DESPRE FEMEI SI BARBATI

Rezumarea primului mesaj :

Daca toti barbatii sunt la fel, de ce femeile aleg?
=====
Dacă îi reproşezi femeii nişte kilograme, ea o să-ţi reproşeze nişte...centimetri

Cum sa te desparti si sa eviti suferinta


publicat pe 2 Septembrie 2008Noi, femeile, ne aruncam prea repede in bratele unui alt inceput incert si intr-o noua relatie, sperand sa dam uitarii cat mai curand un sfarsit la fel de incert. Ba nu! Si femeile accepta ca au pierdut, insa au nevoie de timp pentru a face acest lucru. O despartire nu este niciodata usoara pentru ca nu este deloc usor sa te rupi de ceea ce a fost frumos, sa ai curajul sa o iei de la capat sau sa renunti la obisnuinta.

Niciun cuvant nu este suficient de convingator ca sa-ti aduca consolare. Nici cea mai pertinenta gluma a celui mai bun prieten nu reuseste sa smulga mai mult decat un zambet amar de pe buze. Niciun un articol aruncat pe un site pe care il deschizi aleatoriu gandindu-te ca o sa-ti fie de ajutor nu se dovedeste a fi vindecator de suflete. Lucruri care te faceau sa vibrezi de placere si entuziasm te dor acum. Cauti disperat in tine si nu mai gasesti nici macar puterea de a-ti disimula nefericirea. Suferinta zace haina, ascunsa intr-un colt al sufletului tau, nestiuta de nimeni, dar intuita de toata lumea. Se citeste in ochii tai, in privirea ta.
Se hraneste din sufletul tau si devine vizibila pe trup. Trec zile, nopti in care traiesti doar pentru ca stii ca nu esti suficient de puternic ca sa nu o faci. Te uiti pierdut in jur si nu mai vezi nimic care sa-ti readuca pofta de viata si setea de iubire. Traiesti in vis, suspini in viata. Ziua nu mai este compusa din dimineata si seara, ci din felul in care arata el dimineata si din maniera in care obisnuia sa te stranga in brate seara.

Noaptea te trezesti plangand de dor si insingurare, iar ziua o petreci asteptand sa vina noaptea ca sa poti sa rabufnesti. Sa-i dam un nume dur acestei stari si o numim automutilare? Masochism sufletesc? Nici macar... Este doar starea in care multi dintre noi ne cufundam imediat si dupa multe zile dupa ce am pus capat unei relatii. Este o stare in care sufletul boleste dupa amintiri trecute. Este dreptul sau de a-i acorda timp si libertate de a se vindeca, de a-si plange in tacere sau cu tipete sfasietoare nostalgia paradisului pierdut.

Acceptarea unui sfarsit inevitabil inseamna sa stii sa pierzi. Fara pareri de rau...

Un prieten barbat imi spunea ca o despartire, atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, rupe inima in doua, fara posibilitate de sudare imediata, dar ca noi, femeile, “suntem mult mai dependente de suferinta decat de iubirea in sine”. Noi nu stim sa pierdem cu capul sus. Noi nu stim sa recunoastem un sfarsit sau sa-l acceptam ca atare.

Noi, femeile, ne aruncam prea repede in bratele unui alt inceput incert si intr-o noua relatie, sperand sa dam uitarii cat mai curand un sfarsit la fel de incert. Ba nu! Si femeile accepta ca au pierdut, insa au nevoie de timp pentru a face acest lucru. O despartire nu este niciodata usoara pentru ca nu este deloc usor sa te rupi de ceea ce a fost frumos, sa ai curajul sa o iei de la capat sau sa renunti la obisnuinta. Nu este un secret psihologic ca oamenilor le este frica, se tem sa spuna fatis ceea ce cred si ceea ce simt.

Poti sa incepi insa prin a-ti marturisi durerea, sentimentele de neputinta si de vinovatie unei persoane care te-ar putea intelege, care a trecut prin aceeasi situatie ca si tine. Incepe prin a gandi ca nimeni nu se poate face raspunzator de durerea ta si ca o persoana care te iubeste si care te merita cu adevarat nu si-ar dori niciodata sa te faca sa suferi, ci sa-ti aduca fericirea. “Venus nu zambeste in casa unde-s lacrimi” (William Shakespeare), iubirea nu mai exista acolo unde curg doar lacrimi. In mod sigur, o iubire pe care o invoci cu manie si resentimente si nu cu drag si bucurie inceteaza sa se mai numeasca astfel.


Daca singuratatea poate fi umpluta doar de o singura persoana... invata sa descoperi o alta

Stiu ca oricate persoane s-ar invarti in jurul tau, amatoare sa-ti aline suferinta, sentimentul de singuratate nu ti-l poate umple nimeni si nimic, excepand una singura... care tocmai a refuzat sa faca acest lucru. Nu mai incerca sa dezgropi ceea ce pluteste de mult in oceanul mort al amintirilor si nu lasa ca amintirile frumoase dintre voi sa se transforme intr-un trecut cu miros de starv. Evita sa-l mai suni, sa-i dai sms-uri sau e-mailuri daca el le ignora cu desavarsire.

Accepta ca unele lucruri nu pot fi schimbate si gandeste-te ca daca el va dori cu adevarat o impacare, probabil te va cauta. Este cazul sa nu te mai minti singura si sa iti dai seama in ce masura iti doresti si tu acest lucru cu adevarat. Sau daca mai exista sansa ca o minima si neputincioasa scanteie sa dea foc unui loc deja parjolit si ars din temelii...

Ai impresia ca cei din jur te mint si ca golul neputintei si al suferintei pe care il traiesti in momentul prezent nu poate fi umplut de nicio activitate in care incerci sa te implici. Si aproape ca ajungi sa te crezi pe tine insati atunci cand pretinzi ca totul este la fel ca si inainte...

La fel nu o sa mai fie insa niciodata, insa in mod sigur se poate si mai bine decat atat. El o sa reprezinta intotdeauna un cineva care a existat in viata ta. Chiar daca intervine uitarea sau o noua iubire, poate si mai intensa decat cealalta, un petic din inima ta o sa ramana necarpacit pentru o lunga perioada de timp. Poate chiar pentru totdeauna caci sufletul va mai pastra din amintirile pe care mintea se strofoaca sa le dea uitarii.


Nu te arunca imediat intr-o noua relatie caci locul pustiu care a ramas dupa despartire nu poate fi ocupat atat de usor de altcineva. Accepta-ti mai intai propriile sentimente si lasa timpul sa te vindece de durerea de acum. Aceasta despartire nu trebuie in niciun fel sa-ti afecteze perceptia asupra propriei persoane si sa te determine sa faci din tine vinovatul numarul 1 al despartirii.

Motivele reale ale despartirii sunt altele si probabil ca le cunosti destul de bine. Poate ca acum te doare acum tot ceea ce ai iubit odata, insa, in timp, o alta iubire va picura balsam pe locul care, pentru moment, musteste de drama si neconsolare

Forme ale manipularii in cuplu
publicat pe 15 Septembrie 2008Manipularea a fost privita in cele mai multe cazuri ca o arma negativa folosita in viata de zi cu zi.Exista insa unii care gasesc in manipulare o arma pentru a-si clarifica sentimentele sau pentru a conduce relatia respectiva in directia dorita.

Manipularea a fost privita in cele mai multe cazuri ca o arma negativa folosita in viata de zi cu zi. Daca in mediul profesional putem gasi si valente pozitive acordate acestei forme de convingere, intr-o relatie afectiva poate fi benefica sau nu tocmai pentru faptul ca legatura sentimentala dintre doi oameni ar trebui sa se bazeze pe sinceritate si iubire, si nu pe teste sau cuvinte stupide.
Iata unele dintre cele mai intalnite forme de manipulare dintr-o relatie:

Manipularea emotionala - Se intampla deseori sa nu ne placa unii prieteni sau unele deprinderi ale partenerului. Si atunci in mod subtil, dar sigur, incepem sa il indepartam de prieteni, familie sau pur si simplu sa ii interzicem unele lucruri care odata ii placeau. De asemenea, in numele iubirii ii putem cere sa faca lucruri pe care nu si le doreste, dar pe care trebuie sa le duca la bun sfarsit pentru simplul fapt ca iubirea cere dovezi si pentru ca unul din parteneri ii induce celuilalt ideea ca niciodata nu va putea gasi pe altcineva mai bun.

Astfel de manifestari se intalnesc foarte des in relatiile in care unul iubeste mult mai mult decat celalalt si ajunge sa isi calce in picioare principiile, considerand ca face doar mici compromisuri. Tipul acesta de manipulare este foarte periculos pentru faptul ca in timp ne poate priva de increderea sau stima de sine si ne poate face sa credem ca fara dovezi cel sau cea de langa noi ne va parasi. Frustrarile se adancesc in timp si duc la despartire sau la singuratate in doi.

Gelozia ca arma de manipulare- Gelozia ca sentiment provocat sau simtit e considerat bun in unele cazuri, mai ales daca se incadreaza in unele limite. Intrebarea fundamentala ar fi daca dezvaluie ea iubirea adevarata sau daca ea este doar efectul imediat al unui orgoliu ranit. Stim cu totii ca atunci cand incepem o relatie totul este frumos si roz, pe parcurs sentimentele fie se consolideaza, fie cei doi parteneri se obisnuiesc unul cu celalalt.

Si atunci... e oare gelozia o arma buna la inceput sau pe parcurs? La inceput e usor sa il faci pe celalalt gelos doar pentru a fi mai apropiat de tine, iar mai apoi simtul proprietatii poate fi atat de dezvoltat incat nu e foarte clar daca gelozia e un raspuns al iubirii sau al orgoliului. Atunci cand gelozia este folosita intentionat ca arma de manipulare, ea nu poate ascunde decat o relatie subreda si doi parteneri nesiguri ce au nevoie in mod constant de stimuli pentru a-si mentine relatia.


Intervalul de repaus -Poate fi privita fie ca manipulare, destul de fina si "inteligenta", fie ca si consecinta prezenta a trecutului. Unii apeleaza la un ragaz in relatia lor pentru a-si clarifica sentimentele lor sau pe ale partenerului, dar sunt situatii in care pauza este doar o modalitate de chinuire a celuilalt, de a-i da o lectie de-abia cand tu esti sigur de sentimentele lui si cand in sfarsit nu iti e frica sa il pierzi. Pretextul celor care utlizeaza aceasta arma de manipulare este acela de a-si pune la incercare partenerul, dar la fel ca si gelozia, si aici poti cadea in propria-ti capcana. Unii ar pleda pentru un mic truc din cand in cand, unii s-ar arata sceptici la astfel de manifestari de iubire.

Manipularea “materiala” - Cadourile, florile, cuvintele dragastoase si promisiunile in exces pot fi trecute si ele la capitolul "arme in slujba manipularii". Cati dintre noi nu am trait cel putin o data in viata o astfel de relatie, aproape prea frumoasa pentru a fi adevarata? Atunci cand partenerul ne asalta cu flori sau promisiuni ce aproape ca ne stergeau din minte unele indoieli? De regula acest mod de manipulare este folosit foarte des de cuceritorul "de meserie", care poate incurca numele, zilele sau... minciunile si spera ca acest mic truc sa functioneze.

Cu totii suntem manipulati mai mult sau mai putin la un moment dat in viata. Trebuie doar sa stim ce vrem de la partener, de la iubire si sa spunem stop atunci cand simtim ca suntem lezati ca individ, chiar daca cel care face asta e cel pe care il credeam omul iubit

Exista persoana potrivita pentru fiecare dintre noi?

