Rusia/Tarile Baltice

Gradinita evreiasca cu probleme
O gradinita evreiasca din Bielorusia a fost obligata de autoritati sa indeparteze toate simbolurile iudaice din incinta salilor de clasa, pe motiv ca ar fi incalcata legea cultelor. Educatoarea Lyudmila Izakson-Bolotovskaya a incalcat legea organizand serbari religioase evreiesti in interiorul gradinitei care functioneaza intr-o cladire guvernamentala din orasul Mogilev.


Acest incident vine in urma transmiterii la o televiziune locala a spectacolului muzical organizat de educatoare cu ocazia sarbatorii Purim, informeaza Moskow News. In opinia autoritatilor, Izakson-Bolotovskaya se face vinovata de nerespectarea drepturilor copiilor prin “indoctrinare religioasa, fapt ce poate afecta viziunea lor asupra lumii”, iar transmiterea la televizor a serbarii de Purim constituie propaganda ilegala in favoarea iudaismului. Educatoarea a fost sanctionata oficial si a fost si avertizata ca va fi actionata in instanta daca va recidiva
http://ro.novopress.info/?p=1455

Cinematografia romaneasca a primit un dar nesperat. De curand, presa
italiana a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea
intamplatoare in arhivele studiourilor Cinecita din Roma a peliculei
filmului "Odessa in flacari", considerat definitiv pierdut. "Odessa
in flacari", realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-
italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu
numai, o capodopera a genului. Despre el au ramas doar cronici, unele
consemnari, fotografii si afise. Avand ca subiect drama refugiatilor
din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a
ororilor comise de trupele NKVD-ului, predecesoarea KGB-ului, filmul
a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar
protagonistii acestuia aruncati in inchisori. Depus in arhivele
cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite
nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans,
multi ani "Odessa in flacari" a figurat doar in registrul de evidenta
al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii
cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma
peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost
confiscata "de consilierii sovietici" din perioada ocupatiei, dupa
care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si
tipariturilor, fosta cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat
un ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din
perioada 1940-1944, considerate fasciste si "imperialiste",
dusmanoase "oranduirii socialiste". Printre acestea figura si
filmul "Escadrila alba", "Noi" si altele.

