23 august

Rezumarea primului mesaj :

FOTO 23 August şi ironia Istoriei - Început cu...
Ziua care a fost, vreme de 40 de ani, sărbătoare naţională a României şi care teoretic simboliza unirea tuturor românilor sub semnul unui scop suprem (făurirea societăţii socialiste şi înaintarea spre comunism) a început, de fapt, ca o zi a discordiei. În 1945, la prima aniversare a lui 23 August, regele Mihai şi prim-ministrul Petru Groza s-au boicotat reciproc: regele tocmai ceruse demisia cabinetului, iar premierul refuzase – rezultând astfel episodul pe care istoria îl numeşte „greva regală” (august 1945-ianuarie 1946).
23 august a devenit zi naţională în 1948, după abdicarea forţată a regelui – dar instrumentalizarea ei politică începuse din 1946, când PCR şi aliaţii săi de conjunctură şi-au impus monopolul asupra acestei date, folosind-o ca piesă în campania propagandistică ce pregătea alegerile din noiembrie acel an (foarte probabil, cea mai mare fraudă electorală din istoria ţării).
Până în 1955, parada de 23 august a stat sub semnul portretelor legitimatoare ale lui Marx, Lenin şi Stalin. Defilarea însăşi era copiată după modelul tutelar al lui 7 Noiembrie sovietic: elita de partid şi invitaţii săi asistau la tribună, iar prin faţa lor curgeau, valuri-valuri, cu o bucurie mimată (şi agitând pancarte, steaguri şi portrete ale liderilor), detaşamentele de oameni ai muncii, soldaţi şi tineri şcolari.
Astăzi, chiar şi aceste imagini ale tribunei oficiale oferă informaţii interesante: diferitele personaje apăreau şi dispăreau în funcţie de graţia (sau dizgraţia) de care ei aveau parte în raport cu partidul – vezi cazurile „tovarăşului de drum” Gheorghe Tătărescu sau comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu (cei doi dispar din imagini începând cu 1948), la fel cum Ana Pauker, Iosif Chişinevschi ş.a. vor deveni invizibili de-a lungul anilor ’50.
După ce, în 1956, recent decedatul Stalin era demitizat prin „discursul secret” al lui Hruşciov, efigia „părintelui popoarelor” va dispărea şi ea de pe frontispiciul tribunei – locul ei fiind luat de stema RPR/RSR (vezi imaginea din anul 1965). Dar, în deceniul următor, un uriaş tablou cu Nicolae Ceauşescu îi va lua locul – şi o altă echipă, cu alţi invitaţi, va primi „elogiile” maselor chemate la defilare.
De-a lungul celor patru decenii, 23 August a avut „legende” diferite. La început, (din 1948 şi până la finele anilor ’50) ea celebra „eliberarea ţării noastre de către eroica armată sovietică”. Apoi, în anii ’80, o altă explicaţie s-a impus: această zi devenise începutul „marii revoluţii sociale şi naţionale, antifasciste şi antiimperialiste”.
Începută printr-un scandal politic în 1945, 23 August a sfârşit, în 1989, într-o butaforie: Nicolae Ceauşescu şi echipa lui au privit atunci defilarea din balconul drapat cu tapiserii al unei clădiri de pe cheiul Dâmboviţei (ce urma să adăpostească un uriaş muzeu al partidului). Clădirea era atunci neterminată – la fel cum este şi azi, când ea va deveni, foarte probabil, un mall – adică un altar al consumismului capitalist. Un semn că Istoria – chiar şi cea a sărbătorilor comuniste – rămâne ironică.

