simpatie aparte pentru copilul „din flori”... Este un copil născut din dragoste, se zice. Pe ideea că multe căsătorii se fac din interes!... La noi, la români, căsătoria din interes nu este o practică răspândită, ca la alte popoare. Poate că din această cauză suntem un neam de oameni frumoși, arătoși! îi recunoști pe români în străinătate de la o poștă!...
Cifrele arată clar că sunt mai multe femeile decât bărbații! Bucuria de a naște și de a crește copii nu trebuie să ocolească femeile nemăritate. Cunosc astfel de femei, de condiție foarte bună, care au avut curajul să nu dea doi bani pe gura lumii, și își cresc copilul în deplină normalitate. Sunt mame, sunt femei împlinite! Firește, subiectul este delicat, al naibii de delicat...

Despre declinul demografic al Europei ce părere aveți?

Acest declin este consecința „noii religii” inaugurate la 14 iulie 1789, religia drepturilor omului!... De aici a pornit și aiureala cu emanciparea femeilor, adică alungarea femeilor în câmpul muncii, la șaibă, femeia strungar, femeia siderurugist, macaragiu, scafandru, femeia orice, în numele egalității, marea minciună a democrației! Au părăsit femeile tihna rodnică și firească, atât de activă și de solicitantă, a casei, a căminului. Ca să devină femeia salariat, de care avea nevoie producția capitalistă, apoi cea socialistă... în țările în care femeile merg mai rar la servici există un spor demografic însemnat. Trebuie ținut seama de această situație, iar femeia salariată trebuie ajutată să le poată face pe amândouă, și servici, dacă țin neapărat, și grija căminului. Femeile trebuie discriminate pozitiv, ca să folosesc și eu acești termeni mizerabili! Era în tradiția europeană și creștină această discriminare. A anulat-o mișcarea pentru emanciparea femeii... Mult lăudata egalitate!... Cum să fie egalitate între sexe?! Persoanele de sex feminin au o valoare socială mult mai mare!

în concluzie?

Discuția a fost prea scurtă, prea deslânată ca să putem avea și concluzii. Este o discuție care trebuie purtată la nivelul decidenților politici în primul rând, pentru a se ajunge la soluții, la măsuri cu urmări imediate unele, altele cu urmări pe termen lung, peste ani de zile... Trebuie să pornim de la principiul vital, biologic: existența speciei are prioritate dinaintea existenței individuale. Toate speciile, plante sau animale, sunt organizate de la Dumnezeu după această regulă. Deșucheata propagandă în jurul drepturilor omului a împins Europa pe marginea prăpastiei. întrebare pentru cei care cunosc mai bine istoria ultimilor o sută de ani: acest rezultat – declinul demografic al Europei, al rasei albe, vecin cu dezastrul, nu cumva este un scop urmărit cu bună știință?

Ar fi cumplit!

Această întrebare nu o pun din capul meu. Ea a fost deja formulată. Suspectă este atitudinea mass mediei de a o neglija. Deh, subiect minor!
Ca o concluzie totuși, aș formula pentru noi trei idei:
nu putem fi interesați numai de aspectul numeric, cantitativ al demografiei. Ar însemna să repetăm greșeala greu de iertat a lui Nicolae Ceaușescu. Trebuie să avem în vedere un spor demografic de calitate, la nivelul acelor categorii de persoane de care se leagă performanțele materiale și spirituale ale unui popor, nivelul său de civilizație;
resping ideea că într-o țară normală, locuită de un popor autentic, problema demografică se poate rezolva prin import, prin încurajarea emigranților de a se strămuta în acea țară. O asemenea soluție denotă lipsa conștiinței naționale, a conștiinței de neam! Vezi cazul Canadei, de exemplu. Exemplu penibil! Demografia nu este o afacere!
politica demografică, într-o țară ca România, trebuie modelată de imperativul menținerii statutului de populație majoritară al acelei etnii care, la capătul istoriei derulate până azi, s-a impus ca populație majoritară, făuritoare de istorie: românii în România, maghiarii în Ungaria, bulgarii în Bulgaria și așa mai departe. Repet: este dreptul nostru, dar și datoria noastră supremă, ca români, ca oameni, de a face orice pentru salvgardarea acestui statut!

Chiar orice putem face?! Ne este îngăduit?

Chiar orice! Trebuie să facem orice ca să rămânem majoritari, net majoritari în țara noastră! Pentru mine este evident că unii vor ca noi, românii, să ne pierdem statutul de populație majoritară! Pentru asemenea intenții trebuie să găsim răspunsul potrivit, inclusiv sancțiunea, pedeapsa potrivită. Căci suntem în legitimă apărare! Repet: suntem agresați în ființa noastră națională, trebuie să ne simțim în legitimă apărare și să acționăm în consecință!

Cred că este nevoie să vorbiți mai lămurit!

Dumneata nu vezi ce se întâmplă în Parlament?! Votul este decis, de cele mai multe ori, de votul UDMR și al grupului minorităților naționale. Suntem o țară în care politica o fac mai mult ne-românii! Ei ne guvernează! Iar după proiectul de constituție imaginat de Băsescu, rolul ne-românilor în statul numit România va crește și mai mult! Și acesta nu este singurul aspect inacceptabil. Mai sunt și altele, mai dureroase, le lăsăm pentru altă discuție.

Puteți încheia cu un citat din Eminescu în sprijinul afirmațiilor făcute?

Numai unul? Iată un citat la care țin foarte mult. îl știam pe dinafară. Ia să vedem dacă mai am ceva memorie:
„Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămână cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, cu-un cuvînt geniul românesc să rămână și pe viitor norma de dezvoltare a țării și să pătrundă pururea această dezvoltare.”
Mai lămurit nu se poate spune!

Dacă nu mă înșel, este citatul pus de dumneavoastră pe frontispiciul proiectului de Constituție Organică a României... Unde poate fi găsit?

Alături, ca să zic așa. Pe HYPERLINK "http://www.ioncoja.ro" www.ioncoja.ro L-am postat pentru a fi discutat și îndreptat. E de găsit la rubrica CATEGORII. Dar aș vrea să răspund și la o întrebare pe care nu te-ai priceput să mi-o pui și pe care am așteptat-o. Câteva cuvinte despre cei trei milioane de români pe care democrația de după 1990 i-a tentat sau obligat să plece din România. Este o pierdere imensă pentru Țară, pentru Neam. Asta la prima vedere. La o cercetare mai atentă a lucrurilor descoperi și o latură pozitivă a lucrurilor.

După regula „tot răul e spre un bine!” Care este binele?

Românii care au ajuns în Occident și au lucrat sau trăiesc acolo au astfel ocazia să se lecuiască de un anumit complex de inferioritate. Nu discut cum li s-a indus unora acest complex de inferioritate încă din țară. încă din copilărie, încă din generații anterioare etc. Acești români ajung să se confrunte și să se compare zi de zi cu ceilalți, cu străinii în mijlocul cărora au ajuns. Uneori, ca la Paris sau în Statele Unite, este vorba de un mediu multinațional! Cu atât mai bine pentru românii noștri care, de regulă, din aceste confruntări și comparații ies cu conștiința clară că ei, ca români, au tot ce le trebuie ca să nu fie ultimii! Ba chiar ca să fie, deseori, în frunte, în plutonul din față! Satisfacția că sunt români, că poartă cu ei o anumită zestre și pecete spirituală specifică românilor, deosebit de valoroasă și de specifică, o descoperă mai ușor românul plecat în lume decât cel rămas acasă, prizonierul unui orizont limitat. Sunt convins că depopularea de români a României este un proiect urmărit de multă vreme, cu tenacitate diabolică. Sunt convins că va eșua acest proiect, e drept, după ce va strica viața multor oameni... Românii pot avea însă mult de câștigat, ca români, chiar dacă s-au stabilit în străinătate, temporar sau definitiv. Cu condiția ca ei să nu-și neglijeze rădăcinile, să ducă în familie o viață cât mai românească, să nu-și părăsească limba, să-și trimită copiii în vacanță sau la studii în România etc., etc. Sunt multe de făcut în acest sens pentru autorități, este loc și pentru inițiative particulare, ale ONG-urilor. O diasporă românească puternică, bine organizată, legată de „baștină”, cum ziceți voi basarabenii, poate fi rezultatul nescontat de marii manipulatori ai istoriei, rezultat care să le dea peste cap toate socotelile lor atât de nemernice.

Doamne, ajută!

Buriaș, 3 octombrie, 2011

Fabulatie si adevar
Orice studiu care se refera la istoria mai recenta sau mai putin recenta trebuie sa se bazeze pe o documentare autentica si sa reflecte o realitate autentica. Pasiunea, exagerarile sau, dimpotriva, minimalizarea si, mai grav, denaturarile, practic deformarea adevarului istoric fac ca lucrarea in cauza si autorul ei sa fie contestate si eliminate din circuitul de specialitate. Este cazul dlui Ion Coja, profesor de lingvistica, autoproclamat peste noapte istoric al unei epoci care inca mai este o rana vie pe trupul Europei. Ca tara europeana, Romania poarta si ea aceeasi rana.
Recenta carte a dlui Coja, Holocaust in Romania, contine in totalitatea sa falsuri pornite dintr-o gindire deformata, extremista, dar si antinationala a profesorului de lingvistica, ajuns la virsta senectutii.
Cred ca este cazul sa ne explicam. Primul fals comis de dl Coja in volumul Holocaust in Romania este ca pe coperta cartii sint trecute ca autori 24 de persoane, printre care si sus-semnatul. Mentionez ca cele mai multe dintre „citatele“ inserate ca apartinind asa-zisilor „autori“ sint contrafaceri ale dlui Coja. Autorul cartii cunoaste bine acest adevar, intrucit nu foloseste ghilimelele pentru citate. Acest lucru nu il absolva de raspunderea morala sau penala. Cind ma gindesc la raspunderea penala fac abstractie de Ordonanta 31/2002.
La paginile 13-14, dl Coja reia problema existentei unui asa-zis testament al liderului evreu dr. Filderman, publicat in 1995.
Sint obligat sa-i amintesc dlui prof. Coja ca prietenii sai Kurt Treptow si Liviu Valenas au publicat asa-zisul testament al dr. Filderman sub forma de brosura.
In prefata brosurii editate de Fundatia Culturala Romana din Iasi, dl Treptow si, respectiv, dl Liviu Valenas (afacerist, specialist in prozelitism protestant) afirma ca detin testamentul Filderman de la dl prof. Matei Cazacu, profesor la Inalta Scoala de Stiinte Politice din Paris.
Pentru verificarea afirmatiilor dlui Liviu Valenas, care sustine ca testamentul este original si ca detine o copie primita de la dl prof. Matei Cazacu, m-am adresat acestuia la Sèvre, in Franta.
La data de 30 decembrie 1997 am primit din partea dlui prof. Cazacu o scrisoare olografa din care citez: „Scrisoarea dumneavoastra mi-a produs o mare perplexitate deoarece nu am cunostinta si nu posed nici un fel de testament al doctorului Wilhelm Filderman. Am colaborat acum citiva ani la ziarul Baricada, cind am raspuns la un chestionar al dlui Liviu Valenas (in treacat fie zis, redactia nu a gasit cu cale sa-mi trimita un exemplar din ziar). Fata de astfel de procedee, am decis sa pun capat oricarei colaborari cu acest jurnal si cu Liviu Valenas, pe care nu-l cunosc personal.
Regret deci ca trebuie sa va dau un raspuns negativ la rugamintea dumneavoastra. As dori insa sa va rog daca mi-ati putea trimite un exemplar sau o fotocopie (xerox) dupa articolul care afirma ca eu as fi posesorul unui asemenea document. Ar fi o afirmatie total falsa si inteleg sa protestez impotriva acestei alegatii printr-o declaratie publica in ziar si chiar pe alte cai, inclusiv judiciare…“.
Scrisoarea dlui prof. Matei Cazacu continua descriind personalitatea dr. Filderman. Intr-o discutie la postul TV Antena 1, i-am transmis profesorului de lingvistica mesajul scrisorii dlui prof. Matei Cazacu. Imi rezerv dreptul de a transmite la Sèvre fotocopia cu asa-zisul „testament“ Filderman pentru ca dl prof. Cazacu sa dea curs celor afirmate in scrisoare.
Daca, in ce-l priveste, dl Kurt Treptow, preocupat de problemele sale de pedofilie, a renuntat sa-si sustina in continuare falsurile in ce priveste „testamentul“ Filderman, dl Coja il reia in volumul Holocaust in Romania. Referitor la dl Treptow, mi-as permite sa afirm un lucru verificat, si anume ca practicarea pedofiliei conduce la un dezechilibru psihic. Sa fie oare molipsitor acest dezechilibru psihic si pentru cei cu care a colaborat dl Treptow?
La pagina 24 a cartii sale, dl Coja publica o scrisoare a maresalului Antonescu catre dr. Filderman, referitoare la asa-zise acte antinationale ale evreilor din Basarabia, Bucovina sau Ucraina. Sint obligat sa fac doua observatii pe care fostul profesor de lingvistica le ignora, cu toate ca precis le cunoaste. Prima. Scrisoarea maresalului Antonescu, datata 24 octombrie 1941 (in cartea incriminata data nu apare), este de fapt raspunsul acestuia la scrisoarea curajoasa din 11 octombrie 1941 si se refera la deportarea evreilor din ghetoul din Chisinau. Voi cita o singura fraza la care autorul volumului Holocaust in Romania este amnezic: „…Este moartea, moartea, moartea fara vina, fara alta vina decit aceea de a fi evrei“1.
A doua observatie. La 10 noiembrie 1941, Jacques Truelle, ambasadorul la Bucuresti al guvernului francez de la Vichy, ii trimite o informare ministrului sau de Externe, amiralul Darlan, referitor la corespondenta Antonescu-Filderman2. Voi cita din scrisoarea ambasadorului Truelle: „Aceasta legatie a avut ocazia, in mai multe rinduri, sa semnaleze Departamentului masurile impotriva evreilor, luate fie de guvernul roman, fie de autoritatile subordonate, mai mult sau mai putin calificate. Se parea ca erorile al caror teatru de desfasurare a fost orasul Iasi, in luna iulie ce a trecut si despre care am informat in scrisoarea mea nr. 115 din 4 iulie, nu vor putea fi depasite seste vorba de pogromul de la Iasi din 29 iunie 1941, cind au fost ucisi prin impuscare sau in trenurile mortii 12.000 de evrei, n.m.t. De altfel, de atunci incoace guvernul roman paruse sensibil la reactia opiniei publice, atit din interior, cit si din strainatate, fata de aceste atrocitati, si in cursul lunii septembrie a existat impresia producerii unei oarecari destinderi…“.
„…De fapt, deportarea in Rusia, dincolo de Bug, a tuturor israelitilor stabiliti in Basarabia si Bucovina, inclusiv din regiunile meridionale ale acestor provincii, care nu a fost niciodata ocupata de rusi, iar acest plan de deportare, elaborat in cel mai mare secret, a fost pus in aplicare in cursul lunii octombrie…“
„…Trenurile au fost indreptate spre Moghilev, unde au ajuns dupa 3-4 zile. Existau deja victime printre deportati, bolnavi pe care transportul i-a ucis sau persoane care murisera de frig…“
„…In ciuda antisemitismului exacerbat pe care propaganda a reusit sa-l faca sa domneasca in Romania, aceasta scrisoare sa maresalului, n.m.t a facut cea mai proasta impresie romanilor care si-au pastrat libertatea de judecata si de clarviziune. Se considera ca acuzatiile formulate de maresalul Antonescu la adresa evreilor nu sint deloc intemeiate; daca s-au produs numeroase incidente cu ocazia evacuarii Basarabiei si Bucovinei in 1940, este stabilit ca evreii nu au fost singurii care au participat la ele, ci toata drojdia romaneasca din aceste provincii, precum si minoritarii ucraineni, rusi si altii s-au alaturat evreilor pentru a insulta regimentele romanesti ce se retrageau fara sa lupte. Iar pretentia ca Odesa a rezistat pentru ca fusese aparata de evrei este o tema de propaganda deseori folosita, dar care este intr-adevar ridicola pentru a putea fi luata in serios.“
Sa incerc sa exemplific afirmatiile ambasadorului Truelle. Un prim exemplu: in perioada 28 iunie-2 iulie 1940, numai Corpul 3 al armatei a avut 50.800 dezertori ostasi, 111 dezertori subofiteri si 138 dezertori ofiteri3.
Al doilea exemplu: dupa marturisirea lui Ion Antonescu, populatia romaneasca crestin-ortodoxa a colaborat din prima clipa cu ocupantul sovietic. In sedinta Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943, conducatorul statului declara: „…Cind am venit acolo sin Basarabia si Bucovina de Nord, n.m.t ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfirsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi din aceste provincii se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decit rusii. Am fost in fata acestor probleme si daca pedeapsa era capitala mai aveam inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri.
Si atunci n-am vrut sa-i pedepsesc si am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor…“4. Acest citat din Ion Antonescu este un act de acuzare pentru maresal si pentru prozelitii sai, inclusiv pentru falsificatorul de documente care este dl Ion Coja. Nu este cazul sa explicam cauzele care au generat exemplele prezentate.

