Tolstoi[V=]

Rezumarea primului mesaj :

LEV  NICOLAEVICI  TOLSTOI-
33]Dacă vrei să fii fericit, fii fericit.
32]Daca viata n-are nici un tel, daca ne e data numai pentru a fi traita, ca scop in sine, n-avem pentru ce trai.
31]Culege clipele de fericire! Lasă-te iubit, iubeşte! Este singura realitate, restul e nerozie.
30]Oamenii supravieţuiesc nu prin grija de ei inşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei.
29]Oamenii fericiți nu au istorie.
28]Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis.
27]Viaţa e lupta sufletului cu trupul. Dacă înţelegi astfel viaţa, sinuciderea e imposibilă, inutilă, lipsită de sens.
26]Precum focul nu stinge focul, tot aşa răul nu stinge răul.
25]Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. 
24]Mama, ideal de femeie, fermecător şi venerat.
23]Arta nu este un meşteşug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simţit.
22]Fericirea este placere fara regret.
21]Sa iubesti un barbat sau o femeie toata viata inseamna sa pretinzi ca flacara aceleiasi lumanari poate sa arda toata viata.
20]Tot ce pot sa inteleg,Inteleg doar din cauza ca te iubesc.
19]Mi se pare că supunerea faţă de guvern seamănă cu supunerea faţă de o bandă de tîlhari. Guvernul e o adunătură imorală.
18]Toti se gandesc sa schimbe lumea, dar nimeni se nu gaseste sa se schimbe pe sine.
17]Bunatatea infrumuseteaza viata, impacand toate neintelegerile; ea limpezeste ceea ce e incurcat, usureaza ceea ce e greu, inveseleste ceea ce e trist.
16]Lui Dumnezeu nu-I plac persoanele în plus. Cu El se poate vorbi între patru ochi.
15]Principala noastră nenorocire este că noi consumăm mai mult decît muncim şi de aceea ne încurcăm în viaţă.
14]Tristetea pura este la fel de imposibila ca bucuria pura.
13]Cu toţii ne dezvăluim... propriile manifestări... Această manifestare s-a terminat... Aste e tot.
12]Sînt tot slăbit. Şi e o vreme urîtă. Slavă Domnului, simt - fără să o doresc - o bună pregătire de moarte.
11]Nu există fraze sau autori care să corespundă întru totul aşteptărilor tale.
10]Fericirea este placerea care nu se repeta.
9]Nimic nu uneste mai mult oamenii dacat rasul.
8]Credinta este indefinitul in infinit.
7]Tot ce am scris despre femei sînt fleacuri. Dacă aş fi spus eu tot ce ştiu despre femei...
6]Plăcerea stă nu în descoperirea adevărului, ci în căutarea lui.
5]Daca ne cercetam bine, aproape intotdeauna vom gasi in noi un pacat pe care il osindim la altii.
4]Nimeni nu se multumeste cu bunurile pe care le are, dar toti sint multumiti de inteligenta pe care o au.
3]Nu ti-e drag cine-i frumos, ci-i frumos cine ti-e drag.
2]O minune, oricit ai vedea-o, iti apare in fiecare zi altfel.
1]Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericita este nefericita in propriul fel.
=====
Sonia

La un concert al lui Ceaikovski, Tolstoi n-a fost lăsat de portar să intre...



Autor : NINA BERBEROVA
Anul 1877 avea să-i schimbe radical viaţa – aşa decisese Ceaik ovski. „Vakula fierarul“ a fost un eşec răsunător. Conservatorul îl apăsa tot mai mult. Banii veneau şi dispăreau imediat. Niciodată nu avea destui. Timpul se scurgea cu repeziciune. Singurătatea era insuportabilă şi, în acelaşi timp, fugea de oameni, mai ales de cei cu care conversaţia cerea un efort. Î ntr-o zi, pe stradă, zărindu-l de departe pe Lev Tolstoi, s-a ascuns după o poartă mare şi, printr-un labirint de curţi, a ajuns în strada vecină. I s-a făcut ruşine. Era la puţină vreme după concertul organizat de Conservator în onoarea lui Tolstoi. Scriitorul dorea să asculte muzica lui Ceaikovski. De nenumărate ori îl rugase pe Nikolai Rubinstein să-l invite la concert. Tolstoi a sosit la concert în cojoc şi pîslari, iar portarul nu a vrut să-l lase să intre în sală. „Du-te, prietene, şi spune-i lui Rubinstein că a venit Tolstoi“. Portarul însă nici nu voia să audă. Îl impingea spre uşă, încercînd să-l scoată cu forţa. Din fericire, cineva l-a recunoscut şi, după numeroase plecăciuni şi scuze, a fost aşezat în rîndul întîi. Î n seara aceea se cînta „Primul Cvartet“, cel pe care îl ascultase Turgheniev odată. Cînd s-a ajuns la andante, Tolstoi nu şi-a putut reţine lacrimile. Ceaikovski stătea lîngă el. De emoţie şi nervozitate, ceafa îi devenise roţie. Ştia asta, pentru că se întîmpla de fiecare dată şi-l făcea să fie şi mai confuz. Foarte emoţionat, Tolstoi i-a mulţumit, privindu-l cu ochii lui pătrunzători şi plini de lacrimi. Şi iată că, după o lună, zărindu-l, Ceaikovski se ascundea de el. Nu avea curajul să reia discuţia despre muzică, să-l audă spunînd că Beethoven este prost şi că orice mujic rus are mai mult simţ muzical decît Mozart. Ca un laş, prefera să-l admire pe Tolstoi de departe.
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=21502

