Titanic

http://cultural.bzi.ro/7-oameni-faimosi-care-ar-fi-trebuit-sa-se-afle-la-bordul-titanicului-341

http://www.ziare.com/magazin/inedit/vioara-la-care-s-a-cantat-cand-s-a-prabusit-titanicul-vanduta-pentru-o-suma-record-1263472

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10132/33/

La ora 11,10 dimineata, in data de 11 aprilie 1912, Royal Mail Ship (RMS) Titanic pleca in cursa spre New York din Queenstown, Irlanda. Istoria tragediei mentioneaza ca in acel ultim port, pe nava s-au mai urcat 113 pasageri pentru clasa a III-a, 7 pasageri pentru clasa a II-a. In ultimul moment coboara 7 pasageri (nu se cunosc motivele). De semnalat si ca un membru al echipajului, John Coffey, a dezertat de la misiune, ascunzandu-se intr-un sac de posta care a fost aruncat la tarm.

O fotografie cu aisbergul care a scufundat Titanicul, scoasă la licitație

10 aprilie 1912. Dana portului britanic Southampton clocoteste de lume. Un urias si luxuriant vapor va pleca intr-o calatorie pe ocean, intr-un voiaj pana in Lumea Noua. Cel mai mare pachebot din lume, RMS Titanic, avand la bord peste 2200 de pasageri, pleca cu destinatia New York. O calatorie ce se va dovedi nesfarsita, trecand dincolo de granitele vietii. La doar trei zile dupa desprinderea de tarm, in largul oceanului Atlantic, giganticul vapor se izbeste de-un aisberg si se scufunda in adancuri. ...

Citeste tot articolul

Scufundarea Titanicului, prin prisma unui copil de 7 ani

Fabuloasa poveste a supravieţuitoarei de pe Titanic născute în România

FOTO: Finalul: 1514 morţi. Însă care a fost începutul? Vezi cum a fost construit TITANICUL!
A început ca un fenomen al tehnologiei şi al luxului extrem, iar finalul a fost crâncen: 1514 morţi. Titanicul era cel mai mare pachebot din lume ...

Un secol de la catastrofa Titanicului

RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia, cu destinaţia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat la ora 2:20, în dimineaţa următoare, dezastru în urma căruia şi-au pierdut viaţa 1517 persoane din 2223, în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.



Un pachebot din clasa Olympic, RMS Titanic a fost deţinut de White Star Line şi construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast. A plecat spre New York cu 2227 de oameni la bord. Numărul mare de victime a fost cauzat, în parte, de faptul că deşi îndeplinea normele vremii, nava avea bărci de salvare suficiente pentru numai 1178 de persoane. Un număr mare de bărbaţi au murit datorită protocolului „femeile şi copiii întâi” care a fost urmat.

Titanicul a fost proiectat de unii din cei mai experimentaţi ingineri şi a folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii. A fost un mare şoc pentru lumea întreagă faptul că, în ciuda măsurilor de siguranţă superioare, Titanicul s-a scufundat, şi faptul că s-a scufundat în timpul călătoriei inaugurale a oferit o notă ironică asupra tragediei.

Nebunia din media legată de faimoasele victime ale Titanicului, legendele despre scufundare, schimbările efectuate în legislaţia maritimă şi descoperirea epavei au contribuit la interesul publicului larg. Titanicul a fost construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast şi a fost proiectat pentru a concura cu navele companiei rivale Cunard, RMS Mauretania şi RMS Lusitania.


Titanic, alături de Olympic şi Britannic (care iniţial a fost numită Gigantic), au fost concepute pentru a fi cele mai mari şi luxoase nave construite vreodată. Proiectanţii erau Lord Pirrie, director atât la Harland and Wolff, cât şi la White Star Line, arhitectul naval Thomas Andrews, managerul în construcţii şi şeful departamentului de proiecţie şi Alexander Carlisle, manager general al şantierului.

La data de 10 aprilie 1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare. După ce a mai primit persoane la bord din Cherbour, Anglia şi Queenstown, Irlanda, Titanic a înaintat în Atlantic cu 2227 de persoane. Căpitanul a ordonat viteză de 21 de noduri (42 Km/h), ignorând avertizările de iceberg pe care le-a primit. Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade.