[color:1e8c=#666]publicat pe 21 Aprilie 2008
Psihologii au dat mai multe explicatii si motive pentru care consideram ca o anumita persoana este cea potrivita, chiar daca avem cele mai mari sanse sa ne inselam

In mod sigur te-ai intrebat cum se face ca te-ai indragostit sau iubesti tocmai o anumita persoana din milioanele de persoane care exista in lume. Nu conteaza ce spun cei din jur, nu conteaza ca parintii nu te aproba sau ca prietenele tale iti spun ca nu este pentru tine. Nu mai conteaza nici macar faptul ca tu insati ti-ai impus sa-l dai uitarii. Te atrage si iti place asa cum nu ti-a placut nimeni pana acum. Si cu toate acestea simti ca nu este el cel potrivit, simti ca nu este sufletul pereche la care visai in copilarie. Imaginea sablon a sufletului pereche pe care ai proiectat-o in subconstient nu corespunde calitatilor reale pe care le poseda partenerul tau. Calitatile sale nu vin in completarea trasaturilor tale, simpla sa prezenta nu iti da sentimentul de implinire dupa care tanjesti atat, vocea sa nu te face sa vibrezi din tot corpul, fiinta sa nu o lasa pe a ta sa se manifeste, etc. Si motivele pentru care l-ai categorisit drept “nepotrivit” pentru tine pot continua la infinit...

Psihologii au dat mai multe explicatii si motive pentru care consideram ca o anumita persoana este cea potrivita, chiar daca avem cele mai mari sanse sa ne inselam. Se pare ca dorinta de a forma un cuplu ideal alaturi de un partener potrivit apare inca din copilarie. In mod inconstinent, la maturitate cautam ca partenerul ales sa fie copia fidela a tatalui. Fetita ajunsa femeie incerca sa completeze si sa intregeasca modelul patern, cautand in calitatile viitorului partener pe cele ale tatalui. Chiar daca de multe ori aceste trasaturi nu ar fi tocmai cele potrivite nevoilor noastre... Pe de alta parte, atunci cand traieste intr-un cuplu, pe langa nevoia de iubire, o femeie isi doreste si siguranta si libertate. Si cu toate acestea de ce ne simtim atrase tocmai de barbatii care nu ne indeplinesc aceste nevoi? Cate dintre noi nu simt nevoia de iubire si cu toate acestea se indragostesc tocmai de barbatii care nu stiu sa ofere iubire? Cate dintre noi nu isi doresc sa ne simta in siguranta alaturi de partenerul de viata si cu toate acestea sunt atrase tocmai de barbatii nestatornici? Cate dintre noi nu isi doresc sa ne simta libere langa partener si cu toate acestea simt o atractie irezistibila tocmai pentru barbatii posesivi?

Doctorul in psihologie, Neil Clark Warren, este de parere ca existenta sufletului pereche nu este decat un mit alimentat de povestile de dragoste hollywoodiene cu happy-end sau de credintele religioase conform carora vointa divina reuneste anumiti oameni in anumite imprejurari. Iar pentru multi dintre oameni existenta unei anumite persoane potrivite poarta numele de predestinare sau destin. “Consider ca ideea compatibilitatii perfecte intre doi oameni tine mai mult de fantastic decat de realitate. Nu cred ca te poti simti perfect fericit si implinit doar de catre o singura persoana, excluzand orice alta persoana existenta pe acest pamant. Ca psiholog, ascult zeci de persoane singure care se plang ca nu si-au gasit sufletul pereche si ca este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa-l gasesti vreodata. Plecam de la o premisa total gresita. Daca undeva in lume exista o singura persoana care ti s-ar potrivi, gasirea acesteia poate dura foarte mult timp si se prea poate intampla sa nu o gasesti in aceasta viata. Daca in schimb, plecam de la convingerea ca nu exista un “partener unic” pentru fiecare, din start se inmultesc posibilitatile de alegere.

Apar instantaneu mai multi potentiali parteneri pentru o singura persoana”, afirma acesta intr-un articol publicat pe neilclarkwarren.com.

Numeroase cupluri, ferm convinse ca s-au casatorit cu persoana nepotrivita, au parte de o relatie armonioasa si fericita. In schimb, alte cupluri aflate la inceputul casnicie, absolut sigure ca si-au gasit sufletul pereche, dupa cateva luni sau ani, constata ca s-au inselat si divorteaza. Intr-un studiu efectuat sub supravegherea psihologului Neil Clark Warren, se arata de ce unele relatii reusesc acolo unde altele dau gres.

Studiul porneste de la experienta personala a 5000 de persoane casatorite si in special a 200 de cupluri ce se bucurau de o casnicie “fericita”. Rezultatul studiului arata ca asa-zisul “coeficient de compatibilitate” este determinat in special de existenta a 29 de trasaturi, printre acestea numarandu-se valorile religioase, ambitia si nivelul energiei. Si cu cat partenerii sunt mai compatibili din aceste puncte de vedere considerate “critice”, cu atat cresc sansele unei casnicii reusite.

Daca partenerii se potrivesc din aproape toate punctele de vedere, atunci sansele unei casnicii excelente sunt maxime. Asadar, in loc sa irositi timp pretios asteptandu-l pe Mr. Right, incercati sa priviti lucrurile dintr-un alta perspectiva. Acordati sanse barbatilor din jurul vostru! Se prea poate sa fi trecut pe langa dragostea vietii voastre si din lipsa de atentie sau visand la Fat-Frumos sa nu o fi sesizat..

Relatii neconsumate-iubiri inchipuite

[color:7619=#666]publicat pe 2 Iulie 2008
Mi-e teama ca voi dezamagi, cand se va descoperi ca nu sunt perfecta, nici pe departe asa puternica cum vreau sa par, ca nu stiu si nu pot fi permanent amabila si zambareata. Mi-e rusine ca nu pot fi FEMEIA IDEALA.



De cate ori, la inceputul unei relatii, nu ne-am spus: el este alesul. Vom trai impreuna, la bine si la rau, pana ce moartea ne va desparti?
De cate ori un parfum barbatesc nu ne-a facut sa visam cu ochii deschisi la o aventura? Dar de o mangaiere firava, a unor degete fine, care vi s-a intiparit adanc in memorie, va amintiti? Sau de cuvinte frumoase, complimente soptite la ureche, in timp ce mainile se jucau agale prin par...?!

Am sufletul plin de dragoste...o dragoste pentru el, barbatul vietii mele, omul minunat, vesel, sincer care sa-mi ofere inelul de logodna impreuna cu magicul "TE IUBESC" si sa-mi devina astfel logodnic, sot, tatal copiilor mei, stapan, print si cersetor (de dragoste!...) Oare exista? Oare il voi gasi?

Adorm, gandidu-ma la el. Nu stiu cum vreau sa arate. Vreau doar sa simt ca-mi este sortit!


Ma trezesc intinzand mana sa-l gasesc langa mine. Poate mi-a vegheat somnul. Deschid ochii incet. Zambesc...incerc sa fiu frumoasa, asa...de la prima ora a diminetii. Pentru el si numai pentru el! Zambesc. Zambet trist...caci nu-i nici azi. Dar continui sa zambesc. Poate maine va fi!

Mi-am promis pentru a nu stiu cata oara, ca nu ma voi mai atasa de cuvinte. Cuvintele sunt pentru carti. Acolo este locul si farmecul lor. Dar, de la vorbe la fapte cale lunga....

Primul mesaj al celui care m-a vrajit prin cuvinte a fost:"Ziua buna, Claudia!In afara de acel sarut la care mi-a ramas gandul, imi doresc si-un copil.Cu o femeie care sa ma iubeasca tot atat cat o iubesc eu.Poate esti tu." Nu orice barbat isi doreste un copil...si nu deschide subiectul acesta asa repede. Mi-a placut ca el chiar vizualizeaza implicarea sa in viata copilului sau. M-a impresionat.

Dupa prima intalnire...la cateva minute de la despartire, alt mesaj:"Sunt multe lucruri care nu am reusit sa ti le spun...ca ai ochii frumosi, ca esti foarte draguta, ca mi-a facut placere sa te vad.Somn usor, Claudia!" Mi s-a parut asa romantic...

Zi friguroasa de iarna. Strang plapuma in jurul meu, ma uit la ceas…mai pot zabovi 5 minute…cand, sunetul unui sms. Asa devreme? Cine poate fi?! E el…barbatul care mi-a amanetat ( nu stiu pentru ce perioada) inima. “Buna dimineata! Sper sa-ncepi o zi frumoasa, sper sa simti iubire in suflet in fiecare clipa si sa te energizezi cu acest mic pupic!” In acele clipe, mi-am dorit sa-l fac fericit, sa-l simt vesel (cum spune ca nu a mai fost de mult) si implinit.

Vreau sa invat sa te iubesc, vreau sa invat sa te fac fericita." De la a vrea, la a reusi e cale lunga. E mult mai usor sa renunti, sa spui ca ai incercat si nu s-a putut. Cineva care vrea atat de mult...si nu a reusit sa afle nici macar care este ziua mea de nastere.

Dupa prima noastra intalnire anulata:"Am incercat sa dorm, dar vad ca nu prea reusesc.Mi-am dorit mult sa te vad, dar vad ca nici asta nu am reusit.Imi doresc sa te iubesc, iar tu sa-mi impartasesti sentimentul...poate ca de data asta voi reusi.Seara buna,Claudia!" Poti rezista cand auzi cuvinte atat de frumoase si "rare": fericire...iubire...dor..?! Poate ca da, dar mereu am fost fermecata de povesti, de cuvintele magice, de celebra expresie “au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Dupa cateva zile de pauza...:"Sunt sincer si-ti spun ca mi-e dor de tine si as vrea sa te vad. Ma gandesc la tine si simt privirea ta cum ma patrunde."

Am plecat in delegatie la munte si primesc sms: "Sper sa ai o zi frumoasa si sa-mi gasesti si mie linistea.Poate rataceste pe poteci de munte." Desi imi promisesem ca nu-i raspund, ca il las sa decida incontro se indreapta relatia noastra...am simtit ca are nevoie de incurajare, are nevoie sa simta ca cineva este langa el.I-am raspuns...Nu a fost bine, caci a spus ca ma gandesc prea mult la el...Niciodata nu a comunicat sincer, deschis cu mine. Nici n-am avut puterea, curajul sa il fortez sa-mi spuna mai mult despre el.

Stiu ca este un barbat sensibil, sufletist, care poate mai mult de atat, ca merita sa primeasca de la viata mai mult. Dumnezeu da, dar nu baga si-n sac.

Finalul "fulgerator" si oarecum dureros pentru mine, a fost mesajul:"Imi pare rau ca nu a mers aceasta relatie. Plecasem cu multa incredere, dar ceva s-a rupt pe parcurs. Poate ca daca nu te lasai asa usor cucerita, acum eu eram cel indragostit." In afara de mesaje romantice (au fost destule), minunate, cele mai frumoase din viata mea...nu a facut nimic pentru a ma cuceri. Dar...asta e...! Am gresit cu siguranta...desi, nu stiu unde! Am avut prea multa incredere?! Mi-am dorit prea mult (si insistent) sa-l ajut?! Probabil, cate putin din fiecare.

Cum nimic nu e intamplator, vreau sa cred ca aceasta "relatie" este motivul pentru a citi mai mult. Clar duc lipsa de "cuvinte" frumoase....

