Franta/Belgia

Holocaustul în Franţa

Din vara anului 1940, Otto Abetz, ambasadorul Germaniei la Paris, a organizat expropierea familiilor evreieşti bogate.


Regimul de la Vichy a luat primele măsuri antievreieşti la scurt timp după autorităţile germane, din toamna lui 1940: Statutul evreilor din 3 octombrie, pregătit de Raphael Alibert dar îndulcit de Petain însuşi după un document făcut public în 2010 de Serge Klarsfeld, interzicea evreilor francezi de a exercita anumite profesii (profesor, jurnalist, avocat etc.), în timp ce actul aşa-zisei legi din 4 octombrie 1940 prevedea închiderea străinilor evrei în lagăre de tranzit în sudul ţării ca cel de la Gurs, sau în Alsacia, Lorena şi Belgia. Averile lor au fost confiscate.

La 29 mai 1942, evreii au fost obligaţi de a purta steaua galbenă a lui David. Arestările evreilor din Franţa au început din 1940 şi masiv în 1941, iar „deportare evreilor începe la 27 martie 1942, data plecării din Paris pentru Auschwitz a primului convoi”.


În zona ocupată de hitlerişti, au fost arestaţi între 16 şi 17 iulie 1942, 13.000 de evrei de către poliţia franceză, pe care i-au predat apoi germanilor. În zona neocupată, începând cu august 1942, evreii străini care au fost deportaţi după Armistiţiu în lagărele de refugiaţi din Sud-Vestul Franţei, ca cel de la Gurs, au fost din nou arestaţi şi deportaţi în convoaie cu destinaţia Zona ocupată, apoi în lagărele de exterminare în Germania şi în Polonia.


Ultimul convoi de deportaţi spre Germania, provenind din lagărul de la Drancy, a plecat la data de 31 iulie 1944. În Franţa, au fost victime ale Shoah 76.000 din 300.000 de evrei care se găseau în această ţară. Doar 3% din deportaţii evrei din Franţa au supravieţuit.

1294: Regele Frantei, Filip cel Frumos, a  ordonat  ca toti evreii sa fie reuniti intr-un singur cartier, astfel incat crestinii sa nu aiba raporturi cu ei.

Evreii vor fi obligati sa poarte vesminte speciale care sa-i poata identifica. Nazistii nu au inventat nimic…

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/category/istorie-2/page/8/

http://www.obiectiv.info/noi-informatii-despre-luarea-de-ostatici-de-la-magazinul-evreiesc-din-franta-amedy-coulibaly-a-filmat-atacul_65268.html

Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici din 9 ianuarie de la un magazin evreiesc din Paris, şi-a filmat atacul cu o cameră video, informează CNN.
Conform reporterului Eric Pelltier de la revista franceză L'Express, Amedy Coulibaly a filmat 7 minute din atacul asupra magazinului evreiesc din Paris, inclusiv momentele în care a ucis trei dintre ostatici, scrie CNN.
Citând o sursă apropiată investigatorilor, Pelletier a declarat că teroristul a folosit un computer din magazin pentru a trimite prim email o copie a filmării, înainte de a fi ucis de poliţie.
Coulibaly avea asupra sa o cameră GoPro.
”Există o probabilitate mare ac filmarea să fi fost trimisă unui alt destinatar, şi nu unei surse media”, a declarat un investigator, care se teme că videoclipul va apărea online.
Investigatorii francezi au examinat computerele recuperate din magazinul evreiesc şi caută posibili complici pe care Amedy Coulibaly i-a avut de-a lungul timpului.
Mai mulţi supravieţuitori ai atacului au declarat că teroristul a încercat să se conecteze la Internet de pe calculatorul personal, dar nu a reuşit. Ulterior, acesta a mers la un calculator din magazin, unde a introdus un card de memorie şi părea să copieze fişiere video sau foto.
Şi fraţii Kouachi ar fi filmat atacul de la revista Charlie Hebdo cu o cameră GoPro. Un reporter al publicaţiei The Guardian, Jason Burke, susţine că o cameră GoPro a fost gasită în maşina Citroën C3, abandonată în Paris la scurt timp după comiterea atacului de la Charlie Hebdo.
Amédy Coulibaly a fost omorât după ce a luat ostatici, dintre care a ucis patru, într-un magazin alimentar cu specific evreiesc, la Paris. El ar fi de asemenea cel care a ucis-o prin împuşcare pe o poliţistă municipală, cu o zi înainte, în apropiere de capitala franceză.

Franţa: Hollande încearcă să îi liniştească pe evrei

Numărul de atacuri antisemite din Franţa nu mai poate fi ignorat de autorităţile franceze. Asasinatele comise de islamistul Amedy Coulibaly la un magazin evreiesc din Paris a arătat că s-a atins un prag critic.
Preşedintele francez, François Hollande, a condamnat creşterea atacurilor antisemite la care sunt supuşi evreii din Franţa. Antisemitismul „îi determină pe unii evrei să se întrebe în legătură cu prezența lor în Franța. Voi, francezi de confesiune iudaică, locul vostru este aici. Franța este patria voastră!”, a spus politicianul socialist. Liderul francez i-a asigurat pe evrei că autorităţile au luat toate măsurile de protejare a sinagogilor, magazinelor, şcolilor şi centrelor culturale ale comunităţii. Liderul de la Elysee a afirmat că „realitate insuportabilă” a antisemitismului trebuie combătută degrabă prin înăsprirea legislaţiei.
Consiliul Reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa, CRIF, a precizat că numărul actelor antisemite comise în Franţa în 2014 a fost de două ori mai mare decât cele produse în 2013. Deşi comunitatea evreiască nu depăşeşte 1% din populaţia franceză, actele antisemite reprezintă 51% din actele rasiste. În Franţa trăieşte cea mai importantă comunitate evreiască din Europa, a treia din lume după cele din Israel şi Statele Unite, relatează Agerpres. Între 500.000 şi 600.000 de francezi au origini evreieşti.

Tot mai multi evrei parasesc Franta cu destinatia Israel, pe masura ce antisemitismul ia amploare
Din ce in ce mai multi evrei parasesc Franta cu destinatia Israel, in ultima perioada, pe masura ce antisemitismul ia amploare in Franta, semnaleaza Dailycaller.com. Cele mai multe atacuri antisemite vin din partea musulmanilor. In anul 2014, in jur de 7.000 de evrei francezi au emigrat in Israel, dublu fata de 2013.
Reamintim ca, potrivit The Economist, in Franta traieste cea mai mare comunitatea de evrei din toate tarile europene (483.500), urmata de Marea Britanie (292.000) si Germania (119.000).
Guvernul francez de stanga refuza sa recunoasca aceasta criza si sa sara in apararea celor o jumatate de milion de evrei din tara, aparent din teama de a pierde voturile musulmanilor, comenteaza sursa citata.
Ministerul israelian al Imigratiei se asteapta ca anul acesta, alti aproximativ 10 mii de evrei sa paraseasca Franta.
Antisemitismul este in crestere in intreag Europa, la cel mai inalt nivel dupa perioada nazista. In anul 2014, Consiliului institutiilor evreiesti din Franta a semnalat ca mai multe sinagogi au fost atacate, iar un supermarket si o farmacie care aveau proprietari evrei au fost jefuite, iar in suburbiile Parisului s-a strigat "moarte evreilor!".
In Germania, o sinagoga din Wuppertal a fost distrusa in iulie 2014 cu cocktailuri Molotov. Sustinatorii palestinienilor au distrus casa unui evreu din Frankfurt si au batut un militant pro-Israel din Hamburg. In mai multe orase nemtesti, protestele pro-palestinieniau inclus lozinci precum "Hamas, Hamas, evreii la gaz".
Organizatiile evreiesti pentru drepturile civile din Europa au observat o intensificare a incidentelor antiseminte proportionala cu escaladarea conflictului israeliano-palestinian.
"Acestea sunt cele mai grave infractiuni motivate de ura impotriva evreilor de dupa perioada nazista", a declarat Dietar Graumann, presedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania.
Nu doar liderii evreilor din Europa sunt alarmati. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat ca recentele incidente sunt "un atac la adresa libertatii si tolerantei statului democratic". Premierul francez Manuel Valls a catalogat actele antisemite drept "intolerabile".

