VIITOR

Va fi cel mai inalt zgârie nori al Americii

Colosul de sticla de 610 metri din Chicago
Orasul Chicago se pregateste sa ridice cel mai înalt zgârie-nori
din Statele Unite, pe malul Lacului Michigan, dupa un proiect al
arhitectului spaniol Santiago Calatrava, care se va numi „Fordham
Spire", au anuntat, marti, promotorii proiectului, citati de France
Presse.
Cladirea, care ar trebui sa aiba 115 etaje, ar trebui sa aiba o
sageata de 152 de metri si va depasi cel mai înalt zgârie-nori din
lume, care se afla la Taipei, Taiwan. Înaltimea cladirii proiectate
la Chicago va fi însa mai mica decât a altor doua cladiri aflate în
constructie: un turn de 167 de etaje care va fi terminat în 2008 la
Dubai si Center of India Tower, care ar trebui sa aiba 224 de etaje.
Înca nu au fost obtinute toate autorizatiile, dar promotorii
proiectului conteaza pe frumusetea si înaltimea turnului, inspirat de
o sculptura elicoidala, pentru a seduce investitorii si administratia
orasului.
Turnul va avea conform proiectului 610 metri, fiind mai inalt
decât Turnul Libertatii (541 metri) care va fi construit la Ground
Zero în Manhattan, unde se aflau turnurile gemene „World Trade
Center" distruse în atentatele din 11 septembrie. Proiectul
arhitectului Santiago Calatrava prevede o cladire în spirala care
foloseste multa sticla si putini piloni centrali. „Ca multe din
proiectele mele, turnul mi-a fost inspirat de o sculptura elicoidala
pe care am facut-o, asupra careia am revenit de mai multe ori în
moduri diferite", a declarat arhitectul.
În vârsta de 53 de ani, Calatrava este cunoscut pentru edificii
sculpturale, precum gara pentru trenuri de mare viteza de la
aeroportul Lyon Saint-Exupéry, podul Alamillo de la Sevilla,
pavilionul kuwaitian de la expozitia universala din 1992 din capitala
Andaluziei sau Opera din Valencia, Spania. Recent, el a realizat
controversatul acoperis de sticla al stadionului olimpic de la Atena,
pentru Jocurile Olimpice din 2004.
Orasul Chicago a gazduit timp de mai multi ani cel mai înalt turn
din lume, „Sears Tower", care a fost însa depasit între timp.

Istoria marilor oraşe[2]
Arhitectură

Indiferent că este vorba de Tower Bridge, Champs-Élysées sau Empire State Building – o varietate de poduri, străzi şi clădiri din diferite epoci modelează fundamental caracterul unui oraş. Marile oraşe - Londra, Paris şi New York – sunt pline de clădiri cu o arhitectură neobişnuită, capodopere ale design-ului urban.

Londra – oraşul noilor curente
Până în ziua de azi, puţine alte oraşe europene în afară de Londra au fost iniţiatoarele atâtor curente arhitecturale. Una dintre cele mai vechi clădiri este Turnul Londrei, o fortăreaţă aflată pe malul nordic al Tamisei, construită de Wilhelm Cuceritorul în jurul anului 1076. Acest complex a fost reşedinţă regală din secolul al XIII-lea până în epoca reginei Elizabeta I, după care a fost transformat în închisoare, în care mulţi trădători au fost ţinuţi înainte de execuţie. În prezent, în Turn sunt păstrate bijuteriile Coroanei, iar clădirea a devenit muzeu, vizitat zilnic de mii de turişti. Împreună cu Westminster Abbey şi Westminster Hall, a fost declarat Patrimoniu Cultural Mondial al UNESCO.

În secolul al XIX-lea, arhitectura englezească a atras atenţia lumii cu “revenirea spiritului gotic”. Noua clădire a Parlamentului (1837), cu turnul cu ceas înalt de 50 metri - Big Ben, şi Tower Bridge (1886-1894) - sunt două exemple celebre de stil neogotic.

Reconstrucţia Londrei după cel de-al doilea război mondial a creat numeroşi zgârie-nori cu design spectaculos. Post Office Tower, înalt de 189 metri şi având 30 de etaje, a fost terminat în anul 1966. Alte lucrări arhitecturale au schimbat de asemenea în mod semnificativ peisajul urban, de pildă clădirea National Westminster Bank (1979), înaltă de 183 de metri, precum şi cea mai înaltă clădire din Marea Britanie - Canary Wharf Tower (1989-1991) din Docklands, înaltă de 244 metri. Câteva dintre cele mai deosebite proiecte noi sunt Millennium Bridge, proiectat de Arup, Foster şi Caro (1996-2000), clădirea primăriei (2002) şi Turnul Swiss Re (2003), de asemenea proiectat de Foster.

Paris – o metropolă cu o architectură impresionantă
Parisul, alături de Londra, este unul dintre cele mai importante oraşe, din perspectivă arhitecturală. Una dintre cele mai importante clădiri ale epocii medievale, catedrala Notre-Dame de Paris, înaltă de 127 metri, se ridică pe Île de la Cité, cea mai veche parte a oraşului. Construită între secolele al XII-lea şi al XIII-lea, aceasta este considerată un arhetip al arhitecturii gotice timpurii.

