Tezaur

Rezumarea primului mesaj :

Unde au ascuns românii tezaurul de frica ruşilor

• BNR vrea să deschidă un muzeu în peștera unde 200 de tone de aur, reprezentând tezaurul românesc, au stat ascunse în 1944-1947. Peștera se află la poalele Munţilor Vâlcan, la doi paşi de Mănăstirea Tismana.
  

Aurul Germaniei, pe „urmele” tezaurului romanesc


Povestea rezervelor de aur ale Germaniei tinute in depozitele americanilor a inceput sa semene cu repatrierea Tezaurului Romaniei din Rusia. Incercarile Germaniei de a-si repatria cele 1.536 de tone de aur tinute in depozitele Rezervelor…

Istoric rus: "România a plătit cu Tezaurul pentru faptul că în 1918 a ocupat Basarabia rusească"


08:32Dacă se vor înainta pretenţii faţă de România, care în anii 1941-1944 a fost de partea fasciştilor, suma despăgubirilor va atinge cifre astronomice, susţine Mihail Miagkov, şeful Centrului de Istorie a Războaielor şi Geopolitică din cadrul Institutului de Istorie Generală.Articol complet

DESCOPERIRE ULUITOARE în POLONIA: Seceta a scos la suprafaţă un tezaur vechi de 400 de ani

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9626/7/

Cel mai mare tezaur preistoric descoperit pe teritoriul Romaniei este cel de la Hinova, judetul Mehedinti. Lucrarile arheologice efectuate la castrul roman de acolo, in 1980, au scos la lumina un vas mare de lut in care se aflau 9.639 de piese din aur, cantarind cinci kilograme si datand de la finele mileniului II i.Ch. Printre piese se afla o diadema, 14 bratari de diferite modele, 92 pandantive, 4 inele etc. In 1971, in localitatea Peretu, judetul Teleorman, a fost descoperit un tezaur de 750 de grame, continand 50 de piese. Este vorba despre un mormant cu doua camere funerare, apartinand unui inalt membru al aristocratiei traco-getice de acum 2500 de ani, care fusese ingropat alaturi de doi cai, caini de vanatoare, arme de fier, vase si un coif de argint aurit de 750 de grame. Acesta are pe obrazarul drept un vultur, iar pe cel stang un cerb.

Tezaurul filatelic al României, un haos de zeci de milioane de euro


21:58Neinventariat şi cu timbre false declarate autentice, tezaurul filatelic naţional poate fi vândut la liber atât timp cât se afă în custodia unei companii comerciale - Poşta Română. Articol complet

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9610/7/

Pana la descoperirea, în 1922, a tezaurului mormantului lui Tutankhamon, faimoasa „Closca cu puii de aur”, aflata pe teritoriul Romaniei, a reprezentat cel mai mare tezaur antic din lume. Datorita stradaniilor marelui patriot Alexandru Odobescu (scriitor si arheolog), „Closca” a fost expusa publicului european la Expozitia mondiala din Paris, în 1867 si apoi a fost etalata la Londra. Principala lucrare a lui Odobescu, scrisa în limba franceza, a fost „Le trésor de Pietrossa”.

Ambasadorul Rusiei despre retrocedarea Tezaurului: problema este în primul rând de competenţa istoricilor

A fost descoperit cel mai mare tezaur din Israel

Probabil cel mai mare tezaur descoperit in istorie in Israel a fost gasit la Tel Megiddo si contine bijuterii din aur si argint. El provine din regiunea Canaanului si dateaza din anul 1.100 i.Hr.

Sapaturile efectuate de catre arheologi la Tel Megiddo, in nordul Israelului, au scos la iveala o imensa comoara din vechea regiune Canaan, informeaza Sott.

Comoara a fost ascunsa in interiorul unui vas de lut, care a fost descoperit in vara anului 2010. Vasul a fost trimis pentru examinare la laborator, unde a fost gasita comoara, spre surprinderea tuturor. Aceasta dateaza de acum 3.100 de ani.

Tezaurul cuprinde o colectie de bijuterii din aur si argint, margele, un inel si o pereche de cercei de aur unicat, care au fost realizati probabil in Egipt.

"Am gasit aproximativ 10 vase intregi in fiecare an, singurul lucru neobisnuit a fost acela ca ultimul a fost gasit intr-un blid si acoperit de un altul. Vasul a fost pus acum mai bine de 3.000 de ani si ingropat in coltul unei curti", a declarat arheologul Eran Arie.

Tezaurul reprezinta una dintre cele mai mari si mai interesante comori gasite vreodata in Israel. El apartinea probabil unei familii regale si a fost datat in anul 1.100 i.Hr., cu aproape 150 de ani inainte de cucerirea Canaanului de catre israeliti.

