Vasilescu[v=]

România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani

Valentin Vasilescu

28.10.2012,

Foto: EPA

Vă prezentăm un comentariu despre spionajul economic al domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992 şi după cum se prezintă dumnealui "actualmente deţinut politic al regimului capitalist post-decembrist şi şomer".



"Recent, Securitatea românească, transformată după intrarea României în NATO într-o uniune a scenariştilor de la Hollywood, a turnat presei o poveste incredibilă de spionaj economic cu un cetăţean rus prins pe aeroportul Otopeni cu hărţi clasificate despre zăcămintele de cupru din România. În deceniul 2 al mileniului 3 a spune că un spion rus a încercat să treacă prin filtrul cu raze X de la aeroport un teanc de hărţi clasificate e o insultă la adresa inteligenţei românilor. Pentru că şi un elev de clasa a 5-a care are un telefon mobil mai performant le poate trimite instantaneu, în format electronic, pe internet, la celălalt capăt al lumii. Așadar, să vă propun să ne aplecăm asupra unui caz de spionaj adevărat de care Securitatea, sau cum s-o numi ea acum, n-a avut, n-are şi nici nu va avea vreun interes să se ocupe.
Într-un timp relativ scurt, socialismul reuşise să se impună pe plan mondial ca sistem economic şi politic, pe 26% din suprafața globului pământesc, unde trăia 30% din populaţia globului, care producea peste 40% din producţia industrială mondială. Imediat după şifonarea prestigiului SUA, prin înfrângerea suferită în războiul din Vietnam, a apărut criza din anii `70 generată de scumpirea petrolului, care a semănat disperare în administraţia SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate.
Cum economiştii occidentali nu aveau nici o soluţie viabilă pe termen lung, în anul 1973 ieşirea din criză a fost deplasată de către liderii politici din interiorul economiei SUA şi a ţărilor capitaliste dezvoltate în afara frontierelor lor. Ei au hotărât că singura cale pentru scoaterea capitalismului din marea sa criză era distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global prin utilizarea unei strategii oculte, prin care întregul cost al crizei economice să fie pus pe umerii acestuia. Modalitatea de punere în practică a acestui deziderat era un război secret, minuţios planificat, purtat prin operaţiuni sub acoperire (Covert Operation), executate simultan de către Pentagon, CIA, celelalte servicii şi agenţii ale SUA şi omoloagele lor din ţările membre NATO. Sursa de inspiraţie era Directiva NSC-68/ din 1947, emisă de preşedintele american Harry Truman, prin care CIA era autorizată să organizeze operaţiuni de război psihologic în Europa de Est și URSS cu scopul subminării şi ulterior schimbării regimului politic, distrugerea puterii militare a statelor vizate şi distrugerea sistemului politic şi social al acestora.
Şefii de stat şi guverne din Occident au stabilit totodată şi un PLAN DE ACŢIUNE, în cadrul căruia SUA, în calitate de coordonator al operaţiunii să se concentreze cu precădere pe situaţia din URSS
R.F. Germania și Anglia urmau să se ocupe (alături de SUA) de R.D. Germană, Polonia și Cehoslovacia, iar Franţa, Olanda şi Italia (sub conducerea SUA) de Ungaria, Bulgaria şi România.
Planul de acţiune stabilea că războiul secret dus împotriva economiei sistemului socialist trebuia să urmeze 4 direcţii de acţiune.
1. Recâştigarea lumii a treia şi restaurarea dominaţiei capitaliste prin noi forme neo-coloniale.
2. Reconstrucţia fostelor pieţe de desfacere prin expulzarea societăţilor aparţinând statelor socialiste.
3. Transformarea zonei ţărilor care au cunoscut regimuri socialiste în simple pieţe de desfacere pentru produsele industriale ale ţărilor capitaliste dezvoltate.
4. Preluarea controlului asupra principalelor surse de energie: petrol, gaze naturale, energie atomică.
Planul de acţiune etapiza războiul secret dus împotriva economiei sistemului socialist după cum urmează:
I. Etapa pregătitoare, cu o durată estimată la 10-15 ani în care erau utilizate, în secret, toate căile de subminare a economiei ţărilor socialiste.
II. Etapa acţiunilor de schimbare fundamentală a Europei socialiste, după principiul dominoului, prin fabricarea izbucnirii simultane a unor aparente Revoluţii cu o durată de maximum 1 an.