Pe malul vestic al Senei, Luvrul, iniţial reşedinţa regală, a devenit din 1793 unul dintre cele mai mari şi mai celebre muzee ale lumii. Arhitectul Ming Pei a stârnit o adevărată furtună în anul 1989, cu piramida sa de sticlă ridicată în curtea acestei clădiri clasice. Arcul de Triumf, inspirat de Arcul lui Titus din Roma, a fost ridicat între 1806 şi 1836. Nu încape însă nici o îndoială: Turnul Eiffel, terminat în 1889 pentru Expoziţia Mondială de la Paris, este cel mai celebru simbol al metropolei franceze. Într-adevăr, acest turn construit de inginerul francez Gustave Eiffel din peste 6.000 de tone de fier este cel mai celebru monument din lume. Are o înălţime de 300,5 metri şi a deţinut multă vreme recordul de cea mai înaltă clădire din lume.

La sfârşitul anilor 1950 a fost construit în vestul oraşului cartierul comercial, La Défense, destinat marilor companii. Aici, Le Grande Arche – continuarea spre vest a “Axei Regale Pariziene” – conectează complexul futuristic al zgârie-norilor cu Place de la Concorde, Champs-Élysées şi Place Charles de Gaulle. Aşa-numitul arc, un cub înalt de 110 metri şi cu o greutate de 300.000 de tone, a fost proiectat de arhitectul danez Johan Otto von Spreckelsen, iar inaugurarea oficială a avut loc în anul 1989.

New York City – oraşul zgârie-norilor
New York-ul are un număr la fel de mare de atracţii arhitecturale. Flatiron Building, construit în 1902, a fost unul dintre primii zgârie-nori ai oraşului.

Doi dintre cei mai impresionanţi giganţi de oţel, sticlă şi beton sunt Rockefeller Center (1931-1940), un complex de zgârie-nori alcătuit din 21 de clădiri cu destinaţie comercială şi de business, precum şi Empire State Building (1930-1931), înalt de 381 metri, pe care numai Turnul Eiffel îl întrece ca număr anual de vizitatori. Însă simbolul oraşului denumit "Big Apple" trebuie să fie Statuia Libertăţii, care străjuieşte portul din Insula Libertăţii încă din 1886. Proiectată de Frédéric-Auguste Bartholdi, statuia a fost un dar oferit Statelor Unite de către Franţa, în cinstea centenarului Independenţei SUA. Statuia are o greutate de 254 tone şi este una dintre cele mai mari statui din lume.

Un alt proiect arhitectural excepţional este Muzeul Guggenheim, situat la est de Central Park. În urma unei comezi date de multimilionarul Solomon R. Guggenheim, lucrările de construcţie au început în 1955 şi s-au încheiat în 1959, iar inaugurarea oficială a muzeului a avut loc în 1960.Odinioară cel mai distinctiv element care marca linia orizontului în New York, complexul World Trade Center a fost inaugurat oficial în 1973 drept cea mai înaltă clădire din lume. Acest complex nu mai există acum, în urma tragicelor evenimente care au avut loc pe 11 septembrie 2001.
\
Viitorul

Fie că e vorba de Londra, Paris sau New York – pretutindeni se proiectează, se restaurează sau se construiesc clădiri. Turnurile de birouri şi clădirile rezidenţiale ţâşnesc către cer, noi reţele de drumuri sunt create, iar şoselele şi podurile unesc regiunile urbane nou create. Mega-oraşele se schimbă radical şi iniţiază noi curente în proiectarea şi arhitectura urbană.

Dezvoltarea urbană a viitorului
Din anii 1980 se produc schimbări fundamentale în dezvoltarea urbană. Apar noi tipuri de locuinţe – pentru persoane singure, familii cu un singur părinte, familii de tipul DINK (double income, no kids – două venituri, nici un copil). Stilurile de viaţă asociate cu aceste noi categorii au determinat formularea unor cerinţe radical diferite.

Sunt foarte solicitate apartamentele neconvenţionale, cu o compartimentare capricioasă, plasate în zone cu viaţă artistică intensă şi cu multe restaurante. Schimbările sociale au început să fie vizibile mai întâi în New York şi Londra, unde acest curent a fost descris drept o “gentrificare”, cu alte cuvinte o invazie a aşa-numiţilor “yuppies” (tineri cu venituri mari).

Gentrificarea este procesul prin care segmentele prospere ale societăţii cumpără cartiere care în mod tradiţional fuseseră locuite de clasele mai sărace şi le modernizează, schimbându-le complet. Acest proces fie se poate produce în mod natural, cum s-a întâmplat în Berlin sau în anumite zone din Manhattan, fie poate fi proiectat şi susţinut de investitori, aşa cum s-a întâmplat în zona Docklands din Londra.

