Delon/Darc[V=]

Alain Delon, care renunţase la cinema, a revenit asupra deciziei şi joacă într-o superproducţie - “Asterix la Jocurile Olimpice” - în care este, fireşte, superstar. Partenerul său va fi Benoit Poelvoorde. Filmul continuă tradiţia lansată de “Ben Hur” şi are un buget de 98 milioane de euro, al doilea record din Franţa, dup㠓Al cincilea element”, care a beneficiat de 92 milioane. Decorurile sunt perfecte, stadionul olimpic are statui monumentale, există şi o pistă pentru turniruri, iar costumele sunt realizate în ton cu moda romană, galeză, greacă, chiar şi vizigotă. Filmările, scrie revista Paris Match, vor dura cinci luni. Iată un amplu interviu cu Alain Delon, care s-a reîntors la marea lui dragoste, filmul.
- Alain Delon, eşti un actor care nu s-a format la o şcoală de artă dramatică.
- Nu, nu sunt actor de comedie, un actor care să fi învăţat să joace sub bagheta profesorilor. Cred că un actor e un accident. O personalitate puternică în serviciul filmului. Ca şi Gabin, care venea din lumea cafenelelor, ca Lino Ventura, care venea din arena sportivă, ca Burt Lancaster din lumea circului şi ca mine, care am venit din armată.
- Îţi este greu să te protejezi de stările emoţionale?
- Da, dar instinctul mă pilotează şi mă protejez. Când mi-e teamă, mă refugiez într-o zonă de supravieţuire, de la limita emoţiilor.
- Un rol comic pentru Alain Delon este o noutate...
- Scenariul este foarte bun şi acesta a fost argumentul care m-a convins. Apoi, cândva jurasem să nu mă mai întorc pe platoul de filmare... Ei bine, cum spunea Yves Montand, doar imbecilii nu-şi schimbă ideile!
- Eşti o persoană anxioasă, neliniştită?
- Da, pentru că sunt un perfecţionist. Pentru a-ţi crea personajul ai nevoie să fii în siguranţă. De aceea, prefer să-mi joc singur chiar şi scenele periculoase. Cred că am demonstrat-o de-a lungul anilor în cele peste 50 de filme în a căror distribuţie am fost.
- Alain, ştii că le inspiri teamă regizorilor, care se înspăimântă de autoritatea ta?
- Teamă? Dar nu muşc pe nimeni, sunt paşnic! Şi dacă mă implic şi controlez platoul în momentele în care filmez o fac numai pentru că vreau să iasă totul bine. Am 50 de ani de carieră şi ştiu câte ceva despre film. Nu vin pe platou să-mi expun capriciile de vedetă, cu care să terorizez lumea. N-am făcut niciodată aşa.
- Ţi s-a întâmplat să creezi o atmosferă de panică?
- Niciodată. Când am ţipat la filmări, eram producător sau regizor. Am ţipat la incapabili, niciodată la marii actori. Nu fac crize pentru a-mi demonstra autoritatea. De aceea, repet, cinema-ul de azi nu-i mai seamănă celui de acum 20 de ani, şi mai puţin celui de acum 40 de ani.
- N-ai cunoscut şi nu vei cunoaşte niciodată liniştea anonimatului...
- Celebritatea este o marcă a succesului. Când eşti actor, fireşte, îţi doreşti să ajungi în top. Dacă sunt recunoscut şi în Papua, înseamnă că am reuşit în cariera pe care mi-am ales-o. Dacă însă traversez strada şi nimeni nu mă recunoaşte înseamnă că am eşuat.
- Povara celebrităţii ai vrut s-o duci însingurându-te?
- De mulţi ani trăiesc în singurătate. Aşa mă odihnesc, îmi regăsesc resursele. Sunt eu, Alain, omul cu decepţiile, cu bucuriile şi necazurile lui. Şi, mai ales, cu tabieturile lui, pe care nu mulţi le agreează. Când plec din casa mea devin “Delon”, cel pe care oamenii vor să-l vadă, să afle lucruri picante sau senzaţionale desptre el. Mă străduiesc să nu-i dezamăgesc şi acesta este motivul pentru care m-am întors la film. Ştiţi când mi-e dor de cinema? Când merg la Cannes, chiar dacă e iarnă, chiar dacă e vară...
- Este cineva apropiat de tine cu care
să-ţi mai împarţi uneori singurătatea?