Greseala fatala a lui Ceausescu



În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a
încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult,
Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea
guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze,
aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de
riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii '80,
anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de
creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru
de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care "Europa
liberă" a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un
faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care
au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le
returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau
giganticele investiţii - canale de navigaţie, centrală atomică,
metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. - părea dovada certă a
nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl
suportăm!
Prin anii '87 - '88, tonul "Europei Libere" a devenit altul: i se
reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de
a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim
datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l
Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite
creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare
uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata
datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea
comentariile cele mai înveninate.
Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator,
n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi,
cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care
trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din
câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu
ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit
dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.
Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu
finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România
în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar
plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii!
În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele
băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce
altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!Cu alte cuvinte,
România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru
finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai
nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de
contagiune pe care ar fi putut-o avea "modelul românesc"! Mi-am dat
seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care "Europa liberă" a
comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe.
Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când
Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe
piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică
decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul
societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că
Nicolae Ceauşescu, săracu', şi-a semnat sentinţa de condamnare la
moarte!
Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe
mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au
reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a
tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere,
dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa.Cu
consecinţa, "firească", a revenirii României, cuminţită, în rândurile
ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de
contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de
Est sau în Africa, înAmerica Latină sau în Asia să procedeze caNicolae
Ceauşescu, ca el s-o păţească!
Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui
Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa
mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi
celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu
imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat
concursul pe gratis, din. patriotism, convinsă că se pune în slujba
poporului român!
De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu
şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu,
acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum
ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de
rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit,
cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele
merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de
azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei
externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul
nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi
nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel
împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat
de dracu', şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o
Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii
naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea
hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al
Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că
agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu
tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet
şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea
financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de
mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De
generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop,
pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai
Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi!
Dezvoltare, şi alte "agenturi"! Asta, fireşte, după ce prin diverse
mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii
ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de
a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La
drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe
care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti
creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de
care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri,
în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai
vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri
cuprinde Constituţia României, săraca!
Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă
pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne
îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de
care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat,
datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare
nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a
poporului român!
Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce
rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod
sistematic şi programat'? Cine a programat această cacealma a
privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!
Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul
S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de
miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de
aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita
acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci
sunt bănci americane, occidentale, interesele lor - ale băncilor şi
ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă
să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la
Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile
în care accept să-l creditez!
Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de
decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o
parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui
Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc,
adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au
ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră
şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi
întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii
'70!Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca
oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi
să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a
lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin
acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot
fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul
cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate
la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a
fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra
noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că
aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor.
Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost
nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii
naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea,
făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte.
Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele
primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara . Acesta fiind
unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.
Ion Coja

VAINER ŞI AI SĂI ŢUŢERI Țuțerul este un evreu care se ține după rabin și orice ar face sau ar spune rabinul, acel evreu are mereu același comentariu: Țî, țî, țî, ce rabi deștept avem!… Domnul deputat Aurel Vainer nu este rabin. Și asta pentru că nu vrea!
Dacă ar vrea, ar fi și rabin! Ar fi orice! Numai reprezentantul evreilor în Parlamentul României nu reușește să fie! Drept care mă adresez Federației Comunităților Evreiești din România cu întrebarea explicită: dl Aurel Vainer are mandat din partea Dumneavoastră să sprijine politica anti-românească a UDMR? Imediat după ce am publicat textul intitulat AUREL VAINER ȘI ANTI-SEMIȚII DE LA YAD VASHEM, țuțerul de serviciu al domnului deputat a sunat la Yad Vashem, convins că citatul produs de autor, adică de subsemnatul Ion Coja, precum că la Yad Vashem nu există nicio dovadă a amestecului lui Ion Antonescu în tragedia de la Iași, din iunie 1941, este un fals, încă unul din mulțimea de falsuri produse de Ion Coja de-a lungul carierei sale de anti-semit îndrăcit. Nu știu ce răspuns au primit de la Yad Vashem Aurel Vainer & comp. Dar, ca să fiu în regulă cu normele publicisticii, revin asupra subiectului și public prin scanare articolul de la Yad Vashem despre Mareșal. Textul este în ivrit, în ebraica modernă. Are cine să i-l traducă lui Aurel Vainer. Dacă am găsit eu!…
Dar dacă, totuși, din întâmplare, traducătorul de care se va folosi dl Vainer va constata că am mințit – n-ar fi prima oară!, atunci mă ofer eu să găsim un traducător – mai exact spus o traducătoare care să știe mai înainte de orice să citească ca lumea, adică de la dreapta spre stânga… Cazul dlui Vainer mi-aduce aminte de o vorbă din anii 70-80, când tot mai mulți evrei de soi plecau, care în Israel, care într-o lume și mai bună: „fiecare țară are evreii pe care îi merită!”… Păi dacă ne merităm conducătorii, pe un Boc sau Băsescu, bașca alde Constantinescu, sigur că ne merităm și evreii de care avem parte! Inclusiv Michael Schapira… Voi reveni asupra individului! Să nu-și facă iluzii!

Protocol despre "adevarul" gol
In paginile Romaniei
Mari Ion Coja adresa nu de mult autoritatilor americane o lunga
scrisoare, in care il ridica in slavi pe Ion Antonescu sustinind intre
altele ca in Romania n-ar fi avut loc un genocid antievreiesc; ca
evreii (acuzati de Coja potrivit unui vechi reflex antisemit ca ar
provoca ei insisi antisemitismul) ar fi jucat chipurile

un rol
nefast in evenimentele din decembrie 1989; ca ar fi fost implicati in
afaceri dubioase si ca atare n-ar fi profitat doar de instaurarea
comunismului, ci si de caderea lui, trecand avutia nationala a statului
roman, citez "in proprietatea unei oligarhii internationale de tip
mafiot", citat inchis.

In fine Coja se plange de ceea ce numeste
„un atac demografic" care ar consta din secreta incetatenire a „450.000
de evrei". In realitate, in Romania traiesc azi doar circa 9.000 de
evrei. Din fericire Coja nu reprezinta decat un grupuscul extremist.

Totusi afirmatiile lui, desi hilare pentru occidentali, aduc prejudicii prea grave Romaniei pentru a putea fi ignorate.

Reliefa
recent Traian Ungureanu ca adevarul stenogramelor PSD e ca sunt o
fictiune, a unui autor care, dotat cu zeci de pixuri si hartie multa,
le-a inventat intr-o ghereta binemeritand ca atare premiul Nobel pentru
literatura.

Cu permisiunea domniei sale as extinde prin analogie acest adevar.

„Adevarul"
( si nu ma refer la raspandacul ziar omonim care la inceputul anilor 90
scuipa foc si para si scotea scantei ori de ce cate ori postcomunistii
se confruntau cu vreun pericol real de a fi rasturnati de la putere)
este ca n-a existat nici un Holocaust, si cu atat mai putin unul
romanesc.

„Adevarul" e ca 6 milioane de oameni, cu tot cu un
milion si jumatate de copii evrei, disparuti fara urma in anii 40 ai
veacului trecut in cea mai putin josnica, bestiala si sistematica din
toate crimele comise vreodata de oameni impotriva altor oameni s-au
evaporat in mod misterios.

Poate pentru ca asa le-a venit lor pe
chelie. „Adevarul", cine stie, este ca s-o fi deschis pamantul si i-a
inghitit, ca sa scape lumea de tirania lor financiara, net mai
groaznica decat orice hitlerism, stalinism, maoism ori vandalism. Jaful
la scara nationala numit romanizare nu s-a petrecut defel.

Evident
ca nici sutele de mii de evrei din Romania si teritoriile ocupate de
romani care au lipsit la apel dupa 9 mai 1945 n-au fost exterminati.
Sutele de mii de documente dela muzeul Holocaustului din Washington,
Berlin, Ierusalim proband exterminarea lor sunt doar scorneli si atata
tot.

La Iasi, in iunie 41, 12 mii de enoriasi ai sinagogilor
locale au umplut, cu atei, femei si puradei cu tot chestura locala si
strazile orasului, unde s-au intins pe jos de bunavoie si nesiliti de
nimeni, dupa ce, suparati ca nu le-a iesit tradarea nationala cu
facutul de semne pilotilor rusi

s-au gandit sa-si traga reciproc cate un glonte in piept.

Unii
dintre ei, mai smecheri, s-au inghesuit tot de bunavoie in arsita verii
in trenurile mortii, spre a transforma vagoanele de vita in saune
ieftine, oi veiz mir, aoleu, ce carpanosi mai sunt!!! Iar pe ei insisi
evreii s-au prefacut prin vraji iudaice in sardele, degustandu-si nu de
sete propria lor urina, ci pentru a

experimenta un mijloc nou, mai eficient, de a-i inrobi prin alcool pe vecinii lor crestini.

Altii,
mai batuti in cap au imprumutat de la jandarmi si militari romani si de
la aliatii lor nemti batele si pustile din dotare pentru a-si sfarama
cu ele scafarliile si a pangari solul tarisoarei imprastiindu-si
creierele in tarana.

Cat despre Ion Antonescu, adevarul e ca
eroul nostru national a fost un bland si ospitalier sef de stat
suveran, caruia Hitler nu i-a furat Ardealul de Nord de sub nas.

Antonescu
n-a provocat nici moartea inutila a sute de mii de romani intr-un
razboi care, dupa cum bine se stie, n-a lasat tara pana azi fara
Bucovina si Basarabia.

Iar pe evrei maresalul i-a tratat
parinteste, daca nu chiar regeste, oferindu-le de ziua lor cate-o
fondanta, nu mazarea furajera din Transnistria, dupa cum aflam chiar
din marturia evreilor Filderman, Sebastian si Norman Manea (cel din
urma, altfel, un tradator de neam si tara care n-a gustat din painea

buna a deportarii in Transnistria la cei cativa anisori ai sai).

La
fel de „adevarat" e ca, dupa 1989, nu Ion Iliescu si ai sai au dosit
prin beciurile SRI si minele din Valea Jiului revolutia romana, ci tot
ea, bat-o s-o bata mafia evreiasca internationala.

„Adevarul" este prin urmare ca onorabilul Ion Coja, o victima a mafiei sioniste internationale, are dreptate cu varf si indesat.

De
ce adica sa cerem guvernului roman sa-si ia in serios obligatiile,
decretele si legiile vizandu-i pe antisemiti si negationistii
Holocaustului si sa-l trimita sa se racoreasca dupa gratii pe vajnicul
"aparator" al romanilor, a caror imagine in occident Coja a poleit-o
atat de extraordinar

prin scrisorile adresate conducatorilor
Americii. Mai bine sa-i rugam staruitor pe presedinte si pe Tariceanu
sa-i ridice o statuie si lui Coja, si celorlati Codreni, Simisti si
national-comunisti care s-or mai gasi prin preajma. Un nou ordin Steaua
Romaniei i s-ar cuveni in orice caz lui C.V.