Isle of Dogs - Londra modernă
Cel mai elocvent exemplu de schimbări uluitoare care se produc în Londra, metropola locuită de 7 milioane de oameni, este povestea zonei Docklands – unul dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare demarate vreodată. Odinioară, acesta era domeniul celor mai extraordinare depozite ale Europei. În prezent, depozitele şi fabricile care fuseseră lăsate în paragină au cedat locul unor apartamente şi birouri elegante, precum şi unor mari centre comerciale. Aici locuiesc şi muncesc acum zeci de mii de persoane, în spatele faţadelor de sticlă ale districtului modern aflat la est de Tower Bridge.

Între 1981 şi 1998, numărul de locuri de muncă din această zonă de aproximativ 4 x 5 km a crescut rapid, de la 10.000 la 70.000, iar în aceeaşi perioadă numărul de locuitori a urcat de la 30.000 la 79.000. În plus, alte 15.000 de unităţi locuibile au fost construite într-un singur deceniu, până în anul 1991. Multe dintre aceste clădiri au primit premii prestigioase în domeniul arhitectural. Printre acestea - The Cascades Building, o clădire amplasată direct pe malul Tamisei. Altele, ca de pildă Canary Wharf Tower, în care lucrează 46.000 de persoane, este în mod categoric pe cale să devină noul simbol definitoriu al Londrei.

The Jubilee Line, una dintre liniile de metrou construite în anii 1970, a fost extinsă şi acum conectează centrul oraşului cu zona Docklands, care a ajuns să aibă până şi propria sa cale ferată telecomandată – The Docklands Light Railway.

Isle of Dogs, centrul de dezvoltare situat într-o meandră a râului Tamisa, a devenit acum unul dintre cele mai moderne cartiere rezidenţiale ale oraşului. Pe lângă marile companii de construcţii şi arhitectură, aici s-au stabilit şi companii de presă, muzicieni, oameni din domeniul modei şi designeri. În urma lor, spre tristeţea localnicilor, s-a produs o creştere abruptă a chiriilor în Southwark şi în toate regiunile învecinate.

În ultimul deceniu, situaţia locuinţelor din Londra s-a schimbat dramatic. În 1981, 83% dintre rezidenţii din Docklands încă locuiau în apartamente, dar numai aproximativ 5% dintre ei erau proprietarii locuinţelor respective. Situaţia este cu totul alta în noile apartamente, dintre care numai 19% sunt cele construite de autorităţi, iar restul de 81% sunt proprietăţi particulare. Aceasta este metoda prin care tinerii cu venituri mari au fost atraşi în mod deliberat în această zonă a oraşului – ei sunt “noii imigranţi” din Londra.

New York – un “lifting” pentru centrul oraşului
New York-ul este concentrat în prezent asupra unui proiect de construcţie complet diferit: reconstruirea regiunii Ground Zero – locul pe care se ridica odinioară World Trade Centre.

În anul 2003, celebrul arhitect Daniel Libeskind a primit aprobarea iniţială pentru acest gigantic proiect de construcţie. Sugestia lui a ieşit pe primul loc, devansând echipa internaţională “Think”, condusă de arhitecţii din New York Rafael Vinoly şi Frederic Schwartz, care plănuiau să construiască un "World Cultural Center" alcătuit din două turnuri cu grilaje, înalte de 500 metri. Decizia a fost luată de un comitet special, din care făceau parte reprezentanţi de la Asociaţia pentru Dezvoltare a Oraşului New York, Autoritatea Portuară New York & Jersey, guvernatorul statului George Pataki şi primarul Michael Bloomberg.

De atunci, decizia a fost întrucâtva revizuită, iar la cererea specială a contractorului proiectului, Larry Silverstein, Libeskind a fost rugat să lucreze cu colegi de notorietate mondială, printre care Lordul Norman Foster din Londra, Jean Nouvel din Paris şi japonezul Fumihiko Maki. Conform declaraţiilor lui Silverstein, aceste “întăriri” internaţionale vor garanta că noile clădiri vor fi într-adevăr un simbol al New York-ului. De asemenea, Silverstein insistă ca întreaga suprafaţă de 11 milioane de metri pătraţi a birourilor din fostul complex WTC să fie restaurată. David Childs, specialist în zgârie-nori, a fost nominalizat ca arhitect proiectant şi ca şef de proiect.

Proiectul conceput de Libeskind sub titlul “Grădinile Lumii" conţinea iniţial un grup de turnuri cu aspect futuristic şi acoperişuri în pantă. Un singur turn, cu o grădină, urma să se ridice în afara acestui ansamblu, aşa-numitul “Turn al Libertăţii”, care avea să fie din nou cea mai înaltă clădire din lume. Înăţimea sa de 1776 picioare (aproximativ 530 metri), urmărea să fie şi o referire la anul în care America a semnat Declaraţia de Independenţă. Conform planurilor lui Libeskind, în fiecare an, pe data de 11 septembrie, soarele avea să strălucească deasupra acestui complex între orele 8:46 şi 10:28 am – exact perioada în care cele două avioane deturnate de terorişti au intrat în coliziune cu turnurile gemene.

Indiferent ce idei vor fi în final transpuse în realitate, compania de dezvoltare care se ocupă de acest proiect estimează că perioada de pregătire şi construire a complexului va fi de cel puţin 10 ani.

Istoria marilor oraşe[1]
Oraşele internaţionale, cum ar fi Paris, Londra şi New York, au fiecare o istorie îndelungată şi interesantă.

