Coja[v=]

Acest reproş (sau atac?) al autorului la adresa liderilor evrei care au negociat rebeliunea cu Eugen Cristescu şi au participat la organizarea şi desfăşurarea rebeliunii, mă determină să nuanţez ipotezele deja formulate: o parte cel puţin din crimele invocate s-ar părea că au fost chiar crime crime, adică au existat şi evrei ucişi în acele zile. Dar nu de legionari, ci „de bandele ucigătoare şi jefuitoare” revărsate din periferie. Se înţelege, citind printre rânduri, că aceste bande au scăpat de sub controlul celor care le-au organizat şi le-au dirijat la început. Pe aceşti organizatori îi vizează cu discreţie reproşurile lui Matatias Carp. El nu putea să le spună propriu zis pe nume şi nici să fie prea explicit, căci ar fi însemnat să dea în vileag lucruri extrem de neplăcute pentru comunitate. Dar măcar atâta şi-a putut permite: acest reproş aluziv, pe care nu-l puteau înţelege decât cei dinlăuntrul afacerii...
Să recitim şi descrierea „pogromului”: „Cartierele evreieşti au fost invadate de bandele ucigătoare şi jefuitoare, o dată cu primele semne ale răzmeriţei, ba chiar mai înainte. începând de marţi, pe la vremea prânzului, până către revărsatul zorilor de vineri, deci multă vreme după capitularea rebelilor (s.n.), bunurile şi vieţile evreieşti au stat sub puterea pistolului, a târnăcopului şi călcâiului legionar. Aproape 70 de ore, o masă ce cuprindea câteva zeci de mii de oameni, bărbaţi, femei şi copii, n-au avut altă preocupare decât maltratarea, distrugerea, incendierea, furtul şi asasinatul.
Atacul s-a produs concomitent în toate cartierele şi împotriva tuturor obiectivelor.(...) Periferia a revărsat în zilele acestea spre mahalalele evreieşti pe toţi amatorii de bunul altuia sub scutul celei mai sigure impunităţi.”(s.n.) Aşadar, rebeliunea a continuat şi multă vreme după capitularea legionarilor! Ce poate asta să denote altceva decât faptul că legionarii nu aveau nici o legătură cu „bandele ucigătoare şi jefuitoare”?!
Iar informaţia că acele bande acţionau „sub scutul celei mai sigure impunităţi” devine decisivă: legionarii erau ultimii care puteau oferi impunitate cuiva. Cum să-ţi mai închipui că legionarii, deja arestaţi majoritatea („câteva mii”), mai puteau proteja ei pe cineva?! S-ar fi protejat pe ei înşişi dacă ar mai fi putut! Repet, citită atent, pagina 75 a vestitei cărţi, spulberă tot restul cărţii. De ce o fi scris-o domnul Carp?...
Un alt moment de sinceritate al autorului se produce atunci când recunoaşte rolul pe care comunitatea evreiască din România a înţeles că trebuie să-l joace în acele împrejurări: anume să facă tot ce era posibil pentru a-i învrăjbi pe legionari şi generalul Ion Antonescu. Citez de la pag. 71, pagină revelatorie şi ea: „Regimul legionar s-a prăbuşit în sânge şi cenuşă şi unul din elementele care au contribuit la această prăbuşire a fost activitatea conducerii evreieşti (s.n.). (...) încă din luna octombrie, numai după câteva săptămâni de guvernare laolaltă, Antonescu şi Horia Sima îşi trimiteau reciproc în scris ameninţări cu falimentul regimului şi al ţării şi azvârleau unul asupra celuilalt, răspunderea dezastrului. Discordia aceasta trebuia cu orice preţ întreţinută. (s.n.) Chiar dacă se întrezăreau pericolele şi suferinţele pe care o eventuală convulsie le-ar abate asupra tuturor ea trebuia provocată, (s.n.) pentru că în acel moment cealaltă alternativă era prăbuşirea ţării şi exterminarea totală a populaţiei evreieşti.” Aşadar, conducerea evreiască a considerat că este nevoie absolută de „o convulsie”, în urma căreia discordia dintre general şi legionari să ducă la un divorţ total, fiind perfect conştientă că o asemenea convulsie, care să scoată de la guvernare pe legionari, ar putea abate asupra tuturor (evreilor) mari pericole şi suferinţe. Dar ea, dumneaei convulsia, „trebuia provocată”. Cum poate fi interpretat acest text altfel decât ca o recunoaştere a rolului pe care l-a jucat „conducerea evreiască” în planificarea, organizarea, declanşarea şi desfăşurarea rebeliunii, a „convulsiei”?!
