Noica[v=]

Constantin Noica- biografia unei idei

http://adevarul.ro/locale/sibiu/noica-paltinisul-securitatea-ritualul-zilnic-filosofului-statiunea-sibiu-vizitele-nae-noe-operatiune-filaj-comunistilor-1_552913ee448e03c0fd794584/index.html

http://www.romanialibera.ro/aldine/history/corespondenta-noica---anca-ionescu--%E2%80%9Edomnule--trebuie-in-cinstea-ta-sa-incerc-calea-de-mijloc--eu--fiinta-extremelor----371141

http://cultural.bzi.ro/cum-a-fost-noica-plagiat-de-un-celebru-intelectual-italian-22980

http://www.alternativaonline.ca/IVS1411.html

Constantin Noica despre limba romana

http://cultural.bzi.ro/constantin-noica-anii-domiciliului-fortat-detinut-politic-1949-1964-16960

Ultimii ani de viata ai lui Constantin Noica

Nicolae SCURTU – Însemnări despre tînărul Constantin Noica / 72

http://cultural.bzi.ro/inedit-aceasta-este-singura-filmare-cu-filozoful-roman-constantin-noica-video-13330

Omul zilei - Constantin Noica

De ce nu a fost profesor universitar Constantin Noica?

Ovidiu PECICAN – NOICA ŞI STRU...
 
În exegeza de pînă astăzi a operei lui Constantin Noica s-a făcut simţit...

http://adevarul.ro/cultura/istorie/55-ani-laarestarea-filosofului-constantin-noica-1_52a7dc94c7b855ff569d343f/index.html

http://cultural.bzi.ro/ultimii-ani-de-viata-ai-lui-constantin-noica-7598

http://adevarul.ro/cultura/istorie/cum-i-au-urmarit-securitatea-comunista-vacanta-constantin-noica-1_529ecabcc7b855ff566fba6b/index.html

http://adevarul.ro/cultura/carti/constantin-noica-gabriel-liiceanu-andrei-plesu-interviu-1_528f2e44c7b855ff56257432/index.html

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/turism/mormantul-lui-constantin-noica-la-schitul-paltinis--117795.html

http://www.art-emis.ro/literatura/1930-constantin-noica-asa-cum-l-am-cunoscut.html

Noica printre oamenii mici şi mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte


Duminică, 13 Mai 2012 | Isabela Vasiliu Scraba

Motto: “În regimul despotic, fiindcă s-a suprimat libertatea criticii, nu există decât laude […]. Critica abia tolerată devine cu atât mai violentă cu...

Citeste tot articolul

"Am inteles, tarziu, marele sacrificiu pe care l-au facut parintii nostri, pentru ca noi sa putem trai normal"



- Stimata doamna, pentru cei care nu v-au citit cartea de memorii ati putea spune cate ceva despre originile parintilor dvs. si despre modul in care s-au cunoscut?

- Parintii mei s-au cunoscut cand erau copii de vreo zece ani. Mama mea, Wendy, locuia la Sinaia cu parintii ei: tatal englez, iar mama sasoaica. Bunicii mei aveau un hotel numit "Vila Carola", dupa numele bunicii mele. Tatal meu venea acolo cu parintii lui, in vacanta.

- Care sunt primele amintiri care va vin in minte cand va ganditi la tatal dvs?

- Primele amintiri alaturi de tata sunt pe treptele casei din Sinaia, vila
Wendy, construita pentru mama de parintii ei. Aveam vreo doi ani si jumatate si totul mi se parea enorm. Am locuit acolo pana la venirea comunistilor. Apoi ne-am mutat la Chiriac, unde tata avea o mosie de la parintii lui si, intr-un final, inainte sa venim in Anglia, am locuit langa Bucuresti, la Andronache. Am putine amintiri cu tata. Cand eu aveam patru ani, el a fost trimis in domiciliu fortat. Apoi, parintii mei au divortat de forma, iar noi am venit in Anglia. Divortul nu ne-a afectat pe noi, copiii, fiindca eram prea mici sa ne dam seama ca asa au facut. Am fost intotdeauna iubita, iar parintii mei au ramas cu o prietenie remarcabila.

- Plecarea in Anglia a reprezentat, practic, o desprindere de trecut.

