Arghezi[v=]

Scris de Admin 26.02.06 11:28

Rezumarea primului mesaj :

TUDOR ARGHEZI-
21]Moartea este umbra noastra care se tine dupa noi sa ne soarba.
20]Moartea este un atentat continuu la adresa conştiinţei treze.
19]Scrisul, ca şi dragostea, e poezie.
18]Bunătatea e atitudinea omului în suferinţă.
17]Dezvata-te sa respecti fatada, pana ce n-ai vazut interiorul.
16]Poezia este însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte cu planete lui în cer.
15]Mii de carti nu deslusesc in tine nici inceputul.
14]Viaţa e un mister care nu trebuie mânjit cu sânge şi ofensat cu sabia unui fanatic.
13]Amaraciunea cartii este, dintre amaraciuni, cea mai dulce.
12]Cand umbli cu adevarul, te simti cinstit si sanatos.
11]Tara noastra nu are ce face cu tineri imbatraniti; ei ii trebuiesc batrani, multi batrani, insa tineri.
10]A avea mult inseamna adesea a stapani putin.
9]Adevarul e in toate limbile la singular, ca sa ne ferim de realitatea adevarurilor variate si ca sa dam erorii si adevarului multiplu prestigiu si unicitate.
8]Orice om are o idee buna si fixa care arata incapacitatea lui de libertate.
7]De obicei, critica literatului incapabil consista in afirmarea insusirilor ce lipsesc dintr-o lucrare literara din pricina ca aprofundarea calitatilor evidente ii este dificila.
6]Orice viaţă de om începe de mai multe ori.
5]Prietenul cel mai bun e intotdeauna sotul si consolarea cea mai intreaga, sotia.
4]Dragostea neimpartasita e ca o taiere de fierastrau in bustean uscat si se incheie cu ura si razbunare.
3]Femeile sînt inexacte ca soarecii si cocorii.
2]Nu e destul sa fii bun – trebuie sa fii bun de ceva.
1]Doua casatorii sînt prea multe pentru o femeie.
=====
Mitzura

Scris de Admin 09.01.08 18:46

Tudor Arghezi, despre asasinarea lui I.G. Duca

Scris de Admin 14.07.07 12:39

Viata lui Arghezi la Martisor
Astazi se implinesc 40 de ani de cand a murit poetul "Psalmilor" si al "Florilor de mucigai"

Tudor Arghezi (1880-1967) a construit impreuna cu sotia sa, Paraschiva, casa de pe strada Martisor, aflata acum langa Piata Sudului. In 1926, cand ei cumparasera terenul de 17.250 de metri patrati, zona era o mahala neamenajata, unde nici strazile nu aratau mai bine decat drumurile de la tara. Ca [...]

Scris de Admin 12.07.07 17:15

Mărturii despre Tudor Arghezi

Scris de Admin 21.05.07 19:11

OMAGIU LUI TUDOR ARGHEZI, LA 40 DE ANI DE CÎND MARELE SCRIITOR A ÎNCETAT DIN VIATADuminica, 20 mai, a fost redeschisa Casa memoriala Tudor Arghezi de la Martisor. Timp de 8 luni aceasta s-a aflat în reparatii generale, efectuate cu sprijinul Ministerului Culturii si al Muzeului Literaturii Române. La evenimentul de ieri, prilejuit de împlinirea a 40 de ani de la disparitia marelui poet si a 80 de ani de la aparitia primului sau volum de versuri, "Cuvinte potrivite", au participat senatorul Corneliu Vadim Tudor si familia sa, acad. Eugen Simion, acad. Mihai Cimpoi, regizorul Geo Saizescu s.a. Corneliu Vadim Tudor a vorbit despre poezia si arta poetica a maestrului, iar scriitorul Nicolae Dragos a prezentat al doilea volum din editia de culegeri memorialistice "L-am cunoscut pe Tudor Arghezi". Editorul Radu Traian si acad. Eugen Simion au purtat discutii asupra editiei "Scrisori de autor", precum si a volumelor din Tudor Arghezi scoase la Fundatia pentru Literatura si Stiinta. În ziua de 18 mai a fost inaugurata si Casa memoriala Tudor Arghezi de la Carbunesti, judetul Gorj.

Scris de Admin 01.04.07 11:19

Publicistica 1914-1918 / Tudor Arghezi

Scris de Admin 25.03.07 18:31

Putea fi Arghezi legionar? - de Ion Simuţ

Scris de Admin 18.02.07 14:16

Putea fi Arghezi legionar?

Tudor Arghezi, Opere. VII. Publicistica (1931-iunie 1933), 1276 p.; VIII. Publicistica (iulie 1933-1940), 1402 p.; IX. Publicistica (1941-1947), editie îngrijita si note bibliografice de Mitzura Arghezi si Traian Radu, Editura Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2005-2006.

Trebuie sa raspunzi la întrebarile absurde? Eram înclinat sa cred ca nu. A vorbi de un Arghezi legionar dovedeste o fantezie cam necontrolata. Poate parea o dezvaluire senzationala, daca n-ar fi o prostie. Marturisesc ca n-as fi crezut ca e necesar sa combat enormitati, daca, de curând, cineva nu mi-ar fi spus cu cinism: „Eu cred ca Arghezi putea fi si legionar, pentru ca a fost în atâtea alte feluri!“ Am întrebat, mai mult ca sa vad ce stie interlocutorul meu: „În câte alte feluri a fost Arghezi, din punct de vedere politic?“ Mi s-a raspuns: „În câte feluri a vrut! A fost o girueta politica!“ Preopinentul meu nu stia nimic precis, dar îmi spunea raspicat si agresiv, într-un mod care nu admitea replica sau dubiu si, mai ales, nici un fel de argumente, ca Arghezi s-a compromis în toate felurile si ca, prin urmare, n-ar fi de mirare sa fi fost – nu se stie cum – si legionar. Sau, daca nu membru episodic al Miscarii, macar un publicist pro-legionar, unul printre atâtia altii! Opinie totalmente falsa! stiam ca biografia argheziana nu se bucura de un bun renume, dar nu as fi crezut ca i se poate pune în seama orice. Nu raspund, în continuare, unui singur om care gândeste astfel, raspund unei suspiciuni pernicioase. O prostie, cum e aceea ca Arghezi ar fi fost legionar, se raspândeste foarte repede pe fondul în care ne-am obisnuit cu lansarea de acuze si etichetari grave, facute adesea fara dovezi.