Pe data de 14 aprilie 1912, Titanic a lovit un iceberg la tribord, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei. După 2 ore şi 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul s-a scufundat, rupându-se în 2 părţi. În cele 20 de bărci de salvare au intrat 700 de oameni. Restul de 1517 a murit în apa îngheţată a Atlanticului.

În urma impactului cu icebergul, cinci din compartimentele etanşe au început să fie inundate foarte rapid. Căpitanul Smith şi Thomas Andrews (designerul şef al Titanicului) au făcut o evaluare rapidă a situaţiei. Thomas Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranţă. La nici jumătate de oră de la impact, ofiţerii şi echipajul erau mobilizaţi pentru acţiunea de evacuare de urgenţă. Au început să pregătească bărcile de salvare şi pasagerii instruiţi prin ordinul căpitanului să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei. Din păcate, oamenii de la bord nu erau de loc îngrijoraţi, fiind pe un vapor de „nescufundat”, se simţeau în deplină siguranţă. O vreme nu a existat nici un semn că vasul s-ar scufunda. Înăuntrul navei, în punţile inferioare, apa se ridica vertiginos, ajungând la capătul superior al compartimentelor etanşe şi de acolo pe punţi, de unde ajungea cu uşurinţă în următorul compartiment.

Pasagerii de la clasa a treia au început să fie inundaţi, moment în care s-a declanşat panica, dar porţile de acces la punţile superioare erau închise. În bărcile de salvare au avut prioritate pasagerii de la clasa întâi. Conştienţi că bărcile nu sunt suficiente pentru toţi, ofiţerii au început să pună în bărci doar femeile şi copiii. Unii au fost neîncrezători la ideea de a se sui în bărci şi mulţi au preferat să rămână la bordul navei, unde se simţeau mult mai în siguranţă, mai ales că se spunea că este doar o procedură de precauţie şi vor fi aduşi înapoi la bord.


Cu toate acestea, în jurul orei 00:30, prima barcă a fost lansată la apă cu numai 12 pasageri. Bărcile fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbaţi. Atmosfera a fost oarecum calmă, fără panică pe punte, iar vaporul a început încet să se scufunde, înclinându-se în provă.

Oceanul era foarte limpede, fără nici un val, iar cerul era plin de stele şi senin, fără lună. Temperatura era foarte scăzută, era în aprilie şi în mijlocul Atlanticului de Nord.Atmosfera nu era la fel de calmă în pântecele navei la clasa a treia, unde oamenii au fost ţinuţi închişi în spatele uşilor din oţel şi ameninţaţi cu arma de către ofiţeri. Oamenii au încercat să iasă pe diferite căi, dar s-au pierdut în coridoarele labirintice ale navei sau nu au ajuns la porţile care erau deschise. Din când în când, s-a mai permis accesul femeilor şi copiilor. Nivelul apei a crescut tot mai mult, iar vasul a început să se scufunde mai repede şi înclinaţia a devenit din ce în ce mai mare.


Panica a început şi pe punţile superioare, unde a devenit evident că vasul chiar se scufunda şi nu erau destule bărci de salvare. Orchestra de la clasa întâi continua să cânte pe punte, lucru care a rămas în istorie. Unii pasageri de la clasa a treia au găsit calea de ieşire afară. Bărcile au plecat una câte una, fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au avut loc multe incidente legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operaţiune foarte dificilă.

În jurul orei 1:30, a fost lansată ultima barcă. În total, 18 bărci au fost lansate. Mai existau însă două bărci pe punte, care au început să fie umplute cu oameni, dar vaporul se scufunda din ce în ce mai repede şi apa a ajuns la nivelul punţilor, unde se aflau aceste ultime bărci. Curând, apa a ajuns la nivelul primului coş; acesta s-a prăbuşit, strivind oamenii şi generând un val ce a răsturnat una din bărci. Această barcă răsturnată a fost folosită drept plută de mai mulţi oameni aflaţi în apă. În vapor, apa a ajuns la punţile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulţi oameni au murit înecaţi acolo. Afară, pe punţi, a fost haos total şi panică. Toate bărcile fiind plecate, oamenii au devenit conştienţi că vor muri.

Aceste momente au devenit clasice în literatură şi filme, care le-au portretizat în nenumărate modalităţi: ultimul cântec al orchestrei, imnul „Nearer My God To Thee” („Mai aproape, Dumnezeule, de Tine”), care a fost cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ţinut o predică, vesela, mobilierul şi nenumăratele opere de artă începând să alunece şi să se prăbuşească.


