Tepes[v=]

Vlad Ţepeş a aruncat un blestem aprig asupra Bucureştiului

Un studiu psihologic recent arată că Bucureştiul nu doar că este un oraş depresiv şi sumbru, ci şi blestemat. Fostul domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, a aruncat acte de magie verbală asupra lui atunci când l-a făcut oraş.
Bucureştenii au o predispoziţie spre gândiriea sumbră spun psihologii. Istoricii merg şi mai departe: capitala României pare chiar un oraş blestemat, dacă se iau în considerare toate incendiile, cutremurele, epidemiile şi inundaţiile prin care a trecut. “Dacă ne uităm doar în secolul al XIX-lea, istoria oraşului a înregistrat câte o luptă, sau macar o ocupaţie de trupe militare, din 15 în 15 ani. Ceea ce este foarte mult”, spune istoricul Dan Falcan, muzeograf la Muzeu de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.
„(...) Pe acela Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui, să fie părtaş lui Iuda şi lui Arie şi cu ceilalti care au spus: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi in veci, amin(...)"
Acest blestem este finalul unui document emis de Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459 şi reprezintă prima atestare a oraşului Bucuresti. Cu alte cuvinte, această localitate intră în istorie oarecum ciudat...
S-ar părea că este vorba de ghinion. Studiile recente pun în evidenţă o altă posibilitate, oarecum ciudată - ghinionul ar putea fi alimentat de un obicei nenorocit al înaintaşilor, practicat timp de 600 de ani: comerţul cu blesteme. “A existat un adevărat du-te-vino al blestremelor cumpărate şi vândute pe teritoriul actualei Românii, în special în actuala capitală – acest lucru este dovedit ştiinţific. Este prea mare coincidenţa între istoria grea a oraşului, starea depresivă dovedită a bucureştenilor şi “cărţile de afurisanie” care au intrat pe acest teritoriu”, explică Dan Falcan.

Cat de crud sa fi fost domnitorul Vlad Tepes?


Istoria omenirii incepe printr-o crima: Cain il omoara pe Abel. "si a zis Domnul: Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre mine din pamant..." (Geneza, 4, 10). Exista in lume mult sange care striga din pamant. Specia umana este parca posedata de omor si de cruzime.

Iata un personaj, Vlad Tepes, nascut in anul arderii pe rug a Jeannei d’Arc (1431), care printr-o intamplare a preluat asupra lui imaginarul de cruzime al veacului sau. Ce domnitor nu si-a taiat boierii tradatori, nu i-a pedepsit pe hoti etc.? Dar mai ales cati nu si-au "taiat" fratele rival la domnie? Vlad Tepes insa nu si-a omorat frati: pacatul lui Cain nu sta asupra lui. Dar naratiunile germane despre el (compuse de sasii din Brasov, care incalcasera tratatul comercial cu domnitorul muntean si fusesera pedepsiti asa cum stia el s-o faca) se razbuna in alt plan, si atunci, si peste timp. Cea mai veche copie a povestirilor scrise in limba sasilor si tradusa in germana se pastreaza in biblioteca manastirii St. Gall din Elvetia. Se cunosc opt editii tiparite despre Dracula pana la 1500 (tiparul aparuse la 1440!), intitulate in felul urmator: "O istorie minunata si grozava despre un mare tiran numit Dracula voda". Povestirile incepusera sa circule chiar din timpul vietii domnitorului.
Este vorba de cel mai formidabil best-seller cu "va urma" din istoria omenirii, un "horror" reeditat ani de zile, gustat cu pasiune de contemporani, incepand cu sfarsitul secolului al XV-lea. Textele devin cu timpul tot mai fanteziste, plusand pe aceeasi tema. In aceste pamflete germane se imbina exagerarea absurda si obsesia maladiva; de ce mergeau chiar la tinta si se bucurau de atata… audienta ?

Mari orori
Sa prezentam cateva din aceste povestiri, dintre cele mai ingrozitoare, alipindu-le cate un eveniment din epoca, pe cat posibil similar, intamplat chiar in Transilvania, locul de provenienta al acestor reportaje. Scurtele texte, pe care vom exemplifica mecanismul psihologic prin care Vlad Tepes a devenit purtatorul sadismului si spaimelor vremii, au fost alese din cartea lui Ion Stavarus, Povestiri medievale despre Vlad Tepes-Dracula, Ed. Univers, 1993, din care vom indica in cifre romane numarul de ordine al fragmentului citat, precum si pagina din carte. Comentariul pe care-l vom face in paralel va fi constituit din cate o relatare preluata din diferite carti de istorie.

Iata una dintre povestile ingrozitoare despre Dracula din brosura tiparita la Strasbourg (1500), pe care o insotim de o intamplare adevarata petrecuta in Transilvania: XXIX (p. 130). "De asemenea, el porunci sa fie prajiti copiii si pe acestia trebuira sa-i manance mamele lor. si le taie femeilor sanii si pe acestia trebuia sa-i manance barbatii lor. Dupa aceea puse sa-i traga in teapa pe toti." Acestor scene fioroase le putem alatura drept comentariu un fapt (credibil) din vremea lui Mahomed al II-lea, in Transilvania, care arata totodata viziunea occidentala despre acest taram indepartat: "Tatarii si turcii au fost batuti in acest an si in trei randuri cazacii si ungurii din Transilvania au silit cateva tataroaice sa-si friga si sa-si manance copiii, pentru a-i ingrozi si a-i goni din Ungaria si prin marturiile lor sa-i descurajeze pe ceilalti si chiar pe urmasii lor sa mai vina." (Discours de ce qui s’est passe en Transylvanie, Lyons, 1595; citat de Roullard, preluat din Andre Clot, Mehmet II, conquerant de Byzance, Perrin, 1990). Am putea adauga ispravi reale ale lui Mahomed al II-lea, mult mai fioroase.

Sange si vin
O alta povestire germana despre Tepes: VIII (p.125). "El a poruncit sa se arda mahalaua orasului (Brasov) si, pe cand se facea dimineata in ziua urmatoare, porunci tragerea in teapa langa capela sub munte a femeilor si barbatilor, tinerilor si batranilor si s-a asezat la mijloc printre ei si a luat cu bucurie mare masa de dimineata." Arderea mahalalei este adevarata, restul cu masa de dimineata pare un cliseu. Comentariul nostru pe masura este urmatorul fapt prezentat de un istoric ca fiind petrecut chiar in vremea in care se scriau pamfletele despre Vlad Tepes. Ostile lui Mahomed al II-lea prada in Transilvania pana la Alba Iulia la 1479 si sufera o infrangere mare in fata lui stefan Bathory la localitatea Campul Painii.
Contele Timisoarei, Paul Kiniszi (Cneazul?) intinde masa de sarbatorire a victoriei chiar peste cadavrele dusmanilor. Citat: "Vinul, scurgandu-se din cupe, se amesteca cu sangele ce siroia inca si invingatorii dansara cu o bucurie salbatica in jurul mormanelor de morti. Kiniszi insusi, cu un cadavru in dinti (sic!), prezenta astfel dansul razboinic." (Hammer, Histoire de l’Empire Ottoman, vol.1 ).
O alta povestire despre Dracula, din aceeasi sursa brasoveana: XII (p.126). "De asemenea, el a pus sa se faca un cazan mare si deasupra a facut scanduri cu gauri si a pus oamenii sa vare capetele prin acestea si astfel i-a inchis si a pus sa se umple cazanul cu apa si sub cazan a pus sa se faca un foc mare si astfel a lasat oamenii sa urle amarnic pana ce ei chiar au fiert si au murit." Fara sa vrem ne vine in minte urmatorul fapt istoric similar bine cunoscut, groaznic in realitatea lui.

In 1515, in Transilvania s-a produs o rascoala puternica a taranilor, aceasta deoarece ei fusesera chemati sa lupte cu plata intr-o cruciada antiotomana, dar au fost opriti de nobili sa plece, fiindca ar fi lipsit astfel de la lucrarile campului. Revolta s-a intins rapid. Conducatorul rasculatilor, locotenentul secui din armata maghiara Gheorghe Doja, obtine o victorie si chiar unii nobili se raliaza rascoalei, dar in cele din urma el este infrant si condamnat la moarte. "Doja este asezat gol pe un tron de fier incins, i s-a pus o coroana in cap, tot din fier incandescent, i s-a smuls apoi cu clestele inrosit in foc carnea, bucata cu bucata, tovarasii sai tinuti flamanzi timp de 15 zile fiind siliti s-o manance." (C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Romanilor, vol. 2, Bucuresti, 1976).

Alta mostra din povestirile germane: IV (p. 124). "De asemenea, a poruncit ca toti barbatii tineri care au fost trimisi in tara sa pentru a prinde limba (a aduce informatii) sa fie inchisi intr-o camera si sa fie arsi; acestia sa fi fost vreo patru sute." Patru sute de spioni e chiar un numar impresionant... Dar sa vedem cum se purtau autoritatile din Brasov cu locuitorii romani din munti. "In 1442, Brasovul se temea ca vin turcii, iar comitele secuilor Mihail Iackh se temea ca romanii din Fagaras se vor alatura lor si intr-o scrisoare cere sasilor "sa se suie" in munti si sa ii ucida pe toti (romanii), afara de femei si copii." (N. Iorga, Istoria Romanilor, vol. IV, Bucuresti, 1937). Mentionam ca romanii din Transilvania nu aveau voie sa posede arme si nici sa poarte cizme.

Sasii adversari
Alta povestire germana despre Vlad Tepes: XIII (p.126). "Inspaimantatoare, ingrozitoare de nespus torturi a nascocit el. A pus sa fie trasi impreuna in teapa mamele cu pruncii sugand la san pana ce pruncii mureau zbatandu-se la sanul mamelor; el a spintecat apoi mamelor sanii si a impins pruncii cu capetele prin acestia si astfel i-a tras in teapa pe amandoi." Aici imaginatia debordeaza in enormitati "tehnice".
Dar iata mai jos o pedeapsa medievala despre care de buna seama sasii aveau stiinta: "In secolul al XIII-lea... vinovatii de sodomie si bestialitate erau condamnati la pedeapsa capitala...: vinovatul era castrat in public, dupa aceea era spanzurat de picioare, pana ce survenea moartea." (Bartolome Bennassar, L’Inquisition espagnole. XV-e - XIX-e siecle. Hachette , Paris, 1979).

