Sadoveanu[v=]

Rezumarea primului mesaj :

MIHAIL  SADOVEANU-
6]Daca prostia ar produce durere sunt multi oameni care ar trebui sa umble pe ulita urland de durere.
5]Cartile ne sunt prieteni statornici... Ne sunt sfetnici si nu ne contrazic. Cartile care ne plac sunt si urne pline de amintiri.
4]Popoarele fara libertate raman la instincte.
3]Un prost găseşte întotdeauna pe altul mai prost decît el care să-l asculte cu gura căscată.
2]Nerecunostinta este copilul legitim al binefacerii.
1]Muierea asa e lasata de Dumnezeu, vicleana ca apa si trecatoare ca florile.

http://cultural.bzi.ro/cei-mai-mari-scriitori-ai-lumii-mihail-sadoveanu-1111

http://cultural.bzi.ro/mihail-sadoveanu-un-prost-gaseste-intotdeauna-pe-altul-mai-prost-care-sa-l-asculte-cu-gura-cascata-7839

http://cultural.bzi.ro/operele-lui-mihail-sadoveanu-se-gasesc-din-nou-in-librarii-7398

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/mihail-sadoveanu-librarii-471270.html

Nicolae CRETU – Sadoveanu esential

Mihail Sadoveanu despre Basarabia la 1919





Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Dincolo de atitudinea fiecăruia dintre noi faţă de actul istoric de la 1812 şi investirea sa cu o conotaţie pozitivă sau, dimpotrivă, cu una negativă, acest eveniment a marcat profund provincia noastră. Astăzi ştim că tratatul semnat de turci şi ruşi în data de 16 mai 1812 s-a repercutat profund asupra destinului acestui colţ de ţară, având consecinţe nu doar de ordin politic, social şi economic, ci mai ales de ordin cultural şi identitar.

Un han atemporal într-o ţară fabuloasă
Cel care l-a descoperit pe Mihail Sa­do­veanu a fost Nicolae Iorga.

Un prozator profund livresc
● Jurnalul Naţional: Sadoveanu măr­turiseşte că în romanele sale is­to­rice... Citeste articolul

Prin Moldova secolului al XVII-lea
"Istoria a fost primul meu obiect de predilecţie", afirma Mihail Sa­do­vea­nu,... Citeste articolul

Mihail Sadoveanu era un taciturn
Despre Mihail Sadoveanu şi persona­litatea lui şi fascinantă, şi controversată s-a scris... Citeste articolul

"Fraţii Jderi", o clipă frumoasă
În anul 1974, regizorul Mircea Dră­gan realiza una dintre cele mai... Citeste articolul

