23 august

Dezbatere Historia, despre 23 august 1944: Cum se împart vina şi meritele? Regele împotriva Mareşalului

http://istoriesicultura.ro/23-august-1944.html

http://cultural.bzi.ro/stenograma-arestarii-maresalului-antonescu-de-catre-regele-mihai-descoperita-3624

http://cultural.bzi.ro/actul-de-la-23-august-1944-a-declansat-holocaustul-comunist-in-romania-foto-video-3620

Lovitura de stat de la 23 august 1944

http://cultural.bzi.ro/ce-ar-fi-devenit-romania-fara-23-august-1944-3129

Dialogul dintre regele Mihai şi mareşalul Ion Antonescu din 23 august 1944

Revista Art-Emis a publicat un text prezentat drept transcrierea unei înregistrări a discuţiei purtată de regele Mihai cu mareşalul Ion Antonescu în după-masa zilei de 23 august 1944, chiar înainte de arestarea mareşalului (aici, semnalată de unul din comentatorii blogului). … Continue reading →

De ce a avut loc lovitura de stat de la 23 august 1944

Pentru că participarea României în al Doilea Război Mondial nu mai avea un obiectiv clar care să poată fi atins şi care să fie folositor ţării. Clausewitz a spus că „Războiul este un act de forţă destinat silirii inamicului să … Continue reading →

În urmă cu trei decenii, azi era defilare. Ce loc are în istorie “23 August”?

”23 August 1944 în istoria neamului românesc”

Rolul Regelui în lovitura de palat din 23 august 1944

Megalomania lui 23 august: 1984, 40 de ani de la revoluția anti-imperialistă

Regimurile politice totalitare din secolul al XX-lea (nazismul şi comunismul) au acordat o atenţie specială propagandei. Tiranii acestui veac au preluat cele mai şocante elemente, care simbolizează puterea nemărginită, de la celelalte epoci istorice. Conducătorii comunişti pot fi asemănaţi cu despoţii orientali şi cu sângeroşii monarhi medievali. Deosebirea este aceea că, în vreme ce faraonii şi regii antichităţii şi evului mediu îşi etalau explicit puterea şi descendenţa divină, dictatorii comunişti se prezentau ca fii ai neamului, oameni din popor, exponenţi ai celor mulţi şi necăjiţi.

Sărbătorirea lui 23 august după 40 de ani de la „revoluţia socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă” şi cu 5 ani înainte de colapsul regimului Ceauşescu

Dincolo de construcţiile megalomanice, de puzderia de funcţii deţinute, de omniprezenţa în locurile fierbinţi ale vieţii, la conturarea grandilocvenţei şi „eternităţii” regimului comunist au contribuit decisiv şi numeroasele momente solemne cu conţinut „istoric”.

Regimul comunist românesc a parcurs, în mare, două etape distincte: cea a comunismului internaţionalist, dominat de U. R. S. S. şi cea a comunismului naţional, când tradiţiile istorice au fost devalorizate printr-o vulgară şi repetată exploatare. În ambele perioade, s-a cultivat cu obstinaţie o formă specială de propagandă: marile demonstraţii ale oamenilor muncii - defilările. Semantica acestor defilări este simptomatică pentru descifrarea trăsăturilor regimului politic.

Cele mai cunoscute demonstraţii (defilări) erau cele de la 1 mai şi 23 august.

Prima sărbătoare internaţională a muncii („a solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc”) a fost cultivată îndeosebi în cea dintâi etapă a comunismului, aproximativ între 1945 şi 1962/1965. Defilarea de 1 mai se constituia într-un prilej oportun de manifestare a recunoştinţei poporului român pentru „fratele de la Răsărit”. Defilau în primul rând muncitorii, dar şi „fraţii lor care munceau ogoarele”. La defilările de 1 mai se purtau portretele conducătorilor interni, dar şi cele ale „marilor dascăli ai proletariatului”: Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin şi Iosif Visarionovici Stalin, până după moartea sa. Pe măsura impunerii „comunismului naţional”, 1 mai nu mai era sărbătorit cu mare fast. A fost însuşită cutuma sărbătoririi prin muncă a zilei muncii.

Cea mai mare sărbătoare comunistă a fost 23 august. Partidul-Stat a decretat ziua respectivă zi naţională a României. De fapt, în legătură cu semnificaţia acestei zile s-a derulat o impresionantă retorică propagandistică. Retorica a vizat atât conceptualizarea însemnătăţii zilei, cât şi forţele sociale şi politice care au realizat-o. S-a mers de la „ziua eliberării”, la „insurecţie armată”, „insurecţie armată antifascistă”, „ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist”, la pompoasa „revoluţie socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă”. S-a trecut de la recunoaşterea rolului hotărâtor al armatei sovietice eliberatoare la „opera patriotică a Partidului Comunist Român”.

Dar să încercăm să descifrăm din punct de vedere semantic o demonstraţie (defilare) organizată la 23 august 1984, valorificând informaţiile furnizate de către oficiosul Partidului Comunist Român, Scânteia şi de către România liberă. Citatele din text sunt preluate din cele două jurnale, care făceau aproape zilnic apologia coducătorului mai ales în ultimii ani ai regimului comunist. Iar cele relatate despre manifestaţia din 23 august 1984 reprezintă o mărturie irefutabilă în acest sens.

Actul de la 23 august 1944 este denumit revoluţie de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă. Istoriografia comunistă a acordat o atenţie deosebită cotiturii din politica externă a României survenită atunci, echivalând-o cu o mişcare pentru dezrobirea ţării. Defilările trebuiau să sugereze adeziunea cetăţenilor, a „oamenilor muncii” faţă de regim. Atmosfera este una de sărbătoare, în acord cu însemnătatea atribuită de comunişti aniversării evenimentului.

Ierarhia: cuplul dictatoral, liderii comuniști, iar la urmă…intelectualii

Sosirea la tribună a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu este întâmpinată cu urale şi ovaţii de către mulţime. Cei prezenţi în Piaţa Aviatorilor au aplaudat îndelung, scandând numele partidului şi al şefului său. După ce cuplul dictatorial a urcat la tribuna oficială, aici au luat loc şi alţi lideri comunişti: Constantin Dăscălescu, Iosif Banc, Emil Bobu, Lina Ciobanu, Ion Coman, N. Constantin, Ion Dincă, Ilie Verdeţ, Nicu Ceauşescu şi alţii, vice prim-miniştri ai guvernului, membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, conducători ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, reprezentanţi ai sindicatelor, ai organizaţiilor de femei, de pionieri, ai organizaţiilor cooperatiste, precum şi eroi ai muncii socialiste. Ordinea precizată nu este întâmplătoare, ci stabilită în funcţie de rangul liderilor comunişti. Această aniversare de patru decenii s-a bucurat şi de participarea unor conducători comunişti din diferite state, precum Erich Honecker, Secretar General al C. C. al Partidului Socialist Unit din Germania şi preşedinte al Republicii Democrate Germane; Li Xiannian, preşedintele Republicii Populare Chineze; Jose Eduardo dos Santos, preşedintele Republicii Populare Angola. Este prezentată o listă lungă cu lideri comunişti, în special din Lumea a treia – Africa - prezenţi la manifestaţiile prilejuite de a 40-a aniversare a zilei de 23 august. Dintre oaspeţii din Europa la această aniversare, cea mai importantă personalitate era Honecker, un adevărat „dinozaur” comunist, ca şi Ceauşescu. Existau şi tribune la care au luat loc persoane considerate mai puţin însemnate în cadrul nomenclaturii comuniste, precum şi ziarişti.

Tribuna principală, flancată de steaguri tricolore şi roşii în special, era dominată de un mare portret al lui Nicolae Ceauşescu încadrat de stema republicii şi cea a partidului. Sub acesta se afla scris: „Trăiască a 40-a aniversare a revoluţiei de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă!”. Steagurile tricolore şi roşii laolaltă sugerează slujirea patriei de către partid, care poza în unicul înfăptuitor al idealurilor naţionale, iar Nicolae Ceauşescu este văzut ca portdrapel în lupta partidului, ca erou al neamului. Pentru comunişti, eliberarea socială însemna egalitatea tuturor, lichidarea moşierimii şi a burgheziei. Fiind vorba de cea de a 40-a aniversare, sărbătorirea evenimentului căpăta o importanţă sporită. Nicolae Ceauşescu este personajul central al întregii demonstraţii. Tot ce se petrece în piaţă i se adresează. El urmăreşte impasibil, grav sau deconectat fluviul multicolor de oameni care şerpuieşte prin faţa tribunei. Întreaga curgere este supervizată de balansarea mâinii drepte sau a ambelor mâini ale dictatorului, în semn de salut tovărăşesc. Gesturile dictatorului erau repetate mecanic şi de ceilalţi conducători de partid şi de stat.

Epoca lozincilor

Fastul defilărilor sporeşte la aşa-numitele aniversări „rotunde”: 5, 10, 15, 20 de ani etc.. Pe fundalul tribunelor laterale se aflau scrise lozinci ca: „Trăiască P.C.R., conducătorul încercat al poporului nostru pe calea socialismului şi comunismului!”; „Trăiască patria noastră liberă şi independentă, R. S. R.!”. Alte lozinci înscrise erau: „Partidul-Ceauşescu-România!”, „Partidul-Ceauşescu-Pace!”, „Ceauşescu şi poporul”.

Pe tribunele aflate de partea cealaltă a pieţei erau marcate datele jubileului: „23 august ’44 - 23 august ‘84” şi urarea: „Trăiască unitatea de nezdruncinat a întregului popor în jurul P.C.R., în frunte cu secretarul său general, Nicolae Ceauşescu”, „Trăiască lupta unită a popoarelor pentru o lume mai dreaptă şi mai bună pe planeta noastră”; „Să triumfe cauza socialismului, a progresului, a independenţei şi păcii în întreaga lume!”. Comunismul este prezentat ca o formă ideală de organizare a societăţii. Totodată, P. C. R. şi conducătorul său sunt prezentaţi drept militanţi pentru menţinerea păcii universale, ca luptători neînfricaţi pentru binele celor mulţi. Prin simplificare sau omisiune, se creează impresia că istoria României se confundă cu partidul comunist. Cu alte prilejuri, P. C. R. se prezintă ca fiind continuatorul glorioaselor tradiţii de luptă pentru independenţă şi unitate naţională şi dreptate socială, iar Nicolae Ceauşescu ca fiind chintesenţa izbânzilor poporului român. Partidul Comunist se înfăţişează ca fiind patria, iar Ceauşescu partidul. Prin extrapolare, secretarul general se identifică cu patria. Ceauşescu se prezintă ca fiind campionul luptei pentru pace. El aspiră la primul loc în mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională, fiind caracterizat ca gânditor, vizionar, teoretician şi practician revoluţionar. Esenţa lozincilor duce la constatarea că, practic, poporul, partidul şi Ceauşescu sunt una. Reducând la absurd, am putea socoti că doar secretarul general contează. El apare ca fiind creaţia supremă a acestui popor, bombasticele epitete precum cel mai iubit fiu, geniu al Carpaţilor, erou între eroii neamului, părinte iubitor şi altele fiind relevante.

În viziunea lui Nicolae Ceauşescu şi a P.C.R., comunismul se află într-o permanentă expansiune geografică, urmând să triumfe în toate colţurile lumii. Se regăseşte în aceste lozinci celebra teză cominternistă cu privire la exportul de revoluţie, ca şi iluzia ceauşistă referitoare la viitorul de aur al omenirii.

Urmează intonarea imnului de stat al R.S.R.. Acest moment marchează începerea „paradei militare şi a demonstraţiei oamenilor muncii din capitală”. Aşadar, manifestaţia debutează cu parada militară. Se doreşte să se sugereze „nivelul ridicat de pregătire şi dotare a armatei, capabile să facă faţă în caz de război”, „unitatea deosebită între armată şi popor”. Armata este înfăţişată drept: „creaţie a Partidului Comunist, care a avut un rol fundamental în conducerea şi coordonarea sa”. Imnul este o compilaţie între compoziţia lui Ciprian Porumbescu şi versuri proletcultiste menite să exalte ideologia naţional-comunistă. Astfel, alături de celebrele „Trei culori conosc pe lume...”, apar improvizaţii vulgare: „Se înalţă ca un astru gloriosul meu popor ...”, „ziditori ai lumii noi” etc.

Din armată au defilat: „batalioane de infanterişti, de paraşutişti, vânători de munte, grăniceri, unităţi ale trupelor M. I.”. Ceauşescu este înfăţişat ca fondator al doctrinei militare naţionale. „În timpul paradei militare cerul era brăzdat de elicoptere de luptă şi de avioane de vânătoare-bombardament IAR 93”. Armata a prezentat onorul comandantului ei suprem. Armata era menită să apere: „cuceririle revoluţionare ale poporului, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială”, teze atât de dragi preşedintelui republicii. Se acreditează ideea că partidul acordă o atenţie specială armatei populare. La defilările prilejuite de aniversările „rotunde”, forţele armate îşi prezintă tehnica din dotare: aviaţie, tunuri, tancuri, rachete, transportoare, transportoare blindate. Se făcea o adevărată demonstraţie de forţă menită să sugereze excepţionala pregătire de luptă a soldaţilor, ofiţerilor şi generalilor români. Demonstraţia armată relevă două aspecte: pe de o parte, să insufle poporului încredere că patria este apărată şi, pe de altă parte, să intimideze pe cei care ar fi atentat la absolutismul regimului comunist.

„Stima noastră şi mândria, Ceauşescu-România”

După parada militară a urmat „demonstraţia oamenilor muncii din Capitală”. Se defilează în coloane, într-o atmosferă generală de sărbătoare. Mai întâi defilează muncitorii din întreprinderile industriale ale Capitalei, apoi cercetătorii din institutele ştiinţifice, „lucrători ai ogoarelor din Sectorul Agricol Ilfov”, reprezentanţi ai tineretului din Bucureşti, sportivi fruntaşi: „În pas energic, cadent, într-o perfectă aliniere, au apărut gărzile muncitoreşti. Veniţi de la strung, din faţa cuptoarelor incandescente în care fierbe oţelul, de pe şantierele impunătoarelor construcţii ale ţării, luptătorii din gărzile patriotice, urmaţi de formaţiunile de apărare civilă şi de Cruce Roşie, de detaşamentele de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei. Muncitorii raportează secretarului lor general deosebitele realizari industriale. V. Nicolescu, un veteran strungar afirmă: „Toate acestea s-au înfăptuit datorită gândului şi faptei cutezătoare a P.C.R. şi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu.” Defilarea prin faţa tribunei sugerează adeziunea cetăţenilor bucureşteni la politica partidului, la direcţiile trasate de dictator în discursurile sale. Sărbătorirea zilei de 23 august s-a dorit a fi un bilanţ al realizărilor comuniste de când în fruntea statului se afla Nicolae Ceauşescu. Alte lozinci scandate au fost: „La al XIII-lea Congres, Ceauşescu reales”, „Ceauşescu-România, pacea şi prietenia”, „Ceauşescu-muncitorii!”, „Ceauşescu-tinerii!”, „Stima noastră şi mândria, Ceauşescu-România”, „Ceauşescu-Pace!”. „O ţară ce munceşte şi creează ne pregăteşte pentru viitor!”, răsunau în Piaţa Aviatorilor glasurile tinerilor utecişti, în timp ce cu trupurile lor întruchipau furnale de topit minereu, trasau conturul măreţei construcţii a Canalului Dunăre-Marea Neagră, având în mijloc portretul celui care a făurit prin geniul său creator cele două decenii de înălţătoare istorie românească. Glasul preşedintelui ţării este glasul întregului nostru popor, angajat cu tot potenţialul lui creator în bătălia pentru construcţia şi progresul unei noi lumi mai bune, pentru libertate şi fericire”. De regulă, defilarea oamenilor muncii începea cu cei de la Uzinele „23 august”, unde Nicolae Ceauşescu era deputat al Marii Adunări Naţionale.

Această desfăşurare de forţe reprezintă materializarea concepţiei lui Ceauşescu cu privire la apărarea ţării, cauză şi operă a întregului popor român. De fapt, militarii, studenţii şi alţii trebuiau să suplinească lipsa apetitului lucrativ al clasei muncitoare. Comentariul crainicului demonstraţiei este atât de ridicol, încât nu mai necesită alte interpretări. Avem de a face cu o lume care şi-a pierdut total uzul raţiunii şi pentru care nu există decât un singur scop, anume zeificarea conducătorului.

Personajele principale ale solemnităţii sunt Nicolae Ceauşescu şi tribuna oficială, crainicul şi manifestanţii (actorii). Adeziunea „oamenilor muncii” la politica partidului, ca şi conceperea demonstraţiei vor să sugereze viaţa nouă, îmbelşugată, prosperă a întregului popor. Fiecare colectiv de oameni ai muncii foloseşte acest prilej pentru a raporta noi reuşite în întrecerea socialistă. Multe momente ale defilării prezintă care alegorice, ce simbolizează realizările deosebite, abundenţa, fericirea şi dragostea pentru conducătorul partidului şi al ţării. Toate aceste care poartă imense tablouri al lui Nicolae Ceauşescu.

Ordinea în cortegiul sărbătoresc exprimă atât ierarhiile sociale, cât şi ierarhiile instituţionale stabilite de P.C.R. şi conducători. Totdeauna, muncitorii sunt primii în cortegiu. Această prezenţă acreditează statutul de clasă politică conducătoare. Urmează ţărănimea colectivistă, aliatul de nădejde al clasei muncitoare în făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Cea mai batjocorită categorie socială, intelectualitatea trecea ultima prin faţa conducătorului iubit. Armata deschide totdeauna defilările la aniversările „rotunde”, urmează organele de represiune, miliţia, gărzile patriotice, detaşamentele de pregătire militară a tineretului, industria, agricultura şi, în sfârşit, sănătatea, învăţământul, cultura. Ultimii care prezentau salutul erau oamenii de ordine şi fanfara militară. În privinţa lozincilor, mai facem precizarea că ele erau afişate (scrise), scandate (ovaţii) şi construite cu trupurile demonstranţilor, în principal tineri şi copii. Întreaga demonstraţie era acompaniată de muzica militară, de cântece patriotice şi revoluţionare prezentate în uriaşe megafoane de către crainicii autorizaţi şi bine verificaţi. Citatele din text reprezintă în mare parte cuvintele crainicilor care prezentau „actorii” defilării şi marile realizări ale acestora sub glorioasa conducere a P.C.R. şi a secretarului său general.