Un alt amanunt fascinant este acela ca tezaurul a fost gasit intr-un sit arheologic unic. Tel Megiddo a fost un important oras din Canaan, pana la inceputul secolului al X-lea i.Hr. si un centru esential pentru Regatul de Nord al Israelului.

O parte din tezaurul Romaniei luat de Rusia va ajunge la kazahi

De ce a devenit tezaurul României de la Moscova o himeră

Insula cu tezaur misterios
Ile-aux-Chenes este o insula misterioasa. De 2 secole se tot vorbeste despre un tezaur care s-ar gasi aici. Dar dupa 200 de ani de sapaturi cu tehnici dintre cele mai perfectionate, dupa cateva decese, nu se stie inca ce s-a ascuns la Oak Island in largul Noii Scotii. Este cea mai bizara dintre ins...

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/fapt-divers/spania-isi-recupereaza-tezaurul-de-pe-o-nava-scufundata-in-secolul-xix-252059.html

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=27837:tezaurul-romaniei-exilat-in-gulagul-sovietic&catid=11:cultura&Itemid=15

O angajata a unei banci a sustras 150.000 de euro din tezaur l VIDEO

O angajata in functia de supervizor la filiala unei banci este cercetata de procurori dupa ce a fost acuzata ca a intrat fara autorizatie in camera de tezaur, de unde a disparut suma de 150.000 de euro. Detalii»

Tezaurul românesc ameninţat: Uite timbrul, nu e timbrul...

Exista o modă, în vremea copilăriei mele, a micului colecţionar de timbre. Bătrânii filatelişti, pentru care manifestam un respect aproape egal cu veneraţia, îmi certificau faptul că această pasiune nu era deloc nouă. Poate doar metoda de a agăţa fete folosind celebra replică, „Nu vii pe la mine, să îţi arăt colecţia de timbre?”, era în sine un scop pentru tinerii filatelişti amatori.

Lăsând deoparte nostalgia unei epoci, trebuie spus că obiectele filatelice au reprezentat dintotdeauna o valoare cu mult mai mare decât ne-am putea imagina. Pasiunea pentru filatelie a unora dintre români a făcut ca, în acest moment, statul român să deţină un tezaur, a cărui valoare valoare îl aşază, probabil, între primele cinci din lume. Spunem probabil pentru că nu se cunoaşte exact nici numărul, şi nici valoarea pieselor aflate în evidenţa actualului Muzeul Naţional Filatelic (MNF), înfiinţat în 2004, ca sucursală a Poştei Române.

Potrivit directorului Muzeului Naţional Filatelic, doamna Lia Galic, în administraţia instituţiei pe care o conduce se găsesc în acest moment „în jur de 14 milioane de piese, reprezentând atât timbre, cât şi matriţe, plicuri prima zi, efecte poştale, machete şi alte obiecte”. Specialişti în domeniu estimează valoarea totală a pieselor filatelice din patrimoniul muzeului în jurul sumei de 500 de milioane de euro, dat fiind că aproximativ 5.000 de piese sunt unicate. La acestea se adaugă cele care sunt în sine documente istorice, prin semnăturile de aprobare date de diverse personalităţi politice sau culturale. Întrebată despre valoarea efectivă a tezaurului MNF, Lia Galic ne-a răspuns uşor evaziv: „Este foarte greu de estimat pentru că valoarea pieselor o dă piaţa şi ar trebui studiate toate licitaţiile... Nu vă pot spune cu exactitate.”



Traseul sinuos al timbrelor româneşti

Înainte de a prezenta situaţia actuală a timbrelor de la Muzeul Naţional Filatelic, se cuvine să povestim cum s-a ajuns ca într-o ţară cu un tezaur filatelic imens să nu existe un muzeu până atât de târziu în istorie. Prima menţiune despre o colecţie filatelică a Poştei Române datează din 1891, când colonelul Augustin Gorjan, directorul de atunci al Poştei, anunţa iminenta deschidere a unui muzeu poştal. Cert e că obiectele poştale şi colecţia de timbre nu au fost nicicând accesibile vizitatorilor, având doar un caracter închis. Colecţia, denumită Conservatorul de timbre, a avut o existenţă agitată, trecând prin mâna mai multor administratori: Poşta Română, Banca Naţională sau Imprimeria Statului. Ca urmare a unor sesizări privind posibilele sustrageri de timbre, în 1984, Nicolae Ceauşescu – încercând să limiteze accesul la acestea – mută cea mai mare parte a timbrelor la BNR, sub denumirea de Tezaurul Naţional de Timbre al României. După Revoluţie, colecţia revine la Poşta Română şi intră într-un con de umbră.