Şahistul Mihail Sadoveanu



Şahul este o veche îndeletnicire umană. Dar, ca şi cartea, nu e pentru oricine. Ca să-l practici, îţi trebuie o minte ascuţită, imaginaţie, spirit de anticipaţie şi multe alte calităţi. Dovadă stă curajul tînărului indian Sessa, inventatorul jocului, care era să-l ruineze pe un împărat persan (sau chiar l-o fi ruinat?), cerîndu-i ca răsplată că l-a învăţat acest joc, într-o progresie aritmetică greu de calculat, 1 bob de grîu pentru primul pătrat, 2 pentru al doilea, 4 pentru al treilea, 16 pentru următorul... 256... 65.536 (fiecare număr ridicat la pătrat)... Mai apoi, şahul a fost adus în Europa de arabi, care l-au răspîndit mai întîi în Spania.
Popularitatea jocului s-a extins în toată Europa, căci înfruntarea dintre cei 2 jucători, unul cu albele şi celălalt cu negrele, seamănă cu un război, dus după toate regulile. Toţi marii bărbaţi ai lumii - de la papi şi împăraţi la artişti şi savanţi - au jucat şah, cu mai mult sau mai puţin succes. Napoleon Bonaparte, J.J. Rousseau, Tolstoi, Einstein sau Richard Strauss l-au practicat, şi ei, cu pasiune. În egală măsură şi scriitorii au găsit în acest joc satisfacţii nebănuite, provocate de ştiinţa şi lupta nesfîrşite. Şi Eminescu juca şah cu I. Creangă sau cu Samson Bodnărescu, şi Macedonski se delecta cu acest joc la revista "Literatorul".
Au rămas fotografii cu Vlahuţă înfruntîndu-l pe Caragiale în faţa tablei cu 64 de pătrăţele. Dar cel mai ilustru jucător a fost desemnat Mihail Sadoveanu, care se pare că n-a avut rival în lumea scriitoricească. Marele prozator juca şah în orice împrejurare. La Muzeul Literaturii Române din Iaşi, se păstrează o fotografie cu el şi Camil Petrescu jucînd şah, asistaţi de sculptorul Ion Jalea. Pe vremea cînd locuia la Iaşi, Sadoveanu îl provoca la luptă pe sonetistul Mihail Codreanu, care cu greu se recunoştea învins şi mereu avea ceva de obiectat. Toată redacţia revistei "Viaţa Românească", contaminată de Sadoveanu, pescuia, vîna şi juca şah. Plecînd de la redacţie, prozatorul făcea un popas la Hotelul "Traian" din Iaşi şi se aşeza la o partidă de şah, care se făceau două, trei..., pînă spre miezul nopţii. Nu refuza nici o provocare. Ca o recunoaştere oficială a acestor merite, în 1926, a fost ales preşedintele Federaţiei Române de Şah, cu sediul în Iaşi. În 1930 a deschis o firmă privată de şah, numită "Mihail Sadoveanu", care avea ca preocupare "răspîndirea studiului jocului de şah". Între anii 1927-1949 a fost directorul "Revistei Române de Şah", poziţie care îi permitea să intervină pentru procurarea hîrtiei şi plata salariilor angajaţilor. Pe cînd avea 15 ani, marele maestru sovietic Boris Spasski a participat la un turneu internaţional de şah, organizat la Bucureşti, şi l-a cunoscut personal pe Mihail Sadoveanu. Era prin 1953. Cu toate că nu participase niciodată la vreun turneu oficial, intern şi internaţional, de şah, totuşi Mihail Sadoveanu avea categoria I de clasificare, obţinută în 1957. Chiar şi cînd mergea la pescuit şi vînătoare, nu-i lipsea din tolbă cutia de şah, căci se găseau, oriunde, amatori să susţină pasionante partide. Puţină lume ştie că el avea reviste rare de şah, cum ar fi "La strategie" (Sec. XIX), conţinînd 48 de volume legate. De asemenea, în biblioteca lui şahistă se găseau cărţi semnate de mari maeştri, precum Reti, Filidor şi Paul Farago, revista "Schachjahrbuch" (19 volume) şi multe alte comori. În 1932, Sadoveanu îi propune lui Mihail Sevastos, scriitor la revista "Viaţa Românească" şi director la Editura "Adevărul", tipărirea unei "colecţii de cetit în tren", adică un fel de "manual vioi şi amuzant" de şah şi bridge, intitulată "Aventurile şahului". Ediţia princeps a cărţii a fost tipărită în 1933 la "Cartea Românească", avînd, mai tîrziu, numeroase alte reeditări. Cu toate acestea, manualul lui Sadoveanu se caută şi astăzi, ca pîinea caldă. În volumul "Evocări" (1954) se găseşte eseul "Cine-i bătrînul acela singuratic", în care Sadoveanu recomandă "trei meşteşuguri pentru bătrînii singuratici", cu scopul de a le uşura povara senectuţii. Primul "meşteşug" este vînătoarea şi pescuitul. Al doilea - şahul, pentru că "îndeletnicirea şahului este narcoticul cel mai puţin periculos pentru muncitorii care suferă de morbul bătrîneţii" şi, în sfîrşit, cartea. Scriitorul Constantin Mitru, cumnatul şi secretarul lui Sadoveanu, a lăsat posterităţii şi un Decalog, întocmit de acesta cu scopul de a-i tempera pe chibiţii care se adună întotdeauna în jurul jucătorilor de şah şi sînt atît de enervanţi: 1) Să tacă; 2) Gesturi să nu facă; 3) Orice sfat să lese; 4) Să n-atingă piese; 5) Să nu fredoneze; 6) Să n-aprecieze; 7) Să nu facă glume; Să nu se afume; 9) Să nu facă semn; 10) Să fie de lemn.


Citeste mai mult...

Scrisoarea adresată de Mihail Sadoveanu lui Boris Polevoi, la 8 iulie 1954 Nr 2522/8 iulie 1954