Cuponul fals de Lev Tolstoi

Antisemitismul (...) De fapt, dacă n-ar fi existat el, ar fi apărut un altul în locul lui. Pentru Tolstoi, masele populare, cei simpli, obscuri, subalternii şi, mai exact în mintea sa, uriaşul popor rus, este cel care reprezintă factorul istoric esenţial şi decisiv. Cei care cunosc Rusia vor înţelege cu uşurinţă acest sentiment. În prezenţa poporului acestei ţări, care intelectual nu s-ar simţi cuprins de un soi de „populism". Poporul rus este cineva. În mod natural, pacifismul l-a făcut pe Tolstoi să admire secta Dukoborilor, ai cărei membri, după modelul anabaptiştilor, refuzau cu încăpăţînare obligaţia serviciului militar. Astfel, în 1898, a decis să le doneze cîştigul realizat din drepturile sale de autor asupra Învierii, pentru a participa astfel la cheltuielile necesare emigrării lor în America, guvernul canadian fiind dispus să concesioneze pămînt în zona Saskatchewan acestei secte persecutate de autorităţile ruse. Mai mult decît mulţumit de a se debarasa de aceşti nesupuşi, guvernul rus nu a încercat cîtuşi de puţin să se opună plecării lor. Tolstoi şi anarhia Dacă anarhismul de inspiraţie creştină a jucat adesea un rol deloc de neglijat în unele ţări şi în special în Rusia, se poate spune că el nu şi-a găsit niciodată audienţă în Franţa. Élisée Reclus, într-o scrisoare din 1898, încă din timpul vieţii lui Tolstoi, îşi exprimase anumite rezerve în legătură cu maestrul de la Iasnaia şi cu doctrina sa: „E ceva acolo care nu mi-e prea clar (…) am o atît de mare admiraţie pentru geniul descriptiv al acestui mare sc riitor, pentru amploarea şi nobleţea ideilor sale, pentru claritatea şi rigoarea logicii argumentelor sale împotriva statului, încît nu aş vrea cu nici un preţ să-mi exprim jena morală pe care o încerc constatînd situaţia blamabilă în care circumstanţele de familie şi de mediu social l-au plasat pe Tolstoi. El recomandă direct, cu vehemenţă, tuturor cititorilor săi să refuze serviciul militar şi toate celelalte mijloace de opresiune. Însă, cizmar şi ţăran fiind, el rămîne în acelaşi timp conte; deşi protestează împotriva legilor şi îi sfătuieşte pe ceilalţi să nu li se supună, el însuşi li se spune sau, dacă nu plăteşte impozite, măcar acceptă să le încaseze... Ceea ce Tolstoi nu face, totuşi mulţi dintre adepţii săi au făcut aşa: cei torturaţi în temniţe şi cei ucişi să se supună!”. Jean Maitron aminteşte, de altfel, că delicata chestiune a anarhismului lui Tolstoi a făcut în 1900, cu ocazia Congresului muncitoresc revoluţionar, obiectul unui studiu special, prezentat de către Studenţii Socialişti Revoluţionari Inernaţionalişti (ESRI). Concluzia acestei cercetări nu lasă loc nici unui echivoc. În măsura în care tolstoismul se dovedeşte a fi util prin critica la adresa ortodoxei religioase şi autorităţii politice, el este totuşi periculos „în privinţa mijloacelor de eliberare pe care le preconizează şi a idealului propus. La o analiză atentă, autorul romanului Război şi pace „este, poate, un excelent creştin al Bisericii primitive, este fără îndoială un mare scriitor şi un mare gînditor, dar nu este, în nici un caz, un anarhist comunist şi revoluţionar”. Probabil. Deşi ar fi bine să recunoaştem că profetul de la Iasnaia nu şi-a revendicat niciodată această calitate. (Sfîrşit)

Antisemitismul (...) Î n primul rînd, în opinia sa, un adevărat creştin trebuie să refuze să poarte arme. El se mai întreabă de ce nişte oameni care se pretind a fi liberi, în toate ţările ce-şi spun civilizate, acceptă serviciul militar, adică datoria de a ucide sau de a se lăsa ucişi. El nu înţelege cum nişte oameni onorabili îşi pot trimite în mod intenţionat copiii la şcoli militare. Oroarea sa faţă de violenţă şi de război îl face chiar să afirme că toate relele şi crimele comise pe durata unui secol de către indivizi împinşi de pasiune sînt departe de a egala, în număr şi intensitate, toate distrugerile şi masacreleunui singur an de război. Unul dintre fiii lui Tolstoi relatează astfel concepţiile antimilitariste ale prorocului de la Iasnaia Poliana: Toţi tinerii crescuţi după doctrina Bisericii supranumite creştine se duc, an de an, la termen fix, la birourile de recrutare şi, sub îndrumarea preoţilor, renunţă la Isus. Isus a spus: Ia-ţi crucea şi urmează-mă. Nimeni nu mişcă. Însă iată că un om cu galoane are fantezia de a spune: Ia-ţi puşca şi du-te la o moarte sigură, însoţită de multe suferinţe, şi toată lumea aleargă. În locul urii naţionale ce ne inspiră sub drapelul patrotismului, copiilor ar trebui să li se predea oroarea şi dispreţul pentru cariera militară, politică şi diplomatică, tocmai acelea care-i despart pe oameni; copiii trebuie învăţaţi să vadă ca pe un semn de sălbăticie faptul că oamenii sînt împărţiţi în state politice, că ei sînt separaţi de frontiere şi legi diferite; că masacrul străinilor necunoscuţi, fără nici cel mai mic pretext, este lucrul cel mai oribil de care este capabil omul transformat în fiară. Argumentaţia pacifismului anarhist se regăseşte în întregime în aceste fraze, iar această concepţie este perfect congruentă cu filosofia istoriei dezvoltată de Tolstoi în Război şi pace. (Prima parte a acestui roman a fost intitulată la început L' Anée 1805. Tolstoi a ales un titlu definitiv împrumutat din lucrarea lui Proudhon, publicată în 1861, în colecţia Hetzel şi tradusă în rusă în 1864). În capodopera sa, Tolstoi încearcă să arate că, în derularea marilor evenimente istorice, avem tendinţa de a acorda prea multă importanţă rolului marilor personaje, comandanţi militari sau conducători politici, fără să ne dăm seama că adevăratul subiect al istoriei este poporul, prin abnegaţia şi eroismul său mut. Astfel, Napoleon i se pare o simplă jucărie a destinului, o marionetă a cărei importanţă a fost exagerată peste măsură