III. Etapa acţiunilor de Tranziţie a ţărilor socialiste din Europa cu o durată de 5-8 ani. Obiectivul imediat fiind desfiinţarea CAER-ului, desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, dezmembrarea URSS, dezmembrarea Cehoslovaciei și a R.S.F Iugoslavia.
IV. Etapa consolidării ocupaţiei occidentale în ţările ”de facto” cucerite, neutralizarea RUSIEI şi stoparea dezvoltării R.P. Chineze cu o durată de 10 ani. Urmând ca R.D. Coreeană şi R.D. Vietnam să fie puse sub un control americano – japonezo – sud-coreean. Alte ţinte colaterale erau Iran, Irak, Libia şi Siria, acuzate de comunism islamic.
Acest plan de distrugere a adversarului ideologic printr-un război secret global marchează o premieră mondială în istoria războaielor şi a umanităţii, fiind considerat drept cea mai îndrăzneaţă concepţie aparţinând unui sistem de informaţii secret. Pentru că scenariul Revoluţiilor, nimic altceva decât o operaţiune sub acoperire de mare anvergură, a evidenţiat rafinamentul diversionist al doctrinei militare a SUA care a reuşit să-şi distrugă inamicul la el acasă, fără desfăşurări de trupe. Acest război secret a reuşit până în prezent să distrugă nu numai socialismul ci şi oamenii din Europa de Est și URSS.
Manualul de istorie ne învață că ideea de război, mai ales de război secret, provoacă indignare, repulsie, în timp ce ideea de revoluţie se bucură de apreciere şi publicitate datorită ajutorului adus progresului umanităţii, de aceea accesul la detaliile revoluţiilor nu este cenzurat. Bizar e faptul că în România, la informaţiile despre Războiul Secret au avut acces doar liderii politici de stat şi de guverne, militarii de rang superior, întărind bănuiala că acesta a fost produsul serviciilor occidentale. Numai aşa se explică ordinul NATO din 2004 transmis fostelor state socialiste din Europa imediat după ce au fost admise în această organizaţie de a clasifica toate documentele privitoare la revoluţiile din Europa din 1989-1991.
Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) era campioana mondială pe timpul „războiului rece” la capitolul HUMINT (Human Inteligence), adică spionajul efectuat cu agenţi infiltraţi în ţările socialiste. Misiunea agenturilor CIA din fiecare stat socialist consta în racolarea de personalităţi politice, oameni din diferite domenii de activitate a vieţii ştiinţifice, academice, culturale, sportive şi militare, cu funcţii de decizie la diferite nivele. Aşa se explică faptul că CIA a reuşit încă pe timpul derulării primei etape a Planului să recruteze şefi de state şi de guverne, miniştri, generali cu poziţii importante în armată, poliţie, forţele de securitate şi serviciile secrete ale statelor socialiste. Cu scopul încurajării şi sprijinirii mişcării de dizidenţa în ţările socialiste, organizării activităţilor informative în rândul emigranţilor originari din aceste ţări şi iniţierea unor acţiuni îndreptate împotriva statelor socialiste prin intermediul acestora, CIA a înfiinţat o organizaţie denumită TRUST cu filiale în R.F.G. şi Austria.
Reuşita recrutării cadrelor din ţările ţintă de către CIA a generat agenţi în aceste state care s-au pus în slujba CIA, a intereselor SUA, pentru ducerea Războiului Secret împotriva ţării lor, fiind recompensaţi ulterior de CIA cu cele mai înalte funcţii politice şi administrative din ţările de origine. De altfel, odată cu trădarea generalului Mihai Pacepa din 1978, SUA au lansat un nou principiu în istoria naţiunilor stabilind juridic că cel ce acţionează împotriva securităţii naţionale a propriei sale ţări, nu este trădător, atâta timp cât el se pune la dispoziţia CIA pentru obţinerea victoriei în războiul secret. Odată înghiţită această găluşcă, popoarele s-au obişnuit să ia aparenţele proceselor economice, sociale, politice şi militare drept adevărate, crezând că aşa-zisa Revoluţie a fost revoluţie şi că aşa-zisa Tranziţie a fost tranziţie. Numai că, după transformările politice din ţările socialiste europene în 1989-1991, Europa socialistă fusese transformată peste noapte într-o Europă emanată. Şi după ce au acaparat puterea politică, emanaţii din România, mai mult decât ceilalţi din alte ţări foste socialiste, rezultaţi din aparentele revoluţii, n-au făcut nimic altceva decât exces de zel în accelerarea procesului de disoluţie a statului.
