Re: Rusia/Tarile Baltice

Scris de Admin 06.11.15 19:20

Rusia: primele pogromuri xenofobe

Cazul Crimeei a mobilizat pentru moment societatea rusă spre confruntarea cu “duşmanii externi”, care se află în afara graniţelor ţării, în contextul unui nou Război Rece. Kremlinul avea nevoie de o asemenea degajare a furiei în exterior, fiindcă furia care s-a acumulat în interiorul Rusiei, faţă de “duşmanii interni”, risca să provoace revolte identitare de proporţii.

În Rusia, pe fundalul imigraţiei în creştere şi a ideologiei naţionaliste intens promovate în ultimul deceniu, şi-a făcut apariţia fenomenul xenofobiei, într-o formă deosebit de virulentă. Mai ales tinerii s-au dovedit a fi mai influenţaţi de propaganda naţionalistă şi de stereotipurile identitare; de exemplu, la adolescenţii de 16-17 ani din Rusia gradul de intoleranţă faţă de religiile străine creştinismului e de 3-4 ori mai înalt comparativ cu generaţia mai vârstnică [Платонов, 2011, p. 192]. Adulţii au crescut într-un mediu când religia conta mai puţin şi ei mai păstrează în memorie vremurile când republicile şi popoarele sovietice erau considerate surori, iar internaţionalismul – o virtute. Tinerii ruşi contemporani cresc însă într-un mediu afectat de mesaje xenofobe şi de renaştere a naţionalismului şi a ortodoxiei militante; iar reprezentanţii-popoarelor surori nu mai stau undeva departe, ci creează insuliţe etno-confesionale chiar în „ograda Rusiei”. Mai devreme sau mai târziu, intoleranţa şi ura identitară urmau să erupă în pogromuri xenofobe…
Trebuie să luăm în calcul şi alt gen de frustrări ale tinerilor, cele de ordin socio-economic. Într-o lucrare de sociologie publicată în 2012 de cercetătorul rus Mihail Topalov, sunt aduse următoarele date cu privire la situaţia tinerilor în Rusia: există aproximativ 100.000 de minori fără loc de trai; peste 730.000 de minori cresc fără educaţie parentală; 40% dintre băieţi şi 30% dintre fete beau cu regularitate; 10% dintre minori au probat droguri; în fiecare zi 100 de persoane se îmbolnăvesc de SIDA (aproape 1% din populaţie e infectat cu virusul HIV, dintre care 80% sunt tineri între 15 şi 30 de ani); 600.00 de copii sunt oficial recunoscuţi drept invalizi; 30 de minori la 100 de mii îşi pun capăt vieţii prin sinucidere. 88% dintre elevi urăsc şcoala, iar 99%(!) dintre învăţători… urăsc statul [Топалов, 2012, p. 4236]. În general, pentru toate categoriile de vârstă, consumul anual de alcool e de 14 litri (alte date indică 18 litri) pe cap de locuitor; în timp ce degradarea fizică a unei naţiuni începe de la 8 litri de alcool [1].
Într-o asemenea atmosferă deprimantă, generatoare de frustrări profunde, e firesc să constatăm că tinerii devin mai puţin toleranţi faţă de imigranţii care nu se dau asimilaţi cultural. 22% dintre tinerii din Moscova au atitudine negativă faţă de diversitatea culturală din capitală, iar 37% au o atitudine negativă faţă de migranţi; drept consecinţă, anual, numai în Moscova se produc zeci de omoruri pe criterii identitare [ibid., 4237]. Anume tineretul poate fi factorul care va distruge stabilitatea socială în ţară, avertizează Topalov [ibid., 4238]. Iar comportamentul sfidător al tinerilor din rândul migranţilor, care se erijează în „cuceritori al teritoriului rus”, nedorinţa acestora de a se asimila va provoca într-un viitor spiritele în aşa măsură, încât la un moment dat în oraşele ruseşti vor fi organizate în mod stihiinic pogromuri etnice [ibid., 4241].
Îngrijorarea privind probabilitatea organizării unor manifestaţii sângeroase pe criterii identitare o împărtăşeşte şi preşedintele Institutului de Religie şi Politică, Aleksandr Ignatenko. Numai că el abordează o altă faţetă a problemei: revolte marcate identitar vor fi organizate şi de tinerii din rândul migranţilor. Ignatenko susţine că de pe urma valurilor intense de migranţi care se concentrează în enclave etnice, în Rusia s-a format o „nouă clasă” socială, pe care el îi numeşte „non-integranţi”. Acesta e un fenomen propriu pentru statele europene, unde imigraţia masivă din ţările musulmane a împiedicat asimilarea migranţilor şi a dus la gheto-izarea acestora. Revoltele sociale colorate etno-confesional, din Franţa în 2005 şi Marea Britanie în 2011 au fost, în opinia lui Ignatenko, expresii ale non-integranţilor, care se văd pe sine excluşi social şi străini în raport cu majoritatea băştinaşă. O asemenea perspectivă – revolte etno-confesionale şi conflicte identitare – o aşteaptă şi pe Rusia [2].
Periodic în diverse regiuni ale Rusiei se produc deja incidente serioase pe criterii etnice, cu implicare a zeci şi sute de oameni din ambele tabere şi cu victime umane [3]. Unul din cele mai de răsunet cazuri, care a devenit de referinţă pentru ciocnirile care au urmat după aceea, este cazul din oraşul Kondopoga (Karelia), din august-septembrie 2006. Pe 30 august, acolo s-a produs iniţial un conflict banal între doi ruşi şi un imigrant azer, lucrător al unui restaurant, însă în scurt timp în conflict s-au implicat patronii restaurantului, membri ai diasporei cecene, înarmaţi cu pumnale, bâte şi răngi metalice. Aceştia au început să atace violent trecătorii din preajma restaurantului, omorând cu lovituri de pumnal doi ruşi şi rănind grav alte nouă persoane. Pe 2 septembrie în Kondopoga a fost organizat un miting stihiinic al orăşenilor, însoţit de acte de vandalism împotriva propietăţilor deţinute de ceceni şi imigranţi. Revolta orăşenilor a putut fi oprită doar după intervenţia forţelor speciale ale poliţiei (OMON) şi strămutarea din oraş a circa 60 de ceceni, care riscau să fie omorâţi [4].
O rezonanţă aproape la fel de mare a avut-o conflictul cu substrat etnic din localitatea Sagra, din iulie 2011, când localnicii au fost nevoiţi să-şi apere localitatea cu focuri de armă în faţa atacului unei grupări banditeşti formate din zeci de etnici azeri [5]. În iunie 2012, un conflict de proporţii s-a produs în localitatea Demianovo, între ruşi şi etnici daghestanezi, cu utilizarea armelor de foc [6]. În iulie 2013, la un miting stihiinic organizat de locuitorii orăşelului Pugaciov, aceştia au cerut expulzarea imediată a cecenilor din oraş şi şi-au exprimat intenţia de a organiza un pogrom în zona oraşului populată de aceştia, după ce un adolescent cecen a înjunghiat mortal un soldat tatar; s-a produs o bătaie cu participarea a câtorva sute de oameni, înarmaţi cu bâte şi pietre [7]. Imediat după acest caz, proteste stihiinice au fost organizate şi în oraşul Sredneuralsk, cu cererea expulzării din oraş a migranţilor tadjici; acolo, un grup de tineri tadjici a avut o altercaţie cu un grup de tineri ruşi, ceea ce a aprins spiritele în localitate [8]. Ca şi în multe alte cazuri, autorităţile au încercat să muşamalizeze substratul etnic al acestor conflicte, însă societatea per ansamblu devine tot mai tulburată şi mai anxioasă în privinţa modului cum evoluează lucrurile pe teren identitar.
Cel mai de rezonanţă caz de explozie a xenofobiei şi a urii împotriva migranţilor şi a reprezentanţilor de origine caucaziană s-a produs la 11 decembrie 2010, la Moscova. În acea zi în Piaţa Manejnaia s-au adunat câteva zeci de mii de tineri, majoritatea suporteri ai echipelor de fotbal, care şi-au manifestat în mod agresiv protestul faţă de omorârea cu câteva zile înainte a unui suporter de etnie rusă, Egor Sviridov, ucis de persoane de origine ne-rusă, din Cabardino-Balcaria. Protestele, deosebit de violente, fără precedent, însoţite de mesaje ultra-naţionaliste şi rasiste, cum ar fi „Rusia pentru ruşi, Moscova pentru moscoviţi”, şi care s-au transformat într-un adevărat pogrom, soldat cu distrugeri în masă şi vânarea etnicilor caucazieni au şocat întreaga ţară (vezi imaginea). Doar datorită intervenţei în forţă a poliţiei escaladarea unui bunt social de proporţii a putut fi cu dificultate oprit. În alte câteva importante oraşe ruseşti de asemenea s-au produs marşuri de protest de comemorare a morţii lui Sviridov, însoţite de mesaje xenofobe şi acţiuni violente împotriva imigranţilor şi ne-ruşilor şi de altercaţii cu forţele de ordine. În zilele imediat următoare, au urmat replici din partea minorităţilor etnice, în special din partea caucazienilor, care s-au mobilizat în grupuri numeroase pentru a se răzbuna pentru umilinţele suportate în timpul pogromului [9].
Abia după acel eveniment de rezonanţă internaţională majoritatea elitelor şi cetăţeniilor din FR au conştientizat proporţiile şi profunzimea problemei identitare şi riscurile care reies din cultivarea stereotipurilor şi tendinţelor xenofobe în societate. În acest sens, este plină de relevanţă constatarea că o parte considerabilă a tinerilor din Federaţia Rusă aprobă acţiunile de pe Piaţa Manejnaia. Un studiu sociologic publicat peste patru luni după acel eveniment a arătat că 76% dintre respondenţi, cu vârsta între 15 şi 30 de ani, apreciază pozitiv manifestaţiile protestatarilor şi numai 20% au declarat că dezaporbă acele acţiuni. Procentajul înalt al celor care împărtăşesc acţiunile violente din Piaţa Manejnaia este interpretat ca „o lipsă la tineri a imunităţii faţă de ideologia neo-nazistă”, ceea ce trezeşte foarte mari îngrijorări privind viitorul societăţii ruseşti [10]. Mesajele pacificatoare şi unificatoare care au început să fie transmise cu insistenţă de autorităţi sunt prea tardive; ele deja sunt interpretate ca formă de cedare în faţa imigranţilor. De aceea, provocările şi violenţele continuă.
În vara anului 2011 în mai multe regiuni adiacente Moscovei au fost incendiate automobile, aparţinând întreprinzătorilor de origine caucaziană. Presa a calificat aceste incendieri ca o formă a expresiei xenofobe şi de protest în adresa „străinilor”. Potrivit liderului organizaţiei naţionaliste „Ruşii” (şi ex-lider al „Uniunii Slave”), Dmitri Demushkin, „gradientul naţionalismului în societate e deosebit de înalt”, de aceea există grupuri de naţionalişti care nu se mai supun niciunui format politic, ci întreprind acţiuni solitare, ghidându-se de principiul „loveşte, explodează, omoară”. Potrivit lui Demushkin, prin politica sa împăciutoare, puterea centrală a radicalizat „naţionalismul de stradă” şi a condiţionat apariţia unui tineret agresiv şi necontrolabil [11]. Iată de ce orice incident sau crimă cu implicarea indivizilor de altă etnie provoacă cu uşurinţă proteste virulente din partea ruşilor, după modelul pogromurilor descrise mai sus.
Aşa s-a întâmplat la 13 octombrie 2013, în raionul Biriulovo din Moscova, unde s-a produs o nouă revoltă motivată identitar, după ce câteva zile mai devreme un tânăr rus fusese înjunghiat mortal de un cetăţean de origine caucaziană. Câteva mii de ruşi s-au mobilizat într-o acţiune violentă de protest împotriva criminalităţii etnice şi au luat cu asalt o piaţă alimentară, considerată proprietate a imigranţilor, vandalizând-o. Protestatarilor li s-au alăturat membrii unor organizaţii ultranaţionaliste şi suporteri ai echipelor de fotbal. Fiindcă existau temeri serioase că s-ar putea repeta istoria din Piaţa Manejnaia, ministrul de interne a dat ordin de mobilizare a întregului efectiv al poliţiei municipale din Moscova, iar trupele speciale OMON au intervenit în forţă arestând circa 400 de protestatari, în încercarea de a dispersa şi a intimida mulţimea. Alertată, Federaţia Migranţilor din Rusia distribuise urgent o depeşă în care avertiza toţi străinii să nu părăsească locuinţele, deoarece pot fi atacaţi de grupurile de naţionalişti care au împânzit străzile oraşului. Au şi fost înregistrate atacuri de acest fel, încheiate cu spitalizarea imigranţilor violentaţi [12],[13],[14].
Revoltele stihiinice xenofobe descrise mai sus au rămas ca nişte cicatrice pe corpul identitar al Federaţiei Ruse şi amintesc încă o dată cât de iluzorie este impresia unei convieţuiri identitare paşnice în această ţară. Declinul demografic al ruşilor, asociat cu un val nemaivăzut al imigraţiei din regiunile şi ţările musulmane, propagarea ideologiilor ultranaţionaliste şi a migrantofobiei (vezi articolul „Xenofobia în Rusia”) – toate aceste tendinţe şi procese sociale constituie elementele unui “coctail Molotov” identitar nemaintâlnit în Rusia.
Inevitabilul, sub forma unor ciocniri identitare teribile şi de proporţii, se va produce într-un final, iar pogromurile din ultimii ani şi din aceste zile ne arată că există deja suficiente premise pentru un conflict social care să se reverse dincolo de barierele impuse de autorităţi. Iată de ce, orientarea furiei ruşilor în afara graniţelor ţării, spre „duşmanii externi”, reprezintă o soluţie salvatoare temporară, de consumare a energiei agresive acumulate în interior.