Reamintesc de unde a pornit aceasta problema inventata, aiuritoare, în legatura cu Arghezi. În volumul 3 din Istoria loviturilor de stat în România (Ed. RAO, 2006) Alex Mihai Stoenescu face un bilant al intelectualilor care s-au apropiat, pâna la identificare, de Miscarea Legionara, începând din 1933, dupa asasinarea lui I. G. Duca. Însiruirea lui Alex Mihai Stoenescu (de la p. 183-184) îl cuprinde si pe Arghezi, alaturi de intelectuali care au avut, într-un mod indubitabil si demonstrabil prin texte sau marturii ale contemporanilor, un episod semnificativ de atitudine pozitiva fata de legionarism sau au fost chiar membri ai Miscarii: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mihail Polihroniade, Ernest Bernea, Aron Cotrus, P. P. Panaitescu, Dan Botta, Nicolae Paulescu, Sextil Puscariu, Petre Tutea, Horia Hulubei, Mihail Sturdza, Dumitru Staniloaie, Ion Caraion etc. Fiecare caz ar trebui discutat în parte, cu nuantarile de rigoare. Nu avea de ce sa fie adaugat aici Tudor Arghezi, din motive politice, cu totul imaginare, de implicare, aderenta la Miscarea Legionara sau opinie pozitiva despre legionarism. Enumerarea lui Arghezi în aceasta companie politica este de o incongruenta totala.

Despre Arghezi nu a spus nimeni ca ar fi îmbracat camasa verde sau ca ar fi facut parte din vreun cuib legionar. Nu exista marturii de acest fel, fie ele si mincinoase. Ramâne în discutie publicistul Arghezi, cu o activitate imensa. Profit de faptul ca apare o noua editie de Opere Tudor Arghezi, îngrijita de Mitzura Arghezi si Traian Radu, începuta în 2000 cu doua volume de poezii, prefatate de Eugen Simion. Editorii au procedat foarte bine ca de la volumul III s-au ocupat de publicistica argheziana, pe care au restituit-o în ordine cronologica, pentru ca vechea serie de Scrieri, initiata sub supravegherea scriitorului în 1962, realizase o derutanta devalmasie tematica, în care ar fi fost foarte greu sa ma descurc pentru a gasi articolele lui Arghezi din perioada ascensiunii legionare (1933-1940). Noua editie de Opere procedeaza astfel: în volumele III si IV, aparute în 2003, e cuprinsa publicistica anilor 1896-1913 si 1914-1918, în total aproximativ 2600 de pagini; în volumele V si VI, aparute în 2004, e cuprinsa publicistica anilor 1919-iulie 1928 si august 1928-1930, ceea ce înseamna alte aproape 3000 de pagini; în volumele VII si VIII, aparute în 2005, avem publicistica anilor 1931-iunie 1933 si iulie 1933-1940, adica alte 2400 de pagini; în sfârsit, ultimul volum aparut pâna acum este IX, în 2006, adunând toate articolele anilor 1941-1947. Urmeaza ca restituirea cronologica a publicisticii argheziene sa se încheie într-un ultim volum, referitor la anii 1948-1967. E un efort editorial urias al îngrijitorilor si al culegatorilor de text, care nu a fost pâna acum laudat si pretuit cum s-ar fi cuvenit. Beneficiem astfel de o orientare adecvata în cea mai vasta opera publicistica, dupa cea a lui Nicolae Iorga. Avem la îndemâna un instrument cum nu se poate mai bun pentru a verifica tot ce dorim, fara interventia cenzurii din perioada comunista în textul arghezian restituit. Cercetatorul are pe masa dosarul imens al publicisticii argheziene, a carei harta de teme si atitudini putini o cunosc. Dar, cu acest dosar complet sau cu aceasta harta minutioasa în fata, nu mai putem lansa nepedepsiti orice ipoteza, oricât de hazardata, despre convingerile politice ale lui Arghezi. Alex Mihai Stoenescu e istoric, nu cercetator literar, dar regulile de onestitate si profesionalism în munca de documentare sunt aceleasi.

Am pus detectorul politic pe volumele VII, VIII si IX de publicistica argheziana, detector echipat sa descopere elementele filo-legionare. Rezultatul? Nimic suspect sau dubios în aceasta directie! Dimpotriva: în cele câteva ocazii, evenimente politice, pe care le valorifica, Arghezi e anti-legionar virulent.

Iau ca exemplu atitudinea lui Arghezi fata de asasinarea lui I. G. Duca de catre legionari în 1933. E un test cât se poate de semnificativ. Arghezi îsi începe articolul publicat la 14 ianuarie 1934 în „Adevarul literar si artistic“, exprimând regretul („mâhnirile ma împresoara si parerile de rau ma caznesc“) ca a formulat câteva reprosuri, destul de aspre, la adresa prim-ministrului în urma cu câteva luni. Atitudinea argheziana împotriva asasinilor si a ideologiei lor nu are echivoc:

„Acest mormânt comporta un înteles, indica un termen si comanda o datorie. Oamenii politici s-au jucat pe rând, de-a surâsul, de-a complicitatea si de-a scepticismul: ei îsi vor face serios examenul din miezul noptii, al constiintei. Nici plugarul, nici gânditorul nu se recunosc într-un asasinat, comis în numele brazdei, al ideii si al lui Dumnezeu. Lumina zilei face drojdii si viermi din vina altora decât a lor si actul celor trei studenti, nemotivat la instructie cu argumentele unei credinte, oricare ar fi fost, dovedeste ceva mai dezolant si mai lamentabil decât o doctrina raspicata înviersunata si decât un fanatism identificat; o palida morbiditate, adunata cu încetul, cu sufletul si cu trupul, târâs, din spectacolul unei vieti sociale, dezorganizata divers si complicat“ (vol. VIII, p. 296-297).