Tudor si in egala
masura Romaniei Mari si gazetei Tricolorul care nu si-au dat catusi de
putin arama antisemita pe fata, ci, dimpotriva, si-au demonstrat odata
in plus eroismul multisecular publicand textul distinsului profesor
filosemit, ca si binevenita punere la punct semnata Petre Turlea.

M-a linistit in special ca Ion Coja demasca reincetatenirea romana a „450.000 de evrei", numarati unul cate unul.

Mesajul
sau cojeste cu multa sensibilitate invelisul fructelor inveninate ale
identitatii americane alcatuite din Abe Lincoln, Martin Luther King,
libertatea, drepturile omului, respectul fata de negri, de refugiati
romani, maghiari, germani si alte nationalitati conlocuitoare.

Impresionant
in orice caz e apelul sau la pronia cereasca din finalul mesajului
adresat presedintelui Americii, Congresului, Departamentului de Stat.
Apoteotic de-a dreptul e acest sfarsit, relevand ca dom’ profesor nu se
inclina doar la ’nalta Poarta Americana.

„D-zeu sa ne ajute",
scrie Coja, determinandu-ma sa fiu sigur ca, daca Isus revenit pe
pamant ar solicita cetatenia romana, ar primi-o de la Coja negresit,
devreme ce se stie ca n-a fost catusi de putin evreu, ci, vorba lui
Hilter, „arian".

Cat despre mine, un simplu infiltrat cu
intentia de a pune stapanire pe pamantul Romaniei, da, chiar eu, un
jalnic lacheu al mafiei evreiesti pun punct aici tuturor diversiunilor
cercurilor din care fac parte, spre a ma spala de pacatul meu ancestral
prin intocmirea acestui protocol despre adevarul gol. Gol-golut de
orice „adevar".


http://www.hotnews.ro/articol_20323-Protocol-despre-adevarul-gol.htm

Mesaj din Israel

Ecouri la articolul profesorului Ion Coja

Am citit acel articol si m-am amuzat. As vrea sa va rog sa publicati
raspunsul meu si, daca se poate, sa i-l dati si domnului Ion Coja.
Poate ca acest raspuns il va linisti putin. Va rog sa tratati cu
indulgenta limba mea româna si sa corectati greselile pe care le fac
la scris.
Eu m-am nascut in România, acum 60 de ani, si am plecat in Israel in
1958. Ca mine, au mai plecat inca vreo 350.000 de evrei si, la fel ca
mine, si ei si-au gasit tara si si-au creat familii in Israel.
Apropo, evreii români au un succes extraordinar in tara lor, sub
toate aspectele. Ei sint bine educati, harnici si constiinciosi, asa
ca ei conduc (si) in Israel, in afaceri, in tehnologie, in arte, in
armata si in educatie.
Acum 2 ani, sotia mea m-a convins sa vizitam România, asa ca, dupa o
lipsa de 45 de ani, am avut ocazia sa-mi vizitez tara pentru 10 zile.
Draga domnule Coja, dupa ce am vizitat tara dumneavoastra si am vazut
saracia oamenilor, nivelul scazut al educatiei si al sanatatii, ce
aveti de oferit in pravaliile de lux din Bucuresti, nivelul la care
se afla turismul, nu cunosc eu pe evreul ala timpit, care sa vrea sa
plece din Israel, cu toate razboaiele si arabii din jur, si sa vina
sa traiasca in România. Si cine stie, ca dvs., ca antisemitul, care
ne-a acuzat pe noi, evreii, de 1 milion de lucruri, niciodata nu a
spus despre noi ca sintem timpiti…
Asa ca domnule, in privinta evreilor, care se infiltreaza in România,
eu cred ca am stiri foarte bune pentru dvs., puteti sa fiti linistit,
nu prea cred ca exista evrei atit de prosti.
Dar românii, care vin in Israel, sa munceasca tot felul de munci,
intre care si doctori in inginerie, eu cunosc. Ei nu ne fura tara
domnule, ei vin ca sa faca un ban si sa trimita acasa, pentru ca noi
avem o tara supermoderna, cu o industrie de high-tech, ca in America,
si asa ca atragem oameni din tari unde cetatenii nu ajung la un nivel
de viata ca la noi.
In privinta Holocaustului, as vrea sa va povestesc ceva foarte
personal. Ca toti evreii, si eu am crescut la o sinagoga, in
Bucuresti, pe Mosilor. Mi s-a povestit ca, in 1941, huliganii lui
Antonescu au intrat in sinagoga mea si au scos fortat 142 de evrei,
care se rugau. Ei i-au luat pe evrei la Abator, i-au agatat ca pe
vite si le-au taiat gitul. Eu m-am nascut 3 ani mai tirziu, dar
cunosc familiile…
Apropo, noi vedem aici doua posturi de televiziune din tara si unul
dintre ele a prezentat o serie de programe foarte interesante despre
Holocaustul din România. Poate si aia de la televiziune sint evrei,
cine stie?
Daca decideti sa publicati scrisoarea mea, v-as ruga sa-mi trimiteti
si mie materialul, daca se poate.
Multumesc mult,

Abraham Zahavy,
President & CEO
http://www.romare.ro/revro/curent/polemici.htm

Despre două Cărţi negre şi doi negaţionişti ai Holocaustului
upă publicarea cărţilor sale Săptămâna Roşie şi Basarabia, Paul Goma scrie an după an în jurnalul său (accesibil la adresele paulgoma.free.fr sau www.paulgoma.com), multiplicând textele impregnate cu un antisemitism primar, în care abundă enormităţi propagate cu vulgară regularitate despre evrei şi violente atacuri antiisraeliene.
În tentativele sale de a reinterpreta istoria Holocaustului în România, care conţin, între altele, încercări de demontare a Cărţii Negre a lui Matatias Carp (reeditată în Franţa la Editura Denoël, în 2009) şi a Cărţii Negre editate de Iilya Ehrenburg şi Vasili Grossman (Le Livre Noir, Textes et Temoignages, Actes Sud, 1995), Paul Goma şi-a găsit un aliat care reuşeşte să îl compromită şi mai mult: un militant prolegionar, un negaţionist primitiv al Holocaustului şi un falsificator al istoriei. L-am numit pe Ion Coja.
Un consens care ţine de igiena spaţiului public scris ne învaţă că a răspunde negaţioniştilor este păgubitor, în primul rând pentru cel care replică. Şi totuşi...
Şi totuşi, atunci când minciuna flagrantă este vehiculată cu nonşalanţă şi cinism, când adevărul este grav deformat în mod deliberat, cu speranţa că, din motive care ţin de repulsie, nimeni nu va răspunde falsificatorilor istoriei, se impune poate o replică la obiect.
La data de 2 noiembrie 2010, Paul Goma publica în jurnalul său un lung extras din articolul lui Ion Coja, Primul negaţionist al Holocaustului, apărut la aceeaşi dată în Basarabia Literară, publicaţie a Societăţii Scriitorilor Români din Republica Moldova. Reluat cu extaz de Goma, Ion Coja afirmă în articol că „primul negaţionist al Holocaustului“ ar fi Vasili Grossman, pentru că volumul său A Writer at War ar fi contrazis Cartea Neagră a lui Ehrenburg şi Grossman, afirmând că „regimul de ocupaţie al Ucrainei de sud-vest de sub români a fost aproape plăcut în comparaţie cu tratamentul german al populaţiei“.
În privinţa comparaţiei dintre regimurile de ocupaţie a Ucrainei de către administraţiile Antonescu şi Hitler trebuie precizat că, încă din 1957, Rand Corporation a publicat un studiu amănunţit asupra acestui subiect (Alexander Dallin, Odessa, 1941-1944: A Case Study of Soviet Territory Under Foreign Rule). Nici acest studiu, nici cele ulterioare, cum ar fi Raportul Wiesel (Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport Final, Polirom, 2005) sau scrierile foarte recente ale istoricului american Charles King de la Universitatea Georgetown nu pun la îndoială nici faptul că tratamentul evreilor în Transnistria în perioda 1943-1944 s-a ameliorat treptat, dar nici responsabilitatea crimelor comise de autorităţile româneşti din Transnistria în anii 1941-1942.
În acelaşi articol, reluat de Paul Goma în jurnalul său, Ion Coja minte afirmând că Matatias Carp a scris Cartea Neagră în „colaborare cu numitul Ehrenburg“ şi că „înşişi evreii au scos din circulaţie această carte mincinoasă curând după apariţie“. Bazată în special pe mărturii ale supravieţuitorilor sau pe diverse reportaje, Cartea Neagră a lui Ehrenburg şi Grossman nu are nimic în comun în afară de titlu cu cea a lui Carp, care este susţinută predominant de documente de arhivă româneşti. De asemenea, este bine cunoscută retragerea de pe piaţă şi din bibliotecile publice de către autorităţile comuniste din România a Cărţii Negre a lui Carp, la scurt timp după apariţie şi pe întreaga perioadă a existenţei regimului respectiv.
În ceea ce priveşte masacrarea evreilor în Transnistria, bazându-se pe un paragraf din aceeaşi carte, A Writer at War a lui Grossman, reluat în jurnalul său cu felicitări de Goma, Coja afirmă că această distrugere în masă a populaţiei evreieşti în Transnistria ar fi fost înfăptuită în exclusivitate de poliţia ucraineană, şi nu de autorităţile româneşti. În acest sens, Coja afirmă în textul său: „… dacă evreii au suferit în Transnistria, nu au suferit din cauza românilor. Au suferit evreii asupra cărora autoritatea ocupantului român era minimă, evreii localnici, evreii ucraineni“.
În sprijinul „argumentaţiei“ sale negaţioniste, Ion Coja foloseşte următorul citat din Grossman:
„Darea de seamă a secretarului Obcom, Riasents [corect, în text, Riasentsev]. Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi. Ei au fost duşi acolo [corect, în text: execuţiile au fost înfăptuite] de poliţia ucraineană. Şeful poliţiei ucrainene a ucis el însuşi 12.000 de oameni. În noiembrie 1942 Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuţiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Şeful poliţiei din Domanevka şi opt dintre cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată. Curtea i-a condamnat la trei luni de muncă forţată pentru actele lor ilegale contra evreilor. [propoziţie omisă de Coja în text, fără a se indica acest fapt] Crime a făcut [corect, în text: Indignare a produs] şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa…“ (A Writer at War, Vasily Grossman with the Red Army, 1941-1945, edited and translated by Antony Beevor & Luba Vinovgradova, Pantheon Books, New York 2005, p. 267).
Folosind acest citat trunchiat, din care menţionarea pedepsei ridicole a celor nouă făptaşi vinovaţi de execuţia a 12.000 de oameni este omisă deliberat, Coja întreabă: „De ce în raportul comisiei Wiesel nu apare nicio referinţă la procesul intentat de autorităţile româneşti din Transnistria criminalilor de la Domanevka? Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?“.
În privinţa masacrelor de la Domanevka (Dumanovca), Ion Coja ignoră cu bună ştiinţă informaţiile din Raportul Wiesel care se referă concret la crimele comise în această localitate, şi anume la paginile 145-148, 152, 156, 177, 392 (Raport Wiesel, versiune în limba română). La pagina 147 a Raportului Wiesel se specifică că, la Domanevka, „între 10 ianuarie şi 18 martie 1942, 18.000 [evrei] au fost ucişi de poliţia locală ucraineană şi de jandarmi români“. În continuare, Raportul Wiesel redă pe larg o relatare a pretorului Teodor Iliescu, care descria condiţiile în care au fost împuşcaţi evreii, „... care au fost îngropaţi în gropi neconforme cu regulile cerute, fiind săpate la o adâncime de cel mult 1/2 m…“ şi care cerea mutarea supravieţuitorilor masacrelor la Bogdanovca. La aceeaşi pagină a Raportului Wiesel se menţionează: „Această execuţie în masă şi incinerarea cadavrelor au fost analizate în detaliu în timpul procesului lui Isopescu [prefectul român al judeţului Golta, judecat şi condamnat pentru masacrele de la Bogdanovca, Dumanovca şi Acimicetca] în 1945“.
Frauda lui Coja, reluată cu entuziasm de Goma, este transparentă: ei folosesc faptul că poliţia ucraineană a fost implicată masiv în masacrarea evreilor în judeţul Golta şi afirmă, în consecinţă, că responsabilitatea autorităţilor române în crimele comise în Transnistria este nulă. Orice om de bună-credinţă care va frunzări numai o lucrare despre administraţia română din Transnistria va şti că acolo poliţia ucraineană era sistematic subordonată autorităţilor române, prefecţilor şi pretorilor români prin legiunile de jandarmi români. Crimele comise de poliţia ucraineană în Transnistria contra evreilor şi romilor au fost înfăptuite la ordinul autorităţilor române, sub a căror jurisdicţie aceşti poliţişti ucraineni se aflau. Excepţie au făcut-o aşa-numitele „colonii SS“, sate populate de etnici germani locali care nu se aflau, conform acordului de la Tighina, sub jurisdicţie românaă şi a căror listă este ataşată acordului respectiv. Dumanovca nu făcea parte din aceste „colonii SS“.
În ceea ce priveşte procesele criminalilor implicaţi în masacrele de la Dumanovca, trei serii de documente arhivistice stau la dispoziţia cercetătorilor la Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington (USHMM). O primă serie restrânsă priveşte anchetarea de către autorităţile româneşti din Transnistria a câtorva poliţişti ucraineni implicaţi în omorurile din judeţul Golta, nu pentru masacrarea evreilor, ci pentru a se fi omorât între ei şi pentru a fi furat aurul confiscat de la deportaţi, se regăseşte în arhivele regionale de la Nikolaev (USHMM/Nikolaev Oblast Archives RG-31.008M).
O a doua serie largă de documente provine din arhivele Serviciului Român de Informaţii (USHMM/SRI Archives RG 25.004M) şi este legată de procesele prefectului judeţului Golta, Modest Isopescu, a subprefectului aceluiaşi judeţ, Aristide Pădure, şi a jandarmilor români implicaţi în aceste asasinate. Tribunalul de la Bucureşti l-a considerat responsabil pe Isopescu de „… uciderea a 71.000 de oameni (dintre care 1.000 de romi). Adjunctul său Pădure a fost acuzat de organizarea ghetoului din Oraşul Golta, de înfometarea deportaţilor, de rele tratamente, de punerea în aplicare a ordinului pentru masacrul de la Dumanovca. Cei doi reprezentanţi ai autorităţilor au fost ajutaţi de [subofiţerul de jandarmi] Vasile Mănescu de la raionul Dumanovca care a executat ordinul (la refuzul unui subaltern, plutonierul de jandarmi Nicolae Melinescu…) participând activ la actele de jefuire, incendierea grajdurilor [unde erau «cazaţi» deportaţii] şi la masacrul de la Bogdanovca, împuşcarea deportaţilor de la Dumanovca“ (Andrei Muraru, Manuscris, citat cu permisiunea autorului). În 1945, Isopescu, Pădure şi Melinescu au fost condamnaţi la moarte de către un tribunal românesc, pedeapsa fiind comutată la închisoare pe viaţă. În sfârşit, a treia serie largă de documente, care privesc procesele a cel puţin 15 jandarmi ucraineni implicaţi în aceleaşi crime şi judecaţi în URSS, se găsesc în arhivele SBU (instituţie succesoare a KGB din Ucraina) din localităţile Nikolaev şi Vinnitsa (USHMM/SBU Archives RG 31.018M). Aşa cum am mai scris, nimeni nu-i va nega lui Paul Goma rolul important în istoria disidenţei anticomuniste româneşti. Antisemitismul său sălbatic şi falsificarea militantă a istoriei Holocaustului din România pe care el le practică sistematic i-au afectat însă grav imaginea. Alăturarea sa cu Ion Coja nu face decât să desăvârşească răul pe care Goma şi l-a făcut singur. //