Guvernarea Oamenii au crezut dintotdeauna că puterea statului a fost instituită înspre binele lor şi fiecare dintre ei recunoaşte că anarhia este răul cel mai mare dintre toate. În realitate, această credinţă universal răspîndită nu este suficientă pentru a dovedi că o societate fără stat nu este viabilă. Tolstoi împărtăşeşte în această privinţă punctul de vedere al lui Proudhon. El nu crede că statul constituie o necesitate şi că el ar fi întotdeauna indispensabil omenirii. Această convingere este comună tuturor anarhiştilor. Revoltat de despotismul ţarist, Tolstoi simte o ură aprigă faţă de puterea de stat şi de toate formele de guvernămînt. Nu era departe de a considera că responsabilii politici sînt o bandă de pierde-vară sau de răufăcători. Sărăcia şi ignoranţa poporului rus i-au inspirat întotdeauna mila cea mai profundă. De asemenea, aşa cum am subliniat deja, el a încercat să-i educe pe mujicii de pe moşia sa, prin înfiinţarea de şcoli. Pasionat de problemele învăţămîntului, editor al unei reviste pedagogice, el este autorul unor manuale scrise special pentru ţărani şi pentru copiii acestora. Putem chiar să-l considerăm drept un precursor al învătămîntului indirect. Era ferm convins că ignoranţa poporului era întreţinută de clasele conducătoare, cu complicitatea Bisericii. De altfel, în viziunea sa, organizarea socială se bazează în întregime pe violenţă şi represiune. Se spune mereu că, în absenţa coerciţiei, viaţa socială ar cădea inevitabil într-un haos care ar avea ca rezultat domnia celor mai puternici. Însă, şi avem de-a face aici cu răspunsul dat de libertari acestui tip de argumentare, nu e oare mai degrabă puterea de stat cea care generează ură şi provoacă această dezordine pe care ar trebui să o împiedice? Nu autoritatea şi despotismul sînt cele care creează o situaţie conflictuală, explozivă şi generatoare de revoluţii, menţinînd cu forţa inegalităţile şi nedreptăţile, în folosul exclusiv al celor avuţi? În plus, Tolstoi crede că poate constanta un soi de împărţire a puterii între instigatorii şi responsabilii violenţei de stat şi cei care nu sînt decît simpli executanţi. De fapt, nu judecătorul care pronunţă condamnarea la moarte este cel care îl execută pe condamnat cu mîna sa. Generalul care conduce războiul nu va trebui niciodată să-i masacreze personal pe duşmani. Autoritatea care comandă şi Antimilitarismul Fost ofiţer, Tolstoi a avut în tinereţe experienţa directă a războiului, în Caucaz şi în Crimeea, ceea ce îl făcuse deja să îşi pună întrebări. Îl frapa faptul că nişte creştini se pot omorî între ei fără nici o remuşcare (Pierre Bayle (1647-1706) se întrebase deja, maliţios, de ce armatele popoarelor creştine stăpînesc lumea, atîta timp cît adevăraţii discipoli ai lui Christos nu ar putea fi, în mod logic, decît nişte soldaţi prăpădiţi). Î nsă Tolstoi va deveni antimilitarist convins în cea de-a doua parte a vieţii sale.

O religie nouă În ceea ce priveşte acest din urmă punct, Tolstoi consideră că ţăranul simplu este favorizat. Îl pune în mod constant în opoziţie dotrina creştină, aşa cum o înţelege el, cu ceea ce tot el numeşte doctrina lumii. Însă trebuie să recunoaştem că în căutarea ascetică a perfecţiunii morale şi religioase se întrevede multă nostalgie şi mult regret, consecinţe ale multor tentative nereuşite de a atinge un ideal visat. Într-adevăr, profetul de la Iasnaia s-a arătat de multe ori veleitar şi contradictoriu. Multe din eşecurile pe ca r e le-a înregistrat în punerea înpractică a ideilor sale se explică printr-o anumită incapacitate de a transpune în realitate un ideal atît de exigent precum al său. Proprietatea Tolstoi este de acord cu Proudhon în privinţa conceperii proprietăţii ca furt. O consideră a fi incompatibilă cu creştinismul. Din învăţăturile lui Isus a reţinut în special (ebionism în ebraică) şi că dezmoşteniţii vor fi mîntuiţi. Căci este scris: Fericiţi voi, cei săraci, că a voastră este Împărăţia Cerurilor. Şi: Vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pămînt mîngîierea voastră. Conform Vechiului Testament, cel care are milă de sărman împrumută Domnului şi el îi va răsplăti fapta lui cea bună. Ca mulţi alţi intelectuali, Tolstoi a fost toată viaţa atras de popor, de ţărani, însă nu a reuşit niciodată să stabilească un contact autentic cu cei simpli. Oricum ar fi, el crede că pămîntul, elementul natural ca şi soarele, rîurile sau marea, nu trebuie să fie proprietatea nimănui. Tolstoi, deşi proprietar al unui vast domeniu, adoptă vechi ul proverb rusesc: „Pămîntul nu este al nimănui, căci este al lui Dumnezeu". Boier fără grija zilei de mîine, el nu ezită să considere proprietatea funciară drept un păcat. Banii Banul reprezintă pentru el cheia violenţei şi a puterii. El perpetuează privilegiile. Corupe fraternitatea umană. Judecătorul este plătit pentru a-l condamna pe hoţ sau pe prostituată, ale căror „infracţiuni" rezultă în mod fatal dintr-o organizare socială injustă, după opinia multora. Birocratul este plătit pentru a percepe im p ozite asupra muncii, iar aceşti bani vor servi la întreţinerea îndestulării celor mari sau vor fi folosiţi pentru fabricarea armelor necesare războiului. Preotul este plătit pentru a predica săracilor resemnarea etc

