Şeicaru[v=]

http://www.ziuanews.ro/cultura/florian-bichir-a-lansat-o-carte-extraordinara-despre-pamfil-seicaru-si-dosarele-securitatii-156234

Reabilitarea lui Pamfil Seicaru de catre Ceausescu

Pamfil Seicaru, cel mai mare gazetar dintre cele doua razboaie

http://www.ziare.com/vedete/vedete-romanesti/vasile-seicaru-declara-razboi-televiziunilor-ce-l-a-nemultumit-pe-artist-1276013

Astăzi e ziua ta, Vasile Şeicaru

Ziaristul Pamfil Şeicaru, o Casandră a României


22:00Despre cel mai mare gazetar român dintre cele două războaie mondiale, istoricul şi jurnalistul George Stanca a scris cartea „Şantajul şi etajul", care va fi lansată mâine la Bucureşti.Articol complet

Venit în ţară în secret, Pamfil Şeicaru solicită o audienţă lui Ceauşescu


21:00Graţiat în secret de Nicolae Ceauşescu în 1966, celebrul gazetar vine incognito, însoţit de ofiţeri DIE, în perioada 20-28 august 1977 la Bucureşti.Articol complet

Pamfil Șeicaru-Nicolae Ceaușescu, cine a câștigat?


Anticomunist și antisovietic înverșunat, Pamfil Șeicaru intră în legătură cu Securitatea și face o vizită în mare secret în România cu aprobarea lui Nicolae Ceaușescu! Pare firul unui roman de aventuri din epoca Războiului Rece. Dar este real. Vă prezentăm în acest număr al revistei noastre dosarul acestei afaceri incredibile. O poveste adevărată în care se confruntă două personalități de excepție.

Pamfil Șeicaru, marele gazetar interbelic, fost proprietar al ziarului ”Curentul”, anticomunist, antisovietic, suținător al regimului Ion Antonescu și al războiului împotriva URSS, pleacă din România cu câteva zile înainte de 23 august 1944 și se stabilește în exil în Spania lui Franco. De aici, continuă activitatea publicistică pe aceleași coordonate anti-comuniste, fiind considerat de serviciile secrete de la București unul dintre cei mai periculoși dușmani din rândurile exilului românesc. Dealtfel, Pamfil Șeicaru fusese deja condamnat, în 1945, la moarte, în cadrul procesului ”ziariștilor criminali de război vinovați de dezastrul țării”.

Nicolae Ceaușescu se afla în închisoare în anii războiului, de cealaltă parte a baricadei. Viitorul lider al României își desăvârșea ucenicia comunistă așteptând ca Armata Roșie să ocupe Bucureștiul și să aducă la putere PCR.

Peste ani, roata istoriei a schimbat locurile celor doi. Pamfil Șeicaru a ajuns din saloanele puterii, unde își exercitase influența zeci de ani, un fugar apatrid trăind la limita sărăciei. Nicolae Ceaușescu, dintr-un militant ilegalist la început de carieră, devenise puternicul conducător al României comuniste.

Securitatea ar fi dat o lovitură racolându-l pe Pamfil Șeicaru

Și cu toate acestea, Nicolae Ceaușescu urmărește cu mare atenție operațiunea declanșată de Securitate pentru a obține o atitudine mai binevoitoare a lui Pamfil Șeicaru față de regimul comunist. Iar ca dovadă a acestui extraordinar interes, Ceaușescu aprobă, în 1966, grațierea lui Șeicaru, după ce marele gazetar solicitase acest lucru în cadrul discuțiilor pe care le avusese cu agenții trimiși de la București. Un document al Securității prezentat în revista noastră păstrează aprobarea lui Ceaușescu prin care se autorizează eliberarea a 3000 de dolari către Pamfil Șeicaru pentru editarea unei cărți!

A reușit Securitatea lui Nicolae Ceaușescu să-l racoleze pe anti-comunistul Pamfil Șeicaru? Miza era mare. Racolarea ziaristului ar fi adus imense beneficii de imagine pentru regimul lui Ceaușescu și ar fi dat o lovitură de moral pentru exilul românesc. Securitatea a intuit bine că avea două cărți de jucat în relația cu Șeicaru. Prima, anularea condamnării, a doua, promisiunea că îi va face posibilă o vizită în România.