„Discordia aceasta (dintre Antonescu şi legionari) trebuia cu orice preţ întreţinută”, zice Matatias Carp. Iar preţul a fost în primul rând minciuna, sutele de reclamaţii împotriva legionarilor cu care conducerea evreiască l-a bombardat pe General. Reclamaţii nefondate, false, incorecte, dar numărul lor mare făcea dificilă verificarea fiecăreia. Conform dictonului „calomniaţi, calomniaţi, ceva tot rămâne!”, şi au rămas în arhive acele reclamaţii mincinoase până în ziua de azi, când sunt interpretate ca documente istorice, dovezi ale sălbăticiei legionare... La data aceea însă, cu fiecare memoriu mincinos – consemnează Matatias Carp, „s-a mai rupt un fir din legăturile şubrede dintre General şi Mişcarea Legionară. Conducerea evreiască a continuat această acţiune până în ultimul moment”.
...Să ne amintim puţin în ce condiţii tragice pentru România s-a ajuns, ca unică soluţie politică posibilă, la colaborarea dintre General şi Mişcarea Legionară. Cât de mult a regretat fiecare voitor de bine al acestui neam românesc ruptura dintre General şi tineretul legionar! Ce şansă mare pentru români s-a irosit atunci, nefructificată?! Poate că cel care a regretat cel mai mult acest divorţ sângeros a fost Ion Antonescu însuşi. Acum aflăm cine a fost artizanul acestui dezastru naţional românesc: conducerea evreiască, din care făcea parte şi Matatias Carp!... Se adaugă astfel o pagină nouă şi neaşteptată la inventarul crimelor şi trădărilor de care de-a lungul istoriei românii au avut parte din partea evreilor! (...Mă rog, a unor evrei, unii mai lideri!)
Rebeliunea legionară a fost aşadar opera „conducerii evreieşti”, care a dus astfel până la capăt acţiunea fundamental anti-românească de a-l separa pe Antonescu de legionari, de a-i scoate pe legionari de la guvernare şi de a-i compromite prin crimele şi ororile din ianuarie 1941, crime care nu s-au produs niciodată sau, de se vor fi săvârşit, nu legionarii le-au făptuit.
Rămâne deci cum a spus Ţuţea: Legionarii nu au omorît niciun evreu!
Cartea Neagră ne mai oferă o şansă de a ne dumiri ca lumea la pagina 93:
„5 octombrie 1940.
Un nou comunicat semnat de conducătorul statului, arată starea de ameninţare permanentă în care se găseşte populaţia evreiască. Textual, comunicatul spune, între altele:
„Unele elemente îmbrăcate clandestin în cămaşă verde (...) merg din casă în casă şi din întreprindere în întreprindere, în capitală şi în ţară, pentru a ameninţa, a teroriza şi a stoarce bani”.
Informaţia că unii derbedei îmbrăcau „clandestin” cămaşa verde ne pune pe gânduri. Mai întâi ne amintim că după numai câteva luni, în ianuarie 1941, circa 10.000 de cămăşi verzi, procurate de evreul comunist Constantin David din URSS, au fost îmbrăcate de „bandele ucigătoare şi jefuitoare”, recurgându-se astfel la un truc diversionist, exersat deja, precum se vede, cu câteva luni înainte de diversiunea cea mare din ianuarie, confirmând-o! Cel mai plauzibil este ca acele „elemente” să fi fost evrei! Ipoteza ne este sugerată şi de documente comuniste de mai târziu. într-o şedinţă a Comitetului Central al Partidului Comunist din România, ţinută în 5 octombrie 1945, „care se referă la populaţia evreiască”, printre multe alte accente şocant de critice la adresa evreilor, înregistrăm şi dezvăluirea făcută de Vasile Luca cum că mulţi evrei după 23 august 1944 „s-au îmbrăcat în haine ruseşti şi au luat vitele de la ţărani”! (Vezi Teodor Wexler şi Mihaela Popov, Anchete şi procese uitate 1945-1960, vol.I, pag. 26.) Aşadar stratagema, sigur de nişte evrei efectuată în 1945, de ce nu i-ar fi avut ca executanţi tot pe evrei în ianuarie 1941 sau in octombrie 1940?!... Oricum, să îmbraci cămaşa verde legionară şi să comiţi acte de abuz şi jaf, era un gest menit să şubrezească legăturile dintre legionari şi General. Se încadra perfect în strategia „conducerii evreieşti”.