"Citeste! Citind mereu mintea ta va deveni un laborator de idei si imagini din intelesul carora vei intocmi intelesul si filozofia vietii." M.Eminescu

Atrag (prin candoare) si resping (prin sensibilitatea exagerata) barbatii. Cand simt ca va fi bine, renunt. Cred ca mi-e teama ca voi dezamagi, cand se va descoperi ca nu sunt perfecta, nici pe departe asa puternica cum vreau sa par, ca nu stiu si nu pot fi permanent amabila si zambareata. Mi-e rusine ca nu pot fi FEMEIA IDEALA.

Cu toate astea, iubesc…in vis..in gand…iubesc cu ochii inchisi….iubesc amintiri…le-am selectat pe cele mai frumoase…

Cu toate astea, inca mai sper la dragoste…la rochia de mireasa…la o iubire ce se va consuma pana ce inimile se vor contopi si va rezulta una singura, care sa bata la unison. Pana atunci, iubesc imaginativ.

Stiu ca nu sunt singura, stiu ca nu e nicio rusine sa visezi la dragoste…

Viata e prea scurta sa imi fac procese de constiinta…Daca intr-o zi, voi fi iubi la aceeasi intensitate ca in imaginatie, promit ca voi oferi in schimb: tandrete, bucurie, imbratisari, dragoste, bunatate, zambet, alinare, toleranta, sufletul meu...

“Pasii tai, cautandu-ma, se vor opri/Am sa-ntind mana care te va primi/Am sa rad si-am sa cant cu tine, tot mereu/Am sa-ti fiu ecou.”

Singuratatea si regasirea propriei persoane

[color:c874=#666]publicat pe 3 Februarie 2009
Dar in cele mai multe cazuri, in ciuda tuturor eforturilor noastre, inevitabilul se produce: actiunile noastre nu se soldeaza favorabil si... ne trezim chiar singure. Incercam sa ne resemnam, sa ne obisnuim cu situatia, sa ne impacam cu noi insene.

Urmeaza o perioada de acalmie in care in care invatam sa eliminam tot ce ne face rau devenind mai puternice, invatam sa ne pretuim calitatile, sa ne respectam propria persoana, sa ne simtim bine in pielea noastra, intr-un cuvant sa privim viata cu ochii realitatii. Si intr-un final, la final, constientizam ca singuratatea are rolul ei benefic, chiar daca este pe termen scurt.


Sufletul... desi sustinem ca-l cunoastem atat de bine, stim de fapt atat de putine lucruri despre el... De aceea de cele mai multe ori, in cazul intrebarii: "De ce ai facut asta?", in loc de o explicatie clara asupra gesturilor sau faptelor savarsite replicam astfel: "Asa am simtit , asa mi-a spus sufletul sa fac ." Sufletul este cel care ne conduce, cel care isi pune amprenta asupra vietii noastre, ne creeaza o imagine, ne asigura un anume loc in societate. Putem avea un aspect fizic placut, dar savarsind fapte socotite drept necuviincioase de catre semenii nostrii ( de la mici rautati pana la rautati mai mari), sufletul sa nu ne ajute cu nimic si sa fim marginalizati, huiduiti si chiar izolati de restul societatii: "Pacat de ea ca-i frumusica, dar nu are suflet!"

Astfel de afirmatii,ca si cele care se refera la o a doua categorie de oameni, total opusa celei dintai ( persoane mai putin dotate din punct de vedere fizic ,dar foarte inzestrate din punct de vedere sufletesc ) : "E uratica, dar acum dupa ce a facut atatea pentru ei mi se pare mai draguta." sunt des intalnite. Lumea eticheteaza si plaseaza omul respectiv in locul cuvenit pe scara valorilor.
Nu ne putem eschiva analizei minutioase facute de semenii nostrii si indiferent ce ne-ar indemna sufletul sa facem, in anumite situatii trebuie sa tinem cont de regulile impuse de societatea in care traim. De ce? Omul e facut sa traiasca printre oameni, iar un suflet care se simte stingher e un suflet "mort" .

De aceea inca din primele clipe in care pasim in aceasta lume suntem intampinati cu "hrana sufletului" - dragostea. Acest element "vital" este oferit acum de fiinta care o va face intotdeauna neconditionat -mama . Legatura mama - fiu / fiica este cea mai stransa legatura umana existenta, ce invinge timpul si toate vicisitudinile vietii. Mai tarziu acest sentiment va capata nenumarate forme; se va extinde la nivelul prietenilor, al iubitilor...Si uite asa legam prietenii, relatii amoroase ce par a dura o vesnicie, unele dintre ele chiar rezistand in timp si in intensitate.

Dar relatiile care nu rezista? Veti spune ca nu au fost cladite cum trebuie, ca nu s-a tinut cont de elementele care stateau la baza lor ( firi opuse, idealuri diferite). Dar in fata unei astfel de situatii, in care prieteniile se destrama, iubirea se naruie, ce se intampla oare cu omul acela care credea cu sfintenie in puterea dragostei, a prieteniei? Ce se va alege cu sufletul lui? In prima instanta persoana in cauza va suferi un soc. Durerea resimtita este una atat de puternica incat ii va intuneca ratiunea; intervine un blocaj la nivelul mentalului si ea refuza sa accepte realitatea .

Teama de singuratate, teama de schimbare, golul sufletesc o imping la gesturi disperate. Cate dintre noi nu ne-am "bombardat" iubitul cu zeci de telefoane, sms-uri, e-mail-uri, in speranta "reinnodarii" relatiei? Cate nu am invocat diverse pretexte doar pentru a obtine o intalnire cu el si a-l ruga sa recapaciteze? Majoritatea am recurs la astfel de gesturi. Fie ca suntem vinovate, fie ca nu, toate avem tendinta de a scormoni trecutul si...de a insista in dezgolirea lui. Suntem in stare sa trecem peste orice cand vine vorba despre iubitul nostru si aproape peste orice cand vine vorba de prietena noastra cea mai buna si asta in primul rand pentru a nu fi lasate singure .


Dar in cele mai multe cazuri, in ciuda tuturor eforturilor noastre, inevitabilul se produce: actiunile noastre nu se soldeaza favorabil si... ne trezim chiar singure. Incercam sa ne resemnam, sa ne obisnuim cu situatia, sa ne impacam cu noi insene. Urmeaza o perioada de acalmie in care in care invatam sa eliminam tot ce ne face rau devenind mai puternice, invatam sa ne pretuim calitatile, sa ne respectam propria persoana, sa ne simtim bine in pielea noastra, intr-un cuvant sa privim viata cu ochii realitatii.

Si intr-un final, la final, constientizam ca singuratatea are rolul ei benefic, chiar daca este pe termen scurt. Daca persista insa pentru o perioada de timp prea indelungata, singuratatea devine nociva, reusind negresit sa ucida sufletul...

Cum sa te desparti si sa eviti suferinta

[color:62b1=#666]publicat pe 2 Septembrie 2008
Noi, femeile, ne aruncam prea repede in bratele unui alt inceput incert si intr-o noua relatie, sperand sa dam uitarii cat mai curand un sfarsit la fel de incert. Ba nu! Si femeile accepta ca au pierdut, insa au nevoie de timp pentru a face acest lucru. O despartire nu este niciodata usoara pentru ca nu este deloc usor sa te rupi de ceea ce a fost frumos, sa ai curajul sa o iei de la capat sau sa renunti la obisnuinta.

Niciun cuvant nu este suficient de convingator ca sa-ti aduca consolare. Nici cea mai pertinenta gluma a celui mai bun prieten nu reuseste sa smulga mai mult decat un zambet amar de pe buze. Niciun un articol aruncat pe un site pe care il deschizi aleatoriu gandindu-te ca o sa-ti fie de ajutor nu se dovedeste a fi vindecator de suflete. Lucruri care te faceau sa vibrezi de placere si entuziasm te dor acum. Cauti disperat in tine si nu mai gasesti nici macar puterea de a-ti disimula nefericirea. Suferinta zace haina, ascunsa intr-un colt al sufletului tau, nestiuta de nimeni, dar intuita de toata lumea. Se citeste in ochii tai, in privirea ta.


Se hraneste din sufletul tau si devine vizibila pe trup. Trec zile, nopti in care traiesti doar pentru ca stii ca nu esti suficient de puternic ca sa nu o faci. Te uiti pierdut in jur si nu mai vezi nimic care sa-ti readuca pofta de viata si setea de iubire. Traiesti in vis, suspini in viata. Ziua nu mai este compusa din dimineata si seara, ci din felul in care arata el dimineata si din maniera in care obisnuia sa te stranga in brate seara.

Noaptea te trezesti plangand de dor si insingurare, iar ziua o petreci asteptand sa vina noaptea ca sa poti sa rabufnesti. Sa-i dam un nume dur acestei stari si o numim automutilare? Masochism sufletesc? Nici macar... Este doar starea in care multi dintre noi ne cufundam imediat si dupa multe zile dupa ce am pus capat unei relatii. Este o stare in care sufletul boleste dupa amintiri trecute. Este dreptul sau de a-i acorda timp si libertate de a se vindeca, de a-si plange in tacere sau cu tipete sfasietoare nostalgia paradisului pierdut.

Acceptarea unui sfarsit inevitabil inseamna sa stii sa pierzi. Fara pareri de rau...
Un prieten barbat imi spunea ca o despartire, atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, rupe inima in doua, fara posibilitate de sudare imediata, dar ca noi, femeile, “suntem mult mai dependente de suferinta decat de iubirea in sine”. Noi nu stim sa pierdem cu capul sus. Noi nu stim sa recunoastem un sfarsit sau sa-l acceptam ca atare.

Noi, femeile, ne aruncam prea repede in bratele unui alt inceput incert si intr-o noua relatie, sperand sa dam uitarii cat mai curand un sfarsit la fel de incert. Ba nu! Si femeile accepta ca au pierdut, insa au nevoie de timp pentru a face acest lucru. O despartire nu este niciodata usoara pentru ca nu este deloc usor sa te rupi de ceea ce a fost frumos, sa ai curajul sa o iei de la capat sau sa renunti la obisnuinta. Nu este un secret psihologic ca oamenilor le este frica, se tem sa spuna fatis ceea ce cred si ceea ce simt.

Poti sa incepi insa prin a-ti marturisi durerea, sentimentele de neputinta si de vinovatie unei persoane care te-ar putea intelege, care a trecut prin aceeasi situatie ca si tine. Incepe prin a gandi ca nimeni nu se poate face raspunzator de durerea ta si ca o persoana care te iubeste si care te merita cu adevarat nu si-ar dori niciodata sa te faca sa suferi, ci sa-ti aduca fericirea. “Venus nu zambeste in casa unde-s lacrimi” (William Shakespeare), iubirea nu mai exista acolo unde curg doar lacrimi. In mod sigur, o iubire pe care o invoci cu manie si resentimente si nu cu drag si bucurie inceteaza sa se mai numeasca astfel.

Daca singuratatea poate fi umpluta doar de o singura persoana... invata sa descoperi o alta
Stiu ca oricate persoane s-ar invarti in jurul tau, amatoare sa-ti aline suferinta, sentimentul de singuratate nu ti-l poate umple nimeni si nimic, excepand una singura... care tocmai a refuzat sa faca acest lucru. Nu mai incerca sa dezgropi ceea ce pluteste de mult in oceanul mort al amintirilor si nu lasa ca amintirile frumoase dintre voi sa se transforme intr-un trecut cu miros de starv. Evita sa-l mai suni, sa-i dai sms-uri sau e-mailuri daca el le ignora cu desavarsire.
Accepta ca unele lucruri nu pot fi schimbate si gandeste-te ca daca el va dori cu adevarat o impacare, probabil te va cauta. Este cazul sa nu te mai minti singura si sa iti dai seama in ce masura iti doresti si tu acest lucru cu adevarat. Sau daca mai exista sansa ca o minima si neputincioasa scanteie sa dea foc unui loc deja parjolit si ars din temelii...