O religie nouă După convertire, Tolstoi a propovăduit religia lui Christos, despuiată însă de misterele şi dogmele ei, ceea ce l-a determinat, chiar, să redacteze, începînd cu 1879, o critică a teologiei dogmatice şi să traducă evangheliile, urmărind concordanţa lor. Totuşi, preocupat în primul rînd de morala practică, el a adoptat o interpretare a creştinismului care lăsa deoparte în mod deliberat cunoaşterea naturii divine şi speranţa în viaţa veşnică. „Dumnezeu este Dumnezeu tocmai pentru că eu nu sînt capabil să-mi reprezint fiinţa Lui întreagă. De altfel, Dumnezeu nu este o fiinţă. Dumnezeu este lege şi putere”, scria el. Un anumit fond păgîn îl făcea să creadă în posibilitatea unui bine exclusiv pămîntesc. Pentru el religia se confundă cu morala, iar principiul ei esenţial se reducea la iubirea de Dumnezeu, adică a Binelui, a Vieţii şi a aproapelui, iubire îndrumată de raţiune, aceasta din urmă fiind indispensabilă oricărei conduite morale. Religia sa, simplificată la maximum, se rezumă la cinci comandamente: 1) Să nu te înfurii (principiu pe care cu siguranţă i-a fost foarte greu lui Tolstoi să-l respecte!); 2) Să nu comiţi adulter; 3) Să nu juri; 4) Să nu te opui răului prin violenţă; 5) Să nu fii duşmanul nimănui (ceea ce constituia o condamnare a războiului). Aceste precepte extrem de simple nu trebuie să ne interzică nicicum să cunoaştem fericirea. În viziunea lui Tolstoi, pentru a fi fericit este suficient, în primul rînd, să trăieşti în comuniune cu natura, deci la ţară, în măsura posibilităţilor. Pentru boierul bogat care fusese Tolstoi, confortul nu apărea ca o condiţie a fericirii. Mergea chiar pînă la a pretinde că doar sărăcia permite atingerea unei fericiri autentice. În vederea menţinerii echilibrului personal, practicarea unei munci fizice este bine venită. Punînd în practică acest principiu, Tolstoi a vrut să înveţe să facă cizme din piele. Desigur, o viaţă de familie (tot la ţară, de preferinţă) şi relaţii „conviviale”, cum am spune astăzi, cu oamenii, constituie formele elementare ale unei existenţe fericite. În fine, o stare bună a sănătăţii şi o moarte lipsită de suferinţe sînt indispensabile. În ceea ce priveşte acest din urmă punct, Tolstoi consideră că ţăranul simplu este favorizat

Profetul René Le Senne îl inclu de pe Tolstoi în familia caracteriologică a „pasionaţilor chinuiţi şi profetici”, alături de Sfîntul Augustin, Pascal sau Nietzsche. Trăsătura comună a acestora este aceea de a fi cunoscut, în general, în viaţa lor două perioade distincte. După o tinereţe în care s-au dedicat plăcerilor unei vieţi mondene şi unui desfrîu uneori dezgustător, la un moment dat al existenţei lor survine o criză a conştiinţei şi punerea sub semnul întrebării a vieţii lor, pînă la totala ei golire de sens şi de unitate, avînd ca rezultat o convertire şi descoperirea unui ideal pe care, de acum încolo, se vor strădui să-l promoveze cu toată energia sufletului lor pasionat. La aceste temperamente excepţionale, eul sfîrşeşte curînd prin a se contopi cu vocaţia. Aşa cum remarcă Le Senne, „aceşti pasionaţi sînt preocupaţi într-o modalitate mai mult sau mai puţin conştientă de formularea şi propunerea unei semnificaţii imperative a vieţii pe care, în maniera profeţilor, o predică oamenilor ca regulă imprescriptibilă a unei vieţi superioare”. Este cazul lui Nietzsche, de exemplu, care, după ce a asimilat pesimismul lui Schopenhauer, s-a transformat într-un profet al regenerării omului, anunţînd venirea Supraomului. Cît despre Tolstoi, el nu s-a mulţumit să fie doar un om de litere şi a încetcat să trăiască – fără să îşi ducă, de altfel, idealul pînă la capăt – conform Evangheliei, propovăduind nonviolenţa, iar către sfîrşitul vieţii, nemaivrînd să scrie decît pentru mujici. Faima profetului de la Iasnaia Poliana, devenit o glorie a patriei sale, a fost imensă. Primea zilnic, din lumea întreagă, munţi de scrisori, care necesitau munca a trei oficii poştale. Încă de dimineaţă, Iasnaia Poliana era plină de vizitatori, de solicitanţi sau de simpli curioşi, atraşi de reputaţia maestrului care îmbătrînea şi pe care, cîteodată, această notorietate zgomotoasă îl obosea