Putem sa ne oprim aici. Este limpede ca autorii pamfletelor din care am cules mostrele mai sus reproduse aveau atrocitatea "in sange". Razboaiele si inchizitia epocii inventasera destule torturi si cruzimi acasa la ei, "brandul" nu era importat din Valahia. Autorii legendelor se etalau pe ei insisi prin aceste scene, exultau in orori, rafuindu-se astfel cu cel care ii infruntase cu duritatea specifica epocii. De ce tocmai Vlad Tepes a fost impins catre un rol universal de "vampir", cand alte legende populare il descriu ca fiind nemilos, dar just, ba inca il si regreta? stefan cel Mare a tras in teapa 2300 de prizonieri turci dupa batalia de la Gherghita (1473) si nimeni nu-i stirbeste din aureola de print crestin.
Utiliza mijloacele epocii si o facea din ratiuni de stat. Acelasi lucru l-a facut si Vlad Tepes, doar ca autorii pamfletelor au fost prea jigniti de riposta domnitorului valah si i-au ingrosat inutil (sau poate util?) imaginea; in subconstientul lor domina furia ca dusmanul a facut uz de aceleasi metode crunte pe care numai ei ar fi avut dreptul sa le aplice. Tepes e aratat cu degetul ca si cum el ar fi taiat sanii tataroaicelor, ar fi dansat peste cadavre, ar fi chinuit cu fierul rosu etc., caci e mult mai profitabil sa te descarci de obsesiile proprii acuzand pe altul.

Ce se intampla in acelasi veac, in alte parti? Cei care plang dupa civilizatiile antecolumbiene sa afle ca in 1487 aztecii au sacrificat 62.000 de oameni la inaugurarea unui templu (vezi: Micro Robert, Paris, 1990). Un aghiotant al Jeannei d’Arc, Gilles de Rais, a devenit mai tarziu satanist si pedofil, vinovat de omorarea a sute de copii, si a fost judecat si executat in 1440. Cineastii, care astazi etaleaza freudist urmarile tragice ale abuzului asupra copiilor, cunosc acest personaj? Ce sa spunem despre masacrul cumplit din 1453 din Bizantul cucerit de Mahomed al II-lea (acest imparat cult si chiar poet…) si atrocitatile enorme ce au urmat dupa aceea in cetatile bizantine? Ultimele victime ale inchizitiei in Europa au fost, culmea, in Transilvania: in 1752, o femeie este acuzata de vrajitorie (pentru ca a fost vazuta prefacuta in gasca) si arsa pe rug de consilierii de religie protestanta ai orasului Targu Mures, consilieri care in anul urmator ard si un barbat!

Cladirea in care nefericitii au fost condamnati exista si astazi (Unde esti, Bram Stoker?). Istoria ne convinge ca voda Tepes putea fi intr-adevar neindurator, dar sa fi fost chiar dement... Probabil ca ce a indurat in captivitatea sa la turci nu l-a facut prea milos. Cum se face insa ca nu-si omoara rudele, ca refuza sa mai dea tribut copii la turci, face danii la manastiri in tara si la Sf. Athos, ba semneaza (acum exact 550 de ani) hrisoave de improprietarire in "cetatea Bucuresti" etc.?
E de vazut palmaresul altor domnitori, pentru care nu s-au fabricat povestiri de groaza. (Tamerlan cu piramidele sale de zeci de mii de capete…) Se poate propune o lista lunga de vampiri mai vechi si mai recenti, invidiosi pe gloria valahului. Vampirii moderni, depasind veacul al XV-lea, in numele ideologiilor promitatoare ale secolului XX, au cucerit sufletul popoarelor lor acum nu mai mult de trei generatii, ucigand zeci de milioane de oameni. In lagarele sovietice de la Cercul Polar cadavrele inghetate se taiau cu joagarul. Avem si azi nostalgici ai faptelor ascunse sub covor.
Sa amintim doar despre comunistii rasculati la Atena care, in decembrie 1944, au tras in teapa o cunoscuta actrita greaca si au prajit-o, "ca pe un miel" (Relatare la postul de radio BBC). Sa nu continuam, caci nu vom mai sti cat o fi fost Tepes de crud.

Vlad Ţepeş, între domn drept şi monstru sadic
Dacă pentru occidentali Vlad Ţepeş este contele Dracula, pentru români el este voievodul sângeros, ... [Citeste]

Vlad Ţepeş, cel mai tare spion din istoria României
Explicaţia succeselor extraordinare ale atacurilor pe timp de noapte conduse personal de către domnitorul Vlad Ţepeş o găsim în spionaj. Iscoadele românilor s-au infiltrat adânc în dispozitivul oştirii lui Mehmed al ll-lea şi l-au ţinut la curent, zi şi noapte, pe domnitor cu privire la...

Catacombele lui Vlad Ţepeş din Ungaria…sau cum vor ungurii să facă turism pe seama lui “Dracula”

Vlad Tepes, legenda si realitate

Despre Vlad Tepes, supranumit Dracula, s-au scris nenumarate studii, povestiri si povesti, nu numai de romani, ci si de straini. In realitate, personajul istoric ramane in continuare enigmatic, firavele informatii de la contemporanii sai fiind extrem de controversate. Ce stim noi cu adevarat despre intentiile sale, despre framantarile sale sufletesti in legatura cu propriile fapte, cu propriul destin, cu destinul Tarii Romanesti? Mai nimic. stim doar ca a facut o puternica impresie si asupra strainilor si asupra conationalilor sai, ultimii slavindu-l in numeroase povestiri si legende, cinste de care, cu exceptia lui stefan cel Mare si Sfant, nu s-au mai bucurat alti voievozi din Evul Mediu.

Vlad Dracul, Dracula, Ordinul Dragonului…

Astazi, romanii il invoca mai ales ca pe un justitiar, in opozitie cu justitia romana de astazi. Este limpede ca n-ar fi fost uitat nici daca nu i-ar fi atras atentia lui Bram Stoker. Multe legende legate de el, create de straini, circula inca de pe vremea cand Vlad mai traia. stim ca s-a nascut in noiembrie/decembrie 1431 in cetatea Sighisoara. Casa in care locuia atunci tatal sau, Vlad Dracul, exista inca, si se presupune ca acolo s-a nascut si viitorul brav voievod.

O copilarie plina de amar
In iarna anului 1436, cand micul Vlad avea cinci ani, tatal sau a devenit domn al Tarii Romanesti, stabilindu-se la Curtea domneasca de la Targoviste. Acolo a trait si fiul de domn sase ani. In 1442, din motive politice, Vlad si fratele sau mai mic, Radu cel Frumos, au fost luati ostatici de catre sultanul Murad al II-lea. Primul a stat ostatic pana in 1448, iar fratele sau a ramas pana in 1462. In rastimpul petrecut ca ostatic, Vlad s-a umplut de ura impotriva turcilor, gandindu-se fara indoiala la momentul cand se vor elibera si el si Tara Romaneasca de sub jugul strainilor. Turcii l-au eliberat dupa ce l-au anuntat de moartea tatalui sau in 1447, ucis din porunca lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Tarii Romanesti. Tot atunci, Vlad a aflat si de moartea fratelui sau mai mare, Mircea, si despre cum cel mai varstnic fiu legitim al lui Vlad Dracul a fost schingiuit si ingropat de viu de boierii de la Targoviste. Scump vor plati boierii aceasta ingrozitoare fapta! Pana atunci, Vlad, avand doar 17 ani, insotit de o cavalerie turceasca si un contingent de trupe imprumutate lui de pasa Mustafa Hassan, a facut intaiul pas in cucerirea tronului. Insa, doua luni mai tarziu, a fost infrant de Vladislav al II-lea, care si-a reluat tronul. Ca sa-si asigure a doua si cea mai lunga domnie, Vlad a trebuit sa astepte pana la 20 august 1456, cand a avut placerea de a-si omori dusmanul de moartea si ucigasul tatalui sau.

Insusi Vlad si-a spus Dracula!
O legenda care circula de multa vreme este ca unul dintre supranumele lui Vlad, Dracula, i se trage de la porecla Dracul a tatalui sau, care, la randu-i, o avea datorita apartenentei sale la Ordinul Dragonului, societate militaro-religioasa, ale carei baze au fost puse in 1387 de Sigismund de Luxembug, rege al Ungariei, care mai tarziu a fost si "Sfant Imparat Roman", si de cea de-a doua sa sotie, Barbara Cilli. Insusi Vlad s-a iscalit, in corespondenta oficiala, Dracula si Draculea.

Ar mai fi si alte explicatii ale acestui supranume, devenit, prin romanul lui Bram Stoker, celebru in intreaga lume. Astfel, cronicarul L. Chalcocondil, unul din izvoarele cele mai importante pentru vremea respectiva, scria: "Omul acesta a prefacut cu totul organizatia Daciei".

Aici e-aici. Datorita masurilor aspre luate in timpul domniilor lui, atat fata de boierii valahi cat si fata de straini, precum si a faimei sale de "vampir", multi au impresia ca temutul voievod era un salbatic, fara nici o alta preocupare decat armele si schingiuirile. In realitate, domnul vorbea fluent cateva limbi straine, si numai imprejurarile extrem de nefavorabile ale trecerii sale prin lume l-au impiedicat sa ramana in amintirea urmasilor si ca un domn de mare cultura. Este evident ca era initiat in istoria Daciei, de vreme ce L. Chalcodondil numeste astfel tara pe care a condus-o Vlad. Din limba geto-dacilor s-a pastrat numele unei plante medicinale, anume drokila, ce provenea din sintagma DRO-KILA "Trei Demnitati; Trei Inaltimi; Trei Varfuri" (cf. rom. trei; cula; schela), simbol al puterii absolute, prin care Vlad isi asuma misiunea de domn, judecator si comandant al armatei. Era, de fapt, acelasi insemn al puterii ca tridentul lui Neptun, zeul marilor. si, ca sa nu fie vreo indoiala ca talmacirea sintagmei DROKILA nu ar fi adevarata, vine in sprijin o alta varianta mostenita in romaneste, alaturi de Dracula, anume dracila (berberis vulgaris), arbust ale carui nuiele au ramurile acoperite cu GHIMPI TRIPLI, divergenti.

Cele trei puteri ale domnului inseamna ca el se considera un stapan absolut, atat fata de romani cat si fata de straini. De aceea se si iscalea, cu orgoliu, Dracula sau Draculea!

Autocratorul valah
Vlad nu pierde nici un prilej de a le aminti celorlalti ca se considera autocrator, imparat, asa cum, o vreme, in pofida micii intinderi a tarii lor, conducatorii sarbi si-au spus tari! Este doar unul din motivele pentru care a fost dusmanit de regele Matia Corvin! Tot de aceea, Vlad nu s-a sfiit sa-l urmareasca pe sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, chiar in tabara otomana!

Cu aceleasi ganduri le scrie Vlad brasovenilor la 10 septembrie 1456: "Ganditi-va si voi ca, atunci cand un om sau un domn este tare si puternic, atunci poate face pacea cum vrea; iar cand e fara putere, unul mai tare va veni asupra lui si va face cu dansul ce va vrea".