Ceea ce e straniu – dupa cum acuza Arghezi – e ca „glontul a fost trimis din universitate“, crima a fost savârsita de trei studenti, iar victima, „I. G. Duca era un mare carturar“. Publicistul vitupereaza neiertator: „Ce fel de universitate este aceea care da învataceilor revolvere; ce fel de nationalism este acela care doboara de jos pe ziditorii patriei ridicati pe schele; aceste probleme pot fi decise numai dincolo de minte“. Desi nu-l numeste, Arghezi îl vizeaza în mod clar pe Nae Ionescu ca principal vinovat, alaturi de institutiile viciate în fundamentul lor – Universitatea, Biserica si Doctrina de partid: „Se poate chema opera politica asemenea isprava? si-o pot însusi, într-adevar, catedra si amvonul, care atunci când mai era timp sa se vorbeasca au tacut? Ce-au facut preotii si dascalii, ca sa ajunga la psihologia lor copiii de la Parchet? Ce fac ei acum? Crima din Sinaia înfrunta o suta de ani de cultura, la urzirea careia, ridicol si perimate, migalesc penibil acul, bumbacul si matasea fiecaruia din noi. S-au lepadat la portile temnitei profesorii de elevii lor, de nu ies din tacere sa le ia în priveliste o aparare de solidaritate si raspunderi?“ Arghezi nu gaseste criminalilor nici cea mai mica justificare. De ce afirma atunci Alex Mihai Stoenescu ca asasinarea lui I. G. Duca în decembrie 1933 ar fi provocat un val de simpatie fata de Miscarea Legionara „ca si cum actul de extrema violenta ar fi fost un gest moral“? (p. 184 în volumul citat). De ce îl trece pe Arghezi printre „simpatizantii de notorietate publica“ ai Miscarii? Arghezi nu vorbeste de aceasta crima ca „o reactie la agresiunile facute de acelasi regim corupt împotriva unor victime – legionarii“, cum presupune Alex Mihai Stoenescu. Dimpotriva, Arghezi acuza cât se poate de raspicat asasinarea lui I. G. Duca, o crima care ar trebui sa bântuie constiinta întregii natiuni: „Mormântul lui sta în casa tuturora si calendarul nostru nou începe cu o litera neagra încâlcita în sânge“. Poetul revine asupra acestui fapt odios si mai târziu, la 21 octombrie 1934, într-un alt articol, tot din „Adevarul literar si artistic“, ocazionat de devastarea redactiei ziarului „Facla“, operatiune pusa în relatie directa cu asasinatele din Marsilia, pentru a dovedi ca asemenea oameni se înscriu, cum zice Arghezi, „în marea patologie“. Reamintind de asasinarea lui I. G. Duca, Arghezi o explica prin fanatismul care se rezolva nevrotic în crima: „E fantastic si tocmai de aceea grav, ca personal ei n-aveau de ce sa ucida pe Duca si ca tustrei baietii care si-au ales rolul de asasini providentiali n-aveau nici pingelele întregi la ghete“ (vol. VIII, p. 481). Mai exista vreun dubiu în privinta a ce credea Arghezi despre legionari, dupa asasinarea lui I. G. Duca?

Trebuia sa încep cu esentialul. Arghezi e, în întreaga lui activitate, mai ales un ziarist de stânga, prieten notoriu al lui N. D. Cocea si Gala Galaction. La începutul anului 1931 (nu merg mai în urma) scrie la „Miscarea“, care – atentie! – este „ziar national liberal“, reprezentând fractiunea lui Gh. I. Bratianu. În anii 1931, 1932, 1933 si urmatorii a colaborat statornic la „Dimineata“, „Adevarul literar si artistic“, „Progresul social“. În 1937, apare o noua serie a „Biletelor de papagal“, care îi absoarbe o vreme în întregime puterile publicistice. Scrie întotdeauna favorabil despre regele Carol II, devenind nu doar un admirator al acestuia, ci chiar un adulator. În 1938, publica 11 articole în „Cuvântul“, în lunile ianuarie-aprilie, toate fiind cronici plastice, în inimitabilul stil arghezian, fara nimic politic în ele. În a doua parte a anului 1939 colaboreaza numai la „Viata româneasca“, „Revista Fundatiilor Regale“ si „Revista Ford“. În 1939, Arghezi este grav bolnav si nu are nici un fel de activitate publicistica. În 1940 nu publica decât trei articole, toate despre Regele Carol II. Iar din ianuarie 1941, dupa înfrângerea rebeliunii legionare, nu mai poate fi vorba de legionari în viata politica, dominata de Ion Antonescu pâna în august 1944.