Să menţionăm că în timpul războiului, în zonele ocupate de germani, politrucii sovietici, în majoritate evrei, sub conducerea unuia Leonid Brejnev, au organizat mici grupuri de diversiune: indivizi îmbrăcaţi în uniforme militare nemţeşti, care săvârşeau felurite acte criminale împotriva populaţiei civile, pentru a compromite relaţiile dintre această populaţie şi armata germană, pentru a sădi ură şi neîncredere faţă de germani şi pentru a împiedica astfel colaborarea armatelor de ocupaţie cu populaţia locală... Truc clasic, dar niciodată folosit de români.
Un cuvînt în plus despre documentul citat mai sus: este deosebit de important. Nu ne mirăm că a rămas necunoscut până la data când Teodor Wexler l-a publicat. în acest document găsim informaţii şi menţiuni cu totul neaşteptate despre Transnistria, în totală contradicţie cu afirmaţiile din Cartea Neagră, vol.III. Astfel, la un moment dat Vasile Luca spune:

“Naţionalişti din toate ţările, uniţi-vă!”
Zilele trecute am avut ocazia – şi de data asta n-am mai ignorat-o, de a răsfoi revista Realitatea Evreiască, chiar cu riscul de a da din nou de poza lui Aurel Vainer pe fiecare pagină. O revistă chiar şi aşa plăcută, alertă, cu materiale bine scrise, mai ales atunci când nu mă înjură decât aluziv şi numai pentru cunoscători. Deşi am dat în judecată revista, mă bucur ca prostul atunci când, destul de des, dau în cuprinsul ei peste lucruri deosebit de interesante, cum au fost, bunăoară, cele, deloc puţine, despre Mihail Sebastian şi mai ales semnate de acesta. Mi-aş fi dorit, cu prilejul centenarului Sebastian, să aflăm mai multe şi din surse sigure despre moartea marelui brăilean. Pe un bun cunoscător al subiectului l-am auzit vorbind despre un asasinat, un foarte probabil asasinat, iar nu accident de circulaţie… Nu! Nu de legionari asasinat, ci dimpotrivă, aş putea spune. …Dar mai departe nu mai zic nimic căci nu am nici o competenţă sau măcar vreo informaţie mai acătării. Şi intru direct în subiectul acestor rânduri: marele rabin Menachen Hacohen. Nu ştiu mai nimic despre Eminenţa Sa, nimic mai mult decât am spus deja, deloc puţin : că este mare rabin! Şi că în numărul 287(1087) al Realităţii Evreieşti a publicat un text extraordinar de important pentru naţionalistul de mine şi alţii eiusdem farinae… De teapa mea, adică!
Textul se intitulează Victoria Macabeilor – o victorie a monoteismului. Victoria macabeilor, adică victoria unor evrei, în urmă cu vreo două milenii şi mai bine, când au avut a se confrunta cu primejdia de a-şi pierde nu libertatea sau viaţa, ci ceva mult mai de preţ: religia şi cultura proprie, identitatea spirituală etnică, unică şi inconfundabilă. Aceasta a fost miza confruntării cu grecii lui Antiohus Epifanes, într-un soi de reeditare a confruntării inegale cu un nou Goliath. Îl citez pe Marele Rabi Menachen Hacohen: “Macabeii au demonstrat prin lupta lor că popoarele au dreptul nu numai la libertate fizică, ci şi la cultură şi religie proprie. Că nu există globalizare culturală.” Repet fraza magică : “nu există globalizare culturală.” Cu sensul – pe care îmi permit să-l fac mai desluşit, că nimeni nu are dreptul să ţintească la o globalizare culturală a planetei noastre, o globalizare a stilurilor, a mentalităţilor, a weltanschaung-urilor ce s-au decantat după milenii de istorie a fiecărui popor. Această policromie spirituală, stilistică, culturală, aceste acorduri simfonice, la care fiecare neam participă cu un sunet şi un răsunet propriu, numit îndeobşte «specific naţional», este avuţia cea mai de preţ a omenirii. Ea trebuie sporită şi, mai ales, păzită şi salvgardată dinaintea tentaţiei diavoleşti de a o minimaliza până la aneantizare. Cum aneantizată ? Prin globalizare!, precizează Marele Rabin.