Știind că Securitatea știe care îi sunt marile dorințe, Pamfil Șeicaru și-a jucat și el cartea. Promite o atitudine de sprijin a țării, dar nu a regimului. În schimb, reușește ca, la 83 de ani să viziteze în mare secret România. Își vede rudele din țară și fostele proprietăți. S-ar putea pune că regimul comunist a câștigat bătălia cu marele său adversar din publicistica exilului.

Dar, în mod paradoxal, propaganda comunistă nu exploatează propagandistic evenimentul. Vizita rămâne strict secretă. Ca urmare, efectul de imagine este nul. Iar așa-zisa atitudine binevoitoare a lui Șeicaru nu produce nimic spectaculos.

În meciul Ceaușescu-Șeicaru, cine pe cine a manipulat? A reușit Securitatea racolarea unui lider al exilului sau Pamfil Șeicaru, bătrânul vulpoi care toată viața a mâncat politică pe pâine, a jucat de așa natură încât și-a îndeplinit ultima dorință, și anume de a-și mai vedea o dată țara? Citiți dosarul ”Historia!”

TOT DESPRE PAMFIL SEICARU
In Magazin istoric, (nr. 3 martie 2001), am semnalat interventia lui Pamfil Seicaru pe lânga generalul Corneliu Dragalina pentru salvarea supravietuitorilor evrei din Cernauti în vara anului 1944. Aceasta interventie s-a facut la cererea lui A.L. Zissu, liderul organizatiilor sioniste din România.
In interogatoriul luat de organele de securitate, la 16 februarie 1952, unui alt fruntas al miscarii sioniste din România, avocatul Jean Cohen (Arhiva S.R.I., Dosar 16 385, vol. 40), acesta marturiseste ca a existat si o a doua interventie a lui A.L. Zissu pe lânga Pamfil Seicaru, având ca subiect ordinul dat de maresalul Ion Antonescu prin care se instituia pedeapsa cu moartea pentru evreii din Ungaria care treceau clandestin frontiera României spre a se salva de deportarea la Auschwitz, practicata de guvernul ungar si de asemenea dispozitiile antievreiesti initiate în nordul Moldovei de unii comandanti militari locali.
Jean Cohen precizeaza ca A.L. Zissu i-a solicitat lui Pamfil Seicaru sa-i înlesneasca o audienta la Mihai Antonescu. O interventie asemanatoare a facut pe lânga Pamfil Seicaru si ziaristul Ion Vinea, directorul Evenimentului zilei, care se tiparea în acele zile în tipografia ziarului Curentul.
In textul scrisorii catre Mihai Antonescu, Pamfil Seicaru anunta scopul audientei solicitate si apela la vicepresedintele Consiliului de Ministri "sa îndrepte ce strica altii". Scrisoarea se încheia cu urmatoarele cuvinte: "Daca masurile nu ar fi suprimate, ele ar umple paharul cu otrava pe care poporul român ar trebui sa-l bea la Conferinta Pacii".
O fotocopie a acestei scrisori s-a gasit în posesia unui alt fruntas sionist, Leon Itzkar, pâna în anul 1950, când a fost confiscata de organele de securitate odata cu arestarea acestuia.
Interventiile lui Pamfil Seicaru la Mihai Antonescu în favoarea evreilor au avut efect. Decretul emis de conducatorul statului nu a putut fi anulat, dar Mihai Antonescu l-a facut inoperant. De asemenea, prin relatiile personale dintre Mihai Antonescu si generalul Mihai Racovita, masurile practicate în nordul Moldovei împotriva evreilor au fost stopate.


http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2001/current7/mi10.htm

Astăzi e ziua ta: Vasile Şeicaru

"Rareori mă uit în cartea de identitate. Ea este în fond doar un act ca oricare altul, pe care îl arăţi uneori pentru a ţi se recunoaşte codul numeric personal. Anii trecuţi şi cei rămaşi ţin de câtă iubire ai consumat, de câtă mai eşti în stare, de [...]

Nostalgia TV: Vasile Seicaru
Vasile Seicaru se numara printre cei mai apreciati interpreti de muzica folk din Romania. Alaturi de artisti precum Victor Socaciu sau Stefan Hrusca, el a ramas fidel genului muzical care l-a consacrat.