In primul paragraf din "Povestirile slavone despre Dracula Voievod" este vorba de primirea celebrei solii venite de la sultan, care, dupa obiceiul musulman, neputand sa-si scoata turbanele, a fost pedepsita de Vlad Tepes pe motivul ca aducea astfel o jignire unui mare stapanitor! In al treilea paragraf este vorba tot de un strain, un sol important al lui Matei Corvin; aratandu-i o teapa groasa si inalta, Vlad l-a intrebat despre rostul unui asemenea instrument; trimisul a raspuns ca este pregatit probabil pentru un "om mare", care a gresit fata de domn. Cand Vlad i-a spus ca pentru el a pregatit teapa, solul i-a raspuns ca domnul, fiind "judecator drept", poate sa-l ucida daca socoteste ca a faptuit ceva vrednic de moarte. Domnul, razand, "l-a cinstit mult pe sol", spunandu-i: "Tie, intr-adevar, ti se cuvine sa umbli in solie pe la mari stapanitori, caci esti invatat sa vorbesti cu stapanitorii cei mari; altii sa nu indrazneasca, ci mai intai sa fie invatati cum sa stea de vorba cu stapanitorii cei mari".

A patra povestire subliniaza hotararea lui Vlad de a fi considerat un stapan de seama si de catre ceilalti suverani, respectiv sultanul si regele Ungariei; cand acestia trimiteau la domn un sol care "nu era imbracat in chip ales si nu stia sa raspunda la cursele ce le intindea", Vlad poruncea sa fie tras in teapa, scuzandu-se ca nu el este vinovat de moartea solului, ci suveranul care trimite "la un stapanitor intelept" un asemenea sol "cu minte putina si neinvatat".

Cum iarasi remarca Nicolae Stoicescu, in volumul "Vlad Tepes", Editura Academiei R.S.R, 1976, voievodul nu renuntase sa se considere un "mare stapanitor" nici dupa eliberarea sa din inchisoarea de la Buda; locuind intr-o casa din Pesta, un raufacator s-a adapostit in curtea sa; gasit de gonasii ce-l urmareau, a fost salvat de Vlad Tepes care a taiat capul pristavului si a dat drumul raufacatorului. Reclamat la rege pentru aceasta fapta, fostul domn a raspuns ca pristavul e vinovat deoarece a navalit talhareste "in casa unui mare stapanitor"; daca-i cerea voie, fostul domn l-ar fi predat pe raufacator sau l-ar fi iertat de la moarte"!

Ca supranumele de Dracula nu avea legatura directa cu Ordinul Dragonului o demonsteaza o varianta de semnatura a voievodului, Dragula, precum si numele Dragul, pe care i-l da episcopul-poet Ianus Pannonius, alias Johannes Ungheretus, de la curtea lui Matia Corvin, intr-un poem. Nu toti specialistii sunt de acord ca Dracula este echivalent cu diavolul. In opinia lui A. Verancsics, care, laudand vitejia lui Vlad Tepes, nu-i poate asocia numele cu Dracul, "Dracula e un nume de mangaiere de la Drago, ceea ce inseamna cel drag". Iata si alte variante sub care apare porecla lui Vlad Tepes in scrierile vremii sale: Drakol, Drakole, Trakle, Trakel, Trakole, Dragulus, Drakulya, Dragulia. Romanii nu i-au spus Dracula, ci Tepes, fiindca tragerea in teapa era pedeapsa preferata a voievodului. Cu acest supranume este mentionat inca de pe timpul domniei lui Radu cel Mare, la 1506, cand este pomenita vremea lui "Vladul Voievod cel numit Teapes". Cam in acelasi timp, cronicarii turci il numeau si ei Kazakli Bey, adica Printul Tepes, impresionati evident de padurile de tepi pe care le intalnisera in vremea expeditiei din 1462.

Taine domnesti
Pe seama acestui nemaipomenit personaj s-au pus fapte care mai de care mai ciudate, multe dintre ele fantastice. Cel care le-a umflat pana la absurd a fost, cum se stie, irlandezul Bram Stoker, in romanul sau "Dracula", care se bucura de mare succes si in zilele noastre. Nu conteaza aici de unde si-a luat autorul informatiile, cele mai multe inexacte. Nici in "Povestirile slavone despre Dracula Voievod", nici in cele scornite de sasi, Vlad nu este considerat vampir sau strigoi. E aproape sigur ca voievodul citise sau auzise aceste povestiri, care il vor fi si maniat dar ii vor fi starnit si hohote de ras prin absurdul lor. Dar chiar daca nu s-au pastrat, vor fi fost totusi si cateva care il prezentau ca strigoi. si atunci de ce sa nu-si fi acceptat domnul si aceasta ipostaza, daca astfel isi ingrozea dusmanii si mai mult?

Drokila, a mai dat in romana si tarcoale, care inseamna si "a se intoarce; a reveni", apropiat de slavul zerkalo "oglinda", obiect care "intoarce", adica reflecta imaginea, si de rom. zurgalau, care si el reflecta sau intoarce, adica rasuna. La fel se intoarce si strigoiul printre cei vii, si e clar ca strigoi vine tot din Drokila, ca si streche "taun".

Dar poate ca Vlad isi anunta astfel si revenirea pe tronul Tarii Romanesti. Cum-necum, in celebrul portret pictat, pastrat in castelul Ambras din Tirol, el poarta o cusma rosie, precum strigoii care se nasc cu caita rosie pe cap! Aceasta cusma domneasca este impodobita cu o stea in opt colturi, avand deasupra cinci perle. Suma colturilor astrale si a perlelor este treisprezece, numar crezut "de rau augur" inca de la inceputul Evului Mediu, daca nu cumva din Antichitate. Aceasta, pentru dusmanii voievodului. Separat, steaua cu opt colturi trebuia ca lui sa-i poarte noroc, cum arata multe astfel de stele de pe acoperisurile unor stravechi biserici domnesti. Poate ca nu e rau, in acest sens, sa se pomeneasca aici si localitatea dacica Optatiana, din Transilvania, precum si actualul sat Optasi din judetul Olt. Se mai iveste o ipoteza, care insa nu o contrazice pe prima: cusma si surtucul de purpura sugereaza vesmintele imparatilor romani, ulterior ale celor bizantini, adica ale unui autocrator, cum se considera Vlad.

Un erou al romanilor
In vremea domniei lui Vlad Tepes, Tara Romaneasca si-a obtinut temporar independenta fata de Imperiul Otoman. Din anul 1459 voievodul a refuzat sa le mai plateasca turcilor tributul anual de 10.000 de galbeni. Asadar, se implinesc 550 de ani de la acest act de orgoliu national. Dupa refuzul de a le plati tributul turcilor, a urmat o campanie surpriza la miazazi de Dunare, in iarna 1461-1462. O zona intinsa a fost atunci devastata de valahi. Represaliile nu s-au lasat asteptate. Surprins de sfidarea lui Vlad Tepes, insusi sultanul Mahomed al II-lea, in fruntea unei ostiri uriase, a trecut Dunarea in Tara Romaneasca. Dar, in noaptea de 16-17 iunie a avut loc marea lovitura a lui Vlad, care i-a atacat pe turci. Tinta atacului era chiar Mahomed! Numai faptul ca i-a fost confundat cortul cu al unui vizir l-a salvat pe sultan, care, conform relatarilor din epoca, a fost nevoit "sa se intoarca in fuga spre Dunare cu mari pierderi printre ai sai si cu rusinea de a fi dat dosul". Armata turca a trecut Dunarea asa de repede incat la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese deja la Adrianopol! Nimeni, nici macar dusmanii, nu a contestat vreodata vitejia extraordinara a lui Vlad Tepes.

In legendele sale, poporul l-a pastrat si ca erou pe campul de lupta si ca un justitiar de seama, dandu-l ca exemplu si astazi. Tot ca justitiar il invoca Mihai Eminescu in "Scrisoarea III": "Cum nu vii tu, Tepes, doamne, ca punand mana pe ei, / Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei, / si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni, / Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!" Ce-ar mai fi de spus?

Demolarea unui mit: 1. Vlad Țepeș - mare voievod sau criminal însetat de sânge?
Recent, un cititor al revistei ACUM posta pe un alt forum următorul mesaj: "Vlad Țepeș - în opinia mea - rămâne un erou nu numai al românilor, dar ar trebui să fie al întregii creștinătăți europene, pentru ca indivizi ca el au stopat musulmanizarea Europei. Despre metodele lui, nu cred că erau mai barbare decât ale turcilor sau altor curți, de fapt el s-a inspirat din metodele turcilor și ale inchiziției catolice. Bottom line, el a fost omul potrivit pentru timpul in care a trait.

E clar, nu-i așa, o sentință categorică, fără drept de apel, așa cum șade bine discuțiilor dintre români pe forumurile de pe internet. Ca de obicei, revista ACUM încearcă că treacă peste astfel de mituri, multe dintre ele fabricate în perioada național-comunismului, dar nu numai, și ne-am adresat tânărului istoric clujean, dr. Florian Dumitru Soporan, expert în istorie medievală, ca să prezinte o istorie mai nuanțată a acestui personaj istoric.


Dintre toate individualităţile evului mediu românesc, figura lui Vlad Ţepeş deţine un incontestabil primat din punctul de vedere al vizibilităţii interne şi internaţionale, iar faptele sau mai exact percepţia asupra lor cu care publicul larg s-a obişnuit să opereze, alimentează o întreagă mitologie politică şi civică. Istoria, literatura şi cinematografia sunt şi azi tentate să concureze la înbogăţirea imaginii sale cu nuanţe noi. Biografia sa este mai atractivă pentru publicul larg decât aceea mai bogată în urmări politice şi naţionale a lui Mihai Viteazul, care i-a succedat la mai bine de un secol pe tronul Ţării Româneşti, sau decât succesele politice şi reputaţia publică a lui Ştefan cel Mare, contemporanul său din Moldova.

La originea acestei cariere spectaculoase nu au un demers propagandistic pe care acest al doilea fiu al lui Vlad Dracul l-a iniţiat pe parcursul celor trei domnii muntene, nici ponderea deţinută în cadrul discursului istoriografic oficial, chiar dacă acestea din urmă nu au lipsit. Avem de-a face pe deoparte cu efectul de bumerang al imaginii promovate de inamicii voievodului român, a cărei lectură antitetică l-a transformat în principe ideal pentru descendenţii foştilor săi supuşi, dar şi într-o expresie sublimată a barbariei unui Răsărit din obscur, superficial cunoscut chiar de către oamenii instruiţi ai Occidentului medieval.

În acest context, studiile medieviste româneşti au căutat să recupereze epoca lui Vlad Ţepeş pentru investigaţia ştiinţifică, încercând demolarea imaginii create de abordările concurente. Lucrările care i-au fost consacrate ajung, asumat sau nu, să întreprindă o refacere a imaginii eroului, accentuând postura sa de restaurator al ordinii interne şi apărător al creştinătăţii ameninţate de pericolul islamic, imaginii de personaj degenerat, dominat de o cruzime patologică şi dezumanizantă. A devenit aproape un loc comun ca orice referire la Vlad Ţepeş să înceapă prin precizarea că acesta din urmă nu are nici o legătură cu Dracula, personajul romanului lui Bram Stoker, iar macabra sa reputaţie europeană se datorează comercianţilor saşi, ale căror interese au fost lezate de politica economică aproape naţională a domnitorului.

