Lapusneanu[v=]

http://www.george-damian.ro/alexandru-lapusneanu-l-a-invatat-dreptul-bizantin-pe-ivan-cel-groaznic-5571.html

Între evlavie şi sânge
http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/intre-evlavie-si-sange-196407.html
Puţini voievozi români s-au bucurat de domnie lungă, dar a nici unuia nu a fost liniştită. Cei mai mulţi au avut domnii scurte şi vijelioase. Câţiva au domnit de câteva ori în aceeaşi ţară, sau, pe rând, în Ţara Românească şi Moldova.
Toţi au rămas în istorie, dar puţini mai sunt cunoscuţi de publicul larg. Alexandru Lăpuşneanu a rămas în conştiinţa românilor trecuţi prin liceu, graţie celebrei nuvele omonime a lui Constantin Negruzzi. Lăpuşneanu a domnit în Moldova în septembrie 1552 - 18 noiembrie 1561 şi octombrie 1564 - 9 martie 1568. A fost ridicat la prima domnie cu ajutorul polonezilor, ţara fiind pusă sub suzeranitatea Poloniei. Apropierea domnului moldovean de Polonia a stârnit ura lui Ferdinand, împăratul Germaniei, din pricină că regele Poloniei era fratele Izabelei, regina Ungariei, care se duşmănea cu Ferdinand. De aceea, împăratul german a încercat din răsputeri să-l răstoarne pe Lăpuşneanu de pe tron. Devenindu-le suspect şi turcilor, Lăpuşneanu a trimis nişte pungi cu galbeni la Istanbul, întărindu-şi astfel domnia, fiind protejat şi de polonezi, şi de turci, ba chiar i-a ajutat pe aceştia s-o readucă pe tronul din Cluj pe regina Izabela, care era pribegită în Polonia.
Însă, când era cel mai sigur pe domnie, a fost detronat de Iacob Eraclid, poreclit Despotul, un venetic crescut la curtea lui. Acesta, prin înşelăciuni şi uneltiri, şi-a adunat o oaste de mercenari şi l-a învins pe Lăpuşneanu la Verbia, la 18 noiembrie 1561. A doua domnie a lui Lăpuşneanu a fost sângeroasă de la începutul şi până la sfârşitul ei. La această perioadă se referă Negruzzi în nuvela sa. Fiind aşezat pe tron de turci, domnul a trebuit să ţină cont de dorinţele lor. Cerându-i-se deci să dărâme toate cetăţile, pentru ca ţara să nu mai poată să se apere, el a poruncit ca acestea să se umple cu lemne şi să li se dea foc. Singura excepţie a fost Hotinul, unde s-a instalat o garnizoană otomană, care a început să jefuiască ţara. Incendierea celorlalte nu a făcut mari pagube, fiind doar un şiretlic pentru a nu fi dărâmate. Moartea lui, la 11 martie 1568, s-a petrecut cam ca în nuvela omonimă. A fost îngropat la ctitoria lui, Mânăstirea Slatina, împreună cu soţia sa, Ruxandra, fiica lui Petru Rareş, şi cu două fete ale sale.
În pofida cruzimii lui, manifestată mai curând din raţiuni politice, Lăpuşneanu a ctitorit două mânăstiri, Slatina şi Pângăraţi, şi tot cu banii lui a împodobit biserici de la Muntele Athos şi cea ortodox-românească din Liovul Poloniei. Călugărul cronicar Eftimie preamăreşte domnia lui. Tot Lăpuşneanu a mutat capitala ţării la Iaşi.

ALEXANDRU LAPUSNEANU
(1552-1561, 1564-1568)



http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=48525Stolnicul Petrea, numit dupa inscaunare Alexandru Lapusneanu, a cautat inca de la inceputul domniei liniste si buna intelegere cu supusii. Dupa un vechi si rau obicei insa, unii boieri, doritori de schimbari dese in domnie, favorabile propriilor interese, au inceput sa urzeasca comploturi impotriva lui. Prilejul de a-l trada s-a ivit in 1561, la Verbia, cand, in lupta cu pretendentul la tron Iacob Heraclid Despotul, boierii l-au lasat singur. A fost invins si alungat din tara. Revenit in a doua domnie, Alexandru Voda ,,a adunat deci pe cei ce uneltisera mai inainte cu viclenie o sfasiere, mai ales pe boierii care se lepadasera si pe toti i-a dat mortii vrednice de mila" (Grigore Ureche). Pedepsirea tradatorilor a fost o masura impusa de necesitatea intaririi puterii domnesti, masura pe care, la timpul lor si din acelasi motiv, au luat-o si Mircea cel Batran, si Stefan cel Mare, si Mihai Viteazul, si Constantin Brancoveanu.

In ceea ce priveste politica externa, Alexandru Lapusneanu s-a aratat abil si prudent. Cu puternicul stat polonez a mentinut in continuare relatii de buna vecinatate si intrajutorare. Nereusind sa organizeze o coalitie antiotomana, care sa duca la eliberarea Moldovei de sub suveranitatea Inaltei Porti, domnitorul a fost nevoit sa adopte o politica atenta fata de turci. In anul 1556 a intervenit de partea familiei Zapolya in luptele ce se purtau atunci in Transilvania. Cu acest prilej a izbutit sa reia fostele posesiuni ale Moldovei lui Petru Rares: Ciceul si Cetatea de Balta. In timpul lui, capitala Moldovei s-a mutat de la Suceava la Iasi.

Epoca lui Alexandru Lapusneanu se contureaza in istorie, ca o epoca favorabila dezvoltarii artei si arhitecturii. Domnitorul a inaltat manastirea Slatina si Pangaratii. A rezidit Bistrita Musatinilor, a facut imbunatatiri la Putna, la Biserica Bogdana din Radauti, a ridicat un turn-clopotnita la Suceava. Domnia lui Alexandru Lapusneanu, personalitate complexa, silita sa faca fata unor situatii dificile, constituie un subiect controversat al istoricilor, multi dintre ei punandu-l intr-o lumina negativa. Ultimele studii de specialitate au scos insa in evidenta meritele sale incontestabile, de vrednic conducator al Moldovei. Figura domnitorului este evocata de C. Negruzzi in nuvela ,,Alexandru Lapusneanu", capodopera a nuvelei istorice romanesti.

Alexandru Lăpuşneanu, domnitorul care şi-a schimbat numele de 5 ori

Alexandru Lăpuşneanu n-a fost deloc tiran aşa cum l-a prezentat Negruzzi în nuvela sa Cine n-a citit nuvela lui Costache Negruzzi „Alexandru Lăpuşneanu“? Ni-l amintim pe domnitor crud şi sângeros, asasinul celor mai reprezentativi boieri moldoveni, potrivnici lui. Cinic, cu zâmbetul pe buze, işi invită soţia, pe blânda doamnă Ruxandra, să admire o piramidă alcătuită...