Abia în decembrie 2003 ia naştere Muzeul Filatelic, dar nu ca o instituţie juridică de sine stătătoare, ci ca o sucursală a Poştei, care se obligă să respecte legislaţia în vigoare privind colecţiile muzeale (311/2003) şi protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (legea 182/2000, respectiv 488/2006). Anul următor, instituţia primeşte, printr-o hotărâre de guvern, titulatura de muzeu de importanţă naţională. Totuşi, faptul că patrimoniul acestui muzeu, şi muzeul ca atare, se află sub o altă administraţie creează unele inconveniente privind modalitatea de a controla corecta sa valorificare şi conservare. În primul rând, cei care sunt îndreptăţiţi să controleze nu vin din zona de cultură. Apoi, cei care administrează acest patrimoniu se află undeva la mijloc între legislaţia culturală în vigoare şi cea privind proprietatea privată; de aceea, ce este obligatoriu la celelalte muzee ale ţării aici poate purta titlul de opţional. Spre exemplu, Muzeul Naţional Filatelic nu este acreditat. Directorul instituţiei se apără spunând: „Probleme nu sunt. Acreditarea unui muzeu este o operaţiune destul de complicată şi chiar n-aş şti să vă spun o cifră, dar nu cred că mai mult de 25% din muzeele din ţară sunt acreditate”. De asemenea, nici speranţe de acreditare n-ar fi prea curând, spune Lia Galic. „Păi, din 2004 până în 2011 nu s-a reuşit acreditarea muzeului şi probabil că nu va fi, pentru că nu îndeplinim toate condiţiile pentru acreditare. Legea este destul de severă şi sunt nişte condiţii pe care, efectiv, nu le vom putea îndeplini. E vorba în primul rând de spaţiu. Noi avem un spaţiu concesionat de la Muzeul de Istorie. Sunt trei săli, iar tezaurul de timbre nu se află aici (acesta se găseşte într-un depozit de pe Calea Griviţei – n.a.), decât ceea ce e expus în săli; practic, materialele noastre filatelice se află în altă parte. Apoi, una dintre cele mai grele condiţii legale pe care nu le putem îndeplini, care îmi vine acum în minte, este faptul că am avea nevoie de un laborator de restaurare, de un restaurator. Specialişti avem, dar restauratori nu. Deşi mai puţine piese din colecţiile noastre pot fi restaurate, timbrele niciodată, eventual matriţele şi machetele ar avea nevoie... Dar vă spun că este una din condiţiile pe care nu le vom putea îndeplini, pentru că n-avem spaţiu să facem şi laborator de restaurare. Specialişti avem şi, în continuare, îi şcolarizăm pe cei existenţi”. Poate că dacă muzeul ar fi aparţinut direct de Ministerul Culturii, lucrurile ar fi stat puţin diferit şi vina s-ar fi împărţit...

Numeroase nereguli, semnalate într-un raport al Curţii de Conturi, în 2009

În anul 2004, odată cu apariţia Muzeului Naţional Filatelic, a început şi inventarierea timbrelor şi a obiectelor filatelice. Patru ani mai târziu, MNF confirma încheierea acestui inventar. Totuşi, în 2009, când se efectuează un control de la Curtea de Conturi, lucrurile nu mai sunt aşa de clare cât priveşte finalizarea inventarierii. Acesta, în primul rând, pentru că aproape 900.000 de timbre erau neînregistrate. La acel moment, Curtea de Conturi a emis un document prin care sugera ca patrimoniul Muzeului Naţional Filatelic să fie transferat la Banca Naţională, menţionând o serie de grave nereguli şi ilegalităţi, din care amintim: aproape toate timbrele nu erau înregistrate şi clasate ca bunuri aparţinând patrimoniului public al statului (doar 8 piese din aproape 9 milioane de timbre fuseseră clasate!), nesemnalarea şi neexpertizarea unui număr de 875 de timbre Cap de Bour (emisiunile I şi II), asupra cărora planează suspiciunea de fals, trimiterea a 6.373 de mărci poştale valoroase (estimate la 400.000 RON) la expoziţii fără să se verifice dacă au revenit, existenţa a aproape 900.000 de timbre neînregistrate nicăieri şi diverse alte minusuri. Cerând doamnei director să comenteze aceste lucruri prevăzute de raportul Curţii de Conturi din 2009, aceasta ne-a declarat că are cunoştinţă de acel control, dar că nu era în funcţie la momentul respectiv (Lia Galic este director al MNF din ianuarie 2010 – n.a). „Da, ştiu despre controlul acela, dar Curtea de Conturi îşi face datoria, găseşte, mă rog, ei spun la toate neregularităţi şi abateri de la lege. Nu e nimic grav decât faptul că nu s-a încheiat încă inventarierea timbrelor. Acesta e un proces de foarte lungă durată, care a început în 2004. Într-adevăr, în patrimoniul cultural naţional au fost clasate doar 8 obiecte până acum, cele care au fost considerate cele mai importante”.