Căpitanul Smith a fost văzut ultima dată pe punte, după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu el, cu toate că moartea sa a fost preznetată în diferite feluri, în diferite filme. Benjamin Guggenhein şi Thomas Andrews sunt printre oamenii iluştri care au rămas în Titanic şi s-au dus cu el la fund. Cuprins de haos şi panică vasul se înclina din ce în ce mai tare. În momentul în care pupa a fost scoasă afară din apă şi s-au putut vedea elicele imense ale navei, luminile s-au stins dintr-o dată, lăsând scena în întunericul unei nopţi fără lună.

Spatele ridicat al navei aplica o presiune de 25.000 de tone cu 50% mai mult decât era conceput să suporte, aşa că punţile şi suprastrucura au cedat brusc şi nava s-a rupt în două. Felul în care s-a rupt de fapt este controversat. Noile teorii susţin că ruptura a început mai devreme, încet, însă imaginea din filmul Titanic, din 1997, cu vasul rupând-se în două într-un mod foarte violent este probabil foarte aproape de adevăr. Apoi partea din faţă s-a umplut de apă imediat şi s-a scufundat. Partea din faţă s-a detaşat şi s-a dus la fund, iar peste câteva minute şi pupa, păstrându-şi poziţia verticală, s-a scufundat, moment descris de bucătarul şef al vasului (care a fost singurul supravieţuitor ce a stat pe vas până în aceste momente) ca o coborâre cu liftul.

La ora 2:20, în 15 aprilie 1912, Titanicul a dispărut complet în ocean. Cele două bucăţi ale sale se află la o adâncime de 4 km pe fundul mării şi se află la o distanţă de aproape 2 km una faţă de alta. Partea din faţă s-a păstrat oarecum intactă, iar cea din spate este distrusă.

Supravieţuitorii descriu scena drept terifiantă, cu sute de ţipete ale oamenilor pe moarte. La o temperatura de 2 grade în apă şi 5 grade afară era o problemă de minute până când urma să se facă linişte. Bărcile de salvare ce pluteau în jur nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în apă pentru că le era frică de faptul că vor fi scufundaţi de sutele de oameni care s-ar fi agăţat cu disperare de bărci.

După câteva ore de aşteptare, vasul Carpathia a ajuns la locul dezastrului şi i-a luat la bord pe toţi cei din bărci. După ce câteva ore a căutat în van alţi supravieţuitori, s-a îndreptat spre New York, într-o atmosferă tristă şi sumbră. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor peste 1500 de victime.


Câteva date tehnice


Construcţia Titanicului, finanţată de J.P. Morgan şi compania sa, International Mercantile Marine, a început pe 31 martie 1909. Chila navei a fost lansată pe 31 mai 1911, iar echiparea a fost finalizată pe 31 martie 1912. Lungimea Titanicului măsura 269,1 m, o lăţime de 28 de metri, o greutate de 46.328 de tone şi o înălţime de la punctul de plutire până la puntea principală de 18 m. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune, care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) şi o putere maximă de 59.000 CP. Numai trei din cele patru coşuri înalte de 19 metri erau funcţionale; al patrulea, folosit numai pentru ventilaţie, a fost adăugat pentru a face nava mai impresionantă. Nava putea transporta un număr maxim de 3.547 de persoane, pasageri plus echipaj.


Lux si opulenţă

Titanic a surclasat toate rivalele în lux şi opulenţă. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziţie un bazin de înot, o sală de sport, un teren de squash, băi turceşti, baie electrică şi o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni. De asemenea, cafeneaua pariziană oferea mâncăruri pentru pasagerii de la clasa întâi, cu o verandă luminată natural şi prevăzută cu gratii. Existau biblioteci şi frizerii atât la clasa întâi cât şi la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin şi mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevăzută cu trei lifturi electrice la clasa întâi şi două la clasa a doua. De asemenea, mai era prevăzută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur şi două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor. Pasagerii de la clasa întâi plăteau scump pentru acest lux. Cel mai scump bilet pentru o singură călătorie trans-atlantică la clasa întâi costa 875 de lire sterline (64.204 la nivelul anului 2011) sau 4.375 de dolari (99.237 la nivelul anului 2011).