Cu asemenea premise (de stângist – e adevarat – nu foarte consecvent, cu simpatii liberale efemere, si de regalist înfocat), Arghezi nu putea deveni pro-legionar, în nici un fel. Am avut impresia ca toata lumea stie asta, ca e un adevar elementar. Iata ca, din pacate, nu e!

http://www.romaniaculturala.ro/#

Scris de Admin 24.12.06 11:55

Arghezi

Scris de Admin 07.11.06 21:10

EDITORIAL de Nicolae Manolescu - Din nou despre "cazul" Arghezi

Scris de Admin 25.10.06 18:46

EDITORIAL de Nicolae Manolescu - Dupa o jumatate de veac

Scris de Admin 19.10.06 18:31

Mitzura Arghezi sta zilnic in cap

Scris de Admin 16.10.06 16:13

DEPOZITIILE DOMNILOR TUDOR ARGHEZI SI GH. BRATIANU ÎN PROCESUL MARILOR CRIMINALI DE RAZBOI
Au fost citati ca martori ai apararii si d-nii: dr. Petru Groza, Gh. Tatarascu, Lucretiu Patrascanu, general Vasiliu Rascanu, Constantinescu-Iasi. Sedinta de astazi a început ceva mai tîrziu ca de obicei. Acuzatii intra în boxa la ora 8,25. Ica Antonescu, care s-a retras în sedinta de ieri dupa-amiaza fiind bolnav, este si el prezent. A terminat, probabil, de curînd dejunul de dimineata si continua sa mai manînce. La ora 8,30 intra Curtea. Sînt citati ca martori: generalii Mitache, Vasiliu-Rascanu, Racovita, Cealâc, Dascalescu, Avramescu, Georgescu Ion, Dragalina, Camenita, Davidescu, dr. Fildermann, gen. Tobescu, Al.L. Zissu, Gh. Tatarascu, Mihail Ghelmegeanu, Lucretiu Patrascanu, Constantinescu-Iasi, av. Damian Virgil, Constantin Angelescu, Mani Fildermann, maior Iorgu Popescu, general Nestorescu, general Diaconescu, amiral Gheorghiu, general Antonescu Dumitru, Iorgu Stavri, ing. Dinu Constantin. Toti absenti. Se prezinta gen. Gh. Casian, propus ca martor de acuzatul Dobre, care da relatii asupra capturilor de razboi, în calitate de fost sef al serviciului capturi. Martorul declara ca lucra sub ordinele presedintiei BBT-ului, Cab. Militar si M.St.M.
Mai da unele relatii de ordin tehnic, dupa care sînt chemati martorii: Radu Stefan, col. Tomita, dr. Petru Groza, Gh. Nicolau, Bova-Scopa, av. Dimitrie Nanu, Ion David, Gh. Oprescu, Emil Pauker, Ana Stein, Stefan Nicolae, d-na dr. Nicolau, Mery Grigoriu, Herman Hertzog, Ion Cristu, D. Miclescu, Teodor Virginescu, Cezar Popescu, Gh. Popescu, dr. Preda, Dinescu, Popescu Grigore, Radu Xenopol, Jaques Donque, Zamfir Apostol, Ion Nistor, N. Bagdasar, toti absenti. Pare foarte deconcertat pentru ca a fost îndepartat de la preocuparile sale obisnuite si adus în fata Tribunalului. Priveste în toate partile, declara ca nu citeste gazete niciodata, ca n-a facut politica. În general, nu stie mai nimic. Sînt citati apoi mitropolitul Nicolae Balan, Gh. Facauaru, Mircea Florian, Andrei Ionescu, Vasile Bancila, Mihail Ralea si Victor Eftimiu, toti absenti. Este prezent dl. Tudor Arghezi, care a fost citat ca martor de fostul general Dumitru Popescu. Se opreste în fata Curtii si începe sa raspunda la întrebarile puse. Reflectoarele se aprind, iar martorul refuza sa vorbeasca mai departe. În cele din urma, fotografii renunta. Dl. Tudor Arghezi povesteste cum a fost arestat dupa publicarea unui articol care fusese interpretat ca scris special pentru dr. Fildermann. A fost tinut la închisoare 4 zile, apoi chemat de fostul gen. Dumitru Popescu, care s-a purtat bine cu domnia-sa, fiind pus în libertate. A doua oara martorul a fost arestat în urma publicarii articolului "Baronul", în care îl ataca pe Killinger, si dus la Tîrgu Jiu. A stat internat în lagar 3 luni, dupa care, într-o buna zi, îmbolnavindu-se, sotia sa a prins de veste. D-na Arghezi a relatat apoi sotului sau ca, pe cînd insista plîngînd pe lînga fostul ministru de interne, pentru eliberarea maestrului, doua lacrimi s-au ivit în ochii lui Dumitru Popescu. Dl. Arghezi a fost pus în libertate, în urma unui ordin telefonic dat comandantului lagarului. Venit la Bucuresti, se afla, dupa cum declara, într-un zig-zag sufletesc foarte bizar. Dumitru Popescu l-a îmbratisat si l-a trimis acasa, recomandîndu-i sa nu mai scrie. Din clipa aceea, semnatura lui Tudor Arghezi a fost cenzurata în toate gazetele. S-a oprit hiar aparitia unui articol intitulat "Generalul", în care maestrul Arghezi facea portretul lui Dumitru Popescu, scriind, probabil, ceea ce a declarat în sedinta: "Nu l-am cunoscut înainte de a fi arestat. Îl credeam foarte înalt si foarte mare, pentru ca generalul, combinat cu Popescu, îmi dadea aceasta impresie". Sala rîde masurîndu-l pe acuzat, mic de statura si aducînd a "mos Teaca". Rîde si Dumitru Popescu. Maestrul Arghezi semneaza depozitia si apoi ia loc în mijlocul confratilor de pe bancile presei. Urmeaza depozitia d-lui Gh. Bratianu, martorul lui Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Dl. Bratianu începe prin a declara ca Ica a fost membru al partidului sau si ca pe vremea aceea se manifesta pe linia de atunci a politicii noastre externe. Mihai Antonescu este în picioare, are în mîna o hîrtie pe care si-a notat întrebarile. Se vede de departe un scris mare, nervos, dezordonat. Martorul continua, declarînd ca Ica îi cunoscuse pe Fabricius si Neuebaker înainte de 6 septembrie. În 1940, între 6 si 14 septembrie, dl. Gh. Bratianu trata intrarea sa în guvern ca vice-presedinte al guvernului si ministru de externe. În cele din urma a refuzat demnitatile propuse, din caza legionarilor. A avut si mai tîrziu contact cu cei doi Antonesti, care i-au propus în nenumarate rînduri sa intre în guvern: dupa rebeliune, în iunie 1941, înainte de declararea razboiului, si în toamna anului 1941.
Presedintele arata cum trebuie sa fie consemnat raspunsul. Ion Antonescu spune cîteva cuvinte lui Ica. Continua apoi depozitia martorului. În noiembrie 1940, dl. Gh. Bratianu l-a rugat pe Mihai Antonescu sa ramîna mai departe în guvern, pentru a continua lupta contra legionarilor. Dl. Gheorghe Bratianu lamureste rolul d-lor Otulescu, Leon si Creteanu în guvernul Antonescu, subliniind ca ei nu erau membri ai Partidului Liberal. La ora cînd scriem aceste rînduri au trecut 75 de minute de cînd dl. Gheorghe Bratianu continua sa raspunda la interogatoriu. Pe coridor asteapta sa fie chemati d-nii Dinu Bratianu si Mihail Romniceanu
(Text reprodus din ziarul "Dreptatea", organ al Partidului National-Taranesc, nr. de vineri, 10 mai 1946)