Inca din '42, Regele a dorit iesirea Romaniei din Axa
http://www.ziua.net/display.php?id=49257&data=2000-08-29

Armata Rosie ocupa Bucurestiul
http://www.jurnalul.ro/articol_39259/armata_rosie__ocupa_bucurestiul.html

Un altfel de 23 august 1944
http://www.cronicaromana.ro/reporteri-fara-frontiereun-altfel-de-23-august-1944.html

Marturie despre 23 august 1944
http://www.ziua.ro/display.php?id=206116&data=2006-08-26

La 23 August 1944, am pierdut totul
http://www.adevarulonline.ro/2006-08-23/Prima%20Pagina/la-23-august-1944-am-pierdut-totul_195778.html

„Armata romana a jucat un rol determinant in evenimentele de la 23
august 1944"
http://www.presamil.ro/SMM/2004/08/pag%202-4.htm

Ion Cristoiu şi Actul de la 23 August 1944
http://www.romfest.org/rost/ian2005/23august.shtml

23 august - radiografia unei lovituri de Palat
http://www.ziua.ro/display.php?id=205697&data=2006-08-19

Amintiri despre 23 August 1944
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2002/current8/mi8.htm

O COTITURA ISTORICA
http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=18570&format=html

La 23 august ne-am facut datoria
http://www.magazinistoric.itcnet.ro/?module=displaystory&story_id=773&format=html

IESIREA DIN RAZBOI
http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=17780&format=html

Cum se va scrie istoria?
http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=17549&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=17582&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=17634&format=html

23 august - Resemnificarea istoriei
http://www.jurnalul.ro/articol.php?id=4660

23 august 1944, 58 de ani de la lovitura de stat
http://www.mesager.ro/mesager/27/npredescu.html

SERATA DE ADIO S-A CONTRAMANDAT
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2001/current8/mi26.htm

Din culisele actului de la 23 august 1944
http://www.pitesti.ro/centrul-cultural/arhiva/restituiri/octombrie2003/pag14.htm

Lovitura de stat, act necesar sau tradare nationala

Impulsul pentru lovitura de la 23 august 1944 a fost oferit de infrangerea suferita de Germania si aliatii ei la Stalingrad, in ianuarie 1943. “A fost una dintre multele tragedii din istoria romanilor faptul ca principalii arhitecti ai loviturii de la 23 august 1944, regele Mihai si liderii democratici, au rasturnat o dictatura militara doar pentru a fi practic rasturnati ei insisi, in decurs de sase luni, de alt regim totalitar incipient”, afirma Dennis Deletant in Romania, sub regimul comunist. Patrascanu a fost primul reprezentant de partid care a aparut la Palat la 23 august; Maniu si Bratianu nu au putut fi contactati, iar Bodnaras si “Garzile Patriotice” pe care le conducea au constituit singura militie civila apta sa soseasca, pentru a-l lua in primire pe Antonescu. Aceste fapte au fost folosite de catre comunisti in sprijinul pretentiei lor exagerate de a fi avut rolul de frunte in lovitura de stat din 23 august 1944, lovitura care le deschidea drumul spre preluarea puterii in Romania.



Doar elevii care se pregatesc pentru examenul de capacitate mai stiu ca, pe 23 august 1595, la Calugareni, Mihai Viteazul reusea sa opreasca, pentru moment, inaintarea tavalugului otoman. Pentru cei mai multi romani, ziua de 23 august insemna, in vechiul regim, Ziua Nationala a Republicii Socialiste Romania, o zi care era sarbatorita cum se cuvine, chiar daca, in mare parte, era monopolizata de Partidul Comunist Roman si liderii de necontestat ai acestuia.