Lipsa surselor oficiale

Pasiunea dezbaterii asupra veridicităţii unei imagini sau alta a tins să treacă în plan secund însăşi substanţa sa, biografia unui principe din a doua jumătate a secolului al XV-lea, cu impact incontestabil asupra relaţiilor de putere din Europa Centru-Orientală.

Realitatea este cel puţin la fel de fascinantă ca şi proiecţiile sale contemporane, în pofida dificultăţilor care stau în faţa celor interesaţi să o restituie critic. Obstacolul major constă în lipsa unor izvoare oficiale, a unor surse cronistice în măsură să ne redea punctul propriu de vedere al domnitorului asupra oamenilor şi evenimentelor vremii sale. Suntem astfel privaţi de posibilitatea cunoaşterii nemijlocite a motivaţiei unor acte ce pot părea cel puţin bizare.

Relatările inspirate de punctul de vedere al patriciatului săsesc, a căror obiectivitate este pusă în cauză, cronicile otomane obiectiv ostile eroului muntean şi compilaţia redactată pe baza notaţiilor lui Feodor Kuriţân, solul Marelui Cneaz al Moscovei la curtea lui Matya Corvinul, asigură baza documentară pentru punctele de vedere care îşi reclamă dreptul de cetate în cadrul scrisului istoric.

Provenienţa surselor este revelatoare pentru una din caracteristicile fundamentale ale protagonistului, statutul său de produs de sinteză al celor trei arii de civilizaţie: lumea islamică aflată în plină ofensivă, regatul Ungariei ca stat-frontieră al creştinătăţii apusene şi spaţiul românesc, din perspectiva de entitate a lumii ortodoxe.

Erou al creștinătății?

Fiecare dintre aceste realităţi trăia în secolul al XV-lea propria dinamică a schimbărilor, al recalibrării politice şi al noilor provocări intelectuale, iar interacţiunea lor depăşeşte imaginea maniheică a confruntării ireductibile, pe care ne-a inoculat-o lectura ad litteram a producţiei istoriografice din epocă. Occidentul epocii lui Vlad Ţepeş încetase să mai fie acea christianitas, guvernată spiritual şi temporal de suveranul pontif şi în expansiune spre limitele geografice ale Europei. Primele decenii ale vieţii sale coincid cu apogeul Războiului de O Sută de ani, cu emergenţa statelor teritoriale şi cu naţionalizarea religiei.

Deşi discursul despre cruciadă cunoaşte maxima difuziune, iar apelurile papale devin aproape periodice, apărarea creştinătăţii în faţa atacurilor infidelilor suscită în mică măsură interesul direct al factorilor de putere din Occident, cu notabila excepţie a Burgundiei şi a republicilor italiene, mânate mai curând de pragmatismul relaţiilor comerciale decât de zelul confesional. Mobilizarea împotriva turcilor are efecte în zonele de impact, acolo unde raidurile acestora ameninţau viaţa şi bunurile locuitorilor, iar conducătorii unora din naţiunile implicate în aşa-numita cruciadă târzie au ştiut să echivaleze cauza creştină cu propriile interese.

De partea cealaltă a baricadei, islamul îşi recăpătase dimensiunea ofensivă, odată cu sfârşitul inter-regnului din Imperiul Otoman. La naşterea lui Vlad Ţepeş, fiii lui Tamerlan continuau să-şi dispute supremaţia în Asia Centrală, iar sultanul îşi reluase raidurile în Serbia, Ţara Românească şi sudul Ungariei. Ofensiva otomană a înregistrat în această epocă unul din marile sale succese, cucerirea Constantinopolului în 1453, una din sursele de legitimare politică în evul mediu şi totodată sediul patriarhiei ecumenice. Românii s-au aflat prinşi între liniile acestui front, în condiţiile în care structurile lor politice se confruntau de asemenea cu provocările instabilităţii interne. Asemenea sârbilor, factorii politici români au trebuit să-şi adapteze conduita la realităţile echilibrului de forţe şi să-şi negocieze loialitatea faţă de un centru de putere sau altul.

Violența ca instrument de guvernare

În plan general, această volatilitate politică şi spirituală s-a tradus la nivelul vieţii cotidiene printr-o acutizare a conflictelor de tot felul, printr-un grad sporit de violenţă individuală şi colectivă, dar mai ales prin emanciparea omului politic de sub constrângerile moralei pe care biserica reuşise în parte să le impună. Numeroasele războaie civile se finalizează prin eliminarea fizică a adversarilor şi a partizanilor acestora, prin exil în masă şi confiscări de bunuri, fenomene care dau naştere la vendete familiale extinse pe câteva generaţii. Vlad Ţepeş a fost unul dintre oamenii timpului său, parte a acestei realităţi aparent sumbre, dar din care s-a născut lumea premodernă, cu eflorescenţa sa culturală, cu avântul economiei de schimb şi cu primele încercări de acceptare a pluralismului confesional şi politic.

Ca fiu al lui Vlad Dracul, a cunoscut realităţile Transilvaniei în epoca de apogeu a cruciadei conduse de Iancu (Ioan) de Hunedoara, dar şi sinuozităţile angajamentului cruciat maghiar. Ca prizonier al sultanului, a cunoscut bine profunzimile cosmopolitismului otoman pe cale de a se naşte, acea lume a dregătorilor turci, principilor italieni şi greci, a literaţilor apuseni şi orientali care va da strălucire domniei lui Mehmed al II-lea.

I-a fost familiară şi realitatea societăţii româneşti, profund divizată şi aceasta, în pofida imaginii de monolit care a fost furnizată publicului în trecutul relativ apropiat. Ţara Românească şi Moldova sunt prada unor războaie civile care-i opun pe pretendenţii la tron proveniţi din dinastiile fondatoare, care nu reuşiseră să impună principii succesorale stabile. Efectele violenţei extreme le-a resimţit în plan personal, odată cu asasinarea tatălui şi fratelui său mai mare, iar episodul pare să-i fi marcat conduita politică internă.

Relații cu celelalte principate

Ascensiunea pe tronul Ţării Româneşti în 1456 s-a datorat reconcilierii cu Iancu de Hunedoara şi aportului militar din Transilvania. Evenimentul a putut fi o secvenţă a unui proiect mai vast, fiind urmat de acţiunea militară iniţiată din Ţara Românească, care avea să asigure domnia Moldovei lui Ştefan cel Mare. Aceste bune relaţii nu au continuat prea mult timp, oamenii politici care ajung să domine cele trei ţări române angajându-se în nota specifică epocii, într-o acerbă competiţie pentru putere, în care lupta antiotomană avea loc în măsura în care corespundea cu agenda forţelor care susţin un protagonist sau altul.

Din acest punct de vedere, Vlad Ţepeş a obţinut succese incontestabile pe frontul dunărean. A fost cel care a reluat tradiţia hunedoreanului, în sensul acţiunilor ofensive, în teritoriul controlat de sultan, iar demonstraţiile sale de forţă şi cruzimea exhibată a cărei imagine ne-a fost păstrată de cronicile vremii i-au impresionat pe contemporani.

Succesele obţinute în faţa armatei conduse de sultan în anii în care puterile europene mai negociau cu papa o eventuală implicare militară în cruciadă iar Matya Corvin se limita la o mobilizare parţială a forţelor sale, sunt performanţe incontestabile. Valoarea lor este şi mai mare în condiţiile în care baza socială a puterii nu pare să fi fost niciodată prea solidă, cel puţin în rândurile categoriilor sociale privilegiate. Retragerea în Transilvania în 1462, detenţia prelungită şi scurta revenire la putere par să fie expresia capacităţii reduse de a atrage loialitatea supuşilor.

Succesele sale militare nu au fost dublate, ca în cazul multora dintre contemporanii săi, de un demers diplomatic sau de propagandă, menit să-l facă frecventabil pentru mediile politice şi intelectuale apusene. Din acest punct de vedere, Vlad Ţepeş nu a egalat reuşita lui Ivan Grosnâi, al Rusiei, beneficiar al unei reputaţii la fel de controversate, dar cu iniţiative politice şi ideologice de natură să prelimine evoluţia ulterioară a ţării sale.

Această analiză a contextului ar putea cu greu să substituie o eventuală anamneză a unui caz clinic sau să alimenteze apologia unui conducător care s-a încadrat în standardele epocii sale şi a pus în serviciul ţării toate experienţele acumulate. Ea este totuşi singura metodă de care dispunem pentru a schiţa portretul unui personaj pe care îl cunoaştem din relatările terţilor. El nu a fost nici întruchiparea răului absolut, nici principele ideal, apărătorul poporului împotriva asupritorilor interni şi a inamicilor externi.

A utilizat cruzimea ca armă politică, într-o vreme când faptul era dacă nu o virtute, un rău necesar, a fost prea puţin cunoscut pentru a deveni un erou al cruciadei târzii, dar prea mult invocat în contexte protocroniste. Este evident că avem de-a face cu un Vlad Ţepeş al secolului al XV-lea, o figură de un tragism apropiat de personajele shakespeariene, şi cu un Vlad Ţepeş elaborat de autorii moderni, din raţiuni cu totul străine realităţii vieţii sale.
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8515

Dracula, cel care a muşcat din 300.000 de otomani. Ţepeş, omul care nu a cunoscut frica

Ultimul drum al lui Dracula
Misterele de la Manastirea Snagov alimenteaza legende tenebroase despre locul unde se afla ?mormintul? lui Vlad Tepes
Mitul lui Vlad Tepes a devenit de notorietate mondiala? cind? irlandezul Bram Stoker a lansat cartea ?Dracula?. De atunci, numele domnitorului roman a ajuns asimilat cu cel al unui? vampir, iar Coppola si alti regizori s-au ingramadit sa-l portretizeze pe voievod, desi n-au calcat niciodata pe plaiurile noastre. Un intreag scandal s-a iscat in jurul preconizatului ?Dracula Park?, dar majoritatea oamenilor asociaza numele lui Tepes cu Transilvania si Sighisoara. In realitate, trupul singerosului voievod se afla linga Bucuresti, la? Manastirea Snagov. Aici, in biserica aflata pe un petic de pamint din mijlocul lacului cu acelasi nume, se gaseste lespedea funerara a lui Vlad Tepes, inmormintat in 1476. Lacasul de la Snagov a devenit unul dintre locurile preferate ale domnitorului, dupa ce el a mutat capitala Tarii Romanesti de la Tirgoviste la Bucuresti. Manastirea mai prezenta avantajul ca se afla pe o insula, iar domnitorul a construit tuneluri subterane, ocrotind aici, in nenumarate rinduri, averea domneasca. Alaturi, tot din porunca celui poreclit Dracula, au fost construite case cu camere speciale de tortura, in care mii de dusmani ai sai si-au gasit sfirsitul. De atunci, locul este privit cu teama si respect, fiind considerat malefic. Pentru ca aici Vlad Tepes-Dracula isi odihneste trupul, dar poate nu si spiritul....
Trupul singerosului voievod se afla la citiva kilometri de Bucuresti, intr-un lacas in care isi schingiuia adversarii
?
Frig nefiresc in biserica unde e mormintul voievodului