PAUL GOMA SAU ADRIAN PĂUNESCU?

ÎN REVISTA Dorul din Danemarca (mai 2003) a apărut sub titlul “Copiii Cenaclului Flacăra” un interesant interviu luat de jurnalistul Liviu Vălenaş interpreţilor de muzică folk Victor Socaciu, Vasile Şeicaru şi Ştefan Hruşcă, în urma unui concert dat de aceştia, cu mult succes, la Nürnberg. Nu sunt un cunoscător al acestui gen muzical la noi, însă toată lumea este de acord asupra talentului celor trei artişti, unanim recunoscut. Aşa cum, la vremea respectivă, talentul tenismanului Ilie Năstase era apreciat de toţi amatorii acestui frumos sport.

Doar că, atunci când aceste talentate persoane abordează un alt domeniu în care nu strălucesc la fel ca în domeniul lor, rezultatul poate fi dezastruos. Eşecul politic al lui Ilie Năstase în campania pentru comunistul Ion Iliescu este un exemplu revelator în acest sens. În convorbirile cu Dl. Vălenaş, pe marginea Cenaclului Flacăra, cei trei folkişti şi-au asumat un lamentabil eşec pe care l-ar fi putut evita neangajându-se în altfel de discuţii decât cele artistice, unde au deplină competenţă.

Este binecunoscut că acest cenaclu a constituit un puternic mijloc de propagandă comunistă în rândurile unui tineret privat de mijloace de distracţie. Preamărind comunismul şi cuplul dictatorial Ceauşescu, în cântece cu texte patriotarde puse pe melodii antrenante şi mobilizatoare, cenaclul constituia un mijloc subtil de îndoctrinare în massă. Având mijloace devenite cu timpul imense, la nivel naţional, cu megaconcerte ţinute pe stadioane şi putere cvasinelimitată de acţiune, cenaclul a lansat numeroşi tineri talentaţi care şi-au continuat apoi o carieră individuală. Bineînţeles că totul era dozat şi nu erau cântate acolo doar cântece comuniste, care ar fi avut efectul contrar, îndepărtându-i pe tineri. Dar tributul trebuia plătit puterii sau misiunea trebuia îndeplinită, şi, în consecinţă, unele cântece debile nu au lipsit din repertoriul folkiştilor.



Am ales, spre exemplificare, câteva afirmaţii surprinzătoare ale acestor talentaţi interpreţi, care ilustrează că, din păcate, sistemul a funcţionat şi dat roadele scontate la unele persoane lipsite de discernământ. Este mai grav atunci când este vorba de persoane publice, care ar trebui să aibă un rol educativ datorită impactului pe care-l au asupra auditoriului şi care, în acest caz, devine nefast. Este şi cazul celor trei artişti.

VICTOR SOCACIU:

- ,,Pentru generaţia mea de cântăreţi a fost o scenă foarte importantă. Acolo am fost crescuţi.’’

Toată lumea este de acord asupra importanţei acestui cenaclu, care a permis multor talente încă necunoscute să se afirme. Dar, în general, după ce au devenit adulţi şi nu mai sunt crescuţi de părinţi, oamenii îşi croiesc singuri drumul în viaţă, neavând nevoie să fie decât poate ajutaţi, nicidecum crescuţi din nou de altcineva. Doar dacă, datorită incapacităţii de a decide singuri ce drum să aleagă, simt încă nevoia de a fi ghidaţi şi protejaţi de o autoritate pe care ei o acceptă şi chiar şi-o doresc.

- ,,Tinerii care veneau să asiste la concertele cenaclului nu veneau pentru că li s’a impus, ci pentru că doreau să vină.’’

În austeritate regimului comunist, în lipsă de alte spectacole, tinerii veneau acolo pentru că erau atraşi şi nu aveau multe alte alegeri. În Bucureşti, la Clubul de la Arhitectură nu putea intra oricine, Clubul ,,Z’’ îşi închisese porţile, iar Cenaclul Flacăra a sabotat cu regularitate, ani de zile, slujba din noaptea de Înviere, organizând spectacole grandioase la Sala Polivalentă, pentru ca tinerii să nu se ducă la biserică.