Scris de Admin 06.10.15 14:36

http://www.historia.ro/exclusiv_web/travel/articol/sinagoga-distrusa-nazisti-reconstituita-ajutorul-imaginilor-radar

În ultimele luni, o echipă de arheologi israelieni, coordonată de către Israeli Antiquities Authority (IAA), a detectat cu ajutorul unui radar performant rămășite ale Marii Sinagogi din Vilnius, capitala Lituaniei, incendiată de către trupele naziste și demolată mai apoi de către sovietici.

Sinagoga Vilna, construită la începutul secolului al XVII-lea pe locul unei case de rugăciune datând din 1440, reprezenta un amestec al stilurilor Baroc și Renascentist și a fost utilizată de către evreii lituanieni, cunoscuți local sub denumirea de Litvaks, pentru mai bine de 300 de ani. În timpul zilelor sale de glorie, Marea Sinagogă din Vilnius avea o capacitate de 5000 de persoane, reprezentând cel mai important centru de rugăciune al evreilor din regiune. Conform IAA, coordona alte 12 sinagogi, un centru pentru studiul Tora, Biblioteca Strashun, precum și o serie de instituții locale laice. Constituia, de asemenea, un centru al mișcării Mitnagdim a evreilor așkenazi care se opuneau hasidismului. Cu toate acestea, după secole de glorie, sinagoga a fost jefuită și incendiată de către germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu, între 1955-1957, sovieticii au demolat fragmentele rămase, construind o școală modernă.

Deși clădirea nu mai poate fi refăcută, se pare că au fost identificate multe piese ale structurii originale: Aron Kodesh, echivalentul altarului, bema sau bimah, plaforma de pe care se citește Tora, precum și părți ale mikveh, băile ritualice care erau situate în spatele structurii. În cadrul cercetărilor inițiale, arheologii au folosit datele obținute în realizarea unei hărți a mediului subteran ce evidențiază localizarea fragmentelor monumentului.

Dispozitivul radar utilizat poate trimite unde radio până la o adâncime de aproximativ 5 metri. Când undele întâlnesc structurile îngropate, are loc fenomenul de reflexie, răspunsul întorcându-se la senzori, unde este captat. Aparatul trimite semnale la fiecare 5 centimetri, ajutând astfel la transformarea hărții într-un model 3D de mare acuratețe util în cadrul viitoarelor excavații, evitându-se avarierea clădirilor din apropierea sitului.

Aducerea la suprafață a fragmentelor sinagogii este programată pentru anul 2016, iar IAA și-a exprimat deja intenția de a le expune în cadrul unui memorial al victimelor Holocaustului.

În cadrul acestui proiect au fost implicați arheologi și profesori ai unor universități de prestigiu la nivel mondial: Universitatea Hartford din Connecticut, Universitatea din Wisconsin. De asemenea, în cadrul cercetărilor ce urmează a avea loc pe parcursul anului următor sunt încurajați să participe studenți voluntari din toată lumea, care își pot depune aplicațiile pe site-ul IAA.

Scris de Admin 26.08.15 9:23

FOTOGRAFIILE care ŞOCHEAZĂ întreaga lume. Cum au fost UMILIŢI şi MĂCELĂRIŢI evreii din UCRAINA

După 70 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Holocaustul din Ucraina a ajuns în atenţia opiniei publice internaţionale, datorită eforturilor unui preot catolic francez de a afla adevărul din spatele crimelor oribile comise în masă.

Peste 2.000 de gropi comune au fost localizate în Ucraina, unde bărbaţi, femei şi copii au fost împuşcaţi cu sânge rece de germani şi de colaboratori ai naziştilor.

Se presupune că există, însă, peste alte 6.000 de locuri unde au fost îngropaţi laolaltă victimele „Holocaustului gloanţelor”, care a fost numit astfel, deoarece evreii din Ucraina erau împuşcaţi, spre deosebire de Polonia şi Germania, unde erau ucişi în camerele de gazare.

În multe cazuri, evreii erau obligaţi să-şi sape singuri gropile şi să se dezbrace, după care erau împuşcaţi. Mulţi dintre ei au fost îngropaţi de vii.

Sângele băltea pe pământul care acoperea gropile comune, conform mărturiilor culese de preotul catolic francez Patrick Desbois, care a început cercetările încercând să documenteze experienţa bunicului său, un fost prizonier de război ţinut într-un lagăr de concentrare nazist din Ucraina, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Preotul a adunat nenumărate mărturii ce subliniază modul în care evreii au fost ucişi de nazişti „pentru distracţie”, „din furie, plictiseală, din cauza alcoolului” sau „pentru a viola fetele”.
Istoricul Mikhail Tyaglyy a declarat, pentru MailOnline, că numărul evreilor ucişi în Ucraina este de 1,4 - 1,6 milioane, cu mult mai mare decât numărul oficial de un milion de victime.

Cercetările l-au purtat pe Patrick Desbois în zona Rava Ruska, în apropiere de graniţa Ucrainei cu Polonia, unde peste 15.000 de evrei au fost măcelăriţi şi unde se afla lagărul nazist în care fusese închis bunicul său.

Cu timpul, preotul a câştigat încrederea bătrânilor satului, care au început să povestească ororile la care au fost martori în timpul războiului.

Ei au povestit cum un soldat nazist a smuls un copil din braţele mamei sale.

„Avea doar doi ani, l-a luat şi l-a izbit, în repetate rânduri, cu capul de un perete. Copilul a murit într-o baltă de sânge, în faţa ochilor părinţilor săi”, a declarat un bătrân.

O bătrână care avea, atunci, 12 ani a fost martora unei alte atrocităţi.

„Naziştii i-au adus la marginea gropii şi i-a împuşcat. Dar puteam vedea pământul mişcându-se, deoarece unii dintre ei mai erau în viaţă. Eram tineri şi ne-a fost foarte greu să privim asta”, a declarat bătrâna.

Istoricul Mikhail Tyaglyy consideră că adevărul despre Holocaustul din Ucraina trebuie predat celor tineri.

„Este important pentru toate timpurile şi toate generaţiile. Extremismul radical şi antisemitismul încă există. Dacă ne uităm la Germania zilelor noastre, rareori vedem semne ale antisemitismului şi xenofobiei, dar acest lucru a devenit posibil datorită educaţiei pe termen lung şi politicilor istorice şi culturale ale statului german din ultimele decenii”, a declarat Mikhail Tyaglyy.

Scris de Admin 03.08.15 22:02

Holocaustul în Belarus

După invazia germană a URSS-ului la 22 iunie 1941, Minsk a devenit centru administrativ al Reichskommisariatului Estului şi a început reprimarea populaţiei. Aici se găsea cel mai important ghetou din al Doilea Război Mondial, cu 100.000 de evrei. Fiecărui evreu i-a fost atribuit un spaţiu vital de 1,5 metri pătraţi, dar niciunul pentru copii.

În dimineaţa de 7 noiembrie 1942, i-a încolonat pe evreii din ghetou şi le-a ordonat să defileze cântând cântece revoluţionare, luând în derizoriu aniversarea Revoluţiei bolşevice.

O dată ieşiţi din Minsk, circa 6.624 de evrei au fost duşi în camioane în satul vecin Tuchinka şi ucişi.

Germanii au construit mai multe ghetouri, ca cele de la Homel, Zlobin, Koma, Brahin etc. Cel puţin 30.000 de evrei au fost ucişi în trei zile, în ghetoul din Minsk şi zeci de mii au fost ucişi mai târziu, în timp ce alţi evrei au fost forţaţi să intre în ghetou. Doar o mână de oameni a supravieţuit. Minsk a fost recucerit de trupele sovietice în tompul Operaţiei Bagration. În total, au fost ucise 2.230.000 de persoane în Belarus în timpul celor trei ani de ocupaţie germană.

Aproapre toată populaţia evreiască din Belarus a fost asasinată.

În iulie 1941, Wilhelm Kube a fost numit Comisar-General al Belarusului. El a supervizat exterminarea unei mari părţi a populaţiei evreieşti din Minsk şi împrejurimile sale.

Scris de Admin 03.08.15 22:01

Holocaustul în Ucraina

Între 1941 şi 1945, aproximativ 3.000.000 de ucrainieni şi alţi non-evrei victime au fost ucise ca parte a politicilor naziste de exterminare, împreună cu 850.000-900.000 de evrei care locuiau în teritoriul actual al Ucrainei.