Locul lui Tepes, inconjurat de vile
Desi Snagovul este cunoscut drept un loc frecventat de cei bogati, care vin aici la sfirsit de saptamina pentru minivacante, la manastire se ajunge ca-n perioada Eteriei. Adica doar cu barca. De pe un debarcader improvizat linga casa de vacanta a lui Puiu Iordanescu,? trebuie sa? strigi tare si cu forta ca sa te auda de pe insula tanti Ana care are o barca din fibra de sticla si este angajata ca supraveghetor de muzeu la manastire. ?Ne intelegem noi, la sfirsit, la bani?. De fapt, alt mijloc de a ajunge la manastire nici nu exista.
Tanti Ana, arsa de soare, visleste ca un lipovean si este curioasa ca orice femeie. ?Mergeti la popa??. Raspunsul e afirmativ, dar ea nu se opreste. ?Uite, colo e vila lui Gino Iorgulescu de la National. Baiat bun, a dat si bani popii pentru biserica. O are inchiriata pe 10 ani. Uite, mai incolo e a lui Rosca Stanescu, mai asa, acolo, a unuia, mare patron de la votca aia, cum i-o spune...?.
In timp ce femeia turuie privim insula. E cam infioratoare pentru ca este toata acoperita cu verdeata din care nu rasar decit doua turle. Malul insulei nici nu se poate vedea de trestia inalta de peste doi metri. Pare un loc parasit, in care lumea nu are voie sa patrunda. Nici chiar turistii sau sportivii de la caiac-canoe nu indraznesc sa-i tulbure linistea. In partea dreapta,? vila lui Ceausescu, mareata, alba si cu iarba tunsa ca in Neckermann, contrasteaza cu insula care are vegetatie de tropice. Poate nu intimplator, doar un lac desparte doua locuri indragite de doi tirani, carora istoria le va trece la inventar, in afara de inclinarea pentru Snagov, si? zbuciumatul drum intre Tirgoviste si Bucuresti sau invers.
Comori si tuneluri subterane
Pe insula, mai exact la manastire, locuieste parintele Emilian Poienaru, cu o sora in virsta care il ajuta la gospodarie. Lumina au abia de acum doi ani, cind s-a tras un cablu pe sub apa, la sase metri adincime. Parintele statea la umbra si era morocanos. ?Lasa ca am mai vazut io din astia cu camerele ca voi. 100 de dolari ora ca sa filmati inauntru. Afara e gratis. Ca, uite, stau de 21 de ani cu santierul si nu-l mai termin. Nu am bani nici sa platesc lumina?. Negocierile au durat destul de mult. Impropriu spus negocieri, pentru ca, la o adica, ii cadeam si in genunchi micului Robinson Crusoe cu rasa. La urma urmei, nu avem banii unor japonezi. A ramas ca ziarul sa-i publice contul pentru ajutoare, iar noi ne-am ales cu maica Melania, o femeie la vreo 60 de ani, iute si care turuia istoria locului repede, ca o banda de magnetofon Maiak.
?Sint si tunelurile, dar gura este acoperita de apa, cam asa, la un metru. Pleca de aici, de linga biserica, si se oprea in fata casei lui Ceausescu. Acolo au inchis - ordinul lui Leana, cam la doi metri de mal. Pai cind a bagat Ceausescu vapoare aici, s-au pus geamanduri, au venit scafandri si tot au facut tuneluri pe unde trec. Si acum cei de pe aici, care fac schi nautic, stiu sa fereasca locurile, ca-i apa mica acolo. Acum, sa fie vreo doi-trei ani, a fost si parintele cu niste scafandri, ca am avut santier, de-a vazut tunelurile?.
?Lasati mortii in pace?
Vazuta din interior, insula pare o cetate. Mijlocul este cosit cu grija, insa pe margini e un adevarat zid verde, copac linga copac. Maica Melania se supara instantaneu cind pronuntam ?Dracula?. ?Strainii astia si mai ales ungurii au spus prostii despre el. A fost un voievod bun, corect. Unde mai gasesti unul cinstit ca el? A fost prea cinstit?. Cu toate acestea deschide biserica manastirii, ne indeamna sa cumparam istoricul manastirii si un pliant,? in engleza si germana, si ne atentioneaza ca ea nu sta sa fie inregistrata. ?Sa nu ma inregistrati, ca nu vreau?, insista maica, in timp ce gura ii turuie. Bisericuta e plina de schele si chiar in fata altarului, in dreptul usilor imparatesti, este mormintul lui Tepes, pe care sta tabloul standard al voievodului-vampir. Desi biserica este mica, inauntru este un frig nefiresc, care aduce a cripta. Nici o luminare? si, cu toate ca maica a aprins becurile, iar fotoreporterul avea blitz, peretii nu reflectau lumina, ci parca o absorbeau.
Maica stie multe, dar livreaza marfa treptat, ca orice negustor care se respecta. ?Au fost bogatii mari, citi au venit sa le caute. Dar nu stiti voi...?. Cum in 1970, un istoric recunoscut sustinea ca stind vreme indelungata in biserica nu poti sa nu te intilnesti cu stafia fostului voievod. Am intrebat-o pe maica ce crede despre stafii. ?Lasati mortii in pace! Si osemintele la fel. Nu trebuie sa ne batem joc de ele?, dupa care a schimbat discutia, incercind sa ne indrepte atentia spre camerele de tortura de afara din care nu se mai vad astazi decit citeva cioturi.
La plecare, tanti Ana a refuzat sa ne ia bani. ?Lasati, ca mi-a zis maica ca ati dat...?.
Calugariti cu forta sau sugrumati in trapeza manastirii
Manastirea Snagov a fost ctitorita la inceputul secolului al XV-lea de Neagoe Basarab, dar apare pentru prima oara mentionata in documente sub domnia voievodului Dan I (1383-1386).? In acest lacas a fost asezata, in 1643, prima tiparnita pentru imprimarea cartilor bisericesti. Mult mai important este insa faptul ca unul dintre ctitorii manastirii este Vlad Tepes, care a refacut-o si a inzestrat-o cu ziduri de incinta si cai de acces subterane. Manastirea a fost folosita si ca loc de detentie pentru adversarii politici ai domnului roman. In anul 1476, Vlad Tepes a fost asasinat? in urma unei conspiratii boieresti. Capul i-a fost trimis la Constantinopole, iar trupul a fost inmormintat in biserica Manastirii Snagov. Traditia, dar si marturiile arheologice descoperite de-a lungul timpului atesta ca in vremea lui Vlad Tepes in unele cladiri ale manastirii fusesera construite un fel de camere de tortura, din care osinditul, dupa ce era supus la chinuri groaznice, era aruncat in adincul lacului. Cu toate ca prin darimarea vechilor case, camera de tortura si scripetele au disparut, manastirea a ramas pentru secole intregi un loc de supliciu. Biserica Manastirii Snagov a adapostit de-a lungul anilor trupurile unor boieri executati din porunca domneasca, ?fiind socotita un loc de ingropaciune al decapitatilor politici?, dupa cum scrie si Nicolae Iorga. Printre cei ?taiati? se numara patru fii ai lui Dragomir Postelnicul: Udrea, din porunca lui Mircea Ciobanul, in 1552, si Barbusa, Cracea si Radu Stolnic, din cea a lui Alexandru II Mircea, in 1569. Mama lor, jupinita Marga, s-a calugarit in aceasta manastire, devenind maica Eufrosina. Acestora li se adauga stolnicul Dima, executat si el din dispozitia lui Mihai Viteazul, in 1594, caruia, inainte de decapitare, i s-a amputat si mina dreapta. Tot aici a fost executat postelnicul Constantin Cantacuzino, din porunca lui Grigore Ghica, la 30 decembrie 1663. Cel condamnat a fost adus dimineata la Snagov, lasat sa asiste la liturghie si sa se roage in biserica, dupa care, la cina, a fost strangulat in trapeza manastirii.
Manastirea Snagov - prima inchisoare politica
Izolata pe o insula si departe de Bucuresti, manastirea a devenit inchisoare politica pentru boieri, incepind cu Stroe Leurdeanu, principalul acuzator al postelnicului Cantacuzino, calugarit aici cu forta in 1669. La 1675 a venit rindul logofatului Serban Cantacuzino, viitorul domn, sa fie arestat din porunca lui Gheorghe Duca. Ajuns domnitor in 1678, Serban Cantacuzino s-a razbunat pe prigonitorii sai. Capitanul Patrascu Urziceanu si Vilcu Vornicul au fost arestati si dusi la Snagov, unde au fost asasinati dupa multe torturi. In 1690 si Constantin Brancoveanu a inchis o multime de boieri? la Snagov, Vlaicu Armasul stind? multa vreme in temnita. Snagovul a devenit in 1840 prima manastire transformata oficial in inchisoare, aici fiind intemnitati membri ai societatilor secrete, urmati de revolutionarii de la 1848. Tragedia din 1853, cind podul plutitor, supraincarcat cu detinuti in lanturi, s-a scufundat si toti s-au inecat, a sporit faima malefica a manastirii.
Taina mormintului
O traditie calugareasca sustine ca sub mitropolitul Filaret (1792-1793) s-au sters literele de pe mormintul domnitorului si s-ar fi asezat piatra ?pentru vesnica pedeapsa ori pentru izbavirea nenorocitului sau suflet, sub picioarele preotului, cind iese cu sfintele daruri?. Mormintul este si astazi in fata sfintului altar, dar nu cu capul spre rasarit, cum ar fi normal, ci asezat crucis. Motivul l-ar reprezenta credinta populara, conform careia preotul trebuie sa se foiasca mereu pe acel loc ca sa fie iertate pacatele celui ingropat sub lespede.
Doua morminte goale
Misterul mormintului persista pentru ca multi istorici cred ca temutul Dracula a fost ingropat la intrarea in lacas, pentru ca toata lumea sa calce pe mormintul sau. Cu ocazia unor sapaturi din 1935 a fost descoperit un alt mormint in fata intrarii, in care s-au gasit fragmente dintr-un giulgiu purpuriu de matase si parti din imbracamintea persoanei decedate: resturi de catifea galben-bruna, nasturi din argint si din fir de aur. De o stofa era prins un inel din aur, iar pe un fragment de fir din aur? se aflau insirati trei nasturi din faianta impodobiti cu petale din foi din granat, pe o placa din aur, dind impresia unor floricele.
Ciudat este ca mormintul din fata altarului a fost profanat. In acest mormint, pe care sta o lespede funerara fara nici o inscriptie, a fost descoperit un inel din aur cu stema, infatisind un corb. Este posibil ca profanarea sa fi fost facuta, in 1815, de calugari greci, cind a fost pusa si o alta pisanie a bisericii. Sub lespedea lui Tepes din fata altarului, istoricul Dinu V. Rosetti a gasit falci de cal si magar, puse acolo de calugarii greci, ca bataie de joc la adresa acestui crud domnitor. O posibila explicatie o reprezinta faptul ca voievodul trecuse la catolicism in ultima parte a vietii. Ca razbunare, dar si ca sa-l fereasca de profanari, calugarii au mutat in secret mormintul. De altfel, dimensiunile lespezii din fata altarului corespund cu urmele pietrei disparute de pe cripta boltita, chiar linga usa lacasului. Traditia spune ca, dupa profanare, calugarii romani l-au ingropat pe voievod intr-un loc secret.
Bijuteriile lui Dracula au disparut de la muzeu
Vlad Tepes a ramas o enigma si la multi ani dupa moartea sa. Fragmentele cu fir de aur si nasturasi, precum si inelul depuse la Muzeul Municipiului Bucuresti au disparut in imprejurari obscure. Astazi, lumea poate admira doar fotocopii ale acestora, singerosul voievod dorind parca sa nu lase in urma sa nici o marturie.