Da, zice marele Rabi, intrarea noastră în Uniunea Europeană se va solda cu beneficii materiale, economice, care deja au început să se facă evidente. “Dar, ne avertizează Menachen Hacohen cu o luciditate aş numi-o rabinică, românii, ca şi evreii, să nu uite şi să înţeleagă asta şi din semnificaţia evenimetului istoric înnemurit prin Hanuka: din punct de vedere cultural, fiecare popor are dreptul la personalitate proprie, exprimată prin cultură.“ Frază şi ea, dînsa!, de referinţă. După care urmează alta, «şi mai şi»: «Biblia ne oferă un exemplu grăitor a ceea ce a însemnat tendinţa de globalizare a culturii: Turnul Babel.» Desigur, mitul Turnului Babel este unul dintre miturile fondatoare ale culturii universale, iar semnificaţiile cu care s-a încărcat de-a lungul veacurilor sunt nenumărate. Acum, graţie Eminenţei Sale Menachen Hacohen, i se adaugă o nouă semnificaţie, marcată de problematica, de dilemele şi îngrijorările epocii noastre: o facem sau nu? (pe globalizare!) S-o facem !, ne îndeamnă marele Rabi, dar fără să ne atingem de partea spirituală, culturală, sufletească a fiecărui popor. Adică să luăm aminte la lecţia ce ne-o oferă eşecul proiectului de a construi un edificiu pe ale cărui trepte păşind să ajungi la cer, la Dumnezeu. Mi-a făcut plăcere să-l aud pomenit pe profetul Zaharia, patronul onomastic al tatălui meu. Parafrazez : “acolo sus de tot, la Dumnezeu, la înţelegerea cea mai adâncă a rostului nostru, nu poţi ajunge păşind pe trepte de piatră, ale materialităţii, ci urcând pe treptele învăţăturii, ale edificării spirituale, de sine.”
Textul rabinic nu poate să treacă neremarcat de unul ca mine. Rareori mai citesc, în ultima vreme, texte pe care le-aş semna şi eu, de data aceasta cu amândouă mâinile. Este un text care îmi întăreşte veche convingerea mea că naţionaliştii autentici se înţeleg foarte bine între ei, fără rest, adică gândesc la fel, punând prăpastie afundă între a fi naţionalist şi a fi şovin. Naţionalismul este o stare de normalitate, ţine de firescul fiinţei noastre, iar a fi şovin este o boală mentală, o dereglare a percepţiei lumii, lume care prin însăşi alcătuirea ei ne îndeamnă la armonie, la liniştită împăcare cu existenţa şi propăşirea Celuilalt. A confunda naţionalismul cu şovinismul este totuna cu a nu deosebi între sunetul flautului şi lătratul câinelui…
Mă simt aşadar încurajat şi întărit de poziţia afirmată de marele rabin. Nu suntem puţini cei care gândim la Uniunea Europeană ca la o Europă a Patriilor. Riscul este imens, riscul este ca în locul acestei Europe să ne trezim cu o Europă de tip URSS, care să inventeze un homo europaeus, variantă a omului sovietic, acea aberaţie care a încercat, şi în mare parte a reuşit, să aneantizeze sute de etnii, vărsându-le în creuzetul sovietizării, a cărei principală victimă s-ar putea, până la urmă, să fie însuşi marele popor rus… Căci orice etnie rusificată produce o scădere a proporţiei ruşilor autentici din formula etnică rusească. Se vorbea prin anii ’80 de o „îngălbenire” a Armatei Roşii, iar procesul a mers mai departe şi însuşi poporul rus „s-a îngălbenit”, adică a deznaţionalizat un mare număr de asiatici, ceea ce a modificat vizibil tiparul slav, tot mai rar şi mai greu de regăsit printre cei care se declară ruşi… Ruşii blonzi sunt tot mai puţini, iar ruşii cu ochii teşiţi, „oblici”, sunt tot mai mulţi… Asta au vrut ţarii ruşi şi marii pravoslavnici în nesaţiul lor de spaţiu? Mă îndoiesc. Se pare că i-a bătut Dumnezeu cum nu se putea mai rău…