Agenţia de Informaţii americane a Apărării (DIA) coordonează activitatea ataşaţilor militari americani, având şi ea ca scop obţinerea de informaţii HUMINT, prin recrutarea de agenţi în ţările de interes. După anul 1990, rolul CIA în Europa de Est a fost preluat de DIA, numărul mare al agenţilor recrutaţi în aceste ţări fiind condiţie a procesului de extindere a NATO. Directiva secretă a Departamentului de Stat al Apărării codificată 3600.1 (Operaţiuni Informaţionale) autorizează armata SUA să organizeze şi în prezent operaţiuni clandestine de influenţare prin propagandă şi prin alte mijloace a opiniei publice şi a liderilor din ţările aliate ale SUA.
Termenul de spionaj tehnologic (TECHINT-Technical Intelligence) a fost inventat de Pentagon pentru a defini, iniţial, rezultatul culegerii, evaluării, analizării şi interpretării informaţiilor ştiinţifico-tehnice referitoare la echipamentele de luptă a celorlalte state. Se aveau în vedere cercetările ştiinţifice şi aplicative (caracteristicile, capabilităţile şi limitările tuturor sistemelor şi materialelor astfel obținute), precum şi metodologia utilizată în procesul lor de producţie. Ulterior, militarii americani nu s-au mai limitat doar la echipamentul de luptă în sine, ci urmăreau schema întregului proces de dezvoltare-producţie, viteza de producţie şi modul în care aplicaţii civile ale subansamblelor echipamentului vizat ar fi influenţat dezvoltarea economică a statului respectiv.
Experienţa şi instrumentele spionajului tehnologic ale Pentagonului au fost extinse de la industria de apărare la întreaga economie a statelor socialiste, devenind spionaj economic. Priorităţile TECHINT s-au axat pe: cunoaşterea proiectelor macro-economice socialiste cu scopul blocării finanţării lor și intervenţia cu rea credinţă în organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor (oare de unde or fi învăţat să trucheze licitaţiile administraţiile centrale şi locale române în zilele noastre ?) la care participau firme din state socialiste, obţinând astfel eliminarea lor de pe pieţele internaţionale. Nu mai e nici un secret faptul că în 1984 administraţia SUA a convins FMI şi Banca Mondială să modifice unilateral acordul de împrumut cu România, obligând-o să returneze în avans datoria de 8 miliarde USD. Acest fapt a condus la înrăutăţirea nivelului de trai al românilor, fiind unul din argumentele demonizării preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către propaganda americană.
Oficiul Naţional de Cercetare (NRO) este subordonat Pentagonului şi coordonează proiectarea, construirea, dezvoltarea şi operarea tuturor sateliţilor de spionaj ai SUA. În strânsă legătură cu NRO lucrează în subordinea Pentagonului şi Agenţia Naţională de spionaj geospaţial ( NGA) înfiinţată în 1972, iniţial cu misiunea de a colecta, analiza şi distribui informaţiile obţinute din fotografierea din satelit a Pământului (imagery intelligence - IMINT), ulterior devenind gestionarul GEOINT (GEOspatial INTelligence). GEOINT defineşte monitorizarea din satelit a unor activităţi civile sau militare desfăşurate pe suprafaţa Pământului realizată într-o gamă largă a spectrului electromagnetic (de la ultraviolet până la microunde), prin senzori electrono-optici.
Între anii 1976 - 1990, Pentagonul a lansat 9 sateliţi gigant din seria KH-11 destinaţi spionajului economic al statelor socialiste şi dotaţi cu un telescop multispectral, având diametrul oglinzii de 2,4 m. Cântărind 19,6 t, sateliţii au fost plasaţi pe orbită la 253-528 km altitudine, imaginea obiectelor de pe sol având rezoluţia de 15 cm. Pe acest satelit a fost înlocuită pentru prima dată pelicula de film cu senzorul microcip înregistrator al imaginii digitale de azi (CCD), fapt ce a permis stocarea pe casetă video a unui număr nelimitat de cadre.
Seria de 5 sateliţi Lacrosse/Onyx, destinaţi cercetării radar a activităţilor de pe suprafaţa terestră survolată, a fost inaugurată pe 2 decembrie 1988 prin plasarea pe orbită (437 x 447 km) a primului obiect de acest tip de la bordul navetei spaţiale Atlantis (STS-27). Satelitul era dotat cu echipament SAR (Synthetic Aperture Radar) care-i permitea să penetreze atât stratul de nori cât şi solul terestru sau pereţii clădirilor, având o rezoluţie de 20 cm.