Hollywoodul este fascinat de mitul lui Dracula
Trei filme despre Dracula, „Castlevania“ care se va turna partial in Romania, din ..
Citeste toata stirea

Cetatea lui Vlad Tepes din Arges se poate prabusi
Cetatea lui Vlad Tepes de la Poienari, vizitata anual de mii de turisti români si straini, se ..
Citeste toata stirea

Pedeapsa, din vremea lui Vlad Ţepeş şi până în al XIX-lea veac
Bătaia la fluierul piciorului, despre care se spune că a fost adusă la noi de către fanarioţi, era extrem de folosită în acea vreme În secolul al XVII-lea
Scoaterea ochilor (pentru cel care fura a treia oară), tăierea mâinilor (în caz de paricid, de punere de foc), însemnarea la nas (pentru mama care îşi prostitua fiica, furtul pentru a doua oară, furtul din biserici), arderea cadavrului (sodomia), spânzurarea (tâlharul, ucigaşul, incestuosul), plimbarea gol şi bătaia în public (bigamul, hoţul nerecidivist, bărbatul care-şi prostitua soţia), tăierea capului (perceptorii de taxe ilegale, ţiitorii de bordel, suduitori faţă de domnie), munca în mină (furtul pentru prima oară a unui animal), bătaia (otrăvirea unui câine ciobănesc), turnarea de plumb topit în gură (dăscăliţa care-şi corupea eleva), pierderea zestrei (soţia adulteră), câteva din pedepsele prevăzute în pravilele domnitorilor Vasile Lupu şi Matei Basarab:
Moarte pe uliţe
Vodă Nicolae Mavrogheni (1786-1790) obişnuia să facă deseori inspecţii, travestit în om de rând. Cerceta prăvăliile, bisericile şi chiar curţile dregătorilor săi, iar pedepsele le aplica de îndată. Pe hoţi îi spânzura în uliţe, lăsându-i câte o zi-două, să ia lumea aminte. La 1 iunie 1786 dă ordin ispravnicilor „să ridice ţepi pe la toate drumurile şi răspântiile", unde se va pune la vedere şi înscrisul următor: „Cel ce va face hoţii, ucideri sau va fi gazdă de hoţi… cu această pedeapsă de moarte se va osândi – înţepatu’!" Drept urmare, în vremea domniei sale, fărădelegile se împuţinează simţitor. Din păcate pentru prestigiul acestui domnitor, măsurile de ordine luate au fost umbrite de altele cel puţin ciudate: pentru a umili pe boierii pământeni, Mavrogheni îşi numise calul său în rangul simbolic de clucer, uneori umbla într-un costum neobişnuit, care lăsa să se vadă genunchii goi şi gonea pe uliţe într-o caleaşcă trasă de doi cerbi.
La 6 octombrie 1803, Constantin Ipsilanti porunceşte marelui agă să se îngrijească de greutatea pâinii (100 drame) şi preţ (o para), „dar să ştie că cerem negreşit pâinea să fie întotdeauna cu îndestulare în poliţie (oraş), scoţând de două ori într-o zi şi să fie întocmai la dramuri, fără de vreo lipsă, curată, albă şi coaptă bine, pentru că de nu vor urma cum poruncim, bine să ştie că nu numai cu bătaia şi cu ocna, ci şi cu răpunerea de viaţă vor fi pedepsiţi".
Tiptil prin târgul Ieşilor
Alexandru Mavrocordat Deli-bei (1782-1785) ieşea tiptil (incognito) în târgul Ieşilor, iar pitarul găsit că vindea cu lipsă era ţintuit cu urechea într-un cui, la stâlp, unde rămânea şi câte o zi întreagă în văzul mulţimii de gură-cască.
Un agă ori un spătar care nu îndeplinea porunca domnească în ceea ce priveşte respectarea îndatoririlor era „dojenit cu mare scârbă", iar sub domnia lui Ioan Caragea (1812-1818), un brutar primeşte 50 de toiege pentru că a vândut pâinea cu o para peste nartul (preţul maximal) hotărât.
Constantin Ipsilanti (1799-1801) pedepseşte un măcelar cu 100 de toiege pentru că, zice domnitorul pe bună dreptate, ,,pentru ce nu s-a înşelat la mai mult, dar la mai puţin, da?’’. Prin Condica penală, în 1852, pedeapsa prevăzută pentru preţ mai mare al pâinii era bătaia (de la 11 la 25 de nuiele) şi închisoarea. Tot Ipsilanti, auzind că în Buzău pâinea se vinde mai scump decât în Bucureşti, îi ameninţă cu sfărâmarea capetelor pe ,,măgarii’’ ce vând „din lăcomia interesului şi matrapazlâcul vostru".
În vremea lui Mihail Suţu (1791-1793), întrucât jafurile şi tâlhăriile luaseră proporţii nebănuite, domnitorul dă „straşnice porunci" slujitorilor Agiei şi Spătăriei. Cel care primea spre găzduire hoţ era ridicat de slujbaşii Agiei, adus la închisoare şi pedepsit cu bătaia.
Pedepse la 1812
Tragerea în ţeapă, unde erau ţinuţi şi câte trei zile (pentru omorâtorii de părinţi sau ucigaşii în serie), „darea prin târg" (bătaia în văzul mulţimii, complet dezbrăcat), sluţirea nasului (în cazuri de răzmeriţe), ţintuirea de lobul urechii la o răscruce intens circulată, o zi întreagă (pentru negustorii prinşi că vând cu lipsă la cântar, „greutăţi măsluite"), închisoarea la puşcărie, osândirea la ocnă (pentru timp mărginit sau pe viaţă, unde tăiau bolovani de sare şi îi scoteau la suprafaţă, aşezându-i în magle, adică în grămezi, revenind celor cu pedepse mai mici), tăierea mâinii de la încheieturi (falsificatorii, cunoscuţi sub numele de „plastografi").
Bătaia „la falangă"
Bătaia la fluierul piciorului, despre care se spune că a fost adusă la noi de către fanarioţi, era extrem de folosită în acea vreme. Într-o zi, un om de rând a prins la nevasta sa pe un fiu de mare boier. După toate acestea, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, împricinatul „l-a mai şi lovit în pulpă cu un şiş". Vodă Grigore Ghica (1822-1828) a poruncit să-l ducă puţin la răcoare la închisoarea Spătăriei. După câteva zile, i-a ordonat lui baş-ciohodar să aştearnă o rogojină cu postav roşu peste ea – că doar pedepsea un os boieresc -, aşezând-o chiar la scara palatului. Şi aşa l-a altoit pe nefericitul iubăreţ cu 10 lovituri „la falangă", de-au răsunat vecinătăţile de urletele sale.
Despre călău şi despre tortură în secolul al XIX-lea
Dacă nu erau „daţi prin târg", bătuţi cu toiege, băgaţi la ocne, infractorii din trecut erau duşi la „încăperea de caznă", care era aproape neluminată, igrasioasă, de dimensiuni mici. Pentru smulgerea mărturisirilor de la cei mai îndărătnici ori pentru pedepsirea celor închişi se foloseau biciul, frânghia udă, ciomagul, vâna de bou, gârbaciul, focul, fierul înroşit ş.a. La fel ca şi călăii, bătăuşii se recrutau „dintre ţiganii sau robii domneşti" ori dintre condamnaţi, „căci printre români nu se găsea nimeni, din fire oricât de rea, care să voiască a primi o asemenea însărcinare".
Călăii erau oameni reduşi la stadiul de animalitate, stigmatizaţi, huliţi, blestemaţi şi niciunui călău nu-i era permis să intre în biserică. În Bucureşti, pedepsele prin spânzurare ori tăierea capului se executau de regulă în apropiere de biserica Oborul Vechi. S-ar zice că mulţi dintre ţiganii de aici sunt urmaşii călăilor de demult.
Cel de pe urmă călău, Gavril Buzatu din Iaşi
Contemporanii vorbesc despre „o sluţenie de om, cu buze mari, cu privire înfricoşătoare, cu o statură uriaşă", îmbrăcat în mintean roşu, şalvari croiţi după moda turcească şi căciulă de oaie cu însemnele morţii: cap de mort cu două oase încrucişate.