Cine te crezi d’ta D-le Ion Coja ?
Iata cine sta tolanit cu o mutra hidoasa si sinistra pe drapelul Romaniei, fiul unui mocan macedonean. Domnule, drapelul Romaniei nu-i o carpa ori cerseaful d-tale pe care variezi. Stiu ca d-ta esti macedonean de la o cunostinta comuna, care mi te-a prezentat ca un legionar infocat, pe cand in realitate ai fost un comunist infocat. Unde ti-ai ascuns carnetul rosu de comunist, in dosul icoanei maicii domnului, ca si Vadim, un bulgaroi cu ceafa groasa ? Vorba Domnului nostru (Our Lord) Eminescu, Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire; Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian! Pana si numele de Coja, te tradeaza ca nu esti roman get-beget. Coja in limba slava inseamna piele asa ca nu mai induce lumea in eroare ca esti nationalist roman, ci iate de mana cu Gigi Becali si plecati in Macedonia voastra, ca ati spurcat destul pamantul nostru sacru, pe care-l mostenim de la Geto-Daci. Voi macedonenii, ca si jidanii, tiganii, ungurii si ceilalti venetici, numai rau ati facut de-a lungul istoriei Neamului si Tarii noastre. Cand au venit legionarii v-ati dat cu ei, cand au venit comunistii v-ati dat cu acesti diavoli impelitati, ca sa traiti voi bine. Astazi afland ca biserica ortodoxa dispune de
4-5 miliarde de euro si a acaparat in mainile ei, grajduri cu vaci, oi, porci si pasari ale fostului CAP si gostatului, mosii, munti, paduri, lacuri, rauri, ca in epoca fanariota, in timp ce poporul roman traieste in saracie si mizerie, v-ati dat toti macedonenii de partea bisericii ortodoxe, ca sa traiti tot voi bine, in lux si belsug din bogatiile poporului roman.
Pe You Tube, ai facut o vorbarie goala despre asa zisul holocaust nazist, sapun din jidani si alte referiri inutile la acuzatiile bizare, cu care umbla jidani sa stoarca cat mai multi bani din Germania, Romania, Italia, Polonia, Ucraina si alte tari europene in care au trait, inclusiv din Statele Unite, care le-a intins o mana de ajutor. Romania a fost nationalista in perioada celui de-al doilea razboi mondial, nu nazista, asa ca lasa Germania sa raspunda de asa zisul holocaust nazist, pentru ca dupa cum se spune in Daily Express din acea perioada "Judea Declares war on Germania" (Jidanii au declarat razboi Germaniei). Asadar, nu implica d-ta ca fraierul Romania in refuielile care le-au avut germanii si jidanii intre ei.
Te-ai apucat cu de la sine putere, cand erai senator, sa negociezi cu jidanii si Israelul, ca accepti sa vina 300 000 de jidani din Israel in Romania, daca jidanii renunta la pretentiile lor de despagubire pentru holocaust si aceasta inseamna ca, recunosti ca in Romania a fost un holocaust contra jidanilor , si vrei sa-i rasplatesti in alt mod pe jidani, adica sa-i faci stapani pe veci ai tarii noastre. Te crezi mare smecher D-le Coja, ca si Vadim, care pe de o parte se preface ca demasca conspiratia jidaneasca, iar pe de alta parte se linge pe bot cu jidanii ? In Romania, n-a exista nici un holocaust contra jidanilor, ci au fost doar niste pogromuri, din cauza ca, jidanii erau agentii judeo-bolsevicilor sovietici, au asuprit si exploatat sangeros poporul roman,au fost niste escroci si speculanti, au aruncat in aer trenuri militare care mergeau pe frontul de est, au semnalizat cu lanterne noaptea aviatia inamica, au aruncat cu uncrop si i-au scuipat pe soldatii romani, iar prin actiuniile lor de comando comuniste, au mitraliat soldati si civili romani.
Daca ai fi citit cartea My Awakening o carte bine documentata scrisa de Dr.David Duke din Statele Unite, in cateva cuvinte, din documentele scoase in evidenta la pag.414-417, le-ai fi inchis gura jidanilor care pretind ca la Falticeni, Romania, intr-un rit jidanesc, jidanii au ingropat in cimitirul jidanesc de acolo, douazeci de lazi cu sapun facut din jidani.Tot in cartea sa, Dr.Duke, in capitolul Auschwitz: Centru principal al Holocaustului , la pagina 420, scoate in evidenta cu documente, ca in 1989, Popa John Paul al II-lea a binecuvantat cele 4.1 milioane de victime ale holcaustului Nazist care a avut loc acolo, dupa cum era indicat pe placa de la intrare scrisa in diferte limbi. Imediat dupa vizita papei, acea placa a fost inlocuita cu alta in care se spune ca acolo, la Auschwitz au murit 1.2 milioane.
Pentru multi ani, oficial s-a declarat ca sase milioane de jidani au fost victime ale holocaustului, inclusiv cele patru milioane care pretind ca au murit la Auschwitz. Interesant, cand numarul de la Auschwitz au fost reduse cu trei milioane, nimeni nu s-a grabit sa corecteze enciclopediile ori vechile povesti referitoare la sase milioane de figuri , a spus Dr.David Duke.
Intr-o scrisoare adresata lui Philip Roth, ai spus "dupa stiinta mea". Poate ai vrut sa spui ca dupa informatiile, ori opiniile ori imaginatiile d -tale, nu dupa stiinta d-tale, ca d-ta nu reprezinti nici o stiinta sa fie clar. Apoi in materialul intitulat HITLER KAPUT? ai spus,citez:

Repet, aceasta definitie, atat de convenabila pentru cresterea neamului evreiesc, pentru interesele evreimii, a fost data de nazisti! De autorii Holocaustului! De asasinii a sase milioane de evrei!... Ce ditamai paradoxul!
Prin definitia evreului, ai carei autori sunt autorii holocaustului, se poate spune ca nici ca le-a facut cineva evreilor un bine mai mare decat autorii holocaustului!... De unde sti d-ta D-le Prof.Dr.Ion Coja,mare academician, istoric si fost senator, ca au fost asasinati sase milioane de jidani, ai facut cumva d-ta in mod oficial numaratoarea jidanilor morti, cu numele, locul si data mortii lor? Daca nu, atunci de ce te bagi unde nu-ti fierbe oala, numai pentru a le face jocul jidanilor, fata de care te prefaci ca le demasti acuzatiile nefondate ? Dar de la un om care pretinde ca: Am prieteni evrei , nu te poti astepta sa spuna adevarul pe fata, ci umbla cu dedesupturi si se scuza ca: nu am facut comentariul impus de lucruri s tiute bine de toata lumea: evreii care se considera victime ale comunismul ui ar fi timpul sa afle si sa stie ca au fost victime ale altor evrei!... din delicatete si din sentimentul foarte romanesc numit „rusinea de rus inea celuilalt . Lasa vrajeala asta de doi bani D-le Coja,ca noi, adevaratii nationalisti si anti-judeo-masono-comunisti, n-am stat cu rusinea si tradarea la masa, cum ai stat d-ta alaturi de jidanul bolsevic Alexandru Graur, si nici n-am avut prieteni jidani, ca jidanii nu sunt prieteni decat cu comunistii masonii si alti jidaniti, nu si cu nationalistii si anti-comunistii romani, pe care-i urasc de moarte.
Vad ca dezbati problema holocaustului nazist, in loc sa le dai peste cap jidanilor cu holocaustul rosu comunist comis de judeo-comunisti in timpul tiraniei comuniste contra Natiunii Romane,pacii si umanitatii. Nu faci acest lucru, nici d-ta, nici Vadim, pentru ca ambii ati fost niste colaboratori ai regimului judeo-comunist si ai aparatului lui de represiune si sunteti in aceiasi masura ca si jidanii, responsabili de persecutiile si suferintele indurate de poporul roman si mai cu seama de patriotii nationalisti si anti-comunisti, din care motive nici nu vreti sa auziti ori sa vedeti fetele lor.
Scrisoarea adresata lui Philip Roth ai inceput-o in felul urmator: Cu nesfarsita uimire am luat cunostința de faptul ca in unele medii evreiesti este aspru criticata ideea sionista de a se infiinta un stat patrie a tuturor evreilor. Întotdeauna am considerat ca aceasta idee este pe deplin fireasca si justificata, si ma mir sa aflu, de la dumneavoastra, ca nu sunt putini evreii care descopera sau invoca un revers neplacut al medaliei numita Israel si sunt tentati sa absolutizeze acest revers, proclamand es ecul edificarii Israelului. Este normal ca jidanii descendenti din Judeea si Israel, sa nu fie de accord cu jidanii descendenti din Kazaria, o rasa turcomana convertita la Judaism, care au pus stapanire pe Palestina si alte teritorii arabe si comit cele mai oribile acte de terorism si crime contra umanitatii, in numele jidanilor adevarati. Din cele scrise cu manuta d-tale rezulta ca pe de o parte zici ca statul Israel a fost fondat de Hitler, a carui bunic a fost jidan, iar pe de alta parte ca a fost fondat de sionistii comunisti. Una din doua D-le Coja, ca altfel pareti a fi patimas si ridicol. Cartea din care am citat pare un samizdat, este semnata Kardel, evident un pseudonim. Iar titlul cartii Adolf Hitler – Întemeietorul Israelului. Nici mai mult, nici mai putin! Un titlu pe care nu puteam sa dau multe parale cu ani in urma. Azi insa asemenea titlu ma face sa ciulesc
urechile: deci medicul curant, personal, al lui Hitler era un evreu... ai spus pe de o parte. Iar pe de alta parte ai spus: Astfel ca alta si cu totul inedita a fost Marea Diversiune prin care s-a ajuns la Marea Emigrare a cateva milioane de evrei, din Europa de Est spre Israel. Marea Diversiune prin care sionismul a facut posibila infiintarea Israelului s-a numit COMUNISMUL, instaurarea in Europa de Est si in Rusia a regimului comunist. Teama, disconfortul si oroarea starnite de regimul comunist printre evrei i-a determinat pe acestia sa paraseasca țarile in care s-a instaurat comunismul.
Aceasta diversiune este uitata sau ignorata de evreii care fac in continuare planuri pentru propasirea evreimii. Scrisoare deschisa adresata scriitorul jidan Philip Roth, ai intitulat-o Prima scrisoare: Despre „dreptul evreilor la repatriere in țarile lor de bastina europene . Nu exista nici un document istoric din care sa rezulte ca tarile europene sunt tarile de bastina ale jidanilor, deci ei n-au nici un drept sa se repatrieze in aceste tari. Jidanii au venit nedoriti si nepoftiti de nimeni in Romania, Polonia, Germania si celelalte tari europene, prin destramarea Imperiului Kazar (secolul al 5-lea si 13-lea).
http://www.khazaria.com/ The history of Khazaria presents us with a fascinating example of how Jewish life flourished in the Middle Ages. In a time when Jews were persecuted thruout Christian Europe, the kingdom of Khazaria was a beacon of hope. Jews were able to flourish in Khazaria because of the tolerance of the Khazar rulers, who invited Byzantine and Persian Jewish refugees to settle in their country. Due to the influence of these refugees, the Khazars found the Jewish religion to be appealing and adopted Judaism in large numbers. … Origins. The Khazars were a Turkic people who originated in Central Asia. The early Turkic tribes were quite diverse, although it is believed that reddish hair was predominant among them prior to the Mongol conquests. In the beginning, the Khazars believed in Tengri shamanism, spoke a Turkic language, and were nomadic. Later, the Khazars adopted Judaism, Islam, and Christianity, learned Hebrew and Slavic, and became settled in cities and towns thruout the north Caucasus and Ukraine. The Khazars had a great history of ethnic independence extending approximately 800 years from the 5th to the 13th century. Deci acolo unde a fost Kazarea este tara de bastina a acestor turcomani convertiti la Judaism si care se dau mai jidani, decat jidanii originari din Judeea si Israel. Asta trebuia sa-i spui d-ta lui Philip Roth,nu sa joci rosia si neagra, crezand ca jidanii nu mai pot de delicatetia si sentimentul d-tale fata de ei. D-ta nu esti nici pe departe un David Irving al Romaniei, asa ca nu mai incurca treburile, ci du-te mai bine si paste oile parintilor d-tale daca nu le-a donat voluntar oranduirii socialiste, ca sa traieasca bine sub regimul comunist, ori du-te la o manastire si da din fund acolo in fata icoanei lui Isus Cristos pana nu mai poti, asa cum dau jidanii din fund ca magarii la zidul de vest de la Ierusalim.
Tot d-ta ai scos in evident, ca exemplu urmatoarele: Va mai amintesc si de declarația unui prim ministru israelian: „pericolul cel mai mare pentru israelieni nu sunt arabii, ci antenele televizoarelor care ne invadeaza min țile si sufletele cu rețetele de la Hollywood... . Pai daca arabii, nu prezinta nici un pericol pentru Israel, de ce vrei sa aduci 300 000 de jidani din Israel in Romania, ca sa pui Romania sub stapanirea globalismului jidanesc, asa cum ai pus-o sub stapanirea comunismului, atunci cand erai aghiotantul judeo-bolsevicului Graur ? Iar retetele de la Hollywood ale cui sunt, nu tot ale jidanilor, care au pus stapanire pe Hollywood, Pentagon, Congresul si Guvernul American ? D-ta chiar nu vezi ca n-ai nici o logica, credibilitate si discernamant ?!
Tot d-ta facad-o pe-a desteptul ai spus: Iar cand, un coleg, aproape emotionat, mi-a dat sa citesc Mein Kampf, din politete nu l-am refuzat, dar nu am putut citi mai mult de 20-30 de pagini... Anoste. Nici vorba sa se compare cu cartea Capitanului, Pentru legionari... Deci habar n-ai ce este scris intr-o carte de 694 de pagini, dar spui ca: Nici vorba sa se compare cu cartea Capitanului, Pentru legionari . Sunt un mare admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu si am tot respectul pentru ideile si teoriile lui nationaliste, nu si pentru slabiciunea lui crestina, dar el este un boboc in comparatie cu colosalul Adolf Hitler, a carui program expus in cartea sa, daca ar fi aplicat de romani, Romania ar fi cea mai dezvoltata si puternica tara din Europa si poate chiar din lume. Apoi daca vrei sa faci un search pe Internet, gasesti peste 1 milion de postinguri cu Hitler, iar despre Codreanu daca gasesti cel mult 10 mii. Toata lumea a auzit de Hitler, indiferent ca, de bine ori de rau, dar despre Cornelui Zelea Codreanu, inafara de romani si cativa nationalisti occidentali, nimeni n-are habar cine a fost acest atlet al lui Isus Cristos, arestat din ordinul patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane si asasinat din ordinului monarhiei. Deci doua rele --crucea si coroana regala -- la care s-a inchinat din naivitate si prostie Codreanu si legionarii.
Tot d-ta ai afirmat: Mi-aduc apoi aminte ca am primit cu ani de zile in urma o carte despre Hitler, o traducere bruta a unei carti nemtesti.
N-am putut citi mult, traducerea era extrem de proasta, de obositoare, iar faptele ghitleristului pentru mine neinteresante. Pai daca faptele acestui hitlerist pentru d-ta sunt neinteresante, de ce te bagi in discutie ca musca in c**** calului, in privinta holocaustului, in care ar fi fost gazati sase milioane de jidani, nu odata, ori de doua ori, ci de mai multe ori, iar 5
999 999 dintre acestia traiesc in New York si mor de batranete si moarte naturala ? Iar daca Hitler,pentru d-ta este atat de neinsemnat, de ce te-ai interesat de moartea lui, citez: Il intreb pe domnul Sofonie ce stie de moartea lui Hitler. Imi raspunde, printre altele, ca in 1990 la Moscova toata lumea bine informata comenta moartea lui Hitler, survenita undeva prin America de Sud, la varsta de peste 90 de ani a impielitatului. Cum a reusit sa scape Hitler din Berlinul deja ocupat de Armata Rosie? Simplu, cu ajutorul unui avion, pilotat de o aviatoare. Mi-a spus si numele ei. Nu l-am re tinut. Zicea ca este celebra... O fi! De ce starnesti d-ta un rahat sa puta, din placere ori prostie ? Eu te rog sa-ti vezi de treaba d-tale si sa-i lasi sa vorbeasca despre judeo-comunisti, cei care au avut de suferit din cauza lor, nu d-ta care te lauzi ca ai prieteni jidani si ai contribuit din plin la intarirea regimului diabolic judeo-comunist din Romania.
Auzi la el, cica, Stimați colegi, domni, tovarasi sau camarazi, va ma rturisesc ca am inceput sa traiesc cu o grija pe care nu ma asteptam sa o incerc vreodata: grija ca s-ar putea sa nu mai primesc pensia, grija ca nici salariul de cadru didactic al nevestii-mii nu mai este o certitudine indiscutabila. Nimic nu mai este sigur in Romania de azi. Cum ti-ai permis d -ta D-le Coja (Piele) sa-i pui in aceiasi oala pe camarazii nationalisti si legionari cu tovarasii d-tale comunisti si bolsevici ? Ti-am mai sups si repet ti-ai trait traiul sub regimul comunist, ti-ai mancat malaiul, asa ca nu meriti nici o pensie pentru activitatea comunista pe care ai desfasurat-o in viata d-tale, in detrimental Rasei,Natiei si Tarii noastre.Noi, nationalistii si anti-comunistii romani, in timpul regimului d-tale comunist, dupa care bocesti de mama focului, am fost persecutati si lasati muritori de foame, asa ca sa nu te astepti la mila, toleranta si iertare din partea noastra, ca noi aplicam legea Talionului Palma pentru palma/ Dinte pentru dinte/Ochi pentru ochi si Moarte pentru moarte . Atat pentru moment!
Dr.Constantin Burlacu, cosmarul dusmanilor interni si externi ai Neamului si Patriei.