La întrebarea privind situaţia celor aproape 900.000 de timbre neînregistrate, doamna Galic ne-a asigurat: „Sunt tot atât de multe, în sensul că nu au dispărut, n-a dispărut nici unul. În plus, s-au rezolvat aproape complet. În maximum 5 săptămâni, ele vor fi înregistrate. Acum ele sunt evaluate pentru că nu sunt toate piese care să merite a fi înregistrate în colecţiile muzeului. Ele vor fi păstrate, chiar dacă sunt timbre rupte de pe scrisori, deci nu sunt piese filatelice de valoare. Acestea au fost pur şi simplu nişte saci cu timbre depozitate în Conservator”.



Ce s-a întâmplat cu aproape 90.000 de timbre în intervalul mai 2009-iunie 2010?

Totuşi, într-un inventar făcut în iunie 2010 chiar de MNF, numărul de 882.380 de timbre neînregistrate – prezent în documentul Curţii de Conturi din mai 2009 – scăzuse la doar 881.883. Există probabilitatea ca procesul de contestare în instanţă a raportul Curţii de Conturi, deschis de Poşta Română, să fi fost interpretat ca o măsură ce nu mai obligă muzeul să continue înregistrarea timbrelor.

Alarmant este faptul că acelaşi inventar al Muzeului Naţional Filatelic menţionează mai multe lipsuri fără explicaţie decât în 2009 (1.582, faţă de 1.002) şi mult mai puţine timbre înregistrate în colecţia de bază a MNF (8.834.397 de timbre în 2010, faţă de 8.924.541 în 2009). Ce s-a întâmplat cu aproape 90.000 de timbre în intervalul mai 2009-iunie 2010? Cu privire la acest lucru directorul muzeului ne-a precizat: „Timbrele sunt tot atâtea câte s-au numărat. Deci, ele au fost numărate bucată cu bucată şi verificate bucată cu bucată. În procesul verbal din care citează Curtea de Conturi s-au făcut nişte erori de redactare, sunt nişte listinguri făcute pe calculator. Au fost, efectiv, adiţionări greşite, deci timbrele nu s-au mişcat, n-au dispărut, sunt tot atâtea câte a numărat Comisia. În privinţa lipsurilor amintite de raport, cele 1.002, trebuie spus că în Conservator se află şi foarte multe documente şi s-a lucrat, paralel cu inventarierea, şi la verificarea documentelor, găsindu-se astfel explicaţii. Au fost timbre trimise de Ceauşescu la diverse expoziţii. Deci, există explicaţii pentru lipsa lor. Au fost trimise la expoziţie, au fost donate Şahului Iranului. Cele 6.000 de timbre trimise la expoziţii cu o simplă menţiune, «trimis la expoziţie», fără actele necesare, s-au găsit, ele au fost căzute la momentul respectiv, dar n-aveam toate documentele. Deci, practic, ce aţi găsit în documentul Curţii de Conturi sunt citate din procesul verbal încheiat de comisia de inventariere. Oamenii au făcut inventarierea timbrelor, au scris tot ce-au găsit la faţa locului, inclusiv aceste lipsuri. Între timp, s-au mai găsit dosare, documente, registre şi ele au fost scăzute de conducerea Poştei şi a Ministerului din anii ’60, ’70. Dar, în 2009, când s-a încheiat acest proces, n-am avut acces la aceste acte, care erau unele în Arhiva Poştei, altele la Minister. Deci e o muncă destul de laborioasă”.

„Mă îndoiesc că se puteau sustrage”

Dacă în privinţa existenţei unui microclimat – conform standardelor, temperatură constantă între 18-22 de grade şi umiditate cuprinsă între 50-60% – care ar fi putut să explice deteriorarea unor piese doamna director nu ne lămureşte, aceasta ne asigură însă că nu există nicio suspiciune de furt asupra personalului muzeului: „Timbrele au microclimat, dar înainte de 1990 vorbim despre nişte ani în care se făceau confiscări multe. Sunt timbre care provin din confiscări, din donaţii. Iar când se confiscau timbre de către Miliţia lui Ceauşescu, chiar nu se uita nimeni dacă au valoare sau nu. Erau pur şi simplu aduse în saci, în plicuri. Cele de valoare au fost înregistrate, dar probabil că la momentul respectiv n-au fost considerate importante, de-aia au fost lăsate... Cum, de altfel, nici nu sunt valoroase. Cât priveşte suspiciunea ca cineva să fi sustras ceva, fie şi dintre exemplarele neînregistrate, nu am cunoştinţă de aşa ceva. Mă îndoiesc că se puteau sustrage. Deci, ele au fost acolo şi există documente. Deci, ele au mai fost inventariate în 1984. S-a făcut o inventariere. Există o lege care spune că inventarierea se face la 15 ani, deci asta nu înseamnă că n-au fost înregistrate. Doar cele rupte, de care pomeneam mai devreme. Ele n-au fost scăzute, există în continuare şi sunt evaluate; şi care merită să fie păstrate în colecţii vor fi păstrate în colecţii, restul nu ştiu, va hotărî conducerea Poştei, ministerul, vom face nişte propuneri să le depozităm undeva“.