Prin anii ’70, manifestarile dedicate zilei de 23 august incepeau cu defilarea unitatilor militare. Apoi, in anii ’80, pe fondul cresterii importantei mesajelor pacifiste in discursul politic promovat de Ceausescu, militarii au lasat locul garzilor patriotice, pionierilor, sportivilor si oamenilor muncii din fabrici, uzine si diferite institutii, care trebuiau sa treaca prin fata tribunei oficiale manifestandu-si adeziunea fata de politica partidului si dragostea pentru cuplul aflat in fruntea statului.
Flamuri tricolore, nelipsitele steaguri ale partidului, care alegorice, prezentand maretele realizari ale “epocii de aur”, baloane colorate, stegulete, portrete ale celor mai importanti comunisti de la Marx la Ceausescu, esarfe si lozinci albe labartate pe pancarte rosii constituiau materialul propagandistic nelipsit de la aceste manifestari anuale de bucurie nationala. Pentru unii romani, chiar era un motiv de bucurie. Prin magazine se mai gaseau, cu o zi inainte, alimente de o calitate discutabila si in cantitati oricum insuficiente. Serbarile cu iz campenesc incheiau o zi din viata romanilor, o zi in care, exceptand unitatile cu foc continuu, oamenii muncii nu munceau. De regula, ziua respectiva era recuperata intr-o zi de duminica.
Dupa atatia ani de la caderea regimului comunist, exista oameni care mai cred ca 23 august este Ziua Nationala a Romaniei. Trist…



Cum s-a ajuns la lovitura de stat



In vara anului 1944, pentru toata lumea era evident ca infrangerea Germaniei e doar o chestiune de timp. Dat fiind ca situatia militara se deteriora continuu, Ion Antonescu a permis inceperea unor tatonari, in vederea incheierii unei paci separate cu puterile aliate. Acestea au esuat din cauza insistentelor anglo-americane pentru o “capitulare neconditionata” a Romaniei. Deschiderea frontului vestic in urma debarcarii din Normandia si inaintarea rapida a trupelor anglo-americane spre Berlin l-au obligat pe Stalin sa ia in calcul si o alta varianta decat aceea a unei capitulari neconditionate a Romaniei. Antonescu, constient de fragilitatea integritatii teritoriale a Romaniei in fata inaintarii sovietice, a cautat sa obtina conditii de armistitiu care sa garanteze independenta tarii in raport cu autoritatile sovietice. Declaratia comisarului sovietic pentru externe, Molotov, potrivit careia “U.R.S.S. nu urmareste dobandirea vreunei parti a teritoriului romanesc sau schimbarea oranduirii de stat existenta in Romania” nu putea sa-l multumeasca pe maresal. In acelasi sens se pronuntase si secretarul de stat american Cordell Hull: “viitorul natiunii romane nu este lasat in mainile singurei puteri cu care Romania se afla angajata in lupta” si “patrunderea fortelor sovietice pe teritoriul romanesc are un caracter esentialmente militar”. Viitorul avea sa demonstreze ca, de fapt, Romania a fost abandonata in mainile sovieticilor.
Negocierile de la Cairo si Stockholm trenau, din cauza faptului ca Antonescu era de parere ca termenii oferiti de Aliati erau nesatisfacatori, in timp ce Armata Rosie intrase deja in Moldova. In aceste conditii, tanarul rege a luat initiativa arestarii lui Antonescu in dupa amiaza zilei de 23 august 1944, scotand astfel Romania din Axa.



Conspiratorii



In perioada in care s-a aflat la putere, Antonescu a incercat de mai multe ori sa renunte la putere, invitandu-i pe Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu sa preia conducerea statului. De fiecare data a fost refuzat. Cu toate acestea, la 20 iunie 1944, a fost constituit Blocul National-Democratic in vederea inlaturarii regimului antonescian. Principalele personaje in cadrul acestei aliante politice erau: Iuliu Maniu (Partidul National Taranesc), Gheorghe Bratianu (Partidul National Liberal), Titel Petrescu (Partidul Social Democrat) si Lucretiu Patrascanu (Partidul Comunist din Romania). Lor li s-a adaugat Regele Mihai.
Regretatul Corneliu Coposu isi amintea conditiile in care a avut loc lovitura de stat: “S-au intreprins pregatiri secrete pentru organizarea loviturii de stat, cunoscute de un numar infim de oameni. S-a stabilit ziua de 26 august pentru declansarea actiunii, perfectandu-se toate masurile organizatorice pe care le ingaduia situatia, fara insa sa se renunte la ultimele tentative si presiuni exercitate asupra maresalului Antonescu pentru a-l determina sa-si asume neintarziat el insusi raspunderea armistitiului. Devansarea datei cu trei zile a fost determinata de doua motive importante: planul maresalului Antonescu de a pleca (la 23 august) pe frontul Moldovei si intentia lui de a intra in legatura cu autoritatile germane spre a obtine dezlegarea lui Hitler pentru iesirea Romaniei din razboi. Amandoua perspectivele ar fi determinat esuarea tentativei”.
In dimineata zilei de 23 august, Antonescu a facut o ultima incercare de a incredinta puterea in mainile lui Maniu sau Bratianu. Cei doi au refuzat din nou. A urmat apoi audienta de la Palat, in urma careia Maresalul a fost arestat. Antonescu nu luase in seama ultimele cuvinte pe care i le adresase Hitler: “Sa nu va duceti la Palatul Regal”.