Dialoguri: Ion Coja. Dialog despre Predica de la Mânastirea Patru Voda

Jurnal: Ion Coja. Eu, Petre Tutea si Securitatea

Impostura Șafran-Fiderman

Pe Alexandru Şafran şi pe Wilhelm Filderman îi recrutase mai demult în rândurile aliaților post-mortem. Acum pretinde a reacționa la „raportul Comisiei Wiesel – pe care am făcut greşeala să nu stric până mai ieri nici o privire, măcar în treacăt aruncată”. Îl asigur că este cel mai mic dintre păcatele pentru care va da socoteală, fie pe lumea asta, fie într-alta. Îl deranjează că este „pomenit, citat şi comentat” într-unul dintre capitolele raportului, aflat în subcapitolul „Negaționismul deflectiv”. Se întreabă cu superioritatea lingvistului ce este: „Ce-o fi aia « deflectiv»?”. De ce nu deschide stimabilul DEX-ul? Dacă tot se bagă (mă repet, dar câte metafore originale merită antisemiții?) în fierbăturile olițelor istoriei savurând duhoarea preparatului, nu ar fi cazul să folosească mai întâi instrumente din disciplina căreia îi aparține? DEX-ul îl ştie orice şcolar. Termenul (deflector) este împrumutat din ingineria hidraulică şi se referă la un „dispozitiv utilizat pentru deflectarea unui curent de fluid”. Cam aşa cum făcea şi dumnealui odată, când „deflecta” vina celor petrecute cu evreii pe nemți, unguri, ucrainieni, ba chiar pe evrei înşişi (comunişti, KGB-işti, ba chiar pogromişti îmbrăcați în cămăşi verzi, mie-mi spui!) – numai pe români, nu. Nu că s-ar fi schimbat mult în privința aceasta. Dar, aşa cum o recunoaşte în articolul pe care-l discutăm aici, a devenit între timp un negaționist selectiv. Adică, recunoaşte existența Holocaustului (atunci când nu îi mai scapă câte un dubiu!), dar nu în România. „Sub un titlu ca negarea Holocaustului din România eu, unul, recunosc, mă înscriu oricând! Cu amândouă mâinile”, afirmă Coja. Iar Ministerul Public nu vede, nu aude, ba chiar îi dă NUP, în ciuda legislației ce interzice negarea Holocaustului. Inclusiv în România. De ce nu? Doar nu mai avem nevoie de acea legislație pentru a intra în NATO sau în Uniunea Europeană! S-a „bifat”, revenim deci la ce am fost (şi chiar la mai mare)!

Mai-vechilor chemați sub steag verde Alexandru Şafran şi Wilhelm Filderman continuă să le atribuie invenții fabricate. Dar fabricate cu neîndemânare, deoarece lingvistul conferențiar universitar e repetent la istorie. Poate că asta e o circumstanță atenuantă, dacă îl punem alături de domnul Gheorghe Buzatu. Şi nu urmăreşte nici măcar bibliografia istoriografică. Numai un repetent i-ar putea atribui (aşa cum o face presupusul Testament/ Mărturie a lui Filderman din anul 1955) afirmația „Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste care impunea măsuri dure împotriva evreilor”, ba chiar ar fi „intervenit energic la nazişti, obținând chiar oprirea deportării a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina”. Germania nu a jucat niciun rol în expulzarea evreilor în Transnistria. O ştie oricine s-a ocupat, chiar superficial, de anii ’40. Dacă lucrurile ar sta altminteri, cum explică SRL Coja et co. schimbul de epistole dintre Filderman şi Antonescu după începerea deportărilor, acesta fiind publicat de nimeni altcineva decât maşina de propagandă antonesciană? Să fi inventat Antonescu pentru Berlin acuzele în timp ce îl ascundea pe Filderman în beciurile vilei sale de la Predeal? Dar calificativul de „acuzator” folosit la adresa lui Filderman în acest schimb epistolar? Dar asumarea propriei responsabilități pentru deportări la şedința Consiliului de Miniştri din 6 septembrie 1941 („Scopul nostru trebuie să fie ca să se întemeieze Statul Galiției care să fie curățat de jidani şi de slavi, aşa cum lupt eu acum ca să curăț de jidani şi de slavi Basarabia şi Bucovina” ; sau, exact o lună mai târziu, recunoaşterea în fața guvernului pe care îl conducea a hotărîrii de a expulza „definitiv şi total din Basarabia şi Bucovina” pe evrei? Îşi inducea în eroare Antonescu propriul guvern? Îşi mințea miniştrii când le spunea „Mai am în Basarabia aproximativ 40.000 de evrei care, în câteva zile, vor fi trecuți peste Nistru, iar dacă circumstanțele o vor permite, vor fi trecuți dincolo de Urali. Aceasta este situația ca să scăpăm neamul românesc din situația în care zăcea”?

Nu mai credibilă este afirmația pusă în gura lui Filderman, potrivit căreia conducătorul evreu ar fi afirmat că „bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun”. De procesul de „românizare” (adică jaf) al acestor bunuri o fi auzit domnul Coja? Dar de faptul că Filderman a elaborat el însuşi numeroase documente cu privire la acest jaf? Ele există. Şi nu în facsimile de dubioasă autenticitate.

Tot aşa cum există (în acest punct Coja are dreptate) şi memoriile lui Filderman. Istoricul Jean Ancel nu mai este printre noi pentru a putea confirma sau infirma că i-ar fi spus lui Gheorghe Buzatu, asociatul domnului Coja în ale cârdăşiei negaționiste, că la Institutul Yad Vashem nu i s-ar fi dat voie să consulte documentul. Celălalt „martor” pe care se bazează Coja este notoriul plagiator (între alte calități) Teşu Solomovici. Solomovici are de a face cu istoria cam tot atât cât are de a face şi Coja. Cu onestitatea, aşijderea. Nici el nu urmăreşte bibliografia decât atunci când o foloseşte sub propriul său nume drept autor. Unul care cam încurcă borcane, dar niciodată socotelile din bancă. Drept care, aduc la cunoştința domnilor Coja, Buzatu şi Solomovici că primul volum al memoriilor lui Filderman a fost publicat în anul 2004. Editorul se numeşte Jean Ancel. Volumul acoperă perioada 1900-1940, iar loazele care nu îşi fac lecțiile dar dau lecții altora nu vor fi prea încântate când vor citi cele 599 de pagini (Wilhelm Filderman, Memoirs and Diaries, Vol. 1 1900-1940, edited by Jean Ancel, The Goldstein-Goren Diaspora Center, Tel Aviv University, Yad Vashem, Jerusalem, 2004). Şi acum, tot pentru loaze, o veste rea după una proastă. Înainte de deces, Jean Ancel a apucat să finalizeze aproape în întregime cel de-al doilea volum, care acoperă perioada Holocaustului, iar el va fi editat şi în România. Să vedem cu ce invenții mai vin atunci.

Manipulare politică

Deocamdată, „litigiul istoric” privindu-l pe Filderman ar putea fi rezolvat „cu documentul pe masă”. În articolul la care reacționez, Coja afirmă că pretinsa mărturie a lui Filderman despre Antonescu trimisă tribunalului de la Geneva (ce legătură o fi avut tribunalul cu prefectura antonesciană, că doar nu despre Antonescu era vorba la proces!) ar fi fost înregistrată la un birou de avocatură din New York. Ea poate fi, deci, autentificată de acel birou (care în caz de fals riscă pedepse grele în Statele Unite, pierderea licenței fiind cea mai benignă) şi trimisă în România. Cum dl. Buzatu a fost incapabil să indice altă sursă decât defuncta revistă „Baricada”, cum celelalte persoane contactate au infirmat că ar avea ceva de a face cu pretinsul document, prezentarea lui spre reautentificare în fața unui tribunal din România în traducere autorizată l-ar pune pe Ion Coja fie în poziția de campion al adevărului istoric, fie după gratii.

Mărturisesc că şi dacă documentul s-ar dovedi a fi fost autentic, m-aş întreba şi aş întreba cum a putut Filderman să infirme o activitate de lungimea unei vieți în fruntea apărării drepturilor coreligionarilor săi. Dar asta ar deveni problema mea, nu a domnului Coja. Deocamdată, de la prima referință la imaginarul document făcută în urmă cu 15 ani de către Kurt Treptow, a cărui istorie personală nu merită a fi comentată, nimeni nu a fost în stare să producă „dovada” . Cine e de vină? Mossadul? KGB? Oculta? Aşteptăm cu nerăbdare noul scenariu.

