DESPRE FEMEI SI BARBATI

Rezumarea primului mesaj :

Daca toti barbatii sunt la fel, de ce femeile aleg?
=====
Dacă îi reproşezi femeii nişte kilograme, ea o să-ţi reproşeze nişte...centimetri

Femei frigide sau barbati neinteresati?
publicat pe 6 Septembrie 2007Aproximativ 25% dintre femei nu sunt satisfacute din punct de vedere sexual

Frigiditatea reprezinta lipsa dorintei sexuale. Iti poti da seama cu usurinta in cazul in care ai de-a face cu o situatie permanenta si nu e ceva care s-a intamplat doar de cateva ori. Toate femeile au momente mai proaste si daca intr-o zi nu simti nevoia de a face sex nu este echivalent cu faptul ca ai fi frigida. De cele mai multe ori cauzele pot fi psihice dar si combinate cu alte probleme fizice. Un rol important il are si subconstientul, situatii pe care le asociezi cu actul sexual fara sa realizezi ce se intampla de fapt.

Exista cazuri cand partenerul este cel neinteresat, care nu stie sa-ti ofere placere, sa te faca sa ai incredere in el astfel incat sa scapi de orice fel de inhibitii care te-ar opri sa simti placere. Orgasmul este o declaratie de iubire, un dar pe care il facem partenerului.

Daca nu suntem sigure pe sentimentele acestuia, atunci nu putem sa ne deschidem fata de el si sa ne oferim intru totul. Secundele de placere, de detasare totala, de deschidere nu pot fi daruite celui care nu a demonstrat ca le merita. Intr-o relatie de iubire, orgasmul se traduce prin: "te iubesc, am incredere in tine si ma incredintez tie." Traiesti orgasmul atunci cand partenerul uita de sine oferindu-ti placere. Totul poate porni si de la primele experiente sexuale, de cum au decurs acestea si de urmarile lor. O problema care afecteaza psihicul este cauzata si de neintelegerile din cuplu.

Certurile zilnice si tensiunea existenta intre voi te indeparteaza de partener si iti amintesti de conflicte in momente total nepotrivite. O alta cauza ar fi teama de o sarcina nedorita. Daca nu esti sigura de metoda contraceptiva folosita vei fi acaparata de stres si nu vei simti dorinta de a face sex. Pana la urma stii ca doar abstinenta ofera o protectie totala. Din punct de vedere fizic pot exista afectiuni uterine sau leziuni vulvo-vaginale. Acestea se pot rezolva dupa o consultatie medicala dar si cu ajutorul moral al partnerului.
Lubrifierea insuficienta, stresul zilnic si durerile din timpul actului sexual iti pot influenta starea. Cauzele farmacologice sunt date de folosirea excesiva a tranchilizantelor sau a diferitelor medicamente.Tine cont si de pastilele pe care le iei si ce efecte pot avea acestea asupra organismului tau.

Altfel, el e un om minunat...
Zice ca nu e prima oara cand o insala. Mai mult sau mai putin, pare ca s-a obisnuit cu asta. Clar e ca nu vrea sa il piarda, asa ca, in cele din urma, accepta indiscretiile lui. Numai ca, de fiecare data cand il prinde, iese cu scantei. Adica se cearta, tipa ca nebunii unul la celalalt si, in cele din urma, se ajunge la violenta. Asta insemnand ca ea e cea care o incaseaza. Dupa care lucrurile se linistesc. Pentru o vreme. Apoi totul se reia de la capat, dupa acelasi model, in acelasi ritm, cu aceeasi intensitate. Si tot asa. De fiecare data ea isi spune ca nu il mai iarta, ca nu o sa mai treaca peste indiscretiile, magariile si bataile lui. Ii spune si lui lucrul asta, dar… Si relatia asta merge asa de mai bine de 17 ani.

El e un tata bun. S-au luat din mare dragoste. E si om de casa, de familie. Dar are acest cusur: bea. Si cand se apuca, nu mai stie sa se opreasca. Prima data cand a baut tot salariul, ea il astepta in spital, sa o scoata impreuna cu primul nascut. In cele din urma a sunat la ai ei si au venit ei sa ii ia si sa ii duca acasa. Dupa aceea, au urmat betii dupa betii. Motive au existat mereu. Ea ce era sa faca?!? Era tanara, nu avea inca servici, abia adusese pe lume un copil. Cum sa se descurce singura cu toate? Dupa 3 copii si 22 de ani impreuna, ce ar mai putea face? Cel putin, nu se duce cu alta.

Cand l-a cunoscut, a fost sigura ca el e cel pe care il cauta. Tanar, frumos, bine facut, sarmant. S-a indragostit imediat. Ce o atragea si mai tare era faptul ca avea intotdeauna bani. Nu se scalda in ei, dar stia sa aiba grija de ea, sa o duca peste tot, sa ii faca daruri scumpe, sa o scoata la baruri si restaurante selecte. Nu si-a pus niciodata problema cum face el banii aia. Cand a aflat ca ii castiga prin cazinouri, a aflat si reversul acelor perioade de “glorie”. Perioade de depresie, in care nu avea un sfant, in care era disperat sa faca rost de cativa bani, sa o poata lua iar de la capat. “Sigur de data asta o sa aiba noroc!” Mai rau a fost cand au inceput sa dispara lucruri din casa. La inceput, chestii de care se puteau dispensa: un tablou, unele din bijuteriile ei, daruite din dragoste…Pe urma au urmat televizorul, masina. Si apoi iar a iesit soarele pe strada lor. Si-au cumparat altele noi. Si iar au avut o perioada buna. Dar perioadele bune nu durau niciodata la nesfarsit. Ea si cei doi copii s-au obisnuit cu ritmul asta. Ii sunt alaturi, la bine si la rau. Il sustin si il incurajeaza. Stiu ca, in cele din urma, va fi si bine, pentru ei toti.

Se inteleg destul de bine. Adica nu au avut probleme mari pana acum. El nu a inselat-o niciodata, nu bea, nu face tampenii. Atata doar ca ii place sa investeasca. Adica sa cumpere aparatura electronica. Daca nu e un computer sau un laptop de ultima generatie, atunci vine cu un home cinema sau un dvd care face nu stiu cate minunatii. Daca nu ii vinde un “prieten” un telefon mobil sofisticat, atunci gaseste el un “chilipir” de televizor, sistem audio sau mai stie el ce. Asta nu ar fi ceva rau. Atata doar ca niciodata nu le ajung banii, raman mereu restanti la plata facturilor si isi amana concediul de ani de zile. Fireste, nu se pune problema ca ea sa isi permita un parfum, un articol cosmetic sau haine, in afara de cele cu preturile cele mai mici. Altfel, el e baiat bun…

Iar astea sunt doar exemple “de baza”, cele mai la indemana si fara detalii care sa ne oripileze. O singura intrebare ramane totusi: “Si tu unde ai fost in toata relatia asta?”

Fii adult într-o relaţie! Iubeşte, nu sufoca
Ai ajuns să-l iubeşti la nebunie şi simţi nevoia să vorbeşti cu el din minut în minut? Atunci să nu te întrebi de ce te evită! În general, bărbaţii se tem de angajamente şi preferă o relaţie liberă! Nu spun să nu-i arăţi ce simţi şi cât îl iubeşti, însă totul...cu limită!



Lasă loc în relaţia ta şi unui gram de mister. Bărbaţii sunt tentaţi să cucerească, să lupte pentru femeia pe care o iubeşte. Dacă devii posesivă vei pierde dragostea partenerului tău.

Oferă-i libertate

Tuturor ne place să deţinem controlul, însă cum ar fi dacă persoana de lângă tine ar încerca să te controleze? Ai simţi nevoia să-ţi recâştigi libertatea, nu? Ei bine, acest lucru este valabil şi într-o relaţie. Cu cât eşti mai posesivă şi cicălitoare cu atât îl vei pierde mai repede



Iubeşte-l necondiţionat

Multe dintre noi începem o relaţie aşteptând ca partenerul să aibă aceleaşi dorinţe. Nu de fiecare dată se întâmplă aşa şi, de cele mai multe ori, suntem dezamăgite! Renunţă la aşteptări şi iubeşte-l necondiţionat! Atunci vei vedea că lucrurile vor veni de la sine...



Cere, dar nu ordona

Simţi nevoia unor clipe de tandreţe? Nu te sfii să-i arăţi ce-ţi doreşti! Comunicarea în cuplu trebuie să fie întotdeauna pe primul loc, însă stilul în care o faceţi este şi mai important. Nu încerca să pui piciorul în prag spunându-i ce te nemulţumeşte, ci arată-i ce ţi-ai dori de la el! Este o metodă sigură de a câştiga teren...

Cand am inceput sa ne pierdem unul de celalalt?


ani de casnicie, multi soti ajung sa se simta straini unul fata de celalalt. Parca nu a mai ramas nimic din vechile sentimente de la inceput. Nu mai e nici bucurie, nici dragoste, nici dorinta de a fi impreuna. Si e trist. Trist si dureros pentu amandoi.

Cand au inceput sa se indeparteze unul de celalalt? Ar vrea sa isi aminteasca, dar a trecut prea mult timp, au fost prea multe evenimente care au contribuit la acest gol dintre ei. Poate ca primul pas a fost facut in momentul in care unul din ei a ridicat tonul la celalalt pentru prima data. Sau poate atunci cand a omis sa ii spuna lucruri importante, care ii priveau pe amandoi. Sau cand si-a pus rudele inaintea familiei lui de acum.

Daca am reusi sa realizam cat de mult rau ne fac toate acestea, am incerca sa vorbim despre ele. Adica, simti ca celalalt te-a jignit cu ceva, spune-i lucrul asta atunci, pe loc. Nu lasa sa treaca timp; nu ierta fara sa mentionezi ca te-ai simtit ranita. Daca ai trecut peste, cu usurinta, daca te-a durut dar nu ai spus lucrul asta, atunci toata situatia se va repeta si, uneori, chiar va escalada.
E greu ca ambii parteneri sa gandeasca, sa simta, sa isi doreasca viata in aceleasi culori. Lucrul asta se intampla doar la inceputul relatiei, cand amandoi sunt indragostiti. Cu timpul apar tot felul de certuri si neintelegeri. Si, precum stim, solutia nu este: cine striga primul si o face mai tare. Ci, cine e mai intelept si gaseste primul solutia problemei aceleia. Dar ritmul de viata e alert, tensiunile sunt mari si supape prea putine. Asa ca, cel mai la indemana e sa ridici tonul pentru a te face auzit, inteles si ascultat. Cu alte cuvinte, sa te impui in fata celuilalt. Iar daca celalalt nu e de acord, va face acelasi lucru. Si de aici relatia trece in ringul de box. Care loveste mai tare, care rezista pana la ultima runda. Vi s-a intamplat vreodata, dupa o cearta zdravana cu partenerul, sa stati si sa va intrebati ce v-a apucat de fapt? De ce ati tipat asa unul la celalalt? Asta ar fi un prim pas in a reveni unul la celalalt. Daca ati face lucrul asta impreuna, ar fi si mai bine. In felul acesta, mai devreme sau mai tarziu, veti descoperi adevaratul motiv pentru care v-ati pierdut cu firea si ati uitat sa mai fiti rezonabili

Dupa doua-trei incercari de a afla adevaratul motiv, o sa va intre in reflex si, cu timpul, veti sti sa va opriti la timp, inainte de a escalada si a ajunge sa va jigniti unul pe celalalt, sa va spuneti cuvinte dure si greu de dus.