Se estimează că Einsatzgruppen ar fi ucis, împreună cu colaboratorii lor în Ucraina, peste un milion de evrei. La procesul lui, dr. Otto Ohlendorf, SS-Gruppenfuhrer, şeful Einsatzgruppen D care acţiona în Moldova, Ucraina de sud şi Crimeea, a declarat: „Einsatzgruppen vaea misiunea de a proteja partea din spate a trupelor prin uciderea evreilor, comuniştii activi, slavii necooperanţi, precum şi toate persoanele care puteau pune în pericol securitatea”. De fapt, aproape toate victimile au fost civili evrei

Cel mai notoriu masacru al evreilor în Ucraina este cel care a avut loc la Babi Yar, un fel de defileu în afara Kievului, unde într-o singură operaţie au fost ucişi, între 29-30 septembrie 1941, 33.771 de evrei. În următoarele săptămâni au fost ucişi între 100.000 şi 150.000 de ucrainieni, sovietici şi alte naţionalităţi.

Uciderea în masă a evreilor din Kiev a fost decisă de către guvernatorul militar generalul-maior Friedrich Eberhardt, comandantul Poliţiei al Grupului de Armată Sud şi de dr. Otto Rasch, comandantul Einsatzgruppen C.

Într-o zi de luni, toţi evreii din Kiev au fost adunaţi în apropiere de cimitir, aşteptând să fie îmbarcaţi în trenuri. Nimeni nu ştia ce se întâmplă. Deodată, au auzit focuri de mitraliere, iar pentru bieţii oameni nu mai exista nicio şansă de scăpare. Evreii erau conduşi pe un coridor de soldaţi, în grupuri de câte zece, şi apoi împuşcaţi. Scenele erau oribile.

Scris de Admin 03.08.15 21:58

Holocaustul în URSS

Aproape jumătate din victimele Shoah-ului au fost exterminate pe teritoriul Uniunii Sovietice, ceea ce demonstrează importanţa pe care i-a acordat-o al Treilea Reich acestei ţări-continent şi distrugerii evreilor.

La 22 iunie 1941, Adolf Hitler a rupt brusc pactul de neagresiune şi a invadat URSS. În teritoriile ocupate în mare viteză de trupele Axei, prin planul Barbarossa, trăiau patru milioane de evrei, lăsaţi practic la discreşia acestora de către sovietici prin retragera lor. Doar un milion dintre ei au reuşit să scape mai la Est. Masacrele naziste ale formaţiunilor SS ale lui Himmler, Einsatzgruppen („grupuri de lucru”), au intrat în acţiune cu o violenţă şi un randament greu de descris. În practică, victimele lor au fost aproape toate civili fără apărare evrei (în aceste acţiuni nu a fost ucis nici măcar un singur membru al acestor comandouri ale morţii).

Raul Hilberg spune că „membrii Einsatzgruppen erau cetăţeni obişnuiţi. Marea majoritate au fost cu studii superioare de profesionişti”.

Cu toate acestea, până la sfârşitul anului 1941, Einsatzgruppen au ucis doar 15 % dintre evreii din teritoriile sovietice ocupate. Germanii au experimentat uciderea prin gaze, însă erau prea lente şi necesitau spaţii închise. Astfel, Himmler, Heydrich şi Eichmann au decis că evreii trebuiau aduşi în tabere special construite pentru acest scop. S-au făcut deportări în masă în Germania şi Polonia, în vederea exterminării conform „soluţiei finale”.

Recensământul din 1937 arată că în URSS trăiau 2,7 milioane de evrei, iar în 1939 puţin peste 3 milioane.

Între iulie-august 1941, Einsatzgruppen SS au masacrat mii de evrei în teritoriile ocupate, după cum urmează 5200 la Byalistok, 2000 la Minsk, 5000 la Tarnopol, 5000 la Brest-Litovsk, 5000 la Tarnopol, 3500 la Zloczow, 11.000 la Pinsk, 14.000 la Kamenets Podolsk şi 12.287 la Chişinău.

Dar în URSS au avut loc sute de alte masacre efectuate de către nazişti. De exemplu, între iulie şi octombrie 1941, peste 148.000 de evrei din Basarabia au fost asasinaţi, iar la Odessa 48.000.

La 2 februarie 1943, armata a 6-a germană, condusă de Von Paulus a capitulat la Stalingrad. În vara anului 1943, trupele sovietice au respins forţele germane de pe teritoriul URSS. Situaţia evreilor s-a schimbat radical.

Stalin chiar a propus creera Republicii evreieşti în Crimeea în semn de reparaţie a acestei imense tragedi

Se estimează că până la 1,4 milioane de evrei au luptat în armatele aliate; 40 % dintre ei în Armata Roşie. În total, cel puţin 142.000 de soldaţi sovietici de naţionalitate evreiască şi-au pierdut viaţa în lupta lor împotriva cotropitorilor germani şi a aliaţilor lor.