Nebunie culinară: ultima cină de pe Titanic!

Marii bogătaşi dispăruţi odată cu Titanicul

100 de ani fără Titanic


În aceste zile se împlinesc 100 de ani de la prima şi ultima călătorie a Titanicului. Timp de o săptămână, „Adevărul“ şi Historia vă vor prezenta detaliile tragediei care a marcat ultimul secol.

„Dacă cineva m-ar pune să-mi povestesc experienţa de 40 de ani pe mare aş spune că a fost neinteresantă. Bineinţeles, au fost furtuni, ceaţă şi ninsori, dar în toată cariera mea nu am avut niciun incident demn de menţionat. Niciodată nu am văzut o epavă şi nu mi s-au scufundat bărcile. Vedeţi, nu sunt un material bun de presă". Aceasta era declaraţia căpitanului de vas Edward John Smith, cel care urma să conducă Titanicul în călătoria sa spre New York.

Din păcate însă, Smith a devenit „material de presă" pe 15 aprilie 1912, când, sub comanda lui, Titanicul s-a scufundat, provocând moartea a 1.514 pasageri şi membri ai echipajului. Plecarea Titanicului din orăşelul britanic Southampton spre America a fost o ştire scurtă în „New York Times". Cinci zile mai târziu, cotidianul umplea pagină după pagină cu detaliile dezastrului.

50.000 de dolari pentru un bilet la clasa I

La începutul secolului, lupta pentru supremaţia transportului peste ocean se dădea între companiile White Star Line şi Cunard. Prima discuţie despre construirea unor vapoare mai mari ca cele ale firmei Cunard au început în 1907. Şantierul naval „Harland and Wolff" a fost ales pentru a construit trei vapoare transatlantice de mari dimensiuni: RMS Olympic, RMS Titanic şi RMS Britannic. Acestea deveneau cele mai mari ambarcaţiuni din lume, Bruce Ismay - patronul White Line Star - preferând dimensiunea pură în locul unui motor mai performant şi mai rapid.

Olympic şi Titanic au fost construite practic în paralel, într-un şantier naval din Belfast, refăcut pentru a putea să găzduiască cele două nave uriaşe. Olympic a fost prima care a fost coborâtă de pe schele, pe 16 decembrie 1908, iar Titanicul i-a urmat curând, pe 31 martie 1909. Cei care ştiu cât de greu se construieşte orice lucru în România s-ar mira aflând că ambele vapoare au fost terminate în 26 de luni.

Click pe infografie



Pasagerii de la clasa a treia au plătit echivalentul actual a 460 de dolari pentru un bilet „dus", cei de la clasa a doua - 690 de dolari, iar cei de la clasa întâi, 1724 dolari pentru un loc la cuşetă, dar preţul putea urca până la 50.000 de dolari pentru un apartament de lux.

Plecare cu emoţii

După alţi trei ani în care s-au finisat detalii de interior, pe 2 aprilie 1912, Titanicul a avut primele teste în larg, în Marea Irlandei, unde i-au fost testate viteza, manevrabilitatea şi capacitatea de a frâna. În teste, transatlanticul a reuşit să oprească de la 40 de kilometri pe oră la zero în 777 de metri, după 3 minute şi 15 secunde. În largul mării, între aisberguri, acest lucru ar fi putut să salveze Titanicul dacă uriaşa bucată de gheaţă ar fi fost văzută mai devreme.

Opt zile mai târziu, Titanicul pleca din oraşul britanic Southampton. Plecarea nu a fost fără incidente. Din cauza dimensiunii, vaporul a provocat valuri puternice, care au rupt cablurile a numeroase ambarcaţiuni din port. Primele emoţii: Titanicul a evitat o coliziune cu cel mai rapid vapor al timpurilor, SS City of New York, trecând la o distanţă de doar 1,2 metri.

Avertizări ignorate

Prima oprire a fost în portul francez Cherbourg, unde a urcat la bord John Jacob Astor, cel mai bogat pasager al Titanicului. Apoi, nava s-a îndreptat spre Queenstown, în Irlanda de Nord. Călătoria a fost fără incidente, iar încrederea echipajului şi a patronului de la White Star Line în succesul traversării Oceanului era de nezdruncinat. Legenda spune că, în timp ce-şi făcea turul de inspecţie, căpitanul Smith a dat peste Ismay în sala cazanelor. Acesta i-a ordonat căpitanului să pornească patru cazane suplimentare, pentru a duce Titanicul la viteză maximă, ajungând la aproape 40 de kilometri pe oră.