Iata un ex.: Un cuplu, chiar la inceputul relatiei, inainte sa locuiasca impreuna. El si ea merg intr-o excursie, dupa care urmeaza sa se intoarca acasa. Fiecare la casa lui, aflata la mare distanta unul de celalalt. Ultima seara impreuna, incep sa se certe si sa ridice tonul unul la celalalt, aproape fara motiv. Dar e mult prea devreme, iar ei se iubesc foarte mult. La un moment dat, el se opreste si ii spune ei: “Nici tie nu iti plac despartirile, nu-i asa!? Ne purtam amandoi copilareste, pentru ca ne va fi foarte greu cand vom ajunge din nou acasa, unul fara celalalt.” Constientizand si vorbind chiar atunci despre adevarata lor problema, cuplul a facut din start un fel de pact: de cate ori ne certam, e bine sa aflam pe loc adevaratul motiv. Dupa ce norii au fost indepartati, totul revine la normal, iar cei doi sunt si raman impreuna.

Uneori, in viata, lucrurile simple ne fac viata amara. Incearca sa le opresti la timp, sa le observi, sa le descoperi si sa le intelegi, pentru a putea sa le controlezi. Incearca sa nu le lasi sa treaca, in aparenta neobservate. Ele se aduna acolo, in sufletul tau, si te amarasc cu fiecare zi care trece. Sta in puterea ta sa nu ajungi departe de celalalt. Sa il privesti ca pe cineva pe care nu-l mai recunosti; ca pe un strain. E tot omul acela, alaturi de care ti-ai petrecut atatia ani din viata, langa care te-ai trezit in fiecare dimineata. Tine-l aproape de tine, in fiecare zi. Si, nu uita sa zambesti. Tie in primul rand, lui si apoi totutor. Viata poate ramane frumoasa impreuna.

Nu te mai vreau


Cine si-ar dori sa auda vreodata aceste cuvinte?! Probabil ca nimeni, niciodata. Dar, din nefericire, ajungem uneori sa le auzim; iar asta vine chiar din partea celor dragi si apropiati.

Sa iti spuna un barbat: “Nu te mai vreau!”, e probabil unul dintre cele mai dureroase lucruri. Mai ales ca nici nu stii ce ai putea face sa schimbi situatia. Afirmatia in sine suna destul de transanta, destul de definitiva. Nu se refera la momentul respectiv; ci vine ca o hotarare permanenta. La o astfel de respingere totala, nu prea ai ce sa mai raspunzi. Insa e nevoie de foarte mult curaj si maturitate pentru a putea sa ii faci fata. Sa treci mai departe, sa iti spui pe moment ca viata ta continua, e foarte greu.

Un barbat care arunca astfel de cuvinte poate fi cotat ca un om lipsit de suflet. Altii i-ar gasi circumstante atenunante si ar spune ca a ajuns acolo din varii motive, cand nu a mai avut alta solutie. Dar intotdeauna exista si o alta solutie, mai putin dureroasa. Fiecare limba in parte permite oamenilor sa foloseasca diferite cuvinte sau combinatii de cuvinte, expresii, fara a fi agresivi, fara a-i face pe ceilalti sa sufere. Alegerea e insa a noastra.

Duritatea acestor cuvinte poate naste la randul ei multa agresivitate din partea celui caruia i se adreseaza. Desi am tinde sa credem ca femeile raspund mai bine la respingere decat barbatii, nu intotdeauna se intampla astfel. Un om ranit sufleteste, ramane un om ranit sufleteste; indiferent de sex.
Sigur ca dupa ce auzi asa ceva, stai si te intrebi ce s-a intamplat, cum de s-a ajuns aici. Ai facut ceva gresit? Pentru cat timp si cat de grav? Si de ce nu ti-a spus mai inainte, cand inca se mai putea face ceva? Da, asta tine de un comportament pasiv-agresiv. Si, din nefericire, suntem foarte inclinati sa il abordam cu totii. La inceput spunem ca putem trece cu vederea, apoi ca putem ierta, pana intr-o buna zi cand nu se mai poate. Si atunci rabufnim astfel, cu atare cuvinte grele. Stim care va fi ecoul lor in sufletele celorlalti si chiar contam pe asta. Despartirea in sine este un proces greu de dus, greu de acceptat. Asa ca, singura modalitate de a rupe “raul din radacina”, e sa venim cu ceva de genul acesta: “Nu te mai vreau.”

Oricat ar fi de convingatoare persoana care face o astfel de afirmatie, cel careia ii este adresata tot va simti nevoia sa se razvrateasca impotriva ei. Nu e usor lucru sa renunti deodata la o relatie; sa o iei de la capat, a doua zi, ca si cum n-ar fi fost. Ne capatam sentimentul de siguranta tocmai din obisnuinte, reguli pe care le respectam si le repetam si, chiar din rutina.

Indiferent de varsta sau relatie, orgoliul oricarei persoane ar fi ranit la auzul acestor cuvinte. Suna ca un fel de ghilotina, care vine sa taie trecutul de prezent si, mai ales, de viitor. Te scoate din ritm, din relatie, din propria ta personalitate. Pentru ca vine ca o declaratie voalata: Nu te mai vreau – adica nu (mai) esti bun/buna. Deci, nu e indeajuns respingerea, mai vine si denigrarea, degradarea. Ai fost si nu mai esti bun/buna. Ce e de facut?

Daca reusesti sa ai suficient bun simt fata de propria ta persoana, iti dai seama ca mare lucru nu mai poti face ca sa dregi lucrurile. Si atunci, iti pastrezi demnitatea si accepti decizia celuilalt. Dupa care iti spui: “OK. Nu mai sunt bun/buna pentru ea/el. Dar asta nu inseamna ca nu mai sunt bun/buna pentru mine sau oricine altcineva.”

Dupa care iti continui viata, cu fruntea sus, incercand sa iti gasesti fericirea si echilibrul in alta parte, altauri de altcineva.

De ce sunt femeile nefericite?

Statisticile americane arată că deşi femeile sunt aproape egale cu bărbaţii, acestea sunt mai nefericite ca acum 40 de ani.

Un studiu realizat de Societatea Generală a Statelor Unite pentru Cercetări a demonstrat că aproape toate femeile, căsătorite sau nu, mame sau nu, care muncesc sau nu, sunt cu mult mai nefericite ca în anul 1972.

Psihologul Russel Bishop susţine că femeile nu sunt fericite pentru că acestea sunt entuziasmate de mirajul oportunităţilor pe care le au şi se aşteaptă ca toate să se materializeze în viaţa de zi cu zi.

El mai spune că o femeie riscă să sacrifice lucrurile cu adevărat importante din viaţa ei pentru a atinge apogeul în domeniile de activitate alese.

De asemenea, Bishop dă femeilor două sfaturi care le-ar putea face viaţa mai veselă: să trăiască în prezent şi să accepte lucrurile aşa cum sunt.

Iubire cu parfum de octombrie
publicat pe 16 Octombrie 2009Avea sa traiasca o noua iubire cu parfum de octombrie. Una adevarata, reala, cu aceleasi zambete si imbratisari, dar cu maturitatea unui om care odata a pierdut pentru ca acum sa castige. Ea avea sa readuca speranta unor sentimente pure asa cum le traise atunci. Si de data asta nimeni si nimic nu le va mai lua inapoi. Pentru ca acum avea sa paseasca mai incet, dar cu acelasi entuziasm din trecut.

Fereastra deschisa pe jumatate ce lasa zgomotul oamenilor, al florilor, dar mai ales al vantului sa patrunda intr-o camera intunecata si ferecata de visuri. Un miros proaspat si straniu venea, odata cu melodia ce se auzea din capatul strazii. Voci de copii zglobii si raze indiscrete ale soarelui de octombrie ce poposisera din nou in oras. Din tocul ferestrei ce se incapatana sa nu permita toamnei sa intre in incapere, se rezema o fata tanara, cu ochii pe jumatate inchisi ce nu putea alunga parfumul dureros al unei luni trecute de octombrie. Facu cativa pasi in camera, de parca ar fi vrut sa se trezeasca intr-o dimineata amortita de iarna, cand si simtamintele ei erau la fel de inghetate ca florile de afara.

Trase draperiile si lumina ii invada fata. Ochii ce mai intai se inchisera si se stransera ca un refuz ferm de resemnare, fura nevoiti sa se deschida larg si sa priveasca afara. Stiu ca si ea se va avanta in forfota magica, dar periculoasa a unui timp misterios si fermecat in acelasi timp. Acelasi care acum ceva timp ii adusese prima dragoste. Balustrada moale si joasa ii fu singurul sprijin atunci cand amintirea unor ganduri ascunse o sagetara pe ascuns



Ridica ochii spre cer. Acelasi albastru pur ce o acoperise acum catva timp...o iubire. O iubire falsa asa cum obisnuia sa gandeasca. Iubirea unor copii mult prea tineri pentru a o infrana, dar destul de maturi pentru a o putea trai asa cum simteau. Zambete si priviri din trecut o chinuiau acum, cand gura si ochii ei nu se mai puteau impreuna ca atunci, pentru a recompune fiinta plina de fericire din trecut.

Cand o raza rebela se furisa de dupa un bloc gri, stiu ca nimic nu va mai invia, nici macar o iubire ce existase numai in inima ei si a lui, niciodata in inima lor. Trecusera cateva toamne, nu le mai stia sau nu le mai putea tine randul. Si de fiecare data era la fel. De fiecare data inima ei isi amintea. Zambi trist cand prima lacrima ii incolti in gand. Niciodata nu mai avea sa fie cum a fost. Niciodata soarele nu avea sa straluceasca la fel, niciodata pasii nu i se vor mai indrepta la fel de vioi catre un om, pentru simplul fapt ca anii ei de nebunie si inconstienta trecusera

Nu ii mai stia ochii, privirea, mainile sau buzele. Il alungase din suflet pe el, dar nu putuse sa stearga caldura privirii, mangaierea sau sarutul sau. Copilul de atunci pastrase in femeia de acum doar niste urme ale dovezii ca si ea reusise la un moment dat sa fie aproape de rai. Un drum de la cer la pamant,urcat si coborat prea vertiginos pentru a te dezmetici sau de a te bucura de privelistea unor ingeri ce iti vegheaza dragostea. Ai ei plecasera mult prea repede si o lasasera sa alunece inapoi prea curand. Trecuse mult si nu mai voia sa urce aceeasi scara a fericirii pentru ca sufletul ei se inchisese pe vecie

Ultima despartire de prima iubire

publicat pe 26 Octombrie 2009

Nu esti tu acela. Nu esti tu cel care merita dragostea si lacrimile mele, desi atunci ti le-am incredintat neconditionat. Asta ma nemultumeste. Dar nu esti tu de vina. Zambesc usor, absent, putin amar si indiferent. E timpul sa ne despartim. Sa te privesc pentru ultima data


M-am rugat atat de mult sa uit. Da, o sa razi, dar am sperat la un moment dat ca amintirea ta se va sterge complet din sufletul meu. Credeam ca doar asa voi inceta sa mai sufar. Ei bine, pana astazi, poate ca acela nu era decat un capriciu, o dorinta prosteasca a unui copil mult prea slab pentru a lupta de unul singur. Se pare, totusi, ca soarta mi-a intins o mana de ajutor si a facut in asa fel incat povestea noastra sa nu mai existe nici acolo in cer, si nici aici pe pamant.