- ,,Am făcut o rezistenţa mascata (la adresa comunismului).’’

A fost într-adevăr foarte mascată, atât de mascată încât nimeni nu şi-a dat seama de acest lucru. Din fericire, rezistenţa nu trebuia neapărat să fie mascată, ea putând fi şi făţişă şi, în anul 1977, mişcarea opozantului Paul Goma a mobilizat întreaga ţară, altfel decât cenaclul ,,rezistentului’’ Păunescu.

- ‘’Şi el, (Adrian Păunescu) făcea, în felul lui, o rezistenţă mascată. Ca să poată exista acest cenaclu, se mai făceau şi compromisurile cunoscute.’’

Dl. Socaciu uită că pentru ca acest cenaclu să existe, nu era nevoie ca Păunescu să facă compromisuri, întrucât cenaclul fusese comanditat de Elena Ceauşescu şi Păunescu era doar unealta ascultătoare a regimului, recompensat pentru fidelitatea sa cu organizarea şi conducerea acestui spectacol, acordându-i-se puteri nelimitate. Pentru a face rezistenţă, Păunescu ar fi trebuit să saboteze acest cenaclu, ceea ce nu se putea întâmpla, căci ar fi însemnat să se autosaboteze.

VASILE ŞEICARU:

- ,,Acest cenaclu al tineretului revoluţionar era jucăria lui Păunescu … Cenaclul Flacăra nu a fost comunist, din contră, a fost îndreptat împotriva comunismului. Asta o poate spune unul ca mine, care a stat zi de zi, şapte ani, la Cenaclul Flacăra.’’

Un cenaclu anticomunist al ,,tineretului revoluţionar’’ nu ar fi putut exista şi rezista şapte ani de zile în fostul regim, când totul era controlat şi cenzurat de oamenii puterii. Iar Dl. Păunescu, lacheu fidel, asemeni colegului său într’ale poeziei de curte, C.V. Tudor, nu a avut, după cum s’a şi văzut, decât de câştigat neîmpotrivindu-se comunismului. Cât despre ce fel de ,,revoluţie’’ înfăptuia tineretul român ,,revoluţionar’’ în acei ani de comunism, din păcate pentru noi, Dl. Şeicaru nu dezvoltă această idee.

- ,,Refrenul cu Ceauşescu pornea mai mult din public, nu era neapărat indicat de Păunescu! Niciun membru al Cenaclului Flacăra nu l-a proslăvit pe Ceauşescu, nu a proslăvit nici măcar comunismul.’’

Reamintim Dlui Şeicaru că Adrian Păunescu obliga pe folkişti să cânte ,,Partidul, Ceauşescu, România!’’ şi nu am auzit, oricât m-am interesat, de cazuri de disidenţă, când aceştia ar fi refuzat să cânte, argumentând că ei sunt artişti şi nu fac politică. Ar fi însemnat să-şi curme brusc cariera şi îmi închipui că erau conştienţi de acest lucru. Iar faptul că publicul era împânzit cu activişti care dădeau tonul ca la defilări, strigând lozinci, nu mai este demult o noutate pentru nimeni.

- ,,Mi se pare corect cum procedează (astăzi) Paunescu, pentru că este consecvent.’’

A persevera în ticăloşie şi perversitate este departe de a fi un exemplu de corectitudine demn de urmat şi de admirat în viaţă. Iar a purta recunoştinţă veşnică şi a adula în continuare un om imoral şi compromis, doar pentru faptul că te-a lansat odată, înseamnă a nu avea încredere în tine însuţi, întrucât succesul se datorează talentului personal, care nu venea nicidecum dela Păunescu.

- ,,Cenaclul Flacăra a făcut foarte bine, pentru că a făcut frondă tuturor manifestărilor culturale organizate de Ceauşescu. Nu a fost niciodată sub controlul lui Ceauşescu.’’

Nu a făcut frondă, ci corp comun şi, deşi mijloacele difereau, scopul era acelaşi : distrugerea, prin punerea sub ascultare şi control, a tineretului, prin îndoctrinare. Un cenaclu de o asemenea amploare nu se putea face după capul lui Păunescu, şi aceasta din 1973 până în 1985, fără să fi fost controlat de stăpânii săi.