Cea mai activă în operaţiunea de spionaj economic a statelor socialiste a fost Agenţia de Securitate Naţională (NSA) apărută la 4 noiembrie 1952 în subordinea ministerului Apărării. Iniţial, NSA a avut misiunea de a proteja reţelele de comunicaţii ale armatei şi pe cele guvernamentale americane, similar STS-ului din România. În anii `60, NSA a primit suplimentar sarcina de a monitoriza telemetria rachetelor după lansare, a sateliţilor şi a radarelor apărării A.A. şi antibalistice sovietice.
Un alt termen convertit de Pentagon de la problemele militare la cele legate de spionajul economic este SIGINT (Signals intelligence) şi se referă la interceptarea tuturor reţelelor de comunicaţii (COMINT) şi a emisiei electronice a radarelor şi a sistemelor de radionavigaţie care echipează sistemele de rachete sol-aer, avioanele şi navele militare şi civile (ELINT).
Extinzând sfera preocupărilor dincolo de interceptarea canalelor militare şi diplomatice ale ţărilor socialiste din 1974 NSA şi-a creat pe întreg globul o reţea SIGINT comună cu Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, formată din staţii de recepţie de mare putere dispuse la sol, echipate cu zeci de antene parabolice cu diametrul de 33 m. Această reţea numită ECHELON era destinată interceptării, înregistrării şi analizării de la mare distanță a traficului telefonic, fax, radio și de date din statele socialiste cu ajutorul sateliţilor americani de spionaj.
Elementul vulnerabil al acestor rețele îl constituia emisia în gamă centimetrică, milimetrică care realiza transferul traficului între numeroasele relee de retranslaţie, montate atât pe clădirile centralelor telefonice urbane, cât şi între localităţi sau în zone împădurite, obstacolate şi greu accesibile. Un satelit american SIGINT intercepta de pe o orbită geostaţionară (adică permanent fix deasupra României), 24 din 24 de ore, circa 80% din traficul comunicaţiilor terestre militare şi civile, semnalele fiind retransmise integral la una din cele 20 de staţii de la sol ale sistemului Echelon (în cazul nostru la cea din R.F.Germană).
Între anii 1978-1981, în beneficiul reţelei Echelon a fost lansată o constelaţie de sateliți de tip Chalet cântărind 1,2 t prevăzuţi cu antene parabolice cu diametrul de 45 m. Orbitele acestora erau cvasi-geostaţionare (deasupra statelor socialiste) la altitudinea de 35.400 km (care asigurau o perioadă de funcţionare de 11-12 ani). O altă reţea de sateliţi utilizaţi de Echelon a fost Rhyolite, lansată pe orbită geosincronă în perioada 1975-1979. Naveta Discovery în misiunile STS-51-C din 1985 și STS-33 din 1989, precum şi Atlantis în noiembrie 1990, a plasat pe orbită geosincronă o nouă generaţie de 3 sateliţi Magnum din reţeaua Echelon. Aceştia cântăreau 2,7 t şi aveau o antenă de recepţie cu diametrul de 100 m. Jurnaliştii britanici Duncan Campbell şi Nicky Hager au dezvăluit în 1995, în ziarul Baltimore Sun, dovada implicării reţelei Echelon în spionajul industrial, ţintele fiind firma germană Enercon şi cea belgiană Lernout & Hauspie.
În afara Europei de Est, nordului și estului Asiei, monitorizate complet, rămâneau zone nesupravegheate din Asia, Africa şi America Latină care puteau accede la lumea socialistă. Pentru a preveni răspândirea în oricare parte a lumii a unor regimuri politice socialiste, SUA au conceput alt tip de operaţiuni sub acoperire utilizând trupele pentru operaţiuni speciale din subordinea Pentagonului.
În perioada 1960-1975 majoritatea ţărilor africane reuşiseră să se elibereze de jugul colonial occidental devenind state libere. Sierra Leone, Angola, R.D. Congo, Sudan, Nigeria şi altele erau ţări cu imense bogăţii naturale precum petrol, metale rare, diamante (utilizate la fabricarea laserelor de dirijare a armamentului modern), cupru, etc. O parte din statele africane chiar aleseseră calea socialismului, restul optând pentru schimburi comerciale reciproc avantajoase cu ţări din Europa de Est, între care şi România. Brusc, începând din 1975, în majoritatea ţărilor din Africa au izbucnit războaie civile, rebelii fiind înarmaţi şi instruiţi de SUA, Israel şi ţările capitaliste europene. Peste tot rebelii au avut ca obiectiv primordial luarea în stăpânire a zonelor de extracţie a materiilor prime şi împiedicarea guvernelor legitime de a face comerţ cu statele socialiste.