Patru ostatici au murit la băcănia evreiască din Paris

Patru dintre ostaticii luați vineri la o băcănie kosher din estul Parisului au fost uciși, a anunțat o sursă din cadrul poliției franceze, citată de Reuters.
 
Patru ostatici au murit la băcănia evreiască din Paris
Forțele de securitate franceze au lansat vineri asaltul asupra băcăniei kosher din Porte de Vincennes (în arondismentul XII din estul Parisului), unde mai multe persoane au fost luate ostatice vineri. Mai mulți ostatici au fost eliberați în urma acțiunii poliției. Potrivit Le Monde, care citează surse din cadrul poliției, și autorul luării de ostatici a fost ucis. 
Autorul luării de ostatici de la Paris este Amedy Coulibaly (sursă poliție)
Atacatorul, identificat drept Amedy Coulibaly, un delincvent multirecidivist de 32 de ani, amenințase să ucidă toți ostaticii dacă trupele speciale ale jandarmeriei dădeau asaltul la Dammartin unde se baricadaseră frații Cherif și Said Kouachi, autorii atentatului de miercuri de la revista Charlie Hebdo.
Acesta a fost ucis în asaltul forțelor de securitate franceze, a declarat o sursă din cadrul poliției, relatează AFP.
Operațiunea din Porte de Vincennes a fost lansată aproape simultan cu cea de la tipografia din Dammartin, unde cei doi presupuși autori ai atentatului de miercuri, din Paris, de la revista Charlie Hebdo, au fost uciși, conform unor surse apropiate dosarului.

http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Franta-Numarul-actelor-antisemite-aproape-s-a-dublat-in-2014-6-3491.html


Numarul actelor antisemite pe teritoriul Frantei aproape s-a dublat (+91%) in primele sapte luni ale acestui an, cu o amplificare pe fondul conflictului israelo-palestinian, potrivit reprezentantilor principalei comunitati evreiesti din Europa, transmite AFP. Consiliul reprezentativ al institutiilor evreiesti din Franta (CRIF) a evocat un "fenomen de masa" comentand, vineri, numarul actiunilor si amenintarilor cu caracter antisemit recenzate in perioada 1 ianuarie - 31 iulie.
In total, 527 de acte antisemite (actiuni sau amenintari) au fost inregistrate intre 1 ianuarie si 31 iulie 2014, fata de 276 in aceeasi perioada a anului trecut, a precizat CRIF, citand cifre adunate de Serviciul de protectie a comunitatii evreiesti (SPCJ) pornind de la datele furnizate de Ministerul francez de Interne.
Bilantul arata o crestere mai semnificativa a actiunilor (violente, atentate sau tentative de atentate, incendieri, distrugeri si vandalism), cu 126%, fata de amenintari (remarci, gesturi, brosuri, scrisori, inscriptii...: +79%).
"Aceste acte, prin importanta si mai ales violenta lor, agraveaza nelinistea tot mai mare care apasa in fiecare zi asupra evreilor din Franta", subliniaza CRIF intr-un comunicat. Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a apreciat drept "legitima", intr-un comunicat, "nelinistea manifestata de compatriotii nostri de confesiune iudaica". "Aceasta trebuie inteleasa si necesita un raspuns puternic din partea institutiilor publice si a comunitatii nationale", a continuat ministrul, reamintind ca a "decis in luna mai sa intareasca protectia de care beneficiaza lacasurile comunitatii evreiesti" si ca, "de la inceputul anului scolar, scolile evreiesti fac obiectul unei protectii sporite.
CRIF denunta si "aparitia unor noi forme de violenta: atacurile in bande organizate asupra lacasurilor comunitatii, agresiunile planificate si tintite asupra sinagogilor, actele de vandalism asupra magazinelor evreiesti si, in final, atentatele teroriste". SPCJ a evidentiat doua "varfuri importante" ale actelor antisemite in acest an. Primul, in luna ianuarie, dupa scandalul Dieudonne si provocarile antisemite ale polemistului, apoi in timpul mitingului de "Ziua Maniei", o manifestatie ostila presedintelui socialist Francois Hollande organizata de asociatii de dreapta si extrema-dreapta, in cursul careia s-a strigat "Moarte evreilor!".
Un apogeu a fost atins in iulie, prin incidentele produse in apropierea sinagogilor sau care vizau magazine evreiesti in timpul manifestatiilor pentru sustinerea Fasiei Gaza - la momentul interventiei israeliene in enclava palestiniana -, in special la Sarcelles, in apropiere de Paris, unde traieste o importanta comunitate de evrei.

Holocaustul francez: regimul de la Vichy și persecuția evreilor
 


În Franța, istoria regimului de la Vichy e un subiect extrem de sensibil, iar politica acestui regim față de evrei este o temă încă și mai controversată. Informațiile au ieșit greu la iveală, în anii de după război, și foarte târziu Franța și-a asumat această istorie, o istorie care este, în fond, una a trădării comunității evreiești.
Salvarea celor 7000 de evrei din Danemarca ocupată, în ianuarie 1943, este unul dintre cele mai spectaculoase episoade ale celui de Al Doilea Război Mondial. Cu ajutorul poliției și al cetățenilor danezi, și cu încurajarea Regelui Christian X, aproape întreaga populație evreiască din Danemarca a fost scoasă din țară peste noapte și trimisă în Suedia neutră, fără ca naziștii să poată face ceva. A fost cea mai îndrăzneață acțiune de salvare a unei comunități evreiești de persecuțiile naziste din timpul războiului. Alte acțiuni, la fel de curajoase, au avut loc și în alte state. Ce s-a întâmpat însă în Franța ? Cum a ajuns regimul colaboraționist să deporteze 75.721 de refugiați evrei și cetățeni francezi în lagărele naziste ?
După Revoluția Franceză, Franța a fost prima țară europeană în care s-a permis emanciparea evreilor. De aceea, și în pofida unor valuri periodice de resurgență a antisemitismului (să nu uităm de afacerea Dreyfus), Franța a avut, până la 1939, a doua cea mai mare comunitate de evrei din Europa. Dintre aceștia, aproape jumătate erau refugiați veniți de curând din estul Europei, sosiți în Franța convinși că aici se vor afla în siguranță.
La începutul secolului XX, antisemitismul francez era încurajat de mișcarea antirepublicană Action Française, care avea numeroși suporteri în biserică, armată și administrație. Mișcarea sprijinea convingerile extremiștilor care considerau că evreii nu se vor putea integra niciodată într-o țară creștină, reprezentând, ca atare, un pericol ca posibil trădători. O virulentă campanie rasistă a izbucnit apoi în 1936, când la guvernare a ajuns partidul socialist al lui Léon Blum, de origine evreu. Numirea sa în fruntea guvernului a întărit fricile celor convinși că Franța se află aproape de o revoluție în stil bolșevic susținută de evrei.
În mai-iunie 1940, Republica a III-a s-a prăbușit rapid în fața ofensivei germane. La conducerea statului a fost chemat bătrânul Mareșal Philippe Pétain (84 de ani), care stabilește la Vichy noua capitală a statului francez, după ce germanii împart țara în două zone (una ocupată, alta nu). Astfel, administrației Pétain îi reveneau 2/5 din teritoriul țării, inclusiv regiunile Lyon și Marsillia.
 