Origini

Londra, Parisul şi New York-ul se numără printre cele mai mari şi mai importante oraşe din lume. Toate trei se pot mândri cu o istorie îndelungată şi plină de evenimente. Dar care sunt originile lor? Cine şi când a întemeiat aceste oraşe?

Londra......o fostă aşezare comercială romană
Pe locul unde se ridică astăzi Londra se afla cândva o obscură aşezare celtică. În anul 43 e.n. a fost cucerită de romani, care au denumit-o Londinium. Romanii au construit un pod peste râul Tamisa şi au folosit această aşezare ca punct de plecare pentru transporturile navale de produse agricole sau minerale.

Sub conducerea lui Septimius Severus, Londinium a devenit rapid principalul centru comercial din provincia Britania Superior. În anul 61 e.n., o bandă de rebeli britoni, conduşi de regina Boadicea, au distrus această aşezare, dar Londinium a fost reconstruit în scurtă vreme şi înconjurat cu un zid de apărare în secolul al II-lea e.n. Când însă romanii au părăsit Britania, la începutul secolului al V-lea e.n., după cucerirea anglo-saxonă, oraşul a redevenit temporar un loc neînsemnat. Sub ocupaţie daneză, multe părţi ale Londrei au fost pur şi simplu lăsate în paragină.

În anul 886, saxonii, conduşi de regele Alfred cel Mare, au cucerit o mare parte din oraş, care fusese reşedinţa de scaun a regilor Essex-ului, încă din secolul al VII-lea. Apoi, în anul 1066, normanzii au cucerit oraşul şi, după victoria obţinută în bătălia de la Hastings, Wilhelm Cuceritorul a fost primul rege încoronat la Westminster Abbey. El a garantat oraşului privilegii deosebite. În anii care au urmat, oraşul s-a luptat pentru a-şi obţine independenţa politică şi economică. În 1192, cetăţenii Londrei au ales primul Lord Primar, iar din 1351, Consiliul Londrei. Până la sfârşitul secolului al XIV-lea, monarhul aflat pe tron avea voie să intre doar cu permisiune specială în oraşul liber al Londrei, care era guvernat independent. Dezvoltarea oraşului se afla în mâinile unei elite a breslei negustorilor, care au pus pe picioare comerţul englezesc, ca membri în Hansebund.

Parisul.....întemeiat de gali
La jumătatea secolului al III-lea î.e.n., parişii, un trib galic, au colonizat insula de pe Sena, Île de la Cité, şi au întemeiat aşezarea Lutuhezi, numită ulterior Lutetia Parisiorum. În anul 52 î.e.n., această aşezare fortificată a fost cucerită de romani. Deşi în secolul I e.n. au fost construite pe malul stâng al Senei băi termale, un forum şi un amfiteatru, Lutetia a rămas un oraş destul de neînsemnat în Galia romană. Invazia merovingienilor în anul 486 e.n. a pus capăt stăpânirii romane.

Sub domnia lui Clovis I, Parisul a devenit capitala Franţei în anul 508 e.n. Sub domnia dinastiei carolingiene, oraşul a fost atacat în repetate rânduri de normanzi şi a coborât temporar la statutul de reşedinţă a unor conţi. La sfârşitul secolului al X-lea, capeţienii au stabilit capitala Franţei la Paris. Filip al II-lea, denumit şi Filip August (1180-1223) a cerut ca oraşul, care avea aproximativ 100.000 de locuitori, să fie fortificat, şi astfel Parisul a devenit reşedinţa oficială a regilor Franţei.

În 1301, un palat regal a fost construit pe Île de la Cité. Zidul de pe malul stâng al Senei a fost reconstruit sub domnia lui Carol al V-lea, pentru a apăra mai bine oraşul împotriva englezilor, iar în 1370 el a cerut ca un alt zid să fie construit pe malul drept al Senei. Pe locul acesta se întind astăzi marile bulevarde ale Parisului. Începând din secolul al XVII-lea, familia regală s-a mutat la Versailles, însă datorită rolului său jucat în economie, Parisul a rămas cel mai important oraş al ţării.

New York City.....colonizat de olandezi
Zona din jurul New York-ului modern a fost iniţial locuită de triburile de irochezi şi Algonquin (sau Algonkin). Navigatorul florentin Giovanni da Verrazzano, care naviga din însărcinarea regelui Francisc I, a fost primul european care a acostat în Golful New York, în anul 1524. Verrazzano a descoperit regiunea Manhattan, pe care băştinaşii o numeau "Manahatta", dar şi râul care ulterior a fost numit Hudson, în onoarea exploratorului Henry Hudson. În jurul anului 1620, compania Dutch West Indian a fondat aici colonia Nieuw Nederland, iar în 1626, ei l-au însărcinat pe Peter Minnewit, un german aflat în serviciul lor, să întemeieze aşezarea comercială Nieuw Amsterdam în extremitatea sudică a insulei Manhattan. Noi şi noi aşezări au apărut şi s-au dezvoltat rapid în jurul acestui centru comercial, până la mijlocul secolului al XVII-lea, apoi au devenit mici burguri cunoscute sub numele de Bronx, Brooklyn, Queens şi Staten Island. În 1664, Peter Stuyvesant, guvernatorul de atunci al coloniei, a capitulat în faţa englezilor, care au redenumit oraşul New York, în cinstea ducelui de York. Cinci ani mai târziu, olandezii şi-au recucerit colonia. În final însă, aceasta a intrat definitiv sub stăpânire britanică în 1674. Primele atestări scrise ale oraşului New York datează din anul 1683.
\
Ascensiunea