La prima vedere, cea superficială, pare surprinzător că un mesaj atât de naţionalist ne vine de la un rabin evreu. Sunt mulţi euroscepticii care cred că globalizarea, mai ales în componenta ei etno-distructivă, este operă iudaică. „Oculta iudeo-masonică”, nu?! Marele Rabin Menachen Hacohen ne obligă însă să fim ceva mai deştepţi şi să pricepem că evreii sunt, ca popor, ca naţie, cei mai interesaţi în salvgardarea diversităţii culturale şi spirituale. Nimeni nu ignoră marele număr de evrei care au însemnat ceva pentru cultura şi ştiinţa universală. Numai că cei mai mulţi s-au afirmat în cadrul unor culturi naţionale ne-evreieşti, aducând un spor prea mic la ceea ce am putea numi „specificul naţional” evreiesc. Acest specific, pentru a se fixa şi dezvolta, mai avea nevoie de două elemente care le-au lipsit evreilor în ultimele aproape două milenii: teritoriu naţional şi limbă naţională. Le-au dobândit de curând şi încă nu pe deplin. Va mai curge multă apă pe valea Iordanului până când limba ivrit va fi limba de care au nevoie evreii. Dar fără ea consistenţa e-vre-i-tă-ţii este în mare primejdie. Ca şi fără un teritoriu naţional bine delimitat şi bine individualizat. Adică fără o patrie. Experienţa rătăcirii prin lume, cu toate părţile ei bune, trebuie să i se pună capăt!, au decis evreii sionişti. Şi tocmai acum, când, după 2000 de ani, evreii au în fine o patrie şi o limbă naţională, se iveşte proiectul globalizării, în contradicţie stridentă cu proiectul sionist al lui Eretz Israel…
Cu alte cuvinte, după ce au avut deseori o contribuţie notabilă la cultura unor popoare, evreii trăiesc azi într-o epocă în care ei edifică, la ei acasă, după o planificare relativ riguroasă, o cultură naţională evreiască, inclusiv una de masă, populară. Care este şi mai ales trebuie să fie deosebită de culturile naţionale din care provine fiecare familie de emigranţi evrei din Israel şi mai ales deosebită de modelul hollyhoodian, american, în care mulţi evrei naţionalişti văd principalul pericol pentru viitorul evreimii. Mai mare chiar decât pericolul arab, căci este un pericol care atentează, ca pe vremea macabeilor, la sufletul evreiesc!
Trebuie să precizez că toate astea le-am aflat şi înţeles cu ani în urmă, când am avut ocazia să discut pe îndelete cu parlamentari evrei din comisia de cultură, veniţi la Bucureşti să înveţe din experienţa românească… Chiar aşa au zis, „experienţa românească” în materie de cultură naţională populară. M-am foarte mirat la început şi abia apoi am priceput…
Voi reveni asupra textului „rabinic” discutat mai sus, atât de important pentru orice doctrină autentic naţionalistă. Este un text pe linia de gândire afirmată mereu de Vatra Românească. Este „al nostru”.
Deocamdată închei cu un gând polemic, regretând că actuala Constituţie îl trimite în Parlament, ca reprezentant al evreilor, nu pe Menachen Hacohen, ci pe un Aurel Vainer. Vechea Constituţie, interbelică, l-a propulsat la vremea aceea în Parlamentul României, în Senat, pe Marele Rabin Alexandru Şafran. Viitoarea Constituţie a Românie va trebui „amendată” în acest sens.