Statutul evreilor
În ciuda faptului că statul său era autonom și nu depindea de politica germană, Pétain a adoptat un Statut evreiesc în octombrie 1940. Astfel, cei 150.000 de evrei care se retrăseseră din zona germană către sud, în speranța că vor fi protejați de guvernul de la Vichy, au găsit aici același tip de discriminare. Evreilor li s-a interzis accesul în anumite profesii, proprietățile le-au fost confiscate și peste 40.000 de evrei au ajuns în lagăre de concentrare conduse de administrația franceză (unde 3000 dintre ei vor muri, în 1940-1941, din cauza condițiilor dure). Faimosul scriitor Arthur Koestler a ajuns și el în lagăr, la Le Vernet, în apropiere de frontiera cu Spania, și avea să declare ulterior că în acest lagăr condițiile erau chiar mai grele decât la Dachau.  
Foto: lagărul de la Drancy

În 1941, legislația antisemită a fost înăsprită atât în Nordul, cât și în Sudul Franței, iar în luna mai poliția franceză a organizat primele arestări în masă la Paris: 3747 de persoane au fost arestate. Alte două valuri de arestări au avut loc până în martie 1942, când din Franța pleacă primul tren cu deportați cu direcția Germania. Apoi, pe 16 iulie 1942, poliția franceză arestează, la Paris, 12.884 de evrei, dintre care 4501 erau copii și 5802 femei. Majoritatea dintre ei a fost deținută, temporar, pe terenul unui stadion în condiții crunte, după care au fost băgați în vagoane de tren și trimiși către est. Aceștia aveau să fie printre primii evrei uciși în camerele de gazare de la Auschwitz.
Crimele regimului de la Vichy
Lăsând la o parte crimele comise în nordul Franței, în regiunea controlată direct de germani, istoricii consideră că au fost mai grave crimele comise de regimul de la Vichy, în a cărui administrație naziștii nu erau direct implicați.
Aici, în august 1942, jandarmii au fost însărcinați să-i „văneze” pe refugiații străini. Întregi familii au fost arestate; 11.000 de evrei au fost prinși și trimiși la Drancy, din suburbiile pariziene, de unde plecau trenurile către Auschwitz. Pe parcursul anului 1942, oficialii regimului de la Vichy au trimis 41.951 de evrei în Germania. Deportările nu s-au oprit (și-atunci doar temporar) decât în momentul în care unii lideri religioși au avertizat guvernul cu privire la posibilele reacții negative din partea populației. Chiar și-așa, arestările au continuat, însă mai discret. În 1943-1944 au fost deportați 31.899 de persoane, iar ultimul tren cu evrei a părăsit Franța în august 1944, în zilele în care Aliații eliberau Parisul.
Din totalul de 75.721 de deportați (înregistrați de o organizație evreiască), mai puțin de 2000 au supraviețuit Holocaustului.

Consecințe
Numărul celor morți ar fi fost și mai mare dacă Mussolini nu ar fi ordonat ca în zona ocupată din sud-estul Franței să nu se țină cont de planurile franco-germane. Astfel, mii de evrei s-au putut salva trecât în zona italiană, unde armata i-a protejat. După ce Italia se predă Aliaților în septembrie 1943 în zonă au început arestările, însă acestea nu au avut loc la o scară atât de mare. Deja fuseseră dezvoltate căi de evadare către Spania și Italia și mii de francezi au adăpostit evrei sau i-au ajutat să treacă frontiera. După război, circa 2000 de francezi (inclusiv preoți catolici) au primit medalii din partea Israelului în semn de mulțumire pentru ajutorul acordat în acei ani.
După război, indiferența față de persecuțiile antisemite a făcut ca problema Holocaustului francez să cadă în umbră. Asta până când Serge Klarsfeld, un avocat evreu al cărui tată român a murit în Germania, a readus chestiunea în discuție. Cu mari eforturi, el l-a descoperit pe Klaus Barbie (șeful SS din Lyon) în ascunzătoarea sa din Bolivia, reușind să-l aducă în fața justiției (a fost condamnat, în 1987, la închisoare pe viață). Cazul, ajuns faimos, a făcut ca problema complicității regimului de la Vichy în Holocaust să fie dezbătută pe larg în Franța. Cu toate acestea, eforturile lui Klarsfeld au fost zădărnicite de guvernul francez de atunci, sub președinția lui Mitterrand (acesta ocupase funcții în administrația de la Vichy).
 
Asumarea responsabilității
Ulterior, tribunalele franceze – la avertismentele lui Mitterrand, care susținea că aceste procese ar putea provoca tulburări în societate – au blocat celelalte procese inițiate, inclusiv pe cel al lui René Bousquet, șeful poliției regimului de la Vichy responsabil pentru arestările în masă din anii '40. Abia după retragerea președintelui Mitterrand, în 1995, societatea a început să-și confrunte propria istorie și să-și asume responsabilitatea pentru persecuțiile antisemite. Noul președinteJacques Chirac a condamnat oficial regimul de la Vichy, numindu-l un regim criminal, iar după doi ani și Biserica Catolică și-a cerut, în mod public, iertare pentru eșecul de a-i fi protejat pe vrei.
Cel mai important pas către asumarea acestei istorii s-a făcut în 1997, odată cu procesul lui Maurice Papon (89 de ani), condamnat pentru deportarea evreilor din Bordeaux. Deși acesta nu a fost închis din motive de sănătate, condamnarea sa a fost interpretată ca recunoașterea oficială a complicității franceze la Holocaust. De atunci, în Franța au fost deschise arhivele pe acest subiect, iar supraviețuitorii Holocaustului au primit compensații din partea statului. Astăzi, în manuelele franceze, care înainte nu spuneau nimic despre deportări, există lecții speciale dedicate persecuțiilor împotriva evreilor. Și, deși antisemitismul este în continuare o problemă în societatea franceză, discriminarea oficială nu mai există, iar comunitatea de 600.000 de evrei este foarte bine reprezentată în stat, inclusiv în Biserica Catolică: fostul Arhiepiscop al Parisului, cardinalul Jean-Marie Lustiger, este evreu la origine: la vârsta de 16 ani, în 1924, pe când se ascundea de poliția franceză, Lustiger s-a convertit la catolicism; trei ani mai târziu, afla că mama sa a murit la Auschwitz.