Zambesc usor, absent, putin amar si indiferent. Crezi ca sunt doar o reduta de mult cucerita, care acum ti se va preda din nou. Gandul asta imi fura un zambet tainic si batjocoritor. Ma uit in departare, apoi la tine. La ochii tai, la buzele tale, la tine si imi aduc aminte...da, incep sa imi aduc aminte vag cat de indragosita eram atunci. Inca n-am uitat cat te-am rugat sa nu pleci, gandind ca doar tu esti jumatatea mea. Ce ciudata e viata , nu? Cat de rotunda si cat de dreapta e ea in privinta politelor neplatite... Imi atingi usor mana si ma intrebi daca te-am iertat. Si-atunci imi dau seama. Atunci realizez de ce sunt alaturi de tine si totusi absenta

Ridic privirea si zambesc usor, natural ca si cum cuvintele mi se sincronizeaza perfect cu sentimentele si grimasele ce apar si dispar intre noi. Tu, prima mea dragoste, esti aici, in fata mea, privindu-ma asa cum as fi vrut sa o faci acum ceva vreme. Stiu ca la primul meu semn am putea redeveni perechea de odinioara. Ma uit in ochii tai si citesc asta. Gesturile si atingerile discrete, dar nici pe departe tulburatoare, imi spun ca in sfarsit vechea mea dorinta s-a implinit.

Pleoapele imi sunt uneori grele, alteori usoare, cand si cand vioaie, soptindu-mi incet ca ar trebui sa te privesc mai des, de vreme ce imi esti in sfarsit alaturi dupa atat de mult timp. Mi-amintesc ca eram un copil ce descoperea dragostea alaturi de tine. Inca mai simt mirosul ploilor si al parfumului de mai, gustul lacrimilor de toamna ce ne-au pecetluit falsa poveste de iubire ma izbeste cateodata in dimineti reci de septembrie.

In schimb, dragul meu, nu reusesc sa mi te aduc aminte pe tine. Nu mai stiu cum a fost prima data cand m-ai sarutat, nu reusesc sa mai simt fiorul primei nopti de dragoste si, din fericire, nu ma mai apasa nici durerea din suflet pe care am simtit-o privindu-te plecand pentru ultima oara.

Te privesc si ma gandesc ca in curand vei pleca, crezand ca maine ma vei cauta din nou iar eu te voi primi cu bratele deschise. Multi ar spune ca sunt razbunata. Da, poate ca asa e. Nu simt, insa, niciun gust dulce, nici amar...nu a mai ramas nimic. Pentru ca uitarea mea a fost si una plina de intelepciune. Ma bucur ca atunci m-am rugat sa uit. Altfel, as fi stat azi aici, complet fals indragostita de tine si as fi acceptat reluarea unei povesti ce m-ar fi dus mult mai departe de adevaratul meu suflet pereche

Iti multumesc, insa ca mi-ai aratat oarecum calea spre fericire, iti multumesc ca mi-ai dat drumul la mana atunci cand aveam mai mare nevoie de ea si iti multumesc ca nu ai venit sa imi stergi lacrimile asa cum am visat de atatea ori.

E timpul sa ne despartim. Te privesc pentru ultima data. Flashuri de priviri, de atingeri imi ating din nou sufletul. Doar partial, cat sa stiu ca nu mai trebuie sa poposesc mult langa tine. Multi cred ca prima dragoste nu se uita niciodata. Ei bine, eu m-am chinuit atat de mult s-o uit incat am ajuns sa o sterg din trecutul meu pamantesc. Sa nu te plangi, insa. Tu ai vrut asta, tu m-ai facut sa ma rog astfel si indiferenta ta m-a determinat sa reusesc. Ma intorc repede si pasesc incet, dar hotarat. Nu am timp de pierdut cu vechi iubiri ingropate si de mult uitate. Trecutul care nu supravietuieste timpului nu ar mai trebui niciodata readus in prezent alaturi de tine.

Putem trai fara pedeapsa?


Ne izbim inca de foarte devreme in viata de notiunea de pedeapsa. Fiecare o intelege in felul lui, o accepta, sau respecta interdictiile tocmai pentru a nu o ajunge la ea. Depinde foarte mult de maniera in care parintii tin sa o aplice si, fireste, de individ luat separat, cum o “digera”. Se spune ca nu conteaza in viata ce ti se intampla, ci cum reactionezi la ce ti se intampla. Un copil plange atunci cand este pedepsit, altul ramane tacut, altul fuge, altul repeta fapta pentru a mai primi, iar si iar, aceeasi pedeapsa, sau una si mai drastica.

La polul opus pedepsei ar putea fi indiferenta. Iar ea actioneaza uneori chiar mai drastic si are urmari mai grave. S-au facut mai multe studii referitoare la pedeapsa; cum este ea aplicata si inteleasa; cum se reactioneaza la diferite pedepse. Un exemplu ar fi cu cele trei grupuri de elevi: unul a fost sustinut si incurajat, unul a fost mereu criticat iar cel de-al treilea a fost tratat cu indiferenta. Concluzia studiului a fost ca, din cele trei grupuri, scorurile cele mai mici au fost obtinute de grupul tratat cu indiferenta. Iata ca, tindem sa acceptam mai degraba pedeapsa decat sa fim dati de o parte, uitati, ignorati. Ciudat, nu-i asa?

Exista un studiu similar cu trei boluri de orez: unul tratat cu atentie si ingrijire, unul neglijat complet si cel de-al treilea “abuzat”. Rezultatul a fost acelasi: bolul de orez neglijat a fost cel care nu a dat nici un fel de rod. Iata ca, nici noi si nici plantele se pare, nu putem sa acceptam a fi ignorati. Preferam pedeapsa indiferentei.

Constienti fiind de acest lucru, ar fi bine sa ne gandim putin inainte de a aplica pedepse celorlalti. Fie ca este vorba de copii, de membrii familiei, prieteni, colegi de serviciu s.a.m.d.

Realitatea e ca, odata ce tu ai fost crescut cu pedeapsa, e greu sa te lepezi de ea. Copiii carora li s-au aplicat pedepse in copilarie, vor tinde in viata matura sa faca la fel. Nu e doar un gest compensatoriu. E ceva ce ai invatat, cumva pe pielea ta, ca poate avea rezultat in unele cazuri. Felul in care o faci ulterior, depinde doar de tine.


Dintre toate tipurile de pedepse, the silent treatment pare sa fie cea mai dura si mai greu de acceptat. Sa nu ti se vorbeasca, sa fi ignorata pentru ca ai facut o greseala, ceva rau, e foarte greu de inteles. Uneori preferi sa primesti pedeapsa, ajungi sa ti-o doresti, numai sa se termine cu linistea si indiferenta asta. Nu intelegi de ce ai fost exclusa, data la o parte. Stii ca ai gresit. Si ca nu ai vrut sa se intample asta. Te gandesti ca nu a fost totusi atat de grav sau ireparabil. Si, cu toate astea, esti ca si invizibila. In alte ocazii, te-ar bucura si ai profita de o astfel de pozitie. Dar nu acum. Nu in situatia asta. Iti vine sa urli, de disperare: “Sunt si eu aici!”. Dar continui sa fi trecuta cu vederea.

Daca o astfel de pedeapsa continua prea mult, se poate ajunge la situatii incontolabile si regretabile. Iata cum, intr-un fel sau altul, totul se reduce in cele din urma la control. Pentru ca despre asta este vorba intr-un final: de a-l controla pe celalalt. Nu face ca tine, cum vrei tu, atunci plateste!

Lucruri pentru care te-ar arunca fara intarziere in pat!

Care sunt secretele pe care femeile le tin ascunse in maneca pentru a-si seduce barbatii?


Exista o multime de experti sexuali printre noi si ar dura o multime de timp sa ii numim pe toti, asa ca le vom spun, pur si simplu "femei". Adevarul este ca femeile sunt cele care conduc adevarate cercetari, folosindu-si corpul si relatia sentimentala (sau sexuala) pentru a descoperi cum sunt sedusi barbatii cel mai rapid si cel mai bine si care sunt cele mai "eficiente" metode.

Asa ca, vrand sa descoperim care sunt lucrurile care ii excita pe partenerii lor cel mai repede, am discutat cu femeile, care ne-au impartasit ce fac ele pentru a-si seduce iubitii sau sotii! Poti sa te inspiri din ceea ce ne-au povestit ele si/sau ne poti povesti cum iti seduci tu partenerul!

Daca ii vei intreba pe barbati ce ii atrage cel mai mult la partenerele lor, raspunsurile lor vor fi variate, cu toate ca marea majoritate a barbatilor se vor "lega" de atribute fizice sau de elemente vizuale. Unii vor spune ca e vorba de sanii partenerei lor, altii ca e vorba de picioarele ei lungi sau de posteriorul acesteia. Dar exista lucruri care ii excita -in intimitate- mult mai rapid decat o simpla privire aruncata decolteului sau posteriorului iubitei.

Barbatii sunt fiinte care reactioneaza cel mai rapid la stimulentele vizuale. Principalii lor stimuli sunt cei vizuali, urmati de cei tactili si de aceea este bine ca femeile sa tina seama de acest aspect -diferit in ceea ce ne priveste, pentru ca se pare ca noi suntem stimulate mai mult tactil si auditiv- atunci cand doresc sa isi seduca partenerii.

Ce ii excita cel mai tare?

Am rugat mai multe femei sa se gandeasca si sa ne povesteasca care a fost, din perspectiva lor, unul din momentele in care una din actiunile sau gesturile lor a avut cel mai "devastator" impact asupra partenerului lor.

Corina ne-a povestit cum vede ea lucrurile: "Suntem de aproape doi ani impreuna si lucrurile se petrec foarte simplu. Nu am tinut niciodata cont de "tehnici" sau lucruri de genul asta.Cu toate astea, iubitul meu e cel mai excitat atunci cand ii propun -poate din pricina ca nu o fac des- sa incercam ceva nou sau ceva ce isi dorea de mult."

Mirela spune ca i s-a intamplat ca odata iubitul sau sa fie foarte excitat de fiecare data cand ea a initiat sexul. "L-am sunat cand era inca in masina si i-am spus sa vina "pregatit", pentru ca abia il astept! Exista si sansa ca el sa mai ramana la munca peste program sau sa nu aiba chef, dar am avut noroc si am facut dragoste impreuna o gramada de vreme."

O alta femeie, Diana, povesteste "..unul din lucrurile care au intotdeauna succes la prietenul meu este sa ii iau mana si sa ii arat exact cat de excitata sunt. Pana acum nu am avut parte de vreun refuz cand am procedat asa."



Una dintre amicele mele, casatorita nu de mult, pe numele sau Anca, spune ca pentru ea si sotul sau este important sa se "descopere" unul pe celalalt. Astfel, e suficient ca el sa observe ca ei i s-au intarit sfarcurile pentru a deveni si el gata de actiune. Ultima oara, spune ea, "s-a intamplat atunci cand am iesit cu tricoul ud din baie pentru ca ii facusem baie catelului nostru, care ma stropise din cap pana in picioare. A fost neasteptat, dar placut. Foarte placut."