Şi încă ceva. Amicul de bătrânețe al domnului Coja, Paul Goma (o, Doamne, cine ar fi crezut asta în urmă cu zece ani?) insistă asupra importanței cronologiei. Dacă tot i-a furnizat Coja jumătate din documentele pe care îşi bazează Săptămâna roşie, cum afirmă Goma, să-şi aplece urechea la dânsul măcar în acest punct: să respecte cronologia. Rabinul Şafran nu a fost criticat pentru întâlnirea pe care ar fi avut-o cu Şerban Alexianu, ci pentru faptul că a admis să fie manipulat de către Vatra Românească şi brațul său politic, PUNR. Nu ar fi trebuit să accepte o invitație ai cărui inițiatori erau binecunoscuți iubitori de evrei morți. Critica nu a fost enunțată „pentru declarația dată lui Şerban Alexianu”, ci mult înainte ca cineva să fi aflat ceva despre scenariul pe care Coja îl plasează acum în casa Cajal. O ştiu prea bine, numărându-mă eu însumi printre semnatari. Cum şi acest document există, domnul Coja riscă prea mult, inventând, în plus, acuze de „senilitate” sau „oportunism” la adresa rabinului aduse de către semnatari.

Deocamdată, atât, cu respectul cuvenit imposturii.

Articolul a apărut inițial în revista Comtemporanul nr.5/2009



citeste[...]

Geopolitica: Ion Coja. "Tinutul secuiesc"?
Discuţiile pe marginea cererii (1) de a se recunoaşte (sau nu!) existenţa unui „ţinut secuiesc” pe teritoriul statului numit România şi (2) de a i se acorda acestui ţinut un statut legal, ca entitate administrativă şi teritorială, au un caracter prea puţin documentat. Pe marginea unui asemenea proiect geopolitic scriitorul și publicistul Ion Coja face câteva observaţii logice. întrucât revista Asymetria și eu însumi suntem adepții dialogului, îi invităm pe cititorii acestui text să se exprime.


„Ţinutul secuiesc”? Discuţiile pe marginea cererii (1) de a se recunoaşte (sau nu!) existenţa unui „ţinut secuiesc” pe teritoriul statului numit România şi (2) de a i se acorda acestui ţinut un statut legal, ca entitate administrativă şi teritorială, au un caracter prea puţin documentat. Din puţinul surplus de care dispun fac următoarele observaţii:

Primul lucru care trebuie lămurit este numărul secuilor din România şi din teritoriul revendicat pentru a fi declarat „ţinut secuiesc”. La ultimul recensămînt au fost înregistraţi puţin peste 5.000 (cinci mii) de secui. Această cifră practic pune punct discuţiei. Sunt prea puţini secuii din România ca să li se acorde un statut atât de deosebit. Dat fiind scandalul provocat şi care urmează să ia chiar amploare la Uniunea Europeană, cred că am putea închide ochii şi – treacă de la noi!, să le atribuim un „ţinut” de o întindere proporţională cu numărul secuilor. Nu mă pricep să calculez, regula de trei simple este pentru mine un fel de asimptotă. Să calculeze vreun expert de la UDMR ce întindere ar urma să aibă ţinutul celor cinci mii de secui....

Mai mult, aceşti 5000 (cinci mii) de secui nici nu sunt recunoscuţi că ar exista. în nomenclatorul minorităţilor din România, secuii nu sunt înregistraţi. Drept care ei nici nu au reprezentant în Parlament, alături de celelalte minorităţi, dintre care nici măcar una nu revendică un teritoriu propriu. Ba chiar dacă stai de vorbă cu reprezentanţii celei mai numeroase minorităţi naţionale din România, cu liderii maghiarimii, uşor de identificat printre liderii UDMR, primeşti informaţia că secuii sunt maghiari, că, deci, secuii nu există. Aşadar, ne aflăm în plin absurd: o entitate etnică inexistentă cere să i se acorde cele mai largi drepturi civile. Absurdul este şi mai ...adânc: cei care pretind să se recunoască existenţa unui ţinut secuiesc sunt tocmai cei care neagă existenţa secuilor, adică liderii UDMR!!

Cam aceasta este situaţia dacă iei în serios actele existente. Numai că aceste acte au fost falsificate, iar cei care le-au falsificat sunt ungurii, de la Budapesta şi din UDMR, care aveau diverse interese să-i declare pe secui maghiari, inclusiv interesul ca în felul acesta să crească peste 5% numărul maghiarilor din România.

Astfel că al doilea reper pentru discuţia noastră este răspunsul pe care îl vom da la întrebarea secuii sunt unguri sau sunt de altă etnie?

Susţinând că nu există secui ca etnie, Budapesta şi UDMR pun din nou capăt discuţiei. Dacă secuii sunt unguri, „la fel de unguri cum sunt oltenii de români” (l-am citat pe Atila Verestoy), atunci a înfiinţa un ţinut secuiesc în România e totuna cu a înfiinţa un ţinut unguresc, adică o Ungarie ceva mai mică, pe teritoriul României! Nimeni în Europa nu ne-ar da voie să facem aşa ceva!... Şi iarăşi nu mai avem ce discuta!

Eu ştiu însă că secuii şi ungurii sunt două neamuri diferite. Şi acesta ar fi al treilea reper al discuţiei. O discuţie pe ideea că secuii nu sunt unguri este o discuţie pe care Budapesta şi UDMR nu o acceptă. Dar pe care mulţi locuitori maghiarofoni, care se consideră secui, abia o aşteaptă. Aceşti secui, care se consideră secui, iar nu maghiari, sunt de ordinul sutelor de mii, circa cinci sute de mii, după informaţiile mele. Au fost menţionaţi în toate statisticile austro-ungare până la 1919, la Trianon, când despre ei nu a mai vorbit nimeni. Au fost declaraţi unguri fără să-i întrebe nimeni ce sunt. Drept care proclam acest adevăr: dacă este nevoie să se ţină un referendum în secuime, acela trebuie să fie un referendum prin care secuii să fie întrebaţi ce sunt: secui sau maghiari? în funcţie de răspunsul ce se va da la acest referendum putem face paşii următori, dintre care unul poate fi şi luarea în discuţie a cererii pentru un „Ţinut secuiesc”. Aceşti paşi ar fi consecutivi unui recensămînt corect al secuilor, al cetăţenilor români care se consideră secui, iar nu maghiari. Câţi sunt aceşti secui?

Înainte de a se ţine un astfel de referendum, maghiarofonii din Transilvania ar trebui să ştie ce au de pierdut atunci când renunţă să se mai considere secui. Nu ştiu cu ce avantaje reale sau numai promise i-a păcălit Budapesta şi UDMR pe bieţii secui. Dar ştiu bine ce au pierdut prin asta secuii. Şi constat că li se ascunde secuilor ce au avut de pierdut atunci când s-au declarat maghiari! în principal, este vorba de legislaţia comunitară, europeană, care sprijină foarte mult şi în mod justificat acele entităţi etnice minoritare care nu au sprijinul unei ţări mamă. Aşa cum sunt, de pildă, bascii din Spania şi din Franţa. Ei se bucură de drepturi şi facilităţi care nu sunt recunoscute germanicilor din Alsacia sau italienilor din Corsica. Etnicii care nu au o ţară „de sprijin” sunt ameninţaţi cu pierderea identităţii etnice, ceea ce este sinonim cu dispariţia etniei respective. De aceea ei trebuie susţinmuţi de întreaga comunitate internaţională. Dacă dispar românii din Ungaria sau maghiarii din România, asta nu înseamnă dispariţia etniei româneşti sau ungureşti. Dar dacă dispar secuii din România, dispare însuşi neamul secuiesc. Or, pe cale de disparţie nu sunt maghiarii din România, ci secuii din România, secuii în general! Iar asta nu din pricina unei politici criminale, de genocid a românilor, ci secuii sunt pe cale de dispariţie din pricina Budapestei, a liderilor secui care şi-au trădat neamul şi au intrat în jocul meschin şi iresponsabil al UDMR.

Secuii pot vedea exemplul ţiganilor, care primesc un sprijin atât de mare de la comunitatea europeană. Un sprijin asemănător li se acordă şi bascilor, în Spania. Pretenţia de autonomie teritorială, dacă are vreo şansă să fie luată în serios, va fi condiţionată de acest statut, statutul de minoritate lipsită de un stat-mamă. Câtă vreme secuii se declară maghiari, ei recunosc că au o ţară-mamă, care, la nevoie şi atât cât este permis de legile internaţionale, le va apăra interesele. Dacă lipseşte un astfel de stat protector, Uniunea Europeană, prin legi ad hoc, şi-a asumat obligaţia de a fi protectorul acestor etnii. Li s-a prezentat secuilor această alternativă? Tare mă îndoiesc... Facem aşadar un reper al discuţiei noastre şi din această jalnică împrejurare: secuilor li s-au ascuns dezavantajele faptului că au acceptat să se declare maghiari.

Recent, în „Ziua”, Laszlo Tokes a reclamat „genocidul paşnic” care s-ar fi abătut asupra maghiarilor din România. A spus multe ne-adevăruri, minciuni propriu zise, pentru care interlocutorul său, Cristian Unteanu, a ezitat să-l taxeze de fiecare dată. Bunăoară, faptul că în 1918 românii reprezentau 55% din populaţia Ardealului, iar azi sunt mult mai mulţi, nu are nicio relevanţă, când se ştie că au plecat saşii, şvabii şi evreii din Ardeal. Singurul calcul corect este prin comparaţie, între numărul maghiarilor din Ardeal şi numărul maghiarilor din ...Ungaria! După o statistică din anii 1980-90, se pare că evoluţia demografică a maghiarilor din Ardeal era mai bună decât a maghiarilor din Ungaria. Iar rezultatul acestei comparaţii trebuie apoi raportat la evoluţia demografică a celor 300.000 (trei sute de mii) de români care au rămas în Ungaria după Trianon. Numărul românilor din Ungaria a scăzut de 10 (zece) ori în mai puţin de 80 de ani. Acesta este un veritabil „genocid” şi ar fi un alt reper al discuţiei la care ne invită cei ce ridică problema „ţinutului”.

în fine, retorica maghiară invocă şi angajamentele luate de români la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Se eludează adevărul: prin Proclamaţia de la Alba Iulia, românii stabileau un minim de reguli şi norme la care statele europene, în noua lor configuraţie de dupa război, erau invitate să adere, să le respecte. O bună parte din prevederile acelei proclamaţii au devenit legislaţie românească. Din păcate, Ungaria de după Trianon a nesocotit invitaţia lansată la Alba Iulia şi a continuat funesta ei politică de maghiarizare a minorităţilor din Ungaria. Ba chiar şi a unor minoritari din afara Ungariei! Vezi cazul şvabilor din România, maghiarizaţi prin biserica reformată, sub ameninţarea că dacă nu acceptă protecţia statutului de maghiar, vor fi persecutaţi de statul comunist ca „nazişti”, vor fi deportaţi în Siberia etc.

Chiar în zilele noastre se duce mai departe o strategie extrem de abilă şi de perversă pentru maghiarizarea unor români din ...România! Da, da, din România! Un exemplu: există în Bucureşti un liceu cu predare în limba maghiară. Nu pentru copiii din familiile de maghiari trăitori în capitala României! Aceşti copii învaţă şi se simt foarte bine în liceele româneşti. La liceul cu predare în limba maghiară sunt aduşi copii de ceangăi din Moldova. Acestora, pe cheltuiala statului român, li se asigură şederea în Bucureşti şi toate celelalte cheltuieli, dacă acceptă să se declare maghiari! Cum să nu accepţi, când acasă foamea şi lipsurile te dau afară din casă?... Başca să faci liceul la Bucureşti!

Altă „şmecherie” udemeristă îi vizează pe copiii orfani, adunaţi din toată ţara în Harcov, unde li se inculcă conştiinţa maghiară, odată cu limba în care li se adresează personalul acestor orfelinate. Netrebnicia unor astfel de procedee este fără pereche în lumea civilizată, creştină. Rezultatul: pedeapsa transcendentă acestei lumi mizere. Altfel cum să-ţi explici că, în ciuda a două secole de preocupări constante pentru deznaţionalizarea şi maghiarizarea minoritarilor, demografia Ungariei este în prăbuşire, pe o linie mereu descendentă? Azi, populaţia Ungariei a coborît sub cifra de 10 (zece) milioane, prag psihologic greu de suportat, cu atât mai mult cu cât etnia care s-a declarat prima maghiarizată, ţiganii, îşi iau cuvîntul înapoi şi îşi afirmă tot mai zgomotos pretenţiile la o identitate proprie distinctă. Mâine-poimâine, după modelul Ţinutului Secuiesc, vor pretinde şi autonomie teritorială, un Ţinut Ţigănesc, în virtutea faptului că, procentual, ţara cu cei mai mulţi ţigani este Ungaria? Deocamdată, ţiganii au autonomie teritorială urbană: cartierele de ţigani în care maghiarii nu au voie sau nu au curaj să calce...

Este obişnuită în publicistica şi literatura maghiară teama de extincţie a etniei ungare. Nu doresc niciunui neam această soartă. Dar afirm, reafirm, de fapt, ca o figură de stil retorică: Dacă chiar vor dispărea din istorie maghiarii, ultimii supravieţuitori ai maghiarimii vor fi în Transilvania, la Cluj Napoca sau Târgu Mureş...

în sfârşit, un scurt comentariu la mereu invocatele modele europene după care ar trebui să ne luăm şi noi dacă vrem să soluţionăm corect „problema maghiară”. Exemplul Tirolului, al suedezilor din Finlanda şi alţii. Acest modele nu constau numai din drepturile acordate cu generozitate unor minoritari. Mai există ceva: dovezi nenumărate de loialitate ale minoritarilor faţă de populaţia majoritară, dovezi adunate de-a lungul câtorva secole!.. Avem aşa ceva din partea maghiarilor din România?...