Franţa: Un presupus terorist antisemit a fost predat Belgiei

Mehdi Nemmouche, un cetăţean francez de origine algeriană, a fost predat autorităţilor din Belgia. El este bănuit de uciderea a patru persoane la Muzeul Evreiesc din capitala Belgiei, Bruxelles.
Autorităţile franceze l-au predat omologilor din Belgia pe presupusul terorist de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, Mehdi Nemmouche. Tine Hollevoet, un purtător de cuvânt al poliţiei federale din Belgia, a precizat că suspectul va fi adus la Bruxelles pentru a fi interogat cu privire la faptele de care este acuzat.
Curtea de Casaţie franceză a aprobat săptămâna trecută transferul lui Nemmouche în Belgia. Conform Agerpres, predarea bărbatului nu este o extrădare în sensul juridic al termenului, având loc în baza unui mandat de arestare european care permite statelor UE să-şi predea cetăţenii altor state din UE.
De origine algeriană, bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost arestat sub suspiciunea de a fi ucis pe 24 mai patru persoane aflate la Muzeul Evreiesc din capitala Belgiei, Bruxelles. Potrivit Agerpres, în momentul arestării sale, el avea asupra sa o armă Kalaşnikov, un revolver şi un aparat de fotografiat GoPro. Un procuror federal din Belgia a declarat că în memoria aparatului a fost găsită o înregistrare în care o voce asemănătoare cu cea a lui Nemmouche recunoaşte crimele.

Povestea unei tinere evreice salvată de la moarte de sora celui mai renumit nazist din Belgia
O evreică a supravieţuit Holocaustului, împreună cu mama şi sora ei, după ce a fost salvată de la moarte de Madeline Cornet, sora celui mai notoriu nazist din Belgia.
Madeline Cornet le-a oferit adăpost atât Hanei Nadel, acum în vârstă de 86 de ani, cât şi mamei şi surorii ei, scrie Dailymail.
Hana Nadel, care locuieşte acum în Israel, povesteşte despre momentele prin care a trecut la vârsta de 16 ani, când a fost dată afară cu forţa din casa ei din Bruxelles, împreună cu familia. Mama ei a mers până la uşa casei lui Madeline Cornet pentru a-i cere ajutorul. Sora liderului nazist le-a angajat pe loc ca lucrătoare în casa ei. Mama Hanei Nadel a fost angajată bucătăreasă, iar tinerele, servitoare.
Hana Nadel îşi aduce aminte că stăpânii casei şi-au dat seama că este evreică, după fizionomie. Când a fost întrebată direct, Hana nu a putut minţi: “Da, sunt evreică. Nu am putut nega lucrul acesta”. “Eşti în siguranţă aici”, a fost răspunsul pe care l-a primit Hana de la sora liderului nazist.
Potrivit ziarului israelian Haaretz, mama Hanei Nadel chiar a gătit, ocazional, pentru oaspeţii familiei, inclusiv pentru fasciştii belgieni. 
Fratele salvatoarei, Leon Degrelle, s-a făcut remarcat după ce a povestit că, odată, Hitler i-ar fi spus: “Dacă aş fi avut un fiu, aş fi vrut să semene cu tine”.
Degrelle a fost unul dintre liderii mişcării belgiene naziste “Rexen”, care au fost responsabili de deportarea evreilor, pe vremea ocupaţiei germane din Belgia. Organizaţia “Rexen” avea legături strânse cu naziştii germani şi fasciştii italieni.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Leon Degrelle a fugit în Spania, promovând diverse publicaţii neo-naziste. Întrebat dacă are vreun regret referitor la război, acesta a spus: “Doar că am pierdut!”. Degrelle a murit de bătrâneţe, în 1994, scăpând de condamnarea la moarte pe care aliaţii săi au primit-o la întoarcerea acasă.

Antisemitismul european vorbeşte limba lui Voltaire?de Rodica Grindea
În măsura în care era posibil, până acum vreo opt ani, în ţările europene cu manifestările antisemite, populaţia evreiască se mai… obişnuise, indiferent de „poziţia politică”. Dar în aceşti ultimi ani, parcă o dată la trei-patru ani, situaţia devine dramatică, soldată cu atentate, cu crime pe fond rasist, de parcă s-ar încerca să se „amintească” comunităţilor evreieşti ale statelor UE zicala (întâmplător?) franţuzească „Faites comme chez vous, mais n’oubliez pas que vous êtes chez moi”!, adică „simţiţi-vă ca la dv. acasă, dar nu uitaţi că sunteţi în casa mea”!
În publicaţia online a săptămânalului francez Le Point, Bernard-Henri Lévy lansează un adevărat semnal de alarmă, spunând – deşi nu este singurul şi nu pentru prima oară – lucrurilor pe nume şi lansând un apel să se continue acest semnal de alarmă, cu curaj şi sinceritate. Autorul aminteşte că în 2006, atunci când a fost răpit, torturat şi ucis cu bestialitate evreul-francez Ilan Halimi, după şocul iniţial provocat de această oroare, după judecarea şi condamnarea acuzaţilor, pentru comunităţile evreieşti din statele europene acesta a fost considerat un caz „izolat”, cu speranţa frecvent exprimată că nu se va mai repeta.
Atunci, oribila crimă a fost comisă de o bandă organizată „mixtă”, care-şi spunea „gang-ul barbarilor”, alcătuită din francezi şi din originari din ţări arabe-musulmane naturalizaţi în Franţa, la a doua generaţie chiar. De altfel, „creierul” acestui oribil atentat, Youssouf Fofana, originar de pe Coasta de Fildeş, s-a şi refugiat acolo şi nu a fost tocmai simplu să fie extrădat Franţei, deşi călătorise cu paşaport francez. Judecat şi condamnat în 2009, n-au lipsit cei care l-au transformat într-un soi de erou. B.-H. Lévy citează chiar un predicator fundamentalist-islamist, care îşi încheia toate discursurile veninoase cu „Eliberaţi-l pe Fofana”, până când Manuel Valls i-a opus forţa legislaţiei franceze! Transformat la rându-i în erou, acelaşi predicator „profetiza” şi grava ameninţare pentru libertatea de expresie, „pericolul la care se expune toleranţa” şi periclitarea dialogului cu neonaziştii francezi.
Dar între timp, a urmat un Mohammed Merah, care a ucis la Toulouse copii în curtea unei şcolii religioase evreieşti. Şi atunci, autorităţile franceze şi-au făcut cu prisosinţă datoria, dar asta nu a însemnat că părinţii lui Merah n-au acuzat făţiş aceste autorităţi de „linşaj fără judecată”!
Acum însă, evreii din Franţa şi din Belgia au început cu adevărat să se teamă. Dacă după atentatul de la Toulouse încă mai exista speranţa (personal, aş numi-o iluzie) că asemenea grozăvie nu se va mai repeta, se pare că acum, când s-a reeditat totuşi în Belgia (analiştii îl numesc chiar pe făptaş, Mehdi Nemmouche, un al doilea Merah), după cum susţin analiştii lucizi, se impune necesitatea de a se spune lucrurilor pe nume. Bernard-Henri Lévy se întreabă, pe bună dreptate, dacă această legătură cu Siria, pe care neintervenţia ONU a „reuşit s-o transforme în patria djihadismului”, dar şi climatul de descompunere politică, morală şi socială din Europa, nu îndreptăţesc această nelinişte a comunităţilor evreieşti.
Desigur, Lévy nu acuză „în bloc” francezii de confesiune musulmană, care condamnă şi se dezic, cu prudenţa de rigoare, de această oroare de curând comisă în Belgia. Poate cu o exagerată prudenţă, ferindu-se să se dezică de cele scrise de un Tariq Ramadan, la numai câteva ore de la masacrul de la Muzeul Evreiesc de la Bruxelles, când toată lumea era încă în şoc, că cei doi turişti vizaţi la Bruxelles, Mira şi Emmanuel Riva, lucrau pentru serviciile secrete israeliene şi că acel atentat n-ar fi fost decât o „manevră de diversiune”, al cărei veritabil scop era să-i „ia drept tâmpiţi” pe „bieţii oameni cumsecade, care citesc şi ascultă cuvântul Fraţilor Musulmani”.
Altfel spus, Ramadan îşi apăra „privilegiul” de a-i… tâmpi el pe aceşti „oameni cumsecade”, dar nu cine ştie ce instruiţi, transformând masacrul, fără vreo urmă de probă sau cel mai mic indiciu, în cine ştie ce bazaconie conspiraţionistă a vreunul război secret!
După cum, cu excepţia ziaristului Bernard Schalscha în articolul „Regula jocului”, nu s-a gândit să evidenţieze comuniunea de gândire a acestor aberaţii cu extrema dreaptă franceză, în contextul succesului electoral al Marinei Le Pen. Deloc surprinzător, ea s-a simţit „datoare” să-şi combată propriul tată Jean-Marie Le Pen, preşedinte de onoare al Frontului Naţional, care şi-a exprimat dorinţa de „a-l pune la cuptor” pe admirabilul şansonetist francez-evreu Patrick Bruel. „Preoteasa” extremismului francez de dreapta îşi permite să considere afirmaţia tatălui, care i-a transferat preşedinţia efectivă „Frontului”, drept o eroare politică!
Ceea ce nu-i împiedică pe cei care gândesc ca B.-H. Lévy să întrebe retoric „până când vor trebui toleraţi aceşti incendiatori de suflete – ori pur şi simplu nişte cretini–, care, atunci când li se spune corect lucrurilor pe nume, adică uciderea unor evrei nevinovaţi – o crimă antisemită, încep să urle asupra revenirii „poliţiei gândirii”, devenită în ochii lor apologia crimei, întruchipare a inacceptabilului”!