Iar o alta fata pe care am rugat-o sa ne raspunda la intrebari ne-a povestit: "Depinde de multe lucruri. Dar am observat ca il excit foarte tare atunci cand incep sa ma ating sau sa ma masturbez in fata lui. De cele mai multe ori, lasa tot si vine la mine."


Raluca are o cu totul alta abordare:"Chiar daca ne stim de mult, avem foarte multe satisfactii unul alaturi de celalalt. A fost surprins si foarte incantat atunci cand i-am zis ca il doresc chiar atunci, era la marginea orasului, intr-o padurice, aproape de casa parintilor lui. Am avut o experienta senzationala, mai ales ca nu am facut-o in masina, ci in aer liber si nu era inca atat de intuneric incat sa nu vezi nimic."

Bun venit la inmormantarea de iubire si regrete!
publicat pe 27 Octombrie 2008Nici sa nu-ti imaginezi ca femeile nu stiu sa uite. Mai greu, da, dar stiu cum sa uite. Orice vorba care doare, orice speranta inselata, orice vis frumos care a indraznit sa se stinga inainte de vreme, fiecare clipa de destin care pe tine te-a distrus si pe mine m-a invins, orice urma de dor care s-a transformat in gol si tacere or sa fie lasate uitarii. Tot.
Nici sa nu-ti imaginezi ca femeile nu stiu sa uite. Mai greu, da, dar stiu cum sa uite. As fi vrut sa fii putin mai intelept si sa nu asculti tot ceea ce ti-am spus. As fi vrut sa ma iubesti putin mai mult ca sa asculti si sa intelegi tot ceea ce nu ti-am spus. As fi vrut ca eu sa iubesc mai putin si tu mai mult. S-a intamplat sa fie altfel. Cum sa te uiti in trecut si sa vezi ca ai uitat? Habar nu am, dar o sa incerc sa fac asta
astazi sunt in doliu, de astazi sunt nevoita sa asist la inmormantarea ta si la reinvierea mea. Sa-ti spun cum o sa fie? O sa ploua in picaturi marunte si lacrimi cat pumnul ca altfel nu se poate. Nu or sa cada fulgere crunte nici nu or sa pluteasca amenintator trasnete cumplite printre sufletele celor prezenti. Or sa bata clopote, o sa aud tipete, o sa urle vazduhul de raspunsurile pe care abia acum binevoiesti sa mi le dai, o sa se porneasca o vijelie crunta, or sa se zbuciume constiintele care se stiu vinovate.
Lumea o sa se sperie, sufletele or sa dea sa fuga toate. O sa ramanem doar noi doi, asa cum eram intotdeauna. Asa cum este intotdeauna in iubire. Dintr-o lume intreaga, doar doua suflete or sa se afle fata in fata. Eu si tu.

Tu nu o sa spui nimic nici acum. Nu o sa te obosesti sa-mi dai explicatii. Eu nu o sa ma chinui nici de data aceasta sa ti le cer pentru ca o sa le inteleg. O sa se faca intuneric, insa eu o sa vad lumina. O sa ai acelasi trup frumos, aceiasi ochii care patrund dincolo de carne. O sa te rog sa ai grija pentru ca in acea zi, ultima noastra zi, orice sentiment gresit este pedepsit cu uitarea.

Orice vorba care doare, orice speranta inselata, orice vis frumos care a indraznit sa se stinga inainte de vreme, fiecare clipa de destin care pe tine te-a distrus si pe mine m-a invins, orice urma de dor care s-a transformat in gol si tacere or sa fie lasate uitarii. Tot. Doar fara cateva amintiri de viata carora nimeni (si nici chiar eu) nu indrazneste sa le dea drumul pentru ca nimeni nu le-a trait atat de frumos si naprasnic. Ar fi un pacat de moarte...

Si dupa toate acestea, o sa termine totul la fel de brusc si ciudat cum a inceput. O sa fie liniste. O sa se lumineze cerul. O sa capete culorile curcubeului. Peste tine o sa arunc tarana uitarii, iar locul in care te afli tie o sa-ti aminteasca de acasa. Ai fost uitat usor. Eu o sa rasuflu usurata. Nu o sa mai intorc fara sperante, una dupa alta, file din trecut. Amintirile nu or sa mai fasaiasca a tristete, a regrete, a prea multa neputinta.

Sunt sigura ca acum nu mai este loc de dragoste. Este tristete, este obsesie, este nebunia ca am putut sa iubesc ceea ce m-a ranit, este durerea de a vedea ca fara tine nu mai am loc pe lume. De maine o sa ma imbrac in culori vii, o sa-mi pictez inima in tipete si veselie. O sa incep sa port din nou culoarea vietii. Poate ca mai tarziu o sa incerc sa-mi asortez la restul garderobei si nuanta iubirii. Mai tarziu, cand uitandu-ma in oglinda nu o sa-ti mai vad chipul in oglinda, mai tarziu cand rostind zeci de nume sa nu-mi mai doresc sa mor neputand sa-l strig pe al tau. Mai tarziu cand uitandu-ma in mine nu o sa te mai vad pe tine.

Relaţiile bazate pe interes sunt mai de durată, pasiunea dispare repede


Specialiştii în psihologie spun că satisfacţia în cuplu apare atunci când cei doi parteneri îşi propun obiective pe termen lung.


„Relaţiile bazate pe interes durează mai mult decât cele în care există doar dragoste, deoarece partenerii au planuri de viitor, se susţin din punct de vedere moral, profesional şi, de ce nu, financiar”, spune psihologul Dominica Petrovai, de la Centrul Naţional de Sănătate Mintală din Bucureşti

Specialistul completează că interesul poate reprezenta şi atingerea unor scopuri, de cele mai multe ori profesionale sau materiale. „Astfel de relaţii, din păcate, nu sunt pasionale. Partenerii sunt raţionali, fiecare ştie ce trebuie să facă şi care este rolul lui în relaţie”, spune psihologul Petrovai

Pe de altă parte, relaţiile bazate pe pasiune sunt de scurtă durată, deoarece, de cele mai multe ori, partenerii nu au foarte multe lucruri în comun. „Emoţiile ţin puţin, mai ales când nu sunt întreţinute, iar dacă partenerii se înţeleg doar în pat atunci relaţia se destramă destul de repede“, explică Dominica Petrovai. În plus, specialistul spune că nu există o perioadă standard în care astfel de cupluri pot supravieţui. Ruptura apare atunci când intervine monotonia.

Iubirea reprezintă o decizie

Pentru ca o relaţie să fie de durată, psihologul Petrovai spune că partenerii trebuie să aibă cât mai multe puncte comune. „Este foarte important cum îşi petrec timpul liber. Deşi pare foarte incitant faptul că extremele se atrag, cuplurile bazate pe această premisă nu au nimic în comun. Punctele comune într-o relaţie sunt extrem de importante, mai ales când partenerii îşi doresc ceva de durată“, completează specialistul.

În acelaşi timp, psihologul argumentează că dragostea ţine mai mult de pasiune, iar de cele mai multe ori pasiunea se rezumă doar la atracţia fizică. „Dragostea este o simplă emoţie. Iubirea este o decizie, care implică o serie de emoţii atât pe planul sentimental, cât şi profesional“, spune Dominica Petrovai.

Mai mult, partenerii care au o relaţie bazată pe interes se respectă mai mult, deoarece atât femeia, cât şi bărbatul se susţin, mai ales în momentele grele, din toate punctele de vedere.

Interesul nu reprezintă infidelitate

Atunci când unul dintre parteneri începe să îşi satisfacă nevoile în altă parte, vinovat nu este cel care are o relaţie extraconjugală. Partenerul înşală pentru că nu i s-a satisfăcut o nevoie, lucru mai rar întâlnit în ca­zul relaţiilor bazate pe interes“, spune psihologul Petrovai.

În plus, cercetătorii de la Univer­si­ta­tea Naţională din Australia afir­­mă faptul că dragostea nu este sufi­cientă pentru menţinerea unei căsătorii. Oamenii de ştiinţă spun că vârsta partenerului de cuplu, relaţiile anterioare căsătoriei şi fumatul sunt câţiva dintre factorii care influenţează durata unei căsnicii.

Copiii influenţează şi ei longevitatea unei relaţii, iar femeile care îşi doresc copii mult mai mult decât partenerii lor sunt mai expuse riscului de a divorţa, se arată în studiu. La cercetare au participat 2.500 de cupluri, care au fost monitorizate din 2001 până în 2007.

Cind o sa ma vindec


In niciun caz cuvintele mele nu vor sa dea glas unui blestem al iubirii. In niciun caz... Nu vor decat sa dea nastere uneia dintre cele mai curate si neprihanite forme de razbunare. O razbunare imaginara, plasmuita cu sufletul si imaginata cu mintea, mai dulce decat toate razbunarile din lume. O razbunare in care tu te intorci spasit, mut, surd, cu prea multe regrete ca sa le poti face fata, dorindu-ti mai mult decat imi doresc eu astazi sa recuperezi ceea ce tu ai pierdut, nu eu.


un blestem sa nu poti uita pe cineva care te-a dat destul de usor uitarii. Este groznic ca nu gasesti o noua dragoste pentru ca nu poti scapa de cea din urma. Si mai absurd si dureros este sa te trezesti in fiecare dimineata adresandu-ti intrebari care ti-au facut sufletul sa tremure nelinistit odata cu inceputul noptii: dar oare astazi de ce? Oare "atunci" de ce a fost asa? Oare de ce aproape la fel... si acum? Oare eu trebuie sa platesc acum pentru cel care a gres atunci?
Sa ajungi sa faci din razbunare unul din principalele scopuri ale existentei tale? Femeie bolnava si nebuna ce esti, nu stii ca ceea ce te-a invins deja nu poate sa te faca sa te simti mai puternica? Sau nici macar sa te simti mai bine? Nu stii ca iubirea inseamna sa-ti doresti mai presus fericirea celuilalt? Ca razbunarea apartine strict si meschin doar sufletelor inguste si nedezvoltate? Daca vrei sa fii fericit o clipa, razbuna-te... daca vrei sa fii fericit o viata, iarta!, spunea cineva. Daca a vrea nefericirea altuia inseamna a porni cu pasi inceti si siguri pe drumul personal al recuperarii de liniste, ce poate fi rau in a dori raul altuia?

O razbunare totala si justa ar inseamna servirea ei la rece. La rece? Sa poti sa fii de gheata si sa te razbuni potolit (eventual sa nu o faci deloc caci asa este bine si cuminte) cand sufletul e pe cale sa ia foc? Da de unde... In niciun caz cuvintele mele nu vor sa dea glas unui blestem al iubirii. In niciun caz... Nu vor decat sa dea nastere uneia dintre cele mai curate si neprihanite forme de razbunare. O razbunare imaginara, plasmuita cu sufletul si imaginata cu mintea, o razbunare mai dulce decat toate razbunarile din lume.

O razbunare in care tu te intorci spasit, mut, surd, cu mult mai multe regrete decat ar putea vreodata constiinta ta sa traga dupa ea, dorindu-ti mai mult decat imi doresc eu astazi sa recuperezi ceea ce tu ai pierdut. Si tu sa fii cel care simte ca pierde, nu eu... Si oricat de tare te-ar durea pe el si oricat de indiferenta si nepasatoare as fi eu... sa fie prea tarziu pentru noi doi. Prea tarziu pentru tine. Nu prea tarziu si pentru mine...