Semantica festivităţilor prilejuite de sărbătoarea naţională a României comuniste relevă caracterul megalomanic, faraonic, superpropagandistic al regimului comunist. Întreaga suflare a ţării se prosterna la picioarele dictatorului, aducându-i prinosul de recunoştinţă.

Citeste tot articolul

O zi providentiala: 23 AUGUST 1944

Oamenii Rasaritului au trecut Nistrul!



In dupa-amiaza zilei de 22 august 1944, crainicul Radiodifuziunii Romane a emis pe calea undelor urmatorul comunicat: "Dragi ostasi, de doua luni de zile luptam pe pamantul sfant al Moldovei. De doua luni sangeram pentru apararea celei mai dragi si mai frumoase dintre provinciile noastre. De doua luni tinem zagaz puhoiului dusman, care incearca sa navaleasca spre miazazi, ca o mare revarsare de ape. Oamenii rasaritului au trecut Nistrul, ne-au ocupat Soroca, Cernauti, Hotinul. Au trecut si Prutul, la nord, iar Botosanii lui Eminescu, ai lui Iorga si Enescu sunt de doua luni sub calcaiul strain. La nord de Iasi, la Targul Frumos si la Pascani,



prin lupte eroice, care au uimit si pe germani, trupele romano-germane au zavorat calea prin care navala inamica tintea sa rapuna Moldova".





Vocea crainicului era grava si impresiona prin accentuarea dramatica a fiecarui cuvant, incat, in ciuda caldurii tropicale a verii, ascultatorul simtea cum il sageteaza fiori de gheata. Se-apropia sfarsitul. Un sfarsit initiat inca din 12 decembrie 1941, cand guvernul Ion Antonescu isi permisese sa declare razboi Statelor Unite ale Americii, fara sa-l consulte pe Rege. Inceput ca un razboi drept, de recuperare teritoriala, nevrand sa se opreasca la Bug, Maresalul Antonescu il transformase intr-un razboi antisovietic. El, specialistul strateg al Inaltului Stat Major, implicase atunci, in decembrie, Romania intr-un Razboi Mondial, alaturi de-o Germanie condusa de Adolf Hitler, caporal rezervist, dar si stranepot al bancherului Salomon Mayer Rothschild, si de-o Italie manevrata de fostul ziarist de stanga, Benito Musollini, care in 1919 facuse, in numele Miscarii Fasciste, cerere de aderare la Komintern! Grozavi aliati, alaturi de care sa mergi pana in panzele albe! Romanul are o vorba: "Spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti". Avand, astfel, la indemana un pretext ideal pentru a actiona in aceasta zona a continentului european, atat de bogata in petrol, sase luni mai tarziu, Statele Unite s-au considerat in stare de razboi cu nefericita Romanie. Ce a urmat dupa aceea se stie bine acum.

Istorie la minut

Iata, in cateva cuvinte, preambulul actului de la 23 August 1944. Dupa oarecari victorii germane pe frontul de Est, a urmat Stalingradul, infrangerea decisiva. Un amanunt de luat in seama: sovieticii beneficiasera substantial de ajutorul logistic american! Din acest moment, cercul din jurul Germaniei si al aliatilor ei se va strange zi de zi.




Disperat, in iulie 1943, regele Victor Emanuel al III-lea il va demite pe Musollini. Tot atunci ar fi trebuit demis si Antonescu, dar "Opozitia Unita", condusa de Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, astepta un semnal de la englezi, si nu a intervenit pe langa Majestatea Sa. Din pacate, semnalul nu a venit. Dimpotriva, incepand cu luna aprilie 1944, ce mai ramasese din Romania si mai ales Bucurestii au suferit bombardamente napraznice. Sperand intr-o minune, Maniu si Bratianu s-au hotarat sa-l trimita pe printul Stirbey la Cairo, cu propuneri de armistitiu, fara sa banuiasca ca soarta Romaniei fusese pecetluita deja. Au fost foarte mirati de tergiversarea "prietenilor" cand timpul a inceput sa preseze si rusii sa inainteze victoriosi peste Prut. Bietii politicieni romani! De-ar fi cunoscut declaratia lui Winston Churchill facuta lui Molotov: "Va consideram liderii nostri in politica fata de Romania", ar fi inteles cat de hazardate le fusesera optiunile!
Suparati, in ziua de 20 august 1944, sefii "Opozitiei Unite" le-au transmis Aliatilor ca nu mai asteapta nici un semnal si ca vor actiona. E limpede ca refuzau deznodamantul logic, de dupa Stalingrad, si ca nu concepeau ca tara sa fie cucerita, situatie in care drepturile Moscovei ar fi fost suverane si de necontestat.




Orice rezistenta armata era de prisos, paguboasa si, mai cu seama, periculoasa pentru viitorul natiunii, infrangerea fiind certa. Or, presedintele Consiliului de Ministri, Ion Antonescu, mergea tocmai pe aceasta varianta, fatala viitorului national! De cand se autointitulase "conducator", ce-i drept cu acordul lui Carol al II-lea, se purta dictatorial, neglijand ca era doar premier si ca Regatul Romaniei avea in frunte un rege, seful sau ierarhic, administrativ si militar. Un fapt respectat, insa, de Maniu si Bratianu. "Opozitia Unita" si-a prezentat strategia atat in secret, la Palat, cat si pe fata, trimitand oameni prin locurile publice, sa vorbeasca "la un pahar" despre iminenta schimbare a guvernului. Tactica geniala! Nici Siguranta si nici Gestapo-ul nu au acordat atentie acestei perspective, tocmai pentru ca era bagatelizata. Tot la Palat s-a decis ca ziua inlocuirii guvernului sa fie 26 august, data destul de riscanta, in comparatie cu viteza de inaintare a Armatei Rosii si cu slabiciunile apararii romano-germane. Se pare ca era data care trebuia sa fie cunoscuta de rusi, pentru a-si mai domoli inaintarea. In realitate, acasa la Iuliu Maniu, pe Bulevardul Dacia, si la Dinu Bratianu, pe calea Dorobantilor, ziua de 23 August era asteptata cu sufletul la gura. Consemnul "Stejar, extrema urgenta" a fost trimis in secret ofiterilor superiori ai Armatei Regale, substantivul "stejar" insemnand ca este ordinul Majestatii Sale, care locuia in vila numita "Stejar", dupa numele bisericii din spatele Palatului Regal. In ziua mult asteptata, la orele 15.30, Ion si Mihai Antonescu au fost primiti de Regele Mihai, in audienta.




Cazusera in capcana intinsa de George Bratianu, orbiti de credinta ca tanarul suveran nu va cuteza vreun gest indraznet. Dupa ce a raspuns la cateva intrebari privitoare la situatia frontului,

google_ad_client = "ca-pub-5821182816714201";/* 300x250 */google_ad_slot = "5340061977";google_ad_width = 300;google_ad_height = 250;







google_protectAndRun("render_ads.js::google_render_ad", google_handleError, google_render_ad);


maresalul, cu totul rupt de realitate, a expus un plan de rezistenta... Dupa audienta, urma sa plece pe front, ca sa-l aplice! Rezultatul ar fi fost dezastruos, practic, nu ar mai fi ramas nici un sat nebombardat si distrus. Praful si pulberea s-ar fi ales si de populatia civila, tinta atacurilor "cavalerilor" americani, iar printre consecinte, cea mai dramatica ar fi fost cucerirea de catre rusi a Romaniei, un teritoriu ravnit de secole, pe care il visau unit cu Bulgaria. Ingrozit de cecitatea politica a lui Antonescu, Majestatea Sa i-a ordonat generalului Emilian Ionescu sa-l aresteze si a numit un nou premier, in persoana generalului Sanatescu. Nu a fost nici puci, nici lovitura de stat, nici lovitura de palat, a fost doar inlocuirea unui premier cu altul. "Opozitia Unita" isi facuse datoria fata de neamul romanesc, cu ajutorul Suveranului, seful real al Statului si al Armatei. Cateva ore mai tarziu, regele a plecat in nordul Olteniei, iar maresalul Antonescu a fost inchis intr-o casa de bani. Apoi, din ordinul lui Sanatescu, a fost predat lui Emil Bodnaras, alias inginerul Ceausu, care l-a ascuns intr-o casa conspirativa din cartierul Vatra Luminoasa, de unde a fost dus la Moscova, fiind obligat sa semneze zeci de mii de documente false, privitoare la "atrocitatile comise de romani pe teritoriul sovietic", documente necesare procesului, invinuirii si condamnarii la moarte "pentru crime de razboi".




De ce l-a predat Sanatescu atat de repede comunistilor si nu a asteptat sa fie capturat de Armata Rosie, peste o saptamana, ramane un mister, cu atat mai mult cu cat predarea s-a facut in prezenta lui Maniu. Raspunsul ca le-ar fi fost teama de o eventuala eliberare de catre fortele germane este simplist. Bombardarea Capitalei cu o mana de avioane Heinkel si Junkers indica fara dubii puterea din acel moment a Germaniei. Degeaba spumega Hitler, cerand arestarea "camarilei regale": fusese si el infrant, de cand intrase in razboi cu SUA! Bombardarea Bucurestilor a dezvaluit, din nefericire, capacitatea de riposta a romanilor: aproape nula. Avioanele germane au facut un adevarat prapad... In timp, actul de la 23 August 1944 s-a dovedit providential pentru destinul natiunii romane. Romania a fost subjugata politic de sovietici, alaturi de alte state din centrul si estul Europei, dar nu a devenit gubernia ce ar fi facut legatura cu Bulgaria. Obiectivul rusesc a fost inca o data zadarnicit