E oficial. Jafurile naziste ies la iveală din “comoara nazistă”
“Femeie şezând”, semnat de Henri Matisse, a fost luat de nazişti de la proprietarul său, Paul Rosenberg

Un grup de experţi internaţionali a confirmat că tabloul semnat de Henri Matisse, “Femeie şezând”, care a fost descoperit printre cele peste 1.500 de opere de artă dosite în apartamentul unui octogenar german, aparţinea negustorului de artă evreu francez Paul Rosenberg, spoliat de nazişti.
Colecţia de peste 1.500 de opere de artă descoperită în posesia octogenarului Cornelius Gurlitt, între timp decedat, a fost supranumită de presă “comoara nazistă”.

Litigiu

Grupul de experţi însărcinaţi cu inventarierea operelor găsite la Gurlitt în apartamentul dintr-un bloc aflat în cartierul munchenez Schwabing şi într-o casă pe care o deţinea în oraşul austriac Salzburg a tranşat în cazul unui litigiu între două părţi, care îşi disputau proprietatea tabloului semnat de Matisse. Este vorba despre moştenitorii lui Paul Rosenberg, pe de o parte, şi o a doua tabără, ale cărei identitate şi naţionalitate n-au fost dezvăluite, relatează francetvinfo.fr.

“Chiar dacă nu s-a putut stabili cu o pefectă certitudine în ce circumstanţe a intrat în posesia lucrării Hildebrand Gurlitt (tatăl lui Cornelius Gurlitt, negustor de artă preferat al naziştilor), grupul de experţi a ajuns la concluzia că proprietarul legal Paul Rosenberg a fost spoliat de această operă de către nazişti”, a afirmat juristul german Ingeborg Bergreen-Merkel, preşedintele grupului de experţi.

Experţii au consultat arhive din Germania, Franţa şi Statele Unite. Dar, după cum precizează Ingeborg Bergreen-Merkel, nu toate întrebările şi-au găsit răspunsuri definitive, la peste 70 de ani de la petrecerea faptelor.

Pentru moştenitori nu este o surpriză

Reprezentantul moştenitorilor lui Paul Rosenberg, Chris Marinello, a declarat că această decizie nu constituie o surpriză, date fiind numărul şi calitatea documentelor pe care le-au prezentat grupului de experţi. “După o aşteptare de 73 de ani, acum sperăm la o restituire rapidă a tabloului”, a adăugat acesta.

Decizia finală privind restituirea tabloului către descendenţii lui Paul Rosenberg le revine, totuşi, “exclusiv moştenitorilor sau legatarilor lui Cornelius Gurlitt”. Octogenarul, decedat la 6 mai, şi-a luat angajamentul înainte de a muri de a restitui operele provenite din spolieri naziste proprietarilor lor de drept. El a încheiat un acord în acest sens cu statul german. Lucrurile au devenit însă extrem de neclare în momentul în care a doua zi după decesul lui Gurlitt au fost date publicităţii informaţii privind existenţa unui testament potrivit căruia legatar a fost desemnat Muzeul de Artă din Berna, Elveţia. Însă conducerea muzeului a anunţat că, pentru moment, studiază noua postură în care se află, doreşte să facă o evaluare a operelor din colecţia lui Cornelius Gurlitt, apoi a situaţiei legale a colecţiei, şi abia după aceea va decide dacă acceptă sau nu această moştenire. Muzeul are la dispoziţie şase luni pentru a oferi un răspuns.

Moştenitoarea, o celebritate

“Femeie şezând” ar urma să fie primul tablou din comoara de 1.406 opere de artă găsite în apartamentul din Munchen al lui Cornelius Gurlitt în 2012 care ar putea fi restituit moştenitorilor unui proprietar evreu spoliat de bunurile sale. În cazul de faţă, este vorba chiar despre o celebritate: jurnalista franceză Anne Sinclair. Frumoasa fostă soţie a lui Dominique Strauss-Kahn, fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), care şi-a ratat şansa de a deveni preşedinte al Franţei din cauza unui scandal privind o presupusă tentativă de viol într-un hotel din New York asupra unei cameriste de culoare. Anne Sinclair este în prezent redactor-şef al Huffington Post France, dar are în spate o carieră de invidiat în televiziune şi radio. Anne Sinclair a declarat încă din primele momente în care a fost anunţată descoperirea acestui tablou printre operele dosite de Gurlitt că ar aparţine familiei sale. Dar între timp o altă persoană a revendicat tabloul. Acum, chestiunea s-a tranşat.

A trecut şi pe la Goering

Henri Matisse (1869-1954) a pictat acest tablou în jurul anului 1924. Este vorba despre o pictură în ulei pe pânză, de 55,4 cm înalţime şi 46,5 cm lăţime. Ea prezintă o femeie îmbrăcată într-o bluză cu imprimeu floral, purtând un colier de perle la gât şi aşezată pe un fotoliu. În mână, femeia ţine un evantai. Portretul de femeie s-a aflat, după ce a fost furat de nazişti, temporar în posesia lui Hermann Goering, pentru a ajunge ulterior în posesia lui Hildebrand Gurlitt, tatăl octogenarului la care a fost descoperită din întâmplare “comoara nazistă”.

Colecţia iniţială, de la Munchen, fără a cuprinde şi tablourile descoperite la Salzburg, a fost estimată ca valorând aproape un miliard de euro. Autorităţile germane au constituit un grup de lucru pentru a determina originea tablourilor din “comoara nazistă”, deoarece încă de la început a existat suspiciunea că multe dintre aceste opere provin din spolierile naziste.

Omul de încredere al lui Cornelius Gurlitt, avocatul Christoph Edel, a declarat la 22 mai că, potrivit ultimelor investigaţii realizate de echipa însărcinată cu verificarea provenienţei operelor de artă din “comoara nazistă”, doar opt dintre pânze ar avea o provenienţă dubioasă.