- ,,Eu aveam o hârtie la mână, din partea cenaclului Flacăra, că am voie să port părul mare… Noi purtam plete, blugi, iar ceilalţi erau tunşi.’’

Era într-adevăr un real câştig, chiar dacă nu unul existenţial, pentru care însă nu trebuie să ierţi tot răul făcut de comunişti poporului român. Dl. Şeicaru uită însă că în anii 1973-1985, părul lung nu mai era interzis şi nici blugii, cel puţin în Capitală. Interdicţia se produsese pe la sfârşitul anilor ’60, când boxerii şi miliţienii îi fugăreau şi băteau pe tineri pe străzi, tunzându-le pletele şi tăindu-le cu foarfeca blugii şi pantalonii evazaţi, simboluri ale decadenţei occidentale, deşi acest lucru se întâmpla în acea perioadă chiar şi în unele ţări din Occidentul ,,decadent’’. Iar Dl. Şeicaru mai uită cu nonşalanţă şi faptul că rezistenţa anticomunistă se putea face în acea perioadă şi altfel decât cu plete, blugi şi chitară. În 1977, repet, a existat mişcarea Goma şi grupurile pe care acesta le-a inspirat, cu rezistenţă anticomunistă în puşcărie şi la Canal. Am făcut eu însumi parte dintr’un astfel de grup, dar e drept că noi nu aveam niciun fel de autorizaţie de la nimeni, aşa că tot ce am făcut a fost pe riscul nostru, pierzându-ne libertatea, ceea ce nu cred să fi fost cazul lui Păunescu, cel cu ,,bilet de voie de la Partid’’.

ŞTEFAN HRUŞCĂ:

- ,,Pentru mine, Cenaclul Flacăra a fost o şcoala de formare a personalităţii mele.’’

A fost mai degrabă o şcoală a despersonalizării, prin impunerea unui mod de gândire unor tineri pe care partidul îi dorea docili şi lipsiţi de personalitate, atunci când la acea vârstă se manifestă mai degrabă latura rebelă faţă de regimul pe care părinţii nu mai aveau nici timpul şi nici curajul să-l înfrunte. Însă din fericire, nu toţi cei care au trecut prin acest cenaclu împărtăşesc opiniile Dlui Hruşcă şi recunosc cu plăcere că am cunoscut şi alţi foşti tineri lansaţi de Cenaclul Flacăra care şi-au păstrat o privire critică şi care nu au acceptat nici intoxicarea comunistă şi nici spălarea de creier.

- ,,Faptul că eu am învăţat adevărata istorie românească din gura lui Adrian Păunescu mă face să-l absolv de toate greşelile pe care le-a făcut şi le va mai face de aici încolo.’’

Adrian Păunescu nu putea învăţa pe nimeni adevărata istorie când în şcoli se învăţa istoria comunistă falsificată şi el era umilul slujbaş al regimului. Dacii şi Avram Iancu nu erau interzişi în comunism. În schimb nu se vorbea despre regii şi reginele care au făcut România modernă, despre Căpitan, despre Moţa şi Marin, mareşalul Antonescu, Maniu sau Brătianu şi toţi cei care au făcut istorie anticomunistă. Horea sau Tudor Vladimirescu nu prezentau niciun pericol, pe când ceilalţi puteau da idei unui tineret lipsit de repere morale. Cât despre ,,greşelile’’ lui Păunescu, pe care Dl. Hruşcă le admite totuşi, dar omite să le menţioneze, absolvirea dată este mai mult decât pripită şi nejustificată.

- ,,Noi eram cenaclul tineretului utecist, toţi eram utecişti, fără excepţie!’’

Mândria de a fi fost utecist este exagerată, întrucât, cu rare excepţii, toţi tinerii erau utecişti pe vremea aceea, căci era o normă de îndeplinit şi aceasta se făcea încă de pe băncile şcolii generale. Şi-apoi, a fi fost utecist sau pionier nu însemna neapărat a fi avut şi rezultate bune la învăţătură.

- ,,Păunescu era prea preocupat cu scrisul şi cenaclul ca să aibă timp de o mare prietenie cu Nicu (Ceauşescu).’’