Cum se sărbătorea 23 august înainte de 1989. Care este semnificaţia zilei

23 AUGUST 1944 – DE TREI ORI TRĂDARE. CUVÂNTUL LUI ANTONESCU ŞI NOI DOCUMENTE SECRETE DESPRE REGELE MIHAI (I)

Beneficiarii Actului de la 23 August 1944, l-au calificat drept act de salvare nationala. Regele Mihai a primit pentru aceasta bravura, de la „tatucu” Stalin, cea mai inalta decoratie rusa: „Ordinul Victoria”. Victoria cui? Se pretinde (ceea ce este adevarat) ca prin acest act, soarta razboiului a depins de aliati, si ca a fost scurtat cu aproximativ o jumatate de an. Criticii in totalitate, califica actul de „inalta tradare”, de „grava eroare politica” si sustin ca Romania nu trebuia sa capituleze inainte de a fi semnat un armistitiu. Acest armistitiu trebuia semnat doar de maresalul Antonescu. Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai a fost de fapt o capitulare neconditionata cu consecinte imediate: 130.000 de soldati romani prizonieri: deportati 20.000 de romani si alti 72.000 de romani de origine germana, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate in lupta alaturi de sovietici, pierderea libertatii si bolsevizarea cu forta.
Procedandu-se la arestarea maresalului si la capitularea intregii armate inaintea semnarii aricarui armistitiu, am pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor Romaniei si ne-am dezonorat singuri, iar maresalul in loc sa fie tratat ca maresalul Mamierheim al Finlandei, ca un erou, a fost considerat tradator si criminal de razboi.
Prin „armistitiul” regelui Mihai, dictat de Moscova la 12 Septembrie 1944, in loc de 300 de milioane impuse, prin guvernul „fratesc comunist”, sovieticii au furat Romaniei cel putin 3 miliarde de dolari in produse. Seful Statului Major britanic Allen Brootie, sustinea ca prin actul regelui de la 23 August 1944, Romania a deschis larg portile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Rasarit de catre acestia.
Ar fi fost foarte bine ca ex-regele Mihai sa fi dat poporului roman explicatia actului comis la 23 August 1944, in cei 67 de ani scursi de atunci.
Pentru a reconstitui evenimentele din acea zi fatidica vom apela la concluziile extrase din documente, depozitii si marturii.
Scriitorul Nicolae Baciu in lucrarea „Agonia Romaniei 1944-1948 „ prezinta cateva aspecte concludente asupra desfasurarii evenimentelor din august 1944, astfel :
1. Maresalul Antonescu a cerut audienta la Palat, tocmai pentru a anunta ca va semna armistitiul.
2. Actul de la 23 August 1944 este actul personal al regelui. Nici unul din reprezentantii partidelor istorice nu au stiut ce s-a petrecut la palat si deci n-au fost prezenti.
3. Nici Iuliu Maniu, nici Dinu Bratianu nu au fost consultati asupra formarii guvernului Sanatescu.
4. Nici lui Maniu si nici lui Bratianu nu i s-a oferit sa formeze guvernul.
5. Lucretiu Patrascanu si partidul sau comunist a avut un rol mult mai important in actul de la 23 August 1944, decat se stia si se credea, cu toata neinsamnatatea P.C.d.R.
Avand aceste importante precizari, sa incercam rational analiza lor.Secretarul particular al regelui Mircea Ioanitiu, consemneaza: „Cert este ca in dimineata de 23 August, am fost trezit din somn de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele sa-l primeasca pe el si pe maresal in audienta in acea zi”.
In Curierul din 13 Octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, marturiseste:
„Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru tara, ne-a gasit nepregatiti din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era planuita pentru 26 August, dar, in dimineata zilei de 23 August, am fost informat de rege ca in dupa-amiaza aceleiasi zile el va acorda o audienta maresalului Antonescu si lui Mihai Antonescu… Maresalul Antonescu a comunicat, in cursul audientei, decizia sa de a incheia armistitiul, adaugand ca el a si vorbit cu ministrul Clodius in legatura cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea intregii tari de catre nemti si, poate, arestarea si deportarea regelui si a celor ce sprijineau actiunea sa. Audienta la care participa si generalul Sanatescu, a fost brusc intrerupta de rege, care pentru cateva minute, a venit sa ne comunice noua celor ce ramasesem intr-o camera alaturata, decizia de armistitiu a maresalului. Dupa ce ne-am sfatuit putin, am ajuns la concluzia ca, fara sa mai asteptam ziua de 26 August, si cu riscul vietii, trebuia sa-l arestam imediat pe maresal si pe Mihai Antonescu.”
Patriotul si istoricul roman Gheorghe Bratianu in depozitia sa facuta la procesul maresalului Antonescu in 1946, spune:
„In ziua de 23 august 1944, dimineata am fost trimis la Snagov de catre sefii partidelor de opozitie, care mi-au dat insarcinarea sa vorbesc cu domnul maresal pentru incheierea imediata a armistitiului. Aceasta, in urma evenimentelor petrecute pe frontul din Moldova. Am executat aceasta insarcinare. Am fost la Snagov si am vorbit cu domnul maresal si cu domnul M. Antonescu. Adaug ca inaintea mea fusese in acelasi scop si domnul Ion Mihalache. In timpul cat se discuta, domnul Mihai Antonescu si domnul maresal au avut initiativa unei audiente la Palat si chiar s-a telefonat, fiind eu de fata, acolo, in acest scop. Domnul maresal mi-a cerut asentimentul scris al sefilor de opozitie pentru ca sa incheie armistitiul in conditiile care erau cunoscute si mi-a spus, imi aduc aminte, ca daca va obtine acest asentiment in scris, indiferent de parerea nemtilor, el va incheia armistitiul. Mi-a cerut sa-i aduc raspunsul scris inainte de ora 15. Eu l-am asigurat ca-l voi aduce inainte de ora 15. M-am inapoiat la Bucuresti. A survenit o oarecare intarziere pana sa se poata intruni cei trei sefi de partide. Am comunicat acestora raspunsul domnului maresal. Au fost de acord sa dea asentimentul in scris, ce urma sa se dea in cursul zilei. Dar m-au autorizat sa comunic maresalului inainte de ora 15 ca poate face uz de acest asentiment in audienta de la ora 16 la Palat . Cand am fost la Snagov mi s-a spus de intrevederea cu ministrul german Clodius si stiu ca era vorba ca domnul maresal sa semneze armistitiul.”
Versiunea din „memoriile” lui Gheorghe Bratianu, completeaza de fapt depozitia-sub juramant- din procesul Antonescu. Argumentul ca cei trei lideri politici „nu au putut fi gasiti” cade fiindca ei il insarcinasera pe Gheorghe Bratianu sa mearga la Snagov sa trateze cu maresalul.
Nu poate fi vorba de refuzul lor de a confirma in scris acordul lor maresalului pentru incheierea armistitiului, fiindca doar ei cereau sa semneze armistitiul.
Actul regelui Mihai este rezultatul tensiunii create intre el si maresal. In aceasta privinta domnul Mircea Ioanitiu ne atrage atentia ca: „Ingradirile pe care le pusese regelui erau umilitoare. El nu putea sa-si aleaga prietenii sau sa numeasca demnitarii la curtea regala fara asentimentul maresalului. Maresalul considera pe regele Mihai drept un copil, incapabil sa judece…”
Asadar, satul de tutela lui Antonescu, regela s-a hotarat (sfatuit fiind) sa faca el „armistitiul”, fiindca : „ Daca-l lasam pe Ion Antonescu sa faca el singur armistitiul, ne va tine iar sub papuc”.
Concluzia ce se impune este clara: maresalul Antonescu a fost arestat nu pentru ca interesele tarii o cereau (in fata pretinsului refuz de a semna armistitiul ), ci pentru a scapa de „tutela”, de sub „papucul” lui. In special, Envoy Averell Harriman, ex ambasadorul american la Moscova, ne spune ca „Maresalul Antonescu se decisese sa incheie armistitiul, numai ca i-a luat-o inainte regele”.
Sa aruncam o privire asupra depozitiei lui Maniu la procesul maresalului:
„In dimineata de 23 August l-am rugat pe domnul Gheorghe Bratianu sa-l vada pe domnul maresal. Domnul Gheorghe Bratianu mi-a comunicat ca l-a gasit pe domnul maresal intr-o dispozitie mai buna pentru incheierea armistitiului. Aceasta stire ne-a inviorat. Am capatat speranta ca se va ajunge la incheierea armistitiului. Aceasta stire am comunicat-o la Palat”.
In seara de 22 August 1944, maresalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius si in prezenta generalului Pantazi, ministrul de razboi, i-a adus la cunostinta ca Romania a cerut armistitiu.
Redam in intregime telegrama ambasadorului britanic la Ankara, trimisa la Londra la ora 3:26 p.m. la 23 August 1944.
[This telegram is of particular secrecy and should be retained by the authorised recipient and not passed on.]
Aceasta telegrama este expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara, cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania, premierului turc Saracoghe.
Conditiile propuse de Antonescu si acceptate de Stalin erau:
1. Guvernul roman acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru parasirea Romaniei.
2. Valoarea despagubirilor de razboi sa fie fixata in raport cu greutatile financiare ale Romaniei si de situatia ei economica.
3. Sa se respecte o zona libera, in care guvernul roman sa functioneze nestanjenit de trupe straine.
Aceasta telegrama este expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania primului ministru turc Saracoglu. Iata-i traducerea in romaneste:
„Primul ministru m-a informat astazi ca a primit o telegrama de insarcinatul cu afaceri turc la Bucuresti in sensul urmator:
M-am intalnit chiar acum cu primul ministru. El mi-a spus ca situatia este foarte serioasa. In doua zile intreaga Basarabie va fi ocupata de rusi. Noi dorim ca dv. sa actionati ca intermediarii nostri pentru a obtine un armistitiu. Vorbesc in deplin acord cu regele, cu maresalul si cu toti liderii opozitiei. Va rog sa obtineti in interval de 24 de ore raspunsul guvernelor britanic si american la urmatoarele:
Primul ministru al Romaniei ar dori sa stie care dintre cele trei alternative este preferata de guvernele britanic si american: (1) trimiterea unui reprezentant roman la Moscova pentru a incheia un armistitiu (2) intrarea simultana in legatura cu americanii, britanicii si rusii pentru a stabili conditiile unui armistitiu sau (3) discutarea conditiilor armistitiului la Cairo cu aliatii.
Primul ministru a spus ca ar fi recunoscator daca l-as informa cat mai curand posibil despre opiniile guvernelor englez si american.”
Se mai poate indoi cineva astazi in fata acestor documente ca maresalul ceruse si era gata sa semneze armistitiul?
O alta telegrama ultrasecreta, citata de Nicolae Baciu in Yalta si crucificarea Romaniei, este raspunsul la aceasta cerere de armistitiu: Telegrama 2646 din 23 august 1944 :
Londra cere ambasadorului ei la Moscova, Clark Kerr, ca in cazul acordului sovietic, , sa raspunda imediat lui M. Antonescu, prin presedintele consiliului de ministri turc, ca romanii sa trimita imediat o delegatie la Moscova, fie printre liniile frontului, fie prin Turcia. La 1 Septembrie 1944, ambasadorul britanic la Stokholm, Sir W.Mallet, trimite telegrama cu Nr. 985, prin care anunta Londra ca ministrul Suediei la Bucuresti a comunicat (la cererea guvernului roman) ca un curier special pleaca la Stokholm pentru incheierea armistitiului (confirmand deci cererea armistitiului de catre maresal).
Aceasta telegrama a fost retinuta opt zile pe undeva…
Merita sa precizam faptul ca „retinerea” acestei telegrame a coincis si cu „retinerea” telegramei de la Stokholm (sosita la 23 August 1944) de acceptare a ameliorarii conditiilor de armistitiu propuse de Stalin. Telegrama n-a ajuns nici la maresal, nici la Mihai Antonescu…, a ajuns se pare la Niculescu Buzesti, care in momentul arestarii lui Antonescu era la Palat in randul complotistilor, care nu doreau ca maresalul sa faca armistitiul… fiindca trebuia o capitulare neconditionata.
De ce reprezentantii partidelor politice n-au fost consultati?
De ce aceiasi lideri n-au fost prezenti la Palat in 23 August?
Cine a avut interesul ca ei sa nu fie gasiti (pentru ca tocmai ei vroiau ca armistitiul sa fie incheiat de Antonescu) ? Cine erau cei cinci „sfatuitori intimi” ai regelui? Ce rol constitutional au jucat generalii Aldea si Sanatescu? Dar Niculescu-Buzesti, ginerele lui Barbu Stirbei si cumnatul lui Edward Boxshall (seful Intelligence Service-ului in Romania), functionar la serviciul cifrului din cadrul Ministerului de Interne?
Dar Mocsonyi-Starcea, „maestrul de vanatoare”?
Cum se explica faptul ca Niculescu-Buzesti, trimis de rege sa-i caute pe Maniu si pe Bratianu, nu-i gaseste…, cu toate ca ei asteptau cu sufletul la gura vestile de la Palat.
Nu este evident ca Buzesti nu vroia sa-i gaseasca pe Maniu si Bratianu? Este cert insa faptul ca Buzesti se afla in serviciul Moscovei.
Se explica asadar rolul important jucat de P.C.d.R. in complotul de la Palat. Asupra acestei chestiuni ne informeaza Aurica Simion in lucrarea Insurectia nationala antifascista armata din August 1944.
Aceasta carte oficiala comunista reda intre altele consfatuirea de la 13/14 Iunie 1944 din Calea Mosilor. Dezbaterile la aceste consfatuiri relevau cu tarie clarviziunea politica a P.C.d.R., care prin reprezentantii sai, a prezentat solutii realiste pentru rezolvarea diferitelor probleme legate de pregatirea actiunii insurectionale, care erau insusite si alte forte democratice.
„In noaptea de 13/14 iunie 1944 a avut loc, din initiativa partidului comunist, o sedinta conspirativa a reprezentantilor sai, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentanti ai palatului si armatei: generalii Constantin Sanatescu si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Moesonyi-Starcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti. Cu acel prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat, infaptuita de un grup restrans de persoane, si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta.
Emil Bodnaras a prezentat planul partidului comunist, care prevedea rasturnarea prin forta a dictaturii militare-fasciste, scoaterea tarii din razboiul hitlerist si intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste. Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de P.C.R. Pentru pregatirea actiunii armate s-a propus crearea unui comitet militar, din care sa faca parte generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu-Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu. La 15 Iunie, generalul Constantin Sanatescu a comunicat acordul regelui cu privire la cele de mai sus.”
S-a inteles bine?
In timp ce armata romana lupta si murea in apararea fruntariilor asaltate de sovietici, reprezentantii Palatului erau prezenti la consfatuiri cu Patrascanu si Emil Bodnarenko-Bodnaras, emisar al Moscovei, parasutat de rusi in Romania!
Spre onoarea lor, nici unul din reprezentantii partidelor istorice nu a fost prezent la consfatuirea din 13/14 iunie 1944. Grigore Niculescu-Buzesti a devenit membru al PNT, dupa afirmatiile lui Ion Mihalache, abia in 1946.
Dar nu trebuie sa ne mai miram ca „frontul romanesc” a fost „rupt”, „strapuns”, ca armatele erau in deruta si frontul dezorganizat. Virusul tradarii intrase in randurile ei. In aceasta privinta, avem o marturie pretioasa din partea lui Gould Lee, in Crown Against Sickle, la pagina 66:
„Nu incape nici o indoiala ca absolut toate informatiile planului erau transmise rusilor de Patrascanu, care avea o legatura printr-o statie de radio adusa de comunistii sovietici parasutati in Romania de cateva luni.”
Echipa comunista era formata din Emil Bodnaras, Lucretiu Patrascanu, Ion Gheorghe Maurer si Niculescu-Buzesti… si condusa de primul, caruia i s-a subordonat si regele Mihai. Nenorocirea a fost ca si sefii partidelor politice au acceptat capitularea fara conditii „sperand” numai ca Aliatii nu vor impune masuri prea severe. Planurile lui Maniu propuneau „Schimbarea de guvern sa aibe loc simultan cu o ofensiva sovietica masiva”.(Mihail Sturdza-Romania si sfarsitul Europei )
„Iezuitul de la Badacin” cerea pe deasupra o debarcare sovietica in Dobrogea, bombardamente aliate asupra oraselor romanesti precum si parasutarea a 2000 de soldati aliati „daca acesti soldati vor fi anglo- americani sau rusi, sa decida Inaltul Comandament Aliat”!!! ( general Platon Chirnoaga- Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei sovietice ).
Maresalul negocia cinstit sustinut de Armata, iar politicienii preparau dezarmarea Armatei Romane, sechestrarea Comandamentului ei Suprem si predarea lui si a Romaniei in mainile Rusilor.
Conform propunerilor lui Iuliu Maniu si a celorlalti politicieni, incepe Marea Ofensiva ruseasca in Nordul Moldovei. In Martie 1944 , Maresalul Antonescu avea sub ordinele sale peste 500.000 de combatanti hotarati sa lupte pana la capat. <> propus de generalul Avramescu, cerea retragerea armatei pana la poalele si crestele Carpatilor Moldoveni si linia Namoloasa-Galati. Iar in cel mai rau caz, armata romana se putea organiza de-a lunul intregului lant al Carpatilor. O rezistenta prelungita pe oricare din aceste fronturi ar fi oferit Puterilor Centrale Occidentale un pretext si un prilej de a nesocoti Intelegerile de la Quebec si Teheran si de a ajunge ei cei dintai la Viena, la Budapesta sau la Bucuresti. Planul Avramescu putea fi combinat cu intrarea in actiune a Armatei Bulgare.
Destinele Romaniei trecusera insa din mainile maresalului in mainile unor simbriasi ai Moscovei: generalii Steflea si Racovita, Buzesti si Mocsony-Starcea, Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu.
Generalul Gheorghe Avramescu a fost comandantul Armatei a IV-a romane pana in ziua de 3 Martie 1945, asasinat de bolsevici in noaptea de 5-6 Martie 1945, intr-un autoturism.Cum a putut fi arestat comandantul unei armate romane, din chiar mijlocul ei ?
In 1932, doi ofiteri germani au scris o carte, tradusa de printul Ilie Vlad Sturdza, in care consemnau: o linie de rezistenta aparenta de la Marea Baltica la Marea Neagra, iar frontul de rezistenta definitiva pe Urali si pe Volga.
In Noiembrie 1940, se aflau in jurul unei mese la Berlin „ca Statul Major al Armatei germane: Hitler, Antonescu, Mihai Sturdza, maresalul Keitel, Ribbentrop si interpretul. Antonescu tragand cu degetul o linie pe harta a spus: De la Baltica la Marea Neagra – o linie de aparare; si in spate – un teritoriu militarmente gol.” „Asa este!” a confirmat maresalul Keitel.(Ilie Vlad Sturdza-Pribeag printr-un secol nebun )
Linia Marea Baltica – Marea Neagra fusese o farsa strategica; frontul definitiv, ne neintrecut, era organizat pe Volga, cum prevazusera cei doi ofiteri germani cu zece ani inainte.
Cum se explica aceasta eroare fundamentala a Marelui Stat Major german?!
Foarte simplu: prin „grija” (tradarea) Amiralului Canaris, seful Serviciului Special de Informatii al armatei germane.
Canaris lucra pentru anglo-americani, al caror interese erau ca spatiul rusesc sa inghita cat mai multe divizii si cat mai mult armament german. Datorita informatiilor lui armata germana a patruns in Iunie 1940, in Rusia fara nici o pregatire pentru o companie de iarna. Consecintele se cunosc.
Corespondentul Amiralului Canaris in Romania era Moruzov, care ocupa o functie similara. Solicitand o intrevedere cu printul Mihai Sturdza, ministrul de externe roman,Amiralul Canaris i-a spus in incheiere: „Veti ocupa in curand, in Tara Dumneavoastra, un post important. Trebuie sa-mi fagaduiti ca veti face totul pentru a salva viata lui Moruzov”.( Mihai Sturdza-Romania si sfarsitul Europei )
Moruzov, ex-comisar sovietic din Harkov, se „refugiase” in Romania, in 1917 . Debuteaza in Siguranta Romana, ca simplu informator, care urca cu sprijinul Elenei Lupescu si a lui Carol, la functia suprema de Sef al Serviciului de Informatii al Armatei romane. Comandorul von Müller, adjutantul lui Canaris, i-a incredintat un sfat cu avertisment lui Mihai Sturdza: „Faceti tot posibilul ca Romania sa nu intre niciodata intr-un razboi impotriva Marii Britanii. Marea Britanie va fi intotdeauna invingatoare.” (opera citata)
Keitel si Antonescu primisera informatiile lor din acelasi izvor (Canaris-Moruzov), izvor intentionat si otravitor.
Un prestigios cotidian francez compara in 1955, Conferinta de la Crimeia cu o … bomba cu efect intarziat. O brutala dominatie a Kremlinului. In totalitate dosarul Yalta inchidea in el o tragedie si o tradare a popoarelor calcate in picioare cu cinism, cu sange rece si cu ura de cei „Trei Mari”?!? Stalin- Rooselvelt – Churchill.
Cum de a fost posibil? Care a fost scopul? Dominatia? Expansionismul revolutiei mondiale bolsevice?
Coroborand documentele tiparite si a arhivelor romane si straine, astazi aflam cu stupoare, ca tradarea drepturilor si intereselor popoarelor sud-est europene a fost PLANIFICATA si ca toata TRAGEDIA ce a urmat pentru ele a rezultat ca un corolar! <> declara profesorului Zbigniew Brzezinski ex-asistent al presedintelui Carter pentru problemele securitatii nationale (1977-1981).
Yalta – dincolo de „intentia” de a „instaura pacea”, a agravat conflictul dintre Moscowa pe de o parte si Washington si Londra, pe de alta parte, contribuind decisiv la „incalzire” razboiului rece.
Yalta a exprimat categoric dispozitiile sigure ale superputerilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial; delimitand „sfere de interese si de influenta”.
In cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie 1945, Romaniei i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicitatii la 11 Februarie 1945, reliefa „Vointa semnatarilor” de a ajuta statele eliberate de sub ocupatia fascista, ori forte „satelite” ale axei Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele insele, libere, independente si suverane, democrate si pe plan economic restabilite, sustinerea statelor de a-si alege guverne reprezentand vointa nationala, organizarea de alegeri libere
Yalta este o disproportie flagranta intre angajamentele asumate in Crimeea si politicile promovate si aplicate de Kremlin, Londra sau Washington. Rezultatul: Cei „Trei” au putut castiga razboiul mondial, dar devenind „Mari” au stiut sa rateze pacea!
Asadar cei „Trei Mari”, in umbra asigurarilor de la Crimeea si sub siguranta trupelor sovietice aflate in Romania, au instituit un regim, un sistem comunist-urmas legitim al regimului totalitar, creat de dictatura lui Carol al II- lea care s-a prelungit pana in anii 1990 ( Gheorghe Buzatu-Romania cu si fara Antonescu-pag.291 )
Regimul totalitar al lui Carol al II-lea a creat premisele „spiritului” Yaltei! Este asadar evident ca „spiritul” Yaltei a crucificat Romania aruncand-o in haos.