Scris de Admin 01.08.15 15:33

Rusia: primele pogromuri xenofobe

Cazul Crimeei a mobilizat pentru moment societatea rusă spre confruntarea cu “duşmanii externi”, care se află în afara graniţelor ţării, în contextul unui nou Război Rece. Kremlinul avea nevoie de o asemenea degajare a furiei în exterior, fiindcă furia care s-a acumulat în interiorul Rusiei, faţă de “duşmanii interni”, risca să provoace revolte identitare de proporţii.
În Rusia, pe fundalul imigraţiei în creştere şi a ideologiei naţionaliste intens promovate în ultimul deceniu, şi-a făcut apariţia fenomenul xenofobiei, într-o formă deosebit de virulentă. Mai ales tinerii s-au dovedit a fi mai influenţaţi de propaganda naţionalistă şi de stereotipurile identitare; de exemplu, la adolescenţii de 16-17 ani din Rusia gradul de intoleranţă faţă de religiile străine creştinismului e de 3-4 ori mai înalt comparativ cu generaţia mai vârstnică [Платонов, 2011, p. 192]. Adulţii au crescut într-un mediu când religia conta mai puţin şi ei mai păstrează în memorie vremurile când republicile şi popoarele sovietice erau considerate surori, iar internaţionalismul – o virtute. Tinerii ruşi contemporani cresc însă într-un mediu afectat de mesaje xenofobe şi de renaştere a naţionalismului şi a ortodoxiei militante; iar reprezentanţii-popoarelor surori nu mai stau undeva departe, ci creează insuliţe etno-confesionale chiar în „ograda Rusiei”. Mai devreme sau mai târziu, intoleranţa şi ura identitară urmau să erupă în pogromuri xenofobe…
Trebuie să luăm în calcul şi alt gen de frustrări ale tinerilor, cele de ordin socio-economic. Într-o lucrare de sociologie publicată în 2012 de cercetătorul rus Mihail Topalov, sunt aduse următoarele date cu privire la situaţia tinerilor în Rusia: există aproximativ 100.000 de minori fără loc de trai; peste 730.000 de minori cresc fără educaţie parentală; 40% dintre băieţi şi 30% dintre fete beau cu regularitate; 10% dintre minori au probat droguri; în fiecare zi 100 de persoane se îmbolnăvesc de SIDA (aproape 1% din populaţie e infectat cu virusul HIV, dintre care 80% sunt tineri între 15 şi 30 de ani); 600.00 de copii sunt oficial recunoscuţi drept invalizi; 30 de minori la 100 de mii îşi pun capăt vieţii prin sinucidere. 88% dintre elevi urăsc şcoala, iar 99%(!) dintre învăţători… urăsc statul [Топалов, 2012, p. 4236]. În general, pentru toate categoriile de vârstă, consumul anual de alcool e de 14 litri (alte date indică 18 litri) pe cap de locuitor; în timp ce degradarea fizică a unei naţiuni începe de la 8 litri de alcool [1].
Într-o asemenea atmosferă deprimantă, generatoare de frustrări profunde, e firesc să constatăm că tinerii devin mai puţin toleranţi faţă de imigranţii care nu se dau asimilaţi cultural. 22% dintre tinerii din Moscova au atitudine negativă faţă de diversitatea culturală din capitală, iar 37% au o atitudine negativă faţă de migranţi; drept consecinţă, anual, numai în Moscova se produc zeci de omoruri pe criterii identitare [ibid., 4237]. Anume tineretul poate fi factorul care va distruge stabilitatea socială în ţară, avertizează Topalov [ibid., 4238]. Iar comportamentul sfidător al tinerilor din rândul migranţilor, care se erijează în „cuceritori al teritoriului rus”, nedorinţa acestora de a se asimila va provoca într-un viitor spiritele în aşa măsură, încât la un moment dat în oraşele ruseşti vor fi organizate în mod stihiinic pogromuri etnice [ibid., 4241].
Îngrijorarea privind probabilitatea organizării unor manifestaţii sângeroase pe criterii identitare o împărtăşeşte şi preşedintele Institutului de Religie şi Politică, Aleksandr Ignatenko. Numai că el abordează o altă faţetă a problemei: revolte marcate identitar vor fi organizate şi de tinerii din rândul migranţilor. Ignatenko susţine că de pe urma valurilor intense de migranţi care se concentrează în enclave etnice, în Rusia s-a format o „nouă clasă” socială, pe care el îi numeşte „non-integranţi”. Acesta e un fenomen propriu pentru statele europene, unde imigraţia masivă din ţările musulmane a împiedicat asimilarea migranţilor şi a dus la gheto-izarea acestora. Revoltele sociale colorate etno-confesional, din Franţa în 2005 şi Marea Britanie în 2011 au fost, în opinia lui Ignatenko, expresii ale non-integranţilor, care se văd pe sine excluşi social şi străini în raport cu majoritatea băştinaşă. O asemenea perspectivă – revolte etno-confesionale şi conflicte identitare – o aşteaptă şi pe Rusia [2].
Periodic în diverse regiuni ale Rusiei se produc deja incidente serioase pe criterii etnice, cu implicare a zeci şi sute de oameni din ambele tabere şi cu victime umane [3]. Unul din cele mai de răsunet cazuri, care a devenit de referinţă pentru ciocnirile care au urmat după aceea, este cazul din oraşul Kondopoga (Karelia), din august-septembrie 2006. Pe 30 august, acolo s-a produs iniţial un conflict banal între doi ruşi şi un imigrant azer, lucrător al unui restaurant, însă în scurt timp în conflict s-au implicat patronii restaurantului, membri ai diasporei cecene, înarmaţi cu pumnale, bâte şi răngi metalice. Aceştia au început să atace violent trecătorii din preajma restaurantului, omorând cu lovituri de pumnal doi ruşi şi rănind grav alte nouă persoane. Pe 2 septembrie în Kondopoga a fost organizat un miting stihiinic al orăşenilor, însoţit de acte de vandalism împotriva propietăţilor deţinute de ceceni şi imigranţi. Revolta orăşenilor a putut fi oprită doar după intervenţia forţelor speciale ale poliţiei (OMON) şi strămutarea din oraş a circa 60 de ceceni, care riscau să fie omorâţi [4].
O rezonanţă aproape la fel de mare a avut-o conflictul cu substrat etnic din localitatea Sagra, din iulie 2011, când localnicii au fost nevoiţi să-şi apere localitatea cu focuri de armă în faţa atacului unei grupări banditeşti formate din zeci de etnici azeri [5]. În iunie 2012, un conflict de proporţii s-a produs în localitatea Demianovo, între ruşi şi etnici daghestanezi, cu utilizarea armelor de foc [6]. În iulie 2013, la un miting stihiinic organizat de locuitorii orăşelului Pugaciov, aceştia au cerut expulzarea imediată a cecenilor din oraş şi şi-au exprimat intenţia de a organiza un pogrom în zona oraşului populată de aceştia, după ce un adolescent cecen a înjunghiat mortal un soldat tatar; s-a produs o bătaie cu participarea a câtorva sute de oameni, înarmaţi cu bâte şi pietre [7]. Imediat după acest caz, proteste stihiinice au fost organizate şi în oraşul Sredneuralsk, cu cererea expulzării din oraş a migranţilor tadjici; acolo, un grup de tineri tadjici a avut o altercaţie cu un grup de tineri ruşi, ceea ce a aprins spiritele în localitate [8]. Ca şi în multe alte cazuri, autorităţile au încercat să muşamalizeze substratul etnic al acestor conflicte, însă societatea per ansamblu devine tot mai tulburată şi mai anxioasă în privinţa modului cum evoluează lucrurile pe teren identitar.
Cel mai de rezonanţă caz de explozie a xenofobiei şi a urii împotriva migranţilor şi a reprezentanţilor de origine caucaziană s-a produs la 11 decembrie 2010, la Moscova. În acea zi în Piaţa Manejnaia s-au adunat câteva zeci de mii de tineri, majoritatea suporteri ai echipelor de fotbal, care şi-au manifestat în mod agresiv protestul faţă de omorârea cu câteva zile înainte a unui suporter de etnie rusă, Egor Sviridov, ucis de persoane de origine ne-rusă, din Cabardino-Balcaria. Protestele, deosebit de violente, fără precedent, însoţite de mesaje ultra-naţionaliste şi rasiste, cum ar fi „Rusia pentru ruşi, Moscova pentru moscoviţi”, şi care s-au transformat într-un adevărat pogrom, soldat cu distrugeri în masă şi vânarea etnicilor caucazieni au şocat întreaga ţară (vezi imaginea). Doar datorită intervenţei în forţă a poliţiei escaladarea unui bunt social de proporţii a putut fi cu dificultate oprit. În alte câteva importante oraşe ruseşti de asemenea s-au produs marşuri de protest de comemorare a morţii lui Sviridov, însoţite de mesaje xenofobe şi acţiuni violente împotriva imigranţilor şi ne-ruşilor şi de altercaţii cu forţele de ordine. În zilele imediat următoare, au urmat replici din partea minorităţilor etnice, în special din partea caucazienilor, care s-au mobilizat în grupuri numeroase pentru a se răzbuna pentru umilinţele suportate în timpul pogromului [9].
Abia după acel eveniment de rezonanţă internaţională majoritatea elitelor şi cetăţeniilor din FR au conştientizat proporţiile şi profunzimea problemei identitare şi riscurile care reies din cultivarea stereotipurilor şi tendinţelor xenofobe în societate. În acest sens, este plină de relevanţă constatarea că o parte considerabilă a tinerilor din Federaţia Rusă aprobă acţiunile de pe Piaţa Manejnaia. Un studiu sociologic publicat peste patru luni după acel eveniment a arătat că 76% dintre respondenţi, cu vârsta între 15 şi 30 de ani, apreciază pozitiv manifestaţiile protestatarilor şi numai 20% au declarat că dezaporbă acele acţiuni. Procentajul înalt al celor care împărtăşesc acţiunile violente din Piaţa Manejnaia este interpretat ca „o lipsă la tineri a imunităţii faţă de ideologia neo-nazistă”, ceea ce trezeşte foarte mari îngrijorări privind viitorul societăţii ruseşti [10]. Mesajele pacificatoare şi unificatoare care au început să fie transmise cu insistenţă de autorităţi sunt prea tardive; ele deja sunt interpretate ca formă de cedare în faţa imigranţilor. De aceea, provocările şi violenţele continuă.
În vara anului 2011 în mai multe regiuni adiacente Moscovei au fost incendiate automobile, aparţinând întreprinzătorilor de origine caucaziană. Presa a calificat aceste incendieri ca o formă a expresiei xenofobe şi de protest în adresa „străinilor”. Potrivit liderului organizaţiei naţionaliste „Ruşii” (şi ex-lider al „Uniunii Slave”), Dmitri Demushkin, „gradientul naţionalismului în societate e deosebit de înalt”, de aceea există grupuri de naţionalişti care nu se mai supun niciunui format politic, ci întreprind acţiuni solitare, ghidându-se de principiul „loveşte, explodează, omoară”. Potrivit lui Demushkin, prin politica sa împăciutoare, puterea centrală a radicalizat „naţionalismul de stradă” şi a condiţionat apariţia unui tineret agresiv şi necontrolabil [11]. Iată de ce orice incident sau crimă cu implicarea indivizilor de altă etnie provoacă cu uşurinţă proteste virulente din partea ruşilor, după modelul pogromurilor descrise mai sus.
Aşa s-a întâmplat la 13 octombrie 2013, în raionul Biriulovo din Moscova, unde s-a produs o nouă revoltă motivată identitar, după ce câteva zile mai devreme un tânăr rus fusese înjunghiat mortal de un cetăţean de origine caucaziană. Câteva mii de ruşi s-au mobilizat într-o acţiune violentă de protest împotriva criminalităţii etnice şi au luat cu asalt o piaţă alimentară, considerată proprietate a imigranţilor, vandalizând-o. Protestatarilor li s-au alăturat membrii unor organizaţii ultranaţionaliste şi suporteri ai echipelor de fotbal. Fiindcă existau temeri serioase că s-ar putea repeta istoria din Piaţa Manejnaia, ministrul de interne a dat ordin de mobilizare a întregului efectiv al poliţiei municipale din Moscova, iar trupele speciale OMON au intervenit în forţă arestând circa 400 de protestatari, în încercarea de a dispersa şi a intimida mulţimea. Alertată, Federaţia Migranţilor din Rusia distribuise urgent o depeşă în care avertiza toţi străinii să nu părăsească locuinţele, deoarece pot fi atacaţi de grupurile de naţionalişti care au împânzit străzile oraşului. Au şi fost înregistrate atacuri de acest fel, încheiate cu spitalizarea imigranţilor violentaţi [12],[13],[14].
Revoltele stihiinice xenofobe descrise mai sus au rămas ca nişte cicatrice pe corpul identitar al Federaţiei Ruse şi amintesc încă o dată cât de iluzorie este impresia unei convieţuiri identitare paşnice în această ţară. Declinul demografic al ruşilor, asociat cu un val nemaivăzut al imigraţiei din regiunile şi ţările musulmane, propagarea ideologiilor ultranaţionaliste şi a migrantofobiei (vezi articolul „Xenofobia în Rusia”) – toate aceste tendinţe şi procese sociale constituie elementele unui “coctail Molotov” identitar nemaintâlnit în Rusia.
Inevitabilul, sub forma unor ciocniri identitare teribile şi de proporţii, se va produce într-un final, iar pogromurile din ultimii ani şi din aceste zile ne arată că există deja suficiente premise pentru un conflict social care să se reverse dincolo de barierele impuse de autorităţi. Iată de ce, orientarea furiei ruşilor în afara graniţelor ţării, spre „duşmanii externi”, reprezintă o soluţie salvatoare temporară, de consumare a energiei agresive acumulate în interior.

Scris de Admin 24.07.15 9:25

Revista din Rusia inchisa pentru antisemitism

Un judecator din Moscova a decis inchiderea unei reviste saptamanale, care are “un trecut antisemit”.

Argumentul principal al inchiderii publicatiei “Duel” a fost un articol din iulie 2006, catalogat ca fiind “extremist”. In acel articol, Rusia era descrisa ca un “stat condus de jidani”, conform Uniunii Consiliilor Evreiesti din Fosta Uniune Sovietica.

Revista, care se autointitula “un jucator in lupta pentru idei sociale”, a primit un avertisement scris din partea Agentiei guvernamentale de monitorizare a presei in aprilie 2007. Interzicerea publicatiei a invocat drept justificare si acest avertisment oficial.

Aceasta hotarare a venit dupa ce in luna februarie a acestui an un alt tribunal din Moscova a decis ca revista isi poate continua activitatea.

Scris de Admin 17.06.15 19:32

Rusia a ridicat secretul de stat asupra documentelor din Arhivele de Război.
NU GERMANIA A FOST CEA MAI NAZISTĂ ȚARĂ DIN LUME.
A EXISTAT ÎN EUROPA UN STAT NAZIST MULT MAI BESTIAL DECÂT
CEL GERMAN. EL TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ ISRAELULUI
DESPĂGUBIRI DE CEL PUȚIN DOUĂ SUTE DE MILIARDE DE EURO

Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin. Documentele descriu crimele și
atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război   Mondial. Acestea au fost săvârșite de către organizațiile naționaliste ucrainiene cu sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arată un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat care chiar drept unul umanitarist. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor.
Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite. Documentele despre atrocitățile săvârșite   de ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS. De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucrainieni vinovați de genocid și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainienii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit și sub ce regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie și a refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainienilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucrainieni cu adevărat odioși, care au fost judecați și spânzurați. După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și Hrușciov (care era ucrainian) au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teamă ca Israelul să nu ceară URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS și responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent și poporul ucrainian poate să-și asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scară largă, așa că
președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei să ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazistă decât Germania nazistă și mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul german și decât Gestapoul. Armata Ucrainiană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta și cruzimea lor
era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei le scoteau inimile din piept cu cuțitele și le mâncau. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucrainieni în Ucraina de Sud-Est (Doneț. Lugansk, Harkov etc). Adică în locurile unde astăzi actuala Armată Ucrainiană trage cu tunurile în satele și orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943. Opinia publică indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă nu știe că rușii din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk și-au declarat independența în acest an și cer ajutorul Rusiei tocmai de teamă ca evenimentele din 1941-1945 să nu se repete și rușii să fie exterminați de ucrainieni. Fasciștii ucrainieni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane două sute de mii) de civili din Ucraina
(naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape 900 000 (nouă sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200 000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400 000 (patru sute de mii) de militari sovietici   care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainiene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I între statele naziste. Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucrainieni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germană să poată extermina tot poporul rus. La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Șukovici a executat cu glonț înceafă trei mii de polonezi ucrainieni, inclusiv trei oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrîni și copii. În timp ce femeile și copii erau executați prin tăierea gîtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei   Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un servicu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.. Biserica Catolică Ucrainiană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainiene ”Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40 000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei și fete) pe care SS-iștii ucrainieni i-au dezbrăcat la pielea goală apoi au început să violeze femeile și fetele neținând cont că părinții și rudele lor erau de față.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicilor le tăiau sînii și presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar. Atrocitățile au atins o asemenea culme abominală că soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras, lăsîndu-i pe călăii ucrainieni să ducă la capăt genocidul. În cele din urmă totul a sfârșit într-o baie de sânge. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpă și râpa acoperită cu pământ. Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei și copii și peste 160 000 (o sută șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucrainieni fasciști și muncitorii ucrainieni fasciști care aveau o ură atât de mare față de evrei și ruși încât s-au
dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii și ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germană. Ucrainianul Șutnevici care ucisese și el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germană. În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucrainieni ucideau copii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15 000
(cincisprezece mii) de persoane. Ura ucrainienilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât dacă o fată ucrainiană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau cu forța. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate așa de jos în sus. Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în
Ucraina Socialistă. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor. Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii și-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar Armata Ucrainiană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile și spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei. Este limpede că indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant să vezi ca român că întreaga noastră clasa noastră politică și toți conducătorii noștri fraternizază azi cu clasa politică ucrainiană fără să vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldovă pe care ea, Ucraina o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea Bucureștiului. Oare de ce nu suflă politicienii noștri români nici o vorbuliță despre acest teritoriu? În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie să crezi că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine
va rămâne între granițele Ucrainei. Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainian și, evident, nu vor plăti despăgubiri
Gheorghe PANAITESCU

http://mircea-olaru.blogspot.co.il/2014/06/vecinii-nostri-oare.html

Scris de Admin 30.05.15 8:32

Un torţionar nazist, de origine ucraineană, a murit în Canada. Rusia îi intentase proces şi solicitase deportarea