Primele trei zile s-au scurs în linişte. În a patra, căpitanul Titanicului a primit avertizări asupra condiţiilor vitrege din zona Newfoundland. Unul dintre cele mai controversate momente a fost cel când memebrii echipajului de pe vaporul SS Californian a avertizat prin radio că în faţă sunt aisberguri uriaşe. Acesta chiar se oprise peste noapte din cauza vizibilităţii reduse.
În noaptea dezastrului, Californian chiar a văzut luminile Titanicului şi a auzit apelul SOS venit în urma impactului cu uriaşul aisberg, dar, deoarece comunicaţiile au fost întrerupte, nu au acţionat. Mai târziu, în cursul anchetei, s-a demonstrat că SS Californian se afla la doar câteva zeci de minute de cel mai mare vapor al momentului.

„Aisberg în faţă!"

În noaptea de 14 spre 15 aprilie, la ora locală 23.40, marinarul de veghe, Frederick Fleet, observă aisbergul. Din cauza vitezei, Titanicul nu-l mai poate însă evita şi-l loveşte din plin. Cinci compartimente etanşe ale navei sunt avariate. Destinul pasagerilor a fost pecetluit în acel moment. Nu exista nicio speranţă de redresare a navei.

Prova s-a ridicat prima, unghiul în care a ajuns nava permiţţând ca apa să treacă din compartiment în compartiment. Cele 16 bărci de salvare nu erau suficiente pentru cei peste 2.000 de oameni aflaţi la bord, iar haosul s-a instalat la bordul ambarcaţiunii. La aproape două ore şi 40 de minute după ce Titanicul a lovit aisbergul, lucrurile s-au precipitat brusc: nava a început să se încline mai mult, elicea a ieşit la suprafaţă, iar greutatea a rupt ambarcaţiunea în două.

O jumătate din navă a rămas deasupra apei, iar oamenii se agăţau de ce puteau în speranţa că vor supravieţui. Abia în momentul când a ajuns într-o poziţie aproape verticală a început să se scufunde. La ora 2.20, Titanicul dispărea sub ape pentru totdeauna. Pasagerii rămaşi au fost nevoiţi să înoate în apă cu temperatura de -2 grade Celsius (aproape de punctul de îngheţ al apei de mare). Doar 13 oameni care se zbăteau în apă au fost primiţi în bărcile de salvare. Cel puţin alţi 500 ar mai fi putut fi salvaţi, însă egoismul şi frica i-au făcut pe cei care prinseseră un loc în ambarcaţiuni să refuze să ofere ajutor.

„Vaporul mă avertiza că va muri"

Titanicul, un vas construit pentru a depăşi navele celor de la „Cunard", a primit ajutor chiar de la o navă a acestora: la ora 4.10 dimineaţa, nava RMS Carpathia ajungea în zonă şi prelua 710 pasageri. 1.514 au rămas în apele îngheţate.

După trei zile de la dezastru, RMS Carpathia a ajuns la New York unde 40.000 de oameni i-au aşteptat pe pasagerii de pe Titanic, pe o ploaie torenţială. În urechile supravieţuitorilor au răsunat vorbele directorului şantierului naval „Harland and Wolff", care a declarat la câteva zile de la tragedie: „Ştiu că nu e nimic ştiinţific, dar vaporul mă avertiza că va muri şi va lua foarte mulţi oameni cu el".

Români pe urmele Titanicului

Mâine se împlinesc exact 100 de ani de la plecarea Titanicului din Southampton. Pentru a comemora centenarul, nava MS Balmoral, având aproximativ acelaşi număr de pasageri la bord, a plecat încă de ieri din acest port, încercând să refacă traseul Titanicului şi atmosfera epocii, până la detalii ca muzica şi meniurile servite la bord. Toate biletele au fost vândute până la sfârşitul anului trecut, la preţuri între 4.400 şi 12.600 de dolari. Printre invitaţii de lux în această croazieră (Titanic Memorial Cruise) se află şi doi români, omul de afaceri Cornel Tăbăcaru şi soţia sa, Alina. Tăbăcaru se află pe locul 432 în topul „Forbes România", cu o avere estimată la 8-9 milioane de euro.