O lovitură de stat sub semnul improvizaţiei. Ce s-a întâmplat cu adevărat pe 23 august 1944

http://www.badpolitics.ro/23-august-1944-%e2%80%93-de-trei-ori-tradare-cuvantul-lui-antonescu-si-noi-documente-secrete-despre-regele-mihai/
Beneficiarii Actului de la 23 August 1944, l-au calificat drept act de salvare nationala. Regele Mihai a primit pentru aceasta bravura, de la „tatucu” Stalin, cea mai inalta decoratie rusa: „Ordinul Victoria”. Victoria cui? Se pretinde (ceea ce este adevarat) ca prin acest act, soarta razboiului a depins de aliati, si ca a fost scurtat cu aproximativ o jumatate de an. Criticii in totalitate, califica actul de „inalta tradare”, de „grava eroare politica” si sustin ca Romania nu trebuia sa capituleze inainte de a fi semnat un armistitiu. Acest armistitiu trebuia semnat doar de maresalul Antonescu. Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai a fost de fapt o capitulare neconditionata cu consecinte imediate: 130.000 de soldati romani prizonieri: deportati 20.000 de romani si alti 72.000 de romani de origine germana, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate in lupta alaturi de sovietici, pierderea libertatii si bolsevizarea cu forta.
Procedandu-se la arestarea maresalului si la capitularea intregii armate inaintea semnarii aricarui armistitiu, am pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor Romaniei si ne-am dezonorat singuri, iar maresalul in loc sa fie tratat ca maresalul Mamierheim al Finlandei, ca un erou, a fost considerat tradator si criminal de razboi.
Prin „armistitiul” regelui Mihai, dictat de Moscova la 12 Septembrie 1944, in loc de 300 de milioane impuse, prin guvernul „fratesc comunist”, sovieticii au furat Romaniei cel putin 3 miliarde de dolari in produse. Seful Statului Major britanic Allen Brootie, sustinea ca prin actul regelui de la 23 August 1944, Romania a deschis larg portile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Rasarit de catre acestia.
Ar fi fost foarte bine ca ex-regele Mihai sa fi dat poporului roman explicatia actului comis la 23 August 1944, in cei 63 de ani scursi de atunci.
Pentru a reconstitui evenimentele din acea zi fatidica vom apela la concluziile extrase din documente, depozitii si marturii.
Scriitorul Nicolae Baciu in lucrarea „Agonia Romaniei 1944-1948 „ prezinta cateva aspecte concludente asupra desfasurarii evenimentelor din august 1944, astfel :
1. Maresalul Antonescu a cerut audienta la Palat, tocmai pentru a anunta ca va semna armistitiul.
2. Actul de la 23 August 1944 este actul personal al regelui. Nici unul din reprezentantii partidelor istorice nu au stiut ce s-a petrecut la palat si deci n-au fost prezenti.
3. Nici Iuliu Maniu, nici Dinu Bratianu nu au fost consultati asupra formarii guvernului Sanatescu.
4. Nici lui Maniu si nici lui Bratianu nu i s-a oferit sa formeze guvernul.
5. Lucretiu Patrascanu si partidul sau comunist a avut un rol mult mai important in actul de la 23 August 1944, decat se stia si se credea,
cu toata neinsamnatatea P.C.d.R.
Avand aceste importante precizari, sa incercam rational analiza lor.
Secretarul particular al regelui Mircea Ioanitiu, consemneaza:
„Cert este ca in dimineata de 23 August, am fost trezit din somn de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele sa-l primeasca pe el si pe maresal in audienta in acea zi”.
In Curierul din 13 Octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, marturiseste:
„Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru tara, ne-a gasit nepregatiti din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era planuita pentru 26 August, dar, in dimineata zilei de 23 August, am fost informat de rege ca in dupa-amiaza aceleiasi zile el va acorda o audienta maresalului Antonescu si lui Mihai Antonescu… Maresalul Antonescu a comunicat, in cursul audientei, decizia sa de a incheia armistitiul, adaugand ca el a si vorbit cu ministrul Clodius in legatura cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea intregii tari de catre nemti si, poate, arestarea si deportarea regelui si a celor ce sprijineau actiunea sa. Audienta la care participa si generalul Sanatescu, a fost brusc intrerupta de rege, care pentru cateva minute, a venit sa ne comunice noua celor ce ramasesem intr-o camera alaturata, decizia de armistitiu a maresalului. Dupa ce ne-am sfatuit putin, am ajuns la concluzia ca, fara sa mai asteptam ziua de 26 August, si cu riscul vietii, trebuia sa-l arestam imediat pe maresal si pe Mihai Antonescu.”
Patriotul si istoricul roman Gheorghe Bratianu in depozitia sa facuta la procesul maresalului Antonescu in 1946, spune:
„In ziua de 23 august 1944, dimineata am fost trimis la Snagov de catre sefii partidelor de opozitie, care mi-au dat insarcinarea sa vorbesc cu domnul maresal pentru incheierea imediata a armistitiului. Aceasta, in urma evenimentelor petrecute pe frontul din Moldova. Am executat aceasta insarcinare. Am fost la Snagov si am vorbit cu domnul maresal si cu domnul M. Antonescu. Adaug ca inaintea mea fusese in acelasi scop si domnul Ion Mihalache. In timpul cat se discuta, domnul Mihai Antonescu si domnul maresal au avut initiativa unei audiente la Palat si chiar s-a telefonat, fiind eu de fata, acolo, in acest scop. Domnul maresal mi-a cerut asentimentul scris al sefilor de opozitie pentru ca sa incheie armistitiul in conditiile care erau cunoscute si mi-a spus, imi aduc aminte, ca daca va obtine acest asentiment in scris, indiferent de parerea nemtilor, el va incheia armistitiul. Mi-a cerut sa-i aduc raspunsul scris inainte de ora 15. Eu l-am asigurat ca-l voi aduce inainte de ora 15. M-am inapoiat la Bucuresti. A survenit o oarecare intarziere pana sa se poata intruni cei trei sefi de partide. Am comunicat acestora raspunsul domnului maresal. Au fost de acord sa dea asentimentul in scris, ce urma sa se dea in cursul zilei. Dar m-au autorizat sa comunic maresalului inainte de ora 15 ca poate face uz de acest asentiment in audienta de la ora 16 la Palat . Cand am fost la Snagov mi s-a spus de intrevederea cu ministrul german Clodius si stiu ca era vorba ca domnul maresal sa semneze armistitiul.”
Versiunea din „memoriile” lui Gheorghe Bratianu, completeaza de fapt depozitia-sub juramant- din procesul Antonescu. Argumentul ca cei trei lideri politici „nu au putut fi gasiti” cade fiindca ei il insarcinasera pe Gheorghe Bratianu sa mearga la Snagov sa trateze cu maresalul.
Nu poate fi vorba de refuzul lor de a confirma in scris acordul lor maresalului pentru incheierea armistitiului, fiindca doar ei cereau sa semneze armistitiul.
Actul regelui Mihai este rezultatul tensiunii create intre el si maresal. In aceasta privinta domnul Mircea Ioanitiu ne atrage atentia ca: „Ingradirile pe care le pusese regelui erau umilitoare. El nu putea sa-si aleaga prietenii sau sa numeasca demnitarii la curtea regala fara asentimentul maresalului. Maresalul considera pe regele Mihai drept un copil, incapabil sa judece…”
Asadar, satul de tutela lui Antonescu, regela s-a hotarat (sfatuit fiind) sa faca el „armistitiul”, fiindca : „ Daca-l lasam pe Ion Antonescu sa faca el singur armistitiul, ne va tine iar sub papuc”.
Concluzia ce se impune este clara: maresalul Antonescu a fost arestat nu pentru ca interesele tarii o cereau (in fata pretinsului refuz de a semna armistitiul ), ci pentru a scapa de „tutela”, de sub „papucul” lui. In special, Envoy Averell Harriman, ex ambasadorul american la Moscova, ne spune ca „Maresalul Antonescu se decisese sa incheie armistitiul, numai ca i-a luat-o inainte regele”.
Sa aruncam o privire asupra depozitiei lui Maniu la procesul maresalului:
„In dimineata de 23 August l-am rugat pe domnul Gheorghe Bratianu sa-l vada pe domnul maresal. Domnul Gheorghe Bratianu mi-a comunicat ca l-a gasit pe domnul maresal intr-o dispozitie mai buna pentru incheierea armistitiului. Aceasta stire ne-a inviorat. Am capatat speranta ca se va ajunge la incheierea armistitiului. Aceasta stire am comunicat-o la Palat”.
In seara de 22 August 1944, maresalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius si in prezenta generalului Pantazi, ministrul de razboi, i-a adus la cunostinta ca Romania a cerut armistitiu.
Redam in intregime telegrama ambasadorului britanic la Ankara, trimisa la Londra la ora 3:26 p.m. la 23 August 1944.
[This telegram is of particular secrecy and should be retained by the authorised recipient and not passed on.]
Aceasta telegrama este expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara, cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania, premierului turc Saracoghe.
Conditiile propuse de Antonescu si acceptate de Stalin erau:
1. Guvernul roman acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru parasirea Romaniei.
2. Valoarea despagubirilor de razboi sa fie fixata in raport cu greutatile financiare ale Romaniei si de situatia ei economica.
3. Sa se respecte o zona libera, in care guvernul roman sa functioneze nestanjenit de trupe straine.
[FROM ANGORA TO FOREIGN OFFICE]
Sir. H. Knatchbull-Hugessen D.3.26. p.m. GMT. 23 rd.
No.1386 August 1944. R. 4.35. p.m.
DBST. 23 rd. August, 1944.
22 nd August. 1944.
Repeated to Washington No.247.
M.E. Min. No. 438.
MOST IMMEDIATE
DEDIP
TOP SECRET
President of the Council has just sent for me to communicate to me telegram received from the Turkish representative in Bucharest.
Following is substance.
[Begins].
2. I have seen President of the Council. The situation is very grave. In two days the Russians will have occupied Bessarabia. They are also advancing in other countries. Can Turkey mediate between ourselves and belligerent. Anglo-American armies? I have the consent of the Marshal[1], the King and heads of all the opposition parties. I appeal for an answer within 24 hours from the Britsh and United States Governments to the following points.
(1) Will despatch a Roumanian delegate to Moscow for conclusion of an armistice.
(2) Put ourselves in contact with Russians and Anglo-Americans at the same time to fix armistice conditions.
(3) Discuss armistice conditions in Cairo with Allies.
(4) The President of the Council of Roumania is desirous of knowing which of three alternatives would be preferred by Anglo-Americans.
[Ends]
3. Turkish President of the Council has informed me, Soviet Ambassador and is informing United States representative.
4. Foreign Office please pass to Moscow and Caserla as my telegrams Nos.72 and 44 respectively, and also to Rome for Lord Moyne as my telegram No.22.
[Repeated to Moscow telegram No.2640 Caserla telegram No.425 and Rome telegram No.388.]
O.T.P.
Aceasta telegrama este expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania primului ministru turc Saracoglu. Iata-i traducerea in romaneste:
„Primul ministru m-a informat astazi ca a primit o telegrama de insarcinatul cu afaceri turc la Bucuresti in sensul urmator:
M-am intalnit chiar acum cu primul ministru. El mi-a spus ca situatia este foarte serioasa. In doua zile intreaga Basarabie va fi ocupata de rusi. Noi dorim ca dv. sa actionati ca intermediarii nostri pentru a obtine un armistitiu. Vorbesc in deplin acord cu regele, cu maresalul si cu toti liderii opozitiei. Va rog sa obtineti in interval de 24 de ore raspunsul guvernelor britanic si american la urmatoarele:
Primul ministru al Romaniei ar dori sa stie care dintre cele trei alternative este preferata de guvernele britanic si american: (1) trimiterea unui reprezentant roman la Moscova pentru a incheia un armistitiu (2) intrarea simultana in legatura cu americanii, britanicii si rusii pentru a stabili conditiile unui armistitiu sau (3) discutarea conditiilor armistitiului la Cairo cu aliatii.
Primul ministru a spus ca ar fi recunoscator daca l-as informa cat mai curand posibil despre opiniile guvernelor englez si american.”
Se mai poate indoi cineva astazi in fata acestor documente ca maresalul ceruse si era gata sa semneze armistitiul?
O alta telegrama ultrasecreta, citata de Nicolae Baciu in Yalta si crucificarea Romaniei, este raspunsul la aceasta cerere de armistitiu: Telegrama 2646 din 23 august 1944 :
Londra cere ambasadorului ei la Moscova, Clark Kerr, ca in cazul acordului sovietic, , sa raspunda imediat lui M. Antonescu, prin presedintele consiliului de ministri turc, ca romanii sa trimita imediat o delegatie la Moscova, fie printre liniile frontului, fie prin Turcia. La 1 Septembrie 1944, ambasadorul britanic la Stokholm, Sir W.Mallet, trimite telegrama cu Nr. 985, prin care anunta Londra ca ministrul Suediei la Bucuresti a comunicat (la cererea guvernului roman) ca un curier special pleaca la Stokholm pentru incheierea armistitiului (confirmand deci cererea armistitiului de catre maresal).
Aceasta telegrama a fost retinuta opt zile pe undeva…
Merita sa precizam faptul ca „retinerea” acestei telegrame a coincis si cu „retinerea” telegramei de la Stokholm (sosita la 23 August 1944) de acceptare a ameliorarii conditiilor de armistitiu propuse de Stalin. Telegrama n-a ajuns nici la maresal, nici la Mihai Antonescu…, a ajuns se pare la Niculescu Buzesti, care in momentul arestarii lui Antonescu era la Palat in randul complotistilor, care nu doreau ca maresalul sa faca armistitiul… fiindca trebuia o capitulare neconditionata.
De ce reprezentantii partidelor politice n-au fost consultati?
De ce aceiasi lideri n-au fost prezenti la Palat in 23 August?
Cine a avut interesul ca ei sa nu fie gasiti (pentru ca tocmai ei vroiau ca armistitiul sa fie incheiat de Antonescu) ? Cine erau cei cinci „sfatuitori intimi” ai regelui? Ce rol constitutional au jucat generalii Aldea si Sanatescu? Dar Niculescu-Buzesti, ginerele lui Barbu Stirbei si cumnatul lui Edward Boxshall (seful Intelligence Service-ului in Romania), functionar la serviciul cifrului din cadrul Ministerului de Interne?
Dar Mocsonyi-Starcea, „maestrul de vanatoare”?
Cum se explica faptul ca Niculescu-Buzesti, trimis de rege sa-i caute pe Maniu si pe Bratianu, nu-i gaseste…, cu toate ca ei asteptau cu sufletul la gura vestile de la Palat.
Nu este evident ca Buzesti nu vroia sa-i gaseasca pe Maniu si Bratianu? Este cert insa faptul ca Buzesti se afla in serviciul Moscovei.
Se explica asadar rolul important jucat de P.C.d.R. in complotul de la Palat. Asupra acestei chestiuni ne informeaza Aurica Simion in lucrarea Insurectia nationala antifascista armata din August 1944.
Aceasta carte oficiala comunista reda intre altele consfatuirea de la 13/14 Iunie 1944 din Calea Mosilor. Dezbaterile la aceste consfatuiri relevau cu tarie clarviziunea politica a P.C.d.R., care prin reprezentantii sai, a prezentat solutii realiste pentru rezolvarea diferitelor probleme legate de pregatirea actiunii insurectionale, care erau insusite si alte forte democratice.
„In noaptea de 13/14 iunie 1944 a avut loc, din initiativa partidului comunist, o sedinta conspirativa a reprezentantilor sai, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentanti ai palatului si armatei: generalii Constantin Sanatescu si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Moesonyi-Starcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti. Cu acel prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat, infaptuita de un grup restrans de persoane, si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta.
Emil Bodnaras a prezentat planul partidului comunist, care prevedea rasturnarea prin forta a dictaturii militare-fasciste, scoaterea tarii din razboiul hitlerist si intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste. Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de P.C.R. Pentru pregatirea actiunii armate s-a propus crearea unui comitet militar, din care sa faca parte generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu-Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu. La 15 Iunie, generalul Constantin Sanatescu a comunicat acordul regelui cu privire la cele de mai sus.”
S-a inteles bine?
In timp ce armata romana lupta si murea in apararea fruntariilor asaltate de sovietici, reprezentantii Palatului erau prezenti la consfatuiri cu Patrascanu si Emil Bodnarenko-Bodnaras, emisar al Moscovei, parasutat de rusi in Romania!
Spre onoarea lor, nici unul din reprezentantii partidelor istorice nu a fost prezent la consfatuirea din 13/14 iunie 1944. Grigore Niculescu-Buzesti a devenit membru al PNT, dupa afirmatiile lui Ion Mihalache, abia in 1946.
Dar nu trebuie sa ne mai miram ca „frontul romanesc” a fost „rupt”, „strapuns”, ca armatele erau in deruta si frontul dezorganizat. Virusul tradarii intrase in randurile ei. In aceasta privinta, avem o marturie pretioasa din partea lui Gould Lee, in Crown Against Sickle, la pagina 66:
„Nu incape nici o indoiala ca absolut toate informatiile planului erau transmise rusilor de Patrascanu, care avea o legatura printr-o statie de radio adusa de comunistii sovietici parasutati in Romania de cateva luni.”
Echipa comunista era formata din Emil Bodnaras, Lucretiu Patrascanu, Ion Gheorghe Maurer si Niculescu-Buzesti… si condusa de primul, caruia i s-a subordonat si regele Mihai. Nenorocirea a fost ca si sefii partidelor politice au acceptat capitularea fara conditii „sperand” numai ca Aliatii nu vor impune masuri prea severe. Planurile lui Maniu propuneau „Schimbarea de guvern sa aibe loc simultan cu o ofensiva sovietica masiva”.(Mihail Sturdza-Romania si sfarsitul Europei )
„Iezuitul de la Badacin” cerea pe deasupra o debarcare sovietica in Dobrogea, bombardamente aliate asupra oraselor romanesti precum si parasutarea a 2000 de soldati aliati „daca acesti soldati vor fi anglo- americani sau rusi, sa decida Inaltul Comandament Aliat”!!! ( general Platon Chirnoaga- Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei sovietice ).
Maresalul negocia cinstit sustinut de Armata, iar politicienii preparau dezarmarea Armatei Romane, sechestrarea Comandamentului ei Suprem si predarea lui si a Romaniei in mainile Rusilor.
Conform propunerilor lui Iuliu Maniu si a celorlalti politicieni, incepe Marea Ofensiva ruseasca in Nordul Moldovei. In Martie 1944 , Maresalul Antonescu avea sub ordinele sale peste 500.000 de combatanti hotarati sa lupte pana la capat. <> propus de generalul Avramescu, cerea retragerea armatei pana la poalele si crestele Carpatilor Moldoveni si linia Namoloasa-Galati. Iar in cel mai rau caz, armata romana se putea organiza de-a lunul intregului lant al Carpatilor. O rezistenta prelungita pe oricare din aceste fronturi ar fi oferit Puterilor Centrale Occidentale un pretext si un prilej de a nesocoti Intelegerile de la Quebec si Teheran si de a ajunge ei cei dintai la Viena, la Budapesta sau la Bucuresti. Planul Avramescu putea fi combinat cu intrarea in actiune a Armatei Bulgare.
Destinele Romaniei trecusera insa din mainile maresalului in mainile unor simbriasi ai Moscovei: generalii Steflea si Racovita, Buzesti si Mocsony-Starcea, Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu.
Generalul Gheorghe Avramescu a fost comandantul Armatei a IV-a romane pana in ziua de 3 Martie 1945, asasinat de bolsevici in noaptea de 5-6 Martie 1945, intr-un autoturism.Cum a putut fi arestat comandantul unei armate romane, din chiar mijlocul ei ?
In 1932, doi ofiteri germani au scris o carte, tradusa de printul Ilie Vlad Sturdza, in care consemnau: o linie de rezistenta aparenta de la Marea Baltica la Marea Neagra, iar frontul de rezistenta definitiva pe Urali si pe Volga.
In Noiembrie 1940, se aflau in jurul unei mese la Berlin „ca Statul Major al Armatei germane: Hitler, Antonescu, Mihai Sturdza, maresalul Keitel, Ribbentrop si interpretul. Antonescu tragand cu degetul o linie pe harta a spus: De la Baltica la Marea Neagra – o linie de aparare; si in spate – un teritoriu militarmente gol.” „Asa este!” a confirmat maresalul Keitel.(Ilie Vlad Sturdza-Pribeag printr-un secol nebun )
Linia Marea Baltica – Marea Neagra fusese o farsa strategica; frontul definitiv, ne neintrecut, era organizat pe Volga, cum prevazusera cei doi ofiteri germani cu zece ani inainte.
Cum se explica aceasta eroare fundamentala a Marelui Stat Major german?!
Foarte simplu: prin „grija” (tradarea) Amiralului Canaris, seful Serviciului Special de Informatii al armatei germane.
Canaris lucra pentru anglo-americani, al caror interese erau ca spatiul rusesc sa inghita cat mai multe divizii si cat mai mult armament german. Datorita informatiilor lui armata germana a patruns in Iunie 1940, in Rusia fara nici o pregatire pentru o companie de iarna. Consecintele se cunosc.