Sa vezi si tu ce inseamna sa nu iubesti egoist. Sa iubesti ca mine si sa ma iubesti pe mine, uitand de tine. Sa-ti arat si eu in mod convingator si prin exemple concrete ca iubirea noastra e aberanta, sa fac si eu demonstratii subrede, simple pentru tine, de neinteles pentru mine, sa ma trezesc si eu din senin aratandu-ti clar ca nu mai esti nimic pentru mine. Si sa te simti ca un nimic. Sa te simti tradat, abandonat, dispersat si insignifiant. Pana aproape de inexistenta...


Sa vrei din tot sufletul sa intelegi ceva si sa nu intelegi nimic. Sa fii si tu un suflet ranit in cautarea linistii pierdute, un suflet care, printre toti oameni care se deranjeaza sa-l inconjoare cu iubire, e pierdut de singur. Sa traiesti si tu in temnita si, de buna voie si nesilit de nimeni, sa-ti doresti condamnarea la moarte. Sa-ti curga lacrimi de durere si sa te doara sufletul meu. Sa razi amarnic cu rasul meu, sa blestemi crunt cu cuvintele mele. Sa vezi cu ochii mei, sa simti cu sufletul meu. Sa nu respiri decat prin mine. Iar mie... sa nu-mi pese. Pentru ca eu am descoperit ca merit sa fiu iubita de catre oricine altcineva, insa mai putin de tine.

Cum sa inseli si sa nu fii prins



Relatiile se construiesc pe o baza de prietenie si de incredere. Totusi, multi dintre noi am cochetat, cel putin o data in viata, cu ideea de a ne insela partenerul.

Simpla idee de a insela ne infioara, fiind ceva deosebit de incitant si in acelasi timp periculos. Din nefericire pentru multi, aflarea secretului este inevitabila si este in nenumarate cazuri un punct de terminare a relatiei.

Exista totusi cateva reguli simple, care, potrivit SexInfo101, daca sunt respectate, te ajuta sa depastesti obstacolele pe care le ridica inselarea partenerului.

Regula 1: Tine minte ce ai mintit!

Cel mai repede te dau de gol minciunile pe care le spui, dar care nu se potrivesc cu situatia data. Daca uiti ca ai spus ca iesi sa iei lapte, si te intorci ud leoarca, mai mult, si cu aceeasi scuza ca saptamana trecuta, perechea ta te va suspecta sigur de un "joc dublu".

O masura sigura este sa te pregatesti dinainte cu o poveste credibila, iar daca ai si o recuzita care sa iti completeze scuza, atunci vei putea demonta orice suspiciune.

Regula 2: Incearca sa minti cat mai putin

Cei mai de succes "Don Juani" evita sa fie prinsi, tocmai pentru ca povestile cu care isi ascund aventurile sunt foarte simple.

Daca ii spui perechii tale ca trebuie sa iti ajuti seful cu o analiza de piata pentru urmatorul trimestru, faci rost de cateva ore numai bune pentru o intalnire nocturna.

Totusi, nu te afunda in minciuni. Partenerul sau partenera ta nu va crede

"M-am schimbat, sunt cu totul un alt om" - mit sau realitate?
publicat pe 27 August 2008Odata cu inaintarea in varsta ne dam seama de efemeritatea vietii, de greselile comise, de ceea ce e cu adevarat relevant si incercam sa ne indreptam. Vrem si incercam sa ne schimbam. Daca reusim sau nu – este relativ. Depinde iarasi de o serie de circumstante. Se prea poate ca noi sa consideram ca ne-am schimbat in mare parte, iar cei din jur sa conteste acest lucru.
Cu siguranta exista multi dintre noi carora le-a fost dat sa experimenteze durerea provocata de destramarea unei relatii. Din diferite motive, lucrurile nu mai merg asa cum trebuie intre cei doi parteneri de viata; ei devin din ce in ce mai nemultumiti, apar certuri, reprosuri (“Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit!” sau "Te credeam altfel, dar esti la fel ca toate celelalte"), care inevitabil duc la despartire.
Despartirea poate fi permanenta sau doar temporara. In cazul despartirii temporare, primele cuvinte rostite de cel "incriminat" , menite sa restabileasca legatura dintre cei doi sunt adesea : "M-am schimbat , sunt cu totul un alt om!" Dar oare sunt adevarate? Oare un om chiar se poate schimba?

La aceasta intrebare unii ar raspunde cu "NU" categoric, fiind ferm convinsi ca o persoana nu se poate schimba niciodata in esenta. Dar exista si o a doua categorie, cea a "norocosilor", care increzandu-se in aceste cuvinte si astfel acordand a doua sansa partenerului au avut surpriza sa descopere langa ei o cu totul alta persoana. Ei bine, aceasta categorie ar raspunde promt : "DA , oamenii chiar se pot schimba!"

Oare cui sa dam dreptate? Celor care raspund cu "da" sau celor care raspund cu "nu"? Eu inclin sa cred ca "da" - persoanele se pot schimba. Schimbarea depinde de fiecare om in parte, de caracterul lui, de aspiratiile lui si nu in ultimul rand de persoana de langa el.

Daca nutreste sentimente profunde fata de partener, daca nu va vrea sa-l piarda, dorindu-si in schimb sa-si petreaca tot restul vietii alaturi de acesta, va face in asa fel incat sa-i fie pe plac. Va face retusuri la nivelul comportamentului, al gandirii. Automat se va schimba. Intai de dragul partenerului, crezand ca o face in propriul beneficiu si ulterior in propriul beneficiu, crezand ca o face de dragul partenerului...

Din experienta celor din jurul meu pot spune ca schimbarea unei persoane survine si in urma unei traume suferite: atat fizice (pierderea unui brat, pierderea unui picior sau a vazului, etc.), cat si psihice (pierderea unei fiinte dragi - parinte, sora, frate); Astfel de socuri emotionale au rolul de a "trezi" la realitate persoana in cauza, de a o determina sa realizeze adevarata valoare a celui de langa ea.

Un alt factor ce determina schimbarea il constituie maturizarea. Odata cu inaintarea in varsta ne dam seama de efemeritatea vietii, de greselile comise, de ceea ce e cu adevarat relevant si incercam sa ne indreptam. Vrem si incercam sa ne schimbam. Daca reusim sau nu – este relativ. Depinde iarasi de o serie de circumstante.


Se prea poate ca noi sa consideram ca ne-am schimbat in mare parte, iar cei din jur sa conteste acest lucru. Se poate intampla ca ei sa aiba dreptate, iar noi doar sa avem impresia ca am facut-o. Mai devreme sau mai tarziu insa, gesturile si faptele noastre ne dau de gol. De cate ori nu ne-am auzit prietena spunand: "N-o sa-l mai sun, n-o sa-i mai dau sms-uri, nu mai sunt cum eram, m-am schimbat" , si-n ziua urmatoare sa o surprindem scriindu-i un mesaj cu “imi este dor de tine”?

De asemenea, se mai poate intampla ca noi sa reusim sa ne schimbam si sa consideram ca am facut-o in bine, dar schimbarea sa fie perceputa exact invers de ceilalti. In acest caz ne referim la persoanele neinitiate, care au fost prinse in capcana iubirii inselatoare, s-au lasat purtate de val si astfel si-au pierdut demnitatea, mandria, calitatea de om. Sunt persoane care reprezinta o marioneta in mainile partenerului si care in momentul in care intalnesc pe cineva care le iubeste cu adevarat, reusesc sa realizeze ce reprezinta cu adevarat. Si se schimba in primul rand fata de ele insele, iar apoi fata de ceilalti. Devin mai increzatoare in propriile forte, mai ferme in toate actiunile si gesturile lor.

Oare atunci metamorfozarea unei persoane inceteaza a mai fi un mit si devine o realitate ?

Diferenţa de vârstă uneşte sau desparte?

Vârstele mult diferite ale partenerilor unui cuplu sunt considerate un impediment în calea unei familii fericite, dar mulţi dintre cei implicaţi spun că ar trebui să dăm mai multă importanţă asemănărilor şi să lăsăm deoparte diferenţele.
O relaţie de dragoste este, de fapt, un parteneriat, iar cei doi se aleg în funcţie de modul în care fiecare poate răspunde la nevoile celuilalt. Diferenţa de vârstă este reglementată mai mult sociocultural“, explică Bogdana Bursuc, psiholog şi psihoterapeut.
Când extremele se atrag

Diferenţa de mentalitate este cea care separă un cuplu, nu cea biologică, spun specialiştii site-ului ivillage.com. În cazul în care diferenţa de vârstă dintre parteneri este mai mare de 15 ani, aceste deosebiri de mentalitate îşi fac simţită prezenţa din ce în ce mai supărător. Fie că este vorba despre stilul preferat de muzică, fie că apar discuţii cu privire la statutul femeii şi rolul ei în familie şi societate, cu siguranţă tensiuni apar oricum. Aspectul pozitiv în aceste situaţii este cel în care „extremele se atrag“.

„Eu am 30 de ani, iar el 48. Eu sunt aiurită, energică, el pragmatic şi romantic. Eu sunt atrasă de calităţile lui, el de ale mele, şi astfel ne completăm reciproc. Avem un băieţel de 2 ani, primul copil pentru amândoi, şi am învăţat împreună să-l creştem. Simt că soţul meu mă «perfecţionează» ca om, în timp ce eu îl determin să rămână tânăr“, susţine Ilinca V., din Bucureşti.

Depinde cum se maturizează cel mai tânăr

Diferenţele de educaţie şi de mediu din care provin partenerii îşi pun amprenta pregnant într-o relaţie. Când este vorba despre o diferenţă mare de ani, pentru reuşita relaţiei contează foarte mult modul în care se realizează maturizarea celui mai tânăr.

Multe femei care au parteneri mai în vârstă se plâng că aceştia le controlează permanent, că le tratează ca pe nişte copii şi că aceste comportamente devin, cu timpul, frustrante. „Persoana mai tânără trebuie să se bucure de ceea ce îi oferă relaţia respectivă şi să o ia ca pe un context de dezvoltare personală“, afirmă Bogdana Bursuc.

Bărbaţii care înţeleg nevoia de maturizare şi evoluţie a soţiilor lor mai tinere sunt însă mult mai mult apreciaţi. „Am fost 11 ani soţia mai tânără cu 33 de ani a unui bărbat fermecător, care m-a făcut foarte fericită. Când ne-am cunoscut eu aveam 27 de ani şi l-am iubit cu avânt, fără reţinere şi fără să mă gândesc că va veni un sfârşit. Mi-a murit în braţe acum trei ani şi, dacă ar fi s-o iau de la început, l-aş iubi la fel“, declară Dorina Z.