O telegrama
misterioasa



Pe vremea cand eram student, am aflat ca la Arhivele Nationale exista o telegrama prin care Ion Antonescu era anuntat ca sovieticii ii acceptasera toate conditiile pentru iesirea Romaniei din razboi. Urmarea fireasca ar fi fost ca Romania sa intoarca armele impotriva Germaniei, avandu-l la conducere pe Maresal. In mod deliberat, continutul telegramei – sosite la Palat in seara zilei de 22 august – nu i-a fost comunicat lui Ion Antonescu. Asa s-ar explica si graba cu care a fost pusa in practica lovitura de stat. Conspiratorii nu puteau accepta ideea ca meritele iesirii Romaniei din razboi ii vor reveni Maresalului.
“Spiritul cavaleresc, de onoare militara, ce inspira atitudinea maresalului” – dupa cum afirma Florin Constantiniu – l-a facut pe acesta sa nu vada pericolul ce plana asupra lui. Antonescu era, de altfel, convins ca puterea sa nu era primejduita, intrucat armata si poporul il urmau cu fidelitate. Cu cateva zile inainte de a fi arestat, Antonescu ii spusese generalului Hans Friessner, comandantul Grupului de Armate “Ucraina de Sud”: “pot sa-mi pun capul intre picioarele generalilor mei”, iar cu 48 de ore inainte de arestarea sa, declara: “Eu nu am in spatele meu nici un partid politic, ci sunt singur si totusi am ajuns sa conduc statul roman timp de patru ani, in asa fel ca nimeni nu-mi poate face un repros sau sa ridice vreo acuzatie in contra politicii mele interne si externe (…), sunt singurul conducator de stat din Europa care poate sa mearga in mijlocul poporului sau fara garda de corp, fara teama ca i se poate intampla ceva…”