Potrivit acestuia, experţii ar fi bănuit 458 dintre tablourile colecţionarului german de provenienţă dubioasă, dar în cele din urmă s-ar fi dovedit că doar opt ar fi fost opere spoliate de nazişti. Purtătorul de cuvânt al lui Cornelius Gurlitt, Stephan Holzinger, a declarat însă că verificările vor continua, pentru a se stabili dacă şi alte opere sunt dintre cele spoliate.

ATAC ARMAT în Bruxelles, în faţa Muzeului Evreiesc. Cel puţin trei persoane au murit

Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alta este în stare gravă într-un incident armat produs sâmbătă după-amiază în faţa Muzeului Evreiesc din Bruxelles, informează presa belgiană.

Marturia EMOTIONANTA a lui Simon Gronowski, deportat in trenul mortii

Simon Gronowski avea doar 11 ani, pe 17 martie 1943, cand nazistii l-au prins si l-au aruncat intr-unul din beciurile Gestapoului din Bruxelles, apoi in cazarma Dossin din Malines, urmand a fi deportat spre Auschwitz.

"O luna mai tarziu, pe 19 aprilie 1943", povesteste Simon Gronowski, "m-au bagat intr-un vagon de vite cu destinatia Auschwitz". Baiatul a reusit sa sara din trenul care circula cu viteza maxima, impreuna cu alti 12 deportati belgieni.

Mama si sora lui nu au avut timp sa faca acelasi lucru, informeaza Der Spiegel, citat de Slate.

"Mi-au trebuit 60 de ani", precizeaza Gronowski, "pentru a povesti drama copilariei in lucrarea 'Simon, L'enfant du 20e convoi' (Simon, copilul din convoiul 20 - n.red.) " semnata Francois Pirart si Simon Gronowski, aparuta in 2013.

Mergand pe firul povestirii, Simon isi aminteste: "Trenul s-a oprit, gardienii vociferau si trageau in directia noastra. Mama mea nu mai putea sari. Primul gand a fost sa alerg spre ea. Dar, dintr-un reflex inconstient, m-am strecurat spre stanga si am alergat cat de repede am putut. Am mers continuu toata noaptea prin padure".

Numeroasele evadari ii impingeau rapid pe nazisti sa foloseasca mai degraba vagoanele destinate vitelor sau marfurilor, decat trenurile de calatori, cu ferestre.

In timpul fiecarei stationari in gara, vagoanele erau minutios controlate din exterior, pentru a preveni orice tentativa de sabotare. In caz de evadare, gardienii aveau ordin sa traga imediat.

In interiorul "trenurilor mortii", deportatii se confruntau adesea cu indoiala. Multi evrei ii impiedicau ei insisi pe altii sa evadeze, deoarece "considerau evadarea ca un act iresponsabil, preferand sa munceasca decat sa-si riste viata", spune autorul.

Simon Gronowski a avut norocul sa intalneasca un politist belgian, care l-a urcat intr-un tren cu destinatia Buxelles, pentru a se intoarce la tatal sau.

Acum, in varsta de 80 de ani, avocatul Gronowski este presedintele Uniunii Deportatilor evrei din Belgia.

Marturia sa figureaza intr-un studiu al istoricului Tanja Fransecky, ce a aparut pe 24 martie, in limba germana, primul documentar despre evadarile din trenurile mortii.

"Fuga a produs multora dintre noi o mare dilema, deoarece ne lasaseram in urma rudele. Din acest motiv, multi supravietuitori au pastrat tacerea timp de decenii dupa razboi", marturiseste Gronowski.

El insusi a tacut timp de aproape 60 de ani. Mama si sora au murit in camerele de gazare de la Auschwitz, iar tatal a murit la putin timp dupa razboi, in 1945.

Gronowscki a dorit sa mearga mai departe, a imbratisat meseria de avocat, a practicat pianul, pasionat de jazz si nu a dorit sa vorbeasca despre razboi.

Saptamana trecuta, Simon Gronowski si-a indeplinit un vis mai vechi. A cantat la pian cu Woody Allen si trupa sa de jazz. Acesta din urma l-a invitat la New York, dupa ce i-a citit povestea si dorinta de a o vedea intr-un articol consacrat supravietuitorilor Holocaustului in Wall Street Journal.

Franţa a returnat tablourile furate de nazişti, inclusiv unei românce
Trei tablouri care au fost furate de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, printre care unul reclamat de fotografa de origine română Ileana Florescu, strănepoata bancherului Richard Soepkez, au fost restituite moştenitorilor, marţi, în Franţa, informează AFP, conform Mediafax.

Aurélie Filippetti, ministrul francez al Culturii, a restituit, marţi, trei tablouri care au aparţinut unor familii jefuite de nazişti, în timp ce aproape 2.000 de alte opere de artă există în continuare în Franţa fără ca foştii lor proprietari să fi fost identificaţi.

Din 1949, aceste opere au un statut specific - "MNR", un termen care vine de la Musées Nationaux Récuperation. Sub protecţia statului, ele sunt conservate în muzee franceze, care trebuie să le anunţe prezenţa şi să le arate publicului, în aşteptarea zilei în care cineva le va revendica.

Cele trei tablouri care au fost restituite marţi sunt "Paysage montagneux", al pictorului flamand Joos de Momper (1564-1635), "Portrait de femme", o pictură în ulei datând din secolul al XVIII-lea, şi "Vierge à l'Enfant", un ulei pe lemn, copiat după Lippo Memmi sau după un artist din cercul său de discipoli.

"Paysage montagneux" a fost restituit moştenitorilor baronului Cassel van Doorn, un bancher belgian, care nu era evreu şi care avea mai multe reşedinţe în Franţa. Bunurile sale au fost confiscate în decembrie 1943, în ciuda protestelor reprezentanţilor baronului din Franţa, şi trimise cu un convoi feroviar.

Această pictură în ulei pe lemn, care ar putea face parte dintr-o operă mai mare, se afla în depozitul Muzeului de arte frumoase din Dijon, din 1953.

"Portrait de femme" era conservat în departamentul de pictură al muzeului Luvru. Ar putea fi vorba de o copie a unui portret al actriţei Angelique Drouin, realizat de pictorul Louis Tocqué. Opera a aparţinut soţilor Rosa şi Jakob Oppenheimer, comercianţi de artă la Berlin. A fost vândută la licitaţie în ianuarie 1935, în cadrul unei vânzări publice a unor bunuri evreieşti.

"Vierge à l'Enfant" era conservat în departamentul de picturi al muzeului Luvru. Tabloul a fost confiscat în iunie 1944, la Cannes, de către nazişti. Era reclamat de Ileana Florescu, strănepoata bancherului Richard Soepkez.