Vladimir Katriuk, un ucrainean suspectat că a fost criminal de război nazist, a murit în Canada. Acesta era cel de-al doilea cel mai căutat om de pe lista criminalilor de război nazişti întocmită de Centrul Simon Wiesenthal. El era acuzat de masacrarea uni întreg sat din Uniunea Sovietică, în 1943.

Vladimir Katriuk a decedat la vârsta de 93 de ani, după o lungă suferinţă, a anunţat avocatul său. Moartea lui a avut loc la doar câteva ore după ce Centrul pentru Afaceri Israeliene şi Evreieşti a comunicat faptul că bărbatul ar fi trebuit acuzat pentru crimele lui şi Canada ar fi trebuit să se asigure de acest lucru.

Rusia l-a acuzat pe Katriuk, mai devreme luna aceasta, şi a emis o solicitare de deportare, pentru proces. Comitetul de investigaţie din Rusia l-a acuzat pe Katriuk că a luat parte la masacrul din 1943 din satul Hatin, parte din Uniunea Sovietică atunci, acum aparţinând de Belarus.

Se crede că toţi cei 156 de locuitori ai satului au fost ucişi de un batalion nazist, format în mare parte din soldaţi ucraineni. Katriuk a negat orice implicare în masacru, dar un studiu din 2012, efectuat de Universitatea suedeză Lund a descoperit că a fost un participant activ.

Un martor a declarat pentru autorii studiului că el aştepta în afara unui hambar căruia i se dăduse foc, cu oameni înăuntru, şi împuşca pe oricine încerca să iasă.

Se pare că Katriuk ar fi dezertat din SS în 1944. Documente depuse la tribunalul rusesc arată că el a trăit în Paris, înainte să emigreze în Canada în 1951. Mai târziu a devenit cetăţean canadian şi a locuit cu soţia sa de origine franceză în Ontario, lucrând ca apicultor.

Autorităţile canadiene l-au investigat pe Katriuk, dar au decis să nu-i revoce cetăţenia după ce au declarat că nu au descoperit dovezi ale atrocităţilor comise de acesta, conchide BBC.

Scris de Admin 20.05.15 18:42

Centrul Simon Wiesenthal vaneaza papusi antisemite la Moscova Citeste tot pe: http://www.ziarelive.ro/categorie/monden.html

Citeste tot pe: http://www.ziarelive.ro/categorie/monden.html

Centrul Simon Wiesenthal vaneaza papusi antisemite la Moscova

Centrul, specializat in urmarirea fostilor nazisti, a denuntat vanzarea in marile hoteluri moscovite a unor papusi catalogate ”antisemite” si a unor table de sah in care apar Stalin si Hitler.

Evreii gasesc ”stereotipuri antisemite” si in suveniruri
Inconjurata de alte piese de sah, o figurina reprezentandu-l pe Hitler o infrunta pe cea reprezentandu-l pe Stalin, pe o o tabla de sah in vitrina unui butic cu suveniruri al hotelului Holiday Inn Lesnaia, din Moscova. La mica distanta, acelasi butic ofera papusi rusesti reprezentand evrei ortodocsi avand nasul mare si citind Tora sau tinand sfesnicul cu sapte brate, a criticat centrul Simon Wiesenthal, citat de AFP. Centrul, care se consacra si memoriei Holocaustului si luptei contra antisemitismului, a cerut Parchetului General rus sa ”confiste reprezentarile neo-naziste de la magazinul de suveniruri si sa ia masuri legale contra fabricantilor si distribuitorilor”.

Comentati si cititi aici: http://www.enational.ro/news/centrul-simon-wiesenthal-vaneaza-papusi-antisemite-la-moscova-476821.html/#ixzz3ah5k6Hnr

Scris de Admin 19.05.15 18:44

Evreii din Republica Moldova se tem de atacuri antisemite. Care este motivul

Membrii comunităţii evreieşti din R.Moldova au devenit tot mai îngrijoraţi că nemulţumirea populaţiei faţă de cazul în care este implicat omul de afaceri Ilan Shor, de origine evreiască, se va îndrepta împotriva lor, relatează Times of Israel, în pagina electronică.


Potrivit postului de televiziune Channel 2, Marina Lecarteva, directoarea comunităţii evreieşti din Republica Moldova, a declarat că ostilitatea faţă de evrei este o problemă.
"Există mult antisemitism aici, mai ales pe Internet", a declarat ea. "Pentru că (Shor) este evreu, comunitatea este îngrijorată. Masele îl identifică drept evreu - oamenii sunt furioşi din cauza fraudei şi fac legătura cu comunitatea", a explicat Lecarteva.

Până în prezent nu au fost înregistrate violenţe, dar comunitatea este îngrijorată, a adăugat ea.
"Ne amintim revoltele de la Chişinău", a declarat ea, referindu-se la pogromul din 1903 şi 1905 în care au fost ucişi zeci de evrei, iar alte câteva sute au fost răniţi.
Mii de protestatari furioşi au manifestat la 5 mai.
Ilan Shor a fost plasat în arest la domiciliu la 6 mai, atunci când i-a fost înaintată şi ordonanţa de punere sub învinuire. Acesta a fost pus sub acuzare pentru gestionarea frauduloasă a Băncii de Economii.
Autorităţile au plasat anul trecut Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank sub administraţia Băncii centrale, după ce o serie de împrumuturi neperformante au condus la falimentul creditorilor, care reprezintă împreună până la 20% din activele sistemului bancar al acestei foste republici sovietice.

Scris de Admin 14.03.15 13:43

http://cultural.bzi.ro/marturie-cutremuratoare-din-timpul-ocupatiei-naziste-26991

Aproximativ sase milioane de evrei au fost ucisi in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, majoritatea dintre ei pe teritoriul Europei. Dupa incheierea razboiului, criminalii de razboi au fost vanati in intreaga lume, iar multi au fugit in lume, in speranta ca vor scapa de consecintele faptelor lor. Unul dintre acestia a trait sa povesteasca in fata camerelor cele traite.

Jonas Puskas, un lituanian cercetat pentru crime comise in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, marturisea, intr-un material filmat pentru un documentar care urmeaza sa fie dat publicitatii, momente incredibile din lagarele de concentrare naziste. "Evreii tipau ca gastele" cand erau impuscati, este tabloul "zugravit" de Puskas. Avea 78 de ani la momentul filmarii si socant este faptul ca a povestit de-a dreptul amuzat, chiar razand, cum victimele Holocaustului "zburau prin aer". In ciuda povestilor detaliate, Puskas a negat insa ca ar fi participat la executii. "Doar am auzit cum mureau oamenii, nu i-am si vazut", a mai spus Puskas.

Interviul a fost realizat acum 20 de ani, in locuinta lui Puskas din Noua Zeelanda. Intalnirea a avut loc sub supravegherea detectivului Wayne Stringer, care investiga 47 suspecti de crime de razboi in Noua Zeelanda. "Inca ma urmaresc vorbele lui. Sunt sigur ca a fost un criminal de razboi", spune Stringer despre Puskas, care l-a socat tocmai prin detasarea cu care isi spunea povestea..

Filmarea a fost inclusa in documentarul "Vanatoarea de nazisti", care urmeaza sa fie lansat in Noua Zeelanda, tara in care s-au refugiat multi dintre criminalii de razboi care au crezut ca astfel pot scapa de justitie. Jonas Puskas a facut parte dintr-un batalion mobil al politiei lituaniene, care calatorea din oras in oras, arestand evrei pe care apoi ii ucideau in paduri si ii ingropau in gropi comune.

In perioada ocupatiei naziste, in Lituania traiau in jur de 200.000 de evrei. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, 90 la suta dintre ei au fost ucisi. Executiile in masa au inceput dupa ce germanii au invadat Lituania, in iunie 1941. Prima executie a avut loc pe 24 iunie, in Garzdai, unde unitatile Gestapo si cele de politie au ucis 201 persoane. In numai doua luni, 80 la suta dintre evreii lituanieni fusesera deja lichidati.

Scris de Admin 09.02.15 17:23

http://www.bzi.ro/marturie-cutremuratoare-din-timpul-ocupatiei-naziste-evreii-tipau-ca-gastele-cand-erau-impuscati-306736
Aproximativ sase milioane de evrei au fost ucisi in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, majoritatea dintre ei pe teritoriul Europei. Dupa incheierea razboiului, criminalii de razboi au fost vanati in intreaga lume, iar multi au fugit in lume, in speranta ca vor scapa de consecintele faptelor lor. Unul dintre acestia a trait sa povesteasca in fata camerelor cele traite.

Jonas Puskas, un lituanian cercetat pentru crime comise in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, marturisea, intr-un material filmat pentru un documentar care urmeaza sa fie dat publicitatii, momente incredibile din lagarele de concentrare naziste. "Evreii tipau ca gastele" cand erau impuscati, este tabloul "zugravit" de Puskas. Avea 78 de ani la momentul filmarii si socant este faptul ca a povestit de-a dreptul amuzat, chiar razand, cum victimele Holocaustului "zburau prin aer". In ciuda povestilor detaliate, Puskas a negat insa ca ar fi participat la executii. "Doar am auzit cum mureau oamenii, nu i-am si vazut", a mai spus Puskas.

Interviul a fost realizat acum 20 de ani, in locuinta lui Puskas din Noua Zeelanda. Intalnirea a avut loc sub supravegherea detectivului Wayne Stringer, care investiga 47 suspecti de crime de razboi in Noua Zeelanda. "Inca ma urmaresc vorbele lui. Sunt sigur ca a fost un criminal de razboi", spune Stringer despre Puskas, care l-a socat tocmai prin detasarea cu care isi spunea povestea..