De la originile lor umile, de mărunte aşezări şi puncte comerciale, Londra, Parisul şi New York-ul au crescut inexorabil, devenind centre ale comerţului internaţional şi bastioane ale influenţei politice şi culturale. Nici războaiele, nici revoluţiile, nici alte tipuri de catastrofe nu au reuşit să împiedice acest proces de dezvoltare.

Londra un oraş al dezvoltării explozive, în pofida Marii Ciume şi a Marelui Incendiu
Istoria tulbure a Londrei include numeroase dezastre. În secolului al XVI-lea, s-au format primele mari companii comerciale şi au început primele schimburi de bunuri şi produse, care au contribuit la dezvoltarea economică rapidă a oraşului. În perioada 1664-65, însă, oraşul a fost devastat de Marea Ciumă, care a făcut ravagii, soldându-se cu peste 70.000 de victime.

În luna septembrie a anului următor, un incendiu cumplit a distrus porţiuni masive din vechiul oraş. Aproximativ 13.000 de case şi 89 de biserici au fost mistuite de flăcări. Lucrările de reconstrucţie s-au bazat în principal pe schiţele făcute de Sir Christopher Wren, iar oraşul s-a extins către vest, spre comunităţile din Kensington şi Chelsea. În anii care au urmat, multe pieţe publice mari printre care Grosvenor, Berkeley şi Hanover Square au fost construite în aceste noi suburbii, în extremităţile vestice ale oraşului. S-a îmbunătăţit calitatea rezervelor de apă, au fost construite sisteme de canalizare şi străzile au fost pavate cu pietre.

În perioada 1675 - 1711, Wren a încheiat lucrările la marea sa capodoperă: catedrala St. Paul, cu un dom înalt de 110 metri. Spre finalul secolului al XVII-lea a fost construit Soho, o reţea de străzi în unghiuri drepte care înconjoară Soho Square, precum şi noul cartier Westminster.

Paris.....sânge şi revoluţie
Şi Paris a fost nevoit să supravieţuiască unui număr de catastrofe înainte de a deveni o metropolă internaţională. În perioada 1420 - 1436, în timpul Războiului de o sută de ani, oraşul a fost sub ocupaţie britanică. În timpul războaielor hughenote, care au început în 1562, după masacrul de la Vassy, Parisul a rămas un bastion al catolicismului.

Pe 14 august 1572......de ziua Sf. Bartolomeu mii de protestanţi francezi au fost ucişi în Paris şi în regiunile învecinate. Au existat însă şi elemente pozitive: Ludovic al XIV-lea, care a domnit începând din 1643, a introdus o serie de măsuri de modernizare, între care îmbunătăţirea rezervelor de apă şi mai multe spitale administrate de stat. De asemenea, el a cerut ca zidurile vechiului oraş să fie dărâmate şi în locul lor a construit marile bulevarde.

În 1789, Revoluţia Franceză a început cu căderea Bastiliei. Poporul din Paris a deschis drumul către abolirea monarhiei şi proclamarea primei Republici franceze. Pentru apărare au fost ridicate noi fortificaţii în perioada 1841-45. Cu 94 bastioane, 16 forturi şi o lungime totală de 39 kilometri, acest nou zid a făcut ca Parisul să devină cel mai mare oraş fortificat din lume.

New York City.....un simbol al dezvoltării şi prosperităţii
Şi New York-ul a trăit experienţe pline de groază şi confuzie, trecând prin diferite războaie şi conflicte armate. Oraşul a jucat un rol important în timpul luptei pentru independenţă a Americii. O scurtă perioadă de timp, aici a fost cartierul general al lui George Washington. De la bătălia de la Long Island (1776) şi până la finalul Războiului de Independenţă, în 1783, New York-ul a fost ocupat de trupele britanice. Oraşul fusese de asemenea grav afectat în urma a două incendii de proporţii, care s-au produs în 1776 şi 1778. În anii care au urmat însă, New York-ul a profitat de pe urma unui comerţ înfloritor.

Având o locaţie favorabilă, pe coasta Atlanticului şi Canalul Erie (terminat în 1825), oraşul s-a putut dezvolta rapid. Imigranţi plini de speranţe au început să sosească aici în valuri, din întreaga lume, iar populaţia a crescut rapid, ajungând la aproximativ 100.000 de locuitori. La începutul secolului al XIX-lea, New York-ul nu era doar cel mai mare oraş din SUA, ci şi un simbol al dezvoltării şi prosperităţii – deşi fiecare al şaptelea locuitor newyorkez trăia în sărăcie la vremea respectivă. Oraşul se dezvolta rapid, iar Planul Randel, care a propus o reţea de străzi care să poarte numere în loc de nume, şi-a pus amprenta în mod hotărâtor asupra sa.