Ai impresia ca cei din jur te mint si ca golul neputintei si al suferintei pe care il traiesti in momentul prezent nu poate fi umplut de nicio activitate in care incerci sa te implici. Si aproape ca ajungi sa te crezi pe tine insati atunci cand pretinzi ca totul este la fel ca si inainte...
La fel nu o sa mai fie insa niciodata, insa in mod sigur se poate si mai bine decat atat. El o sa reprezinta intotdeauna un cineva care a existat in viata ta. Chiar daca intervine uitarea sau o noua iubire, poate si mai intensa decat cealalta, un petic din inima ta o sa ramana necarpacit pentru o lunga perioada de timp. Poate chiar pentru totdeauna caci sufletul va mai pastra din amintirile pe care mintea se strofoaca sa le dea uitarii.


Nu te arunca imediat intr-o noua relatie caci locul pustiu care a ramas dupa despartire nu poate fi ocupat atat de usor de altcineva. Accepta-ti mai intai propriile sentimente si lasa timpul sa te vindece de durerea de acum. Aceasta despartire nu trebuie in niciun fel sa-ti afecteze perceptia asupra propriei persoane si sa te determine sa faci din tine vinovatul numarul 1 al despartirii.
Motivele reale ale despartirii sunt altele si probabil ca le cunosti destul de bine. Poate ca acum te doare acum tot ceea ce ai iubit odata, insa, in timp, o alta iubire va picura balsam pe locul care, pentru moment, musteste de drama si neconsolare.

De ce prefera femeile barbatii mai in varsta?

[color:dd76=#666]publicat pe 11 Septembrie 2008
De ce cred eu ca o femeie simte o atractie deosebita fata de un barbat mai varsta? Tinand in brate o femeie mai tanara decat mine, am simtit o nevoie acuta de a o strange si mai puternic in brate.

Sunt atatea cupluri in jurul meu care imi confirma ca diferenta de varsta dintre un barbat si o femeie nu inseamna si diferenta de iubire si la fel de multe -exact contrariul. Suspinand si oftand, femeile ar spune ca “dragostea nu are varsta”, barbatii ar ridica nepasatori din umeri, ca na... doar asa este viata... plina de imprevizibil, iar binecunoscutele vedete autohtone ar incerca sa ne convinga ca in dragoste, in bani si in razboi totul este posibil.


Nu in ultimul rand, studiile oamenilor de stiinta ne lamuresc si in privinta diferentei de varsta: barbatii prefera femeile mai tinere decat ei pentru a-si revigora functia reproductiva, in timp ce femeile se simt atrase de barbatii mai in varsta pentru ca acestia le ofera siguranta si protectie.
Eu, un barbat inca tanar, probabil ca si imatur, m-am indragostit profund si superficial de nenumarate ori de femei cu cativa ani mai in varsta decat mine. Am gasit dintotdeauna ca femeile mai mari decat mine sunt irezistibile. Mai interesante, mai sigure pe ele, cu o experienta sexuala si de viata deloc de ignorat, mult mai pasionale decat ar putea fi vreodata zburdalnicele pustoaicele de astazi.

Si cu toate acestea... rezervate. Fara conceptii de genul tot ce zboara se mananca. Cu demnitate. Daca le parasesti, nu fac taraboi. Nu isi striga suferinta in urechile celor amatori sa o auda. Isi strang bagajele in liniste si pleaca la fel de tacut cum au si venit. Daca te parasesc, iarasi stiu cum sa o faca. Fara sa se razgandeasca. Cu hotarare. Fara sa-si ceara infinita iertare. Fara sa se uite pentru prea mult timp in urma lor. Cu maturitate!

Am observat ca dintre toate femeile care m-au iubit sau le-am iubit vreodata, cele mai tinere cu mult decat mine m-au iubit si cel mai sincer. M-au iubit intens, cu tandrete, cu seriozitate. Au gasit ca sunt responsabil, persoana integra si interesanta, ca subiectele de conversatie dintre noi rareori se epuizeaza, ca sexul cu o persoana mai in varsta este lipsit de inhibitii, dar bogat in tandrete si experimente indraznete, ca pot invata enorm de multe lucruri de la mine... Alaturi de mine, mi-au spus, si-au descoperit puterea, sexualitatea si feminitatea lor si au invatat sa aiba incredere in ea si in instinctele lor.

De ce cred eu ca o femeie simte o atractie deosebita fata de un barbat mai varsta? Tinand in brate o femeie mai tanara decat mine, am simtit o nevoie acuta de a o strange si mai puternic in brate. Mi-am dorit, fara sa-mi dau seama, sa-i spun cuvinte frumoase pentru ca imi dadeam seama ca simte nevoia sa le auda. Mi-am dorit sa o ating diferit, mai tandru. Am vrut sa-i provoc senzatii fizice, mai salbatice, pentru ca stiam ca nu i le-a mai oferit nimeni. Instictiv, am vrut sa o protejez, sa-i creez siguranta si confort alaturi de mine. Mai intai si la inceputul relatiei, strict in plan psihic. Mai tarziu, tineam in mod deosebit sa nu-i lipseasca nimic nici din punct de vedere financiar.


Am ajuns la concluzia ca femeile, chiar si atunci cand ele sunt nehotarate si imature, isi doresc sa aiba un partener sigur pe el si complet maturizat. Iar barbatii se maturizeaza mai greu, cu mult mai greu decat femeile. Nu este doar un cliseu, este o realitate. Femeile apreciaza varsta mai inaintata drept un potential garant pentru angajament, pentru innodarea unei relatii stabile sau chiar pentru intemeierea unei familii.
Deceptionate de caracterul superficial si de lipsa de maturitate a unui barbat de seama lor, barbatul mai in varsta devine barbatul ideal care poate raspunde intr-un mod corespunzator nevoilor lor emotionale. Si materiale sau intelectuale... pentru ca la aceasta varsta este foarte probabil sa aiba o cariera bine structurata si o situatie financiara stabila. Barbatul in varsta este asociat cu barbatul puternic, cu barbatul de succes, cu barbatul care va propulsa femeia in centrul atentiei celorlalti, cu barbatul care nu face sa sufere, cu barbatul care se simte bine oferindu-i placere partenerei (si nu invers) sau cu barbatul care povatuieste, indruma si formeaza caractere.

Certurile dintre soti prelungesc durata vietii

[color:eb69=#666]publicat pe 17 Aprilie 2008
Buna intelegere si armonia intr-un cuplu devin din ce in ce mai rare in cuplurile moderne si pe buna dreptate se poate spune ca cei care se bucura de liniste in cuplu se numara prin cei favorizati de soarta.

Pentru multe cupluri, certurile cu partenerul de viata au devenit un obicei inclus in ritualul zilnic de tocare a nervilor. Ele se manifesta sub forma resentimentelor, a nemultumirilor, a rabufnirilor de nervi, a descatusarii de stresul de la serviciu sau reprezinta pur si simplu o modalitate de a evada din peisajul anost al cotidianului. Involuntar sau nu, acele mici certuri de la inceput care faceau ca impacarea sa fie mai dulce incep sa se transforme in mari conflicte. Buna intelegere si armonia intr-un cuplu devin din ce in ce mai rare in cuplurile moderne si pe buna dreptate se poate spune ca cei care se bucura de liniste in cuplu se numara prin cei favorizati de soarta.

Nu de alta, dar un studiu efectuat in 2006 de catre cercetatorii americani de la Universitatea din Ohio pe un esantion de 42 de cupluri, arata ca neintelegerea dintre soti influenteaza in mod negativ vindecarea ranilor. Din cauza conflictelor dese, ranile se vindeca mult mai greu. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns oamenii de stiinta americani dupa efectuarea studiului. Sotii care au participat la studiu au fost rugati sa povesteasca despre lucrurile pe care vor sa le imbunatateasca in relatia lor de cuplu. A avut loc o discutie deschisa intre parteneri, intr-o atmosfera amiabila.

Dupa o perioada de timp, acelorasi cupluri casatorite li s-a cerut sa vorbeasca despre ceea ce ii deranjeaza la partenerul de viata. Discutia nu a mai fost atat de politicoasa de data aceasta, luand forma certurilor intre soti. Si in cazul discutiilor constructive si in cazul certurilor, pentru a studia modalitatea in care starea psihica influenteaza sistemul imunitar, cercetatorii le-au provocat participantilor rani minore. Se pare ca dupa discutia in contradictoriu, ranile s-au vindecat cu o zi mai tarziu decat dupa prima discutie linistita. Concluzia studiului ne arata ca buna intelegere intr-un cuplu duce la intarirea sistemului imunitar.

Pe de alta parte, intr-un articol aparut in publicatia Live Science, se prezinta rezultatele unui alt studiu efectuat asupra cuplurilor casatorite. De data acesta insa, s-au demonstrat beneficiile pe care le aduce cearta intr-un cuplu. S-a demonstrat ca certurile intre soti prelungesc durata vietii cuplurilor, cuplurile care isi reprima nervii traind mai putin decat cuplurile care isi exteriorizeaza mania. “Una din problemele pe care partenerii unui cuplu nu stiu cum sa o manevreze este negocierea. Este inevitabil ca intr-un cuplu sa nu apara conflicte, insa acestea pot fi rezolvate prin negociere. In cazurile fericite, sotii vad la parintii lor cum isi rezolva problemele si le imita comportamentul. De obicei insa, cuplurile dau dovada de ignoranta in rezolvarea sau aplanarea conflictelor”, este de parere Ernest Harburg, profesor doctor la Catedra de Psihologie si Sanatate Publica din cadrul Universitatii Michigan.


In opinia acestuia, adevarata problema a unui cuplu este reprezentata nu de conflictul in sine, ci de felul in care este rezolvat acesta. “Daca nu dai frau liber maniei si nu te manifesti cumva, ajungi sa ai resentimente fata de cel care te-a atacat”, adauga acesta. Pe o perioada de 17 ani, Harburg si colegii sai au studiat 192 de cupluri casatorite cu varsta cuprinsa intre 35-69 de ani, concentrandu-se pe compartamentul considerat nedrept de catre persoana atacata. Daca partenerul considera ca celalalt a inceput cearta de la un motiv perfect plauzibil, atunci furia sa nu mai este atat de intensa. Pornind de la situatiile ipotetice in care cuplurile casatorite se confrunta cu probleme, Harburg a impartit cuplurile in patru mari categorii: cuplul in care ambii partenerii isi expun agresiv punctul de vedere; cuplul in care sotul da frau liber maniei sale, iar sotia tace; cuplul in care sotia isi manifesta mania, iar sotul si-o reprima si cupluri in care amandoi tac, tinandu-si furia sub control.