Scris de Admin 04.10.06 6:59

Mitzura şi Caramitru se ceartă pe poeziile lui Tudor Arghezi

Scris de Admin 05.06.06 20:12

MOMENT ISTORIC
Tudor Arghezi a publicat la 30 septembrie 1943 pamfletul "Baroane",
indreptat impotriva ambasadorului Germaniei fasciste la Bucuresti,
Manfred von Kilinger. Articolul apare in ziarul "Informatia zilei" sub
genericul "Bilete de papagal". Publicatia este imediat confiscata, iar
Arghezi este trimis in lagarul de la Targu-Jiu. Pamfletul "Baroane" a
fost precedat de o serie de tablete, pamflete usturatoare, care-i vizau
pe nemti si, in special, pe baronul von Killinger, aparitii pentru care
Arghezi e cercetat de politie. Un alt pamflet al lui Arghezi, ("Poezia
putrefactiei si putrefactia poeziei") va avea drept consecinta absenta
poetului din viata literara pana in 1954, cand revine cu publicistica
in revistele momentului (Contemporanul, Gazeta literara, Steaua). In
1955 este ales membru al Academiei, in 1957 obtine Premiul de stat si
candideaza cu succes la alegerile de deputati pentru Marea Adunare
Nationala.

J.NATIONAL

Scris de Admin 29.04.06 11:04

Începuturile poetice ale lui Tudor Arghezi

de Teodor Vargolici

Ediţia de Scrieri, iniţiată de Tudor Arghezi în timpul vieţii sale, destinată să cuprindă Opera omnia, a fost încununată recent cu volumul 45, îngrijit cu aceeaşi deplină competenţă de Mitzura Arghezi şi Traian Radu, apărut sub egida Academiei Române, Fundaţiei Naţionale pentru ştiinţă şi Artă şi a Institutului de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu".
Sunt reunite, mai întâi, poeziile antume şi postume din plachetele publicate după tipărirea primelor patru volume ale ediţiei de Scrieri, precum Cadenţe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967), Frunzele tale (1968), Crengi (1970), XC (1970), Călătorie în vis (1973) şi Desluşiri (1980). Urmează apoi plachetele de Versuri pentru copii, Prietenii copiilor pe terenul de sport (1943), Animale mici şi mari (1943), Zile de fericire (1943), Iubitele noastre animale (1944), Mici copii, mari bucurii (1944), Sporturile copiilor (1944), Sărbătoarea de păpuşi se începe chiar acuşi (1944), Trece anul (1944), Cartea mea frumoasă (1958), şapte fraţi (1963) şi ciclul inedit şcoala Puii de găină.
Deosebit de interesantă este secţiunea de poezii apărute numai În periodice, de-a lungul timpului, rămase prea puţin sau deloc cunoscute până acum. O atenţie aparte ne solicită începuturile sale poetice. Tudor Arghezi şi-a făcut intrarea în literatura română la sfârşitul secolului al XIX-lea. Temperament vulcanic, căutător al unor noi forme etice şi estetice, spirit înnoitor, uceniceşte la şcoala simbolismului, acest curent părându-i-se a aduce în artă un inedit mijloc de exprimare a frumosului. Întâiele sale poezii, semnate Ion Theo, le publică în Liga ortodoxă (1896) a lui Alexandru Macedonski, apoi în Revista modernă (1897) şi Vieaţa nouă (1898). Tânărul poet dădea dovadă de o precoce maturitate de gândire, alimentată de bogate lecturi, se afirma un iscusit meşteşugar al construirii versurilor. Intrând în climatul simbolismului instrumentalist, cultiva armonia imitativă, euritmia şi poezia de atmosferă, de imagistică exotică. Trăsăturile versurilor de început ale lui Tudor Arghezi s-au imprimat întregii sale creaţii, unele devenind atribute proprii. Poetul va utiliza cu precădere simbolul, în crearea poeziei de idei sau de atmosferă, va da viziunii cosmice o amploare grandioasă, excelând în făurirea imaginilor contrastante, a îmbinării suavului cu grotescul, a gingăşiei cu macabrul, în asocierea cuvintelor în expresii nebănuite.
O altă latură a versurilor de început va deveni însă trăsătura specifică, esenţială a liricii argheziene. Este vorba de afirmarea unei continue zbuciumări lăuntrice, a torturătoarei căutări de adevăruri, de certitudini. Poetul tânăr este încercat de nelinişti, oscilează între setea de viaţă şi dorinţa de a muri, între bucurie şi tristeţe. Se simte descurajat, apăsat, rătăcitor fără ţintă, deoarece realităţile şi oamenii îl nemulţumesc, îl fac să sufere, rănindu-i curatele şi înaltele sale idealuri. La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi publică, pentru prima dată, poezia Tatălui meu, în revista Liga ortodoxă a lui Alexandru Macedonski, în nr. din 30 iulie 1896, iscălind-o cu adevăratul său nume: Ion N. Theodorescu. Tânărul poet mărturisea o existenţă zbuciumată şi tristă, provocată şi de raporturile familiale: "E prea târziu să mă iubeşti,/Mai stai puţin să te gândeşti.