În 1858 au fost încheiate şi lucrările de amenajare pentru Central Park. În 1883 a fost inaugurat Podul Brooklyn, care lega Brooklyn-ul de insula Manhattan. Având 1.052 metri lungime, la vremea respectivă a fost cel mai lung pod suspendat din lume şi primul construit integral din oţel. În 1898, vechile burguri Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens şi Richmond (Staten Island) au fost încorporate într-un singur district administrativ: "Marele New York."
\
Metropole

La începutul secolului al XIX-lea, Londra, Parisul şi New York-ul deveniseră mari metropole, pline de viaţă.

Marea Londră
Populaţia Londrei a crescut rapid. Oraşul număra cam jumătate de milion de locuitori în 1666, iar numărul acestora ajunsese deja la 1,2 milioane în 1821. Fiind centrul Imperiului Britanic, Londra a devenit punctul central al comerţului mondial. Prima Expoziţie Internaţională a avut loc în Palatul de Cristal din Londra, în 1851, şi a confirmat rolul Marii Britanii ca naţiune-lider în domeniul industrial. Numărul de locuitori ai oraşului a continuat să crească rapid, parţial şi datorită infuziei de imigranţi din colonii. În 1901, populaţia ajunsese deja la 6,6 milioane. În timpul celui de-al doilea război mondial, aproximativ 35% din oraş a fost distrus de raidurile aeriene germane. În mod uimitor, catedrala St. Paul a rămas neatinsă, deşi se afla în inima unei zone de distrugeri masive, unde 10.000 de persoane şi-au pierdut viaţa. După război, Londra a reuşit să îşi redobândească puterea economică. La sfârşitul anilor 1950, cele mai multe din distrugerile provocate de război fuseseră deja reparate.

În 1965, suburbiile învecinate, care adăposteau de acum nenumăraţi muncitori, au fost încorporate în teritoriul oraşului. Astfel s-a născut extinderea urbană care este Great London - Marea Londră o zonă de aproximativ 1.580 kilometri pătraţi, împărţită în total în 32 de districte. Din totalul de 7,7 milioane de locuitori, aproximativ 2,7 milioane locuiesc în zonele centrale ale oraşului, care alcătuiesc Inner London Londra Interioară.

În prezent, Londra rămâne reşedinţa familiei regale, găzduind totodată Guvernul, sediul Parlamentului, tribunale şi alte clădiri publice de importanţă majoră. Londra, capitala Marii Britanii, este un centru financiar, comercial şi administrativ, dar şi un punct focal cultural şi politic pentru întreaga naţiune. Londra este, cu adevărat, unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii.

Paris.....capitală şi conglomerat de foste suburbii par excellence
La fel ca Londra, şi Parisul a continuat să se extindă. În secolul al XIX-lea, revoluţia industrială a contribuit la creşterea uriaşă a numărului de imigranţi sosiţi aici. Napoleon al III-lea a decis să remodeleze complet capitala. Pentru a crea condiţii de muncă şi viaţă mai sănătoase, dar şi pentru a etala puterea Franţei imperiale în faţa întregii lumi, Napoleon l-a numit pe Georges E. Haussmann în postul de prefect al Parisului, în anul 1853. Astfel, lui Haussmann i-a fost încredinţată sarcina de a reproiecta şi renova Parisul. Deşi Haussman a făcut multe pentru a îmbunătăţi conditile sanitare şi a creat o reţea de bulevarde largi şi parcuri, proiectele sale au făcut ca oraşul să piardă câteva dintre clădirile istorice de valoare. După 1855, numeroase expoziţii, în special cele din 1867, 1878, 1889 şi 1900, au demonstrat abilităţile economice şi culturale ale acestui mare oraş. Parisul are şi acum partea sa de transformări politice. După prăbuşirea celui de-al doilea imperiu şi ocupaţia germană a oraşului, Comuna din Paris s-a ridicat la luptă împotriva guvernului interimar conservator al Republicii, însă revolta socialiştilor şi comuniştilor a fost înăbuşită.Între 1880 şi 1914, în aşa-numita perioadă “belle epoque”, Parisul a trăit o adevărată renaştere culturală. Clădiri precum Gare de Lyon sau podul Alexandre III peste Sena sunt o dovadă a stilului rafinat al epocii. În prezent, Parisul are aproximativ 2,1 milioane de locuitori în cele 20 de arondismente (districte) ale sale, care alcătuiesc cel mai mare oraş din Franţa, centrul cultural şi politic al întregii ţări. Aproximativ 10 milioane de persoane (aproape 20% din populaţia Franţei) locuiesc acum în regiunea Parisului.

New York City.....oraşul care se întinde după stele
După încheierea lucrărilor de construire a Canalului Erie, în 1825, New York-ul devenise un înfloritor centru comercial, industrial şi financiar. Populaţia a crescut cu peste 100% între 1820 şi 1840, apoi acest număr s-a dublat încă o dată până în 1850. Cum spaţiul devenise extrem de solicitat, la începutul secolului al XX-lea, new yorkezii şi-au ridicat privirile spre cer şi în curând au început să apară primii zgârie-nori - de pildă blocul Woolworth. Însă evenimentele din 25 octombrie 1929 au schimbat starea de spirit a bancherilor de pe Wall Street şi a clienţilor lor, deopotrivă.