In cei 17 ani, in cazul a 26 de perechi care se incadrau in ultima categorie, a celor care isi reprima mania, s-au inregistrat 13 decese, iar in cazul celorlalte 166 de cupluri decesele au fost in numar de 41. In 27% dintre cuplurile apartinand acestei categorii a decedat unul dintre soti, iar in 23% au decedat ambii soti. Pe de alta parte, in 6% dintre cuplurile care apartin primelor trei grupuri, au decedat ambii parteneri, iar in 19% dintre aceleasi cupluri a fost inregistrat decesul unuia dintre parteneneri. Conform studiului, perechile care isi exteriorizeaza mania au sanse mai mari de a-si prelungi durata vietii decat cuplurile care incearca sa-si tina mania sub control. Asadar, nu ezitati sa va manifestati sentimentele si sa va descarcati mania pe care ati acumulat-o impotriva partenerului mai ales daca stiti ca aveti dreptate. S-ar putea sa mai adaugati ceva timp vietii voastre...

Legea ranirii reciproce

[color:c350=#666]publicat pe 5 Mai 2008
Am inselat pentru ca stiam ca nimic nu-l doare mai rau decat faptul ca eu, care i-am apartinut doar lui, ma daruiesc si altor barbati.

Iubesc fotografiile, iubesc ceea ce exprima ele. Mi-a ramas insa intiparita in memorie o fotografie pe care am primit-o cadou de la un prieten fotograf. Imi spunea ca este una dintre cele mai bune fotografii ale sale. Nu am inteles niciodata de ce. Este fotografia mea, iar eu nu sunt o frumusete veritabila, nu am un corp de invidiat, nu sunt nici prea fotogenica, iar barbatii nu intorc capul dupa mine atunci cand merg pe strada. Privesc din cand in cand la ea, fotografia mea, chipul meu, trasaturile mele… trebuia sa fiu eu in acea poza, dar nu sunt eu, nu ma recunosc in ea. Refuz sa-mi vad expresia de durere care se intrezareste in privirea zambitoare. Ochii nu ma recunosc, iar sufletul insusi ma reneaga, soptindu-mi: ‘E o straina, nu esti tu!’ Se spune ca fiecare chip spune o poveste care poate sa cutremure, sa impresioneze, sa produca zambete, sa inspaimante sau sa dea lamuriri. Ma uit mai atent la o alta fotografie facuta in urma cu cativa ani, vad un chip familiar pe care l-as recunoaste dintr-o mie. Sunt eu! Obisnuiam sa ma privesc in aceasta poza ca intr-o oglinda pentru ca imi placea ceea ce vedeam in ea. Vedeam credinta, vedeam speranta, tarie de character, inocenta, o mare disponibilitate sufleteasca si mai ales multa iubire.

Ce s-a intamplat in timp? Unde au disparut toate acestea? Ei bine, m-am schimbat. M-am transformat intr-un suflet rece, sterp, incapabil sa mai fie sensibilizat de dovezi de afectiuni si de vorbe frumoase, un suflet imun la tot ceea ca ar putea sa-i aduca un alt fel de fericire. M-au schimbat oamenii, circumstantele si iubirea. M-am schimbat eu chiar atunci cand eram sigura ca nimeni nu o reuseasca vreodata sa ma schimbe. Nu am invatat nimic extraordinar in cei cativa ani care au trecut. Am invatat in schimb cum functioneaza legea ranirii reciproce si scenariul pe care ii urmeaza aceasta: Doua personaje, un barbat si o femeie, se iubesc mult si intens. Urmeaza un moment de slabiciune in aceasta relatie si el calca stramb. Ea afla, sufera, plange, rabda, iarta, dar nu poate sub nicio forma sa uite, doreste sa se razbune, nu stie inca cum, dar afla. Si il insala la randul sau… Doar pentru a-l rani, stiind ca-i produce suferinta.

Victor Hugo spunea ca ‘iubirea nu se opreste niciodata la jumatate de drum: sau te pierde, sau te mantuie’. Mie iubirea mi-a facut mult rau pentru ca nu am stiut sa iubesc ponderat, nu am stiut sa iert si sa cer iertare. Am asteptat sa primesc totul si cand am primit mai putin decat credeam ca mi se cuvenea, am simtit ca universul este prea mic ca sa cuprinda atat de multa durere. Am vrut sa fac rau celui care m-a lovit…M-am simtit patetica si mica de fiecare data cand inselam voit. As vrea sa inventez drept scuze trairile de moment, instinctele sexuale sau pura pasiune, dar nu a fost nimic din toate acestea. Am inselat pentru ca stiam ca nimic nu-l doare mai rau decat faptul ca eu, care i-am apartinut doar lui, ma daruiesc si altor barbati.

Premeditat, voit, fara sa-mi faca placere, doar pentru ca focul dorintei de razbunare sa nu mai ma arda atat de tare… Ce poate sa fie mai trist in dragoste decat sa stii ca sufletul iti este luat de cineva care nu are nevoie de el? Si daca el, cel care ma inselase nu mai avea nevoie de sufletul meu, ce mai conta atunci trupul?

A iubi inseamna a sti sa pledezi, sa cersesti, sa astepti, spunea un alt mare scriitor francez. Nu am facut nimic din toate acestea. Acel ceva minunat care a existat la inceput intre noi si care ne facea sa ne simtim impliniti unul langa celalalt, toleranti, slabi de inger, moi, puternici, confuzi, siguri pe noi s-a transformat in otrava. De ce ii ranim tocmai pe cei pe care ii iubim cel mai mult? De ce primim cele mai dure lovituri tocmai de la acele persoane de la ne asteptam cel mai putin si pentru care am fi dispusi sa facem cel mai mult? De ce atunci cand suferim, nu urmam indemnul biblic, intorcand si celalalt obraz, ci mai degraba ne ghidam dupa principiul supravietuirii, producand si noi suferinta atunci cand suferim? Am fost invatata ca sinceritatea este o virtute si ca un cuplu adevarat trebuie sa functioneze pe baza increderii. Am avut pretentia ca eu, fiind deschisa si corecta, sa mi se raspunda cu aceeasi moneda, uitand ca adevarul nu este intotdeauna o valoare absoluta care poate rezista incercarilor la care e supus in cadrul relatiilor intre oameni. Nu am stiut sa jonglez cu masurile, nu am gasit echilibrul perfect intre imaginea mea reala si valul de aparente. Nu am stiu sa ma protejez pe mine si am crezut ca fac demonstratii de tarie de caracter. Am dat in schimb dovada numai de slabiciune. As vrea sa fiu capabila sa ma privesc in poza primita cadou care a surprins dincolo de zambetele artificiale si clipele de adevar pur. As vrea sa o privesc de aproape cu sufletul de astazi, sa ma accept si sa ma recunosc asa sunt acum. Si privind-o, as vrea sa-mi spun ca: ‘Asta sunt eu’, fara ca sa-mi mai fie teama de persoana care am devenit .

Secretul compromisurilor intr-o relatie

[color:fd3c=#666]publicat pe 26 Februarie 2009
De fapt ce inseamna a face un compromis? Ceva de genul…cedez un pic…cedeaza si el un pic, gasim o cale de mijloc si-n final toata lumea este multumita. A invata sa faci compromisuri inseamna a invata sa te schimbi. Daca veti ingadui ambitiilor nejustificate sa va controleze mintea pana cand va vor guverna de-a-ntregul, ele vor pune stapanire pe felul dumneavoastra de a gandi.
Inca de mici suntem obisnuiti cu idea sa ne dorim o viata in doi agreabila. Chiar daca pentru asta ne faurim o multime de idei romantice, sau ne dam seama ca perceptia realitatii este mai promitatoare, cu totii tindem catre acest tip de ideal. Unii reusesc sa-l atinga, altii nu…si asta nu pentru ca ar exista un secret al reusitei, ci, pur si simplu pentru ca acestia se adapteaza mai usor acestei vieti in doi care presupune compromisuri, situatii conflictuale si impacari

Poate ca nu o singura data ne-am pus intrebarea: ce presupune o viata normala in doi? Raspunsurile variaza, insa un singur lucru este cert: comunicarea, compromisurile, situatiile conflictuale si “dulcea” impacare sunt elemente componente ale cuplului. In weekend obisnuiai sa te trezesti devreme ca sa dai cu aspiratorul prin toata casa. Acest lucru se intampla inainte sa te muti impreuna cu iubitul tau caruia ii place sa leneveasca in pat pana la pranz. Dupa acest moment ai sentimentul ca tot programul tau este dat peste cap, fiindca trebuie sa-i faci mancare cand tu ai vrea sa mergi la cumparaturi. Seara vin in vizita prietenii lui, cu care se uita la meci. Iar tu…trebuie sa te reorganizezi.
Fara sa vrei te duci cu gandul ca inainte de a-l cunoaste pe el, erai fascinanta si stralucitoare. Barbatii se repezeau sa-ti deschida usa in cale si nu mai faceai fata complimentelor. Acum, de-abia daca te mai observa. Pentru ca nici tu nu le mai dai atentie – cum altfel, din moment ce iubirea vietii tale te asteapta acasa? Sau tu o astepti pe ea atunci cand uita sa-ti spuna ca intarzie in oras…Toate aceste lucruri se pot intampla pana in ziua cand te vei hotari sa pui piciorul in prag si nu mai pleaca fara tine nicaieri. Sau fara sa spuna si sa respecte ora la care a spus ca se intoarce. Si cu promisiunea ca o sa te insoteasca vineri seara la cina la ai tai si sambata dimineata la shopping in mall. Crezi ca ii va placea aceasta situatie? Asta este, in cuplu trebuie sa mai faci si compromisuri…
Probabilitatea de a te intalni cu tine in varianta masculina este foarte mica, de ce sa nu recunoastem. Asa ca vei fi pusa in situatia de a-l descoperi pe omul de langa tine asa cum este el. Se poate sa afli lucruri care nu-ti fac prea mare placere, dar la o evaluare mai completa, vei spune ca merita sa accepti cele cateva lucruri care tie iti displac, de dragul acelora care iti umplu inima de bucurie. Pana la urma, asta inseamna sa iubesti. Dar pana unde poti sa mergi cu compromisurile, in asa fel incat nimeni sa nu fie frustrat, iar iubirea care v-a atras sa nu sufere in nici un fel?
De fapt ce inseamna a face un compromis? Ceva de genul…cedez un pic…cedeaza si el un pic, gasim o cale de mijloc si-n final toata lumea este multumita. A invata sa faci compromisuri inseamna a invata sa te schimbi. Daca veti ingadui ambitiilor nejustificate sa va controleze mintea pana cand va vor guverna de-a-ntregul, ele vor pune stapanire pe felul dumneavoastra de a gandi. Invatand sa controlam aceste ambitii putem deveni mai populari, mai stimati si mai agreabili.

Nu cred ca s-ar putea da un numar exact al compromisurilor pe care trebuie sa le faca cineva in viata in doi. Insa, trebuie sa stim ca acestea trebuie sa existe intr-o relatie si nu numai de partea unui singur partener. Compromisurile trebuie sa existe de ambele parti, dar nu trebuie sa mearga mai departe de limitele in care simtim ca ne-au fost inculcate drepturile fundamentale.
Ghid de recunoastere a compromisului bun:
1.E constructiv.Daca faci ceva de dragul lui care iti aduce o satisfactie, inseamna ca merita.
2.Te transforma in bine. Nu ti-a picat bine cand s-a uitat cu admiratie la colega lui de serviciu cu care v-ati intalnit in supermarket. Noroc ca ti-ai dat seam ace i-a placut la ea, si i-ai furat secretul.
3.Se vede pe fata ta. Toata lumea remarca transformarea ta, toti iti spun ca radiezi si ca iti prieste ce faci. Daca se petrece asa, esti pe drumul cel bun.