În total, în ultimii 20 de ani, acţiunile întreprinse de statul francez i-au permis acestuia să restituie doar 70 de opere. Ministerul Culturii, care are misiunea de a-i căuta pe proprietari, chiar şi în absenţa unei cereri de restituire, a înfiinţat o celulă însărcinată cu studierea dosarelor MNR, în colaborare cu Arhivele Ministerului Afacerilor Externe din Franţa.

http://cronicaromana.ro/2013/11/09/evreii-europeni-sustin-ca-antisemitismul-s-a-acentuat-in-ultimii-ani/?ref=homett
Trei evrei europeni din patru (76%) apreciază că antisemitismul a progresat în ultimii cinci ani în Uniunea Europeană (UE), în special în spaţiul virtual, dezvăluie vineri un studiu al UE.
Două persoane intervievate din trei consideră antisemitismul o adevărată poblemă, un sentiment întâlnit mai ales în Ungaria (91%), Franţa (88%) şi Belgia (88%), potrivit unui studiu al Agenţiei UE pentru Drepturi Fundamentale (FRA).
Ancheta a fost realizată pe Internet, în perioada septembrie-octombrie 2012, pe un eşantion de 6.000 de evrei europeni provenind din opt ţări – Germania, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Italia, Letonia şi Suedia -, în care locuiesc 90% din populaţia evreiască din UE.
Aproape jumătate dintre persoane se tem de agresiuni verbale în spaţii publice, iar o treime de atacuri fizice. Însă, pentru 75% dintre cei intervievaţi, antisemitismul se manifestă în special pe Internet şi în presă (59%).
Un intervievat din Franţa denunţă “forumurile de discuţii pe Internet şi comentariile pe YouTube, (care) sunt pline de mesaje antisemite şi antisioniste”.
Unele particularităţi se relevă în funcţie de ţări.
Astfel, în Franţa, pentru 78% dintre persoanele intervievate, antisemitismul se exprimă în acte de vandalizare a clădirilor, în timp ce media europeană este de 45%. De asemenea, pentru 84% dintre persoanele intervievate în Ungaria (faţă de 44% media la nivel european), antisemitismul este prezent în discursul politic, în contextul în care, începând din aprilie 2010, partidul de extremă dreapta Jobbik, antisemit, dispune de 43 dintre cele 386 de mandate ale Parlamentului de la Budapesta.
Antisemitismul este un “exemplu tulburător” de persistenţă a “unor prejudecăţi de-a lungul secolelor”, a denunţat directorul FRA, danezul Morten Kjaerum. “El nu îşi are locul în societatea de astăzi”, a subliniat el.
Concluziile FRA au fost făcute publice cu o zi înainte de comemorarea a 75 de ani de la “Noaptea de Cristal”, pogromul comis împotriva comunităţii evreieştii din Al Treilea Reich în cursul nopţii de 9 spre 10 noiembrie 1938.

Teatru si “antisemitism” in Franta


Centrul Simon Wiesenthal, o organizaţie sionistă internaţională cu sediul principal în Los Angeles, a emis un comunicat de presă şi o scrisoare deschisă prin care critică dur prestigiosul festival de teatru Avignon din Franţa pentru simplul fapt că în cadrul evenimentului cultural au fost prezentate mai multe rezoluţii ale Naţiunilor Unite prin care sunt condamnate politicile agresive ale Israelului.

În scrisoarea deschisă adresată ministrului francez al culturii, Aurelie Filippetti, document semnat de responsabilul Centrului pentru relaţii internaţionale, Shimon Samuels, festivalul este catalogat drept “o platformă de delegitimizare a statului Israel” şi “un instrument colateral de incitare împotriva evreilor din Franţa care menţin legături cu Israelul”.

Reacţia dură a organizaţiei a fost provocată de prezentarea în cadrul spectacolului multimedia dedicat Ierusalimului, desfăşurat în cursul zilei de 16 iulie, a mai multor rezoluţii ONU, din 1952 până în prezent, prin care comunitatea internaţională sancţionează politicile abuzive ale sioniştilor împotriva populaţiei palestiniene.

Centrul Simon Wiesenthal a mai cerut autorităţilor de la Paris să investigheze cazul, să ia măsuri disciplinare împotriva vinovaţilor şi să retragă finanţarea guvernamentală a festivalului pentru anul 2013. Sursa: FrontPress.ro

Antisemitismul înainte şi după Toulouse de Eva Galambos

De la bun îneceput recunosc că titlul nu este corect şi complet. Ar fi trebuit să scriu şi “antiislamismul înainte şi după Toulouse”, numai că, dacă găsim evaluări în ce priveşte antisemitismul în Europa, Statele Unite sau în alte regiuni ale lumii, în ceea ce priveşte antiislamismul nu există date (sau cel puţin eu nu am găsit). Iar situaţia după atentatul de la Toulouse în raport cu antisemitismul sau antiislamismul, nu a fost deocamdată cuantificată. Aşa că mă voi referi la situaţia dinainte cu referire la antisemitism, încercând să trag nişte concluzii.

Teroristul Mohamed Merah era un antisemit, un islamist cu orientare radicală care vroia să-i ucidă pe evrei. Dar este greu de justifcat logic creşterea antisemitismului, de pildă în Europa. Un recent sondaj , realizat de Anti-Defamation League (ADL) , şi care cuprinde cele 10 ţări europene unde s-a realizat un astfel de sondaj în 2009, arată că nivelul antisemitismului este în creştere. Pe lista respectivă se află state membre ale Uniunii Europene, printre care două din Europa centrală şi de est – Polonia şi Ungaria. Celelalte opt sunt Spania, Italia, Austria, Franţa, Germania, Norvegia, Marea Britanie şi Olanda. O treime dintre cei chestionaţi sunt de acord cu afirmaţii de genul evreii dispun de prea mare putere în lumea financiară şi afacerilor, vorbesc prea mult despre Holocaust, respectiv sunt mai loiali Israelului decât ţării în care locuiesc. Cele mai ridicate valori legate de antisemitism s-au înregistrat în Ungaria, Spania şi Polonia. În trei din patru categorii , Ungaria se află pe primul loc. Cifrele referitoare la Ungaria sunt foarte ridicate şi indică o creştere faţă de cele constatate în urmă cu trei ani. Astfel, 55 la sută dintre unguri consideră că evreii sunt mai loiali Israelului decât Ungariei, 73-75 la sută susţin că evreii dispun de prea mare putere în lumea finanţelor şi afacerilor şi 63 la sută consideră că vorbesc prea mult despre Holocaust. Spania şi Polonia ocupă locurile doi şi trei în diferite categorii. Franţa, unde a avut loc atentatul sângeros, se situează pe locurile 5,6 şi 10 iar Olanda unde există un partid extremist la putere, se află la coada listei- pe locurile opt, nouă şi zece. În acest context se conturează nişte tendinţe. În Franţa, atentatul a fost motivat de un antisemitism sau antiisraelism islamic. În Olanda, partidul extremist nu este antisemit ci antiemigraţie. În Polonia, deşi numărul evreilor este foarte mic, există un antisemitism manifest, de unde concluzia că tendinţa există ca idee chiar dacă evrei nu mai sunt şi aici, deşi nu figura printre ţările analizate, putem include şi România, cu un număr mic de evrei.

Ar fi interesant de aflat dacă simpatia faţă de evrei a francezilor şi a celorlalte state aflate pe această listă, în urma atentatului de la Toulouse , a crescut, dacă există o condamnare generală a actului terorist sau este considerat ca răzbunarea unui fanatic musulman izolat. De asemenea, în ce măsură se respinge (sau se acceptă) motivaţia teroristului – de a răzbuna copiii palestinieni atacaţi de Israel în condiţiile în care Catherine Ashton, comisarul pentru politică externă a UE, a folosit aproximativ aceeaşi motivaţie, adaugând apoi că este vorba şi de copiii israelieni din Sderot, victime ale rachetelor lansate de palestinienii din Gaza. Au crescut sau nu semtimentele antiislamice în Franţa unde o mare parte dintre musulmanii care trăiesc acolo (inclusiv teroristul) sunt de drept cetăţeni francezi cu toate drepturile şi avantajele acordate de stat. Care a fost atitudinea lor faţă de atentatul terorist şi aici nu mă refer la organizaţiile oficiale ale musulmanilor din Franţa care au condamnat actul terorist ci de populaţia musulmană. Cum a fost primită declaraţia fratelui asasinului că este mândru de ceea ce a făcut Mohamed. Dătătoare de speranţe este gestul unor elevi francezi de condamnare a atitudinii unei profesoare care a cerut un moment de reculegere în memoria…asasinului. Sperăm în realizarea cât de curând a unor evaluări care să ne indice poziţia majorităţii populaţiilor din diferite ţări faţă de astfel de gesturi criminale şi care să contrazică cifrele sondajului cu privire la antisemitism.