Corespondentul Amiralului Canaris in Romania era Moruzov, care ocupa o functie similara. Solicitand o intrevedere cu printul Mihai Sturdza, ministrul de externe roman,Amiralul Canaris i-a spus in incheiere: „Veti ocupa in curand, in Tara Dumneavoastra, un post important. Trebuie sa-mi fagaduiti ca veti face totul pentru a salva viata lui Moruzov”.( Mihai Sturdza-Romania si sfarsitul Europei )
Moruzov, ex-comisar sovietic din Harkov, se „refugiase” in Romania, in 1917 . Debuteaza in Siguranta Romana, ca simplu informator, care urca cu sprijinul Elenei Lupescu si a lui Carol, la functia suprema de Sef al Serviciului de Informatii al Armatei romane. Comandorul von Müller, adjutantul lui Canaris, i-a incredintat un sfat cu avertisment lui Mihai Sturdza: „Faceti tot posibilul ca Romania sa nu intre niciodata intr-un razboi impotriva Marii Britanii. Marea Britanie va fi intotdeauna invingatoare.” (opera citata)
Keitel si Antonescu primisera informatiile lor din acelasi izvor (Canaris-Moruzov), izvor intentionat si otravitor.
Un prestigios cotidian francez compara in 1955, Conferinta de la Crimeia cu o … bomba cu efect intarziat. O brutala dominatie a Kremlinului. In totalitate dosarul Yalta inchidea in el o tragedie si o tradare a popoarelor calcate in picioare cu cinism, cu sange rece si cu ura de cei „Trei Mari”?!? Stalin- Rooselvelt – Churchill.
Cum de a fost posibil? Care a fost scopul? Dominatia? Expansionismul revolutiei mondiale bolsevice?
Coroborand documentele tiparite si a arhivelor romane si straine, astazi aflam cu stupoare, ca tradarea drepturilor si intereselor popoarelor sud-est europene a fost PLANIFICATA si ca toata TRAGEDIA ce a urmat pentru ele a rezultat ca un corolar! <> declara profesorului Zbigniew Brzezinski ex-asistent al presedintelui Carter pentru problemele securitatii nationale (1977-1981).
Yalta – dincolo de „intentia” de a „instaura pacea”, a agravat conflictul dintre Moscowa pe de o parte si Washington si Londra, pe de alta parte, contribuind decisiv la „incalzire” razboiului rece.
Yalta a exprimat categoric dispozitiile sigure ale superputerilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial; delimitand „sfere de interese si de influenta”.
In cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie 1945, Romaniei i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicitatii la 11 Februarie 1945, reliefa „Vointa semnatarilor” de a ajuta statele eliberate de sub ocupatia fascista, ori forte „satelite” ale axei Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele insele, libere, independente si suverane, democrate si pe plan economic restabilite, sustinerea statelor de a-si alege guverne reprezentand vointa nationala, organizarea de alegeri libere
Yalta este o disproportie flagranta intre angajamentele asumate in Crimeea si politicile promovate si aplicate de Kremlin, Londra sau Washington. Rezultatul: Cei „Trei” au putut castiga razboiul mondial, dar devenind „Mari” au stiut sa rateze pacea!
Asadar cei „Trei Mari”, in umbra asigurarilor de la Crimeea si sub siguranta trupelor sovietice aflate in Romania, au instituit un regim, un sistem comunist-urmas legitim al regimului totalitar, creat de dictatura lui Carol al II- lea care s-a prelungit pana in anii 1990 ( Gheorghe Buzatu-Romania cu si fara Antonescu-pag.291 )
Regimul totalitar al lui Carol al II-lea a creat premisele „spiritului” Yaltei! Este asadar evident ca „spiritul” Yaltei a crucificat Romania aruncand-o in haos.
Zarurile haosului fusesera aruncate de Churchill in Octombrie 1944, la Moscova. A urmat o „receptie cu bufet rece” la Malta si apoi „marele banchet” propus la Yalta si onorat la Bucuresti – la Palatul regal… cand Visinski a cutremurat masa regelui Mihai cu pumnul … A inteles oare regele sub ecoul izbiturii lui Visinski, tradarea comisa asupra maresalului Antonescu, care stia de ce dorea sa impuna armistitiul sau avand arma la picior si armata in spate, pentru a salva totusi Natiunea ?!?
Sub spaima brutalitatii si violentei verbale a lui Visinsky, regele Mihai a cedat putina independenta a Natiunii, care-i mai ramasese, desi stia ca
„Este un principiu al Chartei Atlantice – dreptul popoarelor de a-si alege forma de guvernamant, restituirea independentei si propria guvernare a popoarelor care prin forta au fost private de aceste drepturi de catre natiuni agresoare.
Pentru a supraveghea conditiile in care popoarele eliberate, isi exercita aceste drepturi cele trei guverne vor acorda impreuna sprijin oricarui popor eliberat sau fost component al Axei, din Europa, acolo unde, dupa parerea lor, conditiile impun:
- restabilirea pacii din interior;
- masuri de urgenta in ajutorul sinistratilor;
- constituirea autoritatilor guvernamentale provizorii, reprezentand pe larg toate elementele democratice si stabilirea unei date cat mai apropiate pentru alegerea guvernului, prin alegeri libere, potrivit dorintei maselor;
- sa faciliteze acolo unde este necesar, desfasurarea alegerilor.” Gheorghe Buzatu –opera citata) .
Prin „spiritul” Yaltei ni s-a confiscat definitiv independenta, chiar de marea putere, garanta a libertatii si suveranitatii popoarelor; sub privirea incurajatoare al celorlalti aliati.
Fara indoiala ca regele Mihai prin „actul sau curajos” de a-si aresta maresalul, a reusit sa impuna dezastrul tarii, datorita capacitatii sale de „strateg” – caracteristica dominanta si predominanta a augustului sau tata, care tot prin „strategie” a sfartecat Romania in Iunie –August 1940. Abil in strategia sa politica, Mihai era cat pe aci sa fie maturat de zelul afisat de ,,matusele rosii ,, asa cum erau numite in acea perioada principesele Ileana si Elisabeta.
Flirtul sovieticilor cu ex-regele Carol al II-lea a fost de notorietate. Secretarul II al Ambasadei S.U.A.la Londra, Robert Coe, ne avertizeaza despre legatura lui Carol II cu bolsevicii si increderea pe care acestia i-o acordau. Gheorghe Buzatu-opera citata)
Grija ambasadorului american, desi indreptatita era lipsita de temei, fiindca orice tradare isi are „argintii sai”. Regele Mihai era mostenitorul legitim al tatalui sau: politic , moral, economic.
In actul marsav, odios, profanator, „anacatafic” pentru Natiune, Mihai nu s-a servit doar de razbunarea unei fiinte de a fi stat mereu sub „papucul” maresalului si nici de rusinoasa „tutela”, ci de satisfacerea celei mai depline lacomii – aurul. – Aurul nu e numai simbol monarhic ci si pofta regala…
La modul general, se stie ca lacomia are descendenta regala.
„Vigilenta aurului era inascuta regelui Mihai.” Mai putin il interesa pe el soarta Natiunii. Nu stia de la tatal sau ca era cea mai dispretuita Natie, pe care a urat-o cu o inversunare viscerala zece ani si mai bine?
Ce nu stia regele Mihai in ajunul tradarii sale?
Stia ca sigur Antonescu putea incheia armistitiul in conditii onorabile.
Stia ca in caz de neacceptare, Antonescu va continua razboiul, care iar putea avea o soarta tot mai onorabila decat capitularea.
Stia de asemenea ca Stalin acceptase cele 3 puncte forte ale armistitiului propus de Maresal.
Stia ca va ramane complet eclipsat de aura maresalului daca va iesi invingator.
Si mai stia ca maresalul prin politica sa economica adusese Romaniei 49 de vagoane de aur…
„S-au gasit 49 de vagoane de aur, cand Romania, in toti anii de pace, abia adunase 16. Da, in 1944, Banca Nationala a Romaniei avea in seif 40 de vagoane de aur! Romania nu a dat nimic si a primit totul pe baza de acorduri: petrol, bumbac, cereale>>. (Gh. Buzatu Op.cit.p.335)
In prag de a fi tradat si arestat maresalul Antonescu are o convorbire cutremuratoare cu generalul Freissner, in zilele tragice cand s-a decis soarta poporului roman. Din convorbire se desprinde clar ca apararea pozitiei fortificate Galati-Focsani era posibila si atunci soarta Romaniei si evident a Europei de Rasarit era alta daca maresalul aplica „planul Avramescu”. Pe ce se baza maresalul Antonescu? Pe cele 168 de batalioane de oameni instruiti, dar fara arme. Pentru a nu lasa loc unor interpretari gresite redau integral raspunsul maresalului.
Maresalul Antonescu, ca ilustrare a expunerii lui, a desenat pe perete cu putine linii aceasta schita si a continuat:
FINLANDA
GERMANIA ← RUSIA SOVIETICA
ROMANIA XXX XXX = DICTATUL DE LA VIENA
general Platon Chirnoaga- Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei sovietice ,pag.338 )
Declaratia maresalului Antonescu, facuta in ziua de 21.08.1944, este de o extraordinara importanta. Pe de o parte declaratia dovedeste ca se gandea la acea data – deci cu 2 zile inainte de a fi arestat, sa rupa alianta cu Germania, justificandu-se prin a ne arata efectul demoralizant, pe care lipsa de atitudine a lui Hitler l-a avut asupra armatei romane si asupra Romaniei, prin nerepararea nedreptatii (dreptatea corectiva) acordului de la Viena. Curios este faptul ca aproape peste tot se vorbea de o lovitura de stat si singurul care nu stia era tocmai maresalul.
Cum se explica bravura soldatului roman in afara granitelor tarii, iar pe teritoriul Romaniei n-a mai vrut sa lupte?
Scaderea moralului s-a datorat propagandei din interior contra maresalului si contra continuarii razboiului, propaganda care s-a „clocit” in Palatul Regal.
Tot din convorbirea celor doi bravi ostasi se desprinde profetia despre marele pericol rusesc care se va rasfrange asupra Europei intregi, in cazul ca Rusia bolsevica va iesi invingatoare.
Covorbirea celor doi inalti demnitari, comandanti de armate, care-si cunosteau obiectivele si scopurile pentru care isi conduceau armatele in razboiul contra Rusiei confirma nu numai interesele lor, ci si salvarea Europei intregi. Nu erau doi politicieni, cu intentia sa-si faca din „salvarea Europei” un argument favorabil politicii lor de razboi.
Declaratiile maresalului Antonescu si ale generalului Friessner sunau ca niste trambite de arhanghel pentru a trezi in ceasul al 12 – lea Europa secularizata pornita cu indarjire sa rupa singura bariera, singurul zid asezat in fata navalirii furibunde a bolsevismului in Europa. n 22 August 1944, maresalul s-a intalnit ultima data cu Comandantul grupului de armata Ucraina de sud si s-au pus de acord sa opreasca inaintarea ruseasca pe linia Galati-Focsani.
Antonescu si-a luat obligatia de a trimite pe front toate rezervele de care dispunea in interesul tarii. Inainte de a se desparti ii spune camaradului sau:
Previziunile profetice ale maresalului s-au implinit. Prin Actul de tradare al regelui, de la 23 August 1944, Romania si-a deschis larg bratele pentru a strange la piept Sovietul Suprem.
Primul act politic al primului guvern Sanatescu (al tradarii) a fost savarsit in seara de 23 August (la cateva ore) prin predarea maresalului Antonescu agentului rus Bodnaras. Este o dovada certa ca guvernul Sanatescu – aflat sub obladuirea regelui Mihai era – pro-sovietic, iar regele un executant al Kremlinului. Se impun cateva intrebari majore. De ce liderii (istorici) politici, n-au renuntat la tratativele de la Cairo, desi cunosteau inca din iunie 1944, conditiile obtinute de Antonescu la Stockholm, care aveau un suport onorabil ? De ce aceeasi lideri politici, stiind avantajul armistitiului lui Antonescu nu l-au sprijinit? De ce nu si-au asumat ei acceptarea armistitiului propus de sovietici? De ce nu si-au asumat raspunderea, daca Antonescu voia sa renunte la putere inca din Aprilie 1944? De ce a mai fost necesara tradarea de la 23 August 1944?
Nu se poate accepta niciodata termenul de „Lovitura de Stat” sau alt termen, decat tradarea.
Fiindca Lovitura de stat presupune, dincolo de plan si de pregatire, un asediu asupra unei fortarete (in speta – cladire) in care se afla cei care isi exercita puterea; iar cei care vor sa le-o ia (complotand) trebuie sa-i asedieze mai intai.
Tradarea presupune doar un complot si o atragere in cursa, in capcana, afisand la orizont drapelul alb.
In cazul lui Antonescu, regele-Mihai, poate fi acuzat, indreptatit, de trei ori de tradare:
I. TRADARE, fiindca maresalul venise pasnic in audienta, pentru problemele tarii.
II. TRADARE, deoarece obiectivul audientei se implinea prin propunerea si acceptarea armistitiului de catre Maresal.
III. TRADARE, intrucat Maresalul Antonescu era singurul garant al suveranitatii si suzeranitatii Statului Roman.
Romania a fost ocupata de sovietici atat prin actul tradarii de la 23 August 1944, prin vointa regelui (declaratia de armistitiu), cat si prin conditiile de armistitiu semnate la 12 Septembrie, dupa ce rusii ocupasera deja Tara. Daca ar fi fost semnat armistitiul lui Antonescu garantat de armata, sovieticii ar fi fost obligati sa le accepte.
Cum insa „armistitiul” lui Mihai, n-a fost discutat, ci impus si acceptat, documentul de mai tarziu este de fapt confirmarea capitularii. Daca rusii ar fi fost opriti pe linia fortificata Focsani-Galati-Dunare pana la Mare, cu siguranta ca si ei ar fi acceptat conditii mai blande pentru noi. Dar prin actul necugetat al regelui Mihai (mai ales ca a fost executantul planului de la Moscova adus de agentul Bodnaras), prin tradarea sa marsava, a spulberat orice nadejde ca Romania sa se poata salva.
Asadar tradarea lui Mihai, este tradarea natiunii romane. Avea un demn model in tatal sau, care fusese bine instruit la randu-i de Internationala. De trei secole rusii se straduiau sa ocupe Romania.N-a fost sa fie, deoarece fii si conducatorii bravi , voievozii si boierii au aparat-o pana la jertfa. A fost sa fie acum cand prin tradare un rege strain, de traditie, de cultura si de religie, de morala, de limba, de tara, nu strain insa de avaritie, de lasitate, de tradare, de capitulare.
Maresalul si-a asumat soarta pana la impuscare. N-a cerut gratierea. Regele avea dreptul de a gratia (dat de Dumnezeu ) . Dar prin actul tradarii s-a rupt de Dumnezeu . Nu mai avea autoritatea de a gratia… A trimis o scrisoare sa se motiveze… Antonescu a refuzat sa puna mana pe ea. Mirosea a sange… Pentru actul sau marsav si odios, Stalin, il decoreaza pe regele fidel la 20 Iulie 1945, cu Ordinul Victoria, ca rasplata pentru tradarea „a la Iuda” pe care a comis-o. Prin capitularea ordonata armatei romane,regele Mihai a deschis pofta expansiunii bolsevice pentru Europa de Rasarit.
Ca sa raspunda la gestul lui „Tatucu” baietelul blajin-regal a decorat si el prietenii din guvernul Groza. Trei comunisti care traisera in Rusia si aveau nationalitatea rusa, au fost numiti ministri in guvernul Groza cu asentimentul regelui. Era vorba de Bodnaras, Vasile Luca si Ana Pauker.
La fel, Henri Prost scrie: <>. Guvernele de la Londra si Wasington s-au dat mana comandamentului sovietic de aici inainte, in tot ceea ce priveste executia clauzelor armistitiului; delegatii lor la comisia de control vor fi simpli observatori. Or, clauzele armistitiului nu numai ca autorizeaza, dar chiar invita pe rusi sa se amestece in afacerile interne romane; lor le apartine dreptul de a determina ce organizatii se dedau la o propaganda care le este ostila, asadar de a nu lasa sa functioneze decat pe acelea pe care ei le admit, de fapt de a dispune de guvernul Romaniei. Un act international, aprobat de Statele Unite si Marea Britanie, a predat Romania bunului plac al Uniunii Sovietice. Se va afla ca asa a fost decis la conferinta de la Teheran din decembrie 1943>>.
Mai sunt si alte dovezi ca dupa 23 august statul roman nu mai era un stat suveran. Astfel, in ianuarie 1945 – in timpul guvernului general Radescu – N.K.V.D. (politia ruseasca), intovarasita de comisari romani, al caror rol era sa mascheze operatiile politienesti ruse in Romania, a facut o colosala razie pe intreg teritoriul tarii si a ridicat circa 100.000 de germani, cetateni romani, care au fost transportati in Rusia. Guvernul roman era raspunzator de libertatea si siguranta cetatenilor romani. Daca politia rusa – deci politia unui stat strain – a putut sa desfasoare o astfel de activitate pe teritoriul Romaniei, inseamna ca guvernul roman nu si-a impus autoritatea fata de aceasta politie, si nu numai ca n-a putut-o impiedica sa rapeasca libertatea unor cetateni romani alesi dupa voia ei, dar a fost obligat sa-i puna la dispozitie si elemente din politia romana, care sa faca act de prezenta in aceasta razie. Evident ca intr-un stat suveran, o astfel de operatie este de neimaginat.
Asadar, la 23 august 1944, Romania si-a pierdut suveranitatea. Cui a folosit deci aceasta iesire a Romaniei din alianta cu Germania, executata in conditiile dezastruoase pe care le-a vazut? Ce imperioasa si urgenta necesitate politica a obligat pe Regele Mihai si pe oamenii politici ai Blocului National-Democrat sa-l inlature pe maresalul Antonescu de la conducerea statului, in timpul unei batalii, care impunea ca toate fortele natiunii sa fie unite pentru oprirea inamicului? Caci un lucru este evident. Nu se poate incheia un armistitiu in cursul unei batalii pe care inamicul a castigat-o si inainteaza in interiorul tarii.
Chiar daca s-au dus tratative in acest scop inainte de aceasta batalie – asa cum a fost cazul romano-rus – ele nu pot fi continuate in timpul bataliei care se desfasoara in favoarea inamicului. Caci se poate face doua ipoteze. Ori aceasta batalie este decisiva, si atunci inamicul nu se grabeste sa incheie un armistitiu ci merge pana la capitularea invinsului, ori inaintarea inamicului poate fi oprita undeva pe o linie mai inapoi, si – in acest caz – trebuie sa fie oprit mai intai inamicul pe aceasta linie si numai dupa aceea sa se reia discutiile asupra armistitiului. Adica trebuie sa se arate inamicului ca nu suntem la ultima limita a rezistentei si ca mai poate suferi pierderi grele intr-o durata de timp nelimitata.
Aesta era cazul Romaniei. Desi batalia din Moldova si Basarabia se desfasura in favoare adversarului, inaintarea acestuia putea fi oprita pe linia Carpatii Moldovei – linia fortificata Focsani-Galati-Dunare – pana la mare. Maresalul Antonescu, in discutiile cu comandandul grupului de armate Ucraina de sud din zilele 21 si 22 august, decisese sa apere aceasta pozitie. Rusii, care erau grabiti sa incheie un armistitiu cu Romania, cand s-ar fi vazut opriti pe aceasta linie, ar fi acordat conditii de armistitiu mai favorabile. Lovitura de stat de la 23 august a impiedicat punerea in aplicare a acestei hotarari si deci a sabotat posibilitatea obtinerii unui adevarat armistitiu. Prin acest act, Regele Mihai a distrus orice posibilitate de a salva independenta Romaniei.
Dar sa zicem ca Romania s-a sacrificat ca sa ajute Occidentul. Atat Anglia cat si Statele Unite voiau sa termine razboiul cat mai repede si deci se poate afirma ca prin iesirea Romaniei din alianta cu Germania s-a scurtat razboiul cu cateva luni si multe vieti au fost salvate. Din punct de vedere politic insa, acest act a avut consecinte grave pentru puterile occidentale. Se stie cu cata insistenta a staruit Churchill ca debarcarea anglo-americana sa se faca undeva in peninsula balcanica, ca sa ajunga inaintea rusilor in Ungaria si Romania. Daca debarcarea s-a facut totusi in Franta si evenimentele de razboi au avut cu totul alta desfasurare, nu mai putin interesul occidentalilor era ca armele ruse sa fie tinute mai mult timp pe teatrul de operatii romanesc, pentru ca ei sa ajunga prin Franta si Germania la Viena, Praga, Budapesta si Belgrad, inainte ca Austria, Cehoslovacia, Ungaria si Iugoslavia sa fi fost ocupate de rusi.
Dupa cum am vazut ca s-au desfasurat operatiile occidentalilor in Germania in primavara anului 1945, se poate afirma ca daca Romania ar mai fi rezistat cateva luni – trupele occidentale ar fi ajuns inaintea rusilor in tarile din Europa centrala si in parte si in sud-estul european.
Deci capitularea Romaniei la 23 august 1944 a permis armatelor ruse sa ocupe Ungaria, Cehoslovacia si Austria si poate Iugoslavia, creand in centrul si sud-estul Europei o situatie politico-militara defavorabila puterilor occidentale. Asadar rasturnarea maresalului Antonescu si capitularea Romaniei a adus avantaje de o importanta extraordinara atat politice cat si militare numai rusilor. ( G-ral Platon Chirnoaga -Op.cit.)
La saizeci de ani de la negocierea predarii Romaniei in mainile sovieticilor adevarul inca asteapta sa fie cunoscut si mai ales, recunoscut cu demnitate de cei pe care Dumnezeu in imensa Sa bunatate le-a oferit sansa pocaintei. Din pacate insa, se pare ca tocmai Demnitatea lipseste …