Filmarea a fost inclusa in documentarul "Vanatoarea de nazisti", care urmeaza sa fie lansat in Noua Zeelanda, tara in care s-au refugiat multi dintre criminalii de razboi care au crezut ca astfel pot scapa de justitie. Jonas Puskas a facut parte dintr-un batalion mobil al politiei lituaniene, care calatorea din oras in oras, arestand evrei pe care apoi ii ucideau in paduri si ii ingropau in gropi comune.

In perioada ocupatiei naziste, in Lituania traiau in jur de 200.000 de evrei. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, 90 la suta dintre ei au fost ucisi. Executiile in masa au inceput dupa ce germanii au invadat Lituania, in iunie 1941. Prima executie a avut loc pe 24 iunie, in Garzdai, unde unitatile Gestapo si cele de politie au ucis 201 persoane. In numai doua luni, 80 la suta dintre evreii lituanieni fusesera deja lichidati.

Scris de Admin 04.02.15 11:49

Pogromul de la Chisinau din 1903

Pogromul de la Chisinau din 1903 (in rusa Кишинёвский погром, in ebraica פרעות קישינב = Praot Kishinev, in idis קישינעווער שחיטה = Kisinever shite) este un pogrom desfasurat la Chisinau in zilele de 6-8 aprilie 1903 impotriva populatiei evreiesti. El a fost declansat dupa ce ziarul antisemit in limba rusa „Bessarabet” a relatat ca, in februarie in acel an, un copil crestin de origine ucraineana, Mihail Rabacenko, a fost gasit mort la Dubasari. In cursul pogromului au fost asasinati 49 de evrei, circa 500 au fost raniti, circa 2000 de familii evreiesti au ramas fara adapost si 1500 de pravalii si case de evrei au fost ruinate. Chisinau facea in acea perioada parte din Imperiul Rus.

Pogromul a izbucnit pe fondul campaniei antisemite incurajate in ultimii ani in presa, mai ales de ziarul „Bessarabet” al lui Pavelaki Krusevan, moldovean asimilat, cu sprijinul guvernatorului guberniei Basarabia, maiorul Von Raaben, a unor comandanti militari si ai politiei locale, si al unor factori din conducerea Imperiului, in frunte cu ministrul de interne, contele Viaceslav von Plehwe. Motorul imediat al pogromului a fost invinuirea de omor ritual adusa, ca in multe randuri in evul mediu si mai tarziu, evreilor, dupa ce, ziarul „Bessarabet”, a relatat ca un copil ucrainean pe nume Mihail Rabacenko, a fost gasit mort la Dubasari, iar alta gazeta locala, „Svet” a sustinut ca baiatul din Dubasari a fost omorat pentru ca evreii sa-i foloseasca sangele la prepararea azimii de Paste. In perioada dinaintea pogromului, si profesorul si faimosul militant antisemit A.C.Cuza din Iasi a fost invitat de Krusevan sa tina la Chisinau un sir de conferinte impotriva evreilor.

O delegatie a evreilor a fost primita de mitropolitul Iakov Piatnitki, caruia i-au cerut sa dezminta acuzatiile pentru a impiedica actele de violenta primise de Krusevan si partizanii sai. Insa mitropolitul nu a luat apararea evreilor, ci, dimpotriva, a declarat ca „nu se poate dezminti faptul” ca la evrei ar exista o secta, cea a hasidimilor, „care obisnuieste sa bea in taina sange de crestini in scopuri rituale”.

Pe ulitele orasului si au facut aparitia bande care strigau in limba rusa „Moarte jidovilor” si raspandeau manifeste in care era scris ca, in cinstea sarbatorii de Pasti, tarul Nicolae al II-lea in persoana, a dat mana libera atacarii evreilor. Pogromul a durat doua zile: 6-8 aprilie dupa calendarul iulian, 19-21 aprilie dupa cel gregorian. Intre cei care au luat parte s-au aflat membri ai tuturor paturilor sociale ale populatiei locale. 49 evrei au fost ucisi, circa cincisute au fost raniti, o mie si cincisute de case si pravalii evreiesti au fost jefuite si distruse. Pogromul s-a remarcat prin numarul mare de victime si prin cruzimea faptasilor care adesea si-au chinuit in fel si chip victimele. In cazurile unde unii evrei au incercat sa se apere, ei au fost arestati de catre politie, ceea ce a incurajat si mai mult pe pogromisti.

Pogromul acesta a cutremurat populatia evreiasca din Imperiul tarist si sub impresia lui ,a scris poetul ebraic Haim Nahman Bialik poemul „B'ir haharegá” („In orasul macelului”) si poezia „Al Hashhitá”,

Poemul „Orasul macelului” a fost publicat prima data sub titlul „Masá Nemirov” (Profetia din Nemirov) in ziarul ebraic „Hazman” (Timpul) al lui Ben Tzion Katz la Sankt Petersburg. I s-a schimbat titlul si cateva versuri au fost eliminate pentru a putea ca publicarea sa fie permisa de cenzorul evreu crestinat Landau. La inceput Bialik a fost consternat de aceste modificari, dar in cele din urma le-a acceptat, pentru ca poezia sa apara. Ea a fost tradusa in rusa de Zeev Jabotinski, si in acest fel a ajuns la cunostinta intregului public evreiesc necunoscator de ebraica.

Pogromul din Chisinau a marcat o cotitura in opinia publica evreiasca. In urma lui a avut loc o noua amplificare a valurilor de emigratie a evreilor din rasaritul Europei spre America, de asemenea o crestere a emigratiei spre Palestina (Eretz Israel). In S.U.A. a crescut motivatia comunitatilor evreiesti locale, o parte buna asimilate, apropiate de curentele reformat si conservativ, de a veni in ajutorul evreilor din Imperiul Rus si al emigratiei acestora, in ciuda diferentelor de rit religios si culturale. In urma pogromului de la Chisinau dr.Theodor Herzl, intemeietorul si conducatorul Organizatiei Sioniste, s-a convins de nevoia urgenta de a gasi un teritoriu destinat constituirii unui stat evreiesc, la nevoie chiar si in afara Palestinei, ca de exemplu, dupa cum suna o propunere britanica, in estul Africii - intr-o regiune aflata azi pe teritoriul Ugandei si Kenyei, ceea ce s-a numit proiectul Uganda, pe care el l-a prezentat spre votare la al Saselea congres sionist. Impotrivirea la abandonarea, chiar si temporara, a planului de intoarcere in Palestina, a venit, insa, tocmai din partea reprezentantilor evreilor din Imperiul Rus.

La 19 octombrie 1905 a izbucnit un nou pogrom la Chisinau. De aceasta data circa 200 de evrei se organizasera intr-un grup de autoaparare, dar numai jumatate din ei posedau pistoale. In acest pogrom au cazut ucisi 19 evrei, 56 de evrei au fost raniti, dar au pierit si cativa dintre pogromisti.

Scris de Admin 04.02.15 11:46

Pogromul de la Chisinau (1905)
Pogromul de la Chisinau din 1905 a fost un incident violent care a avut loc in data de 19 octombrie 1905 la Chisinau, dupa doi ani si jumatate de la pogromul din 1903.

Un element important in manipularea populatiei crestine pentru a se ridica impotriva evreilor l-a constituit si publicarea, in 1903, de catre politia secreta tarista, a brosurii Protocoalele inteleptilor Sionului, ce au indus o receptare ostila a edictelor de reforma din 1905 care, pe langa infiintarea Dumei, au acordat si drept de vot evreilor.

De asemenea, victoria indiscutabila a Japoniei in Razboiul Ruso-Japonez (incheiat prin semnarea tratatului de la Portsmouth pe 5 septembrie 1905), care a pricinuit distrugerea totala a flotei maritime si a mai multor armate de infanterie rusesti precum si cedarea jumatatii sudice a insulei Sahalin Japoniei, a starnit in Rusia invinsa un val de nationalism si xenofobie.

De data aceasta pogromul a inceput sub forma unui protest impotriva taruluiNicolae al II-lea al Rusiei (in contextul Revolutiei ruse din 1905), proteste care au degenerat intr-un atac impotriva evreilor. In cursul violentelor au fost ucisi 19 evrei si 56 de evrei au fost grav raniti.

Comunitatea evreiasca din Chisinau nu a mai fost luata pe nepregatite. A fost organizat un grup de 200 de evrei, jumatate din ei inarmati, care au aparat populatia evreiasca si au produs pierderi in randurile pogromistilor.

Pogromurile din 1903 si 1905 au influentat puternic comunitatea evreiasca din Moldova, determinand mii de evrei sa emigreze in Statele Unite ale Americii.

Scris de Admin 23.10.14 11:30

http://cultural.bzi.ro/masacrul-de-la-odessa-represalii-rafuiala-sau-purificare-etnica-21146

In urma rezultatelor dezastruoase ale ofensivei Armatei a 4-a si a pierderilor suferite, Antonescu a ordonat o ancheta. Documentul, elaborat de sectia a 3-a operatii din cadrul Marelui Stat Major roman, intitulat „Rezultatul anchetei referitor la cauzele pentru care Armata romana n-a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa”, a enumerat drept principale cauze ale esecului deficiente in privinta organizarii, dotarii, instructiei si moralului unitatilor din Armata a 4-a. Ancheta a confirmat evaluarile germane cu privire la potentialul combativ scazut al unitatilor romanesti. In pofida acestor constatari, pentru a se disculpa, conducatorul statului a atribuit pierderile masive suferite de armatele romane elementului evreiesc, aruncand vina asupra „comisarilor iudeo-bolsevici din Armata Rosie”

Inca de la debutul conflictului sovieto-german, propaganda romana a indicat - alaturi de regimul sovietic - populatia evreiasca din Basarabia si Bucovina de nord ca element principal de sustinere si raspandire al comunismului, aceasta fiind considerata responsabila si de suferintele indurate de populatia romaneasca in timpul ocupatiei sovietice. In consecinta, factorii decizionali romani au prezentat in fata opiniei publice din Romania si a populatiei din Basarabia si Bucovina de nord participarea Romaniei la ostilitati, nu numai ca o campanie destinata a elibera cele doua provincii de sub dominatia bolsevica si a reintregi frontierele amputate in anul 1940, ci si ca o batalie purtata impotriva comunismului si evreilor. Afisele propagandistice ale armatelor a 3-a si a 4-a romane contineau lozinci de tipul:

Autoritatile civile si militare romane nu s-au limitat doar la multiplicarea si raspandirea acestor afise propagandistice, ci au elaborat si planuri care vizau augmentarea sentimentelor antisemite in cadrul populatiei romanesti din cele doua provincii. De exemplu, Centrul Informativ „B”, atasat Armatei a 4-a romane si aflat sub conducerea locotenent-colonelului Alexandru Ionescu (Alion), a elaborat la 11 iulie 1941 un document intitulat „Plan pentru inlaturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean aflat inca sub stapanirea sovietica”, ce prevedea organizarea unor echipe care urmau sa devanseze trupele romane si a caror misiune consta in „a creea o atmosfera defavorabila elementelor judaice, in asa fel, incat populatia singura sa caute a le inlatura prin mijloacele ce vor gasi mai indicate si adaptabile imprejurarilor”.

