Florian[v=]

La sfirsitul anului 2004 au aparut Raportul final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania si manualul optional pentru liceu Istoria evreilor. Holocaustul. Impactul celui dintii, la aproape jumatate de an, a fost masurat de W. Totok. Din reactiile monitorizate de el reiese ca lucrarea nu trezise un interes deosebit din partea specialistilor. Ea nu reusise sa anime dezbateri sau dialoguri in mass-media sau societatea civila. Putinatatea reactiilor ar fi putut sa insemne si ca e mai bine sa nu se faca vilva in jurul ei.

Cu atit mai mult cu cit Raportul final aducea un raspuns categoric, argumentat stiintific, la o chestiune ocultata sau negata pina atunci: responsabilitatea guvernului Antonescu pentru Holocaustul evreilor din Romania si din teritoriile administrate. W. Totok surprindea patru atitudini fata de Raport, implicit fata de problema Holocaustului din Romania: 1. receptarea pozitivist-obiectiva, 2. primirea distantat-ironica, 3. dezbaterea critic-istorica si 4. contestarea ideologica. Cea dintii atitudine a constat in aceea ca „inminarea presedintelui Ion Iliescu, pe data de 11 noiembrie 2004, a Raportului final a fost insotita de relatari neutre. Concluziile acceptate de catre seful statului nu au fost contestate...“. In al doilea rind, „exista cel putin doua explicatii pentru «primirea modesta» a Raportului, care se reflecta in ceea ce s-ar putea numi: 1) primire ironica si 2) primire distantata“. Ambele nu fac decit sa reliefeze retorica ce minimaliza Raportul, punindu-l sub semnul conjuncturalului sau eludind continutul sau, care ar putea fi rezumat la relatia de responsabilitate a lui Antonescu fata de evrei. Daca cea de-a treia atitudine nu a putut fi practic identificata, ea nefiind nici pina astazi prezenta in spatiul dezbaterii academice, cea din urma, „cea mai radicala forma de contestare s…t apare in numeroase texte publicate atit in presa democratica si nationalist-extremista, cit si pe Internet“1.

Manualul optional de liceu nu a generat opinii, dezbateri. Tirajul pare sa se fi epuizat. In sistemul educational sint institutionalizate o serie de practici formatoare pentru profesorii din invatamintul preuniversitar, care includ, in doze diferite, problematica Holocaustului in general si a celui din Romania in mod special. De asemenea, sint cursuri optionale in care elevii studiaza teme legate de istoria Holocaustului. Cu toate acestea, nu exista o evaluare asupra nivelului de audienta a acestui subiect. Prin urmare, impactul informational si potentialul educational al Holocaustului este si acum un subiect deschis.
Astazi, aleg o alta modalitate de discurs pentru a evalua felul in care retorica despre Holocaust se manifesta in constiinta publica si in istoriografia destinata cu precadere tineretului. Miza acestei analize este evaluarea gradului in care miturile despre o istorie recenta sint inlocuite de un discurs rational, construit pe documente istorice si folosind o paradigma explicativa in care calaul si victima compun relatia principala.

Ea mi-a fost oarecum sugerata de o replica acida citita pe mail. Sastisit de cite noi si noi manifestari legionaroide sau antisemite au loc in spatiul simbolic si media din Romania, am deschis un mesaj electronic in care se scria ca poate nu ar mai merita sa monitorizam, sa reflectam sau sa reactionam la extremisme nationaliste si antisemite, daca dezbateri despre distrugerea evreilor si antisemitism „s-ar desfasura la Sala Dalles, cu participarea a 600 de persoane, si nu mereu intre noi, la Popa Soare!! (Centrul Comunitar Cultural al Federatiei Evreilor din Romania, n.m.)“. Naiv cum sint, sper ca, dupa ce Ion Coja va ramine fara audienta la sala cu pricina (vreau sa spun dupa ce se va aplica Legea nr. 107/2006), iar rostul nu va mai fi in Rost (revista ortodoxista cu filiatii legionare), atunci, probabil, reactiile la antisemitism, xenofobie, nationalismul extrem sau discriminare vor fi subiecte de comunicare pe stadioane. In ceea ce priveste audienta unor astfel de mesaje, ea s-ar imbunatati probabil simtitor daca media romaneasca ar fi mai receptiva la ele, daca institutii de cultura cu prestigiu ar abandona conservatorismul sau traditionalismul in promovarea unor stereotipuri triumfaliste despre Romania si istoria ei.