Dacă există un model după care să concepem politica noastră, cel mai bun credem că este modelul unguresc. Să învăţăm de la unguri cum să ne purtăm cu ne-românii! Să preluăm tehnicile şi strategiile de deznaţionalizare puse la lucru în Ungaria Mare vreme de un secol, iar însăşi Vatra Românească să o reorganizăm după modelul societăţii EMKE... După aceea să vedem cine mai vrea „Ţinut secuiesc”...

Ion Coja

BIFURCATII. Pentru linistea domnului Ion Coja
Am aflat, din Romania mare, ca domnul Ion Coja e ingrijorat. Si-mi pare tare rau. Pentru ca nu pot sa ramin indiferent cind aud ca un om cu care am fost ani de zile vecin, cu care m-am salutat intotdeauna, la bloc sau la universitate, unde acum sintem colegi, ba am mai si schimbat citeva cuvinte, daca nu amicale, macar urbane, asa, ca intre oameni, cind aud, asadar, ca un om pe care-l stiu de peste douazeci de ani sufera. Sufera domnul Ion Coja si il inteleg. Sufera pentru relele care se abat asupra poporului sau (era sa zic al nostru, dar mi-am luat seama, nu stiu daca se cade, mai ales cind incerc sa stau de vorba, fie si virtual, cu domnul Ion Coja).

Si ma simt vinovat pentru ca si din pricina mea sufera. Ceea ce nu e drept, pentru ca, asa cum bine stim de la Nae Ionescu citire, de suferit trebuie sa sufere evreul, nu domnul Ion Coja. Si tocmai asta e, ca domnul Ion Coja e inspaimintat de perspectiva aservirii tarii asteia unor interese evreiesti. Aservire care se face in fel si chip, chiar si prin naturalizarea secreta a vreo 450.000 de evrei. Cu toata durerea pe care o simt pentru zbuciumul sincer al distinsului carturar care este domnul Ion Coja, nu pot sa nu ma bucur cind aud ca fac parte dintr-o comunitate care s-a imbogatit peste noapte, cind nimeni nu mai spera, cu aproape tot atitia membri cit cei pieriti, din vina lor, fireste, in Transnistria. Dar nu, daca ma gindesc bine, asa ceva nu poate fi adevarat. Asta, totusi, trebuie sa fie numai un zvon neintemeiat, asa ca ma grabesc sa-l asigur pe domnul Ion Coja ca, macar dinspre partea asta, poate fi linistit. Nu sintem mai mult de 8-9.000 (estimare optimista).

Sintem pe duca si daca Dumnezeu ii va da sanatate si ani multi domnului Ion Coja, ceea ce eu ii doresc conform urarii traditionale evreiesti: „Sa traiesti o suta douazeci de ani!“, va avea si fericirea sa asiste la extinctia acestei comunitati care-l agreseaza, care nu-i da pace si-i sta pe cap la modul cel mai propriu, doar de douazeci si cinci de ani locuieste la etajul opt si noi la noua, chiar deasupra lui. L-om fi inundat vreodata, poate de-asta... Dar o sa treaca: tata s-a dus, eu m-am mutat, mama are si ea o virsta... Rabdare, timpul le-asaza pe toate. Domnul Ion Coja, un umanist, ar trebui s-o stie mai bine decit mine. Pe de alta parte, aceia dintre noi care inca nu privesc direct in groapa isi aduc aminte ca sint evrei doar de Iom Kippur, cind se duc la sinagoga pentru ca le place Kol Nidre si pleaca imediat dupa aceea, sau cind ii zgiltiie domnul Ion Coja cu cite-un articol, asa ca Sebastian care se trezise cind a-nceput prigoana. Da, stiu, acum inca nu a inceput, ca de-asta sufera domnul Ion Coja.

As da orice sa-l linistesc, sa se poata intoarce senin la masa lui de lucru si la studentii lui. Oare ajuta daca-i spun ca am facut o casatorie mixta, ca macar de copiii mei nu are a se teme, sau asta e tot o dovada a contaminarii organismului viu si sanatos cu vermina otravitoare? Doamne, ce ti-e si cu gindirea asta talmudica, sucita, care rastoarna orice argument! Oricum, sper ca l-am mai linistit un pic pe bunul nostru vecin si ca gindurile astea negre nu i-au stricat de tot Craciunul la care are tot dreptul, doar e roman in tara lui si nu se cuvine ca niste venituri sa-i tulbure sarbatoarea.
Eu unul, ca oaspete in tara lui, promit sa nu-l mai deranjez si multumesc frumos pentru gazduire.

http://www.observatorcultural.ro/BIFURCATII.-Pentru-linistea-domnului-Ion-Coja*articleID_14602-articles_details.html

La ora 9 seara Spiegel a murit şi Petre Ion se mândrea că va fi decorat pentru că „a omorît un jidan”.
Nota bene: Câteva cuvinte despre „stâlpul infamiei”, înainte de a merge mai departe. Probabil că vom găsi cu greu ceva mai caracteristic pentru stilul în care legionarii au dorit să guverneze. Conştienţi că au de împlinit în primul rând o operă educativă de mari proporţii şi de lungă durată, legionarii au considerat că unul dintre resorturile sufleteşti cele mai importante şi mai eficiente este sentimentul ruşinii, capabil să înfrâneze la om pornirile anti-sociale, egoiste, laşe, mai mult decât frica şi teama de sancţiunea penală. în acest scop, pentru a revigora disponibilitatea cetăţeanului de a se ruşina de faptele sale urîte, legionarii au găsit de cuviinţă să reactiveze instituţia medievală numită „stâlpul infamiei”. Măsură semnificativă pentru idealismul legionar şi un anumit soi de ingenuitate a modelului lor de comportament.
Cel căzut în greşeală nu era deferit justiţiei, justiţiei de concepţie modernă, al cărei scop imediat este sancţionarea, iar nu recuperarea păcătosului. Ci, prin punerea la stâlpul infamiei, „infractorul” era supus judecăţii publice, oprobiului celor cunoscuţi, vecini, prieteni, rude, a căror atitudine nu putea fi decât de desolidarizare, căci pedeapsa era prea mică în sine pentru a trezi compasiune: cel pus la stâlpul infamiei nu era legat – cum cred unii, ci obligat să steie în picioare sau ciucit jos, dar nu pe un scaun, iar cel care făcea de pază avea ca sarcină principală să explice trecătorilor în ce constă vinovăţia celui sancţionat astfel. Sancţiunea nu o dădea justiţia, ci – am putea spune azi, o dădea societatea civilă, pe care legionarii considerau că o reprezintă. La Bucureşti, primul care a păţit ruşinea nu a fost un comunist sau un evreu, adică un adversar al legionarilor, ci dimpotrivă, safteaua s-a făcut cu un ...legionar! Pedepsit cu expunerea la stâlpul infamiei, legionarul cu pricina s-a ştiut vinovat, aşa că a doua zi s-a regăsit alături de camarazi, incapabil să mai repete greşeala din ajun şi deloc supărat sau revoltat pentru ceea ce păţise. Ştia bine că şi-o făcuse cu mâna lui. Revenim la episodul Spiegel, la cealaltă relatare a faptelor, din altă perspectivă, a subsemnatului (sic!), oareşicum martor, martor indirect, prin părinţii săi, la cele petrecute:
Varianta COJA, aşadar: „în ziua de 19 ianuarie 1941, comerciantul Zaharia Coja, din Constanţa, aflând că amicul său Alexandru Spiegler a fost dus la Hârşova şi expus la stâlpul infamiei, a luat o maşină de piaţă, i-a umplut portbagajul cu tot ce este necesar pentru o masă „la iarbă verde”, şi a mers la Hârşova unde şi-a găsit prietenul evreu, pus într-adevăr la stâlpul infamiei, împreună cu alţi trei ţărani români, toţi patru pentru vina de a fi dosit alimente în scop de speculă. Maşina a tras la câţiva paşi şi toţi s-au pus pe mâncat şi băut, cinstind probabil şi pentru Zuţă Coja, căci tocmai fusese ziua sa de naştere, la Bobotează. Au petrecut aşa până s-a împlinit pentru cei patru ziua de stat la stâlpul infamiei – zi lumină, după care cei doi prieteni vechi, evreul Alexandru Spiegler şi românul Zaharia Coja, s-au întors la Constanţa cu „maşina de piaţă” amintită. Despre această frumoasă poveste Ion Coja, fiul Zahariei şi autor al cărţii de faţă, adică subsemnatul, nu a ştiut nimic până târziu, după 1990, când a început să se vorbească în mass media românească despre suferinţele evreilor care au avut ghinionul să se nască şi să trăiască în România, printre români... Am întrebat-o atunci pe maică-mea ce-şi mai aduce aminte despre aceste suferinţe, iar mama mi-a confirmat, că da, au avut de suferit evreii, şi mi-a povestit ce ruşine a păţit bietul Spiegler. (Mama aşa zicea, Spiegler, cu l, iar nu Spiegel, ca Matatias Carp. Cine ştie, poate că nu e vorba de aceeaşi persoană...) Mi-am adus aminte atunci şi de o întâmplare de la moartea tatii, ianuarie 1966. Era în pat, acasă, mama i-a adus pe cei mai buni internişti din oraş, pe dr Dima şi pe dr Spiegler, care au pus acelaşi diagnostic: sfârşit iminent şi inevitabil... Cu deosebirea că dr Spiegler a refuzat să primească dreptul său pentru consultaţie. Am auzit eu, cu urechile mele, cuvintele cu care şi-a însoţit refuzul: „Ştiţi dumneavoastră de ce!” Mama nu a mai insistat, am făcut-o eu, întrebând ce a vrut să zică doctorul Spiegler. Iar mama mi-a spus că taică-meu fusese prieten bun cu unchiul doctorului, care „îl ţinuse la facultate pe nepotul său”. Altceva nu mi-a spus, nu a pomenit nimic de Hârşova atunci, în 1966. Deduc eu acum că trebuie să fi fost buni prieteni, de ştia de asta şi nepotă-su. Poate că ştia şi de episodul cu Hârşova. Nu cumva tocmai la asta se referise prin acel pronume relativ ce din enunţul „Ştiţi dumneavoastră de ce?”...
Scena cu stâlpul infamiei, „revăzută” după aproape 70 de ani, capătă dimensiuni hollywoodiene. I-am povestit-o lui Stelică Canja, constănţean stabilit în SUA. Fiind ceva mai în vârstă decât mine, şi-a adus singur aminte de fapte similare petrecute în acei ani, când evrei din Constanţa erau mereu pedespsiţi de legile anti-semite ale lui Antonescu: unii cu o săptămână de arest la poliţie, alţii cu trei zile sau chiar cu numai una... Şi atunci, uzând de dreptul la pachet al celui arestat, se prezentau la „vorbitor” prietenii, români sau evrei ai deţinutului, cu tot ce trebuia ca să se încingă o şuetă în pur stil constănţen. Sau românesc... Tatăl lui Stelică, croitorul de lux Nicu Canja – a făcut gestul acesta de mai multe ori, împreună cu alde Tănase Stănescu şi alţi „comercianţi”, fie-le ţărâna uşoară! Nu era, ca şi în cazul tatei, un gest de o bravură extraordinară, aşa cum ar putea să pară azi. Nici vorbă ca vreunul dintre românii care i-au ajutat pe evrei în anii aceia să-şi fi pus în primejdie viaţa! Nici măcar în cazul doamnei Agarici sau al reginei mamă! Astfel că nici un român nu ar avea de ce să fie declarat „drept al popoarelor”! Gestul lor era un gest normal, de solidaritate umană, prietenească, într-o lume normală, într-o Românie normală, pe care Matatias Carp încearcă să o facă uitată, ba chiar s-o deformeze, s-o sluţească.
Avem motive să devenim anti-semiţi feroci pentru această ticăloşie a evreului Matatias Carp & gaşca lor de istorici năimiţi, dar ne împiedicăm de alt evreu, ăla da!, evreu, Nicolae Steinhardt! Acesta ne-a lăsat un document despre psihologia românului, a lumii româneşti, în faţa căruia blasfemiile din Cartea Neagră a nerecunoştinţei evreieşti îşi pierd orice valoare, nici măcar cât o înjurătură nu mai contează. Este vorba de eseul Secretul scrisorii pierdute, a cărui publicare este azi sistematic evitată, prea ar intra în contradicţie cu toată literatura holocaustului din România!... Dar să nu disperăm, nu mor caii când vor câinii!
Aşadar, nici vorbă să fi murit atunci Alexandru Spiegel! Nici urmă de adevăr în chinurile şi torturile la care îl supune imaginaţia bolnavă a lui Matatias Carp. Ce să cred eu despre celelalte „cazuri” relatate în Cartea Neagră, neagră de atâtea minciuni?!...
Personal, de la această întâmplare „de familie” mi-am tras justificarea pentru o anumită abnegaţie cu care am urmărit şi celelalte minciuni legate de „Holocaustul din România”. Am simţit că dacă cineva a aranjat aşa de bine lucrurile încât eu să devin din cercetător al evenimentelor martor, martor al ticăloşiei lui Matatias Carp, asta s-ar putea să fie pentru mine un semn, îndemnându-mă să perseverez, în niciun caz să nu cedez sau să o las „mai moale”, aşa cum m-au sfătuit atâţia...
Povestea are şi o scurtă continuare – sau încheiere: prin 1994-95, am aflat că ambasadorul SUA Alfred Moses s-a declarat preocupat să identifice cât mai multe dintre acele persoane care în România anilor 1940-44 au ajutat evrei aflaţi în suferinţă. Români care ar merita să fie consemnaţi cu toate onorurile la Muzeul Holocaustului de la Jerusalem, ca „drepţi ai popoarelor”. I-am scris evreului ambasador al Americii în România oferindu-mă să-i prezint mai multe asemenea cazuri, am publicat scrisoarea, dar niciun răspuns, nici măcar din partea comunităţii evreieşti, care s-ar fi putut „autosesiza”, ba chiar ar fi trebuit s-o facă, obligată de propriul ei statut. M-am hotărît atunci, văzând lipsa de reacţie a celor vizaţi, să las uitării această întâmplare, aşa cum o lăsaseră şi părinţii mei. Dînşii nu făcuseră un caz din acea întâmplare pentru că nu li se păruse că era ceva deosebit, ci dimpotrivă, se purtaseră în ordinea firească a lucrurilor. Caz aş fi făcut eu şi îmi pica foarte bine, ca să mai închid din gurile care mă înjură ca pe un anti-semit nenorocit ce sunt! Dar am renunţat din lehamite, lehamitea pentru lipsa totală de recunoştinţă a evreilor din zilele noastre... Nu merită asemenea evrei să afle adevărul, cel atât de frumos, despre soarta evreului Alexandru Spiegel, despre ce i s-a întâmplat acestuia la Hârşova! Rămână cu adevărul pe care l-au inventat ei!... Cu un Alexandru Spiegel pe care evrei netrebnici preferă să-l ştie torturat, batjocorit, mort de frig după ce a fost ţinut de români toată ziua desculţ în zăpadă!...
însă întâmplarea, care nu este decât alt nume dat lui Dumnezeu, face ca zilele trecute să devin eu bunic, bunic debutant. Şi printre gândurile prilejuite de acest important „moment de cotitură” a vieţii sufleteşti, mă dumireşte ideea că nepoata mea Ilinca are dreptul să ştie tot ce se mai poate şti despre străbunicul ei Zaharia Coja, mai ales că are norocul ca unul dintre cei patru străbunici să mai fie în viaţă!
Ciudate mai sunt căile Domnului! Puteam să le părăsesc de mult şi să rămână aşa cum a născocit Matatias Carp mizerabila poveste a lui Alexandru Spiegel şi toate celelalte născociri bolnave prin care este urîţită creaţia cea mai de preţ a Creaţiei divine. Cum să nu te gândeşti la Diavol în asemenea clipe, că chiar că în slujba lui se află mincinoşi ca Matatias Carp, Ilya Ehrenbourg, Simon Wiesenthal etc., cărora le vine greu să se bucure de frumuseţea Omului, la care se simt incapabili, funciarmente incapabili să participe, să contribuie cu ceva! Să adauge ceva! Să-i aparţină în vreun fel...
Sper cu povestea aceasta – căci poveste este, ca un basm de adevărată, să bucur inimile prietenilor mei evrei! Şi pe Ilinca noastră, când va ajunge la vârsta potrivită. Mea culpa că am spus-o. Mea culpa că nu am spus-o până acum!
*
închei cu o întrebare, din care am putea deduce un principiu după care să ne orientăm atunci când mai consultăm o colecţie de documente sau de declaraţii pe care se întemeiază acuzaţii atât de grave precum acuzaţia de omor, de pogrom, de genocid sau de holocaust! Asemenea acuzaţii nu pot fi formulate decât odată cu probe dintre cele mai solide. Precaritatea oricăreia dintre probe riscă să anuleze valoarea celorlalte probe şi implicit a acuzaţiilor. Deci, întrebarea cu care ne alegem după ce am aflat adevărul despre Alexandru Spigel sună cam aşa: de câte ori trebuie prins cu minciuna Matatias Carp – sau oricare alt acuzator, că să nu mai dăm nici doi bani pe acuzaţiile lor?
Fireşte, când încă de la începutul Cărţii Negre ni se spune că românii îşi vindeau unii altora evrei, iar o dată cumpăraţi de ţăranii noştri evreii erau „tăiaţi în bucăţi pentru ca, cu sângele lor, să se ungă osiile căruţelor ş.a.m.d.” (pag. 21), dacă eşti om normal, închizi coperţile cărţii şi îţi vezi de ale tale. Răspânditorul unor astfel de mizerii nu merită nici o atenţie din partea unui cititor normal. întâmplarea a făcut ca eu să nu fiu un cititor normal al Cărţii Negre, unul obişnuit, căci am ajuns la această carte după ce mă angajasem deja în disputa sunt sau nu vinovaţi românii de uciderea bestială a zeci şi sute de mii de evrei?, mă angajasem fără prea multe dovezi, nici nu le căutasem, ci contasem pe sentimentul meu extrem de net cum că aşa ceva nu este de crezut, că asemenea crime contrazic tot ce ştiu eu despre „fenomenul românesc”. Mai târziu, ajungând tot întâmplător să cunosc şi niscai legionari ca Petre Ţuţea şi Simion Ghinea, pot spune că îmi făcusem o idee şi despre „fenomenul legionar”, idee violent contrazisă de trilogia Cartea Neagră, în speţă primul volum. Numai că s-a întâmplat cu mine ceva deosebit, cu totul şi cu totul deosebit, ceva care a avut darul să-mi dea sentimentul că sunt dator faţă de cei implicaţi în disputa menţionată, sunt dator cu un adevăr pe care numai eu îl cunoşteam. Aceasta este revelaţia pe care mi-a produs-o Cartea Neagră, anume să pricep că îmi revin anumite obligaţii devreme ce numai eu ştiu despre Alexandru Spiegel, unul dintre cei patru sute de mii de evrei pe care Matatias Carp şi Congresul Mondial Evreiesc i-au declarat ucişi în chip bestial de români, ştiu bine că nu a murit deloc aşa cum ne povesteşte Matatias Carp, inventând cu sadic nesaţ un supliciu cumplit de care să fie acuzaţi legionarii, românii adică. Ci dl Spiegel a murit în demnitate. Ani mulţi mai târziu. Fie-i ţărâna uşoară!
Iar întâmplarea prin care m-am pomenit să fiu azi singurul om care ştie adevărul mă obliga la un lucru simplu: să spun acest adevăr. Nu numai adevărul despre Spiegel, ci şi adevărul despre Matatias Carp, cu câtă neruşinare criminală minte! El şi ai săi!
O ultimă observaţie: sunt şocat de textul lui Matatias Carp, de compoziţia sa literară prin care imaginează supliciul la care legionarii l-au supus pe bietul domn Spiegel. Sunt şocat de asemănările cu supliciul real, deloc imaginat, de care au avut parte legionarii de la torţionarii evrei autori ai experimentului Piteşti... Să se fi inspirat acei evrei mizerabili – alde Nicolski, Ana Pauker etc., din Cartea Neagră? Iar Cartea Neagră de unde s-a inspirat?!
...Puteam să las nepovestită adevărata poveste a evreului Spiegel? M-aş fi simţit vinovat faţă de toţi evreii! E dreptul lor să se elibereze, să se lepede de coşmarul numit Cartea Neagră! Şi e de datoria mea să rup din această carte infamă foaia „dedicată” lui Alexandru Spiegel, înlocuind-o cu cea de faţă. Dixi et salvavi animam meam...