În privinţa contractării unei poliţe de asigurare pentru obiectele filatelice, cele mai multe uşor perisabile, doamna director ne-a spus că este la curent cu situaţia, dar preferă să nu ne răspundă. În schimb, şi-a manifestat speranţa ca poate într-o bună zi va fi şi în România „un Muzeu al Poştei mare şi frumos, aşa cum sunt în alte ţări“, măcar pe jumătate din cât este proaspăt relansatul Muzeul „Antipa”.

Dincolo de cele menţionate de Raportul Curţii de Conturi din 2009, de inventarul Muzeului Naţional Filatelic din 2010, de lipsa acreditării, de lipsurile cu sau fără explicaţii, de inexistenţa unei asigurări a bunurilor sau de posibilitatea de a folosi obiectele filatelice într-un scop turistic mai larg, rămâne o întrebare: ce s-ar întâmpla cu patrimoniul unei sucursale a Poştei dacă această instituţie ar da, ipotetic, faliment, în condiţiile în care doar 8 piese filatelice sunt clasate în patrimoniul naţional cultural mobil, colecţia nefiind în patrimoniu public, ci în cel privat? Cine ar putea revendica aceste piese unicat şi documentele de care aminteam mai sus? Cel mai probabil... nimeni, iar un tezaur naţional estimat de specialişti la aproape 500 de milioane de euro ar dispărea.

Nici acuarela lui Joan Miro nu e clasată în patrimoniul naţional

Prezentam în paginile revistei noastre, în numărul din luna iulie a anului trecut, una dintre cele mai importante piese al Muzeului Naţional Filatelic, acuarela celebrului pictor catalan Joan Miro, donată statului român după inundaţiile devastatoare din 1970. Cunoscând adulaţia catalanilor pentru acest pictor – catalanii au un mozaic reprezentând una dintre picturile lui Miro, la intrarea pe principala arteră turistică a Barcelonei, Rambla, şi au încercat să claseze în patrimoniu UNESCO toate lucrările sale – am întrebat-o pe doamna director dacă această piesă pe care o deţine Muzeul Naţional Filatelic a fost clasată în patrimoniul cultural naţional. Răspunsul este dezamăgitor: „Nu s-a ocupat nimeni. Deci până acum mai puţin de un an nici nu s-a dat mare importanţă acestui tablou. Acum l-am pus în valoare şi am avut şi un eveniment legat de el, în decembrie anul trecut. Deci chiar să zic că din decembrie 2010 a început să se dea importanţă acestui tablou. Aşa că urmează

Tezaurul românesc ameninţat: Uite timbrul, nu e...
Exista o modă, în vremea copilăriei mele, a micului colecţionar de timbre. Bătrânii filatelişti, pentru care manifestam un respect aproape egal cu veneraţia, îmi certificau faptul că această pasiune nu era deloc nouă. Poate doar metoda de a agăţa fete folosind celebra replică, „Nu vii pe la mine, să îţi arăt colecţia de timbre?”, era în sine un scop pentru tinerii filatelişti amatori.

Lăsând deoparte nostalgia unei epoci, trebuie spus că obiectele filatelice au reprezentat dintotdeauna o valoare cu mult mai mare decât ne-am putea imagina. Pasiunea pentru filatelie a unora dintre români a făcut ca, în acest moment, statul român să deţină un tezaur, a cărui valoare valoare îl aşază, probabil, între primele cinci din lume. Spunem probabil pentru că nu se cunoaşte exact nici numărul, şi nici valoarea pieselor aflate în evidenţa actualului Muzeul Naţional Filatelic (MNF), înfiinţat în 2004, ca sucursală a Poştei Române.

Potrivit directorului Muzeului Naţional Filatelic, doamna Lia Galic, în administraţia instituţiei pe care o conduce se găsesc în acest moment „în jur de 14 milioane de piese, reprezentând atât timbre, cât şi matriţe, plicuri prima zi, efecte poştale, machete şi alte obiecte”. Specialişti în domeniu estimează valoarea totală a pieselor filatelice din patrimoniul muzeului în jurul sumei de 500 de milioane de euro, dat fiind că aproximativ 5.000 de piese sunt unicate. La acestea se adaugă cele care sunt în sine documente istorice, prin semnăturile de aprobare date de diverse personalităţi politice sau culturale. Întrebată despre valoarea efectivă a tezaurului MNF, Lia Galic ne-a răspuns uşor evaziv: „Este foarte greu de estimat pentru că valoarea pieselor o dă piaţa şi ar trebui studiate toate licitaţiile... Nu vă pot spune cu exactitate.”