La Moscova, studenţii au organizat demonstraţii, pe care poliţia s-a văzut nevoită să le disperseze. Telegramele şi scrisorile au curs la Iasnaia. În acelaşi an, scriitorul s-a îmbolnăvit grav şi lumea s-a temut pentru viaţa lui. O dată restabilit, şi-a petrecut convalescenţa în Crimeea, apoi s-a îmbolnăvit din nou. În 1903, din nou sănătos, Tolstoi, excelent călăreţ, putea să facă lungi plimbări călare. Războiul ruso-japonez, revolta de la Petersburg, urmată de masacrul popular instigat de preotul Gapon în faţa Palatului de Iarnă, înfrîngerea Rusiei, tulburările de la Moscova, toate aceste evenimente l-au înnegurat pe bătrînul Lev, profund bulversat de represiunea inaugurată de Stolîpin. Sfîrşitul Exilat în Anglia, insistentul Certkov a obţinut în 1907 autorizaţia de a se întoarce în Rusia. Din Anglia, acolo unde dusese manuscrisele maestrului, condusese propaganda „tolstoismului”, jucînd rolul de împuternicit al acestuia, tratînd cu editurile şi ocupîndu-se de traducerile în limbi străine ale lucrărilor lui Tolstoi. La întoarcerea sa, a avut pînă şi tupeul de a pretinde să supervizeze scrierile lui Tolstoi, pînă cînd, suspectat de Ohrana, poliţia ţaristă, a fost expulzat de guvernul de la Tula, ceea ce l-a obligat să se retragă lîngă Moscova. La 28 august 1908, s-a sărbătorit la Iasnaia Poliana cea de-a 80-a aniversare a profetului. Invitat la Congresul Mondial al Păcii, care trebuia să aibă loc la Stockholm în 1909, Tolstoi, obosit, renunţă la călătorie. În Jurnalul său, Tolstoi şi-a consemnat de mai multe ori intenţia de „a se duce”. Într-o noapte, însoţit de doctorul Makovici, pleacă în secret de acasă, sub pretextul unei vizite la Mînăstirea Samardino, acolo unde sora sa Maşa era călugăriţă. De acolo, Tolstoi şi Makovici, însoţiţi de Alexandra, fiica scriitorului, şi de o prietenă a acesteia, iau trenul pînă la Rostov, pe Don. Pe parcursul drumului, Tolstoi, la capătul puterilor, tremurînd din cauza febrei, coboară însoţit de tovarăşii săi de călătorie în staţia Astapovo. În această mică gară pierdută moare, la 7 noiembrie 1910. Sonia, fiind prevenită de un ziarist printr-o scrisoare, vine în grabă de la Isnaia Poliana, dar sinistrul Certkov o ţine în mod infam la distanţă de Tolstoi, care agoniza şi pe care Certkov îl acaparase, după ce venise la Astapovo, la căpătîiul scriitorului, la chemarea Alexandrei.

Ţăranii sînt îndemnaţi să nu mai bea. Lev trece la un regim vegetarian. Şi el, bărbatul cu porniri naturale puternice, ajunge să predice castitatea, condamnînd raporturile amoroase, inclusiv pe cele dintre soţi. Casa se umple în curînd de o şleahtă de pretinşi discipoli. Pe la Iasnaia Poliana se perindă o sumedenie de indivizi decăzuţi. Unii dintre aceştia se instalează chiar în casa lui Tolstoi şi trăiesc pe cheltuiala lui, ceea ce o face pe Sonia să spună: „Ce ciudat! Toţi aceia care n-au reuşit să facă nimic în viaţă, toţi rătăciţii şi toţi imbecilii se năpustesc spre doctrinele lui Lev!”. Acţiunea socială Î n cursul iernii 1891-1892, Rusia a cunoscut o foamete năprasnică. Tolstoi, Sonia şi familia lor au participat în mod activ la acţiunile de întrajutorare şi la strîngerea de fonduri, organizînd cantine şi săli de mese. În februarie 1892, au fost înfiinţate o sută de cantine. Tolstoi a scris în revista Probleme de filosofie şi psihologie un articol intitulat „Despre ajutorul acordat celor înfometaţi”, în care înfiera delăsarea administraţiei ruse în faţa flagelului. Articolul a fost reprodus în presa străină, iar Tolstoi a fost acuzat de calomnie la adresa ţării sale, ba chiar de porniri revoluţionare. Puterea politică nu privea cu ochi buni o prezentare atît de intimă a mizeriei celor mulţi. Guvernatorul provinciei Riazan a mers pînă la a scrie despre asta: „Aceşti oameni care se pun în slujba poporului, atrăgîndu-şi astfel simpatia publică, fac să apară un curent de idei deloc dezirabil. Dacă însuşi Christos ar reveni pe pămînt, l-aş trimite chiar eu, sub pază strictă, în exil, într-o ţară îndepărtată”. Excomunicat La 22 februarie 1901, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe pronunţă excomunicarea lui Tolstoi. Această sancţiune a provocat un val de proteste în toată ţara.

VIA ŢA Sonia Î n 1862, Lev Tolstoi, în vîrstă de 34 de ani, se căsătoreşte cu o tînără de 19 ani, Sofia Andreevna Bers (Sonia). Căsătorie pe cît de fecundă (contesa a adus pe lume 13 copii), pe atît de furtunoasă, căci Sonia a avut ambiţia de a-şi proteja soţul împotriva lui însuşi şi de a conserva patrimoniul familial, ameninţat de concepţiile idealiste ale lui Tolstoi. Cei doi soţi au ţinut, fiecare, cîte un jurnal. Sonia avea sarcina să recopieze manuscrisele soţului său. Asupra ei avea să apese în curînd responsabilitatea gestionării moşiei. Ea va trebui să lupte din răsputeri împotriva discipolilor abuzivi care, încetul cu încetul, urmau să capete un ascendent asupra lui Tolstoi. Convertirea Î n ciuda confortului existenţei de moşier, Tolstoi încearcă un sentiment de neîmplinire şi se abandonează unei căutări mistice care la început îl orientează, timp de 2 ani, către o practică religioasă asiduă. Asistă la slujbe la biserica din sat, se spovedeşte, posteşte, se împărtăşeşte, se închină la icoane, se prosternează etc., încercînd să regăsească acea credinţă a oamenilor simpli şi religia mujicilor. Însă la 30 septembrie 1879, nota în Jurnal: „Începînd cu secolul al III-lea, Biserica nu mai înseamnă decît minciună, cruzime şi imposturi”. Se lansează, prin urmare, în studii biblice şi teologice. Ceea ce a însemnat ruptura de Biserica Ortodoxă. Tolstoi va fi excomunicat. În 1882, participă la recensămîntul populaţiei din Moscova. Această incursiune în lumea celor săraci, în azilele cartierelor mizere, a întărit elanul umanitarismului său. Secta Î n 1883 avea să intre în viaţa lui Tolstoi un personaj care urma să exercite o influenţă determinantă asupra scriitorului. Este vorba de Vladimir Grigorievici Certkov. Provenind dintr-o familie aristocrată, fost militar, absolvent al Şcolii de Cadeţi, acest spirit sectar şi dominator avea să se impună în faţa moşierului de la Iasnaia Poliana. Cu acest discipol, Tolstoi a înfiinţat în 1885 o editură: Posrednik (Intermediarul. La acea vreme, asupra moşiei sufla un vînt de austeritate. Propaganda antitabac).