Ion Coja

„Antisemitismul nu-l combaţi scoţându-i pe evrei din lagăr şi punându-i în fruntea tuturor (...) Au venit evreii din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari (...) nu prea sunt evrei deportaţi în Ardeal care au rămas în mizerie. Au devenit arhimilionari. (...) Apărem noi (adică comuniştii – n.n.) şi punem toate organele de conducere, şi în fruntea administraţiei – elemente evreieşti. (...) Şi atunci s-a spus: Ce este aici, este un stat evreiesc sau un stat românesc? (...) Şi ce au făcut evreii din lagăre? Au venit cu saci cu ruble. (s.n.) Au cumpărat ruble cu 5 lei şi le-au vândut cu suta apoi. (...) Trebuie o luptă serioasă împotriva elementelor fasciste evreieşti, în primul rând.” Lăsăm pentru altă ocazie comentariul acestui document publicat pentru prima oară de Teodor Wexler, un evreu care cunoştea bine adevărul despre Transnistria. Soţia sa provenea din evreii deportaţi peste Nistru... Şi niciodată nu a găsit de cuviinţă să reclame infernul transnistrean.
în concluzie, Cartea Neagră, din motive greu de înţeles, la o lectură atentă ne oferă suficiente date pentru a putea fi citată în sprijinul tezei „noastre”: conducerea evreiască din România a fost implicată ca principal actor şi beneficiar al „rebeliunii legionare”. Spun beneficiar, căci aşa consideră Matatias Carp alungarea legionarilor de la guvernare, ca pe un triumf al „conducerii evreieşti”. Aveau oare nişte minoritari etnici dreptul să se amestece atât de adânc în destinul şi împotriva intereselor fireşti ale poporului care le oferise găzduire şi protecţie? Mai ales în condiţiile în care cu numai câteva luni înainte, la cedarea Basarabiei, alţi evrei, de peste Prut, dăduseră dovadă de cea mai dezgustătoare lipsă de loialitate faţă de statul şi de poporul român!...
Aşadar, în ianuarie 1941, cu ocazia „pogromului” de la Bucureşti, nu evreii au fost victimele legionarilor, ci legionarii, şi o dată cu ei întreg neamul românesc, au fost victimele „conducerii evrieşti”!
Un cuvînt şi despre cuvîntul pogrom, folosit atât de des cu referinţă la evenimentele din ianuarie 1941: după datele oficiale, au murit 120 de evrei, dar şi un număr ceva mai mare de români, majoritatea legionari! Au fost şi evrei răniţi, într-un număr însă mult mai mic decît al românilor răniţi. Cum să se numească pogrom o confruntare în urma căreia agresorii ies cu mai multe victime decât cei agresaţi?! Numai această confruntare a cifrelor este suficientă pentru a deduce cât de nepotrivită şi de abuzivă este folosirea cuvîntului pogrom. E timpul să renunţăm deopotrivă la termenii rebeliune legionară şi pogrom. Ceea ce s-a întâmplat în ianuarie 1941 a fost cu totul altceva: a fost o diversiune anti-legionară, anti-românească, „provocată de duşmanii neamului”. îl citez astfel pe Horia Sima, care a făcut această apreciere – „evenimente pe care eu le consider provocate de duşmanii neamului”, în scrisoarea adresată generalului Ion Antonescu în 22 ianuarie 1941. Acelaşi înţeles îl dă şi „manifestul Trifa”, chiar din primul moment al „rebeliunii” care a debutat, precum se ştie, prin asasinarea unui maior german, „ucis mişeleşte din ordinul Angliei printr-un agent al Inteligence Service-ului, pe străzile Capitalei”. Singurul amestec legionar în acest asasinat a fost că tot ei au plătit şi pentru această diversiune...
Mai e de adăugat că scoaterea de la guvernare a legionarilor s-a făcut cu acordul lui Hitler. Ca şi asasinarea Căpitanului, a lui Corneliu Zelea Codreanu. Aşadar, într-o chestiune foarte importană: soarta legionarilor, a celor ce organizaseră mişcarea cea mai naţionalistă din Europa, constatăm un acord total de vederi între Hitler şi conducerea evreiască din România. După „rebeliune”, o bună parte din conducerea legionară s-a refugiat în Germania, unde Hitler nu a pregetat să-i interneze pe legionari în lagărele de concentrare de la Dakau, Buckenwald etc., alături de deţinuţi politici evrei. Cu menţiunea că regimul de detenţie pentru legionari a fost cel mai aspru, mai ales în comparaţie cu al evreilor... Această observaţie ne scoate însă prea departe de capacitatea noastră de a controla ipotezele.

Ion Coja
Minunata poveste a evreului Spiegel sau Cum îl pune Zaharia Coja pe Matatias Carp la stâlpul infamiei
Ii auzi pe unii zicând: „Au fost omorîţi şase milioane de evrei nevinovaţi!... Dar şi unul singur să fi fost ucis, şi crima este la fel de mare!” Vorbe de la care avem, deductiv, teza reciprocă, la fel de valabilă: Când eşti acuzat că ai ucis şase milioane de evrei, dacă poţi dovedi pentru un singur evreu că au minţit când l-au declarat victimă, este suficient ca să ai dreptul să te îndoieşti şi de ceilalţi evrei că au fost într-adevăr ucişi!”
In numele acestui principiu voi oferi în continuare cititorilor noştri minunata poveste a evreului Alexandru Spiegel, o voi oferi în două variante, una a evreului Matatias Carp, şi alta a românului Ion Coja, subsemnatul de mine...
Varianta MATATIAS o găsim în Cartea Neagră, vol.I, pag. 175-176:
„18 ianuarie 1941.
O bandă de legionari compusă din Andrei Georgescu, Ion Geambaşu, Vasile Hârşova, Petre Ion ridică de la domiciliul său din Constanţa pe comerciantul Alexandru Spiegel şi-l transportă cu o maşină de piaţă la Hârşova, în celălalt capăt al judeţului.
Victima este închisă într-o cameră a sediului legionar, unde 2 ţărani care înainte fuseseră bătuţi de legionari sunt obligaţi la rândul lor să-l bată pe Spiegel. Nemulţumiţi de loviturile acestora, au mai adus şi pe un al treilea ţăran arestat şi el, şi în cele din urmă i-au înlăturat pe toţi şi în locul lor au trecut Petre Ion şi ajutoarele sale.
Alexandru Spiegel, dezbrăcat de pantaloni şi fără ghete, a fost întins cu faţa în jos pe o masă bătută în cuie de duşumea ca să nu mişte şi legat cu frânghii de masă, peste picioare şi peste umeri. în această poziţie a căpătat câteva sute de lovituri, pe tot corpul şi la tălpi. Loviturile erau date în ritm de patru, de către patru bătăuşi deodată, aşa cum se bate fierul cald „la patru ciocane”. Ultimele lovituri de cravaşe, după ce victima a fost dezlegată, au fost date peste organele genitale.
A doua zi dimineaţă, Spiegel, împreună cu trei ţărani, au fost scoşi în stradă, legaţi la un „stâlp al infamiei” şi ţinuţi astfel până spre înserat, pe un ger năpraznic care obliga paznicii să se schimbe din 2 în 2 ore. Spiegel era desculţ, pentru că picioarele se umflaseră din cauza bătăii şi nu s-a mai putut încălţa.
în jurul stâlpului au fost adunaţi copii de şcoală şi îndemnaţi să arunce cu bulgări de zăpadă. Din cauza suferinţei, Spiegel nu mai putea să ţină capul ridicat şi de aceea i s-a trecut întâi un lanţ în jurul gâ’rului, iar mai târziu i s-a proptit o ţepuşă sub bărbie.