Traseul sinuos al timbrelor româneşti

Înainte de a prezenta situaţia actuală a timbrelor de la Muzeul Naţional Filatelic, se cuvine să povestim cum s-a ajuns ca într-o ţară cu un tezaur filatelic imens să nu existe un muzeu până atât de târziu în istorie. Prima menţiune despre o colecţie filatelică a Poştei Române datează din 1891, când colonelul Augustin Gorjan, directorul de atunci al Poştei, anunţa iminenta deschidere a unui muzeu poştal. Cert e că obiectele poştale şi colecţia de timbre nu au fost nicicând accesibile vizitatorilor, având doar un caracter închis. Colecţia, denumită Conservatorul de timbre, a avut o existenţă agitată, trecând prin mâna mai multor administratori: Poşta Română, Banca Naţională sau Imprimeria Statului. Ca urmare a unor sesizări privind posibilele sustrageri de timbre, în 1984, Nicolae Ceauşescu – încercând să limiteze accesul la acestea – mută cea mai mare parte a timbrelor la BNR, sub denumirea de Tezaurul Naţional de Timbre al României. După Revoluţie, colecţia revine la Poşta Română şi intră într-un con de umbră.

Abia în decembrie 2003 ia naştere Muzeul Filatelic, dar nu ca o instituţie juridică de sine stătătoare, ci ca o sucursală a Poştei, care se obligă să respecte legislaţia în vigoare privind colecţiile muzeale (311/2003) şi protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (legea 182/2000, respectiv 488/2006). Anul următor, instituţia primeşte, printr-o hotărâre de guvern, titulatura de muzeu de importanţă naţională. Totuşi, faptul că patrimoniul acestui muzeu, şi muzeul ca atare, se află sub o altă administraţie creează unele inconveniente privind modalitatea de a controla corecta sa valorificare şi conservare. În primul rând, cei care sunt îndreptăţiţi să controleze nu vin din zona de cultură. Apoi, cei care administrează acest patrimoniu se află undeva la mijloc între legislaţia culturală în vigoare şi cea privind proprietatea privată; de aceea, ce este obligatoriu la celelalte muzee ale ţării aici poate purta titlul de opţional. Spre exemplu, Muzeul Naţional Filatelic nu este acreditat. Directorul instituţiei se apără spunând: „Probleme nu sunt. Acreditarea unui muzeu este o operaţiune destul de complicată şi chiar n-aş şti să vă spun o cifră, dar nu cred că mai mult de 25% din muzeele din ţară sunt acreditate”. De asemenea, nici speranţe de acreditare n-ar fi prea curând, spune Lia Galic. „Păi, din 2004 până în 2011 nu s-a reuşit acreditarea muzeului şi probabil că nu va fi, pentru că nu îndeplinim toate condiţiile pentru acreditare. Legea este destul de severă şi sunt nişte condiţii pe care, efectiv, nu le vom putea îndeplini. E vorba în primul rând de spaţiu. Noi avem un spaţiu concesionat de la Muzeul de Istorie. Sunt trei săli, iar tezaurul de timbre nu se află aici (acesta se găseşte într-un depozit de pe Calea Griviţei – n.a.), decât ceea ce e expus în săli; practic, materialele noastre filatelice se află în altă parte. Apoi, una dintre cele mai grele condiţii legale pe care nu le putem îndeplini, care îmi vine acum în minte, este faptul că am avea nevoie de un laborator de restaurare, de un restaurator. Specialişti avem, dar restauratori nu. Deşi mai puţine piese din colecţiile noastre pot fi restaurate, timbrele niciodată, eventual matriţele şi machetele ar avea nevoie... Dar vă spun că este una din condiţiile pe care nu le vom putea îndeplini, pentru că n-avem spaţiu să facem şi laborator de restaurare. Specialişti avem şi, în continuare, îi şcolarizăm pe cei existenţi”. Poate că dacă muzeul ar fi aparţinut direct de Ministerul Culturii, lucrurile ar fi stat puţin diferit şi vina s-ar fi împărţit...