Această zi rămâne în istorie sub numele de Vinerea Neagră momentul când Bursa s-a prăbuşit şi se părea că acea bulă aurită explodase definitiv. În ciuda greutăţilor economice, două proiecte arhitecturale majore au fost totuşi încheiate - blocul Chrysler (în 1930) şi Empire State Building (in 1931). Pentru a-i primi pe nenumăraţii refugiaţi care au sosit de peste ocean în anii 1930 şi 1940, SUA şi-a relaxat politica şi legislaţia referitoare la imigraţie. New York-ul este cel mai mare oraş din SUA, iar aici se află una dintre cele mai importante regiuni economice de pe glob. Din 1953, aici locuiesc aproximativ 8 milioane de persoane.

Banca de spermă a geniilor
Un milionar californian a fondat o bancă de spermă în 1980, cu scopul de a crea o rasă superioară, de indivizi excepţionali. Oare i-a funcţionat planul?
\
Reproducere selectivă
Până în anul 1983, banca de spermă a lui Graham avea deja 19 donatori-genii. Trei dintre aceştia erau foşti laureaţi ai Premiului Nobel pentru ştiinţă, şi toţi au decis să îşi păstreze anonimatul – cu o singură excepţie.

Dr William B. Shockley de la Stanford University a primit Premiul Nobel pentru fizică în anul 1956. Trecut deja de 70 de ani, la vremea respectivă Shockley a declarat:

"Întâmpin cu bucurie şansa de a fi identificat cu această cauză importantă, însă doresc să explic foarte clar că nu mă consider o fiinţă umană perfectă sau un candidat ideal. Nu îmi propun să concep nişte supraoameni."

Graham a fost frustrat că atât de puţini confraţi laureaţi ai Premiului Nobel au participat la proiect ca donatori. La un moment dat, s-a renunţat chiar şi la cei care participaseră la început, pentru că înaintaseră prea mult în vârstă pentru a mai produce un material seminal viguros. Graham a început să îşi lărgească atunci aria de interes, abordând oameni de ştiinţă mai tineri, în plină ascensiune profesională, de la diverse universităţi din California.

De asemenea, în încercarea de a-şi extinde demersurile, a început să contacteze câştigători ai medaliilor de aur olimpice, precum şi oameni de afaceri energici.

Deşi identitatea donatorilor a fost păstrată secretă, alte informaţii erau disponibile. Printre acestea se numărau:

greutatea, înălţimea, vârsta
culoarea ochilor, a pielii şi a părului
diverse caracteristici ereditare, inclusiv informaţii despre alţi copii pe care donatorul respectiv îi avea deja
cel mai important aspect: un IQ de aproximativ 180 (pe care îl deţin aproximativ 20 de persoane din întregul popor englez.)
Graham nota şi propriile sale comentarii pentru fiecare specimen, ca de pildă: "Un om de ştiinţă foarte celebru, un tip superactiv. Aproape un supraom." Donatorii erau cunoscuţi numai pe baza unor coduri de culori: Dl Fuchsia, Dl Alb, Dl Portocaliu...

Dacă în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi criteriile lui Graham erau dure, nici în privinţa femeilor evaluarea nu era mai puţin riguroasă.

Orice candidată trebuia să fie căsătorită cu un bărbat steril. Cei doi urmau să fie părinţii care să aibă grijă de copil, cu condiţia să dispună de resurse materiale generoase şi să îi asigure super-copilului un mediu propice pentru dezvoltarea sa optimă.

Graham a făcut reclamă acestui proiect, căutând mame-candidat prin intermediul unei reviste a organizaţiei Mensa. Numai femeile atent selecţionate, care doreau să îşi sporească şansele de a aduce pe lume copii excepţionali, urmau să fie inseminate.

În plus, după inseminare, mamele erau de acord să îl ţină la curent pe Graham cu evoluţia sarcinii şi dezvoltarea ulterioară a copilului.

Până la începutul anilor 1990, deja se năşteau în cadrul acestui proiect până la 20 de “copii-genii” pe an.
\
Aspecte etice şi sociale
Ştiinţa îmbunătăţirii evoluţiei umane prin reproducere controlată se numeşte eugenie. Cuvântul provine din greacă şi înseamnă “bine la naştere”.

Originile ştiinţifice ale acestei idei datează de la sfârşitul secolului XIX, când a fost popularizată de Francis Galton – vărul lui Charles Darwin. Galton era convins că reproducerea după criterii calitative era o metodă de a îmbunătăţi calitatea materialului uman – în aceeaşi manieră în care se îmbunătăţeşte calitatea şeptelului. De atunci, au existat voci care s-au ridicat pro şi contra ideii de eugenie.

În prima parte a secolului XX, America a primit cu însufleţire ideea de eugenie. Marii industriaşi ai epocii se temeau că super-puterea burgheziei era erodată de imigranţii care erau, genetic vorbind, inferiori pionierilor proveniţi din nordul Europei, care ajunseseră primii aici.