Cum percep barbatii avansurile sexuale?


Care a fost ultima data cand ti-ai luat inima in dinti si ti-ai abordat barbatul? Conventiile sociale si prejudecatile ne impiedica -in multe cazuri- pe noi, femeile, sa ii abordam pe barbati la fel de firesc si de nonsalant cum o fac ei. Dar le place barbatilor sa fie abordati?

Prietenia intre femei:

O femeie nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotului ca a adormit la o prietena. Pentru ca sa verifice el a sunat la cele mai bune zece prietene ale nevestei. Nici una nu stia nimic despre cele intamplate.

Prietania intre barbati:

Un barbat nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotiei ca a dormit la un prieten. Pentru ca sa verifice ea a sunat la cei mai buni 10 prieteni ai sotului. Opt dintre ei au confirmat ca a dormit la ei, doi au explicat ca inca este acolo.

continuare
=============


8. Confruntandu-te cu temerile si lipsa ta de siguranta, te vei cunoaste mai bine
Am probleme. Legate de incredere. Probleme legate de obsesia controlului.
Si desigur, mai am si alte probleme, pe care le voi voi descoperi candva. Cred ca am stiut dintotdeauna ca nu sunt perfecta. Dar in peste zece ani de casnicie, m-am confruntat cu realitatea dura a problemelor pe care le am.
Semne ale acestor probleme existau inca de cand eu si sotul meu am inceput sa iesim impreuna, mai ales in privinta increderii. Inca de la inceput am fost foarte suspicioasa fata de el.
El zicea de exemplu: Te sun diseara la ora 8. Apoi, numai ca sa ma duca de nas, ma suna exact la ora 8. Stiam eu ca pune ceva la cale, dar nu reuseam sa-mi dau seama ce. Acelasi tip de experiente au urmat dupa ce ne-am casatorit. Cu exceptia unor rare situatii cand o dadea in bara. Iar eu nu aveam deloc simtul masurii cand ii evaluam greselile; oricare dintre ele era un pacat capital. Fie ca glumea pe seama noii mele coafuri ori venea acasa tarziu, fierbeam saptamani intregi si chiar ma lasam cuprinsa de ganduri legate de divort. Ma gandeam ca daca m-ar iubi – mult de tot – nu ar face asa ceva.
M-as bucura sa va marturisesc ca acest comportament irational a durat numai cateva luni si ca am scapat de el. Dupa ani de zile de auto-examinare si discutii cu prietenii cei mai buni din lume pe care ii poate avea o femeie, am ajuns sa inteleg niste lucruri despre mine insami. Fara a intra in prea multe detalii, pot spune ca mi-am examinat povestea vietii, cu un tata distant din punct de vedere emotional si o mama cu vointa puternica si m-am gandit la toate modurile, bune si rele, in care relatiile respective mi-au afectat modul in care am abordat casnicia.
Inca ma lupt cu toate aceste lucruri. Dar imi este foarte clar ca multe dintre frustrarile noastre cele mai profunde din relatie sunt o oportunitate de a ne confrunta cu propria persoana. Este un lucru ce poate fi dificil de acceptat – pana la urma, este mult mai usor sa tii socoteala slabiciunilor sotului si sa-ti spui ca esecurile lui sunt singurul lucru care te impiedica sa ai un mariaj mai bun. Dar daca vrei sa-l parcurgi, acest drum anevoios catre cunoasterea de sine poate fi una dintre cele mai satisfacatoare recompense a unei relatii de lunga durata – fiindca vei invata sa-ti indragesti ciudateniile si sa fii intelegatoare cu tine insati, la fel cum vei face si cu sotul tau.
Aceasta este frumusetea ciudata a casatoriei: este plina de momente dificile si de lectii dure, pentru care nu te pregateste nimeni. Dar pana la urma, tocmai acestea sunt lucrurile care imbogatesc viata voastra impreuna – facand ca dragostea voastra sa devina mai profunda si mai puternica decat la inceput.

continuare
============

7. Iti vei da seama ca singura persoana pe care o poti schimba esti tu
Ai vazut cumva filmul stiintifico-fantastic din anii 1980 numit Making Mr. Right? Cand eroina eleganta, jucata de Ann Magnuson, este angajata sa invete un robot cum sa se poarte ca o fiinta umana, ea are posibilitatea de a crea un barbat perfect. Foarte priceputa la afaceri, ea isi foloseste cunostintele de marketing pentru a forma personajul android creat de John Malkovich conform versiunii ei personale a barbatului ideal – sensibil, dornic de a face placere si foarte dispus sa asculte.
Exista un pic de fantezie creatoare in fiecare dintre noi – ceva ce ne face sa credem ca putem schimba persoana iubita, pentru a o aduce mai aproape de perfectiune. Putem folosi suportul si empatia sau strigatele si ultimatumurile, dar ne asumam aceasta responsabilitate cu convingere perseverenta, crezand ca facem ceea ce trebuie.
Oricare ne sunt motivele, efortul este epuizant. Transformarea unui barbat adult – dezbarandu-l de niste obiceiuri, convingeri si idiosincrazii vechi de decenii, este intr-adevar o misiune imposibila. Si vei ajunge sa-ti dai seama, relativ devreme daca ai noroc, ca este mult mai usor sa schimbi modul in care reactionezi la comportamentul lui.
Iata un exemplu perfect, cel al
Alinei, de 36 de ani: Obisnuiam sa ma enervez cand sotul meu spala vasele dar nu le si punea la loc. Dar nu obtineam nimic astfel; reprosurile mele nu faceau decat sa-l umple de nemultumire. Acum, cand ajung acasa si bucataria este curata, spun numai „Minunat, acum nu mai trebuie decat sa pun vasele la loc.

va continua
===========

continuare
=============


5. Faptul ca obtii ce vrei nu mai este atat de important ca gasirea unei cai sa va intelegeti
Eu cred ca le cam stiu pe toate. Iata, recunosc asta. Nu am deloc intentia sa-i ranesc sau sa-i chiuiesc pe cei dragi. Insa experienta mea de o viata m-a invatat ca in cele mai multe subiecte, de cele mai multe ori, am dreptate. Insa ceea ce m-a socat de-a lungul mai multor ani de casnicie, a fost descoperirea ca, pe masura ce aveam tot mai multa dreptate, eu si sotul meu ne distantam tot mai mult ca si cuplu. Vezi, oricat de ciudat pare, de-a lungul vietii, sotul meu a trait cu impresia gresita ca are dreptate de cele mai multe ori (ca sa vezi!). Asa ca am ajuns sa ne certam – foarte des. Asta pana cand am invatat niste lucruri.
Mai precis, cand este vorba de anumite neintelegeri, nu mai exista corect si incorect – ci doar modul tau de a privi lucrurile si cel al sotului.
Laura, 38 de ani: La inceputul casniciei noastre vedeam lucrurile numai in alb si negru. Acum nu mai cred mereu ca eu am dreptate si sotul meu nu are. In viata, intre alb si negru exista mult mai multe griuri decat credeam, iar acest lucru m-a invatat sa am rabdare si sa recunosc valoarea compromisurilor.
Cu cat ajung sa-l cunosc si sa-l apreciez mai bine pe sotul meu, cu atat ii respect mai mult parerile. Asta nu inseamna ca sunt mereu de acord cu el. Dar pot vedea valoarea unui compromis satisfacator pentru amandoi. Si, in loc sa-l bat tot timpul la cap ca nu are dreptate, de obicei imi inghit vorbele usturatoare si spun doar ceva de genul „inteleg ce vrei sa spui“ sau „nu ma gandisem la asta“. Dupa ce recunosc cu sinceritate valoarea punctului lui de vedere, si lui i se pare mai usor sa asculte ce am de spus. Si fiindca stiu ca el ma asculta cu atentie, de cele mai multe ori nu mai doresc asa de tare sa-i arat cata dreptate am. Ce ciudat functioneaza lucrurile astea, nu-i asa?
O casnicie grozava nu inseamna lipsa conflictelor, ci doar ca sotii incearca in permanenta sa faca ce este bine
Poate credeti ca, gratie intelepciunii pe care am acumulat-o, eu si sotul meu nu ne mai certam deloc. Gresit! Pe cat este de important sa faceti compromisuri, este important si sa aveti cate o mare cearta din cand in cand. Fiindca atunci cand va certati nu se intampla numai sa ridicati vocea, ci si sa ridicati probleme reale – uneori ingropate – iar discutarea lor va provoaca sa va intelegeti mai bine ca persoane, unul pe altul si relatia voastra. Nu as renunta la certuri pentru nimic in lume, caci stiu ca ele nu ne vor desparti, ci ne vor face mai puternici.

va urma
========

continuare

5. Faptul ca obtii ce vrei nu mai este atat de important ca gasirea unei cai sa va intelegeti
Eu cred ca le cam stiu pe toate. Iata, recunosc asta. Nu am deloc intentia sa-i ranesc sau sa-i chiuiesc pe cei dragi. Insa experienta mea de o viata m-a invatat ca in cele mai multe subiecte, de cele mai multe ori, am dreptate. Insa ceea ce m-a socat de-a lungul mai multor ani de casnicie, a fost descoperirea ca, pe masura ce aveam tot mai multa dreptate, eu si sotul meu ne distantam tot mai mult ca si cuplu. Vezi, oricat de ciudat pare, de-a lungul vietii, sotul meu a trait cu impresia gresita ca are dreptate de cele mai multe ori (ca sa vezi!). Asa ca am ajuns sa ne certam – foarte des. Asta pana cand am invatat niste lucruri.
Mai precis, cand este vorba de anumite neintelegeri, nu mai exista corect si incorect – ci doar modul tau de a privi lucrurile si cel al sotului.
Laura, 38 de ani: La inceputul casniciei noastre vedeam lucrurile numai in alb si negru. Acum nu mai cred mereu ca eu am dreptate si sotul meu nu are. In viata, intre alb si negru exista mult mai multe griuri decat credeam, iar acest lucru m-a invatat sa am rabdare si sa recunosc valoarea compromisurilor.
Cu cat ajung sa-l cunosc si sa-l apreciez mai bine pe sotul meu, cu atat ii respect mai mult parerile. Asta nu inseamna ca sunt mereu de acord cu el. Dar pot vedea valoarea unui compromis satisfacator pentru amandoi. Si, in loc sa-l bat tot timpul la cap ca nu are dreptate, de obicei imi inghit vorbele usturatoare si spun doar ceva de genul „inteleg ce vrei sa spui“ sau „nu ma gandisem la asta“. Dupa ce recunosc cu sinceritate valoarea punctului lui de vedere, si lui i se pare mai usor sa asculte ce am de spus. Si fiindca stiu ca el ma asculta cu atentie, de cele mai multe ori nu mai doresc asa de tare sa-i arat cata dreptate am. Ce ciudat functioneaza lucrurile astea, nu-i asa?
O casnicie grozava nu inseamna lipsa conflictelor, ci doar ca sotii incearca in permanenta sa faca ce este bine
Poate credeti ca, gratie intelepciunii pe care am acumulat-o, eu si sotul meu nu ne mai certam deloc. Gresit! Pe cat este de important sa faceti compromisuri, este important si sa aveti cate o mare cearta din cand in cand. Fiindca atunci cand va certati nu se intampla numai sa ridicati vocea, ci si sa ridicati probleme reale – uneori ingropate – iar discutarea lor va provoaca sa va intelegeti mai bine ca persoane, unul pe altul si relatia voastra. Nu as renunta la certuri pentru nimic in lume, caci stiu ca ele nu ne vor desparti, ci ne vor face mai puternici.

va urma

arbatul si femeia: aceeasi specie, lumi diferite


Barbatii si femeile sunt diferiti. Nu sunt mai buni sau mai rai - sunt diferiti. Singurul lucru pe care il au in comun este faptul ca apartin aceleiasi specii. Ei traiesc in lumi diferite, cu valori diferite si conform unor reguli diferite. Toata lumea stie asta, dar foarte putini oameni, si mai ales foarte putini barbati, sunt dispusi s-o recunoasca.