Rapoartele Comisiei ONU asupra atrocităţilor din San Salvador, Chile, Panama, Grenada şi alte ţări confirmă și ele faptul că în perioada 1975-1990 America Latina a fost devastată de rebeli, unii dintre aceştia specializaţi în acte de terorism la centrul de instrucţie al forţelor pentru operaţiuni speciale americane de la Fort Benning (statul Georgia). Conceptul de trupe pentru operaţiuni speciale a fost inventat din nevoia de a executa misiuni considerate neconvenţionale de către armată. După experienţa din Vietnam, armata SUA şi-a creat pe lângă cele 4 categorii de forţe armate şi un comandament pentru operaţiuni speciale (US Special Operations Command).
Cunoscuţi ca “beretele verzi”, militarii acestui comandament sunt repartizaţi pe 5 Grupuri pentru operaţiuni speciale (SF), fiecare grup fiind repartizat unui comandament continental (USEUCOM-Europa, USCENTCOM-Asia, USAFRICOM-Africa, USPACOM-Pacific, USSOUTHCOM-America de sud) care operează într-o zona geografică bine delimitată de pe glob. Fiecare grup este alcătuit din 3 batalioane numite ODC (Operational Detachments-C) sau echipe C x 4 companii numite ODB (Operational Detachments-B) sau echipe B. Fiecare din cele 12 companii ale grupului sunt destinate să acţioneze în câte o ţară anume de pe continent (de exemplu, în perioada 1975-1995, ODB 14/65 a avut ca zonă de responsabilitate România). Membrii subunităţilor fiecărui grup cunosc limbile vorbite şi sunt antrenaţi în cunoaşterea obiceiurilor popoarelor în aria geografică de responsabilitate. Fiecare companie SF este compusa din 6 plutoane SF numite ODA (OperationalDetachments-A) sau echipe A x 12 militari, putând acționa şi independent pe 2 grupuri x 6 militari.
În războiul din Vietnam, Irak şi Afganistan, beretele Verzi au fost infiltrate adânc în teritoriul inamic, lichidând sau capturând membrii de vârf ai conducerii militare sau civile. Ei s-au mai ocupat cu distrugerea unor obiective strategice militare sau civile din teritoriul inamic, precum şi cu recrutarea şi antrenarea în ascuns a membrilor populaţiei locale în vederea ducerii acţiunilor de guerilă (mai recent şi în Libia şi Siria). În afara celor 7 grupuri SF, există şi regimentul 75 Rangers care a fost utilizat în 1989 în agresiunea militară asupra statului Panama, dar modul de infiltrare al acestuia este predominant prin paraşutare.
Cea mai celebră componentă a US SOCOM este Detaşamentul 1 SF, cunoscut şi ca Delta Force. Detaşamentul 1 este alcătuit din 4 companii x 2 plutoane, fiecare pluton având 4 grupe a câte 5 militari care acţionează independent. Din punct de vedere al respectului acordat de autorităţile SUA, veteranii Delta se află pe locul 3 după laureaţii premiului Nobel şi astronauţi.
Componenta aeriană a US SOCOM este formată din elicoptere MH-47G Chinook, MH-6M, MH-60K/L și avioane MC-130E/H/W/P, utilizate pentru transportul comandourilor şi alimentarea în aer şi AC-130H/U (înarmate cu 2 tunuri cal. 30 mm, 1 tun cal. 40 mm, 1 tun cal. 105mm, rachete antitanc dirijate pe fascicol laser AGM-114 Hellfire şi bombe de 20 kg dirijate pe fascicol laser) pentru sprijinul cu foc.