Tovarăşului Boris Nikolaievici Polevoi
Mult stimate Boris Nikolaievici,
Conducerea Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română ar primi
cu mare bucurie vizita dvs., împreună cu soţia, în cursul acestei veri.
Ar fi oportun dacă aţi alege sosirea în cursul lunii august, dar, în
orice caz, acest lucru va depinde de dvs. În aşteptarea răspunsului
dvs., vă transmit salutul meu sincer.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română,
MIHAIL SADOVEANU
Epistolă scrisă cu cerneala ochilor
Ministerul Culturii - pentru unguri mumă, pentru români ciumă
Stimate domnule
Corneliu Vadim Tudor,Sînt
nevoit să vă aduc la cunoştinţă un lucru foarte grav. Administraţia
Fondului Cultural Naţional (AFCN), din subordinea Ministerului Culturii
şi Cultelor, a publicat recent pe site-ul www. afcn.ro rezultatele
finale ale sesiunii de finanţare pentru carte pe anul 2009. Este vorba,
deci, despre cărţile care vor primi finanţare de la Stat prin
intermediul Ministerului Culturii şi Cultelor. Mai întîi, trebuie
precizat că, din cei 13 membri ai Comisiei de evaluare şi selecţie,
doar 2 erau maghiari (Istvan Borbely şi Szonda Szabolcs), însă, din
cele 32 de edituri care au primit finanţare de la MCC, apar 10 edituri
maghiare, la care se adaugă Fundaţia Centrul de Resurse pentru
Diversitate Etnoculturală.
Dacă numărăm cărţile care au primit
finanţare, vom constata că, din cele 164 de cărţi, nu mai puţin de 71
au autori maghiari, la care se adaugă alte cîteva cărţi despre ceangăi
şi secui. Să mai adăugăm cărţile de autori rromi sau cele despre rromi
ori cele despre saşi? Avem toată înţelegerea pentru minorităţi, dar
este vorba despre cultura română, iar românii sînt, în acest caz,
minoritari...
Dacă veţi consulta site-ul AFCN şi rezultatele
concursului de finanţare a cărţilor (dar şi pe cel de sprijinire a
publicaţiilor periodice), veţi constata multe aberaţii, nerespectarea
criteriilor şi a temei concursului de finanţare, �legăturile" unor
membri ai Comisiei cu unele edituri, lucruri care au apărut anul acesta
nu la sprijinirea Culturii Naţionale, ci a altor culturi şi la
obţinerea de foloase necuvenite de către persoane neavenite. Să mai
amintim că ne aflăm în plină criză, iar membrii Comisiei şi
�legăturile" lor îşi bat joc de banii Statului?!
Îmi permit în
următoarele rînduri să vă atrag atenţia asupra a doar cîtorva aberaţii
la care a ajuns Comisia de evaluare şi selecţie, nu din
superficialitate, ci din interese oculte, în orice caz opuse culturii
române. Orice dicţionar, inclusiv unul intitulat, de pildă, �de termeni
tehnici" este o operă culturală. De aceea, �Dicţionarul cultural
român-maghiar", propus de �Asociaţia pentru cultivarea limbii maghiare
în Transilvania" şi care a obţinut un punctaj mare pentru finanţare,
conţine o eroare logică şi care pune total sub semnul întrebării atît
aptitudinile şi cunoştinţele în domeniu ale editurii, cît şi ale
juriului. Avînd în vedere nonsensul din titlul dicţionarului, proiectul
de sprijinire a tipăririi acestuia ar fi trebuit respins din capul
locului. Mai există o carte aprobată spre finanţare al cărei titlu
conţine o eroare penibilă (poate chiar două): �Obiceiuri funerale şi de
înmormîntare în comuna Cernat", de Deak Ferenc Lorand, propusă de
Editura Pallas Akademia. Poate că forma �funerale" e o greşeală apărută