In seara zilei de 22 octombrie 1941, la orele 17.35, sovieticii - partizani sau militari din armata regulata - au aruncat in aer cladirea comandamentului trupelor romane din Odesa, omorand 16 ofiteri romani, inclusiv pe comandantul militar al orasului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldati si subofiteri, mai multi civili si 4 ofiteri germani de marina, din detasamentele militare germane care au insotit trupele romane. Militarii romani nu au reusit sa localizeze ascunzisurile partizanilor si s-au razbunat pe populatia civila locala. Masacrul a fost declansat in seara zilei de 22 octombrie 1941, ca reactie spontana de razbunare la aruncarea in aer a comandamentului trupelor romane din Odesa. Au fost ucisi la intamplare 5 000 de locuitori, in majoritate evrei.

Generalul Iacobici i-a raportat lui Antonescu despre detonarea Comandamentului si pierderile avute, iar acesta i-a ordonat sa ia masuri drastice de pedepsire. In aceeasi noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu ca a pornit actiunea ordonata: „Ca represalii si pentru a da un exemplu populatiei, s-au luat masuri pentru a spanzura in pietele publice un numar de evrei si comunisti suspecti”. In ziua de 23, ca urmare a directivelor lui Antonescu, Iacobovici a ordonat continuarea masacrului. Peste 19 000 evrei au fost inghesuiti in 9 magazii sovietice de explozibile aflate in port si inmpuscati la gramada dupa care magaziile au fost incendiate. Parte dintre victime au fost arsi de vii.

In zilele de 22 - 24 octombrie 1941, militari romani au ucis intre 25 000 - 34 000 de evrei din orasul Odesa, impuscati, spanzurati, explodati, sau arsi de vii). Alti aproximativ 45 000 de evrei au fost trimisi de la Odesa in lagarul de concentrare Bogdanovca, unde au fost ucisi aproximativ doua luni mai tarziu.

Atat Antonescu, cat si Iacobici foloseau sintagma represalii („Ca represalii si pentru a da un exemplu populatiei...”) ca o diversiune pentru a oculta neglijenta generalului Glogojanu si ca o motivare a masacrului premeditat al evreilor din Odessa si Transnistria, care aveau sa devina ceea ce Alexander Dallin a denumit „groapa etnica a Romaniei" intitulat „Plan pentru inlaturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean aflat inca sub stapanirea sovietica”.

Atat aceste represalii, cat si masacrele care au urmat nu au fost o reactie emotionala, sau punitiva la pierderile suferite, ci aplicarea deliberata a deciziei de purificare etnica planificata de consiliul de ministri inainte de intrarea Romaniei in razboi, dupa cum reiese din directivele viceprim-ministrului Mihai Antonescu din sedinta din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian.

Cristian Bandea sustine ca atentatul partizanilor putea fi prevenit: „O rusoaica l-a prevenit din timp pe primarul de atunci al orasului Odessa, Gherman Pantea, ca cladirea comandamentului trupelor romane fusese minata. Pantea a informat conducerea armatei romane, dar generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al orasului, a refuzat sa ia in seama avertismentul. In consecinta, cladirea a sarit in aer si au murit toti ofiterii romani aflati acolo. Ulterior, cand a mers la mormantul generalului Glogojanu, maresalul Ion Antonescu a rostit urmatoarele cuvinte: „Ai luptat pentru Odessa ca un erou si ai murit in Odessa ca un prost”.

Scris de Admin 04.10.14 13:14

http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/rusia-a-desecretizat-documentele-din-arhivele-de-razboi-ucrainenii-mai-nazisti-decat-nemtii
Documentele declasificate recent de Rusia, la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe site-ul Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin.

Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea au fost săvârșite de organizațiile naționaliste ucrainiene, cu sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arată un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat care chiar ar putea trece drept unul umanitarist. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.

Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt, încă din 1944, mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucrainieni vinovați de genocid și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainienii erau un popor criminal care, indiferent ce vremuri, ar fi trăit și sub ce regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă.
Stalin, ca marxist-leninist, nu a fost de acord cu o astfel de teorie și a refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainienilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucrainieni cu adevărat odioși, care au fost judecați și spânzurați.

După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și Hrușciov (care era ucrainian) au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război, de teamă ca Israelul să nu ceară URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS și responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent și poporul ucrainian poate să-și asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scară largă, așa că președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei să ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian.
Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazistă decât Germania nazistă și mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul german și decât Gestapoul.

Armata Ucrainiană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta și cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei le scoteau inimile din piept cu cuțitele și le mâncau. Asta în numele apărării Ucrainei.
Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucrainieni în Ucraina de Sud-Est (Doneț, Lugansk, Harkov etc). Adică în locurile unde astăzi actuala Armată Ucrainiană trage cu tunurile în satele și orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publică, indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă, nu știe că rușii din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk și-au declarat independența în acest an și cer ajutorul Rusiei tocmai de teamă ca evenimentele din 1941-1945 să nu se repete și rușii să fie exterminați de ucrainieni.

Fasciștii ucrainieni au ucis, în anii 1941-1943, un număr de 5.200.000 (cinci milioane două sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape 900.000 (nouă sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră.
În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainiene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.

Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucrainieni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germană să poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941, batalionul fascist Lvov, sub comanda lui R. Șukovici, a executat cu glonț în ceafă trei mii de polonezi ucrainieni, printre care și trei oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrîni și copii. În timp ce femeile și copii erau executați prin tăierea gîtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei”, mitropolitul catolic ucrainian ținea un servicu divin de mulțumire, rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”..

Biserica Catolică Ucrainiană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainiene ”Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului. Aici au fost aduși, în septembrie 1941, peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei și fete) pe care SS-iștii ucrainieni i-au dezbrăcat la pielea goală apoi au început să violeze femeile și fetele, neținând cont că părinții și rudele lor erau de față.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicilor le tăiau sînii și presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar. Atrocitățile au atins o asemenea culme abominală încât soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras, lăsîndu-i pe călăii ucrainieni să ducă la capăt genocidul.

În cele din urmă totul a sfârșit într-o baie de sânge. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial, cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului, trupurile au fost aruncate în râpă și râpa acoperită cu pământ.

Batalionul de masacru, condus de fascistul ucrainian Vojnovski, a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși, în marea majoritate femei și copii, și peste 160.000 (o sută șaizeci de mii) de evrei.
La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucrainieni fasciști și muncitorii ucrainieni fasciști care aveau o ură atât de mare față de evrei și de ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor, ei au primit medalii și ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germană.

Ucrainianul Șutnevici, care ucisese și el circa trei mii de evrei, a primit doar gradul de căpitan în Armata Germană.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucrainieni ucideau copii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15.000 (cincisprezece mii) de persoane.

Ura ucrainienilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât, dacă o fată ucrainiană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci ea era violată de tatăl sau de fratele ei. Zeci de tinere, nesuportând o astfel de umilință, au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate așa de jos în sus.

Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945, în Ucraina Socialistă. Adică în mijlocul unui popor care, deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și de sălbatic precum oamenii cavernelor.

Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii și-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar Armata Ucrainiană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile și spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.

Este limpede că, indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina.
Este interesant să vezi ca român că întreaga noastră clasa noastră politică și toți conducătorii noștri fraternizază azi cu clasa politică ucrainiană fără să vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldovă pe care ea, Ucraina o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea Bucureștiului. Oare de ce nu suflă politicienii noștri români nici o vorbuliță despre acest teritoriu?

În al treilea rând, citind aceste documente, nu trebuie să crezi că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei. Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainian și, evident, nu vor plăti despăgubiri.

Sursă: Universul Românesc

Scris de Admin 02.09.14 13:56

http://dezvaluiribiz.ro/5000-de-victime-evreiesti-descoperite-in-ucraina/
O groapă comună care ar putea conţine până la 5000 de corpuri de evrei împuşcaţi de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită recent în regiunea Odessa, în sudul Ucrainei.

5000 de victime evreieşti descoperite în Ucraina

Muncitorii care lucrau la o conductă de gaz au descoperit această groapă a terorii. Conform mărturiilor locuitorilor, victimele erau evrei ucraineni şi moldoveni asasinaţi în 1941 şi 1942, în timpul ocupării acestei regiuni de către nazişti.

La sfârşitul anului 2006, în sudul ţării a mai fost descoperită o groapă comună care conţinea 3500 de corpuri.

Scris de Admin 24.06.14 9:56

http://adevarul.ro/cultura/istorie/romanii-salveaza-teroarea-bolsevica-evreii-rusia-1_53a913150d133766a8d91d22/index.html

Scris de Admin 06.05.14 17:56

Comunitatea evreiasca din Odesa ia in calcul plecarea in Republica Moldova

Etnicii evrei din Odesa au pregatit un plan de plecare din regiune in cazul intensificarii violentelor, una dintre variantele luate in calcul fiind trecerea frontierei in Republica Moldova, afirma lideri ai comunitatii evreiesti, citati de ziarul The Jerusalem Post.
Potrivit publicatiei israeliene, comunitatea evreiasca din Odesa are aproximativ 30.000 de membri. Confruntarile intre grupuri nationaliste ucrainene si insurgenti prorusi s-au soldat cu peste 40 de morti in orasul ucrainean Odesa, situat pe litoralul Marii Negre. Chiar daca liderii comunitatii evreiesti stiu ca nu sunt vizati direct de violente, ei au intocmit planuri de evacuare in cazul intensificarii conflictului, citeaza Mediafax.
Conform rabinului Refael Kruskal, liderul organizatiei filantropice Tikva, unele dintre persoanele ranite in violentele produse vineri la Odesa sunt etnici evrei, astfel ca sunt necesare masuri de precautie. "Principala sinagoga din oras a fost inchisa. Toti elevii au fost scosi din zona unde au avut loc violentele. Am trimis mesaje de avertizare tuturor membrilor comunitatii", a explicat rabinul Kruskal.
"Daca vor fi schimburi de focuri, prima masura va fi evacuarea copiilor din centrul orasului. Daca situatia va continua sa se inrautateasca, ii vom scoate in afara orasului. Avem planuri care includ chiar mutarea in alta tara (...)", a explicat rabinul. Conform Jerusalem Post, comunitatea evreiasca din Odesa a pregatit 70 de autocare cu care ar urma sa fie evacuati cat mai multi membri in caz de necesitate. Printre optiunile avute in vedere se numara chiar plecarea membrilor comunitatii in Republica Moldova, precizeaza cotidianul The Jerusalem Post.
Agentia de sriri HotNews

Scris de Admin 29.04.14 9:35

Lagarul de concentrare Bogdanovca
Lagarul de concentrare Bogdanovca a fost infiintat de autoritatile romane pe baza directivelor guvernului Ion Antonescu de „curatare a terenului” - sintagma care reprezenta politica de purificare etnica - ca centru de deportare si exterminare a evreilor, in iarna anilor 1941-1942, intimpul celui de-al doilea razboi mondial, in Transnistria.