De ce a fost excomunicat Lev Tolstoi de Biserica Ortodoxă Rusă (I)



Autor : JEAN PRÉPOSIET
http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=15054&_nr=659
Iasnaia Poliana lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut la 28 august 1828, pe domeniul familial de la Iasnaia Poliana. Nu avea decît doi ani cînd mama sa a murit, aducînd pe lume o fată. Tatăl său, Nikolai Ilici Tolstoi, avea să moară subit în 1837. Tatiana Alexeevna Ergolskaia, „tante Toinette”, verişoara îndepărtată a lui Nikolai Ilici (pe care acesta o iubise mai demult, însă nu se putuse căsători cu ea, din pricină că ea nu avea avere), a fost cea care le-a ţinut loc de mamă copiilor. Micul Lev, ca şi fraţ ii şi surorile sale, a primit educaţia tradiţională a tinerilor boieri. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa înconjurat de numeroşi servitori. La 5 ani, copilul avea deja propriul său preceptor german, iar la 9 ani, un preceptor francez. Pe domeniul familial şi în sat trăia o colectivitate pestriţă, cu rol imprecis, de la povestitorul orb care venea seara să istorisească basme în camera bunicii din partea tatei, pentru o farfurie de supă, la Anna Ivanovna, femeia centenară care îşi amintea de Pugaciov, şi pînă la Mitenka, micul bastard, frate vitreg al copiilor familiei Tolstoi, pe care contele, tatăl lor, îl avusese cu o servitoare cu care părinţii săi îl „împerecheaseră”, potrivit obiceiului în scopuri „igienice” la vîrsta de 16 de ani. În 1836, venise momentul ca Nikolai şi Serghei, fraţii mai mari ai lui Lev, să-şi înceapă studiile. Î n acest scop, familia Tolstoi se mută de la ţară, stabilindu-se la Moscova. Apoi, în 1841, se mută din nou, de data aceasta la Kazan, pe Volga. O mătuşă a copiilor care locuia în acest oraş fusese însărcinată cu tutela orfanilor. Kazan Spre deosebire de fraţii săi, Lev Tolstoi a fost un student mediocru. La Universitatea din Kazan, după ce îşi începuse studiile la secţia de limbi orientale, s-a înscris la Facultatea de drep t. Îşi termină studiile fără a-şi lua diploma de licenţă. Nu reuşea să se concentreze doar asupra materiilor din programă, materii pe care, de altfel, nu se sfia să le pună în discuţie, proclamînd mai ales, în mod provocator, inutilitatea studiilor istorice. În 1847, se întoarce în ţinutul natal. Ofiţer al ţarului Tînărul moşier a întreprins călătorii la Moscova şi la Petersburg. Jurnalul său consemnează escapadele sale în mediul ţiganilor către care îl împing în mod irezistibil propria-i senzualitate, precum şi sumele îngrijorătoare pierdute la jocuri. Nikolai, fratele său mai mare, locotenent de artilerie, venit în permisie de Crăciun, în 1850, reuşeşte să-l convingă pe Lev să-l însoţească în garnizoana sa din Caucaz şi, la începutul anului 1854, după o lungă şedere în această regiune, care îi plăcea mult, Tolstoi, trecînd examenul de ofiţer, este trimis pe malurile Dunării. Începea pentru el experienţa războiului. După România, a fost detaşat la cerere în Crimeea, unde armata anglo-franceză instalase asediul asupra oraşului Sevastopol. Avea să fie profund impresionat de curajul şi abnegaţia soldatului rus, a mujicului luptător, sacrificat şi neglijat de comandanţii săi. Căderea Sevastopolului l-a făcut să verse lacrimi. Călătorii Lev Tolstoi renunţă la uniforma de ofiţer în 1857 şi începe să călătorească în străinătate. La Paris, a locuit pe Rue de Rivoli, într-un apartament mobilat, fiind vecin cu Turgheniev. Vizitează muzeele, frecventează teatrele, sălile de concert, merge la circ, urmează cursuri la So rbona şi la Collége de France. Hoinăreşte pe străzi, se întîlneşte cu alţi ruşi. Spectacolul executării unei sentinţe capitale i-a stîrnit un profund dezgust. După Paris, urmează Elveţia. A rămas acolo timp de trei luni şi jumătate. Apoi a mers la Baden, unde-şi pierde banii la ruletă, şi în continuare la Darmstadt, Frankfurt, Dresda, Berlin şi Stettin. S-a întors la Petersburg pe calea apei. Doi ani mai tîrziu, a călătorit din nou în Germania. La Berlin, Tolstoi, care întemeiase o şcoală pentru mujici la Iasnaia, se interesează de învăţămîntul popular. A editat, de altfel, în 1861, pe cheltuială proprie, o revistă pedagogică intitulată Iasnaia Poliana. Apariţia acestei reviste a avut ca efect denunţul său ca posesor al unei imprimerii clandestine. Era epoca în care circulau broşuri şi manifeste revoluţionare. Poliţia a efectuat o percheziţie la el acasă, ceea ce l-a înfuriat peste măsură

Umbra marelui Tolstoi, la Sibiu

Tolstoi, citit de Victor Rebengiuc AUDIOBOOK. „Moartea lui Ivan Ilici” de Lev Tolstoi, in lectura lui Victor Rebengiuc, se lanseaza astazi in prezenta actorului, de la ora 18.30, de Humanitas Multimedia la Libraria Carturesti.