Inceputul
comunizarii Romaniei



Spiritul maresalului, “respectabil in cel mai inalt grad, era cu totul deplasat intr-o problema politica – si inca una de viata sau de moarte a unei natiuni – unde egoismul national – realitate cruda, este drept – face legea”, sustine istoricul Florin Constantiniu in lucrarea domniei sale O istorie sincera a poporului roman.
Lovitura de stat de la 23 august a transformat statutul Partidului Comunist din Romania. In 1944, acesta reprezenta doar o mica grupare politica, aflata sub conducerea Moscovei. In scurt timp, insa, PCR a devenit un factor influent pe scena politica romaneasca. In Romania sub regimul comunist, Dennis Deletant afirma ca lovitura de stat din 23 august 1944 “a facut cu putinta aducerea lui Dej in primele randuri ale evenimentelor politice, lansandu-l pe drumul catre putere. Dat fiind ca Dej a aparut mai intai ca lider al acelei aripi a partidului care era cea mai strans implicata in lovitura, iar apoi a continuat sa-si asigure dominatia asupra intregului partid, loviturii i s-a acordat un loc cardinal in istoria PCR. Chiar inainte ca Dej sa-si realizeze suprematia in cadrul partidului si sa fie in stare sa controleze istoriografia acestuia, tovarasii sai comunisti au incercat sa nege meritele Regelui si a principalelor partide democratice in lovitura de stat, asumandu-si-le in exclusivitate, revendicand prin aceasta legitimitatea regimului lor. In acest scop, rolul comunistilor romani in lovitura de stat a fost in mod deliberat exagerat de catre partid. Regele Mihai a fost minimalizat, atribuindu-i-se pozitia de simplu spectator. In aceste eforturi, apologetii comunisti au fost sprijiniti de suprimarea de catre autoritatile comuniste a oricaror relatari ale loviturii care nu se potriveau cu scenariul lor despre evenimente".
“Pentru oricine cerceteaza obiectiv istoria, este de netagaduit ca actiunea Romaniei din august 1944 a contribuit la scurtarea celui de-al doilea razboi mondial. In acelasi timp, trebuie spus ca principalul beneficiar al actului de la 23 august 1944 a fost Uniunea Sovietica…”, afirma Florin Constantiniu.
Ion Antonescu si lovitura de stat de la 23 august 1944 suscita inca numeroase discutii. Toti istoricii sunt de acord ca iesirea Romaniei din razboiul impotriva Aliatilor era necesara. Modul in care aceasta s-a realizat este, insa, discutabil, la fel ca si modul in care Maresalul a fost tratat de regele Mihai. Lasat pe mana comunistilor, dus la Moscova, readus in tara si judecat, Maresalul a fost condamnat la moarte si executat in 1946. Cererile de gratiere adresate regelui au ramas fara nici un efect. Tradarea Maresalului i-a adus regelui ordinul “Pobeda” si o abdicare fortata. Ceilalti conspiratori au pierit in inchisorile comuniste.



Amintiri despre
23 august



Cateva personalitati ne-au raspuns la doua intrebari: ce le spune ziua de 23 august si ce faceau in vechiul regim in ziua respectiva?
Cristian Anghel: “Ziua de 23 august era considerata pe vremuri ziua eliberarii de sub jugul fascist. Ce faceam? Petreceam, mai ales ca pe 24 august este ziua mea de nastere. De obicei, mergeam la defilare, dar inainte eram , ca ma trimitea tata sa umplu sifoanele”.
Elena Carausan: “Era o zi ca toate celelalte zile cu o semnificatie istorica. Pe vremea aceea, pentru ca asa invatasem la scoala, credeam cu sinceritate in Ziua Nationala. Stiu ca era sarbatoare si la mine in familie. Mergeam in parc cu parintii mei, mancam mici si gratare, se bea bere si erau momentele in care vedeam orasul colorat. Asta mai alunga monotonia si tristetea care o aveam in suflet”.
Teodor Ardelean: “Semnifica ce semnifica pentru toti romanii: un moment important din cel de al doilea razboi mondial in care a avut loc o cotitura istorica pentru destinul poporului si al tarii. Ce faceam de 23 august? Ce trebuia sa facem toti, pentru ca la 23 august eram mobilizati cu totii la marea sarbatoare nationala. La defilare am avut norocul sa particip doar o singura data si m-am simtit si eu ca toti ceilalti, penibil ca trebuie sa trec prin fata unei tribune si sa ridic bratul in sus si sa salut”.
Pamfil Bercean: “Ce semnifica? Ce scriu toate manualele de istorie: o zi care a insemnat ruperea de aliatul german si trecerea Romaniei de partea Uniunii Sovietice. Sigur ca, din pacate, 23 august 1944 n-a fost benefica pentru romani, pentru ca a dus la instaurarea comunismului si pentru ca am pierdut o parte din tara. In ziua respectiva, era obligatoriu sa participam la defilare, dupa ce stateam la cozi ca sa ne aprovizionam cu cele necesare macar pentru sarbatori, ca, in rest, era vai de noi. In functie de vreme, ieseam la iarba verde”.
Grigore Man: “Pentru mine, 23 august este o zi obisnuita. Si inainte era tot obisnuita, in sensul ca nu eram implicat oficial in sarbatoare. In 23 august profitam ca era zi de sarbatoare si plecam in excursie. Aia era singura placere si singurul lucru bun pe care consideram eu ca trebuie sa-l fac”.