Fericire ratacita... intre iubirea pentru fostul si cea pentru actualul?
publicat pe 12 August 2008Poti sa iubesti doi barbati in acelasi timp? Mai mult ca sigur ca da... O femeie se poate indragosti de doi barbati in acelasi timp si o poate face in mod diferi. Ceea ce ii lipseste in relatia cu unul, gaseste in relatia cu celalalt. O eterna cautatoare a perfectiunii, este foarte probabil ca o femeiesa nu o gaseasca decat anihiland defectele unuia prin calitatile celuilalt.

totul ar fi infinit mai minunat daca dragostea ar fi simpla si frumoasa. Totul ar fi clar si limpede ca buna ziua daca sufletul nu ar porni nebun pe cai straine, amator de senzatii nemaintalnite. De cele mai multe ori insa, dragostea nu este niciodata simpla. Sau poate ca este, insa ne place grozav sa o complicam. Poti sa iubesti doi barbati in acelasi timp? Mai mult ca sigur ca da... O femeie se poate indragosti de doi barbati in acelasi timp si o poate face in mod diferi. Ceea ce ii lipseste in relatia cu unul, gaseste in relatia cu celalalt. O eterna cautatoare a perfectiunii, este foarte probabil ca o femeie sa nu o gaseasca decat anihiland defectele unuia prin calitatile celuilalt.
Cea mai buna prietena a mea se afla in aceasta situatie de luni de zile. Imi marturisea ca este una dintre cele mai neplacute situatii prin care a trecut, ca se invarte intr-un cerc al iubirii care o ameteste pur si simplu. Nu stie cum sa iasa cu fruntea sus. Isi iubeste actualul prieten la fel de mult ca si pe fostul. Relatia cu fostul a fost una zbuciumata: certuri, pasiune, impacari, iar certuri, iar pasiune si iar impacari. Ulterior, dragostea lor a ajuns sa-i oboseasca pe amandoi atat de tare incat au cazut de comun acord sa faca o scurta pauza. Si s-au despartit.

Suferea cand era alaturi de el, insa durerea pe care a resimtit-o fara el nu s-a epuizat nici dupa un an de zile de la despartire. Ulterior, l-a cunoscut pe actualul, un barbat intru diferit de actualul. Incet, incet, a invatat-o sa iubeasca din nou. Si a crezut ca prima ei iubire a fost doar o imitatie ieftina a iubirii adevarate. Pana cand s-a reintalnit cu fostul, pana cand acesta a indraznit sa intre din nou in viata sa. Iar ea i-a permis...

Acum se simte confuza, are indoieli, nu mai stie pe care il iubeste cu adevarat sau daca ii iubeste pe ambii in acelasi timp. Niciodata nu am intalnit o persoana mai stabila din punct de vedere sentimentel decat ea sau vreo alta persoana la fel de constanta in sentimentele sale. Prinsa in capcana propriilor sentimente, sufera teribil. Ii iubeste pe amandoi in acelasi timp, insa in mod diferit.

Isi marturiseste egoismul de a se gandi prea multa la fericirea proprie in detrimentul fericirii celor pe care ii iubeste. Se intalneste cu amandoi si nu poate renunta la nici unul. Adora sentimentul de siguranta pe care il confera actualul prieten. Alaturi de el se simte implinita, alaturi de el viitorul prinde un contur clar si luminos. El este oxigenul fara de care nu ar putea sa supravietuiasca zi de zi. Nu ar putea sa conceapa insa viata fara prezenta fostului.


Are nevoie sa stie ca exista undeva, cat mai aproape de ea. Il iubeste pentru ca l-a iubit. Il iubeste pentru ca impreuna au format un trecut si au construit amintiri. El ii provoaca cu usurinta lacrimi, iar in secunda urmatoare o face sa se simta cea mai fericita femeie de pe fata pamantului. El o face sa simta ca traieste cu adevarat.

Alaturi de el are pasiune si suferinta. Alaturi de el, imaginea viitorului devine ambigua si neclara. El este insa dioxidul de carbon care o face sa simta importanta oxigenului in viata sa. Se simte vinovata fata de amandoi si mai ales fata de propria persoana. Si cu toate acestea, in culmea fericirii, nu este deloc fericita... Alaturi de care dintre ei sa ramana pentru ca si mai tarziu sa fie impacata cu sine insasi si sa nu regrete decizia luata?

Alaturi de el are pasiune si suferinta. Alaturi de el, imaginea viitorului devine ambigua si neclara. El este insa dioxidul de carbon care o face sa simta importanta oxigenului in viata sa. Se simte vinovata fata de amandoi si mai ales fata de propria persoana. Si cu toate acestea, in culmea fericirii, nu este deloc fericita... Alaturi de care dintre ei sa ramana pentru ca si mai tarziu sa fie impacata cu sine insasi si sa nu regrete decizia luata?

Ca si ea, am trait cu sentimentul ca dragostea, oricat de generoasa ar fi ea, are dreptul la partea sa de egoism. Isi merita cu prisosinta luxul de a nu se multumi cu jumatati de masura. La fel de bine cum isi merita privilegiul de a fi irationala. La un moment dat, pentru linistea personala si a celor dragi, o hotarare va fi ceruta cu impetuozitate, o decizie va trebui luata. Nu cu ajutorul ratiunii, ci al inimii... Atata timp cat ea este implinita si te aproba tacit in hotarea luata, este evident ca a fost si decizia corecta. Atunci si acolo putem da nas in nas cu fericirea...

Bărbaţii înşeală mai des decât femeile
Conform unui studiu realizat de un grup de psihologi britanici, doar 1% dintre femei si 5% dintre barbati au recunoscut, sub protectia anonimatului, ca si- au inselat partenerul, respectiv partenera de cuplu.


Veridicitatea vorbei: “Multi o fac, putini recunosc” a fost dovedita recent de un grup de cercetatori britanici. Acestia au chestionat pe parcursul unui an, aproape 10.000 de persoane casatorite, de ambele sexe, in privinta fidelitatii fata de partener si a curajului de a recunoaste in fata acestuia ca au calcat stramb. Doar 1% dintre femei au recunoscut deschis ca au fost infidele sotilor, dar cand au fost puse sa completeze chestionare anonime, procentul s-a marit la 6%. O situatie similara s-a inregistrat si in randul barbatilor. 5% dintre acestia au avut curaj sa recunoasca faptul ca si-au inselat partenera, insa procentul a sarit la 12% atunci cand au raspuns anonim.
“Infidelitatea e in crestere, in special in randul persoanelor mai in varsta, dar si al cuplurilor mai tinere, chiar daca foarte putine persoane au recunoscut. Iar cel mai interesant lucru este ca femeile recupereaza teren: cele tinere par sa insele aproape la fel de frecvent ca partenerii lor”, se arata in sondajul realizat de Universitatea din Chicago.

Conform unor statistici, in ultimii 15 ani infidelitatea barbatilor trecuti de 60 de ani a sporit de la 20 la 30%, iar in cazul femeilor, de la 5 la 15 %. si in casatoriile recente, procentul celor care insala a sarit de la 15% (la barbati) si 12% (femei), la 20% si, respectiv, 15%. Explicatiile pentru noile cifre pot fi: utilizarea noilor medicamente si tratamente precum Viagra, estrogenul sau testosteronul pentru persoanele mai in varsta si, in cazul cuplurilor tinere , pornografia tot mai abundenta de pe Internet (care defineste adulterul ca pe ceva firesc) si numeroasele mijloace tehnologice existente (mobil sau mess).

Trei sferturi dintre femei viseaza la iubitul prietenei

Nici macar prietenia nu mai este, conform psihologilor, o piedica in calea infidelitatii, iar monogamia risca sa devina o practica minoritara, cel putin in randul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 25 si 39 de ani. “76% dintre participantele la studiu s-au declarat gata sa «sufle» partenerul celei mai bune prietene, cu riscul de a compromite vechea amicitie, motivand ca dragostea scuza totul, si numai 25% au considerat tabu un astfel de lucru”, conform publicatiei germane Sonntags Zeitung, citata de Mediafax. Nici barbatii nu sunt insa mai sfinti. 81% dintre acestia se simt tentati sa seduca iubita celui mai bun prieten, tot “din dragoste”.

Ce vor bărbaţii de la femei
Atunci când ne alegem un partener pentru o aventură de-o noapte sau pentru aventura vieţii criteriile diferă


Pentru o relaţie de o noapte aspectul fizic primează, atât la femei, cât şi la bărbaţi, pentru cele pe termen lung intervine şi statutul social ori personalitatea.

Bărbaţii îşi doresc partenere fertile

„Pentru aventuri de-o noapte, bărbaţii sunt atraşi inconştient de femei mult mai frumoase decât ei. Pe de altă parte, femeile sunt atrase de bărbaţi frumoşi, dar cu trăsături masculine: maxilar proeminent, nas bine conturat, barbă, sprâncene groase. Ele consideră că acest tip de bărbaţi fac sex mult mai bine decât bărbaţii cu trăsături feminine“, se arată într-un studiu realizat de psihologii Norman Li, de la Universitatea Austin, din Texas, şi Eva C. Klohnen, de la Universitatea din Iowa, şi publicat în „Journal of Personality and Social Psycholog“.

Pentru relaţii pe termen lung, femeile sunt atrase de parteneri cu un statut social ridicat, ceea ce nu este valabil şi în cazul bărbaţilor. Femeile care consideră că arată bine şi sunt frumoase sunt atrase inconştient de bărbaţii cu trăsături masculine. Cele mai puţin atră- gătoare caută inconştient bărbaţi cu aspect fizic blând, feminin, considerând că aceştia vor aloca mai mult timp familiei şi copiilor. Pe de altă parte, bărbaţii sunt atraşi de partenere cu aspect sănătos, nu foarte slabe, fertile (au şoldurile late şi sânii mari).

„Un rol important îl joacă şi personalitatea. Cu cât aceste caracteristici ale personalităţii cum ar fi: să-şi exprime sentimentele, să fie comunicativ, să se implice în relaţie sunt mai similare cu atât satisfacţia maritală este mai mare“, afirmă psihologul Eva Klohnen.

Reacţia la conflicte arată viitorul relaţiei

Trăsăturile de personalitate joacă un rol important atât la începutul relaţiei, dar, mai ales, după o perioadă de 3-4 ani.

„Anumite caracteristici şi atitudini sunt vizibile încă de la începutul relaţiei. Ele se manifestă în orice împrejurare, cum ar fi rezolvarea problemelor de zi cu zi“, explică psihologul Ovidiu Brazdău. Dacă aceste atitudini sunt diferite la cei doi parteneri, rezultatele vor fi cearta şi conflictele. Când cei doi doresc să-şi facă un viitor împreună ar trebui să observe în ce mod rezolvă fiecare problemele şi cum reacţionează la diferite situaţii.

„Cu cât reacţiile şi modalitatea de a face faţă situaţiilor dificile sunt mai diferite cu atât şansele ca soţii să aibă o viaţă liniştită împreună scad“, este de părere psihologul Ina Alion.