- Nu mai am prieteni care să-mi fie alături... Anturajul meu este format din copiii mei - care însă au crescut şi au început să-şi trăiască propria lor viaţă - şi din cei trei câini pe care îi iubesc enorm. Prietenii mei au murit cu toţii. Am rămas cu câţiva apropiaţi, nu din lumea cinema-ului. Dar acestea sunt problemele mele... Dimineaţa, când cobor din dormitor, sunt fericit, căci câinii mei mă întâmpină ca şi cum în fiecare zi e sărbătoare. Ce să fac? Pentru mine, viaţa înseamnă trecut. Am fost cel mai fericit dintre oameni... Vreau să spun, profesional. În plan sentimental, am pierdut întotdeauna. Nu cred că a existat o femeie care să mă iubească pe mine şi nu pe starul Delon.
- Şi totuşi, n-ai făcut eforturi să scapi de aceste angoase care te fac nefericit?
- Probabil aşa e firea mea. Am părăsit viaţa militară pentru o profesie în care aş fi putut să nu reuşesc. Eu sunt un “accident” în cinema. Angoasele au venit mai târziu. Azi, la sfârşit de carieră, aş putea spune că s-au diminuat nesperat de mult. Ce să fac, n-am forţa lui Jean Gabin să joc în două, trei filme pe an şi la această vârstă. Poate rolul lui Cezar din acest nou film să-mi schimbe părerile.
- Care este relaţia dintre tine şi bani?
- Cu riscul de a mă repeta, spun că această relaţie se schimbă de la epocă la epocă. Astăzi, în comparaţie cu sportivii de performanţă, un actor bun este sărac. Prin anii ‘30-’40, actorii celebri erau plătiţi în lingouri de aur! Acum, actorii câştigă cât să trăiască bine. Apoi, raportul unei persoane cu banii cred că este o chestiune de educaţie. Mi se pare indecent să spui peste tot câţi bani ai... Oricum, pe mine banii nu m-au degradat sufleteşte.
- Eşti şi un om de afaceri cu succes...
- Nu. Sunt nu un om de afaceri, ci un om cu idei. Şi pentru că ştiu să le pun în practică, las impresia că am succes. Dar nu câştig averi din acest lucru.
- Vânzarea colecţiei tale de bronzuri semnate Bugatti a stârnit multă vâlvă.
- Nu, n-a fost consecinţa talentului meu de afacerist, ci a instinctului, a atracţiei pentru artă. Pictura, sculptura sunt pasiunile mele. De aceea am un ochi format... Colecţia mea de artă este într-adevăr valoroasă. Şi asta nu e tot. Am şi bicicletele celebrilor Eddy Merckx, Anquetil şi pe cea a idolului meu, Fausto Coppi. Înainte de a intra în armată, îi îngrijeam bicicleta lui Coppi! Era prin 1949-1950, la Vel d’Hiv. Acum, trăim într-un cult al afacerilor, al ştiinţei economice şi al calculelor profitului. Imposibil de negat, acesta este prezentul vieţii noastre şi parcă trăim cu teama de a nu-l pierde. Şi totuşi cred că am învins această nebunie. Prefer să rămân cu amintirile mele...
- Există în viaţa ta acum o prezenţă feminină care are importanţă pentru tine?
- Nu, deşi se vorbeşte mult despre acest lucru. Am o prietenă, pictoriţă. Are 40 de ani, este frumoasă, sensibilă, talentată, inteligentă. Dar nu sunt îndrăgostit.

Lucia Ivănescu
http://www.independent-al.ro/content/view/663/79/

Alain Delon, incarnarea frumusetii la puterea a patra, a trait si isi
traieste din plin viata cu bune si cu rele. Azi, la aproape 70 de
ani, marele actor de film ce s-a lansat datorita frumusetii si
zambetului cuceritor la doar 20 de ani, (parasind meseria de ospatar)
si care s-a mentinut in top datorita talentului, se declara multumit
de viata, bucurandu-se de o energie debordanta, fara a renunta la
film, fie el si serial - cum e cazul cu "Frank Riva" (2003) -
multumindu-se sa declare intr-un interviu "Voi juca pana la moarte!
Nu ma pot opri acum. E viata mea".
Trecand prin viata ca si prin rolurile de mai tarziu jucate, foarte
usor, trecand prin fel de fel de meserii: docher, gangster, ospatar,
gigolo si chiar doctor chirurg, Alain Delon s-a remarcat in anii
1960, obtinand recunoasterea internationala in filmul lui
Visconti "Rocco si fratii sai" alaturi de marea artista Annie
Girardot, ca mai tarziu, in 1965, acelasi mare regizor sa-l determine
sa joace alaturi de Burt Lancaster si Claudia Cardinale in celebrul
film "Ghepardul".