Scuza cu scrisul nu poate fi veridică, întrucât Dl. Păunescu era la ordinele familiei Ceauşescu, iar decizia prieteniei nu o lua în niciun caz el, ci odrasla Ceauşescu, dacă avea intenţia. Nu te poţi împrieteni cu stăpânul tău, decât dacă acesta o doreşte. Este dezavantajul de a nu fi un om liber, iar Păunescu, fiind argat la stăpân, nu putea fi aşa ceva. El ar fi fost de altfel foarte onorat de prietenia cu acesta, de pe urma căreia n’ar fi putut avea decât avantaje suplimentare.

- ,,Păunescu a fost un mare dascăl pentru mine. Eu am fost elevul lui… ’’

Intoxicarea şi spălarea creierului au fost perfecte în acest caz şi au cauzat o lipsă de gândire îngrijorătoare la cineva care nu mai are astăzi 18 ani, dar care încă simte nevoia de a se identifica cu cineva, de a avea un guru, un magister în persoana lui Păunescu-Porcul, cum el însuşi se autoironiza, cu cinism, pe ecranele televiziunii. Trebuie oare să mai reamintesc că Dl. Păunescu nu a avut şi nu are statura morală care să justifice o asemenea admiraţie?

- ,,La noi nu a fost niciodată revoluţie. La noi a fost o mişcare de linii, linia a doua a venit în locul liniei întâi. ’’

Iată în sfârşit o surprinzătoare strălucire de luciditate, în contradicţie totală cu bezna celorlalte afirmaţii de până acum. Dl. Hruşcă nu-şi dezvoltă însă mai departe gândirea (a lui sau a lui Păunescu), aşa că putem doar bănui că pentru dânsul (ca şi pentru Păunescu) cei de astăzi sunt ,,răii’’ care au trădat idealurile comunismului, pe când cei de ieri erau ,,bunii’’, şi aceasta ar fi în total acord cu afirmaţia următoare:

- ,,Comuniştii au făcut şi bine în România. Au făcut lucruri foarte bune. Nu îmi aduc acum aminte tot ce au făcut ei, dar au făcut mult bine.’’

Dacă nu cumva este vorba de televiziune şi metrou, care ar fi existat oricum, nu văd ce bine au făcut cei care ne-au distrus ţara. Din contra, putem spune, parafrazându-i pe pionierii americani din Far West, care spuneau că ,,The only good Indian is a dead Indian!’’ , fără a-i aproba şi fără intenţie de instigare la omor, că singurul comunist bun este un comunist mort! Pentru că doar atunci acesta încetează a mai face rău în mod direct. Căci indirect, Lenin, Troţki sau Ceauşescu mai fac şi astăzi, prin acţiunile unor emuli nostalgici şi iresponsabili, inspiraţi de malefica lor personalitate şi pseudogândire.

- ,,Să condamn, eu ca şi cântăreţ, nişte oameni? Eu nu fac politică!’’

Este vorba despre cei care au bătut, au schilodit sau au omorît, de exemplu, ţăranii din Maramureş, de unde Dl. Hruşcă este de felul dânsului de pământ. Neacuzându-i pe aceşti, nu oameni, ci bestii, nu ,,ca şi cântăreţ’’, ci ca om, te solidarizezi cu ei şi cu acţiunea lor, cum îmi spunea Dl. Goma într’un interviu. Ştefan Hruşcă, atunci când îl cânta pe Marele Cârmaci şi ale sale ,,binefaceri’’, făcea artă sau politică? Ori, atunci când el cânta ,,cei trei L’’, adică ,,Lumină, Luptă şi Libertate ’’, exact ce le lipsea românilor pe vremea aceea, oare ce altceva făcea decât politică? Lipsa de maturitate în gândire, datorită intoxicării comuniste, face posibil refuzul de a condamna un regim criminal, ascunzându-ne după lozinca, tot comunistă, cu ,,eu nu fac politică!’’, fără a realiza că astfel ne solidarizam nu cu victimele, ci cu călăii.