Cum a murit Tolstoi... (I) iunie 23. Revine la Iasnaia Poliana
* iunie 25. Sofia Andreievna face o criza de gelozie din cauza lui Certkov si simuleaza o sinucidere.
* iunie 26. Alta criza a ei, din cauza Jurnalului.
* iunie 28. Lui Certkov i se permite sa traiasca temporar în gubernia Tula, ceea ce la 30 iunie provoaca o stare de agitatie Sofiei Andreievna.
* iulie. Corecteaza Drumul vietii.
* iulie 11. Starea de isterie a Sofiei Andreievna continua; are loc conflictul dintre Lev Lvovici si tatal lui. Se întruneste consiliul de familie, la care participa Serghei Lvovici, Lev Lvovici, Alexandra Lvovna.
* iulie 14. Continua conflictele în familie. Tolstoi face o încercare nereusita de a-i citi sotiei sale o scrisoare de explicatie. Sofia Andreievna simuleaza sinuciderea cu opiu.
* iulie 16. Fiica T.L. Suhotina depune la banca din Tula 7 caiete din Jurnalul lui Tolstoi.
* iulie 17. Citeste Pensées de Pascal. Face o ultima calatorie la Certkov, unde îsi transcrie testamentul.
* iulie 20. Trimite spre publicare Prefata la Drumul vietii.
* iulie 22. În padure, transcrie testamentul în forma finala.
* iulie 23. Discuta cu Makovitki despre posibilitatea plecarii din Iasnaia Poliana.
* iulie 26. Îi trimite lui Certkov o scrisoare în care cere sa nu se mai vada, pentru linistea sotiei.
* iulie 29. Prima însemnare din Jurnalul numai pentru mine.
* iulie 31. Redacteaza o nota explicativa la testament, potrivit careia scrierile sale urmeaza sa nu mai fie proprietatea cuiva, iar editarea lor sa i se încredinteze lui Certkov.
* august 2. Sofia Andreievna cere sa-i citeasca fragmente din jurnalul de tinerete; starea de tensiune îl determina sa întrerupa imediat discutia.
* august 6-7. V.G. Korolenko la Iasnaia Poliana.
* august 11. Scrisoarea lui Certkov despre testament. Citeste Maupassant.
* august 14. Afla ca Certkov a obtinut dreptul definitiv de a se stabili în gubernia Tula.
* august 15. Pleaca la resedinta acestuia, la Kocetî.
* august 19. Asista la un spectacol Cehov, dat de scolari.
* august 20. E framîntat de gîndul plecarii.
* august 23, 25-26. Scrie un basm pentru copii.
* august 28. Împlineste 82 de ani.
* septembrie 1-4. Lucreaza la a doua varianta a povestirii Nu-s pe lume vinovati.
* septembrie 6-7. Citeste revista "Indian Opinion" si îi scrie o scrisoare lui Gandhi.
* septembrie 15. Primeste 60 de scrisori.
* septembrie 22. Se înapoiaza de la Kocetî la Iasnaia Poliana.
* septembrie 23. Împlineste 48 de ani de casnicie. Pierde însemnarile din 29 iulie pîna în 22 septembrie din Jurnalul numai pentru mine.
* septembrie 26. În stare de isterie, Sofia Andreievna trage de doua ori dintr-un pistol cu dopuri.
* septembrie 30. Calareste. Citeste Maude, The life of Tolstoy.
* octombrie 1. Citeste Maupassant.
* octombrie 3. Accentuata stare de slabiciune, cu lesinuri si crize grave de inima.
* octombrie 5. Poarta discutii despre Maupassant, Gogol, Rozanov, Berdiaiev, Soloviov, Artîbasev. Citeste poezii preferate din Tiutcev.
* octombrie 7. Citeste Schopenhauer. Ultima vizita a lui Certkov la Iasnaia Poliana.
* octombrie 12. Sofia Andreievna afla de testament. Are loc o discutie apasatoare între ei.
* octombrie 12, 18, 19. Citeste volumul I din romanul lui Dostoievski Fratii Karamazov.
* octombrie 14. Sofia Andreievna îi adreseaza lui Tolstoi o scrisoare, cerîndu-i sa renunte la testament.
* octombrie 19. Însemnare în Jurnal despre Fratii Karamazov.
* octombrie 21. Hotaraste sa întrerupa articolul Despre socialism.
* octombrie 24. Scrie o scrisoare, cerînd sa i se gaseasca un catun pentru refugiu.
* octombrie 25. Citeste Eseurile lui Montaigne. Fiul Serghei Lvovici cînta la pian Ich Liebe dich de Grieg - ultima piesa muzicala ascultata de Tolstoi.
noiembrie 1. I se telefoneaza lui Certkov, care e chemat la Astapovo de catre A.L. Tolstaia. Dicteaza cugetari despre Dumnezeu si scrisori de adio catre fiul S.L. Tolstoi si fiica T.L. Suhotina. Medicii pun diagnosticul de pneumonie.
* noiembrie 2. La orele 17,00 soseste Certkov. Tolstoi îi citeste scrisoarea deschisa privind motivele plecarii sale (publicata în "Russkie vedomosti"). La orele 23,44 sosesc cu un tren special S.A. Tolstaia, T.L. Suhotina, Andrei si Mihail Lvovici Tolstoi s.a.
* noiembrie 3. Copiii iau hotarîrea de a o împiedica pe Sofia Andreievna sa-l vada. Discuta cu Certkov despre publicarea Cercului lecturilor. O primeste pe fiica sa, T.L. Suhotina, pe Gorbunov-Posadov si pe Goldenweiser. Certkov îi citeste ziarele din 2 noiembrie si scrisorile primite între timp. Face o ultima însemnare în Jurnal, adreseaza o telegrama fiilor sai din Iasnaia Poliana, explicîndu-le imposibilitatea de a se vedea cu sotia sa. Noaptea începe delirul.
* noiembrie 4. Pentru a-l linistii, Certkov îi citeste din Cercul lecturilor. Primeste o telegrama a mitropolitului Antoni din Petersburg, în care i se propune reîntoarcerea în sînul Bisericii pravoslavnice; telegrama nu i se arata.
* noiembrie 5. Soseste în secret vice-directorul Departamentului politiei, N.P. Harlamov. Arhiereul din Riazan interzice slujba religioasa în cazul mortii lui Tolstoi. Doi alti trimisi ai Bisericii încearca sa-l vada pe Tolstoi pentru a-l converti. Fiica sa A.L. Tolstaia le interzice accesul la tatal ei.
* noiembrie 6. La orele 2 noaptea, slabirea inimii. Ultimele cuvinte: "Adevarul... Iubesc multe... Ei cum..." (varianta: "Ei toti...").
* noiembrie 7. Noaptea are un nou atac de cord. I se administreaza morfina. În jurul orei 5,00 dimineata i se permite Sofiei Andreievna sa-si vada sotul muribund, fara cunostinta. Tolstoi moare la orele 6,05. La 8,30 începe pelerinajul prin fata corpului neînsufletit. Arhiereul Parfeni, venit special de la Tula, se intereseaza daca Tolstoi nu si-a exprimat cumva înainte de moarte dorinta de a reveni la Biserica pravoslavnica. Vice-directorul Departamentului politiei anunta insuccesul lui Parfeni: nimeni din familia scriitorului nu confirma dorinta împacarii lui Tolstoi cu Biserica. Parfeni pleaca din Astapovo fara sa fi parasit vagonul. La orele 12,00 are loc ceremonia de doliu. Se cînta Vesnica pomenire.
* noiembrie 8. Sicriul cu corpul neînsufletit al lui Tolstoi e transportat de la Astapovo la Iasnaia Poliana, unde ajunge în ziua urmatoare la orele 10,00 dimineata.
* noiembrie 9. Între orele 11,45 si 14,15, mii de oameni îsi iau ramas-bun de la Tolstoi. La orele 15,00 are loc înhumarea lui Tolstoi în padurea Zakaz, în locul dorit de el.