23 August 1944 - O trădare naţională?Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a


13 iunie 1944
1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin "Poarta Iasiului"
Anul 1942 aduce schimbari importante în situatia de pe front. Este smulsa initiativa strategica din mâna Germaniei de catre coalitia Natiunilor Unite. Între 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, este înfrânta armata germana din nordul Africii în batalia de la El Alemain; între 12 si 18 ianuarie 1943, armatele sovietice strapung blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelasi an,
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: "Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru". Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.
Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond
Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.
Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.
La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea.
Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de externe al URSS, a afirmat ca "singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu". Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca "participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinta decât în cazul unei debarcari aliate". Cu acest prilej, el insista asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. "Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita româneasca". Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti - Bodnaras, Damaceanu, Aldea, Racovita - a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar "Poarta Iasiului" a fost deschisa fara lupte trupelor sovietice.
Roosevelt sustine capitularea neconditionata
În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca "noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca, numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România) trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede". Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare neconditionata.
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?
Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui atunci?
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.
Opozitia din România - Maniu si Bratianu - au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: "Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani", iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: "El prefera negocieri cu Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui".
Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje
Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil - la Helsinki si Fred Nanu - la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.
Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele conditii:
1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutra;
3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la patria-mama în totalitate;
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.
Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.
Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaras
Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului si delegatii PCR. Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa parasutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii Palatului Regal si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat înfaptuita de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist care prevedea:
a) rasturnarea prin forta a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR. Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregatirea actiunii armate, a fost creat si un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu.
Regele se împotrivea armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe Bratianu: "Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc". Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de "glorie" din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice.
Consfatuire tainica la Palat, pentru Planul "Poarta Iasiului"
O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o "consfatuire de rutina" Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ "Poarta Iasiului" sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.
În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrata în Grupul de Armate german "Ucraina Sud", comandant general-colonel Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret, pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra.
Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru. Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7 A. si C. 57 A. german si împreuna cu Armata a 8-a germana facea parte din Grupul de Armate "General Wohler".
Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate "General Dumitrescu". Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.
La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în "Poarta Iasiului", iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta - 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.
Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din "Poarta Iasiului" s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.
Antonescu - arestat chiar în Palatul Regal
În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo... a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.
Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat - linia Focsani-Namoloasa-Galati - prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.
Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii Armistitiului
La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru Bârladeanu.
Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie
Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca "act de înalta tradare", iar altii ca "grava eroare politica". Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.
Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.
În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin "armistitiu" dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.
"Antonescu reprezinta România, voi - pe nimeni"
Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: "Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni".
Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea - sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii "Portii Iasilor".
Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.
20 august 1944
2. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajutat de acelasi Bodnaras, evadeaza de la Tîrgu-Jiu
Sorin Oane
Între 1-19 august 1944, Ion Antonescu s-a odihnit la Olanesti-Vîlcea. Sederea aceasta îndelungata a fost interpretata de oamenii politici ai vremii ca un fel de... abdicare, caci, în timp ce evenimente foarte importante se petreceau pe front, Antonescu îsi permitea sa fie departe de acestea si de problemele acestuia. Sederea aceasta, de aproape trei saptamîni, a fost întrerupta doar pentru doua zile, caci, la 5 august 1944, maresalul s-a întîlnit pentru ultima oara cu Hitler, la Rastenburg. Dar, în timp ce Ion Antonescu se odihnea în statiunea vîlceana, din lagarul de la Tîrgu Jiu evadau Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreuna cu Ion Vidrascu, iar din lagarul de la Tîrgu Carbunesti evadau alte 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici.
Bodnaras netezeste terenul, eliminându-l pe Foris
Dej fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea sa la actiunile de la Grivita din 1933; desi slab pregatit în teoria stalinist-comunista, era un bun organizator si se bucura de mare autoritate si influenta printre comunistii români. El era, practic, seful comunistilor români în 1944. Tocmai scapase de grija anihilarii secretarului P.C.R. în functie, Stefan Foris. Acest lucru fusese realizat de Emil Bodnaras la 4 aprilie 1944, de unul singur, Foris, ca si ajutoarele lui imediate acceptînd, ca hipnotizati, mazilirea.
A fost apoi "autonumita" o conducere provizorie, formata din Emil Bodnaras, Iosif Ranghet si Constantin Pîrvulescu, ultimul fiind formal si secretar general. Evadarea lui Dej, departe de a fi o piesa din angrenajul loviturii de stat la care participau si comunistii, era mai curînd punctul final al luptei dintre "gruparea din închisori" si "gruparea interna, dar ramasa în libertate", din cadrul Partidului Comunist. Comunistii din lagarul de la Tîrgu Jiu erau la curent cu evenimentele politice si militare care se petreceau atunci, datorita unui sistem de corespondenta cifrata si întîlniri secrete. Sub dusumeaua uneia din camerele lagarului, era tinut un aparat de radio, ale carui piese fusesera introduse în lagar ascunse în bucati de sapun.
Doua persoane au jucat un rol esential în aceasta actiune: Mihail Rosianu si Ion Gheorghe Maurer. Mihail Rosianu era secretarul Comitetului regional P.C.R. Oltenia. El a fost si cel care a lansat versiunea oficiala a întîmplarii, într-un articol din "Scînteia", în august 1964, la aniversarea a 20 de ani de la eveniment. El sustinea ca evadarea activului de partid aflat în lagarul de la Tîrgu Jiu devenise o conditie esentiala a desavîrsirii actiunilor politice, în vederea declansarii loviturii de stat de la 23 august 1944.
O data iesiti din lagare, ei urmau sa preia conducerea organizatiilor de partid din principalele centre ale tarii si sa organizeze grupe de partizani si formatiuni patriotice de lupta. Evident ca articolul lui Rosianu avea scop propagandistic, el încercînd sa întareasca astfel opinia dupa care comunistii au fost realizatorii actului de la 23 august 1944. Si asta cu atît mai mult cu cît ne aflam în climatul de dupa "Declaratia din aprilie 1964" si eliberarea detinutilor politici, dintre care unii cunoscusera îndeaproape "contributia" comunistilor la realizarea loviturii de stat din 23 august 1944.
Maurer - însarcinat sa conduca operatiunea evadarii
În articol, Rosianu mai sustinea si ideea ca lui i-au încredintat Bodnaras, Ranghet si Pîrvulescu misiunea organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Tîrgu Jiu si apoi, pe grupe, a altor tovarasi. De fapt, Rosianu spune un neadevar. Nu el a fost "vioara întîi" în acest plan, ci Ion Gheorghe Maurer.
Avocat al cauzei comuniste în cîteva procese interbelice (inclusiv al Anei Pauker din 1936), Maurer aderase la comunism din motive intelectuale, se pare, înca din 1936. Maurer a lasat si el un referat despre eveniment, nedatat însa, în care povesteste versiunea lui despre evadarea lui Dej. El se întîlnise cu acesta în 1942, în lagarul de la Tîrgu Jiu. Dar în 1943, Maurer este eliberat si, mobilizat în armata, pleaca pe front în Crimeea. S-a întors în luna mai 1944. Primeste doua luni de concediu. Acum practic se ia hotarîrea evadarii lui Dej. Lui Maurer, partidul i-a pus la dispozitie o masina Packard, o casa la Craiova (la Manole Bodnaras), de unde trebuia sa conduca operatiunea, si o suma de bani. A primit si un ajutor, anume pe vîlceanul Mihail Rosianu care cunostea foarte bine zona.
De fapt au fost alcatuite mai multe planuri de evadare. Bodnaras ar fi încercat chiar eliberarea lui Dej pe cale legala, dar nu s-a putut. Initial s-a planuit evadarea lui Dej de la manastirea Tismana, unde Dej trebuia sa fie trimis la lucru, împreuna cu alti detinuti politici. Dar Tismana era întesata de politisti si jandarmi, caci manastirea servea drept adapost tezaurului Bancii Nationale. În final, Dej nu a mai fost inclus în lotul trimis la Tismana. S-a încercat si varianta evadarii de la Tîrgu Carbunesti. Dar acolo a fost trimisa o grupa de 15 oameni, în frunte cu Gheorghe Apostol. A fost luata apoi decizia organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej, chiar din lagarul de la Tîrgu Jiu. Dej a fost înstiintat de plan prin "tovarasul Krug", care lucra la atelierul de tîmplarie al lagarului si care avea posibilitatea de a iesi în oras. Ultimele detalii le afla pe 31 iulie 1944, la Tîrgu Jiu, chiar de la Rosianu, cu care s-a întîlnit pe un santier de constructii, unde Dej, adus sub paza, era pus sa faca o instalatie electrica.
Maurer si Rosianu - în uniforme militare, spre Tîrgu Jiu
Rosianu stabileste mai întîi o serie de case conspirative, în locuri cît mai retrase, departe de soselele principale. Asemenea adaposturi au fost gasite în unele sate din nordul judetelor Gorj si Vîlcea. Vor fi folosite, ulterior, doar casele conspirative din Vîlcea. Au fost instruite calauze, astfel ca sa cunoasca amanuntit drumul de la Tîrgu Jiu pîna la fiecare dintre case, mergînd cît mai ferit, numai pe drumuri marginase si poteci de padure. În lagarul de la Tîrgu Jiu, Gheorghiu-Dej a pregatit un grup de 38 de detinuti pentru evadare, împartit în sapte loturi. Sarcina de a-i conduce pe tovarasi de la iesirea din lagar pîna la locul unde urma sa-i astepte masina care trebuia sa-i duca la prima casa conspirativa a fost încredintata lui Ion Pripasu. Acesta era gardian public si pazea un depozit militar aflat în dispersare la Tîrgu Jiu. Putea deci trece, fara a trezi banuieli, pe lînga obiectivele pazite de militari în jurul lagarului. Pripasu si Rosianu au ales cel mai bun loc pentru realizarea planului de evadare: acesta era în dreptul cimitirului care era despartit de gardul de sîrma ghimpata al lagarului printr-un teren semanat cu porumb. Locul de întîlnire dintre evadati si Pripasu trebuia sa fie mormîntul lui Grigore Iunian.
Dar partidul nu a mai putut sa-i dea lui Maurer masina promisa. De la Craiova, acesta nu putea nici închiria si nici cumpara una, pentru a nu atrage atentia autoritatilor. Solutia a fost cea a "reconstituirii" unei masini, din Citroenul vechi, dat la reforma, care avea însa multe piese lipsa, a unui comunist craiovean, Mihai Dugaesescu.
12 august - evadarea
Evadarea a fost fixata pentru data de 12 august, între orele 21-23. În dupa-amiaza acelei zile, Maurer si Rosianu, în uniforme militare, au pornit din Craiova spre Tîrgu Jiu, în Citroenul vechi al lui Dugaesescu, dar care fusese reparat pe ascuns de cîtiva mecanici de la Flotila 3 de aviatie Craiova (Victor Tudosiu, Mihai Muscalu), sub supravegherea lui Manole Bodnaras, concentrat aici ca subofiter, dar care raspundea de adunarea armamentului necesar formatiunilor patriotice din oras. Pe drum, masina a avut cinci pene de cauciuc! Soferul masinii, chiar proprietarul ei, Mihai Dugaesescu, a schimbat cauciucurile, dar cei trei au ajuns la locul de întîlnire de la Tîrgu Jiu abia la ora 1,30 (noaptea), unde n-au mai gasit pe nimeni.
Între timp, evadarea avusese loc, conform planului stabilit. Înainte de despartire, Gheorghiu-Dej a dat îndrumari lui Chivu Stoica, ramas în fruntea organizatiei de partid din lagar. La ora fixata, 21,00, cînd stiau ca se schimba santinelele, pe sub gardul de sîrma s-au strecurat doi oameni. Primul a iesit Ion Vidrascu, caruia organizatia de partid din lagar îi încredintase misiunea de a veghea asupra vietii lui Gheorghiu-Dej. Apoi a iesit Gheorghiu-Dej. Pripasu îi astepta. Dupa schimbul de parole, au iesit prin poarta de fier din fundul cimitirului si au trecut si de santinelele din fata cimitirului si a manutantei. Traversînd drumul, au ajuns în parc, lînga "Coloana fara sfîrsit" a lui Brîncusi, unde trebuia sa vina masina. Dupa circa doua ore de asteptare, au mers la depozitul lui Pripasu, unde, în jurul orei 2 noaptea, s-au întîlnit cu Rosianu, Maurer si Dugaesescu. Dej si Vidrascu au primit haine militare si acte de identitate fabricate de partid.
Un membru PNT îl gazduieste pe Dej
Prima casa conspirativa folosita de fugari a fost la Milostea, comuna Slatioara (Vîlcea), la Constantin Tundrea (membru P.N.T.), aflata într-un zavoi pe malul rîului Tarîia. Fugarii au ajuns aici în jurul orei 9,30. De aici, pe la ora 21,30, cu ajutorul învatatorului Ionita Barbulescu, evadatii au ajuns noaptea, pe poteci nu prea umblate, în comuna Vaideeni.
20 de ani mai tîrziu, Barbulescu a evocat acest moment: "L-am întîmpinat în comuna Milostea. Trupul sau era istovit de anii petrecuti în temnita crîncena. Din prima clipa însa, am simtit, ceea ce m-a impresionat puternic, taria neobisnuita a acestui om, curajul si hotarîrea sa. Chipul palid era dominat de ochii negri, atît de expresivi care îsi dezvaluiau clarviziunea si optimismul conducatorului. Din Milostea am plecat în miez de noapte.Un drum anevoios peste vai si dealuri. Plouase toata ziua. Pamîntul era clisos, îndaratnic. Am strabatut, nu fara peripetii, paduri de stejari si mestecanisuri, traversînd cu greu Cerna, Recea si Luncavatul, ape revarsate peste albia lor. Ne strecuram în tacere, încordati, adapostiti de întuneric. Astazi ma gîndesc ca era un drum simbolic, prin hatisuri, de la întuneric la lumina. Doar cîteva ceasuri am fost alaturi de tovarasul Gheorghiu-Dej. Destul însa pentru a fi simtit din plin, într-un episod hotarîtor ca acesta, neînfricarea si dîrzenia în atingerea tintei propuse, acea atentie si dragoste fata de tovarasi, care au facut din el conducatorul cel mai iubit al clasei muncitoare". Este clar ca ne aflam, mai curînd decît în fata unei rememorari, în cea a unei evocari "mitologice" în care persoana lui Dej apare ca exemplu moral de lupta si de viata pentru noile generatii. Este simpatic modul în care Barbulescu a "intuit" imediat pe noul conducator al tarii. Evocarea lui Barbulescu era mai curînd o formula de "eroizare" si de "nemurire" a conducatorului decît o aducere aminte.
În cimitirul comunei Vaideeni, îi astepta o alta calauza, Ion Simionescu, cu care fugarii au mers tot pe un drum ferit, în comuna Rîmesti. Aici, cu spatele spre padurea Magurilor, într-o livada, era casa învatatoarei Maria Ionescu. Aceasta femeie i-a gazduit pe evadati 10 zile. Sotul învatatoarei, Dumitru Ionescu, la rîndul lui tot învatator, lipsea, fiind concentrat în armata. Între timp, a fost organizata evadarea de la Tîrgu Carbunesti a 15 internati politici, în frunte cu Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici - trei grupe de cîte 5, dinainte organizate. Rosianu îmbatase santinela si cei 15 au reusit sa fuga, continuînd apoi drumul spre libertate pe cont propriu.
Abia la 17 august, deci dupa patru zile, comandantul lagarului Tîrgu Jiu, Siguranta, si Jandarmeria, si-au dat seama de evadarea lui Gheorghiu-Dej. S-a dat alarma, dar era prea tîrziu. Pe 17 august, la Rîmesti, a sosit si Rosianu, iar pe 22 august s-a pornit apoi spre Bucuresti. S-au mai facut însa cîteva popasuri: mai întîi la Barbatesti, la locuinta avocatului Petrisor Iliescu (care le-a pus la dispozitie si masina lui personala), si apoi la casa parohiala din Rîmnicu Vîlcea, strada Emil Avramescu nr. 1, a preotului Ion Marina. Ziua de 23 august l-a gasit pe Dej în casa parohiala a acestuia din Rîmnicu Vîlcea. Apoi, pe 24 august 1944, tovarasii au pornit spre Bucuresti. Erau în pregatire evenimentele care urmau sa schimbe destinele tarii. Drumul pîna la Bucuresti a fost facut cu masina lui Petrisor Iliescu. Acesta i-a dus pe Dej, Rosianu si Maurer pîna la locuinta lui Bodnaras, din cartierul Vatra Luminoasa.
Am prezentat mai sus versiunea evadarii lui Dej scrisa de persoane din anturajul lui Dej, respectiv Maurer si Rosianu, autorii si executantii planului. Mai multa lumina în privinta evadarii lui Dej a adus Eduard Mezincescu, vechi comunist si fost functionar superior în Ministerul român de Externe în 1948, care a marturisit ulterior faptul ca, desi Bodnaras, Pîrvulescu si Ranghet erau toti în favoarea evadarii lui Dej din lagar, Dej însusi sovaia, deoarece se simtea mai în siguranta înauntru decît afara. A acceptat sa fie eliberat doar cu conditia ca Maurer sa faca aranjamentele necesare, ca sa nu fie ranit în timpul evadarii.