Acesta e totusi adevarul. Dovezile sunt clare. Aproximativ 50 la suta dintre casnicii sfarsesc printr-un divort, cel putin in tarile occidentale, si chiar si cele mai serioase relatii sentimentale nu rezista in timp. Barbatii si femeile din toate culturile, de toate culorile si toate credintele se cearta mereu din pricina parerilor, a comportamentului, a atitudinilor si a ideilor partenerilor lor.

Unele lucruri sunt de la sine intelese

De regula, barbatii merg la toaleta dintr-un singur motiv. Femeile folosesc toaletele ca pe adevarate locuri de intalnire mondene sau de aplicare a diverselor terapii. Femeile care intra intr-o toaleta si nu se cunosc intre ele pot iesi de acolo dupa putina vreme ca bune prietene, parandu-li-se ca sunt amice de-o viata. Insa toata lumea ar fi foarte uimita daca un barbat ar spune ceva de genul: "Mai Frank, ma duc pana la toaleta - vrei sa vii cu mine?".

Barbatii au suprematia asupra telecomenzii, mutandu-se de pe un canal pe altul; pe femei nu le deranjeaza sa se uite la reclame. Atunci cand sunt tensionati, barbatii beau mult alcool si exploreaza tinuturi noi; femeile mananca ciocolata si merg la cumparaturi.

Barbatii nu sunt in stare sa gaseasca nimic din ceea ce cauta pe lumea asta, in afara de CD-urile lor, care sunt intotdeauna in ordine alfabetica. Femeile descopera intotdeauna unde sunt cheile ratacite ale masinii, in schimb foarte rar li se intampla sa gaseasca drumul cel mai drept spre destinatia dinainte stabilita. Barbatii cred ca sunt sexul cel mai rational. Femeile stiu ca ele sunt de fapt astfel.

Oare cati barbati schimba sulul de hartie igienica de la toaleta? Nu se stie, pentru ca nu s-a intamplat niciodata

Barbatii se minuneaza de felul in care femeile sunt capabile sa intre intr-o incapere plina de lume si sa faca pe loc cate un comentariu despre fiecare; femeilor nu le vine a crede ca barbatii observa atat de putine lucruri. Femeile sunt uimite ca barbatii se descurca intotdeauna sa parcheze lateral masina intr-un spatiu ingust, folosindu-se de oglinda retrovizoare, in schimb nu gasesc niciodata punctul G.

Cand o femeie se rataceste, opreste si intreaba pe unde sa o ia. Pentru un barbat, acesta este un semn de slabiciune. Se va invarti in cerc ore intregi, mormaind ceva de genul: "Am gasit alt drum" sau "Sunt in zona" si "A, benzinaria asta o stiu!".

Asa cum veti vedea, felul in care se stabilesc legaturile in creier si hormonii care pulseaza in corpul nostru sunt cei doi factori ce dicteaza in mare masura felul in care gandim si ne comportam, cu mult inainte de a ne naste. Instinctele noastre sunt, practic, genele care determina felul in care corpul nostru se va comporta in anumite situatii date.

Studiile arata ca suntem mai degraba un produs al propriei noastre biologii, si nu victime ale cliseelor sociale. Suntem diferiti pentru ca si creierul nostru este structurat diferit. Acest lucru ne face sa percepem lumea in mod diferit, avand valori si prioritati diferite. Nu mai bune sau mai rele - diferite.

continuare
--------------
4. Vei sta fara sex – uneori chiar perioade indelungate – dar e in regula
Sunt putini barbati in tot orasul mai minunati decat sotul meu. Si nu spun asta fiindca stiu ca-mi va citi articolul. Am vazut ce bine se intelege cu toate femeile cu care are de a face si ca unele chiar trag cu ochiul cand cred el ca eu nu vad. (Serios, doamnelor, nu trebuie sa trageti cu ochiul. Nu ma deranjeaza daca va holbati chiar.) Si cu toate acestea, sunt situatii in care nu am chef de sex – adesea din motive care nu au legatura cu el. As minti sa spun ca el accepta usor situatiile respective. Dar realitatea este ca sunt si multe nopti in care nici el nu are chef. Asa ca pot trece cateva zile fara sa facem nimic. Apoi alte cateva. Apoi ...
Perioadele fara sex sunt o parte naturala a casniciei. „Seceta“ nu este un semn ca ti-ai pierdut nurii sau ca nu veti mai face sex din nou. Poate insemna numai ca, de exemplu, saptamana asta somnul este mai important decat sexul. (Nu stiu ce credeti voi, dar intre serviciu, alaptatul de la 3 dimineata, sedinta cu parintii, meciurile de fotbal de la televizor si toate celelalte, uneori tanjim dupa somn la fel de mult.
Si nu te lasa amagita; nimeni nu face sex asa de des cum cultura populara ar vrea sa ne faca sa credem. In loc de a-ti face griji despre cat de mult sex ar „trebui“ sa faci, concentreaza-te asupra scopului de a va regasi ritmul.
Cristina, 35 de ani, casatorita de 5 ani: Intodeauna ma intrebam oare ce s-a intamplat cu noi? Intotdeauna aveam chef de sex. Acum stiu raspunsul. Viata ni s-a intamplat. Sotul meu si-a schimbat serviciul. El face naveta la o distanta destul de mare si avem si doi copii mici. Dar cred ca ne este bine.
Cheia este sa aveti grija ca, chiar daca nu aceti sex, sa faceti totusi ceva – sa va atingeti, sarutati, imbratisati. Eu pot spune ca ma topesc toata cand sotul imi maseaza picioarele dupa o zi stresanta. Poate ca talpile mele sunt foarte departe de punctul G, dar acele momente de atingere si atentie ne mentin conectati unul la altul chiar daca nu avem acea activitate sexuala care iti da fiori pe spinare.

va urma
-----------

continuare


3. Uneori te vei duce la culcare furioasa (si te vei trezi si mai furioasa)

Cine a inventat sfatul dat tinerelor cupluri „Sa nu va duceti la culcare suparati“ nu stie cum se desfasoara lucrurile in dormitor, cand lacrimile si acuzele zboara de colo-colo intre sotii nauci de somn, pana in zori. Daca scenariul ti se pare cunoscut, tine minte trei cuvinte: intai dormiti, apoi luati o decizie – sunt mai mult de trei cuvinte, dar ai prins ideea. Trebuie sa va calmati amandoi. Trebuie sa priviti lucrurile mai in perspectiva. Trebuie pur si simplu sa luati o pauza. O disputa de orice fel, ca si un vin bun, are nevoie de timp ca sa respire. O pauza te va ajuta sa-ti dai seama daca esti furioasa, daca ti-au fost ranite sentimentele sau ambele, apoi sa identifici cauza precisa. Poate ca cearta care sta sa izbucneasca – despre gunoiul care da pe dinafara si nu-l duce nimeni – se refera de fapt la sentimentul tau ca te simti subapreciata.

Poate ca de fapt sunteti amandoi foarte stresati la serviciu si simtiti nevoia sa va descarcati pe cineva. Luand o pauza aveti ocazia sa intelegeti astfel de lucruri si sa treceti mai departe. Sau poate sa va dati seama ca aveti o neintelegere reala pe care trebuie sa o lamuriti. Fara o astfel de pauza, uneori o disputa cu un subiect precis si concret se poate transforma intr-un cerc fara sfarsit de certuri, in care sunt repuse pe tapet greseli vechi si irelevante ale fiecaruia dintre voi, pe masura ce spiritele se incing.
Chiar daca reusiti sa mentineti discutia la obiect, sunt unele certuri care se incapataneaza sa nu se termine la culcare. Si daca va inabusiti sentimentele pentru a respecta un termen arbitrar (ora de culcare, in acest caz), casnicia voastra sigur nu se va imbunatati.
Andreea: A fost o lectie imensa pentru mine. Femeile sunt in general educate sa se poarte frumos si sa fie dragute cu sotii lor. Dar teoria cu „hai sa ne sarutam si sa ne impacam“ numai pentru a mentine pacea ma macina pe dinauntru. Am lasat lucrurile sa se acumuleze in sufletul meu pana cand am explodat. Acum astept un timp ca sa-mi recapat controlul asupra propriei persoane – las emotiile sa se aseze un pic – apoi imi exprim parerea. Chiar daca asta inseamna sa reincep cearta in ziua urmatoare.

de ce barbatii sunt nemernici ?



Aud de multe ori o expresie: "S-a schimbat ! La inceput nu era asa ..."
Gresit ! E doar o impresie. Impresie datorata necunoasterii, sau cunoasterii insuficiente a partenerului. In general, ontotologic, fenomenologic, amplitudinea unui fenomen este direct proportionala cu durata lui. Un barbat format, educat 20 de ani intr-un anumit mediu, nu se poate schimba in 2 ani. A, ca multe din trasaturi nu ies la iveala, ca intr-o relatie apar situatii in care el isi dezvaluie adevaratul caracter, da, este perfect adevarat.

De ce multe realtii ajung in impas ? De ce femeile rostesc prea des: "Ce nemernic e !" ? Cum poate un barbat care a iubit, capabil sa-si dea viata pentru femeia visurilor lui (sa nu radeti, ca n-am inventat eu Povestile Nemuritoare), sa devina insuportabil, nemernic ? Ce se intampla ? Nu vi se pare ciudat ca unui om caruia ieri i-ai pus eticheta de "cel mai bun", azi o schimbi in "cel mai rau" ? Cum se face ca de multe ori ne este mai usor sa privim in gradina celuilalt, in timp ce intr-a noastra buruienile sunt cat casa ?
Si-apoi, din cate stiu eu, a iubi inseamna a proteja, a ajuta, a nu face rau. Cum poate un barbat care pretinde ca iubeste, sa accepte ca, prin comportamentul sau, isi face iubita sa sufere ? Este sau nu iubire ? Si daca nu, ce este ? Si ce ar trebui sa faca pentru a remedia situatia ?
O gramada de intrebari, la care am sa raspund in postarile ulterioare.

In postarea anterioara am spus ca omul are doua vieti: inainte si dupa ...vezi aici Am sa ma refer in continuare la barbat. La femeie, am s-o fac cu alta ocazie.
Barbatul vine din familie cu un bagaj de cunostinte, compus din: experiente, informatii citite sau vazute si prejudecati.

De la tata el invata fie prin viu grai, fie prin exemplu, ca femeia e proasta, ca e buna de cratita, ca datoria ei e sa ..., ca barbatul e stapanul si trebuie tolerat si niciodata contrazis. Aveti idee cati "tati", desi evoluati financiar si intelectual, la capitolul "relatia cu femeia" sunt la nivel de clasa primara ?