Ţigan scăpat din robie, s-a apucat de tâlhării la drumul mare şi de crime. Trăia prin 1839, vremea când hoţii erau aruncaţi la ocnă, să moară de foame şi epuizare. I s-a spus de fapt Gavril Ciobanu, s-a oferit să devină călău în schimbul libertăţii şi debutează în meseria la care singur se oferise punând ştreangul de gât chiar tovarăşului său de fărădelegi, Ioan Chetrariu. Tortura până la sânge şi smulgea mărturisiri în beciurile Cremenalului. În cele din urmă a sfârşit călugăr la Mânăstirea Secu. În Bucureştii secolului al XIX-lea, pedepsele prin spânzurare ori tăierea capului se executau de regulă în apropiere de biserica Oborul Vechi
Prin Condica penală, în 1852, pedeapsa prevăzută pentru preţul mai mare al pâinii era bătaia (de la 11 la 25 de nuiele) şi închisoarea
Pedepse pe vremea lui Alexandru Mavrocordat (1782-1785)
Un agă ori un spătar care nu îndeplinea porunca domnească în ceea ce priveşte respectarea îndatoririlor era „dojenit cu mare scârbă"
Vlad Ţepeş
Îndată ce a urcat pe tron, marele nostru voievod Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476-1577) se apucă de curăţit Valahia de nelegiuiţi. Se spune că el a poruncit să se adune toţi hoţii şi cerşetorii, i-a închis într-o casă, i-a ospătat, apoi le-a dat foc. Măsurile radicale nu s-au mărginit numai la cei de jos, boierii răzvrătiţi fiind traşi în ţeapă, iar pe alţii i-a folosit la ridicarea cunoscutei cetăţi de la Poienari. Datorită pedepselor capitale pronunţate după o rapidă judecată, în timpul celor trei domnii ale sale, Ţara Românească cunoaşte o perioadă în care fărădelegile aproape dispar cu totul.
Cel ce va face hoţii, ucideri sau va fi gazdă de hoţi… cu această pedeapsă de moarte se va osândi – înţepatu’!
Vodă Nicolae Mavrogheni
(1786-1790)

SICRIUL DIN LAC

Doi din trei locuitori ai planetei au auzit despre Dracula, unul din doi ştie cu aproximaţie cam cine a fost acesta şi pe unde a trăit. Un scriitor suedez de origine română - absolvent de Filologie la Timişoara! - a pus la cale o strategie inedită, pentru a sugera conaţionalilor săi o incitantă ...
Citeşte tot articolul

Istoricul Kurt Treptow, condamnat la şapte ani de închisoare pentru I corupţie sexuală şi acte sexuale cu minori, a cerut judecătorilor să fie eliberat condiţionat. Motivul nu este executarea a două treimi din pedeapsă, ci publicarea unei lucrări ştiinţifice. Potrivit solicitării, istoricul a publicat cartea "Viaţa lui Vlad Dracul. Reverberaţii asupra familiei", scrisă în limba engleză şi având 400 de pagini. În cererea adresată mai întâi şefilor Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, şi apoi magistraţilor, istoricul american face referire la un articol din noua Lege 275/2006, privind executarea pedepselor. Potrivit articolului 76, litera f, "în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră trei zile executate pentru două zile de muncă".
Primul termen al procesului a fost fixat pe 13 decembrie. şefii penitenciarului spun că este pentru prima dată când un deţinut cere eliberarea înainte de termen invocând redactarea unei lucrări ştiinţifice.
Pedofilul Kurt Treptow cere eliberarea pe motiv că a scris o carte despre Ţepeş

Vlad ţepeş şi ştefan cel mare: prieteni sau duşmani?
R.Carciumaru - Vlad the Impaler and Stephen the Great - friends or enemies?
=====
Vlad Tepes si Stefan cel mare - prieteni sau dusmani?[2]
=====

Autorul lui "Dracula" străjuieşte Pasul Tihuţa

Tatal lui Dracula 'vine' in Romania
Bram Stocker, scriitorul irlandez care a facut ocolul lumii cu romanul “Dracula”, va avea prima statuie postmortem, pe teritoriul Romaniei. Hotarul dintre Transilvania si Bucovina - Pasul Tihuta, de altfel si locul de desfasurare a actiunii din carte, isi va spori inca o data unicitatea cu acest bust. Aici se afla si singurul hotel-castel Dracula de pe glob, unde mii de fani ai romanului vin in vizita.
Lumea inca il asociaza pe Tepes cu Dracula si acest mit ne-a facut pe noi, romanii, faimosi peste hotare. Dar Bram Stocker a facut aceasta distinctie in 1897, cand sangerosul sau erou a zguduit lumea din temelii, iar tirajul romanului a ocupat locul al doilea pe mapamond, dupa Biblie.

De atunci contele vampir ”Dracula” a inspirat peste 200 de filme de lung si scurt metraj si i-a dat ideea fostului director OJT Bistrita, Alexandru Misiuga, sa ridice un hotel cu impact turistic pe meleagurile descrise de Bram Stocker.


În viziunea autorului aici era locul unde ingrozitorul vampir isi avea castelul, regiune descrisa astfel: “un tinut din ce in ce mai salbatic si mai pustiu. Multe prapastii mari si amenintatoare, multe cascade, de parca natura ar fi serbat candva un carnaval”.
Casa vampirului, in Pasul Tihuta

In anii ′80, Alexandru Misiuga a citit cartea lui Stocker si a inceput sa boteze hotelurile din Bistrita dupa denumirile din romanul Dracula. Astfel primul construit in orasul Bistrita a fost “Coroana de Aur”, urmandu-i cel din Pasul Tihuta, “Dracula” ridicat in 7 ani. Pentru initiativele sale, o asociatie din Londra, a ”draculitilor”, l-a numit baron al Casei Dracula si i-a oferit insemnele ei: un medalion cu cap de dragon si un inel reprezentandu-l pe Christopher Lee, actorul ce a jucat in cele mai multe filme “Dracula”.

“In viata mea am avut trei vise si mi le-am indeplinit: hotelurile Coroana de Aur, Dracula si bustul lui Bram Stocker, ce va fi dezvelit pe 8 noiembrie 2006. As mai spera si la un film cu actori romani turnat in Pasul Tihuta, dar deja am 83 de ani si nu stiu daca mai apuc. Acesta ar fi al patrulea meu vis”, ne-a marturisit baronul. E foarte mandru de realizarile sale si are si de ce. Toate cele trei vise ale lui Misiuga sunt unice. Nici macar la Dublin, locul de nastere al lui Bram Stocker, nu exista o astfel de statuie.

Bustul cu pricina a fost conceput de Claudiu Trifu, student la arte Plastice in Cluj, intr-un an de zile si isi asteapta dezvelirea de doua luni, in atelierul tanarului. Turnat in ciment si poleit cu bronz, el l-a costat pe Ionel Moldovan, proprietarul celor doua hoteluri, suma de 40 milioane lei vechi. Astfel la 1116 m altitudine, statuia va fi in fata singurului hotel “Dracula” de pe glob, unicului hotel cu cimitir la poarta si singurului hotel tip castel din Romania, cu turn si curte interioara.

Pentru ca azi e Hallowen-ul se asteapta un important val de turisti din tara si din strainatate. O camera single costa circa 50 de euro pe cand apartamentul ajunge la 100 de euro
Cine a fost Bram Stoker?

Bram Stoker a fost regizor de teatru, un avid scormonitor al vampirismului de obarsie irlandeza si hindusa.
Personajul principal al romanului sau, tiparit in milioane de exemplare, este un vampir, Contele Szekler, poreclit Dracula. Actiunea se desfasoara in tinutul Transilvaniei. În romanul lui Stoker, atat descrierile care privesc orasele Cluj si Bistrita, Pasul Bargu (denumit in prezent Tihuta - n.r.) din Carpati, cat si descrierile altor locuri respecta intru totul realitatea. http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=categorie&cid=6

Marii nostri domnitori au avut singe turcesc?

Reputatul istoric si om de cultura Neagu Djuvara va lansa, peste aproximativ trei luni de zile, o lucrare monumentala care poate rasturna istoria României cu fundu-n sus, pornind de la unele mici amanunte "nesemnificative", cunoscute de mult de istorici, incepind cu Nicolae Iorga, dar trecute sub tacere. Cel mai probabil, de teama ca românii nu vor putea asimila cu usurinta o anumita teza. Mai exact, aceea potrivit careia cei mai mari domnitori ai istoriei noastre au avut in vene singe turco-mongoloid, gratie descendentei din Basarab Voda, intemeietorul Tarii Românesti, care e mai probabil sa fi fost de origine cumana si nu slavo-româna, cum s-a acreditat oficial ideea zeci si zeci de ani. Lesne de inteles ca, pentru un popor care a invatat la scoala ca trebuie sa fie mindru ca e descendentul unor viteji care au tinut turcii si tatarii la portile Europei, nu e usor de acceptat ideea ca tocmai acestia aveau in vene singe turcesc. Iata de ce estimam ca lucrarea eminentului cercetator va stirni valuri uriase in momentul aparitiei pe piata. In cele ce urmeaza va vom prezenta teoria istoricului Djuvara, intr-o forma cit mai accesibila si mai concentrata, fiind evident ca demonstratia intreaga ar reclama un spatiu considerabil mai mare.
Cine a fost tatal lui Basarab Voda?
Intemeietorul Tarii Românesti a fost Basarab Voda, asta o invata fiecare copil din cartea de istorie. Despre el se mai stie ca este fiul lui Tihomir, ceea ce indica in mod clar o origine slavo-româno, conform versiunii oficiale a istoriei autohtone. Exista insa o problema: unicul document care ne da numele tatalui lui Basarab e un act al regelui Ungariei, Carol Robert, din 26 noiembrie 1332, doi ani dupa dezastrul de la Posada, prin care rasplateste pe un comite, Laurentiu de Zarand, pentru vitejia lui in respectiva lupta, act in care il pomeneste si pe Basarab, filium Thocomerii, deci Basarab, fiul lui Thocomerius. Djuvara afirma ca istoricii nostri s-au grabit sa identifice Thocomer sau Thocomeriu cu numele slav Tihomir. "De zeci de ani, mai multi specialisti, printre care marele nostru orientalist Aurel Decei, au facut, insa, observatia ca numele din documentul ungar se aseamana mult mai mult cu numele cuman Toctomerie, intilnit in analele rusesti" afirma el. Acest lucru era cunoscut si de Nicolae Iorga care, insa, speriat probabil de previzibilele consecinte ale descoperirii a scris doar despre Basarabi: "Numele e cuman", adaugind, subliniat, "Numai numele?". "Dar, mai departe n-a mers", spune Djuvara. Istoricul crede, de asemenea, ca legendarul Negru Voda a fost un personaj cit se poate de real si anume chiar tatal lui Basarab, adica Thocomer. Numele de Negru Voda i-ar fi venit de la culoarea pielii, stiut fiind ca poporul cumanilor era extrem de negricios la piele.
Cine au fost cumanii?
Cine au fost, insa, cumanii, cei care au exercitat dominatia politica asupra Moldovei si Tarii Românesti pina la inceputul secolului al XIII-lea? Un popor asiatic, mongol, din grupul turcilor-kipciac, care in secolul al IX-lea adasta in zona fluviilor Ural si Volga, vecini si inruditi cu pecenegii, fiind mai apoi alungati de catre hoardele lui Gingis Han si ale urmasilor acestuia catre Apus. Ei au ajuns, astfel, pe teritoriul României si al Ungariei, care au crestinat o buna parte din ei si i-a transformat in catolici. Facind parte, ca si pecenegii, din aceeasi familie de popoare, cumanii tra-iau, initial, in triburi si duceau o viata seminomada ca pastori si crescatori de vite, avind un mod de productie asemanator. "Cumanii negri", de care se vorbeste in secolul al XIII-lea, erau probabil amestecati cu români din Valahia, care era cunoscuta in acea vreme sub numele de Cumania si care era locuita de români, care au absorbit si resturile cumanilor, iar relatarile scrise ramase de atunci nu au stiut sa-i deosebeasca pe unii de altii. In toponimia Moldovei si Munteniei au ramas multe locuri care pastreaza denumiri ce amintesc de cumani, cum ar fi: Comani, Comana, Comanca, Teleorman, Caracal, dar si numele propriu Coman. Imprastiat in cele patru zari, poporul cuman a fost in cele din urma absorbit de alte popoare si a disparut din istorie.
"Lista" lui Basarab
Ce implicatii ar putea avea faptul ca Basarab Intemeietorul si tatal sau au fost cumani, adica de origine turcica? Acest lucru - desi nu acrediteaza nici pe departe ca Tara Româneasca ar fi fost intemeiata de cumani - ar insemna ca o seama dintre cei mai mari domnitori ai nostri au fost, la rindul lor, de origine turcica. Asta pentru ca dinastia Basarabilor a fost cea mai importanta din istoria medievala a României si din ea s-au tras respectivii domnitori atit din Tara Româneasca, cit si din Moldova, prin ramura Musatinilor, ba chiar si familia lui Iancu de Hunedoara avind ascendenta in dinastia respectiva. Intre urmasii lui Basarab se numara Mircea cel Batrin, Vlaicu Voda, Vlad Tepes, Radu de la Afumati, Mihai Viteazul, Patrascu cel Bun, Bogdan-Voda, Stefan cel Mare, Ioan Voda cel Cumplit, Petru Rares, Radu cel Frumos si multi altii. Zilele trecute, intr-o emisiune TV, Djuvara remarca faptul ca, si dupa citeva generatii, Vlad Tepes inca mai pastra trasaturile turcice. "Uitati-va la mutra lui: fioroasa, niste ochi foarte mari, par negru. Eu cred ca dupa 7 generatii, el inca mai are trasaturi de cuman". Contactat de noi, reputatul istoric declara, sec: "A venit momentul ca românii sa isi asume istoria, cu bunele si relele ei. Faptul ca marii domnitori români au avut singe turco-mongoloid in vene nu e o speculatie, e o realitate bazata pe dovezi istorice. Exista o adevarata spaima a istoricilor români dintotdeauna, de a descoperi ca Basarab ar putea avea origine cumana. Nu se pune problema daca noua, românilor, ne convin sau nu anumie aspecte, pentru ca istoria nu se negociaza. Cine vrea sa inghita galusca, bine, cine nu...". Istoricul e categoric cind spune ca "Toate sta-tele aparute in Evul Mediu pe ruinele Imperiului roman au fost intemeiate de sefi barbari".
Cu umor, Djuvara recunoaste ca aparitia cartii sale, intitulate "Thocomer e Negru Voda - premisele descalecarii României", l-ar putea transforma intr-o tinta a nationalistilor de tip Becali sau Vadim, dar afirma ca nu ii pasa: "Sint batrin, nu ma mai pot atinge asemenea lucruri si am vrut cu tot dinadinsul sa las aceasta lucrare in urma mea, pe drumul recuperarii istoriei nationale pe care au falsificat-o, zeci si zeci de ani si mai bine, atitia si atitia pseudo-istorici in numele a tot felul de interese politicianiste. E timpul ca românii sa isi priveasca in ochi istoria adevarata".