- Intai au plecat in Anglia bunicii nostri. Erau in varsta deja, aveau 70 si ceva de ani. Imi amintesc cum asteptam cu nerabdare scrisorile bunicii si ma uitam la timbrul englezesc cu Regina Elisabeta a Marii Britanii. Incepusem sa-mi dau seama ca traim intr-o tara unde multe lucruri nu se permiteau si unde ne e frica de toate. Visam la o libertate despre care ne soptea mama si ne durea ca nu putem fi cu tata in fiecare zi. Aveam 11 ani, cand am ajuns la Londra.

Noica si copiii lui: Alexandra si Rafail

�Traiam toti intr-o singura camera si aveam foarte putini bani. Eram tristi, nu stiam daca o sa-l mai revedem vreodata pe tata. O vedeam insa pe mama usurata, ca si cum s-ar fi lepadat de o haina de fier. Incepeam sa simt ce inseamna sa fii liber. Am inteles, tarziu, marele sacrificiu pe care l-au facut parintii nostri, pentru ca noi sa avem posibilitatea sa crestem normal.

- Iradiati o lumina si o seninatate de inger. Cum ati depasit marile incercari prin care ati trecut?

- Eu sunt cum sunt datorita iubirii parintilor mei. Momentele grele le-am depasit cu credinta in Dumnezeu, care mi-a fost incurajata din copilarie. Apoi, tatal meu era de un optimism desavarsit. Avea intotdeauna un raspuns bun, nimic nu i se parea imposibil. M-a facut sa cresc privind mai mult lumina vietii si potentialul de a face bine.

- Ce s-a intamplat cu mama dvs, dupa instalarea la Londra?

- Mama a refuzat sa intre in alta casatorie. Il iubise mult pe tata si suferise prea tare. Si-a umplut insa timpul cu muzica, arta si ski. Avea o natura pozitiva si plina de umor.

- La cat timp l-ati reintalnit pe tatal dvs?

- L-am revazut dupa 17 ani. Locuiam in Edinburgh, si cei patru copii ai mei erau foarte mici: 2, 3, 4 si 5 ani. Primul lucru pe care ni l-a spus e ca nu vrea sa ne plictiseasca cu filosofia lui. Voia sa traiasca alaturi de mine si de cei mici, facand lucruri normale: cumparaturi, vizite, lectii de scoala. Era foarte interesat de toate. Sigur ca filosofia lui, care era parte integranta din el, se simtea in felul in care ne vorbea si ne sfatuia. Mai tarziu, cand a venit a treia si ultima oara la noi, copiii mei erau adolescenti de 14, 15, 16 si 17 ani. S-a aratat foarte interesat de felul in care se dezvolta si voia sa stie ce gandeau, cum isi vedeau viitorul, ce voiau sa faca in viata.

- Discuta cu dvs. despre cercul de prieteni, despre situatia care era in Romania?

- Niciodata nu am stiut cat de mult a suferit tata. Oricand il vedeam era dragut, senin si iubitor. Am inteles prin ce a trecut abia din cartile publicate dupa moartea lui. Ce multa demnitate avea iubitul meu tata! Cand venea in Anglia, nu prea vorbea de prietenii de acolo, fiindca era ocupat cu viata noastra. De tinerii din Romania ne spunea cu tristete ca nu au libertatea sa invete ce vor. Doar cu mama discuta despre prietenii lor. Iar cu fratele meu, Razvan, vorbea indelung despre chestiuni spirituale, incercand sa-l descopere astfel pe Parintele Rafail si sa inteleaga de ce a devenit calugar.

- Referitor la fratele dvs., cum a luat hotararea de a se dedica vietii monahale? Ce parere avea tatal dvs despre acest lucru?

- Tata a fost cam dezamagit la inceput, cand a aflat ca fiul lui a renuntat la cariera academica. Dar, dupa ce au stat de vorba, s-a linistit. Fratele meu studiase Medicina la Paris. Voia sa se faca doctor, insa a descoperit ortodoxia intr-o biserica romaneasca din Paris si a simtit ca Maica Domnului il cheama sa-si regandeasca viata. Cand a ajuns la Manastirea din Essex, toate intrebarile si framantarile sale au incetat.


Noica si fiica sa, Alexandra

�
- Se stie ca tatal dvs. era un om elegant, manierat. Va amintiti sa-l fi vazut vreodata suparat sau neingrijit?

- Niciodata, nici cand era numai cu noi, acasa. Tata era intotdeauna politicos si prietenos cu cei din jur. Il tin minte imbracat intotdeauna cu camasa, cravata, costum sau cu jacheta de vara, in orice imprejurare, dar mai ales cand mergea sa tina lectii in oras.