Pe tot teritoriul Statelor Unite au fost emise legi care le interziceau persoanelor care sufereau de boli mintale, boli cu transmitere sexuală, epilepsie sau chiar alcoolism, să se căsătorească. Conform istoricului Daniel Kevles – autorul lucrării În numele eugeniei – peste 20.000 americani fuseseră sterilizaţi în mod forţat până în anul 1930.

Desigur, ascensiunea Germaniei naziste a distrus complet toate aspectele constructive ale conceptului de eugenie. Ororile epurărilor etnice şi genetice care au avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial au marcat sfârşitul determinismului biologic

.… până când Graham şi-a deschis “prăvălia”.
\
După douăzeci de ani
Robert Graham a murit în 1997, la vârsta de 90 de ani, în timpul unei întruniri a Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei. În decurs de doi ani, fundaţia s-a închis, debarasându-se de toate donaţiile şi documentaţia aferentă.

În mare parte, o dată cu Graham au murit şi secretele care se ascundeau în spatele marelui său vis de supersuccese obţinute prin intermediul unui supermaterial seminal.

În prezent, se estimează că în total s-au născut 230 de copii în urma experimentului genetic al lui Graham. Cum prea puţine dintre identităţile acestor “copii-genii” sunt cunoscute, adevărata dimensiune a succesului acestui experiment rămâne în mare parte un mister.

Totuşi, există şi date care au fost făcute publice. Printre cele mai vizibile de acest fel se numără Doron Blake.

Se pare că Blake a fost al doilea copil născut în cadrul acestui experiment, dovedindu-se excepţional încă de la naştere. Ştim acest lucru pentru că mama sa, Afton Blake, a avut nenumărate apariţii publice alături de copil, practic din ziua când acesta s-a născut.

Doron estimează că, până la vârsta de 18 ani, dăduse deja 100 interviuri. Nu este de mirare că acest copil a stârnit un asemenea interes, având în vedere jaloanele dezvoltării sale:

sugar fiind, îşi mişca mânuţele în ritmul muzicii clasice
la vârsta de doi ani utiliza deja un computer
citea Shakespeare şi învăţa algebră la grădiniţă
a demonstrat un IQ de 180 la vârsta de 6 ani
a devenit un talentat muzician şi un copil-minune în matematică
Totuşi, el nu este de părere că rolul jucat de mama sa în experimentul lui Graham l-ar fi făcut să devină o persoană mai bună:“

Nu cred că omul este definit de inteligenţa sa. Un om se formează dacă este crescut într-o familie iubitoare, cu părinţi iubitori, care nu îl supun nici unui fel de presiuni. Cel mai mult îmi place la mine nu atât faptul că sunt inteligent, cât faptul că ţin la oameni şi mă străduiesc să fac şi viaţa altora mai bună. Nu cred că poţi controla reproducerea pentru a obţine oameni buni."

Desigur, întrebarea cea mare este dacă abilităţile acestor copii-genii se datorează materialului ereditar sau modului în care au fost crescuţi şi educaţi. Această întrebare devine cu atât mai dificilă când este vorba de copiii-genii ai lui Robert Graham. Sunt ei oare un produs al genelor? Sau un produs al mediului în care s-au dezvoltat?

Condiţiile impuse de Graham pentru inseminare erau existenţa unui cămin prosper, în care copiii să se bucure de dragoste, atenţie şi îngrijire. Ca urmare, este imposibil să stabilim cât anume din inteligenţa lor a fost influenţată de mediul social în care au crescut.
\
Testaţi-vă IQ-ul!
Cel mai celebru mod de a vă testa inteligenţa este un test IQ– un test de inteligenţă.
IQ este prescurtarea pentru ‘Intelligence Quotient’ - ‘Coeficient de inteligenţă’ - iar testul evaluează abilităţile mentale.
A fost dezvoltat în 1905 de către Alfred Binet, un psiholog care lucra în Paris.
Testul de inteligenţă constă într-o varietate de exerciţii care evaluează abilităţile verbale, matematice, spaţiale, de memorie şi de deducţie ale subiectului. Testul este conceput astfel încât subiecţii medii acumulează între 90 şi 110 puncte.
Orice rezultat care depăşeşte această valoare intră în zona abilităţilor excepţionale sau chiar a geniilor.
Mensa este o organizaţie internaţională pentru cei cu IQ foarte ridicat. În Mensa se poate înscrie oricine poate demonstra că are un IQ care îl situează în primii 2% din populaţie.
La nivel mondial există aproximativ 100 000 membri şi 28 000 membri Mensa în Marea Britanie – inclusiv 2.200 juniori, care încă nu au împlinit 16 ani.
Mensa vă poate ajuta să aflaţi cum v-aţi descurca în situaţia unui test real de inteligenţă: http://www.mensa.org/workout.html
Totuşi, pentru a vă afla coeficientul real de inteligenţă, trebuie să daţi un test supravegheat şi aprobat, în condiţii standard, care durează aproximativ două ore.
Mensa oferă teste de inteligenţă sub supervizare pe întregul teritoriul al Insulelor Britanice.