doar pe site, însă poate să ne explice cineva de ce �obiceiurile de
înmormîntare" ar fi altceva decît cele �funerale (funerare)"? Să mai
punem întrebarea dacă această carte reprezintă cultura română în
context universal? Scrierile unor autori maghiari din Transilvania
(dintre care unii chiar obscuri), propuse de mai multe edituri ardelene
şi care vor fi finanţate de MCC, nu au legătură cu �literatura şi
cultura română, ci, eventual, cu �literatura şi cultura de pe
teritoriul României", ceea ce e cu totul altceva. Dovada acestui lucru
(dacă mai e nevoie) se poate găsi în orice lucrare de istorie a
literaturii române (vezi cele ale lui George Călinescu, Eugen Simion ş.
a.). Unele includ referiri la autori din România care au scris în alte
limbi doar într-un capitol de anexe, care explică şi motivul
includerii. Din asemenea motive, G. Călinescu şi alţi istorici îl
exclud, de pildă, pe Panait Istrati, care a scris în franceză. Pe bună
dreptate, niciodată istoricii români ai culturii nu au încercat să
includă în cultura română operele lui Gaşpar Heltai, Laurenţiu
Toppeltin (Toppeltin e citat de istorici drept �cronicar străin care
scrie despre români") sau Nikolaus Lenau, deşi aceştia s-au născut şi
au creat pe teritoriul României de azi. Dacă cei care au scris în
maghiară şi au trăit pe teritoriul actual al României ar aparţine
culturii române, atunci literatura maghiară ar trebui să-l piardă pe
cel mai mare poet al său, Şandor Pettöfi! De fapt, nici cultura română,
nici cea sîrbă sau slovacă nu au încercat vreodată să-l anexeze pe
Şandor Pettöfi, deşi acesta s-a născut în Transilvania, tatăl său fiind
sîrb, iar mama slovacă. La fel s-ar întîmpla cu sîrbul Dositei
Obradovici, cu bulgarii Hristo Botev, Sofronie Vraceanski, Ivan Vazov,
Dobri Voinikov, Vasil Drumev (majoritatea scriitorilor Renaşterii
bulgare), Emanoil Roidis şi Christos Dimopoulos, Rigas Velestinlis
(încît grecii ar rămîne fără scriitori romantici) doar pentru că
aceştia au trăit şi au scris în România. Ce mai, i-am lăsa pe vecini
fără scriitorii cei mai importanţi! Credem că nici editurile care şi-au
propus să tipărească volume ale unor scriitori maghiari contemporani nu
încearcă să-i includă pe aceştia culturii române, ci doar să
beneficieze de banii românilor din cauza aberaţiilor logice şi
ignorarea criteriilor de care se face vinovată Comisia AFCN în anul
2009.
CIMEC, Institutul de memorie culturală, a obţinut o finanţare
de 5.478 de lei pentru cartea �Spre Europeana.eu: o introducere în
bibliotecile digitale", de Dan Matei. Dacă cineva din Comisie ar fi
avut curiozitatea să afle ce înseamnă programul Europeana şi s-ar fi
uitat pe site-ul acesteia, ar fi aflat că nu prea ai ce scrie despre
ei, doar cel mult un articol de revistă.
Între cărţile care au
obţinut finanţarea sînt multe traduceri care nu răspund temei
concursului de subvenţionare, sau reeditări, precum �Jurnalul" lui
Mihail Sebastian, care s-a bucurat deja de 3 ediţii, toate după 1990,
astfel încît cartea se poate găsi încă în librării. Vă rog să
verificaţi exactitatea celor semnalate de mine. Sînt sigur că veţi mai
găsi şi alte nereguli, încît se impune anularea concursului de
finanţare a cărţilor şi eliberarea definitivă din asemenea comisii a
membrilor din anul acesta.
Cu stimă.