Alain Delon a fost incontestabil junele prim al filmului francez, sex-
symbol-ul Frantei, remarcandu-se nu doar prin frumusetea sa din alta
lume cat si prin talentul sau nativ, ce l-a caracterizat, facand din
el un mare star al anilor `60-'70-'80-'90, ceea ce a fost pentru
Statele Unite ale Americii James Dean (in "Gigantul", "La est de
Eden") ori un Marlon Brando ("Pe chei", "Revolta de pe Bounty") iar
pentru cei din Carpati, junele-prim Florin Piersic al acelorasi
ani `60-'70 (si nu numai!).
Cum bine a recunoscut insusi Alain Delon, fara sansa de a fi lucrat
cu regizori de marca si cu actori celebri, talentul lui poate ar fi
pierit. Cine-l poate uita in "Eclipsa" (`62), "Diavolul si cele zece
porunci" (1962), "A fost odata hot" (`65), "Adio prietene" alaturi de
Charles Bronson, "Raul rosu" alaturi de Charles Bronson si Tosiro
Mifune, "Laleaua neagra" (`65), "Samuraiul" (`67), "Clanul sici-
lienilor" (`70), "Borsalino-veritabil" (`70), "Scorpio"
(`73), "Zorro" (`75), "Tiganul" (`75) "O dragoste a lui Swann" (`84)
etc.? Aceste filme sunt de neuitat!
In toate rolurile jucate, de la cel de gangster la cel de politist,
Alain Delon si-a pus amprenta in sensul bun al cuvantului.
Acest "rebel fara cauza al filmului francez" despre care un mare
regizor marturisea, citez "il filmam ca pe un copac", a devenit
obiect de cult chiar din timpul vietii si o adevarata institutie in
sine, ramane un simbol al Cocosului Galic, dupa cum una dintre
nenumaratele sale iubite a fost si va ramane diva ecranului francez -
Brigitte Bardot.
Viata lui Alain Delon, pe cat de linistita si reusita a fost pe plan
profesional (este cunoscut faptul ca Alain Delon este un patriot
convins - el a preferat Cannes-ul Hollywood-ului pe care dealtminteri
l-a si vizitat), pe atat de zbuciumata si plina de aventuri i-a fost
pe plan personal viata, aidoma unei telenovele plina de femei
frumoase si celebre.
Pe cand era tanar si nestiutor in ale amorului, a fost descoperit de
o mare actrita de film care i-a spus odata: "Mai baiete, tu ai o
figura de actor, nu de ospatar. Daca vrei, te voi ajuta sa devii un
star; cine stie, poate ca pe deasupra mai ai si talent...".
Alain Delon a avut norocul de a pasi cu dreptul pe drumul presarat cu
iluzii pe care putini ajung sa-l parcurga pana la capat. A absolvit
studii de teatru. La 24 de ani, in 1959, Alain Delon se logodeste cu
Rommy Schneider, din dragoste (dupa spusele lui), dar, plictisindu-se
a parasit-o dupa 5 ani, in 1964, fara a se mai gandi ca-i va frange
inima acesteia. In mod ironic soarta i-a facut sa se reintalneasca
prin anii `70 in timpul filmarilor la "Piscina" si au avut o scurta
aventura in amintirea celor cinci ani de amor de odinioara.
Cu ochii lui de un albastru azur, Delon a vrajit multe staruri si
femei celebre; putine s-au scris despre faptul ca Dalida, renumita
cantareata de origine egipteana care prin anii `70 a cantat in duet
cu el melodia "Paroles... pa-roles...", inamorata de Delon a avut o
tentativa de suicid dupa ce acesta a parasit-o. Chiar si B.B. si-a
incercat nurii pe el, ca si Veronique Jeannot, Rommy Schneider, Zsa-
Zsa Gabor, Ornella Mutti, Claudia Cardinale, Ann Margret etc.
Pe langa numeroasele aventuri cunoscute sau mai putin cunoscute,
Alain Delon se poate mandri cu trei casatorii si tot atatea
divorturi, precum si cu cei trei copii. Din prima sa casatorie cu
actrita franceza Nathalie Delon (1964-1968) a rezultat un baiat
frumos care i-a mostenit doar ochii albastri (dar nu si talentul) -
Anthony Delon.