* * *


Acestea sunt, în linii mari, afirmaţiile cele mai surprinzătoare ale acestor oameni, repet, publici, având un rol educativ prin calitatea lor de oameni de scenă, de artişti ale căror texte se transmit miilor de ascultători şi admiratori ai muzicii lor. Este regretabil şi îngrijorător. Să sperăm însă că, ajunşi acum la o maturitate artistică, la vârsta de cincizeci de ani, vor ajunge în curând şi la o maturitate intelectuală ce se impune. Nu este nicio ruşine să-ţi dai seama că ai gândit greşit, ruşinos este doar să perseverezi şi să nu recunoşti că ai fost înşelat de cei în care ai crezut cu naivitatea tinereţii tale de care ei şi-au bătut joc, minţindu-te.

Faptul că după mai bine de un sfert de veac dela lansare, aceste persoane au rămas în admiraţia valetului cuplului Ceauşescu, tip de arivist lipsit de coloană vertebrală, chiar dacă poet talentat, este alegerea lor personală. Această alegere, precum şi recunoştinţa excesivă pe care i-o poartă dovedesc însă că îndoctrinarea comunistă a reuşit nu numai prin experienţe de tipul reeducării de la Piteşti, dar şi în libertate, prin mijloace mult mai subtile şi mai perverse decât tortura.

Exact în aceeaşi perioadă şi având cam aceeaşi vârstă, alţi tineri, tot cu plete şi blugi, aleseseră rezistenţa făţişă, nu mascată, venind din toată ţara să semneze Scrisoarea deschisă a opozantului Paul Goma, care condamnase regimul criminal al cuplului dictatorial de tristă amintire. Şi care îi poartă recunoştinţă şi azi pentru a-i fi ajutat să redescopere demnitatea de Om, de a fi avut curajul să stea în două picioare, cu fruntea sus şi să spună pe faţă un NU hotărît comunismului, cu toate riscurile ce-şi asumau. Or, între Paul Goma şi Adrian Păunescu, fiecare alegea în deplină conformitate cu propria conştiinţa. Doar că nu alegea decât o dată…



http://ro.altermedia.info/opinii/paul-goma-sau-adrian-punescu_3984.html

Sotia lui Vasile Seicaru, gasita moarta in casa

Tragedie in familia cunoscutului cantaret Vasile Seicaru. Sotia lui a murit ieri, in propria casa, intoxicata cu monoxid de carbon. Cel care a gasit-o a fost chiar Vasile Seicaru (foto), care, panicat ca Gabriela nu raspunde la telefon, s-a intors in Bucuresti, la locuinta lor din str. Sperantei. Conform primelor cercetari, se pare ca totul a pornit de la un scurtcircuit la televizor.
Ani de iubire patimasa si o casnicie fericita. Toate acestea s-au sfarsit ieri in cel mai cumplit mod cu putinta. Cunoscutul folk-ist Vasile Seicaru si-a gasit sotia zacand fara viata in propria casa, intoxicata cu monoxid de carbon. Socul prin care trece cantaretul e cu atat mai puternic cu cat chiar el a fost cel care a descoperit trupul neinsufletit al sotiei.
Lucrurile s-au succedat cu o repeziciune iesita din comun. Vasile Seicaru era plecat din Bucuresti, dar, ca de obicei, si-a sunat sotia acasa. Vazand ca Gabriela nu raspunde la nici unul dintre apelurile repetate, a plecat in graba spre Capitala. A ajuns la ei acasa, in locuinta din str. Sperantei, a sunat la usa, dar nu a primit nici un raspuns.
[b]Totul a pornit de la un scurtcircuit la televizor[/b]
Parca presimtind ca s-a intamplat o tragedie, n-a mai stat pe ganduri si a spart usa. Doar cateva clipe mai tarziu, totul s-a prabusit. In casa, un fum gros, in mijlocul caruia Gabriela zacea moarta.
Din primele investigatii, se pare ca a fost vorba despre un scurtcircuit la televizorul din apartament. Conform Pro Tv, Gabriela Seicaru, care era singura acasa, a adormit in timp ce se uita la televizor. Un incendiu provocat de scurtcircuit i-a fost fatal femeii, care a murit intoxicata cu monoxid de carbon.
Vasile si Gabriela Seicaru au un baiat, Mihnea, care se afla in Germania. Apropiatii cantaretului spun ca acesta trece prin momente cumplite, el plangand aproape fara incetare din momentul in care a realizat ca femeia pe care o iubea si care i-a fost sotie s-a stins din viata.

http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=144094