-/Nu te-a mişcat, - sunt câţiva ani,/Plânsoarea mea. - Setea de bani/Te-a cucerit şi te-a furat./şi pentru dânsa m-ai uitat. -/Mai stai puţin să te gândeşti,/E prea târziu să mă iubeşti". În alte poezii publicate în Liga ortodoxă, tânărul aspirant la cununa muzelor înclină spre lirica peisagistă, de atmosferă. Versurile sunt graţioase, au o imagistică bogată. În suplimentul literar al Ligii ortodoxe din 20 octombrie 1896 publică poezia Valea Saulei, cu semnătura prescurtată Ion Theo, în care creionează un sugestiv tablou de natură: "Ici şi colo rupte cumpeni ale puţurilor seci/Scot a jalei scărţâire pe când vântul suflă-n ele/şi le mişcă şi le-apleacă, iar în aer rondunele/Vii săgeţi spre cerul negru, în nebuna vijelie/De vânt aprig sunt furate spre eterna veşnicie,/şi cad moarte sau zdrobite printre galbenele creci". În poeziile de început ale lui Tudor Arghezi exprimarea poetică avea o largă claviatură, nuanţe bogate şi pline de cromatism. În suplimentul liberar al Ligii ortodoxe, nr. 7, din 1 decembrie 1896, întâlnim poezia Aegypt, în care atmosfera exotică era sugerată printr-un joc de imagini parnasiene: "Adiat de sicomorii parfumaţi de elebor/Nilu-şi duce către Theba cadenţarea-n solzi de aur/şi sub nori de libelule, îndoit ca un balaur,/Oglindeşte-n unda sumbră al lui Hapi magic zbor". Versurile publicate de Tudor Arghezi în Revista modernă se disting prin fluiditatea şi vibraţia lor lăuntrică, prin tonul lor euritmic, de armonii imitative. Ilustrativă este poezia Noapte, apărută în nr. 4-5, din octombrie 1897, în care întâlnim prefigurată, pentru prima dată, viziunea cosmică a poetului: "E noapte. şoapte trec pe boltă,/Tuşeşte clopotul în turn,/Vibrează lung: Saturn, Saturn/O cucuvea pe turla naltă.//Saturn, Saturn vibrează-n vânt./Dantele negre deşirate/Se-ntind pe pietrele uscate./Pe turnu-nalt cu vârful frânt". În 1898 îl întâlnim pe poet în revista Vieaţa nouă, evoluat artisticeşte şi cu o altă tonalitate lirică. Într-o poezie apărută în numărul din 10 mai 1898, semnată Ion Th. Arghezi, sesizăm neliniştile şi căutările de certitudini din lirica sa de mai târziu: "E vântul care-mi bate-n geam/Ori mânile iubitei mele,/Care-a zburat pe-un şir de stele/Să mă sărute când plângeam?//Sunt sunetele harpei mele,/Sunt sunetele unor morţi/Ce bat la geamuri şi la porţi?". După ciclul de Agate negre, din revista Linia dreaptă, din 1904, Tudor Arghezi se anunţa, prin revista Viaţa socială din 1910, drept cel mai mare poet român al epocii contemporane.

http://www.adevarulonline.ro/2006-04-29/Adevarul%20Literar/inceputurile-poetice-ale-lui-tudor-arghezi_182918.html

Scris de Admin 18.03.06 20:50

Din cauza lui Arghezi

Cartea Le livre noir du communisme (?Cartea neagră a comunismului"), editată spre sfârşitul anului 1997, la Paris, de Robert Laffont, şi care a fost tradusă şi pusă la dispoziţia cititorilor români de Editura Humanitas, a stârnit o vâlvă extraordinară. Ceea ce ne interesează pe noi, cei ce-am cunoscut în România teroarea, crimele şi teribila represiune exercitată de organele Securităţii, este tăcerea remarcată de unul dintre cei şase autori ai cărţii sus-amintite, respectiv Stéphane Courtois, care se întreabă:

?Pentru ce această tăcere ?academică? despre catastrofa comunistă care, de 80 de ani, a atins aproape o treime din umanitate, pe patru continente? (?) Ne aflăm, oare, în faţa unei imposibilităţi de a înţelege sau, mai degrabă, este vorba de un refuz deliberat de a şti, de o teamă a înţelegerii?"

Este suficient să pomenim de poetul catolic cubanez Armando Valladares (un text al lui Valladares a fost publicat în revista Memoria, nr. 36-37 n.n.), condamnat la 30 de ani temniţă grea, care, într-o scrisoare pe care a reuşit s-o trimită clandestin, din fundul celulei sale, unor prieteni, denunţa cu tărie ?tăcerea complice şi fricoasă" a intelectualilor, a politicienilor, a oamenilor de cultură, a presei lumii libere, a unor organizaţii internaţionale ?controlate de comunişti" (ca Amnesty International), strigându-şi astfel durerea: ?Va veni ziua când se vor cunoaşte barbaria, asasinatele, torturile; sângele şi

În veac să n-ai iertare

Moto: ?Zis-a nebunul în inima sa:

Nu este Dumnezeu!" (Psalm 13.1)

În veac să n-ai iertare, rămâie-n veac sminteala

De-a irosi pe stihuri hârtia şi cerneala,

De-aţi vinde conştiinţa pe-un mârşav blid de linte,

Pupând în fund Partidul, râzând de cele sfinte,

De-a ridica spre ceruri bicisnici pumni de ură,

O, javră autohtonă, celebră stârpitură,

Mucegăită hrubă, cu miros de latrine,

În care zac strămoşii asasinaţi de tine?