http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=448

FOTO 23 August şi ironia Istoriei - Început cu...
Ziua care a fost, vreme de 40 de ani, sărbătoare naţională a României şi care teoretic simboliza unirea tuturor românilor sub semnul unui scop suprem (făurirea societăţii socialiste şi înaintarea spre comunism) a început, de fapt, ca o zi a discordiei. În 1945, la prima aniversare a lui 23 August, regele Mihai şi prim-ministrul Petru Groza s-au boicotat reciproc: regele tocmai ceruse demisia cabinetului, iar premierul refuzase – rezultând astfel episodul pe care istoria îl numeşte „greva regală” (august 1945-ianuarie 1946).
23 august a devenit zi naţională în 1948, după abdicarea forţată a regelui – dar instrumentalizarea ei politică începuse din 1946, când PCR şi aliaţii săi de conjunctură şi-au impus monopolul asupra acestei date, folosind-o ca piesă în campania propagandistică ce pregătea alegerile din noiembrie acel an (foarte probabil, cea mai mare fraudă electorală din istoria ţării).
Până în 1955, parada de 23 august a stat sub semnul portretelor legitimatoare ale lui Marx, Lenin şi Stalin. Defilarea însăşi era copiată după modelul tutelar al lui 7 Noiembrie sovietic: elita de partid şi invitaţii săi asistau la tribună, iar prin faţa lor curgeau, valuri-valuri, cu o bucurie mimată (şi agitând pancarte, steaguri şi portrete ale liderilor), detaşamentele de oameni ai muncii, soldaţi şi tineri şcolari.
Astăzi, chiar şi aceste imagini ale tribunei oficiale oferă informaţii interesante: diferitele personaje apăreau şi dispăreau în funcţie de graţia (sau dizgraţia) de care ei aveau parte în raport cu partidul – vezi cazurile „tovarăşului de drum” Gheorghe Tătărescu sau comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu (cei doi dispar din imagini începând cu 1948), la fel cum Ana Pauker, Iosif Chişinevschi ş.a. vor deveni invizibili de-a lungul anilor ’50.
După ce, în 1956, recent decedatul Stalin era demitizat prin „discursul secret” al lui Hruşciov, efigia „părintelui popoarelor” va dispărea şi ea de pe frontispiciul tribunei – locul ei fiind luat de stema RPR/RSR (vezi imaginea din anul 1965). Dar, în deceniul următor, un uriaş tablou cu Nicolae Ceauşescu îi va lua locul – şi o altă echipă, cu alţi invitaţi, va primi „elogiile” maselor chemate la defilare.
De-a lungul celor patru decenii, 23 August a avut „legende” diferite. La început, (din 1948 şi până la finele anilor ’50) ea celebra „eliberarea ţării noastre de către eroica armată sovietică”. Apoi, în anii ’80, o altă explicaţie s-a impus: această zi devenise începutul „marii revoluţii sociale şi naţionale, antifasciste şi antiimperialiste”.
Începută printr-un scandal politic în 1945, 23 August a sfârşit, în 1989, într-o butaforie: Nicolae Ceauşescu şi echipa lui au privit atunci defilarea din balconul drapat cu tapiserii al unei clădiri de pe cheiul Dâmboviţei (ce urma să adăpostească un uriaş muzeu al partidului). Clădirea era atunci neterminată – la fel cum este şi azi, când ea va deveni, foarte probabil, un mall – adică un altar al consumismului capitalist. Un semn că Istoria – chiar şi cea a sărbătorilor comuniste – rămâne ironică.