Propun aşadar amendamentul Vainer, prin care să fie desfiinţat aşa zisul grup parlamentar al minorităţilor şi înlocuit cu calitatea de „senator de drept” atribuită fiecărui lider de cult religios din România. De ce să se numească acest amendament cu numele deputatului Aurel Vainer? Pentru că acest Aurel Vainer, prin activitatea sa, a ilustrat cel mai bine precaritatea morală şi politică a deputaţilor aşa zişi lideri ai etniei lor. Am în vedere, pe lângă altele, străduinţa penibilă şi scandaloasă, inadmisibilă, depusă de numitul Aurel Vainer, pentru a-şi convinge colegii de grup parlamentar, „al minoritarilor”, să se alăture UDMR-ului şi să susţină proiectul de autonomie lansat de acest partid infractor la legea penală… Ilustrând astfel, fără mandat din partea celorlalţi evrei, povestea cu şarpele încălzit la sîn… Căci, nota bene, nu trebuie uitat că grupul minoritarilor din Parlamentul Românie s-a lăsat îmbrobodit de manevrele Vainerului şi a decis să se alieze cu UDMR-ul împotriva românilor… Pentru acest act de trădare naţională când va da socoteală Aurel Vainer în faţa Marelui Rabin Menachen Hacohen şi a celorlalţi evrei din România?

Boul si spionii

http://www.evz.ro/article.php?artid=3727

Radu Berceanu a spus despre Ion Coja ca "este un bou". Nu stiu ce reactie merita o asemenea explozie. In primul moment iti vine sa rizi. Apoi te opresti, zicind ca bou e totusi prea mult pentru un profesor universitar. Scena politica romaneasca a fost totdeauna patimasa si in toata nebunia ei e si un dram de adevar. Profesorul Coja a fost si ramine un personaj straniu, nitel cam chiomb si cu o ureche bine aplecata spre surse specializate. Asa cum si marturiseste singur in declaratie, profesorul a venit in piata publica avind in "coarne" o informatie provenind de la oameni de incredere din fosta Securitate. Aceste persoane, evident binevoitoare, i-au spus ca in Guvernul Romaniei se afla ministri urmariti de serviciile secrete pentru relatiile lor cu agentii straine de spionaj. Iesirea lui Coja a enervat si a facut pe multa lume sa zimbeasca. Noi o luam ca atare si incercam sa o descifram. In primul rind, trebuie spus ca toti romanii urmariti de Securitate pe vremea lui Ceausescu erau catalogati ca agenti straini. La mintea de atunci, nici Ceausescu si nici Securitatea nu-si putea imagina ca un om poate fi impotriva sistemului doar asa, de amorul artei sau de dragul gindirii libere. Trebuia neaparat sa fii agentul cuiva daca aveai ceva de spus impotriva. Sint gata sa fac pariu ca in toate dosarele celor care au avut curajul sa cricneasca exista asemenea trimiteri la activitatea in slujba unor puteri straine. Mai mult, toate aceste persoane cu activitati impotriva dictaturii ar putea fi acuzate de contacte cu agenti straini. Acestia chiar au incercat si, in cele mai multe cazuri, au reusit sa intre in relatie cu mai micii sau mai marii disidenti romani, urmariti de Securitate. Cine altcineva ar fi putut ajunge la ei? Romanii se fereau de disidenti ca de ciumati si din lasitate, dar si din cauza faptului ca partidul si baietii erau cu ochii in patru. Singura modalitate de a tine legatura cu bruma de rezistenta din Romania era prin agenti acoperiti, diplomati sau ziaristi cu dubla conditie. In ce masura aceasta forma de disidenta (cu consecintele ei) mai poate fi taxata drept spionaj e o chestiune destul de delicata, chiar daca poate stirni risul. Dosarele sint ferecate, diagnostice sau sentinte lipsesc si, dupa colt, oricine poate scoate un document valabil inainte de 1989, dar suficient de absurd astazi.Geaba ridem noi de Ion Coja. In nevinovatia sa de bolovan gata sa pice in capul cui trebuie se afla si putina nemernicie. Informatiile i s-au dat pentru a le impinge cu coarnele in mijlocul pietei. Mult mai important e ce si, mai ales, cine se afla indarat. Si ce urmareste. Se vede clar ca de aceasta data tinta este guvernul. Spionita a fost o boala care a vizat presa si partidele. Pentru a tinti in presedintele Constantinescu a fost folosita Tigareta II (in care el a jucat lamentabil), iar acum se pune la cale bulversarea guvernului. Pas de zi ca nu-i adevarat! Mai ales ca Doru Ioan Taracila a vorbit si el despre doua persoane din guvern, vinovate de tradare, iar capitanul Alexa a facut o serie de dezvaluiri in fata unei comisii senatoriale incit alesii poporului s-au speriat de moarte. Ei au hotarit sa trimita inregistrarea si raportul audierii direct la Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Asta ne poate duce la presupunerea ca undeva trebuie sa fie un simbure de adevar. Si daca privim lucrurile din perspectiva fostei Securitati, activa si ea prin tot felul de "difuzoare publice", tara este plina de spioni si agenti. Daca ne asezam de partea cealalta, nu mai sint atit de multi, dar speta nu dispare cu desavirsire atita vreme cit nu avem un verdict din partea unei institutii specializate, pentru ca acesta nu poate fi dat. In mod normal, serviciile secrete ar fi trebuit totusi sa intocmeasca un raport despre persoanele vizate sa conduca institutii importante. Exista asemenea verificari sau in graba improvizatiei politice s-a sarit peste ele? Dupa insistenta cu care unii imping subiectul sub lumina reflectoarelor, sintem tentati sa credem ca anumite obiectii au existat, dar ele au fost ignorate. Altfel, la ce bun atita garagata? Asta ar insemna ca in curind sa avem referiri mai concrete. Si ne-ar arata si tintele exacte ale mutarilor efectuate prin Ion Coja.Hazul si frumusetea vietii pe Dimbovita e ca mereu explodeaza o bomba, dar niciodata nu moare sau nu cade cineva. Toate curg, lumea se distreaza, iar institutiile se ruineaza incet, dar sigur.