Dezastrul, în cifre

- Oameni aflaţi la bordul Titanicului: 2.224
- Pasageri: 1.336
- Echipaj: 888
- Morţi: 1.514
- Supravieţuitori: 710

Sursa: Raportul oficial al Camerei de Comerţ a Marii Britanii

Căpitanul Titanicului

Edward John Smith era unul dintre cei mai experimentaţi căpitani de navă la acea vreme. Deşi iniţial trebuia să conducă RMS Olympic, experienţa şi prestigiul său l-au propulsat la cârma Titanicului. Era cunoscut în lumea navigaţiei comerciale pentru stilul său liniştit, dar spectaculos. Supravieţuitorii de pe Titanic au spus că el a rămas pe puntea vasului până la sfârşit. Avea 62 de ani în momentul tragediei.

Cinci legende despre Titanic, spulberate

James Cameron, o nouă aventură pe Titanic


03:05Folosind un nou program de animație, James Cameron și colegii lui, care au cercetat ce s-a întâmplat în aprile 1912, ne arată teoria lor despre felul în care arăta nava Titanic, în momentul în care s-a scufudat în apele înghețate ale Oceanului Atlantic.Articol complet

7 oameni faimoși care ar fi trebuit să se afle la...


Scufundarea Titanicului a dus la pierderea a circa 1500 de vieți omenești. Printre pasagerii care au murit în aprilie 1912 în urma acestui dezastru maritim devenit faimos se numărau și câteva vedete ale începutului de secol XX: marii industriași John Jacob Astor al IV-lea (cel mai bogat om de pe Titanic) și Benjamin Guggenheim, coproprietarul lanțului de magazine Macy's, Isidor Straus, și soția lui, Ida.


Au mai murit și faimosul scriitor american Jacques Futrelle, pictorul și sculptorul Francis Millet și maiorul Archibald Butt, prieten al președintelui William Taft.

Pe lângă personalitățile care au avut ghinionul să se îmbarce pe Titanic la Southampton pe 10 aprilie 1912, au mai fost alte câteva persoane faimoase care ar fi trebuit să călătorească pe Titanic, dar, dintr-un motiv sau altul, nu au făcut-o.

Theodore Dreiser

Scriitorul american Theodore Dreiser s-a gândit să se întoarcă din prima sa vacanță pe continentul european la bordul Titanicului, însă un editor britanic l-a convins să nu o facă și să plece în schimb cu o altă navă care l-ar fi costat mai puțin. Când a aflat vestea despre scufundarea Titanicului, Dreiser se afla la bordul navei Kroonland.

Guglielmo Marconi

Fizicianul italian Guglielmo Marconi este cunoscut drept pionierul telegrafiei fără fir și câștigătorul Premiului Nobel pentru Fizică în 1909. Lui i s-a oferit o călătorie gratuită pe Titanic, dar a preferat să plece spre America cu trei zile mai devreme, îmbarcându-se pe vasul RMS Lusitania. Fiica sa, Degna, a explicat ulterior că omul de știință avea de lucru și a preferat să plece cu Lusitania deoarece exista pe vas un stenograf de ale cărui servicii avea nevoie.

După tragedia din aprilie 1912, Marconi a fost considerat un erou deoarece invenția sa a contribuit la salvarea a peste 700 de vieți. Trei ani mai târziu, Marconi avea să fie din nou foarte aproape de un dezastru maritim. El a călătorit cu același vas Lusitania în aprilie 1915 în ultimul voiaj al navei înainte de scufundarea sa de către germani, pe 7 mai 1915.

Milton Snavely Hershey

Milton Snavely Hershey este fondatorul Companiei de Ciocolată Hershey, omul din spatele unor dulciuri faimoase la vremea aceea în America. De asemenea, el a dat numele unui oraș din Pennsylvania. În primăvara lui 1912, Hershey se pregătea să se întoarcă pe continentul american după ce-și petrecuse iarna în Franța. Arhivele din orașul Hershey păstreaă un cec de 300 de dolari pe care omul de afaceri l-a scris pentru compania White Star Line în decembrie 1911, bani care ar fi reprezentat un avans de 10% pentru rezervarea unui loc la bordul Titanicului. Din fericire pentru Hershey, din cauza unor probleme de afaceri el a fost nevoit să plece spre America mai devreme decât intenționa, îmbarcându-se pe nava germană Amerika. Aceasta avea să fie una dintre navele care a trimis Titanicului avertismente privind gheața aflată pe traseu.