Lagarul se afla langa satul ucrainean Bohdanivka, pe malul Bugului, in judetul Golta (astazi Pervomaisk) din Transnistria, in zilele noastre apartinand regiunii Mikolaiv din Ucraina. La sfarsitul lui 1941, in lagar se aflau detinuti 52.000 de evrei din Odessa si circa 7000 din Basarabia.

Pretextul folosit de Antonescu pentru a ordona declansarea masacrului - pe 21 decembrie 1941 - a fost o epidemie de tifos exantematic izbucnita in luna decembrie 1941, ca rezultat al conditiilor de sanitatie execrabile in care traiau detinutii. Executantii au fost jandarmi si soldati romani, jandarmi ucraineni, precum si un numar de civili germani locali (Volksdeutsche). Circa 5 000 de evrei bolnavi au fost arsi de vii in niste grajduri si hambare carora li s-a dat foc. Alti 48 000 de evrei au fost ucisi cu arme de foc si cu grenade de mana intre 21 si 24 decembrie si, dupa o pauza de Craciun, pe 28-30 decembrie 1941 si 3-8 ianuarie 1942.

Cadavrele celor morti au fost arse de o echipa de 200 de evrei alesi dintre detinuti; 150 dintre acestia au fost si ei ucisi.

Scris de Admin 22.04.14 8:14

Unde a inceput cu adevarat Holocaustul?
Cu 70 de ani in urma Wehrmacht-ul german a atacat Uniunea Sovietica. Incepea Operatiunea Barbarossa si odata cu ea exterminarea sistematica a evreilor. Multe dintre gropile comune din Rusia, Ucraina, Belarus si Polonia nu au fost inca descoperite.

Pustiu fara sfarsit. Deasupra, cerul plumburiu al iernii. Cateva tufisuri maronii si arbusti, ici-colo, se inalta semete peste cateva pietre funerare mari asezate in mod dezordonat si cu inscriptii neinteligibile.

Acestea sunt ramasitele unui cimitir evreiesc, focalizate intr-un cadru fotografic apartinand lui Cristoph Filinger, membru al Comitetului Evreiesc American din Berlin. Iata ce declara acesta, pentru Deutsche Welle:

Vezi si Holocaustul in Estonia
"Incepand cu anul 1941, germanii au inceput sa elimine pietrele funerare si sa le transporte. Intre 1944-1945, Armata Rosie a strans aceste pitere funerare si le-a repozitionat pe vechile locuri insa nu in mod ordonat. De atunci, ele se gasesc in acelasi loc si nimeni nu a mai avut grija de acest cimitir, dupa acele evenimente.

Fotografia care ilustreaza acest text a fost facuta in 2010, in vestul Ucrainei, acolo unde Wehrmacht-ul german a atacat pentru prima data Uniunea Sovietica in 1941. Dupa cum spune rabinul american, Andrew Baker, Holocaustul nu a inceput la Auschwitz:

Vezi si Noi DEZVALUIRI TERIFIANTE despre Holocaust
"Exterminarea planificata a evreilor a inceput atunci cand trupele germane au invadat Polonia, Belarus si Ucraina. Comandouri mobile care aveau ca scop uciderea evreilor, sprijinite frecvent de soldati obisnuiti ai Wehrmacht-ului precum si de colaborationisti locali, au inceput sa impuste in masa populatia evreiasca din aceste regiuni, ingropand cadavrele in gropi comune de mari dimensiuni."

Peste 1000 de gropi comune de acest gen au fost descoperite in Ucraina, Polonia, Belarus si Rusia de catre o organizatie de voluntari francezi condusi de preotul Patrick Dezboah. Acestia sunt in cautarea eventualilor martori la masacrele asupra evreilor.

Comitetul American al Evreilor din Berlin intentioneaza sa transforme aceste gropi comune din Ucraiana in locuri de aducere aminte. Ministerul de externe german a promis ca va participa la acest proiect cu o finantare de 300.000de euro.

Obiectivul proiectului este nu numai de a reda demnitatea victimelor ale caror oase zac in dezordine pe pamant, ci si de a pastra memoria trecutului pentru generatiile mai tinere.

Scris de Admin 18.04.14 12:44

Măsuri antisemite la Doneţk. Evreii, obligaţi să se înregistreze şi să plătească o taxă. Kerry: "Acest lucru este mai mult decât inacceptabil şi intolerabil. Este grotesc"
Potrivit reprezentanţilor comunităţii evreieşti de la Doneţk, trei bărbaţi "cu feţele acoperite", fluturând un steag rus, au distribuit joi pliante prin care informează că "evreii cu vârsta de peste 16 ani trebuie să se prezinte până pe 3 mai la administraţia locală pentru a se înregistra".
De asemenea, evreii sunt obligaţi să achite o taxă de 50 de dolari (aproximativ 36 de euro) şi să prezinte documente privind religia lor, componenţa familiei şi bunurile pe care le deţin.
"Dacă evreii refuză să se înregistreze, atunci cetaţenia lor va fi retrasă, bunurile vor fi confiscate, iar ei înşişi vor fi deportaţi", menţionează activiştii, care la 7 aprilie au proclamat "Republica de la Doneţk" şi au ocupat toate instituţiile regionale.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat, joi seara, că aceste măsuri antisemite sunt "intolerabile şi groteşti".
"Acest lucru este mai mult decât inacceptabil şi intolerabil. Este grotesc", a afirmat Kerry, în cadrul unei conferinţe, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva.
Joi, reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Ulterior, Statele Unite au îndemnat Rusia să se asigure că miliţiile proruse din Ucraina depun armele şi părăsesc instituţiile ocupate, avertizând Moscova cu noi sancţiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza.

Scris de Admin 04.01.14 22:49

http://cultural.bzi.ro/holocaustul-romanesc-masacrul-de-la-odesa-foto-video-1096
Masacrul de la Odesa a fost declansat in seara zilei de 22 octombrie 1941, cu titlul de „pedepsire” (represalii asupra populatiei civile) in urma aruncarii in aer a Comandamentul militar roman din Odesa de catre partizani sau militari sovietici din armata regulata, explozie in care au fost omorati 16 ofiteri romani, inclusiv comandantul militar al orasului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldati si subofiteri, mai multi civili si 4 ofiteri germani de marina. Militarii romani nu au reusit sa-i prinda pe autorii atentatului si s-au razbunat pe populatia civila locala. Au fost ucisi la intamplare 5 000 de localnici civili, majoritatea evrei.

In urma raportului primit, maresalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, seful Marelui Stat Major si comandant al Armatei a 4-a romane, sa ia masuri drastice de pedepsire. In aceeasi noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu ca a pornit actiunea ordonata: „Ca represalii si pentru a da un exemplu populatiei, s-au luat masuri pentru a spanzura in pietele publice un numar de evrei si comunisti suspecti”. In ziua urmatoare, la 23 octombrie 1941, militari romani au ucis alti 19 000 evrei civili, femei, batrani si copii, familii intregi din orasul Odesa, impuscati, spanzurati, explodati, sau arsi de vii. Alti aproximativ 45 000 de evrei au fost trimisi de la Odesa in lagarul de concentrare Bogdanovca unde au fost asasinati aproximativ doua luni mai tarziu.

Marea ofensiva a armatei romane, cu sprijin si indicatii tactice germane, pentru cucerirea Odesei, a fost declansata la 3 august 1941, cand al 4-lea Corp de armata, comandat de generalul Nicolae Ciuperca, a trecut Nistrul, flancat de al 5-lea Corp, format din Divizia a 15-a de Infanterie, Brigada 1-a de cavalerie si Divizia 1-a blindata, care l-a traversat intre Tighina si Dubasari, conform planurilor de lupta elaborate de maresalul Antonescu personal - ordinul operativ nr. 31 al Marelui Stat Major emis la 8 august 1941, care cerea Armatei a 4-a sa cucereasca Odesa „din mers”. Realitatea de pe front nu a corespuns cu planurile optimiste, ofensiva a fost oprita, orasul dovedindu-se mai greu de cucerit decat se presupusese.

Pe 3 septembrie, generalul Ciuperca (din grupul de generali care considerau ca armata romana nu ar fi trebuit sa treaca Nistrul si sa invadeze teritorii aflate in afara granitei internationale a Romaniei) trimitea un memoriu lui Antonescu in care raporta despre conditiile precare ale diviziilor din prima linie, extenuate dupa o luna de ofensiva permanenta, despre moralul scazut al soldatilor din cauza luptelor pe pamant strain si despre planurile de atac inadecvate conditiilor de pe teren Ciuperca mai raporta ca aproape toate diviziile din primul esalon se gasesc la limita posibilitatilor lor ofensive si propunea un plan de lupta alternativ.

Antonescu si seful marelui stat major, generalul Alexandru Ioanitiu, au respins memoriul. In cele doua asalturi asupra Odesei facute conform planurilor lui Antonescu, Armata 4 a suferit pierderi mari, de 58 855 de militari, din care 11 046 morti, 42 331 raniti si 5 478 disparuti.

Pe 9 septembrie, generalul Ciuperca (impreuna cu seful statului sau major, generalul de brigada Nicolae Palangeanu) a fost inlocuit cu generalul Iacobici, ministrul de razboi din acel moment, care a primit directive clare sa execute fara discutii ordinele primite.

Dupa Antonescu, motivul acestei situatii deplorabile a fost „lipsa spiritului ofensiv si increderea in capacitatea de lupta a armatei romane”.

Succesele lui Iacobici au fost si ele, minime, mai ales dupa ce artileria a incetat lupta din lipsa de munitii, asa ca pe 22 septembrie 1941, dupa moartea intr-un accident a generalului Ioanitiu, el a fost rechemat la Bucuresti si numit sef al marelui stat major al armatei. Ulterior, fata cu impotmolirea ofensivei romane, planul respins al generalului Ciuperca a fost adoptat si a dus la cucerirea Odesei.

La 16 octombrie 1941, ora 10.30, patrule avansate ale Diviziei a 7-a de infanterie au intrat in Odesa, iar la ora 16.00 detasamentul Eftimiu a ocupat portul, marcand cucerirea orasului. Simultan au intrat in oras si trupe germane.

Romanii au vrut sa-i schimbe numele orasului in „Antonescu”, iar guvernul sovietic a acordat Odesei titlul de „Oras erou” decernat doar altor trei orase: Leningrad, Moscova si Stalingrad.

Armata a 4-a, in efectivele careia au luptat, intre 8 august si 16 octombrie, 340 223 de combatanti, a suferit o pierdere de 92 545 de soldati (17 729 morti, 63 345 raniti si 11 471 dati disparuti).

Sovieticii au raportat 41 268 de pierderi: 16 578 morti si disparuti si 24 690 raniti. Ei au mai evacuat din oras circa 350 000 soldati si civili.

Dupa cucerirea Odesei Antonescu a ordonat retragerea Armatei a 4-a pentru refacere (in realitate, aceasta armata decimata nu a mai fost refacuta si in scurt timp dupa participarea la „Parada Victoriei” de la Bucuresti, contigentele au fost lasate la vatra) lasand in loc unitati secundare. Garnizoana orasului a fost preluata de Corpul 2 de armata, sub comanda generalului Nicolae Macici

Scris de Continut sponsorizat