România şi antisemitismul

Dacă ne luăm după cifrele recensământului, în curând, România se va afla printre ţările fără o populţie evreiască. Abia aproximativ 3000 de persoane figurează ca evrei sau de religie mozaică. Deşi în scădere, cifra este departe de a reflecta realitatea, în condiţiile în care declararea etniei nu era obligatorie la recensământ. De aceea, personal, cred că acest număr nu trebuie considerat ca cel real, mai degrabă cel al membrilor comunităţilor evreieşti care, la înscriere sau în alte cazuri (ajutorarele de la Claims Conference, accesul la legea 189 etc) a trebuit să-şi dovedească apartenenţa la iudaism. Dar chiar dacă se vor aduce nişte corecturi, numărul evreilor se va dovedi mic în comparaţie cu ceea ce a fost în perioada interbelică sau chiar în primele decenii de după 1945. Cu toate acestea, există şi în România manifestări de antisemitism, de negare a Holocaustului românesc, de dentaurare a adevărului istoric, cel mai flagrant exemplu fiind declaraţiile recente ale senatorului Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD.

Este adevărat, în România nu au fost înregistrate atentate teroriste împotriva evreilor, au fost doar distruse nişte monumente din cimitire, scrijelite pe pereţi însemne fasciste, făcute declaraţii de negare a Holocaustului, de preamărire a lui Ion Antonescu, după unii “salvator al evreilor”. La prima vedere, în comparaţie cu ce se întâmplă în alte ţări, este o bagatelă. În România, relaţiile dintre comunitatea evreilor şi cea musulmană sunt excelente, pot fi considerate ca exemplu pentru celelalte state. Dar aceasta nu înseamnă că nu pot interveni derapaje. România se află în Europa, iar globalizarea poate să se extindă şi asupra unor tendinţe nocive cum ar fi antisemitismul şi terorismul. De aceea ar fi bine de aflat cum a evoluat acest fenomen după Toulouse, inclusiv la noi şi ce măsuri ar fi necesare pentru a contracara o propagandă antisemită sau antiislamică. Am adăugat această ultimă precizare deoarece, pentru a avea o viziune corectă, este necesară eliminarea dublului standard în toate domeniile, chiar şi acolo unde poate am fi tentaţi să-l aplicăm.

Mesaje de ameninţare, la şcoala evreiască din Toulouse

Şcoala evreiască Ozar Hatorah din Toulouse, unde trei copii şi profesorul lor au fost ucişi cu sânge rece, într-un recent atac care îngrozit Franţa, continuă să primească mesaje de ameninţare, potrivit AFP.

şcolii a sesizat deja forţele de ordine şi organele de justiţie în vederea suplimentării măsurilor de securitate în perimetrul acestei instituţii de învăţământ.

Un procuror din Toulouse a declarat miercuri că poliţia are ordin să ancheteze toate aceste ameninţări cu răzbunarea.

E-mailul şcolii abundă de mesaje care cheamă la uciderea evreilor şi asociază atacul din 21 martie cu diferendul israeliano-palestinian.

Teroristul Mohamed Merah, francezul de 23 de ani de origine algeriană, responsabil de uciderea celor patru persoane, între care trei copii la şcoala evreiască din Toulouse, declarase că a vrut să-i răzbune pe copiii palestinieni. Asasinul a fost eliminat de o unitate specială a poliţiei franceze Riad, într-un apartament din Toulouse, după 32 de ore de asediu.

Înainte, Merah a ucis trei militari francezi de origine arabă la Montauban pe motiv că au fost în teatrul de operaţiuni din Afganistan.

Presa israeliană critică antisemitismul din Europa: "Mulţi credeau că, după Holocaust şi ocupaţia nazistă, copiii francezi nu vor mai fi niciodată ucişi din cauza religiei lor"

Presa israeliană a criticat marţi antisemitismul din Europa, la o zi după asasinarea a trei copii şi a unui profesor în faţa unui şcoli evreieşti din Toulouse (sud-vestul Franţei), subliniind că situaţia evreilor din diaspora este legată de a celor din Israel, relatează AFP.

"Atacul de la Toulouse va spori, fără îndoială, sentimentul de vulnerabilitate al evreilor europeni", apreciază cotidianul de limbă engleză Jerusalem Post într-un editorial intitulat "Protejarea evreilor din Franţa".

"Din anul 2000, evreii din Franţa au fost expuşi celei mai importante manifestări de antisemitism de la Holocaust (încoace). Marea majoritate a acestor crime au fost comise de imigranţi arabi care protestează faţă de ceea ce ei consideră agresiuni israeliene îndreptate împotriva palestinienilor", subliniază publicaţia.

Cotidianul Haaretz relevă că "mulţi credeau că, după Holocaust şi ocupaţia nazistă, copiii francezi nu vor mai fi niciodată ucişi cu sânge rece din cauza religiei lor. Cu toate acestea, este exact ceea ce s-a întâmplat la Toulouse".

Despre campania prezidenţială din Franţa, această publicaţie de stânga afirmă că este "încă prea devreme pentru a prevedea în mod precis cum va afecta această tragedie alegerile, dar ar trebui să aibă o anumită influenţă".
Haaretz publică, de asemenea, un editorial semnat de către filozoful francez Bernard-Henry Lévy, intitulat "O crimă împotriva naţiunii franceze".

În opinia lui Dan Margalit, editorialist al cotidianului gratuit Israel Hayom, "albul şi albastrul (de pe steagul israelian) se identifică cu sângele evreiesc peste tot în lume".

[color:beb5=#000]"De-acum, evreii francezi se vor trezi, unii vor cumpăra [color:beb5=#0494e1 !important]apartamente care vor rămâne goale în Israel, alţii, care se gândeau deja să se mute în Israel, vor emigra", preconizează el.

"Alţii vor investi pentru consolidarea securităţii în jurul şcolilor şi instituţiilor evreieşti. Aceste măsuri vor fi menţinute câteva luni, iar ulterior, din motive bugetare şi în urma unei linişti iluzorii, ele vor fi reduse, până la viitorul atac terorist", avertizează acest cotidian apropiat Guvernului Netanyahu.

Ambasadorul Franţei în Israel Christophe Bigot semnează, la rândul său, un articol în aceeaşi publicaţie, Israel Hayom, care evocă "o catastrofă naţională".

"Nu vom ceda terorismului (...). Să fiţi convinşi că Franţa este hotărâtă mai mult ca niciodată să îi urmărească pe criminali şi să îi aducă în faţa justiţiei", a pledat ambasadorul.

În cotidianul Maariv, Ben-Dror Yemini, un editorialist de dreapta, denunţă apatia instituţiilor internaţionale şi "susţinerea de care beneficiază această ură" în societate.

"Există o stranie convergenţă, în special în Franţa, între extrema dreaptă, extrema stângă şi jihadul mondial (partizani ai "Războiului Sfânt" islamist - r.red.) în jurul urii faţă de Israel şi evrei", scrie editorialistul de dreapta.