Numeroase nereguli, semnalate într-un raport al Curţii de Conturi, în 2009

În anul 2004, odată cu apariţia Muzeului Naţional Filatelic, a început şi inventarierea timbrelor şi a obiectelor filatelice. Patru ani mai târziu, MNF confirma încheierea acestui inventar. Totuşi, în 2009, când se efectuează un control de la Curtea de Conturi, lucrurile nu mai sunt aşa de clare cât priveşte finalizarea inventarierii. Acesta, în primul rând, pentru că aproape 900.000 de timbre erau neînregistrate. La acel moment, Curtea de Conturi a emis un document prin care sugera ca patrimoniul Muzeului Naţional Filatelic să fie transferat la Banca Naţională, menţionând o serie de grave nereguli şi ilegalităţi, din care amintim: aproape toate timbrele nu erau înregistrate şi clasate ca bunuri aparţinând patrimoniului public al statului (doar 8 piese din aproape 9 milioane de timbre fuseseră clasate!), nesemnalarea şi neexpertizarea unui număr de 875 de timbre Cap de Bour (emisiunile I şi II), asupra cărora planează suspiciunea de fals, trimiterea a 6.373 de mărci poştale valoroase (estimate la 400.000 RON) la expoziţii fără să se verifice dacă au revenit, existenţa a aproape 900.000 de timbre neînregistrate nicăieri şi diverse alte minusuri. Cerând doamnei director să comenteze aceste lucruri prevăzute de raportul Curţii de Conturi din 2009, aceasta ne-a declarat că are cunoştinţă de acel control, dar că nu era în funcţie la momentul respectiv (Lia Galic este director al MNF din ianuarie 2010 – n.a). „Da, ştiu despre controlul acela, dar Curtea de Conturi îşi face datoria, găseşte, mă rog, ei spun la toate neregularităţi şi abateri de la lege. Nu e nimic grav decât faptul că nu s-a încheiat încă inventarierea timbrelor. Acesta e un proces de foarte lungă durată, care a început în 2004. Într-adevăr, în patrimoniul cultural naţional au fost clasate doar 8 obiecte până acum, cele care au fost considerate cele mai importante”.

La întrebarea privind situaţia celor aproape 900.000 de timbre neînregistrate, doamna Galic ne-a asigurat: „Sunt tot atât de multe, în sensul că nu au dispărut, n-a dispărut nici unul. În plus, s-au rezolvat aproape complet. În maximum 5 săptămâni, ele vor fi înregistrate. Acum ele sunt evaluate pentru că nu sunt toate piese care să merite a fi înregistrate în colecţiile muzeului. Ele vor fi păstrate, chiar dacă sunt timbre rupte de pe scrisori, deci nu sunt piese filatelice de valoare. Acestea au fost pur şi simplu nişte saci cu timbre depozitate în Conservator”.

Ce s-a întâmplat cu aproape 90.000 de timbre în intervalul mai 2009-iunie 2010?

Totuşi, într-un inventar făcut în iunie 2010 chiar de MNF, numărul de 882.380 de timbre neînregistrate – prezent în documentul Curţii de Conturi din mai 2009 – scăzuse la doar 881.883. Există probabilitatea ca procesul de contestare în instanţă a raportul Curţii de Conturi, deschis de Poşta Română, să fi fost interpretat ca o măsură ce nu mai obligă muzeul să continue înregistrarea timbrelor.

Alarmant este faptul că acelaşi inventar al Muzeului Naţional Filatelic menţionează mai multe lipsuri fără explicaţie decât în 2009 (1.582, faţă de 1.002) şi mult mai puţine timbre înregistrate în colecţia de bază a MNF (8.834.397 de timbre în 2010, faţă de 8.924.541 în 2009). Ce s-a întâmplat cu aproape 90.000 de timbre în intervalul mai 2009-iunie 2010? Cu privire la acest lucru directorul muzeului ne-a precizat: „Timbrele sunt tot atâtea câte s-au numărat. Deci, ele au fost numărate bucată cu bucată şi verificate bucată cu bucată. În procesul verbal din care citează Curtea de Conturi s-au făcut nişte erori de redactare, sunt nişte listinguri făcute pe calculator. Au fost, efectiv, adiţionări greşite, deci timbrele nu s-au mişcat, n-au dispărut, sunt tot atâtea câte a numărat Comisia. În privinţa lipsurilor amintite de raport, cele 1.002, trebuie spus că în Conservator se află şi foarte multe documente şi s-a lucrat, paralel cu inventarierea, şi la verificarea documentelor, găsindu-se astfel explicaţii. Au fost timbre trimise de Ceauşescu la diverse expoziţii. Deci, există explicaţii pentru lipsa lor. Au fost trimise la expoziţie, au fost donate Şahului Iranului. Cele 6.000 de timbre trimise la expoziţii cu o simplă menţiune, «trimis la expoziţie», fără actele necesare, s-au găsit, ele au fost căzute la momentul respectiv, dar n-aveam toate documentele. Deci, practic, ce aţi găsit în documentul Curţii de Conturi sunt citate din procesul verbal încheiat de comisia de inventariere. Oamenii au făcut inventarierea timbrelor, au scris tot ce-au găsit la faţa locului, inclusiv aceste lipsuri. Între timp, s-au mai găsit dosare, documente, registre şi ele au fost scăzute de conducerea Poştei şi a Ministerului din anii ’60, ’70. Dar, în 2009, când s-a încheiat acest proces, n-am avut acces la aceste acte, care erau unele în Arhiva Poştei, altele la Minister. Deci e o muncă destul de laborioasă”.