Citeste mai mult...

Adevăruri de altădată:Interviu cu Sadoveanu

Vasile IANCU – O prietenie complicată de vremuri, dar statornică pînă la capăt – Mihail Sadoveanu si Mitropolitul Visarion Puiu,„criminal de război”

Din tabieturile lui Mihail Sadoveanu
Putini stiu, dintre localnicii acelor meleaguri, ca una dintre cele mai frumoase paduri de pe malul Dunarii (de mult distrusa) era cea a tatalui meu si se intindea de la Giurgiu pina la Greaca, o comuna cu un lac plin de peste baban; in mijlocul padurii, era o cabana frumoasa, spatioasa, iar la marginea acesteia, spre Giurgiu, un conac taranesc, cu multe camere si pivnite pline de bunatati, unde tatal meu isi primea musafirii, mai ales in perioada de vinatoare. La cabana se adunau profesori, ministri, generali, pictori, actori, scriitori etc. Unul dintre cei mai fideli musafiri si bun prieten al familiei, pasionat de pescuit si vinatoare, era Mihail Sadoveanu, cel ce a mosit-o pe mama la nasterea mea, mi-a dat numele si. primul barbat care m-a luat in brate. Cind, dupa o partida de vinatoare, toti plecau spre casele lor, singurul care raminea multa vreme era Mihail Sadoveanu. El statea la conacul taranesc, unde linistea si aerul curat erau suverane, iar camara era plina de rate si giste afumate, pastrama de pasare, oaie, vita, cirnati de tot soiul, peste uscat si afumat. in curte, sute de oratanii, iar pivnitele pline de butoaie cu tot soiul de vinuri in ele. Sadoveanu era mincacios si-i placea sa-si faca tot soiul de pofte culinare, dar. avea mari curiozitati cum si cind minca, in functie de cit de insorite sau noroase erau zilele. in zilele noroase, scria si mincarurile trebuiau sa fie mai usoare, digerabile. in zilele insorite se bucura din plin de natura si infuleca tot soiul de bunatati. intr-o astfel de zi, isi lua un scaunel, un briceag, o bardaca de lut si o pita rotunda, calda si pufoasa, si cobora in pivnita, unde era o masa rotunda cu 3 picioare scurte, taraneasca. Se aseza, taia felii din toate felurile de pastrame, le punea intr-o strachina, facind, dupa cum spunea el, un ,,mizilic,, si pina nu termina pita, nu se oprea. Din timp in timp stropea inghititurile cu cite o gura de vin parfumat si rece, din bardaca din lut. Dupa un astfel de ,,mic dejun,,, iesea in curte, se suia in hamac si privea soarele. Se scula, cu regularitate, la ora 6 si se culca la ora 24. Spre prinz, ciugulea cite o fructa, iar la ora 14 fix, cind venea din singuratatea diminetilor lui, se aseza la masa cu parintii si bunicii mei, unde incepeau discutiile, ce se invirteau in jurul literaturii si minunilor naturii. Erau interzise discutiile politice, spunea ca-i fac indigestie. Si, iaca, apareau bunatatile culinare ale prinzului. Se spala stomacul cu o tuica mica si apoi se infuleca un bors bun de stir si loboda, batjocorit (batut) cu oua si smintina, si mamaliga calda taiata cu ata. Apoi apareau puii prajiti si tavaliti in mujdei de usturoi, cu rosii tocate si ardei iute. Dupa aceea, urmau boboci de rata, pirjoliti pe jaratec si aruncati intr-o cratita de lut, in care mocnise toata dimineata varza dulce tocata, acrita cu bors si tinuta in cuptorul din pamint, lut si paie. Totul se stropea cu tot soiul de vinuri naturale. La sfirsitul unui astfel de prinz, venea bunica ducind tavi de lut, de pe care se serveau placinta cu brinza, stafide, smintina si multe oua, placinta cu mere unsa cu miere sau placinta cu dovleac, nuca, scortisoara. Dupa toate acestea se servea o cescuta de cafea, facuta la nisip, si urma plimbarea pe malul Dunarii, apoi oleaca de odihna. Seara se termina cu o masa pur taraneasca, nu existau tacimuri, ci doar un ceaun cu jumari calde, prajite si batjocorite cu multe oua, o mamaliga mare. Se bea mult vin sau lapte, dupa preferinte, si se discuta pina in miez de noapte, iar inainte de culcare aparea un cos din nuiele plin cu tot soiul de fructe proaspete. in diminetile noroase, in care Sadoveanu scria, se aseza pe pridvor, minca o strachina mare de lapte nefiert, atunci muls de la bivolite, vaci si capre, punind miere din belsug si pita coapta in test. La prinz, minca pilaf, cu mult zarzavat si peste afumat, iar seara peste proaspat fript, cu mujdei de usturoi si ardei iute, o bardaca cu lapte acru (batut) gros, cu multa smintina. intr-o astfel de zi nu bea bauturi alcoolice sau apa, ci numai lapte. Duminica, zi de sarbatoare, mama ii rasfata pe toti cu delicateturi: mincaruri din carne de vinat, icre de stiuca, stiuca umpluta cu nuca, gaina grasa la tava cu mere si pere, mocnita pe jar si stropita cu vin alb si multe alte minuni culinare. Ca desert era preferata crema de zahar ars; evident, nu lipseau tuica de prune, vinul si cafeaua. Seara, inainte de culcare, un pahar de apa rece din fintina, cu o lingurita de serbet. Ce poate stiti mai putin, este faptul ca Sadoveanu iubea enorm copiii. Parintii ma rasfatau, dar ma si apostrofau, cind faceam boacane. Sadoveanu ma rasfata si ma iubea fara conditii. Cind am crescut mai marisoara, asa, ca sa pot intelege, imi spunea ades: ,,Sa nu te mariti prea curind, ca tu ai o prea puternica personalitate si-i complexezi, barbatii sint mai putin puternici,,. A avut mare dreptate. Ca profesie, ma sfatuia sa iubesc arta, cultura, pentru ca istetimea si sensibilitatea se completeaza bine cu tot ce tine de cultura. Nespus de multe lucruri m-a invatat despre viata, despre oameni, minciuna, adevar, dreptate si nedreptate, si cite multe altele. Ce mare om! Pentru tot ce m-a invatat, ii multumesc si in vis.
http://www.romare.ro/

Mihail Sadoveanu: “Prin glasul Mioriţei vorbeşte Dumnezeu”

Mihail Sadoveanu, Mitel Popa, 11/2/2007
Mihail Sadoveanu s-a nascut la 5 noiembrie 1880, la Pascani, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu si al Profirei Ursache, fata de razesi. Urmeaza gimnaziul \"Alecu Donici\" la Falticeni. In timp...