- Avea anumite slabiciuni culinare?

- Cateodata, tata zicea despre el ca este un papa-lapte, la modul propriu. Cand venea pe la noi, in Anglia, ne pregateam sa avem lapte si branza din destul pentru el. Altminteri, ii placea tot ce ii dadeam de mancare. Daca il intrebam cum ii place cafeaua, dulce sau amara, imi raspundea: "Cum vrei tu"!

- Am citit ca mama dvs. i-a cultivat dragostea pentru muzica clasica. Avea preferinte muzicale?

- Tatalui meu ii placea Bach foarte mult. Cand a venit la noi, in 1983, mama a vrut sa-l delecteze pe tata cu o bucata muzicala, Mahler - Simfonia nr 4, care noua ne placea foarte, foarte mult. Ce dar minunat sa fim numai noi trei si sa ascultam impreuna aceasta splendida simfonie!

- Dupa cum stiti, e in obiceiul romanilor sa sarbatoreasca numele de sfinti. Ii placea sa fie sarbatorit de ziua onomastica?

- Nu prea stiu, dar mama intotdeauna ii trimitea o felicitare. Dadea importanta cuvenita sarbatorilor. Dupa ce am plecat din tara, imi telefona in fiecare an de ziua mea de nastere si asta era cel mai grozav cadou pentru mine, fiindca asteptam cu foarte mare drag sa-i aud vocea. Si el, dragutul, isi cerea mereu iertare ca nu-mi
poate trimite ceva special. Uneori, mai reusea s-o faca prin oamenii care veneau aici. Mi-a trimis odata un costum national din regiunea Campulungului. Mai tarziu, cand a devenit bunic, trimitea papusi imbracate in costum national, carti cu povesti pentru copii, un fluier din lemn pentru baiatul meu. Cand il intrebam ce sa-i trimitem noi, ne spunea ca nu are nevoie de nimic, numai de carti. Dar de asta se ocupa mama. Era fericit sa stie ca poate sa fie un tata bun si sa ne ofere cadouri. L-a marcat toata viata faptul ca nu a putut sa ne vada crescand si sa ne fie un tata adevarat, ca toti ceilalti.

- Cum era in familia Noica de Craciun?

- Am petrecut un singur Craciun cu tata, la Campulung. Parca vad si azi cum faceam globuri pentru pom din staniolul pastrat de la tabletele de ciocolata. Aveam vreo 9-10 ani si tata mi-a dat un pic de tuica intr-o canuta mica si mi-a spus sa mai astept cateva minute, pana la miezul noptii, inainte s-o beau. Eu nu am ascultat si am baut-o, asa ca am ratat intamplarile care au urmat. Colinde nu-mi amintesc sa fi auzit, nu prea aveam voie in anii aceia. Insa de sarbatorit, sarbatoream si ne bucuram intotdeauna. Tata si mama faceau mari sacrificii financiare sa ne cumpere cate ceva, cat de mic: un caiet si un creion nou, niste ciocolata, o carte. Tin minte ca atunci am primit "Fram, ursul polar".


Alexandra Noica si sotul ei

�
- Ne puteti spune cum ati primit vestea tragicului sfarsit al lui Noica?

- In 2 decembrie 1987, ne aflam cu niste prieteni in Devon. Mama ii cunostea si mi-a telefonat acolo, sa-mi spuna sa ne rugam pentru tata, fiindca este in spital, a cazut si are ceva la un sold. Urma sa fie operat in cateva zile. Doua zile mai tarziu, mama a telefonat la serviciu, dar a vorbit doar cu seful meu. Acesta m-a dus acasa cand am terminat lucrul. Si doar atunci mi-a spus ca mama a primit telefon din Romania si i s-a spus ca a murit tata. Ii ceruse sefului meu sa ma lase sa imi termin treaba, sa ma duca acasa si, de abia atunci, in liniste, sa-mi dea trista veste. M-am simtit trasnita ca de fulger si am vrut sa ma duc in tara. Dar n-am putut obtine pasaport in doua zile. In schimb, m-am dus imediat la Manastirea din Essex, la fratele meu. Mama locuia in apropiere. Am tinut toti trei o liturghie si am facut parastas pentru tata, in acelasi timp cu inmormantarea lui in tara, la schitul Paltinis.

Interviul a fost realizat de Carmen T. Grigore
si este extras din volumul "Pasi spre comoara din suflet", aparut la editura Lorilav, 2010