In consecinta, Maurer l-a contactat pe avocatul Grigore Geamanu, varul unui oficial superior din Inspectoratul pentru jandarmi din Bucuresti, care a platit o anumita suma respectivului oficial, pentru ca acesta sa-l convinga pe colonelul Serban Lioveanu, directorul lagarului din Tîrgu Jiu, sa slabeasca, în ziua planificata pentru evadare, masurile de securitate în zona gardului.
Antonescu - la originea evadarii?
Marturia aceasta este, într-un fel, întarita de Gheorghe Magherescu, aghiotant al maresalului în 1944, potrivit caruia, chiar Antonescu este la originea evadarii lui Dej, acesta dorind sa creeze astfel un "climat de întelegere cu Uniunea Sovietica". Versiunea aceasta stirbea însa aura "eroica" a evadarii, transformînd-o într-un aranjament facut chiar sub obladuirea diriguitorilor, în speranta, nemarturisita de acestia, gasirii unui partener "ideologic" de discutie, în cazul - foarte posibil în acel moment - al ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Probabil, gîndeau unii conducatori ai serviciilor secrete din tara, era preferabila "gruparea interna" unei "grupari moscovite" impusa de ocupant la conducerea statului.
Cum si-a recompensat Dej oamenii de baza
Din ceea ce cunoastem în momentul de fata, "recompensele" lui Dej pentru ajutorul dat în problema evadarii lui din lagarul de la Tîrgu Jiu au fost:
- Ion Gheorghe Maurer a fost principalul beneficiar al evenimentului, însa ceva mai tîrziu, de prin 1957-1958, cînd "steaua" lui începe sa urce vertiginos. I s-a reprosat mult timp ca ar fi plecat voluntar în razboiul antisovietic.Va deveni ministru al afacerilor externe (1957-1958), apoi presedintele Prezidiului Marii Adunarii Nationale (1958-1961) si presedinte al Consiliului de Ministri (1961-1974).
- Mihail Rosianu devine din simplu învatator, profesor universitar, membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948 si 1960-1973), adjunct al ministrului învatamîntului (1948-1949), presedinte al Comitetului Radio (1952-1953), ambasador în Bulgaria (1956-1961) si Ungaria (1961-1966), de mai multe ori deputat în perioada 1946-1973.
- Ion Vidrascu va fi recompensat prin functiile de presedinte al Comitetului de control al statului (1950-1951), adjunct al ministrului agriculturii (1951) si ministru al gospodariilor agricole ale statului (1952-1953). A fost si deputat de Suceava din 1952.
- Ion Marina va deveni, la recomandarea lui Dej, primul patriarh comunist al României (1948-1977). Ascensiunea lui rapida în ierarhia bisericeasca s-a datorat, în mod evident, simpatiei pe care i-o purta Dej, dupa gazduirea acestuia la 23 august 1944, în casa sa de la Rîmnicu Vîlcea.
- Constantin Tundrea va fi timp de 14 ani presedintele Comitetului Executiv al Sfatului Raional Horezu (1950-1964). A fost cel mai cunoscut si mai influent comunist din zona Horezu în tot timpul regimului Dej.
- Ionita Barbulescu - calauza lui Dej de la Milostea la Vaideeni, devine deputat de Vîlcea în 1946 si, în ciuda colectivizarii, si-a pastrat mult timp averea de circa 18 ha de pamînt la Racovita.
- Maria Ionescu va deveni, în 1952, dupa mutarea ei la Craiova, deputat al acestei regiuni si chiar membru al Prezidiului M.A.N. (1953-1957). În 1957 devine directoare la Scoala Medie din Caracal.
- Grigore Geamanu - avocat din Gorj - a fost "plantat", în 1945, de comunisti, în Biroul Politic al Comitetului Executiv al Frontului Plugarilor cu functia de casier. A fost ales deputat în 1946 si tot acum secretar general la Ministerul de Interne. Reales deputat în 1952 si 1961. Secretar al Consiliului de Stat între 1961-1965.
- Petrisor Iliescu a fost singurul care nu a fost rasplatit în nici un fel. El era însa seful organizatiei maniste din Barbatesti si era mosier, avînd peste 100 ha de pamînt în satul mai înainte pomenit. În 1946, a candidat pentru parlament pe listele P.N.T - Maniu. Cel putin, el nu a fost persecutat de comunisti. A fost nevoit sa se mute, pentru a fi rupt de vechile lui legaturi politice, din Rîmnic tocmai la Corabia, casa lui de acolo fiind amplasata chiar lînga sediul Partidului Comunist din localitate.
3. Lucretiu Patrascanu - negociatorul de elita din Partidul Comunist
Oana Ilie
Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor, prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al revistei "Viata româneasca" (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele mixte, români-evrei).
Întîlnirea cu Lenin
În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei, printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare.
Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: "Hotarâsem chiar ca sa-mi schimb numele în Stefan".
Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale, Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev.
Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. "Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec".
Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse la liberali.
"Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa devin luptator, si înca de timpuriu". Episodul la care face aluzie Patrascanu se petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la manifestarile antisemite ale colegilor sai: "Am reactionat violent. Nu puteam accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti".
Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13 decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin forta).
În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. "În jurul acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a format P.C. legal, câteva luni mai târziu".
Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva plecare în Germania prin sintagma "un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba germana". Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.
"Închisorile mele"
Sub sintagma "închisorile mele", Patrascanu aduce în atentia interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi, câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata detentiei.
Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea, Moartea unui lider comunist.
În 1924, o data cu intrarea în vigoare a "legii Mârzescu", prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o "jumatate de ora", pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui.
Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 - participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 - membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc.
În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi.
O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen. Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2 ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august 1944.
Desemnat pentru negocierile de la Palat
Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de opozitie.
Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul populatiei.
Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise vreodata functii de conducere în ierarhia partidului?
Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu, Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta Coposu).
O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei Patrascanu.
Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si umane.
O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua. Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea institutiilor democratice din România.
La prima dintre ele, "Dl. Maniu a voit sa stie - declara Nicolae Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag, evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (...) De aceea conversatiunea nu a avut rezultat".
Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale României. "Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata vigoarea".
Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza
În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada, omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost Mocsony-Stârcea.
Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul.
Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23 august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului, în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23 august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu.
La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: "Draguta, eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla". Patrascanu însa i-a raspuns: "Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu". Efectul discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu Bratianu.
Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi.
Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945, în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23 august.
"A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de oameni si de forte, legata de mari primejdii (...) Pregatirile loviturii de la 23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (...) S-a luat hotarârea de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (...) Textul pe care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare discutie".
Trei întîlniri la Palat
În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si de Siguranta, în chiar interiorul palatului".
Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol decorativ.
Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23 august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie Partidului Comunist, este o cale foarte lunga.
Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a "Proclamatiei pentru Tara" si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L.
Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin, încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului Comunist.
Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria, nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat. Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej.
Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde "a patronat" activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor de razboi.
Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de Herta si Belu Zilber.
Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: "Am fost prieteni" (Corneliu Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la Justitie).
O carte care n-a avut zile
prof. univ. Gh. Buzatu
Cititorul va desprinde, fara dificultate, motivele pentru care, în cele ce urmeaza, ne-am propus sa staruim asupra unui reputat istoric al generatiei mele si asupra loviturii de stat de la 23 august 1944: 20 de ani de la moartea lui Aurica Simion si 60 de ani de la rasturnarea regimului Maresalului Ion Antonescu, eveniment caruia regretatul meu coleg i-a consacrat, în 1979, o carte stralucita, care a provocat furtuna în rîndurile securitatii de la Bucuresti.
În vara anului 1979, era prin august, a aparut o carte care avea sa stârneasca intense dezbateri în rândurile istoricilor si cititorilor, în genere, iar - dupa cum se va vedea - si la nivelul oficialitatilor, al Securitatii si Ministerului de Interne. Era vorba de lucrarea unui istoric deja consacrat, Aurica Simion, dar caruia volumul Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944 (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, 510 pagini) i-a adus un spor de prestigiu greu de imaginat în epoca. Si asta pentru ca, de-abia aparut si difuzat numai în câteva judete ale tarii, volumul mentionat a fost retras de pe piata si, imediat apoi, "topit"... Lucru neobisnuit si, mai cu seama, nepermis, autorul, cu toate ca era angajat la Institutul de Istorie al Partidului din Capitala, publicase o carte în care era sintetizata istoria actului de la 23 august 1944. Nimic neobisnuit, se va spune, numai ca Aurica Simion realizase... un alt 23 august, în care PCR nu mai avea un rol precumpanitor, partidele "istorice" apareau în alta lumina, iar personajele-cheie ale loviturii de stat (regele Mihai, Lucretiu Patrascanu, C.I.C. Bratianu, dar, mai cu seama, Maresalul Antonescu si Iuliu Maniu) erau surprinse, în temeiul unei analize atente si obiective, relevându-se exclusiv actiunile lor, în contextul evenimentelor prezentate, care au fost. Iata de ce, oricine apucase sa cumpere cartea, realizase o achizitie pretioasa, se dotase cu o carte "scumpa", oricum extrem de solicitata! Cum, la Iasi fiind, am avut sansa sa-mi procur un volum din Preliminarii..., pe care aveam ulterior sa obtin si un autograf al autorului, m-am preocupat sa-l recenzez. Am notat, despre autor si carte, cele ce trebuiau si ce credeam, indiferent de ceea ce se petrecuse cu cartea, povestea ei fiind binecunoscuta de-acum opiniei publice, istoricilor îndeosebi. Astfel, în prestigiosul "Anuar al Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol" din Iasi (t. XVIII/1981, p. 798) am examinat cartea, retinând între altele ca "...autorul realizeaza o adevarata istorie a anilor 1940-1944, în care sinteza se lasa - si nu întâmplator - dominata de analiza, de o analiza atenta si necesara, mai ales ca numeroase si controversate aspecte sunt elucidate pentru prima data acum. Nu putem intra în detaliile demonstratiilor autorului..., însa nu putem omite ca A. Simion contribuie decisiv la precizarea caracterului regimului antonescian, a naturii si evolutiei raporturilor româno-germane între 1940 si 1944, a participarii tarii la razboiul mondial. De asemenea, surprind prin noutate capitolele referitoare la tentativele României de a se desprinde de Axa fascista si la cauzele esecului lor... Per ansamblu, lucrarea lui A. Simion este o reusita deplina. Ea constituie o contributie decisiva spre realizarea necesarei istorii complete si veridice a României în epoca celui de-al doilea razboi mondial. A. Simion a dovedit în chip stralucit, în ultima instanta, ca istoriografia noastra dispune de excelente resurse, care pot si trebuie sa fie folosite pentru împlinirea conditiei esentiale a studiilor istorice - aflarea si afirmarea adevarului istoric integral asupra faptelor trecutului. Din toate punctele de vedere, lucrarea a marcat un eveniment pentru istoriografia epocii contemporane românesti, motiv pentru care, atât autorul, cât si Editura Dacia din Cluj-Napoca, merita cele mai sincere felicitari" (ibidem). Destinul, necrutator, peste putini ani, în 1984, l-a rapit pe Aurica Simion, în plina putere creatoare, obstei istoricilor români. În necrologul pe care l-am încredintat, de asemenea, Anuarului Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol din Iasi (t. XXII, partea a II-a, 1985, p. 1011-1012), am revenit asupra meritelor si semnificatiilor istoriografice ale Preliminariilor... din 1979; citez sub acest raport: "Preliminariile..., pe care le-am recenzat în momentul în care era nevoie, se constituie un model, impunându-se de la început între operele de referinta ale istoriografiei nationale contemporane, abordând probleme controversate si dovedindu-se ele însele controversabile, din chiar clipa aparitiei lor... Astazi [1985], în perspectiva timpului, lucrarea ne apare si temeinic documentata. Cititorul cunoaste aceasta si Preliminariile... lui Aurica Simion, aidoma cartilor lui N. Iorga sau Constantin C. Giurescu, s-au citit si se citesc cu interes nu numai în centrele stiintifice din tara sau din strainatate, ci si în catune..." (ibidem). Cât priveste Omul, am consemnat în final: "L-am cunoscut pe Aurica Simion si ne-am împrietenit pe data. Nu ne-am declarat-o niciodata. O facusem prin consens. Am participat împreuna la diverse manifestari stiintifice interne si internationale. Autorul Preliminariilor... nu s-a dezmintit nicicând. M-au surprins retinerea si timiditatea lui. Sa fi banuit oare, înca de prin 1980, tainele destinului sau, sa fi fost manifestarile bolii necrutatoare care l-a rapit familiei, breslei istoricilor si cititorilor admiratori în plina putere creatoare? Pentru mine a fost si a ramas Domnu' Aurica. În luna mai 1984, la Bucuresti fiind, l-am invitat la Iasi pentru un simpozion; m-a refuzat elegant. Îmi dau seama ca stia. Mi-a încredintat diverse contributii pentru Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie din Iasi, ca si pentru volumul colectiv Actul de la 23 august 1944 în context international, volum aparut în august 1984 si cuprinzând un larg studiu realizat în colaborare. Astazi, acest volum, ca si toate cartile lui Aurica Simion, îsi urmeaza drumul lor, în lipsa autorului lor, plecat nedrept de repede si brutal dintre noi" (ibidem, p. 1.012).
În Anexa am inclus doua note privind "ecourile" Preliminariilor... în rândurile opiniei publice nationale, la nivelul anului 1979, surprinse în materiale ale Securitatii si Ministerului de Interne din Bucuresti.
MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Departamentul Securitatii Statului Ex. unic
Directia I
130/DI/0066932 din 6 septembrie 1979
NOTA
Premergator celei de-a 35-a aniversari a insurectiei nationale de la 23 August 1944, din România, a aparut în librarii cartea scriitorului A. SIMION - "Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944", în Editura "Dacia" din Cluj.
Cartea prezinta starea politica, economica si militara a României, înainte si imediat dupa 23 August 1944, cât si luptele social-politice din timpul dictaturii antonesciene si fortele care au luat atitudine împotriva lui ANTONESCU.
Într-unul din capitolele cartii, este prezentata atitudinea ce au avut-o IULIU MANIU - fost sef al PNT-ului - si [C.] I. C. BRATIANU - fost sef al PNL-ului - împotriva lui ANTONESCU, care i-au adresat memorii, cerându-i sa iasa din razboiul antisovietic si sa se desolidarizeze de Germania fascista.
La sfârsitul cartii, se afla fotografiile lui IULIU MANIU, [C.] I. C. BRATIANU si TITEL PETRESCU, cu adnotarea: "Semnatari ai Declaratiei de constituire a Blocului National Democrat".
Din supravegherea informativa a persoanelor cu apartenenta la fostele partide burgheze si în special a celor care au detinut functii de conducere, rezulta ca acestea fac aprecieri interpretative asupra aparitiei si continutului cartii respective.
Astfel, CORNELIU COPOSU - fost secretar general adjunct al PNT si condamnat - care apare ca personaj pozitiv în carte, a afirmat: "Înainte de trimiterea cartii la tipar, am avut doua întrevederi cu autorul, dar nu am reusit sa lamuresc toate chestiunile; totusi, acesta si-a rectificat mult din tezele initiale cu care pornise". Sustine ca l-a sfatuit pe autor "sa nu se ghideze dupa declaratiile facute si nici dupa prezentarile unor agenti, care si pe vremea aceea, precum si acum, spun neadevaruri pentru a justifica încasarile".
JOVIN ION - fost medic curant al lui IULIU MANIU - a afirmat: "Cartea lui A. (sic!) SIMION este nemaipomenita si lucrurile au început sa iasa la iveala, fir cu fir, cum iese iarba primavara".
Într-o discutie cu un fugar român venit temporar în tara noastra, JOVIN ION afirma: "MANIU e personajul central al cartii. Se merge spre o rectificare a istoriei, ca pâna acum istoria a fost o falsa minciuna".
Printre persoanele care fac comentarii cu privire la aparitia cartii lui A. SIMION sunt si RADOCEA CORNEL - fost sef judetean PNT si condamnat; VISA AUGUSTIN si MAMULEA STEFAN - membri PNT si fosti condamnati, semnalati cu manifestari ostile orânduirii sociale si de stat din tara noastra si cu preocupari de a scrie memorii si lucrari despre activitatea PNT si a fostului sef IULIU MANIU.
Precizam faptul ca, cei nominalizati în discutiile anterioare, neaga rolul PCR în înfaptuirea actului de la 23 August 1944, afirmând ca totul a fost înfaptuit de PNT sub conducerea lui MANIU.
[i:27c0

Martor la scrierea istoriei: "În casa noastră s-a pus la cale 23 August"


Acum 2 oreSebastian Safiano îşi aminteşte că momentul 23 august a fost organizat de "toţi marii şefi" cu "şase luni înainte".