Evreii din Romania:
Ion Coja, dat in judecata pentru negarea Holocaustului
CR
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) si Asociatia Evreilor Romani Victime ale Holocaustului (AERVH) au anuntat, ieri, ca au depus pe 10 ianuarie o plangere penala impotriva lui Ion Coja pentru negarea Holocaustului. Este a doua plangere penala depusa impotriva profesorului universitar Ion Coja, prima fiind intentata de FCER in anul 2005, dupa cum a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele Federatiei, deputatul Aurel Vainer. Avocatul Nasty Vladoiu, cel care reprezinta

De ce n-are ac cojocul domnului Coja

Intr-o scrisoare adresata presedintelui Traian Basescu
Coja neaga Holocaustul din Romania

Presedintele filialei bucurestene a Uniunii Vatra Romaneasca, Ion Coja,
i-a adresat o scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu, in care sustine ca in Romania nu a existat un holocaust. ‘Parintii nostri nu s-ar fi putut gandi la un astfel de genocid si nici nu ar fi putut sa il puna in aplicare. (...) In Romania nu a fost niciun Holocaust. Nici macar in vizita. Nici Holocaust, nici genocid, nici progrom’, se arata in scrisoarea citata. Ion Coja a prezentat scrisoarea cu ocazia celei de-a saptea editii a simpozionului cu tema ‘Romanism si Anti-Romanism’, in textul respectiv aratandu-se ca seful statului nu cunoaste aspecte suficiente referitoare la ‘Holocaustul pe cat de ireal, pe atat de important din punct de vedere financiar’. Epistola, despre care Ion Coja, aprobat de o parte dintre cei din sala, a spus ca este un text reprezentativ pentru un grup de participanti la simpozion, mai cere presedintelui sa sesizeze Parchetul in vederea unei analize profesioniste a motivelor pentru care ‘parintii nostri sunt acuzati de astfel de crime’. In cadrul aceluiasi simpozion, Ion Coja a vorbit despre utilitatea unei Internationale a nationalistilor, care ar putea contracara efectele negative ale mondializarii. Detaliind acest aspect, liderul organizatiei bucurestene a precizat ca este posibila stabilirea unor contacte cu formatiuni nationaliste din Ungaria. A fost abordata si tema uniunii fortelor nationaliste din Romania si a reprezentarii lor parlamentare. In acest sens, presedintele Partidului Socialist Unit, Ilie Neacsu, fost deputat al Partidului Romania Mare (PRM), a declarat ca ar fi bine ca, pe viitor, astfel de intruniri sa se desfasoare intr-un cadru mai larg, fiind invitati de asemenea presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, si presedintele Partidului Noua Generatie, Gigi Becali. Florea Dumitrescu, fost ministru de finante al Romaniei, si-a exprimat nemultumirea in legatura cu faptul ca autoritatile nu discuta suficient despre etapa post-aderare.
http://www.cronicaromana.ro/intr-o-scrisoare-adresata-presedintelui-traian-basescucoja-neaga-holocaustul-din-romania.html