În veac să nu te ierte văzduhul, brazda, apa,

Să te mănânce viermii, să nu te-ncapă groapa,

Fiindcă-n veac poporul nu-ţi va ierta, Arghezi,

Scuipatul minţii tale, de-un preţ cu căcărezii!

Nu l-am citit decât soţiei mele, de îndată ce l-am scris, şi în seara aceleiaşi zile fratelui meu Nicolae, sosit în vizită la noi, care, încântat de ?talentul furtunos" de care dădeam dovadă (?Auzi, să compui în cap, mergând pe stradă"), m-a sfătuit, totuşi: ?Rupe hârtia asta, că-i vai de tine dacă te prinde cu Arghezi-n buzunar!" De fapt, n-am rupt foaia de hârtie cu buclucaşa mea satiră, ci am uitat-o în buzunarul hainei pe care o îmbrăcam în fiecare dimineaţă, mergând la serviciu. Până când? Până când, în noaptea de 7 martie 1959, mai bine zis în miez de noapte, ne-au trezit din somn trei-patru indivizi, năpustindu-se în holul apartamentului sub pretextul verificării buletinului de identitate. Noi ne-am dat imediat seama care era scopul invaziei lor nocturne, aşteptându-ne, oarecum, la această ?surpriză" şi având pregătite, din timp, două mici valize cu cele necesare unei arestări şi condamnări. Primul lucru a fost ca unul dintre invadatori să verifice radioul (dacă n-am ascultat ?Europa Liberă" înainte de culcare), iar altul să-mi scotocească buzunarele hainei, pe care o agăţasem de un scaun, în loc s-o pun în şifonier ?ca toată lumea", cum mi-a reproşat soţia la eliberare. Mi-au descoperit, astfel, preţioasa ?pradă", precum şi toate notiţele, însemnările, scrisorile, mă rog, întreaga mea zestre literară clandestină, ?de sertar", realizată nu în vederea publicării, ci, conform mentalităţii securiste, pentru cine ştie ce ?complot" anticomunist, ca ?duşman al poporului".

La al doilea pas al cercetării lor a trebuit să scriu pe fiecare petec de hârtie: ?Găsită la mine cu ocazia percheziţiei, 7.3.1959" şi să semnez ?citeţ". Când am ajuns la foaia cu În veac să n-ai iertare mi-am amintit, în câteva fracţiuni de secundă, de cuvintele fratelui meu: ?Rupe hârtia asta, că-i vai de tine dacă te prinde cu Arghezi-n buzunar!" Şi mi-am mai adus aminte de încă un fapt, povestit de soţia mea, ce i s-a întâmplat unei tinere fete de 16 ani, Marioana Cantacuzino (nepoata lui George Enescu şi viitoarea scriitoare Oana Orlea), arestată şi ea, de-a valma cu alte fiinţe nevinovate: descoperindu-se, la plecarea acasă a unei deţinute, o bucăţică de hârtie în care biata Marioana îi scrisese mamei sale, în limba franceză, câteva cuvinte, ea a răsturnat ? profitând de neatenţia anchetatorului ? călimara cu cerneală de pe birou peste misiva cu pricina, spre a împiedica descifrarea conţinutului. Cum nu aveam şansa unei călimări, folosind doar pixul pentru semnăturile ce mi se cereau, mi-a venit ideea să mototolesc hârtia, sperând să fac să dispară în special pasajul sinistrei mele culpabilităţi: ?Pupând în fund Partidul" (mai ales că ?în fund" era scris? pe româneşte).

Pentru a pune capăt gestului meu ?fraudulos", au tăbărât cu toţii peste mine, lovindu-mă cu pumnii, umplându-mă de sânge şi punându-mi cătuşe la mâini, spărgându-mi ochelarii, fără să se sinchisească de spaima şi durerea soţiei mele. Pe la ora 5 dimineaţa m-au zvârlit într-o maşină, mi-au pus ochelarii negri pe ochi şi m-au dus la închisoarea Uranus, unde am avut parte de cea dintâi anchetă, legată de reconstituirea ?corpului delict", deteriorat de mine?

Mă găseam într-o mare încurcătură. Pe unde să-mi mai scot cămaşa? Eu stăteam pe scaun, la o masă, cam la 5 metri vizavi de biroul căpitanului anchetator. Miop fiind şi fără ochelarii pe care mi i-au spart bătăuşii securişti în noaptea arestării, nu sesizam privirile sale iscoditoare, jocul psihologic binecunoscut, urmărind intimidarea victimei din faţă, fâstâcită de tot ceea ce i s-a întâmplat şi, pe deasupra, complexată de noua situaţie de proaspăt deţinut. Când îl bănuiam stând cu nasul în dosarul meu nou-nouţ, încercam să şterg cuvintele ?nepermise" transformând degetul în radieră şi reuşind, până la urmă, să schimb ?pupând în fund Partidul", în mai puţin duşmănoasa învinuire: ?pupând în fund pe alţii" (ultimul ?p" înlocuind pe cel al partidului, scris tot cu literă mică).