Cum au văzut germanii 23 august

Aşa vă place 23 august?
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/asa-va-place-23-august
Un şir de fotografii şi câteva accente puse de profesorul Adrian Cioroianu. Un crochiu? Nu. Mai degrabă o reprezentare aproape filmică a momentului 23 august, aşa cum a fost el prezentat de-a lungul perioadei comuniste. Ştiţi cum se spune: un deviaţionist este acela care o ţine tot înainte atunci când partidul schimbă direcţia.

Trebuia, deci, să fii cu reflexele intacte şi să simţi vremurile, dacă vroiai să fii în „trend” – asta ca să folosim o expresie probabil puţin plăcută urechilor tovarăşilor. Fiindcă abordarea politică a momentului 23 august se schimba mereu. Pentru început, Partidul vorbeşte despre „Actul de la 23 august”.
Evenimentele erau prea recente pentru a suporta o altă interpretare. Puterea comunistă nu se instalase încă pe deplin, cel puţin până spre finele lui 1947, deci o anumită prudenţă era considerată necesară.
În cea de-a doua fază se vorbeşte despre „Eliberarea României de sub jugul fascist”. Şi, pentru a fi clar de către cine fusese realizată această eliberare, deasupra tribunei oficiale tronează portretele lui Lenin şi Stalin. Mesajul e clar: la 23 august, Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus.
Fotografia tribunei de la 23 august 1956 marchează cotitura politică de după cel de-al XX-lea Congres al PCUS, în care Hruşciov, deţinător deja al frâielor la Kremlin, a demascat crimele lui Stalin. „Părintele popoarelor” dispare din tablou, făcând loc stemei României Populare. Iar inscripţia este edificatoare: „23 August, ziua eliberării naţionale a României”. Observaţi apariţia cuvântului „naţional”, pentru care în anii trecuţi se putea ajunge uşor la închisoare.
Deodată, „eliberarea” este văzută drept un act politic intern, nu extern. Situaţia avea să se menţină, în linii mari, şi în perioada ceauşismului timpuriu.
Dar o schimbare majoră avea să se producă în anii următori. Vin Tezele de la Mangalia, din 1971, care instituie un nou tip de îngheţ ideologic. Începe apoi cultul personalităţii lui Ceauşescu – unul încă naiv, faţă de ceea ce avea să urmeze în deceniul următor. Dar începe. În martie 1974, Ceauşescu se autoproclamă preşedinte al României, pozând cu sceptru şi panglică tricoloră – o caricatură de monarh, postură ce aminteşte mai degrabă de unii dictatori africani. La 23 august, tabloul lui Ceauşescu înlocuieşte stema.
Anii ‘80 aduc, pe lângă amplificarea cultului personalităţii, o interpretare nouă : „Revoluţia de eliberare naţională antifascistă şi antiimperialistă”. Lovitura de palat este astfel transformată într-un moment al descătuşării energiilor naţionale şi sociale. Termenul de „insurecţie”, folosit în anii ceauşismului incipient şi menit a muta accentul de pe acţiunea regelui pe cea a armatei, se vede înlocuit cu cel de „revoluţie”.
Deci, eliberarea nu mai vine din URSS, nu mai este rezultatul unei insurecţii. 23 august devine pur şi simplu o revoluţie, opera întregului popor. Dar cu cât poporul este adus, propagandistic, mai aproape de momentul de la 23 august, cu atât conducătorii se găsesc mai departe chiar de acest popor.
Fotografia ultimului 23 august comunist spune totul. Ceauşescu şi Elena, singuri la tribună. Jos, pe asfalt, poporul defilează aliniat în stil nord-coreean. În spatele lor, o butaforie, scheletul a ceea ce trebuia să fie un muzeu închinat ceauşismului. Azi, pe locul acela se construieşte un nou templu al consumului capitalist. Sfârşit.

Istoria RUSINII. Jaful nestiut.
Fara a ne da seama, timpul se duce inaite si trist, de cele mai multe ori, noi oamenii ramanem priponiti locului precum un cal neputincios, multumindu-ne cu “iarba” din perimetrul nostru limitat. Acum 66 de ani, pe data de 23 august 1944, doua partide istorice au savarsit un act de tradare nationala. Atat taranistii cat si liberalii, au refuzat sa participe la sedinta propusa de Maresalul Antonescu, sedinta la care, in prezenta ”regelui de mamaliga” care nu cu mult timp inaite facuse cadou pamantul sfant al tarii ( Nordul Ardealului), trebuia sa participe si exponenti ai miscarii comuniste. Refuzul partidelor politice traditionale de a onora intalnirea, era unul singur…lovitura de stat programata pe 26 august 1944. La sedinta cu pricina au participat insa comunistii, ce, fara a mai tine cont de propunerea Maresalului de evacuare, fara varsare de sange, a trupelor naziste:
au trecut la arestarea abuziva a lui Antonescu. Regele nostru ”de mamaliga” a tacut malc, precum un scolar pus la colt de invatatoare.
Lovitura de stat a fost asadar ”furata” de comunisti, taranistii si liberalii ramanand cu buzele umflate iar regele nostru cu ”treaba mica” in pantaloni. Pentru veridicitate, comunistii au preferat o mica ”baie de sange”, ”baie” ce putea fi evitata total. Cam asa ceva s-au derulat evenimentele si in decembrie 1989, locul Maresalului luandu-l de aceasta data Nicolae Ceausescu, tovaras printre altele, dar nu cu aceia ce furau sistematic tara de cativa ani , ci tovaras chiar cu poporul.
Diferenta dintre Ceausescu si cei de acum e ca el se trezea cu noaptea in cap si se gandea ce sa mai faca ca poporului sa-i mearga mai bine, pe cand cei de azi se trezesc cu noaptea in cap si se gandesc ce se mai poate fura.
Celor ce se intreaba cine si de ce a dorit lovitura de stat din decembrie 1989 si totodata, asasinarea urgenta a presedintelui Nicolae Ceausescu, le voi descrie in cele ce urmeaza, ”marea opera” a unor extrem de bine pregatiti tovarasi comunisti, momiti si convinsi de mirajul MASONERIEI cat si de bogatiile occidentale, la care aveau limitat accesul.
Cum bine se stie si binenteles se stia si in ultimii ani ai comunismului, raportarile productiei agricole erau umflate. Motivul sa nu carecumva sa credeti ca era doar unul…erau doua. Doua si foarte bine legate intre ele. Primul il cunoasteti cu siguranta cu totii, raportarile agricole mari aduceau liniste in sufletul presedintelui Nicolae Ceausescu, ce ar fi ”turbat” sa stie ca-i sufera poporul de foame, linistea produsa de supraproductii nu-l oprea ca surplusul sa-l directioneze la export. Cel de-al doilea motiv era insa unul cu bataie mult mai lunga…si pentru a intelege cat de lunga era ”bataia” va voi intrerupe un pic pt a va povesti un eveniment petrecut in 1983 la Uzinele Brasov.
Productia slaba din ultima perioada a pieselor de schimb pentru tractoare si implicit valuta putina ce era incasata de aceste uzine, a atras atentia intr-un mod deosebit tovarasului Nicolae Ceausescu, care fara sa stea pe ganduri a convocat consiliul director si a facut o vizita la Uzinele Brasov. In sedinta respectiva Nicolae Ceausescu a fost extrem de dur dar si extrem de istet, sesizandu-le faptul ca este imposibil ca zecile de mii de tractoare exportate, combine si alte utilaje, in tarile arabe dar si in cele europene, sa nu aibe nevoie de piese de schimb si le-a recomandat sa solutioneze de urgenta situatia ilogica creata.Tovarasii de la Brasov au remediat temporar situatia, limitand ”exporturile la negru” pana in 1987, an in care muncitorimea revoltata a incercat sa transmita un mesaj presedintelui Nicolae Ceausescu, un mesaj ca exporturile la negru au reinceput si orele suplimentare efectuate pentru aceste exporturi frauduloase nu le sunt platite. Securitatea, ce era adanc implicata in aceste furturi colosale, a avut insa de grija sa schimbe mesajul si sa linisteasca spiritele aprinse. In perioada 1983-1987 sumele cuvenite orelor suplimentare erau incasate de muncitori sub forma de prime si mare atentie!…necontabilizate, pentru ca altfel nu se putea justifica productia scazuta in raport cu orele muncite. Totodata Uzinele Brasov si multe altele din tara, pentru a ascunde Marele Jaf National pe care-l traiam noi cei de jos, aveau probleme cu energia si ca urmare era necesara oprirea ei, a energiei de la consumatorii casnici. Spun si alte uzine din tara deoarece ”boala dracului” de a face ” export la negru ”, alipit celui legal, impanzise Romania. Sute de containare ieseau din tara cu marfuri nedeclarate, marfuri ce din stadiul de productie erau neraportate de catre serviciul de contabilitate. Pentru producerea acestor marfuri se consuma energie, energie ce nu putea fi raportata scriptic si ca urmare ea trebuia luata de undeva…acel undeva era la noi acasa , acolo unde stateam pe intuneric si-l injuram de mama focului pe Ceausescu. Tagma tradatorilor infiltrata cu grija in mai toate structurile produceau teroarea si interziceau vorbele acide la adresa celui ce habar nu avea ce se intampla cu adevarat. Inventau povesti despre cat de grav ar fi sa afle tov.CEAUSESCU, despre nemultumirile lor, cat si povesti despre unii ce au avut de suferut. Raportarile false cu privire la productia industriala erau totusi inbucuratoare pentru Ceausescu, el nici macar nu banuia ca fabricile ce le ”facuse” fac de fapt de 2 ori mai multa ”miere” si ca implicit muncitorii muncesc de 2 ori mai mult,beau de 2 ori mai mult si mananca doar pe jumatate! Cum oare ar fi putut banui cineva din exteriorul ”AFACERII ROMANIA” ca productia industriala e furata in acest mod, atata timp cat maestrii diversiunii infiltrati in securitate, flamanzeau poporul si totodata aveau grija sa faca cunoscut acestuia ca productia agricola e ”umflata”. Adevarul pe jumatate multumeste omul indiferent!
Da drag roman ti-a fost aratat ”avionul” pe cer si ”mana hotului” era in buzunarul tau!
Haideti sa revenim acuma, impreuna, la cel de-al doilea motiv al exagerarii productiei agricole.
Daca in cazul industriei, productia era raportata in minus, agricultura era necesar a fi raportata in plus deoarece:
Productie agricola mai mare presupune consum mai mare de carburant si…consum mai mare la piesele de schimb, la cauciucuri, la cablurile electrice la tot ce presupune uzura si foarte important : se producea in sutele de uzine ale tarii. Nu doar tractoarele arau fictiv, la fel trebuiau incondeiate si semanatorile si combinele. La fel se uzau de fictiv si celelalte utilaje angrenate in marea revolutie agrara cu care s-a pacalit Nicolae Ceausescu. Productia Fictiva Agrara era ”in pas de tango” cu ceea ce Industria nu declara! Ceea ce iesea la export (” la negru” ma refer) era consumat fictiv de catre Agricultura! Naivitatea lui Ceausescu nu poate fi condamnata, decat daca acceptati ca si dv a-ti fost la fel de naivi, neintrebandu-va nici atunci dar nici pe parcursul anilor ce au urmat: CARE-I SMECHERIA! Unde merg piesele folosite fictiv pt realizarea productiei agricole fictive???
In conturile cui? Lui Sergiu Nicolaescu o parte! Nu se poate?! Pai ia aduceti-va aminte…cine se plimba cu masina ce avea nr de Germania prin Bucuresti? Cine avea firma in Germania de productie? Ati ghicit…chiar Sergiu! De ion TIRIAC ati auzit?…

Acum ca a-ti aflat ce a fost pana in 1989, puteti intelege mai usor, ura celor ce au pierdut o data cu lovitura de stat, controlul asupra AFACERII ROMANIA, si de ce au avut atata placere in a demola peste 1000 de intreprinderi.
De ce a fost necesara asasinarea lui Nicolae Ceausescu si a Elenei Ceausescu …
De ce a-ti fost mintiti imediat dupa ”revolutie” ca industria nu e functionabila…
De ce au fost demontate uzinele Romanesti si de ce inca si azi, se vand in tari straine strunguri, freze si alte utilaje ca fier vechi…pentru sume frumusele .
Ungaria, Italia, Australia si mai toate statele cunoscute dv, sunt pline de ”vechiturile” lui Ceausescu. Strunguri carusel, freze si masini de rectificat produse fie la UM Cugir fie in URSS, au fost cosmetizate si lucra acum de ”bubuie” in alte tari. Industria Romaniei nu a fost vanduta la fier vechi cum mai toti tradatorii spun. La fier vechi a fost vandute doar structurile cladirilor in care se aflau aceste utilaje ravnite! ”Miezul nucii” a fost extras si instrainat!!! De ce a fost demolat intreg sistemul de irigatii agricole dupa ”revolutie” si de ce CEAUSESCU, dupa platirea datoriei externe a dorit retehnologizarea industriei ROMANESTI si trecerea la o noua etapa bazata pe baze reale?…deoarece el fie nu-si cunostea performanta industriei, fie chiar dorea trecerea la o economie de piata.
Intreprinderile Romanesti taiate cu autogenul si duse la fier vechi reprezinta o realitate, in schimb instrainarea mijloacelor de productie, a strungurilor, a frezelor si a multor altele, reprezinta o ”stafa” nationala. Prosteala era asa de mare incat cei ce scoteau la licitatie strungul spre exemplu, habar nu aveau de valoarea lui reala. Eu personal am cumparat la licitatie un strung Carusel de 1200 cu 2500 de euro ( de la COOPERATIA din Sebes-alba) si l-am vandut unui domn Ognel cu 8000 de euro. Acesta la randul lui dupa cosmetizare la dat altuia cu 24.000 de euro, care la randul lui la inzestrat cu CNC si la exportat cu 50.000 euro!!!
Ceausescu stia si simtea ca ceva nu merge. La intalnirea din 4 dec 1989 avuta cu Gorbaciov, el, aduce in discutie necesitatea de a trece la o economie bazata pe BAZE REALE…
Pai cum de ce?
Pentru ca la fel ca el, nici voi nu stiati care-i “Afacerea Romania”. La fel ca el si voi credeati pe cei din jurul vostru…si ”puneati botul la vrajeala”.
Pe el la asasinat in decembrie 1989 pentru ca daca nu o faceau,a-ti fi aflat atunci adevarul si v-ati fi trezit…
Se pare insa ca adevarul e logic si mai devreme sau mai tarziu fiecare dintre voi il ve-ti putea percepe. Cautati ceea ce-i logic, dar nu va opriti decat atunci cand sunteti pe deplin convinsi!
Totul pleaca de la iubire si se poate opri numai atunci cand sentimentul indiferentei e mai puternic decat cel patriotic!
Iubirea e viata vie si cei ce o cauta vor gasi adevarul.
Cred si stiu ca si Iliescu se va elucida acum, in ce ”afacere” a intrat.
Cand ve-ti intelege pe deplin ceea ce v-am descris, cu siguranta veti fi dispusi sa aflati ce a urmat si nu in ultim rand sa incepem impreuna, a reconstrui o Romanie Noua si Demna!
Cum voi sti ca sunteti dispusi la schimbare?!Simplu…Cereti inapoi stema Romaniei furata la ”revolutie”. Lipiti-va pe geam o bulina mare , alba de hartie!