Bogdan Tiberiu Iacob.

Dracula ne face cuceritorii Americii

Se pare ca americanii sunt extrem de interesati de istoria si legenda lui Dracula. De fapt, atat de interesati incat la doar cateva saptamani de la lansarea cartii ”The Historian”, aceasta a doborat recordurile la vanzari. Autoarea cartii, Elizabeth Kostova, a primit inante de lansare un avans de doua milioane de dolari. La o zi dupa ce volumul a ajuns in librarii, se vandusera deja mai multe exemplare decat se inregistrasera in cazul cartii lui Dan Brown, "Codul lui Da Vinci". "The Historian" ia forma aproximativa a unui jurnal de calatorie si aventuri, care, pe parcursul a 642 de pagini poarta cititorii prin diverse locatii, de la Istanbul, Croatia si Bulgaria, la Ungaria, Spania si implicit Romania.
Povestea debuteaza cu momentul in care o americanca aflata la Amsterdam, candva in anii ’70, gaseste un pachet de scrisori in biroul tatalui sau Paul, ce aminteau de cautarile lui Bartholomew Rossi, un istoric faimos care incerca sa descopere mormantul lui Tepes, personaj mentionat de o xilogravura cu un dragon, in dreptul caruia scria "Drakulya", dar si de aventurile tatalui sau, in cautarea mentorului sau si implicit a mormantului lui Dracula, pe care il credea in viata.

http://www.ziarulprahova.ro/articol~categorie-cultura~stire-10081~dracula-ne-face-cuceritorii-americii.html

VLAD TEPES-DRACULA _ REALITATE, LEGENDA SI MIT


Legenda lui Dracula-Voievod constituie fenomenul de cultura romaneasca medievala cu un puternic ecou european si o durabila persistenta. Faptele lui Dracula, trecute inca din timpul vietii lui in legenda, s-au transformat treptat intr-o adevarata mitologie. Legenda i-a fost consemnata inca din timpul vietii - inca din secolul XV-lea, in doua texte separate, germana si slava, care au comunicat doua imagini diferite ale voievodului.

Versiunea germana a legendei domnului roman, raspandita in centrul si apusul Europei, l-a contestat total, rezervandu-i doar calitatea de simbol al raului. Naratiunile germane au fost raspandite de regele Matei Corvin, in Europa Centrala, cu scopul de a-l discredita pe Vlad Tepes pentru masurile sale aspre impotriva negustorilor sasi. Autorul anonim a prezentat doar fapte de cruzime ale voievodului fara a explica cauzele care le-au generat. In schimb, in anul 1475, cand Matei Corvin relua lupta impotriva otomanilor si avea nevoie de Vlad Tepes a carui reinscaunare o pregatea, regele a descoperit meritele de luptator ale lui Vlad Tepes, pe care-l inchisese in 1462 in Visegrad, si a inceput sa le laude in apus unde scria ca: "Tepes este intru toate dusman turcilor si foarte razboinic."

Imaginea unui suveran aspru, dar drept, a fost popularizata si de "Cosmografia" lui Sebastian Münster, aparuta in 1544, unde se spune, printre altele: "Dracula era de o cruzime si de o dreptate nemaiauzita, a facut ca in tara sa oricine putea sa stea cu avutiile sale in mijlocul padurilor in cea mai mare siguranta." (N. Stoicescu, Contemporanul - 13, 1986). Cruzimea domnitorului e pusa pe seama intronarii cinstei si a dreptatii.

Versiunea slava a Povestirii despre Dracula voievod este o colectie de anecdote cu caracter literar si istoric. Ni se relateaza faptul ca Tepes era un om drept, care nu tolera nici o incalcare a legii in tara sa; pedepsind aspru pe oricine ar fi savarsit-o, fara sa tina seama de rangul sau averea sa. "Si asa de mult ura raul in tara sa, ca daca savarsea cineva vreun rau, fie hotie sau talharie sau vreo minciuna sau nedreptate, acela nu era chip sa ramana nepedepsit. Fie ca era boier mare sau preot, ori calugar sau om de rand." Tot atat de aspru pedepsea lenea si moravurile usoare oriunde le intalnea. Urmarea fermitatii masurilor luate a fost ca "Era atat de temut incat calatorii, pe vremea lui, puteau bea la o fantana dintr-un loc pustiu cu o cupa mare si minunata de aur fara ca nimeni sa indrazneasca sa o fure." (Stefan Andreescu - Vlad Tepes Dracula - Editura Enciclopedica - Bucuresti 1998, pag. 209-210) In vreme ce in spatiul romanesc literatura si istoriografia romantica, puse in slujba idealului de emancipare nationala, ne-au restituit chipul lui Vlad Tepes - voievod, erou al luptei pentru libertate si neatarnare a romanilor, domn viteaz si drept, dar aspru, in vestul Europei a luat nastere, in 1897, romanul "Contele Dracula" al scriitorului irlandez Abraham Stoker. Personajul fictiv, creat de Stoker, a devenit prototipul unei intregi literaturi de groaza care a inspaimantat mereu de atunci si pana in zilele noastre.

Se pare ca scriitorul irlandez a luat contact cu numele Dracula si reminiscente ale legendei lui prin intermediul discutiilor cu profesorul maghiar Arminius Vambery de la Univ. Budapesta la care se refera in cuprinsul romanului (N. Stoicescu, Contemporanul - 14 - 1986). Intentia lui Stoker nu a fost sa creeze un roman istoric dedicat voievodului, ci doar sa gaseasca un pretext si un cadru pentru povestea cu vampiri imaginati de el. Aceasta poveste reinviata si amplificata, cu mijloace moderne, a revenit si se mentine in domeniul strict al actualitatii, al atentiei publice in tarile vest europene - precum si in America de Nord. Popularitatea romanului lui Stoker deschidea o lunga serie a romanelor de groaza care s-au raspandit, mai ales, in anumite medii dornice de senzational.

Fictiunea literara a nascut foarte repede versiuni cinematografice, mitul s-a propagat cu intensitate, indepartandu-se tot mai mult de figura voievodului a carui faima a bantuit tot secolul al XV-lea la sud de Dunare, unde i-a inspaimantat pe turci, si la vest de Carpati, unde a provocat frisoane regelui Ungariei si Papei. Romanul "Contele Dracula" a lui Abraham Stoker si ecranizarile au facut sa prolifereze o intreaga paraliteratura, de la fictiune la demonologie, la antropologie cu un spectru foarte larg. In una din ultimele editii, acesta este considerat: "Cea mai frumoasa povestire de groaza din toate timpurile, un roman gotic scris in 1897, care i-a inspaimantat mereu pe cititori de atunci incoace".

Contele Dracula, al lui Stoker a fost preluat pe diverse meridiane si plasat in diferite epoci ca, de exemplu, in Franta, in timpul Revolutiei franceze. Acest personaj fictiv, atat de mult exploatat pe marile si micile ecrane, nu are nimic comun cu istoria poporului nostru, unde Vlad Tepes figureaza la loc de cinste alaturi de ceilalti mari voievozi Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul. Vlad Tepes a fost domnitorul Tarii Romanesti care a impresionat prin lupta dusa contra Imperiului Otoman, viteaz si intelept, aspru, dar drept si marinimos. Merita a-i reaseza icoana in galeria de chipuri ai marilor voievozi ai romanilor, si sa ne inchinam cu pietate in fata ei. A avut norocul sa-si incheie zilele in scaunul domnesc pe pamantul Tarii Romanesti, dar mormantul lui este inconjurat intr-o aureola de mister. Se zice ca a fost inmormantat in biserica de pe Ostrovul Snagovului, ctitorie a familiei voievodale a Tarii Romanesti.

http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=20756