Capodopera cinematografica recunoscuta, ea apartinea regizorului
italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti ai vremii.
Filmul s-a datorat cineastului Ion Cantacuzino, o personalitate a
culturii romanesti din perioada interbelica, component al grupului
Kriterion. Ion Cantacuzino facea parte din generatia lui E.M. Cioran,
Mircea Eliade si Eugen Ionescu. Studiase Literele la Universitatea
pariziana Sorbona si era doctor in psihologie. Personalitate
enciclopedica era pasionat de literatura si de medicina, studiind
deopotriva istoria in anturajul lui George Bratianu, urmas al lui
Nicolae Iorga. Desi bogat si nobil de obarsie, Ion Cantacuzino se
comporta extrem de modest, fiind uimitor de comunicativ. Spre
deosebire de ruda sa apropiata, generalul Zizi Cantacuzino-
Granicerul, nu-l pasiona lupta politica, avand mai curand apetente
pentru competitie in general si pentru sport in special, precum
aviatorul Bazu Cantacuzino, personaj legendar care la 24 august 1944,
zburand la bordul unui avion IAR de vanatoare, a penetrat apararea
antiaeriana germana, ducand la baza militara americana de la Foggia,
in Italia, documentele prin care Regele Mihai I anunta Aliatii despre
lovitura de stat de la Bucuresti, cerand ajutorul aviatiei americane
pentru izgonirea trupelor hitleriste ce inconjurasera capitala tarii.
Ion Cantacuzino s-a lansat in mass-media, obtinand un post de
cronicar cinematografic la Radio Bucuresti, inaugurand astfel
emisiunile de acest fel din Romania si printre primele in Europa. De
altfel, in anul 1931 publicase primul volum de estetica
cinematografica, in limba romana si primul din Europa,
intitulat "Uzina de basme". Datorita acestor preocupari, a fost numit
director al Oficiului National Cinematografic, in plina perioada de
razboi. Exuberant si bun organizator, a avut o extraordinara
initiativa, in momentul in care aparatul de propaganda hitlerist
incerca sa-si extinda tentaculele si asupra cinematografiei europene,
bineinteles si asupra celei romane. El a realizat un acord de
asociere cu cinematografia italiana, foarte aproape de spiritul si de
cultura romana, infiintand societatea "Cineromit". Mai mult, pe
aceasta baza a realizat un vast proiect de constructie, pe malul
lacului Fundeni din Bucuresti, a unui mare studio cinematografic,
planurile apartinand arhitectului Octav Doicescu, urmand ca acesta sa
fie dotat cu aparataj italian, daruit de Guvernul de la Roma. Din
pacate, proiectul a fost abandonat, datorita evenimentelor militare.
Afland despre acordurile romano-italiene, Joseph Goebbels,
colaborator al lui Hitler si ministru al Propagandei si Informatiilor
in guvernul nazist, nota in insemnarile sale zilnice: "Italienii ar
vrea sa se infrupte din cozonacul cinematografului romanesc, care ar
fi trebuit sa ne revina noua". Pe fondul acestei lupte surde intre
nemti si italieni pentru suprematia in domeniul cinematografic, Ion
Cantacuzino a avut ideea realizarii unei coproductii splendide si
operative cu Cinecita de la Roma, intitulata "Odessa in flacari".
Filmul a fost turnat dupa scenariul dramaturgului Nicolae
Kiritescu. "Odessa in flacari" urma traditia inaugurata de primul
mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in
Razboiul de Independenta din 1877. Noul film romanesc omagia insa
victoria trupelor romane in lupta pentru eliberarea Basarabiei,
ocupata de armata sovietica in 1940, fiind prezentat in premiera la
Roma si la Bucuresti, simultan, avand un succes de casa impresionant
si cronici elogioase, inclusiv la Berlin, cu toata invidia lui
Goebbels. Nici nu se putea altfel, deoarece dincolo de aspectele
realismului istoric, pelicula era o superba realizare artistica. Nu a
fost insa un exemplu singular, deoarece industria cinematografica
romaneasca se afla in plina ascensiune, ceea ce contrazice afirmatia
politrucilor comunisti, rau-voitori, anume ca pana in anii '60 ea nu
a existat. "Odessa in flacari" este o pagina vibranta de istorie,
aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia, unde de altfel a
castigat Marele Premiu, ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea
stalinista. Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre filmul
respectiv nici nu s-a pomenit. Nici nu putea fi vorba sa se dea in
vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la
Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului. Caci in
film se aratau si fragmente din jurnalele de actualitati in care
coloane uriase de refugiati basarabeni isi cautau in 1940, scaparea
in fata pericolului de moarte al trupelor NKVD. Emotia publicului era
cu atat mai mare, cu cat fusesera descoperite doua uriase gropi
comune, in care zaceau peste cincizeci de mii de morti, sateni romani
impuscati de NKVD. Peste acest ingrozitor macel, care a facut la
vremea lui obiectul unei anchete a Crucii Rosii Internationale si a
starnit un val de proteste impotriva atrocitatilor sovietice, s-a
asternut o tacere deplina dupa 1944. Si, in timp ce Moscova a
recunoscut, prin glasul lui Gorbaciov, ca NKVD-ul a fost asasinul
celor 10.000 de ofiteri polonezi in padurea Katin, despre oribilul
genocid basarabean inca nu se pomeneste nimic. Ba, in plus, regimul
domnului Iliescu a gasit normal sa semneze un Tratat politic cu
Rusia, in care Romania se recunoaste vinovata de crime pe care nu le-
a comis. Interesant este ca, nu cu mult timp inainte, ca pelicula
pierduta sa fie regasita miraculos la Roma, a aparut la Bucuresti un
volum intitulat "Istoria secreta a filmului romanesc", scris de
criticul Viorel Domenico, in care se amintea de "Odessa in flacari",
pentru prima oara, dupa 62 de ani de tacere. Astfel se nota ca
protagonista filmului a fost Maria Cebotari, basarabeanca de origine,
una din marile actrite lirice mondiale, dar si vedeta de
cinematograf, tot atat de celebra in timpul celui de-al Doilea Razboi
Mondial, precum Alida Valli. De altfel, Ion Cantacuzino incepuse
tratativele de a realiza o alta pelicula in coproductie romano-
italiana despre viata lui Stefan cel Mare, avand ca eroina principala
pe Alida Valli, iar ca interpret al marelui voievod moldovean, pe
Amedeo Nazzari. Scenariul fusese scris de Camil Petrescu. Din
nefericire, istoria a hotarat altfel soarta proiectului respectiv.
Invazia in Bucuresti a trupelor sovietice din 1944 a produs
confiscarea arhivelor cinematografice nationale, unele productii
fiind socotite printre primele din lume. Totul se afla acum la
Moscova, parte a Tezaurului National pe care il revendica Romania. In
aceeasi arhiva confiscata de ocupantii sovietici se mai afla si
pelicula "Escadrila alba", film consacrat aviatoarelor romance care,
in timpul razboiului au evacuat peste o mie de raniti grav, de pe
linia frontului, inclusiv de la Stalingrad, fara a suferi pierderi in
avioane. "Escadrila alba", cum era numit acest corp de aviatie
feminin, este astazi considerata prima formatiune de acest gen din
lume, aflandu-se inscrisa in istoria mondiala a aviatiei.