Ghidul „Luptei nonviolente în 50 de puncte" elaborat de col. Robert Helveya, veteran al beretelor Verzi, a stat la baza tuturor revoluţiilor din spaţiul ex-sovietic, el detaliind metodele utilizate de profesioniştii acţiunilor de protest cu scopul de a învinge frica şi de a subordona afectiv mulţimile. Prin intermediul fundaţiei Freedom House a lui George Soros şi a institutului Internaţional Republican finanţat de Departamentul de Stat american şi de USAID, trupele pentru operaţiuni speciale ale SUA au format „reformatori politici şi sociali", specializaţi în războiul de guerilă urbană cu precădere în statele socialiste din Europa. Unul din exemple ar fi mişcarea Otpor de nesupunere civilă şi rezistenţă paşnică, fondat în 1998 la Belgrad, pentru răsturnarea de la putere a preşedintelui iugoslav Slobodan Miloşevici. Ulterior, „Revoluţia trandafirilor" din Georgia din 2003, cea „Portocalie" din Ucraina din 2004, cea a „Lalelelor" din Kârgâzstan din 2005 și cea din R. Moldova din 2009, toate au beneficiat de serviciile specialiştilor în operaţiuni speciale ai SUA.
Mă voi referi doar la modul în care demonstraţia paşnică din 7 aprilie 2009, de la Chişinău a fost transformată "spontan" într-una de devastare şi incendiere a clădirii Parlamentului moldovean, întrucât a fost transmisă în direct de posturile româneşti TVR, Realitatea TV şi Antena 3. S-a observat cu ochiul liber că echipele pentru operaţiuni speciale au urmat trasee de afluire pe grupuri mici şi la intervale regulate de timp pentru infiltrarea fără suspiciuni în masa de manifestanţi paşnici. Punctele de concentrare şi aliniamentele de plecare la ofensivă, ale tuturor grupurilor cu destinaţie tactică, fuseseră stabilite cu precizie dinainte. Fiecare grup cu destinaţie tactică îşi avea o componenţă bine determinată, misiuni distincte, semne şi semnalele de recunoaştere şi grupuri proprii de sprijin din rândul organizatorilor manifestaţiei.
Primul grup - Alfa era antrenat în utilizarea de procedee de generare a contagierii afective în rândul masei de manifestanţi. În prima fază, rolul său a fost acela de a lansa timp de 2 ore diverse sloganuri, în fapt simboluri consacrate ale războiului psihologic, menite să influenţeze, motivând participanţii la acţiunea de protest. Din punct de vedere psihologic, grupul Alfa a jucat rolul de transformare a indivizilor într-o turmă dispusă să urmeze orbeşte orice îndemnuri, fără a le mai trece prin filtrul raţiunii.
Odată realizat obiectivul propus, grupul Alfa a iniţiat a 2-a fază, adică un atac frontal, de tip demonstrativ, cu scopul de a obliga pe comandantul dispozitivul poliţienesc să dispună comprimarea şi concentrarea lui în faţă, eşalonat, pe mai multe rânduri, ocupând poziţii înaintate. Cea mai importantă secvenţă a operaţiunii şi cea mai bine executată, a fost realizată simultan de către alte 2 grupuri (Bravo și Charlie), formate din veterani în lupta de stradă. Acestea au iniţiat o acţiune extrem de rapidă şi bine coordonată de învăluire pe ambele flancuri ale noului dispozitiv, format de către scutieri.
Simultan cu aceasta, alte 2 grupuri distincte – Delta şi Echo (de presiune), infiltrate adânc în masa de manifestanţi (amplasate la distanţa de 50-70 m de scutieri), au împins cu forţă tinerii din centru, canalizându-le deplasarea pe direcţia celor două sectoare de rupere ale grupurilor Bravo şi Charlie. Rezultatul acestei acţiuni fulger: fragmentarea dispozitivului de scutieri, separarea lui pe grupuri mici, uşor de atacat din toate direcţiile şi împiedicarea contra-atacurilor forţelor de ordine cu scopul introducerii rezervelor.
Odată cu trecerea anilor, se vede clar că soluţia distrugerii sistemului socialist a fost doar un paliativ pentru SUA şi Occident, lumea a devenit mai săracă şi mai instabilă, iar capitalismul tocmai a fost băgat de SUA în 2008 în cea de a treia criză care se generalizează cu rapiditate pe plan mondial, în timp ce măsurile pentru ieşirea din criză care se iau la nivel naţional şi la nivel de UE pentru Europa, dar şi cele luate de către SUA, au rolul de a salva doar Marele Capital. Prin urmare, bogaţii devin tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci".
http://www.revistaclipa.com/6183/2011/12/repere-academice/%E2%80%9Eprivatizarea%E2%80%9C-si-falimentarea-industriei-bucurestene-1990-2010-ce-aveam-in-decembrie-1989