Am asistat de multe ori la intruniri, mai mult sau mai putin protocolare, sedinte desfasurate in birouri cu multa sticla, care in final, dupa ce plecau femeile (in cazul fericit), se destindeau in discutii de genul: "Ce-ti mai face ba' nevasta ? O mai fu.. ? Ai vazut-o pe Florica ce tate are ? Ai fu..-o, nu ? Ce buna de p... e ! Ce faci ba' diseara ? Vii la un sprit, sau te duci la amanta ?", apoi vin sfaturile de la colgii mai batrani si cu experienta: "Asculta ba' la mine: femeia tre' s-o fu.. bine, altfel pleaca. A mea, dupa ce mi-a zis ca pleaca la ma-sa, i-am fu... doua peste ochi, si si-a bagat mintile in cap. ". Apoi discutiile se incheie in hohote de ras, cu multe subintelesuri si aluzii la secretara care tocmai adusese cafelele ... "Auzi ba' Ioane, o vrei ? E buna de pu... ! Am fu...-o eu. Ti-o dau si tie !"

De cele mai multe ori asemenea discutii au ca scop initierea celor tineri cu mai putina experienta si minte in tainele vietii conjugale. Iar acestia, sa nu ramana mai prejos, sa se alinieze si ei "adevaratilor" barbati, isi iau cu sarguinta notite. Acest ritual e vechi de cand lumea, de la taranul de pe tractor, la ministrul din Piata Victoriei. La unii se limiteaza la vorbe, dar din pacate cei mai multi il aplica. Mi-aduc aminte de un amic, patron la o companie cu multe zerouri in Euro, care tocmai aflase ca nevasta-sa e insarcinata. Zambind mi-a spus: "Pe femeie tre' s-o fu.. si sa-i dai o ocupatie, altfel pune intrebari "...
O sa zambiti, dar stiti cate femei considera acest gen de comportament absolut normal ? Multe, foarte multe. Apoi intr-o zi, vad ca "se intampla" si striga: "Au !".... Si se mira apoi de ce sunt tratate ca niste curve. Ele permit asta, incurajand asemenea atitudine. O fac poate pentru ca le place sa li se dea atentie.
Stiati ca barbatul manierat, cu viziuni mai elegante, este izolat de colectiv si catalogat drept "fraier" ?


Dar sa revin la copil, la baiatul care vede in parinte idolul sau. V-ati intrebat vreodata cati "tati" isi iau baietii deoparte si ii invata ca femeia este sensibila si trebuie ocrotita, ca datoria ei nu este sa spele toata viata chiloti, ca trebuie sa te porti frumos si sa n-o jignesti, sa ii faci cadouri nu numai in zile festive, ca trebuie ajutata cu treburile casnice, de la curatenie, la facut piata, ca trebuie s-o sprijini sa evolueze profesional, ca pentru a fi in stare sa-ti ofere clipe de tandrete, trebuie sa ii lasi timp sa se ocupe de ea si nu s-o lasi sa se ocupe ea de tot si altele asemeni. Adica intr-un cuvant, s-o iubesti, si nu s-o tratezi ca pe un obiect producator de palcere. Daca reusiti sa aflati vreunul, sa-mi spuneti si mie. Smile! Glumesc ! Sunt convins ca sunt si barbati adevarati, asa cum scrie la carte, si care merita iubiti. De ei am sa amintesc in finalul eseului.

Insa cei mai multi barbati prefera sa nu se implice deloc in educatia copiilor si sub diferite pretexte cronofage, lasa femeii aceasta sarcina. Si cum baietii se ataseaza mai mult de tati, ajung sa se piarda pe drumul cunoasterii si sa-si caute reperele in alte parti: scoala, strada, anturaj, de cele mai multe nu cele mai bune. Sau cum am ilustrat in exemplele anterioare, ajung la maturitate fara sa cunoasca mai nimic despre femeie. Nimeresc in colective ca cel descris si incep sa "invete".
Daca privim in urma, acesti "tati", la randul lor, au fost privati de aceleasi repere parentale. Ei nu se comporta altfel, decat asa cum nu au fost invatati, sau au invatat de la altii. Un defect perpetuu.

M-a impresionat mai demult, ceva vazut la televizor. Era un documentar despre productia unui film porno. In scenariu era vorba de El, macho, super-muschi si flegmatic, cum o surprinde pe Ea, super-gingasa, finuta si vulnerabila. O apuca, o dezbraca si aproape o violeaza. Apoi satisfacut, ejaculeaza pe fata ei, dupa care pleaca, lasand-o in balta dezamagirii. Ha ha ha ! Superb scenariu, nu ?
In background era cu totul altceva. M-a uimit grija actorului fata de ea, actrita. O menaja continuu, astepta ca ea sa fie pregatita, si apoi la sfarsit o saruta. In interviu, el a recunoscut ca iubeste femeile si ii place sa le ocroteasca. Ca e permanent atent, si nu intra daca ea nu se dilata, sau nu e suficient lubrifiata. Un adevarat barbat.
Pacat ca multi nu vad dect filmul. Smile!

eptembrie 2009
Detest...


Sunt prea multi idioti degenerati.In principiu oamenii de genul asta ar trebui inchisi intr-o camera fara oxigen ,dezbracati si biciuiti de mici satanei bulangii.

Detest aproape orice om care are impresia ca el are vreo importanta excesiva intr-o lume pe care el o dirijeaza conform unor standarde.

Detest femeile vulgare,lipsite de feminitate si gratiozitate.Detest toti barbatii imbecili care au impresia ca totul sta in sexualitate si nebunia adolescentina,ca tineretea trebuie traita la intensitate maxima .Detest superficialii, mediocrii ,cei manipulati .Detest ca traiesc alaturi de incapabili,ca trebuie sa ma multumesc cu o lume de curve si oameni individualisti.Detest alcoolul,drogurile,tigarile si tot ce persista ca viciu

Detest orice idiot care imi impune un tipar de existenta, un stereotip de viata intr-o lume deficitara de insasi existenta.Nu ai cum sa existi in lumea asta , decat daca viata pt tine se reduce la bucuria ta ,si toata mecanica vitala din jurul tau sa insemne utiliatate.

Detest toate epocile ,fiindca in toate s-a vorbit de morala , dar niciuna nu a evitat amoralismul.Nu as trai in nicio alta epoca istorica.Pentru mine,istoria este lirica atrofiata.Nu as trai decat intr-o epoca in care omul isi decide o soarta cu gustul amorului .Nu as trai decat in epoca in care femeia este mandra,curata, sensibila, inteligenta dar naiva.Insa istoria mi-e ajuns sa -mi explic de ce nu foloseste nicio epoca de istorie.(istorie ca regresie fundamentala si nu ca timp).N-au vorbit mari mistici de cumplitele extaze ,lipsite de formalitatea unor utilitarisme abstracte?Dar nu toti atatia au facut literatura regizorala ?Ei au stiut ca doar printr-un conventionalism cu erosul pot naste ethos-ul.Au manjit pagini..si doar atat.

Din acest motiv , nu foloseste la nimic toata fantasmagoria deceptionala.Este depasita de o perceptie colectivala mediocra ,josnica.Daca pentru un mistic occidental ,tot sensul vietii sta intr-un exces de spiritualitate si frenezie vitalizanta,pentru omul de azi lirica este ambalaj cabotin,ieftin.

Detest fiindca nu pot sa schimb ceva ,detest fiindca vad si gandesc..
=======================================================

continuare:

=========

2. Vei munci mai mult decat ti-ai imaginat vreodata
La inceput, cand oamenii spuneau „Casnicia inseamna munca“, credeai ca munca se refera la a avea rabdare cu sotul atunci cand uita sa coboare capacul toaletei. In naivitatea ta, crezi ca te vei lupta sa te obisnuiesti cu vreun obicei suparator, ca faptul ca el isi pocneste incheieturile sau cu ragaielile.
Ce bine era sa fi fost asa simplu! Insa dupa cum ai observat, oamenii nu sunt deloc simpli. Barbatul tau are profunzimi misterioase si intortocheate – iar din punctul lui de vedere si tu pari destul de complicata. Trebuie sa invatati sa va cunoasteti unul pe altul la fel cum ati invatat la scoala geografia sau fizica. Iar daca v-ati casatorit nu inseamna ca s-a terminat, ci ca ati promovat la studii aprofundate. Asta se intampla fiindca de fiecare data cand crezi ca stapanesti bine materia, aceasta se schimba. Si la fel se intampla si cu tine.
Pe masura ce doi oameni cresc si evolueaza, adevarata munca din casnicie este gasirea unui mod de a comunica unul cu altul si de a va educa unul pe altul in acest proces.
Andreea, 45 de ani: Este ca atunci cand tii un regim de slabire. Vrei sa faci asta numai o data. Crezi ca ai slabit, apoi iti vezi de viata. Dar iti dai seama ca este vorba de un stil de viata. Asa e si in casnicie. Efortul pe care il faci trebuie sa fie permanent.
Deci, nu fii prea dura cu tine – nici cu el – in acele zile in care ai impresia ca te lupti sa iei corigenta la matematica

va urma
===========

Femeile vor sa stie ce gandesc barbatii. As putea sa spun adevarul daca chiar vreti sa stiti. Vreti sa stiti? NIMIC. Nu ne gandim la
nimic, pur si simplu mergem si ne uitam in jur, asta e singura tendinta naturala a barbatului. Ne plac femeile, le dorim, dar cam asta e tot. Asa suntem noi: ne proptim in claxonul masinii, tipam de pe schele, iar astea sunt cele mai bune idei care ne-au venit pana acum. In prezent lucram la niste programe noi, dar nu e usor cand creierul tau e tabula rasa.
Autor: Jerry Seinfeld

continuare
................
1. Te vei uita la cel de langa tine si te vei intreba: „Asta-i tot? Pentru totdeauna?“

Cand te casatoresti, crezi ca fiindca ai facut alegerea potrivita – sufletul tau pereche – veti fi fericiti impreuna pana la moarte. Apoi te trezesti intr-o dimineata si iti dai seama ca oricat de grozav este el, nu te face fericita in orice moment al fiecarei zile. De fapt, in unele zile te vei intreba chiar de ce te-ai grabit asa de tare sa te mariti. Si probabil te gandesti ca nu asta cautai, de fapt.

De fapt, chiar pe el l-ai vrut. Insa, in acea zi minunata in care tu si iubitul tau taiati impreuna tortul, ciocneati pahare de sampanie si dansati valsul miresei, nu ti-ai dat seama ca „la bine si la rau“ nu se aplica numai atunci cand in viata apare o tragedie.

Puterea relatiei voastre este de fapt pusa la incercare zi de zi, cand monotonia ingrozitoare a convietuirii te poate face sa vrei sa-ti iei campii. Atunci se strecoara dezamagirea in sufletul tau, poate impreuna cu un sentiment foarte palpabil de siguratate si suferinta. NU ESTE VINA LUI. Este vorba despre tine, despre faptul ca reunti la fanteziile edulcorate legate de casnicie care dansau in ochii tai in ziua in care voi doi ati pozat pentru albumul de nunta. Abia acum afli ca mariajul nu este o destinatie; este o calatorie plina de exaltare si plictiseala in egala masura.

A te trezi dintr-un vis frumos si a vedea lumina cruda a diminetii poate sa nu-ti para motiv de sarbatoare. Dar este. Fiindca dupa ce ai renuntat la acele povesti ale extazului etern, vei vedea ca realitatea casatoriei este mult mai bogata si mai plina de satisfactii decat ti-ai imaginat vreodata. Este greu, da. Este si frustrant. Dar aceasta realitate este in egala masura plina de farmec placut si intens si este mult mai buna decat toate povestile cu zane

VA URMA......