Filmul "Odessa in flacari" preluat in copie din Italia, a fost
reconditionat cu atentie, acum fiind oferit spectatorilor romani. Se
descopera pagini de istorie ascunse, groaznicul masacru suferit de
basarabeni din partea trupelor sovietice, pentru singura vina ca erau
romani. Din pacate, despre "holocaustul" basarabenilor, bucovinenilor
si transilvanenilor, autoritatile de la Bucuresti manifesta inca o
condamnabila tacere. Nu se vorbeste nimic nici despre asasinarea, de
catre NKVD, a 17.000 de prizonieri romani, ca represalii la
lichidarea de catre jandarmii romani a grupelor de partizani
sovietici care actionau la Odessa, in spatele frontului, ascunsi in
catacombele orasului. In timp ce soldatii romani se bucurau de
prevederile Legii internationale care ocroteau prizonierii de razboi,
tot in spiritul legislatiei internationale civilii inarmati care
atacau in spatele frontului erau socotiti teroristi. Dar cine tinea
cont de legislatia internationala la Moscova, unde conducerea
statului era alcatuita din criminali? Oficiul National Cinematografic
a prezentat la vremea respectiva imagini ale acestor atrocitati, care
au zguduit lumea. Tot atunci au fost facute filmele de
montaj "Romania lupta contra bolsevicilor", "Razboiul nostru sfant"
si "Noi", cu care umanitatea a descoperit fata atroce a celui de-al
Doilea Razboi Mondial, inainte ca Aliatii sa gaseasca si sa filmeze
lagarele mortii naziste. Gropile comune din Basarabia si din
Bucovina, cu zeci de mii de barbati, femei si copii romani,
dezbracati si impuscati in ceafa de NKVD, peste care se aruncase var,
au fost confirmate de experti ai Crucii Rosii de la Berna,
concluziile fiind semnate si de medicul sovietic Saposnikov.
Documentul se afla si astazi in arhivele acestei organizatii
mondiale. Nu exista nici macar un monument in Romania consacrat
victimelor nevinovate ale atrocitatilor sovietice. Dar se ridica
altele care nu au nici o legatura cu istoria romanilor.

Moscova se afla în fruntea listei oraselor antisemite

IZVESTIA.RU (Rusia) - Biroul pentru Drepturile Omului de la Moscova a
dat publicitatii Raportul "Analiza dinamicii incidentelor antisemite
în Federatia Rusa în anul 2004 si în primul trimestru al anului
2005". În document se remarca explozia actiunilor antisemite,
cresterea remarcabila a numarului de publicatii antisemite. Sint
aduse spre exemplificare atacuri, acte de terorism si de vandalism.
Între regiunile deosebit de periculoase pentru evrei, documentul
aminteste Moscova - cu 27 de manifestari de antisemitism, urmata de
Volgograd, Voronej, regiunea Kaliningrad, Petrozavodskul - cu cite 5
astfel de manifestari. Pe locul al treilea se afla Penza si Sankt-
Petersburgul, cu cite 4 incidente de acest tip. Lista o încheie
orasele Ijevsk, Ioskar-Ola, Mahacikala si Nijni Novgorod - cite 3
actiuni antisemite în fiecare din aceste orase. Raportul împarte
manifestarile antisemite în grave - actiuni de violenta si teroare -
si cele mai putin grave - calomnia, injuriile în public si
discriminarea. Oricit ar parea de straniu, însa, evenimentele
încadrate în Raport la acte de terorism - explozia unei grenade în
curtea sinagogii din Derbent (Daghestan), în ianuarie 2004, si
explozia unei bombe la intrarea în cladirea Centrului de
instruire "Mekor Haim", din Moscova, în martie 2004, nu s-au soldat
cu victime. În schimb, incidentele calificate de autorii Raportului
ca "acte de violenta si atacuri" s-au dovedit a fi singeroase. Pe 5
martie 2004, la Moscova a fost împuscat presedintele Congresului
Mondial al Evreilor din zona de munte, omul de afaceri si mecenatul
Zaur Ghilalov. Doi evrei au fost ucisi în Daghestan. În Raport se
afirma faptul ca în aceasta republica evreii sint amenintati de
rafuieli fizice. La Moscova, evreii sint adesea batuti si taiati cu
cutitul. Pe 14 ianuarie în capitala Rusiei au fost stilciti în bataie
rabini - Aleksandr Luakusin si Ruven Kuravski. În aceeasi zi, la
Moscova a fost batut Emil Fomiuka, care lucreaza la Centrul
comunitatii evreiesti din Moscova. El purta îmbracamintea
traditionala a evreilor. Si lista poate continua... În Raport se
amintesc atacuri comise împotriva evreilor de catre lucratorii de
militie. Pe 12 decembrie 2004, militienii au atacat un sofer care
lucreaza în comunitatea evreiasca. În vara anului 2004, la Kostroma,
un evreu a fost stilcit în bataie de un militian. Un loc important în
Raport îl au publicatiile antisemite, al caror numar a crescut de
doua ori în 2005. În ceea ce priveste actiunile savirsite în public,
numarul acestora a depasit deja jumatate din numarul celor comise pe
parcursul întregului an 2005.

Boris Klin