Pina atunci, optez pentru polemica academica, in incercarea de a da un raspuns acelora care considera ca Holocaustul este, astazi, un subiect mult prea vehiculat, astfel incit practic s-ar fi banalizat sau chiar prafuit. De aceea, el ar putea produce efecte inverse celor scontate, iar cunoasterea aprofundata a temei, precum si programele educationale dedicate subiectului nu ar face altceva decit sa produca plictiseala, dezinteres sau indiferenta, respingere sau negationism, chiar antisemitism de tip nou. Alternativele ar fi trei: 1. relevarea contributiei evreilor la modernizarea Romaniei (asa-numitul realsemitism), 2. recentrarea discursului despre Holocaustul din Romania pe perioada octombrie 1942 – august 1944, cind regimul Antonescu a oprit actiunile de distrugere (recunoasterea rolului lui Antonescu in distrugerea evreilor romani, dar sublinierea „salvarii“ acestora odata cu toamna 1942) si 3. studiul represiunii criminale a puterii comuniste (dintr-o perspectiva competitiva holocaust-gulag, crimele comunismului sint mai importante pentru renasterea morala a poporului roman).

A sti pentru a percepe nocivitatea extremismului
Un prim raspuns, generalizator, cu adresa inspre aceia care sustin una dintre cele trei solutii de schimb, este unul institutional. In democratie, fiecare este liber sa cerceteze ceea ce il intereseaza, in masura in care dispune de resurse. Interesul sau vocatia intelectualului pentru un subiect anume este, fara indoiala, o garantie a lucrului bine facut. De altfel, in Romania, dupa 1990, s-au infiintat mai multe institutii sau centre de cercetare specializate in istoria recenta: Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel“ (2005), Institutul Totalitarismului (1990), Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (2006). Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din Romania (1977) si-a diversificat tematica de cercetare, arhivele documentare si-au imbunatatit accesul etc. In acest context, a invoca tema Holocaustului ca un subiect prea prezent denota fie teama de a nu deranja (pe cine oare?), fie un negationism minimalizator camuflat, ce vrea sa sugereze ca exista in istoria recenta alte probleme demne de interesul specialistilor, dar si al publicului.

1. Un asemenea raspuns poate parea agresiv, incomplet sau prea putin convingator celor carora Holocaustul nu le este indiferent, dar ar vrea sa citeasca sau sa auda cit mai putine despre el. Am sa-l nuantez pentru a fi mai convingator.
2. In ceea ce priveste Holocaustul evreilor din Romania, aspectul prioritar este acela de a sti despre existenta lui. Nu de a-l cunoaste in profunzime, a-l accepta, a-l condamna sau orice alta atitudine incarcata de partizanat ori emotionalitate. A sti pentru ca, pur si simplu, el este o componenta a istoriei Romaniei (patriotismul presupune cunostinte despre propria istorie, as putea raspunde nationalistilor minimalizatori). De asemenea, a sti despre Holocaust ca despre ceva revelator, pentru a percepe nocivitatea extremismului in politica si pentru a nu mai repeta (componenta educationala de diseminare a valorilor pluralismului, tolerantei, civismului democratic). Un „studiu de caz“ demonstreaza ca, departe de a se sti, predarea Holocaustului poate fi azi un act de curaj civic. In orasul Topoloveni, judetul Arges, un profesor de istorie preda cursul optional Istoria evreilor. Holocaustul.