J. Pierpont Morgan

Legendarul bancher, pe atunci în vârstă de 74 de ani, supranumit „Napoleonul Wall Street-ului”, este cunoscut pentru fondarea a două mari companii americane: General Electric și U.S. Steel Corporation. De asemenea, s-a spus că el a fost cel care a salvat, aproape de unul singur, sistemul bancar american în timpul crizei financiare din 1907.

J.P. Morgan avea legături cu International Mercantile Marine, un trust ce a încercat să monopolizeze transportul maritim comercial. Compania controla și White Star Line, astfel că Morgan a participat la lansarea oficială a Titanicului în 1911 și avea un apartament special făcut pentru el la bordul navei, precum și o punte de promenadă personală.

Morgan trebuia să se îmbarce pe Titanic în aprilie 1912, dar a preferat să rămână mai mult timp în Franța, unde se bucura de o vacanță în stațiunea Aix.

Henry Clay Frick

Henry Clay Frick a fost un mare industriaș și bancher american, președinte al Carnegie Steel Companie și unul din asociații lui J.P. Morgan. La fel ca acesta, el trebuia să călătorească la bordul Titanicului, dar și-a anulat călătoria când soția lui și-a luxat glezna și a trebuit internată într-un spital italian.

John R. Mott

Deși astăzi nu este la fel de cunoscut precum era în prima jumătate a secolului XX, John R. Mott a jucat un rol important în societatea americană. El a fost un foarte influent lider al YMCA și al Federației Mondiale a Studenților Creștini; în 1946, i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace pentru activitatea sa în organizațiile internaționale creștine studențești care activau pentru promovarea păcii.

Aparent, lui Mott și unui coleg li s-ar fi oferit o călătorie gratuită la bordul Titanicului de către un oficial al White Star Line interesat de activitatea sa, însă ei a refuzat și au călătorit la bordul unei nave mai puțin sofisticate, anume Lapland. Conform biografiei sale, scrise de C. Howard Hopkins, când el și colegul lui au ajuns la New York și au auzit despre tragedia Titanicului, cei doi bărbați s-au uitat unul la altul, iar unul a rostit gândul ce le-a trecut amândurora prin minte: „Bunul Dumnezeu trebuie să mai aibă lucruri pe care vrea să le facem.”

Alfred Gwynne Vanderbilt

Sportivul multimilionar în vârstă de 34 de ani era moștenitorul imperiului de afaceri Vanderbilt. El trebuia să se întoarcă dintr-o călătorie în Europa la bordul Titanicului, dar a anulat-o chiar în ultima clipă, astfel că primele știri au anunțat că el se afla pe vas. Norocul ce l-a salvat în aprilie 1912 nu avea să-l salveze și în mai 1915, când Alfred Vanderbilt avea să se numere printre victimele ce și-au pierdut viața la bordul vasului Lusitania.



Pentru drumul înapoi spre Marea Britanie al Titanicului, care trebuia să înceapă la 20 aprilie, alte persoane faimoase își rezervaseră un loc la bordul navei:

- Henry Adams, descedentul a doi președinți americani

- John Alden Dix, atunci guvernator al statului New York

- J. Bruce Ismay, directorul White Star Line, supraviețuitor al dezastrului Titanicului. În multe din relatările celor întâmplate în noaptea tragediei, Ismay este portretizat în mod negativ din cauza faptului că a făcut în așa fel încât să ajungă pe una din bărcile de salvare. De asemenea, el a fost considerat drept responsabilul pentru numărul insuficient de bărci de salvare aflate la bordul navei.

- Guglielmo Marconi; pentru că ratase primul voiaj al navei, aparent Marconi făcuse aranjamente pentru a fi la bordul Titanicului în cel de-al doilea voiaj.

- Frank Seiberling, fondatorul companiei producătoare de pneuri Goodyear Tire and Rubber Company.

De ce s-a scufundat Titanicul?



Conform unui studiu care analizează tragedia din aprilie 1914 din punct de vedere matematic şi fizic, o serie de evenimente tragice, şi nu unul singur, a făcut ca faimosul Titanic să se scufunde, scriu cei de la Discovery News.