Tot n-am inteles de ce...
publicat pe 7 Octombrie 2009La inceput, nu intelegeam de ce. De ce nimeni nu poate sa-mi ia durerea cu mana, de ce nu pot sa-l mai aud de departe, de ce temerile imi ard, dar nu se risipesc, de ce inima imi tace si gura imi vorbeste in prostie, de ce singura neghioaba care nu-i intelegea dialectul incalcit si fara sens eram chiar eu. Nu intelegeam de ce patul trebuie sa fie atat de gol, de ce camera atat de amenintatoare, de ce viitorul atat de pustiu, de ce ochii mei cei mai iubiti atat de rai, de ce vinovatia mai grea ca inima, de ce noaptea mai intunecata ca iadul, dar stiam ca asta o sa fie viata mea o perioada de timp de acum incolo. Nu intelegeam cum as putea eu sa merg mai departe. Fara el. Nu am aflat decat ca trebuie. Fara sa am un incotro

.
Mi-a promis ca o sa-mi fie mai bine fara el. Nici la inceput si nici la sfarsit... nu imi era deloc mai bine. Ma loveam mereu de amintiri prin casa, ma impiedicam de sosete care nu mai existau si raspundeam cu ploi si lacrimi unor zambete si curcubee imaginare. Vedeam trupul familiar cum trage din tigara si mijeste incet ochii. Cand nervii se colorau si ajungeau in obraji, vedeam acelasi trup cum se lasa in hohote pe spate, incercand hoteste sa ma impace. Venea momentul cand vedeam ca de fapt el nu mai era acolo. Era momentul de realitate in care trupul se strangea la unison cu sufletul.

Imi era greu, insuportabil, ma chinuiam, imi simteam obrajii plesniti de vant, de foc si de gheata. Pe rand, ma treceau toate caldurile pamantului. Cu schimbul, ma luau toate frigurile aceluiasi pamant. La un moment dat ma temeam ca o sa ma transform in piatra. Nu-mi gaseam chip si inima si glas si putere sa ma exteriorizez.. "ACUM? Dar care-i rostul? Cum poti tu cand eu niciodata nu as fi putut?''

Strain de mine alfabetul parasirii. Nu intelegeam cum poate o stupida incapatanare si o ratacire de moment sa ma desparta de o fericire eterna. Nu vedeam eroismul lui, nici nu-i puteam citi buchiselile. Nu intelegeam de ce imi spune ca pleaca si de ce nu trebuie sa-l astept sa se intoarca. Nu intelegeam de ce el care m-a invatat iubirea nu mai are subit timp sa o cunoasca. Sau rabdare ca sa ma dezvete de ea. Nu ma imaginam intreaga fara partea mea de jumatate, nu ma imaginam dezradacinata, despuiata, ramasa cu atat de putin in mine, mintind o lume intreaga ca hainele mele de doliu imi vin bine. Dar asa m-am plimbat in lume. Asa mi-am plimbat durerea prin metrou, printre masini, printre colegii de birou, asa am depus-o in munca. Si imi era rusine de atata nenoroc si de faptul ca aripile se lipisera de pamant.


Lupta cu toti cei din jurul tau este de fapt lupta cu tine insati. Iubirea este o iluzie. Simteam mirosul de cafea in fiecare dimineata si pupilele mi se deschideau instinctiv. Zambeam gales amintirii. Am acceptat nenatural si nefiresc ca si cum nu-mi statea in putere sa fac altceva. Nici nu puteam. N-am priceput ce ar trebui sa fac cu mine de acum incolo. In ce sa mai cred. In ce sa nu mai cred.


N-am inteles cam pe unde sa pitesc amintirile astea pacatoase ca sa nu ma imbratiseze seara cand ajung acasa, n-am stiu cui sa le dau mai departe prin imbratisarea mea, cum sa nu ma dezobisnuiesc, cum sa plec, cum sa tac, cum sa ascult, cum sa nu insist, cum sa nu plang, cum sa nu fiu slaba, cum sa nu regret. Cum sa accept ca de buna voie ai ales ca niciodata, dar niciodata sa nu mai treci prin viata mea? Daca as fi putut, trebuia sa-ti multumesc. Odata si odata, valul de pe ochi trebuia sa cada.

Apoi a inceput sa-mi fie din ce in ce mai bine. Nu ma regaseam nici in amorteala, nici in munca, nici in prieteni, dar imi era bine doar in amorteala, doar in munca, doar alaturi de prieteni. Dar nici atunci nu intelegeam de ce. Apoi a venit o alta iubire de care ma ascundeam in amintirile cu tine. A venit ca o atingere cu mana rece cand iti frige fruntea. Iti juri ca nu ai nevoie de ea, dar face atat de bine cand pune nectar pe rana. Si o accepti, apoi o vrei, o iubesti mai mult decat pe palma care ti-a infierbantat obrajii.

Ma uit si azi cu ochi grei vazand fericire si durere ca prin vis. Vad mana care imi intinde un adio. Vad ochi care imi promit ca de acum incolo o sa aflu ce-i uitarea. Azi prind alta mana. Iubesc alti ochi. Din cand in cand mi-e frica sa nu plang. Daca o sa bata vantul? Daca si acum o sa se stinga? Si vreau, dar tot nu pot sa inteleg. Cum. Cand. De ce. Nici acum! Ceea ce a fost atunci.

Infidelitatea, o greşeală de iertat?


O aventură poate însemna sfârşitul căsniciei, dar şi revigorarea unei relaţii monotone

În orice cuplu, mai devreme sau mai târziu, unul dintre parteneri se îndoieşte măcar o dată de fidelitatea celuilalt. Ispite există la tot pasul, iar credinţa până la adânci bătrâneţi este pentru cei mai mulţi doar un final fericit de poveste.

Rata divorţului creşte îngrijorător, iar infidelitatea este de foarte multe ori motivul destrămării căsniciilor. Se poate trece peste această greşeală, cine câştigă, relaţia de ani întregi sau aventura de o noapte? Iar dacă relaţia supravieţuieşte unui astfel de şoc, va mai fi la fel?
Vina poate fi şi a celui care înşală şi a celui înşelat

„O doamnă a venit la psihoterapie pentru că se simţea trădată. După mulţi ani de căsnicie, în care s-a înţeles foarte bine cu soţul, au comunicat şi au cooperat, el a înşelat- o cu o femeie mult mai tânără. Cei doi soţi aveau o relaţie frumoasă, dar treptat accentul a căzut pe prietenie, şi nu pe intimitate. Soţia era ba o prietenă, ba o mamă, dar mai puţin o iubită, iar relaţia s-a transformat într-una de educaţie reciprocă. În timpul terapiei, ea a înţeles că soţul nu-şi pierduse capul după o puştoaică, ci a încercat să-şi împlinească o nevoie afectivă. Cei doi soţi au decis să continue relaţia, dar într-un alt fel, de data aceasta, ei se bazează pe intimitate şi afectivitate şi nu-şi mai ţin lecţii unul altuia“, povesteşte psihoterapeutul Anda Păcurar una dintre experienţele sale.

Pentru un tango este nevoie de două persoane, iar dacă una dintre ele se împiedică, ritmul se pierde, completează psihologul Adriana Dragoş. „Un cuplu este un traseu în doi. De multe ori cauza infidelităţii se regăseşte la cel care nu înşală“, mai spune psihologul.

Trei cauze ale înfidelităţii

Motivele pentru care unul dintre parteneri înşală sunt monotonia, dorinţa de răzbunare sau dorinţa de a ieşi din relaţia care nu mai merge. Nevoile celui care recurge la infidelitate nu mai sunt satisfăcute de partenerul de viaţă, şi nu neapărat cele sexuale. Într-o relaţie trebuie să ai împlinit sentimentul de apartenenţă, trebuie să ştii că eşti valorizat şi să ai siguranţa unui viitor împreună.

Primul sentiment la aflarea unei veşti că ai fost înşelat este cel de furie, iar primul gând este acela de a rupe relaţia. „Reuşesc să treacă peste criza unei aventuri cei care doresc relaţia şi care se orientează către găsirea soluţiilor şi nu adoptă o atitudine acuzatoare sau, dimpotrivă, o atitudine de victimă. Partenerul care a fost înşelat deţine puterea. El poate decide dacă o foloseşte pentru a coopera sau pentru a acuza“, este de părere psihoterapeutul Păcurar.

Adriana Dragoş îndeamnă la o analiză a relaţiei, după un astfel de şoc. Dacă legătura mai merită păstrată, dacă puteţi trăi cu urmele care rămân, atunci infidelitatea nu înseamnă sfârşitul relaţiei.

O căsnicie sau o relaţie de durată este în continuă schimbare, dacă nu ştiţi să vă adaptaţi şi apar sentimente de copleşire sau suprasolicitare, nu este recomandat să întreţineţi o astfel de legătură. Dacă focul nu mai arde, ci doar mocneşte, riscul de a se stinge este mult prea mare.

În cazul ideal, cel care a înşelat se simte vinovat. Sfârşitul relaţiei poate veni şi de la cel care trădează. Pornind de la o aventură, acesta realizează faptul că legătura în care era blocat de ani întregi nu îl mulţumea. Viitorul nu sună promiţător dacă cel care a înşelat doreşte continuarea căsniciei din milă pentru cel trădat sau doar de dragul copiilor.

Varianta optimistă

Mai există varianta în care un pas strâmb poate însemna revigorarea căsniciei. Fie pentru că cel care înşală şterge toate urmele şi secretul este numai al lui, fie pentru că se căieşte şi realizează că îşi iubeşte partenerul atunci când e pe cale să îl piardă şi îi arată mai multă atenţie decât înainte, o aventură poate avea şi părţi bune. Cel înşelat deţine acum controlul, cu care se poate juca, iar trădătorul se chinuieşte să-i recâştige încrederea, în situaţiile ideale.

O PROBLEMĂ DE CUPLU

Copiii nu trebuie să influenţeze decizia

Decizia de a trece sau nu peste infidelitate trebuie să aparţină numai celor doi implicaţi în relaţie. O aventură este o problemă a relaţiei de cuplu şi nu a familiei. Desigur, deciziile se iau mai greu când sunt implicaţi şi copii, dar important este ca nevoile părinţilor sau conflictul lor să nu afecteze atmosfera familială, pentru că în acest fel cei mici au mai mult de pierdut decât de câştigat. Atunci când copiii nu mai sunt aşa mici, este recomandat să li se spună adevărul. Chiar dacă au puterea de a judeca, de a învinovăţi, cei mici nu trebuie să decidă soarta părinţilor din acest punct de vedere. De asemenea, o relaţie nu trebuie să continue numai de dragul copiilor sau până mai cresc puţin. Atmosfera din sânul familiei va fi una încordată, iar copiii vor adopta
un model greşit pentru conceptul de relaţie de dragoste.

Mea culpa

M-am trezit in fata calculatorului incercand sa abordez o tema care mi s-a propus de ceva timp. Stau, ma uit, privesc in gol si imi vine greu sa dau glas unor idei care nu vor sa spuna nimic. Cum sa ma opresc asupra unei teme anume cand cuvintele imi umbla de-a valma si isi cer dreptul de a iesi la suprafata? Cum sa explic golul care striga in mine, cum sa-mi explic mie si celor din jurul meu vidul sufletesc in care ma aflu de atata timp?... Au trecut minute, zile, saptamani, luni si aceeasi stare care revine iar si iar....de fiecare data mai profund, cu si mai multa intensitate, exact atunci cand credeam ca am trecut peste. Si exact in momentele in care ma astept mai putin...

De unde atata dor? De unde suferinta? Pentru ce?...este intrebarea care-mi suna obsedant in minte... Exact cand am crezut ca am trecut linia de sosire, s-a gasit cineva sa-mi spuna ca linia s-a mutat putin mai departe. Cum sa o iau de la capat cand sentimentul de vinovatie ma sufoca si nu ma lasa sa traiesc? Am gresit din prea multa iubire. Am gresit in iubire! Sentimentul de vinovatie cu care ma trezesc in fiecare dimineata si adorm iarasi in fiecare noapte este crucea pe care trebuie sa o duc in fiecare zi. Greu, tacut, cu supunere, fara ca sa o mai stie nimeni din jurul tau. Doar tu si sufletul tau mort. Doar tu cu tine!