Bucureştiul secret: Care este legătura dintre dansatoarea Rose Pompon şi contele Lev Tolstoi
Duminică 11 noiembrie 2007, 13:52

Celebra dansatoare Rose Pompon vine la Bucureşti în căutarea logodnicului său. Tot aici se află şi contele Lev Tolstoi. Care este legătura dintre cei doi puteţi afla în emisiunea... continuare

LEV TOLSTOI LA BUCUREŞTI

Înainte de a deveni un mare scriitor, tînărul conte Lev Tolstoi a luat parte, ca ofiţer al armatei ţariste, la Războiul Crimeii, dintre Rusia şi Turcia. La 12 martie 1854, regimentul său ajunge la Bucureşti. Aici, Tolstoi mănîncă îngheţată (lîngă Biserica Kreţulescu), pînă se îmbolnăveşte de gîlci, joacă frenetic partide de cărţi (era cartofor), cumpără presa sosită de la Paris (în special "Foletul Novel") şi, în general, se bucură de viaţă. Avea numai 26 de ani. Dar, iată ce-i scrie el, la 5 zile după ce a intrat în Bucureşti, mai exact pe 17 martie, mătuşii sale, contesa T.A. Ergolaskaia: "Sînt năucit. Un oraş mare şi frumos, obligaţia de a te prezenta multora, opera italiană şi teatrul francez"...

Actualitatea lui Tolstoi
Tragediile care au intunecat si insangerat viata a sute de milioane de oameni in cea mai mare parte a...

LEV  NICOLAEVICI  TOLSTOI-
33]Dacă vrei să fii fericit, fii fericit.
32]Daca viata n-are nici un tel, daca ne e data numai pentru a fi traita, ca scop in sine, n-avem pentru ce trai.
31]Culege clipele de fericire! Lasă-te iubit, iubeşte! Este singura realitate, restul e nerozie.
30]Oamenii supravieţuiesc nu prin grija de ei inşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei.
29]Oamenii fericiți nu au istorie.
28]Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis.
27]Viaţa e lupta sufletului cu trupul. Dacă înţelegi astfel viaţa, sinuciderea e imposibilă, inutilă, lipsită de sens.
26]Precum focul nu stinge focul, tot aşa răul nu stinge răul.
25]Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. 
24]Mama, ideal de femeie, fermecător şi venerat.
23]Arta nu este un meşteşug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simţit.
22]Fericirea este placere fara regret.
21]Sa iubesti un barbat sau o femeie toata viata inseamna sa pretinzi ca flacara aceleiasi lumanari poate sa arda toata viata.
20]Tot ce pot sa inteleg,Inteleg doar din cauza ca te iubesc.
19]Mi se pare că supunerea faţă de guvern seamănă cu supunerea faţă de o bandă de tîlhari. Guvernul e o adunătură imorală.
18]Toti se gandesc sa schimbe lumea, dar nimeni se nu gaseste sa se schimbe pe sine.
17]Bunatatea infrumuseteaza viata, impacand toate neintelegerile; ea limpezeste ceea ce e incurcat, usureaza ceea ce e greu, inveseleste ceea ce e trist.
16]Lui Dumnezeu nu-I plac persoanele în plus. Cu El se poate vorbi între patru ochi.
15]Principala noastră nenorocire este că noi consumăm mai mult decît muncim şi de aceea ne încurcăm în viaţă.
14]Tristetea pura este la fel de imposibila ca bucuria pura.
13]Cu toţii ne dezvăluim... propriile manifestări... Această manifestare s-a terminat... Aste e tot.
12]Sînt tot slăbit. Şi e o vreme urîtă. Slavă Domnului, simt - fără să o doresc - o bună pregătire de moarte.
11]Nu există fraze sau autori care să corespundă întru totul aşteptărilor tale.
10]Fericirea este placerea care nu se repeta.
9]Nimic nu uneste mai mult oamenii dacat rasul.
8]Credinta este indefinitul in infinit.
7]Tot ce am scris despre femei sînt fleacuri. Dacă aş fi spus eu tot ce ştiu despre femei...
6]Plăcerea stă nu în descoperirea adevărului, ci în căutarea lui.
5]Daca ne cercetam bine, aproape intotdeauna vom gasi in noi un pacat pe care il osindim la altii.
4]Nimeni nu se multumeste cu bunurile pe care le are, dar toti sint multumiti de inteligenta pe care o au.
3]Nu ti-e drag cine-i frumos, ci-i frumos cine ti-e drag.
2]O minune, oricit ai vedea-o, iti apare in fiecare zi altfel.
1]Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericita este nefericita in propriul fel.
=====
Sonia