Operaţiunea mea l-a satisfăcut pe reprezentantul inchiziţiei comuniste, pe care îl auzeam râzând pe culoarul închisorii, împreună cu alţi ofiţeri. Verificând, probabil, dacă poezia mea satirică a fost difuzată sau nu (aşa cum circulau de la o ureche la alta tăioasele epigrame ale lui Păstorel Teodoreanu) şi constatând caracterul intim al ?infracţiunii" mele literare, m-au lăsat în pace timp de o săptămână. De abia la proces mi s-a adus acuzaţia, între multe alte abateri ca element duşmănos al clasei muncitoare, de a fi aruncat cu noroi într-un membru de onoare al Marii Adunări Naţionale şi poet de prestigiu al Republicii Populare Române. M-am apărat, declarând: ?Pe cât de mare este Tudor Arghezi ca poet, tot atât de mare a fost şi este ca lichea, profitând sub toate stăpânirile anterioare?"

Condamnat la 12 ani de temniţă grea, din care n-am executat decât trei, am rămas cu aceeaşi părere tăioasă, dar veridică; o părere care ar

trebui să-i usture pe toţi aceia care au călcat pe urmele lui Arghezi, care se mai zbenguie pe culoarele Academiei Române sau ale Uniunii Scriitorilor, de parcă nu şi-au spurcat sufletul şi mintea de-a lungul celor 45 de ani de dictatură comunistă.

Dar de ce nu-şi recunosc vinovăţia, ori de câte ori apar la televiziune sau scriu în ziarele şi revistele actuale? Eu n-am dreptul să-i condamn (în calitatea mea de creştin, căruia Iisus îi cere să iubească până şi pe duşmani), fiindcă nici n-au greşit faţă de mine. Ei au greşit faţă de poporul căruia îi aparţin şi, dacă se mai consideră credincioşi ai Bisericii ortodoxe, faţă de această Biserică, în fruntea căreia ?domnesc" cei ce altădată proslăveau pe ?geniul Carpaţilor". Spre care orizont de împlinire scriitoricească, spre care stea de speranţă drumuim în noaptea prăbuşirilor noastre ruşinoase? ?Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce-ai făcut", ne admonestează Cel Atotputernic, prin pana profetului (Ieremia, 2.23). Şi din pieptul nostru ar trebui să ţâşnească un strigăt asemănător celui lansat de Simon ? Petru, lângă lacul Ghenezaret: ?Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic?"

În loc să vorbim, să scriem, să ne lamentăm, din adâncul responsabilităţii noastre, că ?toată noaptea" stăpânirii comuniste am uitat de Dumnezeu sau ne-am despărţit de El în creaţiile noastre literare sau în plonjonul nostru ideologico-politic, noi tăcem şi ne facem c-am uitat că ieri am fost rapsozii, admiratorii sau apologeţii tiraniei dejisto-ceauşiste. Doamne, s-a aşternut mucegaiul bunului simţ şi-al amneziei peste toţi aceia care au slujit ? mai mult sau mai puţin ? o orânduire tiranică? N-am să dau uitării niciodată o emisiune a fostei vedete de televiziune Iosif Sava, la care participau, dacă nu mă înşel, Gheorghe Grigurcu şi autoarea unei cărţi despre Mihail Sadoveanu în care pomenea de cele 19 condamnări la moarte, aprobate de marele nostru scriitor, în calitatea sa de preşedinte al nu mai ştiu cărui for politic din vremea de tristă amintire. Şi când Iosif Sava i-a reproşat: ?Dacă vorbiţi în cartea Dv. de această atitudine a marelui nostru scriitor, atunci tinerii care vă vor citi cartea nu vor mai vrea să ştie de Sadoveanu; şi-i păcat?"

Sunt în totul de acord cu Voltaire când spune: ?Ceea ce înduioşează inima se întipăreşte în memorie". Cu o mică completare: dar şi ceea ce a însângerat inima şi conştiinţa noastră nu trebuie să se şteargă din memorie. Cu alte cuvinte, să ne reîmprospătăm memoria, păstrând-o nealterată: memoria abdicărilor noastre ruşinoase şi-a turpitudinii care ne-a stăpânit aproape o jumătate de veac?

http://revista.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=556

Scris de Admin 26.02.06 11:28

TUDOR ARGHEZI-
21]Moartea este umbra noastra care se tine dupa noi sa ne soarba.
20]Moartea este un atentat continuu la adresa conştiinţei treze.
19]Scrisul, ca şi dragostea, e poezie.
18]Bunătatea e atitudinea omului în suferinţă.
17]Dezvata-te sa respecti fatada, pana ce n-ai vazut interiorul.
16]Poezia este însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia că trăieşte cu planete lui în cer.
15]Mii de carti nu deslusesc in tine nici inceputul.
14]Viaţa e un mister care nu trebuie mânjit cu sânge şi ofensat cu sabia unui fanatic.
13]Amaraciunea cartii este, dintre amaraciuni, cea mai dulce.
12]Cand umbli cu adevarul, te simti cinstit si sanatos.
11]Tara noastra nu are ce face cu tineri imbatraniti; ei ii trebuiesc batrani, multi batrani, insa tineri.
10]A avea mult inseamna adesea a stapani putin.
9]Adevarul e in toate limbile la singular, ca sa ne ferim de realitatea adevarurilor variate si ca sa dam erorii si adevarului multiplu prestigiu si unicitate.
8]Orice om are o idee buna si fixa care arata incapacitatea lui de libertate.
7]De obicei, critica literatului incapabil consista in afirmarea insusirilor ce lipsesc dintr-o lucrare literara din pricina ca aprofundarea calitatilor evidente ii este dificila.
6]Orice viaţă de om începe de mai multe ori.
5]Prietenul cel mai bun e intotdeauna sotul si consolarea cea mai intreaga, sotia.
4]Dragostea neimpartasita e ca o taiere de fierastrau in bustean uscat si se incheie cu ura si razbunare.
3]Femeile sînt inexacte ca soarecii si cocorii.
2]Nu e destul sa fii bun – trebuie sa fii bun de ceva.
1]Doua casatorii sînt prea multe pentru o femeie.
=====
Mitzura

Scris de Continut sponsorizat