Stiu ca ceea ce scriu nu sunt tocmai randuri incarcate de optimism, dar as vrea sa stiu ca nu sunt singura pe lume care simte astfel, ca au mai fost persoane care au mai trait asa ceva si au reusit sa fie puternice, au reusit sa mearga inainte. Povestea mea e una banala: mi-am dat seama ca iubesc atunci cand nu am mai fost iubita Caci da, daca a iubi prea mult este un pacat, inseamna ca am pacatuit de moarte.

Sunt vinovata! Vinovata ca am avut o iubire asa cum nu am crezut ca o voi trai vreodata si vinovata pentru ca nu am stiut sa o pastrez. Vinovata pentru ca l-am lasat sa plece atunci cand credeam ca nu o sa o faca. Vinovata pentru ca nu am crezut ca in gluma se spune adevarul. Vinovata pentru ca atunci cand mi-a spus ca o sa plece, am ridicat din umeri.... si nu am facut mai mult. Vinovata pentru ca am crezut ca timpul este o iluzie si m-am agatat de el cu disperare. Si atunci cand am crezut ca timpul e de partea mea, ei bine, am picat proba timpului.

Cand mi-am dat seama de semnificatiile cuvantului iertare, m-am izbit de nepasare si credeti-ma nu exista boala mai grea decat aceasta. Am vrut ite incurcate, scenarii de telenovele si nu am apreciat niciodata ceea ce am avut. Niciodata nu am trait momentele la intensitatea pe care o meritau. Niciodata nu m-am bucurat de iubire in plinatatea ei.

Credeam ca iubirea e cu totul altceva. Ce a fost atunci?: o nebunie inconstienta. Ce a mai ramas acum?: doar amintiri frumoase, un cumplit sentiment al neputintei si un dor care inca doare, parafrazand cantecul celor de la Taxi. Ma afund din ce in ce in germele neputintei, ma uit in jurul meu si nu vad pe nimeni care ar putea sa ma scoata. Inca simt urma palmelor de pe obraz. As vrea sa-l intind si pe celalalt, dar farama de egoism care a ramas in mine ma impiedica de la a face acest gest si ma intreaba pana cand? Pana cand sa suferi? Si eu ii raspund: pana cand vei stii ca ziua de ieri va ramane pentru totdeauna o zi care trebuie pastrata in suflet si pretuita. Pana cand vei descoperi astazi ca ai inceput sa iubesti si sa traiesti. Pana cand vei afla ca si maine mai poti iubi si trai....

Filmele de dragoste strică relaţia de cuplu


Peliculele hollywoodiene afectează comunicarea între parteneri şi lasă impresia că aceştia trebuie să-şi ghicească instinctiv gândurile.

Comediile romantice pot distruge viaţa amoroasă a celor care le urmăresc deoarece creează aşteptări nerealiste privind relaţia cu partenerul, avertizează oamenii de ştiinţă, citaţi de publicaţia britanică „The Daily Telegraph“. Aceş- tia susţin că influenţa filmelor hollywoodiene generează un fals simţ al relaţ iei perfecte în cadrul societăţii, prin finaluri fericite, intrigi nerealiste şi o filosofie de viaţă alterată.

Psihologii apreciază, de asemenea, că filmele americane simplifică la maximum îndrăgostirea şi lasă impresia generală că oricine poate şi ar trebui să intre într-o relaţie amoroasă fără a depune prea multe eforturi. Specialiştii de la Universitatea Heriot Watt din Edinburgh, Scoţia, au studiat 40 de filme de succes realizate între 1995 şi 2005 pentru a le identifica temele comune. Ei le-au cerut apoi câtorva sute de persoane să completeze un chestionar în care să descrie aşteptările lor privind relaţia de cuplu.

Realitate deformată

Specialiştii au ajuns la concluzia că fanii filmelor „You’ve Got Mail“, „The Wedding Planner“ şi „While You Were Sleeping“ nu reuşesc să comunice eficient cu partenerii lor, deoarece majoritatea au impresia eronată că nu trebuie să le spună jumătăţii lor ce vor atâta timp cât sunt sortiţi să fie împreună.

„Consilierii matrimoniali au de-a face deseori cu multe cupluri care cred că sexul ar trebui să fie mereu perfect şi că, dacă cineva îţi este sortit, atunci trebuie să anticipeze ce vrei fără să îi mai comunici sentimentele“, a declarat Bjarne Holmes, unul dintre psihologii care au participat la studiu.

„Deţinem acum tot mai multe probe care sugerează că filmele joacă un rol în perpetuarea acestor idei în mintea oamenilor“, a adăugat el.

Holmes a subliniat că echipa de psihologi a analizat în detaliu timp de un an temele nerealiste comune ale celor 40 de filme, cel mai frecvent întâlnită fiind ideea partenerului predestinat şi a cuplurilor care îşi ghicesc instinctiv gândurile. „Din păcate, oamenii tind să creadă în ideea hollywoodiană de rela- ţie perfectă. Aşa ceva este pur şi simplu nerealist. Partenerii ajung să creadă că, dacă relaţia lor nu este precum cele de la Hollywood, atunci nu mai are niciun rost“, a conchis psihologul.

Specialiştii vor să extindă studiul la nivel mondial, pentru a determina cu mai multă exactitate efectele filmelor asupra relaţiei de cuplu. Psihologii le vor cere mai multor subiecţi să răspundă la o serie de întrebări despre personalitatea, relaţia şi preferinţele mediatice ale fiecăruia.

De ce le plac femeilor bărbaţii mai tineri?


Mai mult de o treime dintre femeile de peste 30 de ani visează la bărbaţi cu cel puţin cinci ani mai tineri decât ele.


34% dintre femeile cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani s-au întâlnit cel puţin o dată în viaţă cu bărbaţi cu zece ani mai tineri decât ele. Aceasta este realitatea ce reiese din două cercetări efectuate în Statele Unite.
Se pare însă că şi în România a devenit un adevărat trend printre femeile mai în vârstă să-şi dea întâlnire cu bărbaţi mai tineri. Specialiştii explică fenomenul prin puterea pe care o au astăzi femeile.

Atât cele divorţate, cât şi mamele singure de cele mai multe ori se bucură să aibă un partener cu care să se distreze, un bărbat care nu încearcă să le controleze. Şi asta pentru că din ce în ce mai multe femei sunt preocupate în principal de carieră, iar diferenţa de vârstă dintre parteneri, chiar dacă defavorizează femeia, este percepută drept o grijă adolescentină.

Despre singuratate, cu ura. Dar mai ales cu dragoste...



Singuratatea exista doar pentru ca o eu o las sa existe.

Pentru ca mi-am simtit de atatea ori sufletul inversunat de singuratate, am crezut ca urasc intreaga lume si pe mine insami odata cu ea. Ea de ce este fericita si eu nu pot sa fie? Cum pot eu sa mai cred in iubire si in suflete pereche cand dintre zecile si sutele de oameni se rotesc in jurul meu pe ritm de beatitudine si indragostire se pare ca eu sunt unica care refuza sa se conformeze si sa se prinda in ritmu-i dracesc de frumos? Mi-am propus sa-mi incep aceasta dimineata scriind inversunat si puternic impotriva singuratatatii

Obiectiv, la rece, fara urma de optimism si speranta. Pierdut, trist, in tacere, exact asa cum ma simt de foarte multe ori. Poate, aproape sigur, fara doar si poate, doar asa o sa-mi mai elimin o parte din fustrarile si chinurile carora le dau viata cu patima de fiecare data cand aud tic-tacul ceasului biologic ca imi bate la usa si imi pune cu un tupeu incredibil intrebari amenintatoare carora eu am incetat de mult timp sa le mai gasesc un raspuns. Si cu toate acestea, mana mea, fara sa tina cont de intentiile ratiunii si de dorinta de confesiune a inimii, s-a grabit sa asterna cu totul si cu totul alte randuri.

Ce poate ea sa-mi spuna? Imi spune ca am ajuns sa tin la siguratatea mea mai mult decat la ochii din cap. Ca m-am obisnuit atat de mult cu ea incat a incetat de mult sa mai fie cosmarul vietii mele. Ca nu mai ma tem de ea. Ca prietenii, familia si activitatile de care am parte din plin in timpul zilei imi sunt suficiente ca sa nu-mi doresc pe timp de intuneric si noapte sa ating apogeuri mincinoase de placere si iubire. Ca nu ma mai sufoca decat atunci cand o sa las eu si ca eu gresesc lasand-o de fiecare data sa am acapareze.

Ca nu ma resemnez, ca singuratatea nu ma trage inapoi, ca in ciuda ei reusesc sa gasesc printre nonsensurile vietii sensul existentei mele, ca am aflat cum sa fac distinctia dintre bine si rau, ca am inteles intr-un sfarsit bun si interminabil ce simt. Si ca singuratatea m-a ajutat sa descopar toate acestea.

Ca nu port pica aparentele de fericirea ale cuplurilor din jur, ca nu acuz pe nimeni de durerea si neputinta mea sau ca nu urasc crunt pe cel direct responsabil de singuratatea mea. Ca sunt suficienta de puternica ca sa nu permit sangelui sa mi se scurga din suflet, cu lacrimi multe sau fara potopuri nestavilite. Stiu insa... ca nu fac nimic din toate acestea. Ba din contra. Ma vaicaresc inutil, ma zbat, ma framant, imi fac mustrari de constiinta, iar mai apoi ma intreb de ce. Pentru ce?...

Cica singuratatea (nu-mi contrazic psihologul, inca nu si-a finalizat munca sisifica de convingere) exista doar pentru ca o eu o las sa existe. Am un suflet mult prea sfrijit ca sa pot alunga singuratatea in alte locuri. Oare mana mea ma minte? Trebuie sa o faca, caci astfel nu inteleg cum de nu poate sa imblanzeasca cel putin o cugetare. Un om. O viata. Pe mine. Nimic si pe nimeni!


Din dorinta de a scapa de prea mult timp, inca ma cramponez de stereotipuri care il modeleaza haotic. Iubirea nu mai explodeaza in mine, nu mai arunca priviri ostentative si indraznete in cautarea persoanei potrivite, ci s-a ascuns umila intr-un colt pierdut de suflet. Eu m-am cufundat de tot in taceri prelungite din care nu pot sa mai ies. Nu mai visez, dar totusi sper.

Un singur gand ma consoleaza si ma determina ca in clipele de luciditate sa-mi privesc singuratate cu iubire, iar nu cu ura: dupa ce o sa invat sa-mi port singuratatea si o sa ma obisnuiesc cu adevarat cu ea, o sa fiu pregatita sa fac fata contrariului ei. Atunci cand o sa scap de singuratate, o s-o fac pentru a-mi demonstra ca oamenii puternici stiu cum sa-i tina piept. Unui om obisnuit, unuia singur, o sa-i spun “te iubesc” nu pentru ca si-a dat tot interesul sa ma salveze de singuratate, ci pentru ca... o sa-l iubesc. Doar pentru atat si nimic mai mult...