Din ziarul Cotidianul, 23 octombrie 2007, aflam ca parintii „au hotarit sa nu se mai faca Holocaust“2. Dirigintelui clasei i se par prea multe „36 de ore de istorie a Holocaustului, o chestiune care nu este inca elucidata de specialisti (!), tot atitea cite ore de istorie a Romaniei“. Cu alte cuvinte, prejudecati ale parintilor combinate cu cele ale unor profesori-colegi au format un climat de reprimare a unei practici educationale avind continut istoric cu potentiale efecte etice si civice.
3. Prejudecatile despre minoritati etnice sau reactiile de minimalizare a unor evenimente istorice in care „poporul roman“ s-a aflat in tabara perdantilor sint inca numeroase si active in constiinta cetatenilor. Dintr-un sondaj de opinie publica, realizat in mai 2007, aflam ca Holocaust este un cuvint familiar (cunoscut) pentru 65% dintre respondenti. Dintre acestia, putin mai mult de jumatate (61%) au raspuns ca Holocaust se refera la: exterminarea evreilor de catre germani, la pedepsirea evreilor in lagarele naziste sau la gazari. De asemenea, 14% nu au oferit nici un raspuns de identificare, desi „stiau“ cuvintul Holocaust. Prin urmare, este probabil ca mai mult de 1/3 din cetatenii Romaniei in virsta de 15 ani si peste sa-si reprezinte corect drama Holocaustului, in timp ce 44% nu il cunosc.

De asemenea, merita mentionat faptul ca, la acest nivel al sondajului, respectiv identificarea cuvintului si desemnarea unui fapt real care sa ii corespunda, „Romania“ sau „evrei romani“ nu au fost amintiti. Cind li s-a cerut subiectilor sa enumere tari in care evreii au fost persecutati si exterminati, cca 28% (283 de respondenti) au fost de acord ca Holocaustul a avut loc si in Romania. 66% au optat pentru Germania, iar 39% au spus ca el a avut loc si in alte tari din Europa. Aproape toti cei care recunosc ca evreii din Romania au trait perioada Holocaustului considera ca responsabilitatea a fost a Germaniei (90% din 283 de subiecti), iar cca jumatate dintre ei se refera la tandemul Germania nazista impreuna cu guvernul Antonescu (47% din cei 283 de subiecti). In general, ponderea acestor raspunsuri difera in functie de scolaritatea subiectilor si de rezidenta (rural-urban; marimea localitatii urbane nu influenteaza semnificativ compunerea raspunsurilor). Cu alte cuvinte, cei care au un nivel mai ridicat de educatie si locuiesc in mediul urban au dobindit mai multa informatie despre Holocaust3. Imaginea pe care o sugereaza aceste procente este existenta, la nivelul constiintei comune, a unor informatii sumare, difuze si insotite inca de prejudecati despre Holocaustul din Romania. Prin urmare, este probabil ca cele intimplate la Topoloveni, in judetul Arges, sa se repete si in alte localitati din tara.

Nu din rea-vointa, ci din cauza unor prejudecati sau dintr-o cunoastere deformata, din necunoastere si prevalenta unor mituri nationaliste cu accente xenofobe. Sondajul de opinie probeaza ca asemenea stari de subiectivitate sint raspindite atunci cind vine vorba despre Holocaustul din Romania. Sondajul arata ca subiectul Holocaust este aproape absent din cultura generala a societatii romanesti.
Sursele pentru diseminarea unor cunostinte minimale despre Holocaust sint mass-media, programele educationale structurate in jurul disciplinei istorie, lucrari de istoriografie – unele dintre ele destinate profesorilor din invatamintul preuniversitar si elevilor, altele publicului larg, precum si marturiile, fie ele ale victimelor, ale martorilor tacuti sau ale calailor. Dupa decenii de interpretare a istoriei intr-o cheie a triumfalismului nationalist, reinterpretarea perioadelor asa-zis sensibile s-a facut lent si cu eforturi de acceptare. Cu toate acestea, editarea manualului optional de istorie pentru liceu Istoria evreilor. Holocaustul si a Raportului final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania au creat premisele culturale pentru un nou mesaj, o noua perspectiva istorica, accesibile constiintei comune.