Mireille Darc - cea de-a doua sotie (si ea tot actrita) i-a lasat la
despartirea lor din 1983, dupa 14 ani de mariaj un caine pe nume
Manu.
Iata ce spunea Alain Delon despre acest moment (in 1983): "Despre
casatoria cu Mireille nu pot spune prea multe, decat ca mi-a ramas
cainile - Manu si cateva amintiri frumoase. Eu iubesc femeia pentru
ca e femeie. Ce vreti? Sunt si eu om si mai gresesc. Dar sunt un om
frustrat deoarece chiar daca am incercat sa-mi protejez viata mea
privata, se pare ca n-am prea reusit".
Mereu indragostitul si neobositul Alain, de data aceasta la 51 de ani
intalneste o mai tanara speranta de 30 de ani pe nume Catherine
(actrita din filmul produs chiar de el "Le passage" (Tunelul - 1986),
spunea tot intr-un interviu din 1986: "Ar trebui ca voi cei din
presa, sa va concentrati atentia asupra rolurilor mele jucate in
filme care nu sunt putine (peste 80) si nu asupra vietii mele intime.
Pasiunea mea are un singur prenume: Catherine. Am devenit mai
realist - vorba prietenulu meu Jean Claude Brially - sunt un
adevarat «samurai», dar mi-e teama de viitor, ca toti romanticii".
La doar un an de la aceasta declaratie il gasim din nou indragostit.
De aceasta data de o juna top-model olandeza de spita nobila -
Rosalie Van Bremen (care-i va deveni cea de-a treia sotie si ultima
si de care va divorta in 2002).
In timpul celor 15 ani de casatorie a dorit sa devina din nou tata.
Si a adevenit: fetita Annouchka (nascuta in 1990) si baiatul Alain
Fabien (nascut in 1994). "Niciodata nu e prea tarziu. Vreau copii si
la maturitate" spunea el, si s-a tinut de cuvant, chiar daca la
nasterea mezinului sau Alain Fabien, el se apropia de 60 de ani.
In vasta sa filmografie se numara si filme unde s-a impus si ca
producator, nu numai ca actor: "Borsalino" (1970), "Povestea unui
politist" (1975), "Tiganul" (1975), "Un om grabit" (1977), "Tineri
casatoriti" (1983), "Tunelul" (1986), "Nu treziti un politist cand
doarme" (1988), "Intoarcerea lui Cassanova" (1992).
Printre pasiunile lui se numara si caii trapasi, herghelia sa -
imbogatita cu trapasi din herghelia altui actor celebru francez, Jean
Gabin, daruiti de acesta inainte sa moara - continuand sa castige
mari premii pe hipodroamele pariziene.
Om de afaceri (devenit datorita fascinatiei ce o exercita asupra
publicului nu numai ca actor ci si ca producator), sex-symbol-ul
Alain Delon este omul-industrie lansandu-se cu succes pe piata
interna si internatinala a anilor `80 cu produse de parfumerie si
cosmetice, ba chiar si in moda, cu marca numelui "Alain Delon",
ajungand pana in indepartata Japonie sau in mult mai apropiata
Danemarca.
Desi iata, aproape septuagenar, dupa patruzeci de ani de succese
Alain Delon este in continuare un actor activ preferand in continuare
tumultul platourilor de filmare in locul tihnei caminului cum ar face
alte foste glorii ajunse la varste inaintate. Chiar doctorii sai i-au
prescris obligativitatea odihnei datorita unor probleme de sanatate
accentuate nu demult, implorandu-l sa se odihneasca, dar se pare ca
degeaba.
In 2003 a mai jucat pe politistul Frank Riva din filmul serial pentru
televiziune cu acelasi titlu, filmat azi, ca scenarist si producator
la aproape 70 de ani, Alain Delon nationalistul convins si
aventurierul de odinioara nu mai apare la premiile festivalului de la
Cannes pe care atat de mult le iubea.
Sa fie oare discretia lui de a nu mai aparea la varsta senectutii?
Sau altceva?
Oricum ar fi, Alain Delon este si va ramane sex-symbol si ultimul
romantic al filmului francez, iar aura cu care a fost inconjurat
atatia ani nu va dispare niciodata, ca un parfum bun si vechi ce va
tulbura inca multi ani de-acum inainte sufletele cinefililor care au
avut sansa de a-l vedea si adula.
(documentare dupa rev. "Cinema" (`70), "Cinémonde" (1974), interviuri
luate din rev. "Paris Match" (1983, 1986), revista "Gala" (1991, 1995
si 1996), Internet Movie Databose INC. 1990-2005)