După ce a părăsit Southamptonul cu direcţia New York, Titanicul a lovit un iceberg în Atlanticul de Nord la ora 23.40, pe 14 aprilie 1912. În doar trei ore, nava ajungea pe fundul oceanului, la o adâncime de circa 3.900 metri, provocând moartea a două treimi din cei 2.224 de pasageri.

Dacă vasul de lux – considerat a fi “de nescufundat” – ar fi plutit mai mult timp, pierderile de vieţi omeneşti ar fi putut fi diminuate datorită navelor chemate în ajutor. “Aceasta e adevărata întrebare din spatele enigmei Titanic? Cum de o navă de 46.000 tone s-a scufundat aşa repede?”, se întreabă Richard Corfield într-un articol publicat în cel mai recent număr al Physics World.

Analizând deficienţele structurale ale navei şi evenimentele din 14 aprilie 1912, Corfield a ajuns la concluzia că “niciun fapt singular nu este de vină pentru trimiterea Titanicului pe fundul Atlanticului”. Din contră, avem “o clasică «cascadă de evenimente»”, a declarat acesta pentru Discovery News.

Conform unor anchete desfăşurate în 1912, în Statele Unite şi în Marea Britanie, dezastrul a fost cauzat de mai mulţi factori: nava avea o viteză prea mare, căpitanul Edward J. Smith nu a fost suficient de atent la avertismentele de iceberg şi, nu în ultimul rând, la bordul navei se aflau prea puţine bărci de salvare. Anchetele au scos la iveală şi alte detalii, precum absenţa binoclurilor pentru personalul însărcinat cu detectarea icebergurilor, sau faptul că operatorul radio nu a transmis mai departe un avertisment crucial – despre prezenţa gheţii pe traseu – primit din partea navei britanice SS Mesaba. Mesajul suna în următorul fel: “[am] văzut un număr mare de iceberguri, precum şi câmpuri de gheaţă. Vreme senină.. Acest mesaj nu a fost interpretat ca fiind unul urgent, astfel că nu a fost transmis căpitanului.

Titanicul era cea mai modernă navă la momentul respectiv, fiind dotată cu cele mai noi inovaţii tehnologice. Totuşi, unele materiale folosite în construcţia ei s-au dovedit a fi fost neadecvate, fapt ce a dus la deteriorarea unor componente la momentul inoportun.

“Apoi avem şi matematica şi fizica coliziunii: şase compartimente inundate când, dacă ar fi fost numai patru, nava nu s-ar fi scufundat!”, mai scrie Corfield. Şi de parca asta nu ar fi fost suficient, climatul de la mii de kilometri depărtare ar fi putut contribui la scufundarea navei. La un moment în care temperaturile erau mai mari decât de obicei în Caraibe, interacţiunea complexă dintre două curente – Curentul Golfului şi Curentul Labradorului, precum şi mareea extrem de înaltă din urmă cu trei luni au dus la o concentrare a icebergurilor în apele din Nordul Atlanticului.

Corfield a ajuns la concluzia că toate aceste piese, aceste coincidenţe nefericite adunate la un loc, pe care cei care se ocupă de studierea dezastrelor le numesc “cascadă de evenimente”, au stat la baza scufundării Titanicului.

“Cel mai bun plan din lume nu ar putea elimina absolut toţi factorii ce pot avea un impact negativ asupra designuui şi funcţionării unei maşinării complicate precum o imensă navă de pasageri”, scrie Corfield. “Eventual, şi ocazional, un număr suficient de asemenea factori individuali se combină, iar casacada de evenimente devine suficient de mare şi de complicată pentru ca tragedia să nu mai poată fi evitată.”

S-a găsit un nou vinovat pentru scufundarea Titanicului. Luna!

http://www.gandul.info/magazin/povestea-din-spatele-filmului-titanic-produs-in-1940-de-unul-dintre-ministrii-lui-hitler-regizorul-a-murit-spanzurat-iar-nava-s-a-scufundat-9345390

http://www.gandul.info/magazin/galerie-foto-ce-a-ramas-din-titanicul-scufundat-in-urma-cu-un-secol-9143885

http://www.askmen.ro/De_ce_s_a_scufundat_Titanicul_-a10590.html