„Mă îndoiesc că se puteau sustrage”

Dacă în privinţa existenţei unui microclimat – conform standardelor, temperatură constantă între 18-22 de grade şi umiditate cuprinsă între 50-60% – care ar fi putut să explice deteriorarea unor piese doamna director nu ne lămureşte, aceasta ne asigură însă că nu există nicio suspiciune de furt asupra personalului muzeului: „Timbrele au microclimat, dar înainte de 1990 vorbim despre nişte ani în care se făceau confiscări multe. Sunt timbre care provin din confiscări, din donaţii. Iar când se confiscau timbre de către Miliţia lui Ceauşescu, chiar nu se uita nimeni dacă au valoare sau nu. Erau pur şi simplu aduse în saci, în plicuri. Cele de valoare au fost înregistrate, dar probabil că la momentul respectiv n-au fost considerate importante, de-aia au fost lăsate... Cum, de altfel, nici nu sunt valoroase. Cât priveşte suspiciunea ca cineva să fi sustras ceva, fie şi dintre exemplarele neînregistrate, nu am cunoştinţă de aşa ceva. Mă îndoiesc că se puteau sustrage. Deci, ele au fost acolo şi există documente. Deci, ele au mai fost inventariate în 1984. S-a făcut o inventariere. Există o lege care spune că inventarierea se face la 15 ani, deci asta nu înseamnă că n-au fost înregistrate. Doar cele rupte, de care pomeneam mai devreme. Ele n-au fost scăzute, există în continuare şi sunt evaluate; şi care merită să fie păstrate în colecţii vor fi păstrate în colecţii, restul nu ştiu, va hotărî conducerea Poştei, ministerul, vom face nişte propuneri să le depozităm undeva“.

În privinţa contractării unei poliţe de asigurare pentru obiectele filatelice, cele mai multe uşor perisabile, doamna director ne-a spus că este la curent cu situaţia, dar preferă să nu ne răspundă. În schimb, şi-a manifestat speranţa ca poate într-o bună zi va fi şi în România „un Muzeu al Poştei mare şi frumos, aşa cum sunt în alte ţări“, măcar pe jumătate din cât este proaspăt relansatul Muzeul „Antipa”.

Dincolo de cele menţionate de Raportul Curţii de Conturi din 2009, de inventarul Muzeului Naţional Filatelic din 2010, de lipsa acreditării, de lipsurile cu sau fără explicaţii, de inexistenţa unei asigurări a bunurilor sau de posibilitatea de a folosi obiectele filatelice într-un scop turistic mai larg, rămâne o întrebare: ce s-ar întâmpla cu patrimoniul unei sucursale a Poştei dacă această instituţie ar da, ipotetic, faliment, în condiţiile în care doar 8 piese filatelice sunt clasate în patrimoniul naţional cultural mobil, colecţia nefiind în patrimoniu public, ci în cel privat? Cine ar putea revendica aceste piese unicat şi documentele de care aminteam mai sus? Cel mai probabil... nimeni, iar un tezaur naţional estimat de specialişti la aproape 500 de milioane de euro ar dispărea.

Nici acuarela lui Joan Miro nu e clasată în patrimoniul naţional

Prezentam în paginile revistei noastre, în numărul din luna iulie a anului trecut, una dintre cele mai importante piese al Muzeului Naţional Filatelic, acuarela celebrului pictor catalan Joan Miro, donată statului român după inundaţiile devastatoare din 1970. Cunoscând adulaţia catalanilor pentru acest pictor – catalanii au un mozaic reprezentând una dintre picturile lui Miro, la intrarea pe principala arteră turistică a Barcelonei, Rambla, şi au încercat să claseze în patrimoniu UNESCO toate lucrările sale – am întrebat-o pe doamna director dacă această piesă pe care o deţine Muzeul Naţional Filatelic a fost clasată în patrimoniul cultural naţional. Răspunsul este dezamăgitor: „Nu s-a ocupat nimeni. Deci până acum mai puţin de un an nici nu s-a dat mare importanţă acestui tablou. Acum l-am pus în valoare şi am avut şi un eveniment legat de el, în decembrie anul trecut. Deci chiar să zic că din decembrie 2010 a început să se dea importanţă acestui tablou. Aşa că urmează

Tezaurul românesc ameninţat: Uite ...

Ruşii ne-au dat papirusul dar păstrează încă 91 de tone de aur din Tezaurul României

Un tezaur monetar din aur de 